REFACEREA DUPA ANTRENAMENT IN ATLETISM SI LEZIUNILE MUSCULARE LA ANTRENAMENTE

Refacerea in atletism si in sport este definita ca fiind restabilirea capacitatii de performanta dupa o sedinta de antrenament sau dupa o competitie. Trebuie perceputa ca o perioada de recuperare dupa efortul fizic, in cursul caruia a fost atins pragul de oboseala si are o importanta capitala. Timpul de refacere nu trebuie sa fie nici prea scurt (refacere insuficienta), nici prea lung (capacitatea de performanta nefiind inca restabilita la nivelul optim). Refacerea poate fi considerata ca cealalata fata a medaliei in raport cu performanta, avand la baza aceleasi mecanisme, insa aplicabile in sens invers.Este important ca fiecare sportiv sa intelega si sa accepte faptul ca un progres regulat presupune inevitabil niste faze de stagnare, chiar de reducere a performantei.Metodele de refacere au drept obiectiv grabirea recuperarii, prevenirea accidentarilor si dezvolatarii capacitatii de performanta a sportivului. Oboseala este atat de natura fizica, cat si de natura psihica, de aceea refacerea trebuie sa se adreseze ambelor componente. Din punct de vedere mental, un efort generand oboseala induce un stres caruia trebuie sa ii corespunda o reactie inversa egala, vizand relaxarea. Aceasta nu trebuie privita ca o leneveala, ci ca pe o pauza benefica. Convingerea ca incetinirea ritmului de antrenament conduce obligatoriu la o scadere a performantei persista in mintea multor atleti. Prevenirea aparitiei surmenajului sau oboselii cronice se face prin mai multe metode. In cadrul antrenamentului trebuie operat asupra variatei intensitatii in paralel cu diversificarea continutului. Trebuie introduse elemente noi pentru a rupe ritmul atat in antrenamentul propriu-zis, cat si in afara lui, prin exercitii fizice complementare: jogging, plimbare cu bicicleta, inot.Din punct de vedere fiziologic, eforturile anaerobe extreme care antreneaza o productie de acid lactic in muschi, necesita o etapa mai lunga de refacere. Chiar daca muschiul a putut elimina complet acidul lactic produs cu ocazia eliberarii de energie, secventa post-efort trebuie sa dureze pana in momentul in care se resimte o stare de confort fizic si psihic. Imediat dupa antrenament, faza de cool down (revenire la starea de calm, stare de echilibru biologic si psihologic) trebuie sa dureze in medie 10-15 minute pentru un antrenament de 90 de minute. Acesta faza este foarte

importanta pentru ca favorizeaza procesele metabolice de refacere si ajuta la eliminarea mai rapida a acidului lactic din muschi. Exercitiile fizice de joasa intensitate (de exemplu jogging) sunt cele mai indicate. Stretchingul favorizeaza revenirea la normal a tonusului muscular, relaxand musculatura solicitata de efort. Fiecare pozitie trebuie mentinuta 20-30 de secunde si vor fi vizate toate grupele musculare.Masajul are ca scop diminuarea tensiunii musculare si relaxarea tesuturilor pentru o mai buna eliminare a toxinelor. Efectele unui masaj bun sunt multiple si tin de aspecte mecanice, biochimice si nervoase. O baie calda dupa terminarea antrenamentului constituie o alta metoda eficienta de refacere. Temperatura ideala se situeaza in jurul valorii de 36 grade, iar durata sub 20 de minute.Sauna are efect pozitiv asupra echilibrului neuro-vegetativ, produce relaxare mentala si amelioreaza functiile sistemului imunitar.Nu in ultimul rand, un somn profund este o conditie imperativa pentru o refacere de calitate. Scoarta cerebrala este protejata in timpul somnului de catre un mecanism care favorizeaza procesele regenerative ale neuronilor. Iata o schema orientativa de refacere dupa efortul predominant anaerob (dupa I. Dragan): 1. Dus cald (32-36 grade) circa 15 minute sau cada/bazin (se poate aduga sare speciala pentru relaxare, musetel, tei, frunze de nuc) 2. Sauna 8-10 minute 3. Masaj 15-20 minute 4. Reechilibrare hidroelectrolitica 300 ml suc natural de fructe + 1520 g glucoza sau miere (sau Energocarb) 5. Medicatie (optional) piracetam, aspartat de Mg, ginseng 6. Alimentatie 7. Odihna activa (plimbari, activitati relaxante) 8. Odihna pasiva (somn)

LEZIUNILE MUSCULARE LA ANTRENAMENTE Cat de simplu se poate sfarsi o cariera sportiva si cat de usor se pot duce pe apa sambetei mii de antrenamente, sutele de ore petrecute in sala si sperantele pe care si le face fiecare sportiv care vrea sa ajunga in topul culturismului. O incalzire defectuoasa, o clipa de neatentie si atletul nostru ajunge unul despre care lumea spune "ar fi putut sa fie mare, daca nu avea ghinion" sau intr-un caz mai fericit, va sta pe bara un timp, pana cand organismul sau se va reface. Leziunile musculare sunt definite ca macrotraumatisme de origine interna produse de o contractie brusca a unui muschi, in anumite situatii favorizante. Factorii care favorizeaza producerea leziunilor musculare sunt eforturile bruste si violente fara o incalzire prealabila, in conditiile unui climat rece si umed. Daca are noroc, organismul fiind tanar si cu mare capacitate de adaptare, nu va pati nimic, dar intr-o buna zi inevitabilul se va produce. Se stie ca forta musculara se reduce direct proportional cu scaderea temperaturii si ca schimbarile presiunii atmosferice modifica procesul de oxigenare tisulara. S-au mai incriminat si alte cauze, printre care: prezenta produsilor de catabolism (rezultati din travaliul muscular), care produc o diminuare a elasticitatii musculare si a coordonarii grupelor musculare, explicand astfel aparitia leziunilor musculare din si spre sfarsitul antrenamentului. O alta cauza de leziuni musculare, cu precadere la musculatura posterioara a coapsei, se datoreaza unei mari diferente de tonus si forta a acestor grupe, rezultata din neglijenta antrenarii lor, desi musculatura agonista (cvadricepsul femural) este bine dezvoltata. Factorul comun care creeaza acelasi efect, ruptura musculara, rezida in lipsa de sinergism intre munca agonistilor si antagonistilor. Lipsa aceasta de sinergie este mai neta la inceputul antrenamentului, cand atletul nu si-a facut o incalzire buna, deci nu s-au permeabilizat sinapsele si nu s-a prestabilit imaginea complexa si coordonata a miscarii. Lipsa de sinergism se manifesta si la sfarsitul antrenamentului, cand efectul prelungit face sa inceapa scaderea controlului nervos superior al coordonarii, ca si eficienta mecanismelor reflexe locale. Dupa suprafata ei, leziunea musculara poate fi: - fibrilara - sunt lezate cateva fibre; - fasciculara - sunt interesate cateva fascicule ale muschiului; - fibrofasciculara - reuneste 1-2 fascicule rupte ; - totala - leziunea intereseaza o buna parte sau in totalitate corpul muscular.

Sportivul va avea urmatoarele acuze care orienteaza diagnosticul catre cel de leziune musculara: durere vie cu caracter de arsura brusca, atitudine antalgica (adica va adopta o pozitie in care durerea nu mai este atat de intensa), prezenta unui punct dureros la palpare, tumefierea regiunii (umflarea), echimoza (vanataie) locala, aparitia hematomului. Victima unui asemenea accident va trebui sa se prezinte urgent la medic. In centrele de specialitate se va putea face o ecomiografie, care este o investigatie cu ajutorul ultrasunetelor, cu ajutorul careia se va putea stabili diagnosticul cu certitudine. Localizarile cele mai numeroase se intalnesc la muschii membrelor inferioare, mai precis la nivelul cvadricepsului femural, ischio-gambierilor, aductorilor coapsei, tricepsului..... Bineinteles, leziunile musculare pot aparea si la musculatura bratelor. Atitudinea terapeutica este foarte diversa, ea fiind in raport cu gradul leziunii. In primele 48 de ore se recomanda crioterapia (comprese reci, masaj cu gheata), calmante, medicatie relaxanta. Dupa primele 48 de ore se efectueaza ecomiografie, dupa care, in functie de gravitatea leziunii, se recomanda repausul segmentar cu sau fara imobilizare in aparat gipsat, mentinerea medicatiei relaxante 8-10 zile, aplicarea din ziua a 4-a a unguentelor cu enzime proteolitice. Fizioterapia poate fi si ea utilizata cu bune rezultate - laserterapia in primele zile, iar dupa ziua a 8-a curenti diadinamici. Masajul nu este recomandat in primele 15 zile. In cazul rupturilor musculare partiale sau totale, accidentatul este transportat la spital si supus interventiei chirurgicale. Evolutia si prognosticul sunt, in general, favorabile, daca sportivului i se acorda asistenta medicala de specialitate si de calitate din primele momente ale producerii leziunii, iar reluarea antrenamentelor este hotarata de medic (cu ajutorul ecomiografiei, singura care poate preciza momentul recuperarii in totalitate). Recidivele apar cand nu este respectata perioada de repaus, antrenamentele sunt reluate, leziunile in curs de cicatrizare se rup, iar rezultatul este dublarea perioadei de inactivitate. Punctele - cheie asupra carora trebuie sa se concentreze toti cei care nu vor sa fie victimele unor astfel de accidente neplacute sunt : -incalzirea riguroasa la inceputul antrenamentelor ; -executia in forma corecta a exercitiilor ; -concentrare maxima asupra miscarilor executate.