NOTIUNI SUMARE DE TEORIA ELASTICITATII

TEORIA TENSIUNILOR
1.1

ECUATILE DIFERENTIALE DE ECHILIBRU

(SI DE MISCARE) ALE LUI NAVIER-CAUCHY.
ASPECTUL STATIC

1. Pentru inceput vom face cateva precizari de notatii ale tensiunilor, astfel incat sa poata fi
usor de manuit in cazul problemelor spatiale si sa permita o distinctie clara intre tensiunile de
pe sectiuni diferite duse prin acelasi punct al unui
corp solicitat.

Astfel,
sa ne imaginam un corp solid (continu) deformabil si sa ducem prin punctul P din interiorul lui
un plan de sectionare arbitrar (fig.1.1.1), care-l imparte in doua. Sa inlaturam partea I(s); in
planul sectiunii sa izolam in jurul punctului P un element de suprafata dA. Caracterizam acest
element de suprafata ca orientare spatiala prin normala exterioara
exterioara in raport cu
partea ramasa II(d) care face unghiurile
cu axele unui triedru ortogonal (xOyz) (arbitrar)
cu ajutorul normalei exterioare se indica simplu nu numai orientarea suprafetei, dar si partea
corpului care se
inlatura dupa sectionare si a carei actiune se inlocuieste prin forte interioare.

Sa notam cu
tensiunea totala din punctul P; ea
este rezultanta fortelor interioare care actioneaza pe elementul de suprafata dA. Proiectiile pe
axele de coordonate ale acestui vector le vom nota cu
. De obicei, in Rezistenta
materialelor, se lucreaza cu componentele normale( ) si tangentiala( ) ale acestui vector.
Cum componentele introduse de noi
nu sunt in general orientate nici dupa
normala
nici dupa tangenta la planul de sectionare, vom incerca sa le descompunem in
continuare. Pentru aceasta sa presupunem ca planul de sectionare il luam perpendicular pe una
din axele de coordonate(figura 1.1.2)- de exemplu pe axa y. Deoarece normala este orientata
dupa axa y, proiectiile tensiunii totale

vor fi

In mod similar facand sectiuni perpendiculare

pe celelalte axe se obtin componentele:
;

Se vede imediat ca tensiunile

pentru care cele doua litere de la indici sint identice reprezinta tensiuni normale; dupa uzanta
din Rezistenta materialelor ele se vor nota cu
Celelalte sase componente sunt
tensiuni tangentiale actionand in aceleasi suprafete , normale pe axele de coordonate, avand
primul indice identic cu al tensiuni normale.

2.
Sa mai facem cateva consideratii globale asupra
varietatii tensiunilor de la un punct la altul. Pentru aceasta, intr-un punct arbitrar M(xyz) din

interiorul corpului sa consideram un element de suprafata dA perpendicular pe axa y(de

exemplu); tensiunile care lucreaza pe acest
element(deci in punctul M) vor fi
Consideram punctul M*(x+dx, y+dy, z+dz) infinit
apropiat de punctul M, prin care ducem un element de
suprafata de asemenea perpendicular pe axa y;
tensiunile(
) vor diferi de componentele
respective ale tensiunilor din punctul M cu marimi
infinit mici. Aceasta afirmatie se bazeaza pe principiul
ca in cazul unui mediu continuu tensiunile sunt functii
continue de punct
;etc. (1.1.1)
In aceasta situatie componentele tensiunilor din punctul M* se pot exprima cu ajutorul
tensiunilor din punctul M, dezvoltand functiile(1.1.1) in serie Taylor si neglijand infinitii mici
de la ordinul doi in sus:

(1.1.2)
Daca punctele M si M* se gasesc pe directii paralele cu una din axe, relatiile(1.1.2)
obtin forme mai simple.
3.
Ne propunem acum sa studiem cum variaza starea de tensiune dintr-un punct arbitrar
M al unui corp solicitat la trecerea intr-un punct infinit apropiat M*. Pentru aceasta din jurul
punctului M(v.fig. 1.1.1) vom izola un paralelipiped infinit mic de laturi dx, dy, dz. Fetele
acestui paralelipiped de muchii MA, MB, MC(care se intalnesc in punctul) le vom considera
ca plane fundamentale si le vom alege drept plane de coordonate. Desenam marit acest
element de volum(fig.1.1.4) si figuram tensiunile care actioneaza pe fetele lui.x)
La trecerea de la o fata la lata tensiunile variaza cu cantitati infinit mici de forma celor
date de relatiile(1.1.2). De exemplu, daca variaza numai coordonata x(cu dx), tensiunea
deveni

(deoarece dy=dz=0).

_____________________________________

va

x)

Sa observam ca oricat de mici ar fi dimensiunile fetelor paralelipipedului elementar,

tensiunile de pe aceste fete pot fi distribuite neuniform. De aceea vom considera ca toate
tensiunile reprezentate pe fig. 1.1.4 sunt de fapt niste valori medii.

4.
Pentru a studia echilibrul acestui element de volum sa mai precizam care sunt fortele
elementare ce actioneaza asupra lui:
-in primul rand fortele interioare, devenite prin aplicarea metodei sectiunilorforte
exterioare, care sunt date de produsul dintre tensiune aria suprafetei elementare pe care
lucreaza aceasta tensiune:
-in al doilea rand vom presupune ca in corpul dat avem asa numitele "forte masice" sau
forte de volum de tipul fortelor gravitati 242g62c onale. Vom nota cu X, Y, Z componentele
fortelor masice care actioneaza asupra unitatii de volum.
5.
Vom presupune corpul dat in echilibru (static sau dinamic): atunci pentru fiecare
paralelipiped elementar in parte trebuie sa fie satisfacute sase ecuatii de echilibru static:

(1.1.3)
Observatie. Daca corpul se afla in miscare, membrul din dreapta al ecuatiilor de
proiectii nu este nul: conform legii a doua a lui Newton trebuie sa fie egal cu proiectia fortei
de inertie pe axa respectiva(adica, cu produsul dintre masa elementului si proiectia acceleratiei
sale pe axa considerata). Daca vom nota cu u, v, w proiectiile deplasarii punctului M dupa cele
trei axe, atunci proiectiile acceleratiei se scriu
dreapta a primelor trei ecuatii (1.1.3) se vor adauga expresii de forma:

.De aceea in partea

(1.1.4)

Daca explicitam prima ecuatie de echilibru

Se reduc termenii asemenea si se simplifica cu

si celelalte doua ecuatii de proiectii si obtinem in final ecuatiile:

obtinem:

. Explicitam analog

Aceste relatii sunt cunoscute sub numele de "ecuatiile diferentiale de echilibru ale lui
Navier-Cauchy".
6. Sa trecem acum la explicitarea ultimelor trei ecuatii de echilibru din(1.1.3). Sa luam
ecuatia

, care ne da:

Vom observa ca unele momente vor fi infiniti mici de ordinul trei, iar altele de
ordinul patru. De exemplu pentru tensiunile normale de pe cele doua fete laterale
perpendiculare pe axa y, avem(v.fig.1.1.4):

Acest moment este de fapt o marime infinit mica de ordinul patru: de acelasi ordin de
marime sunt si momentele fortelor masice:
infinitii mici de ordinul patru si reducand termenii asemenea, se obtine:

Atunci , neglijand

Am obtinut cunoscuta lege a dualitatii sau a reciprocitatii tensiunilor tangentiale.

Celelalte doua ecuatii de momente ne conduc la relatii similare:

(1.1.9)
7.
Deci, conditiile de echilibru static ne conduc la trei ecuatii diferentiale(1.1.6) care
contin
noua
functii
(necunoscute)
de
coordonatele
punctului:
. Dar legea dualitatii tensiunilor tangentiale(1.1.8): (1.1.9) ne
arata ca de fapt ultimele sase functii sunt egale doua cate doua. Rezulta ca in realitate avem
numai trei ecuatii diferentiale cu sase functii necunoscute:

8.
Deoarece numarul functiilor necunscute (sase) depaseste numarul ecuatiilor (trei),
studiul static al problemei este insuficient pentru determinarea celor sase functii(1.1.10). Asta
inseamna ca "problema teoriei elasticitatii este triplu static nedeterminata" . Ecuatiile
suplimentare de care avem nevoie le vom obtine din studiul deformatiilor care se oproduc in
corp (aspectul geometric) si din relatiile dintre
deformatii si tensiuni care exprima
proprietatile fizice ale corpului elastic dat(aspectul fizic).
9.
Integrarea ecuatiilor diferentiale va arata forma functiilor pe care le cautam: insa
procesul de integrare conduce la aparitia unor constante arbitrare respectiv a unor functii
nedeterminate, pe care pentru ale afla va trebui sa utilizam anumite conditii al limita(conditii
pe suprafata sau pe contur) care stabilesc relatia dintre fortele interioare si fortele exterioare
aplicate pe suprafata corpului.
1.2 TENSORUL TENSIUNILOR. TENSIUNI IN SECTIUNI
INCLINATE. CONDITII LA LIMITA.
1.
Ne propunem sa studiem starea de tensiune dintr-un punct dat al unui corp solid
deformabil solicitat, aflat in echilibru. Dupa cum stim, a cunoaste starea de tensiune din acest
punct inseamna a cunoaste tensiunile (normale si tangentiale) care lucreaza pe infinitatea de
elemente de suprafata care se pot duce prin punctul respectiv. Vom demonstra insa ca pentru
aceasta este necesar si suficient sa cunoastem numai tensiunile de pe trei elemente de suprafata
triortogonale care trec prin punctul respectiv.
2.
Urmand aceasta idee, vom alege un sistem de axe rectangulare cu originea in punctul
constant(M) si vom izola un element de volum infinit mic sub forma unei piramide
triunghiulare elementare(MABC) cu varful in punctul M si cu baza obtinuta cu ajutorul unui
plan inclinat arbitrar, infinit apropiat de punctul M, care intersecteaza toate cele trei axe de
coordonate (fig1.2.1).
Sa presupunem ca ne sunt date tensiunile normale si tangentiale care lucreaza pe fetele
acestei piramide cuprinse in planele de coordonate: ne propunem sa determinam tensiunile
care lucreaza pe suprafata inclinata ABC.
Problema poate fi formulata si putin altfel: sa presupunem ca decupam (izolam) din
jurul punctului M paralelipipedul infinit mic prezentat in paragraful precedent (v.fig 1.1.1 si

1.1.4) si ca se cunosc tensiunile normale si tangentiale de pe trei fete ortogonale paralele cu

planele de coordonate: ni se cere sa determinam tensiunile pe un plan oarecare inclinat in
raport cu fetele paralelipipedului, sau altfel spus pe un plan "oblic" care trece prin interiorul
paralelipipedului(fig.1.2.2)
3. Sa notam (V.fig 1.2.1)
- Suprafata fetei inclinate ABC
cu dA,
-

Normala exterioara la aceasta fata cu

unghiurile pe care aceasta normala le face cu axele de
coordonate cu

- Tensiunea totala care actioneaza pe suprafata dA cu .

Aceasta poate fi descompusa fie dupa cele trei axe de
coordonate in pnx', pny', pnz' fie dupa normala
(obtinind
componenta normala
) si dupa o directie perpendiculara pe
normala cuprinsa in planul suprafetei ABC (obtinand
componenta tangentiala

).

Suprafetele celorlalte fete se vor gasi proiectind suprafata dA pe planele de coordonate,

deci:
4.
Scriem conditile de echilibru (de tipul 1.1.3) pentru aceasta piramida elementara.Sa
explicitam prima ecuatie
Se obtine:

(1.2.2)
Tinand cont de (1.2.1), simplifinind cu dA si explicitind si celelalte ecuatii de proiectii
rezulta in final:

(1.2.3)
Aceste ecuatii ne spun ca proiectile pe axe ale tensiuni totale sunt functii lineare de cele
noua componente ale starii de tensiune. De aici
(1.2.4)
In aceste ecuatii nu au intrat fortele masice si nici termenii care repreznta fortele de
inertie, deoarece sunt infiniti mici de ordinul al treilea (de ex.:
) in timp
ce toti ceilalti termini ai ecuatiei (1.2.2) - in aceasta forma initiala - sunt infiniti mici de
ordinul doi. Situatia este analoaga ii pentru termenul care exprima forta de inertie cind corpul
se afla in miscare; din acleasi considerente stiind relatiile de tipul (1.2.2) nu am introdus nici o
crestere tensiunilor.

5. Pentru a usura scrierea ecuatiilor de momente

alegem un sistem de axe paralel cu primul cu originea in centrul de greutate al suprafetei
inclinate dA
remarcam ca coordonatele noii origini (G) sunt (
), iar proiec tiile acestui punct pe
planele de coordonate sunt tocmai centrele de
greutate ale suprafetelor laterale MAB, MAC,
MBC ale piramidei(fig.1.2.3). In acest caz nu
toate componentele tensiunilor mari dau
momente; de exemplu, daca vrem sa scriem
ecuatia de momente in raport cu axa z', nu produc
momente
decat
fortele
elementare
-toate celelalte forte elementare
au momente nule(fig1.2.3) rezulta explicit:

Deci

.Am obtinut din nou relatia care exprima principiul dualitatii tensiunilor

tangentiale. Din celelalte ecuatii de echilibru se obtin relatii similare:

Concluzii
I. In relatiile(1.2.3) nu au intrat dimensiunile piramidei elementare si nici distanta de la
punctul considerat M, in care studiem starea de tensiune a corpului (ales ca origine a axelor de
coordonate) pana la suprafata inclinata. Aceasta ne permite sa afirmam ca, daca dimensiunile
piramidei sunt infinit de mici, suprafata inclinata dA trece chiar prin punctul M. Inseamna ca
utilizand relatiile(1.2.3), daca se cunosc tensiunile normale si tangentiale de pe trei elemente

de suprafata care trec prin punctul M, putem determina tensiunile de pe oricare element de
suprafata de normala
care trece prin acest punct. Rezulta ca starea de tensiune dintrun punct al unui solid deformabil solicitat este complet determinata de ansamblul tensiunilor
care lucreaza pe trei elemente de suprafata ortogonale ce trec prin acest punct. Acest ansamblu
de tensiuni este format din sase marimi independente:
numesc componentele starii de tensiune din punctul M.

, care se

II. Daca se studiaza transformarea componentelor starii de tensiune la o rotire arbitrara

a sistemului de coordonate, se obtine niste relatii de tipul:

etc.

(1.2.4)

Nu demonstram aceste relatii, deoarece pentru noi au numai o importanta teoretica

principala; ele ne arata ca starea de tensiune dintr-un punct al unui corp solicitat este o marime
fizica speciala, reprezentand o generalizare a notiunii de vector, numita marime tensoriala.
Aceasta marime se numeste in mecanica solidului deformabil, tensorul tensiunilor notat:

(1.2.5)
, iar tensiunile din planele de coordonate sau componentele starii de tensiune se numesc
componentele tensorului. Fiecare coloana verticala a tensorului
este formata din
componentele tensiunii totale de pe unul din planele de coordonate; fiecare rand orizontal este
format din tensiunile de pe planele de coordonate paralele cu una din axele de coordonate. Sa
remarcam ca adoptarea unei asemenea forme de notare a tensorului tensiunilor nu trebuie sa
duca la ideea ca el poate fi tratat ca un determinant sau ca o matrice.
Datorita proprietatii de dualitate a tensiunilor tangentiale componentele tensorului
dispuse simetric fata de diagonala principala(diagonala care trece prin tensiunile normale
) sunt egale intre ele; de aceea el reprezinta ceea ce se numeste un tensor simetric de
ordinul al doilea. Comparatia cu vectorii ne este de multe ori utila pentru intelegerea sensului
fizic al acestor marimi tensoriale. De exemplu o marime vectoriala, care poate fi considerata
ca un tensor de ordinul intai , este univoc determinata de trei marimi scalare care in cazul
nostru determina starea de tensiune dintr-un punct al corpului si sunt tensiunile normale si
tangentiale din trei plane de coordonate care trec prin acel punct. Mai mult, noi stim ca in
cazul miscarii unui corp, viteza oricarui punct al sau este un vector care nu depinde de
sistemul de coordonate in acre este studiata miscarea corpului, desi prioritatile sale sunt
diferite in diferite sisteme de coordonate. In mod similar si starea de tensiune intr-un punct al
unui corp este o marime fizica independenta de alegerea axelor de coordonate.
III. Conditii la limita. Divizarea corpului in paralelipipede elementare nu este posibila

i, totalitate, deoarece pentru cazul general al unui corp de forma oarecare elementele de volum
din imediata vecinatate a suprafetei nu mai pot avea o asemenea forma, fig 1.2.4 de aceea
cazul pe care l-am studiat al piramidei elementare ne ajuta sa rezolvam si aceasta situatie.Mai

mult, cu ajutorul acestor forme de elemente de volum

putem sa
stabilim relatiile dintre fortele de suprafata sau sarcinile exterioare aplicate corpului si fortele
interioare sau tensiunile care lucreaza pe plane paralele de coordonate, din imediata vecinatate
a suprafetei inclinate apartinand suprafetei exterioare a corpului.Aceste relatii reprezinta chiar
conditiile la limita sau conditiile pe suprafata cautata. In aceasta ordine de idei sa decupam
tetraedrul elementar MABC astfel incat fata ABC sa apartina suprafetei corpului. Atunci
proiectiile fortelor exterioare raportate la unitatea de suprafata (notate cu
) vor
reprezenta tocmai proiectiile vectorului tensiunii totale p nx,pny,pnz care lucreaza pe suprafata
inclinata ABC. Putem scrie in aceasta acceptiune:

Deci, aceste relatii stabilesc legatura dintre sarcina exterioara si fortele interioare
reprezentand ceea ce vom numi conditii la limita sau conditii pe suprafata corpului. Ele sunt
strans legate de ecuatiile diferentiale de echilibru ale lui Navier-Cauchy(1.1.6). In adevar, daca
functiile F1.F6(1.1.10) sunt astfel alese incat ecuatiile diferentiale si conditiile la limita sunt
satisfacute in toate punctele din interiorul corpului cat si pe suprafata sa, atunci echilibrul
tuturor elementelor de volum - paralelipipede si tetraedre - in care am divizat corpul este
asigurat si deci va fi asigurat si echilibrul corpului in ansamblu. Sensul matematic ala acestei
concluzii este legat de faptul ca ecuatiile diferentiale (1.1.6) si conditiile la limita(1.2.6)
trebuiesc studiate impreuna, deoarece aceste ecuatii nu pot avea o solutie determinanta(unica)
atat timp cat conditiile la limita, cuprinzand solicitarile exterioare ale corpului, nu sunt

date("problema tip Cauchy"). Am demonstrat astfel ca ecuatiile(1.1.6) si conditiile la

limita(1.2.6) sunt suficiente pentru echilibrul corpului sub actiunea fortelor exterioare date.
Utilizand o transformare Green se poate arata ca aceste conditii sunt si necesare
IV. De cele mai multe ori tensiunea totala p n care actioneaza pe elementul de suprafata
inclinat ABC cu normala

se descompune intr-un vector orientat dupa normala

(componenta normala a tensiunii totale:

tangentiala a tensiunii totale:
tensiunii totale
cu normala
tensiuni: deci (utilizand si1.2.3):

) si altul cuprins in planul sectiunii(componenta

). Deoarece nu cunoastem unghiul pe care-l face directia

, vom folosi componentele dupa cele trei axe ale acestei

(componenta tangentiala se determina numai ca marime nu si ca semn: pn2 este dat de 1.2.4):

TEORIA GEOMETRICA A DEFORMATIILOR

1.3. RELATIILE DIFERENTIALE DINTRE COMPONENTELE DEFORMATIEI

SI COMPONENTELE DEPLASARII UNUI PUNCT

1. Sa consideram un corp solid deformabil

oarecare, astfel fixat in spatiu incit sa nu fie posibila deplasarea sa ca slid rigid. Totusi, sub
actiunea fortelor exterioare, diferitele puncte materiale ale corpului sufera deplasari ca urmare
a procesului de deformare de ansamblu a corpului. Astfel sa studiem un punct material
oarecare M(x, y, z) din corp (fig1.3.1). In urma deformarii corpului punctul M se va deplasa in

pozitia M*; vectorul

a punctului M.

reprezinta deplasarea totala

Proiectiile acestui vector pe axele de coordonate

le vom nota cu: u,v,w, si le vom numi "componentele
deplasarii starii totale a punctului M". cum diferitele
puncte ale corpului vor avea in general deplasari
diferite, rezulta ca deplasarile unui punct (mai exact
componentele deplasarii totale) vor fi functii de
coordonatele
punctului
(functii
de
punct):

Sa consideram acum, la o distanta infinit mica fata de punctul M, un alt punct N ale carui
coordonate inainte de deformatie au fost: x+dx, y+dy, z+dz; dupa deformatia corpului punctul
N ocupa poyitia N* (fig..); componentele deplasarii totale
pe care le vom nota cu u* v*
w*, se pot scrie cu o exactitate satisfacatore, dezvoltind in serie Taylor in jurul punctului M,
functiile (1.3.1):

Interpretarea analitica este evidenta daca presupunem ca deplasarea totala a unui punct este o
functie totala de punct; asta inseamna ca si componentele deplasarii (1.3.1); sunt functii
continue de punct. Ele pot fi deci dezvoltate in serie Taylor, in care se neglijeaza infinitii mici
de ordin superior in contextul acceptarii premi zelor teoriei clasice a elasticitatii, in particular a
ipotezei micilor deplasari.
2. In analiza pe care o facem ne intereseaza mai mult niste forme particulare ale
relatiilor (1.3.2). De exemplu, daca ambele puncte se gasesc pe o dreapta paralela cu oricare
din axe, modul de scriere a componentelor deplasarii punctului vecin se simplifica.
Astfel, daca punctele M si N se gasesc intr-un plan paralel cu planul de coordonate xoy,
iar dreapta MN este paralela cu axa ox, atunci dy=dz=0 si prin urmare;

(1.3.3)

3. Sa trecem acum de la deplasari la

deformatii si sa izolam din corpul elastic studiat, din jurul punctului M un paralelipiped infinit
mic de muchii dx, dz, dz cu ajutorul unor plane de coordonate. Un astfel de element de volum
a fost deja studiat de ni din punct de vedere static. Acum insa vom lua in considerare faptul ca
in urma deformatiei corpului acest element de volum se va deplasa si se va deforma adica
muchile sale isi modifica lungimea, concomitent cu variatia unghiurilor care initial erau niste
triedre sau driedre drepte.

Pentru determinarea deformatiei corpului elastic

in punctul M, ca trebui deci sa studiem lungirea muchiilor (deformatiile lineare) dx, dy, dz ale

paralelipipedului precum si modificarea unghiurilor dintre aceste muchii 1M2; 1M3; 2M3
(ceea ce am denumit lunecari sau deformatii unghiulare). Deoarece studierea deformatiei in
ansamblu, a paralelipipedului, este a problema mai dificila, vom studia separat deformatiile
proiectiilor acestuia pe planele de coordonate (Fig.1.3.3); cunoscand deplasarile si deformatiile
celor trei proiectii vom putea determina,
evident si deformatiile paralelipipedului in
ansamblu.
3.
Sa onsideram de exemplu proiectia
elementului de volum M123 pe planul xoy,
reprezentata
de
dreptunghiul
ABCD
(Fig.1.3.4) Pana la deformatie lungimile
muchiilor au fost AB=dx si BC=dy.
4.
Dupa deformare, acest element de
suprafata (de data aceasta) sufera atato
deplasare cat si o deformare. Ne putem
imagina pozitia finala deformata a
elementului (A1B3C3D3) suprapu nand o
succesiune de deplasari si deformatii; de
exemplu, elementul ABCD sufera pentru
inceput o deplasare de vector total AA 1
(componentele deplasari u,v), dupa care
muchiile sale se lungesc (sau se scurteaza) elementul trecand in pozitia A1B2C2D2; deformatiile
unghiulare se manifesta prin rotatiile muchiilor, cu unghiurile
elementul ocupand in
final pozitia A1B3C3D3.
5.
Sa analizam putin urmarind fig.1.3.4 notatiile si valorile deplasarilor diferitelor uncte
ale elementului ABCD.

Punctul A(x,y) trece in pozitia A1; vectorul AA1 reprezinta deplasarea totala a punctului A iar
componentele sale dupa axele x si y le notam cu c si v.

Punctul
B
(x+dx, y) se
gaseste pe o
dreapta
paralela
cu
axa ox, deci
dy=0;
el
ocupa in final
pozitia
B3,
deci vectorul
BB3 reprezinta
deplasarea
totala
a
punctului B.
Componentele
acestei
deplasari,
repreyentate
de segmentele
BE si EB3
sunt legate de
componentele
deplasarii
punctului A
prin relatii de
tipul (1.3.2) si
ele
sunt
(dy=0):

In mod analog deplasarea punctului D(x, y+dy) care se gaseste pe o muchie paralela cu
axa y (deci dx=0) este data de vectorul DD3 ale carei componente sunt;

Am prezentat foarte detailat modul de acriere a acestor componente de deplasari,

deoarece de multe ori scrierea si intelegerea lor se face cu dificultate si eronat. Atragem atentia
asupra acestui rationament.

6. Deacum incolo calcul este evident. Lungirea specifica a muchiri AB, a carei lungime
initiala a fost dx, se scrie cu o aproximatie ce merge pana la infinitii mici de ordinul intai:

In mod analog pentru lungirea specifica in lungul axei oz, avem:

Pe aceeasi cale, atudiind deformaatiile proiectiilor de pe celelalte plane de coordonate,

vom obtine:

7. Sa trecem acum la analiza deformatiilor unghiulare. Pentru unghiul de rotire al

muchiei Ab in planul xoy notat cu

Avem evident;

Deoarece ne-am limitat la cazul deformatiilor mici, la numitorul expresiei precedente

putem neglija lungirea specifica

care este mult mai mica in comparetie cu unitatea

si vom obtine :

(1.3.9)
In mod asemanator vom obtine unghiul de rotatie al muchiei

Cum:

(1.3.10)

Prin definitie lunecarea specifica (sau deformatia specifica unghiulara) in planul xoy,
reprezinta unghiul total cu care se modifica unghiul drept initial BAD, deci:

(1.3.11)
Prin permutati circulare, putem exprima si lunecarile specifice din celelalte plane de
coordonate.

Obtinem in final sase relatii diferentiale care caracterizeaza deformatia intr-un punct al
unui corp numite uneori ecuatiile geometrice ale lui Cauchy:
Deformatii specifice liniare
(lungimile specifice)

Deformatiile specifice unghiulare

(lunecarile specifice)

(1.3.12)
8. Concluzii. Ecuatiile diferentiale de echilibru (1.1.6) si ecuatiile geometrice (1.3.12)
formeaza inpreuna un sistem de 9 ecuatii diferentiale 15 necunoscute (
). Prin urmare, pentru rezolvarea complecta
a problemei propuse, la cele doua grupari de exercitii, pe care le-am obtinut deocamdata, mai
trebuie sa adaugam inca 6 ecuatii, cu conditia evidenta ca acestea sa nu mai introduca
necunoscute noi. Aceste ecuatii suplimentare noi trebuie sa fie ecuatii fizice care sa tinacont de
proprietatiile materialului dein care este facut corpul, de modul de comportare al acestuia sub
actiunea sarcinilor; astfel spus aceste ecuatii fizice trebuie sa lege intre ele tensiunile cu
deformatiile din intermediul unor constante de material.
1.4. ECUATIILE DE CONTINUITATE A DEFORMATIILOR
(SAINT-VNANT)

1. Daca rezumam rezultatele obtinute, vedem ca deplasarile unui punct dintr-un corp
continu, elastic, sunt definite prin trei functii de punct u,v,w iar pectiv cu ajutorul altor sase
functii:
.Este insa esential sa remarcam ca aceste noua functii nu sunt
independente astfel de exemplu daca ne sunt date cele trei functii u,v,w atunci pe baza
relatiilor (1.3.12) pute determina toate celelelte sase componente ale deformatiilor ca derivate
de ordinul I ale functiilor u,v,w. Anseamna ca cele sase functii ale componentelor deformatiei

nu pot fi luate ocum (nu pot fi arbitrare): intre ele trebuie sa existe anumite relatii pe care ne
propunem sa le stabilim. Aceste relatii sunt in numar de sase, si se impart in doua grupe: in
prima grupa intra relatiile care leaga componentele deformatiei din acelasi plan, iar in a doua
grupa relatii dintre componentele deformatiei din plane diferite.
2. Sa trecem la stabilirea relatilor din prima grupa. Idea de baza consta in a
eliminadeplasarile intre expresiile componentelor deformatiilor din acelasi plan, pornind de la
relatiile (1.3.12). Astfel diferentiem primele doua ecuatii;

(+)
Prin adunare si tinind cont de expresia lui

obtinem:

Prin urmare, pentru fiecare punct exista o relatie intre lungirile specfice si unghiul de
lunecare din fiecare plan, de forma:

(1.4.1)
Asta inseamna ca daca sunt date expresiile a doua deformatii liniare, cu ajutorul
acestora putem determinasi unghiul de lunecare, care nu poate avea o marime arbitrara, ci este:

(1.4.2)
3. Sa trecem la stabilirea relatilor din cea de-a doua grupa, urmarind un rationament
analog de eliminare a deplasarilor intre relatiile (1.3.12) prin derivare:

Din suma ultimelor doua relatii o scadem pe prima si obtinem:

Aceasta relatie o mai diferentiem odata in raport cu z si obtinem:

(1.4.3)
Aceasta este una din relatiile grupei a doua; rezulta de aici ca daca ne sunt date trei
deformatii unghiulare specifice (
alungirea specifica

), cu ajutorul lor putem determina complet

, care deci nu poate fi aleasa in mod arbitrar, ci va fi:

(1.4.4)
Obtinemin final, prin permutari circulare, urmatorul sistem de ecuatii:

Aceste ecuatii se numesc " ecuatii de compatibilitate sau de continuitate a deformatiilor

" ele au fost deduse de Saint-Venent.
4. Sensul fizic la acestor relatii este urmatorul. Sa ne imaginam ca, corpul elastic supus
deformatiei l-am sectionat in paralelipipede infinit mici. Sa dam fiecarui paralelipiped
elementar o deformatie arbitrara, determinata de cele sase marimi (
) dar
astfel incat componentele deformatiei pentru diferitele paralelipipede constitutive sa nu fie
legate intre ele. Sa incercam acum sa reansamblam corpul cu ajutorul paralelipipedelor
elementare deformate. Vom constata ca- in cazul general- aceasta operatie se dovedeste a fi
imposibila: intre anumite elemente apar spatii goale, pentru alte elemente nu este loc suficient,
astfel incat din elementele deformate nu mai putem sa reconstituim un corp elastic continuu.
Insa noi stim ca deformatia reala a corpului se face astfel incat el ramane si dupa deformatie
un mediu continuu, adica in interiorul lui nu apar discontinuitati(fisuri, ruperi, goluri).
Concluzia care rezulta de aici este ca de fapt, componentele deformatiilor trebuie sa satisfaca
anumite relatii. Acestea sunt relatiile(1.4.5) care pe baza consideratiilor de mai sus, capata un
sens nou, fizic, si isi justifica denumirea de relatii de continuitate a deformatiilor. Ele ne
asigura ca, corpul dat, continuu inainte de deformatie, ramane continuu si dupa deformatie.
5. In mod practic se pot ivi doua situatii distincte:

a.) Sa presupunem ca sarcinile sunt date; daca vom reusi sa determinam direct
deplasarile punctelor din corp u, v, w, atunci deformatiile vor putea fi calculate cu
formulele(1.3.12). In acest caz conditiile de compatibilitate(1.4.5) sunt satisfacute in mod
automat deoarece ele sunt deduse din ecuatiile(1.3.12) si sunt o consecinta a acestora.
b.) Daca din sarcinile date, vom reusi sa gasim mai intai tensiunile si dupa aceea
deformatiile, va fi obligatoriu ca in acelasi timp sa satisfacem si ecuatiile de continuitate. In
caz contrar deformatiile vor fi incompatibile intre ele si nu vom mai putea gasi deplasarile din
ecuatiile(1.3.12), intrucat ele vor contine contradictii reciproce.
1.5.

ASPECTUL FIZIC AL PROBLEMEI.

LEGEA LUI HOOKE GENERALIZATA

1.5.1. Criterii si ipoteze.

1. Am studiat pana acum teoria tensiunilor reprezentand aspectul static al problemei
fundamentale a mecanicii mediului continuu; teoria deplasarilor si deformatiilor, reprezentand
aspectul geometric al aceleasi probleme: determinarea tensiunilor si deformatiilor unui corp
solid in orice punct al sau. Aceste doua teorii nu sunt insa suficiente pentru rezolvarea
problemelor fizice cu privire la determinarea deformatiilor care se produc in corpul elastic sub
actiunea sarcinilor, atata timp cat tensiunile si deformatiile specifice nu sunt legate intre ele
printr-o lege oarecare. Natura fizica a acestei legi consta in faptul ca ea trebuie sa coreleze cele
doua aspecte ale solidului si fiind legate de particularitatile microstructurii corpului, constituie
de fapt obiectul de studiu al fizicii. Pentru a obtine insa doua forme convenabile din punct de
vedere tehnic, subintelegem ca notiunile cu care operam, sunt de fapt valori medii statice.
2. Stabilim relatiei dintre tensiuni si deformatii in cazul starii spatiale de eforturi se va
face prin extinderea legilor lui Hooke din cazul intinderii si alunecarii simple.
Posibilitatea practica de a face o astfel de extrapolare este justificata experimental
pentru majoritatea materialelor tehnice, daca se respecta urmatoarele conditii:
- prezenta simultana a tuturor componentelor tensiunilor, ca si actiunea lor
separata(daca este posibila) nu aduce materialul in stare plastica;
- practic materialul poate fi considerat omogen si izotrop;
- deformatiile sunt infinit mici in comparatie cu dimensiunile corpului studiat;
- procesul de deformatie este izoterm.
Aceste ipoteze asigura in mod practic posibilitatea aplicarii principiului independentei
actiunii fortelor si utilizarea legilor elementare unidimensionale, la determinarea deformatiilor
dupa orice directii in interiorul oricarui paralelipiped elementar.
3. Intr-o alta forma aceste consideratii constituie de fapt datele unei "leme", conform
careia: " intr-un corp elastic omogen si izotrop, tensiunile normale nu pot provoca lunecari si
invers, tensiunile tangentiale nu dau nastere la lungiri". Numai astfel se poate intelege
posibilitatea aplicarii suprapunerii de efecte la stabilirea legii lui Hooke pentru starea spatiala
de solicitare.

1.5.2. Stabilirea legii lui Hooke generalizata.

Vom incepe studiul nostru considerand un paralelipiped cu muchiile egale cu unitatea
pe care actioneaza numai tensiunea normala

; se vor produce: o lungire specifica in directia

axei x, data de legea lui Hooke:

si niste scurtari(contractii transversale) dupa

directia axelor y si z, perpendiculare pe axa x:

unde E- este modulul de
elasticitate longitudinal constant pentru un material izotrop in domeniul elastic iar
coeficientul lui Poissonx). Se produc situatii analoage daca actioneaza numai tensiunea

sau

; rezultatele le-am centraliza in schema urmatoare:

Tensiunea care
actioneaza

x)

Deformatia

Deformatia

Deformatia

dupa axa x

dupa axa y

dupa axa z

In cazul deformatiilor finite acest coeficient nu va fi constant, ci chiar pentru un proces

elastic va deveni o functie de valoarea deformatiei propriu zise; in domeniul micilor
deformatii, specifice teoriei liniare a elasticitatii el poate fi considerat constant.

Insumand efectele vom obtine alungirile specifice dupa cele trei axe:

(1.5.1)
Lasand sa actioneze numai tensiunile tangentiale, de exemplu
, acestea produc o
deformatie a fetelor paralele cu planul xOy, fara a influenta celelalte fete ale paralelipipedului.
Atunci, conform legii lui Hooke pentru forfecare(sau lunecare) simpla, avem:

In final, sub actiunea tuturor tensiunilor tangentiale componentele lunecarilor specifice

vor fi:
(1.5.2)
Ansamblul celor doua grupe de relatii (1.5.1) si (1.5.2) reprezinta asa numita lege
generalizata a lui Hooke pentru un corp solid, elastic, omogen si izotrop; ea se mai numeste si
legea elasticitatii corpului izotrop si poate fi formulata astfel: "intre componentele tensorului
deformatie intr-un punct dat al unui corp elastic omogen si izotrop si componentele tensorului
tensiune, corespunzator aceluiasi punct, exista o relatie de dependenta liniara".

METODELE FUNDAMENTALE DE REZOLVARE A

PROBLEMEI TEORIEI ELASTICITATII
1.6. PRIVIRE DE SINTEZA.
1. Odata cu stabilirea legii generalizate a lui Hooke, am incheiat si deducerea tuturor
grupurilor de ecuatii fundamentale din elastostatica liniara a solidului deformabil omogen si
izotrop. Acestea sunt:
Ecuatii statice: Ecuatiile diferentiale de echilibru ale lui Navier-Cauchy.(1.1.6)
Ecuatii geometrice: Ecuatiile lui Cauchy, care leaga deformatiile cu deplasarile.(1.3.12)
Ecuatii fizice: Legea lui Hooke generalizata(1.5.1) si (1.5.2)
La aceste grupuri fundamentale de ecuatii se mai adauga:

-conditiile la limita(care in cazul static sunt conditii pe contur) (1.2.6)

-ecuatiile de compatiblitateale lui Saint-Venant(1.4.5)
2. Avem de-a face cu un sistem de 15 ecuatii cu 5 necunoscute; aceste necunoscute
sunt:
- sase componente ale tensiunilor
- sase componente ale deformatiei
- trei componente ale deplasarii u, v, w.
Astfel din punct de vedere matematic problema poate fi rezolvata si se reduce la
gasirea a 15 functii care sa satisfaca cele15 ecuatii fundamentale cu conditii la limita date si cu
verificarea ecuatiilor de continuitate.
Dezvoltarea teoriei elasticitatii a aratat ca rezolvarea problemei se poate face prin
procedee diferite; s-au fundamentat insa doua metode indirecte:
a) Dupa prima metoda se aleg ca necunoscute fundamentale ale problemei - deplasarile
punctelor corpului elastic; aceasta inseamna ca in fiecare punct al corpului vom avea trei
functii de punct necunoscute:
(1.6.11)
care trebuie sa satisfaca cele trei ecuatii de echilibru(1.1.6) si conditiile pe suprafata (1.2.6)
care contin fortele exterioare (sarcinile):qnx,qnz,qnz.
Pentru obtinerea ecuatiilor (1.6.1) este necesar sa se inlocuiasca relatiile geometrice
(1.3.12) in ecuatiile fizice, adica este necesar ca tensiunile sa fie exprimate in functie deplasari
si sa fie introduse in cele trei ecuatii de echilibru(1.1.6). Prin urmare, natura ecuatiilor (1.6.1)
ca si a grupului(1.1.6) este statica. Vom numi aceasta metoda: "metoda deplasarilor".
b) Dupa cea de-a doua metoda se aleg metode fundamentale-tensiunile; atunci in
fiecare punct al corpului von avea sase functii necunoscute:

(1.6.2)
Problema se reduce la determinarea acestor sase functii care trebuie sa satisfaca cele
trei ecuatii de echilibru (1.1.6); aceste ecuatii nu sunt insa suficiente ca numar si va trebui sa
le atasam inca sase ecuatii de continuitate (1.4.5). in acela timp trebuie sa ,fie satisfacute si
conditiile la limita (1.2.6).

Evident ca se poate imagina si o metoda mixta cind se iau ca necunoscute principale

anumite deplasari si anumite tensiuni. Problemele teoriei elasticitatii se pot rezolva mai usor
alegand ca necunoscute numai tensiunile sau numai deplasarile, dupa cum se pun conditiile la
limita, si eliminand celelalte necunoscote intre cele 15 ecuatii specificate mai sus. In felul
acesta suntem condusi la o rezolvare in tensiuni sau la o rezolvare in deplasari a acestor
probleme.
1.7. ECUATIILE LUI LAME. REZOLVAREA PROBLEMEI
TEORIEI ELASTICITATII IN DEPLASARI.
1. Incepem cu aceasta metoda, care deobicei este numita:"a doua problema fundamentala
a teoriei elesticitatii", deoarece este mai simpla din punct de vedere matematic, avand mai
putine necunoscute, utilizind deci un numar mai mic de ecuatii. In acest caz conditiile pe
contur se pun sub forma:
(1.7.1)
unde deplasarea
celalalte corpuri.

a punctelor denormala exterioara n este data de legatura cu

Sunt rare cazurile in care se pot pune conditii in deplasari pe tot conturul; eventual se pun
conditii pentru anumite derivate ale deplasarilor - de exemplu pentru deformatii specifice.
Trebuie mentionat ca aceste conditii sunt diferite de coditiile defixitate sau conditiile de
rezemare ale corpului, care se pun in puncte pentru determinarea miscarii de corp rigid a
acestuia.
2. Cautam sa exprimam toate necunoscutele, in functie de deplasari. Pornim, inlocuind in
ecuatiile fizice, relatiile geometrice, -pentru tensiuniile decare avem nevoie in prima ecuatie de
echilibru static (1.1.6):

(1.7.2)
Derivam aceste ecuatii si obtinem:

(1.7.3)
Introducem aceste relatii in prima ecuateie de echilibru (1.1.6):

(1.7.4)
Expresia din prima paranteza se poate scrie mai scurt, astfel:

Pemtru o scriere mai prescurtata se introduce si operatorul diferential al lui Laplace

(notat cu - numit"laplasian" ; uneori mai este notat cu
legatura dintre cei doi operatori).

- citit "nabla doi",sugerand

Cu aceste observatii, ecuatia (1.1.4) se scrie:

In mod analog se pot transforma si celelalte doua ecuatii din (1.7.6); ele se pot scrie si
direct facand permutari circulare in (1.7.7) ale literelor (x,y,z) si (u,v,w). Se ajunge astfel la
urmatorul system de ecuatii fundamentale ale teoriei elasticitatii exprimate in functie de
deplasari:

(1.7.8)
3. Ecuatiile (1.7.8) se numesc ecuatiile lui Lame. Ele reprezinta o sinteza a studiului
efeectuat pana acum asupra tensiunilor, deformatiilor si relatiilor dintre tensiuni si deformatii.

Prin urmare ecuatiile lui Lame cuprind toate ipotezelede natura mecanica, geometrca si fizica
pe care se bazeaza teoria elasticitatii. In adevar, aceste ecuatii :
Exprima echilibrul static al fiecarei portiuni infinit mici din corp (daca partea
din dreapta este egala cu zero) sau sunt ecuatii de miscare ale elementului (daca partea din
dreapta este diferita de zero);
Cuprind caracteristici geometrice ale deplasarilor si deformatiilor (

);

Cuprind factori fizici (

) exrimand proprietatile elastice si densitatea
corpului.
4. In mod similar se transforma si conditiile de suprafata (1.2.6)inlocuind tensiuniile in
functie de deplasari:

Relatia poate
fi scrisa mai simplu daca luam in consideratie faptul ca expresiile din prima paranteza dreapta
reprezinta derivata functiei u(x,y,z) dupa normala n la suprafata cirpului:

Cu acest rationament vom obtine forma definitiva a conditiilor de suprafata:

Ecuatiile lui Lame (1.1.8)impreuna cu comditiile pe suprafata (1.1.10), ne permit sa

trecem direct la rezolvarea problemelor de elasticitate (1.1.8) si sa gasim functiile (u,v,w) care
satisfac conditiile pe suprafata (1.1.10), atunci introducandu-le in (1.3.12) vom gasii
deformatiile specifice

cu ajutorul acestor deformatii, din legea luiHooke

generalizata (1.5.1) si 1.5.2)vom putea calcula tensiuniile

1.8 ECUATIILE LUI BELTRAMI-MITCHEL.
REZOLVAREA PROBLEMEI TEORIEI ELASTICITATII

IN TENSIUNI

1. In aplicatiile practice de cele mai multe ori cunoastem sarcinile exterioare ce

actioneaza pe contur; in fiecare punct de pe contur va trebui sa existe un echilibru mecanic
intre tensiunile interioare si sarcinile exterioare
(de componente
; le-am mai
notat, pentru preciza ca este vorba de elemente de arie de la suprafata corpului cu
, fiind normala exterioara.Va trebui deci sa punem conditia ca pe contur
tensiuniile obtinute dincalcul sa fie egale cu sarcinile exterioare date folosind relatiile (1.2.6)
sau relatii de tipul (1.3.1) care se refera la directiile principale. Daca reusim sa integram
sistemul de ecuatiiconsiderat mai sus, indeplinind si conditiile pe contur, am determinat in
intregime starea de solicitare a corpului, problema elasticitatii fiind complet rezolvata. Problea
de mai sus in care se pun conditii in tensiuni pe contur se numeste " prima problema
fundamentala a teoriei elasticitatii".
2. Sa presupunem deci ca ne alegem canecunoscute fundamentale cele sase tensiuni;
.In acest caz cele trei ecuatii de echilibru (1.1.6)nu sunt suficiente pentru
rezolvarea problemei; le vom atasa si ecuatiile de continuitate(1.4.5). Problema se reduce
astfel la integrarea a noua ecuatii cu sase functii necunoscute. Functiile arbitrare care rezulta
prin integrare se vor determina din conditiile la limita (1.2.6). deoarece conditiile de
compatibilitate (1.4.5) leaga intre ele deformatiile
levom transforma exprimamdule in functie de tensiuni cu ajutorul legii lui Hooke. Efectuand aceasta operatie si folosind
ecuatiile de echilibru (1.1.6) considerind ca fortele masice lipsesc sau sunt constante, ecuatiile
de continuitate (1.4.5) devin :

(1.8.1)

Acestea se numesc ecuatiile lui Beltramii-Mitchell. Asa dar, pentru rezolvarea

problemei elasticitatii va trebui st integram noua ecuatii (1.1.6) si (1.14.1), iar dupa acea sa
satisfacem conditiile pe suprafata (1.2.6).
3. Concluzii: La rezolvarea problemelor teoriei elasticitatii in functie de tensiuni sau de
deplasari, se poate pune intrebarea daca solutia obtinuta este univoca sau nu; sa le corespunda
in interiorul corpului citeva sisteme de tensiuni in loc de unul singur sau altfel spus
deplasarilor sau tensiunilor date in interiorul corpului corpului nu le-ar putea corespunde
diferite conditii pe contur. Aceasta de fapt este problema de unicitate a solutiei a carei
demonstratie se poate gasi in cartile de specialitate.Subliniem insa ca unicitatea este asigurata
numai in teoria liniara a elasticitatii.
1.9. INTRODUCEREA FUNCTIEI DE TENSIUNE AIRY

Metoda obisnuita de rezolvare a sistemului de ecuatii cu derivate partiale (1.1.6)

consta in introducerea unei functii de tensiune sau funtii potential. In probleme de elasticitate
plana, ea a fost folosita pentru prima data de catre Airy (1862) si-i poarta numele.
Se considera mai intai in relatiile (1.1.6) ca fortele masice sunt nule.
Se observa ca daca tensiunile
functii sub forma:

si

se exprima prin intermediul unei

(1.9.1)

prima ecuatie (1.1.6) este identic verificata. In mod asemanator, cea de a doua
ecuatie este verificata identic daca

si

se exprima printr-o functie

(1.9.2)

Deoarece
, rezulta ca cele doua functii
intre ele existand relatia:

si

si

sunt derivate ale unei

(1.9.4)

Inlocuind relatia (1.9.3)in (1.9.1)si (1.9.2)rezulta ca

functie de
prin relatiile:

nu sunt independente,

(1.9.3)

Aceasta conditie este satisfacuta, daca functiile

alte functii , adica:

si

si

se exprima in

(1.9.5)

Ducand relatia (1.9.5)in cea de a treia ecuatie (1.1.6) se deduce ca functia

trebuie sa satisfaca ecuatia:

, care se mai poate scrie simbolic:

sau dezvoltat:

(1.9.6)

Functia care satisface ecuatia

se numeste operator biarmonic.

este numita functie biarmonica iar

Daca sistemul (1.1.6) este neomogen (

ecuatii sunt satisfacute identic de expresiile:

si

nu sunt nule), primele doua

(1.9.7)

;
care inlocuite in a treia ecuatie conduc la ecuatia pentru

(1.9.10)

Se observa ca pentru fortele masice

si constante sau nule, singurele
cazuri de interes practic, ecuatia (1.9.10) se transforma in (1.9.6), adica functia
potential
este o functie biarmonica.
1.10.INTERPRETAREA MECANICA A FUNCTIEI DE
TENSIUNE PE CONTUR
Se considera o saiba delimitata de un contur simplu conex, actionata doar de
fortele de contur
, . Functiei de tensiune si derivatelor sale li se pot da pe contur
semnificatii mecanice deosebit de utile in aplicatiile practice. Fie conturul din figura
1.10.1, a pe care se alege o origine arbitrara

pentru masurarea arcelor.

Fig.1.10.1
Parcurgand conturul in sens
trigonometric,
astfel
incat
domeniul saibei sa ramana la
stanga, se va putea scrie
pentru cosinusurile directoare
ale normalei
la contur:

(1.10.1)
unde s-a considerat (
) in sensul cresterii lui s. Tinand seama de relatiile (1.10.1)
si (1.9.5) conditiile de contur se scriu astfel :

Integrand aceste relatii pe arcul s pornind din

, se obtin:

unde
si
sunt constante de integrare. Deoarece o constanta intr-o derivata a
functiei
nu induce termini in expresiile tensiunilor, acestea fiind date de derivate de
ordinul doi ale functiei (relatiile (1.9.5)), se poate considera

(1.10.2)

adica derivatele functiei de tensiune in punctul curent

incarcarilor de contur de pe arcul

astfel ca:

sunt egale cu rezultantele

Integrand prin parti diferentiala totala a functiei

pe contur se obtine:

.
Considerand, pe baza celor apreciate anterior,
relatiile (1.01.2), relatia care da functia
devine:

si tinand seama de

La impunerea limitelor, s-a tinut seama ca, in baza relatiei (1.10.2):

si analog,
. Ordonatele
,
fiind constante in raport
cu variabila de integrare, relatia pentru
se mai poate scrie:

(1.10.3)

care ne arata ca functia de tensiune in

fortelor de contur ce actioneaza pe arcul

este numeric egala cu momentul

, in raport cu punctul

(fig. 1.10.2).

Fig.1.10.2
Pentru a preciza derivata functiei
dupa normala la contur, din figura 1.10.1, b se
observa ca:

si deci, tinand seama si de relatia (22.16), rezulta:

(1.10.4)

Pentru interpretarea rezultatului, se considera o bara fictiva care urmareste

conturul saibei, are o taietura in
si este incarcata cu fortele distribuite
si
(fig. 1.10.2). Se observa ca prima paranteza din membrul drept al ultimei egalitati

(1.10.4) reprezinta rezultanta fortelor

de pe

, iar a doua paranteza,

rezultanta fortelor
. Produsul acestora cu
, respectiv
da proiectia
dupa tangenta in
la contur. Rezulta ca derivata dupa normala a functiei
este
egala cu forta axiala
in bara fictiva.
Se verifica usor ca in interpretarea data relatiilor (1.10.3) si (1.10.4) sunt
respectate si conditiile de semne din statica.
CAZURI PARTICULARE ALE STARII TRIAXIALE DE SOLICITARE, PROBLEMA
PLANA IN COORDONATE CARTEZIENE
1.11. STAREA DE TENSIUNE PLANA. ECUATIILE LUI LEVY.
1. Vom studia o categorie de probleme, de mare aplicabilitate practica, numite "probleme
plane" care sunt inportante simplificari de ordin matematic. La asemenea probleme, fie
tensiunile, fie deformatiile, dupa una din axele de coordonate (de exemplu dupa axa oz) sunt
nule si fenomenul se poate studia intr-un singur plan (de exemplu axa xoy). Din punct de
vedere matematic o asemenea stare de solicitare se realizeaza foarte greu; din punct de vedere
practicexista insa multe situatii care cu un anumit grad de aproximatie pot fi reduse la o
asemenea stare plana, rezolvarea lor fiind mult mai usurata. In functie de marimile care sunnt
nule sau se neglijeaza starile plane se inpart in doua mari categorii:
a. Stari plane de tensiune, care apar in situatiile in care una din tensiunile normale este
nula(
);sa notam de pe acum ca starea de deformatie a corpului este insa triaxiala;
b. Stari plane de deformatie, care apar an situatia in care una din componentele deplasarii
este nula (w=0); in acest caz starea de tensiune este triaxiala.
Vom dezvolta in continuare metodele de studiu pentru fiecare caz in parte.

2.
O stare de
tensiune plana apare-de exemplu-in cazul unei placi subtiri (grinda, bara) supusa la actiunea
unor forte aplicate pe conturul ei, paralele cu planul acesteia si uniform distribuite pe grosimea
ei (fig 1.11.1). Desi grosimea placii in directia axei oz este mica, atata timp cat sarcina nu
depaseste o anumita limita placa nu se va incovoia in drectia axei oz(nu ne preocupam de
problema voalarii placii).

Asemenea
elemente
de
rezistenta
cu
asemenea
caracteristici
sunt denumite
de obicei grinzi
perete
(dupa
literatura
elvetiana
si
rusa),
saibe(dupa
literatura
germana) sau
discuri (dupa
literatura
fraceza
si
engleza) desi
uneori aceste denumiri au si alte semnificatii. Exemplele practice sunt numeroase: grizi pereti
pentru silozuri, buncare etc. , consolele scurte pentru poduri rulante, colturile de cadru, carlige,
biele, elemente de constructii si rigidizare pentru vase, aripi de avion etc..
Deoarece-conform datelor problemei- fetele placii (paralele planului xoy) sunt libere de
sarcini, componentele tensiunilor
, sunt egalecu zero pe ambele fete laterale; mai
mult datorita grosimii mici a corpului putem presupune,-fara a face o eroare prea marw- ca si
in interiorul placiiaceste tensiuni sunt nule (ele vor fi n orice cazfoarte mici). Rezulta ca vom
avea peste tot:
(1.11.1)
deci starea de tensiune este zero.
Pentru acelasi motiv- grosimea mica a placii- este firesc sa presupunem ca celelalte trei
componente ale tensiunilor
, nu depind de coordonata z, adica vor varia foarte putin
de-a lungul axei oz (sunt constante pe intreaga grosime a placii. Vom lucra de fapt cu valori
medii.). Asa dar, in problema data tensiunile satisfac urmatoarele conditii:

(1.11.2)
3.
Sa analizam putin care ar fi starea de deformatie a corpului in acest caz. In general
deformatiile si deplasarile care se produc pe directia coordonatei z nu prezinta interes practic;
ele se pot totusi determina usor daca se cunosc componentele tensiunilor si deformatiilr
paralele cu planul xoy al placii. Astfel :

si

care rezulta din legea lui Hooke

(1.11.3)

inlocuind

si

;
.
4.
Sa vedem ce devin cele 15 ecuatii fundamentale ale teoriei elasticitatii in cazul
analizat al starii plane de tensiune vom considera situatia cea mai frecventa, cand fortele de
volum sunt reprezentate numai de greutatea proprie, deci:
(q- greutatea unitatii de volum)(am schimbat putin sistemul de axe considerind in planul
vertical xoy).
Se obtine deci:
I. Ecuatiile diferentiale de echilibru (1.1.6):

(1.11.4)
II. Conditiile pe contur (1.2.6):

(1.11.5)
III. Ecuatiile geometrice (1.3.12):
(1.11.6)
IV. Ecuatiile fizice (1.5.1);

(1.11.7)
V. Conditiile de compatibilitate (1.4.5):
(1.11.8)

Se oobtine deci, in final, un sistem de opt ecuati diferentiale cu opt neconoscute

care poate fi rezolvat fie prin metoda fortelor, fie prin metoda
deplasarilor sau eventual printro metoda mixta.
5. Sa ilustram acest caz, alegand ca necunoscute fundamentale, tensiunile, dupa modelul
de rezolvare propus de M. levy. Vom porni de la ecuatia de continuitate care trebuie
transformata introducand in locul deformatiilor expresiile lor in tensiuni exprimate prin legile
fizicii (1.11.7):

(1.11.9)
Daca la aceasta ecuatie se mai adauga ecuatiile de echilibru static obtinem un sistem de trei
ecuatii cu trei necunoscute, in tensiuni. Insa relatia (1.11.9) poate fi adusa la o forma mai
simpla daca derivam ecuatiile de echilibru si le adunam:

Inlocuind acest rezultat in ecuatia de compatibilitate (1.11.9) se obtine o forma numai in

tensiuni normale numita "ecuatia lui Levy" sau "conditia lui Levy":

sau introducand operatorul armonic al lui Laplace :

(1.11.11)
Asa dar, in cazul starii plane de tensiune, cand fortele de volum sunt reprezentate numai de
greutatea proprie, grupul de ecuatii fundamentale al teoriei elasticitatii se reduce la
urmatoarele trei:

(1.11.12)
In legatura cu acest rezultat facem acum o observatie deosebit de importanta (facuta pentru
prima oara de M.Levy), cu o covarsitoare aplicabilitate practica. Daca intr-o problema ne
intereseaza numai starea de tensiune, atunci putem sa ne rezumam la ecuatiile (1.11.12) n care
nu intra constantele elastice de material. Asa dar, starea de tensiune intr-o problema plana nu
depinde de natura materialului (uneori acest rezultat este cunoscut in literatura sub numele de
"Teorema lui Levy". Aceasta concluzie sta la baza aplicariii metodelor optice de studiere a
starilor de tensiune cu ajutorul luminii polarizate (fotoelasticimetrie );in aceste cercetari
experimentale materialul dat este inlocuit printr-un alt material, transparent, optic activ (cu
proprietati de birefrigentaaccidentala) din care se confectioneaza un model al piesei reale.
Rezultatele obtinute pe model pot fi astfel transpuse la piesa dintr-un alt material fara a ne
pune problema de similitudine; baza teoretica este data de ecuatiile in tensiuni (1.11.12).
1.12. STAREA DE DEFORMATIE PLANA
1.
Sa consideram un corp solid deformabil aflat intr-o stare oarecare de eforturi;
daca deplasarile tuturor punctelor acestuia se pot produce numai dupa doua directii, adica
numai intr-un singur plan, sau altfel spus, daca una din componentele deplasarii (de exemplu
w) este egala cu zero iar celalalte doua u si v nu depind de coordonata z corespunzatoare
deplasarii w, zicem ca avem cea ce se numeste o stare de deformatie plana. Un exemplu care
ilustreaza bine o asemenea stare de solicitare, este dat de un corp deformabil, fixat intre doua
placi perfect rigide (fig. 1.10.1) situate la distanta constanta si care este comprimat de forte
paralele planele placilor.

Rezulta de aici ca o asemenea stare de solicitare este

caracterizata, pentru toate puncteele corpului de deplasarile:

(1.12.1)
si deformatiile specifice:

(1.12.2)
Aceste ecuatii ne arata ca toate deplasarile si deformatiile au loc exclusiv in directia planului
xoy, in toate sectiunile corpului paralele planului xoy (oricare ar fi z= =constant) deplasarile
si deformatiile sunt aceleasi. De aceia deformatiile de acest gen se numesc deformatii plane.

2.
In tehnica se intalnesc si alte
cazuri de corpuri care pot fi considerate ca se afla intr-o stare plana de deformatie, cum sunt de
exemplu:barajele (fig1.12.2.a), rulourile(b), boltile cilindrice (c), placile lungi (d) etc.
Asemenea probleme pot fi asimilate sau modelate cu cazul unui corp prismatic sau cilindric cu
una din axe paralela cu axa oz, incarcat pe suprafata laterala cu o sarcina normala pe directia
oz si uniform repartizata dupa aceasta directie. Sa justificam afirmatia ca acest corp (model) se
afla intr-o stare de deformatie plana: vom izola din corp, la o distanta suficient de mare de
extremitati, un element subtire impreuna
cu sarcina respectiva.
3.
Sa presupunem ca acest
element lucreaza ca un corp elastic
independent; atunci in el ar trebui sa apara
deformatii bupa directia axei oz. In
realitate, datorita existentei elementelor
vecine si interactiunii dintre ele, nu vor
aparea nici deformatii nici deplasari de-a
lungul axei oz, dar ca urmare a
impiedicarii deformatiilor deci ca o
consecinta a disparitiei componentei

vor apare tensiuni normale

. Rezulta ca
starea de tensiune este de fapt spatiala Intradevar, din cea dea treia ecuatie a lui Hooke:

(1.12.3)
Deci,
exterioare.

si depinde de tensiunile fundamentale

si

produse de sarcinile

4.
In aceste conditii grupul ecuatiilor fundamentale se simlifica foarte mult.
Ecuatiile de echilibru, ecuatiile geometrice si conditiilela limita raman in forma anterioara data
de starea plana de tensiune in ipoteza ca fortele de volum sunt reprezentate numai de greutatea
proprie. Se modifica numai ecuatiile fizice,care pentru
noi:

dat de relatia (1.12.3)obtin forme

(1.12.4)
Daca se repeta operatii analoge cu cele expuse anterior, ecuatia de continuitate devine:

(1.12.5)
care pentru fortele de volum constante se transforma de asemenea in conditia lui Levy:
(1.12.6)
in baza acestor constatari se poate deci afirma ca tensiunile care caracterizeaza starea
plana de deformatie sunt:

adica toate tensiunile care sunt diferite de zero nu depind de coordonata z, cea ce desigur
putea fi afirmat si a priori.
PROBLEMA PLANA IN COORDONATE POLARE
1.13. ECUATIILE GENERALE ALE PROBLEMEI ELASTICE
PLANE EXPRIMATE IN COORDONATE POLARE

1.Exista numeroase cazuri de corpuri care prezinta o simetrie axiala, ca de exemplu:

tuburile cu pereti grosi, inelele circulare, discurile in miscare de rotatie etc, la care
determinarea tensiunilor si deformatiilor din solicitarile exterioare se face mult mai simplu
daca se utilizeaza coordonatele polare.
Sa consideram un astfel de corp cu axa longitudinala dirjata in lungul axei z si sarcina
exterioara paralela planului xOy- prin datele problemei-. In acest caz, asa cum am vazut atit
pentru starea de tensiune plana cit si pentru deformatia plana, putem sa nu tinem seama de axa
Oz si prin urmare intrega problema se va rezolva intr-un singur plan folosiind coordonatele
polare r si .
Ne propunem sa regasim toate ecuatiile fundamentale ele problemei plane a teoriei
elasticitatii exprimate in coordonate polare si ulterior se exemplifica aplicarea acestor ecuatii
pentru cateva tipuri de corpuri cu larga aplicabilitate tehnica.
2.Sa ne fixam notatiile. Pentru aceasta in locul paralelipipedului elementar cu fete
dreptunghiulare, utilizat pana acum, vom izola din corp un element de volm cu grosime egala
cu unitatea (dimensiunea in lungul axei z egala cu un milimetru) si cu celalalte patru fete
obtinute in modul urmator: cu ajutorul a doua plane radiale perpendiculare pe placa (pe corp),
care fac intre ele unghiul infinit mic dQ si cu ajutorul a doua suprafete cilindrice concentrice
de raze r si (r+dr) (fig 1.13.1)- infinit apropiate-. Laturile acestui element de volum in planul
xy vor fi:

Sa consideram u system de referintacu centrul in

si axele

(orientata radial) si

- perpendiculara pe aceasta- orientata deci dupa tangenta la cercul de raza

;
folosindu-ne de aceste axe sa notam tensiunile care lucreaza pe fetele elementului de volum,
conform unor reguli cunoscute (v.fig.1.13.1). Componentele tensiunii normale vor fi:

tensiunea normala in sens radial sau componenta orientata dupa raza;

-tensiunea normala
tangenta sau componenta orientata dupa
tangenta la cercul de raza

La variatia coordonatelor cu marimi

infinit mici (dr sau dQ ) tensiunile, care sunt
functii continue de punct vor varia de
asemenea cu cantitati infinit mici
. Se procedeaza in
mod asemanator si cu tensiunile tangentiale
.
ECUATIILE DIFERENTIALE DE ECHILIBRU STATIC
3. Sa scriem conditiile de echilibru ale elementului abcd proiectind fortele aplicate pe
fetele sale dupa axele r si ; vom neglija fortele masice si deoarece grosimea elementului dupa
axa oz este egala cu unitatea, nu o vom mai evidentia distinct in ecuatiile de echilibru.

a.Suma proiectiilor fortelor dupa axa r:

(1.13.1)
b.Suma proiectiilor fortelor dupa axa Q

(1.13.2)

Deoarece unghiul dQ este mic,se poate scrie:

; se desfac
parantezele, se reduc termenii asemenea, se neglijeaza infinitii mici de ordinul trei si se obtine:

Daca se inparte cu
(de fapt cu
) se obtine in final ecuatiile
diferentiale de echilibru ale elementului de volum exprimat in coordonate polare:

(1.13.3)
c.Ecuatia de momente in raport cu centrul

al elementului se scrie sub forma:

S-a demonstrat astfel si aici principiul dualitatii tensiunilor tangentiale (acest rezultat lam folosit deja la scrierea ecuatiilor 1.13.3)
RELATIILE DIFERENTIALE INTRE DEFORMATII SI DEPLASARI
4.Sa ne ocupam acum de relatiile dintre deformatii si deplasari.
Vom nota:
Deplasarile punctelor de-a lungul axei r cu u
Deplasarile punctelor de-a lungul axei Q cu v
Lungirea specifica de-a lungul axei r (lungirea specifica pe directia radiala-"lungirea
specifica radiala"-) cu
Lungirea specifica de-a lungul axei Q ("lungirea specifica circumferentiala") cu
Lunecarea specifica adica deformatia unghiului drept BAD cu
Sa urmarim procesul de deformatie al trapezului curbiliniu elementar ABCD, prezentat
in detalium in figura (1.13.2), descompus in mod conventional in citeva etape componente:
El sufera, de exemplu, o deplasare in lungul axei r, cu deformatia corespunzatoare a
laturilor,trecind din pozitia ABCD in pozitia
;
Are dupa acea o deplasare in lungul axei Q- cu deformatia corespunzatoare laturilor-,
trecind din poziotia

in pozitia

Considerand si aparitia unor deformatii unghiulare sub actiunea tensiunilor tangentiale

( deci rotind laturile
.

) elementul trece din pozitia

inpozitia

Evident ca aceasta schema de deformare este numai un model, un mod de a ne

reprezenta mcit mai intuitive procesul real complex de deformare a elementului de volum.
5.Sa stabilim componentele deplasarilor diferitelor puncte ale elementului.
Punctul

sufera deplasariile

Deplasarea punctului
eunctiilor

=u si
o vom gasii prin dezvoltarea in serie Taylor a

din care retinem numai termenii de ordinul intii:

(1.13.4)
Pentu celelalte puncte care au pozitii mai particulare se obtin urmatoarele componente
pentru deplasari:

(1.13.5)

(1.13.6)
(am facut pe rind in 1.13.4,

si dr=0).

6.Sa trecem acum la calculul deformatiilor specifice.

A.
Deformati specifica pe directia radiala este egala cu diferenta dintre lungimea fimala
si lungimea initiala a elementului
raportata la lungimea initiala:

(1.13.7)
B.
Deformatia specifica in directia radiala
de calculat; eaa este o consecinta a doua cause:

Aceasta lungime specifica este mai greu

In primul rind cind au loc numai deplasari radiale lugime specifica a elementului
(deci cresterea arcului AD datorita cresterii razei cu u) va fi egala cu:

(x)
In al doilea rind, din cauza deplasarii v de-a lungul axei Q a punctului A si a deplasarii
a punctului D; lungimea arcului AD va fi egala cu:

iar lungimea specifica:

(xx)
Atunci, lungirea specifica totala de-a lungul axei Q va fi:

(1.13.8)
C.
laturi

Lunecarea specifica
in

cu unghiul

. Ea reprezinta miscarea unghiului drept BAD datorita rotirii

si al laturii

Sa calculam pentru inceput unghiul

(ca unghi exterior)

(cu unghiul

).

. Urmarind figura 1.13.2 avem evident:

.

Unghiul

rezulta imediat

Pentru calculul lui

, ducem din punctual

parplela

Atunci:

Arcul

Iar

Deoarece:

Rezulta

Deci:

(1.13.9)
Deformatia unghiulara

datorata rotirii latirii

va fi

(1.13.10)
lunecarea specifica are in final expresia:

(1.13.11)
In felul acesta, ecuatiile geometrice car leaga deformatiile specifice de deplasari, au in
coordonate polare forma:

(1.13.12)

ECUATIILE DE CONTINUITATE.
7.Am vazut cA grupul de ecuatii de continuitate, in cazul problemei plane, se reduce la o
singura ecuatie:
Pornind de la aceasta ecuatie am gasit ecuatia lui Levy
si de aici folosind
functia de tensiune al lui Airy F(x,y) am aratat ca aceasta trebuie sa verifice ecuatia
biarmonica:

sau

(1.13.13)

Aceasta este forma ecuatiei de continuitate in coordonatee carteziene exprimata cu

ajutorul functiei de tensiune F.
Sa transformam aceasta ecuatie in coordonate polare .Se vede ca pentru aceastatrebuie
sa exprimam in coordonate polare atit functia de tensiune F(x,y) cit si derivatele sale
successive, Pornim de la relatia de transformare a coordonatelor carteziene in coordonate
polare:

(1.13.14)

Caut expresiile lui

;derivez ultimul grup de relatii:

(1.13.15)

8.Trecem

acum

la

calculul

derivatelor

functiei

de

tensiune

):

Dar:

(xx)
Daca scadem ultime le doua rezultate se obtine:

(x)-(xx)=

Intru totul asemanator se obtine:

(1.13.16)

F(x,y)

(sau

Folosind aceste relatii se gaseste cu usurinta ca:

(1.13.17)
Rezulta deci operatorul lui Laplace are in coordonate polare forma:

(1.13.18)
astfel incat ecuatia de continuitate (1.13.13) exprimata prin functia de tensiune
poate scrie:

se

(1.13.19)

sau:
(1.13.20)
9.Cunoscand functia de tensiune
obtine si expresiile tensiunilor

obtinuta prin rezolvarea acestei ecuatii, se pot

date in coordonate carteziene de relatiile (1.13.6):

Putem calcula direct tensiunile in coordonate polare, observind ca daca dirijam axa x ce-a
lungul razei r, iar axa y de-a lungul axei atunci:

(1.13.21)
Deci si aici in cadrul elasticitatii plane in coordonate plane se pune aceasi problema ca
la coordonatele carteziene; sa gasim o functie de tensiune
, care sa verifice ecuatia
biarmonica (1.13.20); cu ajutorul acesteia putem calcula imediat tensiuniile folosind ecuatiile
(1.13.21).

LEGEA LUI HOOKE are aceasi forma ca in coordonatele carteziene, se schimba numai
notatia tensiunilor si deformatiilor, corespunzator noilor axe:

(1.13.22)
1.14. CAZUL STARILOR DE TENSIUNE SIMETRICE IN
RAPORT CU POLUL
SOLUTIA IN TENSIUNI
1.Vom aplica ecuatiilor deduse mai sus la rezolvarea unor probleme mai simple. Cea mai
simpla problema in care isi dovedesc utilitatea coordonatele polare, este cea a starii de
tensiune simetrice in raport cu polul, caracterizata prin faptul ca in toate punctele unui cerc de
raza r, tensiunile sunt constante, adica nu depind de unghiul ; ca urmare si dervatele lor in
raport cu sunt nule.,
Functia de tensiune a lui Airy poate fi luata in acest caz independenta de unghiul
(r). Operatorul lui Laplace devine:

(1.14.1)
iar ecuatia biarmonica de continuitate:

(1.14.2)
pe care o vom scrie dezvoltat astfel:

In final, ecuatia 1.14.2 devine:

(1.14.3)
In mod similar se simplifica si celelalte ecuatii ale starii plane:

;F

I.Ecuatiile de echilibru:

(1.14.4)
II.Ecuatiile geometrice:

(1.14.5)
III.Legea lui Hooke:

(1.14.6)
IV.Expresiile tensiunilor:

(1.14.7)
2.Sa incercam o rezolvare a acestei ecuatii (1.14.3) ;ea poate fi adusa la forma unei
ecuatii liniare, omogene cu coeficienti constanti facand substitutia:

sau

Deci:

(x)

Analog:

Inlocuind aceste rezultate in (1.14.3) rezulta ecuatia diferentiala de ordinul patru cu

coeficienti constanti:

(1.14.8)
Ecuatia caracteristica este:
sau
care are doua radacini duble :
ale ecuatiei:

si

ce corespund la patru integrale particulare

In acest fel integrala generala a ecuatiei diferentiale (1.14.8) este:

sau punind

:
(1.14.9)

Se pot deci calcula tensiunile utilizand relatiile (1.14.7):

(1.14.10)
In fiecare problema concreta constantele de integrare vor fi diferite in raport cu
conditiile de suprafata pe care trebuie sa le satisfaca functia F(r) si deci si componentele
tensiunilor

SOLUTIA IN DEPLASARI
3.Solutia obtinuta mai sus a fost exprimata in functie de tensiuni; evident ca putem
obtine si o solutie in functie de deplasari.
Vom porni de la legea lui Hooke:

Se rezolva acest sistem de ecuatii in raport cu

si

si se obtine forma in tensiuni:

(1.14.11)

Se introduc aici ecuatiile geometrice (1.14.5):

si se obtine:

(1.14.12)
Analizand acest rezultat se observa ca tensiunile
nu sunt independente, ci sunt
legate intre ele prin functia (u). Se poate atunci transforma ecuatia diferentiala de echilibru in
care apar doua functii necunoscute
necunoscuta: u(r).

intr-o ecuatie diferentiala cu o singura

Pentru cazul particular studiat de noi, am vazut ca ecuatiile diferentiale de echilibru se

reduc de fapt la una singura (1.14.4):

(x)
Se calculeaza:

Ecuatia precedenta (x) devine:

(1.14.13)
Se obtine asa numita " ecuatie diferentiala a deformatiilor" care contine o singura
functie necunoscuta u(r). Ea este o ecuatie diferentiala de tip Euler care se rezolva in mod
obisnuit facind schimbarea de variabila:

Cu aceste transformari ecuatia (1.14.3) devine:

(1.14.14)
Ecuatia caracteristica este de forma
Solutia generala va fi de forma:

cu solutiile

si

(1.14.15)
Aceasta este deci solutia problemei noastre in deplasari. Constantele de integrare se
determina de asemenea pentru fiecare caz concret in parte punand conditiile pe contur.