Determinarea unor proprietăţi de plasticitate ale

materialelor

Scopul lucrării este acela de a cunoaşte legile ce guvernează procedeele de

prelucrare prin deformare plastică.Rezultatele experimentale obţinute şi numeroasele studii
realizate au condus la precizarea unor legi general valabile cu privire la deformarea plastică
a metalelor şi aliajelor, legi valabile şi aplicabile în proiectarea oricărui proces tehnologic de
realizare prin deformare plastică a pieselor.
Aceste legi sunt: legea coexistenţei deformaţiilor elastice cu cele plastice în timpul
deformării plastice; legea volumului constant; legea rezistenţei minime; legea apariţiei şi
echilibrarii tensiunilor interne şi legea similitudinii.

Legea coexistenţei deformaţiilor elastice cu cele plastice în timpul deformării

plastice.
Experimental s-a constatat că deformarea plastică a materialelor metalice este
însoţită în permanenţă de o deformare elastică, iar deformarea plastică începe numai după
depăşirea unei mărimi limită a deformării elastice.Această lege se poate explica foarte bine
pe diagrama tensiune-deformaţie unde se vede ca deformaţia totală εt se compune dintr-o
deformaţie elastică εe şi o deformaţie plastică εp fiind data de relaţia: εt= εe+ εp.

Legea volumului constant.

În ipoteza unor pierderi minime de tehnologice de material prin ardere(cazul
deformării plastice la cald) sau prin îndesarea materialului cu goluri interioare, se poate
considera că volumul materialului rămâne constant în orice etapă a procesului de
deformare, deci:
V0=V1=V2=...=Vi=...Vn
Unde i=1,2,3,...,n sunt etapele procesului de deformare plastică.
În cazul deformării plastice a semifabricatului iniţial 1, de volum iniţial V0=l0b0h0, cu
forţa P, a rezultat după prima etapă a deformării un corp 2, de volum V 1=l1b1h9.Aplicând
legea volumului constant, în acest caz se obţine: l 0b0h0=l1b1h1 sau α*β*γ=1 unde α=l]/l0-
coeficientul de alungire, β=b1/b0-coeficinetul de lăţire, γ=h1/h0-coeficientul de reducere.
Această şlege prezintă importanţă practică deosebită, deoarece permite calculul
dimensiunilor semifabricatului iniţial pe baza dimensiunilor piesei finite(la aplicarea ei
trebuie ţinut cont însă de starea materialului precum şi de condiţiile de deformare).

Legea rezistenţei minime.

Deplasarea oricărui punct de material al corpului deformat, situat pe o suprafaţă
perpendiculară pe direcţia forţelor de deformare, se face după distanţa cea mai mică la
perimetrul secţiunii.Deoarece distanţa cea mai mică este perpendiculară la perimetrul
 Determinarea unor proprietăţi de plasticitate ale
materialelor

secţiunii, înseamnă că dintre diferitele posibilităţi de deplasarem punctele respective vor

alege pe acela pe care rezstenţa intâmpinată este minimă.Dacă se consideră un corp de
forma unei prisme pătrate drepte(fig 9.3) supus deformării cu forţa P, punctele Ai aflate pe
direcţie perpendiculară pe directia de acţionare a forţei P, se vor deplasa pe direcţie
perpendiculară pe laturile secţiunii(cele aflate pe diagonala Bi, se vor deplasa în acelaşi
mod, spre una din laturile vecine dar în nici un caz în lungul diagonalei).
În majoritatea cazurilor , din considerente de rezistenţa materialului ,deformarea
plastică trebuie făcută în mai multe etape(treceri).Determinarea numărului de treceri n se
face pornind de la definirae gradului de reducere γi, dat de relaţia: γi=Si/Si-1; γt=γ1*γ2*
γ3*... γn=Sn/S0.

Legea apariţiei şi echilibrării tensiunilor interne suplimentare.

În timpul deformării plastice, în interiorul materialului apar tensiuni care se opun
deformării(conform principiului acţiunii şi reacţiunii) şi care tind să se echilibreze reciproc.
Dacă se analizează deformarea cu forţa P, a unui semifabricat cilindric(fig 9.4) în diferite
secţiuni se constată că, din cauza forţelor de frecare la interferenţa sculă de deformare-
material deformat, deformaţiile vor fi diferite pe secţiuni(suprafaţa S1 va suferi o deformaţie
mai mică decât suprafaţa S2).
De asemenea, grăunţii cristalini deformaţi plastic caută să antreneze şi grăunţii
nedeformaţi aceştia cautând să frâneze deformarea pieselor, între ei apărând tensiuni
interioare de sens contrar, care se echilibrează după înlăturarea forţei care a produs
deformarea.
În concluzie cauzele apariţiei acestor tensiuni se datorează acţiunii sculei, frecării la
interfaţa suclă.material, încălzirii neuniforme a meterialului, neomogenizării compoziţiei
chimice şi a proprietăţilor mecanice ale materialului, frânării, dislocaţiilor etc.Tensiunile
interne produse şi rămase în piesă, se pot adăuga tensiunilor produse la prelucrărilor
ulterioare sau în timpul eploatării ei, putându-se depăşi rezistenţa la rupere a meterialului şi
apariţia de fisuri sau crăpături.
 Determinarea unor proprietăţi de plasticitate ale
materialelor

Legea similitudinii.
Spune ca pentru aceleaşi condiţii de deformare, la două corpuri geometric
asemenea, cu aceeaşi compoziţie chimică, aceiaşi structură şi aceleaşi caracteristici
mecanice, presiunile specifice de deformare pm şi respectiv pf sunt egale între ele, raportul
forţelor de deformare pm si respectiv pf este egal cu pătratul raportului mărimilor liniare
caracteristice lm şi respectiv lf, iar raportul lucrului mecanic necesar schimbării formei Wfm şi
respectiv Wff este egal cu cubul raportului mărimilor liniare caracteristice.
Legea se exprimă prin relaţiile: pm=pf; pm/pf=(lm/lf)2; Wfm/Wff=(lm/lf)3, în care
indicele „m” se referă la model, iar indicele „f” se referă la piesa finită.Deoarece sunt greu
de satisfăcut simultan toate condiţiile de mai sus, legea se poate aplica folosindu-se anumiţi
coeficienţi de corecţie care să ţină seama de factorul geometric şi factorul structural.

Utilajul folosit.
Pentru a verifica Legea volumului constant şi Legea minimei rezistenţe se va utiliza o
presă hidraulică pentru încercări mecanice prezentată în figura 9.6.

Modul de lucru.
Experimentul nr.1:
 Determinarea unor proprietăţi de plasticitate ale
materialelor

Se va verifica mai intai Legea minimei rezistenţe utilizând ca procedeu de deformare

plastică o operaţie de bază a forjării libere numită refulare.Se supune refulării o epruvetă
prismatică confecţionată dintr-un aliaj neferos, uşor deformabil(fig 9.3).Utilizand presa
hidraulică din figura 9.5 se va nota forţa maximă de deformare Fd.Se vor schiţa formele
probei în cele două stadii(înainte şi după deformare) şi se vor măsura dimensiunile acestora.

Experimentul nr.2:
Se va verifica Legea volumului constant folosind un alt procedeu de deformare
plastică şi anume extrudarea.Extrudarea este procedeul de prelucrare prin deformare
plastică a materialelor ce constă în trecerea forţată, prin împingerea materialului printr-un
orificiu al unei scule de deformare de formă şi dimensiuni stabile.Dimensiunile secţiunii
sculei de deformare sunt mult mai mici decat dimensiunile secţiunii materialului iniţial.
Figura 9.6 prezintă schema de principiu la extrudarea directă.

Figura 9.7 prezintă distribuţia forţelor pe pereţii laterali ai matriţei şi pe partea

frontală a pistonului.

Cele patru stadii de deformare sunt bine diferenţiate în funcţie de variaţia forţei de
deformare P, o data cu deplasarea pistonului şi sunt puse în evidenţă în figura 9.8

Experimentul nr.3:
 Determinarea unor proprietăţi de plasticitate ale
materialelor

Utilizând o instalaţie de îndoire a tablelor se va verifica Legea coexistenţei

deformaţiilor elastice şi plastice.Se supune îndoirii o probă dreptunghiulară din tablă subţire
din două materiale diferite(figura 9.8).Semifabricatul iniţial 1, de grosime s se aşează pe
matriţa de îndoit 2 prevăzută cu rază de racordare rm şi cu ajutorul poansonului 3, pervăzut
tot cu rază de racodare rp este deformat rezultând produlul 4.
Se va observa fenomenul revenirii elastice în scopul sesizării legii coexistenţei
deformaţiilor plastice şi elastice.Se vor măsura unghiurile C şi α1 pe rând pentru fiecare
probă şi se va calcula mărimea revenirii elastice Ae cu expresia: Ae= α1- α.