METODA PARAMETRILOR INIŢIALI

13.1. ASPECTE GENERALE

Metoda parametrilor iniţiali, sau metoda parametrilor în origine, este o
metodă pentru calculul deplasărilor şi rotirilor punctelor de pe o bară dreaptă.
În ansamblul metodelor pentru calculul deplasărilor şi rotirilor, metoda
parametrilor iniţiali este o metodă analitică de calcul care oferă funcţiile
deplasărilor şi rotirilor, în comparaţie cu metodele energetice (metoda Mohr-
Maxwell, metoda Castigliano), care oferă valori punctuale ale acestora.
Metoda parametrilor iniţiali prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje
dintre care sunt amintite următoarele.

Avantaje Dezavantaje
Sunt obţinute funcţii ale deplasărilor, Este aparent mai complicată decât
respectiv ale rotirilor pentru întreaga metoda Mohr-Maxwell, afirmaţie
bară, deci dând valori coordonatei x adevărată numai pentru probleme
pot fi obţinute valorile deplasării şi a foarte simple.
rotirii pentru orice punct de pe bară.
Permite deci trasarea prin puncte a
formei deformate a fibrei neutre.

Rezolvă în mod implicit problemele Trebuie cunoscute aspectele

static nedeterminate. particulare ale acestei metode care
necesită:
• scrierea legilor de variaţie pentru
forţe tăietoare şi moment
încovoietor;
• integrarea legile de variaţie
anterioare;
• identificarea condiţii la limită;
• rezolvarea sistemului de ecuaţii;
• verificarea rezultatelor;
• calculul deplasărilor într-un număr de
puncte suficient de mare pentru a
trasa forma fibrei neutre deformate.
Se observă faptul că deşi este bine
etapizată, metoda este în anumite
situaţii laborioasă.

Poate fi uşor elaborată o metodologie

generală de rezolvare.
10 REZISTENŢA MATERIALELOR - CURS ŞI APLICAŢII

Poate fi aplicată pentru bare care au

caracteristici geometrice şi fizice
diferite de la interval la interval. Mai
mult, metoda se poate aplica şi în cazul
în care caracteristicile geometrice
variază după o funcţie dată.

Poate fi algoritmizată şi implementată

pentru o structură particulară, deci
poate fi folosită ca metodă pentru
modelarea analitică a structurilor (de
exemplu pentru un corp de navă []).

Poate fi generalizată algoritmic pentru

structuri tridimensionale (de exemplu
pentru un cot de arbore cotit []).

13.2. PRINCIPIUL METODEI

După cum a fost prezentat în capitolul dedicat studiului solicitării de
încovoiere, între fibra medie nedeformată şi cea deformată apar deplasări
denumite săgeţi. În figura 13.1 pot fi observate deplasările uZ şi uY cât şi rotirile
ϕ XOZ , respectiv ϕ XOY .

Figura 13.1 – Deplasări şi rotiri ale unei bare drepte

Relaţiile generale care descriu ecuaţia fibrei medii deformate sunt:

 d 2 u Z ( x) dϕ XOZ ( x) 1
 2
= =− ⋅ M Y ( x)
 dx dx E ⋅ IY
 (13.1)
 d 2 uY ( x) dϕ XOY ( x) 1
 2
= =+ ⋅ M Z ( x)
 dx dx E ⋅ IZ
Analizând relaţiile diferenţiale anterioare rezultă că dacă acestea sunt
integrate, pot fi obţinute ecuaţiile rotirii şi ale deplasării. Ideea de a integra o relaţie
diferenţială nu este nouă, pentru intervalul i − j fiind valabile relaţiile:
 METODA PARAMETRILOR INIŢIALI 11

 dTZ ij (x )
 p Z ij ( x ) = (− 1) ⋅ semn ⋅
dx (13.2).
 dM Y ij ( x )
 T ( x ) = semn ⋅
 Z ij dx
dM Y ij ( x )
Astfel, relaţia TZ ij ( x ) = semn ⋅ a fost folosită atât ca relaţie de verificare a
dx
corectitudinii legilor de variaţie pentru TZ ij ( x ) şi M Y ij ( x ) cât şi ca metodă pentru
determinarea valorilor momentului încovoietor la capătul “ j ” prin metoda integrării
grafice, cu ajutorul relaţiei:
M Yi ij = M Yj ij + semn ⋅ ARIATZ ij (13.3).
În continuare, din ansamblul relaţiilor (13.1) vom păstra numai relaţia
d 2u Z ( x) dϕ XOZ ( x) 1
2
= =− ⋅ M Y ( x) (13.4).
dx dx E ⋅ IY
Pentru planul XOY pot fi folosite direct rezultatele deduse în continuare.
Prin integrare, rezultă
d u Z ( x)  1 
= ϕ XOZ ( x) = ϕ XOZ 1 + ∫ − ⋅ M Y ( x) (13.5).
dx 123  E ⋅ I Y 
constantă
de
integrare

După cea de a doua operaţie de integrare, rezultă

  1 
u Z ( x) = u Z 1 + ϕ XOZ 1 ⋅ x + ∫ ∫ − ⋅ M Y ( x)  (13.6).
{ 123   E ⋅ IY 
constantă constantă
de de
integrare integrare

Constantele de integrare reprezintă unele dintre necunoscutele problemei şi

se vor determina punând condiţii la limită, în funcţie de problema concretă care
trebuie rezolvată.

13.3. EXEMPLU DE CALCUL PENTRU UN CAZ

GENERAL DE ÎNCĂRCARE
Se consideră bara din figura de mai jos, de secţiune constantă, încărcată
cu toate categoriile de încărcări mecanice: moment concentrat, forţă concentrată,
forţă distribuită. În mod evident funcţiile forţei tăietoare şi a momentului încovoietor
vor conţine toate aceste categorii de încărcări.

Figura 13.2 – Bară dreaptă încărcată cu moment concentrat,

forţă concentrată şi forţă distribuită
12 REZISTENŢA MATERIALELOR - CURS ŞI APLICAŢII

Pentru a rezolva o problemă cu ajutorul metodei parametrilor iniţiali trebuie

respectate o serie de etape de calcul.

Etapa I – Ecuaţiile de variaţie ale eforturilor

Pentru a avea o formă unică pentru ecuaţia forţei tăietoare, respectiv a

momentului încovoietor, se vor scrie aceste ecuaţii în intervalul limită din dreapta,
în secţiunea definită de coordonata x , conform figurii de mai jos. Datorită faptului
că forţa distribuită acţionează numai pe intervalul 4-5, se foloseşte artificiul din
figura următoare.

Figura 13.3 – Schemă de calcul

Pe intervalele care urmează intervalului 4-5 este plasată o forţă distribuită p

orientată de sus în jos şi o forţă distribuită p poziţionată de jos în sus. În mod
evident, cele două forţe se anulează ca efecte asupra structurii. Acest artificiu
permite introducerea în legea de variaţie a forţei tăietoare, respectiv a momentului
încovoietor, a unui termen pentru forţa distribuită p orientată de sus în jos şi a
unui alt termen pentru forţa distribuită p orientată de jos în sus.
În plus, funcţia forţei tăietoare trebuie să ia în considerare reacţiunea V1 iar
funcţia momentului încovoietor ţine cont de momentul din încastrare, M 1 .
Cu aceste observaţii, funcţia forţei tăietoare este:
TZ ( x ) = V1 ⋅ H ( x ) + (− F3 ) ⋅ H ( x − x3 ) + (− p ) ⋅ ( x − x4 ) ⋅ H ( x − x4 ) + p ⋅ ( x − x5 ) ⋅ H (x − x5 ) (13.7)
unde H (x ) reprezintă funcţia treaptă unitate a lui Heaviside şi are forma:
 0, x < x j
 1
H (x − x j ) = + , x = x j , ∀x j (13.8).
 2
 + 1, x > x j

Figura 13.4 – Variaţia funcţiei treaptă unitate a lui Heaviside, H(x-xj)

 METODA PARAMETRILOR INIŢIALI 13

Integrarea pe intervale a acestei funcţii se face pe baza relaţiei:

H (x − x j ) dx dx dx L dx dx dx=
(x − xj )
n

⋅ H (x − x j )
∫∫∫4L
1 2∫∫∫
43 144424443 n!
(13.9).
n× n×

Pentru fiecare interval funcţia treaptă unitate are următoarele valori:

Nr
Crt
Interval x ∈K H ( x ) = K H ( x − x2 ) = K H ( x − x3 ) = K H ( x − x4 ) = K H ( x − x5 ) = K
1. 1-2 x ∈ (0, x2 ) H ( x ) = 1 H (x − x2 ) = 0 H ( x − x3 ) = 0 H (x − x4 ) = 0 H ( x − x5 ) = 0
2. 2-3 x ∈ ( x2 , x3 ) H ( x ) = 1 H ( x − x2 ) = 1 H ( x − x3 ) = 0 H (x − x4 ) = 0 H ( x − x5 ) = 0
3. 3-4 x ∈ ( x3 , x4 ) H ( x ) = 1 H ( x − x2 ) = 1 H ( x − x3 ) = 1 H (x − x4 ) = 0 H ( x − x5 ) = 0
4. 4-5 x ∈ ( x4 , x5 ) H ( x ) = 1 H ( x − x2 ) = 1 H ( x − x3 ) = 1 H ( x − x4 ) = 1 H ( x − x5 ) = 0
5. 5-6 x ∈ ( x5 , x6 ) H ( x ) = 1 H ( x − x2 ) = 1 H ( x − x3 ) = 1 H ( x − x4 ) = 1 H ( x − x5 ) = 1

Funcţia momentului încovoietor este:

M Y ( x ) = M 1 ⋅ H ( x ) + V1 ⋅ x ⋅ H ( x ) + M 2 ⋅ H ( x − x2 ) + (− F3 ) ⋅ ( x − x3 ) ⋅ H ( x − x3 ) +
( x − x4 )
2
( x − x5 )
2 (13.10).
+ (− p ) ⋅ ⋅ H ( x − x4 ) + p ⋅ ⋅ H ( x − x5 )
2 2
dM Y ( x )
Ca verificare se observă faptul că este respectată relaţia TZ ( x ) = .
dx

Etapa a II-a - Ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate

Ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate pentru o bară de secţiune

constantă are forma:
2
(E ⋅ IY ) ⋅ d uZ 2( x) = (E ⋅ IY ) dϕ XOZ ( x) = − M Y ( x) (13.11)
dx dx
în acest caz rezultă
2
(E ⋅ IY ) ⋅ d u Z 2( x) = (E ⋅ IY ) dϕ XOZ ( x) = − M 1 ⋅ H (x ) − V1 ⋅ x ⋅ H (x ) − M 2 ⋅ H (x − x2 ) +
dx dx
2 2
(13.12).
+ F3 ⋅ ( x − x3 ) ⋅ H ( x − x3 ) + p ⋅
( x − x4 )
⋅ H ( x − x4 ) − p ⋅
( x − x5 )
⋅ H ( x − x5 )
2 2

Etapa a III-a - Integrarea ecuaţiei diferenţiale a fibrei medii deformate

Integrăm această ecuaţie diferenţială şi rezultă ecuaţia rotirii:

constantă de
integrare
678
(E ⋅ IY ) ⋅ d uZ ( x) = (E ⋅ IY ) ⋅ ϕ XOZ ( x) = (E ⋅ IY ) ⋅ ϕ XOZ 1 ⋅ H (x ) −
dx
x2
− M 1 ⋅ x ⋅ H ( x ) − V1 ⋅ ⋅ H ( x ) − M 2 ⋅ ( x − x2 ) ⋅ H ( x − x2 ) + (13.13).
2
2 3 3
+ F3 ⋅
( x − x3 )
⋅ H ( x − x3 ) + p ⋅
( x − x4 )
⋅ H ( x − x4 ) − p ⋅
( x − x5 )
⋅ H ( x − x5 )
2 6 6
Integrăm ecuaţia rotirii şi rezultă ecuaţia deplasării:
14 REZISTENŢA MATERIALELOR - CURS ŞI APLICAŢII

constantă de constantă de
integrare integrare
} 678
( E ⋅ I Y ) ⋅ u Z ( x ) = (E ⋅ I Y ) ⋅ u Z 1 ⋅ H ( x ) + (E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ XOZ 1 ⋅ x ⋅ H ( x ) −
2
x2 x3
− M 1 ⋅ ⋅ H ( x ) − V1 ⋅ ⋅ H ( x ) − M 2 ⋅
( x − x2 ) ⋅ H ( x − x ) + (13.14).
2
2 6 2

+ F3 ⋅
(x − x3 )3 ⋅ H (x − x ) + p ⋅ (x − x4 )4 ⋅ H (x − x ) − p ⋅ (x − x5 )4 ⋅ H (x − x )
3 4 5
6 24 24

Etapa a IV-a - Condiţii la limită

În ecuaţiile (6) şi (7) apar următoarele necunoscute uZ 1 , ϕ XOZ 1 , V1 , M 1 . Sunt

deci necesare 4 condiţii la limită pentru a obţine un sistem de 4 ecuaţii cu 4
necunoscute.
Condiţiile la limită care se pun pentru determinarea necunoscutelor sunt:
1. La extremitatea din stânga este o încastrare, deci conform figurii 13.6,
deplasarea u Z este nulă. Condiţia este: u Z ( x = 0 ) = 0 . Înlocuind x = 0 în
ecuaţia deplasării (13.14), rezultă uZ 1 = 0 .
2. La extremitatea din stânga este o încastrare. Din figura 13.6 se observă că
într-o vecinătate a încastrării fibra medie deformată este tangentă la fibra
medie nedeformată. Rezultă că în încastrare ϕ XOZ rotirea este nulă. Deci
condiţia este: ϕ XOZ ( x = 0) = 0 . Înlocuind x = 0 în ecuaţia rotirii (13.13),
rezultă ϕ XOZ 1 = 0 .
3. La extremitatea din dreapta acţionează forţa F6 . Pentru a evalua valoarea
+ Efort
forţei tăietoare corespunzătoare, se foloseşte convenţia , conform
+ Axă
figurii 13.5. Se observă că forţa F6 este orientată în sensul convenţional
pozitiv, deci TZ 6 = + F6 . Deci condiţia este: TZ ( x = x6 ) = + F6 . Înlocuind x = x6
în ecuaţia forţei tăietoare (13.7), rezultă
TZ ( x = x6 ) = V1 − F3 − p ⋅ ( x6 − x4 ) + p ⋅ ( x6 − x5 ) = + F6
deci V1 = F3 + p ⋅ ( x5 − x4 ) + F6 .
4. La extremitatea din dreapta acţionează momentul M 6 . Pentru a evalua
valoarea momentului încovoietor în acest capăt de bară, se foloseşte
+ Efort
convenţia , conform figurii 13.5. Se observă că momentul M 6 este
+ Axă
orientat în sensul convenţional pozitiv, deci M Y 6 = + M 6 . Deci condiţia este:
M Y ( x = x6 ) = + M 6 . Înlocuind x = x6 în ecuaţia momentului încovoietor
(13.10), rezultă
(x − x )2 (x − x )2
M Y ( x = x6 ) = M 1 + V1 ⋅ x6 + M 2 − F3 ⋅ ( x6 − x3 ) − p ⋅ 6 4 + p ⋅ 6 5 = M 6
2 2
deci
p
M 1 = −V1 ⋅ x6 − M 2 + F3 ⋅ ( x6 − x3 ) + ⋅ (x5 − x4 ) ⋅ (2 ⋅ x6 − x5 − x4 ) + M 6 ,
2
unde necunoscuta V1 a fost determinată anterior.
 METODA PARAMETRILOR INIŢIALI 15

Etapa a V-a - Rezolvarea sistemului de ecuaţii

Există situaţii în care necunoscutele nu pot fi determinte decât dacă se

rezolvă un sistem de ecuaţii rezultat prin punerea condiţiilor la limită. Nu este cazul
problemei de faţă în care necunoscutele au fost determinate individual, pe baza
unor condiţii distincte.

Etapa a VI-a - Relaţiile de variaţie ale eforturilor, rotirii şi deplasării

După determinarea necunoscutelor se scriu relaţiile de variaţie pentru forţă

tăietoare TZ ( x ) , moment încovoietor M Y ( x ) , rotire ϕ XOZ ( x ) şi deplasare u Z ( x ) .

Etapa a VII-a - Determinarea valorilor extreme ale deplasării

Ţinând cont de relaţia diferenţială între deplasarea u Z ( x ) şi rotirea ϕ XOZ ( x ) ,

d uZ ( x)
adică = ϕ XOZ ( x) , se observă faptul că valorile extreme ale funcţiei
dx
deplasării sunt atinse în secţiunile în care funcţia rotirii se anulează.
Aceasta înseamnă că, pentru fiecare interval i , i + 1 trebuie rezolvată
ecuaţia
i ,i +1
ϕ XOZ (x ) = 0 (13.15).
În cazul în care există soluţii, trebuie verificat dacă acestea aparţin intervalului
curent, adică dacă xi0,i+1 ∈ ( xi , xi+1 ) . Dacă este îndeplinită condiţia anterioară, atunci
se introduce soluţia xi0,i+1 , în funcţia deplasării, obţinându-se valoarea extremă
( )
uZi ,i+1 xi0,i+1 = uZi ,iextrem
+1
(13.16).

Etapa a VIII-a - Calculul deplasărilor în secţiunile caracteristice

Pentru a dispune de cât mai multe valori u Z j necesare pentru trasarea cu

precizie a formei fibrei neutre, se dau valori funcţiei uZ ( x ) . Este strict necesar
calculul unui minim de valori ale deplasării, cel puţin în secţiunile caracteristice de
pe bară.

Etapa a IX-a - Trasarea formei fibrei deformate

Trasarea formei fibrei neutre se face atât pe baza valorilor u Z j = u Z (x j ) ,

anterior calculate, cât şi ţinând cont de o serie de aspecte, dintre care pot fi
amintite următoarele:
1. într-o vecinătate a unei încastrări, fibra medie deformată este tangentă la fibra
medie nedeformată;
2. o articulaţie interioară produce o frângere a fibrei medii deformate, deoarece
rotirea din stânga articulaţiei diferă de cea din dreapta;
16 REZISTENŢA MATERIALELOR - CURS ŞI APLICAŢII

3. dacă pe un interval i , i + 1 momentul încovoietor este nul, atunci pe acest

}=0

1 MY
interval bara este dreaptă, deoarece = , deci ρ XOZ → ∞ .
ρ XOZ E ⋅ IY
Pentru desenarea formei fibrei neutre, se va folosi o reprezentare la scară a
deplasărilor, astfel încât forma acesteia să fie relevantă.

13.4. CONDIŢII LA LIMITĂ

Determinarea necunoscutelor se face pe baza condiţiilor la limită. Pentru a
ajunge la un sistem compatibil determinat, numărul de necunoscute trebuie să fie
egal cu numărul de condiţii de echilibru.
Există mai multe tipuri de condiţii la limită: condiţii de margine (pe frontieră),
condiţii pe bară (în domeniu), condiţii pentru situaţii speciale.

13.4.1 CONDIŢII DE MARGINE

În figura de mai jos sunt prezentate condiţiile care se pun la capăt de bară,
condiţii care se referă la eforturi.

a) capătul din stânga b) capătul din dreapta

Figura 13.5 – Condiţii la limită puse la capăt de bară

După cum se observă din figură, fiind o problemă legată de eforturi, trebuie
folosită convenţia de semne pentru eforturi, fără de care condiţiile pot fi puse în
mod eronat.
În figura următoare sunt prezentate principalele tipuri de rezemări,
necunoscutele pe care le introduc acestea, modul în care deformează structura în
vecinătatea rezemărilor cât şi condiţiile la limită care se pun.
 METODA PARAMETRILOR INIŢIALI 17

a) Reazem simplu b) Articulaţie c) Încastrare

Figura 13.6 – Condiţii la limită şi necunoscute introduse de rezemări

Condiţiile la limită au fost puse în ipoteza rigidităţii infinite a reazemelor cât

şi poziţiei nedeplasate a acestora.

13.4.2 CONDIŢII PE BARĂ

În zona interioară a unei bare pot fi puse mai multe tipuri de condiţii, în
funcţie de configuraţia acesteia.
După cum este prezentat în figura următoare, o bară solicitată simetric se
deformează simetric, deci în secţiunea centrală rotirea este nulă.

Figura 13.7 – O bară cu încărcare simetrică, are rotire nulă

în secţiunea centrală

În figura de mai jos se observă că în cazul unei încărcări antisimetrice, bara

se deformează antisimetric, deci în secţiunea centrală deplasarea este nulă.

Figura 13.8 – O bară cu încărcare antisimetrică, are deplasare nulă

în secţiunea centrală
18 REZISTENŢA MATERIALELOR - CURS ŞI APLICAŢII

În figura de mai jos se observă faptul că o articulaţie interioară produce o

frângere a fibrei medii deformate. Astfel, în dreptul articulaţiei apare un “colţ”, o
schimbare bruscă de pantă. Deoarece panta la stânga diferă de panta la dreapta,
rezultă că articulaţia introduce o rotire bruscă a extremităţii din dreapta în raport cu
cea din stânga.

Figura 13.9 – O articulaţie interioară produce o frângere

a fibrei medii deformate

Acest lucru este exprimat analitic prin introducerea în ecuaţia rotirii a

termenului (E ⋅ IY ) ⋅ ϕ k ⋅ H ( x − xk ) care devine nenul la trecerea pe extremitatea din
dreapta a articulaţiei.

Figura 13.10 – Condiţii la limită în cazul unui reazem intermediar

În cazul unui reazem intermediar, deplasarea este nulă iar rotirea în

dreapta reazemului este egală cu cea din stânga, deci nu apare o frângere, aşa
cum se întâmplă în cazul articulaţiei interioare.

13.4.3 CAZURI SPECIALE

Una dintre ipotezele de lucru din Rezistenţa Materialelor este că reazemele
au rigiditate infinită. Există însă cazuri speciale în care trebuie ţinut cont de
elasticitatea acestora. În această situaţie, se consideră că reazemul este susţinut
de un arc care are constanta elastică egală cu cea a rezemării reale care trebuie
modelată în acest fel.
 Studiul deplasărilor prin metoda parametrilor iniţiali 19

Aplicaţie

Să se traseze forma fibrei neutre folosind metoda parametrilor în origine

pentru bara dreaptă din figura de mai jos.

Figura 1 - Bară cu articulaţie interioară pentru care se solicită trasarea

formei fibrei neutre prin metoda parametrilor iniţiali

Rezolvare

Încastrarea din secţiunea 1 introduce două necunoscute: reacţiunea

verticală V1 şi momentul încovoietor M 1 .

Figura 2 - Schemă de calcul pentru determinarea formei fibrei neutre

prin metoda parametrilor în origine

Bara nu este solicitată de forţe distribuite, deci nu se poate scrie o ecuaţie

referitoare la acest tip de forţe.
Convenţia de semne pentru ecuaţia de forţe tăietoare TZ şi de momente
încovoietoare M Y este prezentată în figura 3.

Figura 3 - Convenţia de semne folosită pentru scrierea ecuaţiei de

forţe tăietoare TZ şi de momente încovoietoare M Y

Etapa I - Ecuaţiile de variaţie ale eforturilor

Ecuaţie de forţe tăietoare este scrisă în intervalul de la extremitatea din
dreapta şi are forma TZ ( x) = V1 ⋅ H( x) − P ⋅ H( x − a ) , unde H( x) reprezintă funcţia
treaptă unitate a lui Heaviside şi are forma:
20 Rezistenţa Materialelor - Curs şi Aplicaţii

 0, x < x j
 1
( )
H x − x j = + , x = x j , ∀ x j . (1)
 2
 + 1, x > x j
Integrarea pe intervale a acestei funcţii se face pe baza relaţiei:
n

H(x − x )
(x − x )
∫∫∫
142∫∫∫
L
43 j
144424443
dx dx dx L dx dx dx =
n!
j
(
⋅H x − xj ) (2)
n× n×

Pentru fiecare interval funcţia treaptă unitate are următoarele valori:

1. Intervalul 12 x ∈( 0, a) , H( x) = +1 , H( x − a) = 0 , H( x − 2a ) = 0
2. Intervalul 23 x ∈(a ,2a ) , H( x) = +1 , H( x − a ) = +1 , H( x − 2a ) = 0
3. Intervalul 34 x ∈(2a ,3a ) , H( x) = +1 , H( x − a ) = +1 , H ( x − 2 a ) = +1
Ecuaţia de momente încovoietoare este scrisă în intervalul de la
extremitatea din dreapta şi are forma
M Y ( x) = M 1 ⋅ x 0 ⋅ H( x) + V1 ⋅ x ⋅ H( x) − P ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) − 3Pa ⋅ H( x − a ) (3)

Etapa a II-a - Ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate

Ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate are forma:
d 2 u Z ( x) dϕ ( x)
( E ⋅ I Y ) ⋅ dx 2 = (E ⋅ I Y ) ⋅ dxY = − M Y ( x) (4)
în acest caz rezultă
d 2 u Z ( x) dϕ ( x)
(E ⋅ I Y ) ⋅ dx 2 = ( E ⋅ I Y ) ⋅ dxY = (5)
= − M 1 ⋅ x 0 ⋅ H( x) − V1 ⋅ x ⋅ H( x) + P ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) + 3Pa ⋅ H( x − a )

Etapa a III-a - Integrarea ecuaţiei diferenţiale a fibrei medii deformate

Integrăm această ecuaţie diferenţială şi rezultă ecuaţia rotirii:
du Z ( x) }
Necunoscuta

( E ⋅ I Y ) ⋅ dx = ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ Y ( x) = ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ 1 ⋅ H ( x) −

x2 ( x − a) 2
1
− M 1 ⋅ x ⋅ H( x) − V1 ⋅ ⋅ H ( x) + P ⋅ ⋅ H( x − a ) + (6)
2 2
+ 3Pa ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) + ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ
{3 ⋅ H ( x − 2a )
Necunoscuta
unde ϕ 1 reprezintă constanta de integrare. Rotirea ϕ 3 introduce un salt în ecuaţia
rotirii şi resprezintă frângerea introdusă de prezenţa articulaţiei din secţiunea 3.
Integrăm ecuaţia rotirii şi rezultă ecuaţia deplasării:
}
Necunoscuta }
Necunoscuta

( Y ) Z ( Y ) Z1
E ⋅ I ⋅ u ( x ) = E ⋅ I ⋅ u ⋅ H ( x ) + ( Y ) 1 ⋅ x ⋅ H ( x) −
E ⋅ I ⋅ ϕ
3
x2 x3 ( x − a)
− M1 ⋅ ⋅ H( x) − V1 ⋅ ⋅ H( x) + P ⋅ ⋅ H( x − a) + (7)
2 6 6
3
⋅ Pa ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) + ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ
2
+ ( ) (
{3 ⋅ x − 2a ⋅ H x − 2a
)
2 Necunoscuta
 Studiul deplasărilor prin metoda parametrilor iniţiali 21

unde u Z 1 reprezintă constanta de integrare.

Etapa a IV-a - Condiţii la limită

În ecuaţiile (6) şi (7) apar următoarele necunoscute u Z1 , ϕ 1 , ϕ 3 , V1 , M 1 .
Condiţiile la limită care se pun pentru determinarea necunoscutelor sunt:
1. La extremitatea din stânga este o încastrare, deci deplasarea este nulă.
Condiţia este: u Z ( x = 0) = 0 . Înlocuind x = 0 în ecuaţia deplasării rezultă
u Z1 = 0 .
2. La extremitatea din stânga este o încastrare. Într-o vecinătate a încastrării
fibra medie deformată este tangentă la fibra medie nedeformată. În
încastrare rotirea este nulă, deci condiţia este: ϕ Y ( x = 0) = 0 . Înlocuind
x = 0 în ecuaţia rotirii rezultă ϕ Y1 = 0 .
3. În articulaţiile interioare momentul încovoietor este nul, deci în articulaţia
din secţiunea 3 avem condiţia: M Y ( x = 2a) = 0 . Această condiţie duce la
relaţia: M 1 + 2 a ⋅ V1 − Pa − 3Pa = 0 . Rezultă:
M 1 + 2a ⋅ V1 − 4 Pa = 0 (8)
4. La extremitatea din dreapta există o articulaţie în care nu acţionează nici
un moment încovoietor. Rezultă că la extremitatea din dreapta momentul
este nul, condiţie care se scrie sub forma M Y ( x = 3a ) = 0 . Această condiţie
duce la relaţia: M 1 + 3a ⋅ V1 − 2 Pa − 3Pa = 0 . Rezultă:
M 1 + 3a ⋅ V1 − 5Pa = 0 (9)
5. La extremitatea din dreapta există o articulaţie, deci deplasarea este nulă.
Condiţia este: u Z ( x = 3a) = 0 . Înlocuind x = 3a în ecuaţia deplasării rezultă:
9 27 3 8 3
0 = 0 + 0 − M 1 a 2 − V1 a + P a 3 + ⋅ 4 a 2 ⋅ Pa + EI Y ⋅ ϕ 3 ⋅ a . (10)
2 6 6 2

Etapa a V-a - Rezolvarea sistemului de ecuaţii

M 1 + 2aV1 = 4 Pa ( 8)
Din condiţiile (9) şi (10) rezultă sistemul de ecuaţii  .
M 1 + 3aV1 = 5Pa ( 9)
Scăzând relaţia (8) din relaţia (9) rezultă V1 = P . Înlocuim V1 = P în ecuaţia (8) şi
rezultă M 1 = 4Pa − 2 aV1 = 4 Pa − 2 a ⋅ P = 2 Pa .
Înlocuim V1 = P şi M 1 = 2Pa în ecuaţia (10) şi rezultă:
− 9 ⋅ Pa 3 − 4.5 ⋅ Pa 3 + 1333
. Pa 3 + 6Pa 3 + EI Y ⋅ ϕ 3 ⋅ a = 0 (11)
555 2 37 2 37 Pa 2
Rezultă EI Y ⋅ ϕ 3 = Pa = Pa . Deci ⋅ ϕ 3 = ⋅ .
90 6 6 EI Y

Etapa a VI-a - Relaţiile de variaţie ale eforturilor, rotirii şi deplasării

Rezultă următoarele relaţii de variaţie pentru eforturi, rotire şi deplasare:
TZ ( x) = P ⋅ H( x) − P ⋅ H( x − a ) (12)
M Y ( x) = 2 Pa ⋅ H( x) + P ⋅ x ⋅ H( x) − P ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) − 3Pa ⋅ H( x − a ) (13)
22 Rezistenţa Materialelor - Curs şi Aplicaţii

2
x2 ( )
( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ Y ( x) = −2 Pa ⋅ x ⋅ H( x) − P ⋅ 2 ⋅ H( x) + P ⋅ x −2a ⋅ H( x − a) +
1

(14)
37 2
+ 3Pa ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) + Pa ⋅ H( x − 2a )
6
x3 ( x − a) 3
( Y) Z
E ⋅ I ⋅ u ( x ) = − Pa ⋅ x 2
⋅ H ( x ) − P ⋅
6
⋅ H ( x ) + P ⋅
6
⋅ H( x − a ) +
(15)
3 2 37 2
+ Pa ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) + Pa ⋅ ( x − 2a ) ⋅ H( x − 2a )
2 6

Etapa a VII-a - Determinarea valorilor extreme ale deplasării

Valorile extreme ale funcţiei deplasării sunt atinse în secţiunile în care
funcţia rotirii (derivata funcţiei deplasare) este nulă. Metoda de lucru constă în
rezolvarea ecuaţiei rotirii pentru fiecare interval. Dacă există soluţii se verifică
încadrarea acestora în limitele intervalului curent. Dacă există o soluţie care
aparţine intervalului, aceasta va reprezenta secţiunea în care deplasarea atinge
un extremum şi urmează calcul valorii acestei deplasări.

x ∈(0, a )

Intervalul 12,  x2
( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ Y ( x) = −2 Pa ⋅ x − P 2
12

x2
Condiţia ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ 12
Y x = 0 conduce la ecuaţia − 2 Pa ⋅ x − P
( ) = 0 . Rezultă soluţia
2
x = 0 . Această secţiune reprezintă chiar extremitatea din stânga unde există o
încastrare pentru care a fost pusă condiţia 2.

x ∈(a ,2a )

Intervalul 23,  x2 ( x − a) 2
( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ Y ( x) = −2 Pa ⋅ x − P 2 + P
23
+ 3Pa ⋅ ( x − a )
2
Condiţia ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ Y23 ( x) = 0 conduce la ecuaţia
2
x2 ( x − a)
− 2 Pa ⋅ x − P +P + 3Pa ⋅ ( x − a ) = 0
2 2
2
care, înmulţită cu , duce la ecuaţia − 4ax − x 2 + x 2 − 2ax + a 2 + 6ax − 6a 2 = 0 care,
P
după reducerea termenilor similari devine − 5a 2 = 0 . În mod evident, pe acest
interval nu există soluţii.
x ∈(2a ,3a )

Intervalul 34,  x2 ( x − a) 2 37 2
( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ Y ( x) = −2 Pa ⋅ x − P 2 + P
34
+ 3Pa ⋅ ( x − a ) + Pa
2 6
Condiţia ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ Y34 ( x) = 0 conduce la ecuaţia
2
x2 ( x − a) 37 2
− 2 Pa ⋅ x − P +P + 3Pa ⋅ ( x − a ) + Pa = 0
2 2 6
 Studiul deplasărilor prin metoda parametrilor iniţiali 23

care, după transformări similare cu cele prezentate anterior, devine

37 2
− 5a 2 + a = 0 . În mod evident, pe acest interval nu există soluţii.
3

Etapa a VIII-a - Calculul deplasărilor în secţiunile caracteristice

În secţiunea 1 avem coordonata x = 0 . Rezultă deplasarea u Z1 = 0 , rezultat
previzibil deoarece în secţiunea 1 este o încastrare.
În secţiunea 2 avem coordonata x = a pe care, dacă o înlocuim în funcţia
a3 7
deplasării, rezultă ( E ⋅ I Y ) ⋅ u Z 2 = − Pa ⋅ a − P ⋅ 2
= − Pa 3 . Deplasarea este
6 6
3 3
7 P⋅a P⋅a
u Z2 = − ⋅ sau u Z2 = −11666
. ⋅ .
6 E ⋅ IY E ⋅ IY
În secţiunea 3 avem coordonata x = 2a . Înlocuind x = 2a în funcţia deplasării
rezultă
( 2a ) 3 (a ) 3
(E ⋅ I Y ) ⋅ u Z3 = − Pa ⋅ (2a ) − P ⋅ 6 + P ⋅ 6 + Pa ⋅ 2 (a ) 2 = Pa 3 ⋅  − 4 − 3 + 6 + 2  .
2 3 4 1 3

11 P ⋅ a 3 P ⋅ a3
Deplasarea este u Z3 = − ⋅ sau u Z3 = −3.666 ⋅ .
3 E ⋅ IY E ⋅ IY
În secţiunea 4 avem coordonata x = 3a . Pentru această coordonată rezultă
deplasarea:
(3a) 3 (2a ) 3 3 37
(E ⋅ I Y ) ⋅ u Z4 = − Pa ⋅ (3a) − P ⋅ 6 + P ⋅ 6 + Pa ⋅ 2 (2a ) 2 + 6 Pa 2 ⋅ (a ) =
2

 9 4 37   − 54 − 27 + 8 + 36 + 37   − 81 + 81
= Pa 3  − 9 − + + 6 +  = Pa 3   = Pa 3  =0
 2 3 6  6   6 
u Z4 = 0 este un rezultat previzibil deoarece în secţiunea 4 este un reazem simplu.
Rezultatul u Z4 = 0 confirmă corectitudinea calculului necunoscutelor.

Etapa a IX-a - Trasarea formei fibrei deformate

Figura 4 - Fibra medie deformată

24 Rezistenţa Materialelor - Curs şi Aplicaţii

Aplicaţie

Să se traseze forma fibrei neutre folosind metoda parametrilor în origine

pentru bara dreaptă din figura de mai jos.

Figura 1 - Bară static nedeterminată pentru care se solicită trasarea

formei fibrei neutre prin metoda parametrilor iniţiali

Rezolvare

Încastrarea din secţiunea 1 introduce două necunoscute: reacţiunea

verticală V1 şi momentul încovoietor M 1 iar reazemul simplu din secţiunea 3
introduce reacţiunea verticală V3 .

Figura 2 - Schemă de calcul pentru determinarea formei fibrei neutre

prin metoda parametrilor în origine

Bara nu este solicitată de forţe distribuite, deci nu se poate scrie o ecuaţie

referitoare la acest tip de forţe.
Convenţia de semne pentru ecuaţia de forţe tăietoare TZ şi de momente
încovoietoare M Y este prezentată în figura 3.

Figura 3 - Convenţia de semne folosită pentru scrierea ecuaţiei de

forţe tăietoare TZ şi de momente încovoietoare M Y

Etapa I - Ecuaţiile de variaţie ale eforturilor

Ecuaţie de forţe tăietoare este scrisă în intervalul de la extremitatea din

dreapta şi are forma TZ ( x) = V1 ⋅ H( x) + 3F ⋅ H( x − a ) + V3 ⋅ H( x − 2a ) , unde H( x)
reprezintă funcţia treaptă unitate a lui Heaviside şi are forma:
 Studiul deplasărilor prin metoda parametrilor iniţiali 25

 0, x < x j
 1
( )
H x − x j = + , x = x j
 2
 + 1, x > x j ∀ x j
, . (1)
Integrarea pe intervale a acestei funcţii se face pe baza relaţiei:
n

H(x − x )
(x − x )
∫∫∫
142∫∫∫
L
43 j
144424443
dx dx dx L dx dx dx =
n!
j
(
⋅H x − xj )
n×
n×
(2)
Pentru fiecare interval funcţia treaptă unitate are următoarele valori:
1. Intervalul 12 x ∈( 0, a) , H( x) = +1 , H( x − a) = 0 , H( x − 2a ) = 0

2. Intervalul 23 x ∈(a ,2a ) , H( x) = +1 , H( x − a ) = +1 , H( x − 2a ) = 0

3. Intervalul 34 x ∈(2a ,3a ) , H( x) = +1 , H( x − a ) = +1 , H ( x − 2 a ) = +1

Ecuaţia de momente încovoietoare este scrisă în intervalul de la
extremitatea din dreapta şi are forma
M Y ( x) = M 1 ⋅ H( x) + V1 ⋅ x ⋅ H( x) + 3F ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) − 2 Fa ⋅ H( x − a ) +
+ V3 ⋅ ( x − 2a ) ⋅ H( x − 2a ) (3)

Etapa a II-a - Ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate

Ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate are forma:

d 2 u ( x) dϕ ( x)
( E ⋅ I Y ) ⋅ dxZ2 = ( E ⋅ I Y ) ⋅ dxY = − M Y ( x)
(4)
în acest caz rezultă
d 2 u Z ( x) dϕ ( x )
( E ⋅ I Y ) ⋅ dx 2 = ( E ⋅ I Y ) ⋅ dxY =
= − M 1 ⋅ H( x) − V1 ⋅ x ⋅ H( x) − 3F ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) + 2 Fa ⋅ H( x − a ) −
− V3 ⋅ ( x − 2a ) ⋅ H( x − 2a ) (5)

Etapa a III-a - Integrarea ecuaţiei diferenţiale a fibrei medii deformate

Integrăm această ecuaţie diferenţială şi rezultă ecuaţia rotirii:

du Z ( x) }
Necunoscuta

( E ⋅ I Y ) ⋅ dx = (E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ Y ( x) = ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ 1 ⋅ H( x) −
1 x2 ( x − a) 2
( )
− M 1 ⋅ x ⋅ H x − V1 ⋅ ( )
⋅ H x − 3F ⋅ ⋅ H( x − a ) +
2 2
( x − 2a ) 2
+ 2 Fa ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) − V3 ⋅ ⋅ H ( x − 2a )
2 (6)
unde ϕ 1 reprezintă constanta de integrare.
Integrăm ecuaţia rotirii şi rezultă ecuaţia deplasării:
26 Rezistenţa Materialelor - Curs şi Aplicaţii

}
Necunoscuta }
Necunoscuta

( E ⋅ I Y ) ⋅ u Z ( x) = ( E ⋅ I Y ) ⋅ u Z 1 ⋅ H ( x) + ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ 1 ⋅ x ⋅ H( x) −
3
x2 x3 ( x − a)
− M1 ⋅ ( )
⋅ H x − V1 ⋅ ⋅ H ( x) − F ⋅ ⋅ H( x − a ) +
2 6 2
2 ( x − 2a ) 3
+ Fa ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) − V3 ⋅ ⋅ H( x − 2a )
6 (7)
unde u Z 1 reprezintă constanta de integrare.

Etapa a IV-a - Condiţii la limită

În ecuaţiile (6) şi (7) apar următoarele necunoscute u Z1 , ϕ 1 , V1 , M 1 , V3 .

Condiţiile la limită care se pun pentru determinarea necunoscutelor sunt:
1. La extremitatea din stânga este o încastrare, deci deplasarea este nulă.
Condiţia este: u Z ( x = 0) = 0 în ecuaţia deplasării rezultă u Z1 = 0 .
2. La extremitatea din stânga este o încastrare. Într-o vecinătate a încastrării
fibra medie deformată este tangentă la fibra medie nedeformată. În încastrare
rotirea este nulă, deci condiţia este: x = 0 în ecuaţia rotirii rezultă ϕ Y1 = 0 .
3. În secţiunea 3 este un reazem simplu, deci deplasarea este nulă. Condiţia
este: u Z ( x = 2a ) = 0 . Înlocuind x = 2a în ecuaţia deplasării rezultă
4 1 6
− V1 ⋅ a 3 − 2 ⋅ M 1 ⋅ a 2 − ⋅ Fa 3 + Fa 3 = 0 . Înmulţind această relaţie cu 2 rezultă:
3 2 a
− 8 ⋅ V1 ⋅ a − 12 ⋅ M 1 + 3 ⋅ Fa = 0 (8)

Figura 4 - Convenţie de semne pentru introducerea

condiţiilor la limită referitoare la eforturile
din secţiunea de la extremitatea din dreapta

4. La extremitatea din dreapta bara este solicitată de forţa verticală 2F şi

momentul încovoietor Fa . În figura 4 este prezentată convenţia de semne folosită
pentru condiţiile la limită referitoare la eforturile din secţiunea de la extremitatea
din dreapta. Condiţia referitoare la forţa tăietoare din secţiunea de la extremitatea
din dreapta este TZ ( x = 3a ) = 2 F . Făcând înlocuirea x = 3a în relaţia care exprimă
variaţia forţei tăietoare rezultă ecuaţia V1 + 3F + V3 = 2 F , deci
V1 + V3 = − F (9)
5. În mod similar, condiţia referitoare la momentul încovoietor de la
extremitatea din dreapta este M Y ( x = 3a ) = − Fa . Făcând înlocuirea x = 3a în
 Studiul deplasărilor prin metoda parametrilor iniţiali 27

relaţia care exprimă variaţia momentului încovoietor rezultă ecuaţia

3 ⋅ V1 ⋅ a + M 1 + 6 ⋅ Fa − 2 ⋅ Fa + V3 ⋅ a = − Fa , deci
3 ⋅ V1 ⋅ a + M 1 + V3 ⋅ a = −5 ⋅ Fa . (10)

Etapa a V-a - Rezolvarea sistemului de ecuaţii

Din condiţiile (8), (9) şi (10) rezultă sistemul de ecuaţii
 8 ⋅ V1 + 0 ⋅ V3 + 12 ⋅ M 1 = 3 ⋅ Fa ( 8)

 V1 + V3 + 0 ⋅ M 1 = − F ( 9) .
3a ⋅ V + a ⋅ V + M 1 = −5Fa (10)
 1 3

Din relaţia (8) rezultă

3 ⋅ F ⋅ a − 8 ⋅ V1 ⋅ a
M1 = (11)
12
Din relaţia (9) rezultă
V3 = − F − V1 (12)
Înlocuind (11) şi (12) în (10) rezultă
(3 ⋅ F ⋅ a − 8 ⋅ V1 ⋅ a) 12
3 ⋅ V1 ⋅ a + + ( − F − V1 ) ⋅ a = −5 ⋅ Fa ⋅
12 a
36 ⋅ V1 + 3 ⋅ F − 8 ⋅ V1 − 12 ⋅ F − 12 ⋅ V1 = −60 ⋅ F
16 ⋅ V1 + 51 ⋅ F = 0
Rezultă
51
V1 = − ⋅ F (13)
16
51 35
Introducând (13) în (12) rezultă V3 = − F + F = F . Deci
16 16
35
V3 = ⋅F (14)
16
Introducând (13) în (11) rezultă
51 6 + 51
3⋅ F ⋅ a + 8⋅ F ⋅ a 57 19
16 2
M1 = = ⋅ Fa = ⋅ Fa = ⋅ Fa
12 12 24 8
Deci
19
M1 = ⋅ Fa (15)
8

Etapa a VI-a - Relaţiile de variaţie ale eforturilor, rotirii şi deplasării

Rezultă următoarele relaţii de variaţie pentru eforturi, rotire şi deplasare:

51 35
TZ ( x) = − ⋅ F ⋅ H( x) + 3F ⋅ H( x − a ) + ⋅ F ⋅ H( x − 2a ) (16)
16 16
19 51
M Y ( x) = ⋅ Fa ⋅ H( x) − ⋅ F ⋅ x ⋅ H( x) + 3F ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) − 2 Fa ⋅ H( x − a ) +
8 16
(17)
35
+ ⋅ F ⋅ ( x − 2a ) ⋅ H ( x − 2 a )
16
28 Rezistenţa Materialelor - Curs şi Aplicaţii

19 51
(E ⋅ I ) ⋅ ϕ
Y Y
( x) = −
8
⋅ Fa ⋅ x ⋅ H( x) + ⋅ F ⋅ x 2 ⋅ H( x) −
32
(18)
3 2 35 2
− ⋅ F ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) + 2 Fa ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) − ⋅ F ⋅ ( x − 2a ) ⋅ H( x − 2a )
2 32
( E ⋅ I Y ) ⋅ u Z ( x) = − 19
16
51
⋅ Fa ⋅ x 2 ⋅ H( x) + ⋅ F ⋅ x 3 ⋅ H( x) −
96
(19)
1 3 2 35 3
− ⋅ F ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) + Fa ⋅ ( x − a ) ⋅ H( x − a ) − ⋅ F ⋅ ( x − 2a ) ⋅ H( x − 2a )
2 96

Etapa a VII-a - Determinarea valorilor extreme ale deplasării

Valorile extreme ale funcţiei deplasării sunt atinse în secţiunile în care

funcţia rotirii (derivata funcţiei deplasare) este nulă. Metoda de lucru constă în
rezolvarea ecuaţiei rotirii pentru fiecare interval. Dacă există soluţii se verifică
încadrarea acestora în limitele intervalului curent. Dacă există o soluţie care
aparţine intervalului, aceasta va reprezenta secţiunea în care deplasarea atinge
un extremum şi urmează calcul valorii acestei deplasări.
x ∈(0, a )

Intervalul 12,  19 51
( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ Y ( x) = − 8 ⋅ Fa ⋅ x + 32 ⋅ F ⋅ x
12 2

19 51
Condiţia ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ 12Y x = 0 conduce la ecuaţia −
( ) ⋅ Fa ⋅ x + ⋅ F ⋅ x 2 = 0 care,
8 32
x 1 = 0
după transformări devine: x ⋅ ( 51 ⋅ x − 76 ⋅ a ) = 0 . Rezultă soluţiile  76 .
 x 2 = a ∉(0, a )
51
Singura soluţie care îndeplineşte toate condiţiile este x = 0 . Această secţiune
reprezintă chiar extremitatea din stânga unde există o încastrare pentru care a fost
pusă condiţia 2.
x ∈(a ,2a )

Intervalul 23,  19 51 3
( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ Y ( x) = − 8 ⋅ Fa ⋅ x + 32 ⋅ F ⋅ x − 2 ⋅ F ⋅ ( x − a ) + 2 Fa ⋅ ( x − a )
23 2 2

Condiţia ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ 23
Y x = 0 conduce la ecuaţia
( )
3 ⋅ x 2 + 84 ⋅ a ⋅ x − 112 ⋅ a 2 = 0
2
(
∆ = ( 84 ⋅ a ) − 4 ⋅ ( 3) ⋅ ( − 112 ⋅ a 2 ) = ( 7056 + 1344) ⋅ a 2 = 8400 ⋅ a 2 = 20 21 ⋅ a
2
)
 − 42 + 10 21
− (84 ⋅ a ) ± (20 21 ⋅ a ) − 42 ± 10 21 x 1 = ⋅ a = 1275252
. ⋅a
x 1,2 = = ⋅a ⇒  3
2⋅3 3 x = − 42 − 10 21 ⋅ a = −29.275252 ⋅ a
 2 3
U max
Rămâne soluţia x 23 = 1275252 Z
. ⋅ a pentru care se obţine deplasarea extremă
19 51
(E ⋅ I Y ) ⋅ u Z ( x = 1275252
. ⋅ a ) = − ⋅ Fa ⋅ (1275252
16
.
2
⋅ a) +
96
⋅ F ⋅ (1275252
.
3
⋅ a) −
1 3 2
− ⋅ F ⋅ (0.275252 ⋅ a ) + Fa ⋅ (0.275252 ⋅ a ) = −0.7640963 ⋅ F ⋅ a 3
2
 Studiul deplasărilor prin metoda parametrilor iniţiali 29

x ∈(2a ,3a )
 19 51 3
( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ 34 ( )
Y x = −
2
⋅ Fa ⋅ x + ⋅ F ⋅ x 2 − ⋅ F ⋅ ( x − a ) +
Intervalul 34,  8 32 2
 35

2
+ 2 Fa ⋅ ( x − a ) − ⋅ F ⋅ ( x − 2a )
 32
Condiţia ( E ⋅ I Y ) ⋅ ϕ 34
Y x = 0 conduce la ecuaţia
( )
19 51 3 2 35 2
− ⋅ Fa ⋅ x + ⋅ F ⋅ x 2 − ⋅ F ⋅ ( x − a ) + 2 Fa ⋅ ( x − a ) − ⋅ F ⋅ ( x − 2a ) = 0
8 32 2 32
32
care, înmulţită cu , duce la ecuaţia
F
− 76 ⋅ a ⋅ x + 51 ⋅ x 2 − 48 ⋅ ( x 2 − 2 ⋅ x ⋅ a + a 2 ) + 64 ⋅ a ⋅ x − 64 ⋅ a 2 −
− 35 ⋅ ( x 2 − 4 ⋅ x ⋅ a + 4 ⋅ a 2 ) = 0
( − 32) ⋅ x 2 + ( 224 ⋅ a ) ⋅ x + (− 252 ⋅ a 2 ) = 0
( − 8) ⋅ x 2 + (56 ⋅ a ) ⋅ x + (− 63 ⋅ a 2 ) = 0
2
(
∆ = (56 ⋅ a ) − 4 ⋅ ( − 8) ⋅ ( − 63a 2 ) = 1120 ⋅ a 2 = 4 70 ⋅ a
2
)
 − ( 14 ⋅ a) + ( 70 ⋅ a)
(
− ( 56 ⋅ a) ± 4 70 ⋅ a x 1) = = 1.408349 ⋅ a ∉( 2a ,3a)
 −4
x 1, 2 = ⇒
2 ⋅ ( − 8)  − ( 14 ⋅ a) − 70 ⋅ a ( )
x 2 = = 5.591650 ⋅ a ∉( 2a ,3a)
−4
Pe acest interval nu există soluţii.

Etapa a VIII-a - Calculul deplasărilor în secţiunile caracteristice

În secţiunea 1 avem coordonata x = 0 . Rezultă deplasarea u Z1 = 0 , rezultat

previzibil deoarece în secţiunea 1 este o încastrare.
În secţiunea 2 avem coordonata x = a pe care, dacă o înlocuim în funcţia
deplasării, rezultă
( E ⋅ I Y ) ⋅ u Z2 = − 19 ⋅ Fa ⋅ a 2 +
51
⋅ F ⋅ a3 =
− 114 + 51 63
⋅ F ⋅ a3 = − ⋅ F ⋅ a3
16 96 96 96 .
21 F ⋅ a 3 F ⋅ a3
Deplasarea este u Z 2 = − ⋅ sau u Z2 = −0.65625 ⋅ .
32 E ⋅ I Y E ⋅ IY
În secţiunea 3 avem coordonata x = 2a . Înlocuind x = 2a în funcţia deplasării
rezultă
19 51 1
(E ⋅ I Y ) ⋅ u Z3 = − 16 ⋅ Fa ⋅ (2a ) 2 + 96 ⋅ F ⋅ (2a ) 3 − 2 ⋅ F ⋅ (a ) 3 + Fa ⋅ (a ) 2 =
 114 51 48 96   504 − 504 
= − ⋅4+ ⋅8− +  ⋅ F ⋅ a3 =   ⋅ F ⋅ a3 = 0
 96 96 96 96   96 
Rezultatul u Z3 = 0 era previzibil deoarece în secţiunea 3 există un reazem simplu.
Calculul confirmă corectitudinea rezultatelor anterioare.
În secţiunea 4 avem coordonata x = 3a . Pentru această coordonată rezultă
deplasarea:
30 Rezistenţa Materialelor - Curs şi Aplicaţii

19 51 1 35
(E ⋅ I ) ⋅ u
Y Z4
16
=−
2
⋅ Fa ⋅ ( 3a ) +
96
3

2
3 2
⋅ F ⋅ (3a ) − ⋅ F ⋅ ( 2a ) + Fa ⋅ ( 2a ) −
96
3
⋅ F ⋅ (a ) =

 114 51 48 ⋅ 8 96 ⋅ 4 35  1761 − 1445 316

= − ⋅9 + ⋅ 27 − + −  ⋅ F ⋅ a3 =   ⋅ F ⋅ a3 = ⋅ F ⋅ a3
 96 96 96 96 96   96  96
3 3
79 F ⋅ a F⋅a
Deplasarea este u Z 4 = ⋅ sau u Z2 = 3.291666 ⋅ .
24 E ⋅ I Y E ⋅ IY

Etapa a IX-a - Trasarea formei fibrei deformate

Din valorile obţinute se observă că în intervalul în care x ∈(0, 127525 . a)

deformata îşi schimbă curbura. Pentru o trasare precisă a deformatei trebuie
trebuie identificată secţiunea în care există punctul de inflexiune, deci secţiunea în
care derivata de ordinul 2 se anulează. Derivata de ordinul 2 este momentul
încovoietor.
x ∈(0, a )

Pe intervalul 1-2 avem  12 19 51 . Ecuaţia care trebuie rezolvată
 M Y
( x ) = ⋅ Fa − ⋅ F ⋅ x
8 16
este: M Y x = 0 , adică
12
( )
19 51 16
⋅ F⋅ a − ⋅ F⋅ x = 0 ⋅
8 16 F
38
38 ⋅ a − 51 ⋅ x = 0 ⇒ x= ⋅ a ≈ 0.745 ⋅ a
51
 x ∈ (a , 2a )

Pe intervalul 2-3 avem  19 51
M Y ( x) = 8 ⋅ Fa − 16 ⋅ F ⋅ x + 3F ⋅ ( x − a ) − 2 Fa
Ecuaţia care trebuie rezolvată este: M 23 Y x = 0 , adică
( )
19 51 16
⋅ Fa − ⋅ F ⋅ x + 3 F ⋅ ( x − a ) − 2 Fa = 0 ⋅
8 16 F

38 ⋅ a − 51⋅ x + 48 ⋅ ( x − a ) − 32 ⋅ a = 0 ⇒ ( 38 − 48 − 32) ⋅ a + ( − 51 + 48) ⋅ x = 0

Rezultă: ( − 42) ⋅ a + ( − 3) ⋅ x = 0 ⇒ x = −14 ⋅ a ∉( a , 2 a ) .
 x∈(2a,3a )

Pe intervalul 3-4 avem 
( ) 19 51
( ) 35
(
M Y x = 8 ⋅ Fa − 16 ⋅ F ⋅ x + 3F ⋅ x − a − 2 Fa + 16 F ⋅ x − 2a
).

Ecuaţia care trebuie rezolvată este: M 34 Y x = 0 , adică

( )
19 51 35 16
⋅ Fa − ⋅ F ⋅ x + 3 F ⋅ ( x − a ) − 2 Fa + F ⋅ ( x − 2a ) = 0 ⋅
8 16 16 F
38 ⋅ a − 51 ⋅ x + 48 ⋅ ( x − a ) − 32 ⋅ a + 35 ⋅ ( x − 2a ) = 0 ⇒
( 38 − 48 − 32 − 70) ⋅ a + ( − 51 + 48 + 35) ⋅ x = 0 ⇒ ( − 112) ⋅ a + ( 32) ⋅ x = 0 ⇒
112
x=− ⋅ a = 3.5 ⋅ a ∉(2a , 3a )
32
În figura de mai jos este prezentat modul de deformare al fibrei medii.
Studiul deplasărilor prin metoda parametrilor iniţiali 31

Figura 5 - Fibra medie deformată

32 Rezistenţa Materialelor - Curs şi Aplicaţii