Boaca Raluca Andreea 106 A

Calități motrice

I. VITEZA – capacitatea organismului uman de a executa acte sau actiuni

motrice, cu intreg corpul sau numai cu anumite segmente ale acestuia intr-un timp
cat mai scurt, cu rapiditate maxima, in functie de conditiile existente.
Forme de manifestare:
1. viteza de reactie – se mai numeste si timpul latent al reactiei motrice si este
conditionata de urmatoarele elemente:
2. viteza de executie – este capacitatea de a efectua un act motric sau o actiune
motrica, dar si mai multe asemenea acte sau actiuni motrice singulare. Se masoara
prin timpul care trece de la inceperea executiei si pana la incheierea acesteia. Este
determinata si de nivelul insusirii tehnicii de executie a deprinderilor si priceperilor
motrice.
3. viteza de repetitie – consta in capacitatea de a efectua aceeasi miscare intr-o
unitate de timp prestabilita, deci, ea se refera la miscari ciclice. Se mai numeste si
frecventa miscarii.
Este conditionata de:
- tempo
- ritm
4. viteza de deplasare – este o varianta a vitezei de repetitie
5. viteza uniforma si neuniforma – se manifesta pe fondul altor forme. Atunci
cand viteza creste se vorbeste de „acceleratie”, iar cand descreste se vorbeste de
„deceleratie”. Este importanta in formarea „simtului vitezei”, adica in mentinerea
unei viteze optime in functie de necesitati.
6. viteza in ritmul altor calitati motrice
7. viteza de decizie – se manifesta coroborat cu capacitatea de anticipare si viteza
de reactie.

II.ÎNDEMÂNAREA – capacitatea organismului uman de a efectua acte

si actiuni motrice, mai ales in conditii variate si neobisnuite, cu eficienta maxima si
cu un consum minim de energie din partea executantului.
Forme de manifestare
1. Îndemanarea generala – necesara efectuarii tuturor actelor si actiunilor motrice
de catre oameni.
2. Îndemanarea specifica – caracteristica si necesara celor ce practica diferite
ramuri sau probe sportive.
3. Îndemanarea in regimul altor calitati motrice: viteza, forta si rezistenta.

IV.REZISTENTA – capacitatea organismului uman de a depune eforturi

cu o durata relativ lunga si o intensitate mare, mentinand indici constanti de
eficacitate optima.
Demeter – rezistenta este capacitatea omului de a executa miscarea timp
indelungat, cu un  numar de repetari, intr-un ritm dat.
Forme de manifestare
1. Dupa criteriul „ponderea participarii in efort a grupelor musculare si a marilor
functii organice”:
- rezistenta generala – capacitatea de a efectua acte si actiuni motrice timp
indelungat, cu eficienta si fara aparitia starii de oboseala;
- rezistenta specifica – capacitatea de a depune eforturi fizice, cu eficienta si fara
aparitia starii de oboseala, pe care le implica ramurile si probele sportive.
2. Dupa criteriul „surse energetice, intensitatea si durata efortului”:
- rezistenta anaeroba – specifica eforturilor cuprinse intre 45 de sec si 2 min,
intensitatea efortului fiind de 95-100%;
- rezistenta aeroba – specifica eforturilor cuprinse intre 2 si 8 min, spre limita
inferioara, ca durata predomina eforturile fizice anaerobe, iar spre limita superioara,
tot ca durata, predomina eforturile fizice aerobe.
3. Dupa criteriul „natura efortului”:
- rezistenta in efort cu intensitate constanta;
- rezistenta in efort cu intensitate variabila.
4. Dupa criteriul „modul de combinare cu alte calitati motrice”:
- rezistenta in regim de viteza;
- rezistenta in regim de indemanare;
- rezistenta in regim de forta.
Factori de condiționare
Cei mai importanti factori sunt:
- stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia, in sensul
mentinerii unui raport constant intre acestea, dar in favoarea excitatiei, pe un timp
cat mai lung;
- calitatea sistemelor si functiilor organismului uman, mai ales pe plan cardiovascular
si respirator;
- culoarea fibrelor musculare implicate in efort (cele rosii sunt lente, deci favorabile
efortului de rezistenta);
- resursele energetice ale organismului (glicogen, mai ales), calitatea metabolismului
si mecanismele hormonale de reglare;
- calitatea proceselor volitive (mai ales perseverenta si darzenia) determinate
motivational.

V.FORTA – capacitatea organismului uman de a invinge o rezistenta interna

sau externa prin intermediul contractiei musculare.
Forme de manifestare
1. Dupa „participarea grupelor musculare” in efort:
- forta generala – cand in efort participa principalele grupe musculare;
- forta specifica – cand in efort participa una sau cateva grupe musculare.
2. Dupa „caracterul contractiei musculare”:
-forta statica 
- forta dinamica izotonica 
- forta mixta –
3. Dupa „capacitatea de efort  in relatie cu puterea individuala umana”:
- forta maxima (sau absoluta) .
- forta relativa 
4. Dupa „modul de combinare cu celelalte calitati motrice”:
- forta in regim de viteza;
- forta in regim de indemanare;
- forta in regim de rezistenta.

VI.MOBILITATEA / SUPLETEA – poate fi definita ca

posibilitatea de a executa miscarile cu maximum de amplitudine. Mobilitatea si
supletea sunt solicitate in majoritatea actiunilor motrice, conditionand calitatea
executiei acestora, nivelul la care se manifesta viteza si indemanarea.

Cresterea si dezvoltarea

 Cele trei perioade principale ale vietii omului sunt

◦ 1.Perioada de creştere şi dezvoltare (de evoluţie), caracterizată de

acumulări cantitative şi calitative;

 ◦ Creşterea se desfăşoară, mai ales, sub aspect cantitativ, pe baza înmulţirii
celulelor, ţesuturilor, fibrelor musculare etc. Şi poate fi urmărită prin măsurători
repetate a înălţimii, greutăţii, diametrelor, perimetrelor ş.a.,
◦ Dezvoltarea reprezintă aspectul calitativ, dat de raportul dintre vârstă şi
procesele de creştere şi funcţionalitate a organismului omenesc. Dezvoltarea se
apreciază prin diferenţierile caracterelor morfologice şi funcţionale ale ţesuturilor,
prin perfecţionarea şi adaptarea progresivă a aparatelor şi sistemelor, prin
evoluţia complexă şi integrarea coordonată a lor într-un tot unitar. Dacă procesul
de creştere poate fi măsurat şi controlat cu uşurinţă, dezvoltarea – ca ansamblu
de modificări funcţionale, de îmbunătăţiri calitative, se cercetează şi se apreciază
cu mai multă dificultate.
◦
◦ 2.Perioada de maturitate şi reproducere. În această perioadă, organismul nu
stagnează, ci involuează treptat, deoarece începând chiar de la naştere anumite
componente se degradează şi mor (de exemplu, celulele sistemului nervos);
◦ 3.Perioada de involuţie, echivalentă vârstei înaintate (vârsta a treia),
caracterizată de accelerarea proceselor involutive.
◦
În cadrul procesului de dezvoltare fizică au loc modificări metabolice și
funcționale, hipertrofii/atrofii musculare, creșterea/scăderea țesutului adipos,
modificări biomotrice. în perioada de îmbătrânire procesele de dezvoltare sunt
înlocuite de procesele de involuție care pot fi lente sau cu instalare bruscă: boală,
sedentarism.

Factorii care condiţionează creşterea şi dezvoltarea organismului

◦
1.Factorii interni care influenţează creşterea şi dezvoltarea organismului sunt:
ereditatea şi marile funcţii organice, coordonate de sistemul nervos şi endocrin.
2.Ereditatea este o funcţie fundamentală care asigură transmiterea caracterelor la
urmaşi, fiind strâns legată de proprietatea celulelor tinere de a se înmulţi şi regenera

Legile creşterii şi dezvoltării

I.Legea creşterii inegale şi asimetrice a ţesuturilor şi organelor

De la naştere şi până la maturitate, creşterea ţesuturilor şi organelor este inegală (de

exemplu, creierul creşte de patru ori, ficatul de nouă ori, splina de treisprezece ori, inima
de douăzeci de ori, intestinul de treizeci de ori); deci, ţesuturile şi organele cresc mai
repede sau mai lent, unele se dezvoltă continuu, altele cunosc perioade de stagnare sau
chiar de involuţie.

II.Legea ritmului diferit de creştere şi dezvoltare

Cele mai multe elemente somatice urmează ritmul de creştere al taliei şi al greutăţii
corpului, doar organele păstrând un ritm propriu de creştere, diferenţiere structurală şi
perfecţionare funcţională; astfel, importante variaţii de ritm se înregistrează la creşterea
diferitelor părţi ale regiunii corpului (de exemplu, capul creşte de două ori, trunchiul de
trei ori, membrele superioare de patru ori, iar cele inferioare de cinci ori).

III.Legea schimbării proporţiilor şi raporturilor dintre organism şi părţile

componente
◦Efectele celei de-a doua legi se traduc prin schimbări continue ale proporţiilor şi
raporturilor dintre părţile constitutive ale corpului şi întreg; de exemplu, la
 naştere copilul este o fiinţă disproporţionată şi imperfectă în comparaţie cu
adultul, disproporţii existând încă din viaţa intrauterină, astfel: la embrion
(două luni), înălţimea capului este cât jumătate din cea a întregului corp;
intrauterin membrele superioare sunt mai lungi decât cele inferioare, după
naştere ele se egalizează, iar la 10 ani, membrele inferioare devin mai lungi.

IV.Legea marilor alternanţe în creştere şi dezvoltare

◦Legea se referă la alternanţa, în timp, între creştere şi dezvoltare, între creşterea
în înălţime şi cea în greutate, între bust şi membrele inferioare, între creşterea
activă a dimensiunilor corpului şi dezvoltarea organelor ş.a.m.d.

V.Legea creşterii şi dezvoltării diferenţiate pe sexe

◦ - La fete, pubertatea începe şi se termină mai devreme decât la băieţi; în această
perioadă ele depăşesc (pentru scurt timp) creşterea băieţilor (concomitent cu
dezvoltarea sexuală, are loc şi o dezvoltare osoasă, musculară, viscerală şi psihică
mai mare).
◦ - La băieţi, domină creşterea centurii scapulare, iar la fete, creşterea bazinului şi
centurii pelvine.

În viaţa intrauterină, greutatea şi înălţimea corpului cresc intens şi progresiv,

depinzând în special de starea de nutriţie a mamei. După naştere, corpul creşte într-
un ritm din ce în ce mai lent, însă cu variaţii individuale din ce în ce mai mari.

Prin raportarea greutăţii la talie se pot face aprecieri cu privire la gradul

de corpolenţă şi armonie în dezvoltarea somatică.

La greutate mai pot fi raportate şi alte date morfologice şi funcţionale, ca

de exemplu, capacitatea vitală şi forţa musculară, aceste raportări ajutând la
aprecierea robusteţii şi vigorii corpului.

Capul, în viaţa intrauterină, reprezintă jumătate din lungimea corpului (spre sfârşitul
lunii a II-a). În lunile următoare, restul corpului începe să crească repede. La
sfârşitul lunii a V-a, capul constituie a treia parte, iar la naştere, a patra parte din
corp. La 2 ani, capul reprezintă 1/5, la 6 ani 1/6, la 12 ani 1/7 şi la sfârşitul creşterii
1/8 din înălţime. Â

Înălţimea capului creşte, după naştere, de aproape două ori; circumferinţa craniului
se măreşte în raport cu vârsta: în primul an de viaţă ea este cu 1-3 cm. mai mare
decât perimetrul toracic, devine egală între 1-2 ani, iar mai târziu, valoarea
perimetrului toracic depăşeşte cu mult valoarea circumferinţei capului.