Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROCESE SI TEHNOLOGII
SPECIALE DE FORMARE
Tema 1
PLASTICITATE-DEFORMABILITATE
COORDONATOR
Conf.Dr.Ing Elena LACATUS
STUDENT :
Georgian-Teofil BARBU , e-mail: Barbu_Georgian@yahoo.com
Anul III, 631 AB , N.S.N.
CUPRINS:
DATA :21.10.2015
Bibliografie ...............................................................................................17
ecuatiile deformatiilor
legea constantei volumului
relatiile dintre tensiuni si deformatiile specific.
Ecuatiile de echilibru trebuie sa corespuna cazului concret de solicitare si a
conditiilor de contur . Prin rezolvarea ecuatiilor de echilibru impreuna cu o
ecuatie de plasticitate pe baza conditilor limita , se determina tensiunile normale
la suprafata corpului supus deformarii.
Cunoscandu-se tensiunile pe suprefetele de contact ale corpului cu
suprafetele active ale sculelor de deformare se pot determina fortele ce trebuie
aplicate in vederea prelucrarii prin presare.
In general studierea starii de tensiuni si deformare prin metoda ecuatiilor de
echilibru impreuna cu o ecuatie de plasticitate precum si cu utilizarea relatiilor
dintre tensiunii si deformatiile specifice se aplica cu cele mai bune rezultate fiind
preferata in comparatie cu alte metode. [Iliescu C.]
Metoda energetica.
(1)
De cele mai multe ori tensiunile in diferite puncte ale corpului deformat nu se poate masura
experimental . In aceste cazuri , neuniformitatea tensiunilor se apreciaza dupa marimea si
carecterul repartizarii defromatiilor . Astfel ,pentru stabilirea modului de repartizare a
deformatiilor se folosesc urmatoarele metode : metoda retelelor de divizare , metoda stifturilor,
metoda surubului , metoda analizei microstucturii , metoda duritatii.
a) Metoda retelelor de divizare .
Retelele de divizare ortogonale se pot trasa atat la suprafata exterioara a semifabricatului
precum si intr-un plan de sectionare al probei in cazul semifabricatelor masive. Retelele de
divizare se pot aplica prin zgarierea , prin imprimarea cu procedee electrochimice sau cu
ajutorul unor vopsele sau emulsii fotosensibile .
In cazul in care, vopseaua se aplica intr-un plan de sectionare , proba trebuie sectionata in
doua jumatati. Pentru una dintre suprafetele de contact a celor doua jumatati se executa
reteaua , iar pe cealalata supafata se aplica un lubrifiant care nu permite lipirea sau sudarea
partilor probei in timpul deformarii .
b) Metoda stifturilor.
Aceasta metoda consta in introducerea in metalul de baza a unor stifturi care sa formeze un
ajustaj presat. Stifturile se executa dintr-un material de alta culoare , insa cu proprietati fizicochimice apropiate de cele ale metalului piesei de prelucrat , se poat folosi si metale sau alaiaje
de aceeasi culare cu a metalului de baza, cu conditia sa reactioneze diferit la atacul cu acelasi
reactiv.
c) Metoda surubului .
Se bazeaza pe modificarea pasului initial al filetului unui surub introdus in proba ce se
deformeaza , in functie de valoare modificarii pasului surubului , se poate caracteriza
deformatia longitudinala in planul care trece prin axa surubului . Dezavantajul metodei consta in
faptul ca prin introducerea surubului se distruge integritatea probei.
d) Metoda analizei microstucturii.
Consta in recristalizarea probei dupa deformare plastic la rece si examinarea microstucturii .
Pentru acelasi material nedeformat , se traseaza diagrama de recristalizare. Dupa examinarea
la microscop a probei deformate si recristalizate, se compara dimenisiunile medii ale grauntilor
cristalini masurati , cu valorile corespunzatoare din diagrama de recristalizare . In acest fel se
obtine o imagine asupra gradului de deformare in diferite zone ale probei deformate.
e) Metoda duritatii.
Aceasta consta in masurarea duritatii intr-o sectiune longitudinala sau uneori transversala , de
obicei se masoara duritatea Vickers in cazul probelor cu dimensiuni mici , in celelalte cazuri se
masoara duritatea Rockwell sau Brinell , in functie de natura aliajului prelucrat si de gradul de
deformare aplicat .
Fig.3
Diametrul bilei D (este standardizat fiind de 10; 5; 2,5; 2; 1,25; 1; 0,625 mm) se alege in
functie de grosimea materialului, care trebuie sa fie cel putin de 10 ori mai mare decat
adancimea urmei.
Sarcinile folosite pot fi de: 20 D2; 10 D2; 2,5 D2; 1,25D2; 1D2; =,5 D2 [daN] in functie de
natura materialului
Fig. 4. Variatia uzurii muchiilor active ale placii de taiere (a) si a marimii bavurii (b)
in functie de numarul de piese stantate (h - marimea uzurii h b marimea bavurii).
placa superioara
placa intermediara
piston
cilindru de lucru
manometru
pompa
3.1.1 Scalari.Vectori.Tensori
9
3.13.2 Tensori
3.1.2 Tensori
Tensori sunt entitati geometice introduse in domeniile matematicii si al fizicii
pentru a extinde notiunile de scalar , vector si matrice.
Notiunea de tensor pe un spatiu vectorial V este o notiune fundamentala in geometria si
ea reuneste intr-o abordare unitara, mai multe notiuni , in aparenta disipate, cu care
ne-am intalnit dejam in repedate randuri: vectori , convector .
10
Fig.6. Schemele de tensiune ce apar in diferite zone ale unui semifabricat ambutisat.
11
(2)
unde A si B sunt constante .
3.4.1 Introducere
Tehnologiile de prelucrare prin deformare plastica la rece au un domeni foarte larg
de aplicare in industria constructoare de masini si aparate , mecanica fina ,
electrotehnica si electronica , industria bunurilor de larg consum , a utilajelor agricole si
a celor pentru industia alimentara.
13
14
15
BIBLIOGRAFIE:
Indicaii bibliografice:
16
17