Metode și procedee metodice utilizate pentru dezvoltarea calităților

motrice

Pentru a aplica metodele de antrenament bazate pe relaţia efort - odihnă, se

impune o bună cunoaştere a caracteristicilor efortului competiţional din ramura sau
proba respectivă, astfel încât orientarea efortului să privească acele resurse
energetice care susţin solicitarea.

De reţinut:
Pentru dezvoltarea calităților motrice există o gamă variantă de metode și
procedee metodice, dintre care prezentăm următoarea sistematizare (Tabel 1).

Tabel 1. Metode și procedee metodice pentru dezvoltarea calităților motrice

(după Steinhofer, 1994)

Calitatea Metoda de Procedee metodice

motrică antrenament de antrenament
Eforturi continui
Metoda eforturilor -extensive
de lungă durată - intensive
REZISTENŢA (continui, fără Eforturi variabile
pauze) -fartlek
-alternative
Metoda Procedeul cu repetări; pauze de scurtă
repetărilor (pauze durată, medie şi mare
ce asigură revenire
completă)
REZISTENŢĂ Metoda
-FORŢĂ combinată cu Procedee specifice ramurilor de sport
EXPLOZIVĂ repetări şi intervale
şi revenire
completă
Metoda repetărilor Procedeul creşterii masei musculare
FORŢA cu pauze ce asigură Procedeul greutăţilor mari şi maxime
MAXIMĂ revenirea completă Eforturi excentrice
Izometria
Procedeul piramidei normale, incomplete
(retezată), duble
FORŢĂ Metoda repetărilor Procedeul forţă-viteză
EXPLOZIVĂ cu pauze ce asigură Procedee forţă – viteză în funcţie de
revenirea completă ramura de sport

FORŢĂ DE Metoda Procedeul forţei reactive (pliometric)

REACŢIE repetărilor cu
pauze de revenire
completă
Metoda Procedeul rezistenţă în regim de forţă I
repetărilor cu (circuit)
FORŢĂ- pauze de revenire
REZISTENŢĂ completă

Metoda eforturilor Procedeul rezistenţă în regim de forţă II

cu intervale şi (circuit)
revenire incompletă
Metoda Procedeul eforturilor cu viteză maximă
VITEZĂ repetărilor cu Procedeul coordinativ
DEPLASARE pauze de revenire Procedeul eforturilor supramaximale
completă
Metoda Procedeul forţei reactive
VITEZĂ- repetărilor cu Procedeul cu supraîncărcare
FORŢĂ pauze de revenire
completă
Metoda combinată Procedeul eforturilor intensive
VITEZĂ- cu repetări şi Procedeul distanţelor lungi sau al
REZISTENŢĂ intervale (revenire numărului mare de repetări
incompletă până la
completă)
VITEZĂ DE Metoda Procedeul reacţiei simple şi complexe
REACŢIE repetărilor cu Procedeul anticipării
pauze de revenire Procedeul senzoriomotric
completă
MOBILITAT Metoda Procedeul întinderii active şi pasive cu
E repetărilor cu intermitenţe
- SUPLEŢE pauze de revenire Procedeul stretching 1
completă Procedeul stretching 2
  Standardizarea în cadrul metodelor de antrenament

Utilizarea metodelor bazate pe relaţia efort odihnă, pentru dezvoltarea

capacităţii de efort și pentru însuşirea procedeelor tehnice / acțiunilor tehnico-
tactice, se concretizează prin exersare în condiţii standard sau prin combinaţii ale
repetării în condiţii standard şi variate.
Exersarea în condiţii standard presupune „atribuirea exerciţiilor unor note
riguros stabilite, care asigură, într-un anumit grad, răspunsul la solicitare, având
drept rezultat o formă de adaptare” (A. Dragnea, S. Teodorescu, 2002)1.
Standardizarea constituie condiţia indispensabilă a însuşirii tehnicii, dar este, în
acelaşi timp, şi una dintre condiţiile obţinerii adaptării morfo-funcţionale a
organismului la stimulii de antrenament (L.P. Matveev şi colab., 1980)2.
Exersarea în condiţii standard implică respectarea anumitor condiţii (A.
Dragnea, S. Teodorescu, 2002):
 efectuarea mişcărilor componente ale structurii, care se exersează într-o ordine
prestabilită, mereu aceeaşi;
 precizarea cu exactitate a volumului şi a intensităţii efortului;
 stabilirea cu precizie a duratei pauzelor şi a caracterului acestora;
 crearea de condiţii organizatorice şi materiale optime, care să favorizeze
repetarea în limitele în care a fost concepută, incluzând eventuale măsuri şi
aparate de control.
Standardizarea este explicată prin „atribuirea unor indici perfect controlabili
exerciţiilor fizice, astfel încât răspunsul organismului solicitat să includă o formă
de adaptare exactă” (FRL, 2005)3. Standardul efortului se menţine până când acesta
devine standard nu doar după parametrii săi externi, ci şi după reacţiile de răspuns
ale organismului, producându-se modificări adaptative. Sportivul execută cu
uşurinţă acţiunea, fără să mai resimtă dificultatea sarcinii, dar nu se mai
înregistrează nici un progres în evoluţia sa, motiv pentru care este necesară
stabilirea unui nou standard adecvat posibilităţilor funcţionale crescute ale
organismului (L. P. Matveev şi colab., 1980).

1
Dragnea, A., Teodorescu, S., 2002. Teoria sportului. Ed. FEST, Bucureşti
2
Matveev, L.P., Novicov, A.D., 1980. Teoria şi metodica educaţiei fizice, Ed. Sport-Turism, Bucureşti
3
www.frl.ro
 De reţinut:
Exersarea în condiții standard, pe parcursul procesului de învățare
motrică, poate avea următoarele variante:
Abordare analitică
În etapa învăţării
iniţiale a deprinderilor
tehnice Abordare globală

STANDARDIZARE Abordare analitică

Repetare analitică a unor

În etapa perfecţionării mişcări care implică grupe
musculare sau calităţi
deprinderilor tehnice motrice responsabile de
execuție

Repetare globală în
condiţii de concurs
Variante ale standardizării (Teodorescu, 2007)4

Exersarea analitică constă în fragmentarea mecanismului de bază al

procedeului tehnic în secvenţe constitutive care, iniţial, vor fi exersate independent.
Se recurge la această metodă atunci când se învaţă deprinderi motrice complexe, ce
nu pot fi însuşite integral, ţinându-se cont în permanenţă de particularităţile de
vârstă şi de pregătire ale sportivului. Nu este obligatoriu ca procedeele tehnice să
fie descompuse, practica demonstrând că unele acţiuni pot fi învăţate global, chiar
dacă au un grad ridicat de dificultate.
Exersarea globală presupune abordarea integrală a procedeelor tehnice, de
cele mai multe ori simple, reduse, din punct de vedere al complexităţii. Nu este
exclusă nici abordarea globală a unor elemente mai dificile, în măsura în care
sportivii manifestă aptitudini deosebite, iar condiţiile învăţării o permit.
Standardizarea îşi dovedeşte eficienţa în primele etape ale formării
deprinderilor tehnice, urmând ca în finalul procesului de învăţare motrică (etapele
consolidării şi perfecţionării procedeelor tehnice) să fie introdusă exersarea în
condiţii variate. Pot varia parametrii externi şi interni ai mișcării, cum ar fi ritmul,
direcţia, viteza de execuţie, intensitatea efortului, pauzele dintre repetări, condiţiile

4
Teodorescu, S., 2007. Antrenament și competiție, Ed. Moroșan, București
de mediu, legările dintre diferite elemente, poziţiile iniţiale sau finale, structurile
tehnico-tactice în care sunt incluse anumite procedee etc.
Exersarea în condiţii variate va conduce spre rafinarea simţului kinestezic şi
spre perfecţionarea percepţiilor diferenţiate. Prin aplicarea acestei modalităţi de
exersare se urmăreşte, punerea sportivului în situaţii cât mai neobişnuite, cât mai
apropiate de concurs, care să solicite adaptarea execuţiei tehnice la condiţiile
create. De asemenea, uşurinţa în realizarea elementelor tehnice de dificultate,
fluiditatea acţiunilor şi măiestria tehnică sunt rezultatul supraînvăţării mişcărilor
respective, obţinut prin exersare în condiţii variate.
Pregătirea tehnică se realizează pornind de la anumite modele stabilite în
prealabil de specialişti, care au la bază analize de biomecanică a mişcării.
Modalităţile prin care conţinutul tehnic ajunge să fie asimilat de către sportivi
aparţin atât categoriei metodelor bazate pe relaţia efort – odihnă, cât şi celei bazate
pe relaţia parte – întreg, în funcţie de perioada de pregătire, de experienţa motrică,
de suportul fizic şi de obiectivul urmărit. Antrenorul are posibilitatea să aleagă
procedeele metodice şi mijloacele pe care le consideră adecvate, în funcţie de
timpul avut la dispoziţie şi de posibilităţile de învăţare ale subiecţilor.

De reţinut:

Standardizarea presupune atribuirea exerciţiilor unor note riguros

stabilite, care asigură, într-un anumit grad, răspunsul la solicitare, având
drept rezultat o formă de adaptare. Se cunosc variante ale exersării în
condiții standard, respectiv exersarea analitică și exersarea globală, care se
aplică pe parcursul procesului de învățare motrică.
Standardizarea în antrenamentul sportiv este completată de exersarea în
condiții variate, specifică etapelor finale ale învățării tehnicii, de
perfecționare și autoînvățare.