Disciplina: Rezistența materialelor II 14 aprilie 2020

An de studiu: Anul II MIAIA

Curs nr.8
TENSIUNI ÎN GRINZILE DREPTE
SOLICITATE LA ÎNCOVOIERE

8.1. Definiţii. Diferite cazuri de încovoiere.

O grindă este solicitată la încovoiere când în secţiunile sale se produc momente
încovoietoare.
Se deosebesc următoarele cazuri de încovoiere:
a. Dacă în urma solicitării de încovoiere, axa barei, care era o linie dreaptă, devine
o curbă strâmbă (în spaţiu), este vorba de încovoiere strâmbă.
b. Dacă toate forţele sunt cuprinse în acelaşi plan, care trece prin axa barei şi este
plan principal, iar prin deformare axa rămâne curbă plană, este vorba de încovoiere plană,
care poate fi:
- Încovoiere pură, când există numai moment încovoietor.
- Încovoiere simplă, produsă de momente încovoietoare şi forţe tăietoare.

8.2. Încovoierea pură. Formula lui Navier.

În general, la o grindă în care există momente încovoietoare apar şi forţe tăietoare,
deci în secţiunea ei se produc simultan tensiuni (eforturi unitare) de încovoiere şi forfecare.
Există însă anumite cazuri când forţa tăietoare este nulă, deci solicitarea este de
încovoiere pură.
De exemplu grinda dreaptă din figura 8.1, încărcată simetric cu două forţe F, este
solicitată la încovoiere simplă şi la încovoiere pură, astfel:
- pe tronsoanele (A - 1) şi (B - 2) grinda este solicitată la încovoiere simplă ( forţa
tăietoare T ≠ 0 şi momentul încovoietor M ≠ 0);
- pe tronsonul (1 – 2) grinda este solicitată la încovoiere pură (forţa tăietoare este
nulă (T = 0), respectiv momentul încovoietor este constant şi are valoarea M  F  l .
La încovoierea pură în oricare secţiune normală a grinzii, momentul încovoietor
este constant şi produce tensiuni normale  , a căror mărime variază pe secţiune de la un
punct la altul.

Fig.8.2
Fig. 8.1

1
 Pentru determinarea legii de variaţie a tensiunilor normale  pe secţiune se
recurge la următoarea experienţă. Pe o bară din cauciuc de secţiune dreptunghiulară se
trasează pe feţele ei laterale un caroiaj de linii paralele şi echidistante (figura 8.2a). Dacă
se solicită grinda la încovoiere pură cu două cupluri M aplicate la capete (figura 8.2b) se
constată că urmele secţiunilor transversale prin grindă, reprezentate prin liniile verticale
ale caroiajului, se rotesc astfel încât rămân tot perpendiculare pe liniile longitudinale ale
caroiajului care se deformează. Deci la încovoierea pură bara se deformează astfel încât
se verifică ipoteza secţiunilor plane a lui Bernoulli conform căreia o secţiune plană şi
normală înainte de deformare rămâne plană şi normală şi după deformare.
În urma solicitării fibrele superioare ale barei (cele de pe partea concavă) se
scurtează iar fibrele inferioare (cele de pe partea convexă) se lungesc. Trecerea de la
fibrele care se scurtează la fibrele care se lungesc este continuă. Aceasta înseamnă că
există o serie de fibre care nici nu se scurtează şi nici nu se lungesc. Ele se deformează
fără să-şi modifice dimensiunile. Ansamblul acestor fibre constituie ceea ce se numeşte
suprafaţa neutră (uneori planul neutru). Intersecţia acestui plan (suprafaţa neutră) cu
planul secţiunii normale pe axa grinzii se face după o dreaptă numită axa neutră.
Deoarece pe axa neutră se găseşte centrul de greutate al secţiunii transversale
înseamnă că axa neutră este o axă centrală. De asemenea ţinând cont că sarcinile care
solicită grinda la încovoiere pură sunt cuprinse într-un singur plan (planul de simetrie
longitudinală al grinzii) numit planul forţelor, înseamnă că axa y este axă de simetrie în
secţiunea transversală.
Pentru a determina o relaţie între tensiuni şi eforturi, în cele ce urmează, se va
studia următoarea problemă.
Dintr-o grindă dreaptă solicitată la încovoiere pură, într-o secţiune la distanţa x , se
decupează un element de lungime dx cu ajutorul secţiunilor transversale AB şi CD (figura
8.3a). Se consideră că grinda are secţiunea transversală dreptunghiulară, axa y fiind axă
de simetrie (figura 8.3b). Se vor nota prin RS fibrele care se află în secţiunea neutră şi prin
MN fibrele care se găsesc la distanţa y faţă de secţiunea neutră. Fibrele MN formează în
secţiunea transversală elementul de arie dA . Problema prezintă trei aspecte: geometric,
fizic şi static.

Fig.8.3
a. Aspectul geometric al problemei
După deformarea elementului de grindă, pe baza ipotezei lui Bernoulli, suprafeţele
AB şi CD se rotesc în poziţiile A1B1 şi C1D1, astfel încât rămân tot perpendiculare pe axa
geometrică deformată a grinzii (figura 8.4). Fibrele RS din suprafaţa neutră se vor
deforma, ocupând poziţia R 1S1, fără să se scurteze sau să se lungească. Se poate scrie
deci egalitatea:
RS  R1S1  dx .

2
 Fig.8.4

Notând prin d unghiul pe care-l fac între ele cele două secţiuni A 1B1 şi C1D1,
respectiv prin  raza de curbură a fibrei R1S1, se poate scrie:

R1S1    d  dx
de unde rezultă:
d 1
 
dx 
unde prin  s-a notat unghiul de rotaţie specific, adică unghiul cu care se rotesc între ele
două secţiuni aflate la distanţa egală cu unitatea.
Fibra MN, în urma deformării ajunge în poziţia M1N1 şi va avea mărimea:

M 1 N1     y   d
Lungirea fibrei MN va fi:
 dx      y   d    d .
Alungirea (lungirea specifică) în fibra MN este:
 dx  y  d 1
    y   y (8.1).
dx   d 
Din relaţia (8.1) rezultă că alungirea fibrelor este proporţională cu distanţa până la
axa neutră, având valoarea maximă în fibrele cele mai depărtate de suprafaţa neutră
(figura 8.3c), pozitivă pentru y pozitiv (lungiri) şi negativă pentru y negativ (scurtări).

b. Aspectul fizic al problemei

Dacă materialul din care este confecţionată grinda respectă legea lui Hooke (
  E   ) se poate scrie:
1
  E  y  E   y (8.2).

Din relaţia (8.2) rezultă că tensiunea normală  variază liniar cu distanţa faţă de
suprafaţa neutră, fiind nulă in fibrele din suprafaţa neutră şi maximă în fibrele extreme ale
grinzii (figura 8.3d).

3
 c. Aspectul static al problemei
Ţinând cont că pe elementul de arie dA acţionează forţa elementară   dA , între
tensiuni şi eforturi se pot scrie următoarele relaţii de echivalenţă:

   dA  N  0 ;
A

   dA z  M
A
iy 0; (8.3)

   dA y  M
A
iz  0.

Înlocuind în relaţiile de mai sus tensiunea normală din relaţia (8.2) şi ţinând cont că
produsul E este constant, rezultă:

E  y  dA  0 ;
A

E  zy  dA  0 ; (8.4)
A

E  y 2  dA  M iz
A

Din relaţiile (8.4) se desprind următoarele concluzii:

10  y  dA  S z  0 ; momentul static S z fiind egal cu zero, înseamnă că axa z trece

A
prin centrul de greutate al secţiunii transversale şi este axă centrală. Deoarece axa z se
găseşte în suprafaţa neutră ea se numeşte axă neutră (axă de încovoiere). În jurul acestei
axe se roteşte secţiunea transversală.

20  zy  dA  I zy  0 ; momentul de inerţie centrifugal I zy fiind nul, rezultă că axa y

A
este axă de simetrie a secţiunii transversale. Înseamnă că cele două axe ale secţiunii
transversale ( z şi y ) sunt şi direcţii principale centrale.

y
2
30 Ţinând cont că  dA  I z (momentul de inerţie al secţiunii transversale în
A

raport cu axa de încovoiere), din relaţia E  y  dA  M iz rezultă:

2

E  I z  M iz (8.5).
Din relaţia   E  y (6.2) rezultă:

E  (8.6).
y
Înlocuind relaţia (8.6) în relaţia (8.5) se va obţine:

4
 M iz
 y (8.7).
Iz
Relaţia (8.7) este cunoscută sub numele de formula lui Navier .
Formula lui Navier exprimă legătura dintre tensiunea normală  ce apare în orice
punct al secţiunii transversale a grinzii, momentul încovoietor M iz din secţiunea respectivă
şi forma şi dimensiunile secţiunii cuprinse în momentul de inerţie I Z .

Singura variabilă în formula lui Navier este y , respectiv distanţa de la axa neutră
(axa de încovoiere) până la fibra din secţiunea în care se calculează tensiunea.
În calculele de rezistenţă interesează în special valoarea cea mai mare a tensiunii,
aceea ce se produce în fibrele extreme ale grinzii. Din formula lui Navier rezultă:
M iz M
 max   ymax  iz
Iz Iz
ymax

Iz
Ţinând cont că  Wz (modulul de rezistenţă al secţiunii transversale în raport cu
ymax
axa neutră), relaţia de mai sus devine:
M iz
 max  (8.8).
Wz
Relaţia (8.8) constituie formula de bază pentru calculul de rezistenţă la încovoiere al
unei grinzi drepte. Structural ea este analogă cu formula de calcul pentru tensiunea
N
normală în cazul solicitării de întindere sau compresiune, respectiv   În ambele
A
relaţii, numărătorul reprezintă un efort şi conţine deci sarcinile ce acţionează asupra
grinzii, iar numitorul reprezintă mărimi ce conţin forma şi dimensiunile geometrice ale
secţiunii transversale a grinzii.
Ca şi în cazul întinderii sau compresiunii cu ajutorul relaţiei (6.8) pot fi rezolvate
cele trei tipuri de probleme din rezistenţa materialelor, după cum trebuie determinată una
sau alta din cele trei mărimi pe care le conţine.
În legătură cu aplicarea formulei lui Navier sunt necesare următoarele precizări:
- Formula stabileşte legea de variaţie a tensiunii pe secţiune în ipoteza încovoierii
pure. Experimental însă s-a stabilit că ea poate fi aplicată şi în cazul încovoierii
simple (atunci când pe secţiune există şi forţe tăietoare), când secţiunile grinzii
nu mai rămân plane după deformare.
- Formula (8.8) se aplică numai pentru grinzi ale căror secţiuni au o axă de
simetrie, iar sarcinile aplicate se găsesc în planul de simetrie al acestor secţiuni.

- Axa neutră de la care se măsoară ymax trece prin centrul de greutate al secţiunii
şi este perpendiculară pe axa de simetrie a secţiunii.