CURS 1

PLĂCI PLANE ÎN COORDONATE

CARTEZIENE. ECUAŢII GENERALE
 OBIECTIVELE CURSULUI

Instruirea studenţilor în legătură cu următoarele aspecte din

teoria plăcilor plane:
 Definirea şi clasificarea plăcilor plane
 Enunţarea ipotezelor care stau la baza teoriei de calcul
 Analiza aspectului geometric al deformării plăcilor
 Expresiile şi distribuţiile tensiunilor în plăci plane

 Definire eforturi şi exprimarea lor funcţie de deplasări

 Exprimarea tensiunilor cu ajutorul eforturilor

 Stabilire relaţii diferenţiale între eforturi şi încărcări

 Ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate

 Precizarea condiţiilor pe contur la plăcile plane

 CONŢINUTUL CURSULUI

 1.1. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE ŞI IPOTEZE

 1.2. ASPECTUL GEOMETRIC AL DEFORMĂRII PLĂCILOR
 1.3. TENSIUNI ÎN PLĂCILE PLANE
 1.4. EFORTURI ÎN PLĂCILE PLANE
 1.5. EXPRIMAREA TENSIUNILOR CU AJUTORUL
EFORTURILOR
 1.6. RELAŢII DIFERENŢIALE DINTRE EFORTURI ŞI
ÎNCĂRCĂRI. ECUAŢIA DIFERENŢIALĂ A SUPRAFEŢEI
MEDIANE DEFORMATE
 1.7. EFORTURI ÎN SECŢIUNI ÎNCLINATE FAŢĂ DE PLANELE
PARALELE CU AXELE DE COORDONATE
 1.8. CONDIŢII PE CONTUR LA PLĂCILE PLANE
 1.1. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE ŞI IPOTEZE

PLĂCI PLANE – elemente

structurale bidimensionale,
mărginite de suprafeţele S1 şi S2,
caracterizate prin planul median
şi grosimea h (fig. 1.1);
Forme: poligonale
(dreptunghiulare, triunghiulare,
paralelogram, etc.), circulare,
inelare.
Clasificare pentru calcul:
 Plăci subţiri, la care l /h > 5;
min
 Plăci groase, la care l /h < 5.
min

Planşee, acoperişuri plane, radiere,

pereţi, rezervoare, decantoare,
Fig. 1.1. Elemente de identificare ale unei
plăci plane
baraje, ecluze, cheiuri, etc.
Fig. 1.2. Forme întâlnite la plăci plane (dreptunghiulare, circulare, inelare)

Alte forme poligonale: triunghiulare,

oblice (paralelogram), etc.
Plăci plane dreptunghiulare utilizate la planşee
Fig. 1.3. Sistem de referinţă şi semne convenţionale pentru rezemarea laturilor

Moduri de rezemare: continuu, pe tot conturul sau pe o parte a acestuia;

• pe toată suprafaţa, pe un mediu elastic;

• discret, pe stâlpi, piloţi, coloane.

Ipoteze în teoria clasică a plăcilor plane (CPT – Classical Plate Theory)
 Materialul constitutiv continuu, omogen şi izotrop; pentru încărcări moderate
placa se comportă elastic şi este valabilă legea lui Hooke;
 Materialul are acelaşi modul de elasticitate la întindere şi compresiune;

 Se admite că deformaţiile sunt mici şi pot fi neglijate în raport cu unitatea;

 Deplasările sunt mici în raport cu grosimea (raportul dintre deplasarea

maximă normală pe planul median şi grosime < 1/5) şi echilibrul se poate

scrie pe forma nedeformată;
 Nu se produc deformaţii liniare şi de lunecare în planul median: (ε )
x z=0 = 0,
(εy)z=0 = 0, (γxy)z=0 = 0, adică un element diferenţial din planul median al plăcii
nedeformate se regăseşte ca formă şi dimensiuni pe suprafaţa mediană a plăcii
deformate;
 Ipoteza segmentului normal: un segment de dreaptă normal pe planul

median al plăcii nedeformate, rămâne rectiliniu, inextensibil şi normal la

suprafaţa mediană deformată ( Kirchhoff )
Consecinţe: deformaţiile specifice, εz, şi lunecările din planele transversale γxz,
γyz se pot neglija şi prin urmare εz = 0, γxz = γzx = 0, γyz = γzy = 0.
 1.2. ASPECTUL GEOMETRIC AL DEFORMĂRII PLĂCILOR

 Conform ipotezei segmentului normal inextensibil rezultă:

(1.1) w
z   0  w  w x, y 
z
 De asemenea, condiţiile γxz = γzx = 0 şi γyz = γzy = 0 (consecinţe ale ipotezei
segmentului normal) se scriu:
 u w v w u w v w (1.2)
  0,   0 sau  , 
z x z y z x z y
 Prin integrarea acestora în raport cu z se obţine:
w
u  z  f1 ( x, y )
x
w (1.3)
v  z  f 2 ( x, y )
 Funcţiile de integrare f1(x,y) şiy 2(x,y) sunt constante, adică pentru z = 0
f
u = u0, v = v0 şi f1 = u0, f2 = v0 (1.4)
 1.2. ASPECTUL GEOMETRIC AL DEFORMĂRII PLĂCILOR

 Deplasările u şi v ale unui punct situat la cota z din placă rezultă:

w w(1.5)
u  z  u0 , v  z  v0
x y
 În particular, dacă punctele din planul median se deplasează normal pe
acesta u0 = 0 şi v0 = 0, iar deplasările u şi v au expresiile:
w w
u  z , v  z
(1.6) x y

 Deformaţiile specifice din planul

2 plăcii
u  w v 2w
x   z 2 ,  y   z 2
x x y y
u v 2w (1.7)
 xy    2 z
y x xy
Relaţiile precedente pot fi deduse şi direct, din considerente geometrice (fig.1.4)

Fig. 1.4. Secţiune normală printr-o placă plană cu indicarea deplasării u la cota z

w w
u   z  tan  x   z şi similar v   z  tan  y   z (1.8)
x y
 1.2. ASPECTUL GEOMETRIC AL DEFORMĂRII PLĂCILOR

 Deplasările fiind mici, într-un punct al suprafeţei mediane curburile plăcii

deformate în direcţiile axelor de coordonate pot fi exprimate aproximativ:
1 2w 1 2w
x    2 , (1.9)
y   2
x x y y
în care  x ,  y sunt razele de curbură ale suprafeţei mediane deformate.
 S-a luat semnul minus, centrele de curbură fiind în sensul negativ al axei z.

 Torsiunea suprafeţei deformate (curbura de torsiune) în punctul considerat:

1 2w
 xy  (1.10)

 xy xy
 Deformaţiile specifice (1.7), ţinând cont de (1.9) şi (1.10) se pot scrie:
  z  ,   z (1.11)
x x y y,   2z
xy xy
 1.3. TENSIUNI ÎN PLĂCILE PLANE

 Legea lui Hooke, forma directă, ţinând cont de ipotezele făcute (z  0 ):

1 1 2(1  )
x  ( x  y ),  y  ( y (1.12)
 x ),  xy   xy
E E E
 Forma inversă:

E E E
x  ( x  y ),  y 

( y  x ),  xy   xy (1.13)
1  2
1  2
2  1  

 Înlocuind deformaţiile specifice din (1.7) rezultă:

E  z  2w 2w  E  z  2 w 2 w 
x   2 
 2  ,  y   2 
 2 
1   x 2
y  (1.14) 1   y 2
x 
E  z 2w
 xy  
1  xy
 Fig. 1.6. Distribuţiile tensiunilor normale şi tangenţiale pe grosimea plăcii

Tensiunile σx, σy şi τxy se distribuie liniar pe grosime, fiind nule în suprafaţa mediană
şi având valori maxime pe suprafeţele S1 şi S2 ale plăcii
 1.3. TENSIUNI ÎN PLĂCILE PLANE
 Tensiunile tangenţiale  xz   zx ,  xz   zx, care în raţionamentele precedente au
fost neglijate, se determină din ecuaţiile diferenţiale de echilibru ale TE, în
care componentele X şi Y ale forţelor masice sunt nule:
 x  yx  zx  xy  y  zy
   0,   0 (1.15)
x y z x y z
 din care rezultă
 zx  x  yx Ez   3 w  3 w 
   2 
 
z x y 1   x 3
xy 2 
 zy  xy  y Ez   3 w  3 w  (1.16)
     
z x y 1  2  x 2 y y 3 
 Integrând în raport cu z se obţin:

Ez 2   3 w  3 w 
 xz   zx      t1 ( x, y )
2(1  2 )  x3 xy 2  (1.17)
Ez 2
  w  w
3 3
 yz   zy  2 
 3   t 2 ( x, y )
2(1  )  x y y 
2
 1.3. TENSIUNI ÎN PLĂCILE PLANE
 Funcţiile t1(x,y) şi t2(x,y) se determină scriind că pe suprafeţele S1 şi S2, deci pentru z
= ±h/2, tensiunile ,xzdin
 care
yz  se
0 obţin:
Eh 2   3 w 3w 
t1 ( x , y )   2 
 
8(1   )   x 3
x y 2 
(1.18)
Eh 2   3 w 3w 
t2 ( x, y )     
8(1   2 )   x 2  y  y 3 
 Înlocuind t1(x,y) şi t2(x,y) în (1.17) rezultă
E  h2 2   w
2
 2w  E  h2 2 
 xz   2 
z   2  2  2 
 z   2w
2(1  )  4  x  x y  2(1  )  4  x
(1.19)
E  h 2
 
  w  w
2 2
 E  h 2
  2
 yz     z 2
  2  2 
  2 
 z 2
  w
2(1  2 )  4 
 y x y  2(1   )  4  y
 Relaţiile (1.19) arată că pe grosimea plăcii aceste tensiuni au o variaţie

parabolică (fig. 1.6) – analog cu distribuţia tensiunilor tangenţiale la grinzile cu

secţiune dreptunghiulară, solicitate la încovoiere cu forfecare.
 1.4. EFORTURI ÎN PLĂCILE PLANE
 Se consideră o secţiune normală la axa x, pe care apar tensiunile  x , xy , xz
şi o secţiune normală la axa y, pe care apar tensiunile  y , yx , yz (fig. 1.7).

Fig. 1.7. Secţiuni ortogonale normale prin placă şi ilustrarea tensiunilor pe un element de arie
 1.4. EFORTURI ÎN PLĂCILE PLANE
 Efectele globale ale acestor tensiuni pe unitatea de lungime din secţiune şi
pe toată grosimea plăcii, reduse la centrul de greutate al secţiunii ,
formează un torsor de reducere (o rezultantă forţă şi un moment rezultant),
ale căror componente se numesc eforturi.
 Sumând tensiunile σx pe unitatea de lungime şi pe toată grosimea plăcii se
obţine componenta:
h /2 E  2w  2 w  h /2
(1.20) x  h /2 x
N   dz      2   zdz  0
1  2  x 2 y   h /2

 Momentul forţei elementare σxdz·1 faţă de axa y este (σxdz)z şi prin

sumarea pe hsuprafaţa
/2   2momentul
1·h seEobţine w  hîncovoiere
 2 w de /2 Mx,
M x    x zdz   2 
 2   z dz 2
 h /2 1   x 2
y   h /2
(1.21)
 h /2
 h/ 2 z3 h3
 z dz  
2
  h /2
Integrala are valoarea 3  h /2
12
 1.4. EFORTURI ÎN PLĂCILE PLANE
 Se notează rigiditatea plăcii la încovoiere sau rigiditatea cilindrică a
plăcii
E  h3
D
12(1  2 )
(1.23)
 2w 2w 
 Mxx are
Momentul încovoietor M  2  2 
 Dexpresia
 x y 

h/2 E 2w h/2

N xy    xy dz     zdz  0
h/2 1   xy h/2
(1.24)
 Sumând tensiunile τxy pe suprafaţa 1·h rezultă că forţa de lunecare este nulă
h /2 E  2 w h /2 2
M xy    xy zdz     z dz 
 h /2 1   xy  h /2

(1.25) Eh3 2w  2w

Momentulforţei
 
elementare τ D  ) de axa
(1 faţă
dz·1  Mxt este
 T (τ dz)z, iar

12(1   ) xy xy xy xy
momentul Mxy al tuturor forţelor elementare se obţine prin integrare:
 1.4. EFORTURI ÎN PLĂCILE PLANE
 Prin sumarea tensiunilor tangenţiale τxz se obţine forţa tăietoare Vx,
h /2 E  2 h /2  h 2 2  2 (1.27)
Vx    xz dz    w    z  dz   D w
 h /2 2(1  ) x
2  h /2
 4  x
 Analog se determină eforturile Ny = 0, My, Nyx = 0, Myx, Vy.
 În consecinţă, cele cinci eforturi care apar în plăcile plane încărcate cu forţe normale pe
planul median sunt: momentele încovoietoare Mx, My, momentele de torsiune Mxy = Myx =
Mt, forţele tăietoare Vx, Vy :
 2w 2w    2w  2w 
M x   D  2  2  , M y   D  2  2 
 x y   y x  (1.28)
2w  
M t   D (1   )  , Vx   D w, V y   D w
xy x y
2 2
  2  2
2

unde s-a folosit notaţia x (operatorul

y lui Laplace).

 Momentele, fiind definite pe unitatea de lungime din secţiune, au aceleaşi unităţi de măsură
ca şi forţele: N(Nm/m), kN, MN; forţele tăietoare se măsoară în unităţi de forţă pe unitate de
lungime: N/m, kN/m, daN/cm etc.
 Reprezentarea schematică a eforturilor
Eforturile se definesc pe unitatea de lungime de placă
(secţiune dreptunghiulară cu baza 1 şi înălţimea h)
1.5. EXPRIMAREA TENSIUNILOR CU AJUTORUL EFORTURILOR
 Comparând relaţiile (1.14), care dau tensiunile σx, σy şi τxy, cu relaţiile care
dau momentele încovoietoare şi de torsiune din (1.28) rezultă:
12 M x Mx 12 M y My
x  3 z   z,  y  z  z
h I h 3
I (1.29)
12 M t
 xy   yx  z
I
în care I 1 h3
/12 este momentul de inerţie al suprafeţei 1·h, faţă de axa în
jurul căreia se produce încovoierea.
 Valorile maxime, în modul, ale tensiunilor se obţin pentru z   h / 2 :
6M x M x 6M y M y 6M
 x max  2  ;  y max  2  ;  xy max  2 t
h W h W h
(1.30)
 Expresiile tensiunilor τxz şi τyz în raport cu forţele tăietoare Vx şi respectiv
Vy se obţin comparând
6Vx relaţiile
h2 2
(1.19) şi (1.28):
3 Vx
 xz     z    xz max 
h3  4  2 h
6Vy  h 2  3 Vy
 yz  3    z 2    yz max 
(1.31) h  4  2 h
 1.6. RELAŢII DIFERENŢIALE DINTRE EFORTURI ŞI ÎNCĂRCĂRI.
ECUAŢIA DIFERENŢIALĂ A SUPRAFEŢEI MEDIANE DEFORMATE

Fig. 1.8. Element diferenţial de placă şi eforturi pe feţele sale

 1.6. RELAŢII DIFERENŢIALE DINTRE EFORTURI ŞI ÎNCĂRCĂRI.
ECUAŢIA DIFERENŢIALĂ A SUPRAFEŢEI MEDIANE DEFORMATE
 Din ecuaţii de echilibru ale elementului diferenţial (o ecuaţie de proiecţie a
forţelor pe axa z şi două ecuaţii de momente în raport cu drepte paralele cu x
şi y, trecând prin centrul elementului), după o serie de prelucrări, rezultă:
Vx Vy
  p ( x, y )  0
x y (1.32)
M x M yx M xy M y
  Vx  0,   Vy  0
x y x y
 Se derivează ultimele două ecuaţii în raport la x, respectiv y şi se adună,
ţinând cont şi de prima ecuaţie, obţinându-se:
2M t  M y
2
2M x
2   p ( x, y )  0 (1.33)
x 2
xy y 2

 Se înlocuiesc momentele cu expresiile lor din (1.28) şi, după unele

prelucrări, se obţine ecuaţia diferenţială în forma:
2  2w   2   2w   2   2w 
D 2 D  D 
x 2  x 2  xy  xy  y 2  y 2  (1.34)
 2  2w   2   2w   2   2w 
  2  D 2   2 D   2  D 2    p ( x, y )
 x  y  x y  xy  y  x  
 1.6. RELAŢII DIFERENŢIALE DINTRE EFORTURI ŞI ÎNCĂRCĂRI.
ECUAŢIA DIFERENŢIALĂ A SUPRAFEŢEI MEDIANE DEFORMATE
 Dacă rigiditatea plăcii D este constantă, paranteza dreaptă se anulează şi
ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate (1.34) devine:
4w 4w  4 w p ( x, y )
2 2 2  4 
x 4
x y y D (1.35)
 Folosind operatorul de câmp a lui Laplace(    ) ecuaţia (1.35) se poate
2

scrie şi sub una din următoarele forme compacte:

p ( x, y ) p ( x, y ) (1.36)
w( x, y )  sau  2 2 w( x, y ) 
D D
 Ecuaţia diferenţială (1.35), respectiv (1.36), poate fi exprimată echivalent
printr-un sistem de două ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale de ordinul
II, numite şi ecuaţiile dedublate ale plăcii:
M (1.37)
M   2 M   p; w   2 w  
D
în care s-a utilizat notaţia
Mx  My  2w 2 w 
M  D  2  2 
1   x y  (1.38)
 1.7. EFORTURI ÎN SECŢIUNI ÎNCLINATE FAŢĂ DE PLANELE
PARALELE CU AXELE DE COORDONATE
 Într-un punct de pe suprafaţa mediană a plăcii se consideră cunoscute
eforturile pe secţiuni paralele cu planele de coordonate. Momentele de pe
aceste secţiuni formează un tensor simetric de ordinul doi:
 Mx M yx   M x Mt 
TM    
 M xy M y   Mt My  (1.39)
 Momentele încovoietoare Mn şi de torsiune Mns dintr-un punct, situat pe o
secţiune înclinată faţă de planele de coordonate, se pot exprima în funcţie
de elementele tensorului, iar forţa tăietoare Vn în funcţie de forţele tăietoare
Vx şi Vy.

 În acest sens, în vecinătatea punctului se detaşează o prismă elementară cu

două feţe laterale paralele la planele de coordonate, având lungimile dx, dy
şi o faţă înclinată cu unghiul α, respectiv β = α+π/2 faţă de axa y (fig.1.9).

 Elementul diferenţial de placă, încărcat cu forţele interioare şi exterioare

corespunzătoare, se află în echilibru.
1.7. EFORTURI ÎN SECŢIUNI ÎNCLINATE FAŢĂ DE PLANELE
PARALELE CU AXELE DE COORDONATE

Fig. 1.9. Element diferenţial de placă (prismă elementară) cu eforturi pe feţe

 1.7. EFORTURI ÎN SECŢIUNI ÎNCLINATE FAŢĂ DE PLANELE
PARALELE CU AXELE DE COORDONATE
 Condiţiile de echilibru exprimate prin ecuaţiile de momente în raport cu direcţia
secţiunii înclinate şi cu normala la această secţiune conduc la:
Mn  Mx cos2   My sin2   2Mxy sin cos
M ns  ( M x  M y )sin  cos   M xy (cos 2   sin 2  ) 1.40)
Ms  Mx sin2   My cos2   2Mxy sin cos
 Proiectând forţele tăietoare pe direcţia normală la suprafaţa mediană se obţine:
Vn  Vx cos   Vy sin  , Vn  Vx sin   Vy cos  (1.41)
 Momentele încovoietoare principale într-un punct al planului median apar pe două
secţiuni ortogonale, pe care momentele de torsiune sunt nule, şi au valori extreme.
Secţiunile principale sunt determinate de unghiurile:
2 M xy M xy
tan 21,2  sau tan 1,2  (1.42)
Mx  My M 1,2  M y

 Momentele încovoietoare principale se calculează cu expresiile:

Mx My 1 (1.43)
M 1,2   ( M x  M y ) 2  4 M xy2
2 2
 Pe secţiuni înclinate la 45° faţă de cele principale, Mns are valori extreme:
1 M  M2
M ns max   ( M x  M y ) 2  4M xy2   1
min 2 2 (1.44)
 1.8. CONDIŢII PE CONTUR LA PLĂCILE PLANE

 Pe zona încastrată a conturului săgeţile

şi rotirile în direcţia normală la margine
sunt nule:
w
w0  a ; 0  b  (1.45)
n
 În lungul laturii încastrate momentele
de torsiune sunt nule

 O margine încastrată poate avea o tasare

w0 uniformă sau liniară
w = w0+a·s (1.46)
(a fiind o constantă ce poate fi interpretată
ca o rotire).

În particular pot exista rezemări elastice sau de

Fig. 1.10. Latură (margine) încastrată altă natură (vâscoelastice, cu deformări plastice
limitate, elastoplastice etc.)
 1.8. CONDIŢII PE CONTUR LA PLĂCILE PLANE

 Pe marginea simplu rezemată (sau

articulată) deplasarea w şi momentul
încovoietor Mn sunt nule:
w  0  a  ; M  0  b  (1.47)
n

 Condiţia de moment nul este:

2w 2w
 2  0 (1.48)
n 2
s
 Curbura şi, în final,
 2 w / s 2  0
condiţiile de rezemare se scriu:
2w
w  0  a ; 0  b
(1.49)
n 2
Dacă pe margine acţionează m(s)

2w m s
Fig. 1.11. Latură simplu rezemată w  0  a ;    b  (1.50)
n 2 D
 1.8. CONDIŢII PE CONTUR LA PLĂCILE PLANE

 Pe marginea liberă condiţiile pe

contur sunt în exces:
Mn  0, Mns  0, Vn  0 (1.51)
 Ultimele două condiţii se înlocuiesc
echivalent şi rezultă:
2w 2 w
Mn  0    2  0 (1.52)
n 2
s
3w 3 w

Vn  0    2  v 0
 Dacă pe n  
3 2
n s
marginea liberă există
încărcări, condiţiile (1.51) devin:

M n  M n  s  , M ns  Mns  s  , Vn  V(1.53)
n  s

La o placă cu două laturi adiacente, ortogonale

Fig. 1.12. Margine liberă (nerezemată şi
libere şi neîncărcate, reacţiunea din colţ este nulă
neîncărcată)
 1.8. CONDIŢII PE CONTUR LA PLĂCILE PLANE

Fig. 1.13. Ilustrarea transformării condiţiilor în forţă tăietoare generalizată

• Momentul de torsiune, de intensitate Mns , sumat pe o distanţă infinitezimală ds, are
valoarea Mns(s)ds şi se poate considera ca un cuplu format din două forţe paralele,
egale şi opuse, având mărimea Mns şi braţul ds (fig. 1.13).
• Trecând de la coordonata s la s+ds, se modifică intensitatea momentului:
M ns
M ns ( s  ds )  M ns ( s )  ds
(1.54) s
 1.8. CONDIŢII PE CONTUR LA PLĂCILE PLANE
 Rezultanta momentului pe următorul element diferenţial ds va fi:
 M ns  (1.55)
M
 ns ( s )  ds  ds
s
 cuplu, forţa fiind  în paranteză.
care se poate interpreta ca un
 Sumând forţele ce formează cuplurile pe distanţa ds rezultă:
M ns M ns (1.56)
 M ns  M ns  ds  ds
Intensitatea acestei forţe s s
M ns / seste numită forţa adiţională a lui Kirkhhoff


şi se sumează cu Vn obţinându-se forţa tăietoare generalizată:

M ns (1.57)
Vn*  Vn 
 Înlocuind expesiile eforturilor (1.28) în(1.57)
s rezultă:

 2   2w 
Vn   D   w  (1  ) 
*
 
 n s  n s  (1.58)
  2 2w   3w  3w 
 D  w  (1  ) 2    D  3  (2  ) 
n  s   n ns 2 
 1.8. CONDIŢII PE CONTUR LA PLĂCILE PLANE

 Latura încastrată (x = 0)
w (1.59)
w  0, 0
x
 Latura liberă (x = a)
 2w 2w
M x  0   2  0
 x 2 y

V   0   w  (2   )  w  0
3 3
(1.60)
 n x 3 xy 2
Latura simplu rezemată (y = 0)
2 w
w  0, M y  m0   D 2  m0
y (1.61)
Latura simplu rezemată (y = b):
2w
w  0, M y  0  0
y 2 (1.62)

Fig. 1.14. Exemplificare condiţii pe În cazul plăcilor dreptunghiulare, direcţiile

contur n şi s devin x sau y, după caz.
 CONCLUZII
 Plăci plane – elemente 2D caracterizate prin plan median şi grosime;
 Teoria clasică a plăcilor plane (CPT) – are la bază ipoteze simplificatoare cu
privire la material, deplasări, deformaţii (ipoteza segmentului normal)!
 Deformaţiile specifice εx, εy, γxy se exprimă prin relaţii liniare în raport cu
derivatele de ordinul 2 al deplasărilor normale w(x,y) (curburile χx, χy, χxy);
 Tensiunile σx, σy, τxy variază liniar pe grosimea plăcii, iar tensiunile τxz, τyz
variază parabolic (fig. 1.6);
 Eforturile, având expresiile (1.31), se definesc pe o secţiune de lăţime egală
cu unitatea (1·h) şi sunt în număr de cinci:
 două momente încovoietoare Mx, My
 un moment de torsiune Mxy = Myx = Mt
 două forţe tăietoare Vx, Vy
 Tensiunile se pot exprima cu ajutorul eforturilor (tensiunile σx, σy, τxy prin
relaţii de tip Navier, iar tensiunile τxz, τyz cu relaţii de tip Juravski).
 CONCLUZII
 Ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate are forma
4w 4w  4 w p ( x, y )
2 2 2  4 
x 4 x y y D
 În unele situaţii este mai convenabilă utilizarea ecuaţiilor dedublate:
M   2 M   p
Mx  My
unde M
M 1 
w   w  2

D
 Momentele încovoietoare principale se calculează cu relaţia:
Mx  My 1
M 1,2   ( M x  M y ) 2  4 M xy2
2 2

 Condiţiile pe contur se exprimă în deplasări (săgeţi, rotiri) sau eforturi

(funcţie de rezemarea şi încărcarea laturii analizate).
 Marginile plăcii pot fi încastrate, simplu rezemate sau articulate şi libere.
De asemenea, pot fi încărcate sau neîncărcate.
 BIBLIOGRAFIE
[1] Ungureanu N., (1988), Rezistenţa materialelor şi teoria elasticităţii, I.P. Iaşi.
[2] Vrabie M., (2012), Calculul plăcilor – teorie şi aplicaţii, suport de curs în

format electronic, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

[3] Qatu M., (2004), Vibration of Laminated Shells and Plates, Academic Press.
[4] Bia C., Ille V., Soare M. (1983) Rezistenţa materialelor şi teoria elasticităţii,

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

[5] Mazilu P., Ţopa N., Ieremia M. (1986) Aplicarea teoriei elasticităţii şi a

plăcilor în calculul construcţiilor, Ed. Tehnică, Bucureşti.

[6] Ieremia M. (1998) Elasticitate, plasticitate, neliniaritate, Ed. Printech,

Bucureşti.
[7] Precupanu D., (1982), Teoria elasticităţii, I.P. Iaşi.
[8] Ciomocoş F.D., Ciomocoş T. (1994) Teoria elasticităţii în probleme şi

aplicaţii, Ed. Facla, Timişoara.

[9] Ciomocoş F.D. (2002) Rezistenţa materialelor în ingineria structurilor, partea

a III-a, Teoria elasticităţii, ediţia a II-a, Univ. „Politehnica” Timişoara.

[10] Caracostea, A. (1977) Manual pentru calculul construcţiilor, Secţiunea VI

Plăci plane (autor Soare V.M.), Ed. Tehnică, Bucureşti.

 ACTIVITĂŢI
NECESARE PENTRU ÎNVĂŢARE ŞI ÎNŢELEGERE
 A1. Prezenţa la curs şi vizionarea cu maximă atenţie
a prezentării pptx!
 A2. Parcurgerea suportului de curs în format pdf şi a

altor materiale suport indicate în lista bibliografică!

 A3. Rezolvarea testelor de autoevaluare de la finalul

suportului de curs!
 A4. Frecvenţa obligatorie la orele de aplicaţii,

parcurgerea exemplelor prezentate şi rezolvarea

temelor de casă primite!