Studiul radiaţiilor beta

Scopul lucrării: studiul radiaţiilor beta provenind de la sursele radioactive 90Sr şi 22Na şi a mişcării
acestora în câmpul magnetic produs de 2 bobine parcurse de curent electric. Se pune în evidenţă distribuţia după
energie a numărului de radiaţii beta emise de un radionuclid. Se calculează energia maximă a radiaţiilor beta.

Teoria lucrării. Sub numele de dezintegrare  se înţeleg trei tipuri de transformări nucleare care
transformă un nucleu instabil în nucleul său izobar (cu aceelaşi numar de masă): dezintegrarea   (Rutherford),
dezintegrarea   (Irene şi F. Joliot-Curie) şi captura electronică (descoperită de L.W. Alvarez). Schemele celor
trei tipuri de transformări sunt:
A A 0  0~
Z X  Z 1Y  1   0  (1)
A A 0  0 22 22 0  0
Z X  Z 1Y  1   0  (ex: 11 Na10 Ne 1   0  ) (2)
A 0  A 0
Z X  1   Z 1Y  0  (3)
În relaţiile de mai sus 00  şi 00 ~ reprezinta neutrino-ul electronic, respectiv antineutrino-ul. Neutrino a
fost descoperit în întâi prin calcul (" în vârful peniţei") de către Pauli care a arătat că legile de conservare a
impulsului şi a energiei totale relativiste nu sunt respectate simultan decât dacă se introduce o particulă, pe care a
numit-o "hoţul de energie" şi care este răspunzătoare de spectrul energetic continuu al radiaţiilor beta ( v. cursul).
În concluzie, radiaţia beta este de natură corpusculară, fiind reprezentată prin electroni (radiaţie   ),
respectiv pozitroni, în cazul radiaţiei   . În laborator se utilizează o sursă   (90Sr) si una   (22Na), surse ale
căror scheme de dezintegrare sunt arătate mai jos:

Mişcarea particulelor beta ce intră transversal într-un câmp magnetic de inducţie B se face sub influenţa
forţei Lorentz şi forţei centrifuge, astfel încât ele vor urma o traiectorie circulară (sensul forţei Lorentz depinde
de polaritatea sarcinii electrice şi de direcţia vitezei şi a campului magnetic):
mv 2
evB 
r
Impulsul corespunzător va fi: p  mv  eBr .
Ţinând cont de mişcarea relativistă a particulelor beta, impulsul este legat de energia relativistă totală
E2
prin relaţia p 2   m02 c 2 , iar energia relativistă totală este legată de energia cinetică şi de energia relativistă
c2
de repaos prin relaţia E  Ec  m0 c 2 se obţine:
Ec  eBrc 2  m02 c 4  m0 c 2
Această relaţie ne permite o calibrare energetică a spectrometrului.
 a) Spectrometrie beta
(Măsurătorile se fac pe intervale de 10 secunde).

Inducţia câmpului magnetic se măsoară punând sonda Hall cu pastila semiconductoare între întrefier, în dreptul
orificiului. Dacă indicaţia pe teslametru este negativă, rotiţi sonda Hall cu 180 grade.

I (A) 0 0.5 1 1.5 2

θ
(grade) B (mT)

0°
5°
10°
15°
20°
25°
30°
35°
40°
45°

Se reprezintă grafic variaţia numărului de impulsuri înregistrate pentru diferite unghiuri

N  f  , pentru valori constante ale inducţiei magnetice;
Se utilizeaza calibrarea energetică a spectrometrului magnetic pentru acea valoare a curentului electric
(sau a inducţiei electrice) pentru care viteza de numărare de la unghiul   0 este egală aproximativ cu viteza de
numărare   45 . În acest caz alura graficului N  f  este asemănătoare cu cea din referat corespunzătoare
sursei de 90Sr.
Calibrarea (în SI, energia cinetică fiind măsurată în J) se face cu ajutorul relaţiei:
Ec  eBrc 2  m02 c 4  m0 c 2
unde valoarea razei traiectoriei radiaţiilor beta va fi estimată (măsurată) de experimentator.
Se poate face şi calibrarea obţinând direct energia în keV. Pentru aceasta se ţine cont că în relaţia
anterioară m0 c 2  511 keV şi că eBrc  este măsurat în unităţi SI. Ştiind că 1 eV  1.6  10 19 J , atunci relaţia de
mai sus devine:
Ec keV   Brc / 10002  5112  511
Se cunosc: r  2 cm şi c  3  108 m / s .

b) Parcursul radiaţiei beta.

Grosimea unei placuţe de absorbant este 0.01 cm.

Fondul radioactiv se va lua ca medie a ultimelor două valori ale vitezelor de numărare (măsurătorile
făcute pe câte un interval temporal de 100 secunde). Motivul pentru care se procedează aşa este legat de faptul că
prin atenuarea radiaţiilor beta apare o radiaţie de frânare, radiaţie ce este detectată de detector. Ca atare,
coloanele începând cu cea de-a V-a se vor completa după efectuarea tuturor măsurătorilor.
 x t N n  N /t r n f r lnr   ln r
(cm) (s) (imp) (imp/s) (imp/s) (imp/s)
0 10
0.01 10
0.02 10
0.03 60
0.04 60
0.05 60
0.06 100
0.07 100
0.08 100
0.09 100
0.10 100

n f
Dispersia  r se calculează cu formula:  r   , iar ln r se calculează folosind formula Gauss de
t tf
2
2   2 r
propagare a erorilor: ln r  ln r   2r  r   ln r 
 r  r2 r

Prelucrarea datelor experimentale.

- se reprezintă grafic r x   f x  astfel :

- se reprezintă punctul de coordonate x , r x  ;
- se duce segmentul de eroare r x    r , r x    r ;
- se trasează curba prin segmentele de eroare ;
r(x) r(x)

r  r

r(x)
r  r
A ( x max , 0 )
x x
0 0
- se prelungeşte curba r  r x  până când intersectează axa Ox în punctul A( x max ,0 ) , luând doar primele
5 puncte de pe grafic (nu şi cele pentru care măsurătorile au durat 100 secunde);
- se găseşte astfel parcursul geometric maxim, x max ;
- se calculează parcursul masic R  x max ; densitatea aluminiului  este 2,7 g/cm3 ;
- se calculează energia maximă a radiaţiei  , Emax , utilizand formulele empirice:
R  0.536E max  0.165; pentru 0.6 MeV  E max  0.8MeV

R  0.542E max  0.165; pentru E max  0.8MeV
2
cu R măsurat în g/cm .
Întrucât dependenţa r  r x  tinde asimptotic către zero şi este mai dificil de găsit punctul A( x max ,0 ) ,
este preferabilă reprezentarea lnr x   g x  utilizând primele 5 masurători.
- aceleaşi prelucrări se fac şi pentru curba lnr x   g x  , segmentul de eroare fiind cuprins între
ln r x    ln r şi ln r x    ln r . Ce observaţi?