Pozitia in spatiu a elementelor structurale Elementele orientarii in spatiu a structurilor geologice - structuri planare - structuri liniare Structuri planare

- Pozitia in spatiu a oricarui element planar (plan de stratificatie, de falie, de clivaj, plan axial a unei cute, sistuozitate, etc) este determinata de doua elemente: directia si caderea sau inclinarea planului (doua linii drepte ce apartin acelui plan si care sunt concurente-perpendiculare intre ele) . Directia este o linie dreapta si orizontala continuta in acel plan si care rezulta la intersectia acelui plan cu unul orizontal. Pozitia in spatiu a liniei de directie se poate exprima in doua moduri: - ca unghi ascutit facut de directia data cu directia nord-magnetica si masurat de la pozitia nord spre est sau vest (totdeauna valoarea va fi cuprinsa intre 0-900). Modul de notare a cestor valori este N 30 0E sau N650V. - azimutul directie, care este unghiul masurat intr-un plan orizontal, in sens orar, de la directia nord magnetica pana la dreapta (directia data). Are valori cuprinse intre 0-3600. Unei directii date ii corespund doua valori ale azimutului, care difera intre ele prin 1800. Inclinarea (caderea) unui plan este linia de cea mai mare panta a acelui plan; ea este intotdeauna perpendiculara pe linia de directie. Inclinarea este determinata de doua valori: sensul inclinarii (caderii) si unghiul inclinarii (caderii). Sensul inclinarii este dat de punctul cardinal spre care este orientata linia de cea mai mare panta. Se mai poate exprima prin azimutul inclinarii, care este unghiul masurat in plan orizontal, in sens orar de la pozitia nord-magnetica pana la proiectia in plan orizontal a liniei de cea mai mare panta. Unghiul inclinarii este unghiul facut intre planul respectiv si un plan orizontal (unghiul dintre linia de cea mai mare panta si proiectia ei pe un plan orizontal). Conventie toate masuratorile ce reprezinta unghiuri de inclinare se trec cu doua cifre (ex: 200), in timp ce azimutele se vor trece cu trei cifre (ex: 1200, sau la o valoare de 400 se va nota 0400). Metode de masurare a structurilor planare Pentru determinarea pozitiei in spatiu a elementelor planare se utilizeaza busola geologicac, folosind aceleasi metode, indiferent de tipul structurii (stratificatie, clivaj, sistuozitate, plane de falie, fisuri). Busola geologica trebuie ajustata corect, in functie de declinatia magnetica a locului (unghiul dintre nordul magnetic si nordul geografic). Aceasta corectie trebuie facuta pentru harta topografica cu care se lucreaza in zona, inainte de inceperea operatiunilor de cartare. Regalarea busolei va trebui verificata periodic in timpul perioadei de cartare. 1. Metoda azimut inclinare se aseaza (fixeaza) busola cu latura sudica pe strat

 busola se aduce in pozitie orizontala (folosind nivela cu bula de aer) si se deblocheaza acul magnetic se citeste pe cadranul busolei valoarea indicata de capatul nordic al acului magnetic (ex: 1500). Daca busola s-a asezat cu latura sudica sub strat, se va citi valoarea de pe cadran indicata de acul sudic. unghiul de inclinare se va determina cu ajutorul clinometrului: busola se aseaza vertical pe strat, de-a lungul liniei de cea mai mare panta, cu latura estica (pe care este montat clinometrul) se lasa clinometrul sa oscileze liber si se va citi diviziunea din dreptul acului clinometrului (ex: 500). In cazul busolelor tip Freiberg care sunt prevazute cu o placa rabatabila fixata pe latura sudica a cadranului, citirea unghiului de inclinare se poate face direct de la prima asezare a busolei pe strat, folosind tamburul gradat (clinometrul vertical) fixat lateral pe axul acestei placi. Valoarea masurata va fi deci 500/1300, ceea ce inseamna ca planul inclina cu un unghi de 30 grade fata de orizontala, spre un punct aflat la 130 grade fata de nord (masurat in sens orar). In cazul in care nu exista o suprafata potrivita pentru masuratori, unde sa se poata aseza busola sau daca suprafata este accidentata (prezinta neregularitati), se poate utiliza carnetul de teren sau o placa pentru a realiza o suprfata masurabila, paralela cu structura geologica planara. Masurarea se va face pe aceasta suprafta cu metodele obisnuite. Acest lucru se intimpla si in cazul determinarii pozitiei in spatiu a planelor axiale ale cutelor, care de obicei nu sunt expuse ca suprafete, aceasta fiind singura metode de determinare a orientarii lor). 2. Metoda clasica (unghiurilor ascutite) - busola se aseaza pe suprafata de masurat cu latura estica sau vestica - se aduce busola in pozitie orizontala (folosind nivela cu bula de aer) si se deblocheaza acul magnetic - se citeste unghiul format intre acul magnetic si pozitia nordica de pe busola. Citirea se face numai in cadranele nordice (NE sau NV). Ex. Valoarea citita se va nota N400V sau daca citirea s-a facut in cadranul NE-ic N550E. Valorile de 400 respectiv 550 reprezinta deviatia liniei de directie fata de nordul magnetic. - unghiul de inclinare se va determina cu ajutorul clinometrului: busola se aseaza vertical pe strat, de-a lungul liniei de cea mai mare panta, cu latura estica (pe care este montat clinometrul) - se lasa clinometrul sa oscileze liber si se va citi diviziunea din dreptul acului clinometrului (ex: 500). In cazul busolelor tip Freiberg care sunt prevazute cu o placa rabatabila fixata pe latura sudica a cadranului, citirea unghiului de inclinare se poate face direct de la prima asezare a busolei pe strat, folosind tamburul gradat (clinometrul vertical) fixat lateral pe axul acestei placi.

pentru stabilirea sensului inclinarii.. Se determina sensul orientarii linie de cea mai mare panta (prin orientare in teren) si se noteaza numai prin initielele punctului cardinal spre care cade stratul. Ex: N50V/67SV

In practica, metoda azimut inclinare este cea mai des utilizata, fiind mai rapida sub aspectul inregistrarii masuratorilor. Metoda clasica are avantajul de a permite formarea unei imagini asupra structurii geologice, inca din faza de teren. Metode de masurare a structurilor liniare Liniatia reprezinta orice structura liniara care apare repetitiv intr-un esantion de roca (Hobbs et al, 1988) sau orientarea paralela a oricaror elemente directionale in roci (Pauliuc, Dinu, 1985). Structurile liniare (liniatiile) pot fi izolate (Ex.sarnierele axul microcutelor sau axele lungi ale unor galeti alungiti) sau pot fi continute intr-un plan masurabil (ex: orientarea mineralelor, striuri de alunecare, intersectii de foliatii, etc.) Pentru structurile liniare se poate determina azimutul, plonjul sau pitch-ul. Azimutul este ca unghiul format de un plan vertical ce contine elementul liniar cu nordul magnetic (masurat in sens orar). Inclinarea (caderea, plonjul) este unghiul format de elementul liniar cu un plan orizontal. Pitch-ul unui element liniar continut intr-un plan este definit ca unghiul dintre orizontala acelui plan si elementul liniar. Daca elementul liniar este izolat (nu este continut intr-un plan) (ex: axul unei microcute), pozitia sa este definita de raportul sau fata de poztia nord magnetica si pozitia fata de un plan orizontal. Daca se considera un plan vertical ce contine acel element liniar se poate determina azimutul acelui element.. Aceasta se masoara prin vizare, busola fiind tinuta orizontal daesupra elementului liniar masurat, marginea sa (a busolei) fiind adusa in poztie paralela cu liniatia. Caderea sau inclinarea se masoara cu clinometrul, tinand busola in plan vertical, latura sa fiind suprapusa peste elementul liniar. Daca elementul liniar este continut intr-un plan, iar pozitia planului este cunoscuta, pentru a defini pozitia sa este suficient sa se determine unul din urmatoarele elemente: azimutul, inclinarea (cu conditia sa se precizeze in ce cadran se gaeste inclinarea) sau pitch-ul (trebuie precizat in ce cadran se gaseste pitch-ul). In practica, aceste trei elemente ce se masoara, depind de pozitia planului ce contine elementul liniar. Daca acesta are o inclinare mica (sub 20 0), cel mai usor se va putea determina azimutul elementului liniar. In toate celelelate cazuri se va determina inclinarea sau pitch-ul. Folosind busola Freiberg: - se aseaza busola cu laterala capacului de-a lungul liniatiei (elementului liniar). Busola se aduce in pozitie orizontala si se citeste in dreptul acului nordic valoarea azimutului sensului de inclinare a liniatiei.

valoarea unghiului de inclinare se citeste pe clinometrul vertical (tamburul gradat) fixat lateral pe axul capacului busolei. Se noteaza 20/060. In cazul in care busola nu se poate aseza direct pe liniatie, aceasta poate fi extinsa folosind un creion paralel cu liniatia, masuratorile efectuandu-se pe acesta. Masurarea elementelor liniare folosind busola geologica cuprinde urmatoarele etape: se aseaza busola in plan orizontal, cu nordul busolei spre caderea liniei. privind pe langa latura lunga (E, V) a busolei, aceasta se va misca usor in plan orizontal, pana cand se observa ca latura lunga a busolei se confunda cu liniatia. In aceasta pozitie se citeste in dreptul acului nordic azimutul liniei. inclinarea ei se masoara obisnuit, aplicand busola in pozitie verticala, cu latura lunga (a clinometrului) pe linia de masurat.

Numarul masuratorilor variaza in functie de scara hartii si de complexitatea structurii. Vor fi mai multe masuratori acolo unde modificarile de pozitie sunt numeroase si mai putine acolo unde structura este mai omogena sau mai putin expusa. Metoda de masurare se va adapta in functie de modul de aflorare. Calcarul are plane de stratificatie care nu sunt netede, astfel va trebui aleasa o metoda care sa permita masurarea pozitiei in mai multe puncte pe o arie extinsa si nu una in care se masoara orientarea intr-un singur punct al planului de stratificatie. De asemenea in cazul rocilor metamorfice, pot exista cazuri cand masurarea clivajului se poate face doar pe suprafete mici.