ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE

ÎNCOVOIEREA PURĂ A BARELOR DREPTE

1.1. PUNEREA PROBLEMEI

Încovoierea pură apare atunci când într-o secţiune transversală a unei bare
drepte eforturile secţionale se reduc la un singur moment încovoietor, M y sau M z ,

dirijat după una din axele principale de inerţie ale secţiunii. Toate celelalte eforturi
secţionale sunt nule. O astfel de solicitare apare în secţiunile în care momentul
încovoietor este extrem sau pe porţiunile de bară pe care acest moment este constant.
Exemplu tipic de încovoiere pură este solicitarea osiei de vagon, schematizată
printr-o bară dreaptă, simetric încărcată, ca în Figura 1.
F F

a  a

 Fa  Fa

Figura 1. Încovoiere pură între reazeme

Între reazeme, momentul încovoietor este constant, ceea ce înseamnă că forţa

tăietoare, derivată a momentului în raport cu abscisa secţiunii, este nulă.
Se pune problema să se determine starea de tensiuni într-un tronson de bară
solicitat la încovoiere pură, atunci când se cunoaşte valoarea momentului, secţiunea
transversală a barei şi proprietăţile elastice ale materialului.

1.2. PROPUNERE DE SOLUŢIE ÎN TENSIUNI

Pentru a găsi starea de tensiuni la acest tip de solicitare se aplică o metodă semi-
inversă de rezolvare. O parte a soluţiei problemei se propune presupunând că este
valabilă ipoteza lui Bernoulli, iar restul soluţiei se determină din condiţia satisfacerii
ecuaţiilor fundamentale ale elasticităţii.

1
 Pentru aceasta, se consideră un element de bară lungime dx izolat dintr-o bară
supusă la încovoiere pură. Elementul de bară este mărginit iniţial de două feţe plane
AB şi CD, normale pe axa barei. Pe aceste feţe acţionează momentele M z , pozitive,
având vectorii perpendiculari pe planul figurii, aşa cum se ilustrează în Figura 2. Sub
acţiunea momentelor M z , elementul de bară se deformează, aşa cum se arată
exagerat în Figura 3.

z dx
B C  max
Mz Mz
E F x
y
G H
A D
y

Figura 2. Element dintr-o bară supusă la încovoiere pură

O

d

B' 
C'
E' F'

G' y H'
A' D'

Figura 3. Element deformat de bară supusă la încovoiere pură

Conform ipotezei lui Bernoulli, după deformaţie, feţele laterale AB şi CD rămân

plane şi normale pe axa medie deformată a barei, trecând în noi poziţii, AB şi C D .
Secţiunile deformate se înclină una faţă de alta cu un unghi d . Prelungirile laturilor
AB şi C D se intersectează în punctul O, care reprezintă centrul de curbură al
fibrei medii deformate a barei. Raza de curbură a acestei fibre se notează prin ρ.
Iniţial, se consideră pe elementul de bară segmentul GH, situat la distanţa y de
planul xz, aşa cum se arată în Figura 2. După deformare, acesta se curbează,

2
devenind arcul G H  din Figura 3. Prin deformare, fibra superioară a barei se
scurtează, comprimându-se, iar cea inferioară se lungeşte, întinzându-se. Undeva pe
înălţime există o fibră care nu-şi modifică lungimea în urma deformării barei. Se
presupune că această fibră coincide cu axa barei, urmând a verifica ulterior această
particularitate. Prin urmare, se poate scrie EF  E F   dx   d .
Toate fibrele conţinute în planul xz nu-şi modifică lungimea în urma solicitării,
de unde numele de plan neutru al barei dat acestuia. Axa x, la fel ca toate fibrele
longitudinale conţinute în planul neutru, nu îşi modifică lungimea în urma deformării
barei şi se numeşte fibră neutră a barei. În stare deformată, ea se numeşte fibră
medie deformată a barei. Axa z, în lungul căreia acţionează momentul încovoietor,
se numeşte axă neutră a secţiunii.
Alungirea specifică a fibrei GH are expresia:

G H   GH (   y )d   d y
 x ( y)    . (1)
GH  d 

Se observă că deformaţia specifică  x variază liniar cu ordonata y.

Pe secţiunea transversală, la distanţa y de planul neutru, în stare deformată,
apare o tensiune  x . Se mai presupune că nu apar alte tensiuni în bară, aşa încât
tensiunea  x este dată de legea simplă a lui Hooke:

 x ( y )  E x ( y ) . (2)

Înlocuind expresia 1 a alungirii specifice  x în ecuaţia 2, rezultă:

y
 x ( y)  E . (3)


Evident, la fel ca alungirea specifică  x , tensiunea  x variază liniar cu ordonata

y. Tensiunea  x depinde de raza de curbură a fibrei medii deformate, mărime încă
necunoscută. Pentru a determina această rază, se face apel la o parte din relaţiile
integrale dintre tensiuni şi eforturi secţionale, şi anume la relaţia forţei axiale N şi la
cea a momentelor M z şi M y . Acestea sunt date de relaţiile:

3
 N    x dA  0 ; M y   z x dA  0 ; M z   y x dA  M . (4)
A A A

Deoarece raportul E  este constant pe secţiune, relaţia forţei axiale devine:

E E

N y dA  S  0. (5)
A
 z

Relaţia 5 arată că momentul static al secţiunii faţă de axa z, în lungul căreia se aplică
vectorul moment încovoietor, trebuie să fie nul, respectiv că axa z trebuie să treacă
prin centrul de greutate al secţiunii. Dar, deoarece axa z intersectează axa
longitudinală a barei, definită ca loc geometric al centrelor de greutate ale secţiunilor
transversale succesive, ecuaţia 5 este îndeplinită. Prin urmare, fibra care nu-şi
modifică lungimea este axa barei, aşa cum s-a presupus mai sus.
Relaţia dintre tensiunea  x şi momentul M y capătă forma:

E E
M y   z x dA 

yzdA  I  0. (6)
A A
 yz

Relaţia 6 arată că momentul de inerţie centrifugal al secţiunii faţă de axele y şi z

trebuie să fie nul, respectiv că aceste axe trebuie să fie axe principale de inerţie ale
secţiunii. Prin urmare, primele două relaţii integrale discutate conduc la unele
restricţii privind alegerea axelor de coordonate.
Ultima relaţie integrală, cea a momentului încovoietor M z , conduce la:

E EI z
M z   y x dA 

y dA 
2
. (7)
A A


Substituţia raportului E   M z I z din ecuaţia 7 în 3 duce la următoarea expresie a

tensiunii  x :

Mz  y
 x ( y)  . (8)
Iz

Relaţia 8 poartă numele de formula lui Navier, după cel care a dedus-o prima dată.
Dacă bara este supusă unui moment M y , formula lui Navier are forma:

4
 My z
 x ( y)  . (9)
Iy

Formula lui Navier arată că tensiunea de încovoiere variază liniar pe înălţimea

secţiunii barei, anulându-se în planul neutru şi schimbându-şi semnul la trecerea prin
acest plan.
Deoarece celelalte componente ale tensorul tensiune sunt nule, matricea acestuia
devine:

x 0 0
T 0 0 0. (10)
0 0 0

Tensorul tensiune cu matricea dată de relaţia 10, în care tensiunea  x este furnizată
de formula lui Navier, reprezintă propunerea de soluţie pentru solicitarea de
încovoiere pură.

1.3. VERIFICAREA PROPUNERII DE SOLUŢIE

Starea de tensiuni propusă mai sus s-a obţinut acceptând atât ipoteza lui
Bernoulli cât şi faptul că, exceptând tensiunea  x , toate tensiunile sunt nule. Pentru a
avea certitudinea că aceste ipoteze sunt valabile, trebuie să se verifice că soluţia
propusă satisface ecuaţiile fundamentale ale elasticităţii, şi anume ecuaţiile lui
Cauchy, relaţiile integrale dintre tensiuni şi eforturi secţionale şi condiţiile pe contur
ale problemei.

Satisfacerea ecuaţiilor lui Cauchy

Deoarece greutatea proprie a barei este neglijabilă faţă de sarcinile aplicate,
ecuaţiile lui Cauchy se scriu în absenţa forţelor masice:

  x   yx   zx   xy   y   zy
   0;    0;
 x  y  z  x  y  z
(11)
  xz   yz   z
   0.
 x  y  z

5
Ultimele două ecuaţii sunt satisfăcute identic deoarece toate tensiunile implicate sunt
nule, iar prima ecuaţie devine:

 x
 0. (12)
 x

Ţinând seama că tensiunea  x nu depinde de coordonatele y şi z, şi exprimând în

relaţia 12 această tensiune în funcţie de momentul încovoietor prin formula lui
Navier, se constată că şi prima ecuaţie a lui Cauchy este satisfăcută:

 x d x y dM y
   T  0. (13)
 x dx I z dx I z

Tensorul tensiune propus ca soluţie a problemei de încovoiere pură satisface

toate ecuaţiile lui Cauchy.

Satisfacerea relaţiilor integrale dintre tensiuni şi eforturi secţionale

Ca şi la celelalte solicitări, componentele vectorului tensiune pe secţiunea
transversală a barei trebuie să satisfacă următoarele şase relaţii integrale:

N    x dA  0 ; T y   xy dA ; Tz   xz dA ;
A A A
(14)
M y   z x dA  0 ; M z   y x dA ; M x   ( y xz  z xy )dA  0 .
A A A

Relaţiile forţei axiale N şi ale momentelor încovoietoare M y şi M z sunt

satisfăcute deoarece au fost utilizate la deducerea formulei lui Navier. Relaţiile

integrale ale forţelor tăietoare Ty şi Tz şi cea a momentului de torsiune M x sunt

satisfăcute identic deoarece ele implică tensiuni tangenţiale nule.

Rezultă astfel că soluţia propusă satisface şi relaţiile integrale dintre tensiuni şi
eforturi secţionale.

Satisfacerea condiţiilor pe contur

Fără a mai face demonstrația se poate afirma că soluţia propusă satisface şi
condiţiile pe contur ale problemei.
6
 În concluzie, soluţia propusă satisface ecuaţiile lui Cauchy, relaţiile integrale
dintre tensiuni şi eforturi secţionale şi condiţiile pe contur. Ca urmare, ea este o
soluţie a problemei. În conformitate cu teorema unicităţii soluţiilor în elastostatică,
aceasta este unica soluţie posibilă.