Sunteți pe pagina 1din 13

FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE SCRIMĂ 2021-2024

Obiective olimpice asumate în perioada 2017-2021

Obiectivele Federației Române de Scrimă la începutul ciclul olimpic 2017-2021 au fost


calificarea unui număr cât mai mare de sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020,
obținerea unei medalii și o clasare pe locurile IV-VI.

În luna noiembrie 2018, în cadrul conferinței cu tema ”Evaluarea potențialului olimpic al


României. Priorități în pregătirea, calificarea și participarea la Jocurile celei de-a XXXII-a
Olimpiade TOKYO 2020”, Federația Română de Scrimă și-a asumat ca obiective de
performanță pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 calificarea unui număr cât mai mare
de sportivi (două echipe), obținerea a două medalii în probele individuale prin Popescu Ana
Maria, Dolniceanu Tiberiu și Pascu Bianca și o clasare pe locurile IV-VI în probele pe echipe,
la sabie masculin (Badea Alin, Teodosiu Iulian, Dragomir George) sau spadă feminin (Udrea
Maria, Tătăran Amalia, Predescu Alexandra, Benea Bianca).

La forumul cu tema ”Reprezentarea României la Jocurile celei de-a XXXII-a Olimpiade


Tokyo 2020”, organizat de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român în luna noiembrie 2019,
Federația Română de Scrimă și-a reconfirmat obiectivele de performanță asumate în 2018
pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. La acel moment, ne aflam la mijlocul campaniei
de calificare, iar sportivii cu potential in obtinerea unei medalii în probele individuale se aflau
în poziții calificabile.

Însă, în probele pe echipe, din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare obținute până la acel
moment, era greu de spus ce șanse de calificare mai aveam. Dar puținele șanse trebuiau
apărate fără ezitare. Orice altă echipă care se afla clasată în urma noastră ar fi încercat și
sperat până în ultimul moment.

Chiar dacă nu am reușit calificarea in probele pe echipe, era oricum foarte important să
rămânem cât mai sus în clasamentul mondial, pentru noile echipe care se vor forma după
Jocurile Olimpice Tokyo 2020, altfel ne va fi foarte greu să revenim în lupta pentru medalii.

În noiembrie 2020 la forumul cu tema ”Reprezentarea României la Jocurile celei de-a XXXII-
a Olimpiade Tokyo 2020”, Federația Română de Scrimă și-a reevaluat obiectivele pentru
Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și și-a asumat obținerea unei medalii și calificarea a 4-6
sportivi.

După medalia de bronz cucerită de Pascu Bianca în proba de sabie feminin individual la
Campionatul Mondial de la Budapesta din 2019, aceasta ocupa locul 13 în clasamentul
mondial. Până la ultima competiție ce conta pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la
Tokyo 2020, respectiv etapa de Cupă Mondială de la Budapesta, desfășurată în luna martie
2021, Pascu Bianca s-a situat pe o poziție calificabilă, conform criteriului doi al Federației
Internaționale de Scrimă (FIE).

Fiind sub presiunea unei clasări pe podium la această ultimă competiție de calificare, stresul
competițional a fost extrem de mare. Din păcate, pauza competițională foarte lungă și lipsa
unor stagii de pregătire internațională (unde ar fi putut înfrunta adversare de valori apropiate),

1
generate de pandemia de COVID – 19, au avut ca rezultat imposibilitatea de a face o adaptare
cât mai reală la stresul competițional.

Pascu Bianca este o sportivă care crește valoric foarte mult în competiții, astfel încât lipsa
competițiilor puternice a avut un impact negativ asupra evoluției sale.

Timpul foarte scurt dintre ratarea calificării pe criteriul doi al FIE și participarea la turneul de
calificare pe zona Europa (criteriul 3 al FIE), a fost în dezavantajul sportivei noastre, care nu a
reușit să depășească impactul emotional negativ și să se reechilibreze astfel încât să poată
obține calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

La finalul campaniei de calificare am avut doar 2 sportivi calificați, respectiv Ana Maria
Popescu – spadă feminin și Iulian Teodosiu – sabie masculin.

Cu toate acestea obiectivul asumat de către Federația Română de Scrimă în noiembrie 2020 la
forumul cu tema ”Reprezentarea României la Jocurile celei de-a XXXII-a Olimpiade Tokyo
2020”, respectiv obținerea unei medalii a fost îndeplinit, prin cucerirea medaliei de argint în
proba de spadă feminin de către sportiva Popescu Ana Maria.

Obiective asumate prin contractele de finanțare încheiate cu MTS în perioada 2017-


2021

2017
Obiective de performanță
Campionate Mondiale de seniori 1 medalie;
Campionate Europene de seniori 1 medalie;
Campionate Mondiale de cadeți și juniori 1 loc IV-VI;
Campionate Europene de cadeți și juniori 1 loc IV-VI;
Campionate Europene de tineret 1 loc IV-VI.

Rezultate obținute
Campionate Mondiale de seniori - 1 loc VI;
Campionate Europene de seniori – 2 medalii; 1 loc VI;
Campionate Mondiale de cadeți și juniori – 1 loc IV ,4 locuri VI;
Campionate Europene de cadeți și juniori– 3 medalii, 1 loc V, 1 loc VI.
Campionate Europene de tineret – 2 medalii; 2 locuri V.

2018
Obiective de performanță
Jocuri Olimpice – 1 medalie;
Campionate Mondiale de seniori 1 medalie;
Campionate Europene de seniori 1 medalie;
Campionate Mondiale de cadeți și juniori 1 loc IV-VI;
Campionate Europene de cadeți și juniori 1 loc IV-VI;
Campionate Europene de tineret 1 loc IV-VI.

Rezultate obținute
Campionate Mondiale de seniori – 1 medalie;

2
Campionate Europene de seniori – 1 loc IV, 2 locuri VI;
Campionate Mondiale de cadeți și juniori – 2 medalii, 1 loc V;
Campionate Europene de cadeți și juniori – 4 medalii, 1 loc V, 3 locuri VI.
Campionate Europene de tineret – 1 medalie, 1 loc V.

2019
Obiective de performanță
Jocuri Olimpice – 1 medalie;
Campionate Mondiale de seniori 1 medalie;
Campionate Europene de seniori 1 medalie;
Campionate Mondiale de cadeți și juniori 1 loc IV-VI;
Campionate Europene de cadeți și juniori 1 loc IV-VI;
Campionate Europene de tineret 1 loc IV-VI.

Rezultate obținute
Campionate Mondiale de seniori – 1 medalie;
Campionate Europene de seniori – 1 loc IV;
Jocuri Mondiale Universitare – 2 medalii;
Campionate Mondiale de cadeți și juniori – 1 medalie;
Campionate Europene de cadeți și juniori – 1 loc IV, 1 loc V, 1 loc VI;
Campionate Europene de tineret – 3 medalii, 1 loc V.

2020
Obiective de performanță
Jocuri Olimpice – 1 medalie;
Campionate Europene de seniori – 1 medalie;
Campionate Europene de tineret – 1 loc IV-VI;
Campionate Mondiale de cadeți și juniori 1 loc IV-VI;
Campionate Europene de cadeți și juniori – 1 loc IV-VI.

Rezultate obținute
Campionate Europene de cadeți și juniori – 2 medalii, 2 locuri IV, 1 loc VI.
Toate celelate competiții de obiectiv au fost anulate din cauza pandemiei.

2021
Obiective de performanță
Jocuri Olimpice – 1 medalie;
Campionate Europene de seniori – 1 medalie;
Campionate Mondiale de cadeți și juniori 1 loc IV-VI;
Campionate Europene de cadeți și juniori 1 loc IV-VI;
Campionate Europene de tineret 1 loc IV-VI.

Rezultate obținute
Jocuri Olimpice – 1 medalie;
Campionate Mondiale de cadeți și juniori – 2 medalii, 1 loc IV.

3
Sinteza asupra întregului ciclu olimpic 2017-2021

Realizări:
Ciclul olimpic 2017 – 2021 a fost, din perspectiva nivelului performanţelor realizate, unul
productiv, mai ales la cadeți, juniori și tineret.
La principalele competiţii internaţionale, atât la seniori cât şi la categoriile de vârsta mai mici,
s-au realizat, în cei cinci ani, 27 de medalii (astfel, conform tabelului nr.1):

 1 medalie Jocurile Olimpice


 2 medalii Campionate Mondiale Seniori
 3 medalii Campionate Mondiale Juniori
 2 medalii Campionate Mondiale Cadeti
 2 medalii Campionate Europene Seniori
 6 medalii Campionate Europene Tineret
 3 medalii Campionate Europene Juniori
 6 medalii Campionate Europene Cadeti
 2 medalii Jocurile Mondiale Universitare

În momentul de faţă palmaresul internaţional al scrimei româneşti raportează, în cei 89 de ani


de existenţă, obţinerea a 234 medalii (53 medalii de aur, 72 medalii de argint, 109 medalii de
bronz).

În acest ciclu olimpic la Campionatele Mondiale, au fost cucerite 7 medalii, respectiv 2 la


seniori, 3 la juniori și 2 titluri mondiale de cadeți. La acestea se adaugă medalia de argint
realizată la Jocurile Olimpice de către Ana Maria Popescu în proba de spadă feminin.

Ne bucurăm să remarcăm faptul că a crescut numărul de medalii obținute de către juniori și


tineret, astfel încât să nu mai întâmpinăm mari dificultăți în procesul de completare al loturilor
naţionale şi olimpice de seniori în condiţiile în care vor apărea sportivi de înlocuit din
actualele echipe.

Repartizate pe probe, cele 27 de medalii au fost obținute astfel: 9 de sabie masculin, 8 de


spada feminin, 5 de floreta feminin, 4 de sabie feminin și 1 de spada masculin. Floreta
masculin nu a obținut medalii în acest ciclu olimpic.

Considerăm că această repartizare pe probe a performanţelor realizate, cu toată nuanţa de


diferenţiere evidentă a ponderilor, confirmă orientarea strategică a federaţiei de a menţine în
activitate toate armele, cu toate eforturile financiare implicate.

În completarea medaliilor realizate la competiţiile de obiectiv pot fi subliniate şi locurile 4-6


obţinute la aceleași competiții. Pe întreg ciclul olimpic (conform tabelului nr. 2) s-a realizat
un număr de 28 de locuri 4-6.

Indicatorii planurilor de pregătire au fost, în primul rând, cu realism şi responsabilitate


programaţi astfel încât, din punctul de vedere al resurselor de care am dispus, obiectivele
estimate să poată fi realizate, şi, în al doilea rând, până la data de 11 martie 2020, aceştia au
fost realizaţi, cel puţin în privinţa principalilor indicatori de volum şi calitate.

Având în vedere condițiile de pregătire impuse de prevederile actelor normative privind


prevenirea răspândirii COVID 19, luând în considerare și deciziile Federației Internaționale

4
de Scrimă și Confederației Europene de Scrimă, privind anularea competițiilor din calendarul
internațional oficial, sezonul 2019-2020, Federația Română de Scrimă a fost nevoită să
solicite antrenorilor principali să modifice planurile de pregătire ale loturilor olimpice și
naționale, adaptându-le la situația de moment.

Ținând cont de faptul că nu am avut o dată exactă în ceea ce privește reluarea activității
competiționale internaționale, cu excepția perioadei de desfășurare a Jocurilor Olimpice
Tokyo 2020, planificarea pregătirii s-a realizat pe perioade scurte, astfel încât decizia de
reîncepere a calendarului competițional internațional să ne găsească la un nivel de pregătire
specifică, care să ne permită o revenire cât mai rapidă la potențialul sportiv competițional
necesar obținerii calificării la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 și cucerii unei medalii la această
competiție.

Tot la capitolul realizări se impune menţionarea faptului că a fost asigurat necesarul de


medicamente şi susţinătoare de efort precum şi cel de materiale şi de echipament specific.

Deficienţe:

Atât echipa de spadă feminin, cât și cea de sabie masculin deși au pierdut mereu la diferențe
foarte mici de scor, victoria fiind decisă mai ales pe final de meci, au ratat calificarea la
Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, această nerealizare fiind efectul unor cauze multiple.

Am avut probleme cu reconstituirea loturilor de sportivi, astfel încât performanţele la seniori


nu au mai fost la un nivel competitiv ridicat așa cum au fost în ciclul olimpic 2013-2016.
Observăm, în tabelul cu medaliile realizate, că la Campionatele Mondiale de Seniori am
obţinut doar două medalii.

După Jocurile Olimpice de la Rio, când trei dintre titularele echipei de spadă feminin,
campioane olimpice, s-au retras din activitatea sportivă, reconstrucția echipei a fost dificilă.
Cu atât mai mult, datorită unor accidentări repetate, la finalul anului 2019, s-a retras din
activitatea sportivă și Maria Udrea, sportivă care se clasase pe locul 8 în proba individuală la
Campionatele Europene din acel an.

Tot la finalul anului 2019, înainte de încheierea calificării, leaderul valoric al echipei de sabie
masculin, Tiberiu Dolniceanu s-a retras din activitatea sportivă, iar alt membru de bază al
echipei, Iulian Teodosiu s-a accidentat grav și a avut o perioadă lungă de recuperare. Pentru a
încerca să obțină calificarea în proba pe echipe la sabie masculin, în anul 2019 a revenit pe
planșă și Zalomir Florin. Aportul său a fost extrem de important, echipa terminând pe locul IV
la Campionatele Europene, însă clasarea echipei pe locul VIII la Campionatele Mondiale, a
diminuat cu mult șansele de calificare.

Întinerirea echipelor nu s-a putut realiza imediat, chiar dacă avem sportivi care au obținut
rezultate excelente la Campionatele Mondialele de juniori și la Campionatele Europene de
tineret, nu au încă experiența necesară la competițiile de seniori și deocamdată nici valoarea
sportivă pentru un nivel olimpic.

Am întâmpinat probleme și în ceea ce privește antrenorii. După Jocurile Olimpice de la Rio


am ”pierdut” doi dintre cei mai buni antrenori ai scrimei românești. Dnul Dan Podeanu
antrenorul echipei de spadă feminin s-a retras din activitate din cauza problemelor de sănătate,

5
dar a revenit ca metodist alături de lotul olimpic și aportul dânsului în această calitate a fost
hotărâtor în cucerirea medaliei de argint la JO Tokyo de către Ana Maria Popescu.

Dnul Mihai Covaliu antrenorul principal al echipei olimpice de sabie masculin a fost ales
președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român. După retragerea dansului din activitatea
sportivă, au fost făcute o serie de completări și schimbări la nivelul colectivului tehnic.

Pentru sezonul competițional 2016-2017 la conducerea echipei de sabie masculin au fost


numiți de către Comitetul Executiv al FRS: Zalomir Florin – antrenor principal, Hâncianu
Cosmin și Găureanu Dan antrenori secunzi. Pentru a aduce un plus de valoare la nivelul
colectivului tehnic, începand cu anul 2018, a fost cooptat ca metodist domnul Pop Ioan,
medaliat olimpic, fost antrenor al echipei naționale și director tehnic al Federației
Internaționale de Scrimă. De asemenea, pentru o scurtă perioadă de timp în sezonul
competițional 2018-2019, a fost numit ca antrenor principal Lupu Cristian. Toate aceste
schimbări nu au reușit să înlocuiască să păstreze valoarea dată echipei de către antrenorul
Covaliu Mihai.

Începând cu sezonul 2020-2021, colectivul de antrenori care a preluat conducerea lotului


olimpic a fost format din Dumitrescu Rareș antrenor principal, Gălățanu Marius și Hâncianu
Cosmin antrenori secunzi.

În acest moment, la seniori, doar echipele de spadă feminin şi sabie masculin au șanse să
acceadă în primele opt locuri la competiţiile majore, astfel încât tot pe acestea contăm pentru
calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Însă avem și câţiva sportivi (câte unul sau
doi, în funcţie de probă) care sunt capabili de a face faţă nivelului competitiv internaţional.

Avem convingerea că proiectul demarat acum câţiva ani, la floretă feminin și cel demarat în
urmă cu doi ani la sabie feminin își vor produce efectele, printr-o calificare în probele pe
echipe la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028.

6
Tabel nr. 1
Medaliile realizate la principalele competiţii de obiectiv în ciclul olimpic 2017-2021

MEDALIAŢI LA J.O.

1 2021 Tokyo Spada Feminin Individual 2 Popescu Ana Maria


MEDALIATI LA C.M. SENIORI
1 2018 Wuxi Spadă Feminin Individual 2 Brânză Ana Maria
2 2019 Budapesta Sabie Feminin Individual 3 Pascu Bianca
MEDALIAŢI LA C.M. JUNIORI
1 2018 Verona Spadă Feminin Echipe 2 Predescu Alexandra, Benea Bianca, Schlier Zsuzsa, Barosan Denisa
2 2019 Torun Sabie Masculin Individual 2 Dragomir George
3 2021 Cairo Sabie Feminin Echipe 3 Pantiș Ilinca, Iacob Felicia, Matei Maria, Chițu Mihaela
MEDALIATI LA C.M. CADETI
2 2018 Verona Sabie Masculin Individual 1 Pastin Andrei
3 2021 Cairo Sabie Masculin Individual 1 Șovar Marco
MEDALIATI LA C.E. DE SENIORI
1 2017 Tbilisi Sabie Feminin Individual 3 Pascu Bianca
2 2017 Tbilisi Spada feminin Echipe 3 Tataran Amalia, Sbircia Raluca, Danciu Adela, Veres Greta
MEDALIATI LA C.E. DE TINERET (U23)
1 2017 Minsk Spada Feminin Individual 3 Tataran Amalia
2 2017 Minsk Sabie Masculin Individual 3 Teodosiu Iulian
Floreta Feminin
3 2018 Erevan Individual 2 Boldor Maria
4 2019 Plovdiv Spada Feminin Individual 2 Predescu Alexandra
5 2019 Plovdiv Sabie Masculin Individual 3 Dragomir George
6 2019 Plovdiv Sabie Masculin Echipe 1 Dragomir George, Cozmuleanu Codrin, Ursachi Razvan, Cidu Matei
MEDALIATI LA C.E. DE JUNIORI
1 2018 Sochi Spadă Feminin Individual 2 Predescu Alexandra
2 2020 Porec Sabie Feminin Individual 3 Pantis Ilinca
Floretă Feminin
3 2020 Porec Individual 3 Corbu Emilia
MEDALIATI LA C.E. DE CADETI
Saveanu Anca, Draghici Raluca, Candescu Rebeca, Gheorghe
1 2017 Plovdiv Floreta Feminin Echipe 2 Andreea
2 2017 Plovdiv Sabie Masculin Echipe 3 Aniculoesei Matei, Stanescu Razvan, Ailinca Rares, Pastin Andrei
3 2017 Plovdiv Spada Masculin Echipe 3 Macska Adam, Szilagyi Balasz, Oroian Alex, Bigea Mihai
4 2018 Sochi Floreta Feminin Echipe 3 Candescu Rebeca, Gheorghe Andreea, Corbu Emilia, Vasile Karina
5 2018 Sochi Sabie Masculin Echipe 3 Ailinca Rares, Pastin Andrei, Dinca Elton, Zmau Alexandru
6 2018 Sochi Spada Feminin Echipe 3 Leonte Mihaela, Enache Talida, Durau Claudia, Ghica Andrada
MEDALIATI LA C.M. UNIVERSITARE
Floreta Feminin
1 2019 Napoli Individual 3 Calugareanu Malina
2 2019 Napoli Sabie Masculin Individual 3 Ursachi Razvan

7
Tabel nr. 2
Locuri 4-6 la principalele competiţii de obiectiv în ciclul olimpic 2017-2021

C.M. SENIORI
1 2017 Leipzig Sabie Masculin Echipe 6 Dolniceanu Tiberiu, Badea Alin, Teodosiu Iulian, Bucur Madalin
C.M. JUNIORI
1 2017 Plovdiv Spada Masculin Individual 6 Dabija Adrian
2 2017 Plovdiv Spada Masculin Echipe 6 Dabija Adrian, Szep Marton, Oprea Mihail
3 2017 Plovdiv Spada Feminin Individual 6 Predescu Alexandra
4 2018 Verona Spada Feminin Individual 5 Benea Bianca
C.M. CADETI
Martis Sabina, Aniculoesei Matei, Saveanu Anca, Rosu Silviu, Schlier
1 2017 Plovidv Echipe mixte cadeți 4
Zsuzsa, Macska Adam
2 2017 Plovidv Spada Feminin Individual 6 Schlier Zsuzsa
C.E. DE SENIORI
1 2017 Tbilisi Sabie Masculin Echipe 6 Dolniceanu Tiberiu, Badea Alin, Teodosiu Iulian, Iancu George
2 2018 Novi Sad Sabie Masculin Echipe 4 Dolniceanu Tiberiu, Badea Alin, Teodosiu Iulian, Dragomir George
3 2018 Novi Sad Sabie Feminin Individual 6 Pascu Bianca
4 2018 Novi Sad Spada Feminin Individual 6 Popescu Ana Maria
5 2019 Dusseldorf Sabie Masculin Echipe 4 Dolniceanu Tiberiu, Badea Alin, Teodosiu Iulian, Zalomir Florin
C.E. DE TINERET (U23)
1 2017 Minsk Floreta Feminin Echipe 5 Boldor Maria, Calugareanu Malina, Boldor Ana, Sirbu Teodora
2 2017 Minsk Sabie Masculin Echipe 5 Teodosiu Iulian, Bucur Madalin, Bituca Cristian, Eftimie Sorin
3 2018 Erevan Floreta Feminin Echipe 5 Boldor Maria, Calugareanu Malina, Boldor Ana, Saveanu Anca
4 2019 Plovdiv Spada Feminin Echipe 5 Predescu Alexandra, Benea Bianca, Barosan Denisa, Leonte Mihaela
C.E. DE JUNIORI
1 2018 Sochi Sabie Feminin Echipe 6 Lupu Andreea, Martis Sabina, Radu Ioana, Dragan Cerasela
2 2018 Sochi Spada Feminin Echipe 6 Predescu Alexandra, Benea Bianca, Schlier Zsuzsa, Barosan Denisa
3 2019 Foggia Spada Feminin Echipe 4 Predescu Alexandra, Benea Bianca, Schlier Zsuzsa, Barosan Denisa
4 2019 Foggia Sabie Masculin Echipe 5 Dragomir George, Stanescu Razvan, Pastin Andrei, Ailinca Rares
5 2020 Porec Sabie Feminin Echipe 4 Pantis Ilinca, Martis Sabina, Matei Maria, Radu Ioana
6 2020 Porec Floreta Feminin Echipe 6 Corbu Emilia, Saveanu Anca, Gheorghe Andreea, Vasile Karina
C.E. DE CADETI
1 2017 Plovdiv Sabie Feminin Individual 5 Martis Sabina
2 2017 Plovdiv Sabie Feminin Echipe 6 Martis Sabina, Radu Ioana, Pantis Ilinca, Tipisca Catrinel
3 2018 Sochi Floreta Feminin Individual 5 Gheorghe Andreea
4 2018 Sochi Sabie Feminin Echipe 6 Pantis Ilinca, Iacob Felicia, Matei Maria, Badea Maria
5 2019 Foggia Sabie Masculin Echipe 6 Dinca Elton, Nitu Radu, Sovar Marco, Stan Cosmin
6 2020 Porec Sabie Feminin Echipe 4 Pantis Ilinca, Stan Amalia, Stefanescu Alyssa, Neagu Teodora

8
Analiza SWOT

Pentru a putea diagnostica starea actuală a federației şi a identifica oportunitatile de dezvoltare


pe următorii ani am folosit o evaluare de tip  SWOT.

Iată, pe scurt, concluziile la care am ajuns:


Puncte tari:

 federație sportivă cu tradiţie atât pe plan național, cât și internațional;


 colaborare foarte bună şi sprijin financiar constant din partea Ministerului Tinerelui și
Sportului și a Comitetului Olimpic și Sportiv Român;
 colaborare bună și sprijin financiar acordat de către sponsorii și partenerii federației;
 asigurarea unui program de pregătire și refacere după efort adecvat, calendar
competiţional internaţional complet, echipament, medicație și susținătoare de efort
pentru loturile olimpice care vizau calificarea la Jocurile Olimpice Tokyo 2020;
 sportivi de înaltă performanță medaliați constant la Jocurile Olimpice, la Campionatele
Mondiale sau la Campionatele Europene;
 sportivi tineri cu potenţial de performanță internațională la nivel de senori;
 colaborare foarte bună cu parteneri externi în ceea ce privește schimburile de
experiență și stagiile de pregătire comună cu națiuni puternice în scrima mondială
precum Ungaria, Polonia, Germania, Italia și Ucraina;
 achitarea la timp a indemnizaţiilor de lot olimpic, a indemnizației de lot național şi a
premiilor ce se cuvin sportivilor și antrenorilor pentru rezultatele sportive obţinute la
competițiile internaționale de obiectiv;
 achitarea unor premii sportivilor și antrenorilor laureați la sfârșitul fiecărui an, pentru
rezultatele sportive deosebite obținute în anul respectiv;
 reprezentant al federației în Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv
Român;
 reprezentanți ai federației în Comitetul Executiv și în comisiile Federației
Intrenaționale de Scrimă;
 reprezentanți ai federației în comisiile Confederației Europene de Scrimă;
 arbitri români în grupul de elită al Federației Intrenaționale de Scrimă;
 complexul sportiv ”Floreta de aur” - sală de scrimă, hotel – restaurant, sediul
federației, spații închiriate;
 igienizarea și efectuarea unor lucrări de reparații în hotelul – restaurant ”Floreta de
aur”;
 modernizarea sistemului de iluminat al sălii de scrimă, igienizarea și panotarea
acesteia cu imaginile campionilor olimpici și cu logo-urile partenerilor federației;
 grad ridicat de transparenţă în relaţiile cu partenerii.

Puncte slabe:
 retragerea din activitatea sportivă mult prea devreme a unor sportivi valoroşi medaliați
la Jocurile Olimpice și/sau campioni mondiali sau europeni;
 retragerea din activitatea sportiva a doi dintre cei mai buni antrenori ai scrimei
romanesti si mondiale Dan Podeanu si Mihai Covaliu;

9
 acţiunile de completare a echipelor naționale de seniori au fost îngreunate de faptul ca
sportivii juniori nu au încă experiența necesară in competițiile de seniori și
deocamdată nici valoarea sportivă pentru un nivel modial, iar alti juniori valorosi au
renunțat la scrima în favoarea axării pe activitatea universitară;
 buget insuficient pentru asigurarea unei pregătiri adecvate și a unui calendar
internațional pentru cadeți și juniori la toate probele și a medicației și susținătoarelor
de efort pentru aceștia;
 din cauza pandemiei ultimii doi ani au amplificat și mai mult lipsa unor meciuri
competiționale sau de antrenament cu parteneri valoroși, care să ridice nivelul valoric
al componenților echipelor noastre naționale;
 antrenorii de club sunt slab remunerați și din această cauză mulți au continuat să plece
să activeze în străinătate, iar alții sunt demotivați;
 menţinerea de către structurile sportive afiliate la federație în efectivele lor a unor
sportivi fără perspective de progres, dar şi a unor antrenori care, de-a lungul unui
număr însemnat de ani, au renunţat să selecţioneze şi să pregătească sportivi necesari
echipelor de seniori;
 volumul şi, în special, calitatea procesului de instruire continuă să fie concepute şi
realizate de către antrenorii de club cu metodologii care nu mai sunt în concordanţă cu
cerinţele marii performanţe, adesea acest proces fiind insuficient susţinut de dotarea cu
aparatură specifică;
 prea puține săli de scrimă;
 sala de scrimă ”Ana Pascu” este prea mică pentru a putea acoperi și programul de
antrenament al cluburilor sportive;
 lipsa unei finanțări pentru construirea unei săli de scrimă sau pentru extinderea celei
existente;
 buget insuficient pentru modernizarea hotelului-restaurant ”Floreta de aur”;
 personal administrativ insuficient și slab remunerat.

Ameninţări:
 scăderea continuă a numărului de sportivi seniori de înaltă performanță la nivel
național din cauza lipsei de finanțare constantă în ceea ce privește pregătirea,
echipamentul, contracte de activitate sportivă sau contracte individuale de muncă;
 riscul finanțării unor sportivi cadeți și juniori, care ulterior finalizării studiilor liceale
renunță la activitatea sportivă de înaltă performanță în favoarea axării preponderent pe
activitatea universitară;
 posibilitatea retragerii din activitate a unor antrenori de club, în cazul în care nu se
găsesc resursele financiare necesare motivării acestora;
 constrângeri şi limitări bugetare pentru remunerarea la un nivel motivant a sportivilor,
antrenorilor și membrilor colectivelor tehnice ale loturilor naționale (cu excepția
perioadelor în care sunt finanțate loturile olimpice);
 desfiintarea sau disparitia unor cluburi private si/sau sectii de scrima din cadrul
cluburilor bugetare;

Oportunităţi:
 valorificarea potențialului de performanță la nivel de seniori a sportivilor care au
confirmat deja în competițiile de juniori și/sau tineret;
 posibilitatea înființării unor Burse Olimpice pentru Juniori și a unui Centru Olimpic
pentru Juniori la probele de spadă;

10
 disponibilitatea reală a unor administrații locale de a înființa secții de scrimă la nivelul
cluburilor sportive din subordine, în orașele unde nu există secții de scrimă;
 organizarea unor competiții internaționale majore, respectiv Campionate Europene,
prin care să creștem vizibilitatea scrimei la nivel național și internațional;
 continuarea valorificării pachetelor de sponsorizare, marketing și publicitate adresate
posibililor sponsori/parteneri;
 încheierea de parteneriate media pentru promovarea și/sau transmiterea la posturile de
televiziune, radio sau în presa scrisă a evenimentelor organizate de către federație.
 creșterea rentabilității bazei sportive aflată în administrație;
 credibilitatea instituţiei.

Obiective strategice

În vederea asigurării cadrului dezvoltării continue a activităţii federației, a organizării şi


funcţionării performante a activităţii sportive în cadrul loturilor naționale, se va urmări
îndeplinirea următoarelor obiective :

 susţinerea performanţei sportive în concordanţă cu exigenţele privind reprezentarea


federației la competiţiile sportive internaţionale oficiale (Campionatele Mondiale,
Campionatele Europene, Jocuri Mondiale Universitare), Jocurile Olimpice de vară din
2024 (realizarea calificării unui număr cât mai mare de sportivi pentru J.O. de la
Paris);
 creșterea numărului de structuri sportive afiliate la federație, cu sprijinul
administrațiilor centrale și locale;
 creșterea numărului de sportivi legitimați, prin atragerea foștilor sportivi de
performanță în antrenorat și prin atragerea de fonduri prin diverse programe pentru
motivarea și stimularea antrenorilor;
 menținerea unui clasament pentru antrenori la nivel de cadeți și juniori și premierea
celor mai buni pe fiecare probă;
 dezvoltarea relaţiilor şi schimburilor de experiență internaţionale ale federației;
 promovarea şi susţinerea reprezentanţilor federației în organismele sportive din
România şi în cele internaţionale.
 dezvoltarea şi armonizarea relaţiilor de colaborare şi parteneriat cu Ministerul
Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, structurile sportive
afiliate, cu celelalte instituții din domeniul sportiv (I.N.M.S., A.N.A.D.);
 dezvoltarea şi armonizarea relaţiilor de colaborare şi parteneriat cu Universitatea
Națională de Educație Fizică și Sport, C.N.F.P.A.;
 dezvoltarea si armonizarea relațiilor de colaborare și parteneriat cu autoritățile
administrative locale sector 1;
 formarea şi perfecţionarea resurselor umane din domeniul de activitate specific,
administrativ și sportiv;
 atragerea cadrelor tinere și valoroase în activitățile federației;
 creşterea contribuţiei cercetării ştiinţifice şi medicinii sportive în susţinerea
performanţei (federația să acţioneze pentru integrarea ştiinţei sportului – cu tot ce
derivă din aceasta – în activitatea federației), prin încheierea unor parteneriate cu
Institutul Național de Cercetare Sportivă, C.O.T.A.S.;
 accentuarea eficienţei utilizării fondurilor publice în finanţarea programelor sportive
aflate la baza tuturor acţiunilor şi măsurilor întreprinse de federație;

11
 modernizarea bazei sportive existente;
 promovarea valorilor educative ale sportului, a spiritului de toleranţă şi fair-play;
 promovarea măsurilor de prevenire şi sancţionare a actelor de dopaj şi violenţă în
sport;

Obiective de performanță

Obiectivul principal al Federației Române de Scrimă, pentru ciclul olimpic 2021-2024,


respectiv 2024-2028 îl reprezintă perfecţionarea procesului de selecţie, pregătire şi promovare
a unor sportivi valoroşi în loturile naţionale de seniori, juniori și cadeți şi în echipa olimpică a
României, capabili să asigure:

 cucerirea unei medalii și clasarea pe un loc V-VI la Jocurile Olimpice din 2024,
respectiv 2028;
 obținerea unui număr de 1-2 medalii la Campionatele Mondiale și a unui număr de 1-2
medalii la Campionatele Europene;

Pentru îndeplinirea obiectivelor de performanță ale federației se va acţiona în următoarele


direcţii:

 Motivarea și menținerea în pregătire centralizată în cadrul loturilor olimpice și


naționale a sportivilor cu șanse reale de a realiza obiectivele asumate de către federație
în ciclurile olimpice 2021-2024 și 2024-2028 ;
 Susținerea financiară suplimentară a sportivilor cu potențial de calificare la Jocurile
Olimpice și a antrenorilor acestora;
 Recompensarea şi motivarea sportivilor şi membrilor colectivelor tehnice pentru
performanţele obţinute;
 Corelarea optimă a factorilor de pregătire cu modelele și mijloacele specifice
exprimate în planurile și programele de pregătire;
 Individualizarea în mai mare măsură a antrenamentelor, în funcție de calitățile fizice și
mentale ale fiecărui sportiv;
 Continuarea procesului de redresare la nivel de seniori a probelor de spadă masculin,
sabie feminin, floretă feminin și masculin;
 Organizarea unor stagii internaționale de pregătire cu parteneri de renume din scrima
internațională;
 Organizarea stagiilor de perfecţionare a antrenorilor cu invitarea unor lectori români
și/sau străini de prestigiu;
 Asigurarea unui calendar competițional internațional optim pentru sportivii din loturile
olimpice și pentru cei din loturile naționale de juniori, care sunt nominalizați pentru
realizarea obiectivelor de performanță ale federației;
 Perfecţionarea sistemelor de selecţie la nivelul echipelor naționale, de pregătire şi a
celor competiţionale;
 Asigurarea condiţiilor necesare pentru selecţia continuă, pregătire, refacere și
recuperare, participare la competiţii, control anti-doping şi promovare în loturile
naţionale şi olimpice;
 Îmbunățirea continuă a condițiilor tehnico-materiale pentru loturile naționale, prin
dotarea cu echipamente conform cerințelor F.I.E;
 Menținerea în procesul de pregătire a unor specialiști în domeniu: cercetători, cadre
medicale, psihologi, metodiști, nutriționiști, preparatori fizici;

12
 Îmbunățirea calitativă a controlului medical şi a asistenței medico-sportive în
realizarea procesului de selecţie şi pregătire a sportivilor din loturile naționale;
 Creşterea ponderii surselor private în finanţarea federației, în principal prin extinderea
utilizării facilităţilor Codului fiscal şi amplificarea parteneriatului public-privat, pentru
completarea nevoilor federației, mai ales în ceea ce privește investiția în resursa
umană (antrenori, specialiști pentru completarea colectivelor tehnice ale loturilor
naționale) și susținerea pregătirii și participării la competițiile internaționale de cadeți,
juniori și seniori;
 Creşterea subvenției pentru finanţarea activităţii sportive, cu prioritate în finanţarea
cheltuielilor pentru participarea la competiții internaționale la nivel de cadeți și juniori,
iar secundar pentru întreţinerea, modernizarea şi dezvoltarea bazei materiale sportive a
federației.

13

S-ar putea să vă placă și