TR

Tensiuni Remanente

20.Determinarea tensiunilor remanente pe materiale ceramice

Student:

Purusniuc
Sebastian
DETIM anul II

Coordonator:

prof.dr.ing. Amariei Nicuşor

1
 -referat-

Figura 1. Placi ceramice instalate pe partea inferioara a navei spatiale Columbia

1.Definitie

Tensiunile remanente reprezintă acele tensiuni care există într-un corp (piesă)
atunci când acesta nu este supus nici unei forţe exterioare. Ele mai sunt cunoscute şi sub
denumirea de tensiuni reziduale, interne sau permanente.

Noţiunea de tensiune internă nu este recomandată pentru utilizare, deoarece această

denumire nu face deosebirea între tensiunile produse de sarcinile exterioare aplicate şi
tensiunile existente în lipsa acestora. În definitiv, toate tensiunile sunt interne. Din acest
motiv se va utiliza denumirea de tensiune remanentă.

1.1.Clasificare

După alt criteriu, tensiunile remanente sunt:

· tensiuni termice, date de o dilatare sau o contracţie neuniformă, ca urmare a diferenţelor

de temperatură pe secţiune sau in volum;

· tensiuni structurale, date de modificări de volum specific din timpul incălzirii şi răcirii;

· tensiuni de lucru, date de acţiunea mecanică a diferitelor procedee de prelucrare

mecanică.

2
 Tensiunile remanente sunt asociate cu deformaţii elastice corespunzătoare pe
direcţiile,planurile şi volumele in care ele acţionează, şi se echilibrează reciproc. De altfel,
măsurarea lor directă nu este posibilă, evaluarea lor făcandu-se prin măsurarea
deformaţiilor elastice care le insoţesc sau care se produc după indepărtarea unei porţiuni
de material, respectiv după dezechilibrarea sistemului iniţial.

2. SURSELE TENSIUNILOR REMANENTE ÎN MATERIALELE

CERAMICE

Tensiunile remanente sunt legate de forţele şi momentele care sunt în echilibru în interiorul
materialului. In general, tensiunile remanente sunt rezultatul deformaţiilor elastice şi/sau plastice
neomogene distribuite în volumul materialului. Cele mai importante surse de apariţie a tensiunilor
remanente în procesul de fabricare a materialelor ceramice sunt deformaţiile micro şi macroscopice,
efectele termice, transformările de fază şi prelucrările mecanice finale ale suprafeţei

2.1 Tensiuni remanente determinate de efectele structurale

Durata de viaţă şi performanţele structurale şi funcţionale ale ceramicelor tehnice depind în mare
măsură de trei factori. Doi dintre aceşti factori influenţează mai ales fisurarea dinamică a
componentei ceramice în timpul încărcării termomecanice. In primul rând trebuie luată în
considerare distribuţia defectelor critice în volumul solicitat. In al doilea rând, o anumită influenţă
este dată de micile neomogenităţi care induc tensiuni remanente în timpul răcirii la temperatura
ambiantă. In al treilea rând, tensiunile remanente care apar în jurul regiunilor distruse conduc la
dezvoltarea fisurilor care se propagă uşor în timp sub acţiunea sarcinii constante.

Primele două influenţe se datorează micilor fluctuaţii în timpul procesului de fabricare de la "forma
crudă" la forma "întărită", datorită unor neomogenităţi care apar în timpul uscării, sinterizării şi
procesului de răcire până la temperatura ambiantă. Ca urmare, schimbările locale ale densităţii şi
diferenţierile care apar în mărimea grăunţilor se manifestă prin segregări, aglomerarea fazelor,
apariţia porilor sau a impurităţilor. Neomogenităţile structurii cristaline a grăunţilor, densitatea
diferenţiată şi distribuţia aleatoare a mărimii grăunţilor induc deformaţii remanente de ordinul I şi
II.
Microfisurile nucleice, care apar încă din procesul de fabricare, produc deformaţii remanente care
generează singularităţi ce duc la apariţia tensiunilor micro- şi macroremanente. Microfisurile apar
mai întâi acolo unde în cadrul microstructurii energia de microdeformaţie elastică relaxată este mai
mare decât cea de la limita grăunţilor sau din jurul defectelor. Aceste microfisuri au o distribuţie
aleatoare în microstructură. In cele mai multe cazuri, grosimea stratului superficial afectat de
tensiunile remanente dezvoltate datorită efectelor structurale este cu mult mai mic în comparaţie cu
cea a stratului nedeformat. Astfel, mărimea tensiunilor remanente subsuperficiale de tracţiune este
mică.

2.2 Tensiuni remanente determinate de efectele termice

Efectele termice sunt responsabile pentru tensiunile remanente de tracţiune care apar în straturile
din apropierea suprafeţei.
In timpul răcirii ceramicii de la temperatura de sinterizare la temperatura ambiantă apar schimbări
locale ale densităţii, contracţia fiind vâscoelastică pentru temperaturi mai ridicate şi elastică pentru
temperaturi joase. Temperatura la care are loc tranziţia de la starea vâscoelastică la cea elastică se

3
numeşte temperatură de solidificare sau de formare. Valoarea acestei temperaturi depinde de natura
materialului ceramic.

In cazul răcirii apar gradienţi de temperatură care au ca efect apariţia defectelor în structură. De
exemplu, pentru o formă cubică a volumului materialului, gradientul de temperatură va fi mai
abrupt la colţuri decât în mijlocul suprafeţelor. Astfel, materialul se va întări mai repede la colţuri,
dacă temperatura descreşte uşor până la temperatura de formare.

Contractarea vâscoelastică neomogenă la colţurile volumului menţionat induce deformaţii de

tracţiune vâscoelastice la mijlocul suprafeţei, datorită procesului de redistribuire a deformaţiilor.

După solidificarea straturilor exterioare ale cubului, deformaţiile elastice din acestea vor induce
deformaţii vâscoelastice de compresiune în interiorul cubului. Având în vedere permanenta întărire
în timpul descreşterii temperaturii, tensiunile se redistribuie în volumul solidificat. Astfel, tensiunile
remanente elastice se suprapun în timpul solidificării, până când, la temperatura ambiantă, ajung să
fie de compresiune în mijlocul suprafeţei şi de tracţiune în colţuri şi în mijlocul cubului.

2.3 Tensiuni remanente datorate transformărilor de fază

Tensiunile remanente care apar datorită transformărilor de fază sunt importante în anumite
materiale ceramice. De exemplu, în dioxidul de zirconiu parţial stabilizat, apar tensiuni remanente
atunci când faza tetragonală metastabilă se transformă în timpul fabricării în fază monoclinică.

Transformarea de fază este însoţită de creşterea volumului, rezultând tensiuni de compresiune în

straturile care au suferit astfel de transformări. Tensiunile de compresiune sunt compensate prin
tensiuni remanente de tracţiune cu valoare redusă, ce apar în volumul respectiv. Grosimea stratului
transformat şi mărimea tensiunilor remanente depind de forţele locale ce apar în procesul fabricării
şi de energia disponibilă pentru extinderea stabilizării.

Tensiuni remanente micro- şi macroscopice suplimentare pot fi generate în procesul de fabricare

din care rezultă modificări ale suprafeţei, cum ar fi cristalizarea fazelor sticlei. De asemenea se
poate înregistra o diferenţă a coeficienţilor de dilatare termică a diferitelor faze şi o anumită
anizotropie în ceea ce priveşte deformarea elastică şi plastică a diferitelor cristalite, orientate
aleator, sau a fazelor.

2.4 . Inducerea tensiunilor remanente datorită prelucrărilor mecanice

Ceramicele avansate structural, cum ar fi nitrura de siliciu sau carbura de siliciu, sunt atractive
pentru multe aplicaţii tehnice, datorită rezistenţei înalte la temperaturi ridicate, la degradare chimică
la umiditate şi care au o densitate scăzută. Dincolo de aceste avantaje, există impedimente
considerabile pentru introducerea ceramicelor avansate. Cu tehnologia actuală, costurile de
fabricare pentru realizarea unei suprafeţe foarte bine prelucrate sunt mari, (în comparaţie cu ale
tehnologiilor aplicate altor materiale), iar fiabilitatea este mai scăzută. Pentru obţinerea unei precizii
dorite, aceste costuri pot ajunge până la 90% din totalul costurilor. Prin prelucrările mecanice ale
suprafeţei se pot produce distrugeri locale şi microfisuri. Acestea pot fi în detrimentul performanţei
materialelor ceramice. Astfel, pe de o parte avem proprietăţile necesare pentru material şi prelucrare
mecanică economică, iar pe de altă parte domenii stricte de utilizare a componentelor ceramice
avansate din punct de vedere structural.
Cu toate descoperirile care au fost făcute în cadrul tehnologiei formei, prelucrarea în condiţii de
temperatură rămâne procesul predominant pentru fabricarea ceramicelor. In vederea obţinerii unei
calităţi înalte a suprafeţelor şi pentru o bună acurateţe a geometriei, ultima operaţiune ce trebuie

4
efectuată este, de obicei, prelucrarea mecanică cu scule diamantate.In aceste condiţii, operaţiile de
şlefuire a suprafeţei conduc la apariţia microfisurilor şi a tensiunilor remanente în straturile
superficiale ale materialelor fragile, figura 2.

fisură radială

grăuntele roţii
diamantate

fisură
longitudinală

Fig. 2 - Degradarea straturilor superficiale prin prelucrare mecanica

Degradarea rezistenţei pe baza apariţiei fisurilor la suprafaţa ceramicelor poate fi uşor înţeleasă cu
ajutorul ecuaţiilor mecanicii ruperii.
Tensiunea necesară pentru propagarea fisurii este

1
  K IcY
c

în care: KIc reprezintă tenacitatea la fisurare; Y este un factor geometric ce depinde de forma şi
dimensiunea probei şi de dimensiunea prefisurării; c este lungimea fisurii.

Este evident faptul că tensiunile de compresiune introduse la nivelul defectelor au un efect pozitiv
asupra rezistenţei componentelor fabricate din materiale ceramice. Interacţiunea defectelor de
mărimi diferite, cu anumite orientări şi lungimi, dă naştere la tensiuni remanente.
Pentru cele mai multe ceramice, prelucrarea suprafeţei se face pe baza procedeelor ce folosesc
scule abrazive, . Dimensiunea grăunţilor abrazivi are o mare influenţă asupra mărimii tensiunilor
remanente micro- şi macroscopice. Pentru azotatul de siliciu, în figura 3 , se prezintă variaţia
tensiunilor remanente cu adâncimea, în funcţie de dimensiunea grăuntelui abraziv, pentru diferite
rezistenţe la încovoiere

5
 [MPa]

dimensiuneagrăunteluiabraziv

rezistenţalaîncovoiere

h[m]

Fig. 3 Influenţa dimensiunii grăunţilor abrazivi

asupra tensiunilor remanente

Mărimea tensiunilor remanente maxime din imediata vecinătate a suprafeţei şi variaţia acestora în
adâncimea straturilor comprimate prin prelucrare mecanică, depinde atât de parametrii de lucru
precum şi de material. La prelucrarea cu pietre abrazive, mărimea şi distribuţia tensiunilor
remanente sunt determinate de mai mulţi parametri de prelucrare şi de interacţiunea dintre aceştia.
Parametrii de prelucrare care conduc la o reducere a grosimii stratului afectat de prelucrarea
mecanică influenţează scăderea deformaţiei micro- şi macroplastice, rezultând tensiuni remanente
mai mici. Un parametru important în acest sens este adâncimea de prelucrare.

In figura 4 se prezintă influenţa adâncimii de prelucrare asupra deformaţiilor macroscopice şi deci

a tensiunilor macroscopice în azotatul de siliciu.

 [MPa] ·10-3

DP DT

a0 [mm] h [m]
Fig. 4. Influenţa adâncimii de prelucrare a0 asupra: (a) valorilor medii ale tensiunilor remanente; (b),
deformaţiilor macroscopice (material - azotatul de siliciu sinterizat, adâncimea de pătrundere a radiaţiei X
este de 11 m,
DP - direcţia prelucrării, DT - direcţia transversală)

6
 Cu cât adâncimea de aşchiere este mai mare, cu atât deformaţiile macroplastice cât şi tensiunile
remanente de compresiune se reduc, datorită creşterii lungimii de contact între piatra abrazivă şi
piesa prelucrată. In plus, se constată o puternică influenţă a direcţiei de prelucrare. Astfel, tensiuni
remanente semnificativ mai mari apar pe direcţia transversală prelucrării. Aceasta demonstrează
orientarea preferenţială a deformaţiei macroscopice în procesul de prelucrare mecanică. Pentru
optimizarea eficienţei prelucrării mecanice a suprafeţelor, în vederea obţinerii unei cât mai bune
rezistenţe, trebuie avut în vedere un complex de relaţii între parametrii de prelucrare, structura
materialului, modul de îndepărtare a materialului în surplus, etc.

În general, pentru materialele ceramice grosimea stratului afectat de prelucrarea suprafeţei este
mică. În aceste condiţii, procedeul cel mai indicat în vederea determinării tensiunilor remanente este
cel care foloseşte difracţia radiaţiei X.

3. METODE DE EVALUARE A TENSIUNILOR REMANENTE ÎN

MATERIALELE CERAMICE

Determinarea tensiunilor remanente induse în procesul de fabricaţie a materialelor ceramice tehnice

prezintă un real interes. In primul rând, tensiunile remanente se pot suprapune în mod nefericit peste
tensiunile rezultate din exploatare şi astfel influenţează comportarea în serviciu a componentelor
ceramice. In al doilea rând, se cunoaşte faptul că tensiunile remanente sunt o consecinţă a forţelor şi
temperaturilor care apar în timpul procesului de fabricare. Astfel, efectul diferitelor condiţii de
fabricaţie asupra micromecanicii transformării materialului poate fi caracterizat efectiv şi cantitativ
prin determinarea tensiunilor remanente. Sunt descrise în literatura de specialitate numeroase
metode de determinare a tensiunilor remanente din materialele ceramice tehnice

Metodele mecanice bazate pe măsurarea deformaţiilor probei (metoda găuririi, îndepărtării

succesive a straturilor de material), în anumite cazuri nu sunt suficient de sensibile pentru
determinarea tensiunilor remanente din imediata apropiere a suprafeţei, sau necesită înlăturarea
unor straturi foarte subţiri de material, lucru greu realizabil din punct de vedere tehnic. In acest caz
pot să apară probleme datorită tensiunilor remanente induse prin îndepărtarea materialului. Dacă se
folosesc metode chimice pentru îndepărtarea straturilor, se poate ajunge la atacarea unei singure
faze.

La o primă examinare, tehnicile care folosesc metoda pătrunderii, ce evaluează tensiunile

remanente pe baza efectului lor asupra lungimii fisurii propagate prin identare, par a fi rapide şi
demne de încredere. Aceste metode au dezavantajul incertitudinii care apare atunci când trebuie
măsurate lungimile fisurilor propagate în straturile cu rugozitate mare. Există, de asemenea, o
anumită incertitudine în ceea ce priveşte aportul la mărimea fisurii propagate datorită interferenţei
mai multor factori, cum ar fi: modul de fabricare, modul de identare, mărimea granulaţiei,
diferenţieri ale densităţii, etc.

Nu toate tehnicile descrise în capitolele anterioare sunt disponibile pentru determinarea tensiunilor
remanente induse în ceramicele tehnice datorită procesului de fabricare. Problema esenţială în acest
sens o constituie grosimea mică a stratului superficial afectat, care poate fi de ordinul a 10-6 m până
la mai puţin de 10-5 m.

Metodele ultrasonore se bazează pe influenţa tensiunilor remanente asupra vitezei undelor

ultrasonore care trec prin material. Aceste metode sunt utilizate în special pentru metale, pentru care
sunt disponibile echipamente comerciale. Utilizarea acestei metode în cazul determinării tensiunilor
remanente din materiale ceramice tehnice, nu a condus la rezultate satisfăcătoare. Datorită

7
neomogenităţii şi caracteristicilor elastice ale materialelor ceramice, precum şi influenţei reduse
tensiunilor remanente asupra vitezei de propagare a undelor ultrasonore, se obţine o acurateţe
scăzută a măsurătorilor la această categorie de matariale.

Metoda aplicată cu cel mai mare succes la determinarea tensiunilor remanente în materialele
ceramice tehnice se bazează pe difracţia razelor X. Analiza tensiunilor remanente din materialele
ceramice a căpătat un interes special de când această tehnică permite evaluarea acestora chiar şi
pentru o singură fază. Totuşi, interpretarea rezultatelor pentru caracterizarea proceselor elementare
de formare a materialului este mai complicată pentru materialele ceramice.

4. Microdeformaţii şi microtensiuni

Deformaţia plastică a materialelor cristaline este asociată cu crearea şi mişcarea imperfecţiunilor

din reţea (unirea cristalitelor, dislocaţii, etc.).
Aceste imperfecţiuni conduc la distorsiuni ale reţelei (microdeformaţii) şi ca urmare la tensiuni
remanente cu valoare mică (microtensiuni).
Spre deosebire de macrotensiuni, care sunt constante dacă se au în vedere un număr relativ mare
de cristalite, variaţiile microscopice ale deformaţiilor conduc la împrăştierea liniilor de difracţie.

Bibliografie

1. https://www.wikipedia.org/
2.https://www.google.ro/search?
q=tensiuni+remanente+in+materiale+ceramice&tbm=isch&ved=2ahUKEwjj96nx87rpAhWTKuwK
Hb4WBGcQ2-
cCegQIABAA&oq=tensiuni+remanente+in+materiale+ceramice&gs_lcp=CgNpbWcQA1AAWAB
g3uABaABwAHgAgAEAiAEAkgEAmAEAqgELZ3dzLXdpei1pbWc&sclient=img&ei=6y7BXqP
WBJPVsAe-rZC4Bg
3. https://ro.scribd.com/document/227191012/Determinarea-Tensiunilor-Remanente-Metalice-
Ceramice-Compozite
4.https://www.google.ro/search?
q=tensiuni+remanente+in+materiale+ceramice&sxsrf=ALeKk00gJIaK5bBp2lFrNmU7sNOY5Xxy
gg:1589718713174&tbm=isch&source=iu&ictx=1&fir=LFR41fnZOuSWvM%253A
%252CP1_evGkfNAK9_M%252C_&vet=1&usg=AI4_-kQiN9fimwO-0HaE8R-
vgOmm3aOmyw&sa=X&ved=2ahUKEwii2MPZ87rpAhWwxoUKHTtcCt8Q9QEwAnoECAkQB
Q#imgrc=VZdsuyxDG2kPBM