Universitatea din Piteti Facultatea de Educatie Fizica si Sport Specializare: Handbal

Tema: Refacerea in handbal

REFERAT

Studenti Cojocaru Adrian Grupa IV Anul IV

Refacerea in jocul de fotbal

Antrenamentul este un proces unitar, care are doua componente: efortul si refacerea, ambele la fel de importante. Vom preciza succint modul in care medicul echipei participa la acest proces, deoarece refacerea dupa efort este o sarcina permanenta si de mare importanta a medicului, care dirijeaza prin indicatii precise folosirea procedurilor ce trebuie aplicate fiecarui jucator in parte, precum si supravegherea refacerii si controlul eficientei lor prin observatiile clinice notate in jurnalul de autocontrol: comportamentul, dispozitia de antrenament, randamentul sportiv etc. si paraclinic prin recoltarea valorilor de plus in conditii bazale, masurarea fortei musculare (dinamometrie), comportarea tonusului muscular (tonmetrie). In cazul unei refaceri corecte, tonusul muscular in relaxare inregistreaza valori normale printr-o relaxare foarte buna a musculaturii, iar in contractie se obtin valori ridicate, avand ca rezultat o diferenta mare. Muschiul obosit, nu reuseste sa se relaxeze perfect si de aceea valorile ridicate ale tonusului muscular in relaxare ne indica o refacere incompleta si inceputul acumularii de oboseala. De asemenea, tonusul muscular in contractie maxima nu reuseste sa se ridice la valori superioare. Daca aceasta stare se prelungeste jucatorul incepe sa-si simta picioarele grele ca de plumb, semn important ca in procesul de antrenament efortul depaseste capacitatea jucatorului sau ca refacerea dupa efort este insuficienta. Proba artrostatica furnizeaza informatii importante asupra starii de oboseala care produce alterari foarte precoce, veritabile semnale de alarma. La proba functionala cardiovasculara Martine: in cazul unei refaceri incomplete apar tulburari ale reglarii ortostatice, dereglari tensionale de diverse tipuri, dereglari care in stadii avansate de oboseala se manifesta ca dereglari hipotene si prin reveniri tardive ale pulsului dupa efort (in mod normal revenirea este foarte rapida). Proba Ruffier evidentiaza rezultate mai slabe decat la examinarile precedente, fie prin cresterea pulsului de repaus (P 1 ), fie a celui de efort (P 2 ) sau printr-o revenire intarziata (P 3 ).

REFACEREA DUPA EFORT

In procesul continuu al activitatii sportive, refacerea organismului, in general, si a capacitatii de efort, in special, intre antrenamente si competitii este o conditie esentiala si are repercusiuni directe asupra acumularii fizice si tehnico-tactice, fara de care reusita procesului de instruire nu este deplina. Refacerea (reechilibrarea biologica) reprezinta partea componenta a procesului de antrenament, care reuneste ansamblul mijloacelor naturale sau artificiale provenite din mediul intern sau extern, utilizate dirijat si rational in scopul accelerarii proceselor de stabilire a homeostaziei organismului la nivelul anterior modificarilor acesteia prin stresul psihofazic indus de efortul sportiv si, in final, chiar a depasirii vechiului plafon functional. Din punct de vedere fiziologic, refacerea organismului dupa efort este rezultatul unor procese metabolice anabolizante in cadrul unor corelatii corespunzatoare dintre organism si mediu, in care interventia activa a medicului si a antrenorului capata o importanta tot mai mare. Organismul uman, dupa teoria supracompensarii a lui Falbort, poate sa-si refaca spontan, pe cale naturala capacitatea de efort, printr-o lunga perioada de odihna pasiva in care predomina efectele trofotrope (vagale). In timpul refacerii nu se produce o oprire sau suspendare a metabolismului, ci acesta este comutat spre latura anabolica de refacere si reparatie tisulara. Procesele de refacere au caracter oscilant, ondulatoriu, cu intensitate tot mai mica, o data cu indepartarea in timp de la momentul efortului, ca apoi dupa o perioada de timp, a carei durata este in functie de intensitatea si volumul sau duritatea efortului, sa se atinga complet. Dupa un singur efort scurt si nu prea itens, capacitatea de efort refacuta se situeaza aproape de nivelul initial. In schimb, dupa eforturi repetate in orele in care organismul se afla la nivelul cel mai inalt al supracompensarii, efortul depus poate fi mai mare decat inainte, iar in cadrul refacerii ce urmeaza supracompensarea atinge un nivel mai inalt, atestand o crestere substantiala a capacitatii de efort a sportivului. Repetarea efortului specific de antrenament in perioada in care traiectoria oscilanta a refacerii organismului se gaseste intr-un punct aproximativ egal cu cel al capacitatii anterioare de lucru, toleranta organismului fata de solicitare nu este crescuta si deci efortul suportat nu va fi marit, si, in cosecinta nici sistemul de refacere nu va fi marit. In aceste

conditii, refacerea poate asigura cel mult o recuperare a capacitatii anterioare de lucru, dar nu duce la sporirea potentialului biologic. Cand efortul propriu-zis din antrenament survine intr-o faza de subcompensare, rezultatul efortului poate duce la o epuizare mare, pe care refacerea ulterioara nu o poate ridica nici macar la nivelul capacitatii de lucru existente anterior. Efortul propriu-zis depus atat in antrenamente, cat si in jocuri, cu parametrii (intensitate, duplexitate, duritate) diferiti, solicita inegal sistemele, aparatele si organele implicate. Ca urmare, viteza si gradul de refacere ale diferitilor parametri functionali ai organismului sunt variate, primii parametri care se refac sunt cei neurovegetativi (puls, tensiune arteriala, frecventa respiratorie etc.), urmati de cei metabolici si in final de restabilirea sistemelor fine, enzimatice oxidoreductoare si cele neurohormonale. Restabilirea este mai mult sub depedenta sistemului nervos central, el insusi restabilindu-se mai greu dupa functiile vegetative si metabolice. De aceea nu trebuie sa apreciem restabilirea organismului dupa efort prin simpla urmarire a frecventei cardiatice sau a altor parametri neurovegetativi, ci prin urmarirea tuturor parametrilor.

Mijloacele refacerii
In fotbal, sport in care efortul depus este un amestec de energogeneza (aerob si anaerob), principalii parametrii biologici, care sunt supusi unei solicitari mai mari in timpul jocurilor sau antrenamentelor, fac parte din sfera neuromusculara si endocrinometabolica. In continuare vom incerca sa trecem in revista mijloacele accesibile de refacere, care se adreseaza cu precadere parametrilor din cele trei sfere. Mijloacele care faciliteaza refacerea neuropsihica: - psihoterapia (verbala-medicamentoasa); - relaxarea autogena; - oxigenarea naturala si artificiala; - acupunctura, presopunctura; - aeroionizarea negativa naturala sau artificiala; - odihna activa si pasiva; - hidroterapia calda; - masajul; - medicamentoase. Mijloace care faciliteaza refacerea neuromusculara: - hidroterapia calda (dus, bazin); - termoterapia (sauna);

- masajul si automasajul; - odihna activa si pasiva;

alimentatia corespunzatoare (alcalina, hidrozaharata, bogata in minerale si vitamine); - medicamentoase. Mijloace care accelereaza refacerea endocrinometabolica: - oxigenarea; - aeroionizarea negativa; - relaxarea neuromusculara; - reechilibrarea hidroelectrolitica; - psihoterapia; - masajul si automasajul; - odihna activa; - medicamentoase.
-

Controlul biologic al refacerii

Eficienta programelor de refacere, aplicate jucatorilor nostri de handbal, o putem verifica printr-o serie de mijloace cu caracter obiectiv, din cadrul controlului biologic. In aceste mijloace distingem: unele clinice si altele paraclinice. Examenul starii de sanatate ne poate confirma, prin existenta unei bune stari de sanatate cu un echilibru neurovegetativ adecvat, dorinta de a se autodepasi, de a depasi pe altii, pofta de mancare, somnul (caracterul si durata acestuia) reprezinta elemente subiective care vin in ajutorul aprecierii refacerii. Examenul dezvoltarii fizice si al starii de nutritie, prin informatiile referitoare la curba ponderala, forta musculara, tonometria musculara reprezinta alti parametri semnificativi in aprecierea restabilirii organismului jucatorilor nostri. Urmarirea frecventei cardiace matinale, in clino si ortostatism, ne poate permite evaluarea refacerii neurovegetative a sportivilor. Dupa cum se poate observa, contrlul biologic al refacerii prin investigatii clinice sau paraclinice extrem de simple, este usor de efctuat, utilitatea lui fiind extrem de eficienta in procesul de antrenament, informand

corpul tehnic despre potentialul real al sportivilor in ziua respectiva si de modul cum vor raspunde la procesul de instruire.

BIBLIOGRAFIE:
Ioan Dragan: Medicina Sportiva Editura Medicala 2002 Bucuresti