Sunteți pe pagina 1din 6

Psihologia sportului, atletii cu risc, si echipa medicala sportiva

John Heil

Amenintarea leziunilor este omniprezenta in sport. Abilitatea de a ramane relativ


neranit si de recuperare rapida este importanta pentru longevitatea si succesul oricarui atlet.
Data fiind frecventa leziunilor si efectele lor devastatoare, avem nevoie de o mai buna
intelegere a rolului fortelor psihologice in accidentari si valoarea metodelor de reabilitare
psihologica.
Baza unei psihologii a leziunilor sportive a fost pusa de o serie de progrese in sport,
care includ:
- o crestere a aprecierii scopului, severitatii, si a cauzelor care stau la baza leziunilor,
- dezvoltarea medicinei sportive ca specialitate multidisciplinara,
- aparitia unei psihologii pentru imbunatatirea performantei in sport, si
- cresterea medicinei comportamentale.
Am doua obiective generale pentru acest capitol introductiv. Primul este acela de a
identifica atletii ca o populatie speciala cu risc extraordinar de leziune si predispozitiile
psihologice extistente, si al doilea obiectiv este sa urmaresc aparitia interventiei psihologice
in performanta sportiva si in managementul leziunilor si sa clarific rolul psihologului in
echipa de medicina sportiva.
Consideratii speciale in tratamentul atletilor
O abordare aprofundata si sistematica a tratamentului psihologic al leziunilor este
bazata pe o intelegere a provocarilor, presiunilor, si hazardelor care pot modela lumea
atletilor. Aceasta intelegere incepe cu o apreciere a sportului ca o subcultura in care regulile
sunt implicit intelese dar rareori spuse ca ghid comportamental. Asteptarile constante pentru
performante mari nu sunt nicaieri mai prezente ca in sport. In lumea sportului mici diferente
in comportament pot fi de mare importanta.
Subtila interactiune a psihologiei si a factorilor fiziologici este evident de acuta in
sport, necesitand o abordare multidisciplinara in tratarea leziunilor sportive si problemelor
asociate in functionarea atletilor. Serviciile psihologice trebuie sa fie oferite cu o ingrijire
continua care incorporeaza atat o psihologie a sanatatii orientata catre performanta si o
psihologie clinica a tulburarilor comportamentale.
Sportul ca subcultura
Este util sa ne gandim la sport ca la o subcultura in care comportamentul este ghidat
de un set unic de principii, care sunt implicit observate si fundamentale pentru acceptare si
succes. Calea catre statutul de elita implica "supravietuirea celui mai adaptat". Leziunile au in
rol semnificativ in a alege cine va supravietui.
Efortul lui Pheidippides de la Marathon a fost considerat un act de eroism, la fel cum
sunt considerati si sportivii de azi. Comportamentul lui este imitat, si mai important,
comportamentul lui reflecta importanta indelungata a intensitatii, determinarii si sacrificiului

in sport. Atletul este incurajat sa isi asume riscuri care au impact atat asupra starii de bine
fizice cat si mentale.
Atletii sunt de asemenea incurajati sa caute corpul ideal pentru performanta, iar relatia
dintre tipul de corp si succesul in sport este evidenta. In atingerea acestui obiectiv se poate
ajunge la extreme comportamentale, cum ar fi folosirea de droguri si masuri extreme de
control al greutatii, care poarta riscuri substantiale pentru sanatate si un risc crescut de
accidentare.
Importanta masei musculare mari in sporturi ca fotbalul a dus la folosirea steroizilor
care i-a facut mai predispusi la leziuni ale tesuturilor moi care apar in timpul activitatilor de
rutina. Dansatorii, la fel ca si femeile care concureaza in sporturi in care atractia formei fizice
poate influenta scorul ( ex.: gimnastica si patinajul artistic), au risc mai mare de tulburari de
nutritie.
Atitudinile si asteptarile in sport, combinate cu riscul inerent al sportului in sine fac
din accidentare un eveniment obisnuit.
Artistul care performeaza ca atlet
Nevoia de a dezvolta abilitati motorii fine la fel ca si intensitatea emotionala si nevoia
de a face fata cu eficienta stressului performantei sunt impartite atat de atleti cat si de artistii
sportivi.
Intr-o evaluare a aptitudinilor fizice necesare pentru performanta optima a unei
varietati de activitati,baletul si alte forme de dans au fost considerate comparabile cu celelalte
sporturi in termeni de intensitate si diversitate de aptitudini atletice.
Trauma fizica este la fel de devastatoare pentru atlet si pentru artist.
Medicina sportiva ar trebui deci sa fie considerata o medicina a artelor. Pentru toti
performerii, ingrijirea medicala este guvernata de o preocupare majora: intoarcerea adecvata
la joc. Este necesara folosirea riguroasa a abordarilor de chirurgie si recuperare restaurativa
pentru performeri, indiferent daca sunt atleti, dansatori sau muzicieni.
Excelenta: in afara "limitelor normalului"
Abilitatile fizice si mentale excelente sunt semnele distinctive ale performantei
sportive, chiar si o reducere mica in aptitudinile fizice si mentale pot afecta performanta. In
esenta, variatiile functiilor fizice si psihologice care sunt " in limitele normale" pentru un
comportament de zi-cu-zi pot fi de o importanta critica in arena sportiva.
Chiar si intreruperi subtile sau tranzitorii in starea mentala sau emotionala pot avea
impact asupra performantei fizice. Acestea pot fi precipitate de un numar de factori care
includ durerea, teama de ranire si diaforia. In ciuda naturii inerent stresante a traumei, atletii
tind in general sa se recupereze bine si sa se intoarca la joc fara complicatii evidente. Viteza
recuperarii fizice dupa ranire si recuperarea mentala asociata variaza. Accelerarea recuperarii
unui atlet la forma optima poate afecta semnificativ succesul atletului cat si al echipei.
Managerierea variatiilor factorilor psihologici care isi pun amprenta pe eficacitatea
reabilitarii este un aspect important al tratamentului traumei. Acesta se potriveste cu
obiectivul de baza al medicinei sportive: reintoarcerea rapida si in siguranta la joc.

Atletii cu risc
Date statistice arata numarul mare al accidentarilor in lumea sportului care duc la
afectari medicale si psihologice ca o consecinta a participarii sportive, chiar si dupa tratarea
leziunii initiale. Sindromul de supraantrenament, tulburarile de nutritie si abuzul de droguri
sunt principalele exemple.
Munca depusa in identificarea frecventei si circumstantelor in care se produc ranirile
grave a dus la schimbari efective de reducere a ranirilor in anumite sporturi. De asemenea,
recunoasterea costurilor emotionale si financiare extraordinare a ranirilor sportive a facut ca
acestea sa fie considerate probleme de sanatate majore.
Mecanismul psihologic al riscului
Multi factori fizici si psihologici interactioneaza pentru a influenta riscul de ranire si
efectivitatea reabilitarii. Pierderea timpului de joc si potentialul lui impact asupra succesului
cat si durerea si rigorile reabilitarii sunt surse semnificative de suferinta psihologica ce apar
ca urmare a ranirii fizice. Suferinta psihologica poate de asemenea sensibiliza atletul la
durere, mai ales atunci cand recuperarea dupa accidentare este prelungita datorita severitatii
sau repetarii ranirii. Factorii psihologici par de asemenea sa fie implicati in pazirea musculara
ce apare ca o sechela dupa ranire.
Factorii psihologici si fizici care interactioneaza se intensifica in timpul unei
competitii. Stressorii psihologici, cum sunt frica de ranire sau re-ranire, pot facilita un ciclu
de efecte psihologice si fizice care rezulta in performanta inrautatita. Frica poate diminua
concentrarea si increderea in sine si sa produca schimbari psihologice ca tensiune musculara
crescuta si supraexcitare. In completare la acestea, atletul tinde sa devina preocupat de
senzatiile fizice crescute la locul ranirii sau de micile scaderi in performanta. Aceste perceptii
afecteaza performanta prin scaderea eficientei in biomecanica executarii abilitatilor, folosirea
saraca a resurselor energetice, si atentia scazuta asupra factorilor legati de performanta.
Simtul atletilor ca au performanta slaba poate apoi exacerba factorii psihologici si fiziologici
care debutau, ceea ce duce la un ciclu autonom de reintarire mutuala. De asemenea, se pare
ca este un efect de potentare printre mecanismele fiziologice la fel ca si prin cele psihologice.
Sindromul subclinic de adaptare psihologica
Interventia psihologica nu trebuie limitata la cazuri bine delimitate de probleme de
adaptare. Desi nu e fezabila sau de dorit pentru toate tipurile de traume, interventia
psihologica este in mod clar benefica in multe situatii, chiar si atunci cand nevoia nu este
aparenta. Sindromul subclinic de adaptare psihologica ii identifica pe cei care pot sa
beneficieze semnificativ de pe urma tratamentului psihologic in absenta unei probleme clare
de comportament.
Sindromul subclinic este identificat prin aceste mici deviatii de comportament ale
atletilor care prevad performante si sanatate diminuate, dar sunt lipsite de dereglarile
traditionale.

Sindromul subclinic de adaptare psihologica apare cel mai probabil atunci cand
trauma este severa, necesita operatie sau o perioada lunga de recuperare, sau este perceputa
ca o amenintare pentru cariera atletului. Mecanismul din spatele acestuia este un proces
relativ incet de reorganizare emotional, ce poate rezulta intr-o intarziere a pregatirii mentale
pentru intoarcerea la sport, stress psihologic continuu si o recuperare fizica lenta.
Magnitudinea stressului emotional poate fi evidenta doar sub o atenta verificare,
atunci cand atletul ori refuza intentionat sa recunoasca stressul de frica sa nu para slab sau
neaga stressul atat de puternic la nivel personal ca va fi inconstient de impactul emotional al
ranirii- desi acesta poate fi vizibil de catre ceilalti. Pentru a identifica acest sindrom,
practicantul ar trebui sa caute atent anumite semne comportamentale, care pot fi doar subtil
manifestate:
- Plangeri de dureri neobisnuite
- tulburari de somn,
- oboseala,
- stare de spirit schimbatoare,
- anxietate de situatie,
- probleme de adaptare,
- intarzieri in reabilitare,
- optimism excesiv sau ciudat,
- slaba intelegere a reabilitarii.
Majoritatea celor care sufera de sindroame subclinice se recupereaza incet, dar sigur.
Altii vor parea ca se refac bine dar nu se vor intoarce niciodata la nivelele de abilitate de
dinainte. Altii vor dezvolta sindroame clinice in intregime. Interventia psihologica timpurie
va grabi recuperarea si va preveni dezvoltarea problemelor mai semnificative de adaptare.
Fundamente Istorice ale Medicinei Sportive a Mintii
Toti cei implicati in sport recunosc deja rolul critic al jocului mental. Desi este mai
semnificativ acolo unde competitorii au aceleasi abilitati fizice, jocul mental este un factor
important la toate nivelurile de sport. Dezvoltari simultane in medicina sportiva, medicina
comportamentala si psihologia sportului au pavat calea pentru o echipa de medicina sportiva
ce trateaza si corpul si mintea.
Medicina Sportiva
Aceasta este o disciplina relativ noua. Radacinile sale sunt nesigure, dar se pare ca
dateaza de cel putin din era duelurilor formale de onoare.
Din anii 1960, medicina sportiva s-a dezvoltat ca o zona specializata de studiu.
Aceasta si alte stiinte legate de sport se concentreaza pe beneficiile si cerintele participarii
atletice si pe nevoile speciale ale atletilor. Scopul medicinii sportive este larg, incluzand nu
numai diagnostic si tratament, dar si prevenire si imbunatatirea performantei.
Noile inventii tehnologice de tratament si recuperare, dezvoltarea echipamentelor de
protectie si de antrenament, si prin acestea, intoarcerea rapida si sigura la joc, au aparut ca
atribut al medicinei sportive.

Medicina comportamentala
Medicina comportamentala implica aplicarea practicilor si principiilor de psihologie
clinica la managementul problemelor medicale. Aparitia ei in anii 1970 a inceput cu aplicarea
tehnicilor comportamentale la tulburarile medicale. Dezvoltarea medicinei sportive a fost
incurajata de recunoasterea crescanda a rolurilor exercitiilor, dietei si a altor comportamente
in timpul bolii si al ranirii. A fost de asemenea o constientizare crescanda a faptului ca bolile
cronice trebuiesc gestionate in locul vindecarii. Alt impuls a fost dat de dezvoltarea
biofeedback-ului ca o tehnologie aplicata ce permite masurarea precisa si controlul
schimbarilor in substraturile psihofiziologice ale comportamentului.
Medicina comportamentala a dezvoltat abordari sistematice de gestiune a compliantei
cu regimurile medicale prescrise. Este de asemenea un interes crescand in rolul exercitiului in
gestionarea problemelor medicale. Practicienii medicinei comportamentale incearca sa ajunga
la anumite schimbari in comportamentele tinta prin programe care sunt orientate ca scop,
limitate ca timp, si care plaseaza pacientul intr-un rol activ, bazat pe abilitati.
A fost demonstrat ca serviciile psihologice in combinatie cu tratamentul medical
pentru tulburari fizice descresc costurile de spitalizare. Furnizarea de servicii de medicina
comportamentala catre cei care sufera de boli cronice a rezultat intr-o calitate imbunatatita a
ingrijirii si o descrestere a costurilor generale.
Psihologia Sportului
Disciplina academica se ocupa cu relatia dintre comportamentul psihologic, sport si
exercitiu. Cele trei zone de studiu focale sunt problemele sociale (agresivitatea, rolurile
sexelor), sanatatea si bunastarea, si imbunatatirea performantei.
Centrul atentiei este stiinta aplicata a imbunatatirii performantei ce abordeaza
motivarea, leadershipul, team-buildingul, coeziunea grupului si antrenamentul mental.
Folosirea antrenamentului mental a capturat interesul unui numar crescand de atleti si
antrenori si este parte a unui trend catre specializarea in sport. La fel ca si antrenorul de forta
si modelare ce lucreaza cu abilitatile fizice de baza, psihologul sportiv lucreaza cu abilitatile
mentale de baza.
Desi concentrarea initiala si distinctiva a medicinei sportive a fost asupra imbunatatirii
performantei la atletul sanatos si bine adaptat, nevoia pentru o psihologie clinica a sportului a
devenit tot mai evidenta. Implicarea crescanda a psihologului sportiv in viata atletului a dus
la o intelegere mai plenara a presiunii performantei sportive si a pericolelor unice pe care
atletii le intalnesc. Loviturile sunt doar un exemplu; altele sunt alcoolul si folosirea de
droguri, tulburarile de nutritie, supraantrenamentul, si stressul psihologic. Aceste probleme,
interactioneaza cu accidentarile, functionand ca factori de risc predispozanti si ca sechele ale
ranirii. Consecvent, o psihologie a ranirilor sportive trebuie sa se dezvolte pentru a rezolva
aceste probleme.
In abordarea echipei multidisciplinare, o calitate mai buna a ingrijirii poate fi oferita
datorita unei palete mai mari de servicii, baze mai largi pentru luarea deciziilor de tratament,
si o continuitate imbunatatita a ingrijirii.

Patru principii fundamentale ghideaza abordarea de echipa:


-medicina sportiva este o disciplina multispecializata maleabila la abordarea de echipa
-interventiiile tuturor membrilor echipei medicale sportive au un impact psihologic
-reabilitarea psihologica este un element esential in reabilitarea accidentarilor
-rezultatele optime de tratament se bazeaza pe coordonarea grijulie a ingrijirilor.
Echipa de tratament este formata dintr-un medic sportiv, un specialist in medicina
sportive (fizioterapeut sau antrenor), psihologul sportiv si psihologul clinician. Alianta
naturala intre antrenorul atletic si medical de medicina sportiva, bazata pe o perspectiva
comuna asupra ranirii este deja bine stabilita. Totusi, relatiile dintre ceilalti specialisti din
echipa necesita definire si directionare pentru a se dezvolta. Interactiunile colaborative intre
antrenorul atletic si psihologul sportiv si intre medic si psihologul clinician au crescut odata
cu dezvoltarea psihologiei sportive si medicinei comportamentale.
Este foarte util sa ne gandim la atlet, la antrenor si in unele circumstante la parinti ca
la o echipa extinsa de tratament. . Implicarea mai activa a atletului il motiveaza si face
reabilitarea o experienta de invatare. Pentru ca antrenorul este liderul general al echipei
sportive, medicina sportiva functioneaza optim doar cu cooperarea sa. Antrenorul poate
contribui cu cunostinte speciale ale atletului si sportului la procesul de rabilitare. Ca
ingrijitori ai atletului minor, parintii trebuie sa fie implicati in tratament atat din motive
practice, dar si legale si etice.
Provocarile unei abordari bazate pe echipa sunt substantiale. Oricum, beneficiile
depasesc potentialele probleme, cum ar fi comunicarea si coordonarea, luarea deciziilor in
comun si confidentialitatea.
Concluzii
Acest capitol a pus baza intelegerii problemelor care sunt de relevanta particulara a
atletului ranit. O abordare aprofundata a psihologiei ranirii sportive se bazeaza pe
constientizarea unui numar de factori ce includ impactul semnificativ al scaderilor subtile in
abilitatile psihologice asupra performantei sportive, si aprecierea relatiilor dintre factorii
fizici si psihologici si sensibilitatea la atitudini ce dau forma performantei sportive. Acest
capitol a prezentat o abordare de tratament orientata catre echipa si a evidentiat importanta
unui continuum de ingrijire de la sanatos la tulburare comportamentala ce incorporeaza
interventii medicale si psihologice.