Curs 2 KP

FITNESS-UL - COMPONENTĂ DE BAZĂ A

KINETOPROFILAXIEI, TESTAREA
APARATULUI MIO-ARTRO-KINETIC
• Fitness-ul este capacitatea de a accede la o calitate
optimă a vietii.
• Fitness-ul reprezintă deci o conditie dinamică,
multidimensională ce se bazează pe o stare de
sănătate pozitivă şi include în ea mai multe
componente: fitness intelectual, social, spiritual şi fizic.
• Fitness-ul este un termen foarte larg utilizat în zilele
noastre şi este o notiune care indică nivelul de
functionare a sistemului cardiovascular ca rezultat al
unor rezerve energetice înalte.
• Exprimarea strictă a fitness-ului se face prin valoarea
consumului maxim de oxigen.
• În sens larg, termenul se referă la
performanta optimă a organismului şi
starea lui de bine.
• Se poate vorbi de nivele de fitness, care
sunt determinate de vârstă, sex, ereditate,
grad de inactivitate sau antrenament, stare
de boală, etc.
• Rezistenta generală (anduranta) este considerată măsura fitness-
ului şi este definită drept capacitatea de lucru pe perioade lungi de
timp, fără să apară oboseala.
• Anduranta este dependentă de functia pulmonară, de capacitatea
de transport a oxigenului de către sânge, de functia cardiacă, de
capacitatea tesuturilor de a extrage oxigenul din sânge şi de
potentialul oxidativ muscular.
• Consumul maxim de oxigen se referă la capacitatea aerobică
maximă sau puterea aerobică maximă şi reprezintă capacitatea
rezistentei cardiovasculare.
• Antrenarea reprezintă creşterea capacitătii energetice musculare,
prin intermediul unui program de exercitii, al unui efort.
• Antrenarea realizează adaptarea organismului la efort şi se
concretizează prin creşterea nivelului de andurantă.
• Adaptarea este un proces îndelungat, care se produce în urma
antrenamentului şi se reflectă în functionalitatea sistemului
cardiovascular, respirator, metabolic şi muscular prin performanta
crescută la efort şi creşterea rezistentei la oboseală.
• La persoanele adulte mijloacele
kinetoterapeutice se aplică cu rol
profilactic, dar nu după regulile
antrenamentului sportiv ci după reguli
medicale, urmărind obtinerea unor
obiective foarte bine particularizate.
• Utilizarea programelor de kinetoprofilaxie
nu poate fi instituită fără cunoaşterea
particularitătilor morfo-functionale în raport
de care fixăm obiectivele.
• Pentru acestea este nevoie sa efectuăm
testarea aparatului neuro-mio-artro-kinetic.
 Testarea aparatului mio-artro-kinetic

• În literatura de specialitate se afirmă faptul că după vârsta de

20 de ani, aparatul mio-artro-kinetic începe să intre în declin.
• De la această vârstă discul intervertebral şi cartilagiile
vertebrale încep să prezinte elemente degenerative care apar
pe un fond metabolic.
• Evolutia ulterioară a multiplelor şi variatelor decompensări
care pot să apară este determinată în principal de limitarea
functiei de mişcare.
• Activitătile cotidiene care ne solicită din punct de vedere
motric nu le putem considera satisfăcătoare întrucât
solicitările sunt minime atât pentru amplitudinea mişcărilor cât
şi pentru forta musculară, fapt care diminuează treptat
potentialul biomotric.
• Diminuarea cantitătii şi calitătii mişcărilor face ca tesuturile
periarticulare să se scurteze şi retractureze.
• Testarea aparatului mio-artro-kinetic
trebuie să demonstreze subiectilor că deşi
sunt sănătoşi, prezintă deficite importante
care cumulate în timp subminează încet
dar sigur structura şi functiile
organismului.
 sistemul HETTINGER
• Sistemul Hettinger
• Sistemul Richter
• Program Hettinger de 10 min
• Test Cooper