57

Alina Nita Capitolul III

Ecuaţii diferenţiale de ordin superior

Tipuri particulare de ecuaţii diferenţiale de ordin superior

Dacă D  n+1 este un deschis şi f : D → se numeşte ecuaţie

diferenţială de ordinul n, orice relaţie de forma:
(1) y ( n ) = f ( x, y, y ', y '',..., y ( n −1) ), (n  1) .
În acest caz spunem că ecuaţia este dată sub forma canonică sau
normală. Uneori se consideră ecuaţii diferenţiale de ordinul n şi sub formă
implicită : F ( x, y, y ',..., y ( n ) ) = 0
Definiţie. Se numeşte soluţie a ecuaţiei (1) soluţie pe un interval
I = (a, b)  , orice funcţie  : I → ,   C n ( I ) , astfel încât
a) pentru orice x  I punctul ( x,  ( x),  '( x),...,  ( n−1) ( x))  D ;
b) pentru orice x  I  ( n ) ( x) = f ( x,  ( x),  '( x),...,  ( n −1) ( x)) .
Problema Cauchy pentru ecuaţia diferenţială (1) constă în a
determina o soluţie  a ecuaţiei, soluţie pe un interval I = (a, b)  , astfel
încât dacă x0  I este fixat şi punctul ( x0 , 0 ,1..., n −1 ) , numit dată iniţială
, aparţine deschisului D , soluţia  să verifice condiţiile Cauchy :
 ( x0 ) = 0 ,  '( x0 ) = 1,..., ( n−1) ( x0 ) = n−1 .
Deci soluţia  şi primele ei ( n − 1) derivate au valori cunoscute în punctul
fixat x0 .
Soluţia generală a ecuaţiei (1) este o soluţie a ecuaţiei, soluţie ce
depinde de n constante reale arbitrare.
Soluţia particulară a ecuaţiei (1) este soluţia ecuaţiei ce se obţine din
cea generală prin particularizarea constantelor.
Soluţia singulară a ecuaţiei diferenţiale (1) este o soluţie a ecuaţiei
care nu se obţine din soluţia generală.
O legătură între ecuaţiile diferenţiale de ordinul n şi sistemele
diferenţiale este dată de următoarea teoremă :
 58

Teorema 3.1 Fie ecuaţia diferenţială (1) şi sistemul diferenţial de ordinul

întâi
 y1' = y2
 '
 y2 = y3

(2) 
 y' = y
 n −1 n
 yn' = f ( x, y1 , y2 ,..., yn )

Există o bijecţie naturală între mulţimea soluţiilor ecuaţiei
diferenţiale (1) şi mulţimea soluţiilor sistemului diferenţial (2). Vom spune,
în acest caz, că ecuaţia diferenţială (1) este „echivalentă” cu sistemul
diferenţial (2).
Observaţii. 1. Din această teoremă deducem că studiul ecuaţiilor
diferenţiale de ordinul n poate fi redus la studiul sistemelor diferenţiale de
ordinul întâi (ordinare, adică într-o singură variabilă independentă).
2. Considerând ecuaţia diferenţială (1), punctul
( x0 , 0 ,1 ,..., n−1 )  D şi sistemul diferenţial (2), avem problemele Cauchy :
 y ( n ) = f ( x, y, y ',..., y ( n −1) )

 y( x 0 ) =  0

(3)  y '( x0 ) = 1

...
 y ( n −1) ( x ) = 
 0 n −1

şi
 y1' = y2
 '
 y2 = y3
...

 yn' = f ( x, y1 ,..., yn )
(4) 
 y1 ( x0 ) =  0
 y2 ( x0 ) = 1

 ...

 yn ( x0 ) =  n −1
59

Corespondenta bijectivă din teoremă, conservă soluţiile problemelor Cauchy

(3) şi (4).
3. Din teorema de existenţă şi unicitate de la sistemele diferenţiale şi
această bijecţie, deducem că problema Cauchy (3) admite soluţie şi este unică
într-o vecinătate a lui x0 .

Câteva tipuri particulare de ecuaţii diferenţiale de ordin

superior

1. y ( n ) = f ( x) cu f : I → , I = (a, b)  , continuă.

Această ecuaţie se rezolvă prin n integrări succesive

( )
x
x t
 f ( x)dx + c  y ( n − 2) = 
( n −1)
y = 1 f ( s )ds dt + c1 x + c2
x0 x0
x0

şi aşa mai departe.

Soluţia generală a ecuaţiei depinde de n constante arbitrare.

1.Exemplu.
Fie y (4) = x + e x
x2 x3
Atunci y = + e + c1  y = + e x + c1 x + c2 .
(3) x (2)

2 6
4 2
x x
Deci y ' = + e x + c1 + c2 x + c3
24 2
5
x x3 x2
şi y ( x) = + e x + c1 + c2 + c3 x + c4 ,
120 6 2
cu c1, c2 , c3 , c4 constante reale arbitrare.

2. y ( n ) = f ( x, y ( k ) ,..., y ( n −1) ) ,
deci o ecuaţie diferenţială în care lipsesc y, y ',..., y ( k −1) . Se face substituţia
y ( k ) = z şi se obţine
z ( n−k ) = f ( x, z, z ',..., z ( n−k −1) ) ,
ecuaţie diferenţială de ordinul n − k .
 60

2.Exemplu.
Fie ecuaţia y '''+ y '' = sin x .
Luând y '' = z  z '+ z = sin x o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul întâi.
Deci
 ex 
z ( x) = e  (c1 +  sin x  e  dx) = e − x (c1 +  sin x  e x dx) = e − x  c1 + (sin x − cos x) 
− dx dx

 2 
1 1
Aşadar y '( x) =  z ( x)dx + c2 = −c1e − x − cos x − sin x + c2 .
2 2
1 1
Rezultă y ( x) =  y '( x)dx + c3 = c1e − x − sin x + cos x + c2 x + c3 .
2 2

3. Dacă F este omogenă în y, y ',..., y ( n ) atunci ecuaţia diferenţială

( )
F x, y, y ',..., y ( n) = 0 ,
y'
se rezolvă astfel : se face substituţia = z , adică se face schimbarea de
y
funcţie y ( x) → z ( x) , iar ecuaţia îşi va reduce ordinul cu o unitate.

3.Exemplu.
Fie ecuaţia yy ''− 2 y '2 = 0.
Ecuaţia fiind omogenă se notează y ' = yz şi rezultă
y ( y ' z + yz ') − 2 y z = y ( z + z ') − 2 y z = 0, deci y  0 sau z '−z 2 = 0, de
2 2 2 2 2 2

dz 1 y dy dx
unde = dx, = x + C1 adică = x + C1 , =− şi
z 2
−z − y' y x + C1
C2
y ( x) = .
x + C1

4. Ecuaţii diferenţiale autonome.

O ecuaţie în care lipseşte variabila independentă se numeşte ecuaţie

autonomă, deci o astfel de ecuaţie are forma :
(
y ( n) = f y, y ',..., y ( n−1) .)
61

Pentru rezolvarea ei se notează p = y ' şi se consideră p = p ( y ) ,

ecuaţia îşi reduce ordinul cu o unitate.

4.Exemplu.
Să se integreze ecuaţia diferenţială
2
y ''+ y '2 = y .
e
Ecuaţia este autonomă, deoarece lipseşte variabila independentă x. În
acest caz se notează y ' = p şi se consideră ca necunoscută p = p( y ) , deci
dy' dp dy
y' ' = = = p' p şi ecuaţia devine p' p + p 2 = 2e − y . Notând p 2 = z
dx dy dx
obţinem ecuaţia liniară z '+2 z = 4e − y ce are soluţia generală
z ( y ) = C1e −2 y + 4e − y şi cum z = p 2 = y ' 2 avem y ' =  C1e−2 y + 4e − y
dy 1
adică ecuaţia = dx cu soluţia x + C 2 =  C1 + 4e y sau
 C1e −2 y + 4e − y 2
C1
ey + = ( x + C2 ) 2 .
4

Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul n cu coeficienţi variabili

( n  1)

Ecuaţia diferenţială liniară de ordinul n cu coeficienţi variabili are

forma :
(1) a0 ( x) y( n) + a1 ( x) y( n−1) + ... + an−1 ( x) y '+ an ( x) y = b( x)
unde pentru orice 0  i  n, ai , b : I → funcţii continue pe intervalul
deschis I  şi a0  0 . Dacă b  0 , ecuaţia se numeşte omogenă (asociată
ecuaţiei (1)), iar dacă b  0 ecuaţia se numeşte neomogenă.
Cum ecuaţia diferenţială (1) este „echivalentă”, cu un sistem
diferenţial liniar de ordinul întâi, rezultă că soluţiile ecuaţiei diferenţiale (1)
sunt definite pe tot intervalul I  .
Observaţie. Micşorând eventual intervalul I , putem presupune că
a0 ( x)  0 pe I şi atunci ecuaţia (1) are forma normală :
 62

an ( x) a ( x) a ( x) ( n −1) b( x)
(2) y(n) = − y − n −1 y '− ... − 1 y +
a0 ( x) a0 ( x) a0 ( x) a0 ( x)
iar sistemul diferenţial „echivalent” este :

 y' = y
 1 2

 y2' = y3

(3) ...
 y' = y
 n −1 n
 ' an ( x) a ( x) b( x )
 yn = − y1 − ... − 1 yn +
 a0 ( x) a0 ( x) a0 ( x)
un sistem diferenţial liniar de ordinul întâi.
Deci, dacă y = y ( x ) este soluţie a ecuaţiei diferenţiale liniare (2), atunci
 y   y1 
   
 y '  este soluţie a sistemului diferenţial (3); iar dacă  y2  este soluţie a
   
 ( n −1)   
y   yn 
sistemului diferenţial (3), atunci y = y1 este soluţie a ecuaţiei diferenţiale(2).

5.Exemplu. Fie ecuaţia diferenţială :

1
y '''− e x y '− 8 x 2 y = , I = (0, )
x
Sistemul diferenţial echivalent este :

 y1' = y2
 '
 y2 = y3
 1
 y3' = 8 x 2 y1 + e x y2 +
 x

Teorema.3.2 Fie S 0 mulţimea soluţiilor ecuaţiei diferenţiale (2)

omogenă şi S mulţimea soluţiilor ecuaţiei diferenţiale (2) neomogenă.
Atunci avem :
63

a) S 0 este spaţiu vectorial real şi dim S0 = n .

b) S = S 0 + y p cu y p soluţie particulară a ecuaţiei neomogene (2) .
Observaţie.Pentru determinarea soluţiei generale a ecuaţiei
diferenţiale neomogene (2), avem nevoie de soluţia generală pentru ecuaţia
omogenă asociată şi o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene (2).

Definiţie.a) Se numeşte sistem fundamental de soluţii pentru

ecuaţia (2) omogenă, orice bază a spaţiului vectorial real S0 .
b) Se numeşte Wronskianul ecuaţiei (2) omogene :

1 ( x)  2 ( x)  n ( x)
1' ( x)  2' ( x)  n' ( x)
W ( x) = , () x  I ,

1( n −1) ( x)  2( n −1) ( x)  n( n −1) ( x)

unde 1 ,  2 ,...,  n  este un sistem fundamental de soluţii pentru ecuaţia (2)
omogenă (este de fapt wronskianul sistemului diferenţial echivalent (3)
omogen ).
Presupunem că 1 ,  2 ,...,  n  este o bază pentru spaţiul vectorial real
S0 ; rezultă că orice soluţie y  S0 are forma :
y = c11 + c2 2 + ... + cn n cu ci  ,1  i  n .

6.Exemplu.
Fie ecuaţia diferenţială
1 3
y '''− 2 y '− 3 y = 0 pe I = (0, ) .
x x
În general este dificil de determinat un sistem fundamental de soluţii.
Aici se verifică uşor că 1 ( x) = x3 ,  2 ( x) = cos(ln x) , 3 ( x) = sin(ln x)
formează un sistem fundamental de soluţii. Deci soluţia generală a ecuaţiei
este : y( x) = c1x3 + c2 cos(ln x) + c3 sin(ln x) cu c1 , c2 , c3  .
Mai mult, folosind echivalenţa ecuaţiei cu sistemul diferenţial :
 64


 y1' = y2
 '
 y2 = y3
 3 1
 y3' = 3 y1 + 2 y2
 x x
putem determina pentru acest sistem o matrice fundamentală (ceea ce în
general este destul de greu), anume matricea fundamentală :
 1 ( x)  2 ( x) 3 ( x) 
 ' 
 1 ( x)  2 ( x) 3 ( x)  =
' '

  '' ( x)  '' ( x)  '' ( x) 

 1 2 3 

 
 x3 cos(ln x) sin(ln x) 
 
=  3x 2 .
1 1
− sin(ln x) cos(ln x)
 x x 
 1 1 
 6x [sin(ln x) − cos(ln x)] − 2 [sin(ln x) + cos(ln x)] 
 x2 x 
Pentru determinarea unei soluţii particulare a ecuaţiei diferenţiale (2)
neomogenă, folosim metoda „variaţiei constantelor”. Deci căutăm soluţia
particulară de forma :
y p ( x) = c1 ( x)1 ( x) + ... + cn ( x)n ( x)
şi determinăm c1 ( x), , cn ( x) punând condiţia ca y p ( x) să fie soluţie a
(
ecuaţiei diferenţiale (2) neomogenă, deci y p ( x), y 'p ( x),..., y (pn−1) ( x) )
soluţie particulară a sistemului diferenţial neomogen (3).
Reamintim că la sistemele diferenţiale liniare neomogene, pentru
determinarea unei soluţii particulare cu metoda „variaţiei constantelor” se
obţinea următoarea ecuaţie matriceală : X (t )C '(t ) = B(t ) .
Deci, aici se obţine sistemul algebric:
65

 0 
 1 ( x)  2 ( x)  n ( x)   c1' ( x)   0 
 '  
 1 ( x)  2' ( x)  n' ( x)   c2' ( x)   
 = 
   
 0 
 ( n −1)   
 1 ( x)  2 ( x)
( n −1)
 n( n −1) ( x)   cn' ( x)   b( x) 
 
 a0 ( x) 
care are determinantul egal cu wronskianul sistemului diferenţial echivalent,
deci nenul.
Observaţie. Dacă pentru ecuaţia diferenţială liniară (1) omogenă se
cunoaşte o soluţie particulară y p , atunci se poate face substituţia y = y p  z .
În ecuaţia în z va dispare coeficientul lui z şi deci, notând z ' = u , ordinul
ecuaţiei scade cu o unitate.

7.Exemplu Să se rezolve ecuaţia liniară ( x 2 + 1) y ''− 2 xy '+ 2 y = 0

( x  0) ştiind că are soluţie particulară un polinim de gradul întâi.
Fie y p ( x) = ax + b cu a, b  . Rezultă b = 0 şi a  0 oarecare,fie
a = 1 . Se face schimbarea de funcţie y = y p z = xz, y ' = z + xz ', y '' = 2z '+ xz ''
şi ecuaţia devine ( x 2 + 1)(2 z '+ xz '') − 2 x( z + xz ') + 2 xz = 0 adică
2u
z ''( x3 + x) + 2 z ' = 0. Notând z ' = u rezultă u '( x3 + x) + 2u = 0, u '+ =0
x +x
3

cu soluţia
2 x 2 +1
−  x ( x2 +1) dx −2ln x + ln x 2 +1 ln x2 + 1
u ( x) = C1e = C1e = C1e x2
= C1 2 şi deci
x
 1  1
z ( x) = C1  1 + 2  dx = C1 x − C1 + C2 adică y ( x) = C1 x 2 + C2 x − C1.
 x  x
Observaţie. Ecuaţia se mai poate rezolva şi derivând ecuaţia în
raport cu x ;
obţinem ( x 2 + 1) y ''' = 0 adică
x2
y ''' = 0, y '' = C1 , y ' = C1 x + C2 , y ( x) = C1
+ C2 x + C3 cum y soluţie
2
C x2 C
a ecuaţiei  C3 = − 1 şi deci y ( x) = C1 + C2 x − 1 .
2 2 2
 66

Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul n cu coeficienţi constanţi

O ecuaţie de forma
y( n) + a1 y( n−1) + a2 y( n−2) + ... + an −1 y '+ an y = b( x)
unde pentru orice 1  i  n, ai  K , K = sau şi b : I → K ,
I = ( ,  )  continuă, se numeşte ecuaţie diferenţială liniară de ordinul
n neomogenă, (omogenă când b  0 pe I ) cu coeficienţi constanţi.
Observaţie. Ecuaţia se poate rezolva sau trecând la sisteme
diferenţiale liniare „echivalente”, sau calculând o soluţie generală a ecuaţiei
diferenţiale omogene şi o soluţie particulară a ecuaţiei diferenţiale
neomogene.
Abordăm, acum calea directă.
Fie deci, ecuaţia diferenţială liniară omogenă
(1) y( n) + a1 y( n−1) + .. + an−1 y '+ an y = 0 .
Aplicând rezultatele de la sisteme diferenţiale şi faptul că ecuaţia (1) este
echivalentă cu un sistem diferenţial liniar cu coeficienţi constanţi, rezultă că
soluţiile ecuaţiei (1) sunt definite pe şi sunt de clasă C  ( ).
Definiţie. Polinomul
P( X ) = X n + a1 X n−1 + ... + an−1 X + an  K[ X ]
se numeşte polinomul caracteristic al ecuaţiei diferenţiale (1) ( P( X ) este
chiar polinomul caracteristic a matricei sistemului diferenţial echivalent).
Iar ecuaţia  n + a1 n−1 + ... + an−1 + an = 0 se numeşte ecuaţia
caracteristică asociată ecuaţiei (1).
Propoziţie. Fie i rădăcină de multiplicitate n i a polinomului
caracteristic P( X ) al ecuaţiei (1) şi S  K [ X ] cu grad S  ni − 1 . Atunci
funcţia ei x S ( x) este soluţie a ecuaţiei diferenţiale (1).
Teoremă 3.3. Dacă polinomul caracteristic al ecuaţiei diferenţiale (1)
are 1, 2 ,..., k rădăcini cu multiplicităţile n1 ,..., nk , n1 + ... + nk = n atunci
funcţiile e1x , xe1x , x 2e1x ,..., x n1 −1e1x , e2 x ,..., x n2 −1e2 x ,..., ek x ,..., x nk −1ek x
formează un sistem fundamental de soluţii al ecuaţiei diferenţiale (1) .
Observatie. Chiar dacă polinomul caracteristic al ecuaţiei
diferenţiale (1) în care K = , are rădăcini nereale, există un sistem
67

fundamental de soluţii reale pentru ecuaţia (1) în care K = , anume dacă

{1 ,  1 ,  2, 2 ,... ...,  s ,  s ,  s +1 =  s +1 ,...,  n =  n } sunt soluţii liniar
independente peste rezultă {Re 1 , Im 1 , Re  2 , Im  2 ,...,  s +1 ,...,  n } soluţii
reale liniar independente peste .

8.Exemple .
a). Fie ecuaţia
y (4) − 3 y '''+ 3 y ''− y ' = 0 .
În acest caz P( X ) = x 4 − 3x3 + 3x 2 − x = x( x − 1)3 şi 1 = 0, 2 = 3 = 4 = 1
deci soluţia generală este y( x) = c1 + c2e x + c3 xe x + c4 x2e x , cu c1, c2 , c3 , c4
constante reale arbitrare.
b) Să se determine soluţia generală a ecuaţiei :
y (4) − 2 y '''+ 2 y ''− 2 y '+ y = 0 .
Polinomul caracteristic este
P( X ) = x 4 − 2 x3 + 2 x 2 − 2 x + 1 = ( x 2 + 1)( x 2 − 2 x + 1) şi deci
1 = 2 = 1, 3 = i, 4 = −i
Considerând ecuaţia ca fiind cu coeficienţi din avem un sistem
fundamental de soluţii al ecuaţiei, anume {e , xe , eix , e−ix } şi cum
x x

− ix
eix = cos x + i sin x , iar eix = e atunci soluţiile reale liniar independente
pentru ecuaţie sunt {e x , xe x , cos x,sin x} . Deci, soluţia generală a ecuaţiei
noastre este : y( x) = c1e x + c2 xe x + c3 cos x + c4 sin x , cu c1 , c2 , c3 , c4 constante
arbitrare reale.

Observaţie. Pentru calculul unei soluţii particulare a ecuaţiei

diferenţiale liniare neomogene cu coeficienţi constanţi se poate aplica :
1. Metoda lui Lagrange (variaţia constantelor).
2. Metoda coeficienţilor nedeterminaţi.
Prima metodă am studiat-o la ecuaţii diferenţiale liniare cu
coeficienţii variabili. Să vedem în ce constă metoda coeficienţilor
nedeterminaţi. Aceasta se poate aplica numai în cazul unor funcţii particulare
b ( x ) . Indicăm asemenea cazuri particulare :
1)Dacă b ( x ) = polinom de grad k , avem două situaţii :
 68

i) dacă 0   , () rădăcină a polinomului caracteristic al ecuaţiei

omogene (1), atunci se caută o soluţie particulară y p = Q( x) polinom de grad
k cu coeficienţi nedeterminaţi, care se determină prin verificare.
ii) dacă 0 =  , cu  rădăcină a polinomului caracteristic al ecuaţiei
(1), rădăcină cu multiplicitatea s , se caută soluţia particulară y p = x s  Q( x)
cu Q polinom de grad k .
2) b( x) = A cos  x + B sin  x A, B  K , 
i) dacă i   , () rădăcină a polinomului caracteristic, se caută
y p = a cos  x + b sin  x şi se determină constantele a, b reale sau complexe.
ii) dacă i =  rădăcină a polinomului caracteristic, de multiplicitate
s , se caută soluţia y p = x s (a cos  x + b sin  x), a, b  K .
3) b( x) = A  e x A  K ,  K .
i) dacă    , () rădăcină a polinomului caracteristic, se caută
soluţie de forma y p = c  e x , c  K ( K = sau ).
ii) dacă  =  , cu  rădăcină a polinomului caracteristic, cu
multiplicitatea s , căutăm soluţia particulară de forma y p = a  x s  e x ,
aK
4) b( x) = e x (a0 xi + a1 xi −1 + ... + ai ) cu  , a0 ,..., ai  K ( K = sau )
şi a0  0
i) dacă    , () rădăcină a polinomului caracteristic se caută o
soluţie de forma :
y p = e x (co xi + c1 xi −1 + ... + ci ) cu c0 , c1 ,..., ci  K
ii) dacă  =  , cu  rădăcină a polinomului caracteristic cu
multiplicitatea s , căutăm soluţia particulară de forma
y p = x s  e x (d0 xi + d1 xi −1 + ... + di )
şi se determină constantele reale sau complexe d0 , d1,..., di .
5) În cazul în care ecuaţia diferenţială are toţi coeficienţii reali iar
termenul liber este o funcţie reală de forma
b( x) = e x [ A( x) cos  x + B( x)sin  x]
unde A şi B sunt polinoame cu coeficienţi reali de grad A = n  m = grad B ,
avem :
69

i) dacă  + i    , () rădăcină a polinomului caracteristic, se

caută o soluţie particulară de forma
y p = e x [C ( x) cos  x + D( x)sin  x]
cu C şi D polinoame cu coeficienţi de grad egal cu m = grad B .
ii) dacă  + i  =  rădăcină a polinomului caracteristic de
multiplicitate s , se caută o soluţie particulară de forma
y p = x s  e x [C ( x) cos  x + D( x)sin  x]
cu C şi D polinom cu coeficienţi reali de grad m .
6) Dacă b( x) = b1 ( x) + b2 ( x) , se caută soluţia particulară de forma
y p = y p1 + y p2 cu y p1 , corespunzătoare lui b1 ( x) şi y p2 lui b2 ( x) .

9. Exemple.
a) y ''+ 10 y '+ 25 y = 4e−5 x .
Ecuaţia caracteristică este r 2 + 10r + 25 = 0 cu soluţiile r1 = r2 = −5 şi
soluţia generală a ecuaţiei omogene este y0 ( x) = C1e−5 x + C2 xe−5 x . Căutăm
pentru ecuaţia neomogenă o soluţie particulară de forma y p = Cx 2 e −5 x
(deoarece –5 este soluţie dublă a ecuaţiei caracteristice),
y' p = C (2 x − 5x 2 )e −5 x , y' ' p = C (2 − 20x + 25x 2 )e −5 x şi punând condiţia ca yp
să verifice ecuaţia neomogenă obţinem 2Ce −5 x = 4e −5 x , deci C = 2 şi
y p = 2 x 2 e −5 x . Soluţia generală a ecuaţiei iniţiale este
y( x) = y0 ( x) + y p ( x) = (C1 + C2 x)e −5 x + 2 x 2 e −5 x .

b) y '''− y ''+ y '− y = cos x .

Ecuaţia caracteristică este r 3 − r 2 + r − 1 = (r − 1)(r 2 + 1) = 0 şi soluţia
generală a ecuaţiei omogene este dată de:
y0 ( x) = C1e x + C2 cos x + C3 sin x . Căutând o soluţie particulară a ecuaţiei
neomogene de forma y p ( x) = x(a cos x + b sin x) , (deoarece 1 este rădăcină
1
simplă a ecuaţiei caracteristice), găsim a = b = şi soluţia generală a
4
ecuaţiei iniţiale este
 70

x
y ( x) = y 0 ( x) + y p ( x) = C1e x + C 2 cos x + C3 sin x + (sin x + cos x).
4
c) y '''− 4 y ' = xe + sin x + x .
2x 2

Cum r 3 − 4r = 0, r1 = 0, r2 = 2, r3 = −2 şi y0 ( x) = C1 + C2 e 2 x + C3e −2 x .
Căutând o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene, de forma
y p ( x) = x(ax + b)e 2 x + c sin x + d cos x + x( Ax 2 + Bx + E ) găsim
1 3 1 1 1
a= , b = − , c = 0, d = − , A = − , B = 0, E = − şi
16 32 5 12 8
1 3 1 1 1
y ( x) = C1 + C 2 e 2 x + C 3 e − 2 x + x( x − )e 2 x − cos x − x 3 − x
16 32 5 12 8

Ecuaţii de tip Euler

Se numeşte ecuaţie Euler o ecuaţie diferenţială liniară cu coeficienţi
variabili de forma
xn y( n) + a1xn−1 y( n−1) + ... + an−1xy '+ an y = b( x) .
Pentru determinarea soluţiei se face substituţia x = e t . Luăm cazul
x  0( x  0 se tratează analog).
Deci
dy dy dt
y'= =  = y  e−t
dx dt dx
d d d
y '' = ( y ') = ( y ')e − t = e − t ( ye − t ) =
dx dt dt
−t −t −t −2 t
= e [ ye − ye ] = e ( y − y )
...
y ( k ) = e − kt ( y ( k ) + ...)
şi introducând în ecuaţie obţinem o ecuaţie diferenţială liniară cu coeficienţi
constanţi.

10.Exemplu. Se cere soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale :

x 2 y ''− xy '+ y = x + ln x ( x  0 ) .
În urma substituţiei x = et obţinem y (t ) − 2 y (t ) + y (t ) = et + t ,
71

ecuaţie diferenţială liniară neomogenă cu coeficienţi constanţi. Soluţia

generală a ecuaţiei omogene este y(t ) = c1et + c2tet şi căutând soluţiile
particulare de forma y p (t ) = At 2et + Bt + C , obţinem soluţia generală
1
y (t ) = c1et + c2tet + t 2et + t + 2 ;
2
1
deci soluţia generală a ecuaţiei este : y ( x) = c1 x + c2 x ln x + x ln 2 x + ln x + 2
2

Notă
În anumite condiţii , pentru rezolvarea sistemelor diferenţiale de
ordinul I se aplică metoda derivării şi eliminării ,reducând un sistem de n
ecuaţii la o ecuaţie diferenţială de ordinul n.Dăm în acest sens doua exemple:
 x1/ = f1 (t , x1 , x2 )
1) Fie sistemul  /
 x2 = f 2 (t , x1 , x2 )
Derivăm prima ecuaţie în raport cu t , rezultă
f f f
x1// = 1 + 1 x1/ + 1 x2/ şi înlocuind x1/ , x2/ din sistemul iniţial , rezultă o
t x1 x2
relaţie de forma x1// = g ( t , x1 , x2 ) .De aici şi din x1/ = f1 (t , x1, x2 ) se elimină x2
( )
şi rezultă o ecuaţie de forma F t , x1 , x1/ , x1// = 0 , deci o ecuaţie diferenţială de
ordinul doi cu soluţia x1 = h ( t , c1 , c2 ) . Se înlocuieşte acest x1 în prima ecuaţie
a sistemului şi se determina x2 .
 4 − 1 − 1
 
2) Fie A =  1 2 − 1 . Să se determine soluţia generală a
1 −1 2 
 
 x
 
sistemului X ' = AX , unde X =  y  şi apoi soluţia particulară care verifică
z
 
 72

 3
 
condiţia iniţială X (0) =  1 
 4
 
Derivăm prima ecuaţie în raport cu t: x' ' = 4 x'− y '− z ' şi înlocuim
x' , y ' , z ' din sistemul dat; rezultă x' ' = 16x − 4 y − 4 z − x − 2 y + z − x + y − 2 z ,
deci x' ' = 14x − 5 y − 5 z . Derivăm din nou, deci x' ' ' = 14x'−5 y '−5 z ' şi
înlocuim din nou x' , y ' , z ' din sistemul iniţial; rezultă x' ' ' = 46x − 19 y − 19z .
Din cele trei relaţii x' = 4 x − y − z , x' ' = 14x − 5 y − 5 z , x' ' ' = 46x − 19 y − 19z
se elimină y şi z şi se obţine o ecuaţie diferenţială în x(t), anume
x' '−5x'+6x = 0 cu soluţia x(t ) = C1e 2t + C 2 e 3t . Din prima ecuaţie rezultă
y = 4 x − x'− z , deci y = 2C1e 2t + C 2 e 3t − z şi înlocuind în cea de a treia
ecuaţie a sistemului obţinem z ' = 3z − C1e 2t de unde z (t ) = C 3 e 3t + C1e 2t şi
deci y(t ) = C1e 2t + C2 e 3t − C3e 3t ; rezultă soluţia generală a sistemului
 x(t )   C1e 2t + C 2 e 3t 
   
X (t ) =  y (t )  =  C1e + C 2 e − C 3 e  . Determinăm soluţia particulară
2t 3t 3t

 z (t )   C1e 2t + C 3 e 3t 
   
punând condiţia x(0) = 3, y(0) = 1, z(0) = 4, adică
C1 + C 2 = 3, C1 + C 2 − C3 = 1, C1 + C3 = 4 ; rezultă C1 = 2, C2 = 1,
 x(t )   2e + e 
2t 3t
   
C3 = 2 şi soluţia cerută este  y (t )  =  2e 2t − e 3t  .
 z (t )   2e 2t + 2e 3t 
   

Exerciţii şi probleme rezolvate

Să se integreze următoarele ecuaţii diferenţiale:

1. xy "+ ( x − 2) y '− 2 y = 0.
Soluţie
Cum ecuaţia se mai scrie x( y "+ y ') − 2( y '+ y ) = 0 notând z = y '+ y avem
xz '− 2z = 0 adică z = C1 x 2 , y '+ y = C1 x2 , şi
73

y( x) = e− x (C2 +  C1 x 2e x dx) = e− x [C2 + C1 ( x 2e x − 2xe x + 2e x )] = C2e− x + C1x 2 − 2C1x + 2C1.

2. 4 xy' '−( y ' ' ) 2 − 4 y' = 0.

Soluţie
1
Se notează y ' = z şi ecuaţia devine z = xz'− ( z ' ) 2 , o ecuaţie Clairaut cu
4
1
soluţiile z ( x) = Cx − C 2 (soluţia generală) şi z ( x) = x 2 (soluţia singulară).
4
2
x 1 x3
Rezultă y ( x) = C − C 2 x + C1 , y ( x) = + C2 .
2 4 3

3. (1 − y ) y ''+ 2( y ') 2 = 0.
Soluţie
y' ' 2 y'
Ecuaţia se scrie = şi integrând, ln y' = 2 ln y − 1 + ln C deci
y' y − 1
1 1
y ' = C ( y − 1) 2 adică = Cx + C1 şi în final 1 − y = .
1− y Cx + C1

4. x 2 y " = ( y ') 2 .
Soluţie
Notând y ' = z avem ecuaţia x 2 z ' = z 2 cu variabile separate, ce admite soluţia
dz dx
z  0 deci y '  0, y ( x) = C. Fie z  0 separând variabilele obţinem 2 = 2
z x
1 1 dx 1 xdx x 1
( x  0) , = + C1 , = + C1 y= = − 2 ln C1 x + 1 + C2
z x dy x C1 x + 1 C1 C1
x2
dacă C1  0 şi dacă C1 = 0 atunci y ' = x ,deci y = + C.
2

5. yy' '−( y ' ) 2 = 0.

Soluţie
Rezolvăm ecuaţia prin 3 moduri:
 74

y' ' y'

a) Ecuaţia se scrie = şi integrând obţinem ln y' = ln y + ln C adică
y' y
ecuaţia cu variabile separabile y'= C1 y ce are soluţia y = C 2 e C1x .
b) Ecuaţia fiind omogenă, făcând substituţia y ' = yz obţinem
y 2 z 2 + y 2 z '− y 2 z 2 = 0 , adică z ' = 0 , deci z = C1 . Aşadar y'= C1 y ce are
soluţia y = C 2 e C1x .
c) Cum variabila independentă x lipseşte, avem o ecuaţie autonomă. În acest
caz se notează y ' = p şi se consideră ca necunoscută p = p( y ) , deci
dy' dp dy
y' ' = = = p' p şi ecuaţia devine yp ' p − p 2 = 0 . Notănd
dx dy dx
2
p 2 = z obţinem ecuaţia liniară omogenă z ' = z, ( y  0) ce are soluţia
y
generală z = C1 y şi cum z = p = y ' avem y'= C1 y cu soluţia y = C 2 e C1x .
2 2 2

6. y' '− y'3 + y' 2 ctgy = 0.

Soluţie
Schimbând rolul variabilelor, considerând x = x(y) obţinem ecuaţia
x' '− x' ctgy + 1 = 0 şi notând x' = p obţinem o ecuaţie liniară de ordinul întâi
y
p ' = pctgy − 1 cu soluţia p = x' = C sin y − sin y  ln tg şi deci
2
y
x = C cos y + ln sin y − cos y  ln tg + C1 .
2
Ecuaţia se mai poate rezolva şi scriind-o sub forma
( y ' sin y )' y' 1 y
( y ' sin y )' = y '3 sin y adică 2
= deci − = ln tg + C etc.
( y ' sin y ) sin y y ' sin y 2

7. xy' '−( x + 1) y '+ y = 0 .

Soluţie
Derivăm xy' ' '+ y ' '− y '− xy' '− y ' '+ y ' = xy' ' '− xy' ' = 0 ;
y ' ' = Ce x , y ' = Ce x + C1 , y = Ce x + C1 x + C 2 , care satisface ecuaţia dată când
C1 = C 2, deci y = Ce x + C1 ( x + 1).
75

Altfel, scriem x( y ' '− y ' ) − ( y '− y ) = 0 , notăm cu y '− y = u şi rezultă

xu'−u = 0, u = Cx adică y '− y = Cx şi y = C1e x + C (1 + x).
Altfel, se vede că y = e x este o soluţie particulară a ecuaţiei şi se face
schimbarea de funcţie y = e x z , y ' = e x z + e x z ' , y' ' = 2e x z '+e x z + e x z ' ' şi
ecuaţia devine xz' '+ xz'− z' = 0 , xz' ' = (1 − x) z ' cu z ' = Cxe − x şi
z = C1e − x ( x + 1) + C 2 adică y = e x z = C1 ( x + 1) + C 2 e x .

8. x3 y ''− xy '+ y = 0 ştiind o soluţie particulară a ei, y = x .

Soluţie
Deci, facem substituţia y = x  z . Ecuaţia devine x 4 z ''+ z '(2 x3 − x 2 ) = 0
şi făcând z' = u obţinem x 4u '+ u (2 x3 − x 2 ) = 0 ecuaţie cu variabile
1 − 1x
separabile cu soluţia u ( x) = c1  2  e .
x
Deci cum z '( x) = u ( x) avem
1 − 1x −
1
−
1
z ( x) =  c1  2  e dx = c1e x + c2 adică y( x) = c1  x  e x
+c2x .
x

Să se determine soluţia generală a ecuaţiilor

9. y ''− y '− 2 y = 3e2 x

Soluţie
Cum polinomul caracteristic P( X ) = X 2 − X − 2 = ( X − 2)( X + 1) , avem
soluţia generală pentru ecuaţia omogenă y ( x) = c1e 2 x + c2 e − x . Pentru ecuaţia
neomogenă căutăm soluţii particulare de forma
y p = cxe2 x  y ' p = ce2 x + 2cxe2 x
iar y ''p = 2ce2 x + 2ce2 x + 4cxe2 x .
Deci, punând condiţia să verifice ecuaţia neomogenă, avem
4ce 2 x + 4cxe 2 x − ce2 x − 2cxe 2 x − 2cxe 2 x = 3e 2 x deci 3ce 2 x = 3e 2 x adică c = 1 .
Atunci avem soluţia generală pentru ecuaţia iniţială
y( x) = c1e2 x + c2e− x + xe2 x .
 76

10. y '''+ 2 y ''− y '− 2 y = e x + 2 + sin x

Soluţie
Polinomul caracteristic este
P( X ) = X 3 + 2 X 2 − X − 2 = ( X − 1)( X + 1)( X + 2)
şi soluţia generală a ecuaţiei omogene este y( x) = c1e x + c2e− x + c3e−2 x .
Căutăm soluţiile particulare de forma
y p ( x) = cxe x + A +  cos x +  sin x
şi determinăm pe c, A,  şi  punând condiţia să verifice ecuaţia
1 1 2
neomogenă  c = , A = −1,  = ,  = − . Aşadar, soluţia generală a
6 5 5
1 1 2
ecuaţiei iniţiale este y ( x) = c1e x + c2 e − x + c3e −2 x + xe x − 1 + cos x − sin x .
6 5 5

11. y ''+ y = x cos x

Soluţie
Cum P( X ) = X 2 + 1 , pentru ecuaţia omogenă avem soluţia
y( x) = c1 cos x + c2 sin x .
Căutăm soluţia particulară de forma
1
y p = x[(ax + b) cos x + (cx + d ) sin x]  a = 0, b = c = , d = 0
4
1
şi soluţia este y ( x) = c1 cos x + c2 sin x + ( x cos x + x 2 sin x) .
4

12.Folosind metoda Lagrange, să se determine soluţia generală pentru ecuaţia

diferenţială: y ''− y = 4e x .
Soluţie
Ecuaţia caracteristică r 2 − 1 = 0 are rădăcinile r1 = 1, r2 = −1 , deci soluţia
generală a ecuaţiei liniare omogene este y0 ( x) = C1e x + C2e − x . Căutăm o
soluţie particulară a ecuaţiei neomogene de forma
−x
y p ( x) = C1 ( x)e + C2 ( x)e şi determinăm pe C1 ( x), C2 ( x) punând condiţia
x

ca yp să verifice ecuaţia liniară neomogenă. Această condiţie revine la

77

 −x
C '1 ( x)e + C ' 2 ( x)e = 0
x

 . Rezultă C '1 ( x)e x = 2e x adică C '1 ( x) = 2 ,

 −x
C '1 ( x)e − C ' 2 ( x)e = 4e
x x

C1 ( x) = 2 x şi C '2 ( x)e − x = −2e x adică C ' 2 ( x) = −2e 2 x , C 2 ( x) = −e 2 x . Soluţia

particulară este y p ( x) = 2 xe x − e x şi soluţia generală va fi
y( x) = y0 ( x) + y p ( x) = C1e x + C2 e − x + e x (2 x − 1) .

13. Fie ecuaţia liniară neomogenă (2 x + 1) y ' '+4 xy'−4 y = 2 x + 1 . Să se arate că

ecuaţia liniară omogenă asociată admite ca soluţie un polinom nenul şi să se
rezolve ecuaţia neomogenă iniţială.
Soluţie
Căutăm o soluţie y1 ( x) = an x n + an−1 x n−1 + ... + a1 x + a0 , an  0 a ecuaţiei
omogene asociate (2 x + 1) y ' '+4 xy'−4 y = 0 . Calculând derivatele
y'1 ( x), y' '1 ( x) şi înlocuindu-le în ecuaţie, constatăm că din identitatea care
rezultă obţinem 4nan − 4a n = 0 , deci dacă n  1 atunci a n = 0 , prin urmare
trebuie să avem n = 1; deci soluţia căutată este de forma y1 ( x) = ax + b .
Aşadar, cum y'1 ( x) = a, y' '1 ( x) = 0 şi înlocuind în ecuaţie obţinem
4ax − 4ax − 4b = 0 adică b = 0 şi a . Alegem soluţia y1 ( x) = x .
Rezolvăm acum ecuaţia liniară omogenă (2 x + 1) y ' '+4 xy'−4 y = 0 pentru
care cunoaştem soluţia particulară y1 ( x) = x . Pentru a reduce ordinul ecuaţiei
facem schimbarea de funcţie y = y1 z = xz, y' = z + xz' , y' ' = 2 z'+ xz' ' şi
ecuaţia devine (2 x + 1)(2 z '+ xz' ' ) + 4 x( z + xz' ) − 4 xz = 0 , adică
x(2 x + 1) z ' '+2(2 x 2 + 2 x + 1) z ' = 0 . Notând z' = u rezultă
u' 4 x 2 + 4 x + 2 2 x + 2 2
x(2 x + 1)u '+(4 x 2 + 4 x + 2)u = 0  − = = − deci
u x(2 x + 1) x 2x + 1
du  2 2x + 2  2 x + 1 −2 x
= − dx şi integrând se obţine u ( x) = C1 e . Aşadar
u  2x + 1 x  x2
2 x + 1 −2 x 1
z ' = C1 2
e ne dă soluţia z ( x) = −C1 e −2 x + C 2 şi soluţia generală a
x x
−2 x
ecuaţiei omogene este y ( x) = xz = −C1e + xC2 .
Pentru a determina o soluţie particulară a ecuaţiei liniare neomogene
folosim metoda lui Lagrange; deci căutăm o soluţie particulară de forma
 78

y p ( x) = −C1 ( x)e −2 x + xC2 ( x) unde C1 ( x), C2 ( x) rezultă din sistemul

 −2 x
− C '1 ( x)e + xC' 2 ( x) = 0
 . Rezolvând acest sistem obţinem

 1
2 C ' ( x ) e −2 x
+ C ' 2 ( x ) = 2 x + 1
1 1
C '1 ( x) = xe 2 x , C ' 2 ( x) = 1 deci C1 ( x) =  x − e 2 x , C 2 ( x) = x
2 2
1 1
şi soluţia particulară este y p ( x) = x 2 − x + .
2 4
Aşadar soluţia generală a ecuaţiei neomogene iniţială este
1 1
y ( x) = −C1e − 2 x + xC2 + x 2 − x + .
2 4

14.Să se rezolve ecuaţia Euler : x 2 y ''− 3xy '+ 4 y = 5 x, ( x  0) .

Soluţie
x = e t şi ecuaţia devine y' ' (t ) − 4 y' (t ) + 4 y(t ) = 5e t , o ecuaţie liniară
neomogenă. Ecuaţia caracteristică r 2 − 4r + 4 = 0 are rădăcinile r1 = r2 = 2 şi
atunci soluţia generală a ecuaţiei liniare omogene este y0 (t ) = C1e 2t + C2te2t .

Căutând o soluţie particulară pentru ecuaţia liniară neomogenă de forma

y p (t ) = aet obţinem a = 5 , adică soluţia ecuaţiei neomogene cu coeficienţi
constanţi este y(t ) = y0 (t ) + y p (t )
deci y (t )) = C1e2t + C2te2t + 5et şi soluţia ecuaţiei iniţiale este
y( x) = C1 x 2 + C2 x 2 ln x + 5 x .

15. Să se integreze ecuaţia: 4( x + 1)2 y ''+ y = 0, ( x + 1  0).

Soluţie
Se face schimbarea x +1 = e t şi obţinem ecuaţia 4 y ' ' (t ) − 4 y ' (t ) + y (t ) = 0 cu
ecuaţia caracteristică: 4r 2 − 4r + 1 = (2r − 1) 2 = 0 , deci
t t
y(t ) = C1e + C2te şi soluţia ecuaţiei iniţiale este
2 2

1
y( x) = ( x + 1) (C1 + C2 ln( x + 1) ) .
2
79


 x' = x + ye
2t

16. Să se determine soluţia sistemului  cu condiţia x(0) = 1,


 y ' = y − xe − 2t
+ 1
y(0) = 0.
Soluţie
 x(t )   e t 0  u (t ) 
Efectuând substituţia   =  
−t 
 obţinem
 y (t )   0 e  v(t ) 
 et 0  u   e t 0  u '   1 e 2t  e t 0  u   0 
      
 
 0 − e −t  v   0 e −t  v'   − e − 2t 1  0 e −t  v  +  1  , adică
+   =
           
 ue   u ' e   e
t t t
e  u   0 
t
     
 − ve −t  +  v' e −t  =  − e −t e −t  v  +  1  , deci sistemul diferenţial cu
        
u ' = v
coeficienţi constanţi  . Derivând prima ecuaţie avem
v' = 2v − u + e
t

u ' ' = v' = 2v − u + e t = 2u '−u + e t , adică ecuaţia liniară neomogenă cu

coeficienţi constanţi u ' '−2u '+u = e t , cu soluţia generală
t2
u (t ) = C1e t + C 2 te t + e t . Deoarece u' = v , avem
2
t2 
v(t ) = C1e t + C 2 (t + 1)e t +  + t e t şi soluţia generală a sistemului este
2 
 t  t2  
 e  C1 + C2t +  
 x(t )   et 0   u (t )   et 0   2 ;
 =  = −t  
 y (t )   0 e − t   v(t )   0 e  t 2

 e  C1 + C2 (1 + t ) + t + t  
 2  
  adică
 2t  t2  
 e  1
C + C t +  
 x(t )   
2
2 
  = .
 y (t )   t 2 
 C1 + C2 (1 + t ) + t + 
 2
 80

Din condiţia iniţială x(0) = 1, y(0) = 0, obţinem C1 = 1, C1 + C2 = 0, adică

 2t  t2 

 x(t ) = e 1 − t + 
  2
C1 = 1, C2 = -1 şi soluţia cerută este  .
 t2
 y (t ) = 2
Sistemul se putea rezolva mai simplu derivând prima ecuaţie în raport cu
t, deci x' ' = x'+2 ye 2t + y ' e 2t şi înlocuind pe x' şi y ' din sistemul dat obţinem
x' ' = x + ye 2t + 2 ye 2t + ye 2t − x + e 2t = 4 ye 2t + e 2t . Eliminând pe y din
relaţiile x' = x + ye 2t şi x' ' = 4 ye 2t + e 2t obţinem ecuaţia liniară cu coeficienţi
constanţi x' '−4 x'+4 x = e 2t , ce are soluţia generală
2
t
x(t ) = C1e 2t + C 2 te 2t + e 2t . Din prima ecuaţie y = e −2t ( x'− x) , adică
2
t2
y (t ) = C1 + C 2 (1 + t ) + t + şi punând condiţia iniţială x(0) = 1, y(0) = 0,
2
 2t  t2 
 x(t ) = e 1 − t + 
  2
obţinem soluţia  .
 t2
 y (t ) = 2

 ln( x − 1)
( x − 1) y '+ 4 y − z = 2 x − 1
17. Să se rezolve sistemul  cu ( x − 1)  0
( x − 1) z '+ 9 y − 2 z = − 2
 x −1
şi condiţia iniţială y(2) = 1, z(2) = 5.
Soluţie

 y '+ 4 y − z = 2te
−t

Facem schimbarea x − 1 = e şi sistemul devine 

t
−t
 z '+ 9 y − 2 z = −2e

un sistem diferenţial liniar cu coeficienţi constanţi. Derivăm prima ecuaţie şi
eliminăm pe z , obţinem y ''+ 2 y '+ y = −6te−t . Soluţia generală pentru
81

ecuaţia omogenă y ''+ 2 y '+ y = 0 este y0 (t ) = C1e − t + C2tet şi pentru ecuaţia

neomogenă y ''+ 2 y '+ y = −6te−t vom căuta o soluţie particulară
y p (t ) = (at + b)t 2e−t , deoarece r = 1 este soluţie dublă a ecuaţiei
caracteristice.
După identificare va rezulta y p = t 3e−t şi y(t ) = y0 + y p = (C1 + C2t )e−t + t 3e −t
1
adică y ( x) = C1 + C2 ln ( x − 1) + ln 3 ( x − 1)  .
x −1
Cum z(t ) = y '(t ) + 4 y(t ) − 2te−t = e−t (3C1 + C2 + 3C2t + 3t 3 + 3t 2 − 2t ) adică
1
z ( x) = 3C1 + C2 + 3C2 ln ( x − 1) + 3ln 3 ( x − 1) + 3ln 2 ( x − 1) − 2 ln( x − 1)  .
x −1
Din condiţia iniţială va rezulta C1 = 1, C2 = 2 şi soluţia este :

 1
 y ( x ) = 1 + 2 ln ( x − 1) + ln 3 ( x − 1)  .
x −1

 z ( x) = 1 5 + 4 ln ( x − 1) + 3ln 3 ( x − 1) + 3ln 2 ( x − 1)  .
 x −1  

18. Mişcarea unui mobil M(x, y) într-un plan xOy se realizează după legea
 x'+ x + 2 y = 0
 . La momentul t = 0 el se află în punctul A(1, 1). Să se
 y '−2 x + y = 0
determine traiectoria parcursă de mobil.
Soluţie
x'+ x
Din prima ecuaţie rezultă y = − şi înlocuim în ecuaţia secundă; rezultă
2
x' '+2x'+5x = 0 şi ecuaţia caracteristică r 2 + 2r + 5 = 0 având rădăcinile
r1 = −1 + 2i, r2 = -1-2i avem x(t ) = e −t (C1 cos 2t + C 2 sin 2t ) . Cum
x'+ x
y=− obţinem y (t ) = e −t (C1 sin 2t − C 2 cos 2t ) . Din condiţia x(0) = 1,
2
y(0) = 1 obţinem C1 = 1, C2 = -1, adică traiectoria parcursă de mobil, curba
 x(t ) = e (cos 2t − sin 2t )
 −t

integrală a sistemului diferenţial, este dată de  .

 y (t ) = e (sin 2t + cos 2t )
 −t
 82

Exerciţii şi probleme propuse

Să se rezolve:

19. y '''− 2 y ''− 3 y ' = 0 R. y(x) = C1 + C2e− x + C3e3 x

20 y( 5 ) − 2 y( 4 ) + 2 y '''− 4 y ''+ y '− 2 y = 0 .

R. y( x) = C1e 2 x + (C2 + C3 x) cos x + (C4 + C5 x) sin x

21. y ''+ 2 y ' ctgx − 5 y = 0, ( x  k , k  ) .

e2 x e−2 x
R. y ( x) = C1+ C2
sin x sin x
22. yy ''+ y '2 = 1. R. y = x + C1x + C2 cu C1 , C2 constante arbitrare.
2 2

 x2 
23. y ' = xy' '+ y ' '−( y ' ' ) 2 R. y ( x) = C1  + x  − C12 x + C 2
 2 
(1 + yy' ) y ' '−(1 + y ' 2 ) y ' = 0

24.  y (0) = 1 R. y ( x) = e x
 y ' (0) = 1


25. xy' '−( x + 3) y '+2 y = 0 R. y ( x) = C ( x − 3)e x + C1 ( x 2 + 4 x + 6)

26. yy' ' = y ' 2 + y ' R. C1 y = 1 + e C1x+C2

 y ' '−4 y '+5 y = 2 x 2 e x


27.  y (0) = 2 R. y(x) = e 2 x (cos x − 2 sin x) + e x ( x + 1) 2
 y ' (0) = 3


28. y' '−4 y '+3 y = 2 xe2 x R. y( x) = C1e x + C2 e 3 x − 2 xe2 x

83

29. ( x + 1) 2 y ' '−2( x + 1) y '+2 y = 0 R. y ( x) = C1 ( x + 1) + C 2 ( x + 1) 2

 x 4 y ' '+( xy'− y ) 3 = 0

30.  R. y ( x ) = x
 y (1) = y ' (1) = 1

31. x 2 (ln x − 1) y ''− xy '+ y = 0 , ( x  0 ) R. y ( x) = C1 x + C2 ln x

32. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei x( x − 1) y ''+ 3 y '− 6 y = 0 pe

intervalul (1,  ) , ştiind că admite ca soluţie particulară un polinom de gradul
trei.
C2
R. y ( x) = C1 (4 x3 + 3x 2 + 2 x + 1) + .
( x − 1)
2

 x2 
33. ( x − 1) y ''− xy '+ y = ( x − 1) 2 e x R. y ( x) = C1 x + e x  C2 − x + 
 2

34 . ( x − 2 ) y ''− 3 ( x − 2 ) y '+ 4 y = x ( x  2)
2

3
R. y ( x) = C1 ( x − 2 ) + C2 ( x − 2 ) ln ( x − 2 ) + x −
2 2

35. Să se determine soluţia generală a sistemului :

 x1' = 3 x1 − x2
 '
 x2 = 4 x1 − x2
folosind metoda derivării şi eliminării.
 x1 (t )   c1et + c2tet 
R. x(t ) =   = t
 x2 (t )   2c1e + 2c2te − c2 e 
t t