Adaptări metabolice în efort

Efortul, prin solicitarea sistemelor energetice a marilor funcţii, ca şi

prin solicitarea psihică, obligă organismul la adaptări biopozitive, la
dezvoltarea rezervelor funcţionale ale organismului.
Criterii de clasificare:
 După tipul de contracţie musculară, deosebim:
Eforturi dinamice sunt cele în care predomină contracţii izotonice, în care
iniţial se constată o creştere a tensiunii interne şi apoi acesta se peăstrează
constantă tot timpul contracţiei.
Eforturi statice sunt cele în care predomină contracţiile izometrice. În
fibrele musculare creşte tensiunea internă, dar lungimea lor rămâne
constantă. Nu se produce deplasarea segmentelor corporale şi nici lucrul
mechanic. Energia în acest tip de contrcţii este eliberată sub formă de
căldură.
Eforturile combinate sunt cele în care au ponderi diferite atât contracţiile
dinamice cât şi statice.
 După caracterul repetării efortului se descriu: eforturi ciclice şi
eforturi aciclice
Eforturile ciclice sunt acelea în care mişcările se repetă identic în unitatea de
timp. Repetarea conduce la o rapidă automatizare şi la o mare economie
funcţională.
Eforturile aciclice sunt acelea în care mişcarea nu se reoetă identic în
unitatea de timp.
 În funcţie de intensitatea efortului se deosebesc:
- efort maximal 10-15 sec;
- efort submaximal 1 min;

1
- efort de intensitate mare 6 min;
- efort de intensitate moderată 6-60 min;
- efort de intensitate mică;
- efort de intensitate mică 60 min -120 min.
Efortul de intensitate maximală se caracterizează prin cel mai mare
debit energetic (cantitatea de energie eliberată în unitatea de timp).
Sistemul energetic solicitat este cel anaerob, iar substratul energetic îl
reprezintă fosfagenele, respectiv ATP- ul care se resintetizează.
Efortul de intensitate submaximală are o durată până la 1 min;
energogeneza se realizează tot pe cale anaerobă, dar subsratul energetic
este mai complex, în sensul că pe lângă ATP şi CP se degradează şi
glucidele, din care rezultă acid lactic.
Efortul de intensitate mare are o durată până la 6 min. Energogeneza se
realizează se face atât pe cale anaerobă ( în procentaj mai mare la
începutul efortului) cât şi pe cale aerobă ( în procentaj mai mare după
primele 3-4 min).
Efortul de intensitate moderată are o durată cuprinsă între 6-60 min.
energogeneza se realizează in substrat glucidic, care în condiţii de
aerobioză ajunge în stare stabilă relativă. Starea stabilă semnifică un
oarecaare echilibru între consumul de oxigen şi necesarul de oxigen în
efort. Starea stabilă relativă semnifică un consum de oxigen care se
stabilizează după 3-4 min de la efort (perioada de adaptare), dar se
înregistrează în efort un minim deficit de oxigen.
Efortul de intensitate mică are o durattă cuprinsă între 60 -120 min
energogeneza se realizează în aeroboz în proporţie de 99%. Întregul
necesar de oxigen este acoperit de consum , vorbim deci de o stare stabilă
adevărată. Substratul energetic îl reprezintă lipidele şi glucidele.

2
 În funcţie de organele, aparatele şi sistemele angrenate, se descriu
3 tipuri de efort:
Eforturile de tip neuromuscular
Solicitarea predominantă se aderesează sistemului nervos şi muscular, de
care depinde capacitaeta funcţională optimă a întregului system de relaţie
( sistem nervos, analizator, sistem muscular şi osteotendinos) . în acestă
grupă se încadrează efrorturile de forţă şi de viteză. Eficienţa eforturilor
neuromusculare depinde de nivelul de dezvoltare şi organizare a
sistemului nervos central şi periferic, capabil să mobilizeze prompt,
economic şi în condiţii diverse, efectorii musculari.
Eforturile de tip cardiorespirator
Probele şi eforturile în care consumul de oxygen exprimă fidel raportul
randament-consum, depend în mod direct de activitatea organelkor şi
sistemelor care furnizează şi transportă oxigenul ţesuturilor active şi se
înacderazxă în grupa eforturilor de tip cardio-respirator. În această
categorie se intră eforturile aerobe a căror durată este de 5-6 min până la
o oră.
Eforturile de tip energetic (endocrino-metabolice)
Performanţa în aceste eforturi depinde de posibilităţile organismului de a
resintetiza chiar în timpul efortului de lungă durată substratul energetic
metabolizat. În acestă categorie se încaderază eforturile aerobe cu o durtă
de 6-8 ore.
Refacerea subsatnţelor producătoare de energie ( de tip glucide, lipide),
presupune timp, de aceea numai eforturile predominant aerobe pot oferi
aceste condiţii, care se desfăşoară în stare stabilă adevărată. În acest tip
de effort, alăturim de o serie de indicatori metabolici ( proteinele totale,
glicemia, lipidele totale, ionii minerali, hemoglobina), cu valori optime,

3
intervine şi reglajul hormonal ( de exemplu ACTH- cortizol, determină şi
menţine glicemia normală, furnizează substrat glucidic prin procese de
glucogeneză).
 După criteriul aprovizionării cu oxygen a organismului
- eforturi anaerobe (alactacide şi lactacide);
- aforturi aerobe.
Eforturile anaerobe alactacide:
- au ca substrat energetic fosfagenele ( ATP şi CP);
- eliberarea energiei se face în lipsa oxigenului, deci efortul este
anaerob , fără prezenţa acidului lactic , deci este alactacid ( nu sunt
afectate rezervele glucidice din care ar rezulta acidul lactic);
- puterae musculară dezvoltată este foarte crescută, dar nu poate fi
menţinută mai mult de 7 sec, de către un pacient neantrenat şi 10 sec
de către antrenat;
- masa musculară intrată în activitate este mare;
- durata efortuluieste mică , datorită incapacitâăţii muşchiului de a lucra
peste 10 sec la intensitate maximă;
- performanţa în recuperare depinde, pe lângă alţi factori şi de
predominanta fibrelor rapide;
- în efortul anaerob alactacid cu durata foarte scurtă şi intensitate
maximală, frecvenţa cardiacă creşte în efort, dar în special după efort .
Eforturile anaerobe lactacide:
- în această grupă se încadrează eforturile scurte cu durata maximă de
60 sec;
- cheltuielile energetice ale acestor eforturi de intensitate crescută sunt
acoperite prin epuizarea stocului de CP şi utilizarea exclusivă a
glucidelor pentru refacerea ATP-ului;

4
- creşte producţia de acid lactic ( datorită excesului de ioni de H, care
produc o mare aciditate intracelulară;
- când cantitatea de acid lactic depăşeşte un anumit prag, procesele
energetice sunt inhibate, acidul lactic acţionează ca o “supapă” care
inhibă glicolizaşi fereşte organismul de o acidifiere care nu ar putea fi
suportată;
- după efort are loc resinteza CP Şi transformarea unei părţi din acidul
lactic în glucoză ( reacţii desfăşurate pe cale aerobă);
- acidul lactic migrează din celulele musculare unde s-a format, în
circulaţia generală şi de aici în alte ţesuturi unde:
- mică parte este eliminată prin rinichi şi piele;
- cea mai mare parte este oxidată în muşchi şi miocard;
- altă parte este transformtă în glucoză.
- eliminarea acidului lactic se face 50 % în aproximativ 25 min, iar 100%
în 60 min;
- refacerea activă (eforturi uşoare, nesolicitante) practicată după efort
constituie o modalitate rapidă şi adecvată de metabolizare – eliminare a
excesului de lactat.
Eforturile aerobe:
- sunt toate solicitările care depăşesc 2-5 min şi a căror intensitate
permite aprovizionarea completă a organismullui cu oxygen;
- soliciatrea aerobă intervine în special în activităţi de lungă durată;
- performanţa în eforturile aerobe depinde şi de procentajul de fibre
roşii , dotate cu reserve energetice specifice metabolismului aerob,
precum şi de densitatea şi mărimea mitocondriilor;
- o caracteristică a eforturilor aerobe o constituie faptul că o serie de
indicatori fiziologici ( frecvenţa cardiacă, frecvenţa respiratorie,

5
 consum de oxygen etc) după o perioadă de 1, 30 min la antrenaţi şi 3-
4 min la neantrenaţi se stabilizeză;
- organismul în efortul aerob parcurge 3 faze:
 faza de adaptare( deficit de oxygen), muşchiul cheltuieşte mai
multă energie decât îi poate furniza metabolismul aerob);
 faza de echilibru( starea stabilă sau “steady-state”), în care prin
intermediul schimburilor gazoase este furnizat oxigenul necesar
solicitării;
 în faza de revenire( recuperare) organismul consumă maoi milt
oxygen decat i-ar fi necesar în repaus , organismul plăteşte
datoria de oxygen corespunzătoare dficitului cu care a lucrat.