Sunteți pe pagina 1din 3

1

LUCRARE PRACTICA 2

PROBA RUFFIER a fost descrisă în anul 1920 şi denumită de autorul ei


„probă de evaluare a condiţiei fizice (fitness)”. Ea este o probă simplă, valoroasă în
special pentru copii, persoane neantrenate şi vârstnici, dar mai puţin valoroasă pentru
sportivi, în special pentru cei care practică eforturi dinamice.
Principiul metodei – se bazează pe reacţia frecvenţei cardiace la un efort
standard (genuflexiuni). Prin aplicarea unei formule de calcul se obţine un indice ce
poate fi urmărit în dinamică.
Tehnica de lucru – subiectul este în poziţie şezândă. Se măsoară frecvenţa
cardiacă pe câte 15 secunde până ce valorile se stabilizează. Se efectuează o scurtă
anamneză medico-sportivă, pentru precizarea condiţiilor în care are loc testarea.
În continuare subiectul execută 30 genuflexiuni în 45 secunde (frecvenţă de 90
pe metronom, câte o bătaie pentru fiecare timp al genuflexiunii – coborâre-ridicare).
Imediat după terminarea genuflexiunilor subiectul se aşează şi se măsoară frecvenţa
cardiacă pe 15 secunde, între secundele 0 – 15 şi 45 – 60 ale primului minut postefort.
Cele trei valori se introduc în formula de calcul a indicelui RUFFIER :

( P1 + P2 + P3 ) - 200
10
unde – P1 = puls de repaus (x4)
– P2 = puls de efort (x4)
– P3 = puls de revenire (x4).
2

Interpretare – se face în funcţie de valorile indicelui RUFFIER calculate


după formula enunţată şi în funcţie de relaţiile dintre cele trei valori ale pulsului. Astfel,
în funcţie de valoarea indicelui :

CALIFICATIV VALOARE
FOARTE BINE <0
BINE 0–5
MEDIU 5 – 10
SATISFĂCĂTOR 10 – 15
NESATISFĂCĂTOR > 15

În funcţie de relaţiile dintre cele trei valori ale pulsului interpretarea se face
astfel :
Valoarea P2 nu trebuie să fie mai mare decât cea a P3
Valoarea P3 trebuie să fie foarte apropiată de cea a P1
Valoarea P3 nu trebuie să fie mai mare decât P1 + 20
Indicele RUFFIER – DICKSON, stabilit pe baza aceloraşi valori ale pulsului,
este un indicator al adaptării organismului la efort şi se calculează după formula :
(P2 – 70) + (P3 – P1)
10
Interpretarea se face în funcţie de valorile obţinute astfel :

CALIFICATIV VALOARE
FORMĂ EXCELENTĂ 1–3
FORMĂ BUNĂ – MEDIE 3–7
FORMĂ SLABĂ SAU OBOSEALĂ >8

Valorificare – în funcţie de rezultatul obţinut, de vârstă şi de sex, de disciplina


sportivă practicată, de etapa de antrenament în care a avut loc testarea, de corelarea
cu proba clino-ortostatică şi de aprecierea neuro-vegetativă se poate aprecia în
dinamică evoluţia cardio-vasculară a sportivului şi condiţia sa fizică. testul se
3

recomandă a fi executat săptămânal. De asemenea este recomandat şi pentru subiecţi


nesportivi.
Proba are avantajul că este uşor de executat, chiar şi în grup. Pentru sportivi
ea este utilizată în selecţie sau în scopul aprecierii, în dinamică (executare
săptămânală), a evoluţiei cardio-vasculare şi condiţiei fizice.

S-ar putea să vă placă și