EXAMEN LA ACTIVITATI MOTRICE IN AER LIBER

Vornicu Dumitru Răzvan

Subiectul 1. Definiți: turismul, scara hărții, reperul de atac, echidistanța, unghiul de marș,
curbele de nivel.

Subiectul 2.Descrieți busola de orientare.

Subiectul 3. Care sunt legile muntelui?

Subiectul 4. Organizarea unei tabere la corturi.

Subiectul 4

Cortul reprezintă un adăpost contra ploii şi a vântului, iar într-o anumită măsură, şi
împotriva insectelor. Un oarecare dezavantaj este acela că sporeşte greutatea rucsacului,
de aceea este de preferat să avem un cort cât mai uşor, dar rezistent şi impermeabil.
În cazul în care se organizează acţiuni turistice cu campare, este necesară organizarea
taberei după anumite reguli.
În primul rând, locul ales trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
-să fie un loc plat, neted, curat, de obicei într-o poiană;
-să nu fie mlăştinos;
-să existe în apropiere o sursă de apă;
-să fie adăpostit de evetuali curenţi;
-să nu fie în apropierea hrănitoarelor pentru animale;
-să nu fie într-o zonă unde este interzisă camparea.
Acest spaţiu ales trebui să se cureţe de vreascuri, pietre sau alte obiecte care pot crea
disconfort.
Corturile se aşează în aşa fel încât să fie cu spatele către partea de unde bate vântul
dominant.
Se recomandă ca poziţionarea corturilor să se facă în formă de cerc sau arc de cerc,
având în mijloc cortul coordonatorului acţiunii turistice.
În cazul în care se face foc, acesta trebuie supravegheat permanent, nu trebuie făcut în
apropierea pădurii şi nu se taie din arbori, ci se folosesc numai uscăturile. De obicei se
face un singur foc, central, într-o vatră amenajată cu pietre şi ţinând cont de direcţia
vântului. Când nu ne mai folosim de foc, trebuie să ne asigurăm că a fost stins complet,
neexistând pericolul vreunui incendiu.
La plecarea din locul de campare, se strâng resturile menajere, se depozitează în
locurile special amenajate. Dacă nu există un loc pentru depozitarea gunoaielor, acestea
vor fi cărate până la primul spaţiu amenajat în acest sens.

Subiectul 2

Busola face parte din echipamentul orcărui turist, având un rol deosebit în asigurarea
încrederii celui care o mânuieşte că se află pe drumul cel bun, mai ales în condiţii
meteorologice deosebite (vizibilitate redusă şi precipitaţii). În ceea ce-i priveşte pe
participanţii la concursurile de orientare turistică, aceştia folosesc foarte des busola, mai
ales în scopul orientării corecte a hărţii, precum şi a orientării după viză, atunci cand
traseul impune acest lucru.
Pentru a reuşi să ne folosim de busolă, va trebui mai întâi să cunoaştem elementele
care o compun. Iată, în continuare, principalele elemente care compun busola:
placa de bază (suprafaţa suport) – are drept scop asigurarea unui suport pentru celelalte
elemente;
-lupa – se foloseşte în cazul în care elementele de pe hartă sunt greu observabile şi este
necesară mărirea acestora pentru o vizualizare mai bună;
-rigla – se află pe marginile plăcii-suport. Cu ajutorul ei putem măsura distanţa între două
repere de pe hartă, transformând lungimea măsurată pe hartă în lungime adevărată aeriană;
-cadranul gradat – are un rol foarte important în orientarea cu harta şi după azimut sau
viză (unghiul dintre o direcţie oarecare şi direcţia nordului, măsurat în direcţie inversă
acelor de ceasornic). Cadranul este mobil, putându-se roti la 360° şi are însemante
punctele cardinale;
-acul magnetic – este elementul cel mai important al busolei şi arată tot timpul direcţia
Nord - Sud. Jumătatea acului care arată nordul este colorată, de regulă cu roşu, iar la unele
busole vârful acestui ac este fosforescent, asigurând în acest fel posibilitatea orientării şi
pe timp de noapte;
-liniile nordului – împart cadranul şi se rotesc odată cu el, având indicată direcţia nordului.
Se folosesc pentru orientarea hărţii şi luarea vizei.

Subiectul 1

Turismul
Termenul de “turism” apare în urma unei tradiţii englezeşti; după terminarea studiilor,
tinerii efectuau o călătorie prin Europa, adică un “tur” pe care-l denumeau “the great
tour”.
Deci, cuvântul “turism provine de la englezescul “to tour” ( to tour a country = a face
turul unei ţari) şi este derivat din franţuzescul “le tour” (plimbare, raită= faire un tour en
ville). Termenul franţuzesc provine la rândul lui din grecescul “turos” şi latinescul
“tournus”. La această rădăcină „tour” s-a adăugat terminaţia “isme”, astfel, în dicţionarul
limbii române turismul este definit astfel: “activitate cu caracter sportiv constând în
parcurgerea pe jos a unor regiuni pitoreşti sau interesante din punct de vedere ştiinţific”;
iar excursiile, “plimbare sau călătorie (în grup) făcută pe jos sau cu un mijloc de transport,
în scop educativ, sportiv, sau distractiv”.
O sinteză a diferitelor propuneri cât mai cuprinzătoare s-ar formula astfel: “ansamblul
activităţilor care îi permit omului, pe de o parte, petrecerea timpului liber în activităţi de
agrement, odihnă, tratament în staţiunile balneoclimaterice, îmbogăţirea orizontului
cunoştinţelor generale etc. şi, pe de altă parte, activitatea multilaterală desfăşurată de
sistemul instituţional adecvatpentru asigurarea tuturor serviciilor şi bunurilor materiale
puse la îndemâna turiştilor pe o perioadă de timp limitată”

Scara hărții
Scara hărţii este raportul care ne arată de câte ori a fost micşorat terenul (lungimile şi
suprafeţele), pentru a fi reprezentate pe hartă. Ea poate fi reprezentată sub două forme:
numeric sau grafic, de unde şi denumirile de scară numerică şi scară grafică.

Reperul de atac
 Pădurea – este sugerată de culoarea albă de pe harta propriu-zisă însoţită de curbele de
nivel care vor apărea tot timpul asemeni unui fundal, împreună cu toate semnele
convenţionale. Marginea (liziera) pădurii apare sub forma unei linii curbe care va urmări
forma reală a acesteia din teren. Există şi situaţii cand pădurea poate fi redată şi cu altă
culoare (este cazul desişurilor care apar pe hartă sub forma unor pete de culoare verde,
care va fi cu atat mai închisă cu cât desişul este mai greu accesibil).
Poiana – apare pe hartă colorată în galben şi de asemenea, conturul ei va fi determinat
de cel real din teren.
Stâncile – sunt sugerate de triunghiuri mici sau puncte de culoare neagră.
Ruinele – sunt reprezentate sub forma unor linii întrerupte, iar construcţiile apar sub
forma unor linii continue (în cazul reprezentării unei aşezări umane mai compacte,
interiorul acesteia apare haşurat).
Potecile – apar sub forma unor linii întrerupte, de grosime variabilă, în funcţie de
mărimea lor din teren. Drumurile forestiere sau potecile foarte late apar pe hartă ca nişte
linii continui.

Echidistanța
Echidistanţa – reprezintă distanţa pe verticală dintre două curbe de nivel. Curba de
nivel reprezintă linia sinuoasă închisă care uneşte punctele aflate la aceeaşi altitudine faţă
de nivelul mării. De exemplu, echidistanţa de 5 metri arată că distanţa dintre curbele de
nivel este de 5 metri.

Unghiul de marș
Unghiul dintre linia Sud-Nord care unește punctul în car ene aflăm cu harta și busola și
punctul la care dorim să ajungem, se numește azimut.În practica curentă mai este denumit
și unghi de marș măsurat în grade, iar deplasarea în aceste două puncte folosind busola se
mai numește mers în unghi de marș.

Curbele de nivel

Deşi curbele de nivel aparţin semnelor convenţionale, ne vom ocupa în mod special de
ele, dată fiind importanţa deosebit de mare pe care acestea le au în citirea hărţii.
Aglomerarea liniilor de nivel este un indiciu că terenul pe porţiunea respectivă este în
pantă. Dacă, curbele de nivel se află la distanţe relativ mari între ele, înseamna că gradul
de înclinare a terenului din zona respectivă este mic. Dacă o curbă de nivel al cărei contur
închis nu conţine în interiorul său nici o altă curbă de nivel, înseamnă că aceasta
reprezintă cota cea mai înaltă (vârful) din acea zonă.
Când citim harta şi încercăm să desluşim formele de relief, se recomandă să se
urmărească mai întai harta, aruncându-ne privirea asupra formelor de relief extreme,
asupra unui vârf sau asupra unui curs de apă, reprezentat printr-o linie continuă sau
întreruptă de culoare albastră. Vom întelege, astfel, că, dacă privim harta de la cursul de
apă înspre vârf şi vom urma această direcţie, va trebui să urcăm, iar dacă urmărim invers
harta şi urmăm acelaşi traseu, va trebui să coborâm. De asemenea, vom reuşi să facem
corelaţia între imaginea de pe hartă şi imaginea reală din zona câmpului nostru vizual.
Prin urmare, citirea curbelor de nivel este primordială în ceea ce priveşte ordinea
învăţării semnelor convenţionale, deoarece ea ne crează o imagine de ansamblu destul de
clară asupra înţelegerii formelor de relief.

Subiectul 3

Legile muntelui

1.Să nu călătorești niciodată de unul singur pe munte.

2.Întotdeauna la munte nu se pleacă decât cu echipament corespunzător.
3.Este contraindicat să te avânți pe trasee necunoscute.
4.Turismul de munte nu este compatibil cu consumul de tutun și băuturi alcoolice.
5.La munte trebuie să știi: ce, cât, cum și când să manânci.
6.Toți pentru unul și unul pentru toți.
7.Când întâlnești alți oameni pe munte dă-le « Bună ziua!”
8. Pe munte nu se vorbește mult, nu se țipă și nu se face zgomot.
9.Cine iubește muntele trebuie să-l ocrotească.
10.Nu deteriorați indicatoarele cu marcaje turistice sau alte semne de orientare.
11.Refugiile alpine sunt loc sfânt pe munte.
12.Când ajungeți la o cabană notați în registrul de evidență a circulației turistice, locul de
unde ați venit, iar când plecați, viitoarea etapă a călătoriei.
13.Regulamentul de ordine interioară al fiecărei cabane trebuie respectat cu strictețe.
14.Circulați numai pe traseele marcate.
15.Iarna pe munții acoperiți cu zăpadă, pericolul avalanșelor este prezent în fiecare zi.
16.Începătorii într-ale drumeției la munte să-și facă o lungă ucenicie pe lângă montaniarzii
cu mare experiență.
17.Când se cere sprijin de către cabanier, grup de turiști sau echipa salvamont, pentru a
ajuta oameni aflați în primejdie sau a prevenii o nenorocire, oricine trebuie să răspundă
chemării.
18.Este obligatoriu pentru orice drumeț, ghid sau conducător de grup să urmeze cu
strictețe sfaturile și indicațiile salvamontiștilor.
19.Codul de semnalizare în caz de pericol trebuie cunoscut și însușit de toți drumeții
montani.
20.Drumețul e bine să știe să acorde la nevoie primul ajutor.