CURS 1

Modificarile induse de efort la nivelul organismului

Adaptarea la efort reprezinta totalitatea reactiilor care au loc in

vederea activarii unor structuri functionale adecvate efortului fizic si a
conditiilor metabolice necesare sustinerii efortului respectiv. Capacitatea de
adaptare este conditionata genetic si evolueaza tot genetic in ontogeneza.

In general, reactiile adaptative sunt reversibile, fapt ce reprezinta atat

premisa, cat si conditia functionalitatii normale a organismului.
Antrenamentul reprezinta repetarea sistematica a unor exercitii a caror
scop este atingerea unui nivel superior de performanta fizica.
Antrenamentul este o alternanta intre eforturi si contraeforturi (repausul) in
vederea imbunatatirii calitatilor individuale.

Aparitia adaptarilor functionale si morfologice este determinata de

efectul stresant pe care il are efortul, efect care induce sindromul general
de adaptare. Acesta are 3 faze:

1. Reactia de alarma (inceputul efortului de adaptare)

2. Recatia de rezistenta (instalarea adaptarii)
3. Reactia de eupizare (organismul cedeaza in fata agentului stresant)

Stimulii care induc sindromul general de adaptare trebuie sa aiba

o anumita intensitate, durata, densitate, specificitate.

A. Modificari la nivelul aparatului cardio-vascular:

 Cordul sportiv: modificari la nivelul inimii:
 - cresterea volumului, modificarea formei si a pozitiei inimii
- adaptarea irigatiei miocardului (muschiul inimii)
- cresterea volumului inimii se realizeaza prin hipertrofie
miocardica urmata de dilatarea cavitatilor ventriculare.

Aceasta poate fi: dreapta, stanga, bilaterala. In cazul sportivilor care

fac eforturi aerobe predomina hipertrofia ventriculului stang – inima devine
verticalizata. Eforturi aerobe – atletism, fotbal, etc

In cazul eforturilor anaerobe, in special de forta, predomina

hipertrofia ventriculului drept -> inima orizontalizata. Cresterea irigatiei
miocardului se realizeaza prin deschiderea tuturor capilarelor existente in
vederea cresterii aportului de oxigen la nivel local.

Absenta sau reducerea antrenamentului determina revenirea

functionala si morfologica a inimii. Acest lucru trebuie sa se faca treptat pe
distanta a mai mute luni pentru a preveni aparitia sindromului de
decompensare acuta. Acesta apare deobicei dupa circa 4-20 de zile de la
abandonarea completa a efortului frecvent in cazul sporturilor de rezistenta
si poate dura sapatamani, sau chiar luni. Se poate maifesta prin tulburari de
ritm cardiac, irigatie cerebrala (manifestata prin vertij, stare de anxietate),
tulburari de irigare cardiaca, dureri anginoase, tulburari de activitate
vegetativa (transpiratii reci, predominant noatea, tulburari de somn ,
tulburari ale apetitului.

Circulatia periferica sufer un proces de perfectionare prin: se deschide

un numar cat mai mare de capilare chiar si la nivelul muschiilor solicitati in
efort (pana la 100 de ori mai mult), creste circulatia colaterala prin formarea
de noi capilare in muschi. La sportivii de rezistenta ia nastere un fel de
circulatie paralela cu circulatia capilara initiala care ajuta la imbunatatirea
aportului de oxigen.
 Modificari respiratorii: apar datorita cresterii nevoii organismului de
oxigen, pot fi imediate sau tardive. Cele imediate sunt determinate in
principal de factori nervosi corticali care modeleaza constient frecventa
respiratorie la debitul respirator (in mod constient)

Modificarile tardive sunt determinate in primul rand de cresterea

fortei muschilor respiratori pentru a asigura un volum curent mult mai
mare.

Modificari hormonale: sunt dependente de intensitatea efortului si de

modul in care se instaleaza acest effort. Daca efortul se intaleaza brusc,
principalii hormoni implicati sunt cei ^mastulo-supraterendieni. Hormonii
puternic anabolizanti sunt implicati (inhibati ) in effort (testosteronul +
insulina +hormonii estrogeni ).

Componenta osoasa sufera in sporturile de contact, se ingroasa

periostul la nivelul articular, creste cantitatea de lichid sinovial (lubrifiant
articular, este stimulat de miscare). Datorita cresterii temperaturii lichidului
sinovial, scade vascozitatea intraarticular, fapt ce amelioreaza mobilitatea
articulara (creste mobilitatea articulara).

Componenta ligamentara se imbogateste in fibre elastice, la nivel

muscular modificarea consta in hipertrofia musculara ce asigura cresterea
fortei musculare.
 CURS 2
Aspecte fiziologice ale antrenamentului sportiv

-care se refera la :

1. Aspecte ale starii de start

2. Aspecte fiziologice ale incalzirii

3. Aspecte fiziologice ale formei sportive

4. Punctul mort sau faza critica si a doua respiratie

5. Aspecte fiziologice ale refacerii

1. Starea de start
=reprezinta starea speciala precompetitionala a organismului prin
care se realizeaza un nivel functional de plecare ridicat prin
intensificarea activitatii tuturor organelor, aparatelor si sistemelor
interesate in desfasurarea optima a efortului ce urmeaza.
Ea reprezinta o orientare reflexa catre performanta. Apare nu
numai la sportivi, ci si la nesportivi, cum ar fi scafandrii, piloti.
Mecanismul fiziologic al starii de start are la baza cresterea
excitabilitatii corticale cu repercursiuni immediate asupra sferei
vegetative si endocrine a organismului.
Parametrii care influenteaza starea de start sunt: durata,
intensitatea, tipul si durata(momentul) de instalare. Acesti
parametrii se clasifica in doua categorii de factori:
 Factori endogeni – reprezentati de personalitate - depinde de
tipul de sistem nnervos al sportivului (stabil/ labil) si este
influentata de increderea in sine, vointa, de dorinta de risc
- Starea de antrenament – sportivi bine antrenati si in plina
forma sportiva au un nivel de antre(plecare) d.p.d.v. fiziologic
mai ridicat comparativ cu cei care au o nervozitate exagerata
si nivel fiziologic scazut.
- Motivatia este legata de semnificatia subiectiva a competitiei
dar si de tipul competitiei.

 Factori exogeni – dificultatea efortului =direct proportionala cu

amploarea raspunsului functional
- Frecventa competitiilor in cazul in care este prea mare
determina scaderea investitiei motivationale, determina
starea de start negativa
- Ora, locul, durata competitiei
- Tipul de incalzire, incalzirea specifica fiecarei discipline are un
rol important in deoarece efectuarea ei corecta se opune
starilor de excitatie si inhibitie exagerate. Avand astfel o
functie de supapa.
- Valoarea si tipul adversarului duce la stare de start pozitiva
sau negativa
- Atitudinea spectatorilor
- Factori climatici
Formele de manifestare ale starii de start sunt:

a. stare stenica, cea optima reprezinta disponibilitatea pt competitie

(“gata de lupta”); forma de manifestare favorabila a starii de start;
se caracterizeaza prin armonie intre procesele de excitatie si
inhibitie corticala cu intensificarea atentiei a motivatiei a starii de
vigilenta, actiuni psihomotorii.

Scoarta cerebrala se afla intr-o stare de excitabilitate optima,

ceea ce determina o crestere optima a activitatii organismului si starea
aparatelor implicate in efortul ce va urma.

b. Starea astenica sau negativa/ nefavorabila se poate manifesta sub 2

forme:

b.1. apatia de start cand predomina inhibitia corticala manifestata

prin lipsa modificarilor functionale in plan psihic prin aversiune fata
de participarea la competitie, slabirea atentiei, nepasare, oboseala
nejustificata, proasta dispozitie, datorita proastei pregatiri
psihologice ale sportivului.

b.2. febra de start + predomina procesele de excitatie => aparitia

unor modele vegetative de tip acut si simptomatologie psihologica
caracteristica => apare cresterea exagerata a frecventei cardiace,
tensiunii articulare, transpiratii abundente, tonus muscular mult
crescut.

In plan psihologic: anxietate, nervozitate, instabilitate

emotionala/ labilitate, lipsa de concentrare.
2. Aspecte fizologice ale incalzirii
Reprezinra totalitatea masurilor in pregatirea psihologica, fizica,
senzoriala si kinestezica, optimala, inaintea unui efort sportiv
contribuindnastfel la prevenirea....

Criterii de clasificare a tipurilor de incalzire:

A. In functie de scop:
1. Incalzire generala – care are ca scop aducerea functiilor la un
nivel superior cu ajutorul unor exercitii care incalzesc marile
grupe musculare.
2. Incalzirea specifica care are ca scop pregatirea organismului in
vederea executarii unor actiuni specifice si se efectueaza
corespunzator fiecarei discipline sportive in parte.
B. In functie de modul de rezolvare:
1. Incalzire activa – miscari realizate de sportiv prin exercitii care
aduc parametrii functionali.
2. Incalzirea pasiva – vine in completarea incalz active, se
realizeaza prin dus cald, masaj, unguente, fizioterapie, acest
tip de incalz nu produce in sine ameliorarea performantei, dar
poate scurta timpul necesar incalzirii active.
3. Incalzire mentala – consta in reprezentarea miscarilor ce
urmeaza sa fie facute
 In cazul incalzirii generale active, mecanismele cele mai importante
sunt cresterea temperaturii centrale, periferice si intensificarea
functiilor cardiace, respiratorii. Cresterea temp se realizeaza pe baza
lucrului mecanicâ sau lucrului marilor grupe musculare. Valoarea
optima a temperaturii este situata intre 38,5- 39 la nivelul aparatului
locomotor. La nivel muscular, crestereabtemperaturii determina o mai
buna irigare prin deschiderea capilarelor, asigurand astfel o oxigenare
locala mai buna.

La nivel articular, cresterea temperaturii amplifica productia de

lichid sinovial, ca rezultat apare o nutritie mai buna a cartilajului articular,
care se va ingrosa, absorbind mai bine formele de presiune.

La nivelul sistemului nervos, cresterea temperaturii, cresterea

excitabilitatii…..

La nivelul respirator, creste debitul cardiac, respiratiile. Prin

incalzire, apare transpiratia care este un fenomen obligatori, fiind un
mecanism al termolizei. In cazu incalzirii specifice, cresterea temperaturii
are importanta mai ales la nivelul aparatului muscular ce vor fi util
deoarece temperatura locala musculara creste cu intarziere fata de
temperatura centrala.

Eficacitate:

1) Factori endogeni: starea de antrenament, componenta psihica

2) Factori exogeni: momentul incalzirii, timp optim 8-10 min interval
in care temp nu scade inca momentul zilei, din cauza diminuarii
functiilor vegetatitve dimineata dupa trezire, este necesar un
timp mai lung ca organismul sa atinga forma maxima.
 Forma sportiva este o stare speciala, calitativ superioara care
consta in aparitia unor procese de autoreglare, care sa mentina
functiile la un nivel optim la momentu oportun sa mentina aceste
functii la parametrii esentiali.

Forma sportiva de caracterizeaza prin:

- Potential biologic ridicat
- Raspunderea rapida si coordonata ca sistem si aparat implicat
in effort
- Economie functionala in repaus
- Eficienta maxima la effort
- Coordonare perfecta a activitatii motrice
- Refacere rapida a capacitatii de effort
- Stabilitate ponderala a nivel optim si componetnta corporala
adecvata
- Nivelul comp. adecvat

In aprecierea formei sportive se tine seama de valorile

individuale fizice si biologice, diferitele aparate si sisteme.

In repaus si effort, caracteristicile parametriilor:

- Indicatori de natura motrica

- Indicatori de natura psihologica
- Indicatori biologici respiratori - capacitate vitala de 100% la
sportivi care practica eforturi de rezistenta si 80% baieti si
70% fete cu effort mix .
- Indicatori biologici cardiovasculari - intrare rapida in stare
stabila cu stabilitate a nivelului cardiac
- Indicatori biologici neuromusculari - tonusul muscular de
repaus are are valori foarte mici, iar cel de contractie are cele
mai mari valori
- Indicatori biochimici - se refera la echilibrul hormonal, la
retoleranta mare la acidoza
 PUNCTUL MORT
Punctul mort sau faza critica reprezinta o stare fizica de
discomfort aparuta in timpul efortului. Se manifesta ca o senzatie de
euizare completa cu tulburari mari respiratorii.

Aparitia sa nu este obligatorie si in mod normal el poate fi

depasit. In acelasi timp, el poate aparea de mai multe ori in
cadrul aceluiasi effort. Se instaleaza progresiv dupa 40-50
secunde de effort pana la 5-6 minute de la inceperea efortului
si este caracteristic probelor de durata relativ mare.

Aparitia sa depinde de caracteristicile individuale ale subiectului(

tipul de sistem nervos)

- Starea de antrenament si sanattae

- Incalzirea prealabila
- Intensitatea efortului
- Tactica de abordare a probei

Aparitia simptomatologiei e declansata de fenomene de inhibitie

corticala, care determina aparitia tulburarilor cardio-vasculare si
respiratorii.

Clinic, se manifesta prin:

1. Tulburari la nivelul sistemului nervos: cefaleeputernica aparuta

brusc, vertij, greata, pana la confuzie si obnubilare
2. Tulburari la nivel respirator: dispnee, polipnee, senzatie de arsura
retrosternala si chiar aparitia respiratiei de tip patologic. Frecventa
respiratorie poate ajunge lla 8- resp/ min si amplitudinea
respiratorie scade la 0 => hipoxie masiva.
3. La nivel cardio-vascular: cresterea nejustificata a frecventei cardiace
> 200 bpm, asociata scaderea debitului cardiac, cresterea tensiunii
arteriale (>200)
4. Tulburari de comportament

Tendinta este sa te opresti, senzatie de greutate la nivelul splinei si a

ficatului. Depasirea punctului mort se face prin scaderea intensitatii
efortului pana in momentul aparitiei “celei de-a doua respiratii” in
care apare momentul de usurare respiratorie si circulatorie.

Tulburarile respiratorii, nervoase, cardio-vaculare se amelioreaza

rapid datorita adaptarilor din mers la aceste nivele la o intensitate
optima pentru organism si prin restabilirea echilbrului intre consumul
si aportul de oxigen (reintarre in stare stabila)

Momentul de depasire a punctului mort este tradus prin

transpiratia abundenta si intens acida.
 REFACEREA

Refacerea = latura/ componenta antrenamentului sportiv care

foloseste rational si dirijat metodele pedagogice, terapeutice si
naturale si/ sau artificiale provenite din mediul extern / intern in
scopul restabilirii homeostaziei organismului si a realizarii
supracompensatiei functionale.

E o conditie a starii de sanatate, a starii de antrenament si a

performantei sportive.

Rfecarerea are carcater gradat, accesibil, progresiv si sistematic.

Se adreseaza numai organismelor integre d.p.d.v. structural si
functional. Presupune obligatoriu atat refacerea spontana (somn) cat
si refacerea dirijata medical.

Refacerea parametriilor functionali este intotdeauna in aceeasi

ordine, respectiv:

- Parametrii functionali vegetativi (se refac in cateva minute)

- Parametrii metabolici (in ore)
- Parametrii endocrini( zile)

Refacrerea trebuie facuta intotdeauna atat intraefort cat si postefort,

dupa fiecare antrenament, in fiecare zi, saptamana, sezon
competitional, ciclu.
 D.p.d.v. fiziologic, refacerea prezinta anumite caracteristici
pentru fiecare nivel funtional:

- la nivelul aparatului locomotor vizeaza in principal musculatura:

cresterea materialului energogenetic si a echipamentului enzimatic.

- La nivelul SNC: iradierea fenomenelor de inhibitie corticala, care

faciliteaza refacerea metabolica a neuronilor solicitati.

- La nivelul SNV ( componenta cardiovasculara si respiratorie).

Refacerea vizeaza scurtarea perioadei de revenire a parametrilor
functionali prin alcanzarea cat mai rapida a mediului intern,
restabilirea glicemiei si a echilibrului hidroelectrolitic.

I.f.d mediul de realizare refacerea poate fi spontana sau dirijata.

1. Refacerea spontana:

= este forma de restabilire a organismului aparuta fazic, obligatoriu

dupa orice forma de solicitare, fara interventie din afara

- Serealizeaza prin odihna pasiva/ somn, avand eficienta mare

in cazul in care perioadele dintre solicitari snt destul de mari
- Are ca efect principal reconstruirea rezervelor energetice
direct implicate in effort. Somnul lent intervine in refacerea
componentelor periferice, iar cel rapid in refacerea
componentelor neuronale.
- Pentru ca somnul sa fie terapeutic, el trebuie sa fie profund,
cu perioada de adormire rapida si cu durata de 7-8 ore.
 OBOSEALA reprezinta diminuarea reversibila a capacitatii de
performanta fizica/ psihica, care permite continuarea efortului
rspectiv, cu pretul unui cost energetic mult mai mare si cu scaderea
preciziei motrice/ intlectuale.

In mod normal, oboseala dispare prin odihna.

EPUIZAREA reprezinta diminuarea pana la 0 a capacitatii de

performanta cu imposibilitatea continuarii efortului in lipsa unei
terapii adecvate si a unei perioade de odihna (cel putin 3-7 zile)

Oboseala poate fi:

- Fiziologica (apare dupa eforturi depuse in limita capacitatii

functionale a organismului si reprezinta un fcator de progres
pentru adaptarea in performanta
- Patologica ( apare in cazul depasirii posibilitatilor functionale
ale organismului si poate fi - acuta (supraincordare)
-cronica (supraantrenament)

Sindromul de oboseala are urmatoarele stadii:

1. De raspuns armonios (oboseala comuna dupa effort fizic)

2. De raspuns oscilant (cand refacerea e incompleta)
3. De raspuns discordant – aparitia bolii (reactie indusa dupa oboseala
fizica si cea psihica)
4. De epuizare – deja s-a instalat boala care afecteaza componenta
nervoasa si endocrino metabolica
A. Oboseala fiziologica poate fi:
1. Locala (acuta periferica) – limitarea capacitatii de performanta
prin depasirea limitelor de anduranta. Aparitia ei e dependenta
de tipul de effort.

Cauze:
a. Acumularea de produsi metabolici acizi.
b. Epuizarea substratului energetic de toate tipurile ( cauza
frecventa in sporturile de anduranta lunga)
c. Dezechilibru ionic intramuscular care apare in cadrul
contractiei musculare intense si prelungite
d. Oboseala la nivelul placii motorii determinata de incapacitatea
resintezei mediatorului chimic din cauza unui nr prea mare de
impulsuri ajunse la nivel de sinapsa.
e. Comenzi inhibitorii transmise muschilor ca urmare a supra
stimularii.

2. Centrala – consta in scaderea capacitatiide a realiza miscari

coordonate si foarte precise determinate de scaderea capacitatii
de prelucrare a informatiei si elaborare a comenziilor la nivel
cortical.
Cauze: in principal stresul, scaderea glucozei, hipoxia
Caracteristici:
- Diminuarea capacitatii de coordonare
- Diminuarea capacitatii de performanta senzoriala si a
functiilor motorii
- Tulburari de atentie, concentrare, gandire
- Cresterea timpului de reactie
Deobicei, in activitati specifice, primul element care oboseste e
segmentul periferic, fiind protectia pentru cel central.

B. Oboseala patologica (segmentul cronic)

- Supraincordare (forma acuta) reprezinta discordanta dintre
solicitare si capacitatea de raspuns organismului, acesta fiind
depasit de solicitare. De regula imbraca forme locale si se mai
numeste si CLACAJ
- Apare mai frecvent la neantrenati, in perioada de
covalescenta dupa boli sau dopaj.

Simptome: lipotimie pana la afectare grava senzoriala si motorie.

SUPRAANTRENAMENTUL (nevroza sportivilor) – forma cronica a

oboselii cronice.

= o afectiune profunda a organismului la toate nivelele

functionale determinata de discordanta dintre effort si capacitatea de
effort fara refacere corecta si completa. Teoretic, poate aparea la
orice tip de sportiv.

Simptomatologie polimorfa. In special sistemul vegetativ.

Supraantrenamentul are doua forme chimice:

1. Forma hiperfunctionala, care se caracterizeaza prin

predominanta formelor de excitatie, se diagnosticheaza usor,
subiectul avand tahicardie de repaus, hipertensiune arteriala
de repaus. Agitat, irascibil, nu doarme bine.
 Simptome caracteristice: scaderea in greutate in timp foarte
scurt >3% din greutatea initiala.

Tratamentul presupune scoaterea sportivilor din mediu, ducerea

in altul (alt. 600-800m) 3-4 saptamani. In acest interval i se aplica
tratament igienico-dietetic, anabolizanta, vitamine, minerale,
tratament medicamentos. Se practica odihna activa. Tratament
hidrokinetic: sauna, dusuri, masaj profund, psihoterapie, cafea, alcool
in cantitati mici.

2. Forma hipofuntionala
- Procese de inhibitie
- Sportivul are o tendinta nejustificata spre somn. Valorile
parametrilor functionali sunt mai mici, nu se modifica la
effort, e calm, linistit, nu se simte bolnav.

Diagnosticul se pune pe componenta paraclinica. Tonusul

muscular creste in repaus.

Tratament:

- Scoaterea sportivului din mediu (min 4 saptamani)

- Se continua efortul foarte mic, in cazurile usoare, cu exercitii
de rezistenta fara intensitate mare sau se intrerupe total
efortul
- Tratament igienodietetic, psihoterapie
- Tratament medicamentos
- Bai cu valeriana
- Masaj superficial
- Sauna rar/ deloc
 Dupa 3-4 saptamani, un nou bilant. Daca apar imbunatatiri se
reia efortul nespecific timp de 3-4 saptamani. Alt bilant, iar daca e in
regula se reia antrenamentul. Bilant final si se permite competitia.
Acesti sportivi sunt urmariti un an/ sau toata viata, urmat de refacere
completa / incompleta.

TRAUMATOLOGIA SPORTIVA

Se ocupa cu traumatismele aparute in timpul activitatii sportive,

avand caracter aparte datorita specificului biologic si social al sportului
de performanta deoarece:

1. Traumatismele sportive apar la grupe tinere de varsta, la

subiecti cu potential biologic crescut, care nu prezinta si alte
afectiuni asociate locale sau generale
2. Mecanismul de producere ar traumatismelor sportive depinde
de tipul de sport , de greselile de antrenament, de organizare
sau de defecte ale echipamentului sportivului
3. Prezinta functii chimice specifice in anumite cazuri numai
activitatea sportiva (afectiuni hiperfunctionale, ale aparatului
locomotor si afectiuni cronice dismetabolice)
4. Lipsa agentului traumatic in anumite afectiuni incluse in
categoria traumatismelor (hiperfunctionale)
5. Timpul de vindecare care trebuie sa fie mult mai scurt decat la
nesportivi, vindecarea fiind obligatoriu restitutio-ad-integrum
(100%)
 6. Mijloacele de tratament si caile de administrare a
tratamentului trebuie sa fie cat mai putin traumatizante
biologic si psihologic si sa nu contina medicamente sau
substante induse in lista doping.

{{{{{{

Accidentele traumatice la sportivi au un specific aparte, generat deco

ntextul biologic şi social al sportivului de performanţă. Ele prezi
ntă anumiteaspecte caracteristice, şi anume :
7. se produc la grupe de vârstă tinere;
8. apar la indivizi cu potenţial biologic crescut şi care
în general nu prezintăafecţiuni asociate de ordin local sau
general;
9. au forme anatomo – clinice specifice numai
activităţii sportive;
10. includ şi afecţiuni în care, în mod paradoxal,
lipseşte însuşi traumatismulpropriu -zis -
afecţiunile hiperfuncţionale ale aparatului locomot
or(formălocalizată a supraantrenamentului);
11. scopul final al tratamentului este vindecarea completă
anatomo - funcţională,respectiv “restitutio ad integrum”,
12. recuperarea funcţională a sportivului traumatizat
implică atât vindecareaperfectă a segmentului lezat, cât şi
restabilirea capacităţii de efort la parametriavuţi înaintea
accidentării;
13. timpul de vindecare trebuie să fie cât mai scurt,
datorită faptului că
 orice întrerupere a pregătirii sportive duce la diminuarea cap
acităţii de efort şi apotenţialului sportiv;
14. obiectivele principale constau din prevenirea pro
ducerii traumatismelor,diagnosticarea şi aplicarea
tratamentelor încă din stadiul preclinic şi
tratareaafecţiunilor în fazele uşor reversibile.
15. mijloacele de tratament şi căile
de administrare a medicamentelor trebuie săfie cât mai
eficiente, cât mai puţin traumatizante organic şi psihic şi
să ţinăcont de natura medicamentelor (unele dintre
acestea fiind incluse pe listeledoping, deci fiind interzise
sportivilor);
16. mijloacele terapeutice utilizate trebuie să ţină cont de toţi
factorii interesaţi îninstruirea sportivă;
17. repausul general pe durata tratamentului trebuie
acordat numai în cazuriexcepţionale şi pe durată de
timp cât mai scurtă, indicându -se repausulsegmentar;
18. Mijloacele de tratament si caile de administrare a
tratamentului trebuie sa fie cat mai putin traumatizante
biologic si psihologic si sa nu contina medicamente sau
substante induse in lista doping. }}}}}

Accidentele traumatice la sportivi se impart in doua categorii:

- Extrinseci (pure)
- Intrinseci (specifice sportului)
Acestea apar prin suprasolicitarea aparatului locomotor (
entezite-loc de insertie pe os, tendinite, apofizite (inflamatie)
etc.)

CRONIC-apare – dispare (aproape pt totdeauna)

Abordare holistica.
 Cauzele traumatismelor sportive pot fi impartite:

1. Dupa rolul pe care il au agentii cauzali in aparitia traumatismelor:

- Favorizanti
- Predispozanti
- Declansatori
2. Dupa originea agentilor cauzali (tin de sportiv)
- De adversar
- De mediu
- De conditii de amenajare ( organizare competitionala)
3. Cauzele predispozante: existenta unor deficiente fizice si functii
congenitale/ dobandite care sunt observate dupa aparitia
traumatismului.
4. Cauze favorizante: locale: modalitate de statica ale aparatului
locomotr (mici locuri dezaxate, inflamate) Tulburari functionale
musculare.
5. Cauze generale :
- existenta unor boli interne/ infecto-contagioase, care
determina scaderea rezistentei generale a organismului;
- greseli metodologice in antrenament
- carente alimentare, magneziu+ minerale
- hipertrofii musculare exagerate
- fara recuperarea accidentarilor anterioare
- conditii meteo
- depasirea greutatii corporale necesare sportivului
- nefolosirea echipamentului de protectie caracteristice
6. Cauzele determinante:
 - Agenti traumatici directi posibili si indirecti care actioneaza pe
un aparat locomotor indemn.sau in conditiile existentei unei
afectiuni dismetabolice si cronice ale aparatului locomotor; -
- lovirea intentionata/ neintentionata de catre adversar.. etc

Traumatismele sportive pot fi impartite in 4 categorii:

1. Macro-traumatismele - afectiuni traumatice produse de agenti

^vulneranti, bine identificati, de natura interna sau externa ce
actioneaza cu intensitate agresiva, medie sau mare, producand
leziuni anatomice evidente si tulburari functionale importante.
2. Micro-traumatismele - afectiuni de suprasolicitare determinata de
agenti vulneranti de intensitate mica. Refacrerea realizata cu
aparitia unor micro leziuni anatomice.

3. Afectiuni cronice ^sechelare sau dismetabolice care apar ca rezultat

al acumularii in timp a urmarilor macro/ micro traumatismelor pe
structuri anatomice ca defecte pre existente (boli reumatice,
metabolice, generale, neurologice)

4. Afectiuni hiperfunctionale - ale aparatului locomotor care sunt

forme de suprasolicitare locala sau forme localizate ale
supraantrenamentului, expresie clinica a efectelor nocive ale
efortului de performanta aparute la nivelul unor structuri cu
mod.produse de tulburari generale su locale functionale ( ex:
epicondinita)

42% din totalul traumatismelor sportive sunt macro traumatisme,

20-30% afectiuni hiperfunctionale
8-11% microtraumatisme si afectiuni sechelare
Varsta aproximativa a aparitiei, 20 de ani.
Cele mai afectate discipline: fotbal, atletism, box, baschet,
gimnastica.
Macrotraumatismele pot avea pot avea drept cauze lovitura
directa data de adversari, lovirea de un corp dur. Pot avea si cauze
interne: contractura musculara foarte puternica ce determina
ruperea muschiului/ a tendonului, miscarea peste limita fiziologica
permisa intr-o articulatie, miscare gresita la contactul cu solul dupa
saritura care determina aparitia unor pozitii anatomice anormale in
articulatie si fortarea acesteia.
Astfel apar tulburari anatomice evidente care atrag dupa ele
tulburari functionale impreuna cu sau fara asocierea microleziunilor
existente.
Microtraumatismele pot aparea la nivelul tesuturilor moi,
tesutului osos, regiuni anatomice mari, cu implicatii osoase cat si
continut de tesut moale.
Tramatismele tesutului moale au ca frecventa cauza erorile de
antrenament, de incalzire din cauza antrenorului sau a sportivului,
cauze de refacere, de alimentare sau folosirea dopingului.
Sunt importante sexul (frecvente la barbati), varsta, tipul
constitutional care poate da fragilitate musculara. Traumatismele
musculare, mai ales la nivelul membrelor inferioare au o pondere
de > 80%in special la ^ ischis gambieri, drept anterior (coapsa) si
aductor mijlociu.
Accidentele acute musculare pot fi impartite in suferinte
musculare functionale si propriu-zise:
 Suferintele musculare functionale sunt mod.functionale fara
suport anatomic produse mai ales prin tulburari metabolice locale
cauzate de effort.:

1. Crampa musculara (carcel de effort) este contractura

musculara involuntara, spasmodica si dureroasa aparuta in
timpul sau imediat dupa effort.

Poate aparea la orice sportiv, dar exista subiecti cu predispozitie

pentru crampe musculare determinata de cauze locale ale metabolismului
muscular. Crampa poate aparea si la cateva ore dupa effort. (lipsa atp,
lipsa Magneziu, K) Durata lor creste odata odata cu frecventa lor. Crampa
poate fi determinata de anomalii de substrat metabolic cu ^ .
Mai ales in timpul efortului lipsa atp determina imposibilitatea recapatarii
ionilor de calciu.

Simptome: dureri acute, fibrilatii, musculare, contractii musculare

involuntare, zvagniri ale muschiului perceputa si la palpare.

Tratament: alungirea pasiva, lenta, sustinuta a muschiului care va

determina ^ inhinane reflexa a receptorilor tendinosi si stoparea crampei.
La nesportivi se asociaza cu miorelaxante si tranchilizante minerale.
Stretching!

2. Contractura musculara: -primitiva; - secundara

Contractura musculara primitiva reprezinta tetanizarea reflexa a

muschiului. Aparitia acumulari locale de metaboliti acizi pe
fonduldeshidratarii locale/ generale si a tulburarii excitabilitatii locale.

Se manifesta prin durere ^…., difuza de intensitati: variabile care da

senzatia ca muschiul se strange. Durerea nu afecteaza muschiul, dar
nu dispare in repaus. Poate aparea la cateva ore sau la o zi dupa effort,
deci e dificila diferentierea dintre contractura si febra musculara.

Clinic, apare tumefatia moderata (umflarea) regiunii (pt identificare se

masoara perimetrul in zona afectata si se compara cu cea sanatoasa).
Existenta unui fascicul/ muschi indurat si sensibil este prinsa contractia
si intinderea muschiului, dar ambele sunt dureroase.

Tratament: miorelaxante, obligatoriu repaus min 48h. Se pot asocia

masaj ( initial superficial, profund), radiatii infrarosii dupa 2 zile de
tratament asociat -> termoterapie si se incep 1x de contractie si
relaxare ^….. dupa 4-5 zile se reia efortul de antrenament.

Contractura secundara este simptom de insotire in traumatismele

articular osoase sau alt tip de afectiuni care declanseaza refluxul de tip
^nociceptiv de la nivelul proprioceptorilor.