Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PARTICULARITĂŢILE,
FIZIOLOGIA ACTIVITĂŢII
INTELECTUALE ŞI FIZICE
Activitatea musculară este un proces fiziologic complicat, în care sunt implicate toate
organele şi sistemele. Sistemul nervos coordonează toate procesele din organism în timpul
activităţii musculare. Prin intermediul nervilor senzitivi, impulsurile nervoase de la
1
mecanoreceptori, SNC este informat despre modificările din muşchi şi prin sistemul
eferent, răspunde contracţia musculară.
Excitaţiile survenite din scoarţa cerebrală, determină procesele energetice din muşchi.
Dinamica activităţii corticale este în dependenţă de intensitatea activităţii musculare şi
specificul ei. Activitatea musculară foarte intensă inhibă activitatea corticală, o dereglează
pe cea reflectorie condiţionată.
În timpul de repaus volumul cardiac este de 3-4 l/min, iar în timpul activităţii
atinge 30-35 l/min, în dependenţă de gradul de încordare musculară. Frecvenţa
contracţiilor cardiace peste 15-30 s de la începutul activităţii sporeşte până la o anumită
unitate şi se menţine astfel până la sfârşitul activităţii.
Tensiunea arterială maximă în procesul activităţii musculare creşte considerabil. În
timpul unei munci grele creşte cu 60-80 mmHg, TA maximală sporeşte cu mult faţă de cea
minimă, respectiv creşte şi presiunea pulsului.
Activitatea corticală, produsul contracţiilor musculare – acidul lactic cu acţiune
vasodilatatoare determină dilatarea reţelei capilare şi ca rezultat creşte traficul sanguin al
muşchiului solicitat şi evacuarea produselor metabolice.
Sistemul respirator reacţionează şi el de la începutul lucrului. Ventilaţia pulmonară
în repaus e de 6 - 8 l/min, iar în timpul muncii fizice până la 100 l/min. Creşterea
ventilaţiei pulmonare este paralelă intensităţii lucrului efectuat. Sporirea ventilaţiei
pulmonare, accelerarea pulsului pot fi de ordin reflector, înainte de începutul lucrului.
Ventilaţia pulmonară creşte datorită sporirii frecvenţei respiraţiei şi creşterii amplitudinei.
Frecvenţa respiraţiei în timpul lucrului poate spori de la 16-18 până la 30-40 respiraţii pe
minut.
Caracterul respiraţiei şi ventilaţiei pulmonare depinde de particularităţile individuale şi
gradul de antrenare.
Modificările sângelui. Munca fizică de intensitate mare determină creşterea
eritrocitelor, hemoglobinei, viscozitatea sângelui, creşte de 3 ori numărul leucocitelor.
În stare de repaus cantitatea de glucoză în sânge e de 5 mmol/l (90 mg %)
menţinându-se şi la lucrul de intensitate mică. În cazul unei activităţi musculare cantitatea
de glucoză la început scade, apoi datorită eliberării ei din ficat, creşte şi se menţine sporită
pe tot parcursul lucrului. Diminuarea cantităţii de glucoză până la 2,78 mmol/l în timpul
lucrului atestă epuizarea glucozei în organism, o stare nefavorabilă şi se recomandă
întrerupere şi o gustare.
În cazul unei activităţi musculare medii sporeşte cantitatea de acid lactic în organism,
iar cadrul unei activităţi intense creşte considerabil.
Fluxul de O2 spre muşchii solicitaţi creşte considerabil. Sub influenţa concentraţiei
sporite a ionilor de hidrogen în sânge – disociază HbO 2 şi determină sporirea
randamentului O2 în plasmă şi ţesuturi. Coeficientul de utilizarea O2 creşte de 2 ori, în
special la persoanele antrenate.
Modificările temperaturii corporale, sporirea uşoară a temperaturii corpului în
timpul lucrului are o acţiune favorabilă, stimulând metabolismul, respiraţia tisulară şi
gradul de utilizare a O2. Însă creşterea considerabilă a temperaturii nu este agreabilă,
deoarece se determină un catabolism cardiovascular, a SNC, sporeşte consumul extern de
energie, se intensifică transpiraţia, dereglându-se metabolismul hidrosalin al organismului.
Exerciţiile fizice determină creşterea temperaturii corpului cu 0,4 - 0,6 0C, activitatea
fizică intensă (alergări, despicatul lemnelor) - temperatura poate creşte până la 38,5 0C,
uneori 39 0C.
2
3. Perioada de recuperare după muncă – caracteristica.
Modificările fiziologice din organism în procesul muncii se prezintă ca un
mecanism de acomodare, ce asigură mobilitatea de a îndeplini acest lucru. Modificările
neesenţiale în timpul efectuării unei oarecare activităţi atestă o stare nefavorabilă,
patologică a organismului.
În cazul unei munci intense – posibilităţile fiziologice se epuizează şi este necesară
o perioadă de recuperare. Perioada de restabilire se consideră timpul necesar pentru
revenirea indicilor fiziologici la cei de la începutul activităţii.
Durata de restabilire a funcţiilor diferitelor sisteme de organe variază. Perioada de
restabilire a funcţiei cardiace (câteva minute) este diferită şi în dependenţă de intensitatea
muncii. Mărirea perioadei de restabilire vizează munca foarte intensă sau o stare
patologică a sistemului.
Funcţia sistemului respirator, presiunea arterială, nivelul acidului lactic, temperatura
corpului etc. se restabilesc într-un timp mai îndelungat.
La începutul activităţii musculare consumul de O2 este mai mic decât cel necesar,
datorită adaptibilităţii relativ scăzute, organismul nu poate asigura cantitatea necesară de
O2 muşchilor solicitaţi şi în rezultat se creează o “datorie de O 2”. Produsele oxidării
incomplete, se acumulează în muşchi în activitate şi se oxidează definitiv după terminarea
lucrului, fapt care induce consumul sporit de O 2 după finisarea lucrului – “achitarea
datoriei”. Perioada de recuperare în acest caz poate dura de la câteva minute până la 1 oră
şi mai mult ceea ce caracterizează intensitatea muncii.
Restabilirea funcţiei nu întotdeauna poate fi un indice al restabilirii capacităţii de
muncă. După un efort fizic intens peste o oră – două, se restabilesc funcţiile organismului,
însă aceastea nu sunt o dovadă de restabilire deplină a capacităţii de muncă.
4
Figura 1. curba capacităţilor de muncă intelectuală şi fizică.
În cazul învăţării cuvintelor străine s-a evidenţiat reţinerea perioadei de
“includere”, în I oră – s-a învăţat 25 perechi de cuvinte, II oră - 27 perechi de cuvinte.
Apoi s-a observat diminuarea capacităţilor de muncă în ora III - 15 perechi de cuvinte, în
ora IV - 9 perechi de cuvinte învăţate. Prin urmare, pentru activitatea intelectuală este
caracteristică o perioadă de “includere” mai îndelungată şi instaurarea oboselii mai
timpuriu.
Oboseala intelectuală este însoţită, concomitent şi de diminuarea capacităţilor
musculare de muncă. De exemplu - lectorii, raportorii - simt slăbiciune, oboseală
musculară după lecţii, rapoarte responsabile. Oboseala în cadrul activităţii intelectuale se
evidenţiază prin înrăutăţirea, diminuarea vădită a indicilor calitativi. Începând activitatea
musculară, omul îndată se “deconectează” organismul său din procesul de activitate, pe
când în activitatea intelectuală lucrurile stau altfel. Când vă pregătiţi pentru lecţii, raport,
examen – a luat sfârşit ziua de muncă, trebuie să vă odihniţi, aţi părăsit camera în care aţi
lucrat, dar creierul continuă să mai lucreze în direcţia respectivă. Uneori această activitate
continue şi în timpul somnului. A. I. Gerţen afirma:” Gândul nu-l putem pune ca mâinile,
el şi în timpul somnului nu doarme totalmente”. Însă se înregistrează şi reacţii inverse:
creierul poate involuntar, să se “excludă” din activitate. De exemplu citiţi o carte
ştiinţifică, o perioadă oarecare vă includeţi aprofundaţi în conţinutul ei, bine înţelegeţi
cele citite, memoraţi datele, faptele, însă de odată observaţi că gândurile D-ră s-au dus într-
o parte, vă gândiţi cu totul la alte lucruri, ochii mecanic fug pe rânduri, mâna întoarce
paginile, iar în cap nu rămâne nimic. Astfel de fenomene se constată şi în timpul ascultării
lecţiilor, raporturilor. Priviţi pe lector, raportor, parcă înţelegi sensul cuvintelor spuse, însă
intelectul D-ră este orientat spre alt ceva, ceea ce nu are nimic comun cu tema, despre care
se vorbeşte, parcă aţi fi deconectat de la cele ce se desfăşoară în auditoriu. Încercaţi să vă
reîntoarceţi la cele ce se comunică, începeţi din nou cu atenţie să ascultaţi, încercaţi să
înţelegeţi cele auzite, doriţi să restabiliţi firul logic a raportorului şi uneori aceasta vă
reuşeşte, însă uneori de a restabili spaţiul gol este imposibil. Deconectarea involuntară
are loc şi în timpul îndeplinirii altor tipuri de activitate intelectuală.Numai cunoaşterea
particularităţilor specifice necesare pentru înţelegerea corectă a necesităţilor organizării
activităţilor şi raţional de a soluţiona toate întrebările igienice va asigura activitatea
intelectuală.
5
5. Fenomenele activităţii intelectuale. Memoria.
Activitatea intelectuală a omului se manifestă sub diferite forme. Uneori predomină
activitatea creatoare: savant, constructor, inventator, medic – ei acumulează date, le
confruntă, găsesc soluţiile cele mai reuşite etc. În alte profesii ale activităţii intelectuale
predomină componentul atenţiei – corector la tipografie, stenografist, laborant –
microscopist - ei sunt antrenaţi într-o activitate monotonă, care necesită o concentrare
permanentă şi un autocontrol sistematic.
Progresul tehnic şi organizarea activităţii în industrie fac din în ce mai populară
profesia lucrătorului comandei de conducere. Aceşti lucrători sunt obligaţi să observe cele
mai mici devieri a parametrilor stabiliţi, de a analiza şi sinteza informaţiile primite şi de a
lua hotărâri cuvenite imediat.
Cea mai mare categorie a oamenilor antrenaţi în activitatea intelectuală o formează
elevii, studenţii, profesorii. Pentru ei un component de bază al activităţii intelectuale este
memorarea. Memoria este necesară în orice proces de învăţare, după cum menţiona şi
Djon Lock – memoria este depozitul minţii.
O memorie excepţională au posedat o serie de oameni de renume mondial. De
exemplu, Themestole (din Grecia Antică) cunoştea pe nume 20 000 de locuitori din Grecia
(Atena). Secenov avea o memorie extraordinară.
Memoria este necesară mai cu seamă când operăm cu cifre, date, nume, date
concrete. Memoria poate fi şi trebuie dezvoltată, antrenată, perfecţionată. Putem şi trebuie
să “ajutăm” memoria, de a o descărca prin intermediul însemnărilor. Memoria este o
capacitate de preţ şi necesară a creierului nostru – “o forţă magică, fermecăoare”- A.
France.
Din punct de vedere ştiinţific, astăzi, memoria este tratată ca un proces complex,
dinamic în dezvoltarea encefalului, ce constă din memorare, fixarea informaţiei, păstrarea
ei şi reactualizarea. Creierul, ca substrat material al memoriei, mai are şi capacitate nu
numai de a memora dar şi capacitatea de a uita informaţia primită.
Memoria se caracterizează prin: viteză de memorare, volumul memorizat, durata de
păstrare a informaţiei, rapiditatea şi exactitatea reproducerii.
Deosebim memorie vizuală, auditivă şi motoră.
Oamenii cu memorie vizuală mai bine memorizează materialul, dacă singuri vor citi
textul. Le ajută desenele, schemele, fotografiile. Este bine venit vizionarea filmelor,
diafilmelor tematice. Anume despre persoanele cu memorie vizuală se spune: mai bine
odată să vezi decât să auzi. De exemplu, memorie excepţională vizuală a posedat pictorul
rus I. I. Levitan
Persoanele cu memorie auditivă trebuie să asculte cea ce vor să memoreze. Ei iubesc să
citească, sau să povestească. Pentru ei foarte eficient este audierea lecţiilor, referatelor,
comunicatelor, din acest volum ei memorează mult şi pe o perioadă îndelungată. De
exemplu, memorie auditivă excelentă a avut W. A. Mozart. La 14 ani ascultând o singură
dată în Capela Sixtină opera Misereri d Allegri (interzisă de Papa de a face copii a notelor)
întorcându-se acasă a reprodu-so fără nici o greşală. S. T. Aksakov putea să repete
câteva pagini anterior necunoscute a unor poezii, ascultându-le doar o singură dată.
Persoanelor cu memorie auditivă li se recomandă mai mult să asculte pe alţii, să
frecventeze lecţii, să participe la seminare şi lecţii, cercuri. Este bine să citească şi să
gândească cu voce, să povestească în glas.
6
Persoanele cu memorie motoră, pentru a memora ceva, trebuie de câteva ori să
pronunţe, să scrie informaţia cu mâna proprie.
Marea majoritate a oamenilor posedă memorie combinată.
Fiecare om antrenat în activitatea intelectuală trebuie să-şi determine tipul
memoriei. Iată una din metode, care se bazează pe diferenţierea numărului cifrelor,
memorate prin diferite căi. În acest scop se propun trei aproape identice coloniţe de cifre.
Se propune de a începe cu coloniţa din stânga, nemişcând bazele, de a citi cifra de sus, cu
aşa o viteză, ca pentru fiecare cifră să revină câte o secundă. Apoi ne întoarcem de la tabel
şi înscriem cifra citită. În aşa mod se înscrie toată coloniţa cifrelor. S-a stabilit, că
studenţii, de obicei memorizează şi reproduc corect 7-8 cifre, persoanele cu o memorie
bine dezvoltată memorizează până la 12 cifre. Dacă persoane memorează 4 sau mai puţine
cifre acesta atestă o memorie rea, puţin antrenată. Apoi trebuie să citim, fără sunete,
mişcând buzele, coloniţa din mijloc cu cifre şi la fel să le scriem, neuitându-ne la coloniţă.
Cifrele din coloniţa din dreapta, le înscriem după ce cineva le citeşte cu voce cifră după
cifră. În fine se stabileşte, numără câte cifre şi din ce colniţă au fost scrise corect.
Rezultatele primite se compară, şi se stabileşte tipul de memorie dominant.
Vizuală Motoră Auditivă
5239 5672 0426
89765 98761 12785
224896 675413 651801
1267412 7841095 1082409
98615437 12435961 08761432
146769543 985241672 585218355
5649082451 1864460902 1642507618
24167549067 96748117620 37470827502
034427994410 036777312062 760845267114
Încă Al. S. Puşkin acorda o mare atenţie organizării, planificării activităţii: „ Învăţ să
menţin atenţia asupra gândurilor lungi.”
Este foarte important de a forma aptitudini de a planifica activităţile cel puţin cu o zi
înainte. Înainte de aceasta stabilim volumul de lucru, şi apoi îl distribuim pe ore, dar şi mai
bine pe minute.
7
Ce este un minut? - pot afirma unii. Ca răspuns: Da, dar din minute se formează
ceasuri, din ore-zile, din zile - săptămâni, luni, ani. Dar şi viaţa noastră din păcate este prea
scurtă. Timpul pierdut nu-l vom întoarce, şi în acest caz Thomas Mann avea perfectă
dreptate considerând, că timpul – este unicul unde zgârcenia poate fi lăudată.
Planificarea activităţii intelectuale nu este deloc uşoară. Câte odată acest plan este
excesiv, în acest scop se recomandă de a planifica un volum, normă, care poate fi
îndeplinit. Dacă ne rămâne timp atunci putem să-l încărcăm cu unele activităţi mai uşoare
(alcătuirea bibliografiei, referinţe ş.a.) şi ca rezultat va apărea o practică în distribuirea
corectă, eficace a timpului. Este important de planificat raţional activitatea nu numai
pentru o zi, dar şi pentru o săptămână, o lună, un trimestru.
Planul – organizează, ajută de a lucra eficient. Cea mai dificilă parte a lucrului
trebuie îndeplinită în I-a jumătate a zilei. Orele de dimineaţă sunt mai productive. Putem
considera că o oră matinală se echivalează cu 2 ore de seară sau noapte de activitate.
Desigur sunt exemple ca pentru unele persoane orele mai productive sunt cele nocturne. În
aceste cazuri un rol important îl are deprinderea. Dacă nu s-a format o astfel de deprindere
– trebuie să ţinem cont că orele matinale sunt cele mai productive (proverbul rus -
Dinimeaţa este mai înţeleaptă ca seara).
Fiecare persoană antrenată în activitatea intelectuală trebuie să înveţe să lucreze
sistematic consecutiv, zi de zi.
Iu. P. Feolov (discipolul lui Pavlov) bazându-se pe studiul problemelor igienei
organizării activităţii intelectuale, recomandă următoarele:
Să nu ne aşezăm la masă fără un plan şi volum de sarcini bine stabilite.
Să nu încercăm să cuprindem şi să memorăm tot materialul din prima dată. De-a
avea în rezervă timp pentru repetare.
De a face conspect la toate, la ceea ce ascultăm sau învăţăm. Să nu învăţăm după
notiţe străine sau conspecte.
De a ţine conştiincios legătura dintre disciplinele studiate, dintre teorie şi practică.
Unde este posibil de a folosi reprezentările grafice, normograme pentru o
memorizare mai eficientă a materialului.
De a folosi pe larg semnele sub formă de fişe de diferite culori, în cărţi notarea
paginilor etc.
8
4. Trebuie să atragem atenţie asupra anului de ediţie a cărţii. De regulă, este bine să studiem ultima
ediţie.
5. Luând o carte pentru ultima dată în mâini este bine venit să citim prefaţa şi introducerea acestei surse,
din care vom lua cunoştinţă cu scopul şi conţinutul ei. De asemenea în acest sens ne ajută şi luarea
cunoştinţei cu întitularea capitolelor.
6. Sursele ştiinţifice trebuie citite de două ori, consecutiv. Prima dată citirea acestei surse se efectuează
fără careva notiţe, ceea ce oferă familiarizarea în plan general a celor reflectate în carte, permite de a
evidenţia aliniatele complicate, dificile. A doua oară sursa bibliografică se citeşte atent, lent, aliniat
după aliniat, făcând notiţe, însemnări. Dacă cartea este proprie, uneori este binevenit de a face
însemnări pe câmpuri.
7. Pentru a trece la următorul capitol trebuie însuşit cel anterior.
8. Pe măsura cultivării deprinderilor de a lucra cu literatura, procesul de citire devine mai rapid,
eficacitatea va spori. Apar aptitudinile de a “prinde” sensul frazelor, aliniatelor doar din câteva
cuvinte.
9. Caracterizând, dependenţa vitezei de citire de dificultatea textului, academicianul C. Gh. Voblîi
aducea următoarele date: citirea uşoară a literaturii artistice se poate realiza cu o viteză de 5-6
cuvinte pe secundă; citirea unui text de dificultate medie – cu o viteză de 4 cuvinte pe secundă;
materialul dificil (un articol pe temă cunoscută) nu mai mult de 3 cuvinte pe secundă; studierea unui
text nou, dificil – aproximativ 1,5 cuvinte pe secundă (însă nu mai mult de 100 cuvinte pe minut).
10. Studierea unui material dificil, complicat va fi efccctuată, numai în cazul unei concentraţii maximale
şi unui autocontrol permanent (de a verifica cum aţi înţeles şi însuşit materialul studiat).
11. Trebuie să atragem atenţie asupra concluziilor şi a le compara cu cele din alte surse studiate la tema
respectivă.
12. Studierea unui text ştiinţific este mai eficace, în cazul efectuării notiţelor. Aceasta ajută la însuşirea şi
tipărirea în memorie a materialului studiat, în acelaşi timp descarcă memoria de un “bagaj” de prisos,
oferă posibilitatea în orice clipă de aşi aminti informaţia necesară, date, cifre, etc. Academicianul
Voblîi C.Gh. îi aseamănă pe cei ce citesc doar – cu un fluturaş, iar pe cei ce citesc şi fac însemnări –
cu o albină lucrătoare.
13. Notiţele se pot efectua prin diferite forme. De exemplu folosind cartele, care se îndeplinesc pe o
singură parte, apoi se grupează după temă, conţinut, care le putem păstra în plicuri sau mape. Ele sunt
comode să le folosim în timpul lecţiilor, rapoartelor . Aceste cartele se îndeplinesc cu stiloul, clar. De
asemenea pe ele se indică sursa bibliografică: numele, prenumele autorului, denumirea sursei, anul,
locul ediţiei, denumirea ediţiei, numărul paginilor. Dacă notiţele se fac dintr-o revistă, atunci se indică
şi denumirea revistei, anul, numărul ediţiei, paginile, denumirea articolului şi familia, iniţialele
autorului.
14. Pentru însuşirea mai bună a unui material se conspectează. Conspectul reprezintă expunerea pe scurt a
conţinutului unei cărţi, lecţii sau raport. În conspect se includ numai ideile de bază, care reflectă
conţinutul materialului. Datele secundare, exemplele, ilustraţiile de obicei se omit. Citatele, tabelele,
care impresionează în deosebi este bine venit să fie notate, scrise pe cartele aparte.
Deseori studenţii anului I, care nu sunt deprinşi cu lucrul desinestătător, neavând deprinderi
de a conspecta, se lasă duşi de a nota totul ce vorbeşte profesorul, materialul din manual. Evident, că în
cele din urmă lucrul lent determină o dezamăgire, apar îndoieli în privinţa eficienţei conspectării.
Aptitudinea de a conspecta corect nu vine dintr-o dată. Înaite de a conspecta se recomandă de a citi
atent compartimentul care trebuie conspectat, apoi de încerca expunerea materialului respectiv pe scurt.
Repetând acest procedeu de multe ori, putem să învăţăm de a expune clar şi succint conţinutul
materialului studiat.
15. În cazul conspectării unei lecţii ascultate, este util, acasă de a reciti conţinutul, de a face unele corecţii,
de a o completa, de a sublinia cele mai importante date. Astfel, se evidenţiază compartimentele slab
însuşite ale lecţiei. Este necesar de a completa aceste lacune prin citirea la moment a literaturii
corespunzătoare.
16. Sunt binevenite citatele. Ele înfrumuseţează, îmbogăţesc lucrarea, întăresc concluziile. Însă nu trebuie
de exagerat.
17. În unele cazuri este necesar de a pregăti teze. Tezele sunt condiţiile, poziţiile de bază ale raportului,
articolului, cărţii, înainte de autor în textul deplin al materialului. Tezele de obicei nu conţin exemple
concrete, date, tabele. De obicei tezele se prezintă la participarea unei conferinţe ştiinţifice,
9
simpozioane, congrese etc. Aceasta permite organizatorilor să se cunoască în scurt timp cu conţinutul
raportului.
18. În cadrul procesului de a scrie o compunere, referat, raport, lecţii se alcătuieşte un plan de lucru, care
constă din câteva puncte, subpuncte.
19. Luând cunoştinţă cu literatura la o temă oarecare se întocmeşte bibliografia ei. Lista biliografiei se
anexează la sfârşitul unui articol, referat etc.
20. Nu întotdeauna diploma de studii superioare – oferă tânărului specialist aptitudini de a-şi expune
frumos, clar, succint gândurile, ideile. Aceasta ne obligă de a lucra sistematic în această direcţie.
Grecii din antichitate spuneau: “Nulli dies sine litteras”- nici o zi fără a scrie. Trebuie zilnic să
scriem. Astăzi rar cine duce o agentă personală, însă mulţi oameni de vază găseau în agendă multe
lucruri utile. Agenda, ajută la evitarea, repetarea greşelilor şi în acelaşi timp dezvoltă gândirea,
antrenează mâna şi creierul în acelaşi timp. Este util de a duce cărţi de notiţe – în care notăm ideile,
date, cifrele , importante. Toate acestea reprezintă elemente de cultură a activităţii intelectuale. ***
13
9. Oboseala. Tipuri. Profilaxie.
Oboseala este o stare complexă ce apare în întreg organismul ca o consecinţă a
muncii intense, îndelungate şi se manifestă obiectiv prin scăderea capacităţii de muncă,
iar subiectiv printr-un complex de senzaţii neplăcute. Oboseala este reversibilă.
Există mai multe forme de oboseală:
după eforturi fizice (muncă, sport, alte activităţi fizice), ca urmare a oboselii prin
lipsa de substanţe nutritive şi oxigen;
după suprasolicitări intelectuale, atunci când atenţia scade, reducându-se puterea de
concentrare şi de reacţie;
ca urmare a anumitor tulburări organice, de exemplu în anemia feriprivă (lipsa de
fier) sau carenţe de B 12, în hipotensiunea arterială, în disfuncţii hepatice şi /sau biliare –
sub formă de oboseală manifestată de dimineaţă, în bolile virale şi inflamatorii (gripă,
reumatism etc.);
în cazul unei tulburări provocate de alimentaţie sau de digestie, însoţită de stări de
tensiune nervoasă; de asemenea: în cazurile de subnutriţie (alimentaţie insuficientă) care
au ca urmare depresiuni nervoase şi stări de apatie;
oboseala cronică, de origine virală, care durează mai multe luni în şir.
Profilaxia oboselii.
Oboseala fizică. Starea de oboseală fizică se depăşeşte după o pauză de relaxare, cel
mai bine după un somn odihnitor. De asemenea, dacă ne sprijinim picioarele la înălţime
(mai sus de nivelul şezutului) timp de numai 10 minute, ne recâştigăm uşor prospeţimea şi
energia, datorită faptului că în felul acesta se activează circulaţia sanguină.
După suprasolicitarea intelectuală. Starea de oboseală trecătoare, apărută după o
muncă obositoare “cu capul”, poate fi alungată cu unul din următoarele exerciţii:
se inspiră aerul timp de 6 secunde, apoi se “ţine” respiraţia tot 6 secunde, se expiră
tot aerul încet, timp de alte 6 secunde;
căscăm cu gura deschisă larg, în timp ce ţinem pumnii strânşi, aşezaţi sub bărbie;
ne umplem obrajii de aer, apoi aşezăm degetele unei mâini pe gură şi cu cealaltă
mână “verificăm” dacă obrajii sunt chiar plini de aer; în felul acesta se intensifică
transportul sângelui spre creier; exerciţiul se repetă numai de 4 ori, nu mai mult;
un şervet împăturit pe lung se introduce într-un vas cu apă clocotită, apoi se aplică
pe ceafă, la cea mai înaltă temperatură suportabilă; după aceea, şervetul se introduce din
nou în apa clocotită şi se înfăşoară în jurul încheieturilor ambelor mâini.
Pe termen scurt, cofeina are efect stimulator şi înviorător.
Oboseala în timpul conducerii automobilului. După maximum 2 ore de condus,
automobilistul are nevoie de o întrerupere de cel puţin 15 minute, timp în care, prin
mişcare fizică, să îşi repună organismul “în formă”. Reziduurile metabolice acumulate în
ţesutul muscular pot fi eliminate numai prin activitatea circulaţiei pe cale fizică. Efectul
cofeinei şi al glucozei nu are nici un fel de influenţă asupra acestui gen de oboseală fizică.
Mijloacele de acest gen favorizează numai pentru scurtă vreme menţinerea stării de trezire.
Oboseala determinată de alimentaţie şi de digestie. O stare de oboseală permanentă,
însoţită de probleme digestive, nervozitate accentuată, contracturi, tensiuni, tulburări de
somn etc. Îşi are originea (atunci nu este vorba de o boală serioasă), de cele mai multe ori,
într-o alimentaţie eronată şi un mod de viaţă greşit. Adeseori flora intestinală este
14
supraîncărcată cu bacterii patogene, care, în raport cu bacteriile sănătoase, necesare bunei
digestii, sunt mai numeroase şi mai puternice. Drept consecinţă, substanţele minerale din
hrană sunt asimilate în proporţie prea mică.
În astfel de cazuri este nevoie urgentă de multă activitate fizică (mişcare) în aer liber,
pentru asigurarea unei mai bune oxigenări a organismului. De asemenea, se impune
reoreintarea alimentaţiei spre o hrană mai puţin acidă, eventual trebuie urmat un tratament
medical pentru normalizarea florei intestinale, cu bacterii lactice şi bifice.
Persistenţa sau apariţia regulată a stării de oboseală de dimineaţă, la trezirea din
somn, o colorare a tenului în palid-gălbui şi lipsa poftei de mâncare pot fi indiciile unor
probleme hepatice şi/sau biliare. În acest caz, cauza trebuie elucidată şi îndepărtată cu
ajutorul medicului.
Oboseala cronică, eventual de origine virală. În situaţia în care o stare de oboseală
profundă se manifestă periodic, cu reveniri frecvente, poate fi vorba de aşa-numitul
sindrom de oboseală cronică (CFS – Chronic Fatigue Syndrome), atunci când este însoţită
de unul (sau mai multe) dintre următoarele simptome: unflarea ganglionilor limfatici,
dureri musculare sau dureri de gât, dureri articulare, tulburări gastrointestinale, puseuri de
febră, frisoane, probleme cardiace, predispoziţie la reacţii alergice, scăderea acuităţii
vizuale şi sensibilitate la lumină, scăderea capacităţii de concentrare, tulburări de memorie,
apatie, accese de transpiraţie, ameţeală trecătoare, indispoziţii depresive.
S-au descoperit o serie de factori (germeni patogeni) care provoacă acest sindrom de
extenuare. În general, predispoziţia faţă de aceşti germeni există în urma unor tulburări
psihice deosebite, în situaţiile stresante, datorită acţiunii unor substanţe toxice din mediul
ambiant, precum şi în cazurile în care organismul este slăbit ca urmare a unor boli
infecţioase sau a altor suferinţe organice, care solicită prea tare sistemul imunitar.
Deşi peste 80℅ dintre oameni vin în contact cu aceşti germeni patogeni, numai la 5℅
apare această imunodeficienţă. De remarcat: în acest caz, sistemul imunitar este numai
slăbit şi se poate reface. Este însă adevărat că împotriva viruşilor nu există tratament
medical. În consecinţă: prin masuri ţintite de fortificare, organismul trebuie să depăşească
singur această stare de slăbiciune.
Persoanele care suferă de sindromul oboselii cronice trebuie să se ferească de infecţii
(gripe, răniri etc.). Anumite substanţe active antibacteriene pe bază de plante sporesc
rezistenţa organismului.
Tratamentul medical se compune, între altele, din administrarea de remedii
homeopatice, vitamine, hormoni de timus sau a unor mijloace hematopoietice (care
formează substanţa sanguină) naturale, pentru a obţine o întărire a sistemului imunitar.
Profilaxia oboselii şi măsurile de sporire a capacităţii de muncă.
Exerciţiul şi antrenamentul. În urma antrenării organismului, repetării sistematice a
unui şi acelaşi lucru sporeşte capacitatea de muncă.
Activitatea de muncă a omului se bazează în fond pe steriotipul dinamic, fiind ca
măsură adaptivă a organismului. Steriotipul este în dependenţă de schimbarea condiţiilor şi
se numeşte steriotip dinamic. În cadrul formării steriotipul dinamic, care se stabileşte în
urma repetărilor, reflexelor obligatorii se întăresc, cele inutile se exclud, datorită
interfuncţiei sistemelor de semnalizare – primei şi a doua.
Cuvintele de apreciere ale profesorului, instructorului, rezultatele pozitive de pe urma
lucrului, străduinţa contribuie la formarea şi întărirea steriotipului dinamic.
Totodată cu formarea steriotipului se automatizează şi mişcările de lucru, care ca
rezultat nu mai necesită un consum mare energetic, decurge prefect şi econom.
15
Antrenarea este specifică activităţii intelectuale. Ea determină perfectarea funcţiilor
sistemului nervos central: raţiunii, memoriei, atenţiei, chibzuinţei etc. Antrenarea
determină creşterea în muşchi a cantităţii de glicogen şi acid creatininfosforic, creşte masa
lor, consumul de energie pentru o unitate de muncă diminuează, adică creşte randamentul
forţei musculare. Deasemenea în urma exercitării se măreşte volumul sistolic al inimii,
concomitent micşorându-se frecvenţa contracţiilor cardiace, adică inima lucrează mai
econom, sporeşte consumul de oxigen, micşorându-se volumul cardiac (tabelul 1).
Tabelul 1.
Influenţa exercitării asupra minut- volumului cardiac şi consumului de oxigen.
16
10. Stimulatorii de naturali şi artificiali de sporire capacităţilor de muncă.
Capacitatea înaltă de muncă a omului în timpul activităţii intelectuale, este determinată
de respectarea unui şir de reguli igienice şi organizarea raţională a programului de muncă.
Unele situaţii impun omul să caute unele substanţe suplimentare de stimulare – doping a
capacităţilor de muncă. De exemplu când într-un timp limitat este nevoie de a îndeplini o
sarcină responsabilă. Şi pentru aceasta se impune prelungirea zilei de muncă, de a depăşi
somnolenţa, oboseala.
Conform cerinţelor sanitaro-igienece stimulatorii artificiali a capacităţii de muncă nu
sunt recomandaţi. La ei putem apela doar în situaţii excepţionale. Deoarece oboseala este
un proces, însoţit de modificări a stării ţesuturilor, organelor organismului uman, şi mai
întâi a sistemului nervos. Dorinţa de a adormi, ce apare în oboseli, este o stare normală de
a apăra organismul de consecinţele oboselii, de a ocroti cei mai sensibili centri nervoşi de
la derută.
Stimulatorii de natură chimică, intensificând procesele de excitabilitate şi creând
senzaţia unui flux de energie, nu înlătură consecinţele oboselii, însă doar reprimă senzaţia
de oboseală.
Chiar şi o singură doză de doping este dăunătoare pentru organism. Însă mai periculoasă
este administrarea sistematică a lor. Deprinderea la unele din aceste substanţe îl face pe om
un rob al lor, asemănător cu un norcoman.
Luând în consideraţie că în activitatea intelectuală se întâlnesc situaţii ce impun
administrarea unor substanţe stimulatoare – vom caracteriza unele din ele.
Convenţional toţi stimulatorii pot fi devizaţi în adevăraţi şi falşi.
Stimulatorii adevăraţi sunt acei, care întradevăr pe un timp scurt sporesc nivelul
capacităţilor de muncă şi măresc volumul muncii îndeplinite.
Stimulatorii falşi – sunt substanţe, care creează doar impresie aparentă, imaginară a
sporirii capacităţii de muncă, şi o îmbunătăţire a lor temporară, ca rezultat volumul muncii
îndeplinite nu sporeşte, ci dimpotrivă diminuează.
Din grupul stimulatorilor adevăraţi fac parte substanţe cunoscute încă din antichitate:
ceaiul, cafeaua, nucile cola, ginseng, lămâia chitaiană şi un preparat sintetizat chimic –
fenamin.
Ceaiul conţine – cofein şi tein, cafeua – cofein. Aceste substanţe în doze nu prea mari au
efect tonizant asupra musculaturii scheletale, măresc puterea muşchiului cardiac. Cofeina
– sporeşte excitabilitatea celulelor nervoase. Sub influenţa unor doze mici – se
îmbunătăţeşte procesul de recepţionare, se micşorează № de greşeli admise în calculile
matematice, sporeşte excitabilitatea muncii, dispare somnolenţa.
Cafeaua şi ceaiul sunt băuturi destul de larg răspândite.
Ceaiul de dimineaţă şi cafeaua ajută la ieşirea din starea de somnolenţă, tonizează
sistemul nervos. Oamenii sănătoşi pot bea un pahar de ceai sau cafea şi seara, în cazul
când este necesar de a te ocupa până târziu.
Ceaiul în acelaşi timp este o sursă a unor vitamine. Un pahar de ceai, cafea conţine ≈ 0,1
g cofeină. Aceasta este o doză terapeutică, fără consecinţe negative asupra unui organism
sănătos. În rezultatul unui abuz de aceste băuturi determină – insomnie, tahicardie. Poate
devine nociv – însăşi surplusul de lichid, inclusiv organism cu ceaiul cofein.
În Africa – din trecut sunt cunoscute nucile cola. Aceste nuci au un efect de înviorare,
datorită cărui fapt sunt folosite de multe triburi africane. Acţiunea tonizantă a cola se
datoreşte conţinutului de cofeină şi a unui alcoloid specific – colanina. Cola – este un
17
preparat de import, ce se administreză sub formă de pastile sau extracte la indicaţiile
medicului.
Se produce ciocolată specială cu extract cola, care se dă uneori aviatorilor şi altor
persoane care îndeplinesc o activitate ce necesită o încordare a sistemului nervos.
Multe milenii în Orient se foloseşte “rădăcina vieţii” – ginseng, ca panacee împotriva
multor boli. Misionerul francez Jartu, care a trăit în China, în 1713 scria “Ginseng –
ajută în orice slăbiciune, în cazurile oboselei corporale, sufleteşti; nimiceşte şi înlătură
sputa, suprimă voma, fortifică stomacul, întăreşte trunchiul şi activitatea cardiacă,
sporeşte apetitul, facilitînd digestia; îmbunătăţeşte digestia etc.”.
Preparatele acestei plante pot da un efect în cazul capacităţilor de muncă diminuate.
“Rădăcina vieţii” sau Ginseng asigură o rezistenţă mai bună faţă de agresiunile
psihologice, întăreşte reflexele nervoase, concentrarea atenţiei şi memoriei.
Extractul de lămâie chitaiană. Seminţele ei conţin uleiuri eterice, acizi organici, vitamina
C. Acest “buchet” intensifică activitatea corticală, determinând sporirea capacităţilor de
activitate intelectuală.
Pantocrinul – preparat din carne de cerbi are unele acţiuni stimulatoare asupra
capacităţii de muncă.
Din grupa celor artificiali face parte fenina. După structura chimică se aseamănă cu
hormonul suprarenolelor – adrenalina, care nimereşte în sânge într-o cantitate mai mare
“hormonul agitaţiei” când este nevoie de mobilizarea tuturor forţelor organismului.
Adrenalina – este greu de a o administra în cantitate de preparat artificial, deoarece
repede se distruge. Fenaminul este mai rezistent. Doze nu prea mari – 0,01-0,02 g –
acţionează peste 20-30 min şi au un efect de 4-6 ore.
Fenaminul – mobilizează rezervele energetice, scoate oboseala, alungă somnolenţa.
Acest preparat firmele americane recomandă studenţilor în perioada sesiunii, determină o
stare de veghe pentru a învăţa 24 ore către ultimul examen. Administrarea fără control
determină dereglări deaceea se administrează numai pe recete.
Grupa stimulatorilor falşi – tutun, alcool. Mulţi fumători infirmă că tutunul ridică
potenţialul de muncă, “ilumunează creierul”. De exemplu un lucrător din laboratorul
ştiinţific povestea că până ce nu fumează o ţigară, nu poate scrie nici un rând.
Sub influenţa substanţelor din compoziţia fumului de tutun are loc dilatarea vaselor
creierului, sporeşte fluxul de sânge şi întradevăr se constată o oarecare “iluminare”. Insă
astfel de sporire a capacităţii de muncă este temporară, de scurtă durată. Foarte repede, are
loc constricţia vaselor şi mai îndelungată decât dilatarea anterioară. Constricţia vaselor şi
diminuarea fluxului sanguin spre creier îndată diminuează capacităţile de muncă. De a
depăşi această stare, fumătorul ia o altă ţigară, mereu agresând sistemul său nervos, însă
rezultate bune nu atinge.
Volumul de lucru la un fumător este mai mic decât la un nefumător. H. Balzac scria:
“Tutunul adoarme amărăciunea, însă inevitabil diminuează, slăbeşte energia”.
Iluzia creşterii potenţialului energetic în timpul fumatului se explică prin influenţa
reflexului condiţionat a însăşi faptului de a fuma. În rezultatul coincidenţei în timp a
procesului de fumat cu începutul activităţii se formează între ele o legătură trainică. Actul
de fumat semnalizează începutul muncii. Omul are senzaţii că fără a fuma nu poate începe
lucrul.
Alcoolul – absorbindu-se în sânge, mai întâi slăbeşte procesele de inhibiţie în cortexul
cerebral. Omul devine fără complexe, nereţinut, apare o mândrie, agitare, creşte dispoziţia.
O astfel de excitabilitate temporară este primită drep – un aport de energie fizică şi creştere
18
a capacităţilor de muncă. Foarte curând după aceasta survine perioada de inhibiţie,
deoarece în scoarţa cerebrală diminuiază numai procesele de inhibiţie dar şi de
excitabilitate.
Jack London scria: “Mahmureala ne întinde mereu mâna, când avem un insucces, când
slăbim, când suntem obosiţi şi ne indică o ieşire foarte uşoară din situaţia noastră. Însă
promisiunile sunt false - puterea fizică promisă este transparentă, sporirea forţelor este
falsă”. Despre aceasta vorbesc multe observaţii. De exemplu două grupuri de muncitori,
aceiaşi vârstă, sex şi calificare - aceiaşi muncă, plătiţi separat. La o grupă li se dădea să
bea o porţie de bere, altei grupe nu. La început celor cărora li se dădea bere, prelucrau mai
mult material, însă apoi intensitatea activităţii diminua, şi ca rezultat volumul muncii, a
fost mai mic ca la cealaltă grupă. Apoi s-a procedat invers, se dădea bere grupei a II (care
nu au folosit) şi în acest caz volumul scădea la cei ce consumau alcool.
S-a constatat că activitatea intelectuală suferă şi mai mult de la consumul de alcool.
Esenţialul diminuează atenţia. Alcoolul determină creşterea perioadei ascunse a reacţiei la
acţiunea excitaţiilor din exterior de la 0, 19 până la 0, 29 sec.
(Imaginaţi-vă un şofer la volan cu reacţii întârziate când apare un obstacol pe neaşteptate).
De exemplu, savantul german Geilibroner a invitat într-o zi prietenii, colegii. Oaspeţii au
servit alcool, a apărut o discuţie vie. El a înregistrat pe neobservat pe o bandă de
magnetofon această discuţie. Peste câteva zile i-a invitat din nou şi le-a propus să asculte
lenta înregistrată – nici unul nu s-a recunoscut, întra-tât de mult a mascat alcoolul
intelectul oamenilor.
Deoarece alcoolul, tutunul nu se folosesc ca substanţe de sporire a capacităţii de muncă.
19
Propuneţi colegilor de serviciu sau celor de acasă 10, 20 lei dacă ei vor descoperi
încălcarea unuia din aceste principii. Transformaţi însuşirea acestor reguli într-un
joc viu.
Trebuie să planificăm timpul odată în săptămână (sâmbăta, duminica) pentru
autoanaliză, aprecierea, comentarea celor realizate într-o săptămână.
Întrebându-ne: “Ce greşeli am comis în acest timp? Ce din cele efectuate au fost
corecte, ce s-a putut face mai bine şi în ce mod ? Ce lecţie pot trage din acestea ?”.
Sistema de autoanaliză şi autoeducaţie oferă posibilitatea de a dezvolta aptitudinile
de a lua decizii corecte în soluţionarea problemelor şi influenţează favorabil relaţiile
de comunicarea cu cei din jur.
Fiecare poate utiliza această sistemă. Capacităţile de a face cunoştinţă, de a
comunica cu oamenii din jur vor creşte, se vor dezvolta, asemenea unui copac
veşnic verde (laur).
Fiţi concreţi. Indicaţi nume, date, rezultate. Astfel de înscrieri vă inspiră în
activitatea Dumneavoastră.
20