Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Prezentul curs este adaptat după:
Gh. Cârstea „Teoria și metodica educației fizice și sportului”, Editura AN-DA, București 2000
Socializare prin intermediul
educației fizice și sportului
Dezvoltarea tineretului în vederea atingerii unei socializări pozitive la vârsta adultă are opt
obiective principale2:
o acceptarea propriului corp
o înțelegerea rolului femeii, respectiv al bărbatului
o construirea relației cu alți oameni
o independență emoțională
o pregătirea în vederea unei profesii și, implicit, a vieții de familie
o responsabilitatea socială
o crearea unui sistem de valori
o comportamentul moral
Relația dintre corp și minte, cea care privește aspectele neurologice, este susținută de
teoria conform căreia performanța motorie stimulează sistemul nervos central atât de
intens încât celulele moarte, pe cale de a muri și celulele subdezvoltate sunt fie capacitate,
fie funcția lor este preluată de alte celule sau de celule nou create (Kirkendall, 1986).
2
Abele și Brehm, 1989
2
o Metodologia practicării ambelor activități este complexă.
o Refacerea organismului este necesară după încheierea ambelor activități.
o Mintea și trupul sunt unite și în muncă și în sport.
Aportul sportului în domeniul relațiilor interumane este subliniat mai ales de cooperarea
existentă în cadrul sporturilor de echipă. Sportivii trebuie să conlucreze, având drept scop
imediat realizarea coeziunii dintre ei. Pe lângă aceasta, se realizează o bună comunicare,
respect reciproc, sentimente de prietenie și armonie.
Pentru a face carieră într-o profesiune sunt importante nu numai sănătatea și buna
condiție fizică, ci și relațiile oficiale sau neoficiale realizate în cadrul sportului. Si aceste
tendințe își aduc aportul la socializarea prin EFS, mai ales la o vârstă matură. Contactele
interpersonale sunt vitale, dar calități cum ar fi cooperarea, adaptabilitatea socială,
prietenia și munca în echipă nu sunt rezultate firești ale sporturilor de echipă. Ele trebuie
cultivate, deoarece competiția este capitală pentru succesul echipei. Competiția nu se
manifestă doar între echipe ci și în interiorul lor iar adversarul nu este un dușman, el
reprezentând una dintre condițiile esențiale ale jocului.
3
Rolul educativ al EFS în copilărie
Învățarea conviețuirii sociale în primii ani ai copilăriei se face mai ales prin mișcare. Orice
formă de joc dă copilului posibilitatea de a-și asuma diverse roluri sociale și de a învăța
funcții dintre cele mai importante în contextul social. El învață să iasă din sine însuși,
înțelegând că dezvoltarea sa are loc distinct de ceilalți dar și legat de aceștia.
4
7. teoria structurii sociale
Bazându-ne pe orientările teoretice, se pot distinge unele caracteristici comune:
o socializarea trebuie să fie conformă cu comportamentele, atitudinile și valorile, într-
o mare varietate de situații
o învățarea are loc într-un cadru social, fiind influențată direct sau indirect de
prezența altor indivizi
o socializarea este un proces de interacțiune în ambele direcții
o socializarea are un rol important în stabilirea legăturilor sociale între indivizi, deci în
integrarea socială.
Raportat la domeniul sportului, cercetătorul Heinemann prezintă patru dimensiuni ale
socializării:
1. conformitate normativă, tradusă prin identitate socială, care reprezintă valorile,
normele și simbolurile din cadrul unei societăți pe care indivizii învață să le accepte
ca juste
2. identitatea eu-lui înseamnă abilitatea de a armoniza standardele și cerințele sociale
raportate la personalitatea individului (dorințe, nevoi, etc.)
3. forța eu-lui înseamnă a fi independent și flexibil în folosirea conștientă a normelor
sociale
4. solidaritatea reprezintă capacitatea de a integra identitatea eu-lui și forța eu-lui cu
obligațiile sociale.
Modul în care se face publicitate și marketing activităților fizice trebuie să suporte anumite
modificări. De foarte multe ori, exercițiul este egal cu sportul, ceea ce face ca mulți dintre
potențialii amatori de exercițiu să renunțe la activitatea fizică din lipsă de motivație pentru
imaginea sportivă.
Copilul percepe succesul și insuccesul, străduindu-se să demonstreze că stăpânește bine
deprinderile câștigând, și să minimalizeze eșecurile, atunci când pierde. Felul în care sunt
crescuți copiii reflectă valorile și credințele părinților, marea majoritate a adulților
acceptând ceea ce este convenabil. Părinții continuă să creadă că fetele sunt mai slabe, mai
fragile, și, poate, mai puțin pregătite pentru sport decât băieții. Asemenea concepții stau în
mod conștient sau inconștient în spatele practicilor specifice de socializare a genurilor. Ca
5
rezultat al practicilor de învățare socială, băieții se bucură de mai multe ori de recompense
pozitive, ceea ce îi predispune la sport și activitate fizică. In consecință, ei dobândesc și își
perfecționează deprinderile motrice, se implică în activități fizice mai intense, apreciază
calitățile sportive și dezvoltă o gamă largă de performanțe motrice. Din contră, fetele nu
beneficiază de încurajare sistematică, consistentă, în dezvoltarea aptitudinilor motrice.
Așadar, angajarea lor în activitatea fizică devine foarte problematică. Ca o repercursiune a
acestui fapt, fetele care se aventurează în sport gravitează, în general, în jurul probelor și
ramurilor sportive care accentuează calitățile feminine (mișcare ritmică, grațioasă).
Indiferent de modalitatea prin care copiii intră în lumea sportului, în ultima vreme se
remarcă scăderea nivelului activităților fizice la copii. Chiar dacă mulți dintre aceștia au
devenit membri ai unor cluburi sportive, luând parte sistematic la antrenamente și
competiții, activitatea sportivă în ansamblul ei a scăzut simțitor. Nivelurile de activitate au
fost în declin, mai ales la fete, ele fiind și rezultatul modificării jocurilor tinerei generații în
direcția sedentarismului – video, jocuri pe computer, etc.
Un factor important de declin este și reducerea radicală, total de neînțeles, a timpului alocat
educației fizice în școli, ajungându-se, din păcate, la cote inadmisibile comparativ cu cele
europene.
Din ce în ce mai mulți tineri nu practică frecvent și intens exercițiul fizic, urmările făcându-
se simțite în planul menținerii sănătății și al deprinderilor fizice. In acest sens, este vital să
se încerce stoparea acestei evoluții și să se creeze condițiile pentru un mod de viață mai
activ din punct de vedere fizic, mai ales în rândul copiilor. Implicarea copilului în educație
fizică este unul dintre factorii de bază ai implicării sale ca adult în societate.
6
o ameliorarea încrederii și conștiinței de sine
o schimbări pozitive ale stărilor sufletești
o eliberarea de tensiune, depresie și anxietate
o ameliorarea stării mentale de bine
o gândire clară și alertă
o energie și abilitate crescute în activitatea cotidiană
o mare plăcere datorată exercițiului și contactelor sociale
o dezvoltarea strategiilor de abordare pozitivă.
Factorii fiziologici (temperatura corporală ridicată, circulația sanguină, oxigenarea mărită a
sistemului nervos central, schimburile de catecolamine și nivelul crescut al endorfinelor)
pot media cu succes procesele psihologice.
Sportul, în formele lui organizate și neorganizate, joacă un rol foarte important în viața
tinerilor care practică activitățile sportive într-o formă sau alta. Nilsson, în 1993, a studiat
jucătorii de fotbal de vârste diferite din patru cluburi suedeze de elită. Scopul acestor
cercetări a constat în a analiza procesele de socializare si diferitele “culturi de club”,
împreună cu efectele lor asupra jucătorilor, din punct de vedere valoric și comportamental.
S-a remarcat că jucătorii confirmă un proces continuu de învățare, în care cerințele jocului
la acel nivel sunt dobândite odată cu creșterea vârstei și a experienței competiționale.
Astfel, cerințele sociale se combină treptat cu sentimentul individual al competenței în joc.
Intre cele patru cluburi s-au remarcat diferențe notabile, ceea ce indică puternica influență
a “culturii de club” asupra valorilor afișate de jucători și a înțelegerii conceptului de joc
corect în fotbal.
7
Bibliografie
2. Cârstea Gh. – Teoria și Metodica Educației Fizice și Sportului, Editura Universul, București,
1993
3. Chiriță Georgeta – Optimizarea lecției de Educație Fizică, Editura Stadion, București, 1972
6. Drăgan I. – Medicină sportivă aplicată, Editura pentru Tineret și Sport, București, 1994
10. Matveev L.P., Novikov A.D. – Teoria și Metodica Educației Fizice și Sportului, Editura Sport-
12. Scarlat E. – Lecția de Educație Fizică, Metode și Mijloace, Editura Sport-Turism, București,
1981