Bârzu Mariana Valentina

Editura Mirton Timişoara

2002
 CUVÂNT ÎNAINTE

Lucrarea, de natură bibliografică – “Control Medical şi Autocontrol în

Educaţie Fizică şi Sport”, încearcă să acopere un gol al literaturii de
specialitate. Ea se adresează tuturor specialiştilor din domeniul educaţiei
fizice şi sportului, cât şi, nu în ultimul rând, studenţilor Facultăţilor de
Educaţie Fizică şi Sport şi Kinetoterapie.
Pornită la început sub forma unui ghid de lucrări practice, prin
acumularea relativ mare de material, unele capitole au luat amploare, fără
însă a acoperi în întregime întreaga paletă a investigaţiilor realizate pentru
evaluarea sportivă.
Lucrarea oferă cititorului descrierea celor mai simple şi mai la
îndemână mijloace şi tehnici de evaluare a sportivului, atât în ce priveşte
dezvoltarea somatică cât şi adaptarea la efort, fără să se ocupe însă de acele
investigaţii care reprezintă domeniul strict al specialistului (EKG, EEG,
EMG, etc.). Astfel, capitolele care se referă la evaluarea somatică, la
investigaţiile adaptabilităţii cardio-circulatorii şi respiratorii la efort şi
probleme de alimentaţie ale sportivului au o amploare mai mare, descriind în
amănunt o serie de tehnici simple şi uşor de realizat, în timp ce capitolele
care se ocupă de jurnalul de autocontrol medical al sportivului respectiv de
doping, au o aploare mai redusă, având mai mult un caracter informal.
O serie de subcapitole, referitoare la deviaţiile de statică, evaluare
musculară şi articulară, care în lucrarea de faţă au un caracter informal, vor
fi reluate şi lărgite într-o lucrare viitoare, adresată mai ales Studenţilor
Kinetoterapeuţi şi specialiştilor din domeniu, care sper să vadă curând
lumina tiparului.
Sper ca această lucrare, modestă ca întindere, să fie bine primită de
publicul vizat şi nu numai, constituind un instrument de autoevaluare şi
autocontrol şi pentru cei care nu sunt neapărat sportivi de performanţă, dar
duc o viaţă activă şi practică o formă de activitate fizică de întreţinere.

Autoarea
 PREFAŢĂ

Cadru didactic şi medic specialist medicină sportivă, dr. Mariana

Bârzu, prin cartea sa “Controlul medical şi Autocontrolul în Educaţie
Fizică şi Sport”, a reuşit să ne atragă atenţia asupra unui aspect foarte
important – sportul românesc trece printr-un şir de transformări, liberatea
sportivului de a alege creşte, dar această liberate de alegere trebuie să se
bazeze pe informaţie. Sportivul este singurul răspunzător de starea lui de
sănătate dar şi de nivelul său de pregătire.
Această carte umple un gol în literatura de specialitate din
Romania, adresându-se atât sportivilor de performanţă, cât şi celor care
sunt interesaţi de activitatea fizică ca factor sanogenetic.
Sunt tratate mai multe aspecte : ce este controlul medical al
sportivilor; ce conţine acest control medico-sportiv; de ce este el necesar;
care sunt beneficiile efectuării unui control medical periodic pentru
sportivi şi antrenori. De asemenea autoarea cărţii s-a oprit şi asupra unor
aspecte esenţiale privind alimentaţia şi dopingul, deseori neglijate de cei
care practică sportul.
Medicina sportivă se deosebeşte de celelalte specialităţi medicale
prin mai multe aspecte, unul dintre acestea fiind tocmai controlul
medico-sportiv, conţinutul şi obiectivele pe care acesta le urmăreşte :
starea de sănătate şi compatibilitatea cu activitatea sportiva practicată;
dezvoltarea fizică, compoziţia corporală şi raportarea la modelul
performerului din sportul practicat; starea funcţională privind adaptarea
organismlui la efortul depus în antrenamente şi competiţii; nivelul
capacităţii de efort, testat separat pentru cele 3 filiere energetice.
Prin conţinutul sau această carte reprezinta un util instrument de
lucru pentru toţi cei implicaţi in activitatea sportivă, sport de performanţă
sau educaţie fizică.

Dr. Ioan STRAUŢ

Medic primar medicina sportiva la Policlinica pentru Sportivi Timisoara
Membru al Comitetului National al Societatii Romane de Medicina
Sportiva
Medicul loturilor feminine de handbal (senioare si tineret) – participant
la 5 Campionate europene, 4 Campionate Mondiale si la Jocurile
Olimpice Sydney 2000
 Mamei mele,
care mi-a suportat tacerile şi momentele de neatentie
cu multa rabdare şi întelegere
pe tot intervalul elaborarii acestei lucrari…
 1. INTRODUCERE ŞI GENERALITĂŢI
Medicina Sportivă sau “Clinica omului sănătos” a fost definită
de FIMS ca “Medicină teoretică şi practică care studiază impactul
dintre exerciţiile fizice şi sport asupra organismului uman, folosind
efectele acestora în asigurarea unei dezvoltări corecte şi armonioase a
organismului uman sub influenţa factorilor naturali, de mediu, în
întreţinerea şi promovarea sănătăţii, în prevenirea şi corectarea unor
deficienţe fizice sau funcţionale, a unor înbolnăviri, în tratarea unor boli
sau traumatisme şi recuperarea sechelelor acestora”.
OMS defineşte sănătatea drept “o bună stare fizică şi mentală,
capacitate psiho-fizică de efort, capacitate de refacere după muncă,
longevitate”.
Controlul medical al sportivilor reprezintă una din secţiunile cele
mai active ale Medicinii Sportive, cu rol important în selecţie, dirijarea
ştiinţifică a antrenamentului
etc.
Controlul medical se aplică nu numai sportivilor legitimaţi la
cluburi ci tuturor acelora care doresc şi / sau practică una sau mai multe
forme de efort fizic de tip sportiv - gimnastică de întreţinere, gimnastică
aerobică, jogging, walking, înot, ciclism, schi, călărie, etc.
Scopul controlului medical este complex şi anume :
− de păstrare a sănătăţii individului
− de prevenire a înbolnăvirilor
− determinarea capacităţii de efort global şi pe aparate
− prevenirea tulburărilor induse de o neadaptare eventuală la efort
prin :
− auto supraevaluare şi / sau
− suprasolicitare
− depistarea deficienţelor fizice morfologice şi / sau funcţionale
− corectarea acestor deficienţe
− recomandări în ce priveşte regimul general de viaţă
− întreţinerea unui regim de viaţă şi activitate convenabil persoanelor
în vârstă

În România s-a reglementat prin decizia Ministerului Sănătăţii şi a

UCFS, începând din 1949, obligativitatea controlului medical sportiv şi a
asistenţei medicale sportive.

1
 Din punct de vedere organizatoric reţeaua de medicină sportivă a
ţării noastre cuprinde :
– Institutul de Medicină Sportivă din Bucureşti
– 10 policlinici judeţene pentru sportivi în centre universitare
– cabinete de medicină sportivă în policlinicile judeţene de adulţi
şi
– cabinete de medicină sportivă de pe lângă bazele sportive
naţionale
Alături de această reţea, funcţionează cadre de medicină sportivă pe
lângă cluburi şi asociaţii sau departamente cu reţele medicale proprii
(MI, MApN, Ministerul Transporturilor, etc), toţi aceştia lucrând în
colaborare cu unităţile reţelei de medicină sportivă.

În funcţie de eşalonul sportiv de care aparţin, sportivii efectuează

controalele medicale periodice la una din formele organizatorice ale
reţelei de medicină sportivă prezentate mai sus în felul următor :
1. Loturile reprezentative, naţionale şi olimpice - la Centrul de
Medicină Sportivă, Bucureşti
2. Sportivii de categorie şi juniorii - la nivelul policlinicilor pentru
sportivi judeţene, din centrele universitare, cât şi la nivelul cabinetelor de
medicină sportivă din policlinicile teritoriale
3. Elevii şi studenţii, pentru realizarea activităţii de educaţie fizică
şcolară, participarea la competiţii de masă, etc. la nivelul unităţilor
medicale de care aparţin unităţile de învăţământ respective, sub
îndrumarea serviciilor de medicină sportivă teritorială.
Scutirile de efort fizic, pentru elevi şi studenţi, se eliberează numai
de serviciul de medicină sportivă care recomandă şi programele de
recuperare, unde este cazul.
4. La nivelul bazelor sportive mari şi al complexelor sportive se
găsesc cabinete medicale cu personal de specialitate angajat şi care
asigură nemijlocit asistenţa de specialitate al sportivilor, la antrenamente
şi competiţii.

2
 2. CONSULTAŢIA MEDICO SPORTIVĂ
În cadrul activităţii de control medical deosebim trei tipuri de
consultaţii medicale :
– Consultaţia medicală iniţială
– Consultaţia medicală periodică
– Consultaţia medico - pedagogică

2.1. Consultaţia medicală iniţială este realizată în principiu la

nivelul Policlinicilor pentru Sportivi, judeţene, ori la Cabinetele de
Medicină Sportivă din cadrul Policlinicilor teritoriale.
Consultaţia medicală iniţială (CMI), are ca scop determinarea :
– gradului de dezvoltare fizică
– stării de sănătate
– adaptării la efort
– diagnosticului medico-sportiv
CMI face recomandări în ce priveşte :
– ramurile de sport cele mai indicate pentru subiectul consultat
– regimul de viaţă
– în caz de nevoie - măsuri de corectare a
• stării de sănătate
• dezvoltării fizice
CMI face contraindicaţii pentru efortul fizic :
– temporare
– definitive

2.2. Consultaţia medicală periodică este realizată la nivelul

unităţilor amintite în paragraful anterior sau la nivelul bazelor sportive
dotate cu cabinete de explorări funcţionale şi personal de specialitate,
care urmăresc îndeaproape evoluţia unor sportivi sau loturi sportive.
Consultaţia medicală periodică (CMP) are ca scop :
– supravegherea stării de sănătate a sportivului
– studierea modificărilor organismului supus antrenamentului
sistematic
– stabilirea diagnosticului medico-sportiv de etapă
CMP face recomandări în continuare pentru :
– regimul de viaţă
– regimul de muncă
– regimul de antrenament
CMP se efectuează pentru :
• elevi

3
 - la începutul anului şcolar
- la sfârşitul anului şcolar
• sportivii “de colectiv”
- la începutul sezonului sportiv
- la sfârşitul sezonului sportiv
• sportivii de performanţă
- la începutul perioadei de pregătire
- în perioada fundamentală de antrenament
- precompetiţional
sau
- ori de câte ori este nevoie, în raport cu :
- modificările stării de sănătate
- fenomene de oboseală
- supraantrenament
Consultaţiile medicale periodice se efectuează:
• dimineaţa (sau)
• la cel puţin 1½ - 2 ore după masă
• la distanţă de antrenament

2.3. Observaţia medico-pedagogică se efectuează de obicei:

– în cantonamente
– la şedinţele de antrenament
– în cursul competiţiilor
Observaţia medico-pedagogică cercetează reactivitatea la efort a
diferitelor sisteme funcţionale angrenate în efort prin :
– metode clinice şi / sau de laborator
– înregistrare directă
– teletransmisie
– filmare
Scopul observaţiei medico-pedagogice este :
– determinarea reactivităţii organismului la intensitatea, durata şi
ritmului de lucru
– determinarea “schemelor” optime de mişcare la sporturile
individuale
Finalitatea observaţiei medico-pedagogice este
– dirijarea ştiinţifică a antrenamentului
– modificarea randamentului
– prevenirea stărilor patologice, de tip :
• oboseală
• supraâncordare
• supraantrenament

4
 3. CONTROLUL MEDICAL AL SPORTIVILOR
3.1. Examenul medical efectuat în cabinet recoltează o serie de
date morfo-funcţionale care se consemnează în fişa medico-sportivă
individuală a sportivului, pe baza cărora se va elabora diagnosticul
medico-sportiv de etapă.
Componentele de bază ale examenului medico-sportiv efectuat la
cabinet sunt .
I. Anamneza medico-sportivă
II. Aprecierea stării de sănătate
III.Aprecierea stării de dezvoltare
IV.Examen funcţional
V. Diagnosticul medico-sportiv şi
VI.Recomandări pentru programul de antrenamnet şi regimul de
viaţă general

3.1.1. Anamneza medico-sportivă

Anamneza medico-sportivă este un instrument de lucru nu numai în
stabilirea diagnosticului medico-sportiv ci şi în realizarea selecţiei
sportive iniţiale. Ea comportă mai multe capitole distincte, fiecare putând
avea o pondere mai mică sau mai mare la concluziile finale.
Într-o formă destul de schematică, anamneza medico-sportivă va
trebui să cuprindă următoarele date:
• Datele personale ale sportivului
∘ nume / prenume
∘ data / locul naşterii
∘ domiciliul stabil / flotant
• Antecedentele personale fiziologice
∘ evoluţia morfologică, motrică, psiho-intelectuală în
- primul an de viaţă
- prima copilărie
- etapele următoare de vârstă
∘ vârsta apriţiei puseelor de creştere
∘ felul şi dinamica dezvoltării caracterelor sexuale
∘ vârsta intrării în pubertate
∘ tipul de alimentaţie de la cea mai fragedă vârstă, până în
momentul efectuării anamnezei
• Antecedente personale patologice
∘ bolile care scad capacitatea funcţională a organismului
∘ bolile care produc sensibilizări sau sechele

5
 ∘ bolile de nutriţie
∘ bolile infecto-contagioase ale copilăriei
∘ predispoziţia pentru angine / răceli
∘ intervenţii chirurgicale
∘ traumatisme produse în cursul activităţii sportive
- data producerii
- contextul în care s-a produs
- tratament
- evoluţie
- grad de recuperare
• Antecedente heredo colaterale
∘ vârsta părinţilor în momentul procreerii
∘ condiţiile de viaţă şi de muncă ale genitorilor în aceea
perioadă
∘ noxe diverse la care au fost supuşi genitorii înainte de
procreere şi eventual mama în cursul sarcinii şi alăptării (industriale,
accidentale, voluntare - tutun, alcool, cafea, medicamente, etc.)
∘ starea de sănătate a genitorilor la procreere (boli cronice)
∘ starea de sănătate a mamei în cursul sarcinii şi a alăptării
∘ dacă au existat probleme în cursul sarcinii (disgravidii, alte
probleme)
∘ cum a decurs naşterea (naturală, forceps, cezariană,
fenomene eclamptice, etc)
∘ cum a fost adaptarea noului născut (primul ţipăt, suferinţă
fetală, etc.)
∘ care au fost caracterele antropometrice ale noului născut
(G, T)
• Antecedente personale sportive
∘ cum au decurs şi cum a participat subiectul la lecţiile de
educaţie fizică, în cadrul diferitelor eşaloane de învăţământ
∘ dacă a existat activitate de tip sportiv extraşcolar (de la ce
vârstă a fost orientat către o activitate fizică dirijată de tip sportiv)
∘ dacă a practicat sau practică un sport anume
∘ ce program de antrenamnete are subiectul
- frecvenţa antrenamnetelor
- durata unui antrenamnet
- conţinutul antrenamnetelor
- condiţiile de desfăşurare a antrenamnetelor

6
 ∘ competiţiile la care a participat subiectul
∘ rezultatele obţinute
∘ evoluţia performanţelor personale

Dacă subiectul este la o consultaţie de etapă, vom încheia anamneza

cu :
∘ etapa de antrenament în care este subiectul în momentul
consultaţiei
∘ care este calendarul competiţional pentru care se pregăteşte
∘ ce obiective are
∘ caracterele antrenamnetelor efectuate
∘ reactivitatea personală la antrenamnet
• Antecedente heredo colaterale sportive
∘ dacă genitorii au fost sau nu sportivi
∘ ce sport au practicat şi la ce nivel
∘ dacă au obţinut rezultate sportive
∘ talia şi greutatea genitorilor, eventual şi al bunicilor - fiind
elemente predictive pentru evoluţia morfologică a urmaşilor
• Condiţii de viaţă şi muncă ale sportivului
∘ caracteristicile igienice şi de spaţiu ale locuinţei
∘ venitul mediu pe membru de familie
∘ loc de muncă
- cu / fără noxe
- grad de solicitare fizică / neuro psihică
- poziţii vicioase impuse de mobilier
∘ condiţii de stress psihic
- probleme de servici
- probleme familiale
- probleme şcolare
∘ regimul de viaţă personal
- obiceiuri alimentare
- deprinderi neigienice (alcool, tutun, cafea, etc.)
- regimul de odihnă
- număr de ore de somn
- ora de culcare / sculare
- viaţa sexuală

7
 3.1.2. Examenul stării de sănătate, deşi apanajul medicului, poate
fi făcut în mod sumar şi de către profesorul de educaţie fizică şi / sau
antrenor.
Acesta va urmări :
• starea generală a sportivului în momentul prezentării la ora de
educaţie fizică sau antrenament
• anumite modificări tegumentare
- eritem facial, care poate semnifica febra
- ochi - congestionaţi, lăcrămoşi, care pot semnifica - febră,
conjunctivită, oboseală, alte stări.
- pete cutanate - roşii, decolorate, pot semnifica afecţiuni
dermatologice, paraziţi intestinali, etc.
- denivelări cutanate asociate sau nu cu roşeaţă, eventual prurit,
pot semnifica afecţiuni dermatologice, boli infecto-contagioase, paraziţi
cutanaţi, etc.
- modificare generală a coloraţiei tegumentelor, cum este de
exemplu coloraţia icterică din hepatită, etc.
- hematoame, echimoze
- paloare marcată - oboseală, anemie, stress, etc.
• expresia generală în mişcare a sportivului
• mimica facială
• deformări prin edem a anumitor zone (ex. asimetrii faciale prin
edem datorat unor abcese dentare, etc.)
• periodic se poate examina dantura pentru depistarea precoce a
cariilor, prin simplă inspecţie
• gradul de libertate sau de obstrucţie a căilor respiratorii
superioare
• timbrul vocii, care poate semnifica prin modificare o afecţiune
faringiană sau laringiană
• eventuale tulburări de coordonare sau de echilibru
În momentul depistării unor astfel de probleme, sportivul va fi
îndreptat pentru consultaţie medicală la eşalonul medico-sportiv unde
este în evidenţă sau în caz de urgenţă la cea mai apropiată unitate
sanitară.

3.1.3. Dezvoltarea fizică

Obiectivele examenului de dezvoltare fizică sunt următoarele :
a. aprecierea gradului de dezvoltare generală a organismului;
aprecierea armoniei şi a raportului în dezvoltare a diferitelor segmente
ale corpului; aprecierea raportului dintre dezvoltarea în înălţime şi volum
a corpului

8
 b. depistarea deficienţelor fizice
c. indicarea tipului de exerciţii fizice care ar avea efecte pozitive
asupra dezvoltării sau / şi perfecţionării fizice
d. incadrarea examenului dezvoltării fizice în examenul
medico-sportiv complex, în vederea aprecierii tipului de efort fizic
sportiv în care subiectul ar putea realiza un randament optim
e. urmărirea dinamică a efectelor efortului fizic sportiv asupra
indicilor de dezvoltare fizică.

Metodele utilizate în realizarea examenului de dezvoltare fizică

sunt:
• somatoscopia
• somatometria (antropometria)
• calcularea indicilor somatometrici (antropometrici)
• prelucarea statistică a datelor somatometrice (antropometrice)

Condiţiile standard de realizare a examenului de dezvoltare fizică

sunt :
• cu subiectul dezbrăcat şi desculţ
• cu o stare de igienă bună
• condiţii termice de echilibru
• condiţii bune de iluminare
• tehnică de examinare corectă şi reproductibilă
• examinările vor fi efectuate de preferinţă dimineaţa, după golirea
emonctorilor, înaintea oricărui aport alimentar
• datele recoltate vor fi interpretate conform cerinţelor modelului
probei sau sportului practicat de subiectul examinat

Somatoscopia, este o metodă clinică de apreciere din punct de

vedere estetic a dezvoltării fizice şi care constă într-o apreciere vizuală a
subiectului.

Somatoscopia apreciază :
• ţinuta sau atitudinea subiectului
• starea globală de nutriţie
• repartiţia ţesutului adipos
• dezvoltarea masei musculare

9
 Material şi metodă:
• se utilizează cadrul antropomentric care este un cadru din lemn
de cel puţin 2 / 2 m, suport pentru o reţea de fire dispuse la distanţă de 5
cm sau 10 cm una de cealaltă, atât pe orizontală cât şi pe verticală,
întretăierea lor realizând o grilă cu ochiurile de 5 / 5 cm sau 10 / 10 cm
• fotografiere sau filmare
• subiectul este solicitat să se plaseze :
∘ în spatele cadrului antropometric, în dreptul semnului care
marchează centrul cadrului
∘ într-o atitudine relaxată, obişnuită
∘ într-o poziţie specifică sportului practicat
∘ într-o poziţie care corectează sau încearcă să corecteze
anumite deficienţe
∘ subiectul va fi examinat
- din faţă
- din spate
- din profil
∘ examen cu firul cu plumb
∘ înscrierea plantogramei

Fig. 1. - Deviaţii axiale în “var” şi “valg” (După Clemet C. BACIU – Aparatul locomotor, anatomie
funcţională, semiologie clinică, diagnostic diferenţial, Editura Medicală, Bucureşti, 1981)1

1
Varus (lat.) = înclinat spre interior. Reprezintă devierea medială a unui segment faţă de axul medial
longitudinal al segmentului supraiacent. (Cu picioarele curbate spre interior, în “X” sau “)(“)
Valgus (lat.) = înclinat lateral. Reprezintă devierea laterală a unui segment faţă de axul medial
longitudinal al segmentului supraiacent. (Cu picioarele curbate spre exterior, în “O” sau “( )”)

10
 După somatoscopia generală se trece la somatoscopia segmentară,
notându-se o serie de elemente cum ar fi :
– poziţia capului şi a gâtului
– poziţia umărului şi a omoplaţilor
– coloana vertebrală
– simetria toracelui, forma toracelui
– triunghiurile taliei formate de faţa laterală a trunchiului şi faţa
internă a membrelor superioare
– poziţia bazinului
– plicile fesiere
– poziţia genunchilor
– poziţia gleznelor
– laba piciorului
– poziţia membrelor superioare
– raport ţesut adipos / masă activă
– tonicitate musculară pe segmente

Fig. 2 – Deviaţii axiale în hiperextensie şi în flexie la nivelul genunchiului

Fig. 3 – A-Spate normal, B-Spate rotund, C-Spate drept, D-Spate concav-plat, E-Spate concav-rotund.
(după Staffel)

11
Fig. 4 – A-abdomen proeminent de la apendicele xifoid la simfiza pubiană, B-abdomen proeminent
subombilical – ptozat, C-abdomen proeminent supraombilical, D-abdomen proeminent supra- şi
subombilical – bilobat, E-abdomen supt. (după A.Ionescu şi E. Moţet)

Fig. 5 – Proiecţia firului cu plumb (A – vedere din spate, B – vedere din profil). Firul cu plumb
trebuie să treacă prin protuberanţa occipitală externă, proeminenţa celei de-a şaptea vertebre cervicale
şi şanţul interfesier (vedere din spate), respectiv prin tragus şi mijlocul feţei externe a trohanterului
(vedere din profil). Condiţia obligatorie pentru ca o coloană vertebrală să fie ecghilibrată este ca şi
bazinul să fie echilibrat, respectiv spinele iliace anterosuperioare să fie la acelaşi nivel, la fel ca şi
crestele iliace.

Toate aceste elemente se consemnează în fişa de “control medical”

a subiectului. Este recomandat să se utilizeze o schemă standard umană,
în cele trei poziţii fundamentale erecte - faţă, profil, spate, pe care să se
schiţeze deviaţiile depistate somatoscopic la subiect.

Modificările constatate la nivelul aparatului de susţinere se pot

prezenta ca deviaţii incadrabile în patru grade de deficienţe fizice, care
se grupează în felul următor :

– gradul I • se compensează prin mişcare

12
– gradul II • păstrează mobilitatea
• compensează devierea
• nu hipercompensează

– gradul III • segmentul este fix

• ireductibil prin mişcare

– gradul IV • deviaţii monstruoase cu deficit organic accentuat

La sfârşitul examenului somatoscopic datele obţinute vor fi

comparate cu modelul, respectiv cu biotipul somatic, cu mare valoare în
selecţie; se stabilesc indicaţii şi contraindicaţii în funcţie de cerinţele
sportului, în vederea creării substratului morfologic necesar dezvoltării
calităţilor fizice.
Se mai analizează poziţiile sau atitudinile fixe, impuse de anumite
sporturi, cât şi mişcarea specifică, dominantă, care pot sau chiar creează
deficienţe fizice, indicându-se o serie de exerciţii fizice corectoare,
pentru prevenirea sau recuperarea acestor deficienţe.

Somatometria, este o metodă paraclinică obiectivă de evaluare a

dezvoltării fizice, a stării de nutriţie cât şi a o serie de parametrii
funcţionali ai aparatului locomotor, pe baza măsurătorilor efectuate în
funcţie de anumite repere anatomice (puncte antropometrice) şi
calcularea unor indici, pe baza valorilor obţinute din măsurătorile
directe.
Somatometria apreciază caracterele somatometrice (antropometrice)
ale unui subiect. Acestea se grupează în :
• dimensiuni longitudinale
– statură (talie)
– lungime bust
– lungime trunchi
– lungime membre (superioare, inferioare)
• dimensiuni transversale
– diametrul biacromial
– diametrul bitrohanterian
– diametrul toracic transvers
– anvergura
• dimensiuni sagitale
– diametrul toracic antero posterior
• dimensiuni circulare
– perimetrul toracic

13
 – perimetrul abdominal
– perimetrul fesier
– perimetrele segmentelor membrelor (superioare, inferioare)
• dimensiunile masei somatice
– greutatea corporală

Alte determinări :
• mobilitatea articulară
– articulaţii individuale
– globală (considerânduse la nivelul coloanei vertebrale)
• forţa segmentară
– flexorie / extensorie
– pe grupe musculare mari
• tonusul muscular
• structura corporală se determină prin metoda măsurării grosimii
celor 5 plici cutanate standard

Material şi metodă.
Determinările somatometrice de bază şi cele complementare se
execută cu ajutorul următorului instrumentar :
– cântar de persoane tip MS
– taliometru
– tijă gradată în cm. pentru determinarea anvergurii
– bandă metrică (elastică)
– compas antropometric
– adipocentimetru (caliper)
– goniometre de diverse construcţii
– dinamometre de diverse construcţii
– miotonometru

Tehnica de lucru
Determinarea greutăţii – subiectul dezbrăcat şi desculţ, este cântărit
cu ajutorul cântarului de persoane, plantele fiind situate complet pe
platanul aparatului, într-o zonă cât mai centrală, în poziţie erectă, fără să
se sprijine de restul elementelor componente ale aparatului.
Măsurarea taliei se face cu ajutorul taliometrului, subiectul fiind în
condiţiile descrise mai sus, în poziţie erectă (în ortostatism), membrele
inferioare apropiate, călcâiele lipite, genunchii în extensie; coloana
vertebrală, şanţul interfesier, linia intercalcaneană se află pe aceiaşi linie
verticală; subiectul este în contact cu tija antropometrului cu regiunea
occipitală, coloana vertebrală din dreptul omoplaţilor, şanţul interfesier,

14
linia intercalcaneană; cursorul taliometrului atinge vertexul subiectului,
atunci când orizontala trasată de la colţul extern al fantei palpebrale este
tangentă la marginea superioară a conductului auditiv extern de aceiaşi
parte, măsurând lungimea taliei (înălţimea) acestuia.
Talia este determinată de :
• factori genetici
• condiţii de mediu care pot aduce variaţii de ±3 - 5cm
• alţi factori
– alimetari
– climaterici
– sociali
– evoluţia stării de sănătate
– practicarea exerciţiilor fizice
Talia, raportată la populaţia generală, defalcat pe sexe, este
considerată în felul următor :

Talia Bărbaţi Femei

Foarte mică 150,5 - 157,4 140,5 - 147,4
Mică 157,5 - 164,4 147,5 - 154,4
Medie 164,5 - 178,4 154,5 - 168,4
Mare 178,5 - 185,4 168,5 - 178,4
Foarte mare 185,5 - 192,4 178,5 - 181,4

Pentru fiecare probă sportivă există o statură medie, care

favorizează obţinerea celor mai bune performanţe.
În condiţii asemănătoare dar aşezat pe un taburet cu înălţime
cunoscută, se măsoară lungimea bustului - de la vertex până la suprafaţa
de şedere, respectiv lungimea trunchiului - de la apofiza spinoasă a
vertebrei cervicale 7 până la suprafaţa de şedere. Practic, pe taliometru se
citeşte o cifră din care se scade înălţimea taburetului.

Lungimea membrelor superioare se măsoară de la punctul acromial

până la punctul digital al membrului de aceiaşi parte, articulaţia cotului
fiind în poziţie extinsă, tot membrul superior abdus faţă de corp şi palma
orientată ventral.

Lungimea membrelor inferioare se poate determina prin mai multe

metode, în esenţă asemănătoare între ele :

15
 • se măsoară distanţa în cm. între spina iliacă antero-superioară şi
marginea inferioară a maleolei interne;
• se calculează media aritmetică dintre înălţimea spinei iliace
antero-superioare şi înălţimea punctului pubian (marginea
superioară;
• se calculează prin scăderea a 35 mm din înălţimea spinei iliace
antero-superioare.

Anvergura se determină între cele două puncte digitale având

braţele abduse faţă de corp astfel încât segmentele membrelor superioare
să se găsească pe aceiaşi orizontală, palmele orientate anterior,
articulaţiile gâtului mâinii şi cotul în poziţie extinsă.

Diametrul biacromial se determină cu ajutorul compasului

antropometric, prin plasarea extremităţilor celor două braţe ale
compasului la nivelul celor două puncte acromiale ale subiectului,
braţele fiind adduse în poziţie relaxată lângă corp.

Diametrul bitrohanterian se determină cu ajutorul compasului

antropometric şi măsoară distanţa dintre cele două puncte trohanteriene,
atunci când subiectul este în ortostatism cu călcâiele apropiate şi
articulaţiile genunchilor în poziţie extinsă.

Diametrul toracic transvers se măsoară prin fixarea polilor

compasului în zona în care linia medio-axilară intersectează zona costală
cea mai proeminentă (coasta a IV-a). Determinarea se face în trei
ipostaze : la finele unei expiraţii normale (stare de repaus), la finele unui
inspir profund şi la finele unui expir forţat. Determinările se realizează
una după alta fără a mişca polii compasului de pe punctele fixate iniţial.

Diametrul toracic antero-posterior se determină sprijinind un pol al

compasului antropometric la baza apendicelui xifoidian iar celălalt pol
pe apofiza spinoasă a vertebrei aflat pe acelaşi plan orizontal cu baza
apendicelui xifoidian. Determinarea se face în condiţiile descrise la
diametrul toracic transvers.

Diametrul bihumeral se determină plasând polii compasului

antropometric pe masa musculară deltoidiană cea mai proeminentă, pe
faţa laterală a umerilor.

16
 Perimetrul toracic se măsoară cu banda metrică care se plasează pe
torace în spate la vârful omoplaţilor, înconjură toracele, în faţă fiind
plasat la subiecţii de sex masculin sub areola mamară, iar la subiecţii de
sex feminin, deasupra sânilor.
Determinarea se face în repaus, la finele unei expiraţii normale; la
finele unui inspir profund şi la sfârşitul unei expiraţii forţate; banda
metrică urmăreşte excursiile toracale, astfel încât să nu se deplaseze faţă
de poziţia iniţială.

Elasticitatea pulmonară se obţine făcând diferenţa dintre valorile

măsurate la finele inspirului profund şi la finele expirului forţat.

Perimetrul abdominal se determină cu banda metrică care se

poziţionează în jurul regiunii abdominale la jumătatea distanţei dintre
rebordul costal şi crestele iliace.

Perimetrul fesier se determină plasând banda metrică pe zona cea

mai dezvoltată a regiunii fesiere, lateral pe punctele trohanteriene iar
anterior la nivelul marginii superioare a simfizei pubiene.

Perimetrele membrelor se măsoară în condiţii de relaxare şi de

contracţie, în regiunile musculare cele mai proeminente ale segmentelor
respective, astfel :
• perimetrul braţului se determină la nivelul regiunii musculare
cele mai proeminente cu ajutorul benzii metrice având antebraţul uşor
flectat pe braţ, acesta fiind abdus faţă de corp, muşchii braţului în
cotracţie; păstând banda metrică pe loc se adduce braţul lângă corp, se
extinde antebraţul în lungul braţului şi se relaxează muşchii braţului
pentru a determina perimetrul segmentului în poziţie relaxată.
• perimetrul antebraţului se determină în treimea superioară a
segmentului, la cca. 2 cm sub plica anterioară a cotului, la nivelul
muscular cel mai dezvoltat, la fel, atât în contracţie cât şi în relaxare.
• perimetrul coapsei se determină plasând banda metrică sub
plica fesieră, în plan orizontal, în contracţie şi relaxare.
• perimetrul gambei se determină în 1/3 medie, la nivelul
muscular cel mai pronunţat al reliefului musculaturii gambiere şi în 1/3
inferioară a gambei, deasupra regiunii maleolare.

Pe baza acestor determinări se calculează o serie de indici cu

ajutorul cărora subiectul evaluat poate fi raportat la populaţia generală

17
sau la modelul ideal al sportului practicat, din punct de vedere al
caracterelor antropometrice.

Indicii antropometrici se grupează în :

a) indici de nutriţie :
→Indice Broca G=T-100 (pentru T=160-165 cm)

→Indice Brugsch2 G=T-105 (pentru T=165-175 cm)

G=T-110 (pentru T=175-185 cm)

→Indice Quetelet (IQ) IQ = G(gr) / T(cm)

IQ (băieţi de 15 ani) = 325 gr./ cm
IQ (fete de 15 ani) = 318 gr./ cm
IQ (bărbaţi) = 370 - 400 gr./ cm
IQ (femei) = 325 - 370 gr./ cm

indici de proporţionalitate :
b)
→Indicele Adrian Ionescu : IAI = Bust-T / 2
valori medii - bărbaţi = 3 - 4 cm
- femei = 4 - 5 cm

→Indice Giufrida - Ruggeri : IGR = Bust / T x 100

valori medii - bărbaţi = 52 - 54%
- femei = 53 - 55%
→Indice de raportare a trunchiului la talie3: Trunchi / T x 100
→Se mai pot calcula o serie de alţi indici de proporţionalitate, prin
raportare a unor dimensiuni longitudinale sau transversale, la talie(4,5,6,7,8)

• Lungimea membrului (superior sau inferior) / T x 100

• Anvergura / T x 100
• Ø Bi A / T x 100
• Ø Bi T / T x 100
• Ø T tr. / T x 100
• Ø T ap / T x 100
• Ø Bi C / T x 100
2
G - greutatea în Kg
T - talia în cm
3
Când spunem “bust”sau “trunchi”, înţelegem lungimea acestor segmente determinate conform metodologiei descrise anterior.
4
Ø = diametru; ØBi A = diametru biacromial
5
Ø Bi T = diametru bitrohanterian
6
Ø T tr = diametru toracic transvers
7
Ø T ap = diametru toracic antero-posterior
8
Ø Bi C = diametru bicret

18
c) indici de armonie :
→Indice Erissman9 : IE = Pt - T / 2
valori medii - bărbaţi = 6 cm
- femei = 4 cm

→Indice Brugsch-Goldstein: IBG = Pt / T x 100

→Indice Pende10 : IP = (Pab+Pb+Pc+Pg) / 4

d) alţi indici de armonie :

• T/A A = anvergura, T = talia
• A-T în mod normal A depăşeşte T cu 3 cm
• Ø Bi a / Ø Bi T
• P11 membrului (inferior sau superior) / T x 100
• Indicele Milcu Măicănescu Georgescu : IMMG = Pc / G x 100

Compoziţia corporală, în ce priveşte masa de ţesut adipos şi masa

activă, raportate la greutatea actuală şi la greutatea optimă, diferă în
funcţie de natura sportului practicat.
Sporturile care solicită mobilitate mare, viteză de execuţie,
îndemânare, vor necesita o masă activă foarte bine reprezentată, însoţită
de ţesut adipos în cantitate redusă. Din contra, la sporturile care au
nevoie de un anumit cadru inerţial, se va admite un plus de ţesut adipos
cu rol de balast, care va mări astfel puterea de execuţie prin creşterea
inerţiei de deplasare a corpului.
Greutatea optimă depinde de vârstă, sex, talie şi probă sportivă.
Există mai multe metode de determinare a greutăţii masei ţesutului
adipos şi a masei active. Masa activă este reprezentată de aparatul
locomotor (scheletul osos şi musculatura striată de tip scheletic).
• Metoda directă de determinare a greutăţii corporale optime
constă în cântărirea prin imersie completă, în condiţii speciale de
laborator. Este o metodă laborioasă, mai puţin utilizată în practica
curentă.
• Metoda indirectă larg utilizată în practica curentă, constă în
determinarea grosimii unor plici cutanate.

9
Pt = perimetru toracic
10
Pab = perimetru antebraţ, Pb = perimetru braţ, Pc = perimetru coapsă, Pg = perimetru
gambă
11
perimetru

19
 • Metoda recomandată de CMS12 Bucureşti constă în măsurarea
grosimii, cu ajutorul adipocentimetrului (Fig. 7), a 5 plici cutanate cu
ţesutul adipos subiacent, valorile fiind exprimate în milimetri. Zonele de
elecţie pentru această determinare sunt :
→ pe triceps, la unirea 1/3 medii cu 1/3 superioară a feţei
posterioare a braţului
→ subscapular, la vârful scapulei
→ pe flanc, la nivelul intersectării liniei axilare anterioare cu
rebordul costal
→ pe abdomen, în 1/3 medie a liniei imaginare care uneşte spina
iliacă antero-superioară de ombilic
→ pe coapsă, în 1/3 superioară faţa antero-internă a coapsei, având
membrul inferior relaxat în totalitate, prin sprijinirea uşor pe vârf a labei
piciorului, greutatea întregului corp fiind repartizat pe membrul inferior
colateral.
Determinările se fac întotdeauna pe aceiaşi parte a corpului, de
obicei, pe partea dreaptă (partea îndemânatecă).
Valorile obţinute se introduc în formula de calcul a procentului de
ţesut adipos care intră în structura corpului subiectului luat în studiu13.

• ŢA% = Σ 5 plici cutanate (mm) x 0,15 + 5,8 + SC (m2)

Suprafaţa corporală se poate determina cu ajutorul Nomogramei

Dubois (Fig. 6), ori aplicând formula de calcul a suprafeţei corporale :

• SC = G0,425 x T0,725 x 71,84

În continuare se aplică o serie de formule pentru calculul masei de
ţesut adipos (exprimat în Kg), a masei active14, a greutăţii ideale, etc.

• ŢA (Kg) = G (Kg) x ŢA%

• MA (Kg) = G (Kg) - ŢA (Kg)

• MA optimă (Kg) = G (Kg) x 89%

• ŢA optim (Kg) = MA x 11%

12
CMS = Centrul de Medicină Sportivă
13
ŢA% = procent de ţesut adipos, ? = simbol pentru desemnarea operaţiei de însumare a unui şir de
variabile, SC = suprafaţa corporală
14
MA = masa activă sau masa slabă

20
Fig. 6 – Nomograma Dubois pentru determinarea suprafeţei corporale, cunoscând
greutatea şi înălţimea subiectului.

21
 • G optimă (Kg) = ŢA optim (Kg) + MA optimă (Kg)

• G mineralelor = MA (Kg) x 6,8%

• G proteinelor = MA (Kg) x 20,2%

• G glicogenului = MA (Kg) x 0,5%

În principiu se consideră că o structură corporală optimă prezintă

11% ţesut adipos şi 89% masă activă.

Fig. 7 – Adipocentimetru (Caliper)

La ora actuală, faţă de greutatea ideală a sportivului în funcţie de

sportul practicat, următoarele procente de ţesut adipos (ŢA%), sunt
considerate valori ideale :
• 9% gimnastică, culturism, sporturi cu categorie de greutate.
(9% ŢA reprezintă o plică cutanată de aproximativ 3 mm).
• 11% alergători de semifond
• 12% fotbal, nataţie
• 13% jocuri
• 13 - 15% canotaj
• 15 - 19% aruncători
• >20% obezitate

Masa activă ideală, raportată la valorile procentuale ale ţesutului

adipos, prezentate mai sus, ar fi următoarea :
• gimnastică ŢA% = 9% MA% = 91%
• fotbal ŢA% = 12% MA% = 89%
• canotaj ŢA% = 13% MA% = 89%

22
 Se acceptă un plus de 2 Kg ţesut adipos, acesta reprezentând o
rezervă pentru efortul aerob, care consumă acizi graşi.
Se contraindică un surplus mai mare de ţesut adipos, deoarece
proporţional cu aceasta creşte şi nivelul de acizi graşi liberi şi
colesterolul seric.

Raportând masa activă la talie, se obţine un indice de masă activă,

care reprezintă o evaluare musculară a individului. Este vorba de indicele
AKS (Active Corporal Substance).

IAKS = MA(Kg) / (T3(m) x 10)

Mobilitatea articulară
Mobilitatea articulară se determină cu ajutorul goniometrelor de
diferite construcţii, cât şi cu ajutorul platformei cu tijă gradată.
Cu ajutorul goniometrului manual (Fig. 8A) se poate măsura, având
aparatul adaptat ca dimensiune, mobilitatea oricărei articulaţii, în flexie
şi extensie, mişcare activă şi pasivă.

Fig. 8 – Goniometru manual (A), Platformă cu tijă pentru determinarea

mobilităţii generale (B).

23
 Cu ajutorul platformei cu tijă gradată (Fig. 8B) se determină
mobilitatea generală a coloanei vertebrale. Subiectul, în ortostatism pe
platformă, cu vârful degetelor picioarelor aduse la nivelul marginii
acesteia, de o parte şi de alta a tijei gradate, va efectua o aplecare înainte
având membrele inferioare complet întinse, cele superioare având vârful
degetelor sprijinite pe cursorul tijei gradate.
Cu cât mişcarea este mai amplă, cu atât mobilitatea coloanei este
mai bună iar cursorul va fi coborât mai jos pe tija gradată.
Valorile citite sub nivelul platformei se notează cu “+cm”, iar cele
citite deasupra nivelului platformei cu “-cm”.

Dinamometria
Dinamometria măsoară forţa musculară cu ajutorul unor aparate
numite dinamometre. Dinamometrele sunt de diferite construcţii, bazate
pe principiul deformării unui arc sub influenţa unei forţe externe. Ele
măsoară valoarea forţei aplicate în Kg.

Figura 9 – Dinamometru (A) şi Miotonometru (B)

Uzual, forţa flexorilor mâinii şi antebraţului se determină cu

ajutorul dinamometrului Collin (Fig. 9), care măsoară forţa de
compresiune exercitată asupra barelor lui. Prin adaptarea
dinamometrului Collin în dispozitive metalice potrivite, se poate măsura
forţa scapulară şi forţa lombară.
În medie :
• Forţa flexorilor degetelor mâinii reprezintă
∗ la femei 50% din greutatea corporală
∗ la bărbaţi 60 - 65% din greutatea corporală
• Forţa scapulară reprezintă

24
 ∗ la femei 50 - 55% din greutatea corporală
∗ la bărbaţi 60 - 70 - 75% din greutatea corporală
• Forţa lombară, reprezintă, indiferent de sex, aproximativ 150 - 200%
din greutatea corporală.

Indicii de forţă sau indicii dinamometrici raportează valorile

descrise mai sus la greutatea corporală în felul următor :

a) indice de forţă flexorie a degetelor mâinii15

 F.dr + F.stg 
•  : G(Kg)  x100
 2 

Valorile medii ale acestui indice sunt de 50% pentru femei şi de 60

- 70% pentru bărbaţi.

b) indice de forţă scapulară

 F.scapulara 
•   x100
 G(Kg) 

Valorile medii ale acestui indice sunt de 40 - 505 pentru femei şi de

50 - 60% pentru bărbaţi.

c) indice de forţă lombară

 F.lombara 
•   x100
 G(Kg) 

Valorile medii ale acestui indice sunt de 120 - 150% pentru femei şi
de 180 - 200% pentru bărbaţi.

d) indice de forţă generală (globală)

 F.dr + F.stg + F.scapulara + F.lombara 

• 
4  : MA
 
 F.dr + F.stg + F.scapulara + F.lombara 
•  4 :G
 

15
F = forţa flexorie a degetelor mâinii, dr. =dreapta, stg. = stânga, G = greutatea corporală

25
 Valorile care traduc un indice de forţă generală (globală) bun, sunt
de 1,1 - 1,25 pentru femei şi de 0,9 - 1 pentru bărbaţi, în cazul în care
reportarea se face la greutatea corporală (G). Dacă raportarea se face la
masa activă (MA), valorile pot fi mai mari decât cele obţinute prin
raportare la greutatea corporală, cu până la 25%.
Se pot înregistra forţele tuturor grupelor musculare, în flexie sau
extensie, cu condiţia ca măsurătoarea să se facă întotdeauna cu acelaşi
unghi articular.
Forţa izometrică se poate măsura şi în anumite poziţii cât mai
apropiate de poziţiile fundamentale ale anumitor sporturi, cu condiţia
existenţei unor puncte fixe de orientare pentru ca măsurătoarea să fie
reproductibilă.

Miotonometria
Miotonometria este o metodă care măsoară tensiunea sub care se
găseşte musculatura în stare de relaxare sau de contracţie la un moment
dat. Determinarea se realizează cu ajutorul miotonometrului Szirmai.
Tonusul muscular, în definiţia dr. Anca Rosetti, reprezintă “starea
de tensiune activă permanentă şi variabil adaptabilă a muşchilor,
caracterizată printr-o contracţie tonică de lungă durată, cu consum redus
de oxigen”, sau altfel spus, reprezintă “activitatea de bază a unui
muşchi întreţinută de conexiunile inverse (“feed–back”) a sensibilităţii
proprioceptive, sub controlul formaţiunii reticulate în cadrul echilibrului
cortico–subcortical”.
Miotonometria exprimă deci :
– hiperonia sau hipotonia musculară
– homeostazia proceselor metabolice
– tonusul sau gradul de excitabilitate al sistemului nervos
– starea de oboseală sau capacitatea de concentrare

Miotonometrul Szirmai este format dintr-o tijă metalică ce pune în

mişcare un angrenaj cu indicator, de tipul manometrelor. Rezultatele sunt
exprimate în U.z. (Fig. 9)

Metodologia de lucru este următoarea : capătul liber al tijei

aparatului se aşează pe masa musculară, în regiunea cea mai dezvoltată,
nu pe tendon, apăsarea făcându-se din propria greutate a aparatului.
Se realizează două determinări - una în stare de relaxare musculară
şi o alta în contracţie.
În general, valorile de repaus variază între 50 - 60 U.z. Valori peste
60 - 90 U.z. indică de obicei o stare de oboseală care poate fi o formă

26
acută, însoţită de febră musculară, ori o formă cronică, însoţită de
insomnii, irascibilitate, etc. Valori cuprinse între 80 - 90 - 100 U.z.
atenţionează asupra unei stări de supraantrenament.
Valorile de contracţie vor fi, în medie, pentru femei de 110 - 120
U.z. iar pentru bărbaţi de 120 - 130 U.z.
În principiu, valorile cele mai mici se înregistrează în relaxare şi
cele mai mari în contracţie.
Cu cât diferenţa dintre cele două valori este mai mare,
menţinându-se peste 80 U.z., sportivul poate fi considerat a fi în “formă
sportivă”.
Când valoarea diferenţialei scade la 20 - 30 U.z., ea reflectă o stare
de oboseală (se produce fie prin creşterea valorilor de repaus, fie prin
diminuarea valorilor de contracţie, comparativ cu alte valori înregistrate
la acelaşi sportiv, cu ocazii anterioare).

3.1.4. Evaluarea funcţională cardio - respiratorie

Adaptarea organismului la efortul fizic reprezintă de fapt
adaptarea cardio - vasculară şi respiratorie în primul rând.
Probele funcţionale cardio-vasculare şi respiratorii permit
aprecierea gradului de economie, de perfecţiune a acestor aparate, cât şi
modificările suferite sub influenţa procesului de antrenament.
Pentru o cât mai bună apreciere funcţională a acestor aparate, se vor
respecta o serie de reguli care asigură standardizarea determinărilor.
Testele vor fi efectuate în condiţii bazale, adică în condiţii normale
de sănătate şi de odihnă - deci, dimineaţa înaintea executării unui efort,
după un somn normal, fără a fi depus eforturi deosebite în ziua
precedentă, după un repaus culcat sau şezând de cel puţin 15 minute.

3.1.4.1.Teste funcţionale respiratorii

- timpul de apnee -
Timpul de apnee constă în determinarea timpului de oprire
voluntară a respiraţiei, respectiv posibilităţile individuale de a suporta
scăderea oxigenului şi creşterea bioxidului de carbon în sânge.
Apneea poate fi determinată atât în formă inspiratorie, când durata
ei va depinde de capacitatea vitală a subiectului, cât şi în formă
expiratorie, când durata ei depinde în mai mare măsură de posibilităţile
individuale de a suporta creşterea bioxidului de carbon şi scăderea
oxigenului.
Pentru determinarea timpului de apnee inspiratorie, subiectul
execută o inspiraţie profundă după care îşi opreşte respiraţia cât timp
poate.

27
 Pentru determinarea timpului de apnee expiratorie, subiectul face o
expiraţie completă după care îşi opreşte respiraţia cât timp poate.
În general la sportivi apneea inspiratorie este în jur de 60 secunde,
iar cea expiratorie în jur de 20 secunde, cu variaţii mari în funcţie de sex,
talie, greutate, fiind dependentă şi de gradul de antrenament al
subiectului.
Testul de apnee poate primi o nuanţă de probă specifică în
sporturile în care efortul este executat cu oprirea respiraţiei - aruncări, tir,
lupte, sărituri, etc.

- testul hiperventilaţiei -
Testul hiperventilaţiei este o altă metodă de evaluare a
adaptabilităţii la hipoxie, determinând totodată şi eficienţa ventilatorie
pulmonară a individului.
Pentru realizarea acestui test, se solicită executarea unei apnei
inspiratorii sau expiratorii, la alegerea subiectului şi se cronometrează
timpul de apnee realizat, la maximum de posibilităţi. În continuare se
efectuează 10 respiraţii profunde, la nivel de capacitate vitală, într-un
interval fix de 20 secunde, după care se execută o nouă apnee, de tipul
primei apnei cronometrate la începutul testului.
În principiu, la un sportiv bine antrenat şi mai ales cooperant în ce
priveşte corectitudinea execuţiei testului, a doua apnee va avea o durată
dublă sau chiar triplă faţă de prima apnee.

- forţa expiratorie maximă -

Forţa expiratorie maximă reprezintă o expiraţie forţată, după un
inspir profund, realizată contra unei rezistenţe.
Pentru realizarea probei, se utilizează un aparat format dintr-un tub
de stică gradat, în formă de “U”, în care a fost introdus mercur până la un
anumit nivel. Unul din capetele tubului este unit prin intermediul unui
tub de cauciuc de un tub de sticlă, drept, cu diametrul interior de 4
milimetri.
În ultimă instanţă, se poate utiliza şi un tensiometru cu mercur Riva
Ricci sau manometrul unui tensiometru portabil, la care se ataşează prin
intermediul unui tub de cauciuc un tub de sticlă, drept, cu diametrul
interior de 4 mm.
Subiectul testat va executa o expiraţie forţată în tubul de sticlă,
notându-se nivelul până la care se ridică mercurul în tubul de sticlă
respectiv gradul de deviere înregistrat de acul manometrului.

28
 Valoarea obţinută în acest fel reprezintă forţa expiratorie maximă
care se coroborează foarte bine cu volumele expiratorii determinate
spirometric şi / sau spirografic.

- spirometrie, spirografie -
Spirometria şi spirografia, reprezintă două metode de determinare,
de evaluare, a ventilaţiei externe.
Cu ajutorul spirometrului se determină capacitatea vitală în timp ce
cu ajutorul spirografului se înregistrează grafic fracţiunile capacităţii
vitale.
Rezultatele se exprimă în cm3 sau ml aer, ca valori absolute
(corectate BTPS şi STPD).16
Ca valori relative, vor fi raportate faţă de valorile standard. Valorile
absolute variază în funcţie de vârstă, sex, talie, greutate, stare de
sănătate, grad de antrenament, condiţii de examinare.
La sportivi capacitatea vitală trebuie să depăşească cu cel puţin 10%
valorile standard, mai evident la sporturile cu solicitare predominent
aerobă şi mixtă.
Formule mai frecvent utilizate pentru determinarea capacităţii vitale
(CV), sunt :
- după West : CV (băieţi) = T (cm) x 25 ml
CV (fete) = T (cm) x 20 ml

la sportivi CV (băieţi) = T (cm) x 30 ml

CV (fete) = T (cm) x 25 ml

- după Baldwin şi Cournand17 :

CV (băieţi) = 27,63 - (0,112 x V) x T (cm)
16
STPD = Standard Temperature and Pressure Dry;
VO2 şi VCO2, volumul de oxigen şi volumul de bioxid de carbon, exprimă numărul de molecule ale
acestor gaze aflate într-un volum standard şi un volum existent în organism, cum ar fi de exemplu, în
cazul volumelor pulmonare.
Pentru aceasta, în calcule, valorile ventilaţiei pe minut (Vi şi Ve) trebuie aduse la condiţii
standard de presiune şi temperatură (ToC = 00C, Patm = 760 mm Hg) şi fără vapori de apă, deci se face
corecţie STPD. (Vi = volum inspirator, Ve = volum expirator).
BTPS = Body Temperature Pressure Saturated
Valoarea capacităţii vitale (CV), măsurată pe spirogramă, trebuie corectată de la temperatura aerului
din spirograf (variabilă) la temperatura corpului (370C) şi la presiunea ambiantă saturată cu vapori de
apă, deci se face corecţie BTPS. Numai în aceste condiţii valorile CV şi ale celorlalta volume
pulmonare obţinute la testările efectuate în diferite ocazii, pot fi comparate între ele.
Corecţia se realizează cu următoarea formulă :
VBTPS = VSPIRO. x (2730+37o) / (2730+T0SPIRO.) x (PB - PH2O la T0SPIRO) / (PB - PH2O la 370C) ; VSPIRO: =
volum de gaz măsurat la spirograf; TSPIRO. = temperatura aerului în spirograf, PB = presiune
barometrică, PH2O = presiune parţială a vaporilor de apă. [din “Fiziologia şi Fiziopatologia Respiraţiei”
Ştefan Duţu şi I. Teodorescu Exarcu, editura Medicală, Bucureşti, 1979, pag. 133 şi 385].
17
V = vârsta; T = talia; CV = capacitatea vitală.

29
 CV (fete) = 21,78 - (0,101 x V) x T (cm)

- tipul respirator -
Metoda prin care se determină tipul respirator este situată la graniţa
dintre o determinare somatometrică şi o determinare funcţional
respiratorie. Se execută foarte simplu, cu ajutorul unei benzi metrice care
se plasează la nivele dinainte stabilite, la 5 - 10 - 15 cm de furculiţa
sternală. La aceste nivele se determină elasticitatea toracică la
amplitudini respiratorii normale.
Pentru determinarea simetriei mişcărilor cutiei toracice avem nevoie
de un ajutor care să realizeze punct fix pentru banda metrică pe coloana
vertebrală, în timp ce în faţă se urmăreşte elasticitatea hemitoracelui
studiat faţă de mediana sternului; se realizează câte “n” determinări (atât
pentru toracele luat în totalitate, cât şi pentru fiecare hemitorace în parte)
la nivelele mai sus menţionate.
Se calculează apoi media amplitudinilor respiratorii pentru fiecare
nivel atât global cât şi pentru fiecare hemitorace în parte.
La adulţi vom avea următoarea imagine :
– tip respirator costal superior - valori maxime în zona de 0-5 cm
sub furculiţa sternală
– tip respirator costal inferior - valori maxime în zona de 5-10 cm
sub furculiţa sternală
– tip respirator abdominal - valori maxime în zona de 10-15 cm sub
furculiţa sternală.

În principiu femeile prezintă tip respirator costal superior, în timp

ce bărbaţii - tip respirator abdominal.
Sportivilor li se recomandă adoptarea tipului respirator abdominal,
acesta favorizând volumul respirator prin eficienţa crescută a pompei
diafragmatice.

3.1.4.2. Teste funcţionale cardio - vasculare

Aparatul cardio-vascular prezintă o bogată inervaţie vegetativă.
Acţiunea sistemului nervos vegetativ asupra activităţii
cardio-circulatorii, se poate urmări prin studiul unor reflexe în cadrul
unor probe specifice :
- Proba clino-ortostatică Schellong – Letunov -
Această probă urmăreşte adaptarea cardio-vasculară la modificările
de poziţie din punct de vedere neuro-vegetativ, prin aprecierea
comparartivă a valorilor FC (frecvenţei cardiace) şi a TA (tensiunii
arteriale).

30
 Subiectului, în poziţie clinostatică, i se recoltează FC şi TA după un
interval de repaus de 5 - 10 minute, în care valorile acestor variabile s-au
stabilizat. Se apreciază astfel valorile de bază (de repaus) :

Tabel. 1 Modificările tensiunii arteriale şi ale frecvenţei cardiace în proba

clino - ortostatică (după Schellong şi Letunov).

31
 FC = 60 - 80 cicli / min - normal
FC > 80 cicli / min - tahicardie
FC < 80 cicli / min - bradicardie

TA sistolică 100 - 145 mmHg - normal

TA sistolică peste 145 mmHg - hipertensiune
TA sistolică sub 145 mm Hg - hipotensiune
TA diastolică = ½ TA sistolică + 10 mm Hg

TA diferenţială (TA sistolică - TA diastolică) nu trebuie să fie mai

mică de 30 mm Hg.
În continuare, subiectul adoptă în mod lent, poziţia ortostatică, în
care după un minut se recoltează din nou FC şi TA.
În mod normal se produc următoarele modificări :

FC creşte cu 12 - 18 cicli / minut (limita superioară la fete)

TA sistolică cresc sau scad cu 5 - 10 mmHg fără ca TA
TA diastolică diferenţială să fie mai mică de 30 mmHg
Vom aprecia un echilibru vegetativ bun sau foarte bun, cu cât
diferenţele dintre valorile înregistrate în clino- şi ortostatism vor fi mai
mici, sau chiar nule.
În funcţie de predominenţa simpaticului sau a parasimpaticului, pot
apărea dereglări de tip hipoton, hiperton, hipodinamic. (Tabel. 1)
Proba urmărită în dinamică, poate informa asupra stării de oboseală
cât şi asupra capacităţii de refacere a organismului.
Proba clino - ortostatică, este o probă care poate trage semnalul de
alarmă, chiar înaintea apariţiei semnelor clasice care definesc o stare de
oboseală sportivă.

- Testul presor la rece -

Testul presor la rece, urmăreşte variaţiile TA în urma imersiei
membrelor superioare (mână + antebraţ) în apă rece (T0C = 40C).
Proba se execută în felul următor :
Subiectului aflat în repaus, în poziţie şezând, i se determină TA,
(după stabilizarea valorilor). În continuare subiectul efectuează o imersie
a mâinilor şi antebraţelor în apă de 40C, timp de 30 - 60 secunde. Se
determină TA la 30’’ şi la 60’’ de imersie, apoi din minut în minut, până
la revenirea la valorile iniţiale.
În mod normal, TA sistolică poate să crească cu până la 15 mmHg
iar cea diastolică cu până la 10 mmHg, faţă de valorile de repaus.

32
 O creştere a TA sistolice cu mai mult de 20 mmHg şi a TA
diastolice cu mai mult de 15 mmHg indică o hiperreactivitate
simpaticotonică, cu tendinţă la hipertensiune arterială.

OKADA, propune şi un indice de recuperare vasculară la testul presor la rece

(IRTP), cu o uşoară modificare a derulării testului.
Subiectul supus testării adoptă o poziţie clinostatică în care, după stabilizarea
valorilor tensionale, se determină TA sistolică şi diastolică de repaus. În continuare
se procedează la imersia unilaterală a mâinii şi antebraţului în apă de 40C, timp de 15
minute, fără modificarea poziţiei iniţiale.
În acest interval se determină din minut în minut TA sistolică şi diastolică. Pe
baza valorilor tensionale înregistrate se poate calcula IRTP, conform formulei :

TA cea mai mare din primele 5' - TA cea mai mică din următoarele 10'
IRTP =
TA cea mai mare - TA bazală

Valorile normale ale IRTP sunt :

TA sistolică 0,89 ± 0,1
TA diastolică 0,94 ± 0,07

- Aritmia respiratorie -
Aritmia respiratorie este una din manifestările hiper-reactivităţii
vegetative, traduse la nivelul aparatului cardio-vascular.
Aritmia respiratorie se manifestă printr-o uşoară rărire a ritmului
sinusal în momentul expirului şi o accelerare uşoară a acestuia în
momentul inspirului.
Aritmia respiratorie se poate determina auscultatoric, cu ajutorul
stetoscopului aplicat pe unul din focarele de auscultaţie cardiacă cât şi
prin vizualizare pe ECG.18

- Proba Martinet -
Proba Martinet, este o probă care combină proba Schellong cu un
efort standard, urmărind evoluţia frecvenţei cardiace şi a tensiunii
arteriale
După efectuarea complectă a probei Schellong, subiectul efectuează
într-un interval de timp de 40 de secunde 20 genoflexiuni, cât mai
corecte.
În perioada de revenire de după efort, timp de 5 minute, se continuă
recoltarea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale (FC în primele 10’’
ale fiecărui minut, TA în ultimele 45’’ ale fiecărui minut).
Interpretarea parametrilor de repaus se face după metodologia
descrisă la proba Schellong.
18
ECG = electro cardiogramă

33
 Interpretarea valorilor recoltate după efort se face în felul următor :
I. Reacţie la efort
a. reacţie normală la efort :
FC creşte cu 40 - 60% faţă de valorile de repaus, fără a depăşi 120
bătăi / minut (120 bătăi / minut = tahicardie moderată).
TA sistolică creşte cu 20 - 30 mmHg
TA diastolică creşte sau scade cu 5 - 10 mmHg sau nu se modifică
TA diferenţială creşte uşor
b. reacţii anormale la efort (după Letunov) :
1. reacţia distonă se caracterizează prin :
– tahicardie marcată
– TA sistolică creşte evident
– TA diastolică scade până la “0” (ton infinit)
– “tonul infinit” persistă peste trei minute
2. reacţia hipotonă se caracterizează prin :
– tahicardie marcată
– TA sistolică creşte sau scade uşor
– TA diastolică creşte evident
– TA diferenţială scade, se pensează, apoi revine lent la
normal
3. reacţia hipertonă se caracterizează prin :
– tahicardie
– TA sistolică creşte evident
– TA diastolică creşte uşor
4. reacţia în trepte se caracterizează prin :
– TA sistolică creşte progresiv, datorită întârzierii
mecanismelor reglatoare

II. Revenirea după efort :

a. fiziologic
1. FC revine la valorile de repaus în primele 2 minute
TA revine la valorile de repaus în primele 3 - 4 minute
2. FC şi TA revin la normal în acelaşi timp
3. FC revine la valorile de repaus în primele 3 - 4 minute
TA revine la valorile de repaus în primele 1 - 2 minute
“Tonul infinit” nu are semnificaţie patologică dacă dispare în
primele 1 - 2 minute după încetarea efortului.

b. patologic - după Schellong se deosebesc următoarele forme de

revenire după efort, considerate reacţii neadecvate :

34
 1. hipotonă
– FC creşte cu 30 - 50 bătăi / minut
– TA sistolică scade mult
– TA diastolică creşte uşor
Se întâlneşte în stările de :
– supraantrenament,
– eforturi epuizante,
– convalescenţă.
Se datoreşte tonusului scăzut al sistemului venos de la nivelul
membrelor inferioare.

2. hipodinamică
– FC creşte cu 20 - 30 bătăi / minut
– TA sistolică şi TA diastolică scad foarte mult
– apar semne de anemie cerebrală (căscat)
Se întâlneşte în stări de :
– boală
– convalescenţă
Se datoreşte unei deficienţe centrale de reglare neuro-vegetativă,
fiind caracterizată de întârzierea impulsului vasoconstrictor de adaptare
la ortostatism.

Proba Martinet este o probă accesibilă, de teren, de mare utilitate în

dirijarea efortului de antrenament. Se efectuează săptămânal în
perioadele de pregătire controlată. Este utilă mai ales la sporturile care
nu au ca dominantă eforturile de tip dinamic.
Luându-se în considerare toate datele, rezultatele se vor aprecia cu
calificativele :
• nesatisfăcător
• relativ satisfăcător
• satisfăcător
• bun

Deşi uşor de executat, fiind analog testului Ruffier, Testul Martinet

este mai muţin acceptat de copiii sub 10 ani şi de persoanele în vârstă.
În principiu, reţinem că :
→ FC de efort nu are voie să crească cu mai mult de +40 pulsaţii /
minut faţă de FC de repaus
→ Revenirea la valorile de repaus trebuie să fie completă la 1 – 2
minute de la încetarea efortului
→ Valoarea P2 nu are voie să fie mai mare decât 2 x P1

35
 → Testul va fi considerat “mediocru” dacă revenirea la valorile de
repaus este mai lungă de 3 minute

- Proba Letunov - (modificată CMS)

Proba Letunov este o probă funcţională cardio-vasculară, care
studiază reactivitatea acestui sistem la trei tipuri de efort fizic - forţă,
viteză, rezistenţă. Proba face deci, o evaluare a adaptării cardio-vasculare
la efort standard.
În desfăşurarea probei se efectuează la început o probă
clino-ortostatică, cu recoltarea FC şi TA. În continuare subiectul execută
20 genuflexiuni, cât mai corecte, în decurs de 30 secunde, după care se
aşează pe canapea în poziţie clinostatică, stare în care, timp de 3 - 4
minute, imediat după efort, se recoltează FC şi TA, după metodologia
descrisă la proba Martinet.
În partea doua a probei subiectul va efectua o alergare pe loc cu
viteză maximă, timp de 15 secunde, după care se procedează la
recoltarea FC şi TA timp de 3 -4 minute, conform metodologiei descrise
la proba Martinet.
În partea a treia a probei, subiectul aleargă pe loc timp de:

trei minute (180 s) - pentru bărbaţi

două minute (120 s) - pentru femei şi copii sub 15 ani

cu o frecvenţă de 180 paşi / minut, cu genunchii ridicaţi, după care se

procedează ca mai sus la recoltarea FC şi TA, timp de 3 - 4 minute după
efort.
Proba realizează o apreciere cantitativă în ce priveşte intensitatea şi
durata reacţiei aparatului cardio-vascular în raport cu cele trei tipuri de
efort fizic şi o apreciere calitativă în ce priveşte raportul dintre FC şi TA
(sistolică şi diastolică) în ce priveşte parametrii de repaus şi revenire, la
fiecare tip de efort, la fel ca la proba Martinet.
Letunov descrie cinci tipuri de reacţie :

1. reacţie normotonă
– FC creşte la valori mai mici sau mai mari, în funcţie de vârstă, sex,
– TA creşte grad de antrenament
– TA diastolică scade
– TA diferenţială creşte

La sportivii bine antrenaţi :

– FC creşte puţin

36
– TA sistolică creşte evident
– TA diastolică scade moderat
– revenirea la valorile de repaus este rapidă
La persoanele neantrenate :
– FC creşte mult
– TA diferenţială este mai mică
– revenirea la valorile de repaus este uşor prelungită

2. reacţia distonă :
– FC creşte excesiv
– TA sistolică creşte mult
– TA diastolică scade până la “ton infinit”
– revenirea la valorile de repaus este prelungită

3. reacţia hipotonă :
– FC - tahicardie
– TA sistolică creşte puţin
– TA diferenţială este mică
– revenirea la valorile de repaus este întârziată
Reacţia hipotonă este expresia unei slabe mobilizări a forţei de
contracţie a cordului.

4. reacţia hipertonă :
– FC - tahicardie exagerată
– TA sistolică creşte exagerat
– TA diastolică creşte puţin sau de loc
Reacţia hipertonă este expresia creşterii exagerate a debitului
circulator sau lipsei de concordanţă între creşterea acestuia şi
comportarea periferică, adică deschiderea insuficientă a patului vascular
cu scăderea insuficientă a rezistenţei periferice totale în cursul efortului.

5. reacţia în trepte :
Se întâlneşte de obicei după alergarea de viteză a probei şi se
manifestă prin creşterea în trepte a TA sistolice după efort.
– TA sistolică, imediat după efort are valori mai mici decât la 1 - 2
minute de la terminarea acestuia.
– FC este exagerat de mare
– volumul sistolic este mic
În acest tip de reacţie, este vorba de o lipsă de promptitudine a
mecanismelor reglatoare, care nu reuşesc să mobilizeze în efortul de

37
viteză forţa de rezervă a cordului şi să modifice în mod adecvat tonusul
vascular periferic.

În general, după alergarea de 15 secunde, FC creşte la valori

superioare celor înregistrate după genuflexiuni, TA sistolică nu depăşeşte
200 mm Hg, TA diastolică poate să scadă până la “ton infinit”, revenirea
tutror parametrilor la valorile iniţiale depăşind 5 minute.
După alergarea de 3 minute, valorile FC şi ale TA sunt mai scăzute
decât cele obţinute la alergarea de 15 secunde, revenirea la valorile de
repaus făcându-se în maximum 5 minute.

Aprecierea rectivităţii subiectului la eforturile impuse de proba

Letunov se face ţinând cont de toate etapele acesteia, cu calificativele :

– probă bună
– probă satisfăcătoare
– probă relativ satisfăcătoare
– probă nesatisfăcătoare

Calificativul “probă nesatisfăcătoare” defineşte probele în care au

apărut dereglări de tip hipoton, hiperton, diston sau în trepte.

- Proba Harward -
Proba Harward este o probă efectuată cu încărcătură submaximală
care urmăreşte revenirea FC după efort şi estimează un indice care
corelează cu capacitatea de efort fizic.
Proba a fost elaborată în 1943 de Brouha şi Dill, de la Universitatea
Harward, fiind utilizată în marina americană.
Efortul impus subiectului este reprezentat de urcarea şi coborârea
unei scăriţe de 50,8 cm (20 inci) pentru băieţi şi de 47 cm pentru fete
(SLOAN), timp de 5 minutee, într-un ritm de 30 urcări / minut ( ritm de
metronom 120, având în vedere că o mişcare completă constă din 4 timpi
- urcare cu un picior, aducerea piciorului din urmă, coborâre cu un picior
şi aducerea celui din urmă).
După terminarea efortului subiectul adoptă o poziţie şezând pe un
taburet şi se măsoară frecvenţa cardiacă pe 30 secunde, în prima
jumătate a fiecărui minut după efort, timp de 3 minute. Valorile obţinute
se extrapolează pe un minut prin înmulţire cu 2 şi se notează cu P1, P2, şi
P3.
Cu ajutorul acestor valori se calculează un indice conform formulei:

38
 Timpul în secunde x 100
IH =
2 x (P1 + P2 + P3 )

Aprecierea rezultatelor se face în felul următor :

excelent condiţie fizică foarte bună peste 89

bine comportare şi condiţie fizică bună 80 - 89
mediu comportare mijlocie 65 - 79
satisfăcător condiţie fizică la limită 55 - 64
nesatisfăcător sub 55

Se mai poate utiliza şi formula :

T x 100
IH =
P1 x 5,5
(T = timpul)

Interpretare :
valorile indicelui
comportare bună peste 80
comportare mijlocie 50 - 80
comportare nesatisfăcătoare sub 50

Probă cu efort submaximal, proba Harward se apropie de testele

utilizate în evaluarea pregătirii sportive aerobe, corelând cu capacitatea
de efort fizic de tip anduranţă, respectiv cu consumul maxim de oxigen
(VO2max).
Test uşor de realizat, care nu necesită o aparatură sofisticată, poate
fi efectuată săptămânal, în perioada de pregătire, cu înscrierea grafică a
rezultatelor.

- Proba Ruffier -
Proba Ruffier este o probă considerată de autor drept “test de
evaluare a condiţiei fizice” (fitness). Descrisă prin anii 1920, proba
urmăreşte reacţia FC la un efort standard.
Pentru realizarea probei se porneşte cu recoltarea FC de repaus, pe
15 secunde, subiectul fiind în poziţie şezând pe un taburet. În continuare,
subiectul execută 30 genuflexiuni, cât mai corecte, în decurs de 45
secunde (ritm de metronom 80, mişcarea fiind compusă din doi timpi -
unul de coborâre şi unul de urcare), după care reia poziţia iniţială, şezând

39
pe taburet. În secundele 0 - 15 şi 45 - 60 ale primului minut după efort,
se recoltează FC a subiectului.
Valorile obţinute se extrapolează pe un minut prin înmulţire cu 4 şi
se notează cu P2 şi P3, P1 reprezentând FC de repaus. Pentru interpretare
se aplică formula :
P + P + P - 200
IR = 1 2 3
10
Valorile indicelui calculat, incadrează subiectul în una din
următoarele calificative de fitness :
Tabel 2 – Indici Fitness uzuali
Calificativ Indice Ruffier Indice Ruffier - Dickson
FB Foarte bine ≤0 0 – 2,9
B Bine 0 - 5
3 – 5,9
M Mediu 5 - 10
S Satisfăcător 10 - 15 6–8
NS Nesatisfăcător ≥ 15 >8
În vederea scăderii la minimum influenţa reacţiilor vegetative
(emotive) asupra indicilor calculaţi pe baza FC, mai ales a indicelui
Ruffier, putem utiliza indicele Ruffier-Dickson :

(P2 − 70) + 2(P3 − P1)

IRD =
10

Proba Ruffier îşi găseşte aplicabilitate mai ales ca test de evaluare a

condiţiei fizice la nesportivi, cât şi la cei care doresc să practice o formă
de efort fizic sportiv, cu scop de întreţinere (jogging, walking, etc).
Este un test uşor de executat, care poate fi corelat cu rezultatele
probei clino-ortostatice. Efectuat la sportivi, va fi realizat săptămânal,
rezultatele înscriindu-se sub formă de grafic în jurnalul de autocontrol
medical al sportivului.

- Proba Lian -
Proba Lian face o apreciere a capacităţii de adaptare la efort, în
funcţie de durata de revenire a FC la valorile de repaus, după un efort
standard.
Subiectul efectuează o alergare pe loc timp de un minut, cu o
frecvenţă de 120 paşi / minut, cu flectarea puternică a genunchilor şi
ridicarea călcâielor, încercând să atingă fesele.

40
 Frecvenţa mişcãrilor în steptestul Master
(dupã Master, Triangle 1, pag 11, an.1952)
Tabel 3
G Vârsta în ani
(Kg)
5-9 10 - 14 15 - 19 20 - 24 25 - 29 30 - 34 35 - 39 40 - 44
18 - 22 35 36 (33) (33)
23 - 26 33 35 (33) 32 (32)
27 - 31 31 33 (32) 31 (30)
32 - 35 28 30 (32) 30 (29)
36 - 40 26 30 (28) 29 (28) 29 (28) 29 (28) 28 (27) 27 (26) 27 (24)
41 - 44 24 29 (27) 28 (26) 28 (27) 28 (26) 27 (25) 27 (249 26 (23)
45 - 49 22 27 (25) 27 (25) 28 (26) 28 (26) 27 (259 26 (24) 25 (23)
50 - 53 20 26 (23) 26 (23) 27 (25) 27 (25) 26 (24) 25 (23) 25 (22)
54 - 58 18 24 (22) 25 (22) 26 (24) 27 (24) 26 (239 25 (22) 24 (21)
59 - 63 16 23 (20) 24 (20) 25 (23) 26 (23) 25 (22) 24 (21) 23 (20)
64 - 67 21 (18) 23 (19) 24 (22) 25 (22) 24 (21) 24 (20) 23 (19)
68 - 72 20 (17) 22 (17) 24 (21) 25 (20) 24 (20) 23 (19) 22 (19)
73 - 76 18 (15) 21 (16) 23 (20) 24 (19) 23 (19) 22 (18) 22 (18)
77 - 81 (13) 20 (14) 22 (19) 23 (18) 23 (18) 22 (17) 21 (17)
82 - 85 19 (13) 21 (18) 23 (17) 22 (17) 21 (17) 20 (16)
86 - 90 18 (12) 20 (17) 22 (16) 21 (16) 21 (16) 20 (15)
91 - 94 19 (16) 21 (15) 21 (15) 20 (15) 19 (14)
95 - 99 18 (15) 21 (14) 20 (14) 19 (14) 18 (13)
100-104 17 (14) 20 (13) 20 (13) 19 (13) 18 (13)
 Frecvenţa mişcãrilor în steptestul Masteri
(dupã Master, Triangle 1, pag 11, an.1952)
Tabel 4
G Vârsta în ani
(Kg)
45 - 4 9 50 - 54 55 - 59 60 - 64 65 - 69 70 - 74 75 - 99
36 - 40 26 (23) 25 (22) 25 (21) 24 (21) 23 (20) 23 (19) 22 (18)
41 - 44 25 (22) 25 (22) 24 (21) 23 (20) 22 (19) 22 (19) 21 (18)
45 - 49 25 (22) 24 (21) 23 (20) 22 (19) 22 (18) 21 (18) 20 (17)
50 - 53 24 (21) 23 (20) 23 (19) 22 (18) 21 (18) 21 (17) 20 (16)
54 - 58 23 (20) 23 (19) 22 (19) 21 (18) 20 (17) 20 (16) 19 (15)
59 - 63 23 (19) 22 (19) 21 (18) 20 (17) 20 (16) 19 (15) 18 (15)
64 - 67 22 (19) 21 (18) 20 (17) 20 (16) 19 (16) 18 (15) 18 (14)
68 - 72 21 (18) 20 (17) 20 (16) 19 (16) 18 (15) 18 (14) 17 (13)
73 - 76 21 (17) 20 (16) 19 (16) 18 (15) 18 (14) 17 (13) 17 (12)
77 - 81 20 (16) 19 (16) 18 (15) 18 (14) 17 (13) 17 (13) 16 (12)
82 - 85 19 (16) 19 (15) 18 (14) 17 (14) 16 (13) 16 (12) 15 (11)
86 - 90 19 (15) 18 (14) 17 (13) 16 (13) 15 (12) 15 (12) 14 (11)
91 - 94 18 (14) 17 (13) 16 (13) 16 (12) 15 (11) 14 (11) 14 (10)
95 - 99 17 (13) 17 (13) 16 (12) 15 (11) 14 (11) 14 (11) 13 (10)
100-104 17 (12) 16 (12) 15 (11) 14 (11) 13 (10) 13 (10) 12 (09)

i
Cifrele din paranteze reprezintã valorile pentru sexul feminin; ritmul pasilor se regleazã la metronom.

42
Interpretarea rezultatelor se face după cum urmează :
FB (foarte bine) revenire = 2 minute
B (bine) revenire 3 minute
S (satisfăcător) FC scade vertiginos în primele două minute, apoi se
menţine încă 3 - 4 minute, cu câteva pulsaţii peste
ritmul de repaus
SL (slab) FC scade foarte lent, revenirea se face
într-un interval mai mare de 4 minute

- Steptestul Master -
Steptestul Master, urmăreşte reactivitatea FC şi a TA la un efort
standard.
Subiectului aşezat pe un taburet, i se determină valorile de repaus
ale FC şi TA. În continuare, subiectul, urcă şi coboară timp de 90
secunde o scăriţă de 23 cm (steptestul simplu), sau în 3 minute (180
secunde) - două scăriţe succesive, fiecare având o înălţime de 23 cm
(steptestul dublu), ritmul mişcărilor stabilindu-se conform tabelelor 3-4.
După terminarea efortului, subiectul se aşează din nou pe taburet,
pentru a i se recolta FC şi TA în primul minut după efort, după două
minute după efort, până în minutul 8 după efort, în caz de nevoie.
Se consideră o comportare cardio-vasculară bună, dacă FC după
efort nu este mai mare decât FC de repaus + 10 şi dacă TA sistolică şi
TA diastolică nu înregistrează o variaţie mai mare de 10 mmHg.
Proba este utilizată frecvent în clinică ca test de efort standard
pentru examinările ECG.
Efortul din testul Master este un efort submaximal. În general se
consideră un efort de 25 Watt la mersul pe teren plat, faţă de care un test
Master dublu, realizează un efort de 125 Watt (Rosskam &
Küchmeister).
Dacă un efort de 10 Watt consumă 0,138 Kcal / min, atunci un test
Master dublu va impune un consum energetic de 1.725 Kcal / minut.

3.1.4.3. Teste funcţionale cardio - respiratorii

Probele descrise în continuare au în comun faptul că efortul la care
este supus organismul este realizat prin blocarea toracelui, urmărindu-se
în paralel atât reactivitatea cardio-vasculară la efort, cât şi adaptarea la
creşterea concentraţiei de CO2 şi scăderea concentraţiei de O2 în sânge şi
umori.
În cursul eforturilor fizice care se realizează în apnee, deci cu
toracele blocat, se produce o hiperpresiune intratoracică şi
intraabdominală. Sângele este împiedicat să revină în atriul drept, atât

43
din teritoriul venei cave inferioare cât şi din cel al venei cave superioare.
În consecinţă, are loc o golire a teritoriului micii circulaţii, datorită
întoarcerii venoase deficitare spre inima dreaptă şi o umplere a
teritoriului marii circulaţii, datorită stazei venoase.
La sportivi întâlnim eforturi cu toracele blocat, mai ales la : lupte,
aruncarea suliţei, aruncarea greutăţii, săritura în înălţime, săritura în
lungime, săritura în apă, paraşutism, haltere, gimnastică, înot, judo, etc.

- Testul Flack -
Proba sau testul “Flack” a fost descrisă de Martin Flack
în 1919, sub denumirea de “40 mm mercur apnee test”.
Sub influenţa apneei de tip expirator contra rezistenţă, se produce o
creştere a presiunii în atriul drept şi venele cave, fenomen care
stânjeneşte circulaţia de întoarcere.
Creşterea presiunii în atriul drept şi venele cave produce reflexul
Bainbridge de accelerare a frecvenţei cardiace. Are loc o creştere a
presiunii şi în circulaţia pulmonară, în urma căruia se produce o
îngreuiere a travaliului ventriculului drept.
Ca o consecinţă la toate acestea, are loc o scădere a volumului
sistolic şi a debitului circulator, deci o scădere a presiunii în aortă,
urmată de excitarea presoreceptorilor care declanşează reflexul
vasoconstrictor şi cardio-accelerator.
În urma vasoconstricţiei se produce o îngreuiere a travaliului
ventriculului stâng, o creştere a frecvenţei cardiace (în urma reflexului
cardioaccelerator), cu o scădere a volumului sistolic şi a presiunii
sistolice.
Pentru efectuarea probei este nevoie de un tub de sticlă în formă de
“U” cu mercur, la care este ataşat , prin intermediul unui tub de cauciuc,
un tub de sticlă, drept, cu diametrul interior de 4 mm. În locul tubului în
formă de “U”, se poate utiliza un tensiometru cu mercur Riva Ricci, la
care s-a îndepărtat manşonul sau manometrul unui tensiometru portabil,
detaşat de asemenea de la manşon.
Subiectul aşezat pe un taburet, realizează o expiraţie şi o inspiraţie
normală, după care expiră în tubul de sticlă, drept, menţinând nivelul
mercurului (acul manometrului) la 40 mmHg pentru băieţi, 30 mmHg
pentru fete şi 20 mmHg pentru copii sub 14 ani, menţinând apneea de tip
expirator cât mai mult posibil.
Pe întreaga durată a apneei expiratorii, se recoltează FC pe intervale
de 5 secunde.
Flack, descrie 5 tipuri de curbe de adaptare a frecvenţei cardiace la
efort (figura 10) :

44
 Proba FLACK - Tipuri de curbe

Frecventa cardiaca pe intervale de 5 secunde, din cursul apneei

14

12

expiratorii contra rezistenta

10

0
5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70
Curba tip 1 6 7 7 6 7 6 6 6 6 7 6 7 6 6
Curba tip 2 6 8 9 8 9 9 9 8 9 8 9 9 9 9
Curba tip 3 7 9 10 10 10 10 10 10 10 9 11 11 10 10
Curba tip 4 8 10 12 11 12 13 12 9 4 4 5 5 4 4
Curba tip 5 9 8 9 7 6 7 6 5 6 5 6 6 5 6
Durata apneei expiratorii contra rezistenta, defalcata pe intervale de cate 5 secunde

Fig. 10 – Proba FLACK – tipuri de curbă

Curbă Tip 1 - creşterea FC până la 7 pulsaţii / 5’’, arată o comportare

foarte bună
Curbă Tip 2 - creşterea FC până la 9 pulsaţii / 5’’, arată o comportare
satisfăcătoare
Curbă Tip 3 - creşterea rapidă a FC până la 10pulsaţii / 5’’, arată o
comportare nesatisfăcătoare, mai ales dacă aceste valori
ridicate se menţin şi după probă
Curbă Tip 4 - creşterea rapidă a FC până la 10pulsaţii / 5’’, apoi
scăderea sub valorile de repaus, reprezintă un
comportament care contraindică sportul de performanţă
Curbă Tip 5 - creşterea rapidă a FC la 9-10 pulsaţii / 5’’ apoi scăderea
la 6 - 7 pulsaţii / 5’’ care se menţin până la sfârşitul
probei. Apare la emotivi, labili neuro-vegetativ, cu sistem
cardio-vascular bun
Durata apneei :
sub 35’’ - este inapt pentru efort, scos din formă
sub 40’’ - satisfăcător, dacă se asociază cu o curbă de tip 1
sau 2
- mediocru, scos din formă, dacă se asociază cu o
curbă de tip 3

45
peste 45’’ - randament bun sau foarte bun
Odată cu înbunătăţirea formei sportive, durata apneei creşte. La
persoanele nesportive, sănătoase, durata apneei este de 45’’.

- Proba Bürger -
Proba Bürger a fost descrisă în 1926, sub numele de “Press Druck
Probe”. Pentru desfăşurarea probei este nevoie de un aparat asemănător
celui descris la proba Flack şi un tensiometru.
Proba se execută cu subiectul în poziţie şezând pe un taburet. Ea
urmăreşte adaptarea cardio-vasculară la un efort de hiperpresiune
intratoracică realizată printr-o apnee expiratorie contra rezistenţă,
respectiv o manevră Valsalva.
Subiectul în repaus, aşezat pe un taburet, respiră normal în timp ce i
se determină TA. În continuare realizează 10 respiraţii profunde într-un
interval de 20 de secunde, după care i se determină din nou TA. Proba
continuă cu realizarea de către subiect a unei apnei expiratorii contra
rezistenţă, ca la proba Flack, timp în care i se determină TA. Tensiunea
arterială mai este determinată şi după încetarea efortului, în secundele 20
şi 40, de la reluarea mişcărilor respiratorii.
Bürger descrie 3 tipuri de comportament cardio-vascular la acest tip
de efort :
• comportament de tip A - inimă normală
• comportament de tip B - inimă astenică
• comportament de tip C - inimă hipertrofică sau “de sportiv”

Comportament de tip A
– uşoară scădere a TA în cursul respiraţiilor adânci
– uşoară scădere a TA în perioada presoare, urmată de o urcare
până la valori uşor inferioare punctului de plecare
– creştere netă peste valorile de plecare a TA în faza post presoare,
cu până la 40 mmHg
– revenire rapidă în 20’’
– se regăseşte la persoane sănătoase, mai ales tinere

Comportament de tip B
– scădere uşoară a TA în cursul respiraţiilor adânci
– scădere marcată, până la 40 mmHg, în faza presoare, a tensiunii
arteriale
– creştere relativ înceată a TA până la valorile de plecare în faza
post presoare
– revenire lentă

46
 Se întâlneşte la două categorii de subiecţi :
– statură înaltă, cu diafragm mult boltit, cu un cord mic, în
picătură. În cursul probei, aceşti subiecţi prezintă o mişcare a inimii
destul de accentuată, tahicardie pronunţată, uneori pierderea stării de
conştienţă - tip sincopotrop.
– subiecţi vagotoni, la care în urma creşterii presiunii
intracerebrale vor predomina impulsurile asupra centrilor vagali, care vor
produce bradicardie.

Comporatment de tip C
– modificări neânsemnate ale TA în cursul respiraţiilor adânci
– creştere vizibilă a TA cu 20 - 30 mmHg în faza presoare
– în faza post presoare, o dată cu reluarea respiraţiilor, TA
continuă să crească în primele secunde cu încă 20 mmHg, după care
revine la normal
– revenirea la valorile de plecare ale TA are loc în interval de 20
secunde
Se întâlneşte la sportivii cu cord hipertrofic, la care TA creşte
deoarece, în raport cu scăderea volumului bătaie se produce o
vasoconstricţie periferică, cordul se contractă lent, viguros, expulzând în
mare parte sângele restant.
O creştere foarte mare a TA, cu peste 30 mmHg după manevra
Valsalva, presupune o reglare labilă a presiunii sanguine (Kuchmeister
H.)
Bürger atrage atenţia că subiecţii sincopotropi, fac uşor sincope sau
convulsii clonice în timpul sau după un efort exagerat. După el,
numeroase cazuri de înec subit, mai ales la înotători antrenaţi, în cursul
săriturilor sau a înotului sub apă, ca şi accidentele mortale din cursul
eforturilor mari, pot fi explicate ţinând cont de perturbările care apar în
timpul probei de hiperpresiune.
Proba Bürger, este o probă valoroasă deoarece utilizează o încărcare
fiziologică, manevra Valsalva, care este frecvent efectuată atât în cursul
activităţilor cotidiene cât şi de sportivi, în cursul eforturilor fizice
specifice (vezi probele sportive realizate în condiţii de torace blocat).

- Proba cu hiperpresiune intratoracică - tip DCS -

Este o probă care combină proba Flack şi proba Bürger, fiind o
rezultantă a acestora. Aparatura necesară este formată din aparatul
utilizat la proba Flack şi un tensiometru.
Pentru realizarea probei subiectul adoptă o poziţie clinostatică, în
decubit dorsal, timp de 15 minute, după care se determină FC şi TA. În

47
continuare, după ridicarea în poziţie şezând, subiectul realizează 2 - 3
mişcări de respiraţie ample, urmate de o expiraţie cu forţă expiratorie
maximă contra unei rezistenţe (coloană de mercur).
După revenirea respiraţiei la normal, se execută din nou câteva
respiraţii ample, urmate de o inspiraţie profundă, după care se realizează
o apnee expiratorie contra rezistenţă, cu menţinerea înălţimii coloanei de
mercur la 40 mm băieţii, 30 mm fetele şi 20 mm copiii sub 14 ani. Apeea
expiratorie se va menţine cât mai mult timp posibil.
În acest interval, se determină la fiecare 15’’ TA şi pe secvenţe de
5’’, pe toată durata apneei expiratorii - FC.
Imediat după terminarea efortului, cât şi în continuare timp de 5
minute, se vor determina TA la intervale de 30’’ şi FC pe secvenţe de
5’’, pe întregul interval. (recoltarea datelor se va face de două persoane
pentru acelaşi subiect; una va înregistra valorile FC, iar cealaltă, va
înregistra valorile TA).
Interpretarea rezultatelor se face în felul următor :
• durata apneei - ca la proba Flack
• forţa expiratorie maximă - înălţimea coloanei de mercur este
proporţională cu gradul de antrenament al subiectului, atingând valori de
80 - 100 - 120 mmHg
• comportarea FC în cursul hiperpresiunii intratoracice - ca la
proba Flack
• comportarea TA în cursul hiperpresiunii intratoracice - ca la
proba Bürger
• Comportarea TA după hiperpresiunea intratoracică - ca la proba
Bürger
• comportarea FC după hiperpresiunea intratoracică (după
Stănescu S. şi Georgescu M.) - FC revine la normal mai repede la
neantrenaţi decât la antrenaţi

- Proba Grubici -
Proba Grubici, este o probă care asociază elemente ale probei Flack
cu forţa expiratorie maximă, individualizând nivelul hiperpresiunii
toracice realizate. Aparatura utilizată este aceeiaşi ca la proba Flack.
Subiectului în poziţie şezând, i se determină FC de repaus, după
care acesta realizează, după o inspiraţie profundă, o expiraţie forţată,
contra unei rezistenţe, notându-se nivelul maxim până la care s-a ridicat
coloana de mercur, determinându-se astfel forţa expiratorie maximă.
După un minut în care subiectul îşi reglează respiraţia, respectiv
după câteva respiraţii normale urmate de o inspiraţie profundă, subiectul,
execută o apnee expiratorie contra rezistenţă, ca la proba Flack, cu o

48
durată de 20 de secunde, nivelul la care se menţine coloana de mercur
fiind de 60 - 50 - 40% din valoarea forţei expiratorii maxime.
În tot timpul probei cât şi în continuare, până la revenirea
parametrilor cardio-vasculari la valorile de pornire, se înregistrează FC,
pe intervale de 5 secunde.
Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de tipul curbei
înregistrate şi durata revenirii.

• curba tip I - II reacţie favorabilă

• curba tip III - IV probleme cardio - respiratorii
• curbă tip V labilitate neuro - vegetativă

Tabel 5 – Revenirea FC :
până la 40’’ + curbă tip I-II
între 40’’-60’’ + curbă tip I-II
între 1’-2’ + indiferent de curbă
între 2’-3’ + indiferent de curbă
între 3’-4’ + indiferent de curbă
peste 4 minute
- efortul poate fi mult crescut (probă
foarte bună)
- efortul poate fi crescut moderat
(probă bună)
- efortul se menţine la valorile
existente (probă satisfăcătoare)
- efortul va fi scăzut uşor, atât ca
volum cât şi ca intensitate, 20-30%
(probă relativ nesatisfăcătoare)
- efortul va fi mult scăzut atât ca
volum cât şi ca intensitate (probă
nesa-tisfăcătoare)
- probă total nesatisfăcătoare,
patologică (!?), care reclamă
întreruperea efortului fizic de tip
sportiv şi investigaţii
cardio-respiratorii suplimentare.

Proba Grubici este utilă în selecţia viitorilor sportivi care practică

sporturi cu efort în condiţii de torace blocat - lupte, judo, haltere, etc. cât
şi în urmărirea în dinamică a sportivilor de performanţă.

NOTĂ - Posibilităţile de eroare în probele cu hiperpresiune intratoracică

sunt grevate pe eventuala lipsă de cooperare din partea subiectului care
poate astupa tubul de sticlă cu limba, în care caz coloana de mercur
devine imobilă, sau menţine presiunea cu ajutorul muşchilor obrazului,
în care caz şocul suprafeţei de mercur va coincide cu mişcările obrazului.

49
Tabel 6 – Valorile rezistenţei impuse în testul Grubici
F.Emax 60% F.Emax 50% F.Emax 40%
40 24 100 50 150 60
45 27 105 52 155 62
50 30 110 55 160 64
55 33 115 57 165 66
60 36 120 60 170 68
65 39 125 62 175 70
70 42 130 65 180 72
75 45 135 67 185 74
80 48 140 70 190 76
85 51 145 72 195 78
90 54 200 80
95 57 205 82

Proba Grubici, se va efectua săptămânal, cu înregistrarea grafică a

rezultatelor şi înscrierea în jurnalul de autocontrol medical, crescând în
felul acesta corelaţia cu gradul de antrenament.

3.1.5. Evaluarea capacităţii de efort

Capacitatea de efort fizic, este capacitatea “maşinii biologice”
umane sau animale de a produce lucru mecanic, în cantitate mare, cu
eficienţă mare şi cât mai mult timp posibil prin transformarea în mişcare
a energiei biochimice eliberate în muşchi în cursul proceselor
metabolice (glicoliza anaerobă şi / sau fosforilare oxidativă).
Antrenamentul sportiv creşte această capacitate prin ameliorarea
calităţilor motrice de bază : viteză, forţă, rezistenţă cât şi a funcţiei
aparatelor cardio-vascular şi respirator, care vor “învăţa” să
“răspundă” nevoilor crescute ale organismului activ - muşchiul
scheletic şi sistemul nervos, mai ales.
Rezultă deci, că de fapt, capacitatea de efort depinde de următoarele
capacităţi :
• capacitatea metabolică a muşchiului striat de tip scheletic
• capacitatea funcţională cardio-vasculară, direct dependentă de
capacitatea metabolică a muşchiului inimii (muşchi striat de tip cardiac)
• capacitatea funcţională respiratorie
• capacitatea funcţională a sistemului nervos, central şi periferic,
somatic şi vegetativ
În funcţie de intensitate şi durată, variabile aflate în directă
interdependenţă cu necesităţile şi posibilităţile de aprovizionare cu

50
oxigen, efortul fizic poate fi definit ca fiind predominent aerob sau
predominent anaerob.

Eforturile aerobe se caracterizează prin :

– intensitate mică / medie / submaximală
– durată de la 3’ până la mai multe ore
– după cca. 1 oră de efort continuu, organismul apelează la o sursă
energetică secundară alături de sursa principală, reprezentată de glicogen
şi anume la acizii graşi liberi (AGL)
– se desfăşoară în prezenţa oxigenului

Eforturile anaerobe se caracterizează prin :

– intensitate foarte mare, maximală
– durată scurtă : efort - alactacid 10 - 15 secunde
efort - lactacid 45 - 60 secunde
– se desfăşoară în datorie de oxigen, care este “plătită” după
încetarea efortului
– eficienţa mecanică a eforturilor anaerobe este de numai 16% faţă
de cea a eforturilor aerobe care este de 23% - 25%

3.1.5.1. Evaluarea capacităţii de efort aerob

Parametrul cel mai expresiv al capacităţii aerobe, este consumul
maxim de oxigen (VO2max).
Consumul maxim de oxigen se poate determina prin metode directe
şi indirecte.

••metode directe••
Mai puţin utilizate deoarece sunt relativ laborioase şi necesită
aparatură specializată, metodele directe furnizează valorile cele mai
apropiate de adevăr, în ce priveşte consumul maxim de oxigen.
Ca tehnică de lucru, metodele directe utilizează spirometria în
circuit închis sau deschis, cu analizator de gaze ± spirograf. În
majoritatea laboratoarelor se utilizează metoda cu circuit deschis.
Sportivul efectuează un efort determinat, la cicloergometru (mână,
picior), fie la pistă rulantă, inspirând aerul din incinta de lucru şi
expirând printr-o piesă bucală ataşată la aparatul care va analiza aerul
expirat, în ce priveşte raportul de CO2 şi O2.
Cunoscând concentraţia acestor gaze în incinta de lucru se poate
determina consumul de oxigen din cursul efortului.
Efortul realizat de subiect este cu încărcare progresivă, în trepte de
3 minute.

51
 Proba, se începe cu o încărcare de 70-100 Watt sau 1 Watt / Kg
corp, crescând apoi sarcina de lucru cu câte 50 Watt la băieţi şi 30 Watt
la fete, la fiecare 3 minute, până la epuizarea subiectului, când se
consideră că a atins “vita maxima”.
Concentraţia CO2 şi O2 din volumul de gaz expirat se înregistrează
grafic, obţinându-se astfel şi o curbă a VO2max.
Curba VO2max creşte până la un moment dat, în paralel cu
creşterea încărcării de lucru, după care atinge un platou; din acest
moment, creşterea încărcării de lucru nu mai produce nici o modificare
în plus a VO2max - subiectul fiind la “vita maxima”.
Explicaţia este că odată ce VO2max a atins “platoul”, orice
creştere a încărcării de lucru solicită din partea mecanismelor metabolice
de tip aerob o contribuţie mult mai mare, decât până în acest moment, la
resinteza ATP-ului muscular.
VO2max se exprimă :
• în valori absolute litri O2 / minut
• raportat la greutate mililitri O2 / Kg corp / minut

O altă metodă este cea în care efortul se realizează la o încărcare

submaximală, în 1 - 2 trepte a câte 5 - 6 minute, cu atingerea stării de
“steady state” şi analiza gazelor respiratorii din volumul de aer expirat
în cursul probei.
Metoda propusă de OMS este următoarea :
• sportivul execută un efort standard, respirând într-un analizator
de gaze
• efortul cu care se începe proba este de 75 - 100 Watt
• la fiecare 3 minute se creşte sarcina de lucru cu 50 - 75 Watt
până la “vita maxima” (vârful maxim al posibilităţilor aerobe)
• la fiecare treaptă de efort se înregistrează :
– FC - frecvenţa cardiacă
– FR - frecvenţa respiratorie
– TA - tensiunea arterială (sistolică şi diastolică)
– lactacidemia - prin micrometodă; lactacidemia se determină
şi în faza de revenire, timp de 15 - 30 minute după efort.

Cu ajutorul acestor parametrii, se determină :

• oxigen-pulsul (VO2max / FC max) - care reprezintă cantitatea de
oxigen transportată de volumul de sânge mobilizat printr-o contracţie
cardiacă, în condiţiile unui efort maximal.
Formula pentru determinarea valorii optime este :

52
 VO2max / FC max = 9,17 + 0,29 x G

Oxigen pulsul apreciază deci, indirect, capacitatea funcţională a

inimii.

Tabel 7 - Interpretarea oxigen – pulsului maxim la sportivii de performanţă adulţi

VO2 / FC max
Greutate (Kg) Slab Mediocru Bun Foarte bun Excelent
50 – 55 14 14 – 18 18 – 21 21 – 24 24
55 – 60 15 15 – 19 19 – 22 22 – 26 26
60 – 65 16 16 – 20 20 – 24 24 – 27 27
65 – 70 17 17 – 21 21 – 25 25 – 29 29
70 – 75 18 18 – 22 22 – 26 26 – 30 30
75 – 80 19 19 – 23 23 – 27 27 – 32 32
80 – 85 20 20 - 24 24 – 29 29 – 33 33
85 – 90 21 21 – 25 25 – 30 30 – 35 35
90 – 95 22 22 – 26 26 – 31 31 – 36 36
95 – 100 23 23 – 27 27 – 32 32 – 37 37

Tabel 8 - Formule de calcul pentru determinarea oxigen pulsului maxim la sportivii

de performanţă adulţi
Calificativ Bărbaţi Procent Calificativ Femei
EXC 9,17 + 0,29 G 100% EXC 7,34 + 0,23 G
FB 7,65 + 0,25 G 86,67% FB 6,36 + 0,20 G
FB – B 7,34 + 0,23 G 80% FB – B 5,87 + 0,18 G
B 6,72 + 0,21 G 73,33% B 5,37 + 0,18 G
M 5,50 + 0,17 G 60% M 4,40 + 0,14 G

• economia ventilatorie - cu ajutorul echivalentului ventilator

(EqV).

ventilaţia maximă (litri)

Eq V =
VO2 max (litri)

Tabel 9 – Economia ventilatorie – interpretare

EqV < 20 excelent
EqV 20 - 25 bun
EqV 25 - 30 satisfăcător
EqV 30 - 35 mediocru
EqV > 35 slab

• economia metabolică de efort - cu ajutorul lactacidemiei (BE -

baze exces), raportat la wattajul de efort.

53
 BE
E ME =
Watt de efort
Tabel 10 – Economia metabolică de effort – interpretare
EME <2 excelent
EME 2–3 foarte bun
EME 3–4 bun
EME 4–5 mediu
EME >5 slab
Pentru a putea realiza o evaluare a capacităţii aerobe, efortul impus
va trebui să mobilizeze cel puţin 40% din masa musculară striată de tip
scheletic.

••metode indirecte••
Metodele indirecte de determinare a VO2max, se bazează pe
modificările suferite de frecvenţa cardiacă (şi tensiunea arterială) în
cursul unui efort de intensitate submaximală, realizat la cicloergometru,
pistă rulantă sau scăriţă.
Mai puţin precise, deoarece se bazează pe presupunerea nu tocmai
corectă că, frecvenţa cardiacă maximă este constantă la membrii unei
anumite grupe de vârstă, metodele indirecte de determinare a VO2max
sunt totuşi larg utilizate în practica medico-sportivă, fiind relativ simplu
de realizat.
Se consideră în general că, diferenţele dintre metodele directe şi
indirecte, sunt de numai ±10%.
O altă prezumpţie pe care se bazează metodele indirecte de
determinare a VO2max este aceea că un efort care solicită în cea mai
mare măsură căile metabolice aerobe, va induce subiectului o frecvenţă
cardiacă cuprinsă în intervalul de 130 -170 bătăi/minut.
O clasificare a metodelor indirecte ar putea fi următoarea :
a) pe baza modificării FC în efort submaximal
• testul Åstrand-Ryhming
• testul Margaria
b) pe baza modificării FC şi a TA în efort, în revenire sau în ambele
ipostaze
b1) în efort
• testul Wahlund-Sjőstrand
• testul Pitteloud
• testul Müller
• testul Hollman

54
 b2) în revenire
• testul Martinet
• testul Lian
• testul Master
• testul Letunov
• testul Ruffier
• testul Harward
b3) în efort şi revenire
• costul cardiac după Maxfield şi Brouha
c) evaluarea VO2max pe baza coeficientului respirator.

- Testul Åstrand - Ryhmining -

Testul Åstrand-Ryhming, descris în 1954 şi înbunătăţit pe baza
cercetărilor ulterioare, prezintă o eroare de ±10 - 11%. Pentru realizarea
ei, subiectul efectuează un efort standard la o încărcare submaximală, la
scăriţă sau cicloergometru, timp de 6 minute, interval în care se
consideră că a atins “steady-state”-ul, scopul fiind, obţinerea unei
frecvenţe cardiace de 130 – 170 bătăi / minut (ideal 144 – 150 bătăi /
minut). FC recoltată în minutul 6 de efort, va permite citirea VO2max
realizat de subiect, cunoscând încărcarea impusă de probă.
Treptele de efort recomandate în medie, sunt :
– pentru sexul masculin 175 - 225 Watt
– pentru sexul feminin 150 - 200 Watt

Se va calcula pentru eforturile aerobe :

– medii 2,0 Watt / Kg corp
– submaximale 2,5 Watt / Kg corp
– mari 3 - 3,5 Watt / Kg corp

La cicloergometru se vor prefera turaţii de 60 - 75 turaţii / minut (sau 40

- 80 turaţii / minut).
La scăriţa cu înălţimea de 40 cm pentru bărbaţi şi 22 cm pentru
femei, se recomandă un ritm de metronom, calculat conform formulei19 :

Ritm de metronom = 4 x Watt / Î x G x 0,232

Ritmul optim de metronom, pentru o mişcare în 4 timpi (urcă un

picior, urcă piciorul din urmă, coboară un picior, coboară piciorul din
urmă şi se reia ciclul), este de 70 - 110 / minut.
19
Watt = Wattajul ales în funcţie de subiect; Î = înălţimea scăriţei în metrii (0,40 m ; 0,50 m); G =
greutatea subiectului, în Kg; 0,232 = constantă de calcul.

55
 Practic, subiectul realizează un efort standard, conform condiţiilor
de mai sus, timp de 6 minute, timp considerat necesar atingerii stării de
echilibru funcţional (“steady state”). În minutul 6 de efort, se recoltează
FC atinsă, valoare care va fi utilizată pentru determinarea VO2max a
subiectului în funcţie de treapta de efort utilizată, ţinând cont în acelaşi
timp de sexul şi greutatea acestuia, cu ajutorul nomogramei Åstrand.

Fig. 11 – Nomograma Åstrand – Ryhming (din “Physiologie du Sport” - Monod,H. şi

Flandrois, R. şi din Åstrand şi Ryhming, J.Applied Physiologie, 7, 218-221)

56
 Nomograma Åstrand se utilizează în felul următor :
→ se trasează o linie orizontală care intersectează fie scara “a” a
treptelor de efort impus, la nivelul efortului realizat de subiect, fie scara
“b” a greutăţii corporale (stânga pentru femei, dreapta pentru bărbaţi) la
nivelul greutăţii corporale reale a subiectului. Pe scara “1” intersectată de
orizontala trasată anterior, se poate citi valoarea consumului de oxigen
realizat de subiect în cursul efortului realizat.
→ Se uneşte cu o dreaptă valoarea consumului de oxigen astfel
determinată cu valoarea FC din minutul 6 (scara “2” a frcvenţelor
cardiace). Pe scara “3” vom putea citi valoarea consumului maxim de
oxigen probabil (VO2max probabil) al subiectului testat.

Având în vedere că lotul utilizat pentru realizarea nomogramei

Åstrand-Ryhming avea vârsta cuprinsă între 18 - 20 ani, s-au calculat o
serie de factori de corecţie, în funcţie de vârstă, pentru valorile lui
VO2max, obţinute pe nomogramă (conform tabelului de mai jos).

Tabel 11 – Factori de corecţie în ce priveşte Frecvenţa Cardiacă în funcţie de vârstă,

la testul Åstrand
FC maximă,
Vârsta (ani) Factor de corecţie
ciclii / minut
15 1,10 210
25 1,00 195
35 0,87 190
40 0,86 180
45 0,78 170
55 0,71 150
60 0,68 150
65 0,65 150

Putem afla valoarea VO2max, cunoscând FC maximă din minutul 6

de efort, mai simplu, cu ajutorul unor tabele în care sunt trecute valorile
statistice ale VO2max în funcţie de FC şi treaptele standard de efort
utilizate în derularea testului. (Tabel 12 şi Tabel 13)
În fine, tabelul c ne oferă interpretarea consumuluimaxim de oxigen
pe Kg corp, exprimat în ml / Kg la sportivii de performanţă. Formula
generală de calcul utilizată pentru aceasta, este :

VO2max / Kg = 107 – 0,4 G

57
Tabel 12 - Test Åstrand – bărbaţi
Frecvenţa cardiacă VO2max (ml STPD)
10’’ 1’ 75W 100W 125W 150W 175W 200W 225W 250W
20 120 2800 3500 4050 4800 5500 6350 7100 -
21 126 2600 3200 3700 4400 5000 5800 6500 7200
22 132 2300 2900 3400 4000 4600 5300 6000 6600
23 138 2150 2700 3100 3700 4200 4900 5400 6100
24 144 2000 2500 2850 3400 3900 4500 5000 5700
25 150 1850 2300 2700 3200 3650 4200 4800 5300
26 156 1700 2200 2500 2900 3350 3800 4400 5000
27 162 160 200 2350 2800 3200 3600 4100 4600
28 168 - 1900 2200 2600 3000 3400 3900 4400
29 174 - 1750 2100 2450 2800 3250 3267 4100

Tabel 13 - Test Åstrand – femei

Frecvenţa cardiacă VO2max (ml STPD)
10’’ 1’ 50 W 75W 100W 125W 150W 175W 200W
20 120 2350 3200 4100 4750 5450 - -
21 126 2150 2800 3600 4200 4950 5600 -
22 132 1900 2600 3300 3800 4500 5100 5700
23 138 1750 2300 3000 3450 4100 4600 5100
24 144 1600 2100 2700 3200 3800 4200 4800
25 150 - 1950 2500 2900 3500 3900 4400
26 156 - 1800 2300 2700 3200 3600 4100
27 162 - 1700 2200 2500 3000 3400 3800
28 168 - - 2000 2350 2800 3200 3600
29 174 - - 1850 2200 2600 2850 3300

Tabel 14 - Valori standard pentru evaluarea puterii maxime aerobe, VO2max / Kg, la
bărbaţi (la femei + 25%)
Greutate Satisfăcător Mediu Bine Foarte bine Excelent
(Kg) ml / Kg ml / Kg ml / Kg ml / Kg ml / Kg
50,1 – 55 <52 52 - 63 63 – 74 74 – 86 > 86
55,1 – 60 <50 50 – 62 62 – 73 73 – 84 > 84
60,1 – 65 <49 49 – 60 60 – 71 71 – 82 > 82
65,1 – 70 <48 48 – 59 59 – 69 69 – 80 > 80
70,1 – 75 <47 47 – 57 57 – 68 68 – 78 > 78
75,1 – 80 <46 46 – 56 56 – 66 66 – 76 > 76
80,1 – 85 <44 44 – 54 54 – 64 64 – 74 > 74
85,1 – 90 <43 43 – 53 53 – 62 62 – 72 > 72
90,1 – 95 <42 42 – 51 51 – 61 61 – 70 > 70
95,1 – 100 <41 41 – 50 50 – 59 59 – 68 > 68

58
Tabel 15 – Cerinţele de nivel mondial în ce priveşte puterea maximă
aerobă pentru anumite sporturi este următoarea :
Excelent Foarte bun Bun Mediocru
Atletism – alergări Atletism – Atletism – decatlon Atletism – sprint,
de fond demifond Înot – 100m aruncări. Sărituri
Patinaj 3000m – Înot 200 – 1500m Ciclism – pistă Haltere
10000m Pentatlon modern Box Gimnastică
Ciclism şosea Jocuri sportive Lupte Scrimă
Biatlon Patinaj 1500m Judo Schi alpin
Canotaj Tenis Bob
Caiac - Canoe Patinaj – 500m Călărie
Patinaj artistic Sărituri în apă

- Proba Margaria -
Autorul propune determinarea VO2max, cu ajutorul unei
nomograme asemănătoare celei prezentate la proba Åstrand-Ryhming,
care însă ia în considerare vârsta şi sexul subiectului căruia i se solicită
două eforturi submaximale de intensităţi diferite.
Principiul de bază în construirea nomogramei este acelaşi ca la
nomograma Astrand, respectiv faptul că VO2max poate fi calculat
înregistrând frecvenţa cardiacă în regim stabil obţinut în cursul unui
effort submaximal.
Se ţine seama de asemenea de faptul că frecvenţa cardiacă este o
funcţie liniară a consumului de oxigen, cât şi de faptul că frecvenţa
cardiacă critică maximă este o constantă pentru o anumită grupă de
vârstă (Margaria şi col. 1965; Asmussen şi col., Astrand şi col 1960;
Denolin şi col 1966; Monod şi col. 1964).
Tehnica probei este următoarea : la o scăriţă de 40 cm înălţime,
subiectul execută urcări şi coborâri succesive, timp de 5 minute, cu o
frecvenţă de 15 urcări / minut, după care se recoltează FC. După o scurtă
pauză de 2 - 3 minute, se execută un alt efort, similar celui anterior, dar
la o frecvenţă de 25 urcări / minut, după care se recoltează din nou FC,
tot după 5 minute de efort.
După obţinerea celor două frecvenţe cardiace, se calculează
VO2max / Kg cu ajutorul nomogramei, ţinând cont de frecvenţa cardiacă
maximă a respectivei grupe de vârstă, din care face parte subiectul testat.
Pentru copii se va utiliza o scăriţă de 30 cm, cu o frecvenţă de 15
respectiv 27 urcări / minut, la fel şi pentru vârstnici. Pentru aceste valori,
există o altă nomogramă decât pentru grupa anterioră.

59
 Fig. 12 – Nomograma Margaria (după “Elemente de Investigaţie în Medicina
Psortivă”, Coordonator Dr. Ioan Drăgan, Editura Stadion, Bucureşti, 1970)

60
 - Testul Wahlund - Sjőstrand -
Testul este cunoscut şi sub numele de “capacitate de travaliu pentru
frecvenţa cardiacă de 170 bătăi / minut” (P.W.C170 - Physical Work
Kapacity), (Sjőstrand 1960, Wahlund 1948).
Testul PWC170 se bazează pe următoarele :
• FC evoluează paralel, în anumite limite, în raport cu lucrul
efectuat sau cu consumul de oxigen, în cursul unui efort fizic
• pentru un anumit efort, FC va fi cu atât mai mică cu cât condiţia
fizică este mai bună, sau
• pentru o anumită FC, travaliul efectuat va fi cu atât mai mare cu
cât subiectul prezintă o condiţie fizică mai bună.

Fig. 13 – Determinarea travaliului efectuat în raport cu frecvenţa cardiacă

Pentru determinarea PWC170, subiectul efectuează un efort la

cicloergometru pornind de la o încărcare de 300 Kg.m / minut, cu
creşterea încărcării la fiecare 6 minute cu 311 Kg.m / min, până la
atingerea FC de 170 bătăi / minut, în stare de regim stabil relativ.
Starea de regim stabil relativ, se defineşte ca o creştere a FC cu 10
bătăi/minut sau mai puţin, din minutul 2 şi până în minutul 6 al treptei
respective de efort.
În cazul în care subiectul nu va atinge o frecvenţă cardiacă de 170
bătăi / minut, se va proceda la extrapolare, pentru aflarea PWC170.
Pentru aceasta sunt necesare trei trepte de efort, pentru a putea
obţine trei frecvenţe cardiace, cu condiţia ca prima treaptă de efort să fie
suficient de mare pentru a produce o frecvenţă cardiacă de 130
bătăi/minut.

61
 Valorile obţinute se trec într-un sistem de coordonate cu ajutorul
cărora se poate determina uşor capacitatea de travaliu, la frecvenţa
cardiacă de 170 bătăi/minut, PWC170 fiind exprimat fie în Kg.m/minut,
fie în Watt.

PWC170 (Watt) = VO2max / 16,66

PWC170 (Kg.m / minut) = VO2max / 2,72
Autorii testului au ales FC = 170 bătăi/minut, această frecvenţă
corespunzând în general efortului maxim ce-l poate dezvolta un individ
în condiţii satisfăcătoare, de regim stabil relativ. Peste această valoare,
creşteri egale de travaliu induc creşteri mult mai reduse ale frecvenţei
cardiace, pierzându-se relaţia de directă proporţionalitate de până aici.

Tabel 16 - Calcularea indirectă a PWC170 (Kg m) din VO2max

Bărbaţi Femei
VO2max PWC170 VO2max PWC170 VO2max PWC170 VO2max PWC170
(ml) (Kg m) (ml) (Kg m) (ml) (Kg m) (ml) (Kg m)
1600 520 3400 1224 1600 490 3400 1181
1700 575 3500 1255 1700 532 3500 1224
1800 612 3600 1285 1800 563 3600 1261
1900 643 3700 1322 1900 600 3700 1297
2000 673 3800 1359 2000 643 3800 1328
2100 722 3900 1408 2100 673 3900 1365
2200 765 4000 1438 2200 710 4000 1389
2300 814 4100 1482 2300 753 4100 1438
2400 857 4200 1530 2400 796 4200 1499
2500 900 4300 1548 2500 838 4300 1530
2600 936 4400 1573 2600 882 4400 1561
2700 967 4500 1616 2700 918 4500 1610
2800 998 4600 1652 2800 942 4600 1652
2900 1028 4700 1687 2900 978 4700 1683
3000 1071 4800 1717 3000 1016 4800 1714
3100 1108 4900 1744 3100 1065 4900 1744
3200 1144 5000 1775 3200 1095 5000 1775
3300 1181 3300 1132

La subiectul tânăr, PWC170 corespunde aproximativ cu 75 - 80% din

capacitatea aerobă maximă. (Monod & Co. 1967).

-Testul Pitteloud -
Testul Pitteloud solicită subiectului un efort în trei reprize, realizat
prin urcarea şi coborârea unei scăriţe cu trei trepte, reglabile, de 20, 30 şi

62
40 cm, într-un ritm adecvat, impus de metronom, între 10 şi 35/minut, cu
o durată de 10 minute la cele trei înălţimi.

Fig. 14 – Repartizarea grafică a puterii (Watt) în funcţie de G (Kg) subiect, h

(cm) treaptă scăriţă şi f frecvenţa urcării şi coborârii scăriţei.

Deci, se realizează trei eforturi, fiecare cu intensitate diferită, dată,

de greutatea subiectului, înălţimea treptelor scăriţei şi frecvenţa de urcare
/ coborâre a treptelor.
În funcţie de aceşti parametri putem determina puterea lucrului
mecanic prin utilizarea unei abace (Fig. 7) sau cu ajutorul formulei :

Watt = G x Î x f x 0,232

unde “G” reprezintă greutatea subiectului în Kg, “Δ reprezintă înălţimea

scăriţei în metri iar “f” reprezintă frecvenţa de urcare / coborâre / minut a
scăriţei. Travaliul rezistent din cursul coborârii scăriţei se evaluează la
1/3 din travaliul motor.
La sfârşitul fiecărui efort se notează FC şi se trece într-un sistem de
coordonate, alături de puterile travaliilor efectuate. În mod normal,
valorile se vor situa pe o linie dreaptă, pe a cărui prelungire prin
extrapolare, se va putea citi valoarea puterii travaliului pentru FC = 170
bătăi / minut.

63
 - Testul Müller -
Müller, în 1950, propune un test cu efort în trepte, efectuat la
cicloergometru şi calcularea unui indice al capacităţii de efort pe baza
frecvenţei cardiace realizate în cursul probei.
Subiectul realizează la începutul probei, timp de 1 - 2 minute, o
pedalare fără încărcare, după care păstrează tot timpul probei, indiferent
de încărcarea aplicată, o frecvenţă de 60 de turaţii / minut.
Se demarează cu 10 Watt, crescând încărcarea din minut în minut
cu câte 10 Watt. În secundele 45 - 60 ale fiecărui minut, se înregistrează
FC a subiectului sau pentru o mai mare acurateţe a probei, se
înregistrează FC pe durata întregului minut (deci în tot cursul probei).
Durata totală a probei este de 10 minute la care se adaugă cele 2
minute de pedalare fără încărcare, deci 12 minute.
Pentru calcularea indexului, se procedează în felul următor :
• se înregistrează FC în minutele 1 - 10 ale probei, după fiecare
treaptă de încărcare, notându-se cu P1 - P10 (conform exemplului de mai
jos – tabel 17).
• Se face apoi, diferenţa dintre P10-P1, P9-P2, P8-P3, P7-P4 şi P6-P5,
valorile obţinute înscriindu-se pe o coloană notată cu ∆FC. Pentru aceste
poziţii, se face şi diferenţa dintre valorile temporale, notându-se cu
∆minute, adică 10-1=9, 9-2=7, 8-3=5, 7-4=3 şi 6-5=1, după care se
calculează Σ(∆minute)2.
• În continuare secalculează Σ (∆FC x ∆min), ultima etapă de
calcul fiind :
• Ix = Σ (∆FC x ∆min) / Σ (∆min)2
Tabel 17.
încărcare timp FC
Watt minut bătăi / minut
- 0-1 -
- 1-2 -
10 0-1 96 P1
20 1-2 104 P2
30 2-3 108 P3
40 3-4 112 P4
50 4-5 116 P5
60 5-6 120 P6
70 6-7 124 P7
80 7-8 126 P8
90 8-9 132 P9
100 9 - 10 136 P10

64
 În general la tineri valorile medii (după Kirchhoff, 1965; Planeth &
Co. 1967), sunt :
• femei 5,3
• bărbaţi 2,9

Un indice de valoare scăzută arată o capacitate de efort bună, în

timp ce un indice de valoare mare, arată o capacitate de efort redusă.
Exemplul de mai sus ar fi deci :

∆FC ∆ minute
P10 - P1 = 136 - 96 = 40 10 - 1 = 9
P9 - P2 = 132 - 104 = 28 9-2=7
P8 - P3 = 126 - 108 = 18 8-3=5
P7 - P4 = 124 - 112 = 12 7-4=3
P6 - P5 = 120 - 116 = 4 6-5=1

∆FC x ∆min : (∆ minut)2

40 x 9 = 360 9 x 9 = 81
28 x 7 = 196 7 x 7 = 49
18 x 5 = 90 5 x 5 = 25
12 x 3 = 36 3x3= 9
4x1= 4 1x1= 1
Σ (∆FC x ∆min) = 686 Σ (∆minut)2 = 165
Ix = Σ (∆FC x ∆min) / Σ (∆minut)2 = 686 / 165 = 4,18

- Testul Hollmann (CT130) -

Descris de Hollmann, cu denumirea de “Ausdauergrenze” (Limita
de rezistenţă) în 1959 şi 1964, testul permite determinarea capacităţii de
efort continuu la limita rezistenţei, în condiţii de aerobioză, în regim
stabil maxim.
Testul determină de fapt, travaliul pe care îl poate realiza un
subiect, timp îndelungat, la o frecvenţă cardiacă de 130 bătăi / minut
(CT130).
Valoarea lui CT130 va fi cu atât mai mare cu cât condiţia fizică a
subiectului va fi mai bună.
Subiectul realizezaă un efort în trepte, fiecare treaptă durând 3
minute. Se porneşte cu o încărcare de 3 Kgm / sec, ceea ce reprezintă o
încărcătură de 30 Watt, crescând la fiecare treaptă încărcarea cu 4 Kg.m /
sec, deci cu 40 Watt.

65
 Variaţiile înregistrate pentru FC şi încărcare sunt reprezentate
într-un sistem de coordonate, putându-se citi în final valoarea travaliului
pentru o FC = 130 bătăi / minut (CT130).
CT130 mai poate fi numită şi capacitate optimă de lucru pentru o
intensitate (o încărcare) de efort care permite un echilibru între preluarea
de O2 şi cheltuiala de energie, şi care reprezintă aproximativ 50% din
capacitatea aerobă maximă. (Consolazio & Co. 1963; Wells & Co.
1957).

- Costul cardiac – Maxfield-Brouha -

După metoda propusă de Maxfield şi Brouha (1963), prin
determinarea FC în efort şi revenire, se poate calcula costul cardiac în
diferitele etape parcurse de subiect - efort, revenire, cât şi costul cardiac
total.
Distingem astfel :
• costul cardiac total peste zero = costul cardiac de efort - costul
cardiac de revenire
• costul cardiac total peste nivelul de repaus = costul cardiac total
peste zero - costul cardiac de repaus
Pentru calcularea celor două costuri cardiace va trebui să recoltăm
numărul total de contracţii cardiace din efort şi numărul total de
contracţii cardiace din perioada de revenire.
Comparat cu frecvenţele cardiace în regim maximal sau în regim
constant, avantajul costului cardiac rezidă în faptul că ia în considerare
durata efortului cât şi “datoria” cardiacă ce a fost contractată în cursul
efortului.

- Evaluarea VO2max pe baza coeficientului respirator -

Câtul respirator sau coeficientul respirator, reprezintă raportul
dintre volumul de CO2 eliminat prin respiraţie şi volumul deO2 absorbit.
Eliminarea CO2 rezultat din arderile substanţelor energetice în
organism, nu este întotdeauna egală şi paralelă cu absorbţia de O2,
curbele celor două gaze nesuprapunându-se niciodată.
În condiţii experimentale coeficientul respirator (QR), prezintă
următoarele valori :

• glucide CO2 / O2 = 1/1 QR = 1

• protide CO2 / O2 = 0,8 / 1 QR = 0,8
• lipide CO2 / O2 = 0,7 / 1 QR = 0,7

66
 În organism, substanţele nutritive nu se ard niciodată singure, astfel
încât QR nu va fi niciodată la valorile obţinute în laborator.
În general, la eforturi mici şi în stare de repaus, QR va fi subunitar
pentru ca să crească o dată cu intensitatea efortului. La eforturi mari, QR
devine supraunitar.
Fenomenul se datoreşte acumulării de acid lactic care forţează CO2
să părăsească sângele pe cale respiratorie în cantităţi mai mari decât în
stare de repaus, datorită scăderii rezervelor de bicarbonat, ceea ce duce,
deci, la creşterea QR.
Issekutz & Co. (1962), propun utilizarea QR în efort ca test de
apreciere a valorilor VO2max.
În principiu, subiectul realizează 3 - 4 eforturi cu încărcare
submaximală, respirând în circuitul unui analizator de gaze.
Se ia în considerare un QR metabolic de 0,75 ca valoare standard.
Se calculează ∆QR prin determinarea excesului de CO2, considerat
“nemetabolic”, deci de efort, prin formula ∆QR = QR - 0,75.
Autorii au constat că ∆QR creşte logaritmic cu creşterea intensităţii
efortului, astfel încât ∆QR de 0,4 corespunde lui VO2max.
Revenind la prelucrarea datelor, valorile lui ∆QR obţinute la
eforturile submaximale realizate de subiect, se înregistrează pe un grafic
VO2max / ∆QR.
Se unesc punctele obţinute cu o linie, care prin extrapolare ajunge la
∆QR = 4.
Creşterea valorii QR peste 1 constituie o indicaţie clară de folosire
intensă a metabolismului anaerob.
Încă nu este dovedit 100% că un QR = 1,15 indică atingerea valorii
maxime a consumului de oxigen. Datele înregistrate indică variaţii mari
ale QR între valori subunitare şi valori mai mari de 1,15.
Producţia de acid lactic fiind dependentă de gradul de antrenament,
pentru acelaşi efort un neantrenat va forma mult mai mult acid lactic
decât un antrenat, astfel încât QR-ul neantrenatului va fi mai mare decât
QR-ul antrenatului.
Deci QR ne poate da indicaţii şi asupra gradului de antrenament al
subiectului.
Într-o stare de steady state aparent, din cursul unui efort
moderat, care este susţinut timp îndelungat, datorită stabilirii
echilibrelor funcţionale cardio-circulatorii, respiratorii, metabolice
(formarea, resintetizarea şi arderea acidului lactic), QR va scădea,
reflectând destul de fidel natura substratului energetic utilizat de
organism.

67
 Scăderea QR înregistrată în cursul unui astfel de efort, după o
anumită perioadă de relativă stabilitate, indică reducerea spre epuizare a
substratului glucidic şi deci necesitatea refacerii acestuia (punctele de
alimentare pe parcurs pentru maratonişti, ciclişti, etc.)
Deci QR ne poate furniza indicaţii în ce priveşte :
• VO2max
• echilibrul acido bazic
• starea de antrenament
• natura substratului energetic la care apelează organismul la un
moment dat.

- Testul C.M.S. -
Centrul de Medicină Sportivă Bucureşti, propune o probă
combinată, efectuând următoarele probe, în aceiaşi şedinţă :

1. proba clino-ortostatică Schellong

2. proba Åstrand Ryhming 6 minute steptest (scăriţă)
cicloergometru
3. PWC170 - exprimă randamentul fizic
4. STT / Watt / Kg - evaluează adaptarea cardio-vasculară la efort
5. testul Dorgo

Practic se procedează în felul următor :

Subiectului aflat în repaus clinostatic, după cca. 5 minute în care
timp se realizează o scurtă anamneză, i se recoltează FC şi TA; în
continuare subiectul adoptă poziţia ortostatică în care după aproximativ
un minut se repetă determinările.
Urmează efectuarea efortului submaximal timp de 6 minute la
cicloergometru sau scăriţă, din cadrul probei Åstrand.
Se vor recolta FC şi TA în minutul 6 de efort (dacă acesta se
realizează la cicloergometru, poziţia braţului fiind relativ stabilă în
cursul probei, sau cât mai rapid după încetarea efortului, dacă acesta a
fost realizat la scăriţă).
TA sistolică, înpreună cu FC astfel obţinute, vor fi raportate la
încărcarea utilizată în probă, conform formulei20 :

TA sistolică x FC
STT =
Watt / Kg

20
STT = Systolic Tension Time - indice de economie cardio-vasculară de efort; FC = frecvenţa
cardiacă maximă obţinută; TA sistolică = valoarea tensiunii arteriale sistolice (maxima) obţinute în
minutul 6 de efort; Watt / Kg = încărcarea utilizată în proba de efort raportată la greutatea subiectului.

68
 Interpretarea valorilor obţinute se face conform tabelului xx :
Tabel xx - Valori standard pentru interpretarea STT / W / Kg la sportivii de
performanţă adulţi

Tabel 18 - STT / W / Kg = FCmax x Tasistolică max. / Încărcătura utilizată (W / Kg)

G (Kg) Slab Mediu Bun Foarte bun Excelent
50 – 55 > 9760 9760 – 7945 7945 – 6720 6720 – 5845 < 5645
55 – 60 >10270 10270 – 8360 8360 – 7070 7070 – 6150 < 6150
60 – 65 >10780 10780 – 8780 8780 – 7430 7430 – 6860 < 6860
65 – 70 >11300 11300 – 9200 9200 – 7780 7780 – 6770 < 6770
70 – 75 >11820 11820 – 9620 9620 – 8240 8240 – 7080 < 7080
75 – 80 >12310 12310 – 10050 10050 – 8500 8500 – 7390 < 7390
80 – 85 >12850 12850 – 10470 10470 – 8850 8850 – 7700 < 7700
85 – 90 >13370 13370 – 10890 10890 – 9210 9210 – 8010 < 8010
90 – 95 >13890 13890 – 11310 11310 – 9560 9560 – 8320 < 8320
95–100 >14410 14410 – 11730 11730 – 9920 9920 – 8630 < 8630

Tabel 19 – Corective
Băieţi :
10 – 13 ani = (STT / W Kg) : 1,30
13 – 15 ani = (STT / W Kg) : 1,20
15 – 17 ani = (STT / W Kg) : 1,10
Fete :
10 – 13 ani = (STT / W Kg) : 1,40
13 – 16 ani = (STT / W Kg) : 1,30
16 – adulte = (STT / W Kg) : 1,25

Tabel 20 – Formule de calcul pentru evaluarea economiei cardio-vasculare de effort,

în funcţie de sexul sportivului şi de cerinţele probei sportive practicate, STT/W/Kg
Calificativ Bărbaţi Procent Calificativ Femei
EXC 2582 + 62 G 100% EXC 3269 + 71 G
FB 2998 + 72 G 86,67% FB 3784 + 83 G
FB – B 3228 + 78 G 80% FB – B 4087 + 90 G
B 3518 + 85 G 73,33% B 4455 + 98 G
M 4293 + 104 G 60% M 5436 + 120 G

În continuare subiectul adoptă din nou poziţia clinostatică, în care

se urmăreşte în minutele 1, 3 şi 5 după efort, revenirea FC la valorile de
repaus.
Cunoscând FC din repaus şi din perioada de revenire, se poate
calcula un indice de refacere, util în dirijarea antrenamentului.
FC se notează în felul următor :

P1 = puls de repaus;
P2 = puls în primele 15 secunde după efort, deci în minutul 1;
P3 = puls în primele 15 secunde din minutul 3 după efort;
P4 = puls în primele 15 secunde ale minutului 5 după efort.

69
 Valorile obţinute se înmulţesc cu 4 pentru a obţine valorile FC pe
un minut după care se introduc în formula de calcul a indicelui de
refacere Dorgo, (ID) :
P1 + P2 + P3 + P4 − 300
ID =
10

tabel 21- Indice DORGO – interpretarea rezultatelor

FB (foarte bine) -10 → -5
B (bine) -5 → 0
M (mediu) 0 → +5
S (slab) +5 → +10
NS (nesatisfăcător) >10

Noi propunem urmărirea minut cu minut, timp de 5 - 6 minute, atât

a FC cât şi a TA, pentru surprinderea eventualelor dereglări induse de un
antrenamnet incorect dirijat.

În continuare valorile obţinute pentru VO2max din tabel sau

nomogramă, ca parametri globali, vor fi raportaţi procentual faţă de
modelul biologic, ceea ce implică aprecierea stării de antrenament în
funcţie de greutatea corporală a subiectului.

Practic se procedează conform exemplului de mai jos:

Subiectul ales, este un jucător de fotbal având o greutate de 72 Kg, adult, aflat
în perioadă pregătitoare.
I se stabileşte modelul biologic conform ecuaţiei :

• VO2max = 104,5 - 0,38 x G

Valoarea globală a VO2 max în cadrul exemplului este de 4500 ml O2.

Raportat la greutatea subiectului, vom avea :

• 4500 / 72 = 62,5 ml O2 / Kg corp (VO2max al subiectului - valoarea reală)

Valoarea ideală pentru acelaşi subiect este dată de formula utilizată în stabilirea
modelului biologic mai sus menţionată şi va fi :

• VO2max = 104,5 - 0,38 x 72 = 104,5 - 27,36 = 77,14 ml O2 / Kg corp

În continuare se calculează procentul pe care îl reprezintă VO2max real din

VO2max ideal al subiectului, aplicând regula de trei simplă :

70
 • VO2max% = VO2max real / VO2max ideal x 100
În cazul exemplului nostru, VO2max% va fi:

• VO2max% = 62,5 / 77,14 x 100 = 81%

Valoarea obţinută corespunde etapei de pregătire în care se află subiectul ales

pentru exemplul prezentat mai sus.

3.1.5.2. Evaluarea capacităţii de efort anaerob

a) Capacitatea anaerobă reprezintă cantitatea de energie care
poate fi eliberată prin mecanisme anaerobe în cursul unui efort epuizant.
Metodele utilizate pentru determinarea capacităţii anaerobe sunt
metode indirecte care se bazează pe determinarea randamentului
muscular în condiţii de anaerobioză, cu sau fără acumulare de acid lactic.
Pare unanim acceptată ideea că această cantitate de energie este
constantă la indivizii care execută eforturi a căror durată este între 60
secunde şi 10 minute.
Se mai presupune că pentru o capacitate anaerobă constantă,
epuizarea musculară sub influenţa efortului maximal, se va produce nu
numai pe baza epuizării rezervelor anaerobe ci şi cu o contribuţie
substanţială a mecanismelor aerobe.
În acest moment apare şi presupunerea, nedovedită, că pH-ul
muscular în cursul efortului depinde mai mult de producţia totală de
hidrogen ioni decât de rata de producţie a acestora.
Majoritatea laboratoarelor de medicină sportivă utilizează în
determinarea capacităţii anaerobe, determinarea lucrului total efectuat în
cadrul unui efort fizic epuizant, cu o durată de 30 - 90 secunde.
Rezultatele nu sunt totuşi 100% valabile, având în vedere
contribuţia destul de substanţială a mecanismelor metabolice aerobe,
chiar şi în testele cu o durată de numai 30 secunde.
În general timpul necesar exprimării capacităţii anaerobe este mai
mare pentru eforturile din activităţile cu caracter discontinui, de tipul
vâslitului.
Cu toate acestea, Vanderwale & Co (1987), au arătat că există o
corelaţie bună, în cadrul testelor efectuate la cicloergometru pentru
determinarea capacităţii anaerobe, atât la cele cu durată scurtă cât şi la
cele cu durată mai lungă.
Testele cele mai utilizate pentru determinarea capacităţii de efort
anaerob sunt :
• Testul de 1 minut - CMS (1969)
• Testul Wingate
• Testul Hebbelinck

71
 • Testul Dransfeld - Mellerowicz

- Testul de 1 minut (CMS – 1969) -

Testul descris de Szögy şi Cherebeţiu, este realizat în două etape, în
aceiaşi zi, la un cicloergometru tip Zimmermann, la care încărcarea
creşte liniar cu numărul de rotaţii pe unitatea de timp.
Prima etapă, testul I, de 15secunde sau 20 secunde, constă într-o
pedalare maximă la cicloergometru, înregistrând la fiecare interval de 5
secunde numărul de rotaţii complete efectuate.
În funcţie de cea mai mare valoare obţinută se calculează Watt-ul
maxim, prin înmulţirea cu încărcătura în Kgm ce revine fiecărei turaţii,
citită din tabela anexă, valoarea obţinută înmulţindu-se cu 2, care este o
constantă matematică (de fapt valoarea reală este de 1,612).
Am obţinut astfel Watt-ul maxim/5 secunde, care se raportează în
continuare la greutatea corporală a subiectului. Obţinem în acest fel
puterea maximă anaerobă la un moment dat, al subiectului testat.
Tabel 22 - Interpretarea puterii maxime anaerobe (Watt max) la sportivii de
performanţă adulţi
Greutate (Kg) Slab Mediocru Bun Foarte bun Excelen
t
50 – 55 370 370 – 450 450 – 535 535 – 615 615
55 – 60 395 395 – 480 480 – 570 570 – 655 655
60 – 65 420 420 – 510 510 – 605 605 – 695 695
65 – 70 440 440 – 540 540 – 640 640 – 735 735
70 – 75 460 460 – 565 565 – 670 670 – 770 770
75 – 80 480 480 – 585 585 – 695 695 – 800 800
80 – 85 500 500 – 610 610 – 720 720 – 830 830
85 – 90 515 515 – 630 630 – 745 745 – 860 860
90 – 95 530 530 – 650 650 – 765 765 – 885 885
95 – 100 545 545 – 670 670 – 785 785 – 910 910

Capacitatea anaerobă o obţinem calculând ca mai sus, pe intervale

de 10, 15 respectiv 20 secunde. Vom obţine în acest fel, travaliul total
realizat de subiect pe intervalele respective, notat cu TTR10, TTR15, şi
TTR20, exprimat în Kg.m, care se raportează în continuare la greutatea
corpoarlă a subiectului.
După un interval de o oră, se realizează testul II, care constă dintr-o
pedalare maximală la cicloergometru, pentru un interval de 45 sau 60
secunde.
Calculele se efectuează ca la testul I, obţinând TTR45 sau TTR60,
care se raportează în, continuare, la greutatea corporală.

72
 Pentru ambele etape, cicloergometrul se reglează la turaţie maximă
de 90/minut, cu o încărcare de :

• 0,4 Kg.m / Kg pentru băieţi

• 0,3 Kg.m / Kg pentru fete

Conform CMS, aprecierea teoretică a etapelor probei s-ar face în

felul următor :
• primele 5 - 10 secunde corespund evaluării calităţilor motrice
forţă-viteză, care sunt dependente de sistemul ATP - CP. Aspectul
calitativ priveşte viteza de transfer în reacţia : CP + ADP → ATP, CP
(posibilităţile maxime fiind de 3,6 moli / minut). Al treilea aspect
priveşte mobilizarea unui număr cât mai mare de unităţi neuromotorii.
• durata probei de 15 - 20 secunde va solicita intrarea în acţiune a
glicolizei anaerobe (sau încă nu, în funcţie de gradul de antrenament al
subiectului), cu producerea de acid lactic.
• proba efectuată pe durata a 45 - 60 secunde va reprezenta
adaptarea subiectului la acumularea de lactat.
Tabel 23 - Încărcătura la cicloergometru pentru testul anaerob
Băieţi Fete
G Kg m / rotaţie G Kg m / rotaţie
(Kg) Zimmermann Medicor (Kg) Zimmerman Medicor
n
45-50 23 45-50 13
50-55 24 23,8 (350W) 50-55 14 14,3 (210W)
55-60 25 25,2 (370W) 55-60 15 15,0 (220W)
60-65 26 25,8 (380W) 60-65 16 16,3 (240W)
65-70 27 27,2 (400W) 65-70 17 17,0 (250W)
70-75 28 27,9 (410W) 70-75 18 18,4 (270W)
75-80 29 29,2 (430W) 75-80 19 19,0 (280W)
>80 30 29,9 (440W) >80 20 20,4 (300W)

Tabel 24 -- Echivalentul încărcării pentru testul de 60 secunde la cicloergometrul

Medicor
watt kgm/rot. watt kgm/rot. watt kgm/rot. watt kgm/rot.
20 1,1 130 8,8 240 16,3 350 23,8
30 1,8 140 9,5 250 17,0 360 24,5
40 2,5 150 10,2 260 17,7 370 25,2
50 3,2 160 10,9 270 18,4 380 25,8
60 3,9 170 11,6 280 19,0 390 26,5
70 4,6 180 12,2 290 19,7 400 27,2
80 5,3 190 12,9 300 20,4 410 27,9

73
 90 6,0 200 13,6 310 21,1 420 28,5
100 6,7 210 14,3 320 21,8 430 29,2
110 7,4 220 15,0 330 22,4 440 29,9
120 8,1 230 15,6 340 23,1 450 30,6
Actualmente, proba este executată integral de la început pe o durată
determinată de ramura sportivă şi de etapa de pregătire.
Defalcarea probei se face cu sau fără întreruperea continuităţii
efortului pentru aprecierea diferitelor etape de efort anaerob alactacid şi
lacatcid (rezistenţă în regim de viteză la acumulările de lactat). (Tab. 3 şi
Tab. 4)
În ce priveşte încărcătura la cicloergometru pentru testul de 1 minut,
la bicicleta ergometrică Medicor se va fixa scala 90 rotaţii / minut,
wattajul din paranteză folosind în calcul, cifra de Kg m / rotaţie,
corespunzător.

Tabel 25 - Interpretarea capacităţii anaerobe globale la sportivii de performanţă

adulţi
TTR1’ / Kg
Greutate (Kg) Slab Mediocru Bun Foarte bun
40 – 45 41 41 – 45 45 – 50 50
45 – 50 40 40 – 44 44 – 49 49
50 – 55 38 38 – 43 43 – 48 48
55 – 60 37 37 – 41 41 – 46 46
60 – 65 36 36 – 40 40 – 45 45
65 – 70 35 35 – 39 39 – 44 44
70 – 75 33 33 – 37 37 – 43 43
75 – 80 32 32 – 36 36 – 41 41
80 – 85 30 30 – 34 34 – 40 40
85 – 90 29 29 – 33 33 – 38 38
90 – 95 28 28 – 32 32 – 37 37
95 – 100 27 27 – 31 31 – 36 36
Tabel 26 - Interpretarea fazei alactacide a capacităţii anaerobe la sportivii de
performanţă adulţi (TTR10’’, TTR30’’, TTR45’’)
TTR10’’ / Kg (Kgm / Kg)
Greutate (Kg) Slab Mediocru Bun Foarte bun Excelent
45 – 50 7,2 7,2 – 8,6 8,6 – 10,2 10,2 – 11,4 11,4
50 – 55 7,0 7,0 – 8,4 8,4 – 10,0 10,0 – 11,2 11,2
55 – 60 6,8 6,8 – 8,2 8,2 – 9,8 9,8 – 11,0 11,0
60 – 65 6,6 6,6 – 8,0 8,0 – 9,6 9,6 – 10,8 10,8
65 – 70 6,4 6,4 – 7,8 7,8 – 9,4 9,4 – 10,6 10,6
70 – 75 6,2 6,2 – 7,6 7,6 – 9,2 9,2 – 10,4 10,4
75 – 80 6,0 6,0 – 7,4 7,4 – 9,0 9,0 – 10,2 10,2
80 – 85 5,8 5,8 – 7,2 7,2 – 8,8 8,8 – 10,0 10,0

74
 85 – 90 5,6 5,6 – 7,0 7,0 – 8,6 8,6 – 9,8 9,8
90 – 95 5,4 5,4 – 6,8 6,8 – 8,4 8,4 – 9,6 9,6
95 – 100 5,2 5,2 – 6,6 6,6 – 8,2 8,2 – 9,4 9,4
100 – 105 5,0 5,0 – 6,4 6,4 – 8,0 8,0 – 9,2 9,2

TTR20’’ / Kg (Kgm / Kg)

Greutate (Kg) Slab Mediocru Bun Foarte bun Excelent
50 – 55 13 13 – 16 16 – 19 19 – 22 22
55 – 60 13 13 – 15 15 – 18 18 – 21 21
60 – 65 12 12 – 15 15 – 18 18 – 21 21
65 – 70 12 12 – 15 15 – 17 17 – 20 20
70 – 75 12 12 – 14 14 – 17 17 – 20 20
75 – 80 11 11 – 14 14 – 17 17 – 19 19
80 – 85 11 11 – 14 14 – 16 16 – 19 19
85 – 90 11 11 – 13 13 – 16 16 – 18 18
90 – 95 11 11 – 13 13 – 15 15 – 18 18
95 – 100 10 10 – 13 13 – 15 15 – 17 17

TTR45’’ / Kg (Kgm / Kg)

Greutate (Kg) Slab Mediocru Bun Foarte bun Excelent
50 – 55 34 34 – 42 42 – 50 50 – 57 57
55 – 60 34 34 – 41 41 – 49 49 – 56 56
60 – 65 33 33 – 40 40 – 47 47 – 55 55
65 – 70 32 32 – 39 39 – 46 46 – 53 53
70 – 75 31 31 – 38 38 – 45 45 – 52 52
75 – 80 30 30 – 37 37 – 44 44 – 51 51
80 – 85 30 30 – 36 36 – 43 43 – 49 49
85 – 90 29 29 – 35 35 – 42 42 – 48 48
90 – 95 28 28 – 34 34 – 40 40 – 47 47
95 – 100 27 27 - 33 33 – 39 39 – 45 45

- Testul Hebbelinck -
Testul (1969) determină rezistenţa subiectului la pedalare pe
cicloergometru, cu toată forţa, contra unei încărcături de 400 Watt.

- Testul Dransfeld - Mellerowicz -

descris în 1958, testul Dransfeld - Mellerovitz este asemănător
testului Hebbelinck, încărcătura utilizată fiind de 5,8 Watt / Kg corp.

- Testul Wingate -
Determină atât capacitatea globală anaerobă cât şi puterea maximă
anaerobă.

75
 Subiectul execută o pedalare maximală cu o durată de 30 secunde la
un cicloergometru Monark, cu încărcare prin fricţiune, după o încălzire
de cca. 100 pedalări fără încărcare. Rezistenţa se calculează la 40g / Kg.
corp la cicloergometrul Fleisch sau 75g / Kg.corp la cicloergometrul
Monark.
Puterea realizată se calculează pe intervale de 5 secunde, valoarea
cea mai mare reprezentând puterea maximă anaerobă.
Totalul pe 30 secunde, va reprezenta capacitatea globală anaerobă.

Tabel 27 - Formule de calcul pentru indicatorii capacităţii de effort

Bărbaţi Femei
Vo2max Vo2max
Exc 110,0 – 0,40 G Exc 91,60 – 0,332 G
FB 104,5 – 0,38 G FB 87,00 – 0,315 G
B 092,6 – 0,34 G B 77,13 – 0,280 G
M 077,0 – 0,28 G M 64,10 – 0,232 G
TTR 60’’ TTR 60’’
Exc 73,34 – 0,267 G Exc 56,41 – 0,205 G
FB 69,63 – 0,253 G FB 53,60 – 0,195 G
B 61,75 – 0,225 G B 47,44 – 0,172 G
M 51,34 – 0,187 G M 39,45 - 0,143 G
TTR 45’’ TTR 45’’
Exc 56,83 – 0,207 G Exc 43,72 – 0,159 G
FB 53,99 – 0,196 G FB 41,53 – 0,151 G
B 47,85 – 0,174 G B 36,78 – 0,134 G
M 39,78 – 0,145 G M 30,60 – 0,111 G
TTR 20’’ TTR 20’’
Exc 30,47 – 0,110 G Exc 23,42 – 0,085 G
FB 28,96 – 0,015 G FB 22,25 – 0,081 G
B 25,64 – 0,093 G B 19,72 – 0,071 G
M 21,33 – 0,077 G M 16,39 – 0,059 G
TTR 15’’ TTR 15’’
Exc 23,10 – 0,082 G Exc 17,73 – 0,063 G
FB 21,90 – 0,077 G FB 16,80 – 0,059 (60) G
B 19,45 – 0,069 G B 14,93 – 0,071 G
M 16,20 – 0,058 G M 16,39 – 0,059 G
TTR 10’’ TTR 10’’
Exc 15,79 – 0,055 G Exc 12,12 – 0,042 G
FB 15,00 – 0,052 G FB 11,52 – 0,040 G
B 13,29 – 0,046 G B 10,18 – 0,035 G
M 11,02 – 0,038 G M 08,46 – 0,029 G
Watt max Watt max
Exc 335 + 7,65 G Exc 259 + 5,88 G
FB 318 + 7,27 G FB 246 + 5,59 G
B 282 + 6,44 G B 218 + 4,95 G
M 235 + 5,35 G M 181 + 4,12 G

76
Notă : Exc. = 100%
FB = 95%
B = 84,2%
M = 70%

b) Puterea maximă anaerobă, poate fi definită ca, rata maximă de

eliberare de energie prin mecanism anaerob în orice moment, fiind
considerată o determinantă majoră în efortul sportiv, mai ales în
sporturile care reclamă o producţie mare şi rapidă de forţă musculară.
Până nu demult, s-a crezut că puterea maximă anaerobă depinde
doar de ruperea legăturilor macroergice ale ATP şi CP din rezervele
musculare.
Se ştie în prezent că, glicoliza anaerobă are o contribuţie
substanţială la eliberarea de energie, mai ales la începutul efortului intens
(Jacobs & Co. 1983).
Astfel, practic, nu putem face o delimitare strictă a celor două
mecanisme producătoare de energie, testele de efort făcând deocamdată
doar o apropiere de adevăr.

Testele propuse pentru măsurarea puterii maxime anaerobe sunt :

• Testul Wingate
• Testul Bosco
• Testul Sargent
• Testul Georgescu
• Testul Margaria
• Testul de 10 secunde

- Testul Bosco -
Bosco-ergo-jump-test, propus în 1981 pentru măsurarea forţei
mecanice a muşchilor extensori ai gambei, se realizează în felul următor:
Subiectul, având montat pe una din tălpi o plăcuţă metalică, execută
timp de 15 secunde, cât mai multe sărituri în mod continuu, pe o
platformă (platformă de forţă), conectată electronic la un PC.
Testul măsoară : Tv = timpul de zbor, în secunde, 15” - Tv = timpul
de contact cu platforma, NS = numărul de sărituri, determinând cu
ajutorul formulei de mai jos, puterea maximă anaerobă (P), în Watt [g =
9,81 (constanta gravitaţională)] :

P(Watt) = g2 x Tv x 15” / 4 x NS (15” – Tv)

77
 Exprimarea în Kg.m / minut se face prin înmulţirea valorii
exprimate în Watt cu 6,12.

P(Kg.m/min) = P(Watt) x 6,12

Interpretarea se face după scala de apreciere Dal Monte (1988),

aceiaşi ca pentru testul Sargent.

- Testul Sargent -
Testul Sargent determină puterea maximă anaerobă exprimată în
Kgm/secundă, prin măsurarea detentei în centimetri.
Practic, subiectul execută trei sărituri de pe loc, identice ca execuţie,
(cu sau fără elan), dintre care se reţine pentru calcul valoarea celei mai
bune sărituri.
Se aplică formula21 :

P = 4,95 x G x D

Înălţimea săriturii din detentă se măsoară în felul următor :

• La o scală gradată fixată pe un perete, subiectul în poziţie
ortostatică face o extensie verticală cu un braţ notându-se punctul extrem
atins cu degetul medius.
• Se urmăreşte punctul extrem atins cu mediusul, braţul fiind
extins în sus, în urma săriturii din detentă.
• Diferenţa dintre cele două valori reprezintă înălţimea săriturii
din detentă.

Tabel 28 : Scala Dal-Monte, criterii de clasificare din punct de vedere al

puterii (capacitate de randament), în Kgm/secundă.
Sex Calificativ 15-20 ani 20-30 ani 30-40 ani
M Slab sub 113 sub 106 sub 85
M Satisfăcător 113-149 106-139 85-111
M Mediu 150-187 140-175 112-140
M Bine 188-224 176-210 141-168
Foarte bine
M peste 224 peste 210 peste 168
(Excelent)
F Slab sub 92 sub 85 sub 65
F Satisfăcător 92-120 85-111 65-84

21
P = puterea maximă anaerobă; G = greutatea corporală a subiectului, în Kg; D = detenta în
centimetri.

78
 F Mediu 121-151 112-140 85-105
F Bine 152-182 141-168 106-125
Foarte bine
F peste 182 peste 168 peste 125
(excelent)

Se mai poate utiliza şi formula propusă de Monod şi Flandrois

(1997 şi 2000):

Pmax (Watt) = 0,002 x G x D

Testul detentei vertical poate fi utilizat şi ca test de oboseală, când

se execută mai multe sărituri pe verticală, cu pauză identică între sărituri,
până la apariţia unor valori tot mai mici ale înălţimii săriturii.
Testul Sargent măsoară puterea maximă alactacidă (anaerobă) a
muşchilor solicitaţi în mişcare.

- Testul Miron Georgescu -

Testul Miron Georgescu descris în 1969, constă în realizarea a trei
serii de câte 10 sărituri pe verticală, de intensitate maximă.
În funcţie de înălţimea medie a săriturilor, greutatea subiectului şi
timpul de pregătire al săriturii, se poate calcula puterea maximă
anaerobă, coordonarea cât şi capacitatea de efort anaerob.
Parametrii pot fi exprimaţi atât cifric cât şi grafic.

- Testul Margaria -
Descris în 1966, testul măsoară acceleraţia atinsă de subiect, în
urcarea a 8 - 10 trepte a unei scări obişnuite.
Timpul necesar deplasării se determină cu ajutorul unor fotocelule,
după care se raportează la distanţa parcursă exprimată în metri,
determinându-se viteza de deplasare a subiectului cu ajutorul formulei22:

v=s/t

Cunoscând greutatea subiectului, înălţimea treptelor şi acceleraţia

atinsă de subiect, se poate calcula puterea maximă anaerobă.
Pentru aceasta, se calculează distanţa pe verticală parcursă de
subiect, din suma înălţimii treptelor parcurse. Valoarea obţinută se
înmulţeşte cu greutatea corpului, pentru a obţine valoarea lucrului

22
s = spaţiul parcurs de subiect, exprimat în metri; t = timpul necesar deplasării; v = viteza de
deplasare.

79
mecanic realizat. În final, se împarte la timpul înregistrat electronic,
obţinându-se un rezultat în unităţi de putere (Kg.m / minut), care
reprezintă deci puterea maximă anaerobă realizată de subiect.

- Testul de 10 secunde -
Este un test frecvent utilizat în Australia pentru determinarea puterii
maxime anaerobe.
Testul se realizează la cicloergometrul REPCO, cu frână cu aer.
Testul standard solicită un efort maximal de 10 secunde. Un
monitor special computerizat, înregistrează puterea maximă anaerobă,
pentru un interval de maximum 300 ms (milisecunde).
Totuşi, datorită vitezei constante a bicicletei ergometrice,
rezultatele obţinute nu concordă întotdeauna cu realitatea.
Asemănător testului Wingate, determinarea vârfului de putere
anaerobă se bazează pe vârful de viteză înregistrat de volantul
ergometrului şi nu pe acceleraţia acestuia, fapt care poate duce la o
subestimare a puterii maxime anaerobe realizate.
Vanderwalle & Co (1987), sugerează ca fiind de preferat, execuţia a
mai multor teste de scurtă sau foarte scurtă durată, cu încărcări diferite.

c) Pragul anaerob reprezintă pragul intensităţii optime de lucru,

deci limita maximă a intensităţii unui efort aerob ce poate fi menţinut un
timp îndelungat, fără acumulare de acid lactic.
Pragul anaerob (Maglischo, 1982), defineşte intensitatea efortului la
care viteza de difuziune a acidului lactic în fluxul sanguin, depăşeşte
viteza de eliminare a acestuia din sânge.
De fapt, denumirea de prag anaerob este improprie, având în vedere
faptul că metabolismul anaerob intră în funcţie mult înainte de atingerea
pragului, deci a VO2max, prin contribuţia substanţială pe care o are la
refacerea ATP-ului muscular.
Determinarea pragului anaerob urmăreşte în principiu determinarea
pragului de efort la care începe acumularea de lactat, fiind metoda cea
mai utilizată.

- Testul C.E.C.O. -
Testul CECO, a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului,
utilizează trepte de 3 minute la o încărcare de 30 Watt succesive, până la
epuizare, deci apariţie dispneei, a oboselii membrelor inferioare, dureri -
musculare, articulare, toracice.

80
 - Testul OMS pentru pragul anaerob -
Testul este asemănător celui descris la capitolul referitor la
metodele directe de determinare a VO2max.
Subiectul efectuează o serie de trepte de efort cu o durată de câte
trei minute fiecare. Efortul poate fi realizat la cicloergometru (mână sau
picior), în care caz treptele de efort vor fi : pentru băieţi de 50 Watt iar
pentru fete de 30 Watt, sau la banda rulantă căreia i se imprimă la
plecare o viteză de 8 Km/h cu o pantă de 5°, crescând apoi la fiecare 3
minute viteza de deplasare cu 2 Km/h.
La cicloergometru încărcarea de pornire va fi de 70 - 100 Watt sau
calculat, de 1 Watt/Kg corp.
Se determină valorile de repaus ale FC şi prin micrometodă, lactatul
sanguin sau bazele exces.
Pe tot parcursul probei subiectul respiră în circuitul unui analizator
de gaze, cu ajutorul căruia se determină VO2max.
Metoda biochimică. La fiecare etapă a probei, se recoltează prin
micrometodă valoarea lactatului sau a bazelor exces (BE).
Valorile lactacidemiei sau a BE, introduse într-un grafic alături de
valorile încărcării de efort, prezintă până la un moment dat un aspect
liniar, orizontal, cu foarte mică tendinţă ascendentă pentru ca la un
moment dat să apară o “rupere” a orizontalei cu ascensionare rapidă.
Punctul de “rupere”, reprezintă pragul anaerob al subiectului testat.
Metoda cardio-respiratorie. Având şi datele furnizate de
spiroergometrie vom putea determina şi :
• Echivalentul ventilator : EV ≅28±4

EV = (ventilaţia maximă / 1 minut) / (Vo2max / 1 minut)

* Raportul dintre intensitatea efortului, în Watt şi răspunsul cardiac

(FC) la fiecare treaptă de efort. Mai corect ar fi, intensitatea efortului în
Watt, raportată la oxigen pulsul (VO2 / FC) fiecărei etape.
Rapoartele cele mai mici vor reprezenta eficienţele cele mai bune
pentru puterea de transport şi consum metabolic al oxigenului.
În perioada solicitărilor maxime, cum ar fi un obiectiv
competiţional, pragul anaerob ar trebui să atingă sau chiar să depăşească
80% din puterea maximă aerobă.

Prin recoltarea de eşantioane sanguine, în diferitele etape ale unei

probe de efort (aerob sau anaerob), se poate urmări evoluţia curbei
lactatului sau / şi a bazelor exces, în funcţie de curba de efort impusă.

81
 Pentru o cât mai corectă dirijare a antrenamentului, se mai pot
determina încă doi parametrii ai efortului :
• indicele alactic (Szögyi)
• randamentul travaliului muscular (Rosetti)

Pentru determinarea indicelui alactic se va proceda în felul

următor:
Proba TTR se va realiza în două etape şi anume :
1) Înaintea primei etape, se recoltează un eşantion sanguin,
determinându-se valoarea acidităţii lactice de repaus, care va fi
considerată valoare de referinţă.
Se efectuează o pedalare maximală de 15 secunde sau 20 secunde,
urmând o a doua recoltare de sânge pentru determinarea lactacidemiei, la
6 minute după încheierea probei.
2) După o pauză de aproximativ 30 minute, se efectuează a doua
etapă a probei, ce constă dintr-o pedalare maximală timp de 45 secunde
sau 60 secunde (sau atâta timp cât intensitatea efortului se află la
parametri ridicaţi).
Szögyi recomandă ca durată pentru etapa a 2-a a probei, o durată de
35 secunde.
Şi în această etapă, se recoltează sânge, la 6 minute după încetarea
efortului, pentru determinarea valorii lactacidemiei.
După cum am mai arătat, efortul maximal de 15 - 20 secunde,
solicită deja intrarea în acţiune a glicolizei anaerobe, care are drept
consecinţă producţia de acid lactic.
Indicele alactic va aprecia gradul de acumulare de lactat, în cursul
unui efort de intensitate maximală şi implicit, rezervele alactice ale
organismului.
Indicele alactic se poate calcula după formula :

Kg.m 15'' (20'') : Kg.m 45'' (60'')

IA =
∆ lactat 15'' (20'') : ∆ lactat 45'' (60'')

∆ lactat, reprezintă diferenţa faţă de valorile de repaus, recoltate

înainte de începerea efortului.
În principiu, valoarea indicelui alactic este : IA = 0,8
Cu cât valoarea acestui indice este mai mare, cu atât rezervele
alactice ale organismuluivor fi mai mari, deci va putea susţine efortul
maximal impus, un timp mai îndelungat.

82
 Randamentul travaliului muscular, determinat în condiţii de
metabolism anaerob, urmăreşte potenţialul biomotric al subiectului faţă
de acumularea de lactat.
Randamentul travaliului muscular (RTM), se determină atât pentru
prima etapă cât şi pentru cea de-a doua etapă, a efortului maximal
realizat în proba descrisă anterior. RTM se calculează conform formulei :

RTM = Kg.m / Kg.corp / mmol lactat

Interpretarea se face după următoarea scală valorică

FB Foarte bine > 4 M Mediu 2-3
B Bine 3-4 S Slab <2
Noţiunea de “capacitate de efort” va trebui să ia în considerare atât
aspectele anaerobe cât şi pe cele aerobe, diagnosticul final trebuind să
ţină cont de cerinţele modelului biologic al sportivului respectiv, al
tipului de efort (preponderent aerob sau preponderent anaerob), sexul cât
şi ceilalţi parametri definitori ai sportivului.
Exprimarea se face matematic, în procente faţă de modelul teoretic
şi faţă de etapa de pregătire.

3.2. Investigaţia în efort specific

Investigaţia în efort specific, din punct de vedere medico-sportiv,
reprezintă o formă obiectivă şi eficientă de control medico biologic al
efortului fizic din antrenament, având rol profilactic, de depistare al unor
înbolnăviri induse sau favorizate de efortul sportiv; rol pedagogic, de
urmărire a reacţiilor individuale la efort; modelator, în colaborare cu
antrenorul, al structurii antrenamnetelor; de evaluare în orice moment al
capacităţii de efort a sportivilor.
Investigaţia în efort specific recunoaşte două aspecte, care deşi par
independente sunt strâns legate, complectându-se între ele. Este vorba
despre :
• observaţia medico - pedagogică
• teste de teren

3.2.1. Observaţia medico - pedagogică

Observaţia medico-pedagogică, reprezintă un complex de observaţii
medicale, fiziologice, pedagogice realizate în cursul lecţiilor de
antrenament.
Complexul de metode al observaţiei medico - pedagogice este
utilizat atât de medic cât şi de antrenor, în mod planificat, sistematic şi
dinamic, având o serie de obiective bine stabilite.

83
 Observaţia medico-pedagogică este o complectare obligatorie a
examenului medical periodic al sportivului, realizat la cabinetul de
medicină sportivă.
Observaţia medico-pedagogică nu este o simplă activitate în sine
pentru sine, ci are multiple roluri :
• studiază în ce măsură datele medicale furnizate antrenorului,
sunt integrate în lecţia de antrenament;
• urmăreşte influenţa efortului din antrenamnet asupra
organismului sportivului;
• urmăreşte şi consemnează o serie de date obiective legate de
locul de desfăşurare a antrenamentului, de structura lecţiei de
antrenamnet, de colaborarea dintre elev şi antrenor, etc.

După Ulmeanu, obiectivele observaţiei medico-pedagogice pot fi

sintetizate în felul următor :
• cunoaşterea programului de antrenament şi a condiţiilor în care
se desfăşoară
• studiul capacităţii de efort al organismului şi al comportării
diferitelor funcţii, la efort
• aprecierea comparativă a reacţiilor fiziologice şi a rezultatelor
tehnice
• dinamica proceselor de restabilire după efort
• studiul comportamentului sportivului în diferite împrejurări, în
vederea aprecierii particularităţilor de activitate nervoasă superioară
• studiul dinamic al evoluţiei în timp a diferitelor funcţii în cadrul
procesului de antrenament
• urmărirea şi complectarea observaţiilor semnalate la examneul
medical din cabinet
• sesizarea unor aspecte, a căror urmărire este necesară în cadrul
examenului medical în cabinet.

În mod practic, de comun acord cu antrenorul, se vor stabili - lecţia

sau seria de lecţii de antrenament la care se va realiza observaţia
medico-pedagogică, cât şi momentele din lecţie când se vor recolta
anumiţi parametri fiziologici, de maniera încât să nu incomodeze nici
desfăşurarea antrenamnetului şi nici evoluţia sportivului.
Se vor nota atât reacţiile vizibile ale subiectului faţă de efort, cât şi
o serie de parametri obiectivi : FC, TA, etc. iar dacă tehnica o permite, se
vor determina şi o serie de indicatori serici - Hb, lactat, BE, pH sanguin,
bicarbonat actual, uree (determinate prin micrometode) şi urinari - pH,
uree, densitate, albuminurie, hematurie, etc.

84
 Momentele cele mai semnificative pentru recoltare se vor desemna,
de exemplu, în felul următor : înainte de antrenament se vor recolta
datele de referinţă; urmează un moment după încălzirea generală,
eventual după cea specifică; una sau două momente din antrenament,
după anumite vârfuri de efort; la sfârşitul orei şi câteva minute în plus,
pentru urmărirea reacţiei de revenire.
În momentele alese, sportivul se prezintă de urgenţă la punctul
desemnat anterior, unde se recoltează datele hotărâte anterior,
întotdeauna în aceleaşi condiţii, de preferinţă în clinostatism sau şezând
pe un taburet.
Pentru ca aceste momente să fie cât mai scurte şi cât mai eficiente,
sportivii desemnaţi a fi studiaţi în şedinţa respectivă, vor fi instruiţi
asupra derulării exacte a orei de antrenament şi a obligaţiilor pe care le
au faţă de antrenor şi medic.

Tabel 29 – Aprecierea stării de oboseală în cursul observaţiei pedagogice

Semne Oboseală uşoară Oboseală mare Supraâncordare
Culoarea feţei Înroşire uşoară Înroşire puternică Paloare sau
cianoză
Mers nesigur,
necoordonat,
uneori
Mişcări Vioaie Uneori nesigure imposibilitatea
menţinerii poziţiei
ortostatice
Bună, cu răspuns Răspuns mai puţin Răspuns lent,
Atenţia prompt şi adecvat prompt şi cu nesigur şi adeseori
la diferiţi excitanţi greşeli neadecvat
Mişcări respiratorii
FR uşor crescută, FR mult crescută, superficiale, FR
Respiraţia ritm regulat ritm regulat, foarte mare, ritm
respiră mai mult pe neregulat, respiră
gură numai pe gură
În cantitate foarte
mare; în unele
Transpiraţia Uşoară Abundentă cazuri mai mult în
½ inferioară a
corpului.

Cunoscând curba de efort realizat în cursul lecţiei de antrenament,

se poate urmări curba reacţiei organismului din punct de vedere al
parametrilor recoltaţi.

85
 Din studiul graficelor cât şi cu ajutorul unor formule propuse de o
serie de cercetători în domeniu, se poate aprecia “preţul biologic” al
efortului respectiv (exprimat în FC sau/şi TA).
Karvonen (Finlanda), propune în acest sens, două formule:

• (FC max - FC repaus) + ( K + FC repaus) = FC dorită

ex. (180 - 60) + (1 + 60) = 180

FC max = 180
FC repaus = 60
K = 1 (deoarece efortul propus a fost de 100%, K reprezintă 1% din
efortul dorit)

• (FC obţinută - FC repaus) / (Fc max - FC repaus) x 100 = FC %

(găsită)

ex. (180 - 60) / (200 - 60) x 100 = 86% (găsită)

Formula, apreciază intensitatea efortului depus pe baza FC obţinute

în cursul efortului, faţă de FC maximă şi cea de repaus.

Revenirea organismului după efort poate fi apreciată cu ajutorul

testului Dorgo, care ia în considerare FC de repaus şi FC din minutele 1,
3 şi 5 după terminarea efortului.

Chiar şi simpla observaţie (observaţia pedagogică) a reactivităţii

subiecţilor la effort (tabel xxx), ne poate da indicaţii asupra intensităţii
acestuia, prin semnele periferice vizibile, cum ar fi : transpiraţia,
culoarea tegumentelor, frecvenţa respiratorie, etc.

3.2.2. Testele de teren

În ce priveşte testele de teren, ele urmăresc imitarea cât mai fidel
posibil a efortului specific impus de tipul de antrenamnet, specific
sportului studiat sau sunt teste globale referitoare la starea de
antrenament a organismului.
Câteva exemple de eforturi specifice ar fi :

1. Proba bazinului (Drăgan), se realizează în felul următor:

• se notează FC şi TA de repaus

86
 • urmează 10 - 15 minute de acomodare cu apa, urmate de o
lungime de bazin în viteză maximă
• se notează din nou FC şi TA, valorile de după efort

2. Proba specifică din volei (Miron Georgescu) :

• 5 - 10 plonjoane în 15 - 45 secunde, considerând câte 3 secunde
pentru un plonjon
• pauză 5 minute, urmată de
• 10 - 20 lovituri de atac cu înălţime maximă în 30 - 60 secunde,
considerând câte 3 secunde pentru o lovitură
• se urmăreşte FC şi TA de repaus şi de efort

3. Proba specifică pentru fotbal (I. Stănescu, N. Petrescu) :

• alergare cu mingea 20m terminată cu lovirea puternică a mingii,
cu 6 repetări
• se urmăreşte FC şi TA de repaus şi de efort

4. Probă specifică în atletism, cu urmărirea unor parametri

biochimici :
• încălzire
• alergare maximală 100m cu cronometraj pe fiecare 50m, pentru
determinarea vitezei maxime în m/s

• se determină lactatul capilar de repaus

• alergare maximală 300m
• se determină viteza în m/s
• se determină lactatul după efort
• se calculează un indice alacatcid, asemănător celui determinat în
laborator23 :

IA = vmax 50 / vmax 300 / lactat 50 / lactat 300

Valori mai mari de 0,8 arată că subiectul are rezerve alacatcide.

Se mai pot determina economia metabolică (EM) şi economia

cardio-vasculară de efort (EC) în felul următor :
• se determină FC şi aciditatea lactică de repaus
• urmează o alergare de 2000 m la 80% din capacitatea de
performanţă, după care se determină :
23
IA=indice alactic, vmax 50=viteza maximă la 50m (respectiv 300m)

87
 • FC şi aciditatea lactică imediat după efort

EM = ∆ lactat / viteză

EC = FC max de efort / viteză

Cu cât valorile obţinute sunt mai mici, cu atât putem aprecia o

ameliorare a stării funcţionale, a fitness-ului.

5. Un test de teren larg utilizat pentru determinarea puterii aerobe,

este proba Cooper, care măsoară distanţa parcursă în alergare, pe o
durată fixă de 12 minute. Aprecierea se face calitativ, în funcţie de
valorile optime parcurse în funcţie de vârstă (tabel 7) :

Tabel 30 – Aprecierea testului Cooper 24 în funcţie de vârstă şi

performanţe
Femei < 30 ani 30-39 ani 40-49 ani > 49 ani
Slab < 1,52 (Km) < 1,36 < 1,20 <1,04
Mediocru 1,52-1,82 1,36-1,66 1,20-1,50 1,04-1,34
Mediu 1,84-2,14 1,68-1,98 1,52-1,82 1,36-1,66
Bun 2,16-2,62 2,00-2,46 1,84-2,30 1,68-2,14
Excelent ≥ 2,64 ≥ 2,48 ≥ 2,32 ≥ 2,16

Bărbaţi < 30 ani 30-39 ani 40-49 ani >49 ani

Slab < 1,52 < 1,36 <1,20 < 1,04
Madiocru 1,60-1,98 1,52-1,82 1,36-1,66 1,28-1,58
Mediu 2,00-2,38 1,84-2,20 1,68-2,06 1,60-1,98
Bun 2,40-2,78 2,24-2,62 2,08-2,46 2,00-2,38
Excelent ≥ 2,80 ≥ 2,64 ≥ 2,48 ≥ 2,40

Testul poate fi realizat şi prin cronometrarea timpului necesar

parcurgerii unei anumite distanţe standard.

Este un test periculos pentru subiecţii neantrenaţi, care pot dezvolta

stări de suprasolicitare a organismului cu consecinţe catastrofale, motiv
pentru care Cooper însuşi propune înlocuirea alergării de 12 minute cu o
cursă contracronometru pe o distanţă de 2.400m, evaluarea performanţei
realizându-se pe baza timpului obţinut
24
Distanta parcursa în Km, în interval de 12 minute de alergare - dupa Cooper, K.H,
The Aerobics Program for Total Well-Being, New York, M.Evans & Co. Inc.
1982.

88
 6. Pool test
Se realizează un efort de alergare sub forma a trei etape a 25m, cu
30 secunde pauză între parcursuri.
Se determină FC de repaus, FC de revenire imediat după efort, cât
şi în minutele 3 şi 5, calculându-se indicele Dorgo.

7. Un alt test de teren relativ uşor de realizat, se compune din două

etape de alergare :
• primă alergare de 15m în viteză maximală, cronometrată pentru
determinarea vitezei de deplasare în m/s
• după o pauză de 30 minute se realizează o a doua alergare, pe o
distanţă de 90m, cronometrată de asemenea pentru determinarea vitezei
de deplasare în m/s
• se recoltează lactatul de repaus, de 15m şi de 90m, după care se
calculează indexul alactic după formula :

vm/s la 15m x vm/s la 90m

IA =
∆ lactat la 15m x ∆ lactat la 90m

În medie se consideră valoare bună, un IA = 0,8

IA > 1 → capacitate lactică bună (15 m - anaerob-alactacid)
IA < 0,7→ capacitate alactacidă bună (90 m - aerob alactacid)

89
Tabel 31 – Cerinţe de nivel mondial pe ramuri de sport
Watt
Sportul Proba 6’ 1’ 20’’ 10’’
max
Sprint M B Exc Exc FB
Sărituri M B Exc Exc FB
Atletism Aruncări M B FB FB FB
Demifond B Exc FB B B
Fond Exc M M M M
3000m obstacole Exc B B B B
Mars Exc B B B B
Biatlon Exc FB FB FB FB
Bob M B FB Exc Exc
Box FB B FB FB B
Canotaj Exc FB FB FB FB
Kaiac-Canoe B Exc FB FB FB
Ciclism Fond Exc FB FB FB FB
Pistă FB FB FB Exc Exc
Călărie M M B B B
Decatlon FB B B B B
Haltere M B Exc Exc Exc
Înot 100m - 50m B B Exc Exc FB
200m – 1500m FB-Exc FB-B B B B
Judo B B FB Exc Exc
Jocuri sportive FB FB FB FB FB
Lupte B-FB B FB FB FB
Moto M M B B B
Patinaj Viteză Exc FB FB FB FB
Artistic B B B B B
Pentatlon FB B B B B
Sanie M B B FB FB
Schi Fond Exc FB FB FB FB
Alpin B B FB FB FB
Scrimă M M Exc Exc B
Sărituri în apă M B FB FB FB
Tenis de câmp FB B FB FB FB
Tenis de masă B B FB FB FB
Tir M M M M M
Gimnastică M M B B B
Iahting B B B B B
Parasutism M M M B B
Popice M M B B B

90
 4. JURNALUL DE AUTOCONTROL MEDICAL
Jurnalul de autocontrol medical este un document personal al
sportivului, care concretizează ca primă formă, colaborarea strânsă dintre
sportiv, antrenor şi medicul sportiv.
Sportivul va înregistra zilnic, sub formă de grafic sau/şi cu ajutorul
unor calificative, o serie de parametri obiectivi şi subiectivi care,
coroboraţi cu rata efortului general şi sportiv zilnic, vor putea oferi o
oglindă fidelă a reactivităţii organismului la solicitările cotidiene şi
sportive pe perioada respectivă.

Parametri obiectivi :
• greutatea corporală se determină zilnic, dimineaţa pe nemâncate,
după eliminarea emonctorilor, complet dezbrăcat. Se înregistrează grafic
cu o culoare neutră, având trasat cu roşu valoarea greutăţii ideale de
concurs. Punctat sau cu o altă culoare, se mai poate înregistra şi curba
greutăţii după efort fizic (antrenament).
• FC se notează dimineaţa după trezire în clinostatism şi în
ortostatism după 1 minut de la ridicarea lentă în picioare.
• temperatura centrală, se notează, dimineaţa la trezire, înainte de
începerea oricărei activităţi.

Parametri subiectivi :
• durata şi calitatea somnului
• starea generală la trezire
• pofta de activitate, cotidiană
• apetit
Toate acestea se notează cu ajutorul calificativelor FB (foarte bun),
B (bun), M (mediu), S (satisfăcător), NS (nesatisfăcător), R (rău), FR
(foarte rău).
• antrenamnetul (eventual concursul), deci efortul specific, se
notează ca durată, ex. 2x2 ore, 2x1,5 ore, etc.
Se mai complectează o rubrică, cea de diverse, unde se notează o
serie de observaţii ce nu pot fi făcute grafic :
• cefalee, ameţeli, palpitaţii
• momentul sesizării lor
• durată, intensitate
• cedează spontan, la odihnă sau la intervenţie medicamentoasă
• accidente de orice fel (sportive sau domestice)
• ciclul hormonal la sportive

91
 Sportivul va avea acest jurnal de autocontrol, permanent asupra sa,
pentru a putea fi consultat oricând de antrenor şi / sau medic, în vederea
ajustării efortului de antrenament.

5. FIŞA DE NUTRIŢIE SPORTIVĂ

La realizarea unui regim alimentar corespunzător etapei de pregătire
sportivă şi sportului practicat, se va ţine cont de anumite principii
medico-sportive şi dietetice:
1. trofinele vor acoperi anumite proporţii din necesarul caloric
zilnic în funcţie de natura efortului fizic (ramură sportivă practicată),
etapa de pregătire, sex, vârstă, anotimp şi/sau zonă geografică
2. alimentele vor asigura, prin mijloace specifice, refacerea post
efort
3. vor contribui la menţinerea stării de sănătate şi a stării de
antrenament
4. vor satisface atât nevoile nutritive cât şi pe cele psihice ale
sportivilor

Necesarul caloric al unui sportiv, se va determina ţinând cont de :

• tipul de efort impus de sportul practicat
• activităţi cotidiene - servici, şcoală, familie, etc.
• vârsta sportivului; sportivii copii şi adolescenţi, vor necesita un
plus de 10%, fiind în creştere
• temperatura mediului ambiant va solicita un ±5 - 10% pentru
echilibrarea temperaturii corpului (termoreglare)
• se mai adaugă o medie de 10% pentru acţiunea dinamică
specifică a alimentelor (6-8% glucide, 2-5% lipide şi 20-40% proteine)
• pentru pierderile suferite în procesul culinar, se consideră un
plus de 10%
• se mai adaugă cca 5 - 10% pentru contracararea pierderilor
suferite în cursul digestiei şi absorbţiei la nivelul tubului digestiv
• necesarul energetic bazal, este apreciat în medie, la 1 Kcal / Kg
corp / oră

Ţinând cont de toate acestea, necesarul energetic pe 24 de ore al

unui sportiv, se poate calcula prin însumarea caloriilor cheltuite în cursul
diferitelor activităţi, inclusiv cele sportive, din ziua respectivă, raportate
la greutatea corporală (raportarea se va face la greutatea actuală ori la
cea ideală de concurs, în funcţie de etapa de pregătire), sau prin
utilizarea nomogramei Boothby-Berkson-Dunn (Figura 15).

92
93
 Pentru calculul greutăţii ideale (a vârstei, fără a ţine cont de idealul
ramurii sau probei sportive), se pot utiliza formulele prezentate la
capitolul referitor la determinarea structurii corporale ori cea propusă de
Vague25 :

Gi = K + ¾ (T - 150) + ¼ (V - 20)

sau formula utilizată de Societatea Americană de Asigurări:

sex. F Gi = 50 + 0,75 (T - 150) + (V - 20) / 4

sex. M Gi = 50 + 0,75 (T - 150) + (V - 20) / 4 x 0,9

Formula de calcul pentru necesarul energetic (NE) zilnic, poate fi

prezentată în felul următor :

NE / 24h = G x Σ cheltuieli energetice / 24h

la care se adaugă corecţiile legate de vârstă, temperatură, acţiune

dinamică specifică a alimentelor, pierderi culinare, etc.

Nomograma Boothby – Berkson – Dunn, permite estimarea

metabolismului bazal al individului, de la care prin aplicarea unor factori
de corecţie se poate estima necesarul energetic pe 24h. (Boothby, W.M.;
Berkson, J.; Dunn. H.L. “Studies of energy of normal individuals : A
standard for bazal metabolism, with a nomogram for clinical
application”, Am. J. of Physiology 1936, No.116, pp:468-459)
Practic se procedează în felul următor : se uneşte cu o riglă valoarea
greutăţii corporale exprimată în Kg pe coloana I cu valoarea înălţimii
corporale exprimată în cm de pe coloana II, pentru a putea citi pe
coloana III mărimea suprafeţei corporale exprimată în m2. În continuare,
valoarea suprafeţei corporale de pe coloana III se uneşte cu cifra
indicând vârsta în ani a subiectului, reprezentat pe coloana IV, pentru a
putea citi în acest fel, mărimea metabolismului bazal prezentată pe
coloana V, exprimată în Kcal. Îinând cont de factorul de corecţie pentru
efortul fizic cotidian, reprezentat pe coloana VI, se poate citi în final, pe
coloana VII necesarul energetic zilnic, exprimat în Kcal.

25
Gi = greutatea ideală calculată în Kg; T = Statura (talia) în cm; V = vârsta în ani;
K = constantă de calcul (sex F = 43;sex M = 50)

94
 NE / 24h mai poate fi aproximat şi pe baza datelor medii oferite de
literatură, ale consumurilor energetice din diferitele activităţi sportive,
raportate la probă sau durata jocului sportiv.

Tabel 32 – Consum energetic raportat la anumite forme de efort în sport

Forma de efort Durata probei / Consum energetic -
sportiv distanţa de parcurs Kcal
Alergare 100 m 35
200 m 70
Marş 400 m 100
800 m 130
1 500 m 170
3 000 m 230
5 000 m 450
10 000 m 750
5 Km 250
10 Km 60
50 Km 2 300
Maraton 2 500
Patinaj 500 m 45
1 500 m 80
5 000 m 200
10 000 m 400
Canotaj 10 Kcal/1’/cursă
Fotbal meci complet cca.1500
Baschet meci complet cca. 900
Volei 1’ de joc cca. 10
Lupte efort mediu / 1’ 8,5 - 9,5
efort intens / 1’ 13 - 14
Box meci (3 x 3’) cca. 200
(după “Medinski Spravocinic trenera” Izd. Fizicultura I Sport, Moskova,
1976)
Cunoscând NE / 24h, sportul practicat şi etapa de pregătire sportivă,
se va trece la calculul raţiei alimentare.
Trofinele, cunoscând faptul că eliberează anumite cantităţi
energetice în cursul reacţiilor metabolice, vor acoperi anumite procente
din NE / 24h. (1g Glucide - 4,1 Kcal, 1g Proteine - 4,1 Kcal, 1g Lipide
- 9,3 Kcal, 1g Alcool - 7,1 Kcal). În general aceste valori vor oscila
între :

95
 G 42 - 60% P 15 - 22% L 25 - 36%

Tabel 33 – Repartiţia trofinelor în raţia alimentară în funcţie de efortul

depus şi de greutatea subiectului (După Schroers, G.)
Kcal /
Tipuri de efort
Exemple Kg.corp G Nec.E/zi G% P% L%
fizic / zi
Sporturi de Alergare pe
rezistenţă distanţe medii 75 66 5500 60 15 25
şi lungi
Sporturi cu Conducători
variaţii de de cursă, 74 72 5800 56 17 27
energie patinaj viteză
Sporturi de Box, lupte
70 75 5800 50 20 30
luptă
Jocuri Baschet, volei
70 72,5 5500 54 18 28
sportive
Sporturi de Alergare pe
viteză şi forţă distanţe
66 72 5200 52 18 30
scurte, patinaj
artistic
Sporturi cu Haltere,
solicitarea aruncarea 76 89 6800 42 22 36
puterii greutăţi

Pentru realizarea unui regim alimentar echilibrat, se va mai ţine

cont şi de natura trofinelor, preferându-se proteinele şi lipidele animale
alături de polizaharide :

70% polizaharide
• Glucide
30% mono + dizaharide

60 - 70% de origine animală

• Proteine
30 - 40% de origine vegetală

70% de origine animală

• Lipide
30% de origine vegetală

O alimentaţie echilibrată va trebui să fie cât mai variată şi mai

plăcută, atât ca aspect, cât şi ca gust. Se vor utiliza deci, diverse

96
produse, ţinând cont şi aici, de o anumită repartiţie procentuală optimă,
după cum urmează :

Carne + derivate 4 - 8%
Lapte + derivate 10% (3-35% în fcţ. de vârstă)
Ouă 3 - 4%
Grăsimi 12 - 17%
Pâine + cereale 25 - 45% ( în medie 35%)
Legume + fructe 17 - 18%
Zahăr + derivate 7 - 8%

Având necesarul de alimente care să satisfacă necesarul energetic

pe 24h, acesta va trebui repartizat în mod echilibrat, pe mese, astfel încât
să asigure aportul energetic optim, în toate momentele zilei.
În general, se consideră în felul următor :

Mic dejun 25% din NE / 24h

Prânz 45% din NE / 24h
Cina 20% din NE / 24h
Gustare x 2 2 x 5% din NE / 24h

Aportul alimentar va trebui să asigure şi necesarul hidric / 24h. În

general, pentru activităţi uşoare, necesarul hidric / 24h va fi aproximativ
egal cu necesarul energetic / 24h. La eforturi mari, se va ţine cont de
cantitatea de apă pierdută prin transpiraţie, care poate fi de 1 - 2 litri până
la 10 litri, în funcţie durata şi intensitatea efortului, cât şi de temperatura
mediului ambiant.
La calculul raţiei hidrice se va ţine cont de aportul hidric făcut o
dată cu ingestia preparatelor şi a lichidelor alimentare (ceai, supă, lapte,
sucuri), a apei din crudităţi, care, realizează apa exogenă, cât şi de apa
rezultată din procesele metabolice, adică apa endogenă (aprox. 300ml).
Pentru calculul apei endogene se ţine cont de următoarele

10 g Proteine eliberează în organism 4,1g apă

10 g Lipide eliberează în organism 10,7g apă
10 g Glucide eliberează în organism 6,1g apă

Deşi se consideră că o alimentaţie echilibrată asigură necesarul de

vitamine şi săruri minerale, în unele cazuri este nivoie de suplimentarea
lor.

97
 Redăm în continuare, necesarul vitaminic al unui nesportiv faţă de
sportivul aflat în diferite etape de pregătire

Tabel 34 – Necesar vitaminic în efort

Efort de viteză şi Efort de
Necesar forţă rezistenţă
Denumirea
Nesportiv Pregă-t Con-cu Pregă-t Con-cu
Vitaminei
(mg) ire rs ire rs
(mg) (mg) (mg) (mg)
A 1,5 2 2-3 3 3-6
B1 1,5 2-4 2-4 3-5 4-8
B2 3 3 3-4 3-4 3-5
B6 0,7 - 0,9 15 15-20 20-25 30
PP 20 30 30 30-40 40
C 70 100-140 140-200 140-200 200-400
E 7 - 10 14-20 24-30 20-50 30-50

Cu datele prezentate mai sus, se poate calcula o raţie alimenatră de

întreţinere.
Raţia de refacere va fi uşor hipocalorică, iar în ce priveşte trofinele,
se recomandă ca raţia să fie hiperglucidică, normoproteică şi
hipolipidică.
În ziua de concurs, alimentaţia va constitui suport energetic pentru
efort, masa precompetiţională fiind servită cu 2½ - 3 ore, înainte de
startul în concurs.
Mulţi sportivi, din motive de stress emoţional, nu suportă
alimentaţia solidă în ziua competiţiei. Acestora, li se recomandă o
alimentaţie lichidă, care are şi avantajul portabilităţii şi a consumului
fracţionat.
În ce priveşte utilitatea lichidelor de întreţinere, preparate din sucuri
naturale de fructe, cu apă minerală necarbogazoasă sau ceai, cu adaos de
glucoză sau zahăr, vitamine, eventual săruri minerale, părerile sunt
înpărţite, unanimitate existând doar în ce priveşte necesitatea unei foarte
bune hidratări în momentul startului, cu prize mici de lichid şi pe
parcursul probelor de anduranţă, lichidul ideal recomandat fiind apa
simplă.
Literatura medico sportivă mai vorbeşte şi despre două tipuri de
raţii alimenatre cu valoare ergotropă, aplicate în asociere obligatorie cu
un anumit tip de antrenament.

98
 • Pentru creşterea anduranţei, o serie de autori propun o creştere a
rezervelor de glicogen în ultimele zile dinainte de concurs, printr-o
mărire a aportului glucidic, după ce în prealabil s-a realizat o oarecare
spoliere a acestor rezerve (foamea de glucide). (nu prea este recomandat
în ultimul timp, deoarece s-a constatat că are şi efecte negative
metabolice).
• Pentru mărirea masei active în detrimentul ţesutului adipos, se
recomandă un regim cu o suplimentare a raţiei proteice cu cca. 1g/Kg
corp/zi. Studiile au arătat că într-un interval de 6 - 8 săptămâni se poate
obţine în acest fel, un câştig de masă activă de 2 - 4 Kg, la sporturile de
forţă.

Prezentăm mai jos un model de fişă de alimentaţie a sportivului :

Nume, Prenume…………………...Vârstă……….Sex……….Talie…….
Greutatea actuală………………….Greutatea optimă……………………
Suprafaţa corporală………………..Sportul practicat (Proba)……..……..
Categoria sportivă…………………Vechimea……………..…………….
Masa activă (Kg şi %)……………..Ţesut adipos (Kg şi %)……….…….
Stare de sănătate…………………...Dezvoltare fizică……………………
Etapa de antrenament…………………………………………………..…
Nr. antrenamnete/săptămână……………………………………………..
Durata antrenamentului…………………………………………………...
Dominanta antrenamentului………………………………………………
Obiectiv de performanţă (competiţie, dată, loc)…………………………..
• Recomandări privind alimentaţia (NEKcal/24h)
Proteine %, grame, Kcal…………………………………………………..
Glucide %, grame,
Kcal………………………………………………….
Lipide %, grame,
Kcal…………………………………………………..
Lichide…………………………………………………………………….
Vitamine, săruri minerale, altele………………………………………….
Repartiţia pe mese
• Recomandări privind alimentaţia la altitudine medie (NEKcal/24h)
Proteine %, grame, Kcal
Glucide %, grame, Kcal
Lipide %, grame, Kcal
Lichide
Vitamine, săruri minerale, altele
Repartiţia pe mese
• Recomandări privind alimentaţia de refacere (NEKcal/24h)

99
Proteine %, grame, Kcal
Glucide %, grame, Kcal
Lipide %, grame, Kcal
Lichide
Vitamine, săruri minerale, altele
Repartiţia pe mese
• Recomandări privind alimentaţia din ziua de concurs (NEKcal/24h)
Proteine %, grame, Kcal
Glucide %, grame, Kcal
Lipide %, grame, Kcal
Lichide
Vitamine, săruri minerale, altele
Repartiţia pe mese

Tabel 35 - Energia cheltuită în diferite forme de activitate, cotidiană

sau sportivă.
Forma de activitate Kcal / Kg /oră
mers - plimbare 2,86
mers (v = 4,5 Km / h) 3,00
mers (v = 6 Km / h) 4,50
mers în pantă 10% (v = 3 Km / h) 5,00
alergare (v = 8,5 Km / h) 9,30
ciclism (v = 9 Km / h) 3,60
ciclism în pantă 3% (v = 9 Km / h) 6,00
ciclism (v = 22 Km / h) 9,25
patinaj 4,4 - 9
ski 8 - 14
înot 3 - 11
canotaj 3 - 10
conducere auto 1,90
călărie - plimbare 2,40
călărie - trap 5,30
călărie - galop 7,70
tenis de masă 5,50
gimnastică uşoară 2,40
gimnastică intensă 6,50
prăşit 4,40
strâns fân 6,40
tractorist 2,55
îngrijire bovine 3,80

100
îngrijire porcine 3,97
îmbrăcat, dezbrăcat 1,70
servire masă 1,40
scris şi citit la birou 1,40
ştergerea prafului 2,70
măturat 2,40
Tabel 35 - continuare
Forma de activitate Kcal / Kg /oră
curăţenie cu aspiratorul 3,70
croşetat 1,40
cusut cu maşina cu pedală 1,60
îmbrăcat copil 2,90
spălat rufe manual 2,80
călcat rufe cu fierul 2,00
curăţat legume 1,60
spălat vase 2,00
citit cu glas tare 1,50
stând în poziţie de “drepţi” 1,63
tăiat lemne 6,86
dulgherit, tâmplărit 4,33
zidărit 4,07
săpat pământ 7,00
cosit manual 8,00
secerat manual - femei 6,00
secerat manual - bărbaţi 7,20

6. DOPINGUL
Temenul de doping, desemnează utilizarea unor substanţe şi / sau
metode, cu scopul creşterii artificiale a performanţei sportive.
Dopingul produce prejudicii atât sănătăţii celui ce o practică, cât şi
eticii sportive.
1. clase doping
A. stimulante
• amfetamine
• cafeina
• efedrina
• ß2 agonişti
B. narcotice şi analeptice
• morfina

101
 • heroina
• petidina
• pentazocina
C. agenţi anabolizanţi
• steroizi androgeni anabolizanţi
• ß2 agonişti
D. diuretice
• furosemid
• nefrix
• acetazolamidă
• spironolactona
E. hormoni peptidici şi analogi
• ACTH (corticotropină)
• HGH (hormon de creştere hipofizar)
• HCG (gonadotrophină corionică)
• EPO (eritropoetină)
2. Clase doping
A. dopingul cu sânge
B. manipulări
• fizice
• chimice
• farmacologice
3. Restricţii
A. alcoolul
• tir
• pentatlon - proba de tir
B. marihuana
C. analgezice locale
D. corticosteroizi locali
E. ß blocante
Substanţele notate la punctele A şi B, nu sunt considerate agenţi
dopanţi, dar la cererea unor federaţii sportive, pot fi determinaţi, mai ales
la unele ramuri sportive.
Cele menţionate la punctele C, D şi E, în caz de administrare, ca
tratament la microtraumatisme sau intercurenţe, se vor face cu
notificarea în scris a comisiei medicale, cu specificarea numelui
sportivului, ora administrării diagnosticul, forma de administrare, locul
administrării (injecţia), proba şi ora la care intră sportivul în concurs.

102
 - Metode de detecţie şi sancţiuni -
Detecţia - identificarea substanţelor doping se face prin două
metode principale :
• cromatografie
• spectrometrie de masă
Sancţiuni :
• efedrina - la prima detecţie - suspendare din activitatea sportivă
pentru 3 luni
• restul substanţelor
– la prima detecţie - suspendare din activitatea sportivă
pentru 2 ani;
– la a doua detecţie, pentru toate substanţele dopante -
suspendare din activitatea sportivă pentru toată viaţa.
- Metodologia unui control doping -
Controlul doping se face prin sondaj. Subiectul selecţionat este
anunţat în scris prin curier şi semnează o fişă prin care se angajează ca în
decurs de 60 minute, se prezintă la staţia doping.
Din momentul luării la cunoştinţă, este însoţit permanent de un
oficial.
La punctul de control doping va declara medicaţia efectuată în
ultimele 72 de ore. În continuare, sportivul alege un recipient pentru
colectarea urinii. Este însoţit la staţia de urinare, unde recoltează
produsul ce va fi analizat. Micţionarea se face în prezenţa medicului
desemnat cu urmărirea recoltării, în cabina special amenajată.
În continuare, sportivul alege două truse, care fiecare conţine câte
un recipient ce se va închide ermetic (mai nou este doar o trusă cu două
recipiente de culare diferită, galben şi verde. Recipinetul galben
constituie proba 1 iar recipientul verde constituie proba 2), în care
recipiente se pune urina colectată anterior, după care trusele se sigilează
şi se etichetează. Urina este repartizată în recipienrte de către sportiv,
care şi închide recipientele. Acestea vor fi sigilate şi etichetate în
prezenţa sportivului.
Din acest moment, sportivul este liber să revină la cantonament.
Una din truse, cu proba biologică, merge la laborator, care va
comunica rezultatul, organului care a făcut comanda.
Dacă reacţia este pozitivă, o altă echipă va realiza a doua
determinare, cu cealaltă probă, la acelaşi laborator, cu aceiaşi reactivi.
Primul test este cel informativ.
Cel de-al doilea test este cel definitiv.

103
 Validitatea unui control doping, poate fi anulată de faptul că selecţia
subiecţilor supuşi testului este făcută de organul care realizează dopajul.
Actualmente, controalele doping se realizează şi între competiţii,
pentru primii 20 clasaţi într-o probă.
Sportivii care fac parte din acest grup, sunt obligaţi să anunţe
federaţia în caz că urmează să părăsească domiciliul declarat, pentru un
interval mai mare de 3 zile, în caz contrar se consideră tentativă de
doping (nu se consideră părăsire de domiciliu declarat, deplasarea
organizată în cantonament).

104
BIBLIOGRAFIE

01. Andronescu, A. “Anatomia copilului”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1966
02. Belloiu Maria “Cercatarea potenţialului biologic la tineri”,
Editura Medicală, Bucureşti, 1972
03. Bloomfield, J. “Textbook of Science and Medicine in Sport”,
Fricker, P.A. Blackwell Scientific Publications,Melburn,
Fitch, K.D. Australia, 1992
04. Boothby, W.M. “Studies of energy of normal individuals : A
Berkson, J. standard for bazal metabolism, with a
Dunn. H.L. nomogram for clinical application”, Am. J. of
Physiology 1936, No.116, pp:468-459
05. Cosma Mihai “Explorări paraclinice în practica medicală”,
Editura Junimea Iaşi, 1982
06. Drăgan Ioan “Îndrumar de lucrări practice în Medicina
Rosseti Anca Sportivă”, IMF Bucureşti – LITO, 1989
07. Egger Garry “The New Fitness Leader’s Handbook”,
Champion Nigel Kangaroo Press, Australia, 1988
08. Ifrim Mircea “Antropologie motrică”, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1986
09. Maglischo, W.E. “Swimming Faster”, Mayfield Publishing Co.,
California, 1982
10. Mincu Iulian “Alimentaţia raţională a omului sănătos”,
Editura Medicală, Bucureşti, 1978
11. Monod, H. “Physiologie du Sport – Bases physiologiques
Flandrois, R. des activites physiques et sportives”, Edtura
Masson, Paris, 2000
12. Radu Mihai Vasile “Sistemul Internaţional de Unităţi în
Medicină”, Editura Medicală, Bucureşti, 1986
13. Schroers Gunter “Sportehrnährung – Allgemeine und Spezielle
Während der trainings und Wettkampfphasen”,
Lucrare prezentată în decembrie 1988 pentru
obţinerea gradului de antrenor grupa A,
Germania
14. Szogy, A. “Un test de 1 minut executat pe cicloergometru
Cherebenţiu, G. pentru determinarea capacităţii anaerobe”. A
IV-a Sesiune de Comunicări Ştiinţifice a CMS
Bucureşti, 1973
15. Teodorescu Exarcu, I “Fiziologia şi fiziopatologia respiraţiei”,

105
 Duţu Ştefan Editura Medicală, Bucureşti, 1979
16. xxx “Manuel de Medicine du Sport”, Comite
International Olympique, Comission Medicale
du CIO; une publication de la solidarite
Olympique – Hurtfort Entreprises, LTD,
Calgary, Alberta – Canada, 1990
17. xxx sub redacţia “Medicina culturii fizice”, Editura Medicală,
Ulmeanu Fl.C. Bucureşti, 1965
18. xxx sub redacţia “Elemente de investigaţie în medicina
Drăgan Ioan sportivă”, Editura Stadion, Bucureşti, 1970
19. xxx sub redacţia “Medicina Sportivă”, Editura Stadion,
Drăgan Ioan Bucureşti, 1974
20. xxx sub redacţia “Îndrumar de Lucrări practice în medicina
Drăgan Ioan culturii fizice”, Ministerul Sănătăţii CMS,
Bucureşti, 1975 (Lito)
21. xxx sub redacţia “Meidicna Sportivă”, Editura Sport Turism,
Drăgan Ioan Bucureşti, 1982
22. xxx sub redacţia “Practica medicinii sportive”, Editura
Drăgan Ioan Medicală, Bucureşti, 1989
23. xxx sub redacţia “Îndrumar de lucrări practice – Medicină
Drăgan Ioan Sportivă”, LITO IMF, Bucureşti, 1989
24. xxx sub redacţia “Medicina sportivă aplicată”, Editura EDITIS,
Drăgan Ioan Bucureşti, 1994
25. xxx sub redacţia “Explorări morffuncţionale în medicină”,
Marin, Fl. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981
26. xxx sub redacţia “Tratat de fiziopatologie – vol. II”, Editura
Saragea, M. Academiei RSR, Bucureşti, 1987
27. xxx sub redacţia “Fiziopatologie – vol. II”, Editura Academiei
Saragea, M. RSR, Bucureşti 1982

106
ANEXA 1

Modificările TA sistolice în Proba BURGER :

107
ANEXA 2

Unităţi de măsură şi conversii

Randament : Presiuni :

Kg m / min x 0,1634 = Watt mmHg x 0,1333 = k Pa

Watt x 6,118 = Kg m / min k Pa x 7,501 = mmHg

1 CP = 735,4 Watt mmHg = Torr

CP x 0,7355 = K Watt mmHg x 1,333 = mbar

K Watt x 1,36 = CP mbar x 0,7501 = mmHg

Putere : Energie :

1 Watt (W) = 0,0143 Kcal / min Kg m x 9,807 = J (Joule)

1 Watt (W) = 1 Joule / secundă (J / s = 60 J / min) J x 0,102 = Kg m

1 Watt (W) = 60 Newton metri / minut (N m / min) 1 Kcal = 4,1868 Kj

1Watt (W) = 6,118 Kg m / min 1 Kj = 0,2388 Kcal

1 Kcal / min = 69,78 Watt

108
ANEXA 3
Conţinut caloric, trofinic, vitaminic şi de săruri minerale a unor produse alimentare uzuale
(după Iulian MINCU “Alimentaţia Raţională a Omului Sănătos”, Editura Medicală, Bucureşti, 1978)

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Lapte de vaca integral - 100 87 3.5 3.6 4.8 67 0.04 0.04 0.02 1.5 50 160 125 12 0.05 90 98 -
Lapte de vaca partial - 100 88 3.5 3 4.9 65 - - - - 50 160 125 12 0.05 90 98 -
degresat
Lapte de vaca batut - 100 88 3.5 3.6 3.9 64 0.04 0.04 0.2 - 50 160 125 12 0.05 90 98 -
integral
Iaurt extra - 100 88 4 4 3 67 - - - - 50 160 125 12 0.05 90 98 -
Lapte praf din lapte - 100 4 27 24 40 498 0.36 0.28 1.2 5 410 1280 939 96 0.6 790 784 -
normalizat
Brinza grasa de vaca - 100 70 13 9 4.5 156 - 0.03 0.25 1.5 30 120 164 - - 180 150 -
Brinza slaba de vaca - 100 75 17 1.2 4 97 - 0.03 0.25 1.5 30 120 164 25 0.4 150 150 -
Urda - 100 69 18 4 6 136 - - - - 30 - - - - - - -
Brinza de burduf - 100 39 28 28 0.5 377 0.17 0.05 0.4 - 1400 180 922 45 - 624 2100 -
Brinza telemea de oaie - 100 55 17 20 1 270 0.04 - - - 2000 150 388 30 0.6 260 3000 -
Brinza telemea de vaca - 100 57 17 17.2 1 243 - - - - 2000 150 - - - - - -
Cascaval "Dobrogea" - 100 44 24 25 1 334 0.16 0.05 0.4 - 1400 180 750 45 1.3 480 2100 -
Cascaval "Penteleu" - 100 50 25 19 1 283 0.16 0.05 0.4 - 1400 180 708 45 1 505 2100 -
Brinza "Schweitzer" - 100 42 26 26 0.5 350 0.3 0.02 0.42 1 1300 220 900 50 1 750 2000 -
Brinza "Olanda" - 100 44 30 20.8 0.2 317 - - - - 420 110 720 - 1 520 1350 -
Brinza topita crema - 100 52 17 36 0.9 368 - 0.03 0.53 0 420 110 1090 - 1.2 810 1350 -
"Bucegi"
Brinza topita speciala - 100 52 14 28.8 1 330 - 0.03 0.53 0 420 110 1090 - 1.2 810 1350 -
pt. copii
Brinza topita grasa - 100 55 20 20.3 1 271 - 0.03 0.53 0 420 110 1090 - 1.2 810 - -
Brinza topita 3/4 grasa - 100 55 27 13.5 1 241 - 0.03 0.53 0 420 110 1090 - 1.2 810 - -
Brinza topita 1/2 grasa - 100 55 31 9 1 215 - 0.03 0.53 0 420 110 1090 - 1.2 810 - -
Carne si derivate
Carne de vaca slaba 30 143 74 21 3.5 - 118 - 0.15 0.25 0.5 70 350 11 25 4 230 75 111

108
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Carne de vaca 30 143 71 20 8 - 156 - 0.15 0.25 0.5 70 350 10 25 3.5 205 76 111
semigrasa
Carne de vaca grasa 30 143 64.3 18.3 16.3 - 226 - 0.15 0.25 0.5 70 350 10 25 - - - 111
Carne de vitel slaba 35 154 74 22 3 - 118 - 0.15 0.3 1 110 360 11 25 2.9 202 77 114
Carne de vitel 35 154 71.2 20.5 6.8 - 149 - 0.15 0.3 1 110 360 12 25 2.4 214 77 114
semigrasa
Carne de vitel grasa 20 125 72 20.4 6.3 - 143 - 0.75 0.2 0.5 65 330 10 25 - - 70 123
Carne de porc 20 125 60.9 16.5 21.5 - 268 - 0.75 0.2 0.5 65 330 10 25 2.5 172 70 123
semigrasa
Carne de porc grasa 20 125 49 15 35 - 388 - 0.75 0.2 0.5 42 169 8 12 2.2 157 38 ++
Carne de oaie slaba 25 133 72 20 6.5 - 144 - 0.1 0.2 0.5 90 350 13 - - 220 85 ++
Carne de oaie 25 133 54 17 28 - 331 - 0.1 0.2 0.5 84 350 13 24 2.7 220 85 ++
semigrasa
Carne de miel 30 143 62 18 20 - 260 - 0.15 0.2 1.5 84 - 9 - 2.4 169 - -
Carne de gaina slaba 16 118 73 20 5 - 128 - 0.18 0.2 - 85 350 10 28 2 230 60 174
Carne de curca slaba 12 114 65.8 14.5 8.5 - 179 - 0.12 0.11 - 66 367 23 28 3.1 180 123 ++
Carne de curca grasa 12 114 63.1 20.6 15.3 - 227 - 0.12 0.11 - 66 367 23 28 3.1 - - ++
Carne de gisca 14 116 60.8 18.4 20 - 260 - 0.15 - 7.5 85 420 10 - 2 180 120 99
semigrasa
Carne de gisca grasa 14 116 46 16 35 - 392 - 0.15 - 7.5 85 420 10 - 2 - 120 99
Carne de rata 14 116 75 19.6 6 - 136 - 0.09 0.32 7 82 285 10 - 1.7 180 85 81
Carne de cal 30 143 75.6 21 2.5 0.9 113 - - - - 175 176 12 - 2.7 205 - -
Carne de caprioara 25 133 76 20 1.9 - 100 - - - - - - 9 - 3.5 230 - 117
Carne de iepure 16 118 75 22 1 - 98 - - 0.06 1.9 40 390 12 - 3.6 224 - ++
Carne de mistret 20 125 74 22 2.4 - 144 - - - - - - - - - - - -
Creier de bovine - 100 79 10 9 - 125 - 0.2 0.2 12 110 305 10 - 3.6 336 - 84
Ficat de bovine - 100 72 20 5 4 146 6.6 0.37 3 25 87 298 12 22 12 320 101 279
Ficat de porc - 100 72 19 6 3 146 3.1 0.3 3 26 - - 10 - 12 210 - +++
Limba de bovine - 100 68.4 16 15 0.4 207 - 0.2 0.2 0 280 260 30 - 3 180 - ++

109
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Rinichi de bovine, porc - 100 76 18 5 - 122 0.17 0.4 2 12 246 238 12 - 10 250 300 240
Inima de bovine - 100 81.2 15 3 0.8 93 - 0.6 0.9 - 85 380 11 40 8 240 122 ++
Salam de iarna tip Sibiu - 100 24.1 26.5 43.3 - 510 - - - - 1200 - - - - - - -
Salam - 100 45 17 36 - 402 0.02 0.25 0.2 - 1200 - 10 - 2 180 - -
"Rusesc","Poiana"
Salam “Italian, - 100 54 17.4 26.3 - 316 - 0.35 0.2 - 1200 - - - - - - ++
“Bucuresti“Vinatoresc
Salam de vaca - 100 61 20 16.4 - 234 - - - - 1200 - - - - - - -
Muntenia, Bicaz
Debretin - 100 60 22 13 1.4 149 - - - - 1200 - - - - - - -
Sunca presata - 100 52 18.4 26.7 - 324 - 0.9 0.2 - 1200 - 22 - 2 134 - -
Lebervurst - 100 56 17.5 24.2 0.7 302 1.2 0.3 1.5 - 1000 280 10 13 6 230 1500 114
Parizer, Cremvurst, - 100 61 10.1 26.6 - 289 0.2 0.2 0.2 - 1000 - - - - .- - -
Polonez
Toba de porc calitatea I - 100 55 23 22 - 299 - - 1.5 - 1200 - 10 - 2.1 160 - -
Toba de porc calitatea - 100 68 21.6 8.4 - 167 - - - - 1200 - - - - - - -
II
Conserve de carne de - 100 54 13.5 29.3 - 329 - - - - 1500 - - - - - - -
porc in suc propriu
Conserve din carne de - 100 69 20 8 - 156 - - - - 1500 - - - - - - -
vita in suc propriu
Hase din carne de vita - 100 76.1 8.7 12 3.2 160 - - - - 1200 - - - - - - -
Pate de ficat - 100 59 15 25 0.95 295 2 0.3 3 10 1500 - 10 - 10 200 - -
Carne din proc cu
fasole
boabe - 100 69 6 6 19 158 0.01 0.02 - 3 1500 - 71 - - 117 - -
Carne de porc cu - 100 72.2 7.8 10 10 166 0.24 0.05 0.06 6 1500 - - - - - - -
mazare
Carne de vita cu fasole - 100 74.6 10 6 9.4 133 - - - - 1500 - 66 - - - - -

110
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Peste si preparate
Babusca 55 222 77.2 17.3 4.5 - 113 - 0.1 0.15 1 - - - - - - - -
Calcan 60 250 80 17 2 - 88 - 0.08 0.2 - 68 331 30 25 1.1 160 150 ++
Crap 55 222 77 18.9 2.8 - 104 - 0.1 0.15 1 80 300 35 25 1.5 250 200 ++
Heringi de primavara 45 182 73 19.1 6.5 - 139 0.2 0.01 0.33 - 130 300 20 - 1.5 200 - -
Heringi de vara, 45 182 62.7 17.7 18.5 - 245 1.5 0.05 0.3 - 130 300 - - - - - -
toamna, iarna (grasi)
Morun 12 114 76.2 17.5 4.7 - 115 - - - - 130 260 - - - - - -
Nisetru 12 114 67.7 18.5 17.3 - 238 0.3 - - - 130 260 40 20 0.5 280 200 -
Platica 55 222 78.4 16.9 3 - 78 - 0.18 0.04 1 300 80 35 25 1.5 250 200 -
Salau 40 167 78.4 19.4 0.4 - 83 0.12 - 0.05 1 100 330 21 - 0.6 158 - -
Scrumbii de Dunare 45 182 57.6 14.2 25.9 - 299 1.5 0.05 0.3 - 130 260 21 20 0.9 204 200 -
Somn "pama" 12 114 63.5 16.8 18.8 - 244 1.5 0.05 0.3 25 130 260 - - 1.2 85 - -
Stiuca 45 182 79.4 19.1 0.4 - 82 - 0.09 0.07 - 100 330 36 25 0.7 210 105 135
Crap sarat 57 232 53.2 24.4 4.4 - 141 - - 0.05 1 2000 260 - - - - - -
Heringi slabi sarati 48 194 95.5 19 6.2 - 135 0.03 0.01 0.33 - 2000 260 - - - - - -
Heringi grasi sarati 48 194 48 18.9 19 - 254 - 0.01 0.33 - 2000 330 - - - - - -
Scrumbii de Dunare 48 194 54.8 19.9 20.7 - 274 - - - - 1500 330 - - - - - -
sarate
Stiuca sarata 48 194 59.3 22.8 0.5 - 98 - - - - 150 260 - - - - - -
Conserve destavrizi in - 100 58.6 22.3 12.3 - 207 0.21 0.05 0.1 - 100 300 297 - - 348 - -
ulei (numai pestele)
Conserve de crap in sos - 100 71.1 12.4 8.7 2.8 162 - - - - 150 300 356 - - 295 - -
tomat
Conserve de stiuca in - 100 75.1 14.2 4 2.8 123 - - - - 150 300 379 - - 386 - -
sos tomat
Icre de crap - 100 69 25 3 - 130 - - - - 900 400 70 22 2.5 200 1800 -
Icre de stiuca - 100 69 27 1.5 - 125 - - - - 900 400 - - - - - -
Icre negre (caviar) - 100 58.9 26 15 - 246 - - - - 900 420 137 - 0.3 178 - -

111
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Icre de Manciuria - 100 51 35 12 - 255 - - - - 900 420 90 - 1.8 490 - -
OUA
Ou de gaina integral - 100 72 14 12 0.6 171 0.27 0.12 0.35 - 130 140 52 12 2.7 220 160 0
Galbenus (ou de gaina) - 100 52 16 32 0.3 364 0.67 0.3 0.45 - 50 120 145 15 7 500 80 0
Albus (ou de gaina) - 100 86 13 0.2 0.5 57 - - 0.33 - 180 150 5 10 0.1 35 200 0
Praf de ou integral - 100 10 45 40 1.8 564 1 0.35 1 - - - 190 - 8.5 800 - 0
Un ou de gaina cca 50g - - 36 7 6 0.3 85 0.13 0.6 0.15 - 67 70 30 6 1.4 110 80 -
Un ou de rata cca 60g - - 42 7 8 0.2 102 - - - - 70 80 - - - - - -
Legume proaspete
Andive 33 150 93 1.9 0.1 3.2 22 - 0.06 0.11 12 18 400 104 13 - 38 71 +
Anghinare 63 270 84 1.7 0.1 7.5 38 - 0.2 0.01 6 43 430 40 27 1 90 57 +
Ardei gras verde 27 137 92.7 1.1 0.2 4.6 25 - 0.04 0.05 162 - 186 8 - 0.6 25 - -
Ardei gras rosu 27 137 90.2 1.3 0.4 7.3 39 - 0.08 0.08 210 - 186 - - 0.8 - - -
Cartofi noi - 100 82.5 1.7 0.2 17.4 80 - 0.03 - 11 13 550 - - - - - -
Cartofi maturi 15 117 79.6 2.1 0.2 19.1 89 - 0.1 0.05 16 20 510 9 27 1 45 35 6
Castraveti 28 139 94.3 1.3 0.2 2.9 19 - 0.03 0.04 7 15 170 23 9 0.3 27 30 8
Ceapa verde - 100 95.3 1 0.2 8.5 20 - - - 65 20 270 40 30 1 45 30 0
Ceapa uscata 6 106 87.6 1.5 0.2 10.5 51 - 0.05 0.04 6 25 130 34 8 1 45 20 0
Ciuperci 46 185 88.4 5 0.5 2.5 35 - 0.1 0.4 4 12 470 3 14 4.5 135 25 15
Conopida 38 162 91.6 2.8 0.3 3.9 30 - 0.1 0.1 60 10 420 25 17 1 60 30 24
Dovleci 12 118 93.7 0.9 0.1 3.2 18 - - - 10 15 300 40 8 0.4 20 35 -
Fasole verde 9 110 89.4 2 0.2 5.7 33 - 0.06 0.1 16 10 275 40 35 1 60 40 6
Gulii 49 175 91.7 1.8 0.1 6 33 - 0.06 0.05 68 55 340 70 40 0.5 35 60 +
Icre de Manciuria - 100 51 35 12 - 255 - - - - 900 420 90 - 1.8 490 - -
OUA
Ou de gaina integral - 100 72 14 12 0.6 171 0.27 0.12 0.35 - 130 140 52 12 2.7 220 160 0
Galbenus (ou de gaina) - 100 52 16 32 0.3 364 0.67 0.3 0.45 - 50 120 145 15 7 500 80 0
Albus (ou de gaina) - 100 86 13 0.2 0.5 57 - - 0.33 - 180 150 5 10 0.1 35 200 0

112
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Praf de ou integral - 100 10 45 40 1.8 564 1 0.35 1 - - - 190 - 8.5 800 - 0
Un ou de gaina cca 50g - - 36 7 6 0.3 85 0.13 0.6 0.15 - 67 70 30 6 1.4 110 80 -
Un ou de rata cca 60g - - 42 7 8 0.2 102 - - - - 70 80 - - - - - -
Legume proaspete
Andive 33 150 93 1.9 0.1 3.2 22 - 0.06 0.11 12 18 400 104 13 - 38 71 +
Anghinare 63 270 84 1.7 0.1 7.5 38 - 0.2 0.01 6 43 430 40 27 1 90 57 +
Ardei gras verde 27 137 92.7 1.1 0.2 4.6 25 - 0.04 0.05 162 - 186 8 - 0.6 25 - -
Ardei gras rosu 27 137 90.2 1.3 0.4 7.3 39 - 0.08 0.08 210 - 186 - - 0.8 - - -
Cartofi noi - 100 82.5 1.7 0.2 17.4 80 - 0.03 - 11 13 550 - - - - - -
Cartofi maturi 15 117 79.6 2.1 0.2 19.1 89 - 0.1 0.05 16 20 510 9 27 1 45 35 6
Castraveti 28 139 94.3 1.3 0.2 2.9 19 - 0.03 0.04 7 15 170 23 9 0.3 27 30 8
Ceapa verde - 100 95.3 1 0.2 8.5 20 - - - 65 20 270 40 30 1 45 30 0
Ceapa uscata 6 106 87.6 1.5 0.2 10.5 51 - 0.05 0.04 6 25 130 34 8 1 45 20 0
Ciuperci 46 185 88.4 5 0.5 2.5 35 - 0.1 0.4 4 12 470 3 14 4.5 135 25 15
Conopida 38 162 91.6 2.8 0.3 3.9 30 - 0.1 0.1 60 10 420 25 17 1 60 30 24
Dovleci 12 118 93.7 0.9 0.1 3.2 18 - - - 10 15 300 40 8 0.4 20 35 -
Fasole verde 9 110 89.4 2 0.2 5.7 33 - 0.06 0.1 16 10 275 40 35 1 60 40 6
Gulii 49 175 91.7 1.8 0.1 6 33 - 0.06 0.05 68 55 340 70 40 0.5 35 60 +
Hrean 38 162 75 2.2 0.2 17.2 81 - 0.06 - 200 45 400 50 40 1.2 50 16 -
Loboda - 100 92.4 2.9 0.2 1.4 19 - - - 37 30 311 - - - - - -
Mazare verde boabe 53 212 71 8.4 0.5 14 96 - 0.25 0.16 28 15 340 25 40 2 100 34 54
Marar (frunze) - 100 62 1.8 - 5.6 30 - - - - - - - - - - - -
Morcov 8 109 87.2 1.5 0.3 8.8 45 - 0.05 0.06 4 100 220 50 15 1 40 50 0
Napi - 100 92 1.1 0.2 6.3 32 - 0.06 0.06 30 60 240 60 10 0.5 28 70 -
Pastirnac 20 125 80 1.4 0.5 15 72 - 0.09 0.12 16 20 380 57 25 1.3 70 35 -
Patrunjel (frunze) 5 105 87 3.6 0.7 6.6 48 - 0.15 0.3 150 - - - - - - - -
Patrunjel (radacina) - 100 78 1.1 0.8 10 53 - - - - 35 900 300 50 6 120 150 +
Patlagele rosii 3 103 93.9 1.1 0.3 4.3 25 - 0.04 0.04 26 25 310 15 20 0.6 30 60 -

113
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Patlagele vinete 24 131 91.6 1.3 0.2 4.8 27 - 0.04 0.05 1 10 240 11 10 0.4 20 60 -
Praz 17 120 88 2.3 0.4 9.9 54 - 0.08 0.04 20 7 200 60 20 0.7 57 24 -
Ridichi de luna 40 167 94.8 0.6 0.1 3.8 19 - 0.03 0.02 25 60 120 35 10 1.5 25 20 15
Ridichi de iarna 28 139 94 1.3 0.1 4.9 26 - 0.03 0.02 30 152 280 40 20 2 35 60 -
Salata verde 39 164 94.2 1.9 0.3 2.9 22 - 0.04 0.08 14 3.1 320 55 40 2 50 79 9
Sfecla rosie 21 126 87 1.3 0.1 9 43 - 0.02 0.05 9 80 100 28 14 1.5 30 35 -
Spanac 21 126 90.1 3.5 0.3 2 25 - 0.11 0.2 73 70 700 75 57 3 55 100 72
Sparanghel 33 149 92 2 0.2 2.6 21 - 0.17 0.17 33 17 160 13 11 1.1 35 50 24
Stevie - 100 88.6 4.6 - - - - - - 89 60 320 - - - - - -
Telina (radacina) 39 164 87 1.4 0.3 5.9 33 - 0.05 0.04 7 130 340 56 30 1 35 150 +
Urzici - 100 80 7.9 0.7 7.1 68 - - - 123 - - - - - - - -
Usturoi - 100 61.9 7.2 0.2 26 137 - - - 16 20 250 - - - - - -
Varza alba 27 137 91.7 1.8 0.2 5.8 33 - 0.07 0.05 43 30 400 72 70 1.5 60 40 0
Varza de Bruxelles 24 131 84 4 0.5 7 50 - 0.08 0.16 94 32 400 30 - 1 78 - 6
Varza chinezeasca 21 126 93 1.3 0.2 2.9 19 - 0.06 0.03 25 30 400 100 - 2 - - -
Varza rosie 21 126 90.5 1.9 0.2 5.6 33 - - - 50 32 250 55 17 2 32 30 -
Legume conservate
Conopida in apa - 100 95 0.9 - 1.5 10 - - - - 35 300 - - - - -
(sterilizata)
Dovleci in apa - 100 94 1.8 0.5 2.5 21 - - - 10 - 120 - - - - -
(sterilizat)
Fasole verde in apa - 100 94.4 1.5 0.4 2.4 20 - 0.01 0.03 4.2 50 340 37 - 1 28 -
(sterilizat)
Mazare in apa - 100 86.5 2.4 0.5 8.1 48 - 0.1 0.05 4.5 60 900 16 - 0.7 53 -
(sterilizat)
Sparanghel in apa - 100 96 0.8 0.1 2.7 15 0.18 0.06 - 14 17 160 21 - 0.7 32 -
(sterilizat)
Bame in bulion - 100 90 1.5 0.6 6 36 - - - 5.5 - - - - - - -
(sterilizat)

114
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Ghiveci in bulion - 100 93.5 1.2 0.5 3.8 25 - - - 7 40 350 - - - - -
(sterilizat)
Rosii in bulion - 100 92.3 1.7 0.4 4.7 30 - - - 18 25 300 - - - - -
(sterilizat)
Vinete in bulion - 100 93.5 1.1 0.5 2.5 19 - - - 4 20 300 - - - - -
(sterilizat)
Ghiveci in ulei - 100 81 2.5 8 3.4 98 - - - 7 40 330 - - - - -
Tocana de legume - 100 83.5 1.4 6 5.5 94 - - - 30 40 310 - - - - -
(sterilizat)
Tomate umplute cu - 100 80.5 2.1 8 8.4 117 - - - 8.5 25 250 63 - - 87 - -
orez (sterilizat)
Ardei umpluti cu orez - 100 83 1.4 8 8.2 114 - - - 12 - - 62 - - 47 - -
Vinete impanate - 100 81 1.5 8 2.4 90 - - - 2 - - 31 - - 50 - -
(sterilizat)
Bame in ulei (sterilizat) - 100 84.2 1.9 6 6.2 91 - - - 3.5 - - - - - - - -
Suc de tomate - 100 93 1.1 - 4.6 23 - 0.05 - 15 - - 13 - 0.7 32 - -
Bulion de tomate - 100 80 3.6 - 11.5 60 - 0.08 0.05 26 - - 30 - 2 50 - -
Pasta de tomate - 100 68 4.7 - 17.6 92 - 0.05 0.03 40 - - 78 - 2.3 68 - -
Ciuperci deshidratate - 100 11.7 41.7 1.7 30.8 313 - - - - - - 25 - 3.7 103 - -
Cartofi deshidratati - 100 10.2 7.4 0.4 77 350 - - - - - - - - - - - -
Morcovi deshidratati - 100 14.6 9.3 1.5 61.4 304 - - - - - - 242 - 5.9 102 - -
Castraveti murati in - 100 95 - - 3.6 15 - 0.03 - 2.5 - - 25 - 1.2 20 - -
otet
Varza acra - 100 90 1.2 - 3.3 25 - 0.03 0.02 20 1300 350 51 - 0.3 34 - -
Fructe proaspete
Afine 3 103 84 0.7 0.6 13.9 66 - 0.03 0.04 12 2 120 20 10 0.6 8.4 1 0
Agrise 5 105 85 1.3 0.4 9.5 48 - 0.15 0.1 50 3 370 22 18 0.5 40 15 0
Ananas 35 154 85 0.4 0.2 11.9 52 - 0.07 0.03 18 - - 32 - 1.1 - - -
Banane 32 147 75 1.3 0.6 13.4 66 - 0.16 0.08 5 3 380 8 40 0.4 30 70 0

115
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Caise (soiuri) 7 107 85 1.1 0.1 12.9 58 - 0.1 0.12 10 1 320 17 12 0.4 25 0.8 0
Caise (zarzare) 8 109 84 0.9 0.2 11.5 54 - 0.1 0.12 10 - - - - - - - -
Capsuni 4 104 90 0.8 0.6 8.2 43 - 0.03 0.1 70 2 160 25 13 0.8 30 15 0
Catalupi 52 208 91 0.8 0.1 6.9 30 - 0.04 0.7 10 - - - - - - - -
Cirese amare 12 114 76 1 0.4 17.8 80 - 0.05 0.05 8 - - - - - - - 0
Cirese (soiuri) 10 111 75 1.1 0.3 18.3 82 - - - - 3 280 18 15 0.6 20 1 -
Coacaze rosii 4 104 92 1.5 0.6 10.2 54 - 0.02 0.02 40 3 275 36 15 0.5 38 14 -
Coacaze negre 4 104 79 1 0.7 13.7 65 - 0.04 0.06 180 4 290 14 10 9.3 30 0.6 -
Coarne 32 147 79 0.7 0.4 16.9 76 - - - - 4 290 - - - - - -
Corcoduse 15 117 82 0.6 0.1 10.2 45 - - - - 3 290 20 15 0.8 16 1.5 -
Dude 3 103 83 1.3 0.6 14.5 81 - - - - 3 300 - - - - - -
Fragi de padure 5 105 87 1.3 1 9.8 57 - 0.03 0.03 50 2 160 83 13 0.8 38 15 -
Grepfruturi 30 143 89 0.5 0.2 6.5 38 - 0.08 0.06 45 2 230 20 10 0.3 10 2 -
Gutui 16 119 82 0.5 0.5 14.2 66 - 0.03 0.02 10 4 200 15 6 0.4 28 2 -
Lamii 35 154 89 0.9 0.7 6.2 30 - 0.06 0.01 50 3 170 40 13 0.6 20 5 0
Mandarine 38 161 88 0.8 0.1 8.7 40 - 0.07 0.03 30 2.2 110 33 11 0.4 23 2 -
Macese 12 114 71 4.1 1.2 1.8 127 - 0.03 0.02 1100 5 220 60 30 2 25 23 -
Mere 8 109 82 0.3 0.4 16.9 74 - 0.06 0.04 5 3 120 8 5 0.4 10 1.5 0
Merisoare (coacaze de 5 105 84 0.7 0.7 11.6 67 - 0.04 0.03 12 - - 27 - 1.5 13 - -
munte)
Mure 4 104 81 1.5 1.4 14.1 77 - 0.03 0.05 16 2 260 36 16 1.6 50 4 0
Nectarine 15 117 86 0.6 0.1 13.8 56 - - - - - - - - - - - -
Pepeni galbeni 50 200 94 0.5 0.1 5 23 - 0.05 0.03 13 1.4 320 20 20 0.8 30 40 0
Pere 14 116 82 0.6 0.5 16 73 - 0.06 0.1 2 3 130 12 10 0.2 12 1 0
Pepeni verzi 54 205 91 0.5 0.1 5.4 29 - 0.22 0.2 7 8 270 9 5 0.3 15 8 0
Piersici 12 114 83 0.9 0.1 12.4 56 - 0.03 0.05 8 3 260 10 8 0.4 20 1 0
Portocale 30 143 87 0.8 0.2 10.1 47 - 0.07 0.04 50 4 200 50 13 0.4 23 4 0
Prune 15 117 78 0.6 0.1 17.2 74 - 0.04 0.05 4 3 300 20 10 0.5 32 1.5 0
Zmeura 2 102 83 1.4 0.6 13.6 67 - 0.09 0.02 25 3 220 40 30 1.2 29 20 0

116
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Scoruse (sorb) 32 147 82 1.6 0.2 15.4 72 - - - - - - - - - - - -
Struguri 6 107 81 2.1 1.7 18.5 100 - 0.04 0.09 2 2 300 16 14 0.5 24 1 0
Visine 11 112 85 1.2 0.5 13.6 65 - 0.05 0.01 6 3 290 27 20 0.8 30 1.5 -
Fructe uscate
Caise (fara simburi) - 100 20 5.2 0.4 68 304 - 0.01 0.16 - - - 156 - 10.9 139 - -
Curmale (cu simburi) 50 200 19 1.9 0.6 74 326 - 0.06 0.05 2 - - 71 - 3 64 - -
Macese cu seminte 40 167 13 2.2 0.7 62.2 270 - 0.05 0.08 1500 - - 50 - 9.8 108 - -
Pere - 100 23 1.4 1 72 310 - 0.05 0.08 1 - - 24 - 1.8 61 - -
Mere - 100 3 1.8 2.4 9.1 402 - - - - - - 19 - 1.4 48 - -
Pere - 100 24 2.4 0.4 70 300 - 0.04 0.06 1 - - 30 - 5.4 150 - -
Piersici (fara simburi) - 100 24 3 0.6 69.4 304 - 0.12 0.11 1 - - 44 - 6.9 126 - -
Prune cu simburi - 120 20 2.5 0.5 71 306 - 0.18 0.5 2 12 800 54 2.9 85 3 -
Smochine - 100 26 4.3 1.3 58 267 - 0.12 0.06 2 34 780 186 3 111 105 0
Stafide - 100 17 2.5 0.5 71.2 307 - 0.15 0.09 - 31 708 78 3.3 129 103 -
Sucuri si Fructe
Afine - 100 84.7 0.08 - 15 62 - - - 6.8 2 120 - - - - - -
Gutui - 100 85.4 0.09 - 14.2 58 - - - - 4 200 - - - - - -
Mere - 100 82.2 0.09 - 17.4 72 - 0.04 0.05 7 1 210 8 - 0.2 9 - -
Mure - 100 91.1 - - 8.7 36 - - - - 3 260 - - - - - -
Pere - 100 85.6 0.02 - 14.1 57 - - - - 3 220 9.3 - - 10 - -
Zmeura - 100 87.2 0.16 - 12.3 51 - - - - - - 22 - 8 12 - -
Prune - 100 85.9 0.09 - 13.7 56 - - - 3.5 - - - - - - - -
Struguri - 100 79.5 0.13 - 20 83 - 0.03 0.05 4 2 300 27 - 0.3 30 - -
Nectar de caise - 100 80.9 0.81 17 73 - - - - - - - - - -
Nectar de gutui - 100 87.4 0.18 - 10.6 44 - - - - - - - - - - - -
Nectar de piersici - 100 80.4 0.71 - 17.4 74 - - - - - - - - - - - -
Nectar de visine - 100 80.7 0.81 - 14.7 63 - - - - - - - - - - - -

117
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Compoturi
Afine - 100 70 - - 28 115 - - - 8 - - - - - - - -
Caise - 100 74.5 0.5 - 23.7 99 - - - 5 - - 15 - 0.7 16 - -
Cirese - 100 71 0.2 - 26.5 109 - 0.03 - 3 - - 11 - 0.2 - - -
Gutui - 100 73 - - 25 102 - - 3 - - - - - - - -
Mere - 100 75 - - 24 98 - - 6.2 - - 4 - 0.2 6 - -
Pere - 100 76.5 0.24 - 21.5 89 - - 1 - - 9 - 0.6 7 - -
Piersici - 100 73 0.25 - 25.8 107 - 0.01 - 4.2 16 156 8 - 0.6 20 - -
Prun - 100 67 0.25 - 29.5 122 - - 3.1 - - 15 - 2.2 11 - -
Zmeura - 100 75.1 0.1 - 23.5 97 - - 12 - - - - - - - -
Visine - 100 74 0.2 - 24.7 102 - - 4 - - 10 - 0.4 17 - -
Leguminoase uscate
Fasole boabe - 100 13 23 1.7 47 303 - 0.54 0.18 - 60 1500 180 160 6.6 300 50 -
Linte boabe - 100 12 25 1.9 52 337 - 0.5 0.25 - 90 700 38 80 7.6 242 65 -
Mazare boabe - 100 13 21.5 1.9 53 323 - 0.6 0.3 - 35 1000 61 120 1.7 303 60 -
Produse derivate din
Cereale
Piine de griu alba - 100 32.1 10.3 2 54 282 - 0.07 0.03 - 360 120 18 30 0.7 87 621 0
Piine de griu - 100 37.2 8.3 0.8 52.2 255 - 0.1 0.07 - - - 20 - 1.8 98 - -
intermediara
Piine de griu neagra - 100 33.5 8.4 1.2 48.5 245 - 0.2 0.08 - 400 190 28 150 2 164 600 -
Piine de secara - 100 40.2 7.8 1.3 47.5 239 - 0.17 0.17 - 400 200 35 - 1.3 256 550 0
Piine graham - 100 - 9.1 1 51 156 - 0.26 0.1 - - - 50 - 2.5 218 - -
Cornuri, chifle - 100 33.5 10.5 0.6 53.5 269 - - - - 260 120 15 - 0.7 61 - -
Faina de griu (extractie - 100 14 10.8 0.9 73.6 354 - 0.1 0.05 - 40 350 22 - 1.1 92 - -
0-30%)

118
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Faina de griu (extractie - 100 14 11 1.1 72.9 354 - 0.18 0.13 - 30 200 29 - 2 132 - -
75%)
Faina de griu (extractie - 100 14 11.5 1.4 71.3 252 - 0.4 0.15 - 30 200 33 60 2.4 221 50 -
85%)
Faina de secara - 100 14 8.9 1.2 74.6 353 - 0.2 - - - - 40 - 2.5 146 - -
Faina de porumb - 100 14 9.6 1.7 72.1 351 - 0.45 0.17 - 10 300 22 120 2.3 250 - -
Arpacas din orez - 100 14 9.5 1.5 72 348 - - - - 3 160 16 37 1.6 236 105 0
Orez decortificat - 100 14 7.6 1 75.8 351 - - 0.03 - 30 200 30 30 1.3 150 35 0
Gris - 100 14 11.2 0.8 73.3 354 - 0.1 0.1 - 25 180 41 20 1.6 101 50 0
Fulgi de ovaz - 100 12 13.6 6.3 65.3 382 - 0.6 0.14 - 35 370 77 120 6 353 70 0
Paste fainoase obisnuite - 100 12.5 5.6 1 75.9 360 - 0.13 0.04 - 200 140 34 35 1.5 97 300 -
Paste fainoase cu oua - 100 11.8 10.2 22 79.1 366 0.2 0.11 0.08 - 200 140 24 - 1.9 156 - -
Biscuiti 100 6 8.2 9.5 74 337 - - - - 300 90 17 18 0.5 150 500 -
Fructe si seminte
oleaginoase
Alune in coaja 50 200 4 8.7 33.8 11.7 408 - 0.9 0.5 - 4 690 240 130 3.9 460 25 -
Arahide 58 238 8 25.8 44.5 15.7 584 - 0.5 0.1 1 7 680 69 180 2.3 400 7 -
Castane 15 117 8 10.7 7 69.5 400 - 0.2 0.16 1 7 410 34 42 0.7 92 11 -
Fisticuri - - 4 22.3 54 13.8 650 - - - - - - - - - - - -
Masline grecesti 15 117 52 2 35 7.2 372 - 0.03 0.8 - 2300 100 70 25 2 92 3700 -
Masline verzi 15 117 41 24 10 8.1 136 - 0.03 0.2 - - - 78 - 1.6 85 - -
Migdale dulci 40 167 6 24 55 13.2 664 - 0.15 0.4 1 3 690 239 252 3.9 465 2 -
Nuci 55 222 5 19.8 60 3.7 654 - 0.4 0.1 1 4 450 89 134 2.1 360 100 -
Nuci de cocos - - 8 8.4 48.8 26.9 598 - 0.08 0.1 1 - - 59 - 2.7 156 - -
Dovleac (seminte) 12 114 7 28 47.4 5.1 572 - - - - - - 140 - 4.8 800 - -
Mac (seminte) - 100 8 19.5 40.8 18.7 536 - - - - - - - - - - - -
Floarea soarelui 20 100 8 14.7 32.3 14.5 420 - - - - - - - - - - - -

119
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Produse zaharoase
Zahar - 100 0.1 - - 99.9 410 0 0 0 0 0.3 0.5 0 0 0 0 0 0
Glucoza - 100 22 - - 77.7 319 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Lactoza - 100 - 0.2 - 99 407 - - - - - - - - - - - -
Miere de albine - 100 18 0.4 - 81.3 335 - - - 3.5 5 10 6 6 0.6 33 urme -
Amidon - 100 - - - 83 340 - - - - - - - - - - - -
Caramele cu lapte - 100 3 - - 96 398 - - - - - - - - - - - -
Caramele cu fructe - 100 6.8 - - 92.2 381 - - - - - - - - - - - -
Dropsuri - 100 1.2 - - 98.8 405 - - - - - - - - - - - -
Drajeuri - 100 1.2 - - 98.8 405 - - - - - - - - - - - -
Bomboane fondate - 100 8.4 3.1 9.1 78.8 420 - - - - - - - - - - - -
Bomboane cu ciocolata - 100 0.9 7 33.8 56.3 574 - - - - - - - - - - - -
Praline - 100 8 3 15 73 450 - - - - - - - - - - - -
Sirop de fructe (visine, - 100 28 0.09 - 70 288 - - - 5.2 - - - - - - - -
zmeura)
Gem de caise - 100 25 0.69 - 73 302 - - - 4.2 - - 19 - - 15 - -
Gem de piersici - 100 21 0.64 - 74.5 308 - - - 3.1 - - - - - - - -
Gem de prune - 100 25 0.62 - 72.5 300 - - - 4.2 - - 15 - 1.1 14 - -
Gem zmeura - 100 20 - - 74.3 304 - - - 2.1 - - - - - - - -
Gem de visine - 100 24.1 0.88 - 69.5 299 - - - 8.5 - - - - - - - -
Gem de capsuni - 100 23 0.34 - 74 304 - - - 15.4 - - 10 - 0.3 10 - -
Gem de gutui - 100 22 0.35 - 75 308 - - - 2.2 - - 13 - 2 12 - -
Dulceata de nuci verzi - 100 22.3 - - 76.1 312 - - - 181 - - - - - - - -
Dulceata de trandafiri - 100 18.8 - - 80.3 328 - - - 3.6 - - - - - - - -
Jeleu de afine - 100 - 0.6 - 76 314 - - - - - - - - - - - -
Jeleu de mure - 100 - 0.5 - 65 269 - - - - - - - - - - - -
Marmelada amestec - 100 23.3 0.46 - 72.5 289 - 0.05 0.03 4.7 - - 35 - 0.6 12 - -
Marmelada extra - 100 26.5 0.42 - 71 292 - - - 5.8 - - 35 - - 10 - -

120
ANEXA 3

Necomestibila

prod.comestibil

Proteine (g%)
Nec. Ptr.100g

Glucide (g%)
VITAMINE SARURI MINERALE

Lipide (g%)
Apa (%)

Acid uric
Calorii
Denumirea

Parte
alimentului A B1 B2 C Na K Ca Mg Fe P Cl
mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg mg
% % % % % % % % % % %
Magiun de prune - 100 - 1.5 - 55 245 - 0.1 0.1 - - - 34 - - 17 - -
Fructe confiate - 100 - 0.3 - 75 309 - - - - - - - - - - - -
Cacao praf - 100 5.2 23.4 20.2 40.2 449 - - - - 60 900 60 420 10 619 51 -
Ciocolata "menaj" - 100 1 6.5 27.5 61.6 536 0.01 0.03 0.24 - 10 442 92 107 27 445 71 -
Ciocolata cu lapte - 100 1.2 6.9 29.9 49.8 603 0.05 0.1 0.04 - 86 420 175 58 1.7 215 151 -
Ciocolata cu vanilie - 100 1 5.1 33.1 58.9 570 - - - - - - 49 - 2.2 225 - -
Martipan - 100 13.8 9.3 28.5 46.7 495 - - - - - - - - - - - -
Nuga - 100 1 9 35 53 575 - - - - - - - - - - - -
Halva din - 100 3.7 18.8 31.5 43 546 - - - - - - - - - - - -
floarea-soarelui
Halva din susan - 100 3.3 13.9 32.9 47.4 554 - - - - - - - - - - - -
Grasimi
Smintina 20% - 100 71.4 3.5 20 3.1 213 0.15 - 0.2 1 35 126 80 10 0.3 70 80 -
Smintina 30% - 100 63.2 2.5 30 2.3 299 0.3 - 0.05 - 30 95 70 5 0.2 60 50 -
Unt - 100 9.5 8 80 2.5 806 1.05 - - - 10 14 15 1 0.2 25 3 0
Untura de porc - 100 0.2 0.2 99.6 - 928 - - - - - - - - - - - -
Untura de gisca - 100 0.3 0.5 99 - 923 - - - - - - - - - - - -
Seu de ovine si bovine - 100 0.3 0.3 99.4 - 927 - - - - - - - - - - - -
Untdelemn de floarea - 100 0.1 - 99.9 - 929 - - - - - - - - - - - -
soarelui
Ulei de soia - 100 0.2 - 99.8 - 928 - - - - - - - - - - - -
Margarina - 100 15.7 0.5 82 - 786 - - - - - - - - - - - -
Bauturi alcoolice Alcool
Bere - 100 90 0.6 4.4 4 50 0 0 0.03 - 8 46 10 8 0 70 - 0
Tuica - 100 - - 40 - - - - - - - - - -
Rom - 100 56 0 43.9 0 312 0 0 0 0 - - - - - - - -
Vin (medie) - 100 - - 7.5 0.1 53 0 1-5 ug 0.02 0 7 104 10 7 0 10 2 0
Whisky - 100 - 0 42.2 0 301 0 0 0 0 - - - - - - - -
Diverse
Gelatina uscata - 100 13 85.6 0.1 0 343 0 0 0 0 27 22 11 - 0 0 - -
Drojdie de bere - 100 7 46.1 1.6 0 348 0 9.69 5.45 0 180 1900 106 - 18.2 1893 - -

121
ANEXA 3

122
CUPRINS :

Pagina
1. Introducere şi generalităţi……………………………………….. ……..1

2. Consultaţia medico-sportivă…………………………………….. ……..3

3. Controlul medical al sportivilor………………………………… ……..5

3.1 Examenul medical la cabinet……………………………... ……..5
3.1.1 Anamneza medico-sportivă……………………….. ……..5
3.1.2 Examenul stării de sănătate……………………….. ……..7
3.1.3 Dezvoltarea fizică…………………………………. ……..8
3.1.4 Evaluarea funcţională cardio-respiratorie…………. ……27
3.1.4.1 Teste funcţionale respiratorii………………. ……27
3.1.4.2 Teste funcţionale cardio-vasculare………… ……30
3.1.4.3 Teste funcţionale cardio-respiratorii……….. ……43
3.1.5 Evaluarea capacităţii de efort……………………… ……50
3.1.5.1 Evaluarea capacităţii de efort aerob………... ……51
3.1.5.2 Evaluarea capacităţii de efort anaerob……... ……71
3.2 Investigaţia în efort specific………………………………. ……83
3.2.1 Observaţia medico-pedagogică……………………. ……83
3.2.2 Teste de teren……………………………………… ……86

4. Jurnalul de autocontrol medico-sportiv…………………………. ……91

5. Fişa de nutriţie sportivă…………………………………………. ……92

6. Dopingul………………………………………………………… …..101

= Bibliografie =……………………………………………………. …..104

= Anexe =…………………………………..……………………… …..106