Modificări de efort ale

aparatului muscular
 Scurtă recapitulare
Muschii corpului uman se grupează in trei clase:

1. muschii scheletici (muschii striati)=> se

fixeaza pe schelet, sunt controlati de
creier si sunt responsabili de orice
miscare ;
2. muschii netezi =>au rol in realizarea
miscarilor involuntare ale organelor
interne ;
3. muschiul cardiac(miocardul).
Modificările de antrenament ale muschilor
striati

Deoarece modificarile
de antrenament sunt specifice
tipului de efort care le-a
produs,se impune o clasificare a
adaptarilor musculare in functie
de cele doua tipuri majore de
solicitare:aeroba si anaeroba.
Efectele solicitarilor aerobe
Aceste solicitari produc modificari in
musculatura scheletica in ce priveste:
-sistemele energetice
-organitele celulare
- fibrele musculare

Aceste modificari constau in:

a.marirea concentratiei de enzime;

b.cresterea volumului si numarul mitocondriilor;
c.marirea capacitatii muschilor de a utiliza lipidele ca sursa de energie
d.cresterea dimensiunilor fibrelor musculare implicate in antrenament
e.cresterea cantitatii de mioglobina in fibrele musculare
f.cresterea numarului de capilare ce deservesc fibrelor musculare.
1.Cresterea cantitatii de mioglobina
Mioglobina este o
proteina asemanatoare
hemoglobinei este rezerva
de oxigen a muschiului.Ea se
gaseste in cantitate
considerabila in fibrele
lente(de unde si denumirea
de fibre rosii).Rolul
mioglobinei este de a ceda
oxigenul fixat pe atomii Fe2+
din molecula sa direct
mitocondriilor.Fibrele rapide
F.T. sunt sarace in
mioglobina(sunt denumite
fibre albe).Slaba lor
participare la metabolismul
aerob este legata direct de
capacitatea limitata de a fixa
oxigenul.
2.Cresterea capacitatii de oxidare a
glicogenului
Muschii solicitati prin efort aerob isi
amplifica potentialul oxidativ, dovada
fiind cresterea consumului maxim de
oxigen.Pentru a se asigura desfasurarea
proceselor oxidative intracelulare
(intramusculare) sunt necesare:
a.Cresteri ale numarului si dimensiunilor
mitocondriilor;
b.Cresteri ale nivelului de activitate si
concentratie a enzimelor caracteristice
ciclului Krebs si a lantului transportorilor
de electroni.
Antrenamentul de rezistenta conduce
la o mare producere a ATP pe cale aeroba.
c.Dublarea rezervelor de glicogen
muscular (de la 13-15g/kg muschi inaintea
perioadei de pregatire, la 25-30g/kg dupa
aceasta perioada,deci creste capacitatea
aeroba a muschilor.
 3.Cresterea oxidarii lipidelor

Ca si in cazul
glicogenului,antrenamentul aerob conduce
la cresterea rezervelor de lipide.
Sportivul antrenat va oxida (in muschi)o
cantitate mai mare de lipide comparativ cu
neantrenatul si asfel sunt protejate
glucidele .
Ca urmare a crutarii glucidelor de a fi
metabolizate cantitatea de acid lactic
acumulata este mai mica si deci oboseala
musculara este mult diminuata sau apare
mai tarziu.
Cresterea oxidarii lipidelor presupune:
-cresterea depozitelor de trigliceride
-o mai mare eliberare de acizi grasi liberi (AGL)
din tesutul adipos
-o activitate crescuta a enzimelor implicate in
transportul si degradarea AGL.
4.Cresterea numarului de
capilare/fibra musculara

Capilarizarea suplimentara indusa de

antrenamentul aerob favorizeaza:

-schimburile gazoase intre sange si fibrele

musculare;
-transferul de caldura si substante nutritive;
-mentinerea unui mediu favorabil lucrului;
-producerea de energie necesara
contractiilor ritmice ale musculaturii.
 
 Efectele solicitarii anaerobe

Antrenamentele cu efort
anaerob(alactacid) conduc in timp la
cresterea capacitatii sistemelor
energetice caracteristice si anume:
1.Sistemul fosfagenelor(ATP-CP)devine
mai eficient cantitativ si calitativ prin:
a)Cresterea rezervelor de ATP si PC
b)Cresterea activitatii enzimelor de
baza in hidroliza si resinteza ATP si PC.
 2.Cresterea capacitatii glicolizei
anaerobe in producerea energiei

Enzimele care controleaza glicoliza

sunt modificate semnificativ prin
antrenament.
Creste gradul de suportabilitate al
muschiului si organismul in general,fata
de acumularile crescute de acid lactic.
 Modificari de antrenament ale
tipurilor de fibre
Se cunosc efecte diferite ale
antrenamentului in functie de solicitarea
predominant aeroba sau anaeroba si in
ceea ce priveste tipul de fibre musculare.
Antrenamentul cu efort aerob de
durata si intensitate moderata si mica
determina cresteri ale potentialului aerob al
muschiului cu specificatia ca fibrele lente
(ST) au o mai mare capacitate aeroba fata
de cele rapide (FT)atat inainte cat si dupa
instalarea starii de antrenament.
Fibrele lente din muschii atletilor de
rezistenta au o sectiune transversala mai
mare, deci acestea ocupa o arie mai mare
decat fibrele rapide.
Fibrele rapide au o sectiune
trasversala mai mare si ocupa o arie mai
mare in muschii aruncatorilor de greutate si
disc ,de exemplu.
INFLUENŢA EFORTULUI FIZIC ASUPRA
MUSCULATURII SCHELETICE

Contracţiile musculare nu duc la

modificări evidente ale forţei dacă nu
sunt realizate aproape de forţa
maximă. În urma practicării exerciţiilor
fizice în cadrul antrenamentelor timp
îndelungat are loc o hipertrofie a
fibrelor musculare şi deci o mărire în
volum a muşchilor. Odată cu acesta
creşte şi forţa musculară. La începutul
hipertrofiei unui muşchi activ, reţeaua
vasculară capilară rămâne în urmă,
ceea ce crează condiţii nefavorabile
aprovizionării cu sânge ceea ce duce la
o hipoxie musculară.
 În timp ce creşterea masei totale a unui muşchi este numită
hipretrofie musculară, scăderea acesteia se numeşte atrofie musculară.
Hipertrofia musculară este consecinţa hipertrofiei individuale a
fibrelor sale, produsă ca răspuns la contracţiile muşchilui cu forţă
maximală sau submaximala. În timpul producerii hipertrofiei, ritmul
sintezei proteinelor contractile este mult mai mare decât ritmul
degradărilor, ceea ce duce la o creştere din ce în ce mai mare a
numărului de filamente de actină şi miozină. În paralel cu înmulţirea
numărului de miofibrile are loc şi o creştere a tuturor sistemelor
enzimatice care participă la furnizarea energiei şi în special a enzimelor
glicolitice. Concomitent cu hipertrofia, îmbunătăţirea stării de
antrenament perfecţionează mecanismele nervose centrale şi cele
periferice musculare
Fiziologia clasică susţine concepţia creşterii masei musculare
numai prin hipertrofia fibrelor musculare, deoarece ţesutul muscular în
perioada postnatală este stabil, nu se autoreînoieşte.
 Atrofia musculară se produce când un muşchi nu este folosit o
perioadă mai lungă de timp şi ca urmare ritmul descreşterii proteinelor
contractile ca şi a numărului de miofibrile este mai
rapid decât cel al refacerii. Un muşchi lipsit de inervaţie nu mai
recepţionează semnale contractile necesare pentru menţinerea
dimensiunilor sale normale. De aceea atrofia începe aproape imediat.
După circa două luni în fibrele musculare apar procese
degenerative. Dacă în primele trei luni muşchiul se reinervează, se
produce o revenire funcţională aproape complet; dincolo de acest
termen, sansa recuperării este din ce în ce mai mică şi se pierde complet
după 1-2 ani. În stadiul final al atrofiei de denervare, majoritatea fibrelor
musculare sunt înlocuite cu ţesut fibros şi adipos.