GEOMETRIA DIFERENŢIALĂ A SUPRAFEŢELOR

ALGEBRĂ
CURSUL 14

Am văzut până acum că putem avea suprafeţe generate de ecuaţii polinomiale de
gradul al doilea ı̂n trei variabile. În acest capitol vom generaliza noţiunile prezentate
anterior la suprafeţe arbitrare.

1. Reprezentarea analitică a unei suprafeţe

Definiţie 1.1. Se numeşte porţiune regulată de suprafaţă o mulţime de puncte
din spaţiu ale că ror coordonate faţu a de un reper de coordonate cartezian ortonor-
mat satisfac una dintre următoarele ecuaţii:
• F1 (x, y, z) = 0 (reprezentare implicită)
• z = f (x, y), (x, y) ∈ ∆ ⊆ R2 (reprezentare explicită)
• x = f1 (u, v), y = f2 (u, v), z = f3 (u, v), (u, v) ∈ ∆ ⊆ R2 (reprezentare para-
metrică)
unde F1 , f, f1 , f2 , f3 ı̂ndeplinesc următoarele condiţii:
− sunt funcţii reale şi continue;
− stabilesc o corespondenţă biunivocă şi bicontinuă ı̂ntre punctele porţiunii de
suprafaţă şi perechile ordonate (u, v) ∈ ∆;
− admit derivate de ordinul ı̂ntâi continue, nu toate nule;
(f1 , f2 ) (f2 , f3 ) (f3 , f1 )
− cel puţin unul dintre determinanţii funcţionali , , este
(u, v) (u, v) (u, v)
nenul.
Toate cuadricele sunt exemple de suprafeţe, dar ele nu sunt singurele suprafeţe ce
pot fi considerate.
Exemplu 1. Considerăm suprafaţa descrisă prin ecuaţia implicită
z = 1 + sin(x − y), (x, y) ∈ R2 .
Reprezentarea grafică a acestei suprafeţe este cea din următoarea figură:

Exemplu 2. Considerăm suprafaţa descrisă prin ecuaţiile parametrice

  v u
 x = 1 + cos cos u
2 2



  v u
y = 1 + cos sin u ,
 2 2
z = v sin u



2 2

1
unde 0 ≤ u ≤ 2π şi −1 ≤ v ≤ 1. Această suprafaţă se numeşte banda lui Möbius,
iar reprezentarea sa grafică este cea din următoarea figură:

Condiţiile impuse ı̂n definiţie pentru funcţii se numesc condiţii de regularitate.

Un punct M0 al unei suprafeţe care verifică condiţiile de regularitate se numeşte
punct regulat pentru suprafaţa dată. Dacă cel puţin una dintre condiţii nu este
ı̂ndeplinită ı̂n M0 , atunci M0 se numeşte punct singular.
Exemplu 3. Fie suprafaţa

x = u + 2v

Σ : y = u − 2v , (u, v) ∈ R2 .

z = uv

a) Să se afle coordonatele carteziene ale punctelor M1 (u = 2, v = −1) şi M2 (u =

−1, v = 2).
b) Să se verifice dacă punctele M3 (5, 1, 3) şi M4 (1, 2, −3) aparţin suprafeţei.
c) Să se determine reprezentarea implicită a suprafeţei.
Soluţie. a) Pentru fiecare dintre cele două puncte, ı̂nlocuim valorile lui u şi v ı̂n
ecuaţiile suprafeţei. Astfel, pentru M1 avem u = 2 şi v = −1, deci x = 2 + 2 · (−1) =
0, y = 2 − 2 · (−1) = 4 şi z = 2 · (−1) = −2. Prin urmare M1 (0, 4, −2). În mod
asemănător obţinem pentru M2 că x = 3, y = −5 şi z = −2, deci M2 (3, −5, −2).

2
 b) Pentru M3 avem x = 5, y = 1, z = 3, deci trebuie să rezolvăm sistemul

u + 2v = 5

u − 2v = 1 .

uv = 3.

Acest sistem are soluţia u = 3 şi v = 1, deci punctul M3 se află pe suprafaţa Σ.

Pentru M4 avem x = 1, y = 2, z = −3, deci trebuie să rezolvăm sistemul

u + 2v = 1

u − 2v = 2 .

uv = −3.

Acest sistem este incompatibil, deci punctul M4 nu se află pe suprafaţa Σ.

c) Exprimăm u şi v ı̂n funcţie de x, y şi z. Adunând primele două ecuaţii obţinem
x+y x−y
2u = x + y, deci u = . Din prima ecuaţie, obţinem atunci că v = .
2 4
Ultima ecuaţie devine
x2 − y 2
z = uv = .
8
Suprafaţa are reprezentarea implicită
x2 − y 2 − 8z = 0
şi din punct de vedere geometric este un paraboloid hiperbolic:


Vectorial, o suprafaţă este dată prin funcţia vectorială
r := r(u, v) = f1 (u, v)ī + f2 (u, v)j̄ + f3 (u, v)k̄.
Definiţie 1.2. Se numeşte curbă coordonată de tipul u o curbă Γu trasată de
suprafaţa Σ, Γu ⊆ Σ, a cărei ecuaţie vectorială este
r = r(u, v0 ), (u, v0 ) ∈ ∆ ⊆ R2 ,
unde u este variabil şi v0 este constant.

3
Definiţie 1.3. Se numeşte curbă coordonată de tipul v o curbă Γv trasată de
suprafaţa Σ, Γv ⊆ Σ, a cărei ecuaţie vectorială este
r = r(u0 , v), (u0 , v) ∈ ∆ ⊆ R2 ,
unde v este variabil şi u0 este constant.
Curbele coordonate sau parametrice ale unei suprafeţe formează o reţea de curbe,
vectorii tangenţi la curbele fiecărei familii fiind
r0u = x0u ī + yu0 j̄ + zu0 k̄
şi
r0v = x0v ī + yv0 j̄ + zv0 k̄,
 
0 ∂x
respectiv am utilizat aici notaţia xu = . Prin orice punct regulat al suprafeţei
∂u
Σ trece o singură curbă din fiecare familie.
Un vector normal la suprafaţa Σ ı̂ntr-un punct regulat al său este n = r0u ×r0v .
Într-un punct singular, r0u × r0v = 0.

2. Planul tangent şi normala la suprafaţă ı̂ntr-un punct

Fie Σ o suprafaţă regulată descrisă prin ecuaţiile parametrice

x = f1 (u, v)

y = f2 (u, v) , (u, v) ∈ ∆ ⊆ R2

z = f (u, v)
3

şi M0 (x0 , y0 , z0 ) sau M0 (u = u0 , v = v0 ) un punct regulat de pe suprafaţa Σ.

Definiţie 2.1. Ecuaţiile normalei n la suprafaţa Σ ı̂n M0 sunt
x − x0 y − y0 z − z0
= = ,
A B C
(y, z) (z, x) (x, y)
unde n = (A, B, C) şi A = ,B= ,C= sunt calculaţi ı̂n u = u0 şi
(u, v) (u, v) (u, v)
v = v0 .
Ecuaţia planului tangent la suprafaţa Σ ı̂n punctul M0 este
A(x − x0 ) + B(y − y0 ) + C(z − z0 ) = 0
sau
x − x0 y − y0 z − z0
∂x ∂y ∂z
(M0 ) (M0 ) (M0 ) = 0
∂u ∂u ∂u
∂x ∂y ∂z
(M0 ) (M0 ) (M0 )
∂v ∂v ∂v

4
Exemplu 4. Fie suprafaţa

x = u + 2v

Σ : y = u − 2v .

z = uv

Să se determine ecuaţiile normalei şi planului tangent ı̂n punctul M0 (u = 2, v = 3).
Soluţie. Putem determina vectorul normal la suprafaţă ı̂n două moduri.
Prima metodă: Suprafaţa poate fi descrisă prin funcţia vectorială:
r = (u + 2v)ī + (u − 2v)j̄ + uv k̄.
Atunci normala la suprafaţă ı̂ntr-un punct regulat este, conform secţiunii anterioare
n = r0u × r0v unde, ı̂n cazul nostru,
r0 = ī + j +¯ v k̄
u

şi
r0v = 2ī − 2j̄ + uk̄.
Prin urmare,
ī j̄ k̄
n= r0u × r0v = 1 1 v = (u + 2v)ī + (2v − u)j̄ − 4k̄.
2 −2 u
În punctul M0 (u = 2, v = 3), normala este n = (8, 4, −4), ecuaţiile normalei ı̂n
punctul M0 sunt
x−8 y+4 z−6
= = ,
8 4 −4
iar ecuaţia planului tangent este
8(x − 8) + 4(y + 4) − 4(z − 6) = 0,
mai exact
8x + 4y − 4z − 24 = 0
echivalent cu
2x + y − z − 6 = 0.
Metoda a doua: Pentru determinarea vectorului normal la suprafaţă, folosim for-
mulele din definiţie.
∂y ∂y
(y, z) 1 −2
= ∂u ∂v = = u + 2v,
(u, v) ∂z ∂z v u
∂u ∂v
prin urmare A = 8.
∂z ∂z
(z, x) v u
= ∂u ∂v = = 2v − u,
(u, v) ∂x ∂x 1 2
∂u ∂v

5
prin urmare B = 4.
∂x ∂x
(x, y) ∂v = 1 2 = −4,
= ∂u
(u, v) ∂y ∂y 1 −2
∂u ∂v
deci C = −4.
Normala la suprafaţă ı̂n punctul M0 (u = 2, v = 3) este n = (8, 4, −4). Ecuaţiile
normalei ı̂n punctul M0 şi ecuaţia planului tangent pot fi acum uşor determinate. 

Figure 1. Planul tangent şi normala la suprafaţă ı̂n punctul M0 .

Presupunem acum că suprafaţa regulată Σ are reprezentarea implicită F (x, y, z) =

0 şi fie M0 (x0 , y0 , z0 ) un punct regulat de pe suprafaţă.

Definiţie 2.2. Ecuaţiile normalei la suprafaţa Σ ı̂n punctul M0 sunt

x − x0 y − y0 z − z0
0
= 0 = 0 ,
Fx (M0 ) Fy (M0 ) Fz (M0 )
iar ecuaţia planului tangent la suprafaţa Σ ı̂n M0 este
Fx0 (M0 )(x − x0 ) + Fy0 (M0 )(y − y0 ) + Fz0 (M0 )(z − z0 ) = 0.
Exemplu 5. Fie suprafaţa
Σ : x2 + 2xy + y 2 + 4xz + z 2 + 2x + 4y − 6z + 8 = 0.
Să se determine ecuaţiile normalei şi planului tangent ı̂n punctul M0 (4, −4, 0).
Soluţie. Calculăm derivatele parţiale ale funcţiei F şi valorile acestora ı̂n M0 . Deoarece
Fx0 = 2x + 2y + 4z + 2, Fy0 = 2x + 2y + 4 şi Fz0 = 4x + 2z − 6
avem
Fx0 (M0 ) = 2, Fy0 (M0 ) = 4 şi Fz0 (M0 ) = 10.

6
Prn urmare, vectorul normal la suprafaţă ı̂n M0 este n = (2, 4, 10), ecuaţiile normalei
la suprafaţă ı̂n punctul M0 sunt
x−4 y+4 z
= = .
2 4 10
Ecuaţia planului tangent la suprafaţa Σ ı̂n punctul M0 este
2(x − 4) + 4(y + 4) + 10z = 0,
echivalent cu
2x + 4y + 10z + 8 = 0
sau, simplificând, obţinem
x + 2y + 5z + 4 = 0.


Figure 2. Suprafaţa Σ (hiperboloid cu două pânze), planul tangent

şi normala la suprafaţă ı̂n punctul M0 .

3. Prima şi a doua formă fundamentală. Elementul de arie

Presupunem pentru ı̂nceput că suprafaţa Σ este dată sub formă parametrică

x = f1 (u, v)

y = f2 (u, v) , (u, v) ∈ ∆ ⊆ R2 ,

z = f (u, v)
3

şi fie funcţia vectorială

r = r(u, v) = f1 (u, v)ī + f2 (u, v)j̄ + f1 (u, v)k̄.
Definim
E = hr0u , r0u i = (x0u )2 + (yu0 )2 + (zu0 )2 ,
F = hr0u , r0v i = x0u x0v + yu0 yv0 + zu0 zv0 ,
G = hr0v , r0v i = (x0v )2 + (yv0 )2 + (zv0 )2 ,

7
 ∂r ∂r
unde r0u = şi r0v = .
∂u ∂v
Definiţie 3.1. Elementul de arie pe suprafaţa Σ are expresia
√
dσ = EG − F 2 dudv,
iar prima formă fundamentală este
d2 s = E(du)2 + 2F dudv + G(dv)2 .
Exemplu 6. Să se scrie prima formă fundamentală şi elementul de arie pentru
suprafaţa Σ dată prin ecuaţiile parametrice
x = u + v, y = u − 2v, z = uv, u, v ∈ R.
Soluţie. Suprafaţa poate fi descrisă prin funcţia vectorială
r = r(u, v) = (u + v)ī + (u − 2v)j̄ + (uv)k̄,
prin urmare, derivatele parţiale sunt
r0u = ī + j̄ + v k̄
şi
r0v = ī − 2j̄ + uk̄.
Atunci
E = hr0u , r0u i = 2 + v 2 ,
F = hr0u , r0v i = uv − 1
şi
G = hr0v , r0v i = 5 + u2 .
Folosind formulele din Definiţia 3.4, obţinem că prima formă fundamentală este
d2 s = E(du)2 + 2F dudv + G(dv)2 =
= (2 + v 2 )(du)2 + 2(uv − 1)dudv + (5 + u2 )(dv)2 ,
iar elementul de arie este
√ p
dσ = EG − F 2 dudv = (2 + v 2 )(5 + u2 ) − (uv − 1)2 dudv =
√
= 11 + 2u2 + 5v 2 + 2uvdudv

Putem calcula acum şi aria suprafeţei Σ:
Definiţie 3.2. Fie Σ o suprafaţă regulată. Aria suprafeţei Σ este a
ZZ ZZ √
AΣ = dσ = EG − F 2 dudv,
Σ ∆
2
unde (u, v) ∈ ∆ ⊆ R .

8
 Pentru suprafaţă Σ descrisă prin ecuaţiile parametrice, considerăm
L = hr00uu , ni, M = hr00uv , ni, N = hr00vv , ni,
∂ 2 r 00 ∂ 2r ∂ 2r r0u × r0v
unde r00uu = , ruv = , r 00
vv = , iar n = este versorul normalei
∂u2 ∂u∂v ∂v 2 kr0u × r0v k
la suprafaţă.
Definiţie 3.3. A doua formă fundamentală a suprafeţei Σ este
hn, d2 ri = L(du)2 + 2M dudv + N (dv)2 .
Exemplu 7. Considerăm suprafaţa din exemplul anterior:
x = u + v, y = u − 2v, z = uv, u, v ∈ R.
Să se scrie a doua formă fundamentală.
Soluţie. Conform notaţiilor din exemplul precedent, avem
r00uu = 0, r00vv = 0 şi r00uv = k̄.
Deoarece
r0u = ī + j̄ + v k̄
şi
r0v = ī − 2j̄ + uk̄,
avem
ī j̄ k̄
r0u × r0v = 1 1 v = (u + 2v)ī + (v − u)j̄ − 3k̄,
1 −2 u
deci
√
kr0u × r0v k = 2u2 + 2uv + 5v 2 + 9,
iar versorul normalei este
1
n= √ ((u + 2v)ī + (v − u)j̄ − 3k̄).
2u2 + 2uv + 5v 2 + 9
Obţinem că
L = hr00uu , ni = 0,
−3
M = hr00uv , ni = √
2u + 2uv + 5v 2 + 9
2

N = hr00vv , ni = 0.
Prin urmare, a doua formă fundamentală este
−6
hn, d2 ri = √ dudv
2u2 + 2uv + 5v 2 + 9


9
 Presupunem acum că suprafaţa Σ este descrisă prin ecuaţia explicită z = f (x, y).
∂z ∂z
Notăm p = zx0 = şi q = zy0 = . Atunci fie
∂x ∂y

2
E = 1 + p

F = pq
G = 1 + q 2 .


Definiţie 3.4. Elementul de arie pe suprafaţa Σ are expresia

√
dσ = EG − F 2 dxdy,
iar prima formă fundamentală este
d2 s = E(dx)2 + 2F dxdy + G(dy)2 .
Exemplu 8. Să se scrie prima formă fundamentală şi elementul de arie pentru
suprafaţa Σ dată prin ecuaţia
x + 2y − z 3 = 0
Soluţie. Conform notaţiilor anterioare, p = zx0 , prin urmare, derivând ı̂n raport cu
x ecuaţia x + 2y − z 3 = 0 obţinem
1 − 3z 2 zx0 = 0,
deci
1
p = zx0 = .
3z 2
Analog, derivând ı̂n raport cu y, obţinem
2 − 3z 2 zy0 = 0,
deci
2
q = zx0 = .
3z 2
Prin urmare,
1


 E = 1 + p2 = 1 + 4


 9z
2

F = pq = 4 .

 9z
G = 1 + q 2 = 1 + 4



9z 4
Prima formă fundamentală este
   
1 4 4
d s = 1 + 4 (dx) + 4 dxdy + 1 + 4 (dy)2 ,
2 2
9z 9z 9z
iar elementul de arie este
√
r
5
dσ = EG − F 2 dxdy = 1+ dxdy.
9z 4


10
Definiţie 3.5. Curbura Gauss a suprafeţei Σ este:
LN − M 2
K= ,
EG − F 2
unde
E = hr0u , r0u i = (x0u )2 + (yu0 )2 + (zu0 )2 ,
F = hr0u , r0v i = x0u x0v + yu0 yv0 + zu0 zv0 ,
G = hr0v , r0v i = (x0v )2 + (yv0 )2 + (zv0 )2 ,
L = hr00uu , ni, M = hr00uv , ni, N = hr00vv , ni,
∂ 2 r 00 ∂ 2r ∂ 2r r0u × r0v
unde r00uu = , r = , r00
= , iar n =
∂u2 uv ∂u∂v vv ∂v 2 kr0u × r0v k
Exemplu 9. Să se calculeze curbura suprafeţei:
Σ : x = u cos v, y = u sin v, z = u + v.
Soluţie: Avem
r = (u cos v, u sin v, u + v), r0u = (cos v, sin v, 1), r0v = (−u sin v, u cos v, 1)
r00uu = (0, 0, 0), r00uv = (− sin v, cos v, 0), r00vv = (−u cos v, −u sin v, 0)

E = hr0u , r0u i = cos2 v + sin2 v + 1 = 2,

F = hr0u , r0v i = −u sin v cos v + u sin v cos v + 1 = 1,
G = hr0v , r0v i = u2 sin2 v + u2 cos2 v + 1 = u2 + 1,
r0 × r0v 1
n = 0u 0
=√ (sin v − u cos v, −u sin v − cos v, u)
kru × rv k 2u2 + 1
1
L = hr00uu , ni = √ · (0 + 0 + 0) = 0
2u2 + 1
1
M = hr00uv , ni = √ · cos 2v
2u2 + 1
1
N = hr00vv , ni = √ · u2
2
2u + 1
Obţinem
LN − M 2 cos 2v
K= 2
= 3
EG − F (2u2 + 1) 2


Exemplu 10. Sfera

x = R cos u sin v
Σ : y = R sin u sin v (u, v) ∈ [0, 2π] × [0, π]
 z = R cos v,

are curbură constantă pozitivă:

1
K=
R2

11
 Figure 3. Suprafaţa Σ (0 ≤ u ≤ 2, 0 ≤ v ≤ 2π).

Exemplu 11. Pseudosfera


 x = R cos u sin v,
Σ: y = R sin u sin v,
(u, v) ∈ [0, 2π] × (0, π]
z = R ln tg v2 + cos v ,


are curbură constantă negativă:

1
K=−
R2

12
 DE REŢINUT!
Fie 
x = f1 (u, v)

Σ : y = f2 (u, v) , (u, v) ∈ ∆ ⊆ R2 ,

z = f (u, v)
3

r = r(u, v) = f1 (u, v)ī + f2 (u, v)j̄ + f1 (u, v)k̄

şi M0 (u = u0 , v = v0 ) ∈ Σ un punct regulat de pe suprafaţă.
Definim

(y, z) (z, x) (x, y)

 A= , B= , C= calculaţi ı̂n u = u0 , v = v0 ,
(u, v) (u, v) (u, v)




E = hr0u , r0u i = (x0u )2 + (yu0 )2 + (zu0 )2 ,




F = hr0 , r0 i = x0 x0 + y 0 y 0 + z 0 z 0 ,

u v u v u v u v
0 0 0 2 0 2 0 2

 G = hr ,
v v r i = (x v ) + (y v ) + (z v) ,
0 0
r × rv


n = 0u



kru × r0v k




L = hr00uu , ni, M = hr00uv , ni, N = hr00vv , ni.


Atunci
x − x0 y − y0 z − z0
• Ecuaţiile normalei ı̂n M0 sunt = = .
A B C
• Ecuaţia planului tangent la Σ ı̂n M0 este
A(x − x0 ) + B(y − y0 ) + C(z − z0 ) = 0
sau
x − x0 y − y0 z − z0
∂x ∂y ∂z
(M0 ) (M0 ) (M0 ) = 0.
∂u ∂u ∂u
∂x ∂y ∂z
(M0 ) (M0 ) (M0 )
∂v ∂v ∂v
 DE REŢINUT!
√
• Elementul de arie este σ = EG − F 2 dudv.
• Prima formă fundamentală este
d2 s = E(du)2 + 2F dudv + G(dv)2 .
• A doua formă fundamentală este
hn, d2 ri = L(du)2 + 2M dudv + N (dv)2 .
• Curbura Gauss a suprafeţei Σ este:
LN − M 2
K= ,
EG − F 2
Fie Σ : F (x, y, z) = 0 şi fie M0 (x0 , y0 , z0 ) un punct regulat de pe
suprafaţă.
Definim 
∂z

 p = zx0 =
∂x




 ∂z
q = zy0 =


∂y
E = 1 + p 2



F = pq




G = 1 + q 2 .


Atunci
• Ecuaţiile normalei ı̂n M0 sunt
x − x0 y − y0 z − z0
0
= 0 = 0 .
Fx (M0 ) Fy (M0 ) Fz (M0 )
• Ecuaţia planului tangent la Σ ı̂n M0 este
Fx0 (M0 )(x − x0 ) + Fy0 (M0 )(y − y0 ) + Fz0 (M0 )(z − z0 ) = 0.
√
• Elementul de arie este dσ = EG − F 2 dxdy.
• Prima formă fundamentală este
d2 s = E(dx)2 + 2F dxdy + G(dy)2 .