TEMA: 1.

Formele terenuliu și caracteristicele din punct de vedere

militar.

SUBIECTE DE STUDIU:

l .Esenţa orientării. Determinarea părţilor orizontului.

2.Alegerea punctelor de reper. Indicarea obiectivelor faţă de reper.

1. Orientarea în teren
Esenţa orientării.
Orientarea în teren consta în determinarea punctelor cardinale şi a punctului de staţie în
raport cu detaliile înconjurătoare de planimetrie şi de relief, alegerea direcţiei necesare pentru
deplasare şi menţinerea ei în timpul deplasării. La baza orientării stă priceperea de a alege în
teren reperele şi folosirea lor în calitate de faruri care indică direcţiile, punctele şi hotarele
necesare. Ca reper poate servi orice obiect, care atrage imediat atenţia la privirea spre teren
conform posibilităţilor, reperele se aleg uniform în sensul frontului şi în adâncime pentru a
asigura mai exact şi mai rapid indicarea ţintei care a apărut în orice loc. Reperele stabilite se se-
lectează de la dreapta spre stânga şi pe hotare — de la sine în direcţia inamicului.
Determinarea părţilor orizontului.
Punctele cardinale se stabilesc cu ajutorul busolei, corpurilor cereşti şi semnelor detaliilor.
Pentru stabilirea direcţiilor spre punctele cardinale e deajuns să se cunoască doar o singură
direcţie — spre nord. Dacă ea se cunoaşte, atunci la dreapta va fi est, la stânga vest, iar în partea
opusă nordului — sudul.
Pentru stabilirea punctelor cardinale cu ajutorul busolei, trebuie să se ţină busola orizontal
şi, lăsând în jos acul, să se întoarcă busola astfel ca vârful de nord al acului magnetic să coincidă
cu diviziunea zero a scării. La o astfel de poziţie a busolei, literele N, S, E, V de pe scară vor co -
respunde cu direcţia nordului, sudului, estului şi vestului.
Cu ajutorul soarelui şi ceasului, punctele cardinale se stabilesc în următorul mod: ceasul
se ţine orizontal astfel ca acul ceasului să fie orientat spre Soare ; unghiul dintre acul ceasului şi
direcţia din centrul cadranului spre cifra 1 se va împărţi în două. Linia care împarte acest unghi
în două părţi va indica direcţia spre Sud.
Punctele cardinale se pot stabili, de asemenea, cu ajutorul Stelei Polare. Ea totdeauna
se află la nord şi se caută după constelaţia Ursa Mare.
La stabilirea punctelor cardinale cu ajutorul detaliilor, e necesar să se cunoască
următoarele:
— muşuroaiele de furnici se află de regulă, la sudul copacilor, buturugilor, tufarilor
din apropiere ; partea de sud a muşuroaielor e mai puţin înclinată decât cea de nord ;
— muşchii şi lichenele acoperă tulpinile copacilor, pietrele, stânci, construcţiile vechi
de lemn din partea de nord;
potecile împart, de regulă, masivele mari de pădure, aproape strict pe linia nord-sud şi est-
vest;
 — pe plăcile de lemn ale stâlpilor înfipţi la intersecţiile potecilor din pădure, sectoarele se
numerotează de la vest spre est (din stânga spre dreapta). Cifrele cu numere mai mici se află la
nord-vest şi nord-est, iar cu numere mai mari — Ia sud-vest şi sud-est

2.Alegerea punctelor de reper. Indicarea obiectivelor faţă de reper.

Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin repere sau azimut şi
trebuie, pe cât posibil, să se intersecteze pe limita dinainte a dispozitivului trupelor proprii cu ale
posturilor de observare vecine.
 În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate prin linii convenţionale,
astfel (Fig. 14.):
- zona apropiată, cuprinde poţiunea de teren în care obiectivele (personalul şi tehnica de
luptă, lucrările genistice, precum şi detaliile de planimetrie) pot fi văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai îndepărtată a zonei
apropiate şl până unde observatorul poate recunoaşte cu ochiul liber siluetele tehnicii de luptă,
formele copacilor şi caselor;
- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai îndepărtată a zonei mijlocii şi
până la limita vizibilităţii ce poate fi acoperită cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.
Când terenul limitează posibiltătile de observare în adâncime, sectorul nu se mai împarte în
zone.
Când situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută observarea circulară a
spaţiului terestru şi aerian, fără a i se stabili sector de observare.