TEMA 7.

CARACTERISTICA FIZIOLOGICĂ A STĂRII DE START

Plan:
1. Aspecte fiziologice ale stării de start.
2. Mecanismele fiziologice ale stării de start.
3. Indicii fiziologici ai stării de start.
4. Caracteristicile fiziologice si biochimice ale stării de start.
5. Formele stării de start.
6. Mecanismele fiziologice ale procesului de încălzire.
7. Caracteristica fiziologică a procesului de încadrare în efort.

1. Aspecte fiziologice ale stării de start. Până la debutul efortului fizic

funcțiile organismului sunt orientate spre efort. Astfel, în momentul începerii
efortului parametrii funcționali au nivel mai crescut față de starea de repaus
obișnuit. Majoritatea sportivilor în preajma competițiilor sau chiar înainte de
începerea antrenamentelor, manifesta un nivel funcțional crescut al principalelor
aparate și sisteme de organe ale corpului uman (cardiovascular, respirator, nervos,
endocrin, etc.), care reprezintă reacția organismului la stresul indus de confruntarea
cu efortul ce va urma.
Sub denumirea de stare de start  înțelegem acea stare precompetiționala a
organismului în care activitatea tuturor organelor, aparatelor și sistemelor de
organe are valori funcționale mai mari, comparativ cu starea de repaus obișnuit.
Starea de start este influențată de:
A) FACTORI ENDOGENI:
 factori privind personalitatea;
 starea de antrenament si experiența personala;
 motivația.
Factorii privind personalitatea:
 sunt dependenți de tipul de sistem nervos al sportivului și fac posibilă
diferențierea a doua tipuri :
a) sportivi stabili în competiții;
b) sportivii labili în competiții.
1
  nivelurile diferite de  încredere în propriile forte, de voința, rigoare cu sine,
dorința de risc au o influenta evidenta asupra nervozității sportivilor în
competiții.
Starea de antrenament si experiența personală:
 influențează modificările fiziologice ale stării de start;
 sportivii bine antrenați și în formă sportiva au indicatorii fiziologici la un nivel
de plecare mai ridicat si manifesta o dispoziție optima pentru performanță,
comparativ cu cei ce simt ca nu sunt în formă si trădează o nervozitate
exagerata.
 sportivii bine pregătiți și in forma sportivă care mai au și o lungă experiență de
concurs, vor manifesta o dispoziție optima pentru performanță, încredere in
rezultatul scontat, comparativa cu cei ce nu se simt în formă, nu s-au confruntat
cu adversari și care manifesta nervozitate sau anxietate, frica de concurs.
Motivația:
 tipul de competiție și semnificația ei pot influenta diferit starea de start;
 competițiile pregătite cu mult timp înainte și care au o mare semnificație
subiectiva conduc, în general, la stări precompetitive favorizante
performantei, dar nu înseamnă ca nu pot determina si stări negative;
 mulți sportivi ating performante foarte înalte în competiții considerate de ei ca
puțin importante, iar alții nu ating starea de start optimă decât în competiții
mari, unde si rezultatele lor sunt pe măsura.
B)  FACTORI EXOGENI:
 valoarea adversarului;
 dificultatea efortului;
 atitudinea spectatorilor;
 ora, locul si durata competiției;
 frecventa competițiilor;
 factorii climatici;
 tipul de încălzire.
 Valoarea adversarului:
2
– constituie o cauza a instalării anumitor modificări optime sau din contra,
dezavantajoase performantei;
– un adversar in fata căruia sportivul a pierdut, poate reprezenta cauza unui
comportament apatic sau din contra, febra de start, după cum adversarul
necunoscut și greu de evaluat poate declanșa starea de start negativă. Chiar
sportivii cu sistem nervos echilibrat pot avea manifestări exagerate când au frica de
adversar și abordează cu neîncredere concursul.
 Dificultatea efortului:
– cu cat este mai mare dificultatea efortului și amploarea modificărilor fiziologice
este mai mare;
– in ceea ce privește durata efortului ce urmează, cu cat acesta este mai mare și
manifestările stării de start apar mai precoce.
Atitudinea spectatorilor:
– poate constitui un factor mobilizator sau negativ, in ceea ce privește starea
precompetitiva ce se instalează;
– unii sportivi au nevoie de spectatori pentru atingerea unei stări de start optime, in
timp ce alții manifesta apatie sau febra de start in prezenta spectatorilor.
 Ora, locul si durata competiției:
– pot declanșa stări precompetitive negative (daca echipa sau sportivul a realizat
altă dată performante slabe într-un loc și la o ora si invers, un succes pe stadionul
respectiv, creează stări fiziologice optime);
– durata intrării in competiții, când aceasta se prelungește, produce surmenaj psihic
cu stare de start negativa;
– cu toate acestea, unii concurenți la olimpiade, deși intra în competiție numai la
sfârșitul jocurilor, poseda o capacitate de rezistență deosebită în ciuda încărcăturii
psihice crescută și de lungă durată.
 Frecventa competițiilor:
– competițiile prea dese conduc la diminuarea investiției motivaționale și astfel
produce efecte negative asupra stării de start.
Factorii climatici:
3
– condițiile climaterice diferite pot influenta expresia stării de start.
Tipul de încălzire:
– încălzirea specifica joaca un rol important in orientarea modificărilor fiziologice,
in funcție de starea de excitație sau de inhibiție care domina activitatea nervoasa a
sportivului;
– starea de start poate fi dirijata astfel încât sa instaleze o activare a marilor

funcțiuni optimala, favorizanta performantei.

2. Mecanismul fiziologic al stării de start

Pe fundalul unei anticipări mentale și a actualizării derulării competiției, tonusul
centrilor motori creste și în paralel se amplifica și tonusul centrilor vegetativi, care
comanda o activitate crescuta a organelor interne. Astfel se creează condiții
necesare ca performanta fizica sa poată fi efectuata chiar de la începutul efortului
cu eficienta maxima.
Intensitatea si forma pe care o îmbracă modificările caracteristice stării de start
prezintă mari diferențe individuale cauzate în primul rând de tipul de activitate
nervoasa in care intensitatea, echilibrul si mobilitatea proceselor corticale
fundamentale (excitația si inhibiția ) determina manifestarea periferica a funcțiilor
integrative. Fenomenele caracteristice stării de start evidențiate de comportarea
indicilor fiziologici, pot fi optime pentru performanta sau neavantajoase.

3. Indicii fiziologici ai stării de start

Indicii subiectivi: senzația de frica, neliniște, anxietate, uneori somnolentă.
Indicii obiectivi: accelerarea frecvenței cardiace, creșterea tensiunii arteriale,
mărirea amplitudinii mișcărilor respiratorii, creșterea consumului de oxigen, ușoare
tremurături, transpirație, creșterea tonusului muscular, scăderea indicelui aflat pe
EEG, creșterea reactivității neuromusculare.
Aceste intensificări ale funcțiilor vitale interesate în efort se doresc, în principal,
creșterii excitabilității corticale; focarele de excitație corticala din zonele motorii
prin conexiuni cu zona de comanda a actelor vegetative, ajung sa le mobilizeze și
4
pe acestea și astfel comenzile motorii spre efectori coexista cu cele vegetative cu
traseu spre hipotalamusul posterior al cărui efect ergotrop, mobilizator, este
cunoscut. Este deosebit de importanta și experiența personala prealabila a
sportivului, înregistrată pe calea primului sistem de semnalizare, ca si pe celui de
al doilea sistem de semnalizare și care se constituie în excitanți condiționali care se
asociază de fiecare data cu excitantul necondiționat – efortul.
In felul acesta, numai vederea stadionului, atmosfera de concurs poate declanșa
pe cale reflex condiționată intensificarea funcțiilor vegetative și a mecanismelor
fiziologice interesate în buna desfășurare a efortului.
 
4. Caracteristicile fiziologice și biochimice ale stării de start.
– Secreție crescută de catecolamine (adrenalina si noradrenalina): atunci când
efortul fizic muscular predomină, atunci creste proporția de noradrenalina, în timp
ce, în efortul cu mare componentă psihica creste proporția de adrenalină;
– secreție crescută de glucocorticoizi care vor intensifica în efortul ce se va
desfășura, procesele de sinteza și refacere a substratului glucidic. In timp ce
catecolaminele au efect catabolizant, glucocorticoizi si ACTH-ul hipofizar au efect
anabolizant refăcând depozitele de glicogen muscular si hepatic pe care
catecolaminele le mobilizează in efort;
– creșterea frecventei și debitului cardiac;
– creșterea tensiunii arteriale prin intensificarea activității cordului care trebuie sa
învingă rezistenta vaselor de sânge, care nu sunt încă dilatate, caci efortul nu a
început;
– creșterea frecventei respiratorii, volumului curent si a debitului ventilator;
– creșterea tonusului muscular si a sensibilității proprio receptorilor musculo-
articulari.
 5. Formele stării precompetiționale:
Se disting următoarele forme ale stării precompetiționale:

5
a) Starea optima sau starea stenica mobilizatoare a sportivului înainte
de start, este caracterizata prin dispoziție pentru performanta,un tonus
optim al proceselor fiziologice,datorita unui bun echilibru si armonii
intre excitație si inhibiție, reacții moderate, relativ normale. In sfera
psihica,aceasta stare traduce vigilenta si atenție crescută, motivație
pentru concurs, activitate psihomotrică și stimulare emoționala optimă.
Aceasta stare este numita si "gata de lupta", sportivul abordează
întrecerea cu încredere si dorința de a realiza o performanta buna, iar in
concurs rezultatele aproape întotdeauna sunt de valoarea sportivului sau
chiar depășite.
b) Starea negativa sau starea astenică nefavorabilă performatelor
scontate. Ea se manifesta sub doua aspecte aparent antagoniste:
- febra de start se caracterizează printr-o hiperexcitabilitate ce se
traduce prin agitație, frica,neliniște, nesiguranță. Adesea, starea de start
este însoțită de reducerea posibilităților de orientare tactica, sportivul "se
pierde". In astfel de situații, performatele sunt slabe. Febra de start este
caracteristica sportivilor cu sistem nervos puternic neechilibrat.
- apatia de start este starea contrara febrei de start, caracterizată
prin predominanta inhibiției, o foarte diminuata excitație, demonstrata
de exemplu prin diminuarea frecventei cardiace si a debitului cardiac.
Insuficienta mobilizare pe plan psihic exprima oboseala,dezinteres
pentru concurs, lipsa de atenție,aversiune chiar pentru participarea la
concurs. Aceasta stare de start apare la sportivii cu sistem nervos
neechilibrat, slab.

6
 In cazul sportivilor cu febra de start se recomanda o încălzire mai
lunga cu ritm mai lent,iar in cazul sportivilor cu apatie de start se
recomanda o încălzire scurta dar intensa.
In ambele cazuri antrenorul trebuie sa intervină si sa ofere indicațiile
potrivite precum si convingerea sportivului de importanta si necesitatea
concursului.

6. Mecanismele fiziologice ale procesului de încălzire.

Reacțiile fiziologice care se desfășoară în perioada pre startului nu pot asigura pe

deplin nivelul cuvenit al proceselor psihologice necesare îndeplinirii efortului
fizic. De aceea, pentru intensificarea capacității de muncă, înainte de eforturile
competiționale ori a celor de antrenament sportivii practică încălzirea, care
reprezintă un complex de exerciții fizice speciale, orientate la activarea funcțiilor
somato-vegetative ale organismului, necesare îndeplinirii la un nivel maximal
posibil la eforturilor, solicitate de proba de sport. Procesul de încălzire conține
două etape:
a) încălzirea generală;
b) încălzirea specială.
Încălzirea generală are ca scop încălzirea integrală a musculaturii scheletice,
accelerarea circulației sangvine, intensificarea reacțiilor biochimice, creșterea
excitabilității SNC, activizarea funcției sistemului adrenalo - simpatic. Aceasta
asigură adaptabilitatea organismului la efortul ce va urma, intensificând funcțiile
sistemelor CVS, sangvin și respirator.
Încălzirea specială pregătește sistemele funcționale ale organismului care vor
participa nemijlocit la executarea efortului fizic. În această fază a procesului de
încălzire se înfăptuiește racordarea conexiunilor reflector condiționate pentru
realizarea celor mai eficace variante ale tehnicii de executare a exercițiilor ce vor
urma. Concomitent are lor stimulare a sistemelor energetice, se asigură nivelul
optim al activității psihoemoționale a sportivului. Modificările funcționale din
7
organism provocate de procesul de încălzire nu dispare imediat după finalizarea
lui. Reacțiile vegetative apărute lasă o urmă profundă în toate sistemele
organismului. Ele se păstrează un timp relativ îndelungat și asigură o capacitate de
muncă sporită în timpul efortului ulterior. Durata optimă a procesului de încălzire
și a repausului care urmează după acest proces depinde de un șir de factori: proba
sportivă, gradul de antrenare a sportivului, condițiile meteo etc. Durata medie a
procesului de încălzire este de 10-30 min. Cu cât efortul care va urma are un
caracter mai complicat din punct de vedere al coordonării mișcărilor și al tacticii
de executare, cu atât procesul de încălzire specială are o durată mai mare.
Încălzirea specială a luptătorilor, fotbaliștilor, hocheiștilor va avea o perioadă
mai îndelungată, comparativ cu canotorii, atleții, cicliștii etc. Perioada optimă de
repaus de la încheierea încălzirii până la începutul efortului este de 3-8 min. În
practica competițională acest interval este, de regulă, mai mare. Pentru menținerea
efortului obținut la încălzire sportivii execută complexe de exerciții asemănătoare
cu antrenamentul ulterior. Încălzirea nu trebuie să provoace o excitabilitate prea
mare a organismului, nici oboseală. Volumul și intensitatea exercițiilor folosite în
timpul procesului de încălzire trebuie să fie strict individualizat. Ca indicator al
finalizării primei faze a încălzirii servește apariția senzațiilor de transpirație, după
care începe faza a doua a procesului de încălzire.

7. Caracteristica fiziologică a procesului de încadrare în efort.

Procesul de încălzire înfăptuit înaintea eforturilor fizice pregătește organismul
pentru lucru, însă desfășurarea optimă a funcțiilor vegetative ale organismului are
lor treptat, odată cu începerea efortului de bază.
Creșterea treptată a capacității de muncă a organismului, odată cu începerea
efortului, constituie procesul de încadrare în efort. El este condiționat de
intensificarea activității tuturor sistemelor fiziologice care asigură îndeplinirea
efortului ulterior. Procesul de încadrare în efort trece prin două faze:
a) Faza de încordare inițială, care se manifestă printr-un dezechilibru dintre
funcțiile centrilor vegetative și motrice din SNC;
8
 b) Faza mobilizării funcțiilor vegetative, în timpul căreia activitatea organelor
vegetative și funcția glandelor endocrine se transpune treptat la un nivel înalt.
În mecanismul fiziologic al procesului de încadrare în efort un rol important îi
revine formării dominantei specifice pentru proba sportivă care se execută.
Prezența acestei dominante asigură coordonarea necesară a funcțiilor motrice și
vegetative ale organismului.
Procesul de încadrare în efor, în viziune fiziologică, reprezintă un fenomen de
adaptare urgentă a organismului pentru un nou nivel de activitate, care asigură
executarea efortului cu intensitatea cerută de anumite condiții concrete.
Cercetările au arătat că procesul de adaptare a tuturor sistemelor organismului
pentru o activitate sporită se desfășoară în mod reflector condiționat și se
înfăptuiește prin concursul a două mecanisme:
1. Mecanismul reflector-condiționat de declanșare, care asigură trecerea
organismului de la starea de repaus la starea de lucru.
2. Mecanismul reflector condiționat și necondiționat stabilizator, care asigură
întreținerea activității organismului nemijlocit în timpul executării efortului.
La baza procesului de încadrare în efort se află modificările proceselor
funcționale din SNC și centrii nervoși. Cercetările au demonstrat că la începutul
unui efort numeroși centri somatici și vegetativi ai SN apare procesul de inhibiție
care se datorează fenomenului inducției negative, provocat de excitația pre
puternică a centrilor motrici.
Faza de inhibiție de la începutul perioadei de încadrare în efort mai apoi este
substituită de faza de excitație, care de fapt asigură o capacitate mărită de activitate
a organismului.
Investigațiile demonstrează că sistemele vegetative și somatice ale organismului
dispun de un asincronism în transpunerea la un nivel înalt de activitate. Aparatul
motric având o excitabilitate și labilitate mai mare se încadrează în efort mai
repede comparativ cu sistemele vegetative. Acestea la rândul lor au o perioadă
diferențiată de încadrare în efort. Spre exemplu: accelerarea cardiacă are lor chiar
în primele secunde ale efortului, fapt care contribuie la creșterea volumului sistolic
9
și la creșterea TA. În ceea ce privește respirația, pentru adaptarea ei la un efort
mare este necesar un timp mai îndelungat. Datorită acestui fapt, la începutul
perioadei de încadrare în efort în organism se creează un deficit de oxigen.
Procesul de încadrare în efort are o durată diferită pentru diverse probe sportive
și depinde de un șir de factori: caracterul efortului, gradul de antrenare, vârsta,
condițiile meteo etc. Pentru sportivii bine antrenați această perioadă este mai
scurtă. S-a stabilit că cu cât este mai scurtă perioada de încadrare în efort cu atât
este mai mare randamentul activității fizice.
Încălzirea corect organizată contribuie la reducerea perioadei de încadrare în
efort. Procesul de încadrare în efort se caracterizează prin faptul că la tinerii
sportivi această perioadă este mai scurtă ca la adulți. Fenomenul își are explicația
în excitabilitatea mai mare a SNC. Un rol decisiv în accelerarea procesului de
încadrare în efort îl are și faptul că la copii ventilarea pulmonară și debitul cardiac
este mai mare în raport cu masa copilului. De asemenea, suma lumenelor
capilarelor este relativ mai mare, comparativ cu cea adulților.
Bibliografie:
1. BOTA, C. Ergofiziologie, Ed. Globus, Bucureşti.2000.
2. CHIORESCU, M., DORGAN V., PINTILEI, S. Ergofiziologia. Curs didactic. Chişinău:
Editura USEFS, 2010. 187 p. ISBN 978-9975-407-0-0.
3. HAGIU, B. –A. Fiziologia şi ergofiziologia activităţilor fizice. Editura Universității A. I.
Cuza, Iași. 2014. 266p.
4. КОЗЫРЕВА А.П., КОБЛОВ А.А. Мотивация в спорте. В: Сборнике материалов IV-ой
Всероссийской научно-практической конференции « Подготовка единоборцев: теория,
методика и практика» , Чайковский: ЧГИФК, 2014, с. 62-65.
5. ЯКОВЛЕВ, Б.П. Мотивация и эмоции в спортивной деятельности. Учебное
пособие. Москва: Советский спорт, 2014. 312 с.

Întrebări de recapitulare:
1. Explicați mecanismul fiziologic al stării de start.
2. Numiți indicii fiziologici ai stării de start.
3. Specificați formele stării de start.
4. Care este cea mai prielnică formă a stării de start.
5. Explicați mecanismul fiziologic al procesului de încălzire.
6. Care este rolul încălzirii în perioada pregătitoare a antrenamentului sportiv?
7. Prezentați caracteristica fiziologică a procesului de încadrare în efort fizic
10
11