MASURAREA INDICELUI DE REFRACTIE CU REFRACTOMETRUL ABBE

Refractometrul Abbe este utilizat pentru determinarea concentrației soluțiilor, pentru

teste de puritate și controale de calitate pentru substante lichide și solide.

Cu refractometrul Abbe pot fi testate soluţii apoase, alcool, soluții eterice, uleiuri, ceară,
produse alimentare cum ar fi sucuri de fructe, siropuri, uleiuri, grăsimi, tincturi, rășini,
materiale sintetice si sticlă optică.

Refractometrul poate masura concentratia de substanta uscata, exprimata in grade Brix.

Concentratia Brix este conținutul de zahăr al unei soluții apoase. Un grad Brix (°Bx ) este 1
gram de zaharoză în 100 de grame de soluție și reprezintă puterea soluției în procente masice.
Dacă soluția conține solide dizolvate, altele decât zaharoză pură, atunci °Bx aproximează
numai conținutul solid dizolvat . ° Bx este utilizat în industria vinului, zahăr, băuturi
carbogazoase, suc de fructe.

Refractometrul Abbe se compune din:

1. luneta
2. compensator de dispersie
3. rozetă pentru compensarea dispersiei
4. ansamblu prisme de iluminare şi de măsurare
5. rozeta pentru orientarea prismelor si focalizare
6. microscop pentru citirea scarilor gradate

Fig. 1

1
Notiuni teoretice

Funcţionarea refractometrului Abbe are la bază fenomenul de incidenţă razantă.

Daca lumina trece dintr-un mediu cu indice de refractie n1 intr-un mediu cu indice de
refractie n2, si n2 > n1, atunci, la limita, i1 = 90°, iar unghiul de refractie este:
𝑛1
𝑖1′ = arcsin ( )
𝑛2

Fig. 2

Refractometrul Abbe este utilizat pentru măsurarea indicelui de refracţie al unui lichid.
Proba de măsurat este aplicată sub forma unei pelicule subţiri pe suprafaţa unei prisme de
măsurare cu indice de refracţie relativ mare. La interfaţa probă – prismă de măsurare are loc
fenomenul de incidenţă razantă.
Dacă razele de lumină cad razant (fig. 3) pe suprafaţa ipotenuzei prismei (i1= 90 ),
unghiul de refracţie în prismă este unghiul limită 𝑖1′ pentru perechea de medii cu indici de
refracţie n2 şi n1 (este necesar ca n1 < n2)

Fig. 3

2
 𝑖1 = 90° ; 𝐴 = 60° (2)
′
𝑛1 = 𝑛2 sin 𝑖1𝑙𝑖𝑚 (3)

𝑖2 = 𝑖1′ + 𝐴 (4)

𝑛2 sin 𝑖2 = sin 𝑖2′ (5)

Cunoscând valoarile lui n2, respectiv A şi măsurând unghiul 𝑖2′ se poate calcula indicele
de refracţie n1 al substanţei de măsurat. Refractometrul ABBE măsoară unghiul 𝑖2′ şi este
gradat direct în valori ale indicelui de refracţie n1.

Schema de principiu a refractometrului Abbe este prezentată în fig. 4, unde A1 si A2

reprezintă două prisme Amici.

Fig. 4

Întrucât realizarea incidenţei razante este dificilă, mediul de studiat se iluminează cu

lumină difuză (prisma inferioară, identică cu prisma superioară are faţa ipotenuză difuzantă).
Astfel, în fasciculul incident există şi raze care cad razant pe prisma superioară. Acestea sunt
strânse pe o dreaptă ce delimitează o regiune luminoasă (unde ajung razele care cad pe prisma
superioară sub un unghi de incidenţă mai mic de 90°) de o regiune întunecată (unde nu mai
ajung razele de lumină). Linia de separaţie dintre câmpul luminos şi cel întunecat corespunde
razelor emergente din prismă sub unghiul 𝑖2′ determinat din relaţiile 2-5.

Deoarece indicele de refracţie variază cu lungimea de undă a luminii, unghiul 𝑖2′ va fi

diferit pentru diferite radiaţii. Prin urmare linia de separaţie dintre cele două câmpuri va fi
colorată. La refractometre, această dispersie se compensează cu un sistem de prisme Amici
(A1 şi A2).

3
 Prisma Amici are proprietatea că, pentru radiaţia D (D = 589 nm) corespunzătoare
emisiei monocromatice galbene a sodiului, deviaţia este nulă. Prisma Amici este alcătuită din
trei prisme lipite, cele marginale identice (A) fiind din sticlă Cron, iar cea din mijloc (B) din
sticlă flint.

Fig. 4

Din unghiul de rotaţie al prismelor (care este indicat de numărul Z pe tamburul

compensatorului) se poate calcula dispersia substanţei de studiat. Astfel, deşi se lucrează în
lumină albă, aparatul permite citirea directă a indicelui de refracţie pentru linia galbenă a
sodiului (nD).

Pentru caracterizarea dispersiei diferitelor materiale se folosesc următorii indici de

refracţie standard:

nF – indicele de refracţie corespunzător liniei albastre a hidrogenului (λF = 486,1 nm),

nD – indicele de refracţie corespunzător liniei galbene a sodiului (λD = 589,3 nm),

nC - indicele de refracţie corespunzător liniei roşi a hidrogenului (λC = 656,3 nm).

𝑛𝐹 −𝑛𝐶
Diferenţa nF-nC poartă numele de dispersie medie, iar raportul este dispersia
𝑛𝐷 −1
𝑛 −1
relativă. Inversul acestui raport se numeşte numărul lui Abbe: 𝑣 = 𝑛 𝐷−𝑛
𝐹 𝐶

Materialele mai dispersive se caracterizează printr-un număr Abbe mai mic.

Corespunzator valorilor Z si nD masurate, dispersia medie se calculeaza cu ajutorul

formulei:
𝑛𝐹 − 𝑛𝐶 = 𝐴 + 𝜎𝐵

Unde A si B se determina prin interpolare in functie de nD masurat, iar σ in functie de

Z(tabelele de dispersie pentru refractometrul ABBE). Pentru valori ale lui Z mai mici de 30, σ se
ia cu semn pozitiv, iar pentru valori ale lui Z mai mari de 30, σ se ia cu semn negativ.

4
 Tabele de dispersie pentru refractometrul ABBE

Mod de lucru
➢ Se depărtează prismele una de alta, se spală suprafaţa cu alcool şi se lasă să se usuce.
➢ Cu o pipetă se pun câteva picături din lichidul de studiat pe suprafaţa prismelor, după
care se închide blocul prismelor.
➢ Cu ajutorul oglinzii se îndreaptă fasciculul luminos către prisme.
➢ Privind prin luneta din dreapta se pune la punct imaginea firelor reticulare prin
învârtirea ocularului. Apoi se caută domeniul de separaţie dintre câmpul luminos şi
întunecat învârtind tamburul din stânga. Dacă în câmpul lunetei se observă o figură
neregulată, înseamnă că lichidul nu a acoperit întraga suprafaţă a prisme. În acest caz se
mai pun câteva picături de lichid, până când domeniul luminos şi cel întunecat sunt
separate printr-o linie dreaptă
➢ Linia de separaţie se decolorează prin învârtirea butonului din dreapta. Se citeşte
numărul z corespunzător de pe tambur.

5
➢ Cu tamburul din stânga se aduce încrucişarea firelor reticulare în suparapunere cu linia
de separaţie. Cu lupa din stânga se citeşte pe scala gradată direct indicele de refracţie
n D al lichidului cu precizia de 10 −3 .
➢ Se repetă măsurătorile de cel puţin 3 ori şi se calculează valorile medii n D şi z .

a) b)
Fig 5: a) Linia de demarcatie trebuie sa treaca prin punctul de intersectie al liniilor reticulului;
b)Imaginea in ocularul lunetei in urma compensarii dispesiei si a focalizarii.

Prin ocularul microscopului, se citesc:

• indicele de refractie
• continutul de substanta uscata (%);

Fig. 7

Factori care influenţează valoarea măsurată a indicelui de refracţie

❑ Temperatura
Indicele de refracţie al unei substante lichide variază cu densitatea, deoarece densitatea
lichidului variază cu temperatura. Se poate exprima indicele de refracţie la o anumită
temperatură T în funcţie de indicele de refracţie cunoscut la o temperatură de referinţă prin
relaţia:
𝑛(𝑇) = 𝑛(𝑇0 ) + 𝛼 𝑇 (𝑇 − 𝑇0 )

6
T este coeficientul de temperatură al indicelui de refracţie

T = -0.0003 …. -0.0004 pentru lichidele cu n < 1,63

T = -0,0007 pentru lichidele cu n > 1,63

❑ Lungimea de undă a radiaţiei folosite

În domeniul vizibil, dependenţa indicelui de refracţie de lungimea de undă este
exprimată, cu o bună aproximaţie de relaţia lui Cauchy:
𝐵
𝑛(𝜆) = 𝐴 + 2
𝜆
A şi B sunt constante care depind de substanţa verificată

De exemplu, la 20° C, pentru apă A = 1,324 şi B = 0,00319 μm2; pentru etanol, A = 1,352 and
B = 0,00318.

❑ Presiunea
Indicele de refracţie al unei substanţe creşte o dată cu presiunea din cauza creşterii
densităţii. Efectul este mai pronunţat în cazul substantelor gazoase şi mai puţin prezent în
cazul solidelor.

Proba nD standard nD masurat Dispersia medie (𝑛𝐹 − Numarul lui

𝑛𝐶 ) ABBE
Ulei vegetal 1.46
Apa 1.33
Alcool etilic 1.36