Lucrarea nr.

Determinarea experimentală a deformațiilor şi tensiunilor dintr-o bară

supusă la încovoiere

2.1. Scopul lucrării. Lucrarea își propune aducerea la cunoștință a

studenților a metodelor de calcul și mijloacelor de măsurare a deformațiilor în
grinzi solicitate la încovoiere plană, atât cu secțiune constantă cât și variabilă.
2.2. Considerații teoretice
2.2.1. Grinda cu secțiune constantă
În fig. 2.1. se prezintă o grindă încastrată la un capăt de secțiune constantă
(h 0 x b 0 ).
z
y
5
3 x
4

6
h0

2 x
G
L0

Mi(x)
Mimax

Fig.2.1. Schema dispozitivului experimental

Dacă se aplică forța G la capătul liber, momentul încovoietor într-o

secțiune aflată la distanța x față de capăt se calculează cu ecuația 2.1.
M i ( x )= G ⋅ x (2.1)
Momentul încovoietor variază liniar (Fig.2.2), iar valoarea maximă se
obține în încastrare, M i max (ec. 2.2.).
M i max =G·L 0 (2.2)

1
 Efortul unitar normal în secțiunea x se determină cu ecuația 2.3.
Mi ( x) G⋅x
σi ( x)
= = (2.3)
Wy ( x ) b0 ⋅ h0 2
6
Unde: Wy ( x ) -modulul de rezistență în raport cu axa y.
Se observă din ecuația (2.3) că efortul unitar normal are distribuție liniară.
Efortul unitar normal maxim se determină cu ecuația (2.4).
M i max G ⋅ L0 6G ⋅ L0
( L0 )
σ i max= = = (2.4)
Wy b0 ⋅ h0 2 b0 ⋅ h0 2
6
2.2.2. Grinda de egală rezistență
a. Metoda analitică

În lucrarea de față se supune la încercarea de încovoiere o grindă de egală

rezistență, încastrată la un capăt și solicitată la celălalt capăt de o forță G (Fig.2.2),
de lungime L0 , grosime h0 constantă, cu o lățime care variază liniar b(x) (ec. 2.5).

z
y
5
4 3 x
h0

G
x

3 4
b0

L0

Fig.2.2. Grindă de egală rezistență solicitată la încovoiere.

b0
b ( x) = ⋅ x [ mm ] , x ∈ [ 0, L0 ] (2.5)
L0

În secțiunea transversală aflată la distanța x de punctul de acționare a forței

de greutate acționează momentul încovoietor M i ( x ) (ec.2.6).

2
 G ⋅ x [ Nmm ] x ∈ [ 0, L0 ]
Mi ( x) = (2.6)
G=m·g
unde: m [kg] reprezintă masa corpului suspendat,
g =9,81 m/s2 reprezintă accelerația gravitațională.
Tensiunea normală teoretică în secțiunea x se calculează cu ec. 2.7.
Mi ( x)
=σ t ( x) [ MPa ] , x ∈ [0, L0 ] (2.7)
Wy ( x )
b ( x ) ⋅ h02
unde Wy ( x )
=  mm3  ; x ∈ [ 0, L0 ] (2.8)
6
Substituind ec. 2.5 în ec. 2.8 se obține ec. 2.9.
b0 ⋅ h02
Wy ( x ) = ⋅ x  mm3  , x ∈ [ 0, L0 ] (2.9)
6 ⋅ L0
Se substituie ec. 2.9 și ec. 2.6 în ec. 2.7 și se obține ec. 2.10.
G⋅x 6 ⋅ G ⋅ L0
σ t ( x)
= = = [ MPa ]
b0 ⋅ h0 ⋅ x
2
b0 ⋅ h02
6 ⋅ L0 (2.10)

Din ec. 2.10 se observă că toate mărimile care intervin în calculul efortului
unitar sunt mărimi constante, deci tensiunea normală are aceiași valoare în orice
secțiune (ec. 2.11).
6 ⋅ G ⋅ L0
σ t σ=
= t
( x) = constant [ MPa ]
b0 ⋅ h02 (2.11)
Cu legea lui Hooke (ec. 2.12) se determină deformația specifică normală
ɛ (ec. 2.13).
σ= E ⋅ ε (2.12)
6G ⋅ L0
ε= , (2.13)
b0 h0 2 E
unde: E [MPa] reprezintă modulul lui Young.
În concluzie, la grinda de egală rezistență supusă la încovoiere, tensiunea
normală σ t este identică în orice secțiune transversală de ecuație x = const. .
Comparativ, la grinda cu secțiune constantă tensiunea normală crește liniar pe
măsură ce poziția secțiunii se îndepărtează de punctul de aplicare al forței G și
este maximă în încastrare.

3
 b. Metoda experimentală

Pentru măsurarea pe cale experimentală a valorilor deformațiilor specifice

normale ε ex existente în grinda încastrată din Fig. 2.2, se folosesc traductoare
electrice rezistive. În fig. 2.2 se prezintă un montaj cu două traductoare electrice
rezistive (poz. 4), care sunt fixate în locația x față de punctul de aplicare a sarcinii
G pe suprafața superioară respectiv inferioară a grinzii. Traductorul de pe fața
superioară se montează cu grila în lungul fibrelor longitudinale ale grinzii iar cel
de pe fața inferioară se montează transversal. Ele se leagă la sistemul de achiziție
date MGCPlus, în conexiune semi punte Wheastone, și permit măsurarea
alungirii specifice ε ex [ µ m / m] existente în secțiunea transversală respectivă, cu
sesizarea efectului Poisson (punte cu două brațe active adiacente).
La o lipire incorectă există riscul de a se obține rezultate eronate.
Cu ajutorul valorilor obținute pentru deformațiile specifice se calculează
efortul unitar normal în secțiunea x (ec.2.14) .
σ ex ( x ) =E ⋅ ε ex ⋅10−6 ; x ∈ [ 0, L0 ] , (2.14)
unde E [ MPa ] reprezintă modulul de elasticitate al materialului folosit.

3. Mersul lucrării
Se consideră cazul unei grinzi de egală rezistență la încovoiere și de
grosime h0 [ mm] constantă, încastrată la un capăt în dispozitivul prezentat în Fig.
2.2 și solicitată la celălalt capăt de o forța G [N], a cărei mărime crește progresiv.
Pentru aplicarea metodelor descrise mai sus, se folosește dispozitivul
prezentat în fig. 2.3. Acesta este alcătuit din placa de bază 1, brațul de susținere
2, piesa analizată 3 (grinda de egală rezistență din fig. 2.1 traductoarele electrice
rezistive 4, aparatul de măsură MGCPlus 5, și sistemul mecanic de aplicare a
sarcinii G de încărcare 6. Aparatul de măsură utilizat în lucrare este sistemul
MGCPlus.

4
 Fig.2.3. Dispozitivul experimental (grinda de egala rezistență)

Valoarea tensiunii normale σ este identică în fiecare secțiune transversală

de ecuație x = const. . Pentru a verifica acest rezultat se vor folosi succesiv metoda
analitică și metoda determinării tensiunilor prin măsurare pe cale experimentală
a deformațiilor. Ambele au fost explicitate mai sus.
Pentru aplicarea metodei analitice, este necesar să se măsoare
caracteristicile geometrice h0 , b0 și L0 ale grinzii.
În schimb pentru aplicarea metodei experimentale, s-au ales în mod arbitrar
3 locații față de punctul de aplicare a sarcinii G, în care se fixează prin lipire pe
suprafețele grinzii câte două traductoare tensometrice identice, care se conectează
într-un montaj de tip semipunte la sistelul MCGPlus.
În continuare se parcurg succesiv următoarele etape:
1. Se verifică poziția x [ mm] a secțiunii în care au fost amplasate
traductoarele și modul de conectare a acestora la sistemul de măsurare.
2. Se realizează echilibrarea traductorului tensometric.
3. Prin intermediul cârligului 6 (fig. 2.1), se încarcă succesiv grinda 3 cu
patru sarcini G j ( j = 1...4 ) din ce în ce mai mari.

5
 4. Pentru fiecare sarcină G j ( j = 1...4 ) , în locația x [ mm] a secțiunii în care
au fost amplasate traductoarele, se determină:
-tensiunile teoretice normale, folosind relațiile:
6 ⋅ G ⋅ L0
=σt = const.[ MPa ]
b0 ⋅ h02
pe baza metodei analitice de determinare.
-alungirile specifice maxime ε exj ale fibrelor în secțiunea x [ mm] analizată;
acestea se obțin pe cale experimentală, fiind indicate în [ µ m / m] de sistemul de
măsurare MGCPlus;
-tensiunile experimentale normale maxime, folosind relațiile:
σ exj ( x ) =E ⋅ ε exj ⋅10−6 [ MPa ]
-erorile procentuale de determinare a tensiunilor normale maxime în
secțiunea x [ mm] analizată:
σ exj − σ tj
=δj ⋅100 [ % ]
σ tj
Prezentarea rezultatelor
Datele inițiale, respectiv cele determinate pe cale experimentală și prin
calcul se introduc în tabelelul de mai jos:
Material Date inițiale Date experiment Caracteristici
Nr. grindă ε
Crt. h0 b0 L0 m x σt σ ex δ
[kg] [mm] [µm/m] N/mm2 N/mm2 [%]
[mm] [mm] [mm]
1 OLC45 1

2 1
3 1
4 2
5 2
6 2

7 3
8 3
9 3

Observații și concluzii:
Se vor face observații cu privire la concordanța dintre rezultatele teoretice
și cele obținute pe cale experimentală. În cazul prezenței unor erori notabile, se
vor explica cauzele posibile care le-au generat.

6
 În final, se vor face aprecieri cu privire la eficiența metodei experimentale
de determinare a tensiunilor și se vor trece în revistă dificultățile de aplicare
întâmpinate pe parcurs.

7
 Determinarea tensiunilor și deformațiilor prin metoda elementului finit

Tensiunile echivalente pentru forța F=10 N. Tensiunile calculate sunt 5.556

MPa.

Deformațiile specifice și deformațiile totale pentru forța de încărcare F=10 N.

8
 Tensiunile echivalente pentru forța F=20 N. Tensiunile calculate sunt 11.11
MPa.

Deformațiile specifice și deformațiile totale pentru forța de încărcare F=20 N.

9
Tensiunile echivalente pentru forța F=30 N. Tensiunile calculate sunt 25.004
MPa.

Deformațiile specifice și deformațiile totale pentru forța de încărcare F=30 N.

10
 Lucrarea nr. 3

Determinarea deformațiilor specifice principale și a direcțiilor principale

ale deformațiilor și tensiunilor principale

Analiza tensiunilor în plan și a deformațiilor

Elemente de elasticitate bi-dimensională

Multe probleme din elasticitate pot fi abordate în mod satisfăcător bi-
dimensional, sau prin teoria de elasticitate plană. Sunt, în general două tipuri de
probleme implicate în analiza plană, tensiuni în plan și deformații în plan.
Aceste două tipuri de probleme vor fi definite prin specificarea anumitor restricții
și presupuneri despre câmpul tensiunilor și deplasărilor.
Starea bi-dimensională de tensiuni este ilustrată mai jos, unde σ x și σ y sunt
tensiunile normale iar τ xy și τ yx sunt tensiuni de forfecare.

Așa cum se observă există trei tensiuni independente σ x , σ y și τ xy care

pot fi scrise sub forma unui vector al tensiunilor:
σ x 
 
{σ } = σ y 
 
τ xy 
Tensiunile normale maxime și minime, tensiunile principale, pentru cazul
plan bi-dimensional sunt:
σx +σ y  σ −σ y 
2

σ1
= +  x  + τ=
2
xy σ max
2  2 

σx +σ y  σ x −σ y 
2

σ2
= −   + τ=
2
xy σ max
2  2 

11
 2τ xy
și tan 2θ p =
σ x −σ y

µm µm µm
Valorile date de timbre: ε a = 150 , ε b = 200 , ε c = −100 .
m m m
Să se determine deformațiile specifice principale, direcțiile principale ale
deformațiilor și tensiunilor principale. Să se determine tensiunea echivalentă
Tresca și Von Mises.
Fiecare timbru tensometric măsoară deformația după direcția sa. Astfel, se
obține (pentru rozete la α °) .
 ε1 + ε 2 ε1 − ε 2
ε a = 2 + 2 ⋅ cos 2θ

 ε1 + ε 2 ε1 − ε 2
ε b = + ⋅ cos 2 (θ + 2α )
 2 2
 ε1 + ε 2 ε1 − ε 2
ε 3 = 2 + 2 ⋅ cos 2 (θ + 2α )


c
b

a
ε1 + ε 2
Se notează d =
2

Există mai multe criterii de plasticitate, asociate cu teoriile de rezistenţă,

caredescriu condiţiile de producere a curgerii în cazul metalelor şi al materialelor
ductile.Cele mai cunoscute sunt următoarele:
➢ Criteriul Rankine, al tensiunii normale maxime;
➢ Criteriul Tresca, al tensiunii tangenţiale maxime;
➢ Criteriul von Mises, al energiei de distorsiune maxime;
➢ Criteriile Mohr-Coulomb, Drucker-Prager, având la bază teoria
dislocaţiilor.

12
13