CURS 13

NOŢIUNI DE VIBRAŢII ALE MEDIILOR CONTINUE

5.1. VIBRAŢII LIBERE
5.1.1. Consideraţii generale
Prin mediu continuu se întelege un sistem la care, dacă s-ar izola
orice element de volum, oricât de mic (la scară macroscopică), acesta
conţine materie, are masă.
În cazul mediilor continue, numărul de grade de libertate este infinit.
Nu se mai poate vorbi despre un sistem discret (numărabil) de elemente.
De exemplu, în cazul unei
bare drepte (fig. 5.1), a cunoaşte
poziţia barei înseamnă a
cunoaşte poziţia fibrei medii
deformate, adică a săgeţii 𝑤 în
toate punctele ei. Trebuie deci Fig. 5.1
cunoscută funcţia 𝑤 = 𝑤(𝑥, 𝑡).
În cazul unei plăci plane (fig. 5.2), un punct din planul său median are
coordonatele 𝑥 şi 𝑦. Cunoaşterea poziţiei plăcii implică cunoaşterea
suprafeţei mediane a plăcii adică a sageţii 𝑤 în toate punctele ei. Trebuie
cunoscută funcţia 𝑤 = 𝑤(𝑥, 𝑦, 𝑡).

Fig. 5.2
Analog, în cazul unui mediu continuu tridimensional trebuie
cunoscută funcţia 𝑤 = 𝑤(𝑥, 𝑦, 𝑧, 𝑡).
Din punct de vedere matematic, în studiul vibraţiilor mediilor continue
intervin funcţii de mai multe variabile şi deci, în locul ecuaţiilor diferenţiale
din cazul sistemelor cu un număr finit de grade de libertate, vor interveni
ecuaţii cu derivate parţiale, sau sisteme de ecuaţii cu derivate parţiale. De
asemenea, în cazul mediilor continue intervin, în afară de condiţiile iniţiale,
şi condiţiile la limită.
5.1.2. Coarda vibrantă
5.1.2.1.Ecuaţia cu derivate parţiale
Se consideră o coardă de lungime 𝑙, fixată la capete, situată în planul
𝑥𝑂𝑦 (fig. 5.3). Mişcarea coardei are loc în planul 𝑥𝑂𝑦.

1
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

Fig. 5.3
S-a notat cu 𝑝⃗ încărcarea pe unitatea de lungime.
Se consideră că 𝐻 ⃗⃗, componenta tensiunii 𝑇
⃗⃗ în fir, este constantă.
Se obţine ecuaţia cu derivate parţiale:
𝜕2𝑤 𝜕2𝑤
𝜌 = 𝐻 + 𝑝(𝑥, 𝑡), (5.8)
𝜕𝑡 2 𝜕𝑥 2

unde 𝜌 este densitatea (masa unităţii de lungime).

În cazul vibraţiilor libere, 𝑝(𝑥, 𝑡) = 0, ecuaţia cu derivate parţiale de
mai sus se scrie:
𝜕2𝑤 𝜕2𝑤
𝜌 2 =𝐻 2 ,
𝜕𝑡 𝜕𝑥
sau
𝜕2𝑤 1 𝜕2𝑤
= (5.9)
𝜕𝑥 2 𝑐 2 𝜕𝑡 2
unde s-a notat
𝐻
𝑐=√ . (5.10)
𝜌

5.1.2.2.Integrarea ecuaţiei cu derivate parţiale. Modurile proprii

de vibraţie
Pentru integrarea ecuaţiei cu derivate parţiale (5.9) se foloseşte
motoda separării variabilelor.
Se incearcă soluţii de forma:
𝑤 = 𝑋(𝑥)𝑇(𝑡) . (5.11)
Înlocuind această soluţie în ecuaţia cu derivate parţiale se obţine:
1 (5.12)
𝑋 ′′ 𝑇 = 2 𝑋𝑇̈ .
𝑐
Se separă variabilele 𝑥 şi 𝑡 . Rezultă:
𝑋 ′′ 𝑇̈
𝑐2 = . (5.13)
𝑋 𝑇
Deoarece în membrul stâng este o funcţie numai de 𝑥, iar în membrul
drept o funcţie numai de 𝑡, egalitatea de mai sus este posibilă numai dacă

2
 Curs 11

ambii membri ai egalităţii sunt egali cu o aceeaşi constantă. Se notează cu

−𝜔2 această constantă. Se obţine:
𝑋 ′′ 𝑇̈
𝑐2 = = −𝜔2
𝑋 𝑇
sau
𝜔2
𝑇̈ + 𝜔2 𝑇 = 0 ; 𝑋 ′′ + 2 𝑋 = 0 . (5.14)
𝑐
În acest mod, ecuaţia cu derivate parţiale se desface în două ecuaţii
diferenţiale liniare obişnuite.
Soluţiile ecuaţiilor diferenţiale sunt:
𝜔
𝑇 = 𝐴𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡 − 𝜑) ; 𝑋 = 𝐵𝑐𝑜𝑠( 𝑥 − 𝜓) . (5.15)
𝑐
Rezultă soluţia ecuaţiei cu derivate parţiale
𝜔 (5.16)
𝑤 = 𝐶𝑐𝑜𝑠( 𝑥 − 𝜓) 𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡 − 𝜑)
𝑐
unde s-a notat 𝐶 = 𝐴 ∙ 𝐵.
𝜔 poartă numele de pulsaţie.
Pulsaţia 𝜔 şi constanta 𝜓 se determină din condiţiile la limită, iar
constantele 𝐶 şi 𝜑 din condiţiile iniţiale.
Având în vedere că extremităţile firului sunt fixe, condiţiile la limită se
scriu:
𝑥=0 𝑥=𝑙 (5.17)
{ ; { ,
𝑤=0 𝑤=0
oricare ar fi timpul 𝑡.
Înlocuind condiţiile (5.17) în expresia soluţiei ecuaţiei cu derivate
parţiale aceasta conduce la relaţiile:
𝐶𝑐𝑜𝑠(−𝜓) cos(𝜔𝑡 − 𝜑) = 0 (5.18)
𝜔 (5.19)
𝐶𝑐𝑜𝑠 ( 𝑙 − 𝜓) cos(𝜔𝑡 − 𝜑) = 0 .
𝑐
din care se obţin ecuaţiile:
𝑐𝑜𝑠𝜓 = 0
{ 𝜔 . (5.20)
𝑐𝑜𝑠 ( 𝑙 − 𝜓) = 0
𝑐
𝜋
Din 𝑐𝑜𝑠𝜓 = 0 rezultă 𝜓 = (2𝑘 + 1) 2 . Înlocuind această valoare pentru
𝜓 în cea de-a doua ecuaţie (5.20), se obţine
𝜔
𝑠𝑖𝑛 𝑙 = 0 ,
𝑐
𝜔
care conduce la 𝑐 𝑙 = 𝑛𝜋, de unde rezultă:
𝑛𝜋𝑐 (5.21)
𝜔𝑛 = ; 𝑛 = 1, 2, ⋯ .
𝑙
Înlocuind expresia lui 𝜔𝑛 în aceea a soluţiei ecuaţiei cu derviate
parţiale rezultă:
𝑛𝜋𝑥 (5.22)
𝑤𝑛 = 𝐶𝑛 𝑠𝑖𝑛 cos(𝜔𝑛 𝑡 − 𝜑𝑛 ) ; 𝑛 = 1, 2, 3, ⋯ .
𝑙

3
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

Caracterul liniar al ecuaţiei cu derivate parţiale permite obţinerea

soluţiei generale ca o sumă de soluţii de forma 𝑤𝑛 , adică:
∞
𝑛𝜋𝑥
𝑤 = ∑ 𝐶𝑛 𝑠𝑖𝑛 cos(𝜔𝑛 𝑡 − 𝜑𝑛 ) . (5.23)
𝑙
𝑛=1

Constantele 𝐶𝑛 şi 𝜑𝑛 se determină din condiţiile iniţiale.

Se presupune că aceste condiţii sunt:
𝑡 = 0; 𝑤 = 𝑓(𝑥)
{ 𝜕𝑤 . (5.24)
𝑡 = 0; = 𝑔(𝑥)
𝜕𝑡
Funcţiile 𝑓(𝑥) şi 𝑔(𝑥) trebuie să îndeplinească condiţiile 𝑓(0) = 𝑓(𝑙) = 0 şi
𝑔(0) = 𝑔(𝑙) = 0 pentru că extremităţile firului sunt fixe, deci nu se
deplasează.
Se dezvoltă în serie Fourier funcţiile 𝑓(𝑥) şi 𝑔(𝑥) . Se obţine:
∞ ∞
𝑛𝜋𝑥 𝑛𝜋𝑥
𝑓(𝑥) = ∑ 𝑎𝑛 𝑠𝑖𝑛 ; 𝑔(𝑥) = ∑ 𝑏𝑛 𝑠𝑖𝑛 . (5.25)
𝑙 𝑙
𝑛=1 𝑛=1
Funcţiile 𝑓(𝑥) şi 𝑔(𝑥) trebuie să îndeplinească condiţiile iniţiale, deci:
∞
𝑛𝜋𝑥
𝑤(𝑥, 0) = 𝑓(𝑥) = ∑ 𝐶𝑛 𝑐𝑜𝑠𝜑𝑛 𝑠𝑖𝑛 ; (5.26)
𝑙
𝑛=1
∞
𝜕𝑤 𝑛𝜋𝑥
(𝑥, 0) = 𝑔(𝑥) = ∑ 𝐶𝑛 𝜔𝑛 𝑠𝑖𝑛𝜑𝑛 𝑠𝑖𝑛 . (5.27)
𝜕𝑡 𝑙
𝑛=1

Identificând expresiile obţinute pentru 𝑓(𝑥) şi 𝑔(𝑥), date de relaţiile

(5.25), (5.26) şi (5.27), se obţine:
𝐶𝑛 𝑐𝑜𝑠𝜑𝑛 = 𝑎𝑛 şi 𝐶𝑛 𝜔𝑛 𝑠𝑖𝑛𝜑𝑛 = 𝑏𝑛 . (5.28)

Din aceste două ecuaţii, în urma unor calcule simple, rezultă pentru
𝐶𝑛 şi 𝜑𝑛 :
1 𝑏𝑛
𝐶𝑛 = √𝑎𝑛 2 + 𝑏 2 ; 𝑡𝑔𝜑𝑛 = . (5.29)
𝜔𝑛 2 𝑛 𝜔𝑛 𝑎𝑛

Punctele în care au loc vibraţii de amplitudine maximă poartă numele

de ventre, iar cele în care nu au loc mişcări se numesc noduri.
Dacă se scrie expresia săgeţii, gasită anterior, pentru 𝑛 = 3 (modul 3
de vibraţie):
3𝜋𝑥 3𝜋𝑐𝑡 (5.33)
𝑤 = 𝐶3 𝑠𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑠 ( − 𝜑3 ) ,
𝑙 𝑙
𝑙 2𝑙
se poate observa că, pentru 𝑥 = 0 , 𝑥 = , 𝑥= şi 𝑥 = 𝑙, oricare ar fi
3 3
3𝜋𝑥
timpul, amplitudinea 𝑤 = 0. Deci funcţia de 𝑥, adică 𝑠𝑖𝑛 , decide care
𝑙
sunt nodurile. Toate celelalte puncte ale coardei execută vibraţii (fig. 5.5).
4
 Curs 11

Deplasările punctelor sunt variabile în timp după o lege sinusoidală,

3𝜋𝑐𝑡
cos ( 𝑙 − 𝜑3 ). Amplitudinile acestor vibraţii însă sunt variabile în lungul
3𝜋𝑥
axei 𝑂𝑥 dupa legea 𝑠𝑖𝑛 𝑙
.

Fig. 5.5
𝑙 𝑙 5𝑙
Se poate vedea că, pentru 𝑥 = 6 , 𝑥 = 2 şi 𝑥 = 6
amplitudinea
mişcării este maximă, deci în aceste puncte sunt ventre.
5.1.3. Vibraţiile longitudinale ale barelor drepte de
secţiune constantă
5.1.3.1.Ecuaţia cu derivate parţiale
Se consideră o bară dreaptă omogenă, de secţiune constantă,
lungime 𝑙 şi densitate 𝜌, fixată (încastrată) la capete (fig. 5.6). Se notează:
𝐸- modulul de elasticitate longitudinal şi 𝐴- aria secţiunii transversale.
Bara este situată în planul 𝑥𝑂𝑦, cu axa 𝑂𝑥 axă longitudinală. Originea
axelor este la capătul barei.
Se notează cu 𝑢 deplasarea în lungul axei 𝑂𝑥, când bara execută
vibraţii longitudinale.

Fig. 5.6
Se obţine ecuaţia cu derivate parţiale:
𝜕2𝑢 𝜌 𝜕2𝑢 (5.41)
= .
𝜕𝑥 2 𝐸 𝜕𝑡 2
Se notează

5
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

𝐸
𝑐𝑙 = √ (5.42)
𝜌
unde 𝑐𝑙 este viteza de propagare a vibraţiilor longitudinale. Se obţine astfel
ecuaţia cu derivate parţiale pentru vibraţiile longitudinale ale barelor drepte
de secţiune constantă
𝜕2𝑢 1 𝜕2𝑢
= . (5.43)
𝜕𝑥 2 𝑐𝑙2 𝜕𝑡 2

5.1.3.2.Integrarea ecuaţiei cu derivate parţiale. Modurile proprii

de vibraţie
Pentru integrarea ecuaţiei cu derivate parţiale (5.43) se foloseşte
motoda separării variabilelor.
Se caută soluţii de forma:
𝑢(𝑥, 𝑡) = 𝑇(𝑡)𝑋(𝑥) . (5.44)
Se înlocuieşte soluţia propusă (5.44) în ecuaţia cu derivate parţiale şi
se obţine relaţia:
1 (5.45)
𝑇(𝑡)𝑋 ′′ (𝑥) = 2 𝑇̈(𝑡)𝑋(𝑥)
𝑐𝑙
care, prin separarea variabilelor devine
𝑋 ′′ (𝑥) 𝑇̈(𝑡)
𝑐𝑙2 = . (5.46)
𝑋(𝑥) 𝑇(𝑡)
Deoarece în membrul stâng este o funcţie numai de 𝑥 iar în membrul
drept o funcţie numai de 𝑡, pentru a putea exista egalitatea ambii membri
trebuie să fie egali cu aceeaşi constantă.
Se notează această constantă cu −𝜔2, la fel ca în cazul coardei
vibrante. Egalitatea (5.46) devine:
𝑋 ′′ (𝑥) 𝑇̈(𝑥) (5.47)
𝑐𝑙2 = = −𝜔2
𝑋(𝑥) 𝑇(𝑡)
Se obţin astfel două ecuaţii diferenţiale de ordinul doi, omogene, cu
coeficienţi constanţi:
𝑇̈ + 𝜔2 𝑇 = 0 care are ca soluţie 𝑇(𝑡) = 𝐴𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡 − 𝜑) (5.48)

şi
𝜔2 𝜔 (5.49)
𝑋 ′′ + 𝑐𝑙2
𝑋 = 0 care are ca soluţie 𝑋(𝑥) = 𝐵𝑐𝑜𝑠 (𝑐 𝑥 − 𝜓) .
𝑙

Înlocuind în (5.44) rezultă soluţia ecuaţiei cu derivate parţiale:

𝜔 (5.50)
𝑢(𝑥, 𝑡) = 𝐶𝑐𝑜𝑠 ( 𝑥 − 𝜓) 𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡 − 𝜑) ,
𝑐𝑙
unde 𝐶 = 𝐴 ∙ 𝐵.
Pulsaţia proprie, 𝜔, şi constanta 𝜓 se determină din condiţiile la limită.
Constantele 𝐶 şi 𝜑 se determină din condiţiile iniţiale.

6
 Curs 11

Determinarea constantelor de integrare se va face deci separat

pentru fiecare tip de rezemare a barei la capete.

a) Bară încastrată la ambele capete (fig. 5.7)

Condiţiile la limită se scriu:

𝑥=0 𝑥=𝑙
{ ; { .
𝑢=0 𝑢=0
𝑥=0
Din { , înlocuind în
𝑢=0
expresia soluţiei ecuaţiei cu derivate Fig. 5.7
parţiale, se obţine
0 = 𝐶𝑐𝑜𝑠(−𝜓)𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡 − 𝜑)
de unde rezultă 𝑐𝑜𝑠(−𝜓) = 0.
𝑥=𝑙
Din { , înlocuind de asemenea în expresia soluţiei ecuaţiei cu
𝑢=0
derivate parţiale, se obţine
𝜔
0 = 𝐶𝑐𝑜𝑠 ( 𝑙 − 𝜓) 𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡 − 𝜑)
𝑐𝑙
𝜔
de unde rezultă 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑙 − 𝜓) = 0.
𝑐𝑙
𝜋
Din 𝑐𝑜𝑠(−𝜓) = 0 rezultă 𝜓 = (2𝑘 − 1) 2 . Înlocuind această valoare
𝜔 𝜔 𝜋
pentru 𝜓 în 𝑐𝑜𝑠 (𝑐 𝑙 − 𝜓) = 0 se obţine 𝑐𝑜𝑠 [𝑐 𝑙 − (2𝑘 − 1) 2 ] = 0. Această
𝑙 𝑙
𝜔 𝜔
ecuaţie trigonometrică se mai scrie ± sin 𝑐 𝑙 = 0 care are ca soluţii 𝑐𝑙
𝑙 = 𝑛𝜋
𝑙
sau
𝑛𝜋𝑐𝑙
𝜔𝑛 = ; 𝑛 = 1, 2, 3, ⋯ .
𝑙 (5.51)
Modurile (formele) proprii de vibraţie se scriu:
𝑛𝜋𝑐𝑙 𝑛𝜋𝑥
𝑢𝑛 = 𝐶𝑛 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑𝑛 ) 𝑠𝑖𝑛 ; 𝑛 = 1, 2, 3, ⋯ .
𝑙 𝑙 (5.52)
𝜋 𝜔 𝜔𝑥 𝜋
deoarece 𝜓 = (2𝑘 − 1) şi 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑥 − 𝜓) = 𝑐𝑜𝑠 [ − (2𝑘 − 1) ] =
2 𝑐𝑙 𝑐𝑙 2
𝜔𝑥
±𝑠𝑖𝑛 𝑐𝑙
Pentru primele trei moduri proprii de vibraţie, în figura 5.8 a fost
reprezentată variaţia deformaţiei 𝑢 în lungul barei.
Punctele în care amplitudinile sunt egale cu zero se numesc noduri.
Punctele în care amplitudinile sunt maxime se numesc ventre.
Formele proprii de vibraţie sunt unde staţionare. Funcţiile 𝑋(𝑥) se
numesc funcţii proprii.

7
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

Modul 1 de vibraţie (𝑛 = 1).

𝜋𝑐𝑙 𝜋𝑥
𝑢1 = 𝐶1 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑1 ) 𝑠𝑖𝑛 .
𝑙 𝑙

Modul 2 de vibraţie (𝑛 = 2).

2𝜋𝑐𝑙 2𝜋𝑥
𝑢2 = 𝐶2 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑2 ) 𝑠𝑖𝑛
𝑙 𝑙
𝑙 2𝜋 𝑙
𝑥 = rezultă 𝑠𝑖𝑛 =0,
2 𝑙 2
deci 𝑢 = 0.

Modul 3 de vibraţie (𝑛 = 3).

3𝜋𝑐𝑙 3𝜋𝑥
𝑢3 = 𝐶3 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑3 ) 𝑠𝑖𝑛
𝑙 𝑙
𝑙 3𝜋 𝑙
𝑥=3 rezultă 𝑠𝑖𝑛 𝑙 3 = 0 ,
deci 𝑢 = 0.
2𝑙 3𝜋 2𝑙
𝑥 = 3 rezultă 𝑠𝑖𝑛 𝑙 3 = 0 , Fig. 5.8
deci 𝑢 = 0.
Mişcarea caracterizată de o deplasare de forma
𝑢𝑛 (𝑥, 𝑡) = 𝐶𝑛 𝑋(𝑥) cos(𝜔𝑛 𝑡 − 𝜑𝑛 )
se numeşte mod propriu (formă proprie) de vibraţie de ordinul “𝑛”.

b) Bară încastrată la un capăt şi liberă la celălalt capăt (fig. 5.9)

Condiţiile la limită de această
dată sunt:
𝑥=0 𝑥=𝑙
{ ; { .
𝑢=0 𝑁=0
𝜕𝑢
Dar, din 𝑁 = 𝐸𝐴 𝜕𝑥 a doua
𝑥=𝑙
condiţie la limită devine: {𝜕𝑢 , Fig. 5.9
𝜕𝑥
=0
unde
𝜕𝑢 𝜔 𝜔
= −𝐶 𝑠𝑖𝑛 ( 𝑥 − 𝜓) 𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡 − 𝜑) .
𝜕𝑥 𝑐𝑙 𝑐𝑙
𝑥=0
Din { , înlocuind în expresia soluţiei ecuaţiei cu derivate
𝑢=0
parţiale, se obţine
0 = 𝐶𝑐𝑜𝑠(−𝜓)𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡 − 𝜑)
de unde rezultă 𝑐𝑜𝑠(−𝜓) = 0.
𝑥=𝑙
Din {𝜕𝑢 , înlocuind de asemenea în expresia soluţiei ecuaţiei cu
=0
𝜕𝑥

derivate parţiale, se obţine

8
 Curs 11

𝜔 𝜔
0 = −𝐶
𝑠𝑖𝑛 ( 𝑙 − 𝜓) 𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡 − 𝜑)
𝑐𝑙 𝑐𝑙
𝜔
de unde rezultă −𝑠𝑖𝑛 (𝑐 𝑙 − 𝜓) = 0.
𝑙
𝜋
Din 𝑐𝑜𝑠(−𝜓) = 0 rezultă 𝜓 = (2𝑘 − 1) 2 . Înlocuind această valoare
𝜔 𝜔 𝜋
pentru 𝜓 în −𝑠𝑖𝑛 (𝑐 𝑙 − 𝜓) = 0 se obţine −𝑠𝑖𝑛 [𝑐 𝑙 − (2𝑘 − 1) 2 ] = 0.
𝑙 𝑙
𝜔𝑙
Această ecuaţie trigonometrică se mai scrie 𝑐𝑜𝑠 𝑐𝑙
= 0, care are ca soluţii
𝜔𝑙 𝜋
𝑐𝑙
= (2𝑛 − 1) 2
sau
(2𝑛 − 1)𝜋𝑐𝑙
𝜔𝑛 = ; 𝑛 = 1, 2, 3, ⋯. (5.53)
2𝑙
Modurile proprii de vibraţie se scriu în acest caz:
(2𝑛 − 1)𝜋𝑐𝑙 (2𝑛 − 1)𝜋𝑥 (5.54)
𝑢𝑛 = 𝐶𝑛 𝑐𝑜𝑠 [ 𝑡 − 𝜑𝑛 ] 𝑠𝑖𝑛 ; 𝑛 = 1, 2, 3, ⋯ .
2𝑙 2𝑙
Pentru primele trei moduri proprii de vibraţie, în figura 5.10 a fost
reprezentată variaţia deformaţiei 𝑢 în lungul barei.
Modul 1 de vibraţie (𝑛 = 1).
𝜋𝑐𝑙 𝜋𝑥
𝑢1 = 𝐶1 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑1 ) 𝑠𝑖𝑛
2𝑙 2𝑙

Modul 2 de vibraţie (𝑛 = 2).

3𝜋𝑐𝑙 3𝜋𝑥
𝑢2 = 𝐶2 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑2 ) 𝑠𝑖𝑛
2𝑙 2𝑙
2 3𝜋 2
𝑥 = 𝑙 rezultă 𝑠𝑖𝑛 𝑙=0
3 2𝑙 3
deci 𝑢 = 0.

Modul 3 de vibraţie (𝑛 = 3).

5𝜋𝑐𝑙 5𝜋𝑥
𝑢3 = 𝐶3 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑3 ) 𝑠𝑖𝑛
2𝑙 2𝑙
2 5𝜋 2
𝑥 = 5 𝑙 rezultă 𝑠𝑖𝑛 2𝑙 5 𝑙 = 0
deci 𝑢 = 0.
4 5𝜋 4
𝑥 = 𝑙 rezultă 𝑠𝑖𝑛 𝑙=0 Fig. 5.10
5 2𝑙 5
deci 𝑢 = 0.
Din figură se poate vedea că variaţia deformaţiei în lungul barei
diferă faţă de cazul precedent, poziţia nodurilor fiind alta.

c) Bară liberă la ambele capete (fig. 5.11)

În acest caz condiţiile la limită sunt:
𝑥=0 𝑥=𝑙
{ ; {
𝑁=0 𝑁=0

9
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

sau
𝑥=0 𝑥=𝑙
{𝜕𝑢 = 0 ; {𝜕𝑢 .
𝜕𝑥
=0 𝜕𝑥

Se procedează analog şi se
𝜔𝑙 Fig. 5.11
obţine ±𝑠𝑖𝑛 = 0, care are ca
𝑐𝑙
𝜔𝑙
soluţii 𝑐
= 𝑛𝜋
sau
𝑛𝜋𝑐𝑙
𝜔𝑛 = ; 𝑛 = 1,2, 3, ⋯.
𝑙 (5.55)
Modurile proprii de vibraţie se scriu în acest caz:
𝑛𝜋𝑐𝑙 𝑛𝜋𝑥 (5.56)
𝑢𝑛 = 𝐶𝑛 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑𝑛 ) 𝑐𝑜𝑠 ; 𝑛 = 1, 2, 3, ⋯ .
𝑙 𝑙
Pentru primele trei moduri
proprii de vibraţie, în figura 5.12 a
fost reprezentată variaţia deformaţiei
𝑢 în lungul barei.
Modul 1 de vibraţie (𝑛 = 1).
𝜋𝑐𝑙 𝜋𝑥
𝑢1 = 𝐶1 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑1 ) 𝑐𝑜𝑠
𝑙 𝑙
𝑙 𝜋𝑙
𝑥 = rezultă 𝑐𝑜𝑠 =0
2 𝑙 2
deci 𝑢 = 0.

Modul 2 de vibraţie (𝑛 = 2).

2𝜋𝑐𝑙 2𝜋𝑥
𝑢2 = 𝐶2 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑2 ) 𝑐𝑜𝑠
𝑙 𝑙
𝑙 2𝜋 𝑙
𝑥 = 4 rezultă 𝑐𝑜𝑠 𝑙 4 = 0
deci 𝑢 = 0.
3𝑙 2𝜋 3𝑙
𝑥 = 4 rezultă 𝑐𝑜𝑠 𝑙 4 = 0 Fig. 5.12
deci 𝑢 = 0.

Modul 3 de vibraţie (𝑛 = 3).

3𝜋𝑐𝑙 3𝜋𝑥
𝑢3 = 𝐶3 𝑐𝑜𝑠 ( 𝑡 − 𝜑3 ) 𝑐𝑜𝑠
𝑙 𝑙
𝑙 3𝜋 𝑙
𝑥 = 6 rezultă 𝑐𝑜𝑠 𝑙 6
= 0 deci 𝑢 = 0.

3𝑙 3𝜋 3𝑙
𝑥 = rezultă 𝑐𝑜𝑠 = 0 rezultă 𝑢 = 0.
6 𝑙 6

5𝑙 3𝜋 5𝑙
𝑥 = 6 rezultă 𝑐𝑜𝑠 𝑙 6
= 0 rezultă 𝑢 = 0.
10
 Curs 11

Aşa cum se poate vedea în figura 5.12, variaţia deformaţiei în lungul

barei şi poziţia nodurilor este specifică acestui tip de rezemare a barei.
Pentru fiecare tip de rezemare s-au obţinut funcţiile:
𝑢𝑛 (𝑥, 𝑡) = 𝐶𝑛 𝑋𝑛 (𝑥)𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑛 𝑡 − 𝜑𝑛 ) (5.57)

în care expresia funcţiei 𝑋𝑛 (𝑥) depinde de modul de rezemare a barei, deci

de ecuaţiile la limită (la capete).
Constantele 𝐶𝑛 şi 𝜑𝑛 se determină din condiţiile iniţiale:
𝑢𝑛 (𝑥, 0) = 𝑓(𝑥) = 𝐶𝑛 𝑋𝑛 (𝑥)𝑐𝑜𝑠𝜑𝑛
𝑡 = 0 {𝜕𝑢𝑛 .
| = 𝑔(𝑥) = −𝐶𝑛 𝑋𝑛 (𝑥)𝜔𝑛 sin(−𝜑𝑛 ) = 𝐶𝑛 𝑋𝑛 (𝑥)𝜔𝑛 𝑠𝑖𝑛 𝜑𝑛
𝜕𝑡 𝑡=0
Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, atunci mişcarea vibratorie se va
produce după modul “𝑛” de vibraţie.
Cînd condiţiile iniţiale sunt oarecare, atunci vibraţiile libere reprezintă
o suprapunere de moduri proprii de vibraţie.
∞
(5.58)
𝑢(𝑥, 𝑡) = ∑ 𝐶𝑛 𝑋𝑛 (𝑥) cos(𝜔𝑛 𝑡 − 𝜑𝑛 ) .
𝑛=1

Se procedează ca în cazul coardei vibrante.

5.1.4. Vibraţiile de torsiune (răsucire) ale barelor

drepte de secţiune constantă
5.1.4.1.Ecuaţia cu derivate parţiale
Se consideră o bară dreaptă omogenă de secţiune circulară
constantă, lungime 𝑙 şi densitate 𝜌, liberă la ambele capete (fig. 5.13). Se
notează: 𝐺- modulul de elasticitate transversal, 𝐼𝑝 – momentul de inerţie
polar al secţiunii transversale şi 𝑅 – raza secţiunii transversale.

11
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

Fig. 5.13
Bara este situată în planul 𝑥𝑂𝑦, cu axa 𝑂𝑥 axă longitudinală. Originea
axelor este la capătul barei.
Fiecare secţiune transversală a barei se poate roti în jurul axei 𝑂𝑥. Se
notează cu 𝜃 unghiul de rotaţie (deformaţia unghiulară) în jurul axei 𝑂𝑥,
când bara execută vibraţii torsiunale.
Se cunoaşte din Rezistenţa materialelor relaţia
𝜕𝜃
𝑀 = 𝐺𝐼𝑝
𝜕𝑥

Se obţine ecuaţia cu derivate parţiale:

𝜕2𝜃 𝐺 𝜕2𝜃
= . (5.65)
𝜕𝑡 2 𝜌 𝜕𝑥 2
Se notează
𝐺
𝑐𝑟 = √ (5.66)
𝜌
unde 𝑐𝑟 este viteza de propagare a vibraţiilor torsionale (de răsucire). Se
obţine astfel ecuaţia cu derivate parţiale pentru vibraţiile torsionale ale
barelor drepte de secţiune constantă
𝜕2𝜃 1 𝜕2𝜃
= . (5.67)
𝜕𝑥 2 𝑐𝑟2 𝜕𝑡 2
Ecuaţia cu derivate parţiale (5.67) obţinută pentru vibraţiile torsionale
este similară cu ecuaţia cu derivate parţiale (5.43) obţinută pentru vibraţiile
longitudinale. Diferă doar viteza de propagare a vibraţiilor.
Aşa cum se poate vedea din relaţiile (5.42) şi (5.66) vitezele de
propagare a vibraţiilor longitudinale şi a celor torsionale nu depind de
frecvenţa vibraţiei, ci doar de natura materialului (prin prezenţa densităţii, 𝜌,
în formule).

12
 Curs 11

De asemenea, deoarece 𝐺 < 𝐸, viteza de propagare a vibraţiilor

torsionale este mai mică decât viteza de propagare a vibraţiilor
longitudinale.

5.1.4.2.Integrarea ecuaţiei cu derivate parţiale. Modurile proprii

de vibraţie
Datorită faptului că ecuaţia cu derivate parţiale pentru vibraţiile
torsionale este similară cu cea stabilită la vibraţiile longitudinale, integrarea
se face la fel ca în cazul vibraţiilor longitudinale.
Se aplică tot metoda separării variabilelor iar soluţia diferă în funcţie
de modul de rezemare al barei. Condiţiile la limită vor fi:
a) Bară încastrată la ambele capete
𝑥=0 𝑥=𝑙 (5.68)
{ ; { .
𝜃=0 𝜃=0
b) Bară încastrată la un capăt şi liberă la celălalt capăt
𝑥=0 𝑥=𝑙
{ ; { .
𝜃=0 𝑀=0
𝜕𝜃
Dar, ţinând seama că 𝑀 = 𝐺𝐼𝑝 𝜕𝑥 , condiţiile la limită se scriu:
𝑥=𝑙
𝑥=0
{ ; {𝜕𝜃 . (5.69)
𝜃=0 =0
𝜕𝑥
c) Bară liberă la ambele capete
𝑥=0 𝑥=𝑙
{ ; {
𝑀=0 𝑀=0
sau sub forma
𝑥=0 𝑥=𝑙
{𝜕𝜃 ; {𝜕𝜃 . (5.70)
=0 =0
𝜕𝑥 𝜕𝑥
Condiţiile la limită sunt de asemenea similare cu cele întâlnite la
vibraţiile longitudinale. Astfel, dacă se efectuează studiul pentru fiecare caz
în parte, se găsesc formule de calcul pentru pulsaţiile proprii şi expresii
pentru modurile proprii de vibraţie similare cu cele găsite în cazul vibratiilor
longitudinale. Variaţia deformaţiei în lungul barei şi poziţiile nodurilor sunt la
fel ca în cazul vibraţiilor longitudinale
Există situaţii când bara este fixată elastic la un capăt, sau are montat
un disc al cărui moment de inerţie nu poate fi neglijat.

13
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

În cazul în care la un capăt al barei este montat un disc de moment

de inerţie mecanic 𝐽 (fig. 5.14), atunci condiţia la limită la capătul respectiv
se va modifica în sensul că momentul de torsiune va fi egal cu momentul
rezultant al forţelor inerţie în
mişcarea de rotatie a discului.
𝑥=𝑙
{ .
𝑀 = −𝐽𝜃̈

Ţinând seama de relaţia

𝜕𝜃
𝑀 = 𝐺𝐼𝑝
𝜕𝑥
Fig. 5.14
Condiţia la limită se scrie
𝑥=𝑙
{ = − 𝐽 𝜃̈ .
𝜕𝜃 (5.71)
𝜕𝑥 𝐺𝐼𝑝
În cazul în care bara este fixată elastic la un capăt (fig. 5.15) iar
constanta elastică a arcului este 𝑘, atunci condiţia la limită corespunzătoare
se va modifica în sensul că momentul de torsiune la capătul respectiv va fi
egal cu momentul din arc.
𝑥=0
{ .
𝑀 = −𝑘𝜃

Tot pe baza relaţiei

𝜕𝜃
𝑀 = 𝐺𝐼𝑝
𝜕𝑥
condiţia la limită se scrie:
𝑥=𝑙 Fig. 5.15
{ =− 𝑘 𝜃 .
𝜕𝜃 (5.72)
𝜕𝑥 𝐺𝐼𝑝
Similitudinea între ecuaţiile cu derivate parţiale şi condiţiile la limită
din cazul vibratiilor longitudinale şi torsionale face ca rezultatele obţinute
într-un caz să poată fi extinse şi în celălalt caz pe baza corespondenţei
notaţiilor:
𝜃↔𝑢
𝐺𝐼𝑝 ↔ 𝐸𝐴 (5.73)
.
𝐽 ↔ 𝜌𝐴
𝑀↔𝑁
Deoarece ecuaţia cu derivate parţiale în cazul vibraţiilor de torsiune
ale barelor drepte de secţiune constantă este similară cu ecuaţia cu
derivate parţiale pentru vibraţiile longitudinale ale barelor drepte (diferă
doar viteza de propagare a undei) determinarea constantelor de integrare
din condiţiile iniţiale se face la fel ca în cazul vibraţiilor longitudinale.
Soluţia

14
 Curs 11
∞ ∞

𝜃(𝑥, 𝑡) = ∑ 𝜃𝑛 (𝑥, 𝑡) = ∑ 𝐶𝑛 𝛩𝑛 (𝑥)𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑛 𝑡 − 𝜑𝑛 ) (5.74)

𝑛=1 𝑛=1
este analoagă cu:
∞ ∞

𝑢(𝑥, 𝑡) = ∑ 𝑢𝑛 (𝑥, 𝑡) = ∑ 𝐶𝑛 𝑋𝑛 (𝑥)𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑛 𝑡 − 𝜑𝑛 ) . (5.75)

𝑛=1 𝑛=1

Condiţiile iniţiale (𝑡 = 0) se scriu

𝜃(𝑥, 0) = 𝑓(𝑥) = 𝐶𝑛 𝛩𝑛 (𝑥)𝑐𝑜𝑠𝜑𝑛
𝑡 = 0 {𝜕𝜃 . (5.76)
| = 𝑔(𝑥) = 𝐶𝑛 𝛩𝑛 (𝑥)𝜔𝑛 𝑠𝑖𝑛𝜑𝑛
𝜕𝑡 𝑡=0
Se procedează în mod asemănător cu vibraţiile longitudinale.
5.1.5. Vibraţiile de încovoiere (transversale) ale barelor
drepte de secţiune constantă
5.1.5.1.Obţinerea ecuaţiei cu derivate parţiale
Se consideră o bară dreaptă omogenă de secţiune constantă,
lungime 𝑙 şi densitate 𝜌, rezemată la ambele capete (fig. 5.16). Se notează:
𝐸- modulul de elasticitate longitudinal şi 𝐴 - aria secţiunii transversale.
Bara este situată în planul 𝑥𝑂𝑦, cu axa 𝑂𝑥 axă longitudinală. Originea
axelor este la capătul barei. Se notează 𝐼𝑧 , sau mai simplu 𝐼, - momentul de
inerţie axial al secţiunii transversale în raport cu axa 𝑂𝑧 (axa neutră a
secţiunii transversale).

Fig. 5.16

Se obţine ecuaţia cu derivate partiale:

𝜕4𝑣 𝜌𝐴 𝜕 2 𝑣
= − . (5.83)
𝜕𝑥 4 𝐸𝐼 𝜕𝑡 2
Ecuaţia (5.83) este o ecuaţie cu derivate parţiale de ordinul patru,
cu coeficienţi constanţi, cunoscută ca ecuaţie a lui Euler pentru vibraţiile de
încovoiere ale barelor drepte de secţiune constantă.

15
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

5.1.5.2.Integrarea ecuaţiei cu derivate parţiale. Modurile proprii

de vibraţie
Pentru integrarea ecuaţiei cu derivate parţiale (5.83) se aplică
metoda separării variabilelor. Se încearcă soluţii de forma:
𝑣(𝑥, 𝑡) = 𝑌(𝑥) cos(𝜔𝑡 − 𝜓). (5.84)

Se calculează derivatele, se înlocuiesc în ecuaţia cu derivate parţiale,

se împarte ecuaţia cu cos(𝜔𝑡 − 𝜓) (care nu este identic nul) şi se obţine
ecuaţia diferenţială de ordinul patru, liniară şi omogenă, cu coeficienţi
constanţi:
𝜌𝐴 2 (5.85)
𝑌 𝐼𝑉 − 𝜔 𝑌 =0.
𝐸𝐼
Pentru simplificarea scrierii se notează
𝜌𝐴 2 (5.86)
𝜔 = 𝛼4.
𝐸𝐼
Ecuaţia diferenţială (5.85) capătă forma
𝑌 𝐼𝑉 − 𝛼 4 𝑌 = 0 (5.87)

şi are ecuaţia caracteristică:

𝑟4 − 𝛼4 = 0 . (5.88)
Rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt:
𝑟1,2 = ±𝛼 ; 𝑟3,4 = ±𝑖𝛼 . (5.89)

Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale (5.87) va fi în acest caz

𝑌(𝑥) = 𝐶1 𝑐ℎ(𝛼𝑥) + 𝐶2 𝑠ℎ(𝛼𝑥) + 𝐶3 cos(𝛼𝑥) + 𝐶4 sin(𝛼𝑥) , (5.90)

Iar soluţia generală a ecuaţiei cu derivate parţiale (5.84) va avea forma

𝑣(𝑥, 𝑡) = [𝐶1 𝑐ℎ(𝛼𝑥) + 𝐶2 𝑠ℎ(𝛼𝑥) + 𝐶3 cos(𝛼𝑥) + 𝐶4 sin(𝛼𝑥)] cos(𝜔𝑡 − 𝜓)
(5.91)
Trei dintre constantele 𝐶1 , 𝐶2 , 𝐶3 , 𝐶4 şi pulsaţia proprie 𝜔 se
determină din condiţiile la limită iar a patra constantă şi 𝜓 se determină din
condiţiile iniţiale.
Se notează cu 𝜑 unghiul pe care îl face tangenta la fibra medie
deformată cu axa 𝑂𝑥.
Din rezistenţa materialelor se cunosc relaţiile:
d 2v dM  x  d 3v
; M x    EI z 2 ; T  x  
dv
   EI z 3 , (5.92)
dx dx dx dx
sau
dv d 2v M d 3v T
 ; 2
  ; 3
 . (5.93)
dx dx EI z dx EI z
Condiţiile la limită se scriu pentru 𝑣, 𝜑, 𝑀 şi 𝑇. Este nevoie deci de
derivatele funcţiei 𝑣(𝑥, 𝑡) în raport cu 𝑥:

16
 Curs 11

𝑑𝑣
= [𝛼𝐶1 𝑠ℎ(𝛼𝑥) + 𝛼𝐶2 𝑐ℎ(𝛼𝑥) − 𝛼𝐶3 sin(𝛼𝑥) + 𝛼𝐶4 cos(𝛼𝑥)] cos(𝜔𝑡 − 𝜓)
𝑑𝑥
𝑑2 𝑣
= [𝛼 2 𝐶1 𝑐ℎ(𝛼𝑥) + 𝛼 2 𝐶2 𝑠ℎ(𝛼𝑥) − 𝛼 2 𝐶3 cos(𝛼𝑥) − 𝛼 2 𝐶4 sin(𝛼𝑥)] cos(𝜔𝑡 − 𝜓) .
𝑑𝑥 2
𝑑3 𝑣
= [𝛼 3 𝐶1 𝑠ℎ(𝛼𝑥) + 𝛼 3𝐶2 𝑐ℎ(𝛼𝑥) + 𝛼 3 𝐶3 sin(𝛼𝑥) −𝛼 3 𝐶4 cos(𝛼𝑥)] cos(𝜔𝑡 − 𝜓)
𝑑𝑥 3
În continuare integrarea se face pentru fiecare caz în parte deoarece
condiţiile la limită sunt specifice fiecărei tip de rezemare a barei.

a) Bară încastrată la ambele capete (fig. 5.17)

Condiţiile la limită (la capete) sunt:
𝑣=0 𝑣=0
𝑥=0 { şi 𝑥 = 𝑙 { ,
𝜑=0 𝜑=0
sau ţinând cont de relaţiile (5.93)
𝑣=0 𝑣=0
𝑥 = 0 {𝑑𝑣 = 0 şi 𝑥 = 𝑙 {𝑑𝑣 = 0 . Fig. 5.17
𝑑𝑥 𝑑𝑥
Făcând înlocuirile, se obţine sistemul algebric:
𝐶1 + 𝐶3 =0
𝛼𝐶2 + 𝛼𝐶4 =0
{ .
𝐶1 𝑐ℎ(𝛼𝑙) + 𝐶2 𝑠ℎ(𝛼𝑙) + 𝐶3 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) + 𝐶4 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) = 0 (5.94)
𝛼𝐶1 𝑠ℎ(𝛼𝑙) + 𝛼𝐶2 𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝛼𝐶3 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) + 𝛼𝐶4 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) = 0
Din primele două ecuaţii rezultă imediat
𝐶3 = −𝐶1 şi 𝐶4 = −𝐶2
care, înlocuite în ultimele două ecuaţii conduc la sistemul algebric liniar şi
omogen în necunoscute 𝐶1 şi 𝐶2 :
[𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)]𝐶1 + [𝑠ℎ(𝛼𝑙) − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙)]𝐶2 = 0 (5.95)
{ .
[𝑠ℎ(𝛼𝑙) + 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙)]𝐶1 + [𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)]𝐶2 = 0
Pentru ca acest sistem să admită soluţii diferite de zero trebuie ca
determinantul său să se anuleze, adică
𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) 𝑠ℎ(𝛼𝑙) − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) (5.96)
| |=0.
𝑠ℎ(𝛼𝑙) + 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) 𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)
Dezvoltând determinantul şi efectuând calculele se obţine o ecuaţie
transcendentă
𝑐ℎ(𝛼𝑙)𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) = 1 (5.97)
care se rezolvă numeric. Valorile argumentului 𝛼𝑙 pentru primele patru
moduri proprii de vibraţie sunt:
(𝛼𝑙)1 ≅ 4,7300 ; (𝛼𝑙)2 ≅ 7,8532 ; (𝛼𝑙)3 ≅ 10,9956 ; (𝛼𝑙)4 ≅ 14,1372 .
Ţinând seama de relaţia de definiţie a lui 𝛼 se obţin pentru pulsaţiile
proprii expresiile:
22,4 𝐸𝐼 61,7 𝐸𝐼 121 𝐸𝐼 206,9 𝐸𝐼
𝜔1 ≅ √𝜌𝐴 ; 𝜔2 ≅ √𝜌𝐴 ; 𝜔3 ≅ √𝜌𝐴 ; 𝜔4 ≅ √𝜌𝐴 .
𝑙2 𝑙2 𝑙2 𝑙2

Din prima ecuaţie a sistemului (5.95) se deduce expresia constantei

𝐶2 care, împreună cu constantele 𝐶3 şi 𝐶4 se înlocuiesc în soluţia generală
(5.91). Notând constanta 𝐶1 cu 𝐶𝑛 , se obţin modurile proprii de vibraţie:
17
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

𝑣𝑛 (𝑥, 𝑡) = 𝐶𝑛 [𝑐ℎ(𝛼𝑛 𝑥) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑛 𝑥)

𝑐ℎ(𝛼𝑙)𝑛 − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)𝑛
− (𝑠ℎ(𝛼𝑛 𝑥) − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑛 𝑥)) ] cos(𝜔𝑡 − 𝜓)
𝑠ℎ(𝛼𝑙)𝑛 − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙)𝑛
𝑛 = 1, 2, 3, ⋯ . (5.98)
𝐶𝑛 şi 𝜓 se determină din condiţiile iniţiale. 𝛼𝑛 = (𝛼𝑙)𝑛 ⁄𝑙 .

Fig. 5.18
În figura 5.18 au fost reprezentate primele patru moduri proprii de
vibraţie. Curbele reprezintă fibra medie deformată, deci chiar bara
deformată.

b) Bară încastrată la un capăt şi simplu rezemată la celălalt capăt

(fig. 5.19)
De data aceasta condiţiile la limită sunt:
𝑣=0 𝑣=0
𝑥=0 { şi 𝑥 = 𝑙 { .
𝜑=0 𝑀=0
Având în vedere relaţiile (5.93),
condiţiile la limită se scriu:
𝑣=0 𝑣=0
𝑥 = 0 {𝑑𝑣 = 0 şi 𝑥 = 𝑙 {𝑑2 𝑣 . Fig. 5.19
𝑑𝑥 𝑑𝑥2 = 0
Se fac înlocuirile şi se obţine un sistem algebric:
𝐶1 + 𝐶3 =0
𝛼𝐶2 + 𝛼𝐶4 =0
𝐶1 𝑐ℎ(𝛼𝑙) + 𝐶2 𝑠ℎ(𝛼𝑙) + 𝐶3 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) + 𝐶4 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) = 0 . (5.99)
2 2 2 2
{𝛼 𝐶1 𝑐ℎ(𝛼𝑙) + 𝛼 𝐶2 𝑠ℎ(𝛼𝑙) − 𝛼 𝐶3 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) − 𝛼 𝐶4 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) = 0
Primele două ecuaţii conduc la relaţiile
𝐶3 = −𝐶1 şi 𝐶4 = −𝐶2 .
Înlocuind aceste relaţii în ultimele două ecuaţii ale sistemului algebric
se obţine un sistem algebric liniar şi omogen în necunoscute 𝐶1 şi 𝐶2 :
[𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)]𝐶1 + [𝑠ℎ(𝛼𝑙) − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙)]𝐶2 = 0 (5.100)
{ .
[𝑐ℎ(𝛼𝑙) + 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)]𝐶1 + [𝑠ℎ(𝛼𝑙) + 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙)]𝐶2 = 0
Acest sistem admite soluţia banală. Pentru ca acest sistem să admită
soluţii diferite de cea banală trebuie ca determinantul său să se anuleze,
adică
𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) 𝑠ℎ(𝛼𝑙) − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) (5.101)
| |=0.
𝑐ℎ(𝛼𝑙) + 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) 𝑠ℎ(𝛼𝑙) − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙)
18
 Curs 11

Dezvoltând determinantul şi efectuând calculele se obţine ecuaţia

transcendentă:
𝑡𝑔(𝛼𝑙) = 𝑡ℎ(𝛼𝑙) . (5.102)
Aceasta se rezolvă numeric şi conduce la soluţiile pentru primele patru
moduri proprii de vibraţie:
(𝛼𝑙)1 ≅ 3,9266 ; (𝛼𝑙)2 ≅ 7,0686 ; (𝛼𝑙)3 ≅ 10,2102 ; (𝛼𝑙)4 ≅ 13,3518 .
Având în vedere relaţia de definiţie a lui 𝛼 primele pulsaţii proprii vor
fi:
15,398 𝐸𝐼 49,965 𝐸𝐼 104,428 𝐸𝐼 178,271 𝐸𝐼
𝜔1 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 ; 𝜔2 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 ; 𝜔3 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 ; 𝜔4 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 .

Constanta 𝐶2 se determină din prima ecuaţie a sistemului (5.100) şi,

împreună cu constantele 𝐶3 şi 𝐶4 , se înlocuiesc în soluţia generală (5.91).
Se notează constanta 𝐶1 cu 𝐶𝑛 . Expresiile pentru modurile proprii de
vibraţie vor fi:

𝑣𝑛 (𝑥, 𝑡) = 𝐶𝑛 [𝑐ℎ(𝛼𝑛 𝑥) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑛 𝑥)

𝑐ℎ(𝛼𝑙)𝑛 − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)𝑛
− (𝑠ℎ(𝛼𝑛 𝑥) − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑛 𝑥)) ] cos(𝜔𝑡 − 𝜓)
𝑠ℎ(𝛼𝑙)𝑛 − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙)𝑛
𝑛 = 1, 2, 3, ⋯ . (5.103)
𝐶𝑛 şi 𝜓 se determină din condiţiile iniţiale. 𝛼𝑛 = (𝛼𝑙)𝑛 ⁄𝑙 .

Fig. 5.20
Primele patru moduri proprii de vibraţie au fost reprezentate în figura
5.20. Faţă de cazul barei încastrate la ambele capete, se vede că alura
fibrei medii deformate diferă la capătul la care încastrarea a fost înlocuită
prin reazem.

c) Bară liberă la ambele capete (fig. 5.21)

În acest caz condiţiile la limită sunt:
𝑀=0 𝑀=0
𝑥=0 { şi 𝑥 = 𝑙 { .
𝑇=0 𝑇=0
Aceste condiţii se scriu pe baza
relaţiilor (5.93):
𝑑2 𝑣 𝑑2 𝑣
𝑑𝑥 2
=0 𝑑𝑥 2
=0 Fig. 5.21
𝑥=0 {𝑑 3 𝑣 şi 𝑥 = 𝑙 {𝑑 3 𝑣 .
𝑑𝑥 3
=0 =0 𝑑𝑥 3
Se fac înlocuirile corespunzătoare şi se obţine un sistem algebric:

19
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

𝛼 2 𝐶1 − 𝛼 2 𝐶3 =0
3
𝛼 𝐶2 − 𝛼 3 𝐶4 =0
2 2 2 2 . (5.104)
𝛼 𝐶1 𝑐ℎ(𝛼𝑙) + 𝛼 𝐶2 𝑠ℎ(𝛼𝑙) − 𝛼 𝐶3 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) −𝛼 𝐶4 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) = 0
3 3 3 3
{𝛼 𝐶1 𝑠ℎ(𝛼𝑙) + 𝛼 𝐶2 𝑐ℎ(𝛼𝑙) + 𝛼 𝐶3 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) − 𝛼 𝐶4 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) = 0
Din primele două ecuaţii se obţine
𝐶3 = 𝐶1 şi 𝐶4 = 𝐶2 .
Dacă se înlocuiesc aceste relaţii în ultimele două ecuaţii ale
sistemului algebric se obţine un sistem algebric în necunoscute 𝐶1 şi 𝐶2 :
[𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)]𝐶1 + [𝑠ℎ(𝛼𝑙) − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙)]𝐶2 = 0 (5.105)
{ .
[𝑠ℎ(𝛼𝑙) + 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙)]𝐶1 + [𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)]𝐶2 = 0
Acesta este un sistem algebric liniar şi omogen care admite soluţia
banală. Pentru ca sistemul să admită soluţii diferite de cea banală trebuie
ca determinantul său să se anuleze, adică
𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) 𝑠ℎ(𝛼𝑙) − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) (5.106)
| |=0.
𝑠ℎ(𝛼𝑙) + 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙) 𝑐ℎ(𝛼𝑙) − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)
Se dezvoltă determinantul şi după efectuarea calculelor se obţine
ecuaţia transcendentă:
𝑐ℎ𝑙(𝛼𝑙)𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙) = 1 (5.107)
care se rezolvă numeric. Se obţin pentru primele patru moduri proprii de
vibraţie următoarele valori pentru argumentul 𝛼𝑙:
(𝛼𝑙)1 ≅ 4,7300 ; (𝛼𝑙)2 ≅ 7,8532 ; (𝛼𝑙)3 ≅ 10,9956 ; (𝛼𝑙)4 ≅ 14,1372 .
Pe baza relaţiei de definiţie a lui 𝛼, se determină primele patru pulsaţii
proprii:
22,4 𝐸𝐼 61,7 𝐸𝐼 121 𝐸𝐼 206,9 𝐸𝐼
𝜔1 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 ; 𝜔2 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 ; 𝜔3 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 ; 𝜔4 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 .

Constanta 𝐶2 se determină din prima ecuaţie a sistemului (5.105).

Constantele 𝐶2 , 𝐶3 şi 𝐶4 se înlocuiesc în soluţia generală (5.91). Se notează
constanta 𝐶1 cu 𝐶𝑛 . Se obţin pentru modurile proprii de vibraţie expresiile:

𝑣𝑛 (𝑥, 𝑡) = 𝐶𝑛 [𝑐ℎ(𝛼𝑛 𝑥) + 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑛 𝑥)

𝑐ℎ(𝛼𝑙)𝑛 − 𝑐𝑜𝑠(𝛼𝑙)𝑛
− (𝑠ℎ(𝛼𝑛 𝑥) + 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑛 𝑥)) ] cos(𝜔𝑡 − 𝜓)
𝑠ℎ(𝛼𝑙)𝑛 − 𝑠𝑖𝑛(𝛼𝑙)𝑛
𝑛 = 1, 2, 3, ⋯ . (5.108)
𝐶𝑛 şi 𝜓 se determină din condiţiile iniţiale. 𝛼𝑛 = (𝛼𝑙)𝑛 ⁄𝑙 .

Fig. 5.22

20
 Curs 11

În figura 5.22 a fost reprezentată fibra medie deformată pentru

primele patru moduri proprii de vibraţie. Se poate vedea că alura fibrei
medii deformate este specifică acestui caz.

d) Bară încastrată la un capăt şi liberă la celălalt capăt (fig. 5.24)

La capătul unde bara este încastrată, 𝑥 = 0, deplasarea este nulă şi
rotaţia secţiunii este nulă:
v  0
x 0 
  0
.
La capătul liber, 𝑥 = 𝑙, momentul
încovoietor şi forţa tăietoare sunt nule:
M  0
xl  .
T  0
Fig. 5.24

Procedând analog se ajunge la ecuaţia pulsaţiilor proprii:

chl cosl   1 (5.127)
sau
cosl   
1
chl  (5.128)
care este o ecuaţie transcendentă şi admite următoarele soluţii:
(𝛼𝑙)1 ≅ 1,875 ; (𝛼𝑙)2 ≅ 4,694 ; (𝛼𝑙)3 ≅ 7,855 ; (𝛼𝑙)4 ≅ 10,996 .
A 2
Din  4   se obţine relaţia de calcul pentru pulsaţie:
EI
EI
 2 .
A
Pulsaţiile proprii pentru primele 4 moduri proprii de vibraţie sunt date
de relaţiile:
3,516 𝐸𝐼 22,034 𝐸𝐼 61,701 𝐸𝐼 120,912 𝐸𝐼
𝜔1 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 ; 𝜔2 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 ; 𝜔3 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 ; 𝜔4 ≅ 𝑙2
√𝜌𝐴 .

Cu valorile de mai sus, utilizând relaţia f   2 , se determină

frecvenţa proprie fundamentală şi frecvenţele modurilor proprii superioare
de vibraţie ale barei.

21
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 11

Fig. 5.25
Primele patru moduri proprii de vibraţie (funcţiile Y x  ) sunt
reprezentate în figura 5.25. Este reprezentată de fapt fibra medie
deformată a barei. Se vede că deformaţia barei este specifică acestui tip de
rezemare.

e) Bară rezemată la ambele capete (fig. 5.26)

Pe fiecare din reazeme, 𝑥 = 0 şi 𝑥 = 𝑙, deplasarea este nulă şi

momentul încovoietor este nul:
v  0
x 0  .
M  0

v  0
xl  .
M  0 Fig. 5.26

Procedând analog se obţine ecuaţia pulsaţiilor proprii:

shl  sinl   0 , (5.144)
cu soluţiile
sh l   0 sau sinl   0 .
shl   0 conduce la l  0 de unde rezultă   0 . Această soluţie
nu convine deoarece conduce la v  0 .
A doua posibilítate sinl   0 conduce la l n  n , de unde rezultă
n
n  , 𝑛 = 1, 2, 3, ⋯.
l
Expresia pulsaţiei proprii pentru un mod propriu de vibraţie oarecare
„𝑛” va fi deci:
EI n 2 2 EI
n   n 2  2 , 𝑛 = 1, 2, 3, ⋯.
A l A

22
 Curs 11

Fig. 5.27
Primele 4 moduri proprii de vibraţie sunt reprezentate în figura 5.27.
Ca număr de noduri modurile proprii de vibraţie sunt asemănătoare cu
cazul barei încastrate la ambele capete. Totuşi, alura fibrei medii deformate
este diferită, mai ales la capete.

23