CAPITOLUL III

CALCULUL DEFORMAŢIILOR DE ÎNCOVOIERE

3.1. DEFORMAŢII DE ÎNCOVOIERE. ECUAŢIILE FIBREI MEDII

DEFORMATE
Se consideră o bară iniţial dreaptă, simplu rezemată, care se deformează sub
acţiunea sarcinilor aplicate, figura 1. Axa acestei bare, iniţial dreaptă, se deformează,
dintr-un segment de dreaptă trecând într-un arc de curbă.
Bara se raportează la un sistem de coordonate cu axa x dirijată în lungul axei
barei şi axele y şi z cuprinse în planul secţiunii transversale.

ρ
A M B x
v 
z x M

Figura 1. Bară dreaptă deformată

Într-o secţiune curentă x, deformarea barei se caracterizează prin următoare

elemente:
1. Deplasarea unui punct oarecare M pe direcţia y, numită deplasare pe verticală sau

săgeată, notată cu v ( MM   v ).
2. Unghiul de înclinare (înclinarea) notat cu  , care se obţine ducând prin M  o
tangentă la axa medie deformată, care nu este paralelă cu direcţia iniţială. Se
dy dv x
poate scrie: v  v x , y  v x şi tgφ   .
dx dx
Înclinarea  fiind foarte mică (sub un grad) tangenta poate fi aproximată prin arc.

dv
Rezultă:   .
dx
3. Raza de curbură a barei deformate în punctul M  , notată cu  . Într-un caz
general, raza de curbură este dată de relaţia:
1
 d 2v d 2v
1 dx 2 1 dx 2
 sau  .
   dv  2 
3/ 2
 1   2  3/2
1    
 
  dx  

Dacă   1 , cu atât mai mult  2 poate fi neglijat în raport cu unitatea, rezultând:

1 d 2v
 .
 dx 2
În concluzie, deformarea barei într-un punct oarecare este caracterizată prin
săgeată (deplasare pe verticală), înclinare (unghiul de înclinare) şi raza de curbură.
În continuare, se va stabili relaţia de legătură între săgeată, înclinare şi eforturile
secţionale.
La stabilirea formulei lui Navier s-a folosit raza de curbură  , şi s-a găsit că:

E M x 1 1M x d 2v
 , de unde   2.
 Iz  E Iz dx

Derivata a doua a săgeţii, d 2v / dx 2 , reprezintă concavitatea fibrei medii

deformate.
Pentru sistemul elastic cu încărcarea din figură, momentul încovoietor este
pozitiv (fibra superioară este comprimată), iar concavitatea este îndreptată înspre
valorile negative ale ordonatei y, deci este negativă. Aceasta ar presupune că o
valoare pozitivă ar trebui să fie egală cu una negativă. Ca urmare, trebuie schimbat
semnul în ultima relaţie, rezultând următoarea relaţie diferenţială de legătură între
săgeată şi momentul încovoietor:

d 2v M x (1)

dx 2
EI z

Derivând expresia unghiului de înclinare   dv / dx în raport cu x se obţine că:

d  d 2v (2)

dx dx 2

Din relaţiile 1 şi 2 rezultă:

2
 d 2v d  M x (3)
 
dx 2
dx EI z

Cele două egalităţi din relaţia 3 se numesc ecuaţiile diferenţiale ale fibrei medii
deformate.
Dacă se cunoaşte momentul încovoietor M x se pot face unele aprecieri
privind fibra medie deformată. Astfel:
- dacă momentul încovoietor este constant pe o porţiune de bară, înclinarea  va
varia liniar pe porţiunea respectivă, iar săgeata va varia după o funcţie de gradul doi.
Deoarece derivata a doua a săgeţii este proporţională cu raza de curbură  , un
moment încovoietor constant va conduce la o rază de curbură constantă
  constant , iar curba de gradul doi va fi un arc de cerc;
- în punctul în care înclinarea se anulează, adică tangenta la fibra medie deformată
este paralelă cu direcţia iniţială, săgeata va avea un extrem;
- în cazul barelor simetrice din punct de vedere geometric şi încărcate simetric,
diagrama de momente încovoietoare este simetrică. Deoarece curba care
materializează bara deformată se apropie ca alură de diagrama M, rezultă că şi fibra
medie deformată va fi simetrică. În planul de simetrie înclinarea este zero, iar
săgeata prezintă un extrem, de obicei, un maxim.
- pe porţiunea de bară cu moment încovoietor pozitiv, concavitatea este negativă şi
invers.

3.2. DETERMINAREA FIBREI MEDII DEFORMATE PRIN INTEGRARE

DIRECTĂ
Ecuaţia fibrei medii deformate este y  v x .
Plecând de la ecuaţiile diferenţiale ale fibrei medii deformate:
d 2v d  M x
  
dx 2 dx EI z
şi considerând a doua egalitate se poate scrie:

3
 d M x M x
 , d   dx , de unde:
dx EI z EI z

M x
  

dx  C 1 (4)
EI z

dv
Pe de altă parte,   , v  dx , de unde:
dx
v    dx  C2 (5)

Integralele pentru obţinerea lui  şi v se vor defini pe fiecare câmp al barei,

deoarece şi ecuaţiile de moment pot avea expresii diferite pe câmpurile respective.
Dacă pe bară se identifică n câmpuri, vor fi 2n constante de integrare.
Pentru determinarea constantelor de integrare se pot folosi:
- particularităţile deformaţiilor din punctele de reazeme;
- continuitatea elementelor care caracterizează deformaţiile (  şi v) în punctele
de demarcaţie dintre câmpuri.
Dacă ne referim la prima posibilitate pentru determinarea constantelor de
integrare se ştie că în reazemul simplu şi în articulaţie săgeata este nulă, iar în
încastrare sunt nule atât săgeata cât şi înclinarea, figura 1.

v 0 v 0 v 0   

Figura 1. Particularităţi ale deformaţiilor în reazeme

La bare static determinate pot să apară două reazeme simple, un reazem simplu
şi o articulaţie sau o încastrare. În primele două cazuri sunt două condiţii de săgeată
nulă iar în al treilea caz o condiţie de săgeată nulă şi alta de înclinare nulă. Ca
urmare, mai rămân 2n  2  2 n  1 ecuaţii pentru determinarea constantelor de
integrare. Dacă pe bară sunt n câmpuri, vor fi n  1 puncte de demarcaţie. În fiecare

4
punct se pot pune două condiţii de continuitate a elementelor ce caracterizează
deformaţia. Aceasta presupune că atât săgeata cât şi înclinarea determinate cu
relaţiile de pe cele două câmpuri adiacente vor avea aceleaşi valori în punctele de
demarcaţie. Rezultă astfel 2 n  1 ecuaţii, care împreună cu condiţiile din reazeme
permit determinarea constantelor de integrare.
Dacă integrarea în sine nu ridică probleme, determinarea constantelor de
integrare presupune un volum mare de calcule. Din acest motiv, determinarea
parametrilor  şi v prin metoda integrării directe a ecuaţiilor diferenţiale ale fibrei
medii deformate se aplică în practică în cazul care au un număr mic de câmpuri
(maximum două). În ultimul timp s-a revenit la aplicarea acestei metode datorită
posibilităţii de a utiliza calculatorul la efectuarea integrărilor.
În cazul în care sistemul elastic prezintă mai multe câmpuri, se utilizează
metode specifice de determinare a parametrilor deformării.


Aplicaţie
Folosind metoda integrării directe (MID) să se stabilească ecuaţia fibrei medii
deformate şi valorile maxime ale săgeţii şi înclinării pentru bara de mai jos. La bara
de secţiune constantă şi din figura 2 se cunosc lungimea  , încărcarea, F, modulul de
elasticitate longitudinal al materialului din care este confecţionată bara, E, şi
momentul de inerţie axial al secţiunii transversale, I z .

F
A EI z  ct . B

x


Figura 2. Bară încastrată

Rezolvare:
d 2 v d M ( x)
2
  ; M ( x)   F  x .
dx dx EI z

5
 d 2 v d F  x d F  x Fx
Rezultă:   , de unde:  şi d   dx .
dx 2 dx EI z dx EI z EI z

Fx F  x2 F  x3
 dx  C1   C1 ; v    dx  C2   C1  x  C2 .
EI z 2 EI z 6 EI z
Pentru determinarea constantelor de integrare se vor folosi condiţiile de
deformare din încastrare:
F 2
- pentru x   ,   0 , de unde C1   ;
2 EI z

F 3
- pentru x   , v  0 , de unde C2  .
3EI z

F 3 F 2 F 3
Ecuaţia fibrei medii deformate este: v x  x .
6 EI z 2 EI z 3EI z

Fx 2 F 2
Înclinarea într-un punct de abscisă x are expresia:    .
2 EI z 2 EI z

F 2 F 3
Pentru x  0 ,  A   max   şi v A  vmax  .
2 EI z 3EI z
Se observă că atât săgeata cât şi înclinarea sunt maxime pe capătul liber al barei.

3.3. METODA GRINZII CONJUGATE. PRINCIPII ŞI MOD DE LUCRU

Avantajul metodei integrării directe este acela că oferă ecuaţia fibrei medii
deformate. Săgeata într-un punct se obţine substituind valoarea abscisei acestuia în
ecuaţie. Deoarece este necesar un volum mare de calcul pentru determinarea
constantelor de integrare, se preferă utilizarea altor metode pentru determinarea
parametrilor deformării.
Una este metoda parametrilor iniţiali care, indiferent de numărul de câmpuri de
pe bară, introduce numai două constante de integrare. Şi în acest caz, volumul de
calcul este mare.
O metodă care elimină constantele de integrare este metoda grinzii conjugate.
Această metodă este avantajoasă când se determină parametrii deformării într-un
punct, fără a se solicita ecuaţia fibrei medii deformate.

6
 Metoda se bazează pe asemănarea formală care există între relaţiile diferenţiale
între încărcări şi eforturi secţionale, pe de o parte, şi relaţiile diferenţiale ale fibrei
medii deformate, pe de altă parte, adică:
d 2 M dT d 2 v d M ( x)
  q ( x) şi    .
dx 2 dx dx 2 dx EI z
Pornind de la această asemănare, se poare imagina o grindă fictivă, numită
M ( x)
grinda conjugată, încărcată cu o sarcină fictivă q  .
EI z
Pentru grinda conjugată se pot scrie relaţiile diferenţiale între încărcări şi
eforturi secţionale:
d 2 M dT M ( x)
2
  q ( x)   .
dx dx EI z
Comparând aceste ecuaţii cu ecuaţiile diferenţiale ale fibrei medii deformate se
constată că săgeata şi înclinarea de pe grinda dată au aceleaşi ecuaţii diferenţiale ca şi
eforturile M şi T de pe grinda conjugată. Este posibil ca ecuaţiile respective să fie
identice dacă ele corespund unor condiţii identice pe contur, condiţii care să conducă
la aceleaşi constante de integrare. Din acest motiv, grinda conjugată va avea alte
tipuri de rezemare decât cea dată, astfel încât reacţiunile din reazemele grinzii
conjugate să aibă aceleaşi particularităţi ca şi deformaţiile în reazemele grinzii date.
Dacă se consideră o grindă încastrată la un capăt şi liberă la celălalt, figura 3,
indiferent de modul ei de încărcare, în încastrare săgeata şi înclinarea sunt nule, iar în
capătul liber sunt maxime.

A Grindă dată
B

Grindă conjugată B
A

Figura 3. Bară încastrată la un capăt

7
 Grinda conjugată va trebui să aibă în punctul A momentul şi forţa tăietoare nule,
în B acestea trebuie să fie maxime. Această situaţie se obţine dacă în A va fi capăt
liber, iar în B încastrare.
La o grindă dublu rezemată, figura 4, sau rezemată şi articulată, săgeata este
nulă în ambele reazeme. Ca urmare, grinda conjugată trebuie să aibă momente nule
în cele două reazeme, lucru care se obţine dacă cele două reazeme sunt marginale. În
felul acesta grinda conjugată este identică cu cea dată.

Grindă dată
A B

Grindă conjugată
A B

Figura 4. Bară dublu rezemată

Pentru o grindă cu consolă, figura 5, în punctele de reazem săgeţile sunt nule. În

punctul C atât săgeata cât şi înclinarea pot avea valori extreme. Ca urmare, grinda
conjugată trebuie să aibă în punctul C o încastrare iar A trebuie să rămână reazem
marginal, pentru a realiza moment încovoietor nul. În punctul B, săgeata fiind nulă
pe grinda dată, momentul trebuie să fie nul pe grinda conjugată. Acest lucru se
obţine dacă reazemul intermediar se înlocuieşte cu o articulaţie.

Grindă dată B C
A

Grindă conjugată C
A B

Figura 5. Bară cu porţiune în consolă

În mod similar, în alte situaţii, grinda conjugată se va construi astfel încât

eforturile secţionale pe aceasta să aibă aceleaşi particularităţi ca şi parametrii
deformării pe grinda dată.

8
 În concluzie, înclinărilor de pe grinda dată le corespund forţele tăietoare pe
grinda conjugată, iar săgeţilor de pe grinda dată le corespund momentele
încovoietoare pe grinda conjugată.

Grinda dată Înclinarea Săgeata

(Unghiul de înclinare) -  (deplasarea pe verticală) - v
Grinda conjugată T M

Metodica de lucru presupune parcurgerea următoarelor etape:

- Se trasează diagrama de momente încovoietoare pentru grinda dată.
- Se construieşte grinda conjugată ataşată grinzii date, cu respectarea
condiţiilor menţionate.
M ( x)
- Se încarcă grinda conjugată cu sarcina fictivă q  .
EI z
- Se vor stabili ecuaţiile eforturilor secţionale T şi M pe grinda conjugată.
- Parametrii deformaţiei  şi v într-un punct pe grinda dată, vor corespunde
eforturilor secţionale T şi M în acelaşi punct pe grinda conjugată.

Aplicaţie
Folosind metoda grinzii conjugate (MGC) să se stabilească săgeata şi înclinarea
în capătul liber al barei de mai jos. Se cunosc lungimea  , încărcarea, F, modulul de
elasticitate longitudinal al materialului din care este confecţionată bara, E, şi
momentul de inerţie axial al secţiunii transversale, I z .
Rezolvare:
- Se trasează diagrama de momente încovoietoare pentru grinda data:
M ( x)   F  x - pentru x  0 MA  0
- pentru x   M B  F
- Se construieşte grinda conjugată ataşată grinzii date. Aceasta se încarcă cu sarcina
F
fictivă q ( x) care variază de la 0 la q  . Figura de distribuţie este un triunghi
EI z
dreptunghic.

9
 F
A EI z  ct . B

x


F 
M

q   F  2
Q  F 
2 2 EI z q
EIz
MA
B
A 2 / 3  /3


VA

În încastrarea din punctul A se introduc reacţiunile VA şi M A . Corespondenţa este:

v A  M A şi  A TA V A .
- Se calculează reacţiunile VA şi M A . Pentru aceasta, sarcina distribuită pe grinda
conjugată se înlocuieşte cu o forţă concentrată egală cu aria figurii de distribuţiei
(triunghi dreptunghic) şi plasată în centrul de greutate al acestei figuri (la două treimi
q    F 2
de vârful triunghiului şi o treime de bază): Q   .
2 2 EI z

q  F 2 F 2
 Y  0  VA  Q  0  V A  Q  2

2 EI z
. Deci  A  
2 EI z
.

2 2Q   2  q    F 3
 M A  0   Q  3  M A  0  M A  3  3   2    3EI .
z

F 3
Deci v A   .
3EI z

10