REZISTENTA SI FIABILITATE

LA
SOLICITARI VARIABILE

Capitolul 1
NOTIUNEA DE FIABILITATE

1.1. Scurt istoric

Nasterea fiabilitatii ca
disciplina tehnica a
fost marcata de doua
evenimente:unul
militar, altul stiintific.

 1949 Robert MacNamara (secretar de

stat pentru aparare SUA) a ordonat un
exercitiu de alarma generala.
Rezultat: aproape 80%din tehnica de lupta de
inalta performanta era, pentru moment,
inutilizabila.
Cauza: sofisticarea sistemelor complexe implica
nesiguranta in functionarea lor la parametrii
asteptati.

 1949 Claude Shannon (cratorul Teoriei

informatiei) publica un articol in care
propune o noua conceptie de realizare a
circuitelor.
Propune: utilizarea mai multor componente
decat cele strict necesare indeplinirii functiei.
Rezultat: obtinerea unor sisteme mai putin
sensibile la defectarea unora dintre elementele
lor.

1.2. Definitia fiabilitatii

Din punct de vedere calitativ:
FIABILITATEA = aptitudinea unui dispozitiv, aflat in
conditii date de utilizare, de a-si indeplini
functiunile specifice o anumita perioada de timp.
Dispozitiv = element, sistem, ansamblu etc. care poate fi
considerat de sine statator si care poate fi utilizat si
incercat independent.
Functiunile specifice elementelor de rezistenta = preluarea
actiunilor in conditii de siguranta (fara cedare, deformare
sau fisurare excesiva etc)

 Din punct de vedere cantitativ:

FIABILITATEA = probabilitatea ca, la un anumit
moment, un dispozitiv, aflat in conditii date de
utilizare, sa isi indeplineasca functiunile
specifice.
Studiul fiabilitatii se bazeaza pe Teoria probabilitatilor si
Statistica matematica.

1.3. Obiectivele fiabilitatii

Studiul defectiunilor (cauze, procese de aparitie si metode de

combatere);

Analiza fizica a defectelor;

Aprecierea calitativa si cantitativa a comportarii dispozitivelor in timp

(in functie de factorii de solicitare externi si interni);

Determinarea modelelor si metodelor de calcul pentru prognoza

fiabilitatii;

Stabilirea metodelor constructive, tehnologice si de exploatare

pentru asigurarea si cresterea fiabilitatii.

1.4. Raportul dintre calitate si fiabilitate

Capitolul 2
BAZELE TEORETICE
PRIVIND CALCULUL
LA
SOLICITARI VARIABILE

2.1. Oboseala materialelor

1829 ing. Alberts face prima notificare asupra cedarii
prin repetarea solicitarii;
1837 Hodgkinson, in urma studiului defectiunilor
aparute ca urmare a solicitarilor repetate, acrediteaza
ideea ca metalele cedeaza la sarcini mult mai mici decat
in cazul solicitarilor statice, datorita degradarilor interne;
1839 - termenul de oboseala metalelor este introdus de
Poncelet (profesor de inginerie mecanica la scoala
militara din Metz);

 1843 Rankine arata efectul nefavorabil al

concentratorilor de tensiune asupra oboselii metalelor;
1853 Morin (inginer francez) emite primele specificatii
tehnice privind cedarea la oboseala. El recomanda
inspectarea axelor vagoanelor la fiecarea 70.000 km
pentru depistarea fisurilor incipiente care reprezinta
manifestari certe ale cedarii iminente prin oboseala.

Problema oboselii metalelor nu este

solutionata definitiv nici pana astazi.
Ea incumba 2 principale aspecte:
1. Elucidarea mecanismului fizic privind
degradarea structurii interne a metalelor;
2. Date cantitative pentru calculul de
rezistenta.

2.2. Bazele teoretice privind calculul la

solicitari variabile
Osia unui vagon de cale ferata

 Solicitare variabila = variatia fortelor in timp

Clasificare:
Solicitari aleatoare nu au lege de variatie in
timp
Solicitari periodice se reproduc dupa
intervale regulate de timp
Stationare (a)
Nestationare (b)

(a)

(b)

 Ciclu de solicitare = totalitatea valorilor

succesive prin care trec tensiunile, deformatiile,
eforturile sau deplasarile in timpul unei perioade
T, incepand de la o valoare data si pana se
revine din nou la ea.
Valorile extreme max si min sunt atinse o singura
data pe durata unui ciclu

2.3. Analiza ciclurilor de solicitare

periodice stationare
Caracteristicile ciclului
max valoarea maxima a efotului unitar
min valoarea minima a efortului unitar
m efort unitar mediu

a amplitudinea efortului unitar

Caracteristicile ciclului stationar

raman constante pe durata solicitarii

 Cunoscnd m , a , => max si min

Un ciclu poate sa fie definit fie prin {m , a}

sau prin {max , min }.

- Coeficientul de asimetrie (caracteristica

ciclului)

- Detenta ciclului

Clasificarea ciclurilor periodice stationare

Functie de marimea tensiunilor extreme
Ciclu oscilant (tensiunile extreme au acelasi semn)
Ciclu pulsant (una din tensiunile extreme este nula)
Ciclu alternant (tensiunile extreme au semne
contrare)

Functie de efortul unitar mediu (m)

Ciclu pozitiv (m > 0 )
Ciclu simetric (m = 0 )
Ciclu negativ (m < 0 )
Cel mai periculos este ciclul alternant simetric

2.4. Rezistenta la oboseala.

Curba lui Wohler
Experimental s-a constatat ca elementele care suporta un timp
indefinit o solicitare statica de o intensitate data , cedeaza dupa un
numar oarecare de cicluri care au aceeasi valoare maximala .
P (static)

P (care se repeta de N ori)

Fenomenul de micsorare a rezistentei sub efectul solicitarilor

variabile poarta numele de OBOSEALA MATERIALULUI.

 Caracteristica mecanica a materialului la

solicitari variabile este REZISTENTA LA
OBOSEALA.
Aceasta se determina experimental pe baza
curbei de durabilitate (Curba lui Wohler)

Trasarea Curbei lui Wohler

Se considera un numar minim de 8 epruvete.
Prima se incarca cu max = 1 = 0,6r si se rupe dupa N1 cicluri;
A 2-a se incarca cu max = 2 = 1 (10 20) N/mm2 si se rupe dupa
N2 cicluri;
Etc.
La o anumita valoare a lui max, numita
rezistenta la oboseala, epruveta nu
se mai rupe.
Practic, rezistenta la oboseala este
ordonata asimptotei orizontala a curbei
de durabilitate.

Observatii
In practica experimentarea se limiteaza la un
numar de cicluri NB numit
durata de viata a elementului.
Pentru otel
NB = 106 107 cicluri.
Curba lui Wohler astfel
obtinuta este valabila
numai pentru un anumit
tip de ciclu si solicitare.

Rezultatele experimentale prezinta o dispersie

destul de mare. Ele pot fi
prelucrate statistic si se
pot trasa curbe care arata
probabilitatea la rupere.

 Pe curba lui Wohler pot fi

inscrise valorile:
max (curba superioara)
respectiv
a (curba inferioara)
Rezistenta la oboseala se
poate determina atunci ca
B = m + a

Curbele lui Wohler pentru ciclri oscilante in care m=const.

si avariaza pana la atingerea rezistentei la oboseala
(coordonate semilogaritmice)
Rezistentele la oboseala (de
sus in jos) sunt:
B = 40 daN/mm2
B = 20 + 35 = 55 daN/mm2
B = 40 + 26 = 66 daN/mm2
B = 50 + 20 = 70 daN/mm2

Rezistenta la oboseala este minima pentru

ciclul simetric
Rezistenta la oboseala creste odata cu efortul unitar mediu m

 Orice material are o infinitate de rezistente la

oboseala, functie de:
Tipul de ciclu (coeficientul de asimetrie)
Tipul solicitarii (incovoiere, tractiune, compresiune,
torsiune).

Cel mai frecvent utilizate sunt rezistentele la

oboseala prin cicluri simetrice si pulsante.
Simbolul rezistentei la oboseala poarta ca indice
coeficientul de asimetrie.

Valori informative ale rezistentelor la oboseala a otelului

r Rezistenta la rupere statica (R = +1)
Rezistenta la oboseala prin ciclu simetric
-1 de incovoiere
-1t de intindere / compresiune
-1 de torsiune
Rezistenta la oboseala prin ciclu pulsant
0 de incovoiere
0t de intindere
0c de compresiune
0 de torsiune
Rezistenta la oboseala prin ciclu oarecare
R de incovoiere
Rt de intindere
R de torsiune

-1 = (0,4 0,5) r
-1t = (0,7 0,8) -1
-1 = (0,7 0,8) -1

0 = (1,5 1,6) -1
0t = 1,5 -1t
0 = (1,8 2,0) -1