MINISTERUL EDUCAŢIEI

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

BUCUREŞTI

LUCRARE METODICO - ŞTIINŢIFICĂ

PENTRU

OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
LECT.UNIV.DR. TICALĂ LAURENȚIU

CANDIDAT:
PROF. TĂNASE IONUȚ

BUCUREȘTI
2021
 TEMA LUCRĂRII:

OPTIMIZAREA VITEZEI LA COPIII

DE 11-12 ANI PRACTICANȚI AI
POLOULUI PRIN MIJLOACE
SPECIFICE

2
 PLANUL LUCRĂRII

Cap. 1 INTRODUCERE……………………………………………………..4
1.1. Importanţa și actualitatea temei de cercetare………………………………….4
1.2. Motivarea alegerii temei……………………………………................................7

Cap. 2 FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ A TEMEI..........................11

2.1. Viteza - capacitatea motrică condiţională..........................................................11
2.1.1. Definiţia şi formele de manifestare a vitezei.............................................14
2.1.2. Factorii care condiţionează dezvoltarea vitezei........................................15
2.1.3. Bazele fiziologice și biochimice ale vitezei.................................................16
2.2. Metodele de educare a vitezei............................................................................. 17
2.3. Modalităţi de evaluare a vitezei...........................................................................20
2.4. Particularităţile dezvoltării vitezei la elevii de 11-12 ani...................................26

Cap. 3 PARTICULARITĂŢILE MORFOLOGICE,

FUNCŢIONALE, PSIHOLOGICE ŞI MOTRICE
ALE ELEVILOR DE 11-12 ANI…………………………………27
3.1. Particularităţile dezvoltării somatice…………………………………………..30
3.2. Particularităţile funcţionale…………………………………………………….32
3.3. Particularităţile dezvoltării psihologice………………………………………..34
3.4. Considerații metodice…………………………………………………………...35

Cap. 4 ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII………39

4.1. Scop, ipoteză şi metode folosite în cercetare…………………………………...39
4.2. Studiu experimental privind optimizarea dezvoltării vitezei la elevii de 12 -
14 ani .......................................................................................................................................42
4.2.1. Condiţiile de desfăşurare a experimentului (loc de desfăşurare, eșantioane
folosite în cercetare, sistemele de acționare.......................................................43
4.2.2. Probele de evaluare............................................................................................. 45
4.2.3. Recoltarea şi prezentarea datelor.......................................................................

Cap. 5 ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR..............47

5.1. Analiza şi interpretarea rezultatelor obţinute la testarea iniţială şi testarea
finală la grupa experiment...................................................................................
5.2. Analiza şi interpretarea rezultatelor obţinute de grupa de experiment şi
grupa de control la evaluarea finală.................................................................

Cap. 6 CONCLUZII.......................................................................................58

Bibliografie............................................................................................59

3
 CAP. 1 INTRODUCERE

1.1. IMPORTANȚA ȘI ACTUALITATEA TEMEI DE CERCETARE

Activităţile motrice cu caracter formativ-educativ se confruntă cu pericole şi provocări

nou-apărute, care au impus acest gen de acţiune:
1. statisticile asupra stării de sănătate a populaţiei, cu deosebire a populaţiei tinere,
evidenţiază creşteri îngrijorătoare ale ratei morbidităţii, sedentarismul şi obezitatea, în special,
constituindu-se drept factori favorizanţi în apariţia diferitelor afecţiuni fizice şi psihice;
2. perspectivele unei sănătăţi precare şi diminuarea capacităţii motrice a populaţiei pun
în pericol dezvoltarea economică durabilă şi siguranţa naţională;
3. diminuarea percepţiei asupra rolului formativ al educaţiei fizice şi sportului,
reflectată în reducerea numărului de lecţii de educaţie fizică din curriculum nucleu, pentru
anumite categorii de elevi, şi a timpului alocat practicării sportului; 
4. reducerea alarmantă a numărului de copii şi tineri care practică sportul, sub diferite
forme;
5. scăderea performanţelor sportive ale României pe plan internaţional, mai ales în
competiţiile majore - Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene;
6. lipsa de consecvenţă în aplicarea legislaţiei în vigoare privind educaţia fizică şi
sportul, precum şi dizarmonia punctelor de vedere ale factorilor de decizie (ministere, agenţii
etc.);
Practicarea exerciţiilor fizice este un stimul pentru procesele fiziologice din organismul
omului şi îndeosebi schimbul de substanţe care are un rol foarte important pentru organism
deoarece în acest proces are loc hrănirea celulelor şi eliminarea substanţelor toxice din ele,
ceea ce duce la purificarea organismului.
Importanța activității fizice, efectul ei asupra organismului în pregătirea tinerilor și
exercițiul fizic au fost descrise ca mijloace de bază ale educației fizice. Primele generalizări
cu privire la practicarea exercițiului fizic sunt semnalate în cultura popoarelor antice. În
”Vedele”, cartea sfântă a hindușilor, cea mai veche dovadă a culturii indiene, se subliniază
necesitatea practicării exercițiului fizic.
Din nefericire, marcat de tehnologia modernă, de lumea virtuală care l-au înlănţuit în
spaţiul închis al locului de muncă sau al casei, omul contemporan s-a depărtat de natură, de
arenele sportive. Faptul că mulţi copii „practică” astăzi diferite ramuri sportive pe calculator,
în timp ce sunt „scutiţi” de către părinţii excesiv de protectori de orele de educaţie fizică

4
desfăşurate în şcoală reprezintă un fenomen social real şi deosebit de primejdios. Această
realitate constituie un semnal de alarmă pentru toţi factorii implicaţi în procesul de formare a
tinerei generaţii. De aceea, cercetătorii din domeniul psihologiei sportului au un rol esenţial
nu doar în conturarea unor concepte şi metodologii specifice, ci şi în readucerea în atenţia
societăţii a celebrului dicton al lui Juvenal: „Mens sana in corpore sano”.
Timpul petrecut în faţa calculatorului şi a televizorului creşte direct proporţional cu
vârsta, iar timpul petrecut în aer liber scade odată cu înaintarea în vârstă. Este îngrijorător
faptul că în zilele de vacanţă, în zilele de la sfârşitul săptămânii, elevii stau în faţa
calculatorului şi a televizorului peste 10 ore, de cele mai multe ori fiind asistaţi de către
părinţi, cu care vizionează nu numai emisiuni potrivite vârstei lor.
Din diverse motive, copiii preferă să stea în casă în detrimentul activităţilor în aer liber,
iar cei care nu au calculator în casă preferă să-şi petreacă timpul liber în cluburi sau la
prieteni. Foarte rar ies însoţiti de părinţi la plimbare în aer liber sau practică împreună cu
părinţii exerciţii fizice.
Este bine ştiut că, educaţia fizică desfăşurată atât la nivel de învăţământ primar cât şi
la nivel de învăţământ gimnazial, liceal sau chiar universitar îndeplineşte un rol deosebit în
procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii copilului. Specialiştii din domeniul psiho-
pedagogic recunosc valenţele formative în plan biologic, motric, psihic şi social ale acestei
discipline.
Putem afirma că societatea românească, din cauza nivelului de educaţie redus, dar şi
din cauza greutăţilor financiare cu care se confruntă, are o poziţie rigidă, de indiferenţă sau
chiar de respingere faţă de necesitatea practicării zilnice a exerciţiilor de mişcare, de
întreţinere, motivând de cele mai multe ori lipsa timpului necesar ori greutăţile de ordin
material cu care se confruntă.
Revoluţia ştiinţifică şi tehnică contemporană a influenţat profund modul nostru de a
gîndi şi de a trăi.
Industrializarea, progresul tehnic accelerat, urbanizarea, creşterea impetuoasă a
proceselor economice şi social-culturale modifică simţitor modul de viaţă şi de muncă al
oamenilor.
În zilele noastre, alături de binefăcătoarele daruri oferite de evoluţia tehnicii şi de
avantajele unei vieţi civilizate (creşterea nivelului de trai, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi
de igienă, a confortului etc), se afirmă şi factori cu consecinţe şi influenţe care acţionează
negativ asupra sănătăţii.

5
 Modernizarea progresivă a producţiei prin creşterea la un înalt grad a automatizării şi
mecanizării, precum şi mijloacele multiple cu un grad de comoditate pe care viaţa şi confortul
secolului nostru le pun la dispoziţia omului, îl eliberează tot mai mult de efortul fizic, dar îi
solicită, în schimb, un mare consum al resurselor intelectuale, o suprasolicitare nervoasă. Atît
munca sedentară, cît şi inactivitatea fizică continuă frecvent şi în timpul liber, ca urmare a
comodităţii în care mulţi se complac, îndepărtează omul de sursele naturale ale menţinerii
sănătăţii, de natură, de mişcare, de activitatea fizică - factori esenţiali pentru întreţinerea vieţii
şi a unei dezvoltări armonioase.
- Exerciţiul fizic are asupra corpului şi mai ales asupra aparatului locomotor importante
influenţe morfo-genetice şi fiziologice, primele determinând forma şi structura corporală, iar
celelalte funcţionalitatea sistemelor organice.
- Efortul fizic activează funcţiile nutritive ale organismului. Sub influenţa exerciţiilor
fizice, circulaţia sângelui în abdomen este mai activă; glandele digestive secretă cantităţi mai
mari de substanţe necesare prelucrării alimentelor; reglarea proceselor mecanice şi chimice
din stomac şi intestin se îmbunătăţeşte simţitor.
- Exerciţiile fizice stimulează procesele de nutriţie, activizează metabolismul
(transformările) tuturor substanţelor energetice. În timpul efortului, musculatura – considerată
ca principalul organ al metabolismului – angrenează pînă la 90-95% din procesele metabolice.
- Exerciţiul fizic influenţează în acelaşi timp atât sistemul nervos cât şi viaţa psihică a
omului.
- Efortul fizic bine condus stimulează activitatea intelectuală. Cele mai multe exerciţii
fizice se însoţesc de stări emoţionale, care imprimă caractere pozitive şi bună dispoziţie
asupra întregii stări psihice; în acest fel se contribuie la întărirea caracterului şi perfecţionarea
personalităţii.
- Exerciţiul fizic generează şi efecte cu caracter profilactic (preventiv) şi terapeutic,
datorită influenţelor favorabile pe care le are asupra diverselor aparate şi sisteme ale
organismului.
Aşadar, la toate vîrstele, exerciţiile fizice şi sportul practicate sistematic perfecţionează
deprinderile de mişcare, îmbogăţesc aptitudinile, măresc randamentul activităţii fizice şi
intelectuale, călesc organismul. Forţa, rezistenţa, îndemânarea reprezintă calităţi motrice şi
cerinţe de seamă în foarte multe profesii şi chiar în viaţă, ele dezvoltându-se prin practicarea
exerciţiilor fizice şi sportului.
Un program de exerciţii fizice şi de mişcare, adaptat fiecărei vârste şi practicat raţional,
după o metodă bine precizată şi cu regularitate, zi de zi, este o chestiune de voinţă, de

6
autodisciplină, de educaţie, care contribuie la asigurarea funcţionării normale a tuturor
organelor şi sistemelor corpului, aducând armonie în funcţiile organismului, o întărire
fiziologică şi o creştere a capacităţii de luptă împotriva îmbolnăvirilor.
În acest context, timpul liber, modul cum acesta este folosit are o importanţă deosebită.
Timpul liber trebuie să ajute, prin felul cum este organizat, pe de o parte, la recuperarea
efortului din activitatea obişnuită, pe de altă parte, la echilibrarea, la compensarea lipsei de
mişcare din timpul afectat ocupaţiei profesionale.
Schimbările propuse de reforma învățământului românesc sunt mult mai mult necesare
și cer în esență trecerea de la un învățământ informativ la unul formativ. În domeniul
educației fizice și sportive școlare acest lucru se manifestă printr-o abordare specifică a
metodelor de predare ca și a formelor de organizare a activității pe de-o parte și pe de altă
parte, printr-o regândire a conținutului instruirii.
Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și
armonioasă a individualității umane, în formarea unei personalități autonome și creative.
În formarea personalității umane, printre finalități, un loc important îl are educația
fizică, obiectul școlar căruia, pe lângă sarcinile de ordin educativ îi revine obligația de a
contribui activ la dezvoltarea armonioasă, la menținerea sănătății, la creșterea capacității de
efort a tinerei generații, pentru a putea face față cerințelor tot mai crescute de noua societate în
care au intrat.
Gândirea celor mai eficiente mijloace pentru educarea calităților motrice în orele de
educație fizică devine un domeniu de mare prioritate, iar inovațiile în cadrul acestui domeniu
nu pot duce decât la perfecționarea metodicii și îmbogățirea conținutului instruirii.
Lucrarea de față își propune să depisteze mijloacele care pot duce la eficientizarea
educării vitezei, sub toate aspectele ei, cu ajutorul mijloacelor educației fizice școlare și să
evidențieze noi abordări și mijloace în educarea acestei calități.

1.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Educația fizică și sportul are un rol definitoriu în dezvoltarea atât fizică, cât şi
intelectuală a fiecărei persoane încă din copilărie.
Prin practicarea exercițiilor fizice, se asigură formarea de cunoştinţe, deprinderi
practice şi intelectuale, precum şi însuşirea de valori etice, care contribuie la dezvoltarea
capacităţii de integrare socială a individului.
În această perioadă corpul copilului trece prin multe schimbari din punct de vedere
fiziologic și anatomic. Aceasta produce atât discomfort fizic, cât şi trăiri de neîncredere,

7
rușine, excitație sau inhibiție, ambivalență, incertitudine, astfel activităţile fizice au rolul de a
ajuta la armonizarea corpului, fiind şi o modalitate eficientă și plăcută de descărcare a
tensiunii.
Acestea totodată participă la dezvoltarea propriei personalităţi şi promovează pe larg
un mod sănătos de viaţă, care reprezintă o alternativă sănătoasă a unor activităţi ce devin în
ultimul timp obişnuinţă pentru majoritatea tinerilor.
Astfel, acesta implică stoparea relativă a unor activităţi precum privitul în exces la
televizor, jocurile la calculator, consumul de alcool, ţigări sau narcotice, activități care se
manifestă pe larg în rândul tinerei generaţii.
Urmărind evenimentele, apare adesea o întrebare pusă frecvent de către părinţi: ,,Cum
ajutăm copilul să aleagă un drum bun şi să nu se rătăcească pe unul periculos?” Deşi, iniţial,
un răspuns corespunzător ar părea dificil de găsit, totuşi abilităţile morale, intelectuale sau
fizice, apar încă din copilarie, atunci fiind absolut necesară şi altoirea dragostei pentru sport
de către părinţi pentru proprii copii. Atunci, copilul începe să devină independent în acţiunile
pe care le manifestă şi nu are nevoie de susţinerea fizică a părinţilor. Anume această perioadă,
este perioada şcolară mică, 8-10 ani, când copilul este destul de dezvoltat fizic pentru a putea
avea o relație cu un antrenor, şi pentru a practica un anumit sport.
Copilul deja nu mai este dependent de părinți şi se poate cu usurință integra într-un nou
colectiv, al colegilor care fac același sport. Unii reuşesc ei singuri să aleagă un sport, să-şi
dorească practicarea acestuia, să anunţe părinţii, să reușească să ajungă la antrenamente, pe
când alții, fiind ușor influenţaţi și neavând încă un concept propriu cu privire la ceea ce îşi
doresc, au nevoie de adulţi care să le altoiască dragostea pentru sport, să îi ajute în stabilirea
relaţiei cu antrenorul si cu sportul respectiv.
Problema se pune atunci când părinţii celor din urmă nu sunt atât de cointeresaţi ca
copilul lor să practice un mod sănătos de viaţă şi devin indiferenţi faţă de activităţile acestuia.
Astfel, pe fundalul acestei lipse de suport, mulţi copii sunt atraşi pe drumuri greşite fie de
către prieteni, fie chiar de proprii părinţi.
Astfel devine primordială promovarea spre practicare a unei anumite probe sportive de
către copil, atunci când acesta poate desfășura o astfel de activitate reuşind să posede anumite
aptitudini în ramura dată.
Copiii, de multe ori îşi manifestă dorinţa de a practica anumite genuri de sport, în
cazul nostru poloul, fie pentru că există cineva în apropiere care le practică, fie pentru că le-au
vazut la televizor sau în altă parte. Astfel, se conturează tinere talente care fie se descurcă
foarte bine cu înotul, sau sunt tentați de dans, patinaj, fotbal şi atletism, ceea ce le permite pe

8
viitor nu numai să îşi promoveze un mod sănătos de viaţă ci şi să facă sport de performanţă.
Dacă aceasta se realizează, înseamnă că există un interes şi o plăcere pentru aceste activităţi şi
şansele de a continua promovarea unui mod sănătos de viaţă încă din copilărie în rândul
tinerei generaţii sunt destul de mari.
Din Cartea albă privind sportul şi recomandările Consiliului Europei reiese
că ,,pentru relansarea activităţii de educaţie fizică şcolară şi universitară din România, atât de
lovite în ultimii ani, profesorii şi toţi factorii decizionali implicaţi trebuie să îndeplinească
cerinţele de calitate ale unui învăţământ modern, european”. Aceste cerinţe analizează şi
previzionează evoluţia activităţilor fizice şi sportului în raport cu starea de sănătate a
populaţiei Uniunii Europene pe diferite categorii de vârstă/afecţiuni şi propune soluţii practice
concrete pentru „relansarea” educaţiei fizice şi sportului şcolar, adaptabile tuturor ţărilor din
Uniunea Europeană. Soluţiile propuse corespund şi realităţii şcolii româneşti și sunt aplicabile
şi cu efecte imediate, dintre acestea amintim:
● să se alterneze practicarea activităţilor sportive competitive cu cele pentru recreere,
divertisment, care acoperă în principal opţiunile de mişcare şi nevoile de formare profesională
ale elevilor şi studenţilor şi, nu în ultimul rând, promovarea activităţilor sportive care vizează
principiile olimpice;
Raportul trasează direcţiile de urmat pentru factorii implicaţi în educaţie, recomandând
următoarele măsuri:
● recunoaşterea obezităţii drept o boală cronică pentru a se împiedica discriminarea
persoanelor obeze şi pentru a reduce numărul de elevi şi studenţi afectaţi de aceasta;
● prevederea de fonduri suficiente şcolilor şi universităţilor pentru a asigura elevilor şi
studenţilor un regim de viaţă echilibrat, să ofere suficiente facilităţi pentru a se angaja în
activităţi fizice şcolare şi extraşcolare, inclusiv activităţi turistice;
● să se ofere facilităţi de practicare a activităţilor fizice şi sportului, preponderent în aer liber,
în scop profilactic şi pentru integrarea socioprofesională;
● să se urmărească creşterea atractivităţii orelor de educaţie fizică prin dezvoltarea
infrastructurii şi introducerea unor strategii didactice centrate pe elev/student, bazate pe
opţiunile şi posibilităţile lor;
● să se asigure condiţii materiale acceptabile de practicare a exerciţiului fizic sub toate
formele de manifestare.
Din raport putem sintetiza faptul că timpul alocat sportului şi educaţiei fizice în şcoală
şi universitate este redus, acest lucru datorându-se mai multor cauze, dintre care specialiştii
europeni menţionează trei: indiferenţa politică, infrastructura şi noile tehnologii, iar starea de

9
sănătate a naţiunilor trebuie să fie o problemă prioritară pentru toate politicile guvernamentale
privind învăţământul şi sistemul public de sănătate.
Unul din motivele principale pentru care am ales această temă este faptul că sunt
antrenor de polo pe apă de 12 ani și am conștientizat faptul că pentru a realiza performanțe
superioare trebuie dezvoltată viteza, mai ales la vârstă fragedă, și pentru aceasta am dorit
efectuarea unui experiment prin care să răspundem științific la această provocare. De
asemenea, am dorit să validez științific o serie de mijloace pe care eu le folosesc frecvent în
activitatea mea.

10
CAP.2 FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ A TEMEI

2.1. VITEZA - CAPACITATE MOTRICĂ CONDIȚIONALĂ

2.1.1. DEFINIȚIA ȘI FORMELE DE MANIFESTARE A VITEZEI
Omul modern este obișnuit să raporteze orice acțiune sau mișcare la timpul necesar
realizării ei, cautând din ce în ce mai mult reducerea intervalului de timp necesar pentru o
acțiune sau alta.
Viteza mișcărilor omului a suferit modificări esențiale de-a lungul mileniilor. Abia în
ultimul secol, în urma unei pregătiri din ce în ce mai științifice, omul a reușit să-și
îmbunătățească performanțele privind viteza actelor sale motrice.
Lupta cu sutimile și zecimile de secundă continuă nu numai la alergare, ci și la înot,
patinaj și la alte ramuri de sport și nu numai în ceea ce privește viteza de deplasare, ci și sub
alte forme de manifestare a vitezei.
În definirea științifică a vitezei există un consens între autorii care au studiat-o și
definit-o.
De exemplu N.G.Ozolin definește viteza ca fiind „capacitatea de a executa rapid
mișcările”. Autorii I.Koltai și L.Nadoli înteleg prin viteză „capacitatea de a îndeplini o sarcină
motrică într-un interval de timp minim în care nu apare oboseala”.
Contribuția teoreticienilor romani nu este de neglijat, Ghe. Mitra și Al. Mogoș
caracterizează viteza prin „iuțeala(rapiditatea) cu care se efectuează acțiunile motrice în
structurile ei, combinările cele mai diverse”.
Viteza se manifestă sub forme și aspecte diferite însa totdeauna una din formele de
manifestare a vitezei are o pondere mai mare în realizarea câtului motric respectiv.

Formele de manifestare a vitezei

Formele de manifestare a vitezei sunt:
- viteza de reacție
- viteza de execuție
- viteza de repetiție
- viteza de deplasare
Viteza de reacție sau timpul de latență a reacției motrice este timpul care se scurge de la
perceperea unui obiect, a unui fenomen, până la declanșarea acțiunii de răspuns.

11
 Reacțiile motrice pot fi simple sau complexe. În cazul reacției simple avem de-a face cu
răspunsuri elaborate(însușite) la excitanți cunoscuți. Reacția complexă implică elaborarea
răspunsurilor – alegerea, combinarea, corectarea acestora. Acțiunea de răspuns este
selecționată din mai multe acțiuni posibile. Ea nu a fost selecționată în prealabil în aceeași
relație cu semnalul.
În domeniul educației fizice școlare, viteza de reacție este implicată în: orientarea în
spațiu și timp (acțiunile de front și formație, unele ștafete și jocuri „Găsește-ți locul”, „Crabii
și creveții”, etc.), traseele aplicative, jocuri sportive, etc.
Din studiile efectuate referitor la această formă de bază a manifestării vitezei rezultă:
- indicii vitezei de reacție nu corelează cu indicii celorlalte forme de manifestare a vitezei
- în cazul reacțiilor simple, se constată un grad mare de transfer
- viteza de reacție nu este identică pentru toate segmentele corpului, membrele superioare
prezentând indicii cei mai ridicați de viteză de reacție.
Timpul de reacție în medie este de 180m/s din care aproape 50% aparține analizei și
sintezei. La sportivii olimpici au fost găsite valori cuprinse între 140-160m/s. Selecția
viitorilor sportivi trebuie să se facă în funcție de dotarea lor genetică.
Pentru antrenarea vitezei de reacție se recomandă exerciții cu solicitare masivă,
explozive și în condiții diferite de mediu.
Viteza de execuție, denumită după Zatiorski și Ozolin, definesc viteza de execuție ca
fiind iuțeala cu care se execută o acțiune motrică singulară, unitară ca structură motrică.
Este determinată în mod deosebit, în unele sporturi cu structuri motrice aciclice: sărituri,
aruncări, slalom schi, elemente de gimnastică. În majoritatea acțiunilor motrice trebuie
asigurat un raport optim între forță și viteză. Timpul de manifestare este de 50-60 m/s (lovirea
mingii, aruncarea suliței, ciocanului).
Viteza de repetiție - constă în frecvența de execuție a actelor motrice într-o unitate de
timp. Este implicată în acțiunile motrice care au în structura lor mișcări ciclice ce se repetă
într-o succesiune rapidă într-un termen limitat - alergări de marș, cadenta pașilor. Această
formă de bază a vitezei se manifestă corelat cu forța și rezistența.
Viteza de deplasare - este considerată suma celorlaltor viteze – viteza generală. Este de
fapt cea mai obiectivă componentă a vitezei. Viteza de alergare este produsul între frecvența
pașilor și lungimea pasului. Frecvența este cea mai importantă.
Formele de manifestare a vitezei asociate cu alte calități motrice
Cu toate că doar trei forme de manifestare au ca suport funcțional unele procese care se
diferențiaza, acestea, în foarte multe situații, nu se manifestă independent una de cealaltă. În

12
efectuarea unor acțiuni motrice, formele de manifestare ale vitezei se corelează acționând
simultan sau într-o anumită succesiune. Totodata unele caracteristici ale efortului determină
combinarea formelor de manifestare ale vitezei cu celelalte calități motrice:
- viteza în regim de forță
- viteza în regim de elasticitate
- viteza în regim de rezistență
- viteza în regim de îndemanare.
Aceste premise teoretice, dar și experiența practică dobândită au condus la concluzia că
se acționeaza mai eficient pentru dezvoltarea vitezei atunci când se folosesc sisteme de
acționare care acționeaza cu toate formele ei de manifestare.
Totodată trebuie să se țină seama că dezvoltarea vitezei se realizează în mare măsură și
pe fondul dezvoltării celorlaltor calități motrice și de acea mijloacele specifice pentru
dezvoltarea acestei calități trebuie asociate și cu mijloacele nespecifice care să asigure și
dezvoltarea celorlaltor calități motrice.
Viteza în regim de forță - între viteza mișcării și mărimea încărcăturii există o relație
invers proporțională, viteza crescând odată cu învingerea rezistenței interne. Crescând forța se
învinge mai ușor această rezistență.
Viteza în regim de elasticitate - o bună elasticitate musculară reduce frânarea mișcării de
către mușchii antagoniști, iar în cazul vitezei de alergare se asigură câștigarea terenului în
centrul fileului.
Viteza în regim de rezistență - pentru a menține tempoul rapid, la nivel maxim de
manifestare a capacității de viteză, pe o durata mai lunga este necesară o anumită rezistență
specifică. Probele de viteză care se efectuează peste 5-6s implică acest cuplu viteza-rezistența.
Viteza în regim de îndemânare - acest factor limitativ trebuie analizat în strânsă
dependență cu nivelul tehnicii de execuție a acțiunii motrice.
Pe de altă parte, coordonarea excitației și inhibiției vor asigura o cooperare eficientă a
tuturor funcțiilor implicate în acțiune.

13
 2.1.2. FACTORII CARE CONDIȚIONEAZĂ DEZVOLTAREA
VITEZEI

Dezvoltarea vitezei și a formelor de manifestare a acesteia este condiționată de mai mulți

factori: fiziologici, biochimici, psihici și într-o anumită măsură morfologici.
Factorii fiziologici
Important în determinarea vitezei este mobilitatea proceselor nervoase corticale,
alternarea rapidă în centrul cortical al execuției și inhibiției.
Această mobilitate a proceselor nervoase este înnăscută, ereditară, poate fi perfectibilă
ulterior. Tot ca factori care condiționează viteza mișcărilor mai sunt considerați:
excitabilitatea mușchiului, gradul de receptivitate, respectiv viteza proprie a mușchiului.
La fel de importantă este și viteza de transmitere a impulsurilor nervoase care sunt
condiționate de: timpul de transmitere a impulsului de către sistemul nervos central, timpul de
transmitere a impulsului către organele efectoare (mușchi), timpul necesar activizării
organelor efectoare (excitantul mușchiului și aparitia reacției de răspuns), capacitatea de
concentrare (mobilizarea excitabilității sistemului nervos central) implică menținerea
constantă a vitezei.
Factorii morfologici
Până nu demult, în viziunea specialiștilor, organismul apt pentru dezvoltarea mișcării
rapide o prezenta „subiectul” cu membre inferioare lungi. Practica și cercetările au demonstrat
că acest criteriu morfologic nu prezintă importanță decât într-o mică măsură.
Probele de viteza de la marile competiții sunt câștigate de sportivi care sub aspectul
morfologic se prezintă sub cele mai diferite aspecte.
Factorii psihici
O importanță deosebită pentru viteză o are capacitatea de concentrare a voinței, aspectul
deplin perfectibil în procesul de pregătire a elevilor.
Factorii biochimici
Se știe că mușchiul are o structură neomogenă, conține fibre albe-rapide, fibre roșii-lente
sau tonice și fibre intermediare-mixte.
Pentru viteză sunt caracteristice fibrele albe care conțin multe miofibrile necesare
contracției și sunt bogate în ATP, CP și glicogen.
Aceste substanțe, ATP și CP sunt considerate macroenergice. Prin descompunerea lor se
eliberează o cantitate mare de energie.

14
 Sportivii de viteză au în structura mușchilor lor aproape 80-90% fibre albe. Se pare că ne
naștem cu această structură diferențiată a mușchiului. Se pune problema în ultimul timp dacă
antrenamentul de viteză poate transforma fibrele lente în fibre rapide. Rezultatele sunt parțial
pozitive, mai ales la sportivii supuși unor eforturi supra-maximale timp îndelungat.

2.1.3. BAZELE FIZIOLOGICE ȘI BIOCHIMICE ALE VITEZEI

În cadrul diverselor mișcări, viteza se manifestă sub formă și aspecte diferite, însă
întotdeauna una dintre ele este dominantă în realizarea actului motric. Se deosebesc
următoarele forme de manifestare a vitezei:
- viteza de reacție, sinonimă cu tipul de reacție sau perioada latenta a reacției motrice
elementare
- viteza de execuție a unor mișcări mai complexe sau a unei faze dintr-o mișcare complexă ce
caracterizează o ramură sau probă
- viteza de repetiție, prezentă în efectuarea unor acte motrice ciclice, de exemplu, frecvența
pașilor în unitatea de timp
- viteza de deplasare sau viteza integrală care se manifestă de obicei în conditiile specifice
unor ramuri sau probe cum sunt: alergările de viteză, viteza elanului sau a jucătorului pornit la
contraatac
- viteza de opțiune, manifestată prin alegerea rapida a variantei optime de răspuns la acțiunile
adversarului, care exprimă inteligența sportivului în unele ramuri de sport. Iar în jocurile
sportive în general capătă o pondere din ce în ce mai mare
- viteza de angrenare, caracterizata prin capacitatea de a ajunge rapid la viteza maximă.
Aceste forme de manifestare a vitezei se caracterizează printr-o independență relativă.
Fiecare dintre formele de manifestare a vitezei are la bază mecanisme fiziologice și un
substrat biochimic aparte.
Astfel, viteza de reacție se bazează pe procesele complexe ce realizează depolarizarea
membranei receptorilor, pe viteza transmiterii eferente sau aferente a mesajului codificat sub
formă de impuls nervos pe timpul necesar elaborării răspunsului și generalizării excitației în
mușchi.
Un astfel de ciclu complet măsoară în medie cca 200m/s, din care 50% se consumă la
nivel central, pentru analiza și sinteza mesajului si pentru elaborarea răspunsului.
Trebuie reținut faptul că tocmai această parte a timpului de reacție este cea mai
dinamică și deci perfectibilă prin exersare.

15
 Din punct de vedere fiziologic, actele motrice executate cu mare rapiditate au la bază
repetarea cu mare viteză a comenzilor nervoase transmise către mușchii efectori.
În condițiile vitezei maxime de deplasare, semnalele senzitive proprioceptive cu punct
de plecare din mușchi tendoaneo-aponevroze, capsule articulare, etc, nu pot interveni în
corectarea eventualelor greșeli de coordonare, deoarece mecanismele feed-back nu dispun de
timpul suficient pentru aceasta.
De accea, specialiștii Verhosanski J. recomandă evitarea executării cu viteză maximă a
mișcărilor rapide insuficient stăpânite. De altfel, neurofiziologia modernă stabilește fără
echivoc faptul că bombardarea plăcii motorii cu salve de impulsuri de mare frecvență duce la
micșorarea treptată a intervalului de timp ce stă la dispoziția mușchiului pentru efectuarea
contracției. Apare în acest context, starea de tetanie incompletă, în care mușchiul se relaxează
din ce în ce mai greu și mai puțin, apropiindu-se de lucrul în regim izometric.
Aceasta reduce din ce în ce amplitudinea mișcarii, o data cu ea micșorându-se și viteza
de deplasare. Alergarea ”crispată” reprezintă exemplul classic al tetanizării mușchiului, pentru
eliminarea ei fiind necesare multe exerciții de relaxare.
Din punct de vedere biochimic viteza depinde de rezervele de energie din mușchi (acid
adenozintrifosforic-ATP), și fosfocreatina (PC) și de regimul de mobilizare a energiei
chimice. Ca urmare a lucrului cu intensitate maximă se creează o datorie mare de O2, iar
cantitatea de acid lactic din sânge crește după efort.
Metodele moderne de dezvoltare a vitezei de deplasare se bazează pe repetarea cu viteză
maximă (sau aproape maximă) a unor porțiuni relativ scurte, exercițiul fiind efectuat integral
cu mare intensitate. În funcție de gradul de pregătire, perioada de antrenament, condițiile
materiale și de mediu, distanța și intervalul de odihnă variază.
Este deosebit de important ca intervalul de odihnă să fie astfel stabilit, încât să permită
refacerea a cca 95% din capacitatea de efort anaerob-alactacidă, iar în scopul menținerii la un
nivel ridicat a excitabilității sistemului nervos central în timpul pauzei, sportivul trebuie să
execute în continuare alergare ușoară sau mers voit, eventual să facă exerciții de gimnastică
respiratorie și de relaxare, toate acestea în scopul asigurării prospețimii nervoase atât de
necesară pentru atingerea vitezei maxime.
Astfel, fiecare dintre eforturile de viteză repetate la intervale relativ scurte va găsi
sistemul nervos central și în special scoarța cerebrală într-o stare de excitabilitate ușor
crescută, ce favorizează realizarea vitezei maxime sau chiar supramaximă.
Din punct de vedere biochimic nu există contraindicații în efectuarea eforturilor repetate
de viteză. Doar dacă efortul de viteză se prelungește peste 150 se cuplează în torentul

16
energogenetic glicoliza (descompunerea anaerobă a glucozei), care nu favorizează atingerea
vitezei maxime, iar prin acumulare în mușchi de acid lactic se influențează negativ viteza
contracției lui. În cazul distanțelor scurte, parcurse cu viteză maximă, intervalul optim de
odihnă se situează între 3,30-5 minute, în cazul distanțelor lungi, parcurse cu viteză maximă
este necesară o perioadă de minim 7-8 minute pentru revenire.

2.2. METODELE DE EDUCARE A VITEZEI

Metodica educației fizice si sportului preconizează în vederea îmbunătățirii vitezei

anumite exerciții care se pot efectua cu mare rapiditate – exerciții speciale de viteză –
satisfăcând următoarele cerințe:
-tehnica acestor cerințe să fie simplă
-exercițiile să fie bine însușite
-durata totală a exercițiilor trebuie stabilită în așa fel încât spre sfârșitul exersării vitezei de
execuție să nu scadă din cauza oboselii.
Deoarece exercițiile de viteza fac parte din eforturile de intensitate maximală, durata
unui exercitiu nu trebuie sa depășeasca 8-10 secunde.
Parametrii de bază ai efortului sunt alcătuiți în concordanță cu:
- lungimea distanței parcurse
- intensitatea efortului
- intervalele de odihnă.
O deosebită importanță trebuie acordată intervalelor de odihnă dintre repetările
succesive fosfocreatine fiziologice cu implicații majore în acest fenomen, modificarea
excitabilității sistemului nervos central, pe de o parte și restabilirea parametrilor de bază a
unor funcții vegetative implicate în lichidarea datoriei de oxigen și a menținerii constante a
homeostazei interne, pe de altă parte, reprezintă tendințe net contradictorii.
Din punct de vedere biochimic nu există contradicții în efectuarea de asemenea manieră
a eforturilor repetate de viteză.
După cum se stie, furnizorul energetic direct al contracției musculare este ATP, care se
descompune în ADP și acid fosfatic anorganic, iar energia acumulată în legătura fosfat-
macroergice o dată eliberată satisface cerințele speciale realizării cuplajului – excitație –
contradicție.
Refacerea legăturii fosfat-macroergice pierdute în contracție se realizează într-o primă
etapă pe seama unei legături similare fosfato-creatinei, iar dacă efortul se prelungește dincolo

17
de 10-15 secunde se cuplează în torentul energetic glicoliza. Glicoliza reprezintă însă o cale
metabolică specială, care duce prin reducerea acidului piruvic la acid lactic, ce se acumulează
rapid din mușchi și în sânge, ceea ce prezintă multe inconveniente pentru desfășurarea
contracției musculare rapide.
Datoria de oxigen astfel acumulată este lichidată în pauza de după efort, timpul necesar
lichidării fiind în funcție de capacitatea fiziologică a aparatului respirator, de sistemul cardio-
vascular și bineînteles de volumul datoriei acumulate.
Un rol deosebit de important în asigurarea eficienței intervalelor de odihnă revin
formelor active de odihnă care pot realiza menținerea la un nivel ridicat a excitabilității
sistemului nervos central.
Orientarea metodică generală privind dezvoltarea vitezei
Având în vedere că viteza este o calitate motrică mai greu educabilă, atunci când lucrăm
exerciții pentru perfecționarea ei trebuie dezvoltate și celelalte calități motrice. În acest mod
cresc șansele de succes.
Pentru obținerea unor rezultate bune în alergările de viteză trebuie ținut seama de regulile
de bază ale metodicii dezvoltării vitezei:
- coordonarea mișcărilor
- relaxarea
- volumul destul de ridicat al exercițiilor specifice
- alergarea de viteză completată cu un volum de exerciții de forță
- efectuarea exercițiilor cu 90-95% din posibilități.
Pentru dezvoltarea vitezei în cadrul lecțiilor de educație fizică se folosesc diferite
exerciții și activități:
-exerciții cu influență selectivă – întinderi, îndoiri, rotiri, executate în timp rapid timp de 10-
15 secunde, acestea dezvoltând viteza de execuție și de repetiție precum și simtul ritmului
- exerciții din grupa acțiunilor de front și formație(educă viteza de reacție și de execuție)
- ștafetele și jocurile dinamice care solicită atenția și reacții la diferite semnale, dinainte
stabilite sau date prin surprindere care dezvoltă viteza de reacție, decizia, capacitatea de
anticipare, viteza de repetiție
- exerciții și jocuri cu mingea care dezvoltă toate formele de manifestare a vitezei în condiții
complexe, cu și fără adversar
- starturi din diferite poziții, la comenzi directe, la comenzi date prin surprindere sau secunde
vizuale, care dezvoltă viteza de reacție și de repetiție
- sărituri variate cu bârna pe unul sau două picioare, dezvoltă viteza de execuție și detenta

18
- exerciții din școala alergării implicate în alergarea de viteză (pasul lansat de accelerare,
pasul lansat de viteză, startul de jos și lansarea de la start) care dezvoltă viteza de execuție și
de repetiție
- jocuri sportive bilaterale desfășurate în condiții de viteză 
- unele exerciții de forță: împingeri, tracțiuni, desprinderi, pași săriți, aruncări, exerciții
speciale pentru dezvoltarea forței dinamice a diferitelor segmente în condițiile manifestării
rapide a eforturilor de forță.
Metode pentru dezvoltarea vitezei
În literatura de specialitate căile utilizate pentru dezvoltarea vitezei sunt grupate și
denumite diferit. Astfel N.Ozolin grupează aceste metode astfel:
a) Metoda exercițiului „din mers” – constă în parcurgerea rapidă a unei distanțe dupa un elan
prealabil. Se recomandă ca distanța să fie suficient de mare pentru a putea fi parcursă în 10-15
secunde.
b) Metoda alternativă – se bazează pe efectuarea mișcărilor de mare intensitate(executate în
decurs de 4-5 secunde), urmate de cele cu intensitate mică. Aceasta alternanță contribuie la
dezvoltarea vitezei maxime fara suprasolicitarea organismului.
c) Metoda handicapului „egalizatoare” asigură (prin calcularea corectă a handicapului
acordat) condiții egale de întrecere între concurenți cu posibilități diferite.
d) Metoda ștafetelor și jocurilor – educă viteza pe un fond emoțional favorabil, fără a solicita
„încordări deosebite”.
e) Metoda întrecerilor oficiale și antrenamentelor constituie una dintre principalele căi pentru
dezvoltarea vitezei, solicitând sportivului(elevului) manifestarea posibilităților pe linia vitezei
în condițiile unei întreceri concrete.
f) Metoda repetării – constă în repetarea exercițiilor pentru dezvoltarea vitezei, cu intensitatea
apropiată de maximă, maximă și peste cea maximă în condiții ușurate.
N. Ozolin subliniază că această ultimă metodă constituie metoda de bază care le include
pe celelalte.
După Centrul de Cercetări Științifice al C.M.E.F.S. metodele pentru dezvoltarea vitezei,
dependent de formele de manifestare a vitezei se grupează astfel:
a) Metoda pentru dezvoltarea vitezei de reacție:
- metoda repetărilor ;
- metoda fracționată – abordarea analitică și în condiții ușurate a repetării acțiunii motrice,
prin influențarea (analitică) a fiecărui element de care depinde manifestarea vitezei maxime în
cadrul acțiunii respective: tehnica, forța, mobilitatea, etc.

19
- metoda senzorială – se bazează pe dezvoltarea capacității de percepere a intervalelor
implicate în reacțiile de răspuns, pe compararea permanentă a senzațiilor proprii(subiective)
cu rezultate concrete(obiective), pe aprecierea cât mai obiectivă a timpului realizat.
b) Metoda pentru dezvoltarea vitezei de execuție:
- metoda repetărilor;
- metoda fracționată;
-metoda integrală – repetarea integrală a acțiunilor în condiții concrete de aplicare.
c) Metoda pentru dezvoltarea vitezei de deplasare:
- metoda alternativă;
- metoda repetărilor.

2.3. MODALITĂȚI DE EVALUARE A VITEZEI

SPRINT (5 m, 10 m)
Proba urmăreşte evaluarea vitezei de deplasare pe distanţe scurte, respectiv 5 m şi 10 m.
Sportivul pleacă la semnal sonor şi parcurge distanţa de 5 sau 10 metri în viteză maximă.
Înregistrarea timpului de alergare se realizează cu ajutorul celulelor fotoelectrice. Proba se
execută de două ori şi se notează cel mai bun timp.

FETE 12 ani & U 14 ani & U 16 ani & U 18 ani & U Senioare & U
FOARTE BINE
10 m(sec) ≤ 2'' ≤ 1,97'' ≤ 1,87'' ≤ 1,84'' ≤ 1,80''
5 m (sec) ≤ 1,12'' ≤ 1,10'' ≤ 1,08'' ≤ 1,04'' ≤ 1,02''
BINE
10 m(sec ) 2,01 - 2,03'' 1,97 - 2'' 1,88 - 1,92'' 1,85 -1,89'' 1,81 -1,90''
5 m(sec ) 1,13-1,16'' 1,11 -1,13'' 1,09 -1,11'' 1,05 -1,07'' 1,03 - 1,05''
MEDIU
10 m(sec ) 2,04 - 2,08'' 2,02 -2,05'' 1,93 -1,97'' 1,90 -1,94'' 1,90 - 1,95''
5 m(sec ) 1,17-1,21'' 1,14 - 1,18'' 1,12 - 1,6'' 1,08 - 1,12'' 1,06 - 1,10''
SLAB
10 m(sec ) ≥ 2,09'' ≥ 2,06'' ≥ 1,97'' ≥ 1,95'' ≥ 1,96''
5 m(sec ) ≥ 1,22'' ≥ 1,19'' ≥ 1,17'' ≥ 1,13'' ≥ 1,11''

BĂIEȚI 12 ani & U 14 ani & U 16 ani & U 18 ani & U Seniori & U
FOARTE BINE
10 m(sec) ≤ 1,97″ ≤ 1,92″ ≤ 1,85″ ≤ 1,80″ ≤ 1,75″
5 m (sec) ≤ 1,10'' ≤ 1,08'' ≤ 1,04'' ≤1,02'' ≤ 1''
BINE
10 m(sec ) 1,97- 2,02'' 1,92- 1,95'' 1,85- 1,92'' 1,80- 1,85'' 1,75- 1,85''
5 m(sec ) 1,11- 1,13'' 1.09-1,11'' 1,05 - 1,07'' 1,03 -1,05'' 1.01-1,03''
MEDIU
10 m(sec ) 2,02- 2,05'' 1,95- 1,98'' 1,92- 1,96'' 1,85- 1,90'' 1,85- 1,90''

20
5 m(sec ) 1,14-1,18'' 1,12 - 1,16'' 1,08 - 1,12'' 1,06 - 1,10'' 1,04 - 1,08
SLAB
10 m(sec ) ≥ 2,05'' ≥ 1,99'' ≥ 1,96'' ≥ 1,90'' ≥ 1,90''
5 m(sec ) ≥ 1,19'' ≥ 1,17'' ≥ 1,13'' ≥ 1,11'' ≥ 1,09 ''

TESTUL 6 x 20 + 20 metri
Testul 6 x 20 + 20 metri, este un test de teren, uşor de aplicat şi interpretat, care are ca
obiectiv evaluarea capacităţii anaerob lactacide. Materiale necesare: ruletă, cretă, cronometru
sau celule fotoelectrice. Se măsoară şi se trasează două linii la o distanţă de 20 metri. Sportivii
trebuie să fie echipaţi cu încălţăminte adecvată terenului (hard sau clay) pe care se efectuează
proba, astfel încât aderenţa la sol să fie optimă.
Desfăşurarea testului: după o încălzire specifică prealabilă, sportivul trebuie să
parcurgă în alergare distanţa de 20 m, dus-întors. Acest lucru se repetă de şase ori, pauza
dintre repetări fiind de 20˝. Sportivul trebuie încurajat să parcurgă traseul la maximum din
posibilităţi, de fiecare dată. Comanda de start este mereu aceeaşi: vă pregătiţi – atenţie –
start. Se înregistrează timpul realizat pe fiecare alergare.
Rezultate: se calculează procentajul dintre prima şi ultima alergare şi se interpretează
prin calificativele prezentate mai jos.

Diferenţa procentuală Calificativ

0–1% Foarte bun
1–3% Bun
3–5% Mediu
<5% Slab

SQUAT JUMP
Proba urmăreşte evaluarea forţei explozive la nivelul picioarelor. Înregistrarea săriturii
(în înălţime) se realizează cu ajutorul OPTOJUMP Next. Poziţia de plecare este stând cu
picioarele depărtate la nivelul umerilor, genunchii flexaţi la 90° (trebuie menţinută această
poziţie o secundă înaintea săriturii) şi mâinile pe şolduri. Proba se execută de două ori şi se
notează cel mai bun rezultat.

COUNTER MOVEMENT JUMP

Proba urmăreşte evaluarea forţei explozive elastice la nivelul picioarelor. Înregistrarea
săriturii se realizează cu ajutorul OPTOJUMP Next. Poziţia de plecare este stând cu picioarele

21
depărtate la nivelul umerilor şi mâinile pe şolduri. Sportivul execută o semiflexie după care
realizează o săritură în înălţime. Proba se execută de două ori şi se notează cel mai bun
rezultat.

FREE JUMP
Proba urmăreşte evaluarea forţei explozive elastice la nivelul picioarelor. Înregistrarea
săriturii se realizează cu ajutorul OPTOJUMP Next. Sportivul execută o săritură în înălţime,
de pe loc, cu semiflexie, fără a se impune o poziţie de plecare sau altă mişcare. Mâinile pot
ajuta pentru a executa o săritură cât mai înaltă. Proba se execută de două ori şi se notează cel
mai bun rezultat.

Categorie 12 ani 13 ani 14 ani 15 ani 18 ani seniori

FOARTE BINE
SJ (cm) - - - Peste 38 Peste 42 Peste 45
CMJ (cm) - - - Peste 45 Peste 50 Peste 55
FJ (cm) Peste 37,5 Peste 40 Peste 45 Peste 50 Peste 55 Peste 60
BINE
SJ (cm) - - - 34 - 38 37 - 42 35 - 45
CMJ (cm) - - - 38,5 - 45 42 - 50 45 - 55
FJ (cm) 35 – 37,5 37,5 - 40 40 - 45 45 - 50 48 - 55 50 - 60
MEDIU
SJ (cm) - - - 31 - 34 34 - 37 30 - 35
CMJ (cm) - - - 34 – 38,5 38 - 42 37 - 45
FJ (cm) 30 - 35 34 – 37,5 40 - 45 38,5 - 45 42 - 48 45 - 50
SLAB
SJ (cm) - - - Sub 31 Sub 34 Sub 30
CMJ (cm) Sub 34 Sub 38 Sub 37
FJ (cm) Sub 30 Sub 34 Sub 40 Sub 38,5 Sub 42 Sub 45

T- REACTION – Testarea timpului de reacţie

Programul TReactionCo, pentru măsurarea timpului de reacţie simplu şi complex,
utilizează un software şi o tastatură adaptată. La finalul fiecărui test, programul afişează
rezultatele şi calculează media aritmetică, valoarea maximă şi cea minimă.
Testul 1. Măsurarea timpului de reacţie simplu
La apariţia unui cerc mare colorat pe monitor (pe fundal alb), subiectul trebuie să apese
în cel mai scurt timp o tastă prestabilită, utilizând indexul, care se află în contact cu tasta
respectivă. Se efectuează câte 30 de execuţii de fiecare subiect.
Testul 2. Măsurarea timpului de reacţie complex la mâna dominantă
Programul este setat astfel încât să permită apariţia aleatoare a cercului colorat într-unul
din cele patru colţuri ale ecranului, moment în care subiectul, privind ecranul şi utilizând

22
acelaşi grup de degete lipite, de la mâna dominantă, va apăsa, în cel mai scurt timp, butonul
corespunzător pe de tastatură. Se efectuează 30 de execuţii de fiecare subiect.
Testul 3. Măsurarea timpului de reacţie complex la mâna nedominantă
Programul este setat astfel încât să permită apariţia aleatoare a cercului colorat într-unul
din cele patru colţuri ale ecranului, moment în care subiectul, privind ecranul şi utilizând
acelaşi grup de degete lipite, de la mâna nedominantă, va apăsa, în cel mai scurt timp, butonul
corespunzător pe de tastatură. Se efectuează 30 de execuţii de fiecare.

FETE/BAIETI FOARTE BUN BUN MEDIU SLAB

12 & U ≥ 400 401 - 430 431 - 470 ≤ 471
14 & U ≥ 390 391 - 420 421 - 460 ≤ 461
16 & U ≥ 380 381 - 410 411 - 450 ≤ 451
18 & U ≥ 370 371 - 400 401 - 440 ≤ 441
SENIORI & U ≥ 360 361 - 390 391 - 430 ≤ 431
EVANTAI
Proba urmăreşte evaluarea vitezei de deplasare specifică jocului, coordonarea dar şi
capacitatea de a accelera şi frâna pe distanţe scurte, în diferite direcţii şi poziţii. Sportivul
trebuie să sprinteze, să culeagă şi să aşeze în dreptul punctului de plecare fiecare din cele cinci
mingi, poziţionate pe teren ca în figura următoare. Deplasarea poate fi executată cu faţa la
direcţia de alegare atât la dus cât şi la revenire, cu excepţia retragerii după ridicarea mingii
nr.3, când mişcările trebuie executate cu spatele la punctul de depunere a mingii.

23
 p
1 5

2 3 4

PAS ADĂUGAT
Proba urmăreşte evaluarea vitezei de deplasare prin pas adăugat dar şi capacitatea de a
opri şi schimba direcţia. Sportivul, în dreptul liniei de seviciu, cu faţa la fileu, execută o
alergare cu pas adăugat până la linia culoarului de dublu pe care o atinge cu piciorul, pas
adăugat în partea opusă până atinge linia culoarului şi revenire la punctul de plecare.

FOARTE
FETE BUN MEDIU SLAB
BUN
12 & U ≥ 6,80'' 6,81 - 7,00'' 7,01 - 7,20'' ≤ 7,21''
14 & U ≥ 6,60″ 6,61 - 6,80'' 6,81 - 7,00'' ≤ 7,01''
16 & U ≥ 6,40'' 6,41 - 6,60'' 6,61 - 6,80'' ≤ 6,81''
18 & U ≥ 6.20″ 6,21 - 6,40 '' 6,41 - 6,60'' ≤ 6,61''
SENIOARE & U ≥ 6.00″ 6,01 - 6,20'' 6,21 - 6,40'' ≤ 6,41''

BĂIEȚI FOARTE BUN BUN MEDIU SLAB

12 & U ≥ 6,40'' 6,41 - 6,60'' 6,61 - 6,80'' ≤ 6,81''
14 & U ≥ 6,00″ 6,01 - 6,20'' 6,21 - 6,40'' ≤ 6,41''
16 & U ≥ 5,80'' 5,81 - 6,00'' 6,01 - 6,20'' ≤ 6,21''
18 & U ≥ 5,60″ 5,61 - 5,80'' 5,81 - 6,00'' ≤ 6,01''
SENIORI & U ≥ 5,40'' 5,41 -5,60'' 5,61 - 5,80'' ≤ 5,81''

24
PROBA HARVARD
Urmăreşte revenirea F.C. în urma efectuării unui efort submaximal, constând din
urcarea şi coborârea unei scăriţe de 50,8 cm pentru băieţi (20 inches) şi de 47 cm pentru fete,
timp de 5 minute, în ritm de 30 urcări/minut (ritm la metronom 120, adică 30 urcări în 4 timpi
de urcare şi coborare).
Folosind un efort submaximal, proba îşi găseşte utilitatea în aprecierea evoluţiei
pregătirii de tip aerob (completează VO2 max, este mai uşor de realizat şi nu reclamă o dotare
pretenţioasă).
Evaluare rezultate. Folosind 3 rate puls(bpm) o estimare a nivelului de fitness poate fi
determinată după cum urmează:
Rezultat = 30000 : (puls1 + puls2 + puls3)
Tabelul de mai jos este pentru atleţi 16 ani:

Gen Excelent Peste medie Medie Sub medie Sărac

Masculin >90.0 80.0-90.0 65.0-79.9 55.0-64.9 <55
Feminin >86.0 76.0-86.0 61.0-75.9 50.0-60.9 <50

PROBA LETUNOV
Combină exprimarea reactivităţii cardiovasculare la trei eforturi cu caracteristici diferite
(forţa, rezistenţa, viteza). Ea reprezintă o probă funcţionala în trei trepte, cu efort nedozat.
Proba este uşor de executat, chiar în grup şi trebuie urmărita dinamic.
Efortul consta din 20 de genuflexiuni efectuate în timp de 30 de secunde, urmate de
alergare pe loc timp de 15 secunde cu viteza maxima şi cu gambele flectate în unghi drept pe
coapse, urmată apoi de alergare pe loc timp de 3 minute cu o frecvenţă de 180 de paşi/minut.
Interpretarea presupune o apreciere cantitativă (durata şi intensitatea modificărilor) şi
una calitativă (raportul dîntre modificările F.C. şi cele ale T.A. pentru parametrii de repaus, de
efort, pentru fiecare tip de efort în parte, şi de revenire, la fel ca şi în cazul probei Martinet.
Proba permite aprecierea adaptabilităţii cardio-vasculare datorită faptului că reuneşte
valori de repaus, de efort şi de revenire în cazul a trei tipuri distincte de efort. Ea permite
astfel elaborarea unor indicaţii tehnico-metodice pentru procesul de antrenament, detaliate pe
cele trei tipuri de calităţi motrice. Ea este extrem de utilă în cadrul probelor combinate şi în
timpul perioadelor pregatitoare.

25
 2.4. PARTICULARITĂȚILE DEZVOLTĂRII VITEZEI LA ELEVII
DE 11 – 12 ANI

Principalul mijloc pe baza căruia se dezvoltă viteza, sub formele ei de manifestare este
„alergarea”, și în cazul nostru înot pe diferite distanțe scurte.
Avand în vedere multitudinea factorilor implicați în manifestarea vitezei și perioadele de
vârstă diferențiate în care se poate acționa cu șanse sporite, asupra unuia sau altuia dintre
factori, se impune necesitatea amplificării și diversificării exercițiilor și activităților destinate
dezvoltării vitezei.
Numai în condițiile optimizării și obiectivizării sistemelor de acționare utilizate și a
obiectivelor mărite se pot obține rezultate sporite în dezvoltarea acestei calități importante,
puternic marcată de zestrea ereditară. Se poate realiza o frecvență mare a mișcărilor atât timp
cât organismul se află într-o stare optimă de excitabilitate.
Asupra vitezei de repetiție se poate acționa pe tot parcursul anului, înotul pe distanțe
scurte, fiind un bun exercițiu, deoarece se realizează o creștere progresivă a vitezei.
Sprinturile - de viteză, înot pe distanțe scurte și accelerările - se pot relua după pauze
cuprinse între 4 - 6 minute, adică atunci când organismul și-a refăcut capacitatea optimă de
efort. Distanțele trebuie să fie în raport cu vârsta copiiilor, cuprinse între 20 - 30 m.
Viteza de execuție sau viteza mișcărilor singulare se manifestă în toate cazurile
combinate cu celelalte forme de manifestare a vitezei sau cu forța.
În cazul activităților motrice care au în componența lor mișcări aciclice avem de-a face
cu acea viteză explozivă a carei valoare este considerabil influențată de forță, apoi de
mobilitate și tehnică.
Pentru dezvoltarea vitezei sub toate formele ei de manifestare se recomandă folosirea
întrecerii care sporește eficiența mijloacelor utilizate prin caracterul ei mobilizator și prin
mărirea numărului de repetări.
De o deosebită importanță pentru dezvoltarea vitezei este mărirea intervalului de odihnă
între repetări. În pauzele dintre repetări organismul trebuie să se refacă complet. Durata lor
depinde de modificările intervenite în activitatea sitemului nervos central a carui excitabilitate
nu trebuie să scadă.
În practica a ultimilor ani au câștigat teren considerabil preocupările pentru dezvoltarea
tuturor calităților motrice, și îndeosebi „viteza”.

26
CAP. 3 PARTICULARITĂŢILE MORFOLOGICE,
FUNCŢIONALE, PSIHOLOGICE ŞI MOTRICE
ALE ELEVILOR DE 11-12 ANI
Creşterea şi dezvoltarea copiilor reprezintă una din problemele de biologie umană cu o
deosebită semnificaţie teoretică şi practică.
Se poate spune că, cu cât datele din acest domeniu sunt mai numeroase, cu atât se
deschid noi orizonturi şi noi aspecte de cercetare, printre care şi fenomenul acceleraţiei, atât
de mult dezbătut în prezent, subliniind complexitatea problemelor.
Este suficient să amintim numai că în urma proceselor de creştere şi dezvoltare apare
adultul, a cărui personalitate biologică şi socială se clădeşte tocmai în aceste perioade, sub
influenţa jocului complex al patrimoniului sedentar şi al condiţiilor de mediu şi viaţă.
Creşterea şi dezvoltarea corpului se desfăşoară în două etape bine delimitate: prenatală
şi postnatală. Aceste etape se deosebesc între ele prin condiţiile de viaţă complet diferite şi
prin durata lor inegală. Înainte de naştere, copilul are o viaţa pasivă, asigurată de organismul
matern, iar după naştere duce o viaţă activă, de adaptare continuă la condiţiile mediului
extern.
După naştere, pentru copil începe o viaţă nouă, în condiţii cu totul schimbate. Mediul
extern nu este la fel de favorabil ca cel intern; se presupune că schimbarea condiţiilor
biologice în momentul naşterii este destul de neplăcută, mai ales din cauza pătrunderii aerului
în plămâni, temperaturii schimbătoare a atmosferei, luminii, zgomotelor şi altor factori
excitanţi. Din cauza acestor schimbări, ritmul de creştere şi dezvoltare al copilului încetineşte,
iar evoluţia organismului se supune altor legi decât celor din viaţa intrauterină.
Viaţa extrauterină a fost împărţită, schematic, în trei etape:
1. etapa evoluţiei - corespunde vârstei de creştere şi dezvoltare;
2. etapa maturităţii - corespunde vârstei cuprinse între 20-60 de ani;
3. etapa involutivă - corespunde vârstei înaintate.
Delimitarea acestor perioade se face destul de greu, deoarece durata lor nu se poate
stabili cu precizie, iar schimbările morfologice, funcţionale şi psihologice ce le caracterizează
nu se produc în acelaşi timp şi în măsură egală.
Numeroasele lucrări apărute în străinătate şi la noi în ţară evidenţiază caracterul
particular al biologiei vârstei de creştere, care corespunde cu vârsta şcolară, care nu poate fi
neglijat de către profesorii de educaţie fizică şi antrenorii care lucrează nemijlocit cu acest
material uman fragil, nefinisat ontogenetic. Din datele literaturii de specialitate, rezultă o

27
primă observaţie de ordin general şi anume că creşterea şi dezvoltarea copiilor nu se
desfăşoară într-un ritm uniform, ci pe parcurs, apar perioade de accelerare şi încetinire a
creşterii, cu durate variabile, în raport cu vârsta, condiţiile de viaţă şi particularităţile
individuale ale copiilor.
La sfârşitul perioadei de creştere, copilul ajunge la maturizare somatovegetativă şi
psihică, dar până atunci el nu poate fi considerat un adult în miniatură, deoarece organismul
lui prezintă deosebiri fundamentale şi o însemnată labilitate neuro-hormonală. Creşterea şi
dezvoltarea neuniformă, cu perioade de accelerare şi încetinire, cu exacerbări temporare ale
proceselor neuro-vegetative şi psihice, vârsta de creştere se împarte în mai multe etape, cu
aspecte morfo-funcţionale şi psihice particulare.
Oricare ar fi împărţirea, toate etapele perioadei de creştere şi dezvoltare sunt importante,
dar etapa prepuberală, în decursul căreia copilul se transformă în adult, are o semnificaţie
deosebită.
Datele din literatură arată că există o mare variabilitate individuală a particularităţilor
morfo-funcţionale şi psihice la indivizii de aceeaşi vârstă cronologică, dar că această
variabilitate este mai mică dacă grupăm copiii după vârsta fiziologică.
Datorită faptului că perioadele vârstei fiziologice nu corespund celei cronologice şi deci
nici etapelor de şcolarizare se va pune accentul pe periodizarea biologică şi se va menţiona în
secundar etapele de şcolarizare şi vârstele cronologice care corespund, în general, acestor
perioade biologice.
Această periodizare bazată pe cel mai important eveniment biologic şi psihologic, nu
numai al vârstei de creştere, dar şi ale întregii vieţi, grupează copiii şi juniorii în următoarele
perioade de vârstă:
1. Vârsta antepubertară (şcolară mică-clasele I-V; 6-11 ani);
2. Vârsta pubertară (şcolară mijlocie-clasele V-IX);
3. Vârsta postpubertară (şcolară mare-clasele IX-XII).
Ea concretizează pentru profesorii de educaţie fizică şi pentru antrenori raportul cu vârsta
cronologică, care grupează copii de vârstă şcolară pe clase, cu programe diferite, deci cu
regimuri diferite de efort fizic.
Capacitatea de efort diferită a copiilor de aceeaşi vârstă cronologică (aceeaşi clasă) se
menţine şi după trecerea la liceu, dar în timpul liceului aceste diferenţe sunt mai ample; mai
mult ceea ce este foarte important, această capacitate de efort la liceeni este instabilă şi
nesigură, fapt explicabil prin marea labilitate neuro-vegetativă a juniorilor, datorită “furtunii

28
vegetative”, care abia a trecut peste ei în timpul pubertăţii şi care şi-a lăsat amprenta de o
mare variabilitate individuală.
În ultimul secol, dar mai ales în ultimile decenii, s-a constat la copiii şi tinerii din
majoritatea ţărilor europene şi din alte continente un important fenomen biologic, denumit de
Gh. Roberts (1876) şi E. W. Koch (1953) “secular trend” (tendinţă seculară), caracterizat
printr-o creştere accelerată a unor indici de dezvoltare; astfel valorile medii ale înălţimii şi
greutăţii copiilor şi adolescenţilor de azi sunt mai mari decât în secolul trecut, iar maturitatea
sexuală apare mai timpuriu. Deşi încheierea procesului de creştere are loc mai curând, totuşi
dimensiunile definitive ale adultului sunt mai mari; vârsta sexuală s-a prelungit nu numai
printr-o pubertate mai timpurie, dar şi printr-un climateriu (menopauză) mai tardiv.
Longevitatea omului a devenit mai mare.
Din datele obţinute pe plan mondial se poate trage concluzia că “secular trend”-ul are loc
în toate ţările lumii dezvoltate economico - social, independent de poziţia geografică, climă,
componenţa etnică, atât în oraşe, cât şi la sate în diverse grade el poate atinge toate păturile
sociale.
După unii autori, accelerarea creşterii şi dezvoltării corpului tinerilor ar duce la şi o mai
mare dispersie a indicilor şi valorilor fiziometrice, ca şi o gracilizare a organismului.
Ea ar fi cauza scăderii rezistenţei fizice, precum şi a altor calităţi morfo-fiziologice. Unii
autori arată că la copiii născuţi şi crescuţi la oraş se produce o creştere mai accelerată a taliei
decât la cei de la sate, dar că perimetrul toracic şi greutatea nu cresc la toţi în acelaşi ritm.
În unele cazuri apar disproporţii între dimensiunile longitudinale şi transversale ale
corpului, iar în alte cazuri acceleraţia se limitează la maturizarea sexuală.
Studiul condiţiilor şi factorilor care determină fenomenele de acceleraţie şi întârziere în
dezvoltare scoate în evidenţă influenţa vieţii civilizate, a îmbunătăţirii alimentaţiei, progresele
în profilaxia şi tratamentul bolilor, precum şi beneficiile unei organizări mai raţionale a acti-
vităţii şi timpului liber al tineretului.
Cercetările dovedesc eficacitatea practicării metodice a exerciţiilor fizice asupra creşterii
normale şi dezvoltării armonioase, asupra sporirii capacităţii funcţionale şi îmbunătăţirii
rezultatelor sportive la juniori şi copii de ambele sexe.
Ca urmare a acceleraţiei, un număr tot mai mare de copii şi tineri participă mai de
timpuriu la competiţii. Dacă, pe de o parte, foloasele acestei activităţi pentru consolidarea
organismului sunt evidente, pe de altă parte există permanent pericolul suprasolicitărilor, al
oboselii şi al accidentelor.

29
 La copii se constată o accelerare a creșterii, de cele mai multe ori membrele cresc mult
față de trunchi, segmentele corporale cresc neuniform. În același timp are loc o stagnare a
procesului de mineralizare a scheletului, cu posibilitatea deformațiilor coloanei vertebrale și a
piciorului plat. La această vârstă se definitivează osificarea unor oase ca femurul, tibia, ca și
sudarea completă a coxalului. Datorită faptului că în această perioadă scheletul este în
continuă definitivare, vor fi evitate sau folosite cu mare atenție exercițiile ce cuprind sărituri
cu aterizare rigidă, ca și exercițiile de forță, în afara celor cu învingerea propriei greutăți.
Acest lucru este necesar mai ales în scopul pregătirii coloanei vertebrale care la această vârstă
nu este încă suficient susținută de musculatură.

3.1 Particularitățile somato-funcționale ale copiilor de 11-12 ani

O caracteristică a copilăriei o constituie creșterea. Ritmul de creștere din sfera vieții

somatice este oarecum mai accentuată față de cel al funcțiilor vegetative. La această vârstă se
remarcă o evidentă intensificare a procesului de osificare. Oasele przintă în structura lor o
apreciabilă cantitate de țesut cartilaginos, fapt care determină slaba rezistență a acestora la
solicitări mai intense, chiar deformarea lor dacă intervin factori favorizanți în acest sens.
Oasele bazinului, insuficient sudate, pot suferi modificări în cazul unor solicitări mai mari,
ceea ce impune respectarea anumitor cerințe privind efortul fizic în această perioadă, în
special la fete. Pe fondul intensificării procesului de osificare se trece treptat și la dentiția
permanentă.
Sistemul articular prezintă la această vârstă aspecte de instabilitate. Fibrele musculare
sunt relativ mai lungi având o elasticitate crescută. Flexorii sunt mai bine dezvoltați în
comparatie cu extensorii, cerând, asadar, o atenție deosebită musculaturii extensoare, formarea
unei ținute corecte a corpului. Se menține ritmul încetinit de creștere a trunchiului, toracelui,
abdomenului, în timp ce membrele inferioare și superioare au un ritm mai puternic. Sistemul
muscular se dezvoltă mai mult, ajungând la 27,2% din greutatea corpului. Organele interne se
dezvoltă în concordanță cu creșterea generală a organismului. Până la 10 ani, diferențele de
creștere ale copiilor de sex opus nu sunt mari. Creierul are o greutate aproximativ egală cu
aceea a adultului, însă, din punct de vedere funcțional, dezvoltarea lui nu este completă.
În perioada antepubertară se constată o creștere semnificativă a taliei și greutății
corporale, atât la fete cât și la băieți. Talia crește cu aprox. 5 cm anual, aceasta datorându-se în

30
special creșterii segmentelor inferioare, iar greutatea ci 2-4 kg anual. Anvergura, care era mai
mică decât înălțimea corpului, înainte de 7 ani, ajunge la vărsta de 12-13 ani, egală cu aceasta.
Raportul dintre talie și greutate (T/G) este în descreștere până la vârsta de 11 ani, demonstrând
faptul că ritmul de creștere al greutății este mai mare decât cel al creșterii în înălțime. S-a
constatat că indicele somatic - greutatea - crește de 3-4 ori mai mult decât ceilalți, ceea ce
confirmă aserțiunea conform căreia în perioada de vârstă 12-13 ani are loc cea de-a doua
rotunjire a corpului. De asemenea, s-a constatat că în mediul urban se manifestă o tendință de
accelerare a creșterii taliei la fete în raport cu băieții din același mediu și cu elevii de aceeași
vârstă din mediul rural. Această etapă se încheie mai repede la fete - 10,6 ani, decât la băieți -
12 ani.
Se constată că marile funcțiuni se dezvoltă concomitent cu aspectele somatice, ceea ce
asigură o capacitate de adaptare la efort din ce în ce mai bună. Nu același lucru putem spune
despre amplitudinea mișcărilor respiratorii, care este relativ mică, în medie 230 ml volum
curent (la adulți - în medie 500ml), inspirația și expirația fiind superficiale, din cauză
îngustimii căilor rerspiratorii și toracelui, precum și musculaturii intercodtale insuficient
dezvoltate. Frecvența respiratorie este mai mare, în medie, 22 respirații/minut (la adulți - 16-
18 respirații/minut).
La această vârstă, copiii nu suportă eforturile pe distanțe prea mari. Capacitatea vitală
crește în paralel cu capacitatea pulmonară, iar la sfârșitul perioadei antepubertare poate
ajunge la 1800-2000 mi., la eleviii care practică în mod sistematic exercițiile fizice și sportul;
În concluzie - în perioada de vârstă 10-11 ani, respirația este factor limitativ al efortului.
Sistemul cardiovascular la această vârstă este încă slab dezvoltat. Frecvența cardiacă
(puls 0) este crescută, iar tensiunea arterială scăzută. Cercetările au arătat că la vârsta de 10 ani
frecvența cardiacă este, în medie 90 bătăi/minut. Această “tahicardie” reprezintă o povară
însemnată pentru miocard. În efort, situația este și mai dificilă, inima răspunzând cu greu
solicitărilor intense timp mai îndelungat. Viteza de circulație a sângelui este aproximativ de
două ori mai mare decât la adult. Inima depune un efort mai mare deoarece lumenul
(deschiderea din arteră) vaselor este îngust, putând apărea fenomene de oboseală și amețeli.
Capacitatea de efort cardio-vascular este mai crescută la băieți decât la fete.
În perioada de vârstă 11 -12 ani, apar modificări în sistemul endocrin și cel nervos,
care anticipează profundele transformări ce vor apărea în perioada pubertății.
Legile creșterii și dezvoltării - definesc și fundamentează procesele de creștere ale
organismului uman.

31
3.2 Particularitățile motrice ale copiilor de 11-12 ani

La vârsta de 11 -12 ani se pune accent pe formarea corectă a deprinderilor motrice de

bază, cu caracter aplicativ-utilitare și specifice diferitelor ramuri de sport, și chiar pe
posibilitatea pregătirii sistematice timpurii pentru sportul de performanță. În ceea ce privește
motricitatea, aceasta nu prezintă deosebiri esențiale între băieți și fete, ci numai unele
particularități, care se referă la precizia și viteza mișcărilor, economicitatea acestora,
cursivitatea, tempoul, expresivitatea. Asigurarea echilibrului corpului în timpul mișcărilor
întâmpină dificultăți din cauza analizatorului kinestezic, insuficient dezvoltat, dar și ca urmare
a faptului că centrul de greutate al corpului este mai ridicat față de sol.
Enumerăm câteva dintre particularitățile calităților motrice ale elevilor de 11 -12 ani:
a. Viteza -se manifestă la această vârstă sub următoarele forme elementare:viteza de reacție la
stimuli vizuali, auditivi și tactili, de execuție în acțiuni motrice complexe, de repetiție
(frecvența mișcării), de deplasare.
În perioada de vârsta 11 -12 ani, perioada latentă a reacției motrice se îmbunătățește,
cea mai scurtă perioadă latentă constatându-se la mișcarea mâinilor, iar cea mai lungă la
mișcările de trunchi. Viteza de deplasare pe distanțe mici (30 m.) se îmbunătățește spre vârsta
de 10 ani. Capacitatea de a executa mișcări de viteză-forță crește treptat și lent. Detenta crește
anual în medie cu 2 cm la băieți, iar la fete mai puțin. Experiența și studiile au arătat că viteza
de repetiție progresează lent până la vârsta de 10 ani, iar după această vârstă are loc o
dezvoltare expolzivă, astfel încât, la 11 -12 ani se va apropia de valorile adulților. Un exemplu
elementar care este legat de viteza de repetiție este evaluarea frecvenței pașilor în unitatea de
timp sau folosind testul mașina de scris prin cronometrarea timpului consumat de subiect, care
a fost instruit în prealabil,pentru apăsarea cât mai rapidă pe clapele mașinii de scris,
La această vârstă se poate dezvolta cu precădere viteza de reacție motrică și viteza de
execuție. Legat de viteza de execuție, precizia reacției față de obiectul care se deplasează, se
poate perfecționa treptat pe parcursul ontogenezei. Până la 10 ani este defectuoasă, dar odată
cu perfecționarea coordonării generale crește și capacitatea de a răspunde mai prompt și mai
precis față de obiectele ce se află în mișcare. Profesorul trebuie să explice elevilor că actul
motric se inițiază și se execută cu un oarecare avans față de obiectul care se mișcă.
b. Forța -forța explozivă a membrelor inferioare se îmbunătățește treptat, cea mai mare
semnalizându-se la băietii de 10 ani și fetele de 9 ani, evoluția forței la fete fiind mai atenuată.

32
 Diferențele dintre fete și băieți sunt foarte mici. Organismul fiind încă fraged, se
interzice dezvoltarea forței dinamice la nivelul membrelor superioare și inferioare, precum și a
forței musculaturii abdominale. Ca procedeu metodic se recomandă circuitul.
c. Rezistența -datorită particularităților de vârstă specifice școlarului mic (volum mare al
inimii și greutate corporală mică) se poate dezvolta un efort de rezistență - aerob, cu o dozare
corectă. Cercetările făcute ne-au demonstrat că elevii de vârstă antepubertară pot susține
eforturi mari:
 Băieții de 11 -12 ani ani - până la 15 minute
 Fetele de 11 -12 ani ani - până la 12 minute
Capacitatea de rezistență cardio-vasculară este în creștere graduală, constatându-se o
superioritate a băieților față de fete. Rezistența statică, în special a mușchilor extensori ai
coloanei vertebrale, este relativ mică. Oboseala se instalează rapid (datorită inhibiției de
protecție) în cazul efectuării unor eforturi statice de lungă durată. În dezvoltarea rezistenței la
acastă etate trebuie să se facă o dozare corectă a efortului, să se aplice progresiv, în funcție de
posibilitățile organismului elevilor și să se evite schimbările de cadență.
d. Îndemânarea -capacitatea de apreciere a mărimilor spațiale este relativ scăzută, în
schimb, sub raportul coordonării, execuția anumitor acte motrice prezintă valori mai ridicate la
băieți decât la fete. Gradul de precizie al execuție stagnează între 9-10 ani, un grad mare de
coordonare remarcându-se la acțiunea mâinii, la mișcările efectuate de mușchii mici.
Mobilitatea articulară prezintă valori ridicate la această vârstă, în special la fete, unele dintre
ele prezentând chiar laxitate articulară.
În general, trebuie să se aibă în vedere însușirea corectă a unei deprinderi,
preîntâmpinând instalarea greșită a stereotipului dinamic.
În vederea armonizării propriei dezvoltări fizice, la vârsta de 11 -12 ani, copilul va fi
capabil:
 Să mențină postura corectă a corpului în poziții statice și acțiuni dinamice;
 Să execute un complex de dezvoltare fizică cu și fără obiecte specifice,
 Să execute corect mișcările comandate/solicitate în ritm susținut impus prin semnale
vizuale, auditive și tactile,
 Să depună eforturi uniforme și variabile cu durate prelungite progresiv;
 Să manifeste interes pentru dezvoltarea forței principalelor grupe musculare;
În vederea extinderii fondului propriu de deprinderi motrice de bază, aplicativ-utilitare
și sportive elementare și dezvoltarea capacităților motrice aferente, la vârsta de 11 -12 ani,
copilul va fi capabil:

33
 Să-și perfecționeze deprinderile motrice de bază,
 Să-și perfecționeze depriderile aplicativ-utilitare, prin folosirea lor în activități motrice
complexe;
 Să-și perfecționeze procedeele tehnice de bază ale probelor și ramurilor de sport pentru
a le aplica în întreceri;
 Să manifeste interes pentru creșterea indicilor propriilor calități mortice;

3.3 Particularitățile psihologice ale copiilor de 11-12 ani

Dezvoltarea psihică începe să se afirme prin aprofundarea gândirii, evoluția proceselor
psihice: memoria, percepția, atenția. Pe lângă scris, citit, calcul aritmetic, copii de vârsta
scolară 11 -12 ani, își îmbogățesc limbajul, culeg noi informații, își dezvoltă imaginația, ceea
ce determină restructurarea sferei de cunoaștere a individului și, implicit, redimensionarea
întregii personalități.
Gândirea are un pronunțat caracter intuitiv, ceea ce impune profesorului dezvoltarea
treptei senzoriale a cunoașterii și folosirea în lecție a materialelor intuitive, accesibile
înțelegerii copiilor. Pe măsură ce se înmulțesc senzațiile, percepțiile și reprezentările, gândirea
începe să capete un caracter logic. Același fenomen se remarcă și la memorie. Se trece de la
memoria intuitivă ce predomină la vârsta de 7-8 ani la memoria logică, datorită influenței
procesului de învățământ. Capacitatea de prelucrare, reproducere, fixare și stocare activă a
memoriei se perfecționează prin repetări sistematice, în jurul vârstei de 10 ani. La această
vârstă, memoria motrică este în strânsă legătură cu memoria vizuală. Imaginația este simplă,
orientată spre obiecte simple, concrete. Se dezvoltă imaginația reproductivă și cea creatoare.
Dezvoltarea capacității senzoriale se concretizează în creșterea sensibilității, capacității de
orientare în spațiu și a percepției timpului. În jurul vârstei de 9-10 ani se manifestă dezvoltarea
capcității de a observa.
Viața afectivă la această vârstă începe să se concretizeze prin stabilitate și echlibru.
Apare motivația. Către vârsta de 10 ani crește ponderea elementului conștient, voluntar,
determinând mărirea randamentului activității depuse de elevi. De la vârsta de 9-10 ani devine
evidentă corelația dintre interesele copilului și capacitățile și aptitudinile lui.
Observăm la această vărstă o dificultate în menținerea atenției îndelungate, dar o
receptivitate crescută de imitare, care printr-o sistematică repetare asigură copiilor și fixarea
noilor deprinderi.

34
 Trăsături cum sunt: temperamentul, caracterul, aptitudinile și interesele sunt
condiționate în dezvoltarea lor, și de exercițiile fizice și de jocurile sportive. Temperamentul
se exprimă prin rapiditatea sau încetineala apariției și desfășurării proceselor psihice, prin
intensitatea cu care se manifestă. Prin educarea temperamentului se urmărește cultivarea unor
trăsături pozitive cum ar fi: stăpânirea de sine, echilibrul afectiv, accelerarea reacțiilor și
mișcărilor, trăsături necesare formării personalității în ansamblul ei.

3.4. CONSIDERAȚII METODICE

Posibilităţile crescute ale gândirii, ca şi bogăţia şi varietatea cunoştinţelor însuşite în

cadrul şcolii determină restructurări în metodica instruirii. Este vârsta când se poate învăţa
tehnica perfectă. Se poate şi este indicat să se facă apel la înţelegere, la explicarea elementelor
şi implicaţiilor fiecărui act motric, a sensului şi necesităţii respectării sfaturilor date.
Mişcările trebuie învăţate conştient, aceasta presupunând însă expunerea clară, precisă a
principiilor exerciţiilor. Comportamentul faţă de copil trebuie să fie plin de tact pentru a
contracara crizele de timiditate, de anxietate, teama de a nu apărea ridicol în faţa membrilor
grupei de antrenament, rezultate din execuţia incorectă a exerciţiilor. Încurajarea, lauda,
descompunerea exerciţiilor complicate în exerciţii mai simple, ce pot fi efectuate cu succes,
sunt câteva peocedee concrete de lucru.
O indicaţie psihologică, valabilă de altfel pentru toate vârstele, constă în desfăşurarea
lecțiilor într-o atmosferă de optimism, înţelegere, prietenie şi sinceritate.

3.5. PARTICULARITĂȚILE DEZVOLTĂRII MOTRICE

R. Lafon citat de Dragnea definește motricitatea ca ”rezultatul integrării funcțiilor

motrice și psihice sub, sub efectul maturizării sistemului nervos, ce vizează raportul
subiectului cu propriul corp”.
Tipul pregnant de activitate pentru etapa pubertară o reprezintă instruirea școlară, în
condițiile diversificării motivațiilor, a dezvoltării personalității, mobilizării aptitudinilor și a
întregului potențial biomotric.

Datorită dezvoltării organismului pe multiple planuri, mai ales datorită creşterii

plasticităţii scoarţei cerebrale şi mobilităţii proceselor nervoase de excitaţie şi inhibiţie

35
sporesc posibilitatea de îmbunătăţire a tuturor calităţilor motrice şi în special a vitezei, mai
ales la 12 ani la fete şi 13 ani la băieţi.
La 12 ani viteza fetelor este mai mare decât a băieţilor, urmând ca progresiv aceştia să-şi
sporească indicii de viteză, depăşind treptat fetele.
Acest proces evolutiv durează până în jurul vârstei de 14-15 ani. Datorită dezvoltării a
aparatului locomotor, concomitent cu viteza, îndemânarea progresează evident, fapt pentru
care pubertatea este denumită vârsta îndemânării.
Datorită disproporţiilor dintre diferitele segmente ale corpului în efectuarea exerciţiilor
fizice se remarcă stângăcia, însă disponibilităţile pentru îmbunătăţirea îndemânării sunt totuşi
crescute atunci când se dezvoltă simultan cu simţul orientării în spaţiu, care la 12 – 13 ani se
apropie de cea a adultului.
Mobilitatea are cele mai scăzute valori la 12-13 ani la fete şi 13-14 ani la băieţi, fapt
care face ca mişcările să nu fie executate cu amplitudine corespunzătoare, ceea ce impune
măsuri speciale în cadrul lecţiilor.
Musculatura scheletica se dezvoltă in special prin alungire dar forța relativa nu
înregistrează creșteri evidente. Accelerarea creșterii taliei rezulta in special din dezvoltarea în
lungime a membrelor față de trunchi, ceea ce conduce la un aspect așa-zis caricatural al
puberului. Mobilitatea articulară înregistrează valori relativ scăzute atât la fete cat si la băieți.
Datele literaturii de specialitate evidențiază o continuă îmbunătățire a marilor funcții in ciuda
rezervelor funcționale încă reduse ale aparatului cardiovascular, aparatul respirator marchează
o creștere substanțiala, indicii obiectivi de creștere demonstrând ca rezistența aerobă poate fi
dezvoltată cu succes în etapa pubertară.
Prin îmbunătăţirea calităţii muşchilor şi mai ales a laturii funcţionale ce condiţionează
viteza, sporeşte capacitatea de forţă în regim de viteză sub forma detentei (forţa explozivă).
Se măreşte şi capacitatea de efort static moderat, în raport cu greutatea corporală, mai
ales la băieţi, începând cu 13-14 ani, care după această vârstă depăşesc substanţial fetele.
Capacitatea de rezistentă este scazută, ceea ce impune o acționare sistematică, continuă,
pentru dezvoltarea ei. Se va acționa asupra rezistenței în regim de forță sau viteză. La fete
rezistența este mai scăzută decât la băieți. Pentru forța și rezistența se impun măsuri metodice
atente. Motricitatea nu prezintă diferenţe între fete şi băieţi, fiind în calcul numai unele
particularităţi care necesită totuşi o tratare diferenţiată. Astfel, băieţii preferă acele exerciţi de
forta, executate cu repezeala, in timp ce fetele inclina spre cele expresive efectuate pe muzica,
spre acuratete, tehnica. In acest sens baietii executa miscar ce reclamă precizie, iar fetele
exerciţii de gimnastică.

36
 În privinţa calităţilor motrice la elevii din ciclul gimnazial, mai ales la 12-14 ani, trebuie
menţionat faptul că se impun măsuri metodice atente în procesul de dezvoltare a forţei şi
rezistenţei.
În ceea ce priveşte motricitatea, aceasta nu prezintă deosebiri esenţiale între băieţi şi fete,
ci numai unele particularităţi care trebuie luate în considerare pentru o tratare diferenţiată.
Aceste particularităţi se referă la gradul de motricitate al mişcărilor, economicitatea
acestora, cursivitatea, tempoul, expresivitatea. Băieţii au înclinaţii către exerciţiile de forţă,
efectuate uneori cu repezeală, în timp ce fetele preferă mişcările expresive executate pe
muzică, care tind către acurateţea tehnică.
Alergarea este deprinderea cea mai larg aplicată, desfăşurându-se în mod deosebit în
activitatea neorganizată faţă de cea organizată, care solicită însă destul de puţin din acest
punct de vedere. Volumul alergării scade însă o dată cu înaintarea în vârstă, fapt ce trebuie
prevenit de profesori, prin crearea obişnuinţei de a alerga.
În privinţa aruncărilor, acestea sunt accesibile în mod deosebit băieţilor care spre
sfârşitul ciclului gimnazial deprind bine mişcarea de azvârlire, în timp ce fetele efectuează
mai bine prin împingere.
Săriturile nu se execută cu eficienţă corespunzătoare, bătaia este puternică, zborul
nefiind pe măsura acesteia. Se impune astfel lucru pentru dezvoltarea detentei la membrele
inferioare, necesară la săriturilor în lungime, înălţime, pe aparate şi peste aparate. Important în
efectuarea lor este coordonarea dintre mişcările segmentelor corpului, precum şi pentru
învăţarea aterizărilor elastice.
La acest ciclu de învăţământ există mari disponibilităţi în ceea ce priveşte însuşirea unor
procedee specifice ramurilor de sport şi mai ales jocurilor sportive. Deci, învăţarea rapidă a
unor ramuri de sport constituie o sarcină prioritară a educaţiei fizice.
Această etapă de mari transformări morfologice si funcționale ale organismului
în creştere riscă în atenţia părinţilor şi educatorilor de la necesitatea cultivării în
continuare a motricităţii generale începută şi realizată fără dificultăţi în etapele anterioare.
Problema devine acută şi importantă mai ales la fete, deoarece cum am amintit
anterior, observaţiile pedagogice şi cercetările medicale au scos în evidenţă că începând de la
13-14 ani tendinţa de încetinire a dezvoltării funcţiei motrice la fete, care din diferite motive
se eschivează de la orele de educație fizică şi chiar renunţă definitiv la activitatea sportivă .
Paralel cu încetinirea ritmului de dezvoltare și cu stagnarea, dezvoltarea prealabilă
ascendentă a unor indici fiziologici este stopată şi riscul permanentizării acestei stagnări apare
evident.

37
 Dezvoltarea motricitatii elevilor de vârsta pubertară îmbracă două aspecte de bază:
- ridicarea la o treaptă superioară a calităţii motrice;
- formarea unor deprinderi motrice noi.
Psihomotricitatea este activitatea fizică care nu poate fi desprinsă de procesele psihice
și viața psihică definită după DEX ca ” integrare a funcțiilor motrice cu cele psihice, ca efect
al educației și al dezvoltării sistemului nervos”.

38
CAP. 4. ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII

4.1. SCOPUL ŞI SARCINILE LUCRĂRII

 Scopul lucrării
Având în vedere importanţa optimizării dezvoltării vitezei în jocul de polo la
copiii la vârsta de 11 -12 ani, ne propunem ca în lucrarea de faţă să dezvoltăm cunoştinţele
privind această temă, parcurgând următorii paşi:
- studierea literaturii de specialitate;
- selectarea mijloacelor pentru educarea vitezei copiilor;
- experimentarea mijloacelor şi procedeelor metodice pe parcursul unui an şcolar;
- generalizarea experienţei dobândite şi folosirea acesteia de către tinerii specialişti.
Dezvoltarea vitezei, factor important în antrenamentul sportiv, rămâne, şi în viitor, unul
din factorii importanţi în creşterea continuă a motricităţii generale şi a rezultatelor sportive.
Lucrarea de față își propune să evidențieze preocuparile mele practice și să pun la
îndemâna colegilor de specialitate un material metodic.
 Ipotezele lucrării

În actualul studiu am pornit de la ipotezele:

- există posibilitatea de dezvoltare a vitezei (sub toate formele) în lecțiile de polo pe apă în
condițiile specifice în care s-a efectuat experimentul;
- prin sistematizarea corespunzătoare a principalelor mijloace care acționează asupra
dezvoltării vitezei cresc posibilitățile de realizare a acestora.
- dacă în lecția de polo introducem în mod ritmic exerciții pentru dezvoltarea vitezei,
atunci va crește eficiența dezvoltării capacităților motrice și va crește atractivitatea lecției.
- dacă lucrul pentru dezvoltarea vitezei are o influență pozitivă în optimizarea lecției de
polo, în dezvoltarea armonioasă a organismului;
- dacă lucrul pentru dezvoltarea vitezei contribuie la îndeplinirea temelor şi obiectivelor
lecției de polo;
- dacă lucrul pentru dezvoltarea vitezei influenţează pozitiv efectuarea activităţilor
motrice specifice, cât şi a activităţilor cotidiene, de recreere a copiilor;
- să se arate că dacă în lecția de polo introducem în mod ritmic exerciții pentru
dezvoltarea vitezei se dezvoltă competitivitatea, mentalitatea de învingător, ambiţia, dorința
de autodepășire, fair-play-ul etc.

39
 În fixarea ipotezelor de lucru am avut ca punct de plecare şi cunoaşterea unor probe şi
norme de control care pun în evidenţă eficienţa şi utilitatea practică a procesului de dezvoltare
a calităţii motrice “viteza”. Aceste probe şi norme de control obiectivează perspectivele pe
care le au elevii de 11-12 ani practicanți ai jocului de polo pe apă și îşi pot dezvolta viteza,
nivelul iniţial şi ritmul de dezvoltare al calităţilor somato-funcţionale şi psiho-motrice, fiind
factorii care ne pot indica cel mai obiectiv progresul.

 Sarcini :
Mi-am propus ca prin studiu experimental să realizez urmatoarele:
- să evidențiem că metodele și mijloacele folosite în cadrul lecției de polo să contribuie la
dezvoltarea vitezei copiilor practicanți;
- să selecționăm mijloacele ce pot fi utilizate din lecțile de polo având în vedere
partcularitățile impuse de acestea;
- să sistematizăm și să dozăm aceste mijloace în vederea creșterii eficienței lor în lecția de
polo;
- odată cu dezvoltarea vitezei se dezvoltă implicit și celorlalte calități motrice.

Am elaborat un sistem de acţionare eşalonat pe perioada de cercetare, în vederea

obţinerii unor rezultate cât mai semnificative.
Experimentul efectuat cu elevii de 11-12 ani îşi propune să probeze eficienţa metodelor
şi mijloacelor folosite, iar testele propuse pentru probele de control, să îmbunatăţească
sistemul de verificare.

4.1.1 Metode şi tehnici de cercetare

Metoda studiului bibliografic
Observaţia
Testul
Înregistrarea sau întabelarea datelor a presupus alcătuirea de:
- tabele nominale cu grupele de copii;
- tabele nominale cu probele de testare;
- tabele nominale cu copii testaţi iniţial;
- tabele nominale cu testările finale.
Experimentul
Metoda statistico - matematică

40
 Media aritmetică
Media aritmetică este indicatorul statistic cel mai des utilizat în interpretarea datelor
recoltate, oferă cea mai precisă măsurare a tendinţei centrale, supusă la trei genuri de
influenţe, exercitate de valorile extreme maxime, minime şi valorile cu frecvenţa cea mai
mare. Când întâlnim în şirul de date valori ieşite din comun, pentru a nu pierde din precizia şi
reprezentativitatea mediei este bine ca aceste valori să fie excluse înainte de calcule.
Formula de calcul pentru media aritmetică este:

X = în care x = suma variabilelor individuale;

n = numărul de cazuri.
Cu alte cuvinte, media aritmetică a unor mărimi este valoarea din centrul lor, valoarea
în jurul căreia se organizează acele marimi, deci valoarea care le reprezintă.
Amplitudinea
Amplitudinea care este calculata după formula:

W=
W = Xmax – Xmin, în care: Xmax = valoarea ce mai mare
W = amplitudinea Xmin = valoarea cea mai mică
şi care ne arată scara pe care se întind rezultatele colectivului, dându-ne într-un fel
posibilitatea să apreciem gradul de împrăştiere şi de omogenitate.

Abaterea standard
Abaterea standard sau abaterea tip este indicatorul dispersiei. Ea reprezintă standardul cu
care se poate abate de la media aritmetică fiecare din valorile individuale. O distribuţie
normală, de tipul Curbei lui Gauss, este aceea în care peste 68,26 % din cazuri sunt cuprinse
într-o abatere standard la stânga şi la dreapta mediei, 94,44 % să fie cuprinse în a doua abatere
standard.
Abaterea standard se calculează după formula:

S = abaterea standard

Coeficientul de variabilitate

41
 Coeficientul de variabilitate reprezintă exprimarea în procente a câtului dîntre abaterea
standard şi media aritmetică. Valoarea coeficientului de variabilitate este invers proporţională
cu omogenitatea coeficientului de variabilitate şi face posibilă compararea rezultatelor
măsurate cu unităţi de masură diferite, deoarece valorile lui se exprimă în procente.

S = abaterea standard
X = media aritmetică
Treptele de apreciere sunt:
- 0 - 10% omogenitate mare
- 10 - 20% omogenitate medie
- peste 20% lipsă de omogenitate.
Rata progresiei
Rata progresiei - se foloseşte pentru a se aprecia cu cât s-a progresat în perioada luată în
studiu. Se poate exprima în valori absolute sau în procente.

Unde: XF = media aritmetică deţinută la testarea finală;

XI = media aritmetică deţinută la testarea iniţială;
RP = rata progresiei

4.2. EXPERIMENTUL
4.2.1. CONDIŢIILE DESFĂŞURĂRII EXPERIMENTULUI

Experimentul a fost desfăşurat la Clubul Sportiv Școlar Steaua cu copii de 11-12 ani,
practicanți ai jocului de polo. Inițial, am dorit să realizez studiul în perioada septembrie 2020 -
iunie 2021, dar din cauza pandemiei cu virusul SARS COV2, perioada în care s-a derulat
experimentul a fost 08.02.2021 – 15.06.2021.
Am elaborat sistemele de acţionare folosite pe parcursul experimentului. Am ţinut cont
de următoarele lucruri, şi anume: am adaptat conţinutul exercițiilor la realitatea cotidiană,
precum şi la preocupările, interesele şi aptitudinile copiilor şi am introdus noi modalităţi de
selectare şi de organizare a obiectivelor şi a conţinuturilor, conform principiului „nu mult, ci

42
bine”, important fiind nu doar ce anume, ci cât de bine, când şi de ce se dezvoltă ceea ce se
dezvoltă, dar şi la ce anume serveşte mai târziu ceea ce s-a dezvoltat în timpul
antrenamentelor.
Experimentul s-a desfăşurat pe perioada anterior amintită în Bazinul Steaua.

SISTEME DE ACȚIONARE

MIJLOACE SPECIFICE DIN POLO

1. Picioare craul cu mingea

 4 x 25 m; pauză 1’ ; intensitate 90% ;
2. Conducerea balonului
 4 x 15 m; pauză 1’ ; intensitate 90% ;
3. Conducerea balonului
 4 x 25 m; pauză 1’ 30”; intensitate 90% ;
4. Conducerea balonului, la cinci brațe-piruetă
 4 x 25 m; pauză 1’ 30”; intensitate 85% ;
5. Conducerea balonului, la cinci brațe-două fente
 4 x 25 m; pauză 1’ 30”; intensitate 85% ;
6. Aruncarea la poartă, de sus; se pleacă la fluier de la jumătatea terenului – 12,5 m,
conducerea balonului, aruncare la poartă de la 4 m, revenire la coada șirului;
 4 x 12,5 m; intensitate 85% ;
7. Aruncarea la poartă, de sus; se pleacă la fluier de la jumătatea terenului – 12,5 m,
conducerea balonului, aruncare la poartă de la 5 m, revenire la coada șirului;
 4 x 12,5 m; intensitate 85% ;
8. Aruncarea la poartă cu piruetă; se pleacă la fluier, de la jumătatea terenului – 12,5
m; conducerea balonului până la 4 m, aruncare la poartă cu piruetă; revenire la coada
șirului;
 4 x 12,5 m; intensitate 80%-85% ;
9. Aruncarea la poartă cu două fente; se pleacă la fluier, de la jumătatea terenului –
12,5 m; conducerea balonului până la 5 m, aruncare la poartă precedată de două fente
făcute în deplasare; revenire la coada șirului;
 4 x 25 m; intensitate 80%-85% ;
10. Aruncarea la poartă cu piruetă și două fente; se pleacă la fluier, de la jumătatea
terenului – 12,5 m; conducerea balonului până la 5 m, aruncare la poartă precedată de
piruetă și două fente făcute în deplasare; revenire la coada șirului;
 4 x 12,5 m; intensitate 85% ;
11. Aruncarea la poartă cu schimbare de direcție; se pleacă la fluier, de la jumătatea
terenului – 12,5 m; conducerea balonului spre bara din dreapta – schimbarea direcției
– 8 m - , conducerea balonului către bara a doua – piruetă – 4 m – aruncare la poartă
de sus; revenire la coada șirului; De menționat faptul ca stângacii vor pleca invers.
 4 x 12,5 m; intensitate 85% ;
12. Aruncarea la poartă cu pas din spate; se pleacă la fluier de la 10 m, fără minge; la 4
m primește mingea de la colegul din spate și aruncă la poarta de sus; revenire la coada
șirului;

43
  4 x 10 m; intensitate 85% ;
13. Aruncarea la poartă cu pas din lateral; se pleacă la fluier de la 10 m, pasează
colegului aflat la 4 m lateral, craul fără minge până la 4 m, primește mingea din lateral
și aruncă la poarta de sus; revenire la coada șirului;
 4 x 10 m; intensitate 85% ;
14. Aruncarea la poartă cu urmăritor; se pleacă la fluier de la jumătatea terenului –
12,5 m, urmăritorul pleacă de la 14,5 m; conducerea balonului, aruncare la poarta de
sus/de pe apă, revenire la coada șirului;
 4 x 12,5 m; intensitate 80%-85% ;
15. Aruncarea la poartă de pe apă; se pleacă la fluier de la jumătatea terenului – 12,5 m,
conducerea balonului, aruncare la poarta de pe apă, revenire la coada șirului;
 4 x 12,5 m; intensitate 85% ;

MIJLOACE SPECIFICE DIN ÎNOT

 Craul cu plecare din diferite poziții: săritură de pe bloc-start, de la perete, cu fața

și cu spatele
 4 x 10-15 m; pauză 1’ 30”; intensitate 95%;
 Craul cu plecare la diferite semnale acustice si vizuale
 4 x 10-15 m; pauză 1’ 30”; intensitate 95%;
 Craul fără respirație
 4 x 10-15 m; pauză 1’ 30”; intensitate 95%;
 Craul cu respirație la cinci brațe
 4 x 25 m; pauză 2’ ; intensitate 90%;
 Craul cu respirație la cinci-trei-cinci brațe
 4 x 50 m; pauză 2’ ; intensitate 95%;
 Picioare craul cu pluta
 4 x 25 m; pauză 1’ ; intensitate 90%;
 Craul cu respirație la trei brațe
 4 x 25 m; pauză 1’ 30”, pauză activă (dublu spate) și 5’ între serii ; intensitate 95% ;
prima serie fără respirație;

44
 4.2.2. PROBELE DE EVALUARE

Am elaborat probele de evaluare şi în luna februarie am dat o testare iniţială, în luna

mai - o testare intermediară și la sfârşitul experimentului - în iunie 2021 a urmat testarea
finală.
 TESTAREA INIȚIALĂ

Nr.crt. Nume și Craul de Craul din Craul de Conducerea Picioare

prenume sus apă sus balonului craul cu
25m 25m 50m 25m mingea
25m
1. V.G. 19,5 20.8 41 25.2 28.5
2. P.L. 19.8 20.7 41.5 25 28.8
3. H.I. 19.9 21 42.1 26.1 29
4. D.C. 19 20.2 41.8 24.9 28.1
5. R.M. 18.9 19.8 38.8 24.3 27.5
6. M.V. 19.7 21.1 41.2 25.8 29.2
7. S.R. 20.5 21.8 43.8 26.1 29.5
8. J.A. 20.8 21.9 44.1 26.5 29.5
9. R.S. 19.4 20.5 42.3 25.8 29.3
10. R.M. 20.8 22 44.7 27.1 28.7
11. P.S. 19.5 21.1 42.8 24.8 27.8
12. G.E. 20.9 22.3 45.1 25.9 28.7
13. S.A. 21.5 22.8 46.5 26.3 29.4
14. D.N. 21.8 22.9 46.8 26.8 29.9
15. A.A. 21 22.3 44.7 26.9 29.8
Media aritmetică
20,2 21,41 43,14 25,83 28,93
Abatere standard
0,90 0,95 2,24 0,81 0,71
Coeficient de
variabiliatate
5,68 5,94 14,05 5,0 4,33

45
  TESTAREA INTERMEDIARĂ

Nr.crt. Nume și Craul de Craul din Craul de Conducerea Picioare

prenume sus apă sus balonului craul cu
25m 25m 50m 25m mingea
25m
1. V.G. 18.2 19.1 39.1 23 26.1
2. P.L. 18.5 19.3 38.2 23.1 26.5
3. H.I. 18.7 19.9 39.3 24 27.1
4. D.C. 17.9 18.7 39.1 22.3 25.8
5. R.M. 17.4 18.8 36.2 22 25.3
6. M.V. 18.2 19.1 38.7 22.5 27.6
7. S.R. 18 18.9 39.1 24.8 27.4
8. J.A. 19.1 19.9 40.2 24.5 27.1
9. R.S. 17.5 18.3 38.7 23.4 26.8
10. R.M. 18 19.8 40.8 25 26
11. P.S. 17.1 18.4 39.1 24.5 25.5
12. G.E. 18.3 19.1 41.8 23.7 26.4
13. S.A. 19.2 20.2 42 23.8 27.2
14. D.N. 18.5 19.5 41.5 24.1 26.8
15. A.A. 18.3 19.5 39.1 23.9 27.3
Media aritmética
18,19 19,23 39,52 23,64 26,59
Abatere standard
0,60 0,58 1,57 0,94 0,71
Coeficient de
variabilitate
3,78 3,64 9,83 5,89 4,49

46
  TESTAREA FINALĂ

Nr.crt. Nume și Craul de Craul din Craul de Conducerea Picioare

prenume sus apă sus balonului craul cu
25m 25m 50m 25m mingea
25m
1. V.G. 17.5 18.5 38 22.1 25
2. P.L. 17.8 18.6 37.1 21.9 24.9
3. H.I. 17.7 18.1 37.8 21.9 26
4. D.C. 16.9 17.8 37.9 20.5 24.9
5. R.M. 16.7 17.9 34.7 29.9 24.2
6. M.V. 17.3 18.4 37.5 20.1 26.3
7. S.R. 16.9 17.6 38 21.9 26.1
8. J.A. 18 19.1 39.1 22 25.9
9. R.S. 16.2 17 37.1 21.5 25.5
10. R.M. 16.9 17.8 39 22.8 24.8
11. P.S. 15.2 16.3 37.5 22.3 25
12. G.E. 16.9 17.5 40 21.2 25.8
13. S.A. 18 18.9 39.9 21.5 26
14. D.N. 17.4 17.5 39.5 21.9 25.4
15. A.A. 17.1 17.9 37.8 21.2 26.1
Media aritmética
17,1 17,92 38,06 22,18 25,46
Abatere standard
0,75 0,75 1,38 2,30 0,62
Coeficient de
variabilitate
4,74 4,70 8,67 14,43 3,89

47
 CAP. 5 ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

5.1. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE LA

TESTAREA INIȚIALĂ ȘI TESTAREA FINALĂ LA GRUPA
EXPERIMENT

Graficul nr.5.1. Craul 25 de metri de sus Testare Inițială

În prima etapă a testărilor s-a putut observa un bun randament, atât din punctul de
vedere al startului de sus, cât și al parcurgerii distanței impuse.

48
 Graficul nr. 5.2. Craul 25 de metri de sus Testare Finală

În etapa finală a testărilor acestei probe, se poate observa o creștere în ceea ce privește
timpul de parcurgere al distanței de 25 de metri.

Graficul nr.5.3. Craul 25 de metri de sus

Având în vedere rezulatele obținute la testarea finală față de cea inițială, s-a obținut o
scădere a timpului de parcurgere al distanței de 25 de metri cu 3,1 secunde, ceea ce a dus la o
creștere a vitezei de deplasare a sportivilor. De asemenea, abaterea standard care la testarea
inițială a fost de 0,90, la testarea finală a ajuns la 0,75 , iar coeficientul de variabilitate, având

49
la testarea inițială 5,68, la testarea finală a ajuns la 4,74, ceea ce a dus la o creștere a
omogenității grupului.

Graficul 5.4. Craul 25 de metri de jos T.I.

În prima etapă a testărilor s-a putut observa un bun randament, atât din punctul de
vedere al startului de jos, cât și al parcurgerii distanței impuse.

Graficul 5.5. Craul 25 de metri de jos T.F.

50
 În etapa finală a testărilor acestei probe, se poate observa o creștere în ceea ce privește
timpul de parcurgere al distanței de 25 de metri.

Graficul 5.6. Craul 25 de metri de jos testare finală

Având în vedere rezulatele obținute la testarea finală față de cea inițială, s-a obținut o
scădere a timpului de parcurgere al distanței de 25 de metri cu 3,49 secunde, ceea ce a dus la o
creștere a vitezei de deplasare a sportivilor. De asemenea, abaterea standard care la testarea
inițială a fost de 0,95, la testarea finală a ajuns la 0,75 , iar coeficientul de variabilitate, având
la testarea inițială 5,94, la testarea finală a ajuns la 4,70, ceea ce a dus la o creștere a
omogenității grupului.

51
 Graficul nr. 5.7. Craul 50 de metri de sus Testare Inițială

În prima etapă a testărilor s-a putut observa un bun randament, atât din punctul de
vedere al startului de jos, cât și al parcurgerii distanței impuse.

Graficul nr.5.8. Craul 50 de metri de sus Testare Finală

În etapa finală a testărilor acestei probe, se poate observa o creștere în ceea ce privește
timpul de parcurgere al distanței de 25 de metri.

52
 Graficul 5.9. Craul 50 de metri de sus

Având în vedere rezulatele obținute la testarea finală față de cea inițială, s-a obținut o
scădere a timpului de parcurgere al distanței de 50 de metri cu 4,54 secunde, ceea ce a dus la o
creștere a vitezei de deplasare a sportivilor. De asemenea, abaterea standard care la testarea
inițială a fost de 2,24, la testarea finală a ajuns la 1,38 , iar coeficientul de variabilitate, având
la testarea inițială 9,83, la testarea finală a ajuns la 8,67, ceea ce a dus la o creștere a
omogenității grupului.

Graficul nr. 5.10. Conducerea balonului 25 de metri Testare Inițială

53
 Graficul nr.5.11. Conducerea balonului 25 de metri Testare Finală

Graficul nr.5.12. Conducerea mingii 25 de metri

Având în vedere rezulatele obținute la testarea finală față de cea inițială, s-a obținut o
scădere a timpului de parcurgere al distanței de 25 de metri cu balonul cu 3,75 secunde, ceea
ce a dus la o creștere a vitezei de deplasare a sportivilor. De asemenea, abaterea standard care
la testarea inițială a fost de 0,21, la testarea finală a ajuns la 2,30 , iar coeficientul de
variabilitate, având la testarea inițială 5,00, la testarea finală a ajuns la 14,43, ceea ce a dus la
o scădere a omogenității grupului.

54
 Graficul nr. 5.14. Picioare craul 25 de metri Testare Inițială

În prima etapă a testărilor s-a putut observa un bun randament, atât din punctul de
vedere al controlului balonului, cât și al parcurgerii distanței impuse.

Graficul nr.5.15. Picioare craul 25 de metri Testare Finală

În etapa finală a testărilor acestei probe, se poate observa o creștere în ceea ce privește
timpul de parcurgere al distanței de 25 de metri

55
 Graficul nr.5.16. Picioare craul cu mingea 25 de metri

Având în vedere rezulatele obținute la testarea finală față de cea inițială, s-a obținut o
scădere a timpului de parcurgere al distanței de 25 de metri cu balonul cu 3,47 secunde, ceea
ce a dus la o creștere a vitezei de deplasare a sportivilor. De asemenea, abaterea standard care
la testarea inițială a fost de 0,71, la testarea finală a ajuns la 0,62 , iar coeficientul de
variabilitate, având la testarea inițială 4,33, la testarea finală a ajuns la 3,89, ceea ce a dus la o
scădere a omogenității grupului.

56
 CAP. 6 CONCLUZII

În urma acestei analize am confirmat ipoteza acestui studiu, şi anume:

- există posibilitatea de dezvoltare a vitezei (sub toate formele) în lecțiile de polo în condițiile
specifice în care s-a efectuat experimentul;
- prin sistematizarea corespunzătoare a principalelor mijloace care acționează asupra
dezvoltării vitezei au crescut posibilitățile de realizare a acestora ;
-metodele și mijloacele folosite în cadrul lecției de polo pe apă au dus la optimizarea vitezei
de deplasare al sportivilor;
- există o independență între indicii de dezvoltare a vitezei și eficiența unor deprinderi motrice
de bază și specifice a unor ramuri sportive în structura căreia viteza constituie unul dintre
parametri de bază, săritura de pe loc și detenta pe verticală;
- prin sistematizarea și dozarea corectă a acestor mijloace crește eficiența lor în lecția de
polo;
- odată cu dezvoltarea vitezei se dezvoltă implicit și celelalte calități motrice.

57
BIBLIOGRAFIE

1. Ardelean T. - „Particularităţile dezvoltării calităţilor motrice în atletism”, Bucureşti,

I.E.F.S., 1990;
2. Baroga L. - „Educarea calităţilor fizice combinate”, Bucureşti, Editura Sport Turism,
1984;
3. Bălan B. şi colaboratorii - “Psihopedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
4. Balint G. – ”Sinteze conceptuale în cercetarea ştiinţifică din domeniul fundamental de
ştiinţă: educaţie fizică şi sport”, Editura PIM Iaşi, 2009;
5. Bogdan T, Stănculescu I. - ”Psihologia copilului și psihologia pedagogică”, București,
E.D.P., 1971;
6. Bompa Tudor - ”Performanta in jocurile sportive, Teoria si metodologia antrenamen
tului”, Editura Ex Ponto S.N.A. Bucuresti (2003);
7. Bota C., Prodescu B. - “Fiziologia educaţiei fizice şi sportului. Ergofiziologie”, Rm.
Vâlcea, Editura Antim Ivireanul, 1997;
8. Cârstea Gheorghe - “Educaţie fizică - fundamente teoretice şi metodice”, Bucureşti,
Casa de Editură Petru Maior, 1999;
9. Cârstea Gheorghe - “Teoria educaţiei fizice şi sportului”;
10. Cerghit I. - ”Metode de învățământ”, București, E.D.P., 1976;
11. Cosmovici A. -“Psihologie generală”, Editura Polirom, Iaşi, 1996;
12. Croitoru D. - “Capacităţile motrice”. Referat de doctorat, Bucureşti, 1996;
13. Cucoş C. - “Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
14. Demeter A. - “Bazele fiziologice si biochimice ale calităţilor motrice”, Bucureşti,
Editura Sport-Turism, 1981;
15. Demeter A. - „Fiziologia şi biochimia dezoltaării calităţilor motrice”, Bucureşti, Editura
Sport-Turism, 1983;
16. Dragnea Adrian - “Teoria educaţiei fizice şi sportului”;
17. Dragnea A., Teodorescu S., - „Teoria sportului”, Ed.Fest, Bucureşti, 2002;
18. Dragnea A., Bota A. - “Teoria activităţilor motrice”, Bucureşti, E.D.P., 1999;
19. Dragomir, P., Scarlat E. (2004) - Educaţie fizică şcolară, Repere noi – mutaţii necesare,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
20. Epuran M. - “Psihologia educaţiei fizice şi sportului”, Editura Fundaţiei România de

58
 Mâine, Bucureşti, 1995;
21. Epuran Valentina - ”Jocuri de mișcare”, București, I.E.F.S., 1973;
22. Gîrleanu D. - ”Exerciții și jocuri pentru pregătirea atleților”, București, Editura Stadion,
1972;
23. Horghidan V. - „Dezvoltarea capacităţii psihomotrice prin activităţi corporale sportive”.
Teză de doctorat, Bucureşti, 1980;
24. Horghidan V. - „Problematica psihomotricităţii. Note de curs – master”, Bucureşti,
A.N.E.F.S., 1998;
25. Mârza, D., - ”Bazele teoretico-metodice ale exerciţiului fizic”, Note de curs, Bacău, 2007
26. Roşca Al. - „Psihologie generală”, Bucureşti, EDP 1976;
27. Stoica M. - „Capacităţile motrice în atletism”, Bucureşti, Editura Printech, 2000;
28. Şerbănoiu, S. (2004) – ”Metodica educaţiei fizice”, Edit. Cartea Universitară, Bucureşti.
29. Tudor V. - “Aptitudini în structura personalităţii. Dinamica aptitudinilor implicate în
practicarea exerciţiilor fizice” Referat doctorat nr. 1, Bucureşti, 1998;
30. Tudor V. - “Bazele biologice şi psihologice ale capacităţilor motrice”. Referat doctorat
nr. 2, Bucureşti, 1998;
31. Tudor V. - “Capacităţile condiţionale coordinative şi intermediare componente ale
capacităţii motrice”, Editura R.A.I. CORESI, Bucureşti, 1999;
32. Tudor V. - Capacităţile condiţionale, coordinative şi intermediare – componente ale
capacităţii motrice, Edit. Rai, Bucureşti, 1999;
33. Tudor V. - „Capacităţile condiţionale coordinative şi intermediare – componente ale
capacităţii motrice”, Editura BREN, Bucureşti, 2007;
34. Tudor V. - “Coordonate teoretice şi educaţional-formative, repere pentru elaborarea
unui sistem de evaluare la educaţia fizică şcolară”, Teză de doctorat, Bucureşti, 2000;
35. Tudor V. - “Evaluarea în educaţia fizică şcolară”, Bucureşti, Editura Printech, 2001;
35. Vinţanu Nicolae - “Teoria instruirii şcolare”, Editura Flores .

59