Sunteți pe pagina 1din 155

UNIVERSITATEA „ DUNĂREA DE JOS” GALAŢI, ROMÂNIA

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ŞTIINŢE UMANISTE,


ECONOMICE ŞI INGINEREŞTI

Triboi Vasile

MERODOLOGIA SPORTULUI PENTRU TOŢI

(curs pentru masteranzi)

Chişinău – 2012
czu ______________________
T

Aprobată la şedinţa laboratorului ştiinţific al catedrei Teoria şi metodica


culturii fiizice

RECENZENŢI:

S.Danail – doctor în ştiinţe pedagogie, profesor universitar


P.Poburnîi – doctor în ştiinţe pedagogice, conferenţiar universitar

Cursul de instruire „Construcţia şi dezvoltarea sportului pentru toţi” are la


bază concepţia învăţămîntului din Republica Moldova şi Programa Naţională de
dezvoltarea a învăţămîntului.
Locul de bază în programă ocupă temele caracteristicii generale de asanare a
culturii fizice, acpectele teoretice şi metodice recreativă şi asanare ale culturii fizice,
procesul de organizare a masurilor de sportive cu caracter de masă.
Programa reprezintă o sursă de informaţie din care se pot inspira studenţii
şi masteranzii, precum şi orice om interesat de activitatea sportului pentru toţi.

NOTĂ EXPLICATIVĂ

2
«Sportul pentru Toţi» este unul din aspectele social - culturale ale societăţii şi în
acelaşi timp un factor al dezvoltării acesteia. El poate fi definit ca formă a sportului
care în general, nu are caracter competiţional, fiind practicat atît în cadrul cluburilor,
cît şi în forme neorganizate.
Diversitatea activităţilor motrice ce pot fî practicate în cadrul său, îl fac accesibil
tuturor membrilor societăţii, indiferent de vîrstă, sex şi aptitudini motrice.
«Sportul pentru Toţi» asigură fiecărui individ posibilitatea de autoinfluenţare
fizică şi psihică, echilibrul optim al acestor sfere, starea de sănătate, în acelaşi timp cu
satisfacerea nevoilor de mişcare şi participare la viaţa socială (integrare în mediu,
exercitarea responsabilităţii etc), a nevoilor de comunicare şi de exprimare. Nu în
ultimul rînd, combate stresul vieţii cotidiene şi favorizează realizarea în bune condiţii
a sarcinilor profesionale.
«Sportul pentru Toţi» are obiective generale similare cu cele ale educaţiei
permanente, fapt pentru care putem afirma că face parte din aceasta, utilizînd mijloace
variate în raport cu populaţiile şi condiţiile economice şi geografice, gradul şi natura
civilizaţiei, tradiţiile culturale şi sociale în care trăiesc oamenii.
«Sportul pentru Toţi» include activităţi numeroase şi variate. Sporturile clasice îşi
au locul în programul general, cu toate cî unele nu sunt recomandate decît pentru
indivizii bine dotaţi şi bine antrenaţi (exemplu rugby, box, haltere etc.) altele,
dimpotrivă pot fi practicate toată viaţa şi în plus deschid noi cîmpuri de activitate:
alergarea, călăria, înotul, ciclismul, schiul, canotajul etc.
«Sportul pentru Toţi» este denumit de unii autori ca "sport de timp liber" care este
practicat în general, în forme neorganizate şi necompetiţionale. În cadrul său putem
include imensul domeniu al activităţilor motrice desfaşurate în aer liber, care răspunde
foarte bine nevoii de reîntoarcere în natură şi la necesitatea "de a face sport" în tabere
sau concedii de odihnă, terenuri de camping, pe malul mîrii sau în vîrf de munte.
Aceste activitîţi pot fi enumerate începînd cu pescuitul şi vînătoarea, pînă la activităţi
susţinute (cicloturismul, navigaţie) şi activităţi foarte intense, chiar riscante, cum sunt
escalada, schiul -coborîre şi săriturile. Sunt cuprinse de asemenea activităţi motrice

3
recomandate prin caracterul lor tradiţional şi socio-cultural cum sunt dansurile
populare sau alte sporturi tradiţionale.
Lucrul instructiv la cursul „Construcţia şi dezvoltarea sportului pentru toţi” se
desfăşoară sub formă de: prelegeri, lecţii – seminar, metodice, laborator şi control,
precum şi lucrul individual.

4
CUPRINS
Notă explicativă............................................................................................................................... 3
Capitolul I CONCEPTUL „SPORTULUI PENTRU TOŢI”.........................................................6
1.1. Conceptul modern al sportului pentru toţi.................................................................... 6
1.2. „Sportul pentru toţi» în ţările din 9
occident...................................................................
Capitolul II OBIECTIVE GENERALE ALE SPORTULUI PENTRU TOŢI...........................14
2.1. Noţiunea sportului pentru 14
toţi...........................................................................................
2.2. Sport – sănătate – producţie................................................................................ 15
Capitolul III «SPORTUL PENTRU TOŢI» ÎN REPUBLICA MOLDOVA. 23
REALIZĂRI ŞI PERSPECTIVE......................................................................
3.1. Scurt ictoric al culturii fizice şi sportului........................................................... 23
3.2. Sistemul structurilor sportive din Republica Moldova....................................... 43
3.3. Situaţia actuală în domeniul culturii fizice şi 55
sportului.....................................
Capitolul IV IMPORTANŢA SPORTULUI PENTRU TOŢI ÎN ACTIVITĂŢILE
PROFESIONALE............................................................................................... 57
4.1. Sarcinile generale şi speciale în procesul pregătirii fizice pentru activitatea
profesională........................................................................................................... 57
4.2. Mijloacele şi bazele metodicii. Bazele metodice şi formele de organizare.......... 58
Capitolul V «SPORTUL PENTRU TOŢI» A COPIILOR ÎN PERIOADA
PREŞCOLARĂ................................................................................................... 67
5.1. Importanţă şi sarcinile sportului pentru toţi în instituţiile 67
preşcolare..............
Capitolul VI CONŢINUTUL ŞI OBIECTIVELE SPORTULUI PENTRU TOŢI ÎN
CADRUL ÎNVĂŢĂMÎNTULUI ŞCOLAR..................................... 78
6.1 Formele de organizare. Cerinţele privind realizarea principiului de întărire a
sănătăţi.................................................................................................................. 78
.
Capitolul VII «SPORTUL PENTRU TOŢI» ÎN SISTEMUL ACTIVITĂŢILOR
EXTRAŞCOLARE.............................................................................................. 87
7.1. Particularităţile difenitorii................................................................................... 87
Capitolul VIII «SPORTUL PENTRU TOŢI» ÎN SISTEMUL ÎNVĂŢĂMÎNTULUI
UNIVERSITAR. CONŢINUTUL ŞI OBIECTIVELE......................... 89
8.1. Sarcinile şi bazele de organizare.......................................................................... 89
8.2. Conţinutul şi obiectivele...................................................................... 94
Capitolul IX ÎNSEMNĂTATEA ŞI CONDIŢIILE DE PRACTICARE A SPORTULUI
PENTRU LA POPULAŢIA ADULTĂ............................................................. 95
9.1 Factorii de bază care determină particularităţile educaţiei fizice a adulţilor.... 95
Capitolul X «SPORTUL PENTRU TOŢI» ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERILOR DE
PRODUCŢIE........................................................................................................ 98
10.1. Educaţia fizică şi altele forme de utilizare dirijată a culturii fizice în perioada
de bază a activităţii de producţie.......................................................................... 98
Capitolul XI «SPORTUL PENTRU TOŢI» ÎN VIAŢA OAMENILOR DE VÎRSTĂ
ÎNAINTATĂ ŞI A CELOR BĂTRÎNI............................................................... 106
11.1. Îmbătrînirea şi sarcinile utilizării orientate a culturii fizice............................... 106
Anexă CONCEPŢIA DEZVOLTĂRII CULTURII FIZICE ŞI SPORTULUI ÎN
REPUBLICA MOLDOVA.................................................................................. 112

5
CAPITOLUL 1. CONCEPTUL SPORTULUI PENTRU TOŢI

1.1. Conceptul modern al sportului pentru toţi

Conceptul „Sportul pentru toţi” a fost formulat de Consiliul Europei în cadrul


eforturilor pentru dezvoltarea culturii avînd drept scop extinderea binefacerilor
sportului în rîndul maselor largi ale populaţiei.
Punctul de pornire l-a constituit „Declaraţia drepturilor omului“ ce
stipulează ideea că fiecare individ poate să se dezvolte fără nici un fel de
discriminare, indiferent de vîrstă , sex , condiţie socială. Particularitatea o reprezintă
dreptul egal al tuturora la folosirea timpului liber în societatea actuală.
Menţinerea sănătăţii, obişnuinţa de a respecta reguli, disciplina, rolul estetic
al sportului, contrabalansează aspectele nocive, tentaţiile (alcoolul, drogurile etc.)
specifice adolescenţei. Mai trebuie menţionată şi constituirea sentimentului
apartenenţei la grup ce are un rol deosebit în optimizarea relaţiilor sociale.
Nu putem neglija aspectul recreativ al activităţii fizice. Aici includem
turismul, care devine din ce în ce mai apreciat şi mai practicat.
În această categorie intră drumeţiile, excursiile, taberele (care pot fi şi
tematice). Se cunoaşte rolul naturii asupra psihicului uman, efectul benefic al
aerului , soarelui şi apei asupra organismului şi nu putem decît să ne bucurăm
de avantajul pe care-l ia această activitate. Trebuie precizată şi funcţia psiho-
igienică a artei şi a sportului. Psihicul uman, în urma vieţii alerte de astăzi,
necesită extraordinare suprasolicitări nervoase. Astfel relaxarea, necesitatea de a
depăşi aceste suprasolicitări intervine implicit. În ultima vreme se remarcă
tendinţa crescută a tinerilor de a practica o activitate sportivă. Mulţi sunt
cuprinşi într-o formă organizată de pregătire (club, asociaţie) în cadrul cărora
participă la diverse tabere de pregătire, competiţii, concursuri care stimulează
nevoia lor de emulaţie, atît de evidentă la această vîrstă.

6
Conceptele, metodele si mijloacele educaţiei fizice si sportului cunosc numeroase
variante in funcţie de epoca, nivel de civilizaţie si treapta sociala.
Termenul de sport tinde sa înglobeze toate activitățile de competiție, fie că au
dominantă educativă sau recreativă, fie ca au o orientare comercială, profesională.
Prima dificultate constă in reprezentarea corecta a noţiunii de Sport pentru Toţi
alături de sportul rezervat elitei.
În general se scot in evidenta laturile pozitive ale sportului de performantă si se
trec cu vederea cele negative: antrenamentul sever si nemilos, competiţia rigida si de
multe ori incorectă, imperativele politice și financiare ce orientează sportul spre
senzaţional, vedetism, fals amatorism, in goana după performanţa si reprezentare.
Toate acestea elimină încă din plecare pe cei mai puţin dotaţi sau dispuşi la aceste
condiţii, deci pe majoritatea oamenilor.
In acest context sportul este o activitate specifica de întrecere, in care se
valorifică intensiv formele de practicare a exerciţiului fizic, în vederea obţinerii de
către individ sau colectiv a perfecționării posibilitatilor morfo-funcționale si psihice,
concretizate in depăşirea adversarului – “victorie cu orice preţ”.
Astfel, sportul a devenit “lupta pentru glorie şi bani”, se îndepărtează de valorile
fundamentale ale educaţiei fizice si sportului - sănătate, educaţie, recreere, socializare.
Sportul ca fenomen social, luat în considerare şi sprijinit de guverne şi alte “sfere de
interese”, cu răsunetul său popular, al victoriilor unor persoane sau echipe ce se
confundă cu grupul sau ţara, are o serie de caracteristici care nu aparţin în totalitate
sportului. Sportul devenit “luptă pentru glorie şi bani”, prin antrenament sever şi
nemilos, vedetism şi senzaţional poate intra în contradicţie cu valorile fundamentale
ale educaţiei fizice, care pune accent pe educaţie, sănătate, dezvoltare, relaxare,
asociere, distracţie.
Baronul Pierre de Coubertain, convins de profunda injustiţie şi răul pe care îl
reprezintă sportul practicat doar de o elită, a creat sloganul “«Sportul pentru Toţi»”,
folosit de el încă din anii 1900. Pierre de Coubertain defineşte diferenţele
fundamentale intre diferite forme de educaţie fizica, spunînd: sportul nu este un mod
de a petrece timpul de lux, o activitate pentru cei putini privilegiaţi si nici măcar o

7
formă de compensaţie musculară pentru activitatea creierului. Pentru fiecare bărbat,
femeie, copil oferă posibilitatea de a se autoperfecţiona, indiferent de profesie sau de
poziţia ocupată în viaţă. Este acompaniamentul natural al tuturor, în mod egal, în
aceea măsura încat nimic nu-l poate înlocui.
Acest mare spirit al sportului şi fondator al Jocurilor Olimpice moderne, a definit
clar diferitele forme de activitate fizica:
- «Sportul pentru Toţi»;
- Sportul competitiv;
- Sportul de elită.
Pentru ca ideea că “sportul este făcut să fie pentru toţi” sa fie ridicată la nivel de
necesitate, a fost nevoie de o complexitate de împrejurări:
- dezvoltarea economică;
- creşterea numărului îmbolnăvirilor din cauza lipsei de mişcare;
- creşterea timpului liber al oamenilor;
Împrejurări care au determinat noi obiective:
- practicarea sportului ca o contra măsura împotriva ţărilor civilizate
(sedentarism, supraalimentaţie, stres, alcoolism, tabagism, s.a.)
- petrecerea timpului liber intr-un anumit mod: distracţie, aventură, relaţii sociale,
întrecere, moda, etc.
De-abia ţn perioada dintre sfîrşitul celui de al doilea război mondial şi anii ’70,
guvernele şi-au dat seama de importanta fenomenului sportiv şi au început sa se ocupe
de el .
Se poate afirma că în prezent expresia “«Sportul pentru Toţi»” constitue încă, un
subiect de polemică, se optează pentru termenul “Activităţi fizice pentru fiecare”,
deoarece înglobează concret un domeniu vast de practicare a “cît mai multă mişcare,
în cat mai multe locuri, şi cît mai mulţi participanţi”.
Conceptul modern al educaţiei, materializat în tendinţele de acces liber la
informare şi formare continuă, cuprinde firesc şi sfera educaţiei fizice şi sportului,
cristalizându-se treptat în mişcarea «Sportul pentru Toţi» pe toată durata vieţii, care
caută să unească dreptul natural la mişcare al oricărei fiinţe umane cu dreptul social la

8
educaţie permanentă şi universală. Exercitarea efectivă a acestor drepturi depinde în
mod esenţial de posibilităţile oferite fiecăruia de a-şi dezvolta şi apăra aptitudinile
fizice, intelectuale şi morale. Dezvoltarea modernă a practicilor sportive şi de mişcare
este atît de rapidă şi diversă încît se poate spune că ea a devenit parte integrantă a
vieţii noastre. În 1998, Consiliul Europei prin Carta Educaţiei Fizice a exprimat clar
rolul sportului în societate şi educaţie şi relaţia lui cu cultura. Conceptele de bază
prezentate ca idealuri principale rămîn cele ale olimpismului modern: Dezvoltarea
armonioasă a minţii, corpului şi caracterului, plăcerea (bucuria) efortului, rol-model
pozitiv pentru societate, conservarea eticii universale, toleranţă, generozitate, unitate,
prietenie, nondiscriminare, respectul faţă de celălalt.

1.2. «Sportul pentru Toţi» în ţările din occident

Prima aplicare a „Sportului pentru Toţi” a fost Campania Americană pentru


Menţinerea Condiţiei Fizice, iniţiata in anul 1956 de Consiliul de Menţinere a
Condiţiei Fizice de pe lîngă Presedenţia SUA. Urmată de Campania TRIMM 1960 în
Norvegia, Campania 4M declanşată în 1962, Programul Finlandez „Kuntouheilu”
lansat în 1963.
Anii 1970 sunt consideraţi o perioadă de studiu şi aprofundare a ideii «Sportul
pentru Toţi», termenul „«Sportul pentru Toţi»” devenind sinonim cu sportul in
general.
După anii ’70 asistăm la o creştere spectaculoasa a numărului practicanţilor, la o
mare varietate de forme de practicare si o mare varietate de participanţi.
Trebuie menţionat ca, pana in anul 1990, “Mişcarea «Sportul pentru Toţi»” nu
este caracterizată prin utilizarea unui termen comun. Se foloseşte TRIMM în
Norvegia, Danemarca, Suedia, Japonia: „«Sportul pentru Toţi»” in Anglia şi
Columbia; „Fitness şi Sport” in SUA; „Come Alive” în Noua Zeelandă; „Depotes
Para” în Spania si Brazilia; „Zweiten Veg” în Germania; „Sport de Masă” in ţările din
Europa Centrală şi de Est.

9
In anul 1990 sloganul «Sportul pentru Toţi» şi-a cîstigat dreptul la viată pe plan
mondial şi trebuie să i se recunoască meritul de-a constitui “cel puţin un limbaj
unificator pentru toate ţările”.
În Occident, cel puţin la început, sportul s-a dezvoltat pretutindeni fără vreo
formă de intervenţie din partea statului.
Societatea civilă şi-a creat, alături de stat, o zona de responsabilitate
independenţa: prin muncă voluntară şi liberă asociere, ea a oferit sportul, tuturor
cetăţenilor, înţelegîndu-le nevoile şi motivaţiile.
Diversitatea legislaţiilor sportive se explică prin faptul că ele (legislaţiile) se
bazează pe o cultura de tip liberal sau intervenţionist sau pe diverse combinaţii ale
acestora.
In statele cu o cultură liberală, activitatea sportivă este considerată că fiind
expresia iniţiativei libere şi autonome a cetăţenilor, recunoscîndu-i-se în acelaşi timp
importanţa socială. Promovarea şi dezvoltarea ei sunt, deci, încredinţate mişcării
sportive ca manifestare a societăţii civile. Rolul recunoscut statutului este acela de a
crea condiţiile necesare practicării sportului şi de a ajuta mişcarea sportivă să-şi
dezvolte propria capacitate autonomă de iniţiativă.
In statele “intervenţioniste”, sportul este considerat un serviciu public. Statul işi
asumă răspunderea promovării şi dezvoltării sportului, iar în unele cazuri, în diverse
moduri si proporţii, chiar şi administrarea şi controlul lui - în cadrul obiectivelor
propriei politici sportive, sociale si sanitare. In general, mişcării sportive i se atribuie
ca funcţie autonomă doar organizarea competiţiilor sportive (recunoscute oficial pe
plan naţional sau internaţional).
În ţările care au adoptat acest model – Franţa, Spania si Portugalia – legile
privitoare la sport determina cadrul juridic în care poate fi practicat sportul la nivel
naţional, prerogativele statului, rolul asociaţiilor sportive şi domeniile de colaborare
dintre ele.
În realitate aceste doua tipuri de organizare a sportului nu sunt chiar atît de
divergenţe. Adesea, cele doua culturi – “liberalismul” si “intervenţionismul” – sunt
moderate de consecinţele pe care le au asupra lor diferitele curente politice ce se

10
succed la conducerea statului. Ba mai mult, unele elemente şi principii sunt comune
ambelor sisteme:
a) voluntariatul si asociaţiile sportive sunt considerate fundamentale pentru
promovarea şi dezvoltarea sportului;
b) este recunoscută autonomia de organizare a activităţii sportive;
c) este general recunoscută necesitatea intervenţiei statului în sport, datorită
valorii sociale a sportului, a resurselor financiare importante necesare pentru
promovarea lui, precum şi a importanţei rolului pe care sportul trebuie să-l joace în
cadrul şcolii.
Legislaţia sportivă italiană prezintă unele caracteristici care nu permit integrarea
ei în nici unul dintre cele doua modele (liberal sau intervenţionist). Într-adevăr, nu
numai că statul italian i-a recunoscut Comitetului Naţional Olimpic Italian (CONI)
atribuţiile ce-i revin prin apartenenţa la CIO şi din poziţia sa de vîrf în mişcarea
sportivă ca “federaţie a federaţiilor sportive”, în plus i-a încredinţat în calitate de
instituţie publică, sarcina de-a promova si dezvolta activitatea pentru binele fizic si
moral al cetățenilor.
Calitatea de “activitate voluntară“, deja menţionată, a sportului din Europa
occidentala explica de ce sportul nu apare menţionat decît in constituţiile cîtorva tari si
de-abia începând de prin anii ’70.
Evident, menţionarea sportului in Constituţie nu are nu numai o foarte mare
valoare simbolica, dar li si obliga pe legiuitor să pună in practica aceasta atenţie
speciala pe care statul se angajează si sa acorde activității sportive. Totuşi, omiterea
sportului din textele constituţionale nu înseamnă nici decum o subestimare a lui si nu
împiedica promulgarea de legi importante in favoarea acestuia.
În noile Constituţii ale Greciei, Portugaliei si Spaniei, promulgate după
prabușirea regimurilor dictatoriale din aceste tari, i se apreciază sportului valoarea
umana si sociala si i se recunoaşte statutul de drept cetațenesc (Constituția
portugheza).

11
Tari ca Franţa, Belgia si Luxemburgul - in care promovarea si dezvoltarea
activitații sportive fac parte din obligațiile statului, chiar daca Constituțiile lor nu fac
mețiuni – au promulgat legi fundamentale cu privire la sport.
In Italia, legea de baza a sportului s-a născut din voinţa legiuitorului de a delega
funcţiile statului in materie de sport unei organizaţii publice, CONI.
In tarile de cultura liberala si unde sportul se practica pe scara larga - Marea
Britanie, Suedia, Olanda si Norvegia, nu exista o lege de baza a sportului intrucît,
printre altele, nu exista nici o repartizare a sarcinilor intre stat si mişcarea sportiva.
Diversele modele de legislaţie sportive au fost puternic influenţate de procesul de
descentralizare administrativa din unele tari din Europa.
Formele descentralizării pot varia: de la configuraţia federala a statului german,
la autonomia accentuata a regiunilor spaniole, de la autonomia comunitatiilor
lingvistice din Belgia, la autonomia regiunilor italiene.
In general funcţiile legislative si administrative privind participarea sportiva cu
larga difuzare sociala revin organismelor publice descentralizate, in timp ce statul
central iși rezervă locul de a decide si coordona politica sportului de perfornmanța si a
activităților sportive la nivel naţional si internaţional.
In Europa occidentala, relaţia dintre stat si mişcarea sportiva se manifesta in mod
diferit pentru ca “liberalismul” si “intervenţionismul”, in funcţie de intensitatea cu
care s-au manifestat au dat naştere la forme de colaborare variate, indiferent daca
aceasta colaborare este instituționalizată sau nu.
La nivel central, responsabilitatea pentru sport poate fi încredinţată unor
ministere ale sportului (în puține țări), consiliilor speciale cu funcţii similare celor ale
ministerelor sau altor ministere care se ocupa de sport sub diverse aspecte.
La nivel guvernamental central, foarte puţine tari au ministere ale sportului
(Franţa, Luxemburg, Turcia).
In Spania, Consiliul Superior al Statului are funcţii similare celor ale unui
minister, intrucît exercita responsabilitățiile statului in domeniul sportului.

12
In alte tari, sportul tine de resortul ministerelor Educaţiei si Culturii, in cadrul
unor secţiuni speciale in care sprijinul statului este semnificativ (Finlanda, Grecia,
Portugalia).
Exista tari in care sportul este o responsabilitate ministeriala, dar numai in ceea
ce priveşte formularea politicii generale (Danemarca, Irlanda, Suedia).
Descentralizarea statului a obligat mişcarea sportiva din diferite tari la
descentralizarea propriei structuri organizatorice.
Desigur, formele in care are loc aceasta descentralizare sunt foarte variate :
problemele si responsabilitățile sportive sunt împarțite în “naţionale” si “regionale”,
sau se crează federații în diferite zone, ele regrupîndu-se la nivel naţional; sau, in fine,
organele naţionale au filiale locale.

13
CAPITOLUL 2. OBIECTIVE GENERALE ALE SPORTULUI PENTRU
TOŢI

2.1. Noţiunea sportului pentru toţi

Dezvoltarea fizică şi spirituală, nivelul înalt al sănătăţii umane constituie un


garant al îmbunătăţirii situaţiei demografice şi păstrării fondului genetic naţional.
Fără elaborarea unui sistem naţional al activităţilor fizice pe perioada vieţii, este
imposibilă realizarea aptitudinilor înnăscute ale omului. În acest context, elaborarea
Programului naţional "Cultura fizică şi «Sportul pentru Toţi»" prevede:
a) înfiinţarea asociaţiilor sportive "Cultura fizică şi «Sportul pentru Toţi»" în
toate raioanele şi municipiile ţării;
b) dezvoltarea şi susţinerea practicării continue a activităţilor fizice şi sportive
sub îndrumarea autorităţilor administraţiei publice locale, cu prioritate în mediul rural;
c) asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a activităţii fizice a cetăţenilor de-
a lungul vieţii. Se va urmări asigurarea, prin activitatea fizică, a menţinerii unei stări
de sănătate optime, în special pentru cetăţenii de vîrstă reproductivă şi femeile
însărcinate. La copiii cu vîrsta între 0 şi 3 ani se va urmări stimularea mişcărilor fizice
naturale, la cei de vîrstă preşcolară - activităţile motrice reieşind din particularităţile
lor morfologice, anatomice şi psihologice de vîrstă, iar la cei din categoriile elevi şi
tineret studios - dezvoltarea şi pregătirea fizică armonioasă;
d)asigurarea pregătirii fizice, recreaţiei tuturor angajaţilor întreprinderilor şi
organizaţiilor, indiferent de forma de proprietate.
Pentru persoanele în etate, unul din cel mai numeros grup al populaţiei din
Moldova, practicarea culturii fizice şi a sportului este importantă pentru menţinerea
interesului faţă de viaţă, întremarea şi fortificarea sănătăţii, prelungirea activităţii de

14
creaţie. Pentru acest grup social, activităţile orientate spre formarea şi consolidarea
modului sănătos de viaţă vor cuprinde următoarele:
a) crearea programelor speciale de întremare şi fortificare a sănătăţii;
b) folosirea sălilor sportive ale instituţiilor de învăţămînt, colectivelor de
muncă, a celor din zonele de locuit, pentru practicarea culturii fizice şi a sportului de
către persoanele în etate;
c) înfiinţarea unui sistem competiţional sportiv pentru veterani;
d) elaborarea, de comun acord cu organele de asigurare socială şi sănătate, a unui
program de acţiuni avînd ca scop antrenarea persoanelor în etate la practicarea culturii
fizice şi a sportului.

2.2. Sport – sănătate – producţie.

Structurile de specialitate ale statutului nostru, plecînd de la cunoaşterea profundă


a realităţii economice, social-politice şi culturale specifice ţării noastre, acordă
educaţiei fizice şi sportului un rol tot mai important în formarea multilaterală a omului
societăţii socialiste.
În spiritul umanismului contemporan ce caracterizează întreaga politică a
partidului şi statului nostru, în cadrul programului general de dezvoltare economică şi
socială a ţării, de ridicare a gradului de civilizaţie şi cultură — ţelul suprem, esenţa
însăşi a orînduirii noastre — se asigură bunăstarea şi fericirea omului, progresul
material şi spiritual al întregului popor. Aceasta constituie chezăşia fermă a condiţiilor
tot mai bune ce se creează în societatea noastră tuturor cetăţenilor patriei pentru a duce
o viaţă mai bună şi civilizată.
În acest scop, societatea alocă o parte importantă din mijloacele sale materiale
pentru înfăptuirea unui complex de măsuri economice, sociale, culturale, care să
conducă la dezvoltarea şi întărirea continuă a sănătăţii populaţiei, la valorificarea
factorilor naturali — apa, aerul, soarele — şi a mişcării pentru consolidarea acesteia,
călirea organismului uman, prevenirea şi combaterea cauzelor îmbolnăvirilor,
menţinerea crescută a capacităţii de muncă şi prelungirea duratei active a vieţii
omului.
15
Unul dintre mijloacele dovedite cu mare eficienţă în menţinerea stării de sănătate
şi fortificarea organismului este exerciţiul fizic practicat în diversele forme ale
educaţiei fizice, turismului şi sportului. Rolul şi locul exerciţiului fizic în contextul
regimului de viaţă şi de muncă moderne este relevat pe plan mondial şi stă în atenţia
specialiştilor, medicilor şi organizaţiilor chemate să vegheze la starea de sănătate a
oamenilor.
Revoluţia ştiinţifică şi tehnică contemporană a influenţat profund modul nostru
de a gîndi şi de a trăi. Industrializarea, progresul tehnic accelerat, urbanizarea,
creşterea impetuoasă a proceselor economice şi social-culturale modifică simţitor
modul de viaţă şi de muncă al oamenilor. În zilele noastre, alături de binefăcătoarele
daruri oferite de evoluţia tehnicii şi de avantajele unei vieţi civilizate (creşterea
nivelului de trai, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi de igienă, a confortului etc), se
afirmă şi factori cu consecinţe şi inîluenţe care acţionează negativ asupra sănătăţii.
Modernizarea progresivă a producţiei prin creşterea la un înalt grad a automatizării şi
mecanizării, precum şi mijloacele multiple cu un grad de comoditate pe care viaţa şi
confortul secolului nostru le pun la dispoziţia omului, îl eliberează tot mai mult de
efortul fizic, dar îi solicită, în schimb, un mare consum al resurselor intelectuale. o
suprasolicitare nervoasă. Atît manca sedentară, cît şi inactivitatea fizică continuă
frecvent şi în timpul liber, ca urmare a comodităţii în care mulţi se complac,
îndepărtează omul de sursele naturale ale menţinerii sănătăţii. de natură, de mişcare,
de activitatea fizică — factori esenţiali pentru întreţinerea vieţii şi a unei dezvoltări
armonioase.
Sărăcia de mişcare, neglijenţa practicării voluntare a exerciţiilor fizice, a unui
minim de pregătire fizică, neglijarea ieşirii periodice din atmosfera poluată a oraşelor
şi centrelor industriale la locurile cu aer curat (păduri, parcuri, livezi, rîuri, dealuri)
conduc cu timpul, în funcţie de suma diverselor condiţii şi factori stressanţi sau
poluanţi, la apariţia unor modificări morfo-funcţionale ca : reducerea vitalităţii
organismului, a forţei musculare generale, slăbirea coordonării activităţii fizice şi
nervoase în activitatea profesională şi socială. Aceste modificări la rîndul lor
favorizează apariţia bolilor cardio-vasculare, a tulburărilor de metabolism, a

16
afecţiunilor hepatice şi ale aparatului digestiv. De asemenea, activitatea fizică redusă,
însoţită de un regim alimentar neraţional duce la declanşarea unor reacţii psihice ca :
oboseala cronică, surmenajul, astenia, nervozitatea, insomnia şi în multe cazuri la
obezitate.
Tabloul succint al factorilor nocivi caracteristici vieţii moderne conduce la
concluzia că realitatea prezentului şi perspectiva viitorului ne fac să înţelegem tot mai
clar că menţinerea stării de sănătate, călirea organismului, creşterea rezistenţei
acestuia la îmbolnăviri, dezvoltarea fizică armonioasă a oamenilor au devenit cerinţe
reale în viaţa socială, o componentă de mare însemnătate în ansamblul măsurilor
promovate de societatea noastră socialistă în scopul păstrării capacităţii de muncă şi
creativitate, a echilibrului somato-funcţional şi psihologic al omului contemporan. De
aceea, omul zilelor noastre are nevoie de mai multă mişcare în aer liber. Acest lucru
presupune ca el să aibă capacitatea de a practica conştient şi în mod independent
complexe de exerciţii fizice şi diferite sporturi pe care să le integreze sistematic,
zilnic, în programul de muncă şi în timpul liber pe tot parcursul anului în vederea
realizării ,şi menţinerii unui nivel de pregătire fizică corespunzător.
Exerciţiul fizic are asupra corpului şi mai ales asupra aparatului locomotor
importante influenţe morfo-genetice şi fiziologice, primele determinînd forma şi
structura corporală, iar celelalte funcţionalitatea sistemelor organice. Prin exerciţiul
fizic se produc îmbunătăţiri nu numai în forma, volumul şi structura muşchilor, ci mai
ales în funcţiunile lor. îmbunătăţirile funcţionale se datoresc intervenţiei unor factori
fizico-chimici şi neuro-umorali, care intră în acţiune mai ales în timpul efortului fizic
intens şi prelungit.
Şi în aparatul cardiovascular în timpul efortului fizic au loc importante fenomene
de adaptare, atît la nivelul cordului, cît şi al vaselor sanguine. Exerciţiile fizice
mobilizează funcţiile de rezervă ale aparatului cardiovascular, perfecţionînd
mecanismele sale funcţionale şi adaptîndu-le necesităţii. în egală măsură sînt
mobilizaţi şi factorii ajutători ai circulaţiei : respiraţia, contracţiile şi relaxările
musculare, presiunea în cavităţi şi ţesuturi etc. Exerciţiile fizice activizează de
asemenea funcţiunile hematopoetice, influenţînd totalitatea proceselor implicate în

17
formarea şi dezvoltarea celulelor sanguine. Numărul globulelor roşii, cu rol esenţial în
transportarea oxigenului, creşte, iar cantitatea de hemoglobină şi capacitatea de fixare
a oxigenului se măresc. La rîndul lor, leucocitele se înmulţesc, mărindu-se şi puterea
lor funcţională şi de apărare a organismului.
Efortul fizic activizează funcţiile nutritive ale organismului. Sub influenţa
exerciţiilor fizice, circulaţia sîngelui în abdomen este mai activă ; glandele digestive
secretă cantităţi mai mari de substanţe necesare prelucrării alimentelor ; reglarea
proceselor mecanice şi chimice din stomac şi intestin se îmbunătăţeşte simţitor. Prin
exerciţii fizice, în special printr-o corectă gimnastică abdominală, se poate ajunge la o
mai bună contenţie a organelor în abdomen şi la o îmbunătăţire a funcţiilor secretorii
şi motorii ale tubului digestiv. Printr-o astfel de gimnastică se combat stazele sanguine
şi se asigură evacuarea la timp a resturilor alimentare.
La sedentari, funcţiunile digestive sînt încetinite din cauza lipsei excitanţilor
interni. La aceşti oameni se produc atonii, dilataţii şi ptoze (căderi) ale stomacului şi
intestinelor, staze (încetiniri) în circulaţia abdominală şi tendinţe la constipaţie.
Exerciţiile fizice stimulează procesele de nutriţie, activizează metabolismul
(transformările) tuturor substanţelor energetice. în timpul efortului, musculatura —
considerată ca principalul organ al metabolismului — angrenează pînă la 90—95%
din procesele metabolice. Lucrul muscular face ca hrana să fie utilizată pe măsură ce
este introdusă în organism, împiedicînd depunerea, sub formă de rezerve, a
substanţelor asimilate.
Exerciţiul fizic influenţează în acelaşi timp atît sistemul nervos cît şi viaţa psihică
a omului. Actele motoare şi psihice se influenţează reciproc şi contribuie la
îmbogăţirea experienţei senzoriale, la dezvoltarea morfo-funcţională a scoarţei
creierului şi a centrilor de sub scoarţa cerebrală, precum şi la formarea deprinderilor
motrice. Prin exerciţiu, mişcările omului capătă o mai bună coordonare, o mai mare
precizie şi mai multă eficacitate, iar prin suprimarea mişcărilor inutile se realizează o
economisire a energiei nervoase şi musculare. Influenţele exerciţiilor fizice asupra
vieţii psihice sînt multiple, iar valoarea lor educativă — incontestabilă.

18
Efortul fizic bine condus stimulează activitatea intelectuală. Cele mai multe
exerciţii fizice se însoţesc de stări emoţionale, care imprimă caractere pozitive şi bună
dispoziţie asupra întregii stări psihice ; în acest fel se contribuie la întărirea
caracterului şi perfecţionarea personalităţii.
Ţinuta corectă a corpului este expresia unei armonioase dezvoltări a formei şi a
unui echilibru funcţional, oglindind o bună stare fizică şi psihică. Sub influenţa
exerciţiilor fizice, funcţiile organice se dezvoltă paralel cu corpul, !n concordanţă cu
vîrsta şi cu solicitările la care este supus organismul ; se stabileşte şi se întreţine
totodată o stare de echilibru între morfologic şi funcţional şi de sinergie între
funcţiuni.
Exerciţiul fizic generează şi efecte cu caracter profilactic (preventiv) şi
terapeutic, datorită influenţelor favorabile pe care le are asupra diverselor aparate şi
sisteme ale organismului. Cele profilactice rezultă din contribuţia exerciţiului fizic la
menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii, la mărirea capacităţii de luptă a organismului
împotriva ageaţilor patogeni. Cele terapeutice reprezintă contribuţia exerciţiului fizic
corect dirijat la procesele de însănătoşire, de refacere morfologică (corporală) şi
restabilire a funcţiunilor, de recuperare a forţelor şi capacităţii de muncă. Pentru
adulţi, pentru oamenii muncii exerciţiul fizic este un apărător al sănătăţii, un întăritor
şi un factor de recuperare a forţelor de muncă şi de creaţie. El face să crească
îndemînarea. iniţiativa, curajul, judecata şi reduce sensibilitatea exagerată.
În profilaxia îmbolnăvirilor, exerciţiul fizic are un rol indirect, dar foarte activ : el
contribuie la întărirea rezistenţei şi a forţelor de apărare împotriva factorilor patogeni
de agresiune. Oamenii antrenaţi cîştigă un fel de imunitate naturală, care îi apără de o
sumă de boli şi accidente. Forţele de apărare ale organismului cresc nu numai prin
lucrul neuromuscular, ci şi prin acţiunea simultană a factorilor naturali — aerul, apa,
soarele — care realizează, împreună cu mişcarea, călirea corpului, formula cea mai
bună de profilaxie.
Aşadar, la toate vîrstele exerciţiile fizice şi sportul practicate sistematic
perfecţionează deprinderile de mişcare, îmbogăţesc aptitudinile, măresc randamentul
activităţii fizice şi intelectuale, călesc organismul. Forţa, rezistenţa, îndemînarea

19
reprezintă calităţi motrice şi cerinţe de seamă în foarte multe profesii şi chiar în viaţă,
ele dezvoîtîndu-se prin practicarea exerciţiilor fizice şi sportului.
Un om multilateral pregătit din punct de vedere fizic este în primul rînd
proporţional dezvoltat, cu o ţinută frumoasă, care îşi stăpîneşte perfect mişcările,
puternic, cu un organism sănătos şi rezistent.
În lumina datelor furnizate de ştiinţă, călirea organismului prin practicarea
exerciţiilor fizice, a sportului şi turismului se dovedeşte a fi un mijloc deosebit de
eficient pentru dobîndirea unei mari rezistenţe la îmbolnăvirile provocate de
modificările complexe şi bruşte ale mediului înconjurător. Activitatea fizică
sistematică constitvie un mijloc de profilaxie la scară de masă.
Un program de exerciţii fizice şi de mişcare, adaptat fiecărei vîrste şi practicat
raţional, după o metodă bine precizată şi cu regularitate, zi de zi, este o chestiune de
voinţă, de autodisciplină, de educaţie, care contribuie la asigurarea funcţionării
normale a tuturor organelor şi sistemelor corpului, aducînd armonie în funcţiile
organismului o întărire fiziologică şi o creştere a capacităţii de luptă împotriva
îmbolnăvirilor.
În acest context, timpul liber, modul cum acesta este folosit are o importanţă
deosebită. Timpul liber trebuie să ajute, prin felul cum este organizat, pe de o parte, la
recuperarea efortului din activitatea obişnuită, pe de altă parte, la echilibrarea, la
compensarea lipsei de mişcare din timpul afectat ocupaţiei profesionale.
Desigur, realizarea acestor sarcini implică iniensîficarea propagandei sportive
prin intermediul căreia să se exercite în mod organizat o influenţă multiplă. diversă, în
scopul creării unui climat favorabil înţelegerii rolului educaţiei fizice şi sportului de
masă şi al convingerii tuturor oamenilor muncii asupra foloaselor ce le aduce
practicarea acestora în menţinerea stării de sănătate şi în călirea organismului, prin
mişcare, cît mai multă mişcare practicată sistematic. In nici un sector de activitate nu
poate fi vorba de randament sporit şi de înaltă productivitate a muncii atîta timp cît nu
există o preocupare serioasă pentru sănătatea, pentru fortificarea organismului şi
recuperarea rapidă a capacităţilor morale şi fizice ale oamenilor muncii.

20
În acest cadru, al acţiunilor inspirate din necesitatea socială obiectivă de a
asigura, odată cu sporirea avuţiei materiale a societăţii, menţinerea vigorii şi tinereţii
po-porului nostru, precum şi formarea activă, completă a generaţiei tinere, cultura
fizică şi sportul alcătuiesc un ansamblu de factori cu o influenţă multiplă de neînlocuit
ce se exercită nu numai asupra menţinerii stării de sănătate a populaţiei sau numai
asupra cultivării voinţei de a înfrînge greutăţile, puterii de autodepăşire individuală, ci
şi, în genere, asupra întregii vieţi a societăţii, influenţînd rezultatele activităţii
economice, educative, organizarea timpului liber, buna dispoziţie ş.a.m.d.
Strategia de dezvoltare a domeniului educaţiei fizice şi sportului pe perioada
2001-2008 au stabilit următoarele direcţii de acţiune :
Creşterea eficienţei educaţiei fizice şi sportului de masă în privinţa menţinerii şi
întăririi sănătăţii populaţiei :
— cuprinderea întregului tineret în practicarea exerciţiilor fizice, sportului şi
turismului în vederea creşterii unor generaţii dezvoltate armonios fizic, moral şi
intelectual, temeinic pregătite pentru muncă şi viaţă ;
— extinderea şi asigurarea continuităţii practicării exerciţiilor fizice, turismului şi
sportului în rîndul maselor de oameni ai muncii. Folosirea timpului liber pentru
recreere, refacerea capacităţii de muncă şi fortificarea organismului. Legarea mai
strînsă a educaţiei fizice şi sportului de activitatea de producţie în scopul creşterii
productivităţii muncii şi stimulării energiilor creatoare ale oamenilor muncii.
- prevenirea şi combaterea influenţelor nocive ale sedentarismului prin activităţi
fizice şi sportive compensatorii.
De asemenea, pe linia responsabilităţii pentru aplicarea în practică a acestor
direcţii de acţiune, Programul prevede că sindicatele — care răspund de activitatea
sportivă de masă, desfăşurată în rîndul oamenilor muncii din întreprinderi şi instituţii
împreună cu asociaţiile, cluburile sportive şi federaţiile naţionale sportive acţiuni
săptămînale, pe categorii de vîrstă, cu prioritate în aer liber, care să cuprindă crosuri,
excursii, cicloturism, fotbal, tenis de cîmp şi de masă, volei, canotaj popular, patinaj,
şi altele.

21
Sindicatelor, asociaţiilor, federaţiilor naţionale şi cluburilor sportive le revin
sarcini deosebite pe linia dezvoltării unei reale activităţi de educaţie fizică şi sport de
masă, pusă în slujba sănătăţii oamenilor muncii şi intereselor economice ale ţării.
Prin această lucrare autorii şi-au propus să evidenţieze rolul şi importanţa socială
a educaţiei fizice şi sportului de masă, sarcinile ce revin sindicatelor, asociaţiilor,
federaţiilor cluburilor sportive din întreprinderi şi instituţii şi conducerilor unităţilor
economice pe linia creării condiţiilor, conştientizării şi antrenării masei de oameni ai
muncii de a practica sistematic, independent sau organizat, diferite exerciţii fizice,
turismul şi sportul de masă in vederea menţinerii stării de sănătate, călirii
organismului şi creşterii capacităţii de muncă, pentru a participa din plin la
îndeplinirea cu succes a sarcinilor economice, sociale şi de educaţie care stau în faţa
întregului popor în perioada pe care o străbatem. Totodată, să pună la dispoziţia
sindicatelor, asociaţiilor, federaţiilor şi cluburilor sportive din întreprinderi şi instituţii
metodologia organizării, căile, metodele şi mijloacele de îmbunătăţire şi rentabilizare
a conţinutului activităţii de educaţie fizică şi sport.
Concluziile, metodele şi mijloacele ce le prezentăm în această lucrare sînt
rezultatul studiului şi experimentelor efectuate în mai multe unităţi economice cu
specific diferit de activitate.

22
CAPITOLUL 3. «SPORTUL PENTRU TOŢI» ÎN REPUBLICA
MOLDOVA. REALIZĂRI ŞI PERSPECTIVE

3.1. Scurt ictoric al culturii fizice şi sportului

Activitatea din domeniul culturii fizice şi sportului, cu tot avîntul înregistrat, nu


constituie un imperativ în exclusivitate ale zilelor noastre, existînd în toate timpurile;
în cadrul fiecărei culturi exerciţiul fizic şi mişcarea au constituit unul din aspectele
importante ale educaţiei omului. Şi în afară de grija pentru corp omul a fost
întotdeauna înţeles în raport cu valorile destinate să-şi pună amprenta asupra vieţii
spirituale pînă în străfundurile ei. Raţiunea acestui fapt a fost demostrată de
Montaigne: „Vreau ca prestanţa exterioară, dezinvoluntara şi dispoziţia personalităţii
să se creeze în mod corespunzător psihicului". Nu numai spiritul, nu numai corpul, ci
şi omul este cel care se educă: nu e nimic de făcut cu două lucruri deosebite; şi, după
cum afirmă Platon: „nu trebuie să fie educat unul fără celălalt, ci să fie conduse în
acelaşi pas asemenea a doi cai înhămaţi la aceeaşi trăsură".
In dezvoltarea sa istorică, activitatea de educaţie fizică şi sport a cunoscut
prefaceri continue, restructurări profunde, îmbogăţindu-se cu fiecare nouă etapă.
Încercînd o secţiune transversală în diferite momente istorice, nu vom afla peste
tot aceleaşi părţi constitutive. Mai mult, însăşi evoluţia elementelor relativ perene este
inegală, contradictorie. Aceeaşi concepţie circula şi în Renaştere, care a făcut din
igienă, pe baza dublă a gimnasticii şi a unui regim alimentar, un capitol esenţial al
educaţiei fizice. Ea a fost exprimată, printre alţii, de Leon Battista Alberti atunci cînd
scrie că trupul omenesc „este ceva bun şi măreţ, pe care-1 foloseşti onest, util, plăcut
şi lăudabil şi pe care caut să-1 păstrez, atît cît pot, un timp cît mai îndelungat sănătos
şi frumos". Escortată de tradiţia clasică şi de experienţa renascentistă, educaţia fizică
ocupă un loc preponderent în secolele următoare. Locke începea opera educativă chiar

23
de la educaţia fizică, căruia о dedică primele paragrafe din lucrarea sa „Despre
educaţie".
O atracţie particulară o exercită gimnastica în Germania sub influenţa ideilor lui
Pestalozzi şi Guts Muths, încă pionieri ai unei gimnastici libere şi plăcute pentru
mase, pînă la Friedrich Ludwig Jahn (1778-1852), fondatorul acestei gimnastici
militare germane exigente şi încorsetate de concepţia acelor vremi. In schimb,
educaţia sportivă, în special prin opera lui Thomas Arnold (1795-1842), se instalează
în colegiile engleze şi, în general, îşi pune amprenta pe întreaga educaţie britanică.
Este ştiut că în societatea anglo-saxonă, ca şi în ţările nordice se acordă un loc
preponderent practicii sporturilor de către majoritatea populaţiei, în timp ce în cadrul
tradiţiei culturale a ţărilor latine exerciţiul fizic ocupă un loc secundar, ca şi cum s-ar
repeta dezinteresul pentru „otium opaecum", numit astfel de către romani care n-au
acceptat niciodată gimnasticile publice ale Atenei. Şi totuşi, în ultimele două secole,
dar mai ales în ultima vreme, s-au înregistrat rezultate deosebite în aproape toate ţările
lumii în direcţia dezvoltării organizate a preocupărilor pentru activitatea sportivă de
masă.
Chiar dacă în spaţiul carpato-dunărean exerciţiul fizic nu a avut un caracter
organizat decît în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se cunosc totuşi elemente
populare tradiţionale care atestă o preocupare pentru jocuri de întrecere, dansuri şi
ritualuri desfăşurate în aer liber în toate anotimpurile. Aprecieri cu privire la foloasele
exerciţiului fizic în mijlocul încîntătoarei naturi din ţara noastră se întîlnesc în
gîndirea multor poeţi, oameni de ştiinţă şi pedagogi din trecutul istoric al acestor
meleaguri.
Reflectarea exerciţiilor fizice în balade populare, în povestiri şi în unele
episoade istorice ilustrează calităţile fizice şi morale ale luptătorului pentru dreptate şi
libertate, - ţăran simplu, haiduc sau oştean deopotrivă:
„El înoată ca un peşte şi ca plutele pluteşte, şi stă omul de-l priveşte şade-n
loc şi se cruceşte" (din Balada lui Vоlcan).
Cronicarul Neculce povesteşte cum a ales Ştefan cel Mare locul de ridicare a
mănăstirii Putna. Legenda a fost valorificată de Vasile Alecsandri în „Altarul

24
mănăstirii Putna". Adresîndu-se agerilor şi mîndrilor săi arcaşi, domnul îi provoacă la
întrecere cu arcul;
- „Copii, trageţi... eu vreau astăzi să mă-ntrec cu voi". Apoi e rîndul lui Ştefan:
„Zbоrnîie coarda din arcu-i, fulgeră săgeţile-n vînt, Pere, trece mai departe s-au într-
un platin vechi s-a frînt".
Mai tîrziu educaţia fizică este considerată parte componentă a educaţiei de către
majoritatea oamenilor de cultură ai vremii: Simion Bărnuţiu (1808-1864), Petru Pipos
(1859-1923), Ion Slavici (1848-1925), care publică în anul 1909 lucrarea „Educaţia
fizică", Spiru Haret (1851-1912), propovăduitorul jocurilor şi exerciţiilor fizice în aer
liber pentru copii şi tineri, doctorul C. I. Istrati (1850-1918), care atenţionează asupra
necesităţii asocierii exerciţiilor fizice cu factorii igienici şi naturali de călire a
organismului atît pentru fete, cît şi pentru băieţi.
Remarcabilă este contribuţia lui Iacob Felix (1832-1905) în problemele mişcării
şi ale exerciţiilor fizice în scop igienic şi terapeutic, subliniind că: „exerciţiile în aer
liber sunt avantajoase din punct de vedere al sănătăţii, faţă de cele în săli închise...".
În ţinutul Basarabiei primele competiţii cu caracter sportiv se organizau în
cadrul sărbătorilor tradiţionale. Tinerii se întreceau la ridicarea greutăţilor (răsturnarea
carului etc), trînta naţională, oină şi fotbal (în localităţile rurale, din lipsa inventarului
sportiv necesar, adesea mingea era confecţionată din materiale improvizate).
In partea stîngă a Nistrului, după înfiinţarea în anul 1924 a Republicii Autonome
Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.A.S.S.M.), au început a se forma primele
colective sportive în care se practica atletismul, tirul, fotbalul şi handbalul. Ulterior
activitatea sportivă a luat amploare şi a devenit un eveniment cu caracter de masă. S-
au desfăşurat primele competiţii la handbal şi atletism. În septembrie-octombrie 1927
a avut loc primul Campionat republican la trei ramuri de sport (atletism, fotbal,
handbal). La acest campionat au participat 135 de sportivi. În anul 1928 sportivii
moldoveni au participat la competiţiile din cadrul campionatului Ucrainei la tir şi, în
clasamentul general pe echipe, au devenit vicecampioni. Deja în 1932 în R.A.S.S.M.
normativul sportiv „Gata pentru muncă şi apărare" a fost susţinut de 2841 de
muncitori. În anul 1935, la iniţiativa conducerii republicane, a fost organizat

25
campionatul sportiv al elevilor. La această manifestare au participat 400 de elevi din
şase raioane ale R.A.S.S.M.
Un eveniment de importanţă majoră în dezvoltarea culturii fizice şi sportului a
avut-o fondarea asociaţiilor sportive benevole ale sindicatelor „Dinamo" şi „Spartac".
Ulterior, în a doua jumătate a anilor '30, s-au înfiinţat asociaţiile sportive
departamentale ale sindicatelor - „Pravda", „Konservşcik", „Locomotiv", „Znanie",
„Kolos", „Temp", Rot front", „Mukomol", „Burevestnik", „Molnia", „Zdorovie".
Conform deciziei conducerii R.A.S.S.M, în anul 1935 a fost organizată prima
Spatachiadă a elevilor, care ulterior a devenit o competiţie tradiţională. La această
ediţie au participat 400 de elevi din 6 raioane din republică.
La 4 iulie 1936 a fost creat Comitetul republican al culturii fizice şi sportului pe
lingă Sovietul Comisarilor Norodnici al R.A.S.S.M. ( după modelul Comitetului
Unional al culturii fizice şi sportului creat de Comitetul Executiv Central în luna iunie
1936 pe lîngă Sovietul Comisarilor Norodnici al U.R.S.S). Un grup mare de specialişti
au venit în Moldova pentru a activa în domeniul culturii fizice şi sportului (A.
Maslovskii, M. Skridonenko, L. Şevcenko, E. Kobîleanskii, L. Radenko, S. Gorlenko,
L. Pşeneţkii ş.a.). încep a se dezvolta noi ramuri de sport: box, tenis, scrimă, lupte,
patinaj şi schi, automotosport, tir. Pentru a populariza acţiunile sportive în rîndul
maselor populare, în republică în perioada de pînă la al doilea război mondial, se
organizau ştafete, alergări la diferite distanţe, competiţii la ciclism şi curse de cai.
Aceste acţiuni, către anul 1939, au făcut posibilă antrenarea în diferite activităţi
sportive a unui număr de 13,8 mii cetăţeni, încadraţi în 165 de colective sportive.
în Basarabia din dreapta Nistrului, după evenimentele din luna iunie 1940 se
creează asociaţiile benevole sportive „Dinamo", „Spartac", „Locomotiv", „Kolos",
„Burevestnik", „Pişcevik", „Uciteli". La începutul anului 1941 în Moldova erau
înregistrate 315 colective de sportivi, care întruneau 25 516 amatori ai sportului, 2 280
dintre care deţineau insigna „Gata pentru muncă şi apărare", inclusiv 914 din
localităţile rurale.
Un ajutor considerabil pentru dezvoltarea culturii fizice şi sportului în această
parte a ţării a fost oferit de către instituţiile de învăţămînt din Odesa, Harikov,

26
Leningrad şi alte oraşe din republicile sovietice, inclusiv cadre didactice şi specialişti
de înaltă calificare. Către mijlocul anului 1941 în statele de personal din domeniul
culturii fizice şi sportului erau încadraţi 132 de specialişti, 22 dintre care aveau studii
superioare de profil, 13 - studii medii, iar 24 au absolvit cursuri speciale în domeniu.
În această perioadă se practicau 25 de probe în 400 colective sportive.
Cu regret, în perioada războiului din anii 1941-1945 în Moldova au fost distruse
majoritatea obiectelor sportive, dauna materială fiind estimată în sumă de 25 milioane
ruble. Ulterior ca mare greu au fost reconstruite uzinele, fabricile şi instituţiile de
învăţămînt, în care se reînfiinţau şi colectivele sportive cu infrastructura respectivă.
Dinamica restabilirii şi dezvoltării bazei tehnico-materiale în domeniul culturii fizice
şi sportului în perioada postbelică este indicată în tabelul 1.
La 30 iunie 1945 Sovietul Comisarilor Norodnici al R.S.S. Moldoveneşti a luat
decizia de a înfiinţa Tehnicumul republican de educaţie fizică şi sport, care a pregătit
2350 de specialişti în domeniu ce activează nu numai în ţară, ci şi peste hotarele ei. În
luna martie 1946 în or. Chişinău a fost instituită Şcoala sportivă pentru tineret, care a
avut un rol important în pregătirea calitativă a sportivilor. La sfîrşitul anului 1946 -
începutul anului 1947 mai mult de 950 de activişti au absolvit cursurile de două luni
pentru pregătirea şefilor de colective sportive, instructori obşteşti, conducători de
secţii şi arbitri la diferite ramuri de sport. În anul 1950, în cadrul Institutului
Pedagogic de Stat din Chişinău a fost deschisă facultatea de educaţie fizică, în baza
căreia ulterior a fost creat Institutul de Educaţie Fizică şi Sport - actuala Universitate
de Stat de Educaţie Fizică şi Sport.
Un imbold deosebit pentru dezvoltarea activităţilor sportive a avut-o Hotărîrea
Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevik) Unional din 27 decembrie 1948
„Cu privire la executarea de către Comitetul pentru cultură fizică şi sport a directivelor
partidului şi ridicarea măiestriei sportivilor sovietici". Această hotărăre a fost discutată
pe larg în toate oraşele şi raioanele din republică. A u fost trasate sarcini concrete de
înlăturare a neajunsurilor depistate şi de dezvoltare în continuare a mişcării sportive în
R.S.S. Moldovenească. Deja către anul 1949 au fost desfăşurate 40 de competiţii
republicane, cu participarea a 4600 sportivi. Au fost înregistrate 168 recorduri la
atletism, înot, haltere şi ciclism.
27
O nouă etapă în dezvoltarea culturii fizice şi sportului din Moldova a constituit-
o pregătirea către Prima Spartachiadă a popoarelor din U.R.S.S. În anul 1956
(denumită astfel în cinstea lui Spartac - conducătorul răscoalei robilor din Roma
Antică). În anii 1955-1956 organizaţiile sportive moldoveneşti au pregătit 13 902
sportivi de diverse categorii, inclusiv 402 de categoria I şi maeştri ai sportului din
URSS, precum şi 30,6 mii deţinători ai insignei „Gata pentru muncă şi apărare".
Respectiv, a fost organizată şi desfăşurată prima Spartachiadă a R.S.S. Moldoveneşti -
iulie 1956. Campionii primei Spartachiade republicane au reprezentat Moldova în
cadrul Spartachiadei Unionale la 20 de probe sportive, stabilind 25 de recorduri şi 6
noi performanţe republicane, pentru care în anul 1957 un grup de sportivi şi antrenori
au fost menţionaţi cu ordine şi medalii ale Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S.
Deja la a treia Spartachiadă a popoarelor U.R.S.S. (1963) sportivii din Moldova
au participat în 22 din 23 de probe sportive, stabilind 75 de recorduri republicane şi
obţinînd în palmares 3 medalii (1 de argint şi 2 de bronz). Mai bune rezultate au fost
obţinute în competiţiile sportive din cadrul celei de a IV-a Spartachiadă în anul 1967:
18 medalii (6 de aur, 2 de argint şi 10 de bronz), iar la a V-a Spartachiadă (1971) a fost
obţinut locul 14 cu 201,5 puncte şi cucerite 14 medalii: 1 de aur, 7 de argint şi 6 de
bronz.
Totodată, creşteau indicii statistici de la o ediţie la alta în cadrul spartachiadelor
republicane. Spre exemplu, în cadrul celei de a V-a ediţie a Spartachiadei din Moldova
au fost antrenate 2541 colective sportive, cu un număr de circa un milion de sportivi
de diferite categorii de vîrstă. La competiţiile sportive finale au participat 4600 de
sportivi, dintre care 18 maeştri ai sportului din U.R.S.S. de categorie internaţională,
275 maeştri ai sportului din U.R.S.S şi 339 candidaţi la acest titlu. Clasamentul
general pe echipe al rezultatelor a fost făcut pentru 4 grupe de participanţi: I includea
oraşele mari - Chişinău, Tiraspol, Bălţi şi Bender, II -Cahul, Orhei, Rîbniţa şi Soroca,
III - societăţile sportive benevole («Dinamo», «Colhoznicul», «Locomotiv»,
«Moldova», «Rezervele de muncă» ş.a.), IV - 32 de raioane.
În anul 1971 a fost instituită Şcoala-internat cu profil sportiv, Chişinău, care la 1
ianuarie 1973 a fost reorganizată în republicană.

28
La 1 martie 1972 a fost instituit un nou complex sportiv „Gata pentru muncă şi
apărare", care avea ca scop de a transforma mişcarea sportivă cu caracter de masă într-
o mişcare a tuturor popoarelor. Specificul acestui complex sportiv este majorarea
vîrstei participanţilor de la 10 ani pînă la 60 de ani şi amploarea acestuia, fiind
implementat ca un program obligatoriu în toate colectivele sportive din instituţiile şi
organizaţiile din ţară.
O altă acţiune sportivă unională - Jocurile Tineretului care s-au desfăşurat în
anul 1973, Moldova participînd la 22 probe sportive şi fiind clasată pe locul 11 din
republicile participante. La individual au fost cucerite 28 de medalii (12 de argint şi 16
de bronz).
De asemenea, sportivii moldoveni au început a participa şi la competiţiile
oficiale internaţionale din Europa, Asia, Africa şi America Latină. Primii sportivi
moldoveni medaliaţi la Campionatele Mondiale au fost O. Ţegoev şi V. Slobodeniuc
(kanotaj), cărora ulterior li s-a conferit şi titlurile de „Maestru Emerit al Sportului din
U.R.S.S.". În perioada postbelică, pînă în anul 1974 sportivii moldoveni, incluşi în
componenţa echipelor URSS, au participat la multiple competiţii europene şi
mondiale, devenind de 11 ori campioni europeni şi 10 ori campioni mondiali.
Sportivii moldoveni au participat la 11 ediţii ale celor mai înalte foruri
competiţionale - Jocurile Olimpice, începînd cu anul 1960 la Roma (Italia) şi pînă în
prezent - 2008, or. Beijing (China).
A devenit deja istorie şi participarea reprezentanţilor Republicii moldova la
Jocurile Olimpice de iarnă - 5 ediţii, începînd cu anul 1994. în calitate de ţară
independentă, Republica Moldova a fost reprezentată la 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice
de vară:
1992 - Barcelona în componenţa echipei unificate a CSI;
1996 – Atlanta;
2000 – Sydney;
2004 - Atena.
2008- Beijing
Sportivii noştri au participat şi la 4 ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă:

29
1994 - Lillehammer, Norvegia;
1998 - Nagano, Japonia;
2002 - Salt Lake City, SUA;
2006 - Torino, Italia.
Una dintre condiţiile principale în procesul pregătirii sportivilor pe durata ciclului
Olimpic este colaborarea strînsă între organul de stat de specialitate şi Comitetul
Naţional Olimpic. Această colaborare trebuie să se bazeze în primul rînd pe înţelegere
şi susţinere reciprocă. Este necesară, de asemenea, o strînsă colaborare cu Federaţiile
sportive în vederea selectării şi pregătirii ulterioare a atleţilor. În vederea susţinerii şi
creării condiţiilor optime pentru rezervele sportive şi pentru sportivii de performanţă
candidaţi la Jocurile Olimpice este necesară colaborarea cu administraţia publică
locală.
Pentru realizarea obiectivelor nominalizate este nevoie de implicarea
autorităţilor publice locale, precum şi a sectorului privat în modernizarea bazelor
sportive, destinate pregătirii sportivilor pentru Jocurile Olimpice. Atragerea sectorului
privat în sponsorizarea activităţilor sportive şi a celor de pregătire a sportivilor
candidaţi la Jocurile Olimpice urmează să aibă loc prin sprijinirea iniţiativelor lansate
de Federaţiile sportive pentru sporirea veniturilor extrabugetare în vederea realizării
programelor de pregătire.
Moldova a avut şansa unicală, că după declaraţia independenţei sale să participe
pentru prima dată cu echipa naţională la Jocurile Olimpice ale centenarului (Atlanta,
SUA, 1996). Cunoscătorii au apreciat debutul ca unul reuşit, or un loc în primele 58
de ţări ale lumii, din aproape 200 cîte au concurat, nu este unul neglijabil.
Pregătirile pentru Sydney-2000 n-au fost deloc uşoare, dar în pofida acestui fapt
participarea noastră a contat. Atleţii moldoveni au concurat cu dăruirea ce vine din
înţelepciunea frumosului gînd pe care la scris Hemingwai. ”Sportul învaţă să lupţi
cinstit, să cîştigi cu demnitate, dar şi să pierzi fără a fi umilit. Sportul ne învaţă ce este
viaţa.” Este de fapt chintesenţa jurămîntului Olimpic. (Cu el în gînd, în inimă şi crez
pornim spre Sydney).

30
Delegaţia statului independent - Republica Moldova în anul 1996 pentru prima
data şi-a dat concursul la Jocurile Olimpice de vară din Atlanta. Acest eveniment a
constituit un capitol aparte al letopiseţului sportiv al ţării, iar paginile lui au fost
completate de atleţii moldoveni care au strălucit la starturile olimpice. Luptătorul de
stil greco-roman Serghei Mureico a cucerit medalia de bronz, iar către sfîrşitul
Jocurilor Olimpice s-a evidenţiat minunatul duetul de canoe-dublu Nicolae Juravschi
şi Victor Reneischi, care în cursa finală de 500 metri au cedat învingătorilor din
Ungaria doar cîteva sutimi de secundă. Anterior, la distanţa 1000 m. duetul Juravschi-
Reneischi s-a clasat pe locul II. Alţi sportivi moldoveni care s-au clasat pe primele 10
locuri ar fi halterofilul Vadim Vacarciuc (locul V), luptătorul de stil greco-roman Igor
Graboveţchi (locul VI), ţintaşul Ghenadie Lîsoconi (locul VI), luptătorii de stil liber
Vitalie Răilean (locul VI) şi Victor Peicov (locul VII) etc. Indiscutabil, debutul echipei
independente a Republicii Moldova la Jocurile Olimpice a fost reuşit.
Sportivii moldoveni au participat la 11 ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi la 4
ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă. Pînă în prezent sportivii din Republica Moldova
(ex-RSSM) аu obţinut la Jocurile Olimpice 24 de medalii: 6 de aur, 7 de argint şi 11
de bronz (tab.2.10).
Nicolae Juravschi, Serghei Mariniuc, Oleg Moldovan şi Olga Bolşov sunt
sportivii moldoveni cu cel mai mare număr de prezenţe la Jocurile Olimpice – cîte 3.
Nicolae Juravschi este sportivul moldovean cu cele mai multe medalii obţinute la
Jocurile Olimpice - 3, două de aur şi una de argint.
Tabela 2.10.
Rezultatele evaluării sportivilor moldoveni la Jucurile Olimpice
Nr. Locul şi anul Numărul Locul Total
d/o desfăşurării JO participanţilor
I II III medalii
Roma -1960 2 - 1 - 1
Mexic -1968 3 - - 1 1

Munchen – 1972 3 - - - -
Montreal -1976 2 - 1 - 1
Moscova -1980 4 2 1 - 3

31
Seoul -1988 8 3 1 3 7
Barcelona -1992 12 1 1 4 6
Lillehammer - 1994 2 - - - -
Atlanta - 1996 41 - 1 1 2
Nagano - 1998 2 - - - -
Sydney - 2000 34 - 1 1 2
Salt lake city - 2002 5 - - - -
Atena – 2004 33 - - - -
Torino – 2006 7 - - - -
Beijing - 2008 29 - - 1 1
Total 15 187 6 7 11 24

ROMA-1960.
Pentru prima data sportivii din Moldova au participat la JO în anul 1960, la Roma
(Italia). Atunci atleţii Valentina Maslovschi (Bolşov) si Gusman Kosanov au evoluat
pentru echipa Uniunii Sovietice (pînă în anul 1991 Moldova a facut parte din URSS).
J. Gusman Kosanov a cîştigat medalia de argint la atletism (ştafeta 4x100m, din care
au mai făcut parte Leonid Bartenev, Iurie Konovalov şi Edvins Ozolin). A fost prima
medalie olimpică cîştigată de un sportiv moldovean la JO.
MEXIC -1968.
Daca la Olimpiada din Tokyo, Japonia (1964) n-a ajuns nici un atlet moldovean,
atunci la JO din Mexic (1968) au participat doi moldoveni: Dumitru Matveev, la
caiac-canoe şi Victor Bolşov la atletism (sărituri în înălţime).
MUNCHEN – 1972.
Patru ani mai tîrziu, la JO din Munchen (RF Germane) au evoluat hipistul Sergiu
Muhin, atleta Svetlana Doljenco (aruncarea greutăţii) şi handbalistul Ion Usatîi.
MONTREAL-1976.
În anul 1976, la Montreal (Canada) Larisa Popov cîştigat medalia de argint, la
canotaj academic 4+1 (coechipierele Larisei au fost Anna Kondrasina, Mira Bryunina,
Galina Ermolaeva şi Nadejda Cernasova).

32
MOSCOVA-1980.
Patru ani mai tîrziu, la Moscova, aceeaşi Larisa Popova a devenit campioana
olimpică, prima în istoria Moldovei. De data aceasta, ea a evoluat în pereche cu Elena
Hlopteva.
La Moscova campioana olimpică a devenit şi Stela ZAHAROVA, la gimnastica
artistică pe echipe (coechipierele Stelei au fost Elena Davîdova, Maria Filatova, Nelly
KIM, Elena Naimusina şi Natalia Sapoşnicova). Moldoveanul Valeriu Cacianov a
participat la decatlon.
SEOUL-1988.
După ce autorităţile sovietice au boicotat Olimpiada de la Los Angeles (SUA) în
anul 1984, tocmai 8 moldoveni au participat, patru ani mai tîrziu, la JO de la Seoul
(Coreea de Sud). Nicolae Juravschi a devenit dublu campion olimpic la canoe dublu
(împreună cu Victor Reneischi), la 500 şi 1000 metri, iar Igor Dobrovolschi - campion
olimpic în componenţa selecţionatei de fotbal a Uniunii Sovietice. Înotătorul de stil
liber lurie Bascatov a devenit medaliat cu argint la ştafeta 4x100 metri (coechipierii
lui lurie аu fost Ghenadie Prigoda, Nicolae Evseev şi Vladimir Tcacenco). În posesia
medaliei de bronz аu intrat boxerul Timofei Screabin, la categoria 51 kg, Sergiu
Marcoci, în componenţa selecţionatei de polo a URSS şi handbalista Natalia
Rusnacenco, în componenţa selecţionatei Uniunii Sovietice. Аu mai participat: Oleg
Moldovan (locul 13 la tir) şi Vlad Iuvcenco (canotaj).
BARCELONA-1992.
La Olimpiada de la Barcelona, Spania (1992), 11 sportivi din Moldova аu evoluat
în componenţa echipei unite a Comunităţii Statelor Independente. Halterofilul Tudor
Casapu a devenit campion olimpic, la categoria de greutate 75 kg. Înotătorul de stil
liber Iurie Bascatov, ca şi la Olimpiada de la Seoul, a cîştigat medalia de argint, la
ştafeta 4x100 metri (de data aceasta coechipierii lui lurie аu fost Alexandru Popov,
Ghenadie Prigoda şi Pavel Hniuchin). Natalia Valeev a devenit dubla medaliată cu
bronz, la tir cu arcul (la concursul individual şi pe echipe, împreună cu Khatouna
Vrivisvili şi Ludmila Arjannicova). Sergiu Marcoci, ca şi patru ani în urmă, a intrat în
posesia medaliei de bronz, evoluînd în componenţa selecţionatei de polo a CSI. Аu

33
mai participat: Oleg Carpov, Vasile Tanas (ambii, la hipism), Vadim Zadoinov, Olga
Bolşov (ambii, la atletism), Alexandru Britov (canotaj), Sveatoslav Reabuşenco
(ciclism) şi Sergiu Mariniuc (nataţie).
LILLEHAMMER-1994.
Lotul olimpic a Republicii Moldova a participat pentru prima dată cu о echipă la
Jocurile Olimpice de iarnă de la Lillehammer, Norvegia. Ţаăа noastră a fost
reprezentată de 2 sportivi: Elena Gorohov şi Vasile Gherghi, ambii, la biatlon.
ATLANTA-1996.
Lotul olimpic al Republicii Moldova a participat în premieră cu о echipă, formată
din 41 de sportivi, la о Olimpiadă de vară. Nicolae Juravschi şi Victor Reneischi аu
fost premiaţi cu medalii de argint la canoe dublu, iar Sergiu Mureico (lupte greco-
romane) a intrat în posesia medaliei de bronz. Vadim Vacarciuc (haltere) s-a clasat pe
locul 5, Igor Graboveţchi (lupte greco-romane), Vitalie Răilean (lupte libere),
Ghenadie Lăsocon (tir) - pe locul 6, Victor Peicov (lupte libere) - pe locul 7, Sergiu
Mariniuc - pe locul 8, Lukman Jabrailov (lupte libere), Oleg Moldovan (tir), Igor
Samolenco (box) - pe locul 9. Au mai participat: Olga Bolşov, Vadim Zadoinov,
Alexandru Enco, Valentina Enache, Alexandru Jucov, Valeriu Vlas, Feodosie
Ciumacenco, Ina Gliznuţa (toţi, atletism), Veaceslav Oriol, Igor Bonciucov, Ruslan
Ivanov, Igor Pugaci, Oleg Tanoviţchi (toţi, ciclism), Vladimir Popov, Mihai Vîhodeţ,
Vladimir Bîrsa, Sergiu Creţu (toţi, haltere), Andrei Zaharov, Vadim Tatarov, Maxim
Cazmirciuc, Artur Elizarov (toţi, nataţie), Andrei Plăcintă, Vadim Salcuţan (ambii,
caiac-canoe), Andrei Golban, Oleg Creţu (ambii, judo), Natalia Valeev, Nadejda Тoma
(ambele, tir cu arcul), Nazip Alidjanov (lupte libere) şi Octavian Ţîcu (box).
Lotul olimpic al Moldovei s-a clasat pe locul 59 din 197 de ţări participate.
NAGANO-1998.
Moldova a fost reprezentată de doi sportivi: Elena Gorohov şi Ion Bucşa, ambii la
biatlon.
SYDNEY-2000.
În lotul olimpic a Republicii Moldova au fost incluşi 34 de sportivi. Oleg
Moldovan (tir) a cîştigat medalia de argint, iar Vitalie Gruşac (box) a intrat în posesia

34
medaliei de bronz. Vadim Vacarciuc (haltere) s-a clasat pe locul 5, Alexandru Bratan
(haltere) şi Ion Diaconu (lupte libere) - pe locul 6, Vitalie Răilean (lupte libere) - pe
locul 7, Ruslan Bodişteanu (lupte libere) - pe locul 10.
Au mai participat: Olga Bolşova, Vitalie Cerchez, Feodosie Ciumacenco, Ion
Emilianov, Valentina Enachi, Ina Guznuţa, Efim Motpan, Iaroslav Mişinschi, Roman
Rozna, Valeriu Vlas, Vadim Zadoinov (toţi, atletism), Andrei Zaharov, Dumitru
Zastoico, Andrei Cecan, Alexandru Ivlev, Sergiu Mariniuc, Andrei Mihailov, Victor
Rogut, Sergiu Stolearenco, Vadim Tatarov, Maria Tregubov (toţi, nataţie), Victor
Bivol, Ludmila Cristea, Gheorghe Kurdghelaşvili, Victor Florescu (toţi, judo),
Octavian Cuciuc (lupte libere) şi Vladimir Popov (haltere).
Republica Moldova s-a clasat pe locul 62 din 199 de ţări participante.
SALT LAKE CITY-2002.
Moldova a fost reprezentată de cinci sportivi: Elena Gorohov, Ion Bucşa
Valentina Ciurina, Mihail Gribuşencov, toţi, la biatlon, şi Liviu Cepoi, la bob.
ATENA – 2004.
Am putea cataloga evoluţia sportivilor moldoveni , la Jocurile Olimpice de la
Atena drept nesatisfăcătoare, dar dacă facem о analiză a mijloacelor financiare
investite în dezvoltarea sportului, care au fost condiţiile de antrenament pentru
sportivi, atunci ne dăm seama că nu puteam spera la о medalie olimpică. Apreciem
pregătirea sportivilor noştri către Jocurile Olimpice de la Atena în aproximativ 40-50
%, poate 60 % din necesităţi. Practica a demonstrat că, dacă nu faci pregătirea la un
nivel înalt, există şanse mici să faci performanţă. Am sperat mult ca liderul nostru,
Ghenadie Tulbea, care este vicecampion mondial, să lupte pentru о medalie. Dar ne-
am convins că au fost comise greşeli în procesul de pregătire, urmate de alte greşeli
tactice pe parcursul luptelor de la Olimpiadă. Au fost de asemenea comise greşeli de
ordin psihologic, dar şi care ţin de disciplina sportivului.
Aceeaşi situaţie a fost şi cu Vadim Vacarciuc. S-a vorbit mult că el este un
candidat la medalie, dar realitatea a fost alta. Vacarciuc a insistat să înceapă concursul
de smuls cu greutatea de 175 kg, ceea ce s-a dovedit a fi о greşeală mare.

35
În schimb s-au prezentat bine fraţii Bratan. Alexandru a fost fraudat de arbitri şi a
pierdut medalia, deoarece a fost mai greu decît halterofilul rus cu cîteva grame.
Victor Bivol este un sportiv talentat, care a avut şanse să cîştige о medalie. Din
păcate au existat neînţelegeri între reprezentanţii Federaţiei de judo, antrenor, sportiv
şi conducătorii sportului. Aceste lucruri nu trec neobservate. Considerăm că antrenorul
a comis о greşeală în pregătirea strategică a sportivului. Victor a avut о cădere morală
în momentul cînd în lupta cu coreianul nu i-a fost validat procedeul ippon. Unii
specialişti spun că a fost ippon, alţii zic că nu a fost. Indiferent de aceasta Victor
trebuia să lupte mai departe. Dar din păcate el a lăsat mîinile în jos şi adversarul a
profitat de această slăbiciune a lui Bivol şi a executat peste cîteva clipe acelaşi
procedeu şi a cîştigat lupta. În lupta pentru medalia de bronz Bivol a fost fără multe
dificultăţi de un tînăr brazilian.
Rezultatele înotătorilor nu ne-au surprins. Aici nici nu se putea mai bine, ţinînd
cont de faptul ca în Moldova nu există nici un bazin de înot de 50 m. Plus la aceasta
înotătorii n-au beneficiat de о pregătire centralizată către Jocurile Olimpice. Unii
dintre ei au repetat rezultatele cu care s-au calificat la Jocurile Olimpice, alţii au avut о
evoluţie mai slabă.
Cel mai bun rezultat dintre atleţii prezenţi la Atena l-a avut Ion Luchianov. El s-a
clasat pe locul 20 şi a stabilit un nou record al Moldovei. Timp de о lună Luchianov a
progresat foarte mult şi a demonstrat că este un adevarat luptător. Puţin mai slab s-au
prezentat Emilianov, Rozna şi Hranovschi. Bolsov şi Letnicov, la triplusalt, n-au
evoluat la adevărata lor valoare.
Cursa de 800 m. a fost о adevărată şcoală pentru tînăra Olga Cristea, ea alergînd
alături de campioana olimpică de la Sydney, Mutola.
Atleţii n-aveau cum să evolueze mai bine, dacă ne amintim că în Moldova ei nu
dispun de o pistă de alergări. Unde să desfăşoare atleţii antrenamentele dacă nici pînă
în ziua de azi la Manejul de Atletism nu a fost rezolvată problema cu încălzirea.
Boxerii au fost eliminaţi din turneu chiar după primul meci şi daca Samoilenco i-
a dat о replică dîrză cubanezului, care a cîştigat turneul olimpic, atunci Gruşac ne-a

36
dezămăgit. Ne-am aşteptat să fie probleme legate de arbitraj, dar s-a vazut că Gruşac
n-a fost pregătit pentru Jocurile Olimpice.
Cei doi ciclişti, Ivanov şi Pugaci, s-au prezentat onorabil. Trebuie să ţinem cont
de faptul că startul a fost dat la ora 12.00, iar finalul cursei a fost la 18.00. La о
temperatură de 40 de grade nu toţi cicliştii au ajuns pînă la final, dar cicliştii
moldoveni au reuşit. Acelaşi Ivanov pînă la ultimul tur s-a aflat printre lideri, dar pînă
la urmă a cedat.
Ţintaşul Oleg Moldovan a arătat un rezultat bun în prima zi de concurs, dar în a
doua zi a repetat aceleaşi greşeli cu care se confruntă în ultimii ani şi a terminat
competiţia departe de podium.
TORINO – 2006. Moldova a fost reprezentată la Jocurile Olimpice de la Torino
de şapte sportivi moldoveni în trei sporturi din cele 15: Biatlon (3): Valentina Ciurina,
Elena Gorohov, Mihail Gribusenco şi Natalia Levcenco; Sanie (1): Bogdan Macovei;
Schi fond (2): Ilie Bria şi Sergiu Bălan.
BEIJING – 2008.
La ediţia a XXIX a Jocurilor Olimpice din China sportivii moldoveni au evaluat
la 8 probe sportive. Cel mai valoros rezultat la demonstrat boxerul Veaceslav Gojan,
obţinînd medalie de bronz. Ceilalţi sportivi moldoveni au ocupat următoarele locuri:
Box - Vitalie Gruşac (9); Haltere – Igor Grabucea (15), Alexandr Dudoglo (9), Andrei
Guţu (20), Eugen Bratan (13), Vadim Vacarciuc (12); Lupte libere – Nicolae Ceban,
Ludmila Cristea (10); Ciclism – Alexandr Pliuşchin (17, 76); Tir – Ghenadie Lîsoconi
(12); Judo – Sergiu Toma; Nataţie – Sergiu Postică (56),Andrei Zaharov (57),
Veronica Vdovicenco (41); Atletism – Ion Luchianov (12), Alexandr Letnicov (25),
Ina Gliznuţa (28), Zalina Marghiev (38), Mrina Marghiev (44), Valentina Delion,
Vadim Hranovschi (35), Oxana Juravel (44), Roman Rozna (26), Ivan Emelianov (35),
Olga Cristea (20), Feodosie Ciumacenco (47), Vadim Covalenco, Iaroslav Muşinschi
(41).

Specific pentru dezvoltarea culturii fizice şi sportului în anii '80-'90 este


majorarea numărului de probe sportive practicate. Comparativ cu anii '70 cînd se
practicau 25 de probe, la sfîrşitul anilor'90 numărul acesta a ajuns la 50. Ulterior

37
competiţiile republicane se desfăşurau aparte, pe fiecare ramură de sport. Respectiv, se
organizează şi se desfăşoară competiţii sportive în localităţile republicii. În această
perioadă, în fiecare raion au fost deschise cîte o şcoală sportivă, numărul acestora
majorîndu-se în prezent pînă la 87, cu un contingent de 33515 sportivi.
Pe parcursul anilor au avut loc mai multe schimbări, inclusiv în denumirea
organului central din domeniul culturii fizice şi sportului: Comitetul de stat de
educaţie fizică şi sport care a activat pe lîngă Sovietul Miniştrilor al R.S.S.
Moldoveneşti a fost reorganizat, avînd în gestiune şi turismul, apoi fiind încadrat şi în
domeniul învăţămîntului (1997), ulterior numindu-se Departamentul Tineret şi Sport
(2002), care din nou a fuzionat, devenind Ministerul Educaţiei, Tineretului şi
Sportului, care a activat pînă în anul 2006. La 4 iulie 2006 a fost creată Agenţia
Sportului a Republicii Moldova, iar în 2009 s-a creat Ministerul Tineretului ţi
Sportului, care activează pînă în prezent.
După proclamarea independenţei Republicii Moldova, conform prevederilor
Legii nr. 837-XIII din 17.05.1996 cu privire la asociaţiile obşteşti, au fost înregistrate
circa 100 de organizaţii sportive neguvernamentale - federaţii şi asociaţii de profil. În
anul 2003 a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a federaţiilor
sportive naţionale (Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 356 din 26.03.2003)
şi majoritatea federaţiilor au fost reînregistrate.
Un imbold puternic pentru dezvoltarea culturii fizice şi sportului a constituit
adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Legii nr. 330-XIV din
25.03.1999 cu privire la cultura fizică şi sport, care ulterior a fost modificată şi
completată de mai multe ori.
Guvernul Republicii Moldova acordă o importanţă deosebită pregătirii
sportivilor către Jocurilor Olimpice şi Paralimpice, elaborînd şi implementînd
programe speciale. Asemenea programe au fost aprobate pentru Jocurile Olimpice şi
Paralimpice din anii 1996, 2000, 2004 şi 2008. Ultimul ciclu olimpic s-a finisat cu
participarea olimpicilor la ediţia a XXIX-a a Jocurilor, care s-a desfăşurat în or.
Beijing (China), în palmaresul republican revenind o medalie de bronz - Veaceslav

38
Gojan, discipolul Şcolii sportive specializate de box din satul Grimăncăuţi, raionul
Briceni.
Important pentru sportivii de performanţă a devenit faptul, că în anul 2007 a fost
aprobată Legea nr. 66-XVI din 22.03.2007 privind modificarea art.34 din Legea
nr.330-XIV din 25.03.1999 cu privire la cultura fizică şi sport. În urma acestor
modificări şi completări sportivii - cetăţeni ai Republicii Moldova, retraşi din
activitatea activă de sportivi, care au obţinut medalii individual şi pe echipe în cadrul
competiţiilor internaţionale la probele olimpice, beneficiază de indemnizaţii viagere
de la 1200 pînă la 2500 lei lunar, în funcţie de nivelul performanţei. Pentru sportivii
care cumulează titlul de campion olimpic cu cel de campion mondial sau european ori
titlul de campion mondial cu cel de campion european, indemnizaţia viageră acordată
pentru cea mai bună performanţă se cumulează cu cea pentru performanţa inferioară la
nivel de 30%. Totodată, în lista beneficiarilor de indemnizaţii viagere au fost incluşi
sportivi care au participat în calitate de membri ai echipelor sportive ale fostei
U.R.S.S.
Prin Legea nr. 298 din 21 decembrie 2007 Convenţia internaţionala împotriva
dopajului in sport a UNESCO, adoptată la Paris la 19 octombrie 2005 a fost ratificată
şi de către Republica Moldova. Scopul principal al Convenţiei constă în facilitarea
aplicării Codului mondial antidoping de către statele semnatare. De asemenea,
Convenţia încurajează orice formă de cooperare internaţională care urmăreşte
protejarea sănătăţii sportivilor, a principiilor etice şi principiului fair-play în sport.
În anul 2007 a fost creat Centrul sportiv de pregătire a loturilor naţionale
(CSPLN) prin contopirea a 7 instituţii din subordine: Laboratorul ştiinţific din
domeniul sportului, Centrul republican de medicină sportivă, Baza sportivă de canotaj
din localitatea Vatra, Baza sportivă „Speranţa" din satul Căpriana, Şcoala republicană
de măiestrie sportivă superioară nr.l, Şcoala republicană de măiestrie sportivă
superioară nr.2, Clubul republican sportiv „Olimpia" - Hotărîrea Guvernului nr. 985
din 30.08.2007. În subordinea Agenţiei Sportului au rămas 23 de instituţii şi
organizaţii sportive. Reforma structurală a avut ca scop:

39
- pregătirea calitativă a sportivilor de performanţă şi evoluarea cu succes la
competiţiile europene, mondiale şi Jocurile Olimpice;
- optimizarea resurselor umane şi materiale, mijloacelor financiare, precum
şi metodelor de antrenament sportiv pe întreg ciclu olimpic;
- crearea condiţiilor optime pentru selectarea şi pregătirea rezervelor
olimpice în baza metodelor progresive;
- modernizarea bazei tehnico-materiale şi a infrastructurii.
Eficienţa scontată a funcţionării CSPLN:
- pregătirea centralizată a sportivilor loturilor naţionale, crearea condiţiilor
optime de antrenament şi recuperare, îmbunătăţirea regimului alimentar;
- încadrarea în cîmpul muncii a celor mai valoroase cadre didactice, în baza
contractului de muncă cu asumarea responsabilităţilor în obţinerea rezultatelor
sportive;
- organizarea şi desfăşurarea în cadrul CSPLN-ului a acţiunilor metodico-
ştiinţifice, în scopul perfecţionării cadrelor didactice de specialitate;
- creşterea randamentului de utilizare a bazei tehnico-materiale şi infrastructurii
existente.
In scopul ilucidării transparente a activităţii organului central de specialitate în
domeniul culturii fizice şi sportului şi în contextul guvernării electronice, în anul 2008
a fost creată pagina Web a Agenţiei (www.sport.gov.md).
În ultimii ani, printre cele mai frecvente competiţii sportive cu caracter de masă,
devenite deja tradiţionale, sunt:
- Festivalul Prieteniei, Creativităţii şi Sportului „Clipa siderală"; Jocurile
Juniorilor din Republica Moldova (ediţia a II-a);
- Turneul republican de fotbal „Guguţă" (ediţia a IV-a);
- Turneul Republican de fotbal „Cupa Prim-ministrului"(ediţia a II-a)
- Universiada Republicană (competiţie anuală rezervată studenţilor);
- Turneul internaţional la ciclism „Cupa Preşedintelui Republicii Moldova"
(ediţia a V-a);
- Spartachiada republicană a recruţilor;

40
- Concursul patriotico-sportiv „Noi nu dorim război";
- Jocurile Internaţionale de vară, rezervate copiilor cu disabilităţi mintale
„Olimpiada Specială";
- Festivalul Tineretului "Sport şi cultură fără frontiere";
- Spartachiada funcţionarilor publici;
- Turneul de mini-fotbal cu participarea misiunilor diplomatice acreditate
la Chişinău;
- Festivalul sportului, rezervat persoanelor cu disabilităţi locomotorii;
- Turneul internaţional de baschet, rezervat persoanelor cu disabilităţi
locomotorii.
Conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 243 din 5 martie 1996, anual, în
luna mai, se organizează şi se desfăşoară acţiuni sportive cu caracter de masă
consacrate Zilei sportivului în toate localităţile republicii, cu participarea tuturor
categoriilor de vîrstă. În primăvara anului 2008, dat fiind faptul că acest an a fost
proclamat Anul Tineretului, în competiţiile sportive de masă au fost antrenaţi circa 1,5
milioane de tineri şi adolescenţi. (Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1451
din 26.12.2007 privind declararea anului 2008 „ An a Tineretului").
O semnificaţie deosebită în competiţiile cu caracter de masă o au cele ce
întrunesc sportivii şi amatorii de sport din învăţămîntul preuniversitar şi universitar.
Un loc preponderent le deţin Jocurile Juniorilor din Republica Moldova (ediţia a II-a),
organizate şi desfăşurate în colaborare cu Ministerul Educaţiei, autorităţile
administraţiei publice locale şi federaţiile naţionale de profil. Acţiunea în cauză s-a
desfăşurat pe parcursul a 4 luni de zile, cuprinzînd toate nivelele: local (sate, comune),
raional/municipal, regional şi republican. Bugetul total al acţiunii a constituit 900 mii
lei, inclusiv din contul bugetelor locale. La cele 23 probe de concurs au participat în
total circa 75 mii elevi cu vîrsta cuprinsă între 15 şi 16 ani din întreaga republică,
inclusiv raioanele din stînga Nistrului.
Rezultatele preliminare ale concursului au scos în evidenţă echipa mun.
Chişinău, în concursul municipiilor, şi cea a raionului Căuşeni, în concursul
raioanelor. La fel, în topul clasamentului au ajuns echipele raioanelor Soroca, Făleşti,

41
Briceni, Cahul, Ungheni, Comrat. Totodată, ne îngrijorează prestaţia modestă a
raioanelor Floreşti, Călăraşi, Cantemir, Basarabeasca, Dubăsari, Camenca, Rîbniţa,
Grigoriopol, care pe parcursul a celor două ediţii, au participat doar la 2 - 4 probe de
sport şi, pentru nerespectarea prevederilor regulamentare, au fost eliminate din
clasamentul general.
În scopul popularizării fotbalului în Republica Moldova, propagării modului
sănătos de viaţă, antrenării juniorilor în practicarea sistematică a exerciţiilor fizice şi a
sportului pentru fortificarea sănătăţii, selectării şi pregătirii rezervelor pentru
completarea lotului naţional, stimulările activităţilor extraşcolare din instituţiile de
învăţămînt preuniversitar din republică a fost organizată o altă competiţie de amploare
-Turneul republican de fotbal „Cupa Prim-ministrului"(ediţia a II-a).
La Turneu au participat elevi ai şcolilor, gimnaziilor şi liceelor din Republica
Moldova cu anul naşterii 1993-1994.
Competiţiile din cadrul Turneului s-au desfăşurat în 4 etape.
La competiţiile din cadrul etapelor I şi II, potrivit informaţiei parvenite, au
participat 2 058 echipe cu un număr total de 30 418 elevi. Meciurile din cadrul etapei
a III-a (regională) a Turneului s-au desfăşurat în oraşele Edineţ, Rîşcani, Sîngerei,
Soroca, Anenii Noi, Călăraşi, Cantemir, Basarabeasca. La această etapă au participat
34 echipe cu un număr total de 676 elevi. La fel ca şi la ediţia precedentă, meciurile
finale s-au disputat pe stadionul FC „Zimbru". La acest eveniment s-au adunat o
mulţime de suporteri, numărul cărora a fost de multe ori mai mare decît la unele
meciuri din campionatul naţional de fotbal.

Echipelor clasate pe locurile III, II şi I li s-au acordat diplome guvernamentale


de gradele respective şi prime băneşti fiecărui jucător şi antrenor, respectiv, în sumă de
100, 200 şi 300 lei, iar învingătorilor Turneului Liceului teoretic „Minerva" din mun.
Chişinău - Cupa Prim-ministrului. In total, la Turneul republican de fotbal „Cupa
Prim-ministrului" (ediţia a II-a) au participat 2 108 echipe cu un număr total de 31 414
elevi (spre deosebire de ediţia precedentă, la care au participat 1 5 1 3 echipe cu 19
589 elevi).

42
O altă categorie activă a societăţii - tineretul studios - a fost antrenat în
competiţiile sportive din cadrul Universiadei Republicane, organizate şi desfăşurate în
comun cu Federaţia Sportului Universitar. Competiţiile s-au desfăşurat la 18 probe
sportive cu participarea a 2543 studenţi.
După destrămarea U.R.S.S. şi formarea Comunităţii Statelor Independente,
competiţiile sportive din cadrul fostei spartachiade a popoarelor s-a transformat în
Jocurile Sportive Internaţionale ale statelor-membre ale CSI. In anul 2008 gazda
acestor jocuri a devenit Republica Moldova (Hotărîrea Guvernului Nr. 1316 din
29.11.2007 „Cu privire la pregătirea şi desfăşurarea jocurilor sportive internaţionale
ale statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente, ediţia a VII-a").

3.2. Sistemul structurilor sportive din Republica Moldova

Structura organizaţională – este principala carateristică în formarea sistemului


de dirijare în domeniul culturii fizice şi sportului. Este necesar de menţionat faptul, că
domeniul culturii fizice şi sportului, din punct de vedere managerial, este dirijat în
ansamblu de organizaţii de stat, nonguvernamentale şi comerciale (fig.1).
Structurile sportive sunt organizaţii specializate, constituite de persoane fizice sau
juridice în scopul organizării şi administrării activităţilor din domeniul culturii fizice
şi sportului. Acestea sunt:
- Asociaţiile sportive – pot fi :
asociaţii formate din persoane fizice sau juridice, ce au ca obiectiv promovarea
uneia sau mai multor probe sportive, practicarea şi participarea de către membrii
acestora la activităţi şi competiţii sportive;
asociaţii teritoriale care se constituie de sine stătător sau în cadrul instituţiilor
publice ori private, avînd ca scop participarea membrilor acestora la competiţiile
sportive locale.
Cluburile sportive sunt structuri sportive cu personalitate juridică. Pentru
participare la competiţiile sportive naţionale şi internaţionale, cluburile urmează să se
afilieze la federaţia naţională corespunzătoare.

43
Ministerul Educaţiei

Ministerului Sănătăţii
MINISTERUL
TINERETULUI ŞI Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei

SPORTULUI AL
REPUBLICII MOLDOVA Ministerul Apărării

Ministerul de Interne, SIS

Comitetul Federaţiile Direcţiile municipale Asociaţii binevole


Naţionale Sportive şi raionale de sportive
Naţional (probe olimpice şi învăţământ,teneret
Olimpic neolimpice) şi sport

Comitetul Şcoli Centre Cluburi Edificii Federaţia


Paralimpic sportive olimpice sportive sportive jurnaliştilor
din
Moldova sportivi

POPULAŢIA

Fig.1.Organigrama de dirijare cu domeniul culturii fizice şi sportului


în Republica Moldova

În fig.2 se reflectă interacţiunea clubului sportiv studenţesc cu diferite structuri


statale şi obşteşti.
Cluburile sportive îşi administrează şi gestionează în regim propriu bugetul
şi patrimoniul care va fi aprobat de Adunarea Generală a membrilor săi. Cluburile
sportive deţin exclusivitatea:
- dreptului asupra imaginii de grup sau individuale, statice sau în mişcare a
sportivilor săi;
- dreptului de folosinţă asupra siglei – emblemei proprii;
- drepturilor de reclamă (publicitate) la competiţiile pe care le organizează.

44
Clubul sportiv universitar

Corpul Administraţia Sindicatul


profesoral universităţii studenţesc
-didactic

Catedra de Agenţii
educaţie economici
fizică (sponsorii)

Fig.2. Organigrama de activitate a clubului sportiv universitar

Cluburile sportive ale căror echipe participă la competiţiile sportive oficiale cu


caracter profesionist adoptă forma cluburilor sportive profesioniste.
Organele de conducere ale cluburilor sportive sunt:
Adunarea Generală a membrilor, care se întruneşte anual şi are următoarele
atribuţii: discută şi aprobă statutul şi eventualele modificări ale acestuia; analizează
activitatea clubului în ansamblu; aprobă programele de activitate, bugetul şi
calendarul competiţional anual şi de perspectivă, alege biroul clubului şi comisia de
cenzori.
Biroul clubului sportiv se întruneşte lunar sau de cîte ori este nevoie, asigurînd
conducerea activităţii clubului şi a personalului acestuia. Atribuţiile biroului şi
numărul membrilor se stabilesc prin statut.
Preşedintele clubului îşi exercită drepturile de conducere atribuite de statut,
avînd ca obiect conducerea operativă a clubului şi personalului acestuia.
Caracteristicile cluburilor sportive:
 este un sistem complex, deoarece incorporează resurse umane,
materiale, financiare şi informaţionale, fiecare dintre ele fiind alcătuite dintr-o
varietate de elemente;

45
 este un sistem socio – organizaţional. Grupele şi echipele pe ramuri de
sport se află în strînsă corelare întrucît permit trecerea, în funcţie de valoarea
sportivilor, de la o grupă de nivel la alta cu scopul optimizării activităţii acestora.
Calitatea resurselor umane de a fi principalele producătoare de performanţe le conferă
o poziţie centrală în cadrul clubului.
 este un sistem deschis, el se manifestă ca o componenta a altor
sisteme (federaţii, departamente etc.) cu care se află în relaţii continue, pe planuri
multiple. Caracterul deschis se exprimă prin fluxul de intrări (finanţe, echipamente,
informaţii) şi prin ieşirile sale: performanţe, informaţii destinate altor sisteme, etc.
 este un sistem adaptativ, ceea ce constă în schimbarea permanentă a
coordonatelor sale de definiţie sub influenţa factorilor endogeni şi exogeni, adaptîndu-
se la dinamica deosebit de alertă a sportului contemporan. Capacitatea sa adaptativă se
evidenţiază prin valorificarea acelor sportivi şi ramuri de sport care au audienţă
socială mai mare, paralel cu dezvoltarea secţiilor ce au reale perspective de progres.
 este un sistem operaţional, în sensul că majoritatea proceselor care se
desfăşoară în cadrul său se adresează şi se subordonează în esenţă practicării ramurilor
de sport.
Şcolile sportive sunt instituţii de învăţămînt extraşcolare specializate care, cu
mijloacele educaţiei fizice şi sportului, contribuie la pregătirea rezervelor pentru
loturile naţionale prin:
 dezvoltarea armonioasă a personalităţii;
 atragerea copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, care nu au interdicţii
medicale, la practicarea sportului, iar pentru cei mai talentaţi le creează condiţiile
pentru perfecţionarea sportivă.
Şcoala sportivă are personalitate juridică, ea poate dispune de balanţă
independentă, cont de decontare şi conturi bancare, ştampilă, sigiliu, stemă, fanion,
insignă etc.
Şcolile sportive, în comun cu alte instituţii de învăţămînt cointeresate pot
organiza clase specializate pentru elevi cu perspectivă în sportul de performanţă.
Aceste clase se formează în baza hotărîrii comune a administraţiei instituţiilor de
46
învăţămînt şi altor organizaţii. În contract vor fi prevăzute modul de finanţare, gradul
de completare, regimul alimentaţiei, asistenţa medicală, aprovizionarea tehnico –
materială, regimul raţional al muncii şi sportului etc.
Şcoala sportivă are dreptul de a organiza tabere sportive (vara şi iarna),
cantonamente de pregătire, diferite concursuri, în limita prevederilor bugetare sau
ajutorului financiar al sponsorilor şi în baza calendarului anual aprobat de către
fondator.
Şcoala sportivă acordă o atenţie deosebită procesului instructiv – educativ, care
se efectuează prin diverse mijloace: lecţii de antrenamente, lecţii de pregătire
teoretică, studierea individualizată şi colectivă a diverselor activităţi sportive,
respectul faţă de muncă etc. Ea este condusă de un manager, numit în funcţie şi
eliberat de către fondator. Această funcţie se ocupă din rîndul profesorilor de
specialitate, ce au studii superioare şi stagii de activitate pedagogică nu mai mică de
3(trei) ani. În scopul dirijării mai calitative şi adoptării unor decizii colective
conducerea şcolii sportive creează consilii pedagogice şi de antrenori. Pentru
activitatea şcolii sportive sunt necesare cadre calificate de specialişti, baze sportive,
proprii sau arendate şi mijloace financiare. Funcţionarea şcolilor sportive este
reglementată printr-un regulament aprobat de Guvern.
Centrele de pregătire olimpică – sunt organizaţii specializate care asigură
pregătirea rezervelor olimpice şi a loturilor naţionale pe ramurile sport.
Centrele au în componenţa lor baze sportive dotate cu echipament modern,
antrenori şi tehnicieni de înaltă calificare, dispunînd totodată şi de asistenţă ştiinţifică
şi medicală.
- Federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice constituite din asocierea
cluburilor şi asociaţiilor sportive. Pentru o ramură de sport se poate constitui conform
legislaţiei o singură federaţie.
Organele de justiţie înregistrează ca federaţii naţionale structurile sportului,
care prezintă cererea avizată de autoritatea centrală de specialitate. De asemenea, cu
avizul autorităţii centrale de specialitate, federaţiile sportive naţionale se pot afilia la
federaţii sportive internaţionale sau alte foruri.

47
Denumirea, drapelul, emblema, insigna federaţiei sunt aprobate de adunarea
generală a acesteia , fiind prevăzute în statut.
Organele de conducere ale federaţiei sunt: adunarea generală, biroul federal şi
comisia de cenzori. Competenţa şi răspunderea acestora vor fi prevăzute în statutul
federaţiei. Pentru asigurarea condiţiilor tehnico – materiale necesare exercitării
atribuţiilor specifice, federaţiile sportive pot deţine în proprietate sau cu titlu de arendă
baze sportive, terenuri, instalaţii, cantine, spaţii de cazare, unităţi pentru prestări
servicii, precum şi alte dotări necesare profilului propriu de activitate.
Mijloacele materiale şi fondurile federaţiilor sportive se utilizează
corespunzător hotărîrilor adunării generale şi organelor executive ale acesteia.
Colaborarea federaţiei cu autoritatea administrativă centrală se realizează în
baza contractului semnat pentru o perioadă de patru ani (ciclu olimpic) care conţine
obligaţiile ambelor părţi, suplimentat de un acord adiţional anual.
Ligile profesioniste – sunt structuri ale sportului cu personalitate juridică, fără
scop lucrativ, formate în condiţiile legii, în mod exclusiv din cluburi sportive
profesioniste.
Ligile profesioniste, sub aspect metodic, se află în subordine federaţiilor sportive
naţionale corespunzătoare, acţionînd în baza statutelor şi regulamentelor proprii ale
acestora. Autoritatea centrală de specialitate avizează constituirea ligilor profesioniste.
Comitetul Naţional Olimpic reprezintă o asociaţie de interes naţional, unică de
acest gen pe teritoriul RM, care se constituie şi funcţionează în baza statutului propriu,
elaborat în conformitate cu prevederile Cartei Olimpice şi a legislaţiei în vigoare.
C.N.O este persoană juridică, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără
scop lucrativ. C.N.O deţine competenţa exclusivă pentru reprezentarea RM la Jocurile
Olimpice şi în cadrul celorlalte programe organizate sub egida Comitetului
Internaţional Olimpic sau a asociaţiilor olimpice continentale. C.N.O are proprietate
exclusivă, pe teritoriul RM, asupra drepturilor de folosire a însemnelor şi simbolurilor
olimpice specificate în statutul propriu, în Carta Olimpică şi în alte documente
normative referitoare la mişcarea olimpică.

48
Persoanele fizice şi juridice din RM nu pot folosi logotipurile C.I.O şi a C.N.O
decît cu acordul acestuia din urmă şi în limitele Cartei Olimpice.
Mişcarea olimpică în Republica Moldova.
Jocurile Olimpice se înscriu în istoria antică şi cea contemporană printre
festivităţile cele mai captivante, prin farmecul şi popularitatea lor. O mulţime de
mărturii ale autorilor antichităţii, statui şi imagini de pe vasele şi monedele antice, dar
şi măreţele ruine ale Olimpiei contribuie la reconstituirea acestor spectacole.
Pentru vechii greci, Jocurile Olimpice erau un instrument al păcii, ele înlesneau
tratativele dintre oraşele beligerante şi, în timpul acestor festivităţi, încetau orice
acţiuni militare, în toate statele greceşti înscăunîndu-se pacea şi concilierea,
înţelegerea şi armonia. În cursul acestui „armistiţiu sfînt” nimeni nu avea dreptul să
folosească arma, nici chiar să apară cu ea în mînă pe teritoriul Eladei.
Mişcarea Olimpică din Republica Moldova a împlinit 16 ani. Ea îşi ia începutul
din momentul obţinerii de către republica noastră a independenţei.
Perioada de stabilire şi afirmare a Mişcării Olimpice în ţară a coincis cu tranziţia
Moldovei la economia de piaţă, cu transformările care au avut loc în viaţa social-
politică şi economică a poporului nostru. La prima etapă de existenţă a Comitetului
Naţional Olimpic, care dirijează Mişcarea Olimpică, obiectivul principal a constat în
faptul că ideile Olimpismului, Mişcării Olimpice, Jocurilor Olimpice să pătrundă în
mentalitatea sportivilor, antrenorilor, tuturor celor care activează în domeniul
sportului.
În prezent Mişcarea Olimpică în Republica Moldova se află la о nouă etapă de
dezvoltare, cînd obiectivele trebuie puse în concordanţă cu cerinţele care stau la ora
actuală în faţa mişcării sportive mondiale. Mişcarea Olimpică modernă a dat naştere şi
a impulsionat puternic marketingul în sport. La ora actuală el a căpătat o importanţă
deosebită în Mişcarea Olimpică.
Principalul obiectiv al Mişcării Olimpice este dezvoltarea sportului în ţară,
asigurarea performanţei pentru sportivi şi a prezenţei lor la Jocurile Olimpice. О
privire retrospectivă asupra perioadei de activitate a Comitetului Olimpic, arată că
acesta a reprezentat destoinic sportul moldovenesc pe plan internaţional. Este relevant

49
faptul că la ediţiile Jocurilor Olimpice de la Atlanta şi Sydney Republica Moldova s-a
menţinut printre ţările care au cucerit medalii.
Avînd în vedere starea sportului moldovenesc în perioada ce s-a scurs după
obţinerea independenţei, ţinînd cont de prevederile Programului de guvernare a
sportului în acest răstimp şi în consens cu documentele specifice domeniului, adoptate
de forurile internaţionale - Carta Internaţională a Educaţiei Fizice şi Sportului, Carta
Europeană a Sportului, Carta Olimpică, Codul Eticii Sportive, Convenţia Anti-doping,
Convenţia Europeană privind violenţa şi ieşirile necontrolate ale spectatorilor cu
ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de fotbal - a fost elaborată
Strategia generală a Mişcării Olimpice în Moldova pentru perioada 2006-2016.
Această strategie oglindeşte preocuparea şi intenţia de a-i ajuta pe toţi acei care
doresc să-şi aducă contribuţia la dezvoltarea sportului.
Un rol important în mişcarea olimpică îi aparţine Comitetului Naţional Olimpic,
care se manifestă prin:
- propagarea principiilor fundamentale ale Olimpismului în Republica Moldova;
- contribuţia la promovarea Olimpismului în Programele de învăţămînt ale
educaţiei fizice şi sportului în instituţiile şcolare şi universitare;
- crearea Academiei Olimpice care are drept funcţie principală promovarea
Olimpismului şi vegherea altor instituţii care se consacră programelor culturale vizînd
Mişcarea Olimpică;
- asigurarea respectării Cartei Olimpice;
- grija pentru susţinerea din punct de vedere financiar a dezvoltării sportului
pentru toţi şi a celui de performanţă, pentru desfăşurarea stagiunilor de pregătire a
cadrelor de antrenori, manageri în sport.
Totodată, Comitetul Naţional Olimpic din Moldova, în cooperare cu organizaţiile
statale, admnistraţiile publice locale implementează urmatoarele programe:
- Programul educaţiei Olimpice;
- Programul Mişcării Olimpice a tineretului;
- Programul dezvoltării regionale a Mişcării Olimpice;
- Programul dezvoltării probelor de sport şi pregătirea sportivilor de performanţă;

50
- Programul pregătirii şi participării celor mai buni sportivi la Jocurile Olimpice.
Una dintre subdiviziunile principale ale Comitetului Naţional Olimpic, căreia îi
revine misiunea de bază în promovarea idealurilor Olimpismului este Academia
Olimpică. În Republica Moldova Academia Olimpică a fost fondată în septembrie
1993. Obiectivul principal al Academiei Olimpice este organizarea şi desfăşurarea
manifestărilor în cadrul Zilei Mondiale Olimpice, promovarea ideilor Olimpice în
presă, la radio, TV, cercetarea şi documentarea Fenomenului Olimpic, organizarea
sesiunilor de comunicări ştiinţifice, instruirea specialiştilor în domeniul educaţiei
fizice şi sportului, precum şi a cadrelor implicate în acţiunile de promovare a
Olimpismului, de educare a tineretului în spiritul idealurilor Olimpice.
Sportul de performanţă în mişcarea olimpică este, practic, una din cele mai
principale activităţi.
Stimularea sportului de înalt nivel, cu prioritate la ramurile şi probele cu-prinse în
programele Jocurilor Olimpice, va constitui în continuare, obiectivul principal al
activităţii sportive de performanţă, avîndu-se în vedere atît tradiţiile sale, cît şi
contribuţia semnificativă şi constantă la reprezentarea şi sporirea prestigiului
Moldovei pe plan internaţional.
Concomitent, prin crearea unui sistem de facilităţi financiare şi materiale, se va
urmări stimularea interesului Federaţiilor, antrenorilor, cluburilor sportive, a
sportivilor înşişi pentru selectarea, pregătirea şi promovarea unor sportivi tineri de
valoare în circuitul european şi mondial, care să asigure formarea loturilor Olimpice
de perspectivă pentru Jocurile Olimpice 2012, 2016 de vara şi 2010 şi 2014 de iarnă.
Partea leului în finanţarea pregătirilor va fi păstrată după organul de specialitate
şi se va realiza în funcţie de interesele strategice ale sportului moldovenesc şi în
concordanţă cu cerinţele programelor naţionale elaborate de Guvernul Republicii
Moldova.
Strategia Comitetului Naţional Olimpic în viitorii 8-10 ani constă în trecerea de la
participarea parţială la pregătirea sportivilor în baza unor programe complexe, la
realizarea cărora vor fi antrenaţi doar acei sportivi care vor corespunde exigenţelor

51
impuse la nivel internaţional şi care vor fi pregătiţi pentru a concura pentru о medalie
Olimpică.
Federaţiile sportive vor avea deplină libertate de acţiune să includă în programele
lor federale pe toţi acei sportivi care pretind şi care sunt pregătiţi pentru a obţine
licenţa de participare la Jocurile Olimpice.
Includerea CNO în pregătirea sportivilor pentru Jocurile Olimpice va fi una de
calitate, şi va obliga CNO să-şi asume responsabilitatea pentru rezultatele obţinute de
sportivi a căror pregătire a fost finanţată şi dirijată de el. Metoda respectivă de
participare a CNO la pregătirea sportivilor va asigura nu numai о bună reprezentare a
ţării la Jocurile Olimpice, ci şi va permite crearea unor condiţii mult mai sigure pentru
cei mai talentaţi şi pregătiţi sportivi moldoveni în lupta lor pentru medalia Olimpică.
Pregătirea sportivilor pe parcursul Ciclului Olimpic trebuie să se desfăşoare în
strictă conformitate cu Programul de pregătire şi participare a sportivilor moldoveni la
Jocurile Olimpice. Administrarea şi aplicarea în practică a programului de pregătire
vor fi asigurate de către organul de specialitate în colaborare cu Comitetul Naţional
Olimpic, cu autorităţile administraţiei publice locale, Federaţiile sportive naţionale,
Cluburile şi Asociaţiile sportive.
Pentru ca Mişcarea Olimpică din Republică să capete forţă şi amploare este
necesar de a crea structuri în teritoriu. Dat fiind faptul că ideile Olimpismului,
Mişcarea Olimpică în general, pătrund anevoios în teritoriu, începînd cu anul 2000 au
fost create 12 Agenţii Teritoriale Olimpice în raioanele republicii (tab.1):
Tabelul.1
Agenţiile teritoriale (judeţene) Olimpice ale CNO RM
Nr. Denumirea Adresa juridică Director Curator
1. ATO Bălţi Bulgară 68, ap.28, Bălţi Zubcov Serghei Gr.Popovici
2. ATO Edineţ Eminescu, 87/20, Briceni Goncear Victor N.Piatac
3. ATO Orhei B. Glavan, 11/57, Orhei Catrinescu Mihail N.Ambrosi
4. ATO Soroca Decebal, 1,ap.39, Soroca Corbu Alexandru N.Ambrosi
5. ATO Taraclia Matrosov, 73, Taraclia Jepan Stepan V.Peicov

6. ATO Tighina Bogdan Vodă, 98, Tighina Musteaţă Filip N.Piatac

52
7. ATO Tiraspol Krasnodonskaia, 52/140, Bescova Elvira V.Peicov
Tiraspol
8. ATO Lăpuşna Alexandru cel Bun, 86/15, Buiuc Mihail N.Ambrosi
Hînceşti
9. ATO Cahul B.P.Hajdeu, 2/104, Cahul Pascal Ion Gr.Popovici

10. ATO Gagauz-Eri Gogol, 31/5, ap.11, Comrat Vlah Petru V.Peicov

11. ATO Ungheni B-Bodoni, 24, Ungheni Lazăr Tatiana N.Piatac

12. ATO Chişinău Alba Iulia, 186,6 Gheorghiu Victor Gr.Popovici

13. ATO Sîngerei Sîngerei Gherboveţ Gr.Popovici


Constantin

Pentru perioada următoare se urmăreşte crerea Agenţiilor Teritoriale Olimpice în


fiecare raion din Republica Moldova.
Dezvoltarea managementului sportiv constituie un obiectiv deosebit în Mişcarea
Olimpică, un mijloc de mobilizare a resurselor materiale şi financiare pentru
asigurarea cerinţelor crescînde ale sportului modern. Intenţionăm să stabilim principii
contractuale între producătorul de servicii în sport şi cel care foloseşte sportul pentru
promovarea altor tipuri de bunuri, servicii sau idei.
În timpul de faţă o preocupare constituie lichidarea dificultăţilor care apar în
procesul dezvoltării marketingului sportiv în Republica Moldova, şi anume:
• accelerarea reformelor privind dezvoltarea managementului în sportul
moldovenesc ;
• în acoperirea spaţiului educaţional, dat fiind că marketingul în Republica
Moldova este о noţiune insuficient cunoscută;
• umplerea golului structural în toate organizaţiile sportive din ţară, întrucît nu
există о structură competentă în marketingul sportiv;
• depăşirea inerţiei cadrelor de conducere din structurile sportive;
• suplinirea lipsei unei baze de date cu privire la piaţa sportului;
• atragerea personalului specializat în marketingul sportiv;

53
• schimbarea statutului actual al sportului, care simte necesitatea de îndrumare
specializată şi care se confruntă cu situaţii complexe legate strict de piaţă.
Mişcarea Olimpică constituind un factor extraordinar de dezvoltare, reprezintă un
fenomen mondial de promovare prin sport la toate nivelurile, de educare a tineretului,
de formare a personalităţii, de promovare a culturii. Promovarea idealurilor Olimpice,
presupune alianţa sportului cu cultura şi educaţia, crearea unui mod sănătos de viaţă.
Una dintre caracteristicile cele mai importante ale Mişcării Olimpice este faptul că ea
apără valorile intrinseci ale sportului.
Pentru promovarea valorilor Olimpice Comitetul Naţional Olimpic are ca sarcină
realizarea următoarelor programe:
 cultura şi educaţia - acest program include activităţi speciale Olimpice
educative în şcoli şi instituţii de învăţămînt, organizarea unor expoziţii, altor activităţi,
precum filme, foto, concursuri de artă, arhitectură între copii, etc.;
 «Sportul pentru Toţi» - este un program care include organizarea
activităţilor sportive pentru toate vîrstele la nivel naţional, manifestări sportive
populare, stagii pentru organizatorii sportivi, tabere pentru copii;
 sportul şi ecologia – activităţile acestui program sunt diverse:
conferinţe de nivel naţional cu tematica „Sportul şi ecologia”, crearea asociaţiilor
Sportul şi ecologia, desfăşurarea stagiilor pentru activişti din domeniul ecologiei,
lansarea proiectelor şi materialelor vizînd Sportul şi ecologia;
 medicina sportivă – desfăşurarea cursurilor practice de medicină
sportivă pentru medicii care activează în domeniul sportului, pentru psihologi,
antrenori, lupta contra dopajului în sport;
 femeia şi sportul - acest program include promovarea femeii în sport,
extinderea numărului de femei care activează în organizaţiile sportive în calitate de
antrenori, care desfăşoară activitaţi cu caracter organizatoric în colectivele sportive,
promovarea lor în organele de conducere ale sportului naţional;
 istoria Mişcării Olimpice - CNO trebuie să desfăşoare activităţi
speciale şi de о profundă semnificaţie istorică, să selecteze date cronologice care
descriu şi oglindesc Mişcarea Olimpică naţională pentru a le transmite generaţiilor
54
viitoare biografiile atleţilor olimpici, evenimentele principale din istoria Mişcării
Olimpice, complectarea cu atribute a Muzeului Olimpic, unde se vor păstra toate
exponatele istorice, crearea Arhivei naţionale a Mişcării Olimpice.

3.3. Situaţia actuală în domeniul culturii fizice şi sportului

Actualmente, în Republica Moldova domeniul culturii fizice şi sportului se


finanţează după principiul restant. Cuantumul resurselor financiare acordate culturii
fizice şi sportului prin legile bugetelor anuale se situează la cota de 0,03-0,05% din
cheltuieli.
Din 1991 pînă în prezent continuă tendinţa de reducere a reţelei edificiilor
sportive (stadioane, terenuri, bazine, spaţii amenajate etc), al căror număr s-a micşorat
cu 20-30%. Sub pretextul nerentabilităţii economice, întreprinderile şi organizaţiile se
sustrag de la întreţinerea complexelor de sport şi asanare, acestea fiind vîndute, date în
arendă sau utilizate în alte scopuri decît destinaţia iniţială.
Majorarea excesivă a preţurilor la serviciile sportive au făcut terenurile de sport
neaccesibile pentru zeci de mii de oameni. Actualmente cultura fizică şi sportul sînt
practicate doar de 4-7% din populaţie, pe cînd în ţările dezvoltate economic acest
indice este de 40-60 la sută.
Se constată scăderea continuă a numărului de cadre de specialitate, o parte
dintre aceştia plecînd peste hotarele ţării. Acest fapt denotă, pe de o parte, gradul înalt
de calificare şi solicitarea lor în alte ţări, iar pe de altă parte - lipsa condiţiilor
socioeconomice necesare pentru desfăşurarea activităţii în Moldova. În prezent în ţară
îşi desfăşoară activitatea 3894 profesori de educaţie fizică şi profesori-antrenori.
Una dintre problemele stringente, care necesită rezolvare imediată, este nivelul
scăzut de pregătire şi dezvoltare fizică a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor.
S-a mărit îngrijorător numărul elevilor şi studenţilor scutiţi de disciplina
"educaţia fizică", conform recomandărilor medicale. Insuficienţa activităţii fizice
provoacă dereglări funcţionale ale sistemelor cardiovascular şi locomotor.

55
Pretextîndu-se un nivel scăzut al sănătăţii, pînă la 20% din elevi sînt scutiţi de lecţiile
de educaţie fizică, proporţia fiind în continuă creştere.
Hipodinamia în rîndul elevilor şi a studenţilor a atins cota de 80 la sută.
Medicii constată un nivel scăzut de dezvoltare fizică a recruţilor şi reducerea
numărului de tineri sănătoşi ce se prezintă pentru încorporare în rîndurile armatei. În
perioada respectivă se constată şi tendinţe negative în organizarea şi practicarea
exerciţiului fizic la locul de muncă şi de trai. În perioada 1995-2008 s-a redus numărul
colectivelor primare de cultură fizică şi al cluburilor sportive la locul de trai cu peste
50%. Practic, şi-au încetat activitatea cluburile sportive pentru minori. Multe servicii
oferite de sectorul privat şi, uneori, de cel de stat sînt prestate contra plată, fapt ce
reduce esenţial numărul celor care practică cultura fizică şi sportul.
În situaţia creată sînt necesare stoparea agravării sănătăţii populaţiei şi a
tendinţei de depopulare a localităţilor prin dezvoltarea adecvată a nivelului de educaţie
fizică, adoptarea măsurilor pentru îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei, formarea
modului sănătos de viaţă, aplicarea noilor orientări, care vor include înalta
responsabilitate civică şi patriotismul, combaterea deprinderilor dăunătoare.

CAPITOLUL 4. IMPORTANŢA SPORTULUI PENTRU TOŢI ÎN


ACTIVITĂŢILE PROFESIONALE

4.1. Sarcinile generale şi speciale în procesul pregătirii fizice pentru activitatea


profesională

56
Pregătirea fizică profesional-aplicativă are ca obiectiv dircct să contribuie la
creşterea eficienţei instruirii profesionale şi la obţinerea unei capacităţi de lucru
ridicate şi stabile în vederea îndeplinirii funcţiilor profesionale.
Calităţile, deprinderile şi priceperile necesare din punct de vedere profesional se
capîtă şi se perfecţionează, după cum se ştie, în primul rînd, în procesul de învăţare a
specialilăţii alese, precum şi în procesul de muncă propriu-zisă. Dar însuşirea
operaţiilor de iucru are loc cu mult mai repede dacă se îmbină procesul instruirii
profesionale cu pregătirea fizică spocială. Aptitudinile fizice insuficient dezvoltate
frînează şi îmîrzie adesea însuşirea măiestriei profesionale. Iar o serie de aetivităţi
profesionale sînt în general inaccesibile fîră o pregătire i'izică premergătoare (de
exemplu, în aviaţie, în marină). Pregătirea fizicî orientată face să crească calitatea
instruirii profesionale şi în acelaşi timp are un important efect economic, întrucît se
reduce timpul de învăţare şi se micşorează cheltuielile materiale pentru pregătirea
cadrelor.
In cadrul unuia dintre experimente (V. L. Marişciuk). cursanţii care învăţau să
zboare au urmat un curs special de pregătire fizică (24 de lecţii a cîte 35—60 min
timp de 2 luni). Ca urmare, pentru însuşirea tehnicii pilotajului ei au avut nevoie de
două ori mai puțin timp decît cei care nu beneficiaseră de o asemenea pregătire.
Acelaşi lucru . a reieşit şi din experimentele privind utilizarea pregătirii fizice
orientate la instruirea conducătorilor auto pentru transportul rutier (N. V. Sîsoiev, I. I.
Petruşevski şi alţii).
Folosirea orientată a exerciţiilor fizice specializate contribuie la rezolvarea unui
şir de sarcini ale pregătirii aplicative nemijlocite pentru muncă şi apărare :
dezvoltarea calităţilor psihice şi fizice importante din punct de vedere profesional,
dobîndirea priceperilor şi deprinderilor aplicative, mărirea rezistenţei organismului
faţă de infliienţele nefavorabile ale mediului ambiant (supraîncălzirea, răcirea
corpului, scăderea presiunii atmosferice etc). Şi totuşi, pregătirea fizică specială
profesional-aplicativă, cu toată însemnătatea ei, nu poate înlocui pregătirea fizică
generală, care reprezintă baza fundamentală a sistemuluî de educaţie fizică şi totodată
baza pregătirii fizice profesional-aplicative.

57
Un factor de cea mai mare importanţă pentru asigurarea pregătirii fizice
multilaterale in vederea muncii profesionale îl constituie pregătirea fizică generală
largă. Educarea multilaterală a aptitudinilor fizice şi îmbogăţirea sistematică a
fondului de deprinderi şi priceperi motrice garantează premisele generale ale
productivităţii oricărei activităţi. în raport cu o serie de profesii, acestea echivalează
chiai" cu o largă pregătire fizică aplicativă.
Sarcinile speciale ale pregătirii fizice profesional-aplicative au drept scop să
asigure :
 dezvoltarea aptitudinilor fizice care răspund cerinţelor specifice ale
activităţii profesionale alese(adică a aptitudinilor ce intră în structura„calităţilor
profesionale") ;
 formarea şi perfecţionarea priceperilor şi depinderilor motrice care îşi
găsesc aplicare în profesia aleasă sau contribuie la însuşirea ei ;
 creşterea rezistentei organismului faţă de influenţa nefavorabilă a
condiţiilor specifice ale activitătii profesionale ;
 dezvoltarea cu ajutorul mijloacelor pregătirii fizice a calităţilor
volitive şi a altor calităţi psihice necesare în profesia aleasă.
Aceste sarcini — care se rezolvă împreună cu sarcinile general-educative si de
instruire profesională — se concretizează, toate, în funcţie de particularităţile
profesiei respective.

4.2. Mijloacele şi bazele metodicii. Bazele metodice şi formele de organizare

În complexul general de mijloace ale pregătirii fizice aplicative se utilizează


aitît exerciţiile de pregătii-e generală, cît şi cete de pregătire specială. Componenţa
acestor mijloace se specializează în funcţie de partioularităţile profesiei.
Gama exerciţiilor de pregătire generală poate fi destul de largă. Criteriul de bază
pentru alegerea lor îl constituie posibilitatea de a contribui efectiv la creşterea
nivelului capacităţii generale de lucru a organismului, la mărirea „potenţialului de
muncă" şi a rezistenţei faţă de factorii care dăunează sănătăţii si prin aceasta să se

58
creeze premise largi activităţii profesionale de bună calitate. Pentru aceasta se pot
utiliza multe diferite mijloacele educaţiei fizice analizate pînă acum (partea I,
capitolele IV, VIII—X), îndeosebi exerciţiile care urmăresc dezvoltarea rezistenţei
generale şi î altor genuri de rezistenţă, a aptitudinilor de coordonare şi întărirea,
fortificarea multilaterală a aparatului locomotor.
Exerciţiile de pregătire specială din pregătirea fizică profesional-aplicativă, ca şi
din alte lamuri specializate ale educaţie: fizice, cuprind elemente ale laturii motrice a
activităţii ales( (cînd acest lucru este posibil şi util ; de exemplu, exerciţiile aplicative
ale pompierului, ale lucrătorilor operativi ai poliţiei poliatloanele militare
aplicative) sau se modelează prin analogie cu activitatea aleasă, în aşa fel încît să se
reproducă cerinţele caracteristice ale acesteia faţă de aptitudinile psihice şi fizice ale
omului (de exemplu, exerciţiile de pregătire specială pentru piloţi). în cazurile în care
nu este posibil să se creeze pe această cale mijloace destul de eficiente, exerciţiile se
aleg după principiul transferului efectului de antrenament de la exerciţiile de pregătire
la activitatea profesională.
In ansamblu, complexul de mijloace ale pregătirii fizice profesional-aplicative
trebuie să fie suficient pentru realizarea întregului volum de sarcini ale acesteia.
Pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice în cadrul pregătirii
pentru o serie de profesii se utilizează destul de mult aşa-numitele mişcări naturale
(mersul, alergarea, săriturile, aruncările, căţărarea, înotul, vîslitul, deplasarea pe
schiuri etc). Acest lucru este condiţionat de faptul că în unele ramuri de activitate
profesională (munca geologului, montorului liniilor, marinarului etc.) deprinderile
perfecte în cadrul mişcărilor naturale au o importanţă aplicativă directă. însuşirea lor
aprofundată reprezintă o condiţie obligatorie, indispensabilă activităţii productive
eficiente şi o măsură eficace de asigurare a securităţii muncii.
Ia educarea calităţilor volitive, senzomotorii şi a altora legate de ele (viteza
percepţiei şi reacţiei la informaţia senzorială, precizia aprecierii parametrilor de timp
şi spaţiu, stabilitatea emoţională etc), necesare în profesia aleasă, pot fi utile multe
din exerciţiile sportive şi profesional-aplicative. O valoare deosebită — ca şi în alte
sectoare ale pregătirii profesionale — prezintă mijloacele care permit impunerea unor

59
cerinţe inărite faţă de calităţile importante din punct de vedere profesional. In unele
cazuri, acestea sînt jocurile sportive de tipul tenisului de masă, voleiului, baschetului
(cînd trebuie perfecţionată aptitudinea de orientare în situaţii care se schimbă brusc şi
de a reacţiona adecvat), în altele — exerciţii de gimnastică şi acrobatice pe un sprijin
redus sau înălţat, precum şi alte exerciţii legate de un anumit risc (pentru montorii-
liniori la mare înălţime) etc.
Creşterea rezistenţei organismului faţă de influenţele nefavorabile ale mediului
ambiant (supraîncălzire, răcire, vibraţii, acţiunea substanţelor toxice, legănare, lipsă
de oxigen etc.) se obţine cu ajutorul exerciţiilor care perfecţionează anumite
aptitudini motrice, dar, concomitent, au şi un efect de antrenament nespecifice.
Cercetările efectuate de fiziologi au demonstrat că exerciţiile fizice utilizate în
mod sistematic exercită asupra organismului, în afara unei influenţe specifice, şi o
înrîurire nespecifică (G. Selier, N. V. Zimkin, A. V. Korobkov şi alţii). Astfel,
exerciţiile de mare intensitate la alergare, înot, patinaj viteză, îmbunătăţind anumite
calităţi motrice, măresc totodată rezistenţa organismului faţă de lipsa de oxigen.
Aceasta din urmă se explică prin faptul că la executarea acestor exerciţii ia naştere o
datorie de oxigen, adică se creează condiţii analoage hipoxiei artificiale.
Antrenamentul măreşte considerabil rezistenţa hipoxică a organismului ; un efect
asemănător ca şi şederea la munte.
Iată unele grupe de mijloace ce se folosesc pentru creşterea rezistenţei
organismului faţă de diferitele influenţe nefavorabiîe ale condiţiilor şi mediului
ambiant :
 pentru lipsa de oxigen — exerciţii de viteză, în serii, la alergare, înot,
patinaj viteză, scufundare în apă, exerciţii speciale cu reţinerea respiraţiei, alpinism,
turism de munte. antrenament în condiţii de altitudine, antrenament în barocameră ;
 pentru supraîncălzire — exerciţii însoţite de o însemnată degajare de
căldură (alergare de lungă durată cu echipament călduros sau pe timp călduros, jocuri
sportive intensive etc.) ;
 pentru ameţeli datorite legănării (gen rău de mare) ■— exerciţii care
se caracterizează printr-o schimbare rapidă a poziţiei capului şi întregului corp în

60
spaţiu : întoarceri, înclinări şi rotări de cap, executate în tempo ridicat (cel puţin două
mişcări pe secundă), pe loc, în timpul mersului, alergării, împreună cu înclinații si
rotări de trunchi, cu ochii închişi şi deschişi ; exerciţii la inele de gimnastică, la bară
fixă, la paralele şi la aparate de antrenament speciale (plasă elastică, roată de
gimnastică), rostogoliri acrobatice, salturi, sărituri în apă, slalom ;
 pentru supraîncărcări — exerciţii care întăresc muşchii abdominali şi
ai picioarelor, stînd pe cap şi pe mîini (pînă la 20 s şi mai mult), rotări rapide la roata
de gimnastică, la centrifugă.
În unele forme ale pregătirii fizice profesional-aplicative,/în afara mijloacelor de
bază — exerciţiile fizice — trebuie folosiţi pe scară largă factorii naturali (acţiunea
apei, aerului, razelor solare) pentru mărirea rezistenţei organismului faţă de răcire şi
supraîncălzire. Acest lucru este deosebit de important în organizarea activităţii cu
oameni care îşi desfăşoară munca în aer liber sau în hale fierbinţi, supraîncălzite,
adică în condiţiile unor temperaturi înalte sau scăzute.
Lecţiile de pregătire fizică care se desfăşoară în condiţiile unei temperaturi
externe ridicate (+25° şi mai mult) şi scăzute (— 15—20°) reprezintă — dacă sînt
bine organizate — un mijloc eficient de creştere a rezistenţei organismului faţă de
supraîncălzire şi răcire. Utilizarea factorilor naturali, alături de exerciţiile fizico, are
un efect optim de călire. La călirea organismului împotriva acţiunii temperaturilor
joase, excitanţii de frig trebuie priviţi ca semnal. iar activitatea musculară — oa factor
generator de un. spor de căldură. Cu cît mai scăzută este temperatura excitantului, cu
atît mai intens trebuie executate mişcările (M. I. Bogacev). În cazul temperaturii
ambiante ridicate, gradul de perturbare a termoreglării în timpul lucrului fizic depinde
de adaptarea omului la condiţiile respective şi de măsura în care este el antrenat
pentru activitatea musculară. Totodată, executarea exerciţiilor în condiţii de
temperatură ridicată a mediului ambiant accentuează efectul de călire (N. A.
Matiuşkina).
In afara mijloacelor arătate, programul de pregătire profesional-aplicativă, în
oricare din formele ei, prevede un material de studiu teoretic la următoarele probleme
de bază :

61
 esenţa pregătirii fizice profesional-aplicative şi sarcinile ei ;
 particularităţile profesiei şi cerinţele pe care le impune calităţilor psihice
şi fizice, ca şi deprinderilor motrice ale omului ;
 caracterizarea exerciţiilor aplicative speciale şi a ramurilor de sport care se
utilizează în procesul formei respective de pregătire ;
 bazele organizării şi metodicii pregătirii fizice profesional-aplicative.
 normele de instruire.

Bazele metodice şi formele de organizare

Pregătirea fizică profesional-aplicativă se realizează concomitent cu pregătirea


fizică generală. Necesitatea îmbinării lor organice este determinată de legităţile
obiective ale funcţio-nării şi perfecţionării organismului omenesc. în ştiinţa şi
practica educaţiei fizice, cum s-a mai arătat dealtfel (capitolul I), s-au acumulat multe
fapte care arată că pregătirea fizică multilaterală creează premise favorabile pentru
dezvoltarea specializată a organismului. La un grad de dezvoltare suficient de ridicat
a tuturor calităţilor fizice de bază se poate obţine o perfecţionare mai aprofundată a
anumitor calităţi şi deprinderi, care au o însemnătate deosebit de mare în activitatea
profesională aleasă. Deprinderile şi priceperile motrice variate ce se obţin în procesul
de pregătire fizică generală reprezintă acel fond datorită căruia se formează mai
repede şi mai uşor noi forme de mişcări. Cercetările au confirmat legătura legitimă
pozitivă dintre gradul de pregătire fizică generală şi capacitatea de lucru specifică în
procesul de muncă.
Aşadar, pregătirea fizică aplicativă generală şi specială trebuie să constituie un
sistem unitar de măsuri privind educaţia fizică cu orientare profesională.
Unul din momentele esenţiale ale alcătuirii unui astfel de sistem îl constituie
alegerea justă a mijloacelor (plecînd de la sarcinile ce urmează a fi rezolvate şi ţinînd
seama de legităţile transferului stării de antrenament). A ţine seama într-o măsură
absolută de aceste legităţi. înseamnă a asigura influenţa pozitivă maximă a
exerciţiilor asupra dezvoltării calităţilor şi de-prinderilor profesionale şi, în
62
consecinţă, şi asupra capacităţii de lucru profesionale. Măsura transferului pozitiv al
deprinderilor formate şi calităţilor dezvoltate determină în ultimă analiză eficienţa
practică a educaţiei fizice cu orientare profesională.
Pregătirea fizică, organizații fără legătură cu specificul muncii, nu contribuie
întotdeauna la însuşirea măiestriei profesionale şi, mai mult, poate îngreuia — în
virtutea transferului negativ — formarea calităţilor şi deprinderilor profesionale, ceea
ce s-a demonstrat printr-o serie de cercetări (L. A.Veidner-Dubrovin, N. K. Menşikov
şi alţii). In astfel de cazuri, de obicei, cauza concretă este insuficienţa pronunţată a
gradului de dezvoltare a calităţilor importante din punct de vedere profesional sau
dezvoltarea exagerată a calităţilor care nu se potrivesc cu particularităţile activităţii
profesionale. Conform datelor cercetărilor menţionate, deficienţele în coordonarea
mişt ărilor, chiar în cazul dezvoltării relativ înalte a forţei, vitezei şi rezistenţei,
îngreuiază considerabil forma-rea deprinderilor de conducere a automobilului, de
pilotare a avionului. Dezvoltarea disproporţionată a calităţilor de forţă se poate
reflecta negativ asupra însuşirii deprinderilor motrice de mare fineţe, poate provoca
crisparea, încordarea în acţiuni. Grăitor este în acest sens şi faptul că unii boxeri şi
fotbalişti, care se disting printr-o mare bruscheţe a mişcărilor, întîmpină dificultăţi în
executarea mişcărilor line şi fin coordonate (de dozare). Aceasta se manifestă
îndeosebi în etapa; de început a instruirii profesionale. Pentru practica pregătirii
profesional-aplicative, de mare însemnătate, am putea spune esenţială, este utilizarea
următoarelor forme de transfer al efectului exerciţiilor :
 aşa-numitul transfer cu orientare unică (de aceeaşi natură) al
calităţilor (de exemplu, al rezistenţei dobîndite prin exerciţii de pregătire asupra
rezistenţei în procesul activităţii de muncă) ;
 transferul calităţilor obţinute în timpul lucrului muşchilor unei părţi a
corpului asupra capacităţii de lucru a muşchilor simetrici ai părţii opuse a corpului;
 transferul de natură diferită al calităţilor (de exemplu, al forţei asupra
rezistenţei) ;

63
 transferul efectului antrenamentului într-un anumit fel de exerciţii
asupra rezistenţei organismului faţă de acţiunea unui număr de factori nefavorabili
ai mediului ambiant;
 transferul deprinderilor motrice.
Transferul cu orientare unică se observă acolo unde este vorba de posibilităţi
funcţionale de acelaşi tip (L. M. Matveev). De exemplu, la elevii unei şcoli
profesionale ca-re practicau baschetul, voleiul şi tenisul de masă au crescut indicatorii
labilităţii neuromusculare, ai vitezei de percepţie vizuală, ai sensibilităţii tactile, ceea
ce a influenţat pozitiv însuşirea profesiei de montor al mecanismelor de ceasornic (S.
A. Pojievski, 1969).
Gradul de transfer al calităţilor dobîndite în timpul lucrului muşchilor unei părţi
a corpului asupra capacităţii de lucru a muşchilor simetrici poate atinge 70—80% din
creşterea indicatorilor forţei locale, vitezei mişcărilor şi rezistenţei muşchilor care au
fost supuşi antrenamentului (M. V. Zimkin). Un asemenea transfer are loc şi în ceea
ce priveşte tonusul muscular şi coordonarea mişcărilor. Utilizarea mecanismului unui
astfel de transfer, de exemplu pentru dezvoltarea coordonării de mare fineţe a
acţiunilor de lucru, reprezintă una din căile metodice importante în perfecţionarea
calităţilor profesionale.
În cazul utilizării efectului nespecifice al transferului este important să se ţină
seama că sporirea rezistenţei organismului faţă de influenţele nefavorabile cu ajutorul
exerciţiilor fizice poate fi asigurată doar ca urmare a practicării lor sistematice de
lungă durată, de ordinul lunilor (N. V. Zimkin).
Transferul deprinderilor gata formate se caracterizează, în special, prin
capacitatea de a le aplica în alte condiţii, schimbate. Este vorba aici de deprinderi
aplicative pe care subiecţii le dobîndesc în procesul educaţiei fizice cu scopul de a le
uti-liza ca „fond" în activitatea de muncă (de exemplu, deprinderile de căţărare la
lucrătorii constructori). Odată cu creşterea trăiniciei deprinderilor se reduce pericolul
transferului negativ. Transferul pozitiv depinde şi el nemijlocit de stabilitatea şi în
acelaşi timp de supleţea (variabilitatea de adaptare) deprinderilor motrice elaborate.

64
Toate acestea trebuie luate în calcul la concretizarea ansamblului şi metodicii de
utilizare a mijloacelor pregătirii fizice aplicative, determinate în linii generale de
programele existente.
După cum s-a mai spus, este important ca în cadrul exerciţiilor de pregătire
specială să se modeleze cît mai complet posibil eforturile de lucru, elementele
structurii mişcărilor şi condiţiile proprii activităţii profesionale concrete. O asemenea
abordare metodică capătă o întruchipare practică tot mai accentuată în pregătirea
pentru ramuri complexe de activitate profesională (în domeniul cosmonauticii — N.
N. Gurovski, M. D. Emelianov, E. A. Karpov ; al zborului — N. K. Menşikov şi
alţii). Dar aceasta nu înseamnă o simplă imitare a operaţiilor de lucru (o asemenea
cale a dus la un moment dat la vulgarizarea ideii de pregătire aplicativă). Este vorba
de elaborarea mijloacelor şi metodelor de înrîurire selectivă orientată, care sî permită
o influenţare mai eficientă a dezvoltării calităţilor şi deprinderilor im-portante din
punct de vedere profesional, decît este posibil în procesul de activitate productivă
propriu-zisă (aceasta din urmă desfăşurîndu-se conform cu legile muncii, şi nu ale
pregătirii).
În ansamblu, pregătirea fizică profesional-aplicativă se realizează în
conformitate cu principiile metodice generale ale instruirii şi educaţiei.
Particularităţile concretizării acestor principii au fost parţial arătate mai înainte.
Trebuie subliniat, de asemenea, că specificul unui număr de ramuri de activitate
impune organizarea lecţiilor în condiţii mai grele : adesea în aer liber, pe vreme
diferită, în împrejurări cît mai apropiate de cele ce survin în mod real în procesul de
muncă profesională etc., etc. Executarea exerciţiilor într-o ambianţă apropiată de
condiţiile de muncă şi mai dificile reprezintă una din trăsăturile caracteristice
aleţmetodicii pregătirii fizice, profesional-aplicative.
Paralel cu principiile generale, pentru unele sectoare şi forme ale pregătirii
profesional-aplicative se stabilesc reguli metodice particulare, care exprimă specificul
formei respective de pregătire. Problematica corespunzătoare se află în prezent în
stadiul elaborării iniţiale. Dar există şi anumite rezultate. De exemplu, a fost elaborată
o serie de principii fundamentale ale antrenamentului vestibular, ca unul din

65
capitolele pregătirii profesionale (A. I. Iaroţki şi alţii). Respectarea acestor principii
permite atingerea unei înalte stabilităţi funcţionale a aparatului vestibular în termene
relativ scurte. Intr-un mod deosebit, original se organizează pregătirea fizică
profesional-aplicativă pentru condiţiile de lucru în halele fierbinţi ale întreprinderilor
industriale (specialitatea „prelucrarea metalelor la cald"). Antrenamentul aparatului
termoregulator se construieşte după principiul varietăţii prin contrast a condiţiilor de
desfăşurare a lecţiilor în perioada de iarnă : ,,în aer liber — în sală" sau ,,în sală — în
aer liber" (V. N. Varvanin). Caracterul contrastant al acţiunii excitanţilor termici
(frigului şi căldurii) care se creează în cadrul fiecărei lecţii permite obţinerea unui
efect mărit asupra rezistenţei organismul la schimbarea bruscă a temperaturilor
mediului ambiant.

CAPITOLUL 5. «SPORTUL PENTRU TOŢI» A COPIILOR ÎN


PERIOADA PREŞCOLARĂ

66
5.1. Importanţă şi sarcinile sportului pentru toţi în instituţiile preşcolare.

Educaţia fizică a copiilor, înainte de intrarea lor în şcoala de cultură generală, se


înfăptuieşte, după cum se ştie, în familie şi în instituţii preşcolare speciale. Crearea
unei reţele largi de instituţii preşcolare, care constituie veriga de început a unui sistem
de educaţie statal, unitar, reprezintă una din marile realizări ale societăţii sovietice.
împreună cu familia, aceste instituţii asigură condiţii favorabile pentru dezvoltarea
multilaterală armonioasă a omului într-una din cele mai importante perioade de
formare a acestuia.
Ţinînd seama de rolul extrem de important şi de mare răspundere al instituţiilor
preşcolare, statul are grijă în permanenţă de lărgirea problemei respective, de
asigurarea materială şi perfecţionarea calităţii muncii.
Unul din principalele capitole ale activităţii instituţiilor preşcolare îl reprezintă
munca de educaţie fizică, care se desfăşoară după programe speciale, de către
educatori încadraţi în posturile respective, cu participarea medicului şi a altor
specialişti (acompaniator muzical etc). Cercetarea particularităţilor dezvoltării fizice
şi educaţiei fizice ale copiilor de vîrstă preşcolară face obiectul activităţii unui mare
număr de instituţii ştiinţifice specializate sau a unor secţii ale acestora. Cu ajutorul
unor forme variate — consultaţii în cadrul cabinetelor metodice, în creşe, grădiniţe de
copii, policlinici, prelegeri în cadrul universităţilor populare de cultură, literatură de
popularizare a ştiinţei, radio, televiziune, cinematograf etc. — se desfăşoară în
rîndurile părinţilor răspîndirea de cunoştinţe care ajută la organizarea raţională a
educaţiei fizice a preşcolarului în familie.
Premisele biologice specifice şi particularităţile sarcinilor educaţiei fizice în
perioada preşcolara. Vîrsta preşcolară — perioada celor mai înalte ritmuri de
dezvoltare fizică.
În viaţa unui om, perioada preşcolară cuprinde o serie de etape ale dezvoltării
ontogenetice, în timpul cărora formele şi funcțiile organlsmului suferă modificări
deosebit de importante. Originalitatea acestei perioade constă, în special, în faptul că
organismul dispune la început de o rezistenţă relativ scăzută faţă de influenţele

67
nefavorabile ale mediului ambiant (de unde pericolul acut de îmbolnăvire) şi în
acelaşi timp îşi măreşte rapid posibilităţile de adaptare şi funcţionale.
Dezvoltarea fizică a copilului în primii ani de viaţă are loc, după cum se ştie, în
ritmuri dintre cele mai mari, mai ales în ceea ce priveşte unii parametri.
Aşa, de exemplu, în primul an de viaţă înălţimea copilului creşte cu 5OVo faţă
de cea iniţială, pînă la vîrsta de şapte ani — de două ori şi jumătate, iar în anii
următori, pînă la perioada maturităţii — doar cu 40—60 cm. Pînă la vîrsta de un an,
greutatea copilului se triplează, iar diametrul fibrei musculare creşte rapid. Se
dezvoltă intensiv toate organele şi sistemele, cresc treptat capacitatea de lucru
generală şi rezistenţa organismului.
Se înţelege că în perioada unei dezvoltări fizice naturale atît de impetuoase este
extrem de important să se exercite o anu-mită înrîurire asupra ei, pentru a i se
imprima o orientare optimă. Intreaga desfăşurare ulterioară a perfecţionării fizice
depinde într-o mare măsură, de caracterul raţional al educaţiei fizice din această
perioadă.
Acest lucru a fost demonstrat printr-o serie de cercetări. Astfel, în cadrul uneia
dintre cercetări (M. McGraw), gemenii nou-născuţi au fost educaţi în mod diferit în
decursul primilor doi ani de viaţă şi, ca urmare, indicatorii dezvoltării lor fizice şi ai
nivelului de pregătire motrică au început să se deosebească substanţial. Aceste
deosebiri s-au manifestat în. parte şi la vîrsta maturităţii, cu toate că în următorii 20
de ani educaţia şi eondiţiile de viaţă ale gemenilor au fost, practic, identice.
Perioada de la naştere pînă la 7 ani se caracterizează printr-o mare activitate
motrică a copilului, prin dinamism. În acest timp are loc formarea mişcărilor de bază
necesare în viaţă. Este important să se orienteze, cu ajutorul educaţiei fizice.
Activitatea motrică reprezintă pentru copilul mic unul dintre principalele izvoare
ale cunoaşterii lumii înconjurătoare. Cu cît numărul de mişcări şi acţiuni variate pe
care şi le însuşeşte copilul este mai mare, cu atît contactele lui cu realitatea sînt mai
largi, deci şi mai favorabile condiţiile pentru dezvoltarea lui psihică.
Toate acestea demonstrează că educaţia fizică trebuie să ocupe un loc central în
sistemul educaţiei copiilor de vîrstă preşcolară.

68
Sarcinile educaţiei fizice în perioada preşcolară
Sarcinile generale ale educaţiei fizice în perioada preşcolară se concretizează în
felul următor.
Printre sarcinile de prim ordin pe linia întăririi sănătăţii şi asigurarea dezvoltării
fizice multilaterale se prevăd :
a) Călirea, mărirea rezistenţei organismului copilului faţă de influenţa condiţiilor
mediului ambiant.
După cum demonstrează experienţa multivariată a educaţiei fizice în creşe,
grădiniţe de copii şi în familie, în pofida forţelor de apărare iniţial slabe ale
organismului copilului, cu ajutorul utilizării sistematice a unor mijloace adecvate (în
special înrîurirea minuţios dozată a factorilor naturali asupra întăririi sănătăţii) se
poate asigura călirea lui. In felul acesta se măreşte rezistenţa nu numai faţă de
îmbolnăvirile cauzate de răceală, ci şi faţă de cele infecţioase. Călirea se repercutează
favorabil şi asupra funcţiilor sistemului nervos central, stării generale a copilului,
tonusului lui emoţional.
Importanţa deosebită a călirii oi'ganismului în primii ani ai vieţii este
condiţionată, pe lîngă toate celelalte, de marile pier-deri de căldură (mărimea
suprafeţei pielii, care revine la 1 kg de greutate, este la un nou-născut de trei ori şi
ceva mai mare decît la un adul-t, iar pereţii vaselor sanguine sînt mai subţiri, din care
cauză termoreglarea este defitiutară).
b) Intărirea aparatului locomotor, formarea unei ţinute corecte.
Însemnătatea de prim ordin a acestei sarcini în educaţia fizică a copiilor de vîrstă
mică este condiţionată de faptul că procesele de osificare a scheletului în această
perioadă abia se desfăşoară, sistemul muscular este relativ slab, aparatul locomotor
-se supune uşor deformaţiilor. După cum se ştie, scheletul copilului mic este alcătuit
în cea mai mare parte din ţesut cartilaginos, iar ţesutul osos care se formează este
puţin consistent la început, foarte poros şi cu un conţinut ridicat de apă (la cei nou-
născuţi, în jurul a 70% din greutatea oaselor, la cei de 4 ani, în jur de 20%) ; aşadar,
aparatul locomotor este deocamdată fragil, deci foarte expus vătămărilor. (Abia în
jurul vîrstei de 6—7 ani pe-reţii oaselor ating grosimea care asigură o rezistenţă

69
destul de mare faţă de acţiunile mecanice.) Aceste particularităţi, la care se adaugă
elasticitatea exagerată a ligamentelor şi tonusul muscular redus, sporesc procentul de
probabilitate în ceea ce priveşte instalarea deficienţelor de ţinută. Astfel, după datele
lui A. G. Ţeitlin, G. V. Terentieva, printre copiii pînă la 5 ani deficienţele de ţinută se
observă în 15,l % din cazuri, iar la cei de 5—7 ani, în 17,3%.
Regimul motric activ al copiilor, după cum arăta încă P. F. Leshaft, contribuie în
multe privinţe la dezvoltarea sistemului osteo-muscular. (Prin experienţe speciale pe
animale s-a arătat, de exemplu, că eforturile fizice dinamice contribuie la creşterea
intensivă în lungime a oaselor tubulare, precum şi la creşterea solidităţii lor datorită
măririi densităţii generale a ţesutului osos, după datele lui K. A. Klebanova.)
În procesul de educaţie fizică a preşcolarilor este necesar să se preîntîmpine
deformaţiile posibile ale coloanei vertebrale şi ale altor verigi ale aparatului
locomotor, asigurîndu-se for-marea unei ţinute corecte. Rezolvînd această sarcină,
trebuie să ţinem seama, în special, că la vîrsta primei şi celei de-a doua copilării nu
există încă modificări durabile ale coloanei vertebrale (pînă la 6—7 ani, toate
curburile coloanei vertebrale, caracteristice pentru poziţia stînd, se menţin numai în
acele de activitate ; cînd corpul trece însă la poziţia orizontală, specifică somnului,
curburile se estompează). Această premisă favorabilă trebuie utilizată pentru
profilaxia şi corectarea deficienţelor ţinutei prin stabilirea poziţiilor corespunzătoare,
precum şi cu. ajutorul exerciţiilor care urmăresc întărirea aparatului locomotor. Este
necesar să i se creeze copilului, chiar de la primele lecţii, reprezentarea despre ţinuta
corectă în timpul mersului, în poziţia şezînd etc., să fie învăţat să menţină o poziţie
raţională în timpul tuturor formelor de activitate.
Particularităţile individuale şi generale ale dezvoltării fizice a preşcolarilor
(avansul în creşterea greutăţii corpului comparativ cu forţa grupelor musculare ale
membrelor inferioare, dezvoltarea neuniformă a forţei flexorilor şi extensorilor)
obligă la o atenţie permanentă pentru asigurarea întăririi armonioase a musculaturii ;
este necesar, în acest scop, să se acţioneze paralel asupra grupelor simetrice de
muşchi ai corpului, „trăgînd" de muşchii care rămîn în urmă în ceea ce priveşte
dezvoltarea, de obicei aceia care sînt mai puţin solicitaţi în viaţa de toate zilele. In

70
perioada de trecere de la mişcările de tîrîre la poziţia stînd, este deosebit de important
să se întărească principalele grupe musculare care asigură poziţia verticală, muşchii
labei şi gambei, pentru a preveni apariţia platfusului.
c) Sporirea posibilităţilor funcţionale ale organelor vegetative.
Observaţiile făcute asupra copiilor a căror activitate motrică, datorită unor cauze
oarecare (îmbolnăviri etc.), a fost limitată arată că mobilitatea redusă provoacă o
întîrziere considerabilă în dezvoltarea sistemului cardiovascular, respirator şi a altor
sisteme ale organismului. în cadrul unor experienţe speciale asupra puilor de animale,
s-a reuşit să se urmărească în amănunt (I. A. Arşavski şi colab.) cum, sub influenţa
unei activităţi motrice intense, creşte greutatea relativă a inimii, a plămînilor, a
creierului, se reduc cheltuielile energetice pe unitate de masă şi suprafaţă a corpului,
se perfecţionează funcţiile sistemului circulator. Activitatea motrică regulată
stimulează foarte activ metabolismul, îmbunătăţeşte procesele metabolice şi prin
aceasta contribuie la perfecţionarea de structură şi funcţională a organismului.
In primii ani ai vieţii, aparatul respirator al copiilor are o capacitate relativ
redusă (după o serie de indicatori, de 10— 20 de ori mai mică decît a adulţilor), ceea
ce face ca nevoia lor de oxigen, în legătură cu activitatea proceselor metabolice, să fie
mai mare. Consumul relativ de oxigen este mai mare la copii decît la adulţi (de 2,5—
3 ori pe unitatea de masă vie şi de 1,5 ori pe unitatea de suprafaţă a corpului). Un rol
important în modificarea acestei „disproporţii" îl joacă educaţia fizică, contribuind la
activizarea funcţiei respiratorii, la întărirea muscu-laturii respiratorii, la dezvoltarea
întregului aparat respirator. De exemplu, la copiii de 6—7 ani, practicarea înotului cu
regularitate poate influenţa creşterea indicatorilor, capacităţii vitale cu cîteva sute de
cm. (după datele lui T. I. Osokina). Exerciţiile respiratorii speciale le ajută copiilor
şă-şi formeze o respiraţie ritmică, profundă, să-şi corecteze obiceiul care le este
propriu de a-şi ţine respiraţia în timpul executării mişcărilor noi.
În procesul de educaţie fizică a preşcolarilor, paralel cu îmbunătăţirea funcţiei
aparatului respirator, se perfecţionează circulaţia sanguină. Conform datelor
experimentale (G. P. Iurko, M. P. Silvestrova şi alţii), practicarea sistematică a
exerciţiilor fizice în această perioadă de vîrstă accelerează considerabil creşterea

71
posibilităţilor funcţionale ale sistemului cardiovascular. Se îmbunătăţesc capacitatea
de contracţie a inimii şi hemodinamica, se reglează funcţia cardiacă, iar ca urmare se
măreşte productivitatea generală a sistemului cardiovascular, care, la rîndul său,
condiţionează creşterea capacităţii de lucru.
Exerciţiile fizice, împreună cu factorii naturali şi mijloacele igienice, se
utilizează şi pentru influenţarea şi optimizarea altor funcţii ale organismului în
creştere. Astfel, pentru reglarea funcţiei digestive, care constituie o sursă de tulburări
destul de dese în .perioada adaptării, se utilizează mişcări activ-pasive şi masajul.
Pentru perfecţionarea mecanismelor de termoreglare, pe lîngă exerciţiile fizice, se
utilizează influenţele dozate ale factorilor naturali de călire.
Prin urmare, esenţa problemelor enumerate constă în a imprima — cu ajutorul
mijloacelor educaţiei fizice — procesului natural de formare a plasticii şi funcţiilor
organismului în creştere un caracter optim, de a asigura în această perioadă o
dezvoltare fizică pe cît posibil mai armonioasă, de a contribui la funcţionarea normală
a organismului, de a întări sănătatea.
Pe măsură ce se capătă deprinderile şi priceperile motrice necesare, aceste
sarcini se rezolvă tot mai mult pe calea educării unor anumite calităţi fizice.
Dintre aspectele cele mai importante ale educaţiei fizice a preşcolarilor fac parte
problemele instruirii fizice iniţiale, care trebuie să asigure formarea principalelor
priceperi şi deprinderi motrice de importanţă vitală.
În conformitate cu reprezentările existente, mişcările copilului se constituie la
început pe baza reflexelor motrice simple necondiţionate (reflexele de poziţie, de
păşire, de apucare etc.) prin subordonarea acestora mecanismelor de reglare
superioare ale sistemului nervos central, prin complicarea legăturilor existente şi
formarea altora noi cu excitanţi proprioreceptivi, tactili, vizuali, auditivi tot mai
variaţi1. Volumul, conţinutul şi caracterul mişcărilor, succesiunea dezvoltării lor la
copii sînt determinate într-o măsură hotărîtoare de condiţiile lor de viaţă şi <ie
educaţie, la care se adaugă importanţa factorilor biologici moşteniţi. Astfel, trebuie să
presupunem că orice copil resimte necesitatea firească de activitate senzomotorie. S-a
stabilit că noului născut îi este proprie o activitate motrică spontană ridicată (de

72
exemplu, lî copiii de trei luni s-a înregistrat un nu-măr mare de perioade de activitate
motrică — peste 100 în starea de trezie din timpul zilei, după datele lui A. M.
Fonarev). Satisfacerea acestei necesităţi provoacă emoţii pozitive.
Datorită plasticităţii ridicate a sistemului nervos, la vîrsta copilăriei se însuşesc
relativ uşor noile forme de mişcări. Acestea au o anumită doză de originalitate, fiind
condiţionate de particularităţile reglării nervoase centrale, de posibilităţile funcţionale
şi particularităţile structurii organismului într-o perioadă sau alta a dezvoltării
ontogenetice. La o vîrstă fragedă, mişcările copilului se disting de obicei printr-o
coordonare imperfectă, prin prezenţa unor momente inutile, printr-o precizie
scăzută. În procesul de activitate motrică, oboseala se dezvoltă rapid. Toate acestea
sînt condiţionate, după datele furnizate de N. M. Şelovanov, A. I. Vasiutina şî alţii, în
special de faptul că funcţia analizorului motric, care joacă un rol de răspundere în
dirijarea mişcărilor, se dezvoltă într-o anumită succesiune : la început (aproximativ în
al patrulea an de viaţă) apare posibilitatea corectării formelor de mişcare relativ
rudimentare, brute, iar apoi (aproximativ pe la 7 ani), a celor mai subtile, mai fine .
La copiii de aceeaşi vîrstă se observă deosebiri individuale destul de însemnate
în ceea ce priveşte termenele şi suc-cesiunea formării primelor" forme de mişcări de
importanţă vitală, dar există şi o oarecare tendinţă comună. Astfel, observaţiile făcute
asupra unor gemeni au demonstrat că, deşi unul dintre ei a fost învăţat în mod special
să se tîrască şi să meargă, iar celuilalt i s-au creat dificultăţi, amîndoi au început să se
tîrască şi să umble aproape concomitent (la diferenţă de o săptămînă). Efectul
exerciţiilor s-a reflectat îndeosebi în stilul de mers.
Invăţarea mişcărilor de către copii trebuie să se rezolve ţinîndu-se seama de o
serie de reguli, dintre care le vom evidenţia pe cele mai importante.
Mişcările spontane independente încep să apară la copii mai mult sau mai puţin
conturate, în a treia lună de viaţă, iar capacitatea de a le executa creşte rapid în a doua
jumătate a primului an.
La vîrsta de 2,5—3 luni, sugarul trebuie să fie ajutat, în sensul că trebuie dirijată
formarea capacităţii de a ridica şi menţine capul, de a păstra poziţia verticală a
corpului, iar de la 2,5 pînă la 5—6 luni, a priceperii de a executa mişcări elementare

73
cu mîinile, precum şi mişcări pregătitoare în vederea tîrîrii întoarcere de pe spate pe
abdomen, menţinerea poziţiei culcat pe abdomen. cu sprijin pe mîini etc). In perioada
de la 6 la î)—10 luni, copilul trebuie să înveţe să se tîrască, să se aşeze singur, să se
culce, să stea ; se pot face cu el exerciţii de mers, susţinîndu-1 de ambele mîini.
Pină la vîrsta de 1 an, copilul trebuie învăţat să umble, cu condiţia ca în prealabil
să se creeze pentru aceasta premisa necesară de dezvoltare fizică suficientă. Tot pînă
la un an, copilul trebuie să-şi însuşească şi forme de acţiuni motrice care să-i permită
să se aşeze şi să se ridice, să se caţăre pe obiecte de mică înălţime şi să se dea jos de
pe ele, să rostogolească mingea din poziţia şezînd etc.
În al doilea — al treilea an de viaţă se formează bazele deprinderilor naturale de
mers, alergare, căţărare şi aruncare a obiectelor. Aceasta este una dintre perioadele
cele mai active de formare a mişcărilor spontane. Către sfîrşitul perioadei sau ceva
mai tîrziu (în al patrulea an de viaţă), copilul trebuie învăţat să aterizeze lin la
coborîrea prin săritură de la înălţime ^i la săriturile pe loc, să prindă obiecte, să-şi
menţină echilibrul, să coboare cu săniuţa o pantă, să meargă pe tricicletă.
În al cincilea—al şaselea an al vieţii, copilul învaţă săriturile în înălţime cu cm,
aruncarea la distanţă de pe loc, mersul pe schiuri şi coborîri pe pante mici, mersul pe
patine, pe bicicletă, înotul.
În etapa de încheiere a perioadei preşcolare se acordă o mare atenţie
perfecţionării coordonării mişcărilor, îndeosebi ale mîinilor. Copilul de 7 ani trebuie
să stăpînească relativ perfect principalele deprinderi ale unor forme de mişcări atît de
importante pentru viaţă ca mersul, alergarea, săriturile de pe loc, cu elan, aruncarea la
distanţă, aruncarea la ţintă, prinderea obiectelor, înotul, mersul şi coborîrea pantelor
pe schiuri, patinajul, mersul pe bicicletă, precum şi să se folosească de deprinderile
căpătate în situaţii de joc şi în alte situaţii în schimbare. Paralel cu învăţarea acţiunilor
motrice, este necesar si li se comunice preşcolarilor date şi informaţii elementare cu
privire la cultura fizică şi să li se imprime deprinderi igienice.
Pe măsura însuşirii deprinderilor motrice, odată cu perfecţionarea lor, în
perioada preşcolară se rezolvă sarcinile de înrîurire într-un anumit sens a dezvoltării
anumitor calităţi fizice.

74
Pe primul loc, în această perioadă, se află educarea îndemînării şi a aptitudinilor
legate de ea : precizia, ritmicitatea şi coordonarea diferitelor mişcări, orientarea în
spaţiu, simţul echilibrului, priceperea de a-şi dirija propriile mişcări în condiţii
schimbătoare.
Atunci cînd practicarea exerciţiilor fizice de către preşcolari este organizată în
mod calificat, ei pot obţine indicatorî destul de însemnaţi la dezvoltarea calităţilor
respective.
Cu toate că nivelul dezvoltîrii calităţilor de viteză este relativ scăzut în această
perioadă, ele pot fi educate. De exemplu, în lecţiile experimentale, timpul de alergare
pe 10 m s-a îmbunătăţit în limitele indicate în tabelul 6 (după Z. S. Uvarova, R. G.
Sorocek, V. P. Spirina, G. P. Iurko).
Tabelul 2
Modificarea vitezei de alergare pe 10 m pentru preşrolari
Participanţi la experement Indicători, secunde

la începutul la sfîrşitul creşterea


activităţii activităţii
Băieţi de 5 ani 6,0 3,2 2,8
Băieţi de 6 ani 4,5 3,0 1,5
Fetiţe de 5 ani 6,0 3,4 2,6
Fetiţe de 6 ani 5,0 8,2 1,8

Educarea vitezei la preşcolari se realizează pe baza mişcărilor elementare (după


formarea acestora), apoi se introduc sarcini care contribuie la mărirea vitezei, a
capacităţii de accelerare şi a vitezei reacţiei motrice în formele schimbătoare ale
activităţii motrice (jocurile de mişcare etc).
Educarea calităţilor de forţă în primii ani ai vieţii este subordonată sarcinilor
întăririi armonioase a aparatului locomotor, consolidării unei ţinute corecte şi însuşirii
formelor fundamentale ale mişcărilor. Aceste sarcini se rezolvă în condiţiile unor
eforturi relativ reduse, strict dozate, create în primii ani pe seama greutăţii proprii a
copilului şi a obiectelor de joc.

75
Sarcinile de educare a rezistenţei se stabilesc într-o dependenţă hotărîtoare de
maturizarea funcţiilor vegetative, care limitează capacitatea de lucru, şi se rezolvă
prin contribuţia neforţată la dezvoltarea lor firească prin călirea treptată a
organismului şi întărirea sănăţăţii prin toate mijloacele. Unele reprezentări despre
indicatorii dezvoltării capacităţii de lucru la preşcolari sînt date în tabelele 7 şi 8.
Educaţia fizică reprezintă în bună măsură baza de plecare pentru dezoltarea
sarcinilor educaţiei intelectuale, morale şi estetice a preşcolarilor.
Organizînd jocuri şi alte forme de activitate motrică în interesul educaţiei fizice a
preşcolarilor, trebuie să se pună şi să se rezolve, în acelaşi timp, sarcini privind
educarea unei atitudini binevoitoare faţă de tovarăşii lor, a dorinţei de a se ajuta unul
pe altul, a dragostei pentru adevăr. a modestiei şi a altor cailităţi morale. Copiilor,
datorită experienţei lor etice limitate şi conştiinţei slab dezvoltate, le vine destul de
greu să-şi aprecieze propriile fapte şi comportarea celor de aceeaşi vîrstă cu ei, ceea
ce măreşte răspunderea pedagogului pentru formarea orientată a bazelor comportării
la vîrsta copilăriei timpurii. Ia jocurile de mişcare şi în alte activităţi, pedagogul
trebuie să prevadă şi să prevină situaţiile care provoacă o comparaţie negativă şi să
creeze condiţii care să contribuie la formarea unor relaţii reciproce şi trăsîturi de
caracter etice corecte.
Tot atît de necesar este să se ţină seama de legătura foarte strînsă dintre
dezvoltarea capacităților de cunoaştere ale preşcolarilor şi acumularea experienţei
motrice, precum şi utilizarea acestei legături pentru educarea perceperii conştiente, a
memoriei, atenţiei şi a altor calităţi psihice.
În primii ani ai vieţii copiilor le este caracteristică dezvoltarea slabă a atenţiei
spontane, lipsa perseverenţei, sîrguinţei, priceperii de a asculta explicaţiile etc. ;
ţinînd seama de acest aspect, trebuie să se introducă treptat sarcini motrice care să
creeze premise pentru dezvoltarea unei voinţe puternice. La educarea calităţilor
volitive contribuie în special respectarea regulilor de joc, învingerea unor dificultăţi şi
obstacole pe măsura puterilor.
In procesul de educaţie fizică a preşcolarilor se rezolvă şi unele sarcini ale
educaţiei de muncă. In acest context se prevede formarea deprinderilor de

76
autoservire, sarcini de întreţinere a încăperii, educarea unei atitudini pozitive faţă de
muncă, a respectului faţă de munca adulţilor. Copiii pot îndeplini sarcini de pregătire
şi punere în ordine a inventarului sportiv, a obiectelor care se utilizează în jocurile de
mişcare etc. Cu ajutorul, jocurilor tematice, copiii se familiarizează cu caracteristicile
profesiilor şi acţiunilor de muncă ale adulţilor.
Practicarea culturii fizice contribuie la educarea simţului şi gustului estetic al
preşcolarilor, la formarea priceperii de a vedea şi aprecia frumuseţea în conformaţia
corpului, în mişcări, fapte, îmbrăcăminte, în mediul înconjurător.
Prin urmare, în cadrul educaţiei fizice se asigură. încă din primele etape de
vîrstă, îmbinarea organică a tuturor formelor de educaţie.

CAPITOLUL 6. CONŢINUTUL ŞI OBIECTIVELE SPORTULUI


PENTRU TOŢI ÎN CADRUL ÎNVĂŢĂMÎNTULUI ŞCOLAR

6.1. Formele de organizare. Cerinţele privind realizarea principiului de


întărire a sănătăţii

Şcoala şi organizaţiile extraşcolare îşi îndreaptă întreaga lor activitate spre


realizarea normelor şi programelor de educare a unui om nou, care să îmbine

77
armonios bogăţia spirituală, puritatea morală şi perfecţiunea fizică. Unul din factorii
de bază ai dezvoltării multilaterale a omului este educaţia fizică. De aceea, în
activitatea şcolii şi a organizaţiilor extraşcolare i se acordă o atenţie din ce în ce mai
mare.
Rolul important şi locul educaţiei fizice în sistemul instruirii generale a copiilor
şi tineretului de vîrstă şcolară sînt stabilite prin legislaţia Republicii Moldova.
Educaţia fizică este prezentă în toate planurile de învăţămînt ale tuturor instituţiilor
de stat care asigură învăţămîntul mediu (de cultură generală şi speciale), precum şi a
şcolilor tehnice profesionale. Mijloacele culturii fizice şi sportului sînt incluse printre
mijloacele de bază ale educaţiei, utilizate în afara planului de învăţămînt al şcolii.
Una din condiţiile esenţiale ale dezvoltării educaţiei extraşcolare a fost crearea unei
reţele vaste de şcoli sportive pentru copii şi tineret, de baze pentru tinerii turişti şi de
alte instituţii care satisfac nevoile copiilor şi tineretului în ceee ce priveşte sportul,
care contribuie la organizarea petrecerii timpului liber într-un mod civilizat şi la
întărirea sănătăţii. Normative legale prevăd colaborarea dintre şcoală, familie şi
opinia publică în educarea copiilor şi tineretului, inclusiv în domeniul educaţiei
fizice.
Sarcini
In conformitate cu scopul general al sistemului naţional de educaţie fizică, în
perioada şcolară trebuie să se asigure în fiecare etapă de vîrstă o perfecţionare fizică
consecventă şi pe această bază să se garanteze, la terminarea şcolii medii, nivelul de
pregătire fizică multilaterală necesar viitoarelor forme de activitate importante din
punct de vedere social (învăţămîntul de specialitate, munca productivă, serviciul
militar).
Acest scop se concretizează în raport cu particularităţile etapelor de dezvoltare
ontogenetică a elevilor şi cu etapele învăţămîntului şcolar corespunzător acestora (în
linii mari). Sub acest raport se evidenţiază trei etape mari : de la 7 la 9 ani (clasele I—
III ale şcolii elementare), de la 10 la 15 ani (clasele IV—VIII), de la 15 la 17—18 ani
(clasele IX—X ori XI ale şcolii medii sau perioada de şcolarizare în şcolile medii
tehnice sau speciale). În ansamblu, principalele grupe de sarcini care se rezolvă în

78
aceste etape în procesul de educaţie fizică şi concretizarea lor pe etape constau în
următoarele :
Prima grupă de sarcini — sarcinile instruirii fizice. Ţinînd seama de logica
generală a învăţămîntului şcolar şi de posibilităţile elevilor de vîrste diferite, se
prevede :
a) transmiterea cunoştinţelor accesibile din domeniul culturii fizice şi sportului
şi însuşirea acestora de către elevi, respectiv:
- la vîrsta şcolară mică - consolidarea şi perfecţionarea priceperilor şi
deprinderilor căpătate în perioada preşcolară, completarea lor pe baza „şcolii"
exerciţiilor de gimnastică, cărei învaţă pe elevi șă dirijeze diferenţiat diferitele
mişcări şi să le coordoneze, însuşirea formelor accesibile ale tehnicii exerciiţilior
aplicative şi a anumitor ramuri de sport (formele iniţiale ale tehnicii sprintului în
atletism, alergării de cros, săriturilor în lungime şi înălţime etc.) ;
- la vîrsta şcolară medie — perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor motrice
dobîndite în etapa precedentă, pornind de la nivelul crescînd al posibiltăţilor
funcţionale ale organismului şi condiţiile de trecere a normelor stabilite în curriculum
de educaţie fizică în şcoala medie, îmbogăţirea experienţei motrice prin învăţarea de
noi acţiuni motrice prevăzute de programa şcolară şi prin specializarea iniţială în
ramurile de sport alese;
—la vîrsta şcolară mare — însuşirea aprofundată a tehnicii acţiunilor motrice
incluse în curriculum de educaţie fizică în şcoala medie, lărgirea fondului
deprinderilor motrice sportive şi nemijlocit aplicative (turistice, militar-aplicative
etc), formarea priceperilor de a le aplica în condiţii complicate, aducerea priceperilor
şi deprinderilor motrice însuşite anterior pînă la gradul de perfecţiune, conform
curriculumului de educaţie fizică în şcoala medie;
c) formarea şi consolidarea deprinderilor (adică a deprinderilor care contribuie
la respectarea regulilor igienei personale şi sociale), de la deprinderile de menţinere a
curăţeniei corpului şi păstrarea în ordine a echipamentului sportiv, pînă la
deprinderile autocontrolului sistematic asupra stării organismului in timpul lecţiilor.

79
A doua grupă de sarcini — pe linia contribuţiei la formarea armonioasă a
organismului în creştere, întărirea sănătăţii, educarea multilaterală a aptitudinilor
fizice. În funcţie de etapele dezvoltării ontogenetice a elevilor se prevede :
-călirea organismului, inclusiv creşterea rezistenţei generale a acestuia faţă de
acţiunea unor factori care se accentuează treptat, de la o etapă la alta, cum sînt
oboseala fizică, influenţele de temperatură ale mediului ambiant, radiaţia solară etc. ;
- educarea aptitudinilor fizice, printre care :
-la vîrsta şcolară mică — asigurarea dezvoltării multilaterale a calităţilor fizice,
a aptitudinilor de coordonare şi mai ales de viteză (în primul rînd a celor ce nu sînt
legate de rezistenţă în regim de viteză şi se manifestă în acţiuni motrice de
forme nestandardizate) ;
- la vîrsta şcolară medie — acelaşi lucru, cu accentuarea
preponderentă a influenţelor asupra unor calităţi de viteză-forţă
(nelegate de eforturile maxime de forţă propriu-zise) şi asupra
rezistenţei cu caracter aerob ; atingerea unei capacităţi de lucru
care să permită executarea normelor, incluse în curriculum de educaţie fizică în
şcoala medie;
- la vîrsta şcolară mare — asigurarea unui grad înalt de dezvoltare a calităţilor
fizice (coordonare, viteză, viteză-forţă, forţă, rezistenţă de diferite tipuri etc), care să
permită executarea normelor incluse în curriculum de educaţie fizică în şcoala medie;
c) formarea (în special la vîrsta şcolară mică) şi consolidarea (în etapele
următoare) a ţinutei corecte în diferite condiţii de activitate motrică şi corectarea
anumitor particularităţi ale conformaţiei corpului (a volumelor musculare, a greutăţii
corpului etc), dacă este nevoie de aşa ceva.
A treia grupă de sarcini — ce decurg din interdependenţa dintre educaţia fizică,
morală, intelectuală, estetică şi de muncă, ca laturi ale unui proces instructiv-educativ
unitar care se realizează în şcoală şi în instituţiile extraşcolare. O serie de astfel de
sarcini se rezolvă nemijlocit în procesul de educaţie fizică. Dintre acestea fac parte, în
special, sarcinile privind asigurarea motivaţiei necesare a activităţii de cultură fizică
şi sportive (nevoilor şi intereselor), formarea bazelor ei etice, educarea calităţilor

80
volitive, precum şi de pregătire în vederea activităţii obşteşti în calitate de organizator
sportiv, instructor şi arbitru sportiv (la vîrsta şcolară mai mare).
Forme de organizare
Educaţia fizică a copiilor şi tineretului de vîrstă şcolară se organizează în
general în trei sfere :
 în instituţiile de învăţămînt care alcătuiesc sistemul învăţămîntului mediu
general ;
 în organizaţiile care realizează educaţia extraşcolară ;
 în condiţiile vieţii de familie.
Fiecare din aceste sfere se caracterizează, de obicei, printr-o varietate de forme
concrete de alcătuire a lecţiilor de exerciţii fizice. De importanţă primordială sînt
formele de tipul lecţiilor şcolare (lecţiile de educaţie fizică din şcoală etc). În cadrul
acestora se rezolvă principalele sarcini instructiv-educative, sub conducerea
nemijlocită a profesorului de educaţie fizică, a antrenorului-instructor. O completare
indispensabilă a lecţiilor o constituie formele de activitate în afara lecţiilor, a căror
utilizare se prevede de la vîrsta şcolară mică (de exemplu, înviorarea igienică de
dimineaţă în condiţiile vieţii de acasă, jocurile de mişcare spontane, executarea
temelor pentru acasă la educaţia fizică).
În instituţiile de învăţămînt mediu, activitatea de educaţie fizică se organizează
sub forma lecţiilor obligatorii de educaţie fizică (după planul de învăţămînt), a orelor
de activitate după planul de lucru al secţiilor sportive şcolare şi al grupelor de
pregătire fizică generală, precum şi sub forma gimnasticii dinaintea începerii lucrului
didactic, a pauzelor de cultură fizică, a joсurilor şi distracţiilor sportive în recreaţiile
mari şi în programul zilei şcolare prelungite.
Organizaţiile şi instituţiile extraşcolare îşi desfăşoară munca de educaţie fizică :
 sub forma întrecerilor şi în afara lor, cu un contingent constant de
elevi ;
 sub forma întrecerilor de masă, a concursurilor, jocurilor. excursiilor şi altor
activităţi din afara lecţiilor, ou un. contingent schimbător de copii — de diferite
vîrste, stare a sănătăţii şi nivel de pregătire.
81
Educaţia fizică a elevilor în familie se realizează cel mai adesea în forme ca :
gimnastica igienică de dimineaţă, „minutul de cultură fizică" sau pauzele de cultură
fizică în procesul de pregătire a temelor pentru acasă, activităţi de unul singur pentru
însuşirea exerciţiilor fizice învăţate la lecţiile şcolare, jocurile de mişcare şi
întrecerile de amatori (la domiciliu), plimbări, excursii şi băi la ştrand cu părinţii etc.
Concretizarea principiilor generale
Transpunînd în activitatea de educaţie fizică a copiilor şi tineretului de vîrstă
şcolară principiile generale ale sistemului sovietic de educaţie fizică, este necesar să
ne con-ducem după o serie de cerinţe, în care se concretizează aceste principii în
concordanţă cu particularităţile contingentului. de elevi şi condiţiile de lucru.
Cerinţele privind realizarea principiului dezvoltării multilaterale armonioase a
individului
Rolul de frunte al acestui principiu în educaţia fizică a copiilor şi tineretului de
vîrstă şcolară este exprimat în ansamblul sarcinilor de bază urmărite în această verigă
a sistemului de educaţie fizică. Pentru înfăptuirea consecventă a acestor sarcini este
nevoie, pe lîngă toate celelalte, de următoarele :
1. Să se pornească de la însemnătatea primordială a unei largi pregătiri
fizice generale în raport cu specializarea. Pregătirea fizică generală a copiilor de
vîrstă şcolară este principala garanţie a dezvoltării lor fizice multilaterale armonioase
şi a instruirii fizice, ceea ce serveşte şi ca una din premisele hotărîtoare ale
specializării cu succes într-o formă sau alta de activitate (de producţie, sportivă etc).
Pregătirea fizică multilaterală a tinerei generaţii nu exclude, în anumite condiţii,
pregătirea sportivă şi chiar speciali-zarea sportivă. Pregătirea sportivă, în etapa sa de
început, trebuie să includă exerciţii fizice variate, a căror componenţă se
specializează doar treptat, în funcţie de alegerea şi precizarea obiectului perfecţionării
sportive aprofundate. Dar chiar după începerea specializării sportive la vîrsta
copilăriei, dominantă trebuie să rămînă orientarea către multilateralitatea educaţiei
calităţilor fizice şi lărgirea sistematică a fondului de priceperi şi deprinderi motrice
dobîndite.

82
2. Să se lege organic aplicarea mijloacelor educaţiei fizice^a
elevilor de educaţia lor intelectuală.
Cercetările speciale şi practica au confirmat că elevii care se prezintă bine la
lecţiile de educaţie fizică şi activează în cadrul secţiilor sportive ale colectivului
şcolar îşi însuşesc de obicei bine materiile de cultură generală, dispun de o înaltă
capa-citate de lucru didactică. Şi dimpotrivă, copiii molatici, care se mişcă puţin,
rămîn adesea în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică.
Bineînţeles, nu trebuie admisă preocuparea exagerată a copiilor pentru formele
de exerciţii fizice preferate, care se poate transforma, după expresia lui A. S.
Makarenko, „într-o pasiune atotcuprinzătoare". Aceasta s-ar reflecta negativ nu nu-
mai asupra interesului pentru învăţătură în general şi a dezvoltării psihice a elevilor,
ci ar putea dăuna chiar şi dezvoltării fizice.
3. Să se utilizeze permanent şi pe deplin, în procesul de educaţie fizică,
posibilităţile favorabile formării bazelor etice necesare ale comportării, a
disponibilităţii de a îndeplini regulile convieţuirii socialiste ; să se formeze o cultură
estetică. Pornind de la conţinutul şi condiţiile organizării diferitelor forme de lucru pe
linia educaţiei fizice, elevii trebuie aduşi de la re-prezentările iniţiale, cele mai
simple, despre normele şi regulile moralei comuniste pînă la o înţelegere mai
complexă, mai adîncă şi la respectarea lor atît în practicarea exerciţiilor fizice, cît şi
în viaţa de toate zilele.
Este necesar să se utilizeze şi posibilităţile extrem de bogate pe care le prezintă
acţiunile motrice ale elevilor pentru depăşirea dificultăţilor mereu crescînde, în
scopul educării perseverenţei, iniţiativei, fermităţii, curajului şi a altor calităţi voitive.
Practicînd în colectiv jocurile de mişcare, gimnastica, turismul şi îndeosebi sportul,
elevii capătă practic o reprezentare plastică vie despre însemnătatea acţiunilor
comune bine închegate, despre spiritul tovărăşesc. Totodată, educarea unei atitudini
pline de grijă faţă de valorile materiale puse la dispoziţie pentru activitatea aceasta
contribuie la rezolvarea înaltelor sarcini ale educării atitudinii socialiste faţă de avutul
obştesc.

83
Tot atît de important este să se utilizeze posibilităţile pe care ni le pun la
dispoziţie cultura fizică şi sportul pentru educarea aptitudinii de a vedea, simţi,
aprecia corect, la justa valoare comportarea ireproşabilă în diferitele situaţii care
survin în practicarea exerciţiilor fizice, în calităţile pozitive ale sportivilor, în
manifestările sentimentului datoriei şi răspunderii. Gusturile estetice ale copiilor se
formează, în special, pe exemplele unei tehnici sportive perfecte şi în general a
tehnicii exerciţiilor fizice. Acurateţea, curăţenia şi eleganţa adecvată a costumului
sportiv, o ţinută corectă, precizia şi ritmicitatea executării în comun a exerciţiilor,
ordinea la locurile de desfăşurare a activităţii — toate acestea pot şi trebuie să
slujească educaţiei estetice. Totodată, este deosebit de important să se educe
necesitatea şi capacitatea de a participa activ la crearea şi afirmarea valorilor estetice
în sfera culturii fizice şi sportului, de a fi luptători principiali împotriva a tot ce
contravine adevăratelor norme etice şi estetice, inclusiv împotriva încălcărilor
normelor eticii sportive, a regulilor sociale de comportament, a unui regim de viaţă
sănătos etc.
Cerinţele privind realizarea principiului de întărire a sănătăţii
Caracterul proceselor fireşti de formare şi creştere al organismului copiilor de
vîrstă şcolară — procese care nu se încheie la această vîrstă —, plasticitatea ridicată a
organismului în aproape toate etapele acestei perioade de dezvoltare ontogenetică
impun respectarea minuţioasă a principiului întăririi sănătăţii în procesul de educaţie
fizică. în speţă, este necesar : 1. Să se asigure o strictă concordanţă a conţinutului,
volumului şi intensităţii activităţii motrice a elevilor cu particularităţile lor de vîrstă
în diferitele etape ale dezvoltării (7—9, 10—11, 12—13, 14—15, 16—17—18 ani),
precum şi cu particularităţii lor de sex. Aceasta nu înseamnă că trebuie să se
„adapteze" în mod pasiv conţinutul şi metodica lecţiilor la nivelul manifestărilor
funcţionale atins în mod firesc. Trebuie să se acţioneze în sensul dorit asupra
proceselor dezvoltării funcţionale a organismului, în aşa fel încît să se asigure
tempourile lor optime, cu condiţia obligatorie a întăririi sănătăţii şi prevenirii
abaterilor nedorite (de exemplu, să se prevină sau să se corecteze la timpul potrivit

84
deficienţele ţinutei, să se întărească grupele musculare relativ slabe, să se niveleze
întîrzierile îa dezvoltarea unor calităţi fizice).
Este bine cunoscut faptul că influenţa formativă a exerciţiilor fizice se manifestă
în cea mai mare măsură asupra sistemelor şi funcţiilor organismului în creştere.
Datorită volumului suficient al activităţii motrice, copiii cresc mai repede, se dezvoltă
mai bine, devin mai sănătoşi, mai rezistenţi. După cum au demonstrat numeroase
cercetări, la copiii care practică în mod sistematic exerciţiile fizice se îmbunătăţesc
substanţial indicatorii dezvoltării fizice (în special greutatea, înălţimea, circumferinţa
toracică, capacitatea vitală, productivitatea sistemului cardiovascular etc), ceea ce
constituie baza unei sănătăţi depline. Necesitatea crescută a copiilor de a se mişca
poate fi satisfăcută prin organizarea raţională a practicării exerciţiilor fizice nu numai
în şcoală, ci şi în familie, în cadrul organizaţiilor extraşcolare.
Conform unor date ale cercetărilor (N. N. Iakovlev cu colab. şi alţii), o influenţă
pozitivă asupra dezvoltării calităţilor fizice la vîrsta copilăriei o exercită eforturile cu
caracter alternativ, cu momente pronunţate de manifestări de viteză. În acelaşi timp,
cu condiţia să fie minuţios dozate, încă de la vîrsta de 10—12 ani pot fi utile şi
exerciţiile fizice cu o durată destul de mare, de exemplu alergarea cu intensitate
moderată pînă la 30 min (A. N. Makarov şi colab.).
Emoţiile pozitive izvorîte din practicarea exerciţiilor fizice au de asemenea o
mare înrîurire asupra întăririi sănătăţii. Desfăşurarea vie, captivantă a lecţiilor le
creează copiilor bună dispoziţie, îi stimulează la activitate dinamică, optimizează
însuşi comportamentul lor. în schimb, manifestarea unor emoţii negative (mîhnirea,
teama, mînia etc), în afară de efectul nefavorabil în sine, este dăunătoare şi sănătăţii
copiilor.
Să se mărească efectul exerciţiilor fizice asupra întăririi sănătăţii prin
obişnuirea sistematică a elevilor cu un regim raţional de activitate şi odihnă, cu
utilizarea condiţiilor igienice şi a factorilor naturali de călire. Aceşti factori şi condiţii
determină în mare măsură efectul general al educaţiei fizice — de
întărire a sănătăţii.

85
Să se asigure un control medical-pedagogic sistematic asupra stării sănătăţii,
a dinamicii indicatorilor dezvoltării fizice şi a gradului de pregătire fizică a copiilor.
Caracterul periodic şi conţinutul controlului medical în şcoală sînt reglementate de
norme şi instrucțiuni speciale. Pe baza datelor iniţiale asupra stării sănătăţii, a
indicatorilor dezvoltării şi pregătirii fizice, elevii se împart în trei grupe, pe criterii
medicale : de bază, pregătitoare şi specială. în conformitate cu aceasta se stabilesc
recomandări diferenţiate privind utilizarea mijloacelor educaţiei fizice. Controlul
medical-pedagogic include, de ase-menea, observaţiile pe etape şi observaţiile
curente asupra desfăşurării lecţiilor şi înrâuririi mijloacelor educaţiei fizice în şcoală
şi în afara ei. Adăugînd la toate acestea indicatorii exerciţiilor de control, se obţine
informaţia necesară pentru structurarea raţională a procesului pedagogic, ceea ce
permite ca eforturile să fie adecvat dozate, să se obţină un efect optim pe linia întăririi
sănătăţii.

CAPITOLUL 7. «SPORTUL PENTRU TOŢI» ÎN SISTEMUL


ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE

7.1. Particularităţile difenitorii

86
Educaţia fizică a copiilor şi tinerilor de vîrstă şcolară în afara şcolii se
organizează prin eforturile conjugate ale organelor instrucţiunii publice, organizaţiilor
sindicale şi sportive, cu atragerea reprezentanţilor opiniei publîce şi activului sportiv
din rîndul tinerilor. Activitatea cu caracter organizat pe linia culturii fizice şi sportului
în rîndurile copiilor şi tinerilor, desfăşurată în afara orelor de curs, joacă un rol
esenţial în educarea multilaterală a generaţiei în creştere, în pregătirea ei pentru viaţă,
muncă şi apărarea patriei. Orientarea şi punctele de plecare în organizarea acestei
activităţi se caracterizează în primul rînd prin următoarele :
- concordanţa dintre ţelul urmărit, sarcinile şi principiile sistemului național de
educaţie fizică ;
- orientarea concretă către pregătirea şi îndeplinirea normelor de juniori ale
clasificării sportive unionale unice ;
- satisfacerea cît mai deplină posibil a cerinţelor individuale ale copiilor şi
tineretului.
Un contact strîns şi deplin consens între toate departamentele, instituţiile,
organizaţiile interesate nemijlocit în această activitate, opinia publică şi familie.
Continuitatea în raport cu educaţia fizică şcolară, ajutorarea prin toate mijloacele
a şcolii în consolidarea, aprofundarea şi lărgirea sferei de cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi ale elevilor în domeniul culturii fizice şi sportului, în organizarea unei
odihne sănătoase şi cu un conţinut bogat; participarea activă a şcolii (ajutor pe linie
de cadre, punerea la dispoziţie a condiţiilor tehnico-materiale, ajutor metodic
etc).
— Utilizarea unor forme variate de activitate, corespunzătoare intereselor,
particularităţilor de vîrstă şi nivelului de pregătire a contingentului de elevi (cultură
fizică de masă, sport, recreare etc.) ; reglementarea principalelor forme de activitate
în conformitate cu bazele planului (sistemul de concursuri pentru copii şi juniori,
fixat prin calendarul sportiv oficial, organizarea activităţii secţiilor şi şcolilor sportive
de copii pe baza programelor aprobate etc).

87
Îmbogăţirea permanentă a conţinutului prin căutări creatoare de noi căi (ca, de
exemplu, forme de club etc), paralel cu utilizarea experienţei celei mai reuşite, care
şi-a dovedit justeţea.
Atragerea orientată, tot mai largă a copiilor şi tinerilor cu ajutorul unor mijloace
active ale informaţiei de masă (presă, radio, televiziune), agitaţia şi propaganda.
Dirijarea consecventă a orientării, în aşa fel încît motivele personale iniţiale care
i-au determinat pe copii să se integreze în practicarea extraşcolară a exerciţiilor
fizice să se transforme într-o necesitate organică de utilizare a mijloacelor educaţiei
fizice în viaţa de toate zilele.
Sprijinirea permanentă pe iniţiativa conştientă, cointeresarea activă a copiilor şi
tinerilor ; reglementarea justificată din punct de vedere pedagogic a bazelor voluntare
ale mişcării de cultură fizică şi sportive a copiilor şi juniorilor ;
utilizarea acesteia ca şcoală obştească de educare a aptitudinilor organizatorice
ale copiilor şi tinerilor, a dorinţei de a lua parte în mod voluntar la acţiunile social
utile, la activitatea în folosul general.
Asigurarea tuturor formelor de bază de activitate extraşcolară pe linia culturii
fizice şi sportului cu o conducere metodică calificată (nemijlocită, prin consultaţii,
cu ajutorul unor manuale metodice etc.) şi cu un sistem de control medical.

CAPITOLUL 8. «SPORTUL PENTRU TOŢI» ÎN SISTEMUL


ÎNVĂŢĂMÎNTULUI UNIVERSITAR. CONŢINUTUL ŞI OBIECTIVELE

8.1. Sarcinile şi bazele de organizare

Sarcinile
88
Educaţia fizică reprezintă o parte inseparabilă a sistemului general de educaţie a
studenţilor. Rolul educaţiei fizice şi al altor forme de utilizare orientată a culturii
fizice în cadrul institutelor de învăţămînt superior este multilateral. Progresul tehnic,
dezvoltarea impetuoasă a ştiinţei şi numărul în continuă creştere al informaţiei noi,
necesare specialistului contemporan, fac ca activitatea de învăţămînt a studenţilor să
devină tot mai intensă, mai încordată. în mod corespunzător creşte însemnătatea
culturii fizice ca mijloc de optimizare a regimului de viaţă, de odihnă activă, de
menţinere şi creştere a capacităţii de lucru a studenţilor pe parcursul întregii perioade
de studii în cadrul institutului de învăţămînt superior. Paralel cu aceasta, mijloacele
culturii fizice asigură continua pregătire fizică generală şi specială în raport cu
condiţiile viitoarei profesii.
Sarcinile specifice pe care le rezolvă educaţia fizică a studenţilor îi asigură un rol
esenţial în educarea morală, volitivă şi estetică, aducînd un aport considerabil la
pregăfirea unor specialişti cu o cultură vastă, multilateral dezvoltaţi. în legătură
nemijlocită cu orele obligatorii de educaţie fizică, în institutele de învăţămînt superior
sînt prevăzute formarea şi perfecţionarea unui număr de deprinderi practice din
domeniul muncii organizatorice, necesare viitorilor diriguitori ai procesului de
producţie.
Creşterea rolului utilizării orientate a mijloacelor culturii fizice în perioada
studiilor în învăţămîntul superior este determinată în special de faptul că regimul de
lucru al studentului se caracterizează adesea prin sedentarism, mobilitate re-dusă,
poziţie de lucru invariabilă pe parcursul a 10—12 ore.
În aceste condiţii, exerciţiile fizice reprezintă factorul fundamental de
contracarare a urmărilor negative ale hipodinamiei, precum şi ale efortului intelectual
şi nervos-emoţional. Astfel, timpul cheltuit pentru practicarea exerciţiilor fizice se
compensează prin capacitatea generală de lucru ridicată, inclusiv a celei intelectuale
(fapt demonstrat, pe lîngă toate celelalte, de rezultatele la învăţătură adeseori mai
înalte ale studenţilor care practică cu regularitate exerciţiile fizice).
Perioada de vîrstă care coincide în marea majoritate a cazurilor cu perioada de
studii universitare 19—23 (25) de ani este, după cum s-a mai arătat, cea mai propice

89
obţinerii ce-lor mai înalte rezultate în sporturile de bază. Ţinîndu-se seama de acest
lucru, în activitatea sportivă a institutelor de învăţămînt superior este prevăzută
perfecţionarea aprofundată a studenţilor în ramurile de sport alese potrivit
înclinaţiilor şi aptitudinilor individuale. Activitatea studenţilor cu o sănătate precară
are ca prim scop întărirea sănătăţii.
Sarcinile generale care se rezolvă prin programul cursului obligatoriu de
educaţie fizică, care are în vedere contingentul de bază al studenţilor, constau în
următoarele :
1.Să contribuie la întărirea şi menţinerea sănătăţii, la dezvoltarea fizică normală
şi susţinerea unei înalte capacităţi de lucru.
2.Să asigure, în perioada încheierii formării organismului, dezvoltarea
multilaterală a calităţilor fizice, necesară pentru o pregătire fizică eficientă în vederea
viitoarei practici de viaţă.
3.Să consolideze şi perfecţioneze priceperile şi deprinderile motrice de
importanţă vitală, dobîndite anterior ; completarea lor cu noi priceperi şi deprinderi
(inclusiv cu cele aplicative, necesare în profesia aleasă).
4. Să lărgească şi aprofundeze cunoştinţele în domeniul culturii fizice : să-i
înveţe să utilizeze raţional, în măsura necesară, mijloacele acesteia în viaţa personală
şi în regimul de activitate productivă ; să perfecţioneze (sau să formeze) priceperi şi
deprinderi organizatorice.
Sarcinile generale menţionate se realizează în funcţie de nivelul de pregătire
prealabilă, de starea sănătăţii, de înclinaţiile şi aptitudinile individuale ale studenţilor,
precum şi de particularităţile viitoarei activităţi profesionale.
Astfel, pentru studenţii care doresc să se perfecţioneze aprofundat în ramura de
sport aleasă, sarcinile generale ale cursului de educaţie fizică se concretizează în
direcţia pregătirii sportive.
In facultăţile care pregătesc specialişti a căror activitate profesională impune o
pregătire fizică specifică (geologi, specialişti ai transportului aerian şi pe apă,
reprezentanţi ai unor specialităţi de actorie, profesii militare etc), cursul de educaţie
fizică se profilează pe pregătirea profesională.

90
Bazele organizării
In organizarea educaţiei fizice a studenţilor se îmbină activitatea pe baza
programelor de stat cu cea de sine stătătoare, independentă. Conducerea de ansamblu
a activităţii de educaţie fizică în institutele de învăţămînt superior se exercită de către
rectorat. Catedra de educaţie fizică organizează şi conduce nemijlocit această
activitate. Activitatea de cultură fizică din proprie iniţiativă a studenţilor este
îndrumată de conducerea clubului sportiv al institutului.
Principala funcţie a catedrei de educaţie fizică este desfăşurarea lecţiilor
obligatorii şi facultative cu studenţii pe baza programei de stat. Catedra desfăşoară de
asemenea munca de instruire metodică şi de cercetare ştiinţifică, organizează
controlul medical, îndeplineşte alte funcţii legate de asigurarea unei activităţi
eficiente de educaţie fizică a studenţilor. Împreună cu clubul sportiv, catedra îndrumă
şi orientează mişcarea sportivă şi de cultură fizică de masă a studenţilor, pregăteşte
instructori şi arbitri de sport voluntari, organizează competiţii sportive şi alte acţiuni
şi manifestări pe linia culturii fizice şi sportului.
Pe lîngă munca instructiv-educativă de bază cu studenţii, profesorii de la catedra
de educaţie fizică mai pot primi şi alte sarcini concrete : conducerea activităţii
sportive pe facultate, pregătirea de metodişti voluntari pentru efectuarea gimnasticii
în cadrul regimului zilei de învăţămînt, conducerea activităţi-lor pe secţii în diferite
ramuri de sport etc.
Pe baza datelor controlului medical, în funcţie de starea sănătăţii şi pregătirea
fizică, studenţii se împart, pentru cursul de educaţie fizică, în trei grupe : specială,
pregătitoare şi de bază (fundamentală). Corespunzător cu această împărţire se
înfiinţează trei secţii : specială, de pregătire şi de perfecţionare sportivă, în cadrul
cărora activitatea îşi are specificul său atît în ceea ce priveşte conţinutul, cît şi
metodica.
Conţinutul lecţiilor obligatorii este reglementat prin programa de stat. Pentru
lecţiile obligatorii se alocă cîte 70 de ore în anii I şi II (cîte 2 ore pe săptămînă).
Lecţiile facultative se planifică în toţi anii, în afara celui de absolvire, după un calcul
de 2—8 ore pe săptămînă, în funcţie de nivelul măiestriei sportive a studenţilor.

91
Pentru studenţii incluşi, datorită stării sănătăţii, în grupa medicală specială, se pot
planifica pînă la 560 de ore obligatorii pe parcursul a patru ani de studii (cîte 4 ore pe
săptămînă).
Componenţa numerică a grupei în care lucrează permanent un profesor depinde
de particularităţile contingentului de studenţi. în grupele secţiei speciale, numărul de
studenţi se stabileşte de către catedră împreună cu medicul. Grupele speciale se
completează după sex, caracterul îmbolnăvirilor şi nivelul posibilităţilor funcţionale
ale studenţilor. Grupele secţiei pregătitoare constau din 12—15 persoane, iar grupele
secţiei de perfecţionare sportivă, din 6—12 persoane (începători şi sportivi de
categoria a III-a — din 10—12, sportivi de categoria a II-a — din 8—10, de categoria
I şi mai sus — din 6—8 persoane).
In oraşele cu un număr mai mare de institute de învăţămînt superior se
înfiinţează secţii sportive reunite interuniversitare, în care activează sportivi de înaltă
calificare (începînd cu categoria I). Pentru astfel de secţii se asigură condiţii optime
de perfecţionare sportivă.
De regulă, lecţiile în cadrul cursului obligatoriu încep la 1 septembrie şi continuă
pînă la 1 iulie, timp de 35 săptămîni de învăţămînt, cu întreruperi pentru sesiunile de
examen, vacanţe şi practica în producţie. Cu studenţii sportivi de înaltă calificare,
lecţiile de antrenament se desfăşoară de obicei pe parcursul întregului an şcolar (cu o
oarecare reducere a numărului de lecţii în perioadele sesiunilor). Pentru toţi ceilalţi
studenţi se recomandă, în timpul sesiunilor şi vacanţelor, activităţi independente
uşoare şi odihnă activă, conform indicaţiilor profesorului.
La organizarea lecţiilor se iau în consideraţie condiţiile climatice ale
anotimpului, baza tehnico-materială a institutului (în special numărul de amenajări
sportive, capacitatea lor în unitatea de timp), regimul general al muncii didactice şi
alte împrejurări. Pentru a uşura completarea de grupe omogene în ceea ce priveşte
nivelul de pregătire, se caută ca lecţiile să se desfăşoare concomitent cu toţi studenţii
unui an.
Documentele principale de planificare a procesului de educaţie fizică în institutul
de învăţămînt superior sînt următoarele : planul de învăţămînt, programa, care

92
stabileşte conţinutul capitolelor teoretice şi practice ale activităţii, graficul lecţiilor,
care reflectă ordinea parcurgerii capitolelor programei în timp şi datele de îndeplinire
a normelor şi cerinţelor de control, planurile de muncă, care dezvăluie succesiunea
metodică a însuşirii materialului de studiu din fiecare capitol al programei, şi
planurile-conspect ale lecţiilor. împreună cu clubul sportiv, catedra de educaţie fizică
elaborează regulamentele de concurs (pentru institutul respectiv) şi planul
calendaristic al competiţiilor. în plus, se întocmeşte un plan general de munca al
catedrei, în care se prevede întregul complex de măsuri necesare pentru asigurarea
multilaterală a procesului de educaţie fizică a studenţilor.
Rezultatele educaţiei fizice a studenţilor se apreciază pe baza indicatorilor
exerciţiilor curente de control, ai concursurilor de trecere a normelor şi a datelor
controlului medical. Normele de control intermediare se elaborează de către catedră,
pe baza programei, pentru fiecare din cele trei secţii. Îndeplinirea normelor se
organizează sub forma concursurilor. în cadrul programei obligatorii, studenţii trec
normele de control în decursul primelor 4 semestre. Controlul medical pe etape,
obligatoriu pentru toţi studenţii, are loc la începutul fiecărui an (de obicei în
septembrie). Datele controlului medical pe etape şi curent se analizează nu numai ca
indicatori ai modificărilor în starea sănătăţii studenţilor, ci şi pentru aprecierea
eficienţei acţiunii mijloacelor şi metodelor educaţiei fizice aplicate, apreciere pe baza
căreia se aduc corectivele necesare în conţinutul şi metodica lecţiilor.
Pe baza evidenţei prealabile, curente şi finale a nivelului de pregătire a
studenţilor, a laturilor şi condiţiilor fundamentale ale muncii, catedra de educaţie
fizică şi clubul sportiv stabilesc şi înregistrează frecvenţa la lecţii şi rezultatele
studenţilor, rezultatele concursurilor de control intermediare şi de trecere a normelor,
a sportivilor clasificaţi, a organizatorilor de cultură fizică, a instructorilor şi arbitrilor
voluntari pe ramuri de sport, indicatorii privind cuprinderea studenţilor în acţiunile
sportive de masă şi în cele de întărire ,a sănătăţii, cele mai bune performanţe sportive
ale institutului şi alţi indicatori concreţi care, împreună cu datele, generalizate ale
controlului medical, dau posibilitatea aprecierii multilaterale a eficienţei activităţii
institutului în domeniul culturii fizice şi sportului.

93
8.2. Conţinutul şi obiectivele

Direcţia principală de acţiune pentru sportul universitar o reprezintă dezvoltarea


activităţilor sportive ale tineretului universitar în afara orelor cuprinse în planurile de
învăţămînt, urmînd a se realiza prin:
- susţinerea şi încurajarea practicării sportului oragnizat în cluburile
universitare din cadrul instituţiilor de învăţămînt superior în coordonarea Federaţiei
Sportului Universitar, cu prioritate prin organizarea Jocurilor Universitare la diferite
ramuri de sport;
- utilizarea competiţiilor universitare ca sursă de selecţie, promovare şi
verificare a potenţialului sportiv al tinerilor;
- susţinerea programelor de reprezentare la competiţiile internaţionale oficiale
desfăşurate sub egida Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar;
Susţinerea de către federaţiile sportive naţionale a sportivilor, componenţa
loturilor naţionale, selecţionaţi în echipele reprezentative care urmează să participe la
competiţiile internaţionale oficiale sub egida Federaţiei Internaţionale a Sportului
Universitar.

CAPITOLUL 9. ÎNSEMNĂTATEA ŞI CONDIŢIILE DE PRACTICARE A


SPORTULUI PENTRU LA POPULAŢIA ADULTĂ

9.1. Factorii de bază care determină particularităţile educaţiei fizice a adulţilor

Specificul sarcinilor, formelor de organizare, al mijloacelor şi metodelor


educaţiei fizice la nivelul diferitelor contingente ale populaţiei adulte este determinat
atît de particularităţile lor de vîrstă, cît şi de factorii sociali.

94
Oamenii în vîrstă de peste 18 ani pot fi împărţiţi convenţional în următoarele
grupe de vîrstă : 19—28 de ani — vîrsta tinereţii ; 29—39 de ani (bărbaţi) şi 29—34
de ani (femei) — vîrsta maturităţii (prima perioadă) ; 40—60 de ani (bărbaţi) şi 35—
55 de ani (femei) — vîrsta maturităţii (perioada a doua) ; 61—74 de ani (bărbaţi) şi
56—74 de ani (femei) — vîrstă înaintată ; 75—90 de ani (bărbaţi şi femei) — vîrsta
bătrîneţii ; 91 de ani şi peste (bărbaţi şi femei) — longevivi. O asemenea grupare este
întrucîtva schematică, deoarece procesul modificărilor datorite vîrstei depinde în
mare măsură de particula-rităţile individuale ale organismului şi de condiţiile de
viaţă. De aceea, la adulţi nu este posibil să se stabilească, cu aceeaşi precizie ca la
copii, graniţele modificărilor datorite vîrstei. Şi totuşi împărţirea pe grupele de vîrstă
arătată mai sus nu este lipsită de temei.
Aproximativ în decursul primei treimi a vieţii omului (pînă la 25—30 de ani) are
loc o dezvoltare progresivă, ascendentă a organismului, iar apoi acest proces se
încetineşte treptat, adaptarea sistemelor şi organelor la noile condiţii de existenţă
devine mai dificilă. La vîrsta de 18—20 de ani se încheie în general maturizarea de
vîrstă a celor mai importante organe şi sisteme ale organismului, scheletul se osifică
aproape complet, se încetineşte creşterea în lungime, creşte greutatea corpului,
muşchii se dezvoltă în ceea ce priveşte forţa, se creează condiţiile favorabile pentru
manifestarea forţei şi rezistenţei. Organismul omenesc capătă o mare capacitate de
lucru. Posibilităţile lui biologice permit practicarea tuturor ramurilor de sport. La
această vîrstă se obţin rezultate remarcabile în ramurile de sport care se
caracterizează prin arta mişcărilor (patinaj artistic, gimnastică sportivă şi modernă),
precum şi la înot şi în ramurile de sport avînd ca specific viteza. La exerciţiile care
necesită manifestarea unei remarcabile forţe şi rezistenţe, rezultatele cele mai înalte
se obţin la vîrsta de 25—30 de ani şi mai mult. In ansamblu se poate considera că,
pentru mari performanţe în majoritatea absolută a ramurilor de sport, deosebit de
favorabilă este vîrsta de 21 pînă la 30 de ani. Totodată este limpede că posibilitatea
obţinerii unor rezultate înalte într-o ramură de sport sau alta depinde de
particularităţile activităţii motrice care-i sînt proprii, de particularităţile individuale
ale sportivului, de condiţiile lui de viaţă, de metodica antrenamentului. în cazul

95
celorlalte condiţii egale, cele mai burse rezultate le obţin cei care au practicat cu
regularitate exerciţiile fizice încă de la vîrsta copilăriei.
Aproximativ pe la 31—40 de ani se observă stabilizarea posibilităţilor
funcţionale ale organismului, iar după 40 de ani, reducerea lor treptată. La oamenii
care nu au practicat exerciţiile fizice, procesul de involuţie survine şi se desfăşoară
mai repede decît la sportivi, se deteriorează funcţiile motrice, se modifică indicatorii
dezvoltării fizice. în cazul nerespectării unui mod de viaţă normal, al îmbolnăvirilor
şi al lipsei relative de mişcare (hipochinezie), aceste modificări datorite vîrstei pot
surveni şi mai devreme. Dar majoritatea neajunsurilor provocate de înaintarea în
vîrstă se pretează, într-o măsură sau alta, la corectări. În principiu, procesul de
involuţie datorit vîrstei poate fi dirijat, încetinindu-se regresul organismului. Unul
dintre factorii cei mai eficienţi pentru desfăşurarea optimă a activităţii organismului
în decursul întregii vieţi a omului este, după cum s-a mai spus, cultura fizică.
Conţinutul şi formele educaţiei fizice a adulţilor sînt influenţate substanţial de
particularităţile funcţiilor sociale îndeplinite de ei şi de condiţiile de trai. La vîrsta de
18—30 de ani, oamenii păşesc pe calea independentă a vieţii, îşi însuşesc diferite
profesii în şcoli medii speciale, superioare şi alte instituţii de învăţămînt, trec la
activitatea productivă în întreprinderi, în instituţii, în agricultură ; mulţi învaţă în
şcolile serale şi fără frecvenţă, îmbinînd învăţătura cu munca în producţie; tinerii îşi
fac serviciul militar. La această vîrstă se conturează interesele profesionale, se
întemeiază viaţa de familie. Tocmai în această perioadă se afirmă în toată
plenitudinea unul dintre principiile sistemului sovietic de educaţie fizică — principiul
legăturii ei cu practica de muncă şi militară. Pentru cei ce învaţă în diferite instituţii
de învăţămînt şi care îşi fac serviciul militar, educaţia fizică este obligatorie şi se
înfăptuieşte pe baza unor planuri şi programe, căpătînd o orientare profesional-
aplicativă riguros conturată.
Oamenii de vîrstă matură şi înaintată reprezintă contingentul de bază ocupat în
munca productivă. Dispunînd de o mare rezervă de cunoştinţe, de o valoroasă
experienţă de producţie şi de viaţă, ei reprezintă pentru societate o valoare uriaşă.
Educaţia fizică a acestor oameni trebuie să le asigure un înalt nivel de pregătire fizică

96
generală, iar la nevoie şi în cazuri speciale — în vederea îndeplinirii funcţiilor de
producţie, paralel cu prevenirea modificărilor nefavorabile ale organismului datorite
vîrstei şi a eventualelor îmbolnăviri profesionale. La această vîrstă continuă
pregătirea fizică multilaterală şi se intensifică pregătirea fizică profesional-aplicativă.
Educaţia fizică a oamenilor ajunşi la vîrsta pensiei capătă în special un caracter
profilactic şi de întărire a sănătăţii, iar în caz de îmbolnăviri, caracter curativ.
Pe lîngă celelalte aspecte enumerate, educaţia fizică a oamenilor muncii are o
mare însemnătate economică. Conform datelor cercetărilor sociologice de masă,
productivitatea muncii la sportivi este de obicei mai mare decît la cei ce nu practică
cultura fizică. Dar influenţa culturii fizice asupra eficienţei producţiei nu se manifestă
numai în creşterea productivităţii muncii, ci şi în scăderea numărului traumatismelor
şi îmbolnăvirilor în rîndurile muncitorilor. Datele statistice arată că la sportivi,
datorită rezistenţei mărite a organismului la îmbolnăviri, se reduc de cîteva ori
pierderile timpului de lucru din cauză de boală. Efectul economic al creşterii
productivităţii muncii şi reducerii îmbolnăvirilor ca urmare a introducerii culturii
fizice în producţie şi în viaţa de fiecare zi a oameni-lor muncii se exprimă în creşterea
volumului anual al producţiei pînă la 7—8 procente şi mai mult.
Cultura fizică devine într-o măsură tot mai mare parte integrantă a organizării
raţionale a muncii şi pătrunde tot mai mult în viaţa celor ce muncesc. Acest lucru,
după cum reiese din cele spuse, este determinat de cerinţele fundamentale ale
societăţii şi în acelaşi timp de necesităţile individuale ale oamenilor în ceea ce
priveşte sănătatea, dezvoltarea armonioasă, longevitatea creatoare.
CAPITOLUL 10. «SPORTUL PENTRU TOŢI» ÎN CADRUL
ÎNTREPRINDERILOR DE PRODECŢIE
10.1. Educaţia fizică şi altele forme de utilizare dirijată a culturii fizice în
perioada de bază a activităţii de producţie

Odată cu absolvirea învăţămîntului general şi profesional, în următoarea


perioadă fundamentală de activitate în producţie, de-a lungul multor ani, educaţia
fizică capătă în special caracterul utilizării voluntare a mijloacelor culturii fizice.

97
Aceasta nu înseamnă, însă, că activitatea de cultură fizică devine o chestiune prin
excelenţă personală şi îşi pierde formele socialmente reglementate. Ea se organizează
în cadrul asociaţiilor sportive voluntare şi în alte forme, inclusiv de stat (cultura fizică
în sistemul organizării ştiinţifice a muncii, pregătirea fizică militar-aplicativă etc).
Sarcinile mişcării de cultură fizică, în fiecare etapă a dezvoltării ei, se leagă
organic de sarcinile actuale, la ordinea zilei, ale întregii societăţi, privind creşterea
bunăstării poporului, dezvoltarea democraţiei socialiste, instaurarea unui mod de
viaţă comunist, satisfacerea tot mai deplină a nevoilor culturale ale fiecărui membru
al societăţii. S-a mai subliniat aici că, în etapa actuală, o însemnătate deosebită se
acordă introdu-cerii culturii fizice, prin toate mijloacele, în organizarea ştiinţifică a
muncii şi în viaţa de toate zilele a celor ce muncesc, utilizării efective a mijloacelor ei
pentru ridicarea productivităţii muncii, întărirea sănătăţii, profilaxia bolilor
profesionale, precum şi în scopul luptei cu proastele deprinderi din viaţa de toate
zilele, întărirea disciplinei muncii, favorizarea conştiinţei şi modului de comportare
comunistă etc.
Orientarea concretă şi formele de utilizare a culturii fizice de către oamenii
muncii depind într-o măsură însemnată de caracterul activităţii lor productive, de
înclinaţiile individuale, de particularităţile de vîrstă şi sex, de nivelul de pregătire
prealabilă şi starea sănătăţii, iar într-o anumită măsură şi de baza tehnico-materială
existentă şi alte condiţii necesare organizării activităţii de practicare a mijloacelor
culturii fizice. împreună cu vastul complex de probleme pe care le urmăreşte
mişcarea de cultură fizică de masă, toate acestea determină o varietate de direcţii,
mijloace, metode şi forme de organizare a activităţii, ceea ce este extrem de important
pentru satisfacerea deplină a cerinţelor oamenilor muncii în domeniul culturii fizice.
Cu o oarecare doză de convenţionalism, se pot evidenţia următoarele orientări în
utilizarea mijloacelor culturii fizice de către cei ce muncesc (inclusiv regimul
timpului de lucru şi din afara lucrului).
Orientarea preponderentă pe linia culturii fizice şi igienei zilnice
(„refacerea prin cultură fizică" — utilizarea mijloacelor culturii fizice pentru

98
refacerea capacităţii de lucru şi întărirea sănătăţii în condiţiile vieţii casnice,
respectarea unui regim de viaţă corect din punct de vedere igienic etc).
Orientarea în sensul întăririi sănătăţii şi recreării cu caracter de masă
(utilizarea mijloacelor culturii fizice în organizarea colectivă a timpului liber, a
odihnei sănătoase în perioada concediului sau în zilele libere etc).
Orientarea de pregătire generală (pregătirea fizică generală sub forma activităţii
în cadrul secţiilor, grupelor sau individual).
Orientarea sportivă (practicarea specializată a sportului în cadrul secţiilor sau
individual).
Orientarea profesional-aplicativă (utilizarea mijloacelor culturii fizice în regimul
zilei de muncă şi forme speciale ale pregătirii fizice profesional-aplicative).
Orientarea curativă de cultură fizică şi refacere (utilizarea mijloacelor culturii
fizice în sistemul măsurilor medicale de refacere a sănătăţii sau a unor funcţii
pierdute ori reduse ca urmare a îmbolnăvirilor sau traumatismelor).
Prima şi mai ales a doua orientare se deosebesc esenţial de formele tipice ale
educaţiei fizice (în adevăratul înţeles al noţiunii), întrucît o serie de legi metodice ale
educaţiei fizice se respectă parţial, incomplet, cu unele limitări (de exemplu, nu se
asigură instruirea regulată sau perfecţionarea noilor forme de activitate motrică, se
aplică periodic doar deprinderile însuşite anterior, nu cresc solicitările funcţionale sau
cresc doar episodic şi neînsemnat). Sistemul de activităţi de la punctele 3 şi 4
se aîcătuieşte în deplină concordanţă cu legile generale ale educaţiei fizice sau legile
antrenamentului sportiv.
A cincea orientare, în forma cea mai răspîndită, corespunde „culturii fizice în
producţie" (sau, mai restrîns, „gimnastica la locul de muncă") ; tot aici pot fi incluse,
în cazurile necesare, formele speciale de pregătire fizică profesional-aplicative.
A şasea orientare (cultura fizică medicală), care cuprinde un cerc relativ restrîns
de persoane, presupune o strînsă corelare cu indicaţiile medicale.
Fiecare din aceste orientări se caracterizează prin sarcini particulare, prin
particularităţile mijloacelor, metodelor şi formelor de organizare a activităţii, deşi este
posibil ca toate acestea să coincidă parţial, într-o măsură sau alta. Ansamblul acestor

99
orientări permite să se asigure mişcării de cultură fizică un caracter cu adevărat de
masă, să se rezolve efectiv sarcinile sociale generale ale acesteia şi să se satisfacă,
după nevoi, diferitele cerinţe individuale ale oamenilor muncii în domeniul culturii
fizice.
Orientarea de cultură fizica şi cea de intărire a sănătăţii şi recreativă
Utilizarea orientată a mijloacelor culturii fizice în condiţiile vieţii zilnice a
oamenilor muncii şi în organizarea odihnei sănătoase (în zilele de odihnă şi în timpul
concediilor) prezintă o mare însemnătate socială, fiind un factor indispensabil
asigurării unui mod de viaţă sănătos. Cu ajutorul mijloacelor culturii fizice se
creează, în timpul liber, condiţii optime pentru refacerea capacităţii de lucru şi
întărirea sănătăţii, se asigură un regim de viaţă motric şi general corect din punct de
vedere igienic, necesar pentru funcţionarea normală a organismului, regim care
contribuie la profilaxia bolilor şi îndepărtează reducerea capacităţii de lucru datorită
înaintării în vîrstă. în această privinţă, cultura fizică se leagă organic cu igiena
socială.
Cultura fizica in condiţiile vieţii cotidiene
In viaţa de toate zilele, cultura fizică se utilizează de cele mai multe ori sub
forma exerciţiilor de gimnastică igienică, executate ou regularitate, a procedurilor de
călire şi prin optimizarea regimului activităţii casnice şi al odihnei conform cu
cerinţele igienei. Paralel cu aceasta, în viaţa cotidiană a oamenilor muncii pătrund tot
mai mult plimbările, alerga-rea, mersul pe schiuri, înotul, alte exerciţii fizice —
contribuind toate la întărirea sănătăţii — care se execută în pauzele relativ scurte din
programul zilei sau în timpul special rezervat pentru aceasta (cu deplasare la parc, la
bazin, la stadion etc), individual sau sub îndrumarea instructorului, a metodistului.
Gimnastica igienică, deşi este de scurtă durată, reprezintă un element extrem de
important al culturii fizice în viaţa cotidiană. In regimul zilei unui om adult trebuie să
se rezerveze timp pentru efectuarea gimnasticii igienice de mai multe ori. Dealtfel,
aceasta îndeplineşte diferite funcţii : dimineaţa (imediat după somn) contribuie la o
mai rapidă trecere a organismului de la starea de somn la o stare de dinamism activ,
în timpul zilei previne sau îndepărtează oboseala, asigurînd odihna activă, înainte de

100
culcare favorizează un somn normal. După cum scria academicianul A. A.
Bogomoleţ, 10—15 min cheltuite în fiecare zi pentru practicarea gimnasticii nu
asigură numai vioiciunea, ci şi mulţi ani de viaţă.
Complexe de gimnastică zilnică de dimineaţă de tip general se transmit şi la
radio. Oamenii suficient pregătiţi din punct de vedere fizic pot executa gimnastica de
dimineaţă cu eforturi destul de mari, la care pot adăuga exerciţii cu îngreuieri
suplimentare (haltere, greutăţi, extensor etc). Gimnastica dinaintea somnului trebuie
să se încheie neapărat cu exerciţii de respiraţie şi deconectante, care aduc organismul
într-o stare de calm.
Plimbările este de dorit să fie incluse, pe lîngă gimnastica igienică, în partea
obligatorie a regimului de mişcare cotidiană. Plimbările se pot efectua pe drumul
către locul de muncă şi spre casă, ziua sau seara înainte de culcare, pe jos, cu
schiurile, pe bicicletă. în acest caz, efor-tul, solicitarea se reglează prin lungimea
traseului şi viteza de deplasare. Mersul cu o viteză de 3 km pe oră la un om adult,
practic sănătos, aproape că nu are efect de antrenament. Mersul cu viteza de 5—6 km
pe oră activează moderat activitatea sistemelor cardiovascular şi respirator. Pentru
majoritatea oamenilor sănătoşi se recomandă plimbarea pe jos cu o viteză de 6—7 km
pe oră. În funcţie de vîrstă şi de nivelul de pregătire fizică, lungimea traseului
oscilează între 2 şi 10 km. Plimbările pe schiuri se recomandă să ajungă treptat pînă
la 15 km, iar cele pe bicicletă pînă la 20 km (la început cu viteză redusă, apoi
moderată).
De mare popularitate se bucură în ultima vreme alergarea de întărire a sănătăţii.
Este un mijloc excelent de îmbunătăţire a activităţii vitale a sistemelor cardiovascular
şi respirator, factor important de contracarare a hipodinamiei din viaţa cotidiană şi din
producţie. Alergarea de întărire a sănătăţii este accesibilă, practic, tuturor oamenilor,
cu condiţia să nu sufere de boli care contraindică aplicarea acestui mijloc al culturii
fizice. Pe măsura creşterii gradului de antrenament al organismului, durata alergării
poate fi mărită. Dealtfel, pentru menţinerea funcţionării normale a sistemelor
cardiovascular şi respirator este suficient, de obicei, să se alerge cîte 3—5 km zilnic
sau la două zile. Se poate alerga oriunde există condiţii pro-pice, dar este mai util să

101
se alerge în parc, în pădure. Orele cînd se practică alergarea, în cadrul regimului zilei,
se aleg individual, dar este mai potrivit ca aceasta să se petreacă dimineaţa sau în a
doua jumătate a zilei, nu prea tîrziu însă. Se consideră bună reacţia sistemului
cardiovascular cînd frecvenţa pulsului, la 1 min după încheierea alergării, scade cu
20%. la 3 min — cu 30%, după 5 min — cu 50% şi după 10 min — cu 70—75"/o din
cea maximă, înregistrată în primele 10 s după terminarea alergării (după V. S.
Nesterov).
Plimbările şi alergările de întărire a sănătăţii se recomandă a fi practicate pe
orice vreme, în scopul călirii organismului (iarna, la temperaturi nu mai scăzute de
minus 12— 15°). Celor ce suferă de insomnie li se recomandă să facă plimbările
seara, iar celor predispuşi la îngrăşare — şi după masa de prînz.
Un număr tot mai mare de oameni de vîrstă adultă doresc să activeze sub
conducerea unor metodişti cu experienţă în cadrul unor grupe de sănătate. Astfel de
grupe se înfiinţează în colectivele de cultură fizică, la bazele sportive şi în centrele de
odihnă cu caracter obştesc. Grupele se alcătuiesc ţinîndu-se seama de starea sănătăţii
(pornind de la concluziile medicului), de vîrsta, sexul şi nivelul de pregătire fizică ale
celor ce doresc să activeze în cadrul lor. Din conţinutul activităţii, paralel cu practica,
face parte şi teoria. Exerciţiile fizice se aleg în primul rînd după efectul lor tonifiant şi
fortifiant general.
Metodica lecţiilor practice în grupele de sănătate se caracterizează prin utilizarea
cu precădere a metodelor exerciţiului riguros standardizat, dozarea minuţioasă a
eforturilor, gradul relativ redus de creştere a acestora. în reglarea eforturilor, mai ales
la început, trebuie să se creeze posibilitatea derogărilor individuale de la parametrii
stabiliţi cu privire la volumul şi intensitatea exerciţiilor (durata lor, numărul de
repetări, tempoul etc.) în funcţie de starea subiecţilor. Semnele cele mai evidente şi
uşor reperabile în legătură cu accesibilitatea eforturilor aplicate sînt, de obicei,
oboseala fizică uşoară şi plăcută, respiraţia liberă, moderat accelerată, senzaţia de
satisfacţie, o uşoară transpiraţie. Toate acestea trebuie luate permanent în
consideraţie.

102
Lecţiile în grupele de sănătate se desfăşoară de 2—3 ori pe săptămînă cîte o oră
(sau ceva mai mult).
Utilizarea mijloacelor culturii fizice
În zilele de odihni şi în timpul concediului, mijloacele culturii fizice şi sportului
sînt din ce în ce mai mult folo-site ca factori de refacere după activitatea productivă,
de întărire a sănătăţii şi organizare judicioasă şi plăcută a timpu-lui liber al oamenilor
muncii. De locul pe care îl ocupă cultura fizică în bugetul de timp liber depinde în
mod hotărîtor utilitatea folosirii acestui timp atît pentru normalizarea şi îmbu-
nătăţirea stării sănătăţii oamenilor, cît şi pentru însuşirea valorilor culturale (tocmai în
acest sens se vorbeşte de odihnă eficientă sau ineficientă).
Formele tonifiante şi recreative de organizare a timpului liber, care se bazează în
întregime sau în mare măsură pe utilizarea mijloacelor culturii fizice, sînt foarte
variate şi diversificate. Acestea sînt execursiile turistice în zilele de odihnă şi în
timpul concediilor, excursiile legate de activitatea motrică, acţiuni de cultură fizică şi
sportivă cu caracter de masă (incluzînd jocuri de mişcare, distracţii sportive, întreceri
deschise etc).
Se înţelege că toate acestea capătă un rol considerabil în întărirea sănătăţii
oamenilor numai cu condiţia alegerii iudicioase a exerciţiului, normării corecte —
care să nu contravină cerinţelor elementare metodice şi igienice — a eforturilor şi a
pregătirii bine gîndite (elaborarea planului de desfăşurare a activităţii, instruirea
activului voluntar, amenajarea şi utilarea locurilor respective, anunţarea din timp a
participanţilor etc).
La organizarea majorităţii acţiunilor şi manifestărilor cu caracter de masă pe
linia culturii fizice şi întăririi sănătăţii se va avea în vedere ca acestea să fie astfel
concepute încît să ofere o largă posibilitate de alegere a activităţii în funcţie de
înclinaţiile individuale ; de asemenea, trebuie să se ţină seama de componenţa în
continuă schimbare a participanţilor, lipsa de omogenitate în ceea ce priveşte vîrsta şi
nivelul de pregătire. Trebuie să se prevadă, astfel, limitări ale efortului (prin alegerea
traseului corespunzător în excursii, repartizarea timpului pentru activitatea motrică şi
odihnă, alegerea unor exerciţii fizice ce pot fi dozate cu uşurinţă etc.) pentru ca, în

103
ansamblu, acesta să fie relativ redus, să nu provoace oboseală accentuată. Condiţii
obligatorii pentru participare la acţiuni în care sînt posibile eforturi mari (crosuri,
excursii de lungă durată cu regim de mers sever, concursuri de forţă etc.) sînt
pregătirea fizică prealabilă şi avizul medicului.
Posibilităţile cele mai favorabile pentru utilizarea raţională a mijloacelor şi
metodelor educaţiei fizice în zilele de odihnă şi în timpul concediilor se creează în
taberele pentru întărirea sănătăţii, preventorii şi case de odihnă. Taberele pentru
fortificarea sănătăţii, care au dobîndit o popularitate din ce în ce mai mare, se creează
în sînul asociaţiilor sportive voluntare, al întreprinderilor, instituţiilor locale. Există
tabere de 1—2 zile (pentru zilele de odihnă) şi de mai multe zile (pentru perioada
concediului de odihnă), atît unele cît şi altele putînd să fie de vară şi de iarnă,
staţionare şi mobile (turistice). Viaţa în taberele de întărire a sănătăţii se organizează
în mare măsură pe bază de autoservire şi este sub-ordonată totodată unui regim
general raţional. în programul zilei sînt prezente forme de practicare organizată a
exerciţiilor fizice, de odihnă activă, procedee de călire şi alte acţiuni igienice şi de
cultură fizică.
Formele de activităţi şi repartizarea timpului pentru diferitele componente ale
regimului zilei într-o tabără de 24 de ore pot fi, de exemplu, următoarele :
Gimnastica de dimineaţă : 20—30 min pe zi.
Pregătirea fizică generală (inclusiv concursurile) : cîte 2—3 ore pe săptămînă.
Călire şi băi : 2 ore pe zi.
Informare politică : 20—30 min pe zi.
Prelegeri şi colocvii privind cultura fizică şi sportul : 12 ore pe serie.
Acţiuni culturale de masă cu caracter general: 2 ore pe zi jocuri şi distracţii la
alegere : 2 ore pe zi.
Muncă voluntară obştească de amenajare a taberei : 1 oră pe zi.
Excursii turistice : 2—3 excursii pe serie.
Timpul care se planifică individual : 2 ore pe zi.
Alimentaţia : IV2 ore pe zi.
Toaleta, curăţenia : 1 oră pe zi.

104
Somnul de noapte : 8 ore din 24.
Privind problema orgarazării sănătoase a timpului liber al oamenilor muncii ca o
chestiune de mare importanţă socială, societatea socialistă îi acordă cea mai mare
atenţie. In această activitate sînt atraşi specialişti şi un activ voluntar larg. Pa-ralel cu
sarcinile de refacere şi întărire a sănătăţii, în procesul de organizare a timpului liber
trebuie să se prevadă şi sarcini ce decurg din ţelul general de formare a unui mod de
viaţă sănătos şi de dezvoltare mltilaterală a individului.

CAPITOLUL 11. «SPORTUL PENTRU TOŢI» ÎN VIAŢA OAMENILOR


DE VÎRSTĂ ÎNAINTATĂ ŞI A CELOR BĂTRÎNI

11.1. Îmbătrînirea şi sarcinile utilizării orientate a culturii fizice

Unele modificări cu caracter involutiv pot apărea în organism încă înainte de


încheierea maturizării lui, ca urmare a înaintării în vîrstă. în cazul unor condiţii
nefavorabile (boli, condiţii mai grele de muncă şi de trai, educaţie fizică ineficientă
etc), procesul îmbătrînirii organelor şi sistemelor datorită vîrstei se accelerează.

105
Modificări esenţiale cu caracter involutiv apar de obicei în jurul vîrstei de 60 de ani
sau mai tîrziu. Dar gradul acestor modificări nu este în legătură directă cu vîrsta
cronologică. Sînt destui oameni de vîrstă înaintată şi chiar bătrîni care au aceeaşi
capacitate de lucru ca şi oamenii cu mult mai tineri ca ei.
Trebuie să facem distincţie între noţiunile de „îmbătrînire" şi „bătrîneţe".
îmbătrînirea este un proces biologic, de lungă durată, de scădere treptată a
posibilităţilor funcţionale ale organismului, care începe cu mult înainte de apariţia
bătrîneţii şi care variază în ceea ce priveşte termenele în limite individuale
importante, în timp ce bătrîneţeî este un stadiu inevitabil al ontogenezei.
Particularitatea esenţială a organismului care îmbătrîneşte este adaptarea încotinită a
sistemelor funcţionale la condiţiile în schimbare. Dar îmbătrînirea nu este doar o
simplă ofilire a unor funcţii ale organismului, ci o stare Calitativ nouă a acestuia. cînd
se formează noi mecanisme de adaptare, care apără organele şi sistemele de
importanţă vitală de modificări patologico profunde (V. V. Frolkis). Cunoaşterea
acestor mecanisme permite stabilirea căilor celor mai adecvate de înrăurire a
diferitelor funcţii ale organismului, exercitarea influenţei dorite asupra proceselor de
involuţie, adică dirijarea procesului de îmbătrînire.
Dacă îmbătrînirea naturală condiţionată biologic este inevitabilă, îmbătrînirea
prematură (patologică) poate fi preîntîmpinată. Spre deosebire de cea naturală,
îmbătrînirea prematură se caracterizează prin accelerarea parţială sau generală a
modificărilor nefavorabile datorită vîrstei (comparativ cu media acestora în perioada
de vîrstă respectivă). Cauzele îmbătrînirii premature pot fi multiple : bolile, factorii
ereditari, hipodinamia şi adinamia. condiţiile nelavorabile de muncă şi viaţă,
traumatismele, obiceiurile dăunătoare (fumatul, consumul de alcool etc), care
provoacă intoxicaţia organismului.
După cum se ştie, durata vieţii omului depinde într-o măsură esenţială de
orînduirea socială, de condiţiile materiale şi culturale de viaţă, de organizarea
ocrotirii sănătăţii, de dezvoltarea culturii fizice în ţară. Odată cu progresul tehnico-
ştiinţific, automatizarea si mecanizarea producţiei, reducerea duratei zilei de lucru,
îmbunătăţirea condiţiilor materiale de trai, durata vieţii va creşte fără îndoială. Se

106
presupune că în ultimele decenii ale secolului XX aceasta va atinge 80—90 de ani în
Uniunea Sovietică şi poate că în viitor va depăşi 100 de ani (în 1974, în U.R.S.S.
trăiau 22 000 de oameni în vîrstă de 100 de ani).
Dintre factorii cei mai importanţi de contracarare a îmbătrînirii premature a
organismului face parte cultura fizică, bineînţeles, cu condiţia ca utilizarea
mijloacelor ei să fie corelată cu particularităţile organismului în diferite etape ale
dezvoltării de vîrstă.
Imbătrînirea se caracterizează prin următoarele modificări funcţionale.
în sistemul nervos se modifică, după cum se pare, echilibrul dintre
procesele de inhibiţie şi excitaţie, precum şi forţa acestora, ceea ce se
exprimă în formarea îngreuiată a unor noi coordonări motrice, înrăutăţirea preciziei
mişcărilor şi micşorarea varietăţii lor. Odată cu vîrsta slăbeşte funcţia de contracţie a
miocardului, scade elasticitatea vaselor sanguine, pereţii lor se îngroaşă, secţiunea se
reduce ; se înrăutăţeşte aprovizionarea cu sînge a inimii şi a altor organe, apar
simptomele hipertoniei datorită vîrstei. În cazul unor eforturi fizice exagerate, al
răcirii bruşte şi puternice, al unor emoţii intense, precum şi din alte cauze, tensiunea
arterială poate creşte aşa de mult, încît este posibil atacul de corp. Scăderea
posibilităţilor funcţionale ale sistemului cardiovascular se manifestă în încetinirea
proceselor de refacere după efort fizic. Pe la 60 de ani, frecvenţa contracţiiloi1 inimii
în stare de repaus se reduce de obicei (la această vîrstă, un puls de 70 b/min trebuie
considerat, probabil, ca anormal, după R. A. Betelman). Tensiunea arterială în stare
de repaus, la vîrsta de 50—60 de ani, este, în medie, 140/90, iar la 60—70 de ani de
150/90. ,
Modificările de vîrstă în sistemul respirator se caracterizează prin scăderea
elasticităţii ţesutului pulmonar, slăbirea muşchilor respiratori, reducerea ventilaţiei
pulmonare.
La sistemul muscular şi aparatul ligamentar, modificările datorite vîrstei se
exprimă, în special, prin înrăutăţirea proprietăţilor elastice ale muşchilor şi
ligamentelor, ceea ce, în cazul dozării incorecte a eforturilor fizice, poate duce la
ruperea fibrelor musculare şi a ligamenlelor ; prin. reducerea manifestărilor de forţă

107
datorită scăderii excitabilităţii sistemului neuromuscular şi a vitezei contracţiilor
musculare ; prin trecerea încetinită a muşchilor din starea de relaxare la cea de
încordare şi invers. Paralel cu aceste modificări funcţionale se remarcă atrofia
musculară : muşchii se micşorează ca volum, devin flasci. Atrofia muşchilor nu
decurge uniform : cei care, funcţional, sînt mai activi, îmbătrînesc mai tîrziu.
Modificările involutive de vîrstă în sistemul muscular pot fi, în principiu, întîrziate
mult cu ajutorul exerciţiilor fizice adecvate.
Modificări considerabile se remarcă odată cu vîrsta şi la aparatul osteoarticular :
articulaţiile se tasează, ţesutul osos devine mai poros (osteoporoza), oasele — mai
friabile. La vîrsta aceasţa sînt frecvente cazurile de deformare a coloanei vertebrale
(cifoscolioza). La persoanele care duc o viaţă sedentară se dezvoltă adesea spondiloza
delormantă, artrozele.
In procesul îmbătrînirii, metabolismul se modifică treptat, scăzînd ca intensitate
datorită încetinirii proceselor de oxidare ; adesea se înrăutăţeşte şi digestia, ca urmare
a slăbirii funcţiei motorii şi secretorii a traiectului gastrointesttnal. Perturbarea
proceselor de oxidare şi refacere din cauza vîrstei poate determina diferite tulburări
de metabolism. Cea mai răspîndită dintre acestea este obezitatea. De obicei. către 50
de ani, greutatea corpului creşte, iar la o vîrstă mai înaintată, scade. Odată cu vîrsta se
deteriorează şi mecanismul de termoreglare, scăzînd rezistenţa organismului faţă de
aşa-numitele îmbolnăviri datorite răcelii.
Pe măsura îmbătrînirii se lungeşte stadiul de angrenare a funcţiilor fiziologice la
începerea lucrului, reglarea acestora atinge un nivel mai redus în. decursul lucrului,
îndeosebi dacă este legată de restructurări radicale ale regimului de funcţionare a
organismului. Se măreşte durata proceselor de refacere.
Ansamblul modificărilor de vîrstă menţionate, cu caracter morfofuncţional, se
manifestă în înrăutăţirea capacităţii de lucru şi a unor calităţi fizice. Scad indicatorii
vitezei şi preciziei acţiunilor motrice, coordonarea mişcărilor devine mai slabă,
amplitudinea lor se reduce treptat. Formavea noilor deprinderi motrice la oamenii de
vîrstă înaintată şi bătrîni are loc încetinit, în schimb deprinderile căpătate dispar
destul de repede. Oamenii în vîrstă, reluînd practicarea exerciţiilor fizice, îşi

108
subestimează adeseori posibilităţile sau, dimpotrivă, le supraestimează (îndeosebi
cînd anterior au practicat sportul). Starea emoţională ridicată poate slăbi senzaţiile
subiective de oboseală, ceea ce trebuie luat în consideraţie la reglarea eforturilor.
Efortul la mersul de lungă durată, care se utilizează pe scară mai largă în primele
etape de activitate, se dozează pornindu-se de la următoarele norme aproximative :
viteza se modifică de obicei de la 4—6 km/oră (în prima etapă) pînă la 6—7 km/oră.
Durata plimbărilor pe jos, în grupa a treia medicală, reprezintă 30—60 min, în a doua
— 60—80 min, în prima — 70—100 min. Durata plimbărilor pe schiuri se limitează
aproximativ la acelaşi nivel, cu oarecare creştere în funcţie de deprinderile mersului
pe schiuri, condiţiile de alunecare şi relieful regiunii (de obicei se alege un teren puţin
accidentat).
Plimbările din cadrul regimului zilei se recomandă să se facă pe cît posibil la
aceleaşi ore, începînd cu 1,5—3 km şi lungind treptat traseul pînă la 5—8 km.
Tempoul şi durata mersului se reglează, de obicei, în funcţie de cum se simte cel în
cauză. Drept semne ale accesibilităţii eforturilor folosite servesc oboseala plăcută,
respiraţia liberă, uşor accelerată, sentimentul de satisfacţie, o uşoară transpiraţie. În
timpul mersului este important să se urmărească respiraţia, inspiraţia şi expiraţia
făcîndu-se ritmic la un anumit număr de paşi, uşor şi neforţat, să se supravegheze
ţinuta. Este bine ca treptat îmbrăcîmintea să fie mai uşoară.
Lungimea optimă a excursiilor turistice pe jos la vîrsta înaintată este între 10 şi
25 km, iar a celor ps bicicletă — între 30 şi 50 km. Pentru oamenii bine pregătiti,
distanţa poate fi mărită. Viteza medie de deplasare este de 4—5 km/oră. La început se
recomandă mersul într-un tempo intenţionat încetinit. în ansamblu, expediţiile se
desfăşoară după regulile generale ale excursiilor turistice.
Activităţile de tipul lecţiilor cu conţinut complex se alcătuiesc în conformitate cu
structura general adoptată. Părţile pregătitoare şi de încheiere ale lecţiei au de obicei
o durată cu atît mai mare cu cît subiecţii sînt mai în vîrstă, întrucît, după cum s-a mai
spus, odată cu vîrsta se încetinesc procesele de angrenare şi refacere. Din aceleaşi
cauze, după exerciţiile de bază se prevede odihnă suficientă (activă şi pasivă), se
execută exerciţii de respiraţie şi de relaxare.

109
Dinamica generală a efortului în cadrul lecţiei trebuie să aibă forma unei curbe
ondulatorii cu tendinţă de creştere treptată. Efortul cel mai important revine
mijloeului sau celei de-a doua treimi a părţii fundamentale a lecţiei. Densitatea
motorie variază în limite largi, putînd fi mai însemnată în lecţiile care includ exerciţii
de lungă durată cu caracter ciclic, mai puţin accentuată în lecţiile cu caracter
complex. După cum s-a mai spus, odată cu creşterea vîrstei subiecţilor, volumul total
de muncă se menţine pe cît posibil la nivelul atins, iar intensitatea se reduce pe etape.
Controlul medico-pedagogic — care să urmărească concordanţa eforturilor cu
particularităţile de vîrstă şi starea sănătăţii subiecţilor — este deosebit de necesar în
cazul activităţii în grupe, cînd componenţa acestora este neomogenă. Una dintre cele
mai simple metode de control şi, în acelaşi timp, edificatoare poate fi determinarea
frecvenţei pulsului cu regularitate. Se recomandă să se prevadă timp pentru a se lu»
pulsul întregii grupe (la început, în timpul şi la sfîrşitul lecţiei), să se ţină seama de
datele înregistrate în jurnalele de autocontrol şi să se atragă permanent subiecţii la
analiza acestora.
Pentru garantarea efectului pozitiv al activităţii în cadrul grupelor de sănătate şi
în secţiile de pregătire fizică generală. s-a instituit o anumită ordine a controlului
medical. Astfel, .accesul în aceste grupe este permis numai în baza unui aviz medical
special. Examenul medical se efectuează la fiecare trei luni (în anumite cazuri chiar şi
lunar). Medicul ia parte la controlul curent. O condiţie obligatorie este, de asemenea,
autocontrolul efectuat cu regularitate. Cunoştinţele necesare pentru un autocontrol
eficient trebuie să fie însuşite în prima etapă a lecţiilor, apoi să se completeze şi să se
aprofundeze sistematic. Particularităţile participanţilor contribuie ca fiecare subiect să
devină ajutorul cel mai cointeresat, activ şi conştient al metodistului.
Modificările survenite în nivelul de pregătire fizică se verifică cu ajutorul
exerciţiilor de control, care se alcătuiesc ţinîndu-se seama de legile involuţiei
calităţilor fizice şi deprinderilor motrice la vîrstă înaintată. Exerciţiile de control se
aleg în aşa fel, încît să fie relativ simple şi de preferinţă nu legate de mari eforturi
funcţionale cu acţiune generală, iar încercările de control se efectuează de 3—-4 ori
pe an, pe etape. în componenţa testelor este recomandabil să fie incluse o serie de

110
exerciţii permanente (care nu se schimbă de la un an la altul), pentru a avea
posibilitatea de apreciere a dinamicii indicatorie pe mai mulţi ani.

Proiect

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

111
CONCEPŢIA

DEZVOLTĂRII CULTURII FIZICE ŞI SPORTULUI

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Chişinău, 2009

Cuprins:

Introducere……………………………………………………………………...
1. Situaţia actuală a culturii fizice şi sportului în Republica Moldova…………
1.1. Privire generală asupra dezvoltării culturii fizice şi sportului…….
1.2. Necesitatea promovării dezvoltării culturii fizice şi sportului…………
2. Model de dezvoltare a culturii fizice şi sportului………………………….….
2.1 Noţiuni şi definiţii……………………………………………………..
2.2. Scop şi obiective……………………………………………………….
2.3. Principii de implementare……………………………………………..
2.4. Structuri de coordonare………………………………………………..
2.5. Direcţiile de dezvoltare a culturii fizice şi sportului…………………..
2.5.1. Educaţia fizică………………………………………………………
2.5.2. Sportul şcolar şi universitar…………………………………………
2.5.3. «Sportul pentru Toţi»…………………………………………………..
2.5.4. Sportul pentru persoane cu disabilităţi…………………………….
2.5.5. Sportul pentru copii, juniori şi tineret …………………………….

112
2.5.6. Sportul de performanţă……………………………………………..

3. Realizarea politicii de stat în domeniul culturii fizice şi sportului …………..


3.1 Finanţarea dezvoltării culturii fizice şi sportului……..……………….
3.2. Baza materială sportivă…………...……………………………………
3.3. Formarea şi perfecţionarea resurselor umane în
domeniul culturii fizice şi sportului…………………….……………..
3.4. Cercetarea şi asistenţa ştiinţifică sportivă……………………………..
3.5. Medicina sportivă……………………………………………………...
3.6. Planificarea teritorială a dezvoltării culturii fizice şi sportului………..
3.7. Imaginea sportului şi publicitatea sportivă…………………………….
3.8. Relaţii şi schimburi internaţionale în
domeniul culturii fizice şi sportului…………….………………………
3.9. Tehnologia implementării politicii de stat privind
dezvoltarea culturii fizice şi sportului…………………………………
3.10. Proceduri de evaluare şi monitorizare…………………………………

INTRODUCERE

În prezentul act se utilizează realizările naţionale în domeniul culturii fizice şi


sportului, precum şi ideile conceptuale, părerile, realizările ştiinţifice, experienţa şi
practica reflectată în actele normative internaţionale, inclusiv ale organelor şi
subdiviziunilor specializate din Consiliul Europei şi Organizaţia Naţiunilor Unite.
Domeniul culturii fizice şi sportului exercită în societate o funcţie socială de
primă importanţă şi cuprinde toate categoriile de vîrstă ale populaţiei.
Grija faţă de cultura fizică şi sport este o componentă importantă în politica
socială a statului. Potenţialul social al culturii fizice şi sportului trebuie folosit
maximal pentru prosperarea societăţii. Cultura fizică şi sportul cu mijloace minimale
şi efect maximal poate, într-un termen scurt, contribui la dezvoltarea etică şi fizică
armonioasă a tuturor naţionalităţilor din Republica Moldova.

113
Practica mondială ne demonstrează, că de dezvoltarea culturii fizice şi
sportului în diferite unităţi administrativ-teritoriale, în primul rînd în municipii şi
oraşe, se ocupă organele municipale/orăşeneşti, iar în raioane şi sate – consiliile
locale, cheltuind în aceste scopuri 1-3 % din bugetul anual total, elaborînd şi
implementînd în comun cu organizaţiile locale politica de cultură fizică şi sport.
Comitetul pentru Dezvoltarea Sportului al Consiliului Europei (CDDS)
observă o tendinţă constantă de creştere a rolului social al culturii fizice şi sportului, a
interesului faţă de sportul de performanţă care reflectă schimbările fundamentale în
cultura contemporană. Educaţia fizică este un mecanism universal de întremare a
populaţiei, formă de auto-realizare şi dezvoltare, precum şi mijloc de combatere a
fenomenelor antisociale.
Prezenta Concepţie defineşte scopul, obiectivele, principiile şi mecanismele
politicii de stat în domeniul culturii fizice şi sportului.
Obiectivul principal al elaborării concepţiei este sensibilizarea factorilor de
răspundere, a politicienilor, autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor de
specialitate, societăţii civile etc. asupra problemelor dezvoltării culturii fizice şi
sportului. Se mizează pe faptul că documentele elaborate vor constitui suportul
organizaţional pentru promovarea în Republica Moldova a unei politici eficiente şi
clare în domeniul dezvoltării culturii fizice şi sportului.
La elaborarea Concepţiei au participat specialişti în domeniu, reprezentanţi ai
Guvernului Republicii Moldova şi ministerelor de resort.

1. SITUAŢIA ACTUALĂ A CULTURII FIZICE ŞI SPORTULUI


ÎN REPUBLICA MOLDOVA

1.1. Privire generală asupra culturii fizice şi sportului

În Republica Moldova în ultimii 14 ani domeniul culturii fizice şi sportului se


finanţează după principiul restant. Sursele financiare acordate culturii fizice şi

114
sportului prin legile bugetare anuale se statuează la cota de 0,03 –0,05% din
cheltuieli.
Din 1991 pînă în prezent se prelungeşte tendinţa de reducere a reţelei
edificiilor sportive (stadioane, terenuri, săli, bazine, spaţii amenajate etc.), numărul
cărora s-a micşorat cu 20-30% sau de la 6500 la 4500, inclusiv a bazinelor de înot de
2 ori. Sub pretextul nerentabilităţii, întreprinderile şi organizaţiile se eschivează de la
întreţinerea obiectelor sportive şi de asanare, acestea fiind închise, vîndute, date în
arendă sau utilizate în alte scopuri contrar destinaţiei.
Multipla majorare a preţurilor la serviciile sportive au făcut neaccesibile
obiectele sportive pentru zeci de mii de oameni. Actualmente cultura fizică şi sportul
este practicat doar de 4-7% din populaţie, pe cînd în ţările dezvoltate economic acest
indice atinge cota de 40-60 la sută. Conform unor date selectate, plata pentru
frecventarea obiectelor sportive constituie 0,3% din bugetul familiei sau de 12 ori mai
puţin decît cheltuielile pentru tutun şi alcool (3,7%).
Continuă fluctuaţia cadrelor calificate, antrenorilor şi specialiştilor care pleacă
peste hotare, fapt ce caracterizează, dintr-o parte gradul înalt de calificare - ei fiind
solicitaţi, din altă parte – lipsa condiţiilor necesare pentru activitatea acestor
specialişti în Moldova. În prezent în republică activează 2089 profesori de educaţie
fizică şi 1317 antrenori (pentru comparaţie: în anul 1994 activau 3000 profesori şi
1418 antrenori) Numărul şcolilor sportive s-a diminuat substanţial, micşorîndu-se din
1994 pînă în 2005 cu peste 20 de instituţii.
Cea mai stringentă problemă, care necesită rezolvare, este nivelul scăzut de
pregătire şi dezvoltare fizică a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor. S-a majorat esenţial
numărul elevilor şi studenţilor eliberaţi de la disciplina “educaţia fizică”.
Insuficienţa activităţii motrice la ei provoacă boli ale sistemelor cardio-
vascular şi locomotor. Din cauza nivelului scăzut al sănătăţii, pînă la 20% din copii
sînt eliberaţi de la lecţiile de educaţie fizică. Numai în instituţiile preuniversitare din
republică 15-20% elevi sînt eliberaţi de la aceste ore. Şi acest indice este în creştere,
spre exemplu: în anul 2003 în Chişinău erau atestaţi 12 mii, iar în 2004 deja 14 mii

115
elevi. Răspîndirea hipodinamiei în rîndul elevilor şi a studenţilor a atins cota de 80 la
sută.
Medicii constată cu hipotrofia dezvoltării fizice la recruţi, ceea se reflectă la
încorporarea în rîndurile armatei a contingentului sănătos. O bună parte din populaţie
în anii de reformă se aflau în stare psihoemoţională şi stres social, ceea ce a dus la
creşterea depresiilor, nervozităţii, alcoolismului, narcomaniei, fumatului,
criminalităţii.
În condiţiile perioadei de tranziţie se atestă tendinţe negative şi în organizarea
şi practicarea exerciţiului fizic la locul de muncă şi de trai. Cu peste 50 la sută s-a
redus în anii 1995-2005 numărul colectivelor primare de cultură fizică şi al cluburilor
sportive la locul de trai. Practic, au dispărut cluburile pentru minori. Multe servicii
acordate de sectorul privat şi, uneori a celui de stat, se prestează contra plată, fapt ce
reduce esenţial numărul celor care practică sportul.
În situaţia creată este necesară stoparea agravării sănătăţii şi tendinţei
depopulaţiei localităţilor, adoptarea măsurilor radicale pentru îmbunătăţirea calitativă
a resurselor umane, formarea modului sănătos de viaţă, noilor orientări care vor
include înalta responsabilitate civică şi patriotismul, combaterea deprinderilor
dăunătoare.

1.2. Necesitatea promovării dezvoltării culturii fizice şi sportului


Schimbările sociale şi structurale din ultimii 14-15 ani au adus la pierderi
esenţiale economice şi scăderi ale potenţialului uman.
În condiţiile actuale a devenit o necesitate reală elaborarea şi implementarea
Concepţiei de dezvoltare a culturii fizice şi sportului pe întreg teritoriul Republicii
Moldova, inclusiv raioanele de est ale ţării. O ieşire din situaţia creată ar fi
valorificarea potenţialului propriu şi mobilizarea resurselor suplimentare, bazate pe
programe speciale de dezvoltarea a culturii fizice şi sportului, pe un cadru legal şi
instituţional de coordonare etc. Toate acestea se pot realiza, din perspectiva
experienţei europene, prin promovarea unei politici adecvate de dezvoltare a culturii
fizice şi sportului. Or, finalitatea politicii în domeniul culturii fizice şi sportului este

116
crearea condiţiilor de realizare a programelor speciale de nivel naţional şi local
pentru dezvoltarea atît a sportului pentru toţi (copii, elevi, studenţi, recruţi, adulţi,
persoane cu disabilităţi, pensionari), cît şi a rezervelor sportive şi a sportului de
performanţă (juniori, tineret, seniori).
Politica statului în domeniul culturii fizice şi sportului se plasează printre
politicile prioritare din domeniul socio-cultural.
La etapa contemporană de dezvoltare a Republicii Moldova au apărut noi
cerinţe sociale, inclusiv şi în domeniul culturii fizice şi sportului. În condiţiile de
trecere a Republicii Moldova la economia de piaţă şi societatea democratică,
acceptării de către Moldova a idealurilor şi valorilor mondiale, modelul naţional al
culturii fizice şi sportului, ca parte esenţială a modului sănătos de viaţă, trebuie să
rezolve următoarele sarcini:
- pregătirea profesională continuă a specialiştilor în domeniul culturii fizice şi
sportului atît în ţară, cît şi peste hotare;
- asigurarea instituţiilor de profil cu materiale metodico-didactice şi ştiinţifice;
- selectarea calitativă a sportivilor dotaţi pentru şcolile, cluburile sportive şi
loturile naţionale ale Republicii Moldova;
- majorarea contingentului de sportivi în şcolile şi cluburile sportive;
- majorarea şi optimizarea reţelei instituţiilor sportive de profil (şcoli, licee,
cluburi);
- sporirea performanţelor sportivilor moldoveni la competiţiile internaţionale;
- continuarea creării imaginii pozitive a Republicii Moldova pe arena mondială;
- propagarea pe larg a exerciţiilor fizice în profilaxia îmbolnăvirilor şi întremării
sănătăţii populaţiei de diferită vîrstă.
- organizarea activităţilor de agrement şi profilaxiei comportării antisociale ale
tineretului;
- folosirea culturii fizice şi sportului ca component important de dezvoltare
intelectuală, morală şi estetică a generaţiei în creştere;
- pregătirea către serviciul militar şi activitatea de muncă;

117
- folosirea culturii fizice şi sportului pentru integrarea invalizilor şi copiilor
orfani în sfera socială;
- crearea noilor forme cultural-sportive şi de divertisment, cît şi creşterea
veniturilor de la spectacole şi industria sportivă;
- crearea şi dezvoltarea industriei sportive autohtone;
- crearea noii viziuni de reflectare în mass-media a culturii fizice, sportului şi
modului sănătos de viaţă;
- dotarea dispensarelor şi cabinetelor de medicină sportivă cu utilaj performant.

2. MODEL DE DEZVOLTARE A CULTURII FIZICE ŞI SPORTULUI

2.1 Noţiuni şi definiţii

În vederea determinării obiectivelor şi principiilor dezvoltării culturii fizice şi


sportului, a cadrului instituţional, competenţelor structurilor implicate în promovarea
dezvoltării culturii fizice şi sportului, a instrumentelor şi resurselor umane, financiare,
tehnico-materiale specifice dezvoltării culturii fizice şi sportului, sînt utilizate
următoarele noţiuni de bază care se definesc, după cum urmează:
Concepţie – felul de a vedea sau ansamblu de păreri, de idei cu privire la
probleme folosofice, ştiinţifice, tehnice, literare etc.
Cultură fizică – componentă a culturii ce reprezintă o cucerire a vieţii şi
educaţiei, o realitate socială datorită căreia, alături de alte domenii ale culturii, omul
doreşte perfecţiunea sa. Cuprinde un ansamblu de valori realizate de omenire prin
practicarea exerciţiilor fizice, în scopul dezvoltării armonioase şi a perfecţionării
capacităţii motrice a fiinţei umane.
Din multitudinea de valori amintim: idealul dezvoltării armonioase a
personalităţii, valori create în dezvoltarea filogenetică a omului concretizate în indicii
dezvoltării fizice armonioase, a condiţiei fizice şi a achiziţiilor motrice; în
performanţele sportive; în datele cercetărilor ştiinţifice şi metodologice, ale
activităţilor de practicare a exerciţiilor fizice, în valorile morale, concretizate în

118
conceptul de fair-play, şi în cele materiale constînd în construcţii, baze sportive
(stadioane, săli, bazine), materiale sportive etc.
Educaţie fizică – 1) activitate care valorifică sistematic ansamblul formelor de
practicare a exerciţiilor fizice, reunită într-o concepţie unitară de organizare şi de
aplicare, în asociere cu factorii naturali (apă, aer, soare), în scopul stimulării şi
măririi, în principal, a potenţialului biomotric şi psihic al omului, a dezvoltării şi a
creşterii fizice, în concordanţă cu cerinţele sociale şi etapele evoluţiei sale
ontogenetice;
2) componentă a educaţiei generale şi permanente, acţionînd ca proces
pedagogic cu implicaţii biologice, psihice, estetice şi morale în viaţa individului. Se
constituie ca o categorie fundamentală a sistemului de practicare a exerciţiilor fizice.
Sport – activitate motrică de întrecere spontană sau organizată, în care se
valorifică intensiv mişcările naturale şi formele de practicare a exerciţiilor fizice, a
jocurilor dinamice tradiţionale, în vederea obţinerii, de către individ sau de către
colectiv (echipă, echipaj), a perfecţionării potenţialului morfofuncţional, psihic şi
tehnic (dobîndit), concretizat într-un record, într-o depăşire proprie sau a potenţialului
de concurs (de întrecere).
Sportul ca şi educaţia fizică şi turismul este o categorie a domeniului care şi-a
creat o structură organizatorică naţională şi internaţională proprie, o bază materială
caracteristică, cadre specializate (antrenori, arbitri, cercetători, manageri), sisteme,
principii şi regulamente de desfăşurare ce-i asigură instituţionalizare, generalizare,
perfecţionare şi control.
Activitate sportivă – componentă de bază a activităţii umane, accesibilă tuturor
vîrstelor şi sexelor, ce constă dintr-un ansamblu de mijloace şi metode specifice
educaţiei fizice şi sportului, care contribuie la dezvoltarea mai accentuată a unor
calităţi, deprinderi şi priceperi, la dobîndirea unui înalt nivel de pregătire fizică
multilaterală, la întărirea şi menţinerea sănătăţii, la creşterea armonioasă a
individului, la obţinerea unor rezultate sportive.

119
Activitate sportivă de performanţă – activitate în care rezultatul şi recordul
ocupă locul dominant, pregătirea îndelungată, sistematică şi ştiinţifică desfăşurîndu-
se pentru a sluji acestui scop.
Activitate motrică – ansamblu de acţiuni motorii încadrate într-un sistem de
idei, reguli şi forme de organizare, în vederea obţinerii unui efect complex de
adaptare a organismului la effort, de perfecţionare a dinamicii acestuia şi de obţinere
a unui rezultat, a unui efect de ordin formativ, competiţional, compensator, terapeutic,
recreativ, relaţional.
Se încadrează, în general, într-un concept privind organizarea, conţinutul şi
finalitatea educaţiei fizice şi sportului.
Mod sănătos de viaţă – stil cotidian al cetăţeanului raportat la respectarea
principiilor şi normelor sanitaro-igienice, care asigură menţinerea şi sporirea
rezervelor organismului său pentru a-şi îndeplini funcţiile educaţionale.
Dotat – înzestrat cu calităţi (intelectuale, fizice etc.).
Talent – aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate
deosebită, înnăscută sau dobîndită, într-o ramură de activitate, care favorizează o
activitate creatoare.
Întremare – recăpătarea (întărirea) sănătăţii, puterii.

Recreaţie – odihnă, refacere, relaxare (după un efort susţinut).


Recuperare – complex de acţiuni medicale, psihologice, metodice şi sociale,
prin care se urmăreşte redobîndirea capacităţii sportive pierdute prin accidentare sau
îmbolnăvire. Reprezintă un proces care se începe în faza acută a suferinţei, se
continuă în perioada de convalescenţă şi se încheie după vindecarea clinică prin
reintegrarea sportivului în programul normal de antrenament.
Recuperare totală – redobîndire completă a capacităţii de integrare a sportivului
într-un program de pregătire şi competiţional asemănător cu cel anterior accidentării
sau îmbolnăvirii.
Agrement – concept care implică activităţi, baze şi materiale sportive, folosite
pentru plăcere, distracţie, predominant de natură motrică.

120
Politică de dezvoltare a culturii fizice şi sportului - activitate coordonată a
organelor guvernamentale, a structurilor autorităţilor publice locale şi a comunităţilor
locale, a structurilor zonale care planifică şi realizează dezvoltarea culturii fizice şi
sportului.
Dezvoltarea culturii fizice şi sportului – evoluţie pozitivă a situaţiei socio-
culturale de pe întreg teritoriul ţării.
Zonă de dezvoltare – unitate teritorială funcţională care are resurse, stare
economică şi socială omogene, şi reprezintă cadrul de concepere, implementare şi
valorificare a politicii de stat în domeniul culturii fizice şi sportului.
Documentele de planificare a dezvoltării culturii fizice şi sportului –
documente ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, prin care se
stabilesc priorităţile, programele şi proiectele de implementare a politicii de stat în
domeniul culturii fizice şi sportului.
Consiliu Coordonator Republican al dezvoltării culturii fizice şi sportului –
organ consultativ de competenţă generală, constituit pentru elaborarea, promovarea şi
coordonarea implementării politicii de stat în dezvoltarea culturii fizice şi sportului la
nivel naţional şi local.

Consiliu Coordonator Local de dezvoltare a culturii fizice şi sportului - organ


consultativ, creat în cadrul unităţilor sau zonelor teritorial-administrative pentru a
elabora, promova şi coordona implementarea programelor de dezvoltare a culturii
fizice şi sportului în teritoriu.
Fonduri pentru dezvoltarea culturii fizice şi sportului – mijloace băneşti
acumulate din venituri extrabugetare la nivel local, raional, municipal şi republican în
scopul finanţării suplimentare a dezvoltării culturii fizice şi sportului.

2.2. Scop şi obiective

Scopul principal al politicii de stat în domeniul culturii fizice şi sportului este


asigurarea şi promovarea dezvoltării culturii fizice şi sportului în mod echilibrat şi

121
viabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova, îmbunătăţirea performanţelor
sportivilor moldoveni la competiţiile internaţionale oficiale şi crearea continuă a
imaginii pozitive a ţării noastre peste hotare.
Pentru atingerea politicii de dezvoltare a culturii fizice şi sportului este
necesară realizarea şi ajustarea permanentă a următoarelor obiective de bază:
- Asigurarea cadrului dezvoltării continue, precum şi a organizării şi funcţionării
performante, a domeniului cultură fizică şi sport în Republica Moldova;
- Dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi parteneriat ale Ministerului Educaţiei,
Tineretului şi Sportului cu instituţiile administraţiei publice centrale, locale şi cele
neguvernamentale;
- Practicarea activităţilor de educaţie fizică şi sport de către cetăţeni fără orice
formă de discriminare, într-un mediu curat şi sigur în scopul socializării, educaţiei şi
sănătăţii;
- Asigurarea condiţiilor şi educarea conştientă a necesităţilor, motivaţiilor privind
activitatea motrică optimală a cetăţenilor pe perioada întregului ciclu de viaţă;
- Perfecţionarea, dezvoltarea şi funcţionarea sistemului naţional de cultură fizică şi
sport;
- Perfecţionarea cadrului legislativ necesar organizării şi funcţionării domeniului
şi armonizarea acestui cadru cu legislaţia europeană;
- Creşterea rolului practicării exerciţiilor fizice în vederea ameliorării potenţialului
biomotric al populaţiei tinere: dezvoltarea sportului pentru toţi la nivel naţional,
regional/zonal şi local;
- Cooptarea copiilor, juniorilor şi tinerilor dotaţi în «Sportul pentru Toţi», crearea
condiţiilor pentru realizarea maximală a posibilităţilor în sportul de performanţă;
satisfacerea necesităţilor sportive suportericeşti ale populaţiei; formarea la societatea
civilă a simţului de mîndrie pentru dezvoltarea corespunzătoare în ţară a culturii
fizice şi sportului şi ridicării autorităţii, imaginii ţării în mişcarea sportivă mondială;
- Perfecţionarea formelor, metodelor, măsurilor organizaţionale privind atragerea
diferitor grupe ale populaţiei la practicarea sistematică a exerciţiilor fizice şi
sportului;

122
- Perfecţionarea temeliei administrative şi ştiinţifice de dirijare a sportului pentru
copii, juniori şi tineret;
- Îmbunătăţirea selecţiei tinerilor dotaţi pentru sportul de rezervă, asigurarea
condiţiilor pentru dezvoltarea optimală a aptitudinilor celor selectaţi la toate etapele
de pregătire sportivă multianuală;
- Dezvoltarea sportului de performanţă şi reprezentarea Moldovei la:
a) competiţiile sportive internaţionale oficiale anuale, în special, la Campionatele
Mondiale şi Campionatele Europene;
b) Jocurile Olimpice de vară din anul 2008 cu clasarea în primele 40-50 naţiuni
ale lumii, în condiţiile unei susţineri financiare la nivelul cerinţelor, începînd
cu anul 2006;
- Formarea şi perfecţionarea resurselor umane din domeniu;
- Creşterea contribuţiei cercetării ştiinţifice şi medicinei sportive în susţinerea
domeniului;
- Creşterea contribuţiei bugetului de stat şi a bugetelor locale, atragerea agenţilor
economici, precum şi eficientizarea finanţării programelor sportive;
- Perfecţionarea funcţionării aspectelor economice în domeniul culturii fizice,
recreaţiei şi sportului;
- Modernizarea bazei materiale sportive existente, construirea unor baze sportive
pentru agrement şi construirea unor noi baze sportive şi dotări în scopul asigurării
condiţiilor pentru pregătirea sportivilor şi pentru organizarea competiţiilor naţionale
şi internaţionale oficiale;
- Organizarea Registrului Bazelor Sportive;
- Utilizarea resurselor geografice ecologice recreaţionale ale Republicii Moldova
în interesele educaţiei fizice şi sportului pentru toţi: echiparea traseelor, potecilor
sănătăţii, folosirea pentru recreaţie şi educaţie fizică a hîrtoapelor geografice unicale,
toltrelor şi a Codrilor moldoveneşti (în măsura accesibilităţii);
- Dezvoltarea relaţiilor şi schimburilor internaţionale în domeniul culturii fizice şi
sportului, în concordanţă cu politica externă a Republicii Moldova;

123
- Promovarea şi susţinerea reprezentanţilor moldoveni în organismele sportive
internaţionale.

2.3. Principii de implementare

Promovarea politicii de stat privind dezvoltarea culturii fizice şi sportului va fi


realizată în conformitate cu următoarele principii:
- Principiul unităţii spaţiului socio-economic al republicii în perimetrul căruia să
fie asigurate libertatea circulaţiei mărfurilor necesare, serviciilor cultural-sportive şi
de divertisment;
- Principiul autonomiei locale şi al descentralizării care presupune în acest caz
definitivarea delimitării competenţelor între diferite nivele ale administraţiei publice
şi asigurarea concordanţei dintre resurse şi împuterniciri;
- Principiul auto-organizării locale prin intermediul căruia se va asigura dreptul
unităţilor administrativ-teritoriale, municipiilor şi raioanelor de a-şi organiza propriile
structuri şi funcţionarea lor în limitele stabilite de legislaţie;
- Principiul concentrării – concentrarea sprijinului financiar către zonele slab
dezvoltate în domeniul culturii fizice şi sportului;
- Principiul planificării – activităţile de dezvoltare a culturii fizice şi sportului se
implementează în baza documentelor de planificare elaborate la nivel naţional, unităţi
teritorial-administrative, municipal, raional şi local,
- Principiul parteneriatului – dezvoltarea culturii fizice şi sportului se realizează în
strînsă cooperare între guvern, consilii ale organelor administraţiei publice locale,
organizaţiile neguvernamentale, agenţi economici şi populaţia comunităţilor locale;
- Principiul co-finanţării – priorităţile determinate de politica de stat a dezvoltării
culturii fizice şi sportului sînt finanţate din diferite surse – publice, internaţionale şi
particulare care se completează reciproc şi nu se substituie una pe alta;
- Principiul echităţii – elaborarea şi implementarea coordonată a unei politici
bugetare, financiare, fiscale şi sociale de acelaşi standard pentru toate unităţile
administrativ-teritoriale prin crearea condiţiilor egale de dezvoltare socio-economică;

124
- Principiul transparenţei – procesul de planificare şi de luare a deciziilor este
transparent şi societatea trebuie să aibă asigurat accesul la informaţiile privind
programele de finanţare, mijloacele de realizare şi rezultatele lor;
- Principiul subsidiarităţii – atribuţiile autorităţilor publice sînt realizate de către
autoritatea cea mai apropiată de cetăţeni care poate asigura realizarea efectivă a
scopurilor şi sarcinilor la cel mai jos nivel de administrare.

2.4. Structruri de coordonare

Avînd în vedere scopul şi obiectivele politicii de stat pentru dezvoltarea culturii


fizice şi sportului în Republica Moldova, precum şi experienţa în domeniu a altor ţări,
structurile instituţionale de coordonare şi implementare a politicii culturii fizice şi
sportului vor fi create astfel încît să se poată realiza:
- Elaborarea, implementarea şi monitorizarea programelor şi strategiilor de
dezvoltare a culturii fizice şi sportului;
- Coordonarea politicii unitare de dezvoltare a culturii fizice şi sportului;
- Implementarea programelor de dezvoltare a culturii fizice şi sportului;
- Luarea deciziilor conform reglementărilor normative în domeniu în vigoare şi
dreptul la iniţierea unor noi reglementări, relevante pentru obiectivele dezvoltării
culturii fizice şi sportului;
- Stimularea cooperării interne şi internaţionale;
- Organizarea flexibilă şi instituţionalizarea specializată în vederea realizării
obiectivelor politicii de dezvoltare a culturii fizice şi sportului, soluţionării
problemelor din domeniu;
- Asigurarea reprezentativităţii tuturor localităţilor în componenţa zonală;
- Asigurarea interacţiunii între structurile instituţionale centrale şi locale;
- Independenţă funcţională faţă de regimul de guvernare, minimizarea influenţei
politice şi asigurarea unui cadru stabil de funcţionare.
Experienţa europeană denotă că în vederea elaborării şi promovării
obiectivelor politicii de dezvoltare a culturii fizice şi sportului este necesar de creat la

125
nivel naţional o structură cu o largă reprezentare a administraţiei publice centrale şi
locale, precum şi a organizaţiilor (naţionale, internaţionale) preocupate de problemele
în domeniu. În calitate de asemenea structură se propune crearea Consiliului
Coordonator Republican (CCR) – organ cu caracter deliberativ, care va asigura
promovarea şi coordonarea politicii naţionale de dezvoltare a culturii fizice şi
sportului. Reieşind din experienţa altor ţări, componenţa CCR poate fi constituită din:
- din partea Guvernului – Prim-ministrul Republicii Moldova şi miniştrii abilitaţi
cu responsabilităţi în domeniu: ministrul educaţiei, tineretului şi sportului,
ministrul sănătăţii şi protecţiei sociale, ministrul finanţelor, ministrul ecologiei şi
resurselor naturale, ministrul apărării, ministrul afacerilor interne, ministrul
industriei şi infrastructurii, ministrul transporturilor şi gospodăriei drumurilor;
- din partea autorităţilor teritoriale – preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliilor
municipale, raionale şi locale;
- din partea unor organizaţii preocupate de problemele dezvoltării culturii fizice
şi sportului – Comitetul Naţional Olimpic, federaţii, asociaţii, cluburi, şcoli şi
licee sportive, agenţi economici etc.
Crearea unui astfel de consiliu la nivel naţional va constitui manifestarea
caracterului prioritar atribuit politicii de dezvoltare a culturii fizice şi sportului, iar
includerea în componenţa Consiliului a reprezentanţilor din teritoriu şi a unor
organizaţii preocupate de problematica în domeniu va semnifica, pe de o parte, că la
elaborarea politicilor de dezvoltare este luat în consideraţie interesul local, iar pe de
altă parte, că este creat un mecanism de orientare a acestor politici.
Asigurarea bunei funcţionări a Consiliului poate fi realizată prin elaborarea şi
adoptarea unui Regulament de organizare şi funcţionare a Consiliului.
Consiliul poate fi abilitat cu îndeplinirea următoarelor atribuţii:
- Aprobarea Planului Naţional de dezvoltare a culturii fizice şi sportului;
- Aprobarea criteriilor, priorităţilor şi modului de alocare a resurselor din Fondul
pentru dezvoltarea culturii fizice şi sportului din Republica Moldova;

126
- Monitorizarea utilizării fondurilor alocate, realizării obiectivelor dezvoltării
culturii fizice şi sportului, precum şi derulării activităţilor de cooperare internă şi
externă;
- Promovarea programelor şi proiectelor de dezvoltare a culturii fizice şi
sportului în cadrul programelor de susţinere a Uniunii Europene etc.
Pentru crearea unui model naţional al mişcării culturii fizice şi sportului,
rezolvării problemelor întremării fizice a cetăţenilor este necesară o activitate unică a
administraţiei publice centrale şi administraţiei publice locale, organizaţiilor obşteşti,
structurilor financiare şi comerciale, companiilor, savanţilor şi specialiştilor. Această
activitate trebuie orientată spre crearea condiţiilor maximale de întremare a tuturor
cetăţenilor Republicii Moldova în colectivele de muncă, instituţiile de învăţămînt, la
locul de trai, locurile de agrement şi odihnă.
Obiectivele dezvoltării culturii fizice şi sportului pot fi realizate în mod optim
prin descentralizarea unor responsabilităţi către nivelul municipal, raional şi local.
Experienţa ţărilor Uniunii Europene demonstrează că dezvoltarea culturii fizice şi
sportului este un fenomen care din start trebuie să implice procesul de
descentralizare, dat fiind faptul, că partenerii locali şi zonali sînt cei mai potriviţi
pentru a aprecia problemele reale existente în propriile arii de acţiune. Mai mult decît
atît, aceştia sînt direct interesaţi în implementarea măsurilor de dezvoltare şi
implicarea lor va fi totală dacă li se oferă posibilitatea de a influenţa deciziile care se
adoptă. În cele din urmă, implicarea directă a partenerilor locali creează sentimentul
responsabilităţii propriilor acţiuni. Din aceste considerente, la nivelul fiecărui
municipiu/oraş, raion şi comună/sat va fi constituit cîte un Consiliu Coordonator
Municipal şi Raional (CCMR)– structură cu caracter deliberativ, care va coordona
activităţile de dezvoltare a culturii fizicii şi sportului la nivelul fiecărei localităţi.
Consiliile de coordonare municipale/raionale vor fi constituite astfel, încît să
asigure dezvoltarea culturii fizice şi sportului prin reprezentarea tuturor structurilor
sportive şi agenţilor economici din raza municipiului/raionului.
CCMR vor alege un preşedinte care activează pe principiul rotaţiei. Atribuţiile
principale ale CCMR sînt:

127
- Aprobarea programelor şi proiectelor locale de dezvoltarea a culturii fizice şi
sportului;
- Aprobarea criteriilor, priorităţilor şi destinaţiei resurselor din Fondul pentru
dezvoltarea culturii fizice şi sportului din municipi/raion;
- Aprobarea Statutului şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de
Coordonare Municipală/Raională pentru dezvoltarea culturii fizice şi sportului;
- Monitorizarea utilizării fondurilor alocate şi respectarea obiectivelor de dezvoltare a
culturii fizice şi sportului.
La nivel raional şi local, consiliile raionale şi locale vor asigura coordonarea
activităţilor de dezvoltare a culturii fizice şi sportului în conformitate cu prevederile
legislaţiei în vigoare.

2.5. Direcţiile de dezvoltarea a culturii fizice şi sportului

Dezvoltarea culturii fizice şi sportului va fi direcţionată spre:


- Perfecţionarea organizării structurilor la nivel central în activitatea sportivă:
a) perfecţionarea structurii organizatorice proprii a Ministerului Educaţiei,
Tineretului şi Sportului, a structurilor şi instituţiilor din subordinea acestuia;
b) eficientizarea colaborării între Ministerul Educaţiei, Tineretului şi
Sportului, Comitetul Naţional Olimpic şi celelalte instituţii ale administraţiei
publice centrale cu atribuţii în domeniul culturii fizice şi sportului;
c) perfecţionarea structurii organizatorice a altor instituţii centrale cu
atribuţii în domeniul culturii fizice şi sportului.
- Continuarea procesului de descentralizare şi întărire a parteneriatului dintre
autorităţile administraţiei publice centrale şi autorităţile administarţiile publice locale
cu organizaţiile sportive neguvernamentale, constituite în structuri sportive, persoane
juridice.
- Sporirea autonomiei şi răspunderii federaţiilor sportive naţionale, cluburilor
şcolilor, asociaţiilor sportive, ale celorlalte structuri sportive pentru îndeplinirea
obiectivelor strategice ale activităţii de educaţie fizică şi sport.

128
- Creşterea gradului de implicare a autorităţilor adminisatraţiei publice locale în
organizarea şi susţinerea activităţii sportive.
- Asigurarea unui flux informaţional eficient şi operativ între Ministerul Educaţiei,
Tineretului şi Sportului, organizaţiile sportive neguvernamentale şi alte structuri,
instituţii şi organizaţii partenere.
- Perfecţionarea cadrului legislativ în vederea aplicării Concepţiei, precum şi
armonizarea acesteia cu legislaţia europeană, respectiv cu cea a Uniunii Europene:
a) modificarea şi completarea Legii nr.330-XIV din 25 martie 1999 cu privire la
cultura fizică şi sport;
b) reglementarea de către deţinătorii de baze sportive a modalităţilor de acces la
baze, necesare pentru practicarea sportului şi desfăşurarea lecţiilor de educaţie
fizică;
c) modificarea şi completarea Normelor privind reglementarea unor probleme
financiare în activitatea sportivă;
d) reglementarea condiţiilor pentru practicarea exerciţiilor fizice în scop de
întreţinere, profilactic şi terapeutic;
e) realizarea de către Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale a reţelei naţionale
de medicină sportivă constituită din unităţi specializate, policlinici sau
dispensare raionale de medicină sportivă;
f) armonizarea statutelor şi regulamentelor federaţiilor sportive naţionale în
conformitate cu actele normative naţionale şi internaţionale;
g) perfectarea altor acte normative cu incidenţă asupra domeniului culturii fizice
şi sportului.
2.5.1. Educaţia fizică
Obiectivul pentru activitatea de educaţie fizică vizează:
- realizarea prevederilor stipulate în Legea cu privire la cultura fizică şi sport
privind numărul de ore de educaţie fizică săptămînal;
- îmbunătăţirea conţinutului şi predării educaţiei fizice şcolare;
- elaborarea manualului de educaţie fizică;

129
- menţinerea în mod obligatoriu a activităţilor fizice şi sportive în planurile
de învăţămînt ale instituţiilor de învăţămînt superior;
- realizarea obiectivelor educaţiei fizice militare privind creşterea
potenţialului psihobiomotric;
- crearea secţiilor şi cluburilor sportive în colectivele de muncă de la
întreprinderi, fabrici, uzine, cît şi locul de trai;
- folosirea mijloacelor educaţiei fizice în calitate de factori de dezvoltare
multilaterală (realizarea potenţialului biosocial), formarea modului sănătos de
viaţă şi ca urmare - dezvoltarea, fortificarea sănătăţii;
- implicarea medicilor de familie, a cadrelor medicale din unităţile şi
instituţiile de învăţămînt, din staţiunile turistice, balneoclimaterice şi de tratament
în stimularea şi promovarea practicării exerciţiilor fizice în scop de întreţinere,
profilactic sau terapeutic;
- susţinerea acestor activităţi de către autorităţile administraţiei publice
locale.

2.5.2. Sportul şcolar şi universitar

Direcţia principală de acţiune pentru sportul şcolar şi cel universitar o


reprezintă dezvoltarea activităţilor sportive ale tineretului şcolar şi universitar în afara
orelor cuprinse în planurile de învăţămînt, urmînd a se realiza prin:
a) susţinerea şi încurajarea practicării sportului organizat în şcoli, licee şi cluburi
sportive în coordonarea Clubului Republican Sportiv «Olimpia» cu prioritate
prin organizarea Jocurilor Sportive ale Elevilor;
b) susţinerea şi încurajarea practicării sportului oragnizat în cluburile universitare
din cadrul instituţiilor de învăţămînt superior în coordonarea Federaţiei
Sportului Universitar, cu prioritate prin organizarea Jocurilor Universitare la
diferite ramuri de sport;
c) utilizarea competiţiilor şcolare şi universitare ca sursă de selecţie, promovare şi
verificare a potenţialului sportiv al tinerilor;

130
d) susţinerea programelor de reprezentare la competiţiile internaţionale oficiale
desfăşurate sub egida Federaţiei Internaţionale a Sportului Univeritar;
Susţinerea de către federaţiile sportive naţionale a sportivilor, componenţa
loturilor naţionale, selecţionaţi în echipele reprezentative care urmează să
participe la competiţiile internaţionale oficiale sub egida Federaţiei Internaţionale
a Sportului Univeritar.

2.5.3. «Sportul pentru Toţi»

«Sportul pentru Toţi» acordă oamenilor posibilitatea realizării capacităţilor


specifice ale indivizilor şi a întregii comunităţi, cît şi caracteristicile aptitudinilor
motrice ale etniilor. Cele menţionate asigură nemijlocit păstrarea şi favorizarea
sănătăţii unei categorii de oameni şi cetăţenilor întregii ţări.
Condiţiile vieţii civilizate contemporane se însoţesc cu scăderea bruscă a
activităţii motrice necesare, ce nemijlocit este legat cu urmări negative asupra
creşterii şi dezvoltării normale a individului, capacităţile fizice şi psihice; duce la
scăderea bruscă a posibilităţilor funcţionale; dezvoltarea stărilor prepatologice şi
patologice; influenţează negativ indicii demografici şi duce la agravarea
genofondului.
În ţările civilizate particularităţile indicate ale vieţii societăţii pot şi trebuie
corectate cu nivelul necesar de dezvoltare în stat a culturii fizice, recreaţiei (odihnei
active) şi sportului pentru toţi. Important, de asemenea, este faptul, că în societatea
contemporană nu există căi de alternativă pentru soluţionarea obiectivelor sus-
menţionate.
«Sportul pentru Toţi» în măsură considerabilă asigură un mod sănătos de viaţă
în societate, grupuri de locuitori, familii şi individual: nivelul optimal de activitate
motrică, alimentaţia raţională, somnul, regulile igienice, deprinderile, refuzul de a
fuma, utilizarea drogurilor, abuzul de băuturi alcoolice.
Dezvoltarea fizică şi spirituală în ansamblu, nivelul înalt al sănătăţii constituie
un garant favorabil al situaţiei demografice şi păstrării fondului genetic naţional.

131
Încurajarea practicii sportive individuale continue a cetăţenilor, prin crearea
unui cadru social şi organizatoric complex şi favorizant, susţinut de organele
guvernamentale în parteneriat cu organizaţiile neguvernamentale, care vor acţiona
pentru stimularea şi sprijinirea practicării activităţilor fizice şi sportive de către toate
categoriile de cetăţeni, fără nici o discriminare, în mod liber şi voluntar, independent
sau în cadru organizat, în vederea menţinerii sănătăţii şi socializării cetăţenilor.
Un rol mai prioritar al culturii fizice şi sportului se referă la egalitatea
posibilităţilor de a dezvolta la cetăţeni potenţialul biosocial general şi individual. Fără
un sistem naţional al activităţilor motrice pe perioada întregului ciclu de viaţă este
imposibilă realizarea aptitudinilor înnăscute ale omului.
În acest context, elaborarea Programului naţional ««Sportul pentru Toţi»»,
aprobat prin hotărîre de guvern, ar prevedea:
- fondarea asociaţiilor sportive ««Sportul pentru Toţi»» în toate raioanele şi
municipiile republicii;
- dezvoltarea şi susţinerea diversificării practicării continue a activităţilor fizice şi
sportive cu implicarea autorităţilor administraţiei publice locale, cu prioritate, în
mediul rural;
- asigurarea optimală a activităţii motrice a cetăţenilor pe parcursul întregului ciclu
de viaţă şi, în primul rînd, pe parcursul etapelor timpurii de ontogeneză, starea fizică
necesară, indicii sănătăţii categoriei de cetăţeni de vîrstă reproductivă; starea
sănătăţii, activitatea motrică a femeilor gravide, stimularea motoricii naturale a
pruncilor; activitatea motrică în vîrstă preşcolară (în condiţii de casă şi instituţii
preşcolare); educaţia fizică a elevilor şi tineretului studios;
- asigurarea pregătirii fizice, recreaţiei, reabilitării şi practicării sportului pentru
toţi la întreprinderi, organizaţii de orice formă, indiferent de apartenenţă şi forma de
proprietate; oportunitatea de restabilire în formularele de dare de seamă a acestor
indici; monitorizarea şi mediatizarea pe larg a indicilor organizării educaţiei fizice şi
sportului în masă;
- perfecţionarea sistemului de pregătire fizică la ramurile de sport generale şi
speciale în colectivele militare şi organizaţiile ministerelor de forţă; oportunitatea

132
elaborării unui sistem de testare a pregătirii fizice în aceste instituţii, rezultatele
testării fiind apreciate ca indici importanţi în activitate;
Pentru persoanele în vîrstă, unul din cel mai numeros grup al populaţiei din
Moldova, practicarea culturii fizice şi sportului este importantă pentru menţinerea
interesului de viaţă, întremării şi fortificării sănătăţii, prelungirii activităţii de creaţie.
Pentru acest grup social, activităţile orientate spre formarea şi consolidarea
modului sănătos de viaţă ar cuprinde următoarele:
- crearea la televiziune a programelor speciale de întremare şi fortificare a
sănătăţii;
- folosirea activă a sălilor sportive ale instituţiilor de învăţămînt, colectivelor
de muncă, a celor de la locul de trai, pentru organizarea procesului de practicare a
culturii fizice şi sportului pentru persoanele în vîrstă;
- elaborarea unui sistem competiţional (sportul pentru veterani);
- elaborarea, de comun acord cu organele de asigurare socială şi sănătate, a
unui complex de acţiuni cu scopul de a implica persoanelor în vărstă la
practicarea culturii fizice şi sportului;
- asigurarea dezvoltării mişcării veteranilor în domeniul culturii fizice şi
sportului ca un indicator real al politicii statului, privind necesitatea motivării
păturii sociale mature şi creării imaginii statului pe arena sportivă internaţională.

2.5.4. Sportul pentru persoane cu disabilităţi

Cultura fizică şi sportul este un mijloc efecient de adaptare socială a invalizilor.


Totodată, numărul invalizilor care practică cultura fizică şi sportul este insuficient.
Direcţiile principale de lucru:
- crearea condiţiilor corespunzătoare pentru practicarea culturii fizice şi
sportului la bazele sportive şi în locurile de odihnă în masă;
- deschiderea grupelor, secţiilor, şcolilor sportive în sistemul instituţiilor
educaţionale pentru copiii invalizi;
- elaborarea şi producerea materialelor sportive speciale pentru invalizi;

133
- pregătirea antrenorilor, profesorilor şi specialiştilor de cultură fizică
adaptivă;
- pregătirea şi participarea sportivilor-invalizi la competiţiile naţionale şi
internaţionale.
Reorganizarea sistemului sportului pentru persoane cu disabilităţi de către
instituţiile şi organizaţiile naţionale şi teritoriale şi elaborarea programelor de
activităţi ale acestora, adecvate diferitor tipuri de disabilităţi.
Elaborarea unui Program naţional «Sportul pentru persoane cu disabilităţi»
Implementarea prevederilor Programului naţional «Sportul pentru persoane cu
disabilităţi», potrivit competenţelor stabilite, pentru practicarea exerciţiilor fizice şi a
sportului de către persoane cu handicap locomotor, surdo-muţi, slabvăzători / nevăzători
şi mintal, în scopul dezvoltării personalităţii şi integrării sociale a acestora, fiind
direcţionate la participare în competiţiile naţionale şi internaţionale destinate acestor
persoane.

2.5.5. Sportul pentru copii, juniori şi tineret

Politica de stat în dezvoltarea sportului pentru copii, juniori şi tineret prevede:


- ridicarea responsabilităţii părinţilor pentru sănătatea copiilor;
- majorarea şi folosirea raţională a alocaţiilor bugetare şi înlesnirea de
alocaţii de sponsorizare în scopul dezvoltării sportului pentru copii, juniori,
tineret;
- perfecţionarea programelor metodice şi organizaţionale sportive în
instituţiile de învăţămînt extraşcolar;
- introducerea noilor forme de organizare eficientă a procesului de
instruire;
Eforturile de bază vor fi întreprinse pentru realizarea următoarelor sarcini:
- antrenarea unui număr maximal de copii la practicarea sportului;
- probarea de către copii a elementelor din diferite ramuri de sport, în
unele dintre care vor fi evidenţiate înclinaţiile şi aptitudinile respective;

134
- însuşirea deprinderilor, cunoştinţelor optimale a activităţii motrice pentru
următoarele etape ale ciclului de viaţă;
- evidenţierea pe această cale a capacităţilor şi aptitudinilor individuale;
- integrarea copiilor talentaţi în sistemul sportului pentru copii, juniori şi
tineret, iar în cazul unui talent deosebit şi motivaţiei respective – în sistemul
sportului de performanţă.
La aceste etape rezultatele sportive nu servesc drept criteriu de bază a calităţii
muncii, ci se direcţionează la justificarea corectitudinii organizării procesului
pedagogic de instruire.
Sarcinile vor fi realizate prin intermediul şcolilor, cluburilor şi liceelor
sportive din care fac parte discipolii, cît şi a programului naţional de skrining
(observare) a tinerilor racordaţi la indicii de corelare a talentului, program obligatoriu
distins în toate localităţile republicii.
Procesul de skrining prevede evidenţierea copiilor, juniorilor şi tinerilor cu un
talent deosebit şi aptitudini în domeniul sportului. Perspectiva descoperirii talentelor
sportive în Republica Moldova este favorabilă, inclusiv pe fondalul componenţei
polietnice a populaţiei, care asigură periodic apariţia unor talente deosebite în diferite
domenii, inclusiv activitate sportivă.
În scopul efectuării skriningului, se vor crea grupuri de cercetători, compuse
din specialişti şi selecţioneri din diferite ramuri de sport. Fiind selectaţi, copiii dotaţi
vor fi integraţi în sistemul de pregătire a sportivilor, sistem asigurat cu tehnologii
sportive moderne, metode speciale de pregătire a sportivilor. La acest capitol este
necesară conjugarea tuturor eforturilor administraţiei publice centrale şi locale, cît şi
a structurilor sportive din ţară. Este actuală şi crearea centrelor zonale/regionale de
pregătire, ceea ce va permite concentrarea mijloacelor financiare atît ale
administraţiei publice centrale şi locale, cît şi ale federaţiilor, asociaţiilor, cluburilor
pe ramuri de sport destinate pregătirii sportivilor-membri ai selecţionatei Republicii
Moldova.
Totodată, controlul şi monitorizarea permanentă a pregătirii şi dinamicii
rezultatelor sportive devine una dintre priorităţile statului şi societăţii civile.

135
La propunerea organelor administraţiei publice centrale de specialitate,
Comitetului Naţional Olimpic, federaţiilor sportive naţionale de profil, şcolilor,
cluburilor, asociaţiilor sportive se formează loturile de rezervă, în componenţa cărora
se includ sportivi dotaţi cu aptitudini pentru selecţionatele republicii.
Organizaţiile nominalizate vor întreprinde acţiuni în vederea pregătirii
rezervelor şi vor înainta propuneri reale către administraţia publică centrală de
specialitate întru îmbunătăţirea necondiţionată a pregătirii sportivilor din loturile de
rezervă şi vor ţine evidenţa dinamicii rezultatelor tehnice a acestor sportivi.
Controlul pregătirii reuşite a rezervelor se bazează pe următoarele criterii:
a) dinamica pozitivă a rezultatelor tehnice şi testelor întemeiate (fundamentate);
b) rezultatele competiţiilor internaţionale pe grupe de vîrstă juniori şi tineret
(categoriile de vîrstă sînt cele stipulate în Regulamente, conform specificului
fiecărei ramuri de sport în parte).
Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului va elabora instrucţiuni şi
regulamente privind stimularea activităţii pedagogice calitative de profil a
antrenorilor-profesori.

2.5.6. Sportul de performanţă

Stimularea sportului de înalt nivel, cu prioritate la ramurile şi probele cuprinse


în Programul Jocurilor Olimpice de vară, va constitui, în continuare obiectivul
principal al activităţii sportive de performanţă, avînd în vedere atît tradiţiile, cît şi
contribuţia semnificativă şi constantă la reprezentarea şi sporirea prestigiului
Republicii Moldova pe plan internaţional.
Pentru îndeplinirea obiectivelor din activitatea sportivă de performanţă
(Campionatele Mondiale şi Europene, Jocurile Olimpice) se va acţiona în următoarele
direcţii:
- susţinerea diferenţiată a ramurilor de sport în funcţie de valoarea, tradiţia şi
gradul de dezvoltare a fiecăreia la nivel naţional şi internaţional;

136
- realizarea prevederilor Programului de pregătire a sportivilor din Republca
Moldova pentru participare la Jocurilor Olimpice de vară din anii 2008 şi 2012,
privind selectarea şi completarea lotului olimpic;
- perfecţionarea de către federaţiile sportive naţionale a sistemelor naţionale de
selecţie, pregătire şi a celor competiţionale pentru fiecare ramură de sport;
- îmbunătăţirea şi actualizarea orientării metodologice în concordanţă cu
cerinţele activităţii sportive de performanţă, precum şi a regulamentelor de organizare
şi competiţionale;
- valorificarea cadrului legal, a condiţiilor locale specifice pentru organizarea
structurilor sportive, care să contribuie constant şi eficient la pregătirea şi promovarea
sportivilor de performanţă în loturile naţionale;
- perfecţionarea politicii investiţionale, care va asigura dezvoltarea bazei
tehnico-materiale a culturii fizice şi a sportului;
- sporirea aportului cercetărilor ştiinţifice şi a lucrărilor experimentale în
pregătirea sportivilor de performanţă. În acest scop se formează echipe de
specialişti (antrenor, cercetător, medic sportiv, dietolog etc.) pentru pregătirea
sportivilor de performanţă concreţi.
- redresarea situaţiei medicinei sportive şi orientarea eforturilor spre
menţinerea, fortificarea stării funcţionale a sportivului;
- elaborarea Programului naţional anti-doping şi realizarea de activităţi de
excludere a cazurilor folosirii substanţelor interzise;
- perfecţionarea continue a Clasificaţiei Unice Sportive a Republicii
Moldova şi Calendarului competiţiilor interne şi internaţionale;
- sporirea susţinerii financiare de către administraţia publică centrală şi
locală a organizaţiilor sportive naţionale – membre a organizaţiilor internaţionale;
- perfecţionarea tehnologiei formelor şi metodelor de pregătire şi
perfecţionare a cadrelor – specialişti în domeniul culturii fizice şi sportului de
performanţă;
- elaborarea de programe speciale pentru integrarea şi protecţia socială a
sportivilor de performanţă;

137
- susţinerea şi încurajarea iniţiativelor privind organizarea în Republica
Moldova de competiţii internaţionale oficiale la ramurile de sport cu rezultate
confirmate, în condiţiile exestenţei bazei materiale corespunzătoare;
- folosirea tehnologiilor ştiinţifice contemporane, precum şi perfecţionarea
lor continue;
- unirea în bază de contract/înţelegere a posibilităţilor administraţiei
publice centrale şi locale în domeniul culturii fizice şi sportului şi a organizaţiilor
sportive obşteşti (Comitetul Naţional Olimpic, federaţiile sportive naţionale,
organizaţiilor interdepartamentale), cu delimitarea concretă a funcţiilor respective,
în scopul realizarii sarcinilor sportului autohton de performanţă.
Pentru dezvoltarea eficientă a sportului de performanţă este necesară
asigurarea îmbinării armonioase a dirijării de stat şi obşteşti.
Pregătirea loturilor naţionale se va efectua în centre sportive locale şi
republicane.

3. REALIZAREA POLITICII DE STAT ÎN DOMENIUL CULTURII FIZICE ŞI


SPORTULUI
3.1. Finanţarea dezvoltării culturii fizice şi sportului
Pentru asigurarea financiară a propunerilor conceptuale este necesar de
concordat alocaţiile anuale pentru acţiunile sportive cu prevederile legii cu privire
la cultura fizică şi sport, precum şi suplimentarea alocaţiilor din bugetele de stat şi
local, fondul asigurărilor sociale, surse extrabugetare pentru:
- întreţinerea instituţiilor sportive;
- activităţilor sportive şi de întremare în tabere în perioada vacanţelor;
- construcţiei, reconstrucţiei, reparaţiei capitale a bazelor sportive;
- producerea şi procurarea inventarului şi utilajului sportiv;
- susţinerea adecvată a sportului de performanţă şi a rezervelor sportive.
Direcţiile principale pentru realizarea obiectivelor privind finanţarea activităţii
sportive sînt:

138
a) creşterea nivelului finanţării programelor sportive, precum şi
diversificarea surselor de finanţare a acestora;
b) creşterea ponderii agenţilor economici în finanţarea activirăţii sportive în
principal prin:
- amplificarea parteneriatului public-privat;
- extinderea utilizării facilităţilor Codului fiscal;
c) creşterea contribuţiei autorităţilor administraţiei publice locale la
finanţarea activităţii sportive, cu prioritate în finanţarea cheltuielilor de întreţinere,
modernizare şi dezvoltare a bazei materiale sportive de interes local;
d) eficientizarea finanţării activităţii sportive prin:
- asigurarea transparenţei cheltuielilor în activitatea sportivă;
- finanţarea programelor sportive ale structurilor sportive şi instituţiilor
publice cu activitate în domeniu, în mod discriminatoriu;
Continuarea descentralizării finanţării activităţii sportive;
Atragerea de fonduri internaţionale pentru finanţarea programelor sportive
Actualul sistem de finanţare a dezvoltării culturii fizice şi sportului are
caracter de subzistenţă. Spre deosebire de statele-membre ale Uniunii Europene,
Republica Moldova are posibilităţi restrînse de atragere a mijloacelor financiare
suplimentare.
Nivelul de viaţă a 80 la sută din cetăţeni nu permite ca în timpul apropiat să se
poată aloca mijloace financiare din bugetul familiei pentru pregătirea sportivă a
copiilor talentaţi.
Luînd în consideraţie acest fapt, una din cele mai importante acţiuni ce trebuie
să se realizeze este crearea Fondului pentru dezvoltarea culturii fizice şi sportului (în
continuare Fond) la nivel naţional şi local, avînd în vedere mai multe posibilităţi de
completare. Fondul se va completa cu respectarea principiilor expuse în cadrul
prezentului Concept, angajînd autorităţile guvernamentale şi locale, structurile
private, precum şi avînd în vedere condiţiile atragerii mijloacelor din fonduri
internaţionale. Astfel, principalele surse posibile pentru crearea Fondului pot fi:
- Alocări de la bugetul central,

139
- Resurse din bugetele locale şi raionale/municipale,
- Fonduri de participare a agenţilor economici,
- Resurse de la organisme internaţionale de finanţare, fonduri structurale
regionale,
- Donaţii, granturi de la persoane fizice şi juridice.
Organele competente ale puterii de stat (toate ramurile dirijării statale),
organele obşteşti şi întreaga societatea civilă, garantează asigurarea financiară,
tehnico-materială şi cu resurse umane a funcţionării sistemului de bază a educaţiei
fizice şi sportului, a sportului cu caracter de masă, recunoscut şi realizată în orice
societate civilizată.
Aspectele economice ale formelor de bază obligatorii a educaţiei fizice şi
sportului pentru toţi cetăţenii şi, în deosebi, pentru grupe speciale ale populaţiei (toate
categoriile generaţiei în creştere; populaţia aptă de muncă; cetăţenii socialmente
vulnerabili şi cei de vîrstă înaintată), sînt tratate de către stat şi societate drept
realizarea investiţiilor în cea mai importantă resursă a ţării – potenţialul uman.

3.2. Baza materială sportivă

Obiectivul principal privind baza materială sportivă îl reprezintă modernizarea


bazei existente şi construirea unor noi baze pentru pregătire şi organizare de
competiţii naţionale şi internaţionale oficiale, prin:
- organizarea Registrului Bazelor Sportive,
- modernizarea bazelor sportive existente în corespundere cu criteriile impuse
prin normele şi regulamentele federaţiilor internaţionale, în vederea omologării
lor pentru organizare de competiţii naţionale şi internaţionale oficiale;
- asigurarea dotărilor şi amenajărilor în cadrul bazelor sportive la nivelul
cerinţelor internaţionale;
- repunerea în funcţie şi construirea de bazine de înot, cîte unul în fiecare raion
şi sector al municipiilor din republică;
- construirea Stadionului Central în mun.Chişinău;

140
- construirea sălilor şi terenurilor sportive cu parametrii tehnici care să
corespundă normelor şi cerinţelor internaţionale;
- continuarea politicilor de investiţii în bazele sportive administrate de unităţile
din subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi
de Comitetul Naţional Olimpic;
- implicarea autorităţilor publice locale în întreţinerea, modernizarea şi
dezvoltarea bazelor sportive de interes local şi raional/municipal;
- modernizarea, respectiv, construirea de baze sportive, terenuri, săli, în mediul
rural, la nivelul fiecărei localităţi;
- reexaminarea tarifelor de plată pentru serviciile comunale, plata impozitelor
şi altor taxe de stat, fapt ce va majora considerabil volumul serviciilor acordate în
domeniul culturii fizice şi sportului;
- continuarea acţiunilor de stimulare a interesului agenţilor economici pentru
proiectarea, experimentarea, producerea şi comercializarea instalaţiilor,
echipamentelor şi materialelor necesare pentru practicarea unor ramuri de sport,
pentru dotarea bazelor sportive destinate activităţilor competiţionale, diversificării
ofertei de servicii sportive pentru populaţie.
Este raţional a folosi climatul economic şi de producţie favorabil în complexul
de construcţie al republicii. În modul stabilit, se vor face propuneri referitor la
construcţia şi amenajarea edificiilor sportive în cadrul noilor blocuri de locuit şi celor
cu menire socială: spaţii şi edificii special amenajate la locul de trai şi serviciu.
Orice obiect sportiv planificat pentru construcţie urmează a fi conceput ca un
Program social de stat de o importanţă majoră cu reglementarea şi monitorizarea
respectivă din partea instituţiilor statului.
Cu concursul Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale din republică se vor
amenaja spaţii pentru practicarea culturii fizice şi sportului: poteci pentru sănătate,
trasee pentru biciclete, spaţii acvatice etc., utilizînd landşafturile unicale ale
Moldovei: hîrtoapele, potecile deluroase, toltrele, inclusiv, locurile ecologic-
accesibile pentru turism şi cultură fizică din Codrii republicii.

141
Finanţarea asigurării tehnico-materiale a bazelor sportive se prevede a fi
efectuată din contul mijloacelor:
- alocate în aceste scopuri din bugetele republican şi local;
- direcţionate de către întreprinderi şi organizaţii, în proprietatea cărora se află
bazele sportive;
- alocate prin intermediul asociaţiilor sportive internaţionale;
- primite din contul sponsorizărilor.

3.3. Formarea şi perfecţionarea resurselor umane din domeniul culturii


fizice şi sportului

Politica de personal în domeniul culturii fizice şi sportului va aborda şi realiza


următoare activităţi:
- evaluarea necesarului de specialişti din domeniul culturii fizice şi
sportului în scopul includerii acestora în programele de formare şi perfecţionare;
- coordonarea cerinţelor pieţii muncii din domeniul culturii fizice şi
sportului cu activitatea instituţiilor de învăţămînt superior;
- optimizarea cadrului de formare a antrenorilor, în concordanţă cu
cerinţele sportului de performanţă, în raport cu:
a) cerinţele federaţiilor sportive naţionale,
b) cerinţele privind organizarea învăţămîntului superior de profil.
- diversificarea formelor de şcolarizare în cadrul instituţiilor de profil
postliceale şi postuniversitare, precum şi îmbunătăţirea planurilor, conţinutului şi
metodologiei acţiunilor de pregătire şi perfecţionare profesională a tuturor
categoriilor de specialişti în domeniu;
- organizarea de cursuri de management şi marketing în sport, precum şi
alte forme de perfecţionare pentru specialiştii domeniului;
- atragerea celor mai valoroşi specialişti din ţară şi străinătate în calitate de
lectori ai cursurilor de formare şi perfecţionare

142
- pregătirea diferenţiată a specialiştilor la diverse facultăţi şi specializări în
cadrul Institutului Naţional de Educaţie Fizică şi Sport, ca unitate de bază în acest
domeniu (pedagogi de educaţie fizică şi sport, profesori-antrenori, kinetoterapeuţi,
manageri sportivi), cît şi accentuarea activităţii în pregătirea aprofundată la
treptele de masterat şi doctorat a specialiştilor, capabili de a rezolva în societatea
contemporană sarcinile practice şi creative din sistemul educaţiei fizice şi
sportului;
- realizarea prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.594 din 20 iunie 2005
«Cu privire la aprobarea Procedurii de stimulare a angajaţilor pentru încadrarea în
muncă a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior finanţaţi de la bugetul de
stat» (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.89-91, art.660).
Realizarea contractelor de plasare în cîmpul muncii a absolvenţilor
instituţiilor de învăţămînt superior finanţaţi de la bugetul de stat (Anexa nr.2 a
hotărîrii sus-menţionate) va permite stabilirea specialiştilor necesari în cele mai
necesare segmente din veriga culturii fizice şi sportului: instituţiile de învăţămînt
preuniversitar de la sate, subdiviziunile municipale/orăşeneşti ale culturii fizice şi
sportului;
- încurajarea angajaţilor care dau dovadă de activitate profesională eficace:
îmbunătăţirea asigurării tehnico-materiale, stimularea morală şi materială;
Instruirea se va organiza separat pentru probele ciclice, jocuri, viteză-forţă,
probele de tir, individuale, iar grupele se vor forma diferenţiat: antrenori-profesori de
categoria superioară şi întîi, antrenori-profesori de categoria a doua şi cei fără
categorii.

3.4 Cercetarea şi asistenţa ştiinţifică sportivă

- Susţinerea şi dezvoltarea activităţilor de asistenţă complexă


interdisciplinară privind metodologia pregătirii sportive, a participării la
competiţii, a refacerii şi a recuperării sportivilor;

143
- Îmbunătăţirea procedurilor de culegere, prelucrare şi stocare a
informaţiilor cu conţinut ştiinţific, aplicativ metodologic, biologic şi utilitar
educaţional în domeniul culturii fizice şi sportului;
- Stimularea şi susţinerea instituţiilor de cercetare ştiinţifică în domeniul
sportului pentru abordarea unor teme şi programe care au în vedere următoarele
direcţii:
a) ameliorarea programelor de educaţie fizică;
b) promovarea sportului pentru toţi;
c) contribuţia cercetării ştiinţifice la ridicarea nivelului performanţei
sportive;
d) fundamentarea metodologică, ştiinţifică şi medico-biologică a selecţiei,
antrenamentului şi participării sportivilor la competiţii;
- organizarea periodică pe plan local, zonal şi naţional a unor sesiuni
ştiinţifice, simpozioane şi a altor manifestări pentru prezentarea rezultatelor şi
concluziilor unor studii şi cercetări ştiinţifice în domeniile educaţiei fizice,
sportului pentru toţi, pentru copii şi juniori, pregătirii rezervelor sportive şi şi a
sportului de performanţă;
- elaborarea parametrilor-model de antrenamente şi activităţi
competiţionale sisteme de teste care determină probabilitatea înaltă a rezultatelor
în sport, sistemei expert de apreciere a perspectivei sportivului;
- dotarea procesului de instruire în grupele de măiestrie sportivă şi
măiestrie sportivă superioară cu mijloace de diagnosticare continuă a stării
sportivilor şi analiza computerizată urgentă a datelor;
- publicarea programelor ştiinţifice şi lucrărilor cu destinaţie specială,
luîndu-se în consideraţie specificul regional al condiţiilor climato-geografice din
republică: nordul-centrul-sudul republicii şi localităţile urbane;
- prezentarea materialelor îndrumătoare, altor surse de informaţii tematice
sportivo-întremătoare de efort fizic empiric şi ştiinţific fundamentate pentru
diferite grupuri de cetăţeni, perioade de vîrstă, probe de sport etc.

144
În baza datelor ultimului recensămînt al populaţiei, datele skriningului de
dotare sportivă şi a altor date ştiinţifico-practice, grupurile de specialişti vor selecta
ramurile de sport prioritare, în care pot fi scontate rezultate de performanţă de nivel
internaţional. Totodată, se va ţine cont şi de rezolvarea scopurilor principale:
sănătatea şi capacitatea de muncă a cetăţenilor, reproducerea generaţiilor viitoare,
păstrarea genofondului naţiunii.

3.5. Medicina sportivă

În domeniul medicinii sportive activitatea este direcţionată spre:

- întărirea parteneriatului cu Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale şi cu


instituţiile de profil în vederea stabilirii, susţinerii şi urmăririi, la nivel central şi
local, a modului de aplicare a normelor de sănătate şi igienă a cetăţenilor prin
utilizarea principiilor metodologice specifice medicinii sportive;
- îmbunătăţirea calitativă a controlului medical şi a asistenţei medico-
sportive, asigurarea de unităţile specializate de medicină sportivă în realizarea
procesului de selecţie şi pregătire a sportivilor la şcoli, licee şi cluburi sportive şi
la loturile naţionale, în asigurarea asistenţei medicale la bazele sportive şi la
competiţii, precum şi pentru efectuarea în condiţii optime a refacerii, recuperării
sportivilor şi asigurării unei alimentaţii raţionale;
- creşterea responsabilităţii tuturor structurilor sportive, a tehnicienilor,
antrenorilor, arbitrilor, organizatorilor de competiţii şi a celorlalţi factori implicaţi
prin respectarea fără nici o excepţie a concluziilor şi prescripţiilor medicale,
existenţa avizului medical fiind absolut obligatorie pentru acceptarea participării
sportivilor la antrenamente şi competiţii;
- Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Ministerul
Sănătăţii şi Colaborării Sociale, va elabora normele privind acordarea avizului
medical, necesar elevilor şi studenţilor, în vederea participării la lecţiile de
educaţie fizică;

145
- Sprijinirea activităţii şi dotarea cu aparatură specifică a reţelei unităţilor
de medicină din municipii/raioane şi a cabinetelor medicale organizate în cadrul
complexurilor sportive şi a şcolilor, liceelor, cluburilor sportive;
- Extinderea reţelei unităţilor de medicină sportivă, avîndu-se în vedere
dezvoltarea domeniului şi necesitatea acordării asistenţei medicale de specialitate
unui număr mai mare de practicanţi ai exerciţiilor fizice, de sportivi şi ramuri de
sport, pe întreg teritorilul ţării;
- Promovarea măsurilor de prevenire, control, precum şi de sancţionare a
persoanelor care încalcă prevederile legale în vigoare în materie de asistenţă şi
control medical în domeniul culturii fizice şi sportului;
- Desfăşurarea unei activităţi susţinute pentru excluderea utilizării
mijloacelor şi metodelor care prejudiciază sănătatea sportivilor şi etica sportivă.
În ajunul competiţiilor de responsabilitate majoră (Jocuri Olimpice,
campionate mondiale, europene), este necesară rezolvarea pozitivă a problemei
controlului antidoping al participanţilor într-un laborator cu dreptul de control
(licenţiat).
Crearea unui laborator naţional, luînd în consideraţie proporţiile cheltuielilor
necesare, se află în afara posibilităţilor noastre.
Medicina sportivă este complice natural şi obligatoriu al procesului educaţiei
fizice, sportului la toate nivelurile lui.
3. 6. Planificarea teritorială a dezvoltării culturii fizice şi sportului
În condiţiile economiei de piaţă, participarea directă a Guvernului şi
administraţiei publice locale în gestionarea programelor de dezvoltare a culturii fizice
şi sportului are un caracter limitat şi restrîns. De aceea planificarea teritorială are un
rol din ce în ce mai important în amplasarea investiţiilor, coordonarea acţiunilor de
dezvoltare a culturii fizice şi sportului şi orientarea populaţiei şi antreprenorilor.
Planificarea dezvoltării culturii fizice şi sportului are drept misiune:
- Elaborarea analizelor-diagnostic, identificarea şi delimitarea zonelor defavorizate
în acest domeniu;

146
- Realizarea programelor şi proiectelor de dezvoltare teritorială în vederea
atingerii obiectivelor prioritare;
- Programarea financiară, distribuirea resurselor în conformitate cu statutul
zonelor defavorizate şi pe principiul amplasării geografice;
- Evaluarea politicilor de dezvoltare a culturii fizice şi sportului;
- Îmbunătăţirea accesului la informaţie prin creşterea transparenţei procesului de
elaborare a programelor şi strategiilor de dezvoltare a culturii fizice şi sportului;
- Orientarea tuturor subiecţilor locali şi naţionali;
- Consolidarea parteneriatului structurilor zonale, societăţii civile,
antreprenoriatului, organelor administraţiei publice locale prin participare la
elaborarea şi implementarea documentelor de plan.
Planul Naţional de dezvoltare a culturii fizice şi sportului reprezintă un
document guvernamental de programare durabilă (pe termen de 10-15 ani) politicii
de dezvoltare în domeniu orientat spre realizare la nivel naţional, care stabileşte
principiile generale şi scopurile de dezvoltare, evidenţiează priorităţile şi analizează
situaţia social-economică, promovează măsuri pentru atingerea scopurilor şi
acumularea resurselor financiare necesare.
Programele teritoriale de dezvoltare a culturii fizice şi sportului se elaborează
pentru fiecare zonă ca documente ale politicii de dezvoltare zonală pe termen mediu
şi lung la nivel local, care identifică priorităţi, include proiecte şi setul de măsuri
specifice pentru implementarea politicii de dezvoltare a culturii fizice şi sportului în
teritoriul dat. Programele sînt elaborate de către consiliile de coordonare locale şi
aprobate de către Consiliul Coordonator Republican.
Programele locale de dezvoltare reflectă politica de dezvoltare a culturii fizice
şi sportului de termen mediu la nivel raional, care identifică priorităţile şi include
setul de măsuri specifice de dezvoltare a culturii fizice şi sportului.
Activităţile, acţiunile şi proiectele de dezvoltare a culturii fizice şi sportului vor
fi cuprinse de Planul Naţional de dezvoltare a culturii fizice şi sportului în Republica
Moldova. Merită a fi menţionat faptul, că unele acţiuni în secvenţă locală au fost deja
incluse în Programul Naţional «Satul moldovenesc».

147
Anual sau o dată la doi ani se vor include în programe speciale desfăşurarea:
- competiţiilor locale şi zonale la diferite ramuri de sport pe diferite categorii
de vîrstă,
- campionatelor republicane între şcolile, liceele şi cluburile sportive
pentru diverse categorii de vîrstă;
- jocurilor sportive ale elevilor;
- jocurilor sportive ale juniorilor;
- jocurilor sportive ale tineretului;
- jocurilor Universitare;
- Jocurilor Săteşti;
- spartachiadelor oamenilor muncii din oraşe şi municipii,
- jocurilor funcţionarilor publici din administraţia centrală şi locală,
- campionatelor republicane a sportivilor invalizi,
- campionatelor republicane a sportivilor veterani etc.
Competiţiile locale vor fi urmate de cele raionale şi zonale.
Pentru desfăşurarea competiţiilor zonale localităţile Republicii Moldova vor fi
grupate în 5 zone teritoriale:
1. Zona de Nord: Edineţ, Briceni, Donduşeni, Rîşcani, Glodeni, Soroca, Bălţi,
Făleşti, Floreşti, Sîngerei, Ungheni;
2. Zona Centru: Orhei, Rezina, Teleneşti, Şoldăneşti, Călăraşi;
3. Zona de Sud: Comrat, Cahul, Vulcăneşti, Ceadîr-Lunga, Cantemir, Taraclia,
Leova, Basarabeasca, Ştefan-Vodă;
4. Zona de Est: Tiraspol, Bender, Slobozia, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbniţa,
Camenca;
5. Zona municipiului Chişinău: Anenii Noi, Criuleni, Hînceşti, Străşeni,
Cimişlia, Ialoveni, (Dubăsari).

3.7. Imaginea sportului şi publicitatea sportivă


Imaginea sportului şi publicitatea sportivă vor contribui la:

148
- Păstrarea şi promovarea valorilor etice şi a principiilor fundamentale ale
sportului şi olimpismului în rîndul practicanţilor şi susţinătorilor sportului;

- Intensificarea activităţilor de informare publică de prevenire şi combatere a


faptelor care contravin spiritului de sportivitate;
- Combaterea violenţei, corupţiei şi dopajului în sport;
- Actualizarea şi completarea statutelor şi regulamentelor federaţiiloe sportive
naţionale şi ale celorlalte structuri sportive în vederea îmbunătăţirii stării disciplinare,
acordîndu-se prioritate măsurilor preventive, acţiunilor pentru combaterea faptelor
antisportive, promovării spiritului de fair-play şi a toleranţei în întreaga activitate
sportivă;
- Asigurarea unui cadru adecvat de organizare şi desfăşurare a activităţilor
sportive, a procesului de pregătire şi a competiţiilor, pentru valorificarea şi afirmarea
rolului educativ al sportului;
- Extinderea formelor şi mijloacelor de publicitate, de mediatizare a
evenimentelor sportive, care să prezinte laturile pozitive ale sportului, o imagine
corectă privind importanţa socială, valenţele educative şi morale ale acestuia, care să
stimuleze un curent de opinie favorabil practicării şi participării cetăţenilor la
activităţile sportive;
- Realizarea sistematică de acţiuni de promovare, în ţară şi peste hotare a
specificului, tradiţiilor şi realizărilor sportului moldovenesc, ca parte integrantă a
fenomenului cultural naţional şi mondial, precum şi pentru popularizarea
personalităţilor moldoveneşti care s-au afirmat pe plan olimpic şi mondial;
- Elaborarea şi editarea de publicaţii de specialitate şi de informare în domeniul
sportului, precum şi a unor lucrări tehnice şi beletristice cu tematică sportivă;
- Promovarea valorilor fundamentale ale olimpismului de către Academia
Olimpică din Republica Moldova;
- Înfiinţarea filialelor Academiei Olimpice din Republica Moldova în toate
raioanle ţării.

149
3.8. Relaţii şi schimburi internaţionale în domeniul culturii fizice şi
sportului
Activitatea internaţională în domeniul culturii fizice şi sportului este bazată pe
politica externă a Republicii Moldova. Direcţiile principale de activitate sînt:
- continuarea acţiunilor pentru dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu
forurile şi organismele Consiliului Europei, Uniunii Europene, ale altor organizaţii
mondiale şi participarea la manifestările organizate sub egida acestora;
- extinderea şi diversificarea relaţiilor de colaborare bilaterale şi multilaterale,
negocierea şi încheierea unor acorduri, înţelegeri, protocoale şi a altor documente de
schimburi sportive cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale din alte ţări,
care să contribuie la dezvoltarea sportuilui din ţara noastră şi la afirmarea sa pe plan
internaţional;

- promovarea intereselor sportului moldovenesc pe plan internaţional, în


activitatea federaţiilor, asociaţiilor şi a altor organizaţii sportive internaţionale prin:
- promovarea şi susţinerea unor reprezentanţi moldoveni în forurile de
conducere şi în comisiile organismelor internaţionale;
- promovarea şi susţinerea unor arbitri care să oficieze la competiţiile
olimpice, mondiale şi europene;
- participarea în activităţile organismelor şi organizaţiilor europene şi
mondiale îndreptate spre promovarea valorilor şi eticii sportului pentru
promovarea rolului femeii în sport şi eliminarea oricăror discriminări, care ar
afecta caracterul universal al practicii sportive;
- lărgirea ariei de colaborare sportivă cu Romînia şi Ukraina;
- dezvoltarea relaţiilor în domeniul culturii fizice şi sportului cu alte state şi a
cooperării regionale în Balcani şi în zona Mării Negre, Ţările Francofone,
Comunitatea Statelor Independente şi Ţările Baltice.

3.9. Implementarea politicii de stat privind dezvoltarea culturii fizice şi


sportului

150
Principalele acţiuni pentru implementarea politicii de dezvoltare a culturii
fizice şi sportului sînt:
- Elaborarea “Registrului Bazelor Sportive din Republica Moldova”, care va
include evaluarea situaţiei curente a tuturor edificiilor sportive atestate şi neatestate,
identificarea decalajelor interraionale şi a problemelor specifice zonale, precum şi
recomandări pentru stabilirea unui sistem eficient de dezvoltare a culturii fizice şi
sportului;
- Elaborarea şi adoptarea Planului naţional de dezvoltare a culturii fizice şi
sportului, a cadrului legal necesar, delimitarea zonelor de dezvoltare;
- Instituirea unui cadru instituţional adecvat (constituirea consiliilor de
coordonare la nivel naţional şi local), abilitat cu competenţe şi dotat cu
împuternicirile respective, care să asigure realizarea obiectivelor politicii de
dezvoltarea a culturii fizice şi sportului;
- Crearea Fondului pentru dezvoltarea culturii fizice şi sportului din Republica
Moldova, acordarea asistenţei tehnice pentru gestionarea lui şi atragerea resurselor
financiare;
- Elaborarea Programelor de dezvoltare a culturii fizice şi sportului pentru
fiecare localitate, în care se vor identifica priorităţile de dezvoltare, proiectele şi
măsurile specifice zonei;
- Elaborarea metodologiei de estimare a potenţialului de dezvoltare a culturii
fizice şi sportului în localităţile republicii şi de identificare a zonelor defavorizate în
conformitate cu standardele europene;
- Perfecţionarea mecanismului de interacţiune a autorităţilor centrale cu cele
locale prin delegarea către ultimele a responsabilităţii pentru situaţia social-
economică din teritoriu, precum şi acordarea împuternicirilor de a o influenţa;
- Transmiterea în administrarea autorităţilor publice locale a acelei părţi a
patrimoniului public (edificii, stadioane, terenuri sportive etc.), care ar contribui la
creşterea potenţialului sportiv în teritoriul dat;
- Impulsionarea activităţii economice în domeniul sportului (crearea
infrastructurii sportive de asanare, producerea mărfurilor şi echipamentelor sportive

151
autohtone, înfiinţarea parcurilor de divertisment şi show sportiv, prestarea serviciilor
etc.), sprijinirea acestor activităţi prin atragerea investiţiilor, inclusiv de peste hotarele
ţării;
- Sporirea capacităţii municipiilor şi raioanelor de a-şi susţine procesul de
dezvoltare prin sprijinirea comunităţilor locale în crearea propriilor mecanisme de
soluţionare a problemelor în teritoriu;
- Încurajarea cooperării între localităţi şi zone prin promovarea diferitor forme
de cooperare internă şi externă - cu comunităţile altor state, impulsionarea procesului
de colaborare în cadrul competiţiilor sportive internaţionale.

3.10. Procesul de evaluare şi monitorizare

Implementarea activităţilor de dezvoltare a culturii fizice şi sportului necesită o


evaluare, care se poate realiza prin efectuarea monitorizării. Prin monitorizare se
înţelege activitatea de:
- Supraveghere a procesului de implementare a programelor şi proiectelor de
dezvoltarea a culturii fizice şi sportului;
- Evaluarea atingerii obiectivelor politicii de dezvoltare a culturii fizice şi
sportului;
- Evaluarea pregătirii şi dezvoltării fizice a diferitor categorii ale populaţiei, în
primul rînd, a copiilor, juniorilor şi tineretului;
- Raportare privind rezultatele evaluării;
- Elaborare a recomandărilor pentru obţinerea rezultatelor preconizate în
implementarea politicii de dezvoltare a culturii fizice şi sportului.
Monitorizarea implementării programelor şi proiectelor de dezvoltare a culturii
fizice şi sportului se va efectua în scopul:
- Reactualizării politicii de dezvoltare a culturii fizice şi sportului;
- Evaluării utilizării resurselor acordate, a rezultatelor obţinute şi impactului
asupra problemelor identificate;

152
- Depistării devierilor de la planurile de acţiuni şi iniţierii măsurilor de
corectare şi ajustare.
Avînd în vedere importanţa procesului de monitorizare şi misiunea sa, obligaţia
de executare va reveni Consiliului Coordonator Republican. Pentru realizarea acestei
responsabilităţi, CCR va putea solicita asistenţa unor organizaţii sau experţi naţionali
şi internaţionali, precum şi asistenţa consiliilor municipale/raionale.
Pentru evaluarea politicilor de dezvoltare a culturii fizice şi sportului, a
programelor adoptate, vor fi utilizaţi un şir de indicatori, care pot fi clasificaţi în patru
categorii principale:
- Indicatori de dezvoltare care vor ilustra nivelul de dezvoltare socio-
economică a localităţilor, fiind un punct de plecare pentru definirea programelor de
dezvoltare a culturii fizice şi sportului;
- Indicatori financiari care vor identifica resursele alocate pentru fiecare
componentă a Programului Naţional de dezvoltare a culturii fizice şi sportului;
- Indicatori de rezultativitate utilizaţi pentru evidenţierea rezultatelor
programelor implementate;
- Indicatori de impact care ar reflecta gradul de realizare a obiectivelor
proiectelor, programelor şi a politicii de dezvoltare a culturii fizice şi sportului în
general, identificînd modificările apărute în indicatorii de dezvoltare.
În alegerea indicatorilor se va avea în vedere că pentru obţinerea informaţiei
relevante sînt importante atît calitatea datelor, care vor trebui să fie obiective şi
precise, cît şi simplitatea lor, în sensul selectării unor indicatori uşor de înţeles, cu
definiţii clare.
Evaluarea implementării programelor de dezvoltare a culturii fizice şi sportului
se va efectua de către Consiliul Coordonator Republican, inclusiv prin intermediul
autorităţii centrale de specialitate din domeniul culturii fizice şi sportului. De regulă,
monitorizarea este un proces în continuă derulare, care se finalizează printr-un raport
de evaluare cu o anumită periodicitate. În baza evaluării efectuate, CCR va prezenta
anual Guvernului Republicii Moldova un raport de evaluare, în baza căruia se vor

153
adopta recomandări de ajustare a programelor de dezvoltare a culturii fizice şi
sportului în republică.
O dată la patru ani va fi organizat Congresul Republican al lucrătorilor din
cultura fizică şi sport, făcîndu-se un bilanţ al activităţii şi trasîndu-se sarcinile pentru
următoarea perioadă de timp.
Pentru asigurarea bunei funcţionări a mecanismului de monitorizare ar fi
binevenită stabilirea tuturor elementelor concrete ale procesului de monitorizare (care
ar include obiectul, procedurile şi termenele de efectuare a monitorizării) prin
recomandări metodologice adoptate prin hotărîre de guvern.

154
BIBLIOGRAFIA

1. Cîrstea Gh. Educaţia fizică. Teoria şi bazele metodicii. - Bucureşti:


A.N.E.F.S.. 1996.
2. Firea E. Metodica educaţiei fizice. - Vol. 1. II. - Bucureşti: IEFS. 1984.
3. Фурманов А.A. Юспа М.Б. Оздоровительная физическая культура:
Учебник. — Мы.: Тесей. 2003.
4. Фурманов А.Ă.. Юспа М.Б. Физическая культура трудящихся. - Мн.:
Полымя, 1981.
5. Матвеев Л.П.. Новиков А.Д. Теория и методика физического воспитания.
- В 2-х т. - М.: Физкультура и спорт. 1976.
6. Теория и методика физическоăо воспитания. - В 2-х т. / Пол ред. Т.Ю.
Круцевич. - Киев: Олимпийская литература, 2003.
7. Теория и методика физической культуры: Учебник / Под ред. Ю.Ф.
Курамшина. - М. Советский спорт. 2003.

155