1

DETERMINAREA
TENSIUNILOR
REMANENTE METALICE,
CERAMICE, COMPOZITE






2


Definitii

Tensiunile remanente reprezint acele tensiuni care exist ntr-un corp (pies)
atunci cnd acesta nu este supus nici unei fore exterioare. Ele mai sunt cunoscute i
sub denumirea de tensiuni reziduale, interne sau permanente. Noiunea de tensiune
intern nu este recomandat pentru utilizare, deoarece aceast denumire nu face
deosebirea ntre tensiunile produse de sarcinile exterioare aplicate i tensiunile
existente n lipsa acestora. n definitiv, toate tensiunile sunt interne. Din acest motiv se
va utiliza denumirea de tensiune remanent.
Dup alt criteriu, tensiunile remanente sunt:

tensiuni termice, date de o dilatare sau o contracie neuniform, ca urmare a
diferenelor de temperatur pe seciune sau in volum;
tensiuni structurale, date de modificri de volum specific din timpul inclzirii i rcirii;
tensiuni de lucru, date de aciunea mecanic a diferitelor procedee de prelucrare
mecanic.
Tensiunile remanente sunt asociate cu deformaii elastice corespunztoare pe
direciile,planele i volumele in care ele acioneaz, i se echilibreaz reciproc. De
altfel, msurarea lordirect nu este posibil, evaluarea lor fcandu-se prin msurarea
deformaiilor elastice care le insoesc sau care se produc dup indeprtarea unei
poriuni de material, respectiv dup dezechilibrarea sistemului iniial.


1

3

DETERMINAREA TENSIUNILOR REMANENTE
METODE PENTRU DETERMINAREA TENSIUNILOR
REMANENTE

Tensiunile remanente sunt fundamental statice i multiaxiale, in echilibru in
absena incrcrilor, frecvent avand aceiai direcie ca i tensiunile principale produse
de ctre sarcini. Evaluarea strii de tensiuni remanente trebuie s aib ca scop final
optimizarea proceselor tehnologice i alegerea corespunztoare a materialelor, luand in
considerare aspectele tehnice i economice ale modelrii comportrii unei piese sau
ansamblu pe toat durata de fabricare i exploatare.
Modelarea strii de tensiuni remanente este deosebit de complex, deoarece trebuie s
in cont de numeroi factori, cum ar fi: natura materialului, parametrii proceselor
tehnologice, modificrile chimio-structurale, solicitrile mecanice, timpul, temperatura,
etc.
In ultimele decenii au fost dezvoltate i perfecionate diverse tehnici calitative i
cantitative pentru determinarea tensiunilor remanente. Funcie de efectul pe care il au
asupra pieselor testate, distingem convenional urmtoarele categorii de metode:
distructive;
nedistructive;
semidistructive.
Metodele distructive presupun indeprtarea unor cantiti semnificative de material,
secionarea total sau parial a piesei, astfel incat aceasta nu-i mai poate indeplini
rolul
funcional dup testare. Ele se bazeaz pe faptul c in interiorul unui corp nesolicitat
(fr
incrcri exterioare) tensiunile remanente sunt intotdeauna in echilibru. Prin secionarea
sau indeprtarea de material acest echilibru este perturbat i piesa se deformeaz.
Msurand aceste deformaii se pot determina tensiunile remanente in piese sau
structuri.
Principalul dezavantaj al acestei categorii de metode este acela al distrugerii piesei
asupra
crora s-au fcut msurtorile. Un alt dezavantaj il reprezint faptul c aceste metode
sunt
mai puin precise, dei in ultima vreme a fost dezvoltat o tehnic foarte precis -
"metoda contur" - care constituie excepia de la regul.


In literatura de specialitate sunt menionate urmtoarele metode distructive:
- metode bazate pe msurarea curburii sau a sgeilor;
- metoda complianei
- metoda contur
- metoda cu epruveta jug
- metoda cu epruveta lir
- metoda Sachsetc.


4

Metodele nedistructive nu presupun indeprtarea de material, astfel incat
funcionarea piesei nu este afectat. Evaluarea prin tehnici nedistructive a tensiunilor
remanente din produse finite elimin principalele dezavantaje ale metodelor distructive.
Relaiile de calcul folosite pentru determinarea strii de tensiuni remanente sunt cele
dintre unii parametri ai materialului investigat i acest tip de tensiuni.
In literatura de specialitate, se menioneaz urmtoarele tehnici nedistructive:
- metode bazate pe difracia radiaiei X, a radiaiei ciclotronice, a undelor ataate
fasciculelor de electroni i neutroni;
- metode electromagnetice, dintre care se menioneaz cea a permeabilitii
magnetice incrementale, a salturilor Barkhausen, precum i cele bazate pe efectele
magnetostrictive;
- metoda cu ultrasunete, dintre mai utilizat este cea bazat pe determinarea vitezei
de propagare a undelor ultrasonore;
- metode spectrometrice, intre care piezospectrografia Raman, rezonana nuclear
gama sau cea bazat pe efectul Mossbauer;
- metode optice, cum ar fi: cele bazate pe fenomenul Moire i fotoelasticimetrie;
- alte tehnici, cum ar fi cele bazate pe termoelasticitate, pe msurarea
microdeformaiilor de la suprafaa liber a corpului (distorsiunea reelelor de referina,
metoda interferenei microscopice Tolanski, interferometria holografic), sau cea bazat
pe cromoplasticitate.
Metodele semidistructive presupun doar indeprtarea unor cantiti mici de
material, in urma acestei operaii funcionarea piesei nefiind practic afectat. Intre
aceste
metode se menioneaz metoda rozetei tensometrice gurite, metoda cu indeprtare de
straturi (de exemplu prin eroziune chimic). Tot in aceast categorie este inclus i
metoda bazat pe msurarea microduritii, care modific local geometria suprafeei,
introducand deformaii elasto - plastice in zona amprentei.
Tensiunile remanente nu pot fi determinate in mod direct i de aceea ele trebuie
evaluate prin msurarea unor parametri fizici care sunt influenai de prezena lor.
Principalele metode de determinare a tensiunilor remanente sunt trecute in revist in
cele ce urmeaz.




5

Metode distructive
Aceste metode permit evaluarea tensiunilor remanente atat in timpul proceselor
tehnologice cat dup finalizarea acestora, tiut fiind c ele genereaz asemenea
tensiuni.

Metoda de msurare a curburii
Este o metoda utilizat in special pentru determinarea tensiunilor remanente din
materiale stratificate i acoperite cu pelicule (filme) protectoare. Procesul de realizare a
unui strat presupune introducerea de tensiuni remanente care pot provoca curbarea
stratului depus anterior.
Modificarea curburii pieselor, ca urmare a proceselor de depunere, face posibila
estimarea variaiei tensiunilor remanente funcie de grosimea stratului depus.
Raza de curbura poate fi msurata utilizand metode directe de contact (traductoare
electrotensometrice rezistive, profilometre, etc.) sau indirecte (fr contact): metode
video, scanere cu laser, metoda Moire, .a. Sensibilitate metodei poate atinge 0,01 mm-
1, ceea ce permite o bun aproximare a strii de tensiuni remanente. Msurtorile sunt
realizate de obicei pe benzi (faii) subiri, cu raportul lime/lungime < 0,2, pentru a
preveni curbarea multiaxilal i instabilitatea mecanic. Ecuaia diferenial a lui Stoney
[20] permite calculul tensiunii x s din grinzi subiri lungime l, grosime curent h i cu
modulul de elasticitate E, cu sgeata g dh
dg
l
E h x = - 2
2
3
s 4 (2.1.1)
Relaia lui Stoney este adesea utilizat i pentru determinarea sgeii.
Msurarea razei de curbura se poate face i la sfaritul operaiei tehnologice. In
acest caz, pentru determinarea tensiunilor remanente, se indeprteaz pe rand toate
straturile depuse, metoda fiind de aceast dat una distructiv. Atunci cand
indeprtarea
de straturi nu este realizabil, se poate evalua starea plan de tensiuni remanente
considerand o lege de variaie a tensiunilor pe grosime.


6


Metode tensometrice

Metoda rozetei tensometrice gurite este singura metod pentru determinarea
tensiunilor remanente care este standardizat (ASTM E 837-99). La aceast metod,
practicarea gurii prin centrul rozetei tensometrice conduce la relaxarea tensiunilor in
zona invecinat, ceea ce conduce la modificarea strii de deformaie la suprafaa
piesei.
Aceste deformaii sunt msurate cu ajutorul rozetei tensometrice i apoi se determin
prin
calcul tensiunile remanente principale i direciile acestora (figura 2.1.2). Starea de
tensiuni remanente din zona invecinat gurii se mai poate determina folosind metode
ca:
Moire, interferometrie laser (in acest caz se obine o hologram), fotoelasticimetrie, etc.
7




Metoda complianei

Metoda presupune tierea unei buci mici de material sau practicarea unor canale
de dimensiuni mici ( rizuri, crestri ) pe suprafaa studiat, in vederea msurrii
deformaiilor i apoi a tensiunilor remanente. Relaxarea tensiunilor in vecintatea
acestor
neuniformiti geometrice produse voluntar este pus in eviden cu ajutorul unui
interferometru care cuprinde i mrci tensometrice. O variant a metodei a fost utilizat
pentru determinarea tensiunilor remanente din biomecanic .
Pentru ca tensiunile remanente s se echilibreze odat cu creterea adancimii
canalelor (rizurilor) se presupune un camp de tensiuni remanente principale normale i
respectiv paralele cu direcia crestturilor, iar aceast direcie nu este funcie de
adancime
(ipotez valabil atunci cand distribuia tensiunilor pe suprafaa este relativ uniform).
Metoda mai are i alte variante: practicarea unor degajri la suprafaa piesei sau
indeprtarea straturilor de material se realizeaz cu ajutorul unor procese chimice
(eroziune sau electroeroziune chimic). Una din variantele de mai sus a fost utilizat
pentru evaluarea strii de tensiuni remanente in tuburi i conducte pneumatice.


8


Metode bazate pe difracie
Difracia razelor X
Radiaiile Roentgen sau razele X sunt de natur electromagnetic ca i lumina, dar
au lungimi de und mult mai mici, comparabile ca ordin de mrime cu cele ale
constantei
reelei cristaline a materialului investigat.
Fenomenul de difracie a razelor X permite determinarea tensiunilor remanente de
ordin I prin folosirea parametrului reelei cristaline din epruvete detensionate ca faz
etalon i msurarea deplasrii picului (maximului) de difracie la proba examinat, prin
raportare la o prob etalon, considerat fr tensiuni remanente.
Microtensiunile de ordin II i III se determin pe baza limii liniei (picului) de
difracie, aceste tensiuni producand atat o comprimare cat i o intindere a reelei
cristaline
(cele de ordin II) i o aa zis deformare dinamic a reelei, reprezentand abaterea
medie
ptratic a atomilor de la poziiile lor ideale in reea, direcie normal pe planul de
reflexie (microtensiuni de ordinul III). Din compunerea efectelor prezentate rezult o
lrgire a picului de difracie.
Tehnica difraciei cu raze X se poate folosi pentru determinarea tensiunilor
remanente atat in straturile materialului examinat (pan la adancimi comparabile cu
cateva straturi atomice), cat i in straturile de acoperire (pelicule protectoare). Pentru
evaluarea strii de tensiunilor remanente in profunzimea materialului se pot indeprta
succesiv straturi de material de la suprafaa probei, prin diverse procedee (chimice,
electrochimice, etc.). Tehnica poate deveni astfel una semidistructiv sau chiar
distructiv, pierzand unul dintre principalele avantaje[12].
Difracia razelor X este in prezent una dintre cele mai utilizate tehnici de
investigare, datorit in special faptului c permite evaluarea nedistructiv i
independent
a macrotensiunilor i microtensiunilor remanente.
Variante speciale ale metodei permit determinarea tensiunilor remanente utilizand
dou msurtori, fr a recurge la etalonare (metoda dublei expuneri sau "sin2") .
Dei in momentul de fa este destul de puin utilizat in afara laboratoarelor, punerea
la punct a unor aparate portabile care s permit determinri cu precizie adecvat in
mediul industrial va permite extinderea substanial a acestei metode.

Pe lang avantajele ei, difracia cu raze X prezint i o serie de dezavantaje
notabile:
- poate fi utilizat numai la materiale care au o structur cristalin;
- din cauza adancimii mici de penetrare, utilizarea ei se limiteaz doar la evaluarea
strii de tensiuni din stratul superficial in cazul materialelor metalice;
- la materiale multifazice sau cu structur eterogen se pot obine informaii numai
pentru anumite faze sau cristalite;
9









10

Metode magnetice


Forma curbelor de magnetizare ale unui material feromagnetic este influenat de
un numr mare de factori, printre care un loc aparte il ocup tensiunile remanente.
Dac valoarea acestora este notabil, ele pot determina singure form concludent de
anizotropie magnetic a corpului. Pe de alt parte, intre existena tensiunilor remanente
i cele dou mecanisme fundamentale care contribuie la realizarea procesului de
magnetizare, i anume deplasarea pereilor interdomeniali i schimbarea orientrii
magnetizrii spontane a domeniilor (sau rotirea magnetizaiei), exist o strans
legtur.
Aceast dependen poate fi pus in eviden prin metoda care are la baz efectul
Barkhausen (prin analiza micilor salturi ale pereilor la 1800, metoda permeabilitii
magnetice incrementale (prin determinarea permeabilitii magnetice a
corpului cu tensiuni remanente) i metode bazate pe magnetostriciune (efectul
magnetomecanic).
In ultimul caz, tensiunile remanente determin fie deplasarea pereilor la 900,
fie rotirea magnetizaiei.
Dei interdependena dintre tensiunile remanente i parametri magnetici ai probei
investigate este puternic, exist totui o serie de variabile care in de natura
materialului, cum ar fi duritatea, tipul i dimensiunea grunilor de material, care pot
afecta acurateea i precizia determinrilor. Din acest motiv, metodele enumerate mai
sus sunt adesea complementare, eliminandu-se astfel variabilele enumerate. Totodat,
pentru creterea preciziei determinrilor se impun calibrri la anumite valori cunoscute
ale tensiunilor remanente. Apoi, pe baza unor relaii teoretice specifice, parametrii
magnetici sunt succesiv interpolai i extrapolai pentru o etalonare corespunztoare.
Avantajele principale ale metodelor magnetice sunt:
- determinrile se pot face in mod normal in cateva secunde;
- echipamentul necesar este portabil i procesarea informaiilor se poate face in
sistem automatizat;
- poate fi determinat starea plan de tensiuni remanente pan la adancimi de 6 10
mm;
- costul tehnicilor magnetice este relativ mic.

11

Principalele dezavantaje sunt:
- tehnicile magnetice pot fi utilizate doar la investigarea materialelor
feromagnetice;
- exist o mulime de alte surse de eroare, altele decat cele amintite, care scad
precizia determinrilor (geometria corpului, direcia de magnetizare, etc.).

Metode acustice

Metode de determinare a tensiunilor remanente cu ajutorul ultrasunetelor au la baz
variaia vitezei de oscilaie atat a undelor ultrasonore longitudinale cat i transversale,
atunci cand acestea strbat un material in care exist tensiuni remanente.
Cea mai mare sensibilitate a determinrilor se obine cand undele se propag in
direcia tensiunilor principale.
Deoarece modificarea vitezelor de propagare a undei sonore este mic i depinde de
textura, alinierea i orientarea grunilor materialului explorat, este adesea mult mai
convenabil s se determine intarzierea intre impulsul de emisie i cel recepionat, atat
timp cat lungimea drumului fcut in traversarea piesei nu este cunoscut cu suficient
precizie.
Evaluarea tensiunilor remanente cu ajutorul ultrasunetelor presupune o calibrare a
echipamentului de control pentru eliminarea unor surse de eroare ca: modul de
prelucrare al probei de controlat, temperatura acesteia, compoziia ei chimic, starea
suprafeei, etc.
Metoda cu ultrasunete permite determinarea tensiunilor remanente in intreg
volumul de material. Tehnicile ultrasonore sunt relativ ieftine i preferate pentru
inspecia on line i inspeciile de rutin, in cadrul controlului de calitate. Viteza de
propagare a ultrasunetelor intr-un material cu tensiuni remanente depinde ins i de
neomogenitile microstructurale. Aceast dependen genereaz dificulti de separare
a componentelor in starea spaial de tensiunilor remanente, ceea ce constituie
dezavantajul principal al metodei. O alt limitare a metodei este rezoluia spaial slab.

Metode spectrometrice (Spectrografia Raman)

Efectul Raman reprezint capacitatea substanei de a difuza lumina cu o sensibil
modificare a lungimii de und incidente. Analiza spectrului luminos obinut, cunoscut ca
spectrul luminozitii remanente sau spectrul Raman, ofer informaii asupra unor
parametri fizici i chimici ai structurii.
In ceea ce privete tensiunile remanente, privite ca variaii de presiuni hidrostatice,
liniile spectrale sunt deviate odat ce sistemul de inregistrare sesizeaz existena lor.
Prin utilizarea microscopului se pot selecta regiuni de doar caiva micrometri, care
prezint interes in ceea ce privete tensiunile remanente.
Materialele la care aceste metode se utilizeaz sunt materialele ceramice (de
exemplu oxidul de aluminiu, oxidul de zirconiu), compozitele care conin ioni de crom
(Cr+) i fibre de aluminiu (cunoscute pentru proprietile lor de a deveni fluorescente la
solicitri), carburile, siliconul, etc.).
12


Metode optice (Fotoelasticimetria)

Metoda are la baz fotoelasticitatea (birefringena accidental a materialelor
transparente supuse la tensiuni mecanice). Studiul experimental se face transmiand un
fascicul de lumin polarizat, alb sau monocromatic, asupra unui model din material
transparent al piesei studiate (fotoelasticimetrie prin transparen). In lipsa incrcrilor,
franjele obinute dau informaii asupra strii de tensiuni remanente, dup prelucrarea lor
prin metode grafico-analitice. Pentru determinarea tensiunilor remanente se utilizeaz
atat fotoelasticimetria prin transparen (la materiale transparente, cum ar fi sticla) cat i
cea prin reflexie, la materiale netransparente [10, 20]. In acest ultim caz, la metoda
guririi se inlocuiete rozeta tensometric o pastil din lac fotoelastic, lipit pe piesa in
care se dorete determinarea tensiunilor remanente. Gurirea se face prin pastila de lac
fotoelastic.
Franjele care apar dup gurire sunt prelucrate pentru a determina tensiunile
remanente principale i direciile acestora. Metoda nu este standardizat i este
considerat mai puin precis decat cea care utilizeaz rozeta tensometric. O surs de
eroare o reprezint faptul c marginile gurii prelucrate prin achiere in stratul
fotoelastic sunt neregulate (zdrenuite). De asemenea, cldura degajat in procesul de
achiere poate introduce tensiuni remanente suplimentare in lacul fotoelastic, care iniial
ar trebui s fie lipsit de asemenea tensiuni.





13







In prezent exist multe metode care pot fi utilizate pentru determinarea tensiunilor
remanente dintr-o gam larg de materiale. Inainte de-a alege una dintre ele este
important s se ia in consideraie particularitile fiecreia, tipul de tensiuni ce urmeaz
a fi msurate (tip I, II , III), natura materialului, etc. In multe cazuri, pentru determinarea
strii de tensiuni remanente cu o precizie prestabilit, o singur metod din cele
prezentate nu este suficient. De aceea tehnicile prezentate sunt complementare i nu
concurente.

14

CONSIDERATII PRIVIND ALEGEREA METODEI

Prezentarea principalelor tehnici de determinare a tensiunilor remanente din
paragrafele precedente nu poate fi exhaustiv, din motive care in de caracterul lucrrii
de fa. Pe de alt parte, diversitatea variantelor fiecrei metode in parte impune
anumite consideraii care in de alegerea judicioas a echipamentelor de determinare a
acestui tip de tensiuni, in funcie de mai muli factori.
Deoarece in multe cazuri utilizarea unei singure metode de determinare a
tensiunilor remanente nu furnizeaz informaii complete sau satisfctoare asupra
configuraiei sau mrimii acestor tensiuni, multe dintre tehnicile prezentate sunt utilizate
in diverse combinaii selectate pe baza unor criterii de optimizare a procesului de
msurare.De aceea, anumite consideraii critice asupra modului de selecie a
tehnicii de msurare optime se impune cu necesitate. In general metoda este aleas in
funcie de rolul funcional al piesei sau ansamblului testat i in corelaie cu aceasta se
adopt tehnici de msurare cu caracter distructiv, semidistructiv sau nedistructiv.
Principalele criterii de selectare a metodei sunt urmtoarele:
1. Natura materialului, structura lui (amorf, cristalin, semi-cristalin), textur,
compoziie chimic, numr de faze;
2. Tipul de tensiuni remanente ce urmeaz a fi determinate:
- Ordinul I;
- Ordinul II;
- Ordinul III.
3. Distribuia gradienilor tensiunilor remanente:
- Pe grosime;
- Pe suprafa.
4. Geometria piesei sau a subansamblului analizat, in corelaie cu tipul tehnicii
deja selectate:
- Dimensiunile i forma seciunii piesei;
- Dimensiunile i forma suprafeei piesei.
5. Gradul de mobilitate a echipamentelor din lanul de msurare:
- Echipament de laborator;
- Echipament portabil.
6. Tipul metodei:
- Distructiv;
- Semidistructiv;
- Nedistructiv.
7. Durata determinrii, timpul necesar stabilirii mrimii i/sau distribuiei
tensiunilor remanente;
8. Gradul de incredere (precizia metodei);
9. Criterii economice: costul operaiei de msurare.
O selectare adecvat trebuie s in cont de toate criteriile enumerate mai sus.
Bineineles, aa cum s-a amintit deja, in toate situaiile in care se impune alegerea
metodei sau metodelor de msurare se va ine seama in principal de rolul funcional al
piesei sau ansamblului analizat. Determinarea cu precizie a tensiunilor remanente
reprezint o condiie necesar pentru asigurarea calitii i fiabilitii organelor de
maini, utilajelor, instalaiilor i structurilor.
15


CAUZELE FORMARII TENSIUNILOR REMANENTE I
EFECTELE LOR

Intr-o accepiune general, tensiunile remanente sunt cunoscute ca fiind tensiunile
existente intr-un corp solid, aflat la o temperatur uniform, in absena oricror solicitri
exterioare (fore, cupluri sau acceleraii). Acestea determin formarea unui sistem de
fore in echilibru, atat local cat i global, fiind in general dificil de evaluat; rezult de aici
caracterul ascuns, ineltor, al acestora.
Tensiunile remanente sunt prezente in majoritatea materialelor i pieselor, dup
elaborare, prelucrare i tratament. Ele traduc istoria metalurgic i mecanic a fiecrui
punct i a ansamblului unei piese in cursul fabricrii sale. Complexe prin natura lor,
tensiunile remanente au fcut obiectul a numeroase studii pentru a le defini cat mai
bine,a le analiza, msura, prevedea printr-o modelare i o simulare numeric, a
determina i prevedea efectele lor asupra comportrii materialelor i a pieselor, a
optimiza in mod corespunztor procesele tehnologice etc.
Tensiunile remanente pot fi clasificate in funcie de:
a) cauzele care le genereaz;
b) volumul de material in care se autoechilibreaz;
c) orientarea lor spaial.
Pentru a prevedea prin calcule starea de tensiuni remanente existent in diverse
componente i structuri mecanice, trebuie s se identifice mai intai sursele acestora.

Originile tensiunilor remanente, in general foarte diverse, pot fi grupate in trei mari
categorii: mecanic, termic i metalurgic.

Intr-un punct al unei piese supus la o solicitare mecanic sau termic vor lua
natere tensiuni remanente dac dup suprimarea solicitrii, elementul de volum din
jurul punctului nu poate s revin la starea de repaus, altfel spus, dac deformaiile
susceptibile de a conduce la aceast stare toate punctele piesei, nu sunt compatibile
intre ele.
Intr-o manier mai precis, solidul este supus unui camp de deformaii permanente
care nu verific ecuaiile de compatibilitate ale mecanicii solidelor. In acest caz, corpul
trebuie s fie in mod necesar sediul unor deformaii adiionale, astfel ca deformaia
rezultant s fie compatibil. Starea de tensiuni asociat acestor deformaii
complementare este o stare de tensiune autoechilibrat, ce constituie tocmai campul
tensiunilor remanente.
Exist aadar trei cauze principale care conduc la apariia tensiunilor remanente:

- deformaiile plastice neuniforme care apar in cazul supraincrcrii organelor de
maini i structurilor, in urma prelucrrilor mecanice ori prin presare la rece, tratamente
mecanice .a. (indreptare, matriare, autofretare, alicare, rulare) sau existena unei
incompatibiliti mecanice intre diferitele componente ale materialelor compozite, intre
strat i substrat in cazul depunerilor, intre componentele ceramice sau compozite i
aliajele metalice asamblate prin termocompresiune sau prin brazare etc.;
16

- existena unui gradient termic ce determin depirea limitei de elasticitate ca
urmare a modificrilor de volum sau lungime (este cazul tensiunilor remanente care
apar la sudarea pieselor, la operaiile de forjare i laminare, a tensiunilor remanente din
piesele bimetalice supuse variaiilor de temperatur, a celor rezultate in urma
prelucrrilor mecanice cu regimuri intense de achiere etc.), sau a unei incompatibiliti
termice (coeficieni de dilatare termic diferii) intre diferitele volume ale materialului
piesei;
- modificrile locale de volum i densitate produse de transformrile alotropice
(schimbrile de faz metalurgic) i modificrile locale de structur ce apar de exemplu
in urma sudrii, a unor tratamente termice i termochimice, a depunerilor electrolitice de
straturi metalice .a.







17

Categorii de tensiuni remanente:

In funcie de dimensiunile volumelor in care se manifest i este considerat
aceast neomogenitate a deformaiilor, se definesc in mod clasic trei categorii de
tensiuni remanente:

a) tensiuni remanente de ordinul I sau macroscopice (sI), care provoac deformaii i
care se exercit la scara piesei sau intr-un element de volum important (de ordinul
milimetrilor); ele rezult din echilibrul forelor interne i corespund unei valori medii din
tot materialul;
b) tensiuni remanente de ordinul II sau microscopice (sII), care acioneaz la scara
gruntelui (de ordinul micrometrilor); ele traduc o variaie a tensiunilor in fiecare grunte
in jurul valorii medii, reprezentat de tensiunea sI;
c) tensiuni remanente de ordinul III sau ultramicroscopice (sIII), care intervin la
nivelul atomilor i al reelei cristaline (la o scar de ordinul a caiva zeci de nanometri);
acestea fluctueaz in jurul valorii medii a tensiunilor dintr-un grunte (sII).
Aceast clasificare este adesea simplificat, din cauza dificultilor de separare a
tensiunilor remanente sII i sIII, i in consecin se vorbete in mod curent de
macrotensiuni (tensiunile sI) i microtensiuni (tensiunile sII +sIII); tensiunile sII pot fi
denumite de asemenea tensiuni omogene iar tensiunile sIII tensiuni neomogene.

Cele trei tipuri de tensiuni interacioneaz unele cu altele i modific comportarea
materialului. Starea de tensiuni remanente este dat de suprapunerea tensiunilor de
ordinul I, II i III




Dup orientarea lor spaial, tensiunile remanente pot:
a) monoaxiale, cand se manifest dup o singur direcie;
b) biaxiale sau plane, cand acioneaz dup diferite direcii cuprinse in acelai plan;
c) triaxiale sau spaiale, cand acioneaz dup toate direciile.

18

Efecte poteniale ale tensiunilor remanente








19

In cazul obinerii in straturile superficiale a unor tensiuni remanente de intindere se
constat o deteriorare a proprietilor de rezisten la oboseal care conduc la ruperi
premature ale pieselor se prezint distribuiile tensiunilor remanente obinute pentru
cateva procedee de prelucrare sau tratament i efectele lor asupra rezistenei la
oboseal.











20

Efectul tensiunilor remanente asupra rezistenei la traciune se manifest mai ales in
cazul pieselor i elementelor de structur realizate din materiale compozite sau in
situaia in care grosimea stratului pretensionat este foarte mare in raport cu grosimea
piesei.

Efectul direct al tensiunilor remanente asupra proprietilor de frecare i de uzare, este
pan in prezent mai puin studiat, avand in vedere i faptul c este destul de dificil s se
separe influena tensiunilor remanente de a celorlali factori implicai in procesele de
frecare i de uzare dintr-un tribosistem. Practic pentru toate mecanismele de uzare
(uzarea de adeziune, uzarea abraziv, uzarea prin oboseal mecanic i/sau termic a
straturilor superficiale aflate in contact, uzarea de coroziune), s-a constatat o ameliorare
a rezistenei la uzare atunci cand in straturile superficiale ale pieselor se realizeaz o
cretere a duritii insoit de o stare de tensiuni remanente de compresiune.
In cazul pieselor ce lucreaz la temperaturi ridicate i/sau in condiii cu frecri
importante, se utilizeaz tot mai des depunerile de straturi metalice,ceramice,compozite
speciale .a., de mare rezisten la uzare i la temperaturi inalte. In urma acestor
operaii, ce implic utilizarea unor tehnici foarte avansate la presiune atmosferic sau in
vid, se genereaz tensiuni remanente importante atat in depunere cat i in substrat ce
pot afecta negativ aderena depunerilor, impunandu-se din aceastcauz aplicarea unor
tratamente termice.


Stabilitatea tensiunilor remanente
Stabilizarea tensiunilor remanente prin vibraii mecanice

Pe baza cercetrilor intreprinse pn n prezent privind domeniul reducerii tensiunilor
remanente prin vibraii rezult urmtoarele concluzii:
- Procesul vibrrii pieselor metalice conduce la reducerea ntr-o anumit
msur a valorilor maxime ale tensiunilor remanente, determinnd
uniformizarea repartiiei acestor tensiuni n masa piesei. Tensiunile
remanente nu sunt complet reduse, procesul vibratoriu aducnd aceste
tensiuni la starea de echilibru.
- Spre deosebire de reducerea tensiunilor maxime prin vibrare,
detensionarea (n accepiunea clasic a acestui concept) reduce n mare
msur tensiunile remanente n ntreaga mas metalic. Prin detensionare
tensiunile remanente ajung la valori inferioare unei limite admise, astfel
nct ele s nu aduc prejudicii integritii materialului n timpul
funcionrii piesei.
- Energia furnizat din exterior, introdus n pies prin vibrare, nu permite
coborrea accentuat a nivelului tensiunilor remanente n ntregul volum
metalic vibrat, ceea ce se ntmpl n cazul detensionrii pe cale termic.
- Domeniul aplicativ al tehnologiei neconvenionale de reducere a tensiunilor
remanente prin vibraii se impune a fi limitat la stabilizarea dimensional i
geometric a piesei metalice.
Pe baza celor afirmate mai sus, se recomand renunarea la termenul de
detensionare prin vibraii i nlocuirea lui cu termenul de stabilizare dimensional
21

prin vibraii, sau stabilizarea tensiunilor remanente. Acest termen red ntocmai
domeniul aplicativ al acestei tenologii neconvenionale.
Stabilizarea tensiunilor remanente i mbuntirea stabilitii dimensionale a
pieselor sau subansabblelor prin vibraii cunoate o tot mai larg rspndire, n
general datorit avantajelor pe care le are fa de celelalte procedee, i n special
fa de cele termice. Dintre avantajele acestui procedeu se amintesc urmtoarele:
- consum redus de energie
- utilaje relativ simple, accesibile
- este un procedeu nedistructiv
- proprietile fizico-chimice ale materialului rmn nemodificate
- aplicabilitate pentru o mare varietate de piese.
Ca dezavantaje se amintesc:
- imposibilitatea eliminrii complete a tensiunilor remanente, se poate obine
numai o stabilizare, o micorare a acestora
- piesele supuse stabilizrii tensiunilor remanente prin vibraii trebuie supuse
n prealabil unui control defectoscopic pentru a evidenia eventualele fisuri
n materialul piesei, deoarece prezena acestora n timpul procesului de
vibrare poate deveni periculoas, vibraiile conducnd la propagarea
fisurilor n masa materialului piesei i n final la ruperea acesteea.







22

CONCLUZII

Chiar dac tesiunile remanente metalice, ceramic si composite sunt luate in
consideraie anumite condiii particulare de mediu este important s se ineleag c
tensiunile remanente pot modifica semnificativ in timp comportarea materialului ca
rezultat al curgerii vascoelastice din timpul ciclului termic. Spre exemplu neglijarea
potenialului de cretere a tensiunilor remanente existente in pelicula adeziv poate
conduce la o supraevaluare a durabilitii imbinrii cu posibilitatea apariiei unor rupturi
neateptate in timpul expoatrii (imbinrile cu grosimi mari ale stratului de adeziv sunt
cele mai vulnerabile din acest punct de vedere). S-au prezentat o serie de instrumente
care pot fi utilizate pentru predicia efectului ciclului termic asupra tensiunilor remanente
dintr-o imbimare adeziv i asupra durabilitii acesteia cat si metode de determinare a
tensiunilor remanente, a efectelor si cauzelor lor Ar fi bine ca aceste instrumente
combinate cu o mai exact inelegere a rolului vascoelasticiii in comportarea
mecanic a materialelor metalice, ceramic si compozite s conduc la realizarea, pe
viitor, de imbinri rezistente, fiabile i economice.



























23

Bibliografie:

1. Amariei N., Contribuii la studiul i determinarea tensiunilor remanente, Tez de
doctorat, Universitatea Tehnic Gh. Asachi Iai, 1997
2. Amariei N., Tensiuni remanente generate in procesul de nitrurare, Ed. Gh. Asachi,
Iai, 2001
3. Amariei N., Tensile behaviour of some plasma nitrided flat specimens made from
38MoCrAl09 steel, Buletinul I.P. Iai, Tomul XLV (IL), Fasc.1-2, Secia tiina i
ingineria materialelor, 1999, p. 43-48
4. Amariei N., Comandar C., Influena tensiunilor remanente obinute in urma nitrurrii
asupra rezistenei la oboseal, Buletinul tiinific al Universitii Tehnice a Moldovei,
Secia Mecanic, vol.I, 2000, p.49-54
5. Amariei N., Leon D., Comandar C., A Mathematical Model for the Study of Residual
Stresses Using the Displacements Measured During Plasma Nitriding, Proc. of the 35 th
International Conference on Experimental Stress Analysis, EAN97, Ed. By Hrabovsky
M., Olomouc, Czech Republic, 4-6 June 1997, p.9-14
6. Amariei N. (director de proiect), Monitorizarea fenomenului de generare a tensiunilor
remanente din straturile superficiale in timpul nitrurrii ionice, Grant CNCSIS nr.208
(tema nr. 33)/2001 i nr. 415 (tema nr.34)/2002
7. Amariei N. (director de proiect), Studii i cercetri privind apariia i evoluia
tensiunilor din stratul superficial in timpul unor procese de tratament termic superficial,
Grant nr. 5002C/7463-93 (poz.C 2.6) i nr. 587B-94, Ministerul Invmantului, Direcia
Cercetare i Doctorat
8. Amariei N. (director de proiect), Cercetri privind msurarea tensiunilor remanente in
depuneri electrolitice, Contract de cercetare nr. 9646-1994 i 5905-1995, beneficiar
S.C.
ICPE S.A. Bucureti
9. Anton R.J., Miskioglu I., Subhash G., Determination of Residual Stress Fields
Beneath a
Vickers Indentation Using Photoelasticity, Experimental Mechanics, vol. 39, 3, 1999, p.
227-230
10. Abdallahoui Y., Walaszek H., Peyrac C., Lieurade H.P., Evaluation des contraintes
residuelles de soudage par methode ultrasonore et validation par la methode du trou
par
percage incremental et diffraction des rayons X. Influence de la microstructure, La
Revue de Metallurgie-CIT/Sc. et Genie des Materiaux, Sept., 1999, p. 1143-1154
11. Barallier L., Barralis J., Castex L., Caracteristique mecaniques des couches
nitrurees.
Cas des pieces en acier, Traitement Thermique, 276, 1994, p. 49-53
12. Barrallier L., Barreau G., Barralis J., Influence de lorigine des contraintes
residuelles
sue leur relaxation thermique dans le cas daciers allies, La Revue de Metallurgie-
CIT/Science et Genie des Materiaux, 5, 1993, p. 637-649
13. Barsnescu P.D., Contribuii la optimizarea performanelor de precizie ale
traductoarelor electrotensometrice rezisteive, cu aplicaii la msurarea tensiunilor
remanente, Tez de doctorat, I. P. Iai, 1993
24

14. Beranger G., La notion de surface, Traitement Thermique, 308, 1998, p. 35-46
15. Bercea M., Cercetri cu privire la posibilitile de reducere prin vibraii a tensiunilor
remanente din elemente metalice imbinate prin sudur, Tez de doctorat, Univ. Tehnic
Gh. Asachi Iai, 1994