CAPITOLUL II.

Ecuații cu derivate parțiale de tip hiperbolic

II.5. Metoda Fourier de rezolvare a problemei mixte pentru ecuaţia undelor.

Considerăm problema mixtă

 2u 2  u
2
 a , (5.1)
t 2 x 2
u( x,0)   ( x), ut t 0   ( x), (5.2)
u (0, t )  0, u(l , t )  0 , (5.3)
unde 𝑎 și 𝑙 sunt constante pozitive, 𝑡 ≥ 0, 𝑥 ∈ [0, 𝑙], 𝜑 ∈ 𝐶 3[0, 𝑙],  ∈ 𝐶 2[0, 𝑙]. Au
loc condițiile de concordanță între (5.1), (5.2) și (5.3):
𝜑 (0) = 𝜑(𝑙) = 0, (0) = (𝑙) = 0, 𝜑′′ (0) = 𝜑′′ (𝑙) = 0.
Condițiile (5.2) se numesc inițiale, iar (5.3) se numesc condiții la limite. Problema
cu diferite tipuri de condiții se numește problemă mixtă.

5.1. Rezolvarea problemei (5.1),(5.3).

Jean-Baptiste Josef Fourier (1768-1830, savant francez) a propus ca soluțiile

nenule:

(5.4)
ale problemei (5.1),(5.3) să fie căutate sub forma
𝑢(𝑥, 𝑡) = 𝑋(𝑥 )𝑇(𝑡), (5.5)
unde 𝑋(𝑥 ) este funcție numai de 𝑥, iar 𝑇(𝑡) este funcție numai de 𝑡. Această metodă
de căutare a funcției 𝑢(𝑥, 𝑡) se numește metoda Fourier sau metoda separării
variabilelor.
Menționăm, că nu orice funcție de două variabile 𝑢(𝑥, 𝑡) poate fi reprezentată sub
forma (5.5). De exemplu, 𝑢(𝑥, 𝑡) = sin(𝑥 + 𝑡) nu se reprezintă sub forma (5.5).
Pentru aflarea funcțiilor 𝑋(𝑥) și 𝑇(𝑡) înlocuim (5.5) în (5.1):
𝑋(𝑥 )𝑇 ′′ (𝑡) = 𝑎2 𝑋′′ (𝑥 )𝑇(𝑡) ⇒

1
 𝑋 ′′ (𝑥) 1 𝑇 ′′ (𝑡)
= 2
∙ . (5.6)
𝑋(𝑥) 𝑎 𝑇(𝑡)
În (5.6) membrul din stânga depinde numai de variabila 𝑥, pe când cel din dreapta
depinde numai de 𝑡. Aceasta este posibil doar atunci când ambii membri sunt egali cu
una și aceiași constantă, să zicem −𝜆:
𝑋 ′′ (𝑥) 1 𝑇 ′′ (𝑡)
= 2∙ = −𝜆.
𝑋(𝑥) 𝑎 𝑇(𝑡)
Așa dar, funcțiile 𝑋(𝑥) și 𝑇(𝑡) trebuie să verifice respectiv ecuațiile diferențiale
ordinare:
𝑋′′ (𝑥 ) + 𝜆𝑋 (𝑥 ) = 0, (5.7)
′′ ( ) 2 ( )
𝑇 𝑡 + 𝜆𝑎 𝑇 𝑡 = 0. (5.8)
Din (5.5), (5.3) și (5.4) urmează
𝑢(0, 𝑡) = 𝑋(0)𝑇(𝑡) = 0 ⇒ 𝑋(0) = 0,
𝑢 (𝑙, 𝑡) = 𝑋(𝑙 )𝑇(𝑡) = 0 ⇒ 𝑋(𝑙) = 0.
Vom rezolva ecuația (5.7) cu condițiile la limite
𝑋(0) = 0, 𝑋(𝑙) = 0. (5.9)
Problema de aflare a acelor valori reale a parametrului 𝜆 pentru care ecuația (5.7) cu
condițiile (5.9) are soluții netriviale, i.e. nenule, se numește problema Sturm-
Liouville. Acei 𝜆 pentru care (5.7),(5.9) are soluții diferite de zero se numesc valori
propeii ale problemei Sturm-Liouville, iar soluțiile nenule corespunzătoare ale lui
(5.7),(5.9) se numesc funcții proprii.
În (5.7) 𝜆 este parametru, el poate fi negativ, zero sau pozitiv. Vom studia aparte
problema Sturm-Liouville pentru fiecare dintre aceste trei cazuri.
5.1.1. 𝝀 < 𝟎. Soluția generală a ecuației diferențiale ordinare cu coeficienți
constanți (5.7) este
𝑋(𝑥 ) = 𝐶1𝑒 −√−𝜆𝑥 + 𝐶2𝑒 √−𝜆𝑥 .
Din (5.9) avem
𝐶1 + 𝐶2 = 0, 𝐶2 = −𝐶1,
{ ⇔ {
𝐶1 𝑒 −√−𝜆∙𝑙 + 𝐶2𝑒 √−𝜆∙𝑙 = 0 𝐶1 𝑒 −√−𝜆∙𝑙 (1 − 𝑒 2√−𝜆∙𝑙 ) = 0.
Deoarece 𝑙 ∙ 𝜆 ≠ 0, sistemul examinat are doar soluția banală 𝐶1 = 𝐶2 = 0 care
implică 𝑋(𝑥) ≡ 0. De aici și (5.5) urmează că 𝑢(𝑥, 𝑡) ≡ 0 ceia ce contrazice
presupunerea (5.4). Așa dar, în cazul 𝜆 < 0 problema Sturm-Liouville (5.7),(5.9) n-
are soluții.
5.1.2. 𝝀 = 𝟎. Ecuația (5.7) capătă forma 𝑋 ′′ (𝑥 ) = 0 și are soluția generală
𝑋(𝑥 ) = 𝐶1𝑥 + 𝐶2.
Din (5.9) urmează 𝑋(0) = 𝐶2 = 0, 𝑋(𝑙) = 𝐶1𝑙 = 0 ⇒ 𝐶1 = 0. De aici, 𝑋(𝑥 ) ≡ 0 ⇒
𝑢(𝑥, 𝑡) ≡ 0. Contrazicere cu cerința (5.4).
5.1.3. 𝝀 > 𝟎. În acest caz, ecuația (5.7) are soluția generală
𝑋(𝑥 ) = 𝐶1𝑠𝑖𝑛(√𝜆 𝑥) + 𝐶2𝑐𝑜𝑠(√𝜆 𝑥). (5.10)
Din (5.10) și (5.9) obținem:
2
 𝑋(0) = 0, 𝐶2 = 0,
{ ⇒ {
𝑋(𝑙) = 0 𝐶1 ∙ 𝑠𝑖𝑛(√𝜆 𝑙) = 0.
Dacă 𝐶1 = 0, atunci venim în contradicție cu (5.4). Cerem ca 𝑠𝑖𝑛(√𝜆 𝑙) = 0. De aici
și din 𝜆 > 0 rezultă că √𝜆 𝑙 = 𝜋𝑛, 𝑛 = 1,2,3, … și deci
𝜋𝑛 2
𝜆𝑛 = ( ) , 𝑛 = 1,2,3, … (5.11)
𝑙
Pentru valorile lui 𝜆 din (5.11) problema (5.7),(5.9) are soluțiile
𝜋𝑛𝑥
𝑋𝑛 (𝑥 ) = 𝑠𝑖𝑛 , 𝑛 = 1,2,3, … (5.12)
𝑙
Așa dar, problema Sturm-Liouville (5.7),(5.9) are valorile proprii (5.11) și funcțiile
proprii (5.12).
Înlocuim (5.11) în (5.8) în loc de 𝜆:
𝜋𝑎𝑛 2
𝑇 ′′ (𝑡) + ( ) 𝑇(𝑡) = 0. (5.13)
𝑙
Ecuația (5.13) are soluția generală
𝜋𝑎𝑛 𝜋𝑎𝑛
𝑇𝑛 (𝑡) = 𝐴𝑛 𝑐𝑜𝑠 𝑡 + 𝐵𝑛 𝑠𝑖𝑛 𝑡.
𝑙 𝑙
Fiecare dintre funcțiile
𝑢𝑛 (𝑥, 𝑡) = 𝑋𝑛 (𝑡)𝑇𝑛 (𝑡), 𝑛 = 1,2,3, …
sunt soluții ale problemei (5.1),(5.3).

5.2. Rezolvarea problemei mixte (5.1),(5.2),(5.3).

Soluția problemei (5.1),(5.2),(5.3) o vom căuta sub forma
∞

𝑢(𝑥, 𝑡) = ∑ 𝑢𝑛 (𝑥, 𝑡),

𝑛=1
adică
𝜋𝑎𝑛 𝜋𝑎𝑛 𝜋𝑛
𝑢(𝑥, 𝑡) = ∑∞
𝑛=1 (𝐴𝑛 𝑐𝑜𝑠 𝑡 + 𝐵𝑛 𝑠𝑖𝑛 𝑡) 𝑠𝑖𝑛 𝑥. (5.14)
𝑙 𝑙 𝑙
Formal, funcția (5.14) verifică problema (5.1),(5.3). Să alegem constantele 𝐴𝑛 și
𝐵𝑛 astfel ca (5.14) să îndestuleze și condițiile inițiale (5.2). Din u ( x,0)   ( x) și
ut t 0   ( x) obținem, respectiv,
𝜋𝑛
∑∞
𝑛=1 𝐴𝑛 𝑠𝑖𝑛 𝑥 = 𝜑(𝑥 ), (5.15)
𝑙
𝜋𝑎𝑛 𝜋𝑛
∑∞
𝑛=1 𝐵𝑛 𝑠𝑖𝑛 𝑥 = (𝑥). (5.16)
𝑙 𝑙

Formula (5.15) (respectiv, (5.16)) nu este altceva decât dezvoltarea după sinusuri în
serie Fourier a funcției 𝜑(𝑥) (respectiv, (𝑥)). Prin urmare,
2 𝑙 𝜋𝑛
𝐴𝑛 = ∫0 𝜑(𝑥 )𝑠𝑖𝑛 𝑥𝑑𝑥, 𝑛 = 1,2,3, … (5.17)
𝑙 𝑙
3
 2 𝑙 𝜋𝑛
𝐵𝑛 = ∫ (𝑥 )𝑠𝑖𝑛
𝜋𝑎𝑛 0 𝑙
𝑥𝑑𝑥, 𝑛 = 1,2,3, … (5.18)
Înlocuind (5.17) și (5.18) în (5.14), obținem formal soluția problemei (5.1),(5.2),(5.3).
Se poate arăta, că în condițiile împuse asupra funcțiilor 𝜑 și , adică ca 𝜑 să fie de
trei ori continuu derivabilă pe segmentul [0, 𝑙 ], iar  să fie de două ori continuu
derivabilă pe acest segment, atunci seria (5.14) cu coeficienții (5.17) și (5.18) într-
adevăr este soluția problemei mixte (5.1),(5.2),(5.3).

(**************************)

…
1, x, x 2 , x3 ,..., x n
f ( x)  a0  1  a1 x  a2 x 2  a3 x 3  ...  an x n  ... …
f ( n ) (0)
an 
n!
  2 2 n n
1, cos x, sin x, cos x, sin x,..., cos x, sin x
l l l l l l
 2 n n
f ( x)  a0  a1 cos x  b1 sin x  ...  an cos x  bn sin x  ... …
l l l l
1
l
n
an   f ( x)  cos xdx
l l l
1
l
n
bn  
l l
f ( x)  sin
l
xdx

2
l
n
…  An    ( x)  sin xdx (15)
l l l
2
l
n
… Bn  
an l
( x)  sin
l
xdx (16)