CURS 14

7.5.7. Formarea angrenajelor

Fig. 7.25. Formarea angrenajelor.

Să considerăm două roţi dinţate (fig. 7.25) generate cu aceeaşi cremalieră şi care formează
un angrenaj.
Pentru aceasta este necesar ca grosimea sx1 a dintelui de la prima roată pe cercul de rostogolire
de rază rw1 să fie egală cu golul ex2 de la a doua roată pe cercul de
rostogolire de rază rw2 , adică:

cos 0  
m
cos w  2  2 x1tg 0  z1 inv 0  inv w  
 
De unde rezultă relația:
cos 0  
m
cos w  2  2 x 2 tg 0  z 2 inv 0  inv w .

x1  x 2
inv w  inv 0  2 (7.57)
z1  z 2

din care se poate determina unghiul de angrenare αw. Razele cercurilor de rostogolire se
deduc din relaţia:
rb
rw  şi rezultă:
cos w

cos 0
rw1  r1 ; (7.58)
cos w
 cos 0
rw2  r2 . (7.59)
cos w

Dacă notăm cu a0 = r1 + r2 distanţa dintre axe pentru dantura nedeplasată, se deduce distanţa
dintre axele O1 şi O2 , a :

cos 0
a  a0 (7.60)
cos w

Funcţia invαw fiind crescătoare, rezultă că dacă x1+ x2 > 0, atunci αw > α0 şi în acest caz,
distanţa dintre axele roţilor verifică inegalitatea:

a > a0 . (7.61)

7.5.8. Gradul de acoperire

Să considerăm un angrenaj (fig. 7.26) şi fie linia de angrenare T1T2. Să notăm cu A şi E
punctele de intersecţie dintre linia de angrenare şi cercurile de capăt de raze ra2 şi ra1 .
Punctele A şi E determină segmentul de angrenare, sau altfel spus, angrenarea începe în A,
prin contactul dintre baza dintelui primei roţi cu vârful dintelui roţii a doua şi se termină în E,
prin contactul vârfului dintelui primei roţi cu baza dintelui roţii a doua.

Fig. 7.26. Segmentul de angrenare.

Dacă înfăşurăm dreapta T1T2 pe primul cerc, obţinem punctele A1 şi E1, care se suprapun pe
cerc cu punctele A şi E, iar dacă înfăşurăm dreapta N1N2 pe cel de-al doilea cerc, obţinem
punctele A2 şi E2, care se suprapun pe cerc cu punctele A şi E. Rezultă :
arcul A1 E1 = arcul A2E2= segmentul AE (7.62)

Pasul dinţilor pe cercul de bază este acelaşi şi anume:

 2rb1 2r1 cos 0
p0    p cos 0  m cos 0 . (7.63)
z1 z1

Condiţia de a avea continuitatea mişcării este ca al doilea rând de dinţi să intre în angrenare
înainte de terminarea angrenării primului rând de dinţi. Aceasta înseamnă că pasul dinţilor,
spre exemplu, pe primul cerc să fie mai mic decât arcul de cerc A1E1, adică:
AE> pb . (7.64)
Gradul de acoperire ɛ se defineşte prin relaţia:

AE
 , (7.65)
pb

şi trebuie să îndeplinească condiţia 2 > ɛ >1.

Rezultă succesiv:

AE = AC + CE = AT2 - CT2 + ET1 - CT1 =  

ra2  rb2  ra1  rb1  rw1  rw2 sin  w

şi în final obţinem expresia gradului de acoperire:

ra22  rb22  ra21  rb21  a sin w

 . (7.66)
m cos 0
7.5.9. Interferenţa de generare
În timpul generării danturii cu ajutorul cremalierei generatoare, în anumite condiţii
geometrice, este posibil ca vârful dintelui generator să decupeze din baza dintelui generat.
Acest fenomen poartă denumirea de subtăiere sau interferenţă de generare.

Fig. 7.27. Angrenaj roată - cremalieră.

 Pentru evitarea acestui fenomen este necesar ca linia de cap d a cremalierei generatoare
(fig. 7.27) să intersecteze linia de angrenare CT într-un punct K situat între punctele C şi T,
adică trebuie să fie îndeplinită inegalitatea:
CT> CK , sau:
(7.67)
h0  xm
r sin  0 > .
sin 0 (7.68)

zm
Înlocuind: r  , h0 a  m, apelând la relaţiile:
2
2
z0   17
sin 2  0 (7.69)
z min  z 0 1  x,

rezultă că interferenţa este evidentă dacă:

z>z0 (7.70)
Relaţia (7.70) arată că la dantura nedeplasată interferenţa de generare nu apare dacă numărul
de dinţi este mai mare decât 17, iar la dantura deplasată interferenţa de generare nu apare dacă
numărul de dinţi este mai mare decât 17(1 – x).

7.6. ANGRENAJE PARALELE CU DINŢI ÎNCLINAŢI

7.6.1. Generarea flancurilor
În fig. 7.28 este reprezentat în spaţiu angrenajul paralel cu dinţi drepţi în care: O1O'1, O2O'2
sunt axele de rotaţie, P planul de angrenare, AB axa de angrenare, S1 şi S2 flancurile
dinţilor, iar C1, C2 cilindrii de bază cu razele egale respectiv cu rb1 şi rb2 .
Flancurile S1 şi S2 ale dinţilor, care evident au secţiunile normale evolventice, pot fi generate
de dreapta AB atunci când planul P se rostogoleşte fără alunecare în ordine peste cilindri C1 şi
C2. Intersecţiile dintre flancurile S1, S2 şi cei doi cilindri C1 şi C2 sunt dreptele generatoare
A01B01 şi A02B02 ale celor doi cilindri.
Să considerăm acum cazul în care dreapta AB din planul P (fig. 7.29) este înclinată cu
unghiul βb faţă de dreapta AA' de intersecţie dintre planul P şi planul format de axele de
rotaţie O1O'1, O2O'2 .
Fig. 7.28. Angrenaj paralel cu dinţi drepţi. Fig. 7.29. Angrenaj paralel cu dinţi înclinaţi.
Locurile geometrice descrise de dreapta AB, atunci când planul P se rostogoleşte fără
alunecare pe cei doi cilindri de bază C1 şi C2, sunt cele două flancuri S1 şi S2 tangente între ele
în lungul dreptei AB. Cele două flancuri intersectează cilindrii C1, C2 după elicele E1 şi E2. În
timpul mişcării flancurile rămân tangente după o dreaptă situată în planul de angrenare P.
Intersecţiile dintre flancuri şi planele normale pe axele de rotaţie sunt evolvente. Aşadar,
flancurile se pot considera ca fiind locul geometric descris de o evolventă în mişcare de
translaţie, care se deplasează astfel încât un punct al acestuia descrie o elice, planul evolventei
rămânând perpendicular pe axele Δ1 şi Δ2 de rotaţie.
Pasul pz al elicei E1 respectiv E2, este dat de relaţia:
pz = 2𝜋 rb ctgβb . (7.71)
Prin limitarea flancurilor cu cilindrii de cap şi de picior se obţine dantura înclinată a
angrenajului paralel.
Axoidele mişcării sunt cilindrii de raze rw1 şi rw2 .
7.6.2. Roata dinţată plană echivalentă
Prin secţionarea roţii dinţate cu dinţi înclinaţi (fig. 7.30)
cu un plan N–N, normal pe elicea medie a golului de pe
cilindrul de divizare, rezultă roata plană echivalentă.
Planul intersectează cilindrul de divizare de rază r după
o elipsă, care are semiaxa mică egală cu r, iar r semiaxa
r
mare egală cu , unde β este unghiul de înclinare al
cos 
dinţilor.
Raza de curbură în punctul C, după cum se ştie, este
câtul dintre pătratul semiaxei mari şi semiaxa mică, N
adică:
Fig. 7.30. Secţiunea normală pe elicea medie.
 r
c 
cos2  (7.72)

Cercul de divizare al roţii plane echivalente are raza rn egală cu raza de curbură 𝜌c:

z e mn
rn  (7.73)
z
Se acceptă pentru roata echivalentă un număr echivalent de dinţi notat cu ze , şi deci:
mn=m este modulul roţii echivalente, care se alege conform STAS 822–82.
Exprimând raza r cu ajutorul pasului pt = π mt şi al numărului real de dinţi:

zmt
r (7.74)
2
ţinând seama de relaţia pn = pt cosβ, ce rezultă din fig. 7.30, ce conduce la relaţia mn = m =
mt cosβ, obţinem:

zm
r . (7.75)
2 cos 
Apelând apoi la relaţia (7.73), în condiţiile egalităţii (7.75), se obţine numărul de dinţi ai roţii
echivalente:

z
ze  . (7.76)
cos3 
În condiţiile prelucrării fără interferenţe ze = zemin = 17 dinţi, rezultă că numărul minim de
dinţi zmin al roţii cu dantură înclinată este:
zmin =17cos3β . (7.77)
Această constatare scoate în relief avantajul potrivit căruia numărul minim de dinţi ai roţilor
cu dantură înclinată, fără apariţia fenomenului de interferenţă, este mai mic decât numărul
minim de dinţi ai roţilor cu dantură dreaptă ce lucrează în absenţa interferenţei. Alte avantaje
ale danturii înclinate rezultă din faptul că gradul de acoperire este mai mare, iar zgomotul mai
redus decât la dantura dreaptă.
Raportul de transmitere la angrenajul paralel exterior cu dinţi înclinaţi este dat de relaţia:

z2
i12 =  . (7.78)
z1
7.7. ANGRENAJE CONCURENTE CONICE CU DINŢI DREPŢI

După cum s-a arătat în cazul angrenajelor concurente, mişcarea relativă instantanee este de
rostogolire fără alunecare, iar axa instantanee de rotaţie relativă Δ21 este situată în planul
axelor de rotaţie Δ1 şi Δ2 , raportul de transmitere fiind dat de relaţia:

sin  2
i12  , (7.79)
sin  1

unde  1 şi  2 sunt unghiurile pe care axa Δ21le face cu axele Δ1 respectiv Δ2.
Axa Δ21în mişcare relativă faţă de cele două axe Δ1, Δ2 generează conurile de rostogolire care
sunt tangente între ele în lungul axei Δ21. Pentru cazul ∑ = 90°, conurile de rostogolire cw1 şi
cw2 sunt reprezentate în fig. 7.31.

Fig. 7.31. Conurile de rostogolire. Fig. 7.32. Conurile de bază Cb1, Cb2.

Flancurile dinţilor roţilor dinţate conice sunt suprafeţe reciproc înfăşurate de diferite forme.
Dacă se apelează la conurile de bază Cb1 , Cb2 (fig. 7.32) şi la planul (P) tangent interior la
cele două conuri, atunci, prin rostogolirea acestuia succesiv pe cele două conuri de bază,
dreapta Δ21generează flancurile F1 şi F2 evolventice solidare cu conurile Cb1 respectiv Cb2 şi
care constituie două suprafeţe reciproc înfăşurate. Cu ajutorul acestor suprafeţe se pot construi
flancurile dinţilor roţilor dinţate.
Dinţii vor fi mărginiţi exterior de conurile de cap definite de unghiurile  ai , iar interior de
conurile de picior definite de unghiurile  fi (fig.7.33).
 Fig. 7.33. Angrenajul conic.
Elementele profilului de referinţă se definesc pe conul frontal exterior în raport cu roata plană
de referinţă standardizată (STAS 6844–80).
Conurile frontale exterioare au centrele în punctele O1 şi O2. Prin desfăşurarea acestor conuri
se obţine angrenajul cilindric înlocuitor cu centrele în punctele OV1 şi OV2 , cu razele de
rostogolire (care la angrenajul conic sunt şi de divizare):

di
rVi  , i  1,2, (7.80)
2 cos i
unde di, i = 1, 2 sunt diametrele de divizare (fig. 7.33).
Notând cu zVi, i = 1, 2 numerele de dinţi ai roţilor de înlocuire şi cu zi, i = 1, 2 numerele de
dinţi ai roţilor date, rezultă relaţiile:

mV zVi mz
rVi  ; ri  i , (7.81)
2 2
unde prin mV şi m s-au notat modulele roţilor dinţate.
Se consideră drept modul standardizat modulul mV care este egal cu m şi atunci, dacă se ţine
seama de relaţia:

ri (7.82)
rVi  , i  1,2, ,
cos i
 obţinem numerele de dinţi ai roţilor de înlocuire-formula (7.83):

zi
zVi  , i  1,2,
cos i

În absenţa interferenţei de prelucrare, numărul minim de dinţi ai roţii dinţate de înlocuire este
zVimin = 17 dinţi şi deci:
zimin =17cos  i , (7.84)
adică numărul minim de dinţi ai angrenajului conic este mai mic decât 17.
Dimensiunile elementelor roţilor dinţate în secţiunea exterioară (fig. 7.33) – unde modulul
este standardizat – sunt date de relaţiile:
hai = m; hfi =1,25m; hi = 2,25m;

dai = 2(ri + mcos  i)= m( z i + 2cos  i); (7.85)

d fi = 2(ri -1,25cos  i)= m (z i - 2,5cos  i).
Raportul de transmitere (7.78), ţinând seama de notaţiile din fig. 7.33, de relaţiile:

d1 d (7.86)
sin  1  ; sin  2  2
2OC 2OC
şi de a doua relaţie (7.81), devine:

z2
i21 = . (7.87)
z1