Solicitări variabile

Dacă sarcinile aplicate pieselor variază periodic între o limită minimă şi una maximă, se
spune că piesa este supusă la solicitări variabile sau la solicitări la oboseală.
Fenomenul de oboseală reprezintă modificarea proprietăţilor unui material supus la sarcini
variabile în timp. Modificarea caracteristicilor materialului poartă denumirea de degradare.
Unul dintre efectele fenomenului de oboseală este apariţia de fisuri care se extind în timp
şi pot duce la ruperea piesei respective. Apariţia acestor fisuri se produce în zonele în care
există microfisuri, neomogenităţi de material, incluziuni nemetalice sau alţi concentratori
de tensiune. Aceste fisuri se extind în zonele în care apar tensiunile maxime şi datorită
frecării pereţilor fisurii, se formează o zonă lucioasă, în final producându-se o rupere
casantă datorată reducerii secţiunii utile.
Studiul fenomenului de oboseală are o vechime de peste 100 de ani în care au fost
inventate diferite tehnici de experimentare. Primele observaţii referitoare la acest fenomen
sunt făcute în 1829 în Germania de către inginerul W. A. S. Albert care a testat un lanţ de
oţel. Pe fondul dezvoltării industriei feroviare se observă că accidentele soldate cu pierderi
de vieţi omeneşti şi cu pierderi materiale se datorează cedării osiilor vagoanelor, această
rupere fiind datorată fenomenului de oboseală. Datorită cvasiprezenţei sale, fenomenul
are o importanţă majoră şi a început să fie studiat de pe poziţii ştiinţifice, ajungându-se la o
metodologie de calcul care respectă principiile de bază din Rezistenţa Materialelor.

Multe evenimente aviatice se datorează fenomenului de oboseală.

Pe data de 10 Ianuarie 1954, la doi ani de la inaugurarea primului avion comercial care folosea propulsie
turbo-jet, un astfel de aparat se prăbuşeşte în apropierea coastelor insulei Elba, în urma accidentului
pierzându-şi viaţa toţi pasagerii. Nu s-a găsit motivul prăbuşirii şi au fost modicate câteva elemente care
puteau constitui cauzele accidentului.

Ciclu de solicitare – variaţia tensiunii de la o valoare până la aceeaşi valoare şi acelaşi

sens de variaţie.

Tensiune maximă / minimă – valoarea maximă / minimă din ciclu.

Forma generală a ciclului de solicitare

  max   min
Amplitudinea A 
2
 max   min
Tensiunea medie m 
2
 min
Coeficient de asimetrie R
 max
În funcţie de R există trei cicluri de bază

Solicitare statică,   cst Ciclu pulsant,  min  0 Ciclu alternant simetric

R  0;
R  1;  max R  1 ;
m  ;
 m   max   min ; 2 m  0;
A 0  max  max   min
A  ;
2

Maşini de încercare a epruvetelor; o încercare durează 2 – 3 zile.

La oboseală se defineşte  1 pentru ciclul alternant simetric R  1 .

Caracteristica mecanică a materialului la solicitări variabile este rezistenţa la oboseală.

 1 - Rezistenţa la oboseală este cea mai mare valoare a tensiunii maxime a ciclurilor pe
care epruveta le suportă un timp indefinit fără a se rupe.

Schematizări
    2 
ApC  schematizarea Gerber   A   1  1   m  
   r  
  
AC  schematizarea Goodman   A   1  1  m 
 r 
  
AD  schematizarea Sodeberg   A   1  1  m 
 c 

Factori care influenţează oboseala:

a. prezenţa concentratorilor de tensiune, coeficientul supraunitar k f ( k f   rezistenta  )
b. dimensiunile reale ale piesei ( dimensiuni   rezistenta  ), coeficientul dimensional 
c. calitatea prelucrării suprafeţelor – coeficientul  - factor de calitate (    rezistenta  )
Pentru piesa cu concentrator
1
 1 , k ,dim, prel 
kf 1

    1

Calcul de verificare: prin coeficientul de siguranţă c  ca .

C 
1. Ciclu static c  sau c  R
 max  max

2. Solicitări variabile simple

1
2.1 ciclul simetric c
kf A

    1
1
2.2 ciclul antisimetric c
kf A m
 
    1  c

c R  c R
c
3. Solicitări variabile compuse
c R2  c R2
unde c R şi c R sunt coeficienţii de siguranţă ai solicitărilor simple.

Bibliografie

http://www.scribd.com/doc/7870053/enomenul-de-oboseala-pentru-structurile-aeronavelor-referat