1

TIC
Tehnici de investigare a
terenului de fundare

1.1.  NP 074/2007, Normativ privind documentaţiile

STANDARDE ŞI
ACgeotehnice pentru construcţii
NORMATIVE DE  GT 035/2002, Ghid privind modul de ȋntocmire şi
REFERINȚĂ verificare a documentaţiilor geotehnice pentru
construcţii
 STAS 1242/4-85, Teren de fundare. Cercetări geotehnice
prin foraje executate ȋn pământuri
 SREN 1997-1:2004, Eurocod 7 – Proiectarea
geotehnică. Partea 1 – Reguli generale
 SREN 1997-2:2007, Eurocod 7 – Proiectarea
geotehnică. Partea 2 – Investigarea și încercarea
terenului
 STAS 1242-70, Teren de fundare – Cercetări pentru
DID

ȋntocmirea proiectului fundaţiilor

 STAS 3950 – 81, Geotehnică – Terminologie, simboluri
şi unităţi de măsură
 STAS 1242/1-89, Teren de fundare – Principii generale
de proiectare
 STAS 1242-70, Teren de fundare – Cercetări pentru
ȋntocmirea proiectului fundaţiilor
 STAS 1242/7-84, Teren de fundare. Cercetarea geofizică
a terenului prin metode seismice
 STAS 1242/8-75, Teren de fundare. Principii de
cercetare geofizică a terenului prin metode
electrometrice în curent continuu
 STAS 1242/9-76, Teren de fundare. Cercetarea geofizică
a terenului prin metode radiometrice
  STAS 8942/3-90, Teren de fundare. Determinarea
modulului de deformaţie liniară prin încercări pe teren
cu placa
 EN ISO 22476-3:2006, Cercetări şi încercări geotehnice.

TIC
Încercări pe teren. Partea 3: Încercare de penetrare
standard
 C159-89, Instrucţiuni tehnice pentru cercetarea terenului
de fundare prin metoda penetrării cu con, penetrare
dinamică, vibropenetrare
 EN ISO 22476-2:2006, Cercetări şi încercări geotehnice.
Încercări pe teren. Partea 2: Încercare de penetrare
dinamică
 EN ISO 22476-4, Geotechnical investigation and testing.
Field testing. Part 4: Ménard pressuremeter test
 EN ISO 2247696, Geotechnical investigation and testing.
Field testing. Part 9: Field vane test
 EN ISO 22476-136, Geotechnical investigation and
testing. Field testing. Part 13: Plate loading test
AC
 ASTM D420 - 87, Standard guide for investigating and
sampling soil and rock
 ASTM D1452 – 80, Soil investigation and sampling by
auger borings
 ASTM D1587 – 83, Thin-walled tube sampling
 ASTM D3550 – 84, Standard practice for ring-lined
barrel sampling of soils
 ASTM D2113 - 83 (reapproved 1987), Standard practice
for diamond core drilling for site investigation

1.2. Cercetarea geotehnică a terenului de fundare are drept scop

SCOPUL obţinerea datelor esenţiale privind terenul din zona de
DID

CERCETĂRII influenţă a construcţiei. Astfel, se pot deosebi: date

geotehnice, geologice, hidrogeologice, seismice relevante
actuale precum şi referitoare la antecedentele
amplasamentului. Acestea se folosesc pentru o descriere
adecvată a proprietăţilor terenului şi pentru o estimare ȋn
domeniul de siguranţă a valorilor parametrilor care vor fi
utilizaţi ȋn proiectarea geotehnică şi ȋn execuţia construcţiei.
Datele obţinute prin cercetarea geotehnică vor conduce la:
 definitivarea alegerii amplasamentului construcţiei,
 stabilirea succesiunii straturilor şi caracterizării
pământurilor din componenţa terenului de fundare
 alegerea naturii terenului de fundare (natural/ ȋmbunătăţit
artificial) şi implicit a adâncimii de fundare;

2
  tipul fundaţiei (de suprafaţă / continuă / de adâncime /
izolată / radier);
 materialul din care se realizează fundaţia (lemn / piatră /

TIC
zidărie de cărămidă / beton simplu / beton ciclopian / beton
armat / beton precomprimat / metal / pământ armat, etc.);
 tipul de fundaţie din punct de vedere a execuţiei
(monolită / semiprefabricată / prefabricată, etc.);
 modalitatea de execuţie a gropii de fundare (săpătură
deschisă ȋn taluz / sprijiniri simple / palplanşe / ancoraje /
pereţi mulaţi, etc.);
 apa subterană, prognoza nivelului acesteia şi influenţa pe
timpul execuţiei şi exploatării, atât asupra caracteristicilor
pământului cât şi a materialelor din corpul fundaţiilor; 
 dimensiunile geometrice ale tipului de fundaţie selectat
(lăţime, lungime, adâncime de fundare). 

1.3. Geotehnica – (conform STAS 3950-81) disciplina care se

DEFINIŢII
AC
ocupă cu studiul caracteristicilor fizice, mecanice şi chimice
ale pământurilor şi prin acestea cu modul de comportare a
terenului de fundare sub acţiunea construcţiilor, ţinând
seama de interacţiunea dintre construcţie şi teren.
Fundaţie – (conform STAS 3950-81) elementul sau
sistemul de elemente situate la partea inferioară a unei
construcţii, prin care se transmite terenului, în condiții de
siguranță atât imediat după finalizarea execuției cât și pe
întreaga perioadă de serviciu, ȋncărcarea de la suprastructură.
Pământ – (conform STAS 3950-81) rocă sedimentară
detritică, alcătuită din fragmente solide necimentate, de
DID

dimensiuni variabile, cel mult egale ca mărime cu

dimensiunile bobului de nisip (2 mm).
Cercetarea geotehnică – (conform NP 074-2007) reprezintă
ansamblul de activități de documentare, recunoaștere pe
teren, prospectare, încercări de laborator și in-situ, finalizat
prin documentații geotehnice specifice.
Aviz geotehnic preliminar (AG-P) – (conform NP 074-
2007) este documentația geotehnică cu caracter preliminar și
temporar până la realizarea studiului geotehnic (SG), necesar
stabilirii fezabilității construcției pe amplasamentul propus.
Studiul geotehnic (SG) – (conform NP 074-2007)
reprezintă documentaţia geotehnică de bază, necesară pentru
proiectarea oricărei construcţii.

3
 Studiul geotehnic de detaliu (SG-D) – (conform NP 074-
2007) este documentația geotehnică extinsă care se
elaborează pentru faza de detalii de execuţie, ȋn situaţiile ȋn
care pentru proiectarea detaliilor de execuţie sunt necesare

TIC
caracteristici geotehnice suplimentare faţă de cele furnizate
de studiul geotehnic elaborat pentru faza de proiect tehnic.
Studiu geotehnic pentru proiect ȋn fază unică (SGU) –
(conform NP 074-2007) se constituie ca documentație
cumulată (SG + SG-D) și se realizează ȋn cazul ȋn care
proiectul se elaborează ȋn fază unică (PFU).
Expertiza geotehnică (EG) – (conform NP 074-2007)
reprezintă documentația ce finalizează lucrările de
expertizare ale unuia sau a mai multor elemente geotehnice
ale unei lucrări de construcție noi, ȋn faza de proiectare ori ȋn
faza de execuţie, sau a unei lucrări existente.
Raport de monitorizare geotehnică a execuţiei – (conform
NP 074-2007) este documentația ce conține constatări
AC
privind conformitatea cu proiectul a lucrărilor geotehnice în
faza de execuție, precum și adaptări ale soluțiilor inițiale la
noi condiții de amplasament.
Categorie geotehnică – (conform NP 074-2007) reprezintă
ȋncadrarea preliminară a unei lucrări de construcție, ȋnainte
de investigarea terenului de fundare, ȋn vederea stabilirii
exigenţelor cercetării geotehnice.
Riscul geotehnic – (conform NP 074-2007) este privit ca
posibilitatea de apariție a unor consecințe nedorite (cedări) la
lucrări geotehnice în execuție sau în timpul serviciului.
Zona de influenţă a construcţiei – (conform NP 074-2007)
DID

volumul din teren ȋn care se manifestă influenţa construcţiei

respective sau ȋn care pot avea loc fenomene care să
influenţeze comportarea acelei construcţii.
Eşantion – (conform SREN-2:2007) porţie de pământ sau
rocă recuperată din teren prin metode de prelevare
(recoltare).
Probă – (conform SREN-2:2007) parte din eşantionul de
pământ sau din rocă utilizată pentru o ȋncercare de laborator.
Eşantion netulburat – (conform SREN-2:2007) eşantion de
pământ extras cu toate precauţiile, ȋn vederea tulburării
minime a acestuia pentru a păstra ȋn mare măsură structura
naturală.

4
 Probă netulburată – (conform SREN-2:2007) parte din
eșantionul netulburat, prelevată cu atenție, pentru a evita
modificarea structurii pământului, cu scopul de a realiza o
încercare de laborator pe acel pământ în stare naturală.

TIC
Probă reconsolidată – (conform SREN-2:2007) probă
comprimată ȋntr-un tipar sau o celulă, sub presiune statică,
fără a permite drenarea apei.
Probă reconstituită – (conform SREN-2:2007) probă
pregătită ȋn laborator astfel:
- ȋn cazul pământurilor fine, pregătită ca un noroi
având o umiditate egală sau mai mare ca limita
superioară de plasticitate şi apoi consolidată;
- ȋn cazul pământurilor granulare, este fie turnată fie
ȋmprăştiată ȋn condiţii uscate sau umede şi compactată
sau consolidată.
Probă de pământ tulburat – (conform SREN-2:2007)
eşantion de pământ care şi-a modificat structura prin
AC
manipulare.
Probă de pământ remaniat – (conform SREN-2:2007)
probă a cărei structură este complet tulburată, având
umiditate naturală.
Probă recompactată – (conform SREN-2:2007) probă
compactată ȋntr-un tipar cu ajutorul unui mai sau sub o
presiune care corespunde unei stări impuse de efort static.

1.4. Cercetarea geotehnică, în funcție de scopul urmărit și

SUPORT volumul lucrărilor specifice se poate desfășura ca:
DID

TEORETIC  cercetare preliminară finalizată prin AG-P;

 cercetare geotehnică pentru proiectare finalizată prin
SG;
 cercetare geotehnică de control finalizată prin
expertiza geotehnică (EG).
Lucrările specifice cercetării geotehnice se pot separa în
următoarele categorii:
 lucrări de documentare şi recunoaştere a
amplasamentului;
 lucrări de prospectare a terenului de fundare;
 ȋncercări ȋn laboratorul geotehnic pe probe prelevate
ȋn cadrul ȋncercărilor de prospectare;

5
  prelucrarea şi prezentarea rezultatelor observaţiilor şi
a ȋncercărilor precum şi concluziile, ȋn cadrul studiului
geotehnic.

TIC
Volumul lucrărilor necesare a fi realizate este stabilit pe baza
fazei de cercetare a terenului de fundare (preliminară, pentru
proiectare sau de control/monitorizare) și încadrării
construcției într-o anumită categoria geotehnică, ce va indica
riscul geotehnic asociat.
Încadrarea unei lucrări de construcție ȋntr-o categorie
geotehnică se face ȋnainte de cercetarea terenului, această
ȋncadrare putând fi schimbată ulterior, datorită rezultatelor
obținute din determinările unor parametri geotehnici.
În vederea stabilirii exigenţelor proiectării sunt introduse,
prin NP074/2007, trei categorii geotehnice: 1, 2 şi 3. În
funcţie de categoria geotehnică se poate exprima riscul
geotehnic (Tabelul 1.1):
Tabelul 1.1. Stabilirea riscului geotehnic
AC
Categoria geotehnică Riscul geotehnic
1 redus
2 moderat
3 mare

Categoria geotehnică și implicit riscul geotehnic depind de

două categorii de factori (NP074/2007):
1) factori legaţi de teren:
 condiţiile de teren:
a) terenuri bune (ANEXA Lucrarea 1 Tabel L.1.1);
b) terenuri medii (ANEXA Lucrarea 1 Tabel L.1.2);
c) terenuri dificile: nisipuri afânate, nisipuri saturate
susceptibile de lichefiere, pământuri coezive cu
DID

consistenţă redusă (Ic<0,5), pământuri loessoide

(grupa B), pământurile cu umflări şi contracţii mari,
terenuri ȋn pantă cu potenţial de alunecare;
 apa subterană:
a) excavaţia nu coboară sub nivelul apei subterane, nu
sunt necesare epuizmente;
b) excavaţia coboară sub nivelul apei subterane, se
prevăd lucrări normale de epuizmente directe sau
drenare, fără riscuri de degradarea structurilor
alăturate;
c) excavaţia coboară sub nivelul apei subterane, ȋn
condiţii hidrogeologice excepționale, impunând
lucrări de epuizmente cu caracter excepțional;

6
 2) factorii legaţi de structură şi vecinătățile acesteia:
depind de modul de realizare a excavațiilor, a
epuizmentelor, a lucrărilor de infrastructură ce pot afecta
construcțiile şi rețelele subterane aflate ȋn vecinătate. Se

TIC
disting trei situații:
a) risc inexistent sau neglijabil al unor degradări ale
construcţiilor sau rețelelor învecinate;
b) risc moderat al unor degradări ale construcţiilor sau
rețelelor învecinate;
c) risc major de degradări ale construcţiilor sau
rețelelor învecinate;
După categoria de importanță construcțiile se împart ȋn patru
categorii de importanță:
 excepțională;
 deosebită;
 normală;
 redusă.
AC
Stabilirea categoriei geotehnice este realizată prin
parcurgerea următoarelor etape (NP074/2007):
1) factorilor menționați anterior (condiţii de teren, apa
subterană, clasificarea construcţiei după categoria de
importantă şi vecinătățile) li se atribuie un număr de
puncte;
2) se însumează punctele corespunzătoare factorilor
menționați anterior;
3) la punctajul stabilit pe baza celor patru factori se adaugă
puncte corespunzătoare zonei seismice de calcul a
amplasamentului, astfel (Tabelul 1.2):
Tabelul 1.2. Numărul de puncte acordat ȋn funcţie de zona seismică
DID

Zona seismică Număr de puncte

A şi B 2
C şi D 1

Încadrarea ȋntr-o categorie geotehnică se face ȋn funcţie de

punctajul total, conform Tabelului 1.35:
Tabelul 1.3. Stabilirea categoriei geotehnice și asocierea cu riscul
geotehnic
Riscul geotehnic Categoria
Tip Limită punctaj geotehnică
Redus 6÷9 1
Moderat 10 ÷ 14 2
Major 15 ÷ 21 3

7
 Exigențe în cercetarea terenului de fundare corelate cu
categoriile geotehnice
Prin încadrarea lucrării într-o categorie geotehnică

TIC
exigențele privind volumul investigațiilor geotehnice care
trebuie realizate şi metodele de proiectare utilizate sunt
prezentate corelat în ANEXĂ LUCRAREA 1 - Tabel L1.3.
Astfel:
Categoria geotehnică 1 – include doar lucrări mici şi relativ
simple, pentru care se admite că exigențele fundamentale vor
fi satisfăcute folosind experiența dobândită.
Categoria geotehnică 2 – include lucrările uzuale de
fundații, fără riscuri anormale sau condiții de teren şi de
solicitare neobișnuite sau excepțional de dificile. Pot fi
utilizate metode de rutină pentru ȋncercări de laborator şi de
teren.
Categoria geotehnică 3 – cuprinde lucrările de construcții
care nu se încadrează ȋn Categoriile geotehnice 1 şi 2.
AC
Proiectarea lucrărilor pentru această categorie, se bazează pe
date geotehnice obţinute prin ȋncercări de laborator şi de
teren realizate prin metodologii de rutină şi speciale şi pe
metode perfecționate de calcul geotehnic.

Numărul, distanța şi adâncimea sondajelor

Executantul cercetării geotehnice urmează să stabilească
aceste date privind lucrările de prospectare, ȋn funcţie de [2]:
 configurația amplasamentului;
 formațiunea morfologică;
 gradul de cunoaștere a zonei (din cercetările
anterioare);
 de comportarea construcţiilor din vecinătatea zonei
DID

cercetate;
 categoria geotehnică.
Adâncimile minime ale sondajelor, măsurate de sub talpa
fundației sunt considerate, de regulă, ca având valorile
corespunzătoare celor din ANEXĂ LUCRAREA 1 - Tabel
L 1.4 (cu excepția situației în care sunt prezente pământuri
sensibile la umezire). Astfel, adâncimea de cercetare trebuie
să cuprindă toate straturile care pot să influenţeze stabilitatea
şi tasarea construcţiei [1], [2].
Numărul minim al sondajelor considerate necesare
caracterizării amplasamentului se stabilește în funcţie de
categoria geotehnică ȋn care a fost încadrat amplasamentul
respectiv și este dat ȋn Tabelul 1.4.

8
 Tabelul 1.4. Alegerea numărului minim de sondaje ȋn funcţie de
ȋncadrarea ȋn categoria geotehnică 
Categoria geotehnică Număr de sondaje
1 1

TIC
2 2
3 3

Sondajele se dispun ȋn nodurile unei rețele ortogonale cu

latura ochiurilor cuprinsă între 20 şi 300 m, ȋn funcţie de
natura şi uniformitatea stratificației, de importanta şi de
particularitățile construcţiei şi de faza de proiectare,
considerând că amplasamentul construcţiei este ales pe baza
celor mai favorabile condiţii de fundare.

Metode de cercetare geotehnică

Pentru obţinerea datelor caracteristice terenului din
amplasament se folosesc următoarele metode de cercetare, în
mod nelimitativ:
AC1) Cercetări geofizice:
 executate la suprafaţa terenului:
 metoda seismică de refracţie [STAS 1242/7-84];
 metode electrometrice [STAS 1242/8-75];
 executate ȋn foraje:
 metode seismice şi cu ultrasunete [STAS 1242/7-
84];
 metode electrometrice [STAS 1242/8-75];
 metode radiometrice [STAS 1242/9-76].
2) Cercetări prin sondaje de tip excavații (gropă, șanț,
tranșee, puţ, descopertă, galerie) [STAS 3413 -66];
3) Cercetări prin încercări in situ cu aparate [EN ISO
DID

2247696]de penetrare (dinamică sau statică) [STAS

1242/5-81; EN ISO 22476-3:2006], presiometrie, cu
placa [STAS 8942/3-90; EN ISO 22476-136] , etc;
4) Cercetări prin sondaje de adâncime - foraje (executate
manual sau mecanic) [STAS 1912-66; STAS 1242/4-
85].
În timpul ȋncercărilor de teren este obligatorie prelevarea
eșantioanelor de pământ care vor fi apoi supuse ȋncercărilor
de laborator. 
 
 
 

9
I. CERCETĂRI GEOFIZICE

1.5.I Cercetarea unui teren de fundare utilizând metodele

TIC
SCOPUL geofizice (ce acționează nedistructiv asupra structurii
CERCETĂRILOR terenului din amplasament) se bazează pe înregistrarea,
GEOFIZICE interpretarea şi măsurarea modificărilor în spațiu și timp, pe
care le suferă anumite unde sau radiații, având ca mediu de
propagare acel terenul.
Astfel se pot reduce numărul de sondaje, ce pot fi conduse la
o adâncime optimă în stratificația deja identificată. În nici un
caz însă, metodele geofizice nu se pot substitui total
investigărilor prin sondaje.
Prin cercetări geofizice pot fi rezolvate următoarele situații/
probleme:
 stabilirea limitelor straturilor și anomaliilor
stratigrafice din terenul de fundare, a fundamentului
regiunii;
 determinarea indicilor fizici ai pământului din fiecare
AC strat;
 verificarea rezultatelor obținute din sondajele de
adâncime (foraje), mai ales în ceea ce priveşte
interpolarea rezultatelor între două foraje;
 localizarea accidentelor tectonice, a cavităţilor
subterane; determinarea indicelui de fracturare şi de
alterare al rocii; estimarea porozităţii şi a anizotropiei
masivului;
 determinarea suprafețelor de alunecare şi a grosimii
formaţiunilor în mişcare (mase de pământ
alunecătoare).
DID

Pentru a fi considerate eficiente economic, suprafaţa

cercetată prin aceste metode trebuie să fie mai mare de
0,5 km2, deoarece aparatura folosită este scumpă şi necesită
un personal calificat.
Metodele cel mai des folosite și care vor fi prezentate în
continuare, din categoria cercetărilor geofizice sunt:
 metoda seismică;
 metoda electrometrică, şi
 metoda radiometrică.

1.6. I.1 Are la bază principiul că pământurile şi rocile stâncoase au

METODA caracteristici diferite în ceea ce priveşte viteza şi modul de
SEISMICĂ propagare a undelor elastice, acestea depinzând în mod
[STAS 1242/7-84]

10
 direct de natura mediului străbătut, pentru un mediu omogen
viteza de propagare fiind constantă (Figura 1.1).

TIC
Figura 1.1: Schema de
principiu pentru
prospecţiunea seismică

Aparatul folosit ȋn cazul metodei seismice este compus din

două părţi:
 sistemul de generare şi recepţionare a undelor
seismice (Figura 1.2.a);
AC  sistemul de achiziţie şi prelucrare a datelor (Figura
1.2.b).

Figura 1.2: Echipamentul

de: a) generare şi
recepţionare a undelor
seismice şi b) sistemul de
achiziţie a datelor [8]

Procedura constă ȋn instalarea geofonilor (ca elemente de

recepționare a undelor seismice), ȋn câteva puncte, ȋn linie
DID

dreaptă faţă de sursa de generare a undelor seismice.

Distanţa dintre punctele de amplasare a geofonilor va trebui
să fie de 3 până la 5 ori adâncimea necesară de investigare.
Impactul (sursa de unde) realizat prin lovirea cu un ciocan a
unei plăci metalice așezată pe teren, creează două tipuri de
unde: unde primare (P) şi secundare (S).
Undele primare / principale (P) – sau longitudinale (viteză
de propagare de 7…13 km/s), se caracterizează printr-o
succesiune de comprimări şi dilatări ale materiei; din acest
motiv acestea se mai numesc unde de compresiune sau de
dilatare.
Undele secundare (S) – sau transversale (viteza de propagare
este de 4…7 km/s), se caracterizează prin modificări de

11
 formă ale materialului/rocii, prin inducerea unui efect de
forfecare; din acest motiv se mai numesc unde de forfecare.
Pentru determinarea vitezei de propagare a undelor P ȋn
diferite straturi de pământ, cât şi grosimea acelor straturi se

TIC
procedează astfel:
 se ȋnregistrează timpii de sosire a undelor t1 , t2 , t3
pentru diferite distanţe ale geofonilor x1 , x2 , x3 faţă
de punctul/sursa de generare a undelor;
 se corelează într-un grafic valorile timpului t cu
distanțele la care au fost ȋnregistrate aceste valori x
(Figura1.3);
 se determină pantele dreptelor ab, bc, cd:
1
panta dreptei ab  (1.1)
v1
1
panta dreptei bc  (1.2)
v2
AC 1
panta dreptei cd  (1.3)
v3
unde: v1, v2, v3 reprezintă vitezele undei P prin straturile 1, 2
şi 3 (Figura1.1);

Figura 1.3: Hodograf -

graficul de corelare a
timpului ȋnregistrat la
sosirea la geofon a primei
unde cu distanţa de la
geofon la sursa generatoare
DID

de unde

 se determină grosimea stratului 1 (stratul superior):

1 v 2 -v1
h1    xc , (1.4)
2 v 2 +v1

unde valoarea distanţei xc se poate obţine prin citire, din

graficul din Figura 1.3;
 grosimea stratului 2:

1  v 32 -v12  v 3  v 2
h2   Ti 2  2  h1   (1.5)
2  v 3  v1  v 32 -v 22

12
1.6. I.2 Se bazează pe analizarea rezistivităţii aparente ρa a
METODA pământului, măsurată cu ajutorul unui sistem de patru
ELECTROMETRICĂ electrozi (Q1, Q2, P1, P2) numit dispozitiv quadripol (Figura
[STAS 1242/8-75] 1.4). Rezistivitatea pământurilor depinde în principal de

TIC
umiditatea acestora şi de cantitatea de săruri dizolvate în apa
subterană.
Se generează un curent electric (50 până la 100 miliamperi)
ȋntre doi electrozi (Q1, Q2), iar diferența de tensiune se
măsoară ȋntre ceilalți doi electrozi (P1, P2). Pentru un strat
omogen, rezistivitatea se va calcula cu relaţia:
2    a V
1  (1.6)
I
unde: V - diferența de tensiune; a - distanţa dintre electrozi;
I - intensitatea curentului electric introdus ȋn teren (curent
continuu).
AC
Figura 1.4: Schema de
principiu în aplicarea
metodei electrometrice [4]

Această procedură se poate repeta, cu acelaşi aranjament al

electrozilor, dar pentru o altă poziţie de pe amplasament,
evidenţiindu-se astfel grosimea diferitelor straturi ale
terenului investigat cât şi adâncimea pânzei de apă subterană
(Figura 1.5).
DID

Figura 1.5: Amplasarea

celor patru electrozi pe un
amplasament [9]

Profilul litologic al terenului din amplasament va fi alcătuit

13
 din mai multe straturi de pământ, pe baza valorilor diferite
ale rezistivităţii, obținute din experiment. Se trasează
graficul de corelare a sumei rezistivităţilor aparente,   şi

TIC
distanţa folosită între electrozi (Figura1.4). Din grafic rezultă
segmente de dreaptă, a căror pantă dau valoarea rezistivităţii
fiecărui strat ȋn parte. Grosimea stratului h1 este egală cu
proiecţia pe orizontală a segmentelor de dreaptă rezultate
(Figura1.4).

1.6. I.3 Această metoda de cercetare este folosită pentru

METODA determinarea următoarelor caracteristici ale terenului de
RADIOMETRICĂ fundare:
[STAS 1242/9-76]
 densitatea pământului în stare naturală,  ;
 densitatea pământului ȋn stare uscată, d ;
 umiditatea, w ;
AC  porozitatea, n ;
 gradul de compactare, D.
Se bazează pe fenomenele care se produc în urma
interacţiunii radiaţiilor cu atomii elementelor mediului
străbătut, fenomene de tipul: absorbţiei, dispersiei, reflexiei
şi de reducere a vitezei. Aceste fenomene sunt condiţionate
cantitativ de natura rocilor şi de starea acestora (umiditate,
îndesare).
Cercetarea terenului de fundare prin metode radiometrice
poate fi efectuată la suprafaţă sau în adâncime; în mod
curent, metodele utilizate sunt:
DID

 metoda gama-gama - are la bază interacţiunea

radiaţiilor gama, emise de către o sursă radioactivă
(gama-activă) cu particulele constituente ale pământului
studiat şi înregistrarea radiaţiilor gama retro-
împrăştiate; intensitatea radiaţiilor gama înregistrate
este, în final, invers proporţională cu densitatea
pământului;
 metoda neutron-neutron - se bazează pe interacţiunea
unui flux de neutroni rapizi cu atomii de hidrogen
conţinuți în moleculele de apă din pământul studiat.
Pentru cercetarea terenului prin metode radiometrice se
utilizează aparate de construcţie specială, ce dispun de surse
de radiaţii gama sau de neutroni rapizi şi dispozitive de
înregistrare, cunoscute sub denumirea de densimetre (Figura

14
 1.6) şi umidimetre (Figura 1.7). Densimetrul se bazează pe
metoda gama-gama şi umidimetrul pe metoda neutron-
neutron. Aceste aparate pot fi de suprafaţă sau de adâncime.

TIC
Figura 1.6: Reprezentări
ale densimetrelor: a) de
suprafaţă [10]; b) de
adâncime AC
Figura 1.7: Reprezentări
ale umidimetrelor: a) pe
amplasament, în suprafaţa
[11]; b) în adȃncime

Au fost realizate, de asemenea, aparate de suprafaţă cu

acţiune continuă, montate pe o glisieră remorcată de un
autovehicul (Figura 1.8) cu o viteză de deplasare de 6÷8
DID

km/oră [6].

Figura 1.8: Aparat mobil

de generare a radiaţiilor [7]

15
II. CERCETĂRI PRIN SONDAJE DESCHISE
[STAS 3413 -66]

TIC
1.5. II Suplimentar, executarea sondajelor deschise (la adâncime
SCOPL mică în teren) mai permite şi vizualizarea în mod direct a
CERCETĂRII secţiunii într-un teren (tăietura litologică), precum şi
realizarea de încercări in situ (încercări cu placa, încercări de
permeabilitate etc.).
Sondajele deschise se pot executa sub formă de: groapă,
şanţ, tranşee, descopertă, puţ şi galerie.

1.6. II.1 Este o lucrare de explorare, având secţiunea în plan orizontal

GROAPA de 1,0 x 1,0 m şi adâncimea de maximum 2,0 m (Figura 1.9).
AC
Figura 1.9: Groapa ca
sondaj deschis – imaginea
tăieturii litologice

1.6. II.2 Reprezintă o lucrare de explorare având secţiunea în plan

ŞANŢUL orizontal, de forma unui dreptunghi, a cărui lungime este
L = H + 0,5 m, H fiind adâncimea şanţului (H < 5,0 m).
DID

Şanţurile a căror adâncime depăşeşte 2,0 m se execută în

trepte de 0,50 m înălţime şi 0,50 m lăţime. Pământul rezultat
în urma săpării se depozitează în jurul şanţului la o distanţă
minimă de 0,50 m (Figura 1.10).

Figura 1.10: Şanţul ca

sondaj deschis, vedere în
plan și secţiune verticală

16
 TIC
Figura 1.11: Şanţ:
a) săparea ȋn trepte a
şanţului; b) vederea de jos a
lucrării finalizate

1.6. II.3 Reprezintă o lucrare de explorare care se execută, de regulă,

TRANŞEA pe terenurile în pantă, pentru stabilirea direcţiei straturilor de
fundament, grosimea şi natura deluviilor şi aluviunilor
(Figura 1.12). Lungimea tranşeei trebuie să fie de minimum
AC 6 m, iar adâncimea în funcţie de scopul urmărit şi condiţiile
concrete din teren (Figura 1.13). În cazul amplasamentelor
cu pante foarte abrupte, partea inferioară a săpăturii se va
executa în trepte.

Figura 1.12: Reprezentarea

DID

schematică a unei tranşei

Figura 1.13: Lucrările de

execuţie a unei tranşei [12];
[13]

17
1.6. II.4 Este o lucrare de explorare ce constă în îndepărtarea stratului
DESCOPERTA acoperitor, al formaţiunilor care constituie obiectul
cercetării. Forma şi dimensiunile descopertelor variază după
caz, un exemplu practic fiind prezentat în Figura 1.14.

TIC
 

Figura 1.14: Descopertă

finalizată [14]

1.6. II.5
AC
Reprezintă o lucrare de explorare, executată vertical, cu
PUŢUL secţiunea pătrată sau dreptunghiulară, a cărei dimensiuni
variază în raport cu adâncimea programată şi gabaritul
utilajelor cu care se lucrează la diverse încercări (Figura
1.15).
DID

Figura 1.15: Realizarea

unui puţ [15]

Puţurile sunt lucrări de regulă sprijinite. Între elementele

sprijinite se lasă o fantă de 0,2 ÷ 0,5 m care să permită
realizarea observaţiilor vizuale.

18
1.6. II.6 Reprezintă o lucrare de explorare executată în subteran, în
GALERIA plan orizontal sau uşor înclinat. Galeriile se folosesc pentru
explorări în detaliu la tunele sau în cazul unor condiţii
geologice foarte complicate (Figura 1.16). Secţiunea şi

TIC
lungimea galeriei sunt variabile, în funcţie de natura rocilor
şi scopul urmărit.

Figura 1.16: Galerie de

tunel la Eupalinos [16]
AC
1.7. II Eșantioane netulburate – volumele de pământ tip monolit,
PRELEVAREA specifice sondajelor de suprafață, vor avea dimensiuni de
EȘANTIOANELOR minimum 0, 2  0, 2  0, 2 m și vor fi prelevate din pereții
excavației (Figura 1.17), sau de pe fundul acesteia (Figura
1.18).
DID

Figura 1.17: Prelevare de

eşantioane monolite din
pereţii sondajului [17]

Păstrarea umidității inițiale este posibilă prin parafinarea

monoliților imediat după extragere (Figura 1.19), după care
se vor ȋnveli ȋn hârtie parafinată. În vederea transportului la
laborator, monoliții, în mod individual, se aşează cu grijă
ȋntr-o lădiţă specială, pentru amortizarea șocurilor folosindu-
se un material special dispus pe pereţii şi fundul lădiței.

19
 TIC
Figura 1.18: Prelevare de
eşantioane monolite de la
baza sondajului

Deasupra monolitului se așează de asemenea un strat pentru

amortizare, realizându-se astfel umplerea tuturor
interspaţiilor dintre monolit și lădiță.
AC
Figura 1.19: Parafinarea
monoliţilor prelevaţi dintr-
un sondaj deschis

Etapele ce urmează a fi parcurse ȋn pregătirea monoliţilor şi

DID

protejarea acestora sunt (Figura 1.20):

a) trasarea limitelor monolitului pe suprafaţa terenului şi
săparea cu atenţie a şanţului;
b) adâncirea şanţului sub baza monolitului şi tăierea la
dimensiuni cu un cuţit sau altă unealtă de tăiere;
c) sigilarea monolitului cu trei straturi de tifon sau folie de
plastic alimentară şi parafinarea fiecărui strat cu o pensulă
sau cu mâna;
d) ȋncadrarea monolitului ȋntr-o cutie de lemn, ambalare
cu spumă sau rumeguş umed, ȋn cazul ȋn care pământul ȋşi
pierde uşor integritatea structurală; 
e) tăierea bazei monolitului şi sigilarea acesteia ca la
punctul „c)”; plasarea capacului dacă se foloseşte o cutie. 

20
 TIC
Figura 1.20: Etapele
AC
pregătirii monoliţilor pentru
transport și depozitare
ulterioară în laborator [18]

Se vor menționa, în scris pe lădiță, poziția normală a

monolitului, scriindu-se „sus” la partea superioară a
monolitului şi „jos” la partea inferioară. De asemenea, se va
menţiona „fragil”.
Prin atașarea unei etichete, pentru fiecare monolit vor fi
înscrise:
 amplasamentul/șantierul pe care se execută cercetarea;
DID

 numărul sondajului, conform programării;

 data extragerii eșantionului;
 numărul eșantionului ȋn acel sondaj, numărătoarea
ȋncepând de la suprafaţă şi cuprinzând toate eșantioanele
netulburate şi tulburate, expediate laboratorului;
 adâncimea de prelevare a eșantionului de la nivelul
terenului din dreptul forajului;
 denumirea pământului, apreciată empiric;
 culoarea pământului;
 starea fizică a pământului;  
 adâncimile (considerate de la nivelul terenului), ȋntre
care este cuprins stratul de unde a fost recoltat eșantionul
respectiv. 

21
III. CERCETĂRI GEOTEHNICE IN SITU

Această categorie de cercetări, realizate prin încercări

TIC
1.5.III
SCOPUL specifice conduc la modificarea locală a structurii terenului
CERCETĂRII din amplasament, numindu-se astfel și cercetări/încercări
distructive. Scopul acestora este de a obține date geotehnice,
în mod direct sau prin relații de corelare, reprezentând de
regulă indici geotehnici de compresibilitate și parametri ai
rezistenței la forfecare. Valorile rezultate se utilizează în
calcule de tasare și capacitate portantă, atât la fundații de
suprafață, cȃt și în unele cazuri, la fundații de adâncime.

1.6.III.1 Încercarea de penetrare dinamică standard (SPT) este

PENETRAREA utilizată atât ȋn scop de recunoaştere calitativă a terenului de
DINAMICĂ fundare dar şi de obţinere prin metode corelative a anumitor
[STAS 1242/5-81; caracteristici fizico-mecanice ale pământurilor, fiind
EN ISO 22476-
AC
aplicabilă tuturor rocilor sedimentare neconsolidate, cu
3:2006] excepţia pietrişurilor mari şi a bolovănişurilor.
Penetrometrul dinamic poate fi acţionat manual (Figura 1.21
a) sau mecanic (Figura 1.21 b).
Adâncimea maximă până la care se recomandă această
metodă este de 40 m, de unde se pot preleva şi eșantioane în
tubul carotier. Încercarea constă ȋn stabilirea numărului de
căderi ale berbecului de la o anumită ȋnălţime, pentru
ȋnfigerea tubului carotier propriu-zis, ȋn teren, pe o adâncime
de 30 cm.
Rezultatele ȋncercării sunt furnizate sub formă de diagrame,
ȋn coordonate normale sau semi-logaritmice, ȋn abscisă
DID

reprezentȃndu-se numărul de căderi ale berbecului, necesare

pentru o anumită pătrundere a conului (Figura 1.22).

Figura 1.21: Penetrometrul

dinamic: a) cu acţionare
manuală [19]; b) cu
acționare mecanică [20]

22
 TIC
Figura 1.22: Tipuri de
diagrame ȋnregistrate la
penetrare dinamică [5]

1.6.III.2 Penetrarea dinamică pe con este una dintre cele mai des
PENETRARE utilizate metode de investigare geotehnică a terenului de
STATICĂ PE CON fundare, datorită simplităţii metodologiei de lucru şi
(CPT) robusteţii aparaturii utilizate.
Metoda asigură pătrunderea, prin presare continuă (cu viteză
[C159-89; EN ISO
22476-2:2006]
AC
redusă 0,5 ÷ 1,0 cm/s) a unui con (Figura 1.23 a) sau con-
DILATOMETRUL tuburi protectoare intercalate (Figura 1.23 b), a unei sonde
de penetrare (con de penetrare) ȋn pământ, cu ȋnregistrarea
rezistenței la penetrare statică pe suprafaţa conului metalic
( R pc ), şi a rezistenţei la frecare laterală ( Rpm ) (Figura 1.24).
Rezistenţa de penetrare pe con se calculează cu relaţia [5]:
R pc  PV / A (1.7)

unde: PV - forţa necesară ȋnfigerii conului ȋn teren; A - aria

bazei conului.
DID

Figura 1.23: Aparatură de

testare Cone Penetration
Test - CPT: a) conul de
penetrare [21]; b) tuburi
protectoare [3]

Rezistenţa dată de frecarea laterală dintre pământ şi mantaua

tubului protector se determină cu relaţia [5]:
Pl
R pm  (1.8)
 d l
unde: Pl  Pt  PV - forţa de frecare pe suprafaţa laterală a
penetrometrului; d şi l - diametrul şi lungimea tubului.

23
 TIC
Figura 1.24: Diagramele
de penetrare statică pentru
rezistenţe pe con şi frecare
lateral [5]

Pe baza acestei determinări şi ȋn corelare cu determinările de

AC
laborator, se pot calcula următorii parametri:
 indicii fizici ai pământului;
 presiunea apei din pori;
 rezistenţa la forfecare a pământurilor;
 capacitatea portantă a fundaţiilor directe de suprafaţă
şi a piloţilor;
 modulul de deformaţie liniară.
Modulul de deformaţie edometric Eoed (M ) şi respectiv
modulul de deformaţie liniară ( E ) se calculează cu relaţiile
[5]:
Eoed    R pc (1.9)
DID

unde:  - coeficient de corelaţie, în funcţie de tipul de rocă

şi de rezistenţa de penetrare pe con (ANEXĂ Lucrarea 1,
Tabel L.1.5), iar:
E  2  R pc (1.10)

1.6.III.3 Procedura de testare a rocilor cu ajutorul unui dilatometru

DILATOMETRUL plat (Figura 1.25.a) constă în introducerea prin presare în
PLAT (DMT) teren a unei lamele metalice (Figura 1.25.b), prevăzută cu o
[EUROCODE 7 -1997] membrană pe una din feţe.
La adâncimea dorită, membrana este presată în teren,
măsurându-se la suprafaţă presiunea necesară obţinerii unei
deformaţii specifice.

24
 TIC
Figura 1.25: Dilatometru
plat, DMT (după Marchetti
S., et.al., 2001). a) unitatea
de control [22]; b) lamelă
[23]

Încercarea dilatometrică permite determinarea [5]:

 coeficientului presiunii laterale ( K0 );
 raportului de consolidare (RSC); 
 modulului de deformaţie ( E / M ). 

1.6.III.4 Încercarea presiometrică se realizează ȋn găuri de foraj şi

PRESIOMETRIE
AC constă în introducerea unei sonde cilindrice vertical în teren,
care transmite geostructurii o presiune uniformă, orizontală,
(PMT)
[SR EN ISO 22476-4.2] prin intermediul unei sonde dilatabile flexibile. Măsurând
volumul şi presiunea fluidului necesare expansiunii radiale a
sondei, aceste date pot fi interpretate în raport cu
comportamentul efort - deformaţie al rocii traversate. În
general, o instalaţie presiometrică se compune din două
părţi: o sondă presiometrică (cilindru cu ȋnălţimea de 45 sau
60 mm diametru) şi un dispozitiv de măsură şi control
(Figura 1.26).
DID

Figura 1.26:
Reprezentarea unei
instalaţii presiometrice: a)
presiometru Ménard [24];
b) schiţa aparatului [5]

25
 Încercarea presiometrică comportă următoarele faze:
 introducerea sondei ȋn teren, la cotă prestabilită prin
diferite procedee;
 punerea sub presiune a apei şi gazului din celulele

TIC
sondei, ȋn trepte de presiune, şi citirea volumului de
apă injectat ȋn celula de măsurare la intervale de 15
secunde, 30 secunde şi un minut;
 prelucrarea rezultatelor şi raportarea lor grafică pe
baza următoarelor curbe (Figura 1.27):
1. curba presiometrică brută;
2. curba de fluaj;
3. curba presiometrică inversă.

Figura 1.27: Curbe

caracteristice rezultate din
ȋncercarea presiometrică a
AC
pământului [5]

Pe baza acestor curbe se definesc următorii parametri [5]:

 presiunea limită ( pl ) – corespunzătoare ruperii
terenului de fundare pe peretele cavităţii cilindrice, care
este supusă unei stări crescătoare de deformaţii;
 presiunea de fluaj ( p f ) – corespunzătoare trecerii
terenului din domeniul deformaţiilor pseudo-elastice
(elasto-plastice) ȋn cel al deformaţiilor plastice;
DID

 modulul presiometric ( Ep ) – caracterizează faza

deformaţiilor pseudo-elastice ale ȋncercării şi corespunde
unui câmp deviator de tensiuni.
p
Ep  K  (1.11)
V
unde: K  2  (1   )  (V0  Vm ) ;  p - creşterea de presiune  V
- variaţia volumului sondei pentru o creştere de presiune  p ;
 - coeficientul lui Poisson; V0 - volumul iniţial al celulei;
Vm - volumul de apă introdus pentru a atinge presiunea
p0  p / 2 .

26
 Modulul de deformaţie liniară a pământului ( E ) se obţine
din modulul presiometric prin relaţii de următorul tip:
E  Ep /  (1.12)

TIC
unde:  - este coeficientul numit „de structură”, variind
ȋntre 0,25 pentru nisip şi pietriş şi 1,00 pentru argile
supraconsolidate.

1.6.III.5 Se foloseşte ȋn general, atunci cȃnd prelevarea eșantioanelor

FORFECAREA IN in situ nu se poate realiza fără o deranjare majoră a acestora.
SITU CU PALETE Principial, aparatul constă din două palete, care sunt dispuse
(VST) ortogonal pe o tijă ce poate fi rotită (Figura 1.28 a) prin
[EN ISO 22476-96] intermediul unui sistem de pârghii, plasate la capătul
superior (Figura 1.28 b) și care permit aplicarea unui
moment de torsiune ( M t ). Încercarea constă ȋn introducerea
paletelor ȋn pământul situat la cca. 50 cm sub baza forajului;
după minim 5 min, se execută forfecarea perimetrală a
AC pământului prin intermediul paletelor (Figura 1.28 b).
Mometul de rupere corespunzător cedării este dat de
rezistenţa la forfecare nedrenată (  f  Su ).

Figura 1.28: Reprezentări

ale aparatului de forfecare
cu palete a) părţi
componente [25], [26]; b)
modul de lucru [3]

Rezistenţa ȋn condiţii nedrenate determinată prin intermediul

DID

ȋncercării de forfecare in situ cu palete, va fi calculată cu

următoarea relaţie:
2Mr
S uv  (1.13)
  d  (h / d )  a / 2
3

unde: M r - momentul la rupere; d - diametrul paletei; h -

ȋnălţimea paletei; a - un parametru dependent de tipul de
distribuţie a rezistenţei la forfecare pe cele două baze
( a  2 / 3 pentru distribuţia uniformă şi a  1 / 2 pentru
distribuţia triunghiulară).
În prezent se găsesc disponibile multe variante constructive
ale aparaturii de forfecare cu palete, toate acestea respectând
raportul dintre ȋnălţimea paletei şi diametrul acesteia ca
fiind h / d  2 . 

27
1.6.III.6
ÎNCERCAREA CU
PLACA (PLT)
[STAS 8942/3-90; EN
ISO 22476-136]
Figura 1.29: Aparatura de
încercare cu placa: a) placa
echipată și așezată pe teren
pentru încercare, b) modul
de lestare
DID
Figura 1.30: Graficul
centralizator al rezultatelor
obţinute din ȋncercarea cu
placa [5]
28
Încercarea cu placa este una dintre cele mai utilizate metode
de determinare a caracteristicilor de compresibilitate a
rocilor, direct pe terenul de fundare.
TIC
Încercarea constă ȋn ȋncărcarea, printr-un mijloc oarecare
(lestare sau cu presă hidraulică), ȋn trepte a unei plăci
circulare sau pătrate rigide, așezată la baza săpăturii extinsă
la adâncimea de fundare şi măsurarea tasărilor ȋnregistrate
(Figura 1.29).
AC
Rezultatele ȋncercării se raportează grafic ȋntr-o diagramă
centralizată (Figura 1.30) ce conţine: variaţia presiunii nete
pe placă (pnet), cu timpul (t) de la apliarea acesteia; variaţia
tasării stabilizate (s) ȋn funcţie de timp; variaţia tasării
stabilizate faţă de presiunea netă pe placă.
Pe baza diagramei s  f ( pnet ) se definesc următorii
parametri:
 presiunea limită de proporţionalitate ( pl );
 modulul de deformaţie liniară ( E );
 coeficientul de pat (de tasare Ks ).
IV. CERCETĂRI PRIN SONDAJE DE ADÂNCIME - FORAJE

1.5.IV Sondajele deschise de adâncime – forajele, asigură

TIC
SCOPUL prelevarea eșantioanelor pe verticala săpăturii, urmând ca
CERCETĂRII acestea să fie analizate în laborator, în scopul identificării
caracteristicilor fizice şi mecanice ale pământurilor din
amplasamentul respectiv. În funcţie de natura şi starea
terenului, se alege modul de realizare al forajelor: prin
procedeul rotativ, prin percuţie sau prin vibrare.
Prin foraje se urmărește:
 stabilirea succesiunii şi grosimii straturilor;
 stabilirea nivelului hidrostatic;
 recoltarea eșantioanelor de pământ (tulburate şi
netulburate) necesare analizelor de laborator;
 recoltarea probelor de apă pentru determinarea
compoziţiei chimice.
AC
1.6.IV.1 Forajele se pot executa prin procedee manuale, folosind forţă
FORAJE umană (Figura 1.31), sau mecanizată (Figura 1.32), fiind
MANUALE folosite ȋn cazul ȋn care adâncimea de prospectare nu este
mare (ȋntre 3 și 5 m) [4].

Figura 1.31: Foreze

manuale :a) părţi
DID

componente [27]; b) modul

de funcţionare

Acestea necesită un consum mare de forţă de muncă, atât

pentru executarea forajului şi pentru extragerea
eșantioanelor cât şi pentru deplasarea instalaţiei de forat.

Figura 1.32: Foreze

manuale acţionate mecanic
a) părţile componente [27];
b) şi c) modul de punere în
lucru și funcţionare [28]

29
1.6.IV.2 Când se dispune de un echipament automat de forat se
FORAJE optează pentru realizarea de foraje până la 60-70 m.
MECANIZATE Prelevarea eşantioanelor netulburate se poate face
discontinuu, din doi ȋn doi metri, ȋn ştuţuri sau poate fi

TIC
continuă, folosind echipamente speciale.
Schema de principiu a unei instalaţii de forat, cu ajutorul
căreia se pot preleva eşantioane netulburate discontinui, este
prezentată ȋn Figura 1.33.

Figura 1.33: Schema de

principiu a instalaţiei de
executare a forajelor: a)
AC
părţile componente; b)
echipamentul automat de
forat

Părţile componente principale ale acestei instalaţii de forat

sunt:
1 – scripete;
2 – cablu;
3 – trepied;
4 – tijă (tub) de foraj;
5 – jug pentru rotirea tijelor;
6 – troliu;
DID

7 – unealtă de săpat.
Trepiedul cu accesoriile sale (Figura 1.34) serveşte la
introducerea şi scoaterea tijelor de foraj. La adâncimea
dorită se ajunge îmbinând numărul necesar de tije de foraj.
Acestea se extrag din gaura de foraj cu ajutorul cablului ce
trece peste scripete. La partea inferioară a trenului de tije se
fixează prin înşurubare unealta de săpat. Tipul de unealtă
este ales în funcţie de consistenţa rocii şi existenţa apei
subterane (Figura 1.34). Introducerea uneltelor de săpat se
face sub greutatea proprie a trenului de tije şi prin rotirea
acestora cu ajutorul jugului, care se aplică la partea
superioară a ultimei tije.

30
 TIC
Figura 1.34: Accesoriile
instalaţiei de forare
mecanizată [27]

Instalaţiile de foraj cu carotaj continuu (Figura 1.35) creează

AC avantajul eşantionării continue, urmându-se ca eşantioanele
considerate relevante să fie selectate din ȋntreaga coloană de
foraj.
DID

Figura 1.35: Instalaţii de

forare pentru carotaj
continuu

În cazul prospectării unui depozit de loess, prelevarea

eşantioanelor prin forare cu ştuţuri obişnuite, conduce la o
ȋndesare a pămȃntului și deci o tulburare. Rezultatele
ȋncercărilor de laborator pe probe prelevate din aceste ştuţuri
conduc la valori ale sensibilităţii la umezire mai mici, ȋn
comparaţie cu rezultatele obţinute pe probe prelevate din
monoliţi de pe acelaşi amplasament.
În cazul folosirii tehnicii de prelevare prin foraje obişnuite,
se folosesc ştuţurile cu pereţi subţiri, executate din oţel

31
 inoxidabil, având un diametru interior de minim 89 mm.
Grosimea pereţilor ştuţului rezultă din condiţia ca raportul
ȋntre diametrul eşantionului de pământ prelevat ȋn ştuţ şi
diametrul exterior al ştuţului să fie de minim 0,96 [6].

TIC
1.7.IV Eșantioanele care se extrag din foraj sunt de două tipuri:
PRELEVARE netulburate şi tulburate.
EŞANTIOANE Eșantioanele netulburate – se vor preleva la fiecare
schimbare a naturii şi stării fizice a pământului şi cel puţin
din 2 ȋn 2 metri, pe ȋntreaga adâncime a forajului. Diametrul
minim al eșantioanelor netulburate de formă cilindrică,
extrase din foraje ȋn vederea ȋncercărilor de laborator,
trebuie să fie de minim 100 mm, iar ȋnălţimea minimă a
eșantioanelor ȋn tubul metalic (ştuţ) trebuie să fie de
250 mm.
Pentru reducerea gradului de tulburare a eșantioanelor,
tuburile metalice (ştuţurile) vor avea pereţii de cel mult
AC
7 mm grosime şi o conicitate interioară de 2% iar ȋnălţimea
cuţitului va fi de (1,5÷2)·t, t - grosimea peretelui. Toate
tuburile prelevatoare trebuie să aibă numere ştanţate vizibil
pentru identificare.
Avansarea ȋn teren a prelevatorului de probe netulburate se
face de regulă, prin presare uniformă şi continuă, cu viteză
cuprinsă ȋntre 2÷15 cm/s. Eșantioanele netulburate în ştuţuri
vor fi etichetate imediat după extragerea lor din strat,
menţionându-se pe etichetă, următoarele date ȋn succesiune:
 şantierul pentru care se execută cercetarea prin foraje;
 numărul forajului, conform programării;
DID

 data extragerii eșantioanului;

 numărul eșantioanului ȋn foraj, numărătoarea ȋncepând
de la suprafaţă şi cuprinzând toate eșantioanelor
netulburate şi tulburate, expediate laboratorului;
 numărul tubului metalic (ştanţat pe acesta);
 adâncimea eșantioanului de la nivelul terenului ȋn
dreptul forajului, socotită până la talpa forajului, ȋn
momentul introducerii aparatului de luat probe. Pentru
probele extrase prin carotare continuă, se vor nota
adâncimile ȋnceputului şi sfârşitului eșantioanului;
 denumirea pământului;
 culoarea pământului;
 starea fizică a pământului;

32
  adâncimile (considerate de la nivelul terenului) ȋntre
care este cuprins stratul respectiv.
Atunci când natura terenului nu permite prelevarea prin

TIC
presare, se permite şi avansarea prin batere cu berbecul de la
penetrare dinamică. În acest caz ȋn fişa de foraj se ȋnscriu
următoarele date:
 masa garniturii cu care se acţionează prin batere;
 ȋnălţimea de cădere;
 numărul de lovituri aplicate;
 pătrunderea ȋn teren corespunzătoare loviturilor
aplicate;
 dimensiunile prelevatorului utilizat.
Probele prelevate ȋn ştuţuri (Figura 1.36) vor fi ȋnchise etanş
prin parafinare ȋn două straturi succesive de minim 5 mm
grosime, imediat după extragere si etichetate, ȋn aşa fel ȋncât
să-şi păstreze umiditatea naturală până la deschiderea ȋn
laborator.
AC
Figura 1.36: Prelevarea
eşantioanelor ȋn ştuţuri

În cazul prelevării de eşantioane prin carotaj continuu

(Figura 1.37 a), acestea vor fi sigilate foarte bine prin foliere
ȋn plastic (Fig 1.37 b) şi transportate la laborator ȋn lăzi.
DID

Figura 1.37: Prelevarea

eşantioanelor semnificative
din coloana de foraj

33
 Eșantioanele tulburate – se extrag din dispozitivele de
forare (Figura 1.38 a şi b), la fiecare schimbare de strat şi cel
puţin din metru ȋn metru. Acestea se recoltează ȋn borcane de
sticlă, de material plastic sau ȋn pungi de material plastic

TIC
(Figura 1.38 c), care se etichetează cuprinzȃnd același
informaţii ca şi ȋn cazul eșantioanelor netulburate. Pentru
controlul execuţiei pe teren, se recoltează din fiecare foraj, la
aceleaşi adâncimi cu eșantioanelor netulburate şi tulburate,
eșantioane martor tulburate care se păstrează pe şantier ȋn
lădiţe de lemn sau tablă cu dimensiunile de 100  10  10 cm,
despărţite ȋn 10 compartimente. Eșantioanele trimise la
laborator trebuie să fie ȋnsoţite de un borderou de conţinut şi
de o copie a fişei forajului.
AC
Figura 1.38: Prelevarea
eşantioanelor tulburate

1.8.IV Indicele de suprafaţă (Ca) – potrivit lui Hvorslev, acest

PARAMETRI CE indice ar fi cel mai reprezentativ indice ce ar putea influenţa
INFLUENŢEAZĂ calitatea eșantioanelor nederanjate. Relaţia de calcul a
MODUL DE indicelui de suprafaţă (Ca) este (Figura 1.39):
PRELEVARE A D2  D2
EȘANTIOANELOR Ca  w 2 C 100 (1.14)
Dc
DID

unde: Dw - diametrul exterior al cuţitului tăietor;

DC - diametrul interior al cuţitului tăietor.
Valoarea acestui indice este de preferabil a fi cât mai mică,
cuprinsă ȋntre 10 până la 15%. Valori prea mici ale indicelui
de suprafaţă ar avea ca rezultat utilizarea unor ştuţuri de
foraj prea fragile ce s-ar putea ȋncovoia ȋn timpul operaţiei
de prelevare.
Indicele de degajare interioară (Ci) – forţele de frecare ce
rezultă ȋntre proba de pământ şi pereții interiori ai ştuţului se
pot reduce prin folosirea unor cuţite de tăiere pentru ştuţuri
cu un diametru interior mai mic decât diametrul interior al

34
 ştuţului. Indicele de degajare interioară este definit astfel
(Figura 1.39):
D  DC
Ci  S  100 (1.15)

TIC
Dc
unde: DS - diametrul interior al corpului ştuţului;
DC - diametrul interior al cuţitului tăietor.
În Tabelul 1.5. se prezintă valorile recomandate de Hvorslev
pentru indicele de degajare interioară și prezentate în EM
1110-1-1804.
Tabelul 1.5. Valorile recomandate funcţie de lungimea probei pentru
indicele de degajare interioară
Probe având o lungime Indicele de degajare interioară (Ci) [%]
mică 0÷1
medie 0,75 ÷ 1,5
mare 0,5 ÷ 3
Bibliografie: EM 1110-1-1804
AC Indicele de degajare exterioară (C0) – frecarea pe pereţii
exteriori ai ştuţului are de asemenea influenţă asupra calităţii
eșantioanelor prelevate. Domeniul practic pentru indicele de
degajare exterioară trebuie să fie mai mic de 2 ÷ 3 % ȋn
cazul pământurilor coezive şi zero pentru pământurile
necoezive.
Determinarea indicelui de degajate exterioară se face cu
relaţia (Figura 1.39):
D  Dt
C0  W  100 (1.16)
Dt

unde: DW - diametrul exterior al cuţitului tăietor;

DID

Dt - diametrul exterior al corpului tubului prelevator

(ştuţului).

Figura 1.39: Parameteri ce

influenţează structura
probelor: schema unei
tubulaturi de prelevare a
probelor (ştuţ) şi a capului
de tăiere

35
 Raportul lungime - diametru – În cazul pământurilor
necoezive acest raport lungime/diametru al eșantionului
trebuie să fie limitat la intervalul 5 ÷ 10, şi la 10 ÷ 20 pentru
pământurile coezive. Valorile maxime ale raportului

TIC
lungime/ diametru ȋn funcţie de tipul pământului sunt date ȋn
Tabelul 1.6.
Tabelul 1.6. Valorile maxime ale raportului lungime/ diametru ȋn funcţie
de tipul pământului
Tipul de pământ Raportul maxim
lungime/ diametru
Argile (sensitivitate >30) 20
Argile (sensitivitate 3 ÷30) 12
Argile (sensitivitate < 5) 10
Pământuri necoezive afânate 12
Pământuri necoezive cu afânare medie 6

Diametrul ştuţului (tubului prelevator) trebuie să fie ales pe

baza tipului de pământ, a echipamentelor de laborator cât şi
din considerente practice.
AC
Avansarea ȋn teren a tubului prelevator – prelevarea
eșantioanelor netulburate se face de regulă prin introducerea
tubului prelevator ȋn teren prin presare uniformă şi continuă,
cu viteză cuprinsă ȋntre 2 ÷ 15 cm/s. Atunci când natura
terenului nu permite prelevarea prin presare se admite şi
avansarea prin batere.

1.9 [1] Plătică D., Nicuţă A., Pohrib M.D., - Investigarea

BIBLIOGRAFIE terenului și exigenţe geotehnice, Editura MatuxRom,
București, 2013
DID

[2] Silion T., Muşat V., Olaru L., - Geologie inginerească,

Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie-
Geologie-Geologie, Secţia de Inginerie Geologică şi
Geofizică, 1984
[3] Stănciucu M., - Investigaţii geotehnice in situ, Bucureşti
2010
[4] Braja M. D., - Principles of Geotechnical Engineering,
Cengage Learning, 2006
[5] Stanciu A., Lungu I., - Fundaţii. Fizica şi mecanica
pământurilor, Vol. I, Bucureşti, 2006
[6] Bally R.J., Antonescu I., - Loessurile ȋn construcţii,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1971
36
 [7] Mitra C., Wielopolski L., Omonode R., Novak J.,
Frederick J., Chan A.S.K., - Non-invasive field
measurements of soil water content using a pulsed 14 MeV
neutron generator, Soil & Tillage Research, 120 (2012)

TIC
[8] http://118.22.18.206/en/?page_id=60
[9] http://www.geophysical.biz/res1.htm
[10] http://www.alibaba.com/product-gs/408150095 /
Nuclear_Speed_Density_Moisture_Testing_Equipment.html
[11] http://www.usyd.edu.au/agric/ACSS/sphysic/ field2003
/neutron_probe.htm
[12] http://www.st-andrews.ac.uk/tzp/figures_plates.html
[13] http://www.st-andrews.ac.uk/tzp/Plate%201.jpg
[14] http://www.ziare.com/stiri-timisoara/afaceri/au-inceput-
autostrada-prima-decopertare-la-belint-2358975
AC
[15] http://www.st-andrews.ac.uk/tzp/Plate%203.JPG
[16] http://www.swan.ac.uk/grst/What's%20what%
20Things/eupalinos.htm
[17] [http://www.copacsa.com.mx/11701.html]
[18] https://rdl.train.army.mil/catalog/view/100.ATSC/
DD5C9C62-053A-42CF-AA49-DF0503C0B54B-
1274414910726/5-472/ch2part1.htm#fig2-13
[19] http://www.corporaciongeotecnica.com/index.php?
p=3&idcategoria=5
[20] http://www.tecopsa.com/productos/nuevos/Productos.
DID

aspx?ProveedorID=6
[21] http://www.envi.se/Products-Cone-Penetration-
Test.html
[22] http://www.geosoft.com.pl/index.php?n=kat&k=38
[23] http://www.eurotech-ltd.gr/en/products/supplier/20
[24] http://www.geogroupeg.com/tests.htm
[25] http://www.controls-group.com/eng/soil-testing-
equipment/shear-hand-vane-tester.php
[26] http://www.indiamart.com/ss-instruments/industrial-
direct-shear-apparatus.html

37
 [27] http://en.eijkelkamp.com/products/soil/soil-drilling-and-
sampling/hand-operared-bailer-boring-equipment/hand-
operated-bailer-boring-auger-set-for-heterogeneous-
soils.htm

TIC
[28] http://en.eijkelkamp.com/products/soil/soil-drilling-and-
sampling/soil-column-cylinder-auger/soil-column-cylinder-
auger.htm
[29] US Army Corps of Engineers. Engineering Design, EM
1110-1-1804. Geotechnical Investigation, 1 January 2001
 

AC
DID

38