CAPITOLUL I.

Clasificarea ecuațiilor diferențiale cu

derivate parțiale de ordinul doi cvasiliniare

I.1. Clasificarea și formele canonice a ecuațiilor diferențiale cu derivate

parțiale de ordinul doi cvasiliniare în două variabile.

Explicarea cuvintelor:
Cvasi-, prefix
Sinonime: aproape, asemănător, pe jumătate; (variante) cvazi-, cuasi-, cuazi-,
quasi-.
În matematică prefixul cvasi lărgește mulțimea fixului, de exemplu,
cvasipolinoamele reprezintă familia de funcții de forma {𝑃 (𝑥 )𝑒 −𝛼𝑥 | 𝑃 (𝑥 ) −
𝑝𝑜𝑙𝑖𝑛𝑜𝑚, 𝛼 − 𝑛𝑢𝑚ă𝑟 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑥, 𝑖. 𝑒 𝛼 ∈ ℂ } care conține în sine mulțimea ce
reprezintă fixul, adică polinoamele. La fel, ecuațiile cvasiliniare este o mulțime de
ecuații ce conține ca submulțime ecuațiile liniare.
Definiția 1.1. O ecuație de forma
𝜕2 𝑢 𝜕2 𝑢 𝜕2 𝑢 𝜕𝑢 𝜕𝑢
𝑎20 (𝑥, 𝑦) 𝜕𝑥 2 + 𝑎11 (𝑥, 𝑦) 𝜕𝑥𝜕𝑦 + 𝑎02 (𝑥, 𝑦) 𝜕𝑦2 + 𝑎10 (𝑥, 𝑦) 𝜕𝑥 + 𝑎01 (𝑥, 𝑦) 𝜕𝑦 + 𝑎00 (𝑥, 𝑦)𝑢 = 𝑓(𝑥, 𝑦), (1.1)

unde funcțiile 𝑎𝑖𝑗 (𝑥, 𝑦), 𝑓(𝑥, 𝑦) sunt definite și continue pe un oarecare domeniu
𝐷 ⊆ ℝ2 , se numește ecuație liniară cu derivate parțiale de ordinul doi în două
variabile, iar ecuația
𝜕2𝑢 𝜕2𝑢 𝜕 2𝑢 𝜕𝑢 𝜕𝑢
𝑎20 (𝑥, 𝑦) 𝜕𝑥 2 + 2𝑎11 (𝑥, 𝑦) 𝜕𝑥𝜕𝑦 + 𝑎02 (𝑥, 𝑦) 𝜕𝑦 2 + 𝑓 (𝑥, 𝑦, 𝑢, 𝜕𝑥 , 𝜕𝑦 ) = 0, (1.2)
unde 𝑎𝑖𝑗 (𝑥, 𝑦) sunt funcții continue pe un domeniu 𝐷 ⊆ ℝ2 , iar 𝑓 este definită și
continuă pe un oarecare domeniu 𝐺 ⊆ ℝ5 . Funcțiile 𝑎𝑖𝑗 (𝑥, 𝑦) se numesc
coeficienții ecuațiilor (1.1) și (1.2).
În (1.2) 𝑢(𝑥, 𝑦) este funcția necunoscută, iar 𝑥 și 𝑦 sunt variabilele independente.
Memorare. Pentru o mai bună memorare a formulelor (1.1) și (1.2) menționăm,
că primul indice a coeficienților 𝑎𝑖,𝑗 ne arată ordinul de derivare a funcției 𝑢 după
𝑥, iar al doilea indice ne indică ordinul de derivare a lui 𝑢 după 𝑦. Dacă primul (al
doilea) indice este zero, atunci funcția 𝑢 nu se derivează după 𝑥 (𝑦).
Exemplu. Ecuația
 2u  2u x  2u  u 
8

xy 2  7
x xy
 tg
y y 2  
 x2  y 2    7  0
 x 
este o ecuație cvasiliniară de ordinal doi. În ea: 𝑎20 (𝑥, 𝑦) = 𝑥𝑦, 𝑎11 (𝑥, 𝑦) = − 72,
𝑥 𝜕𝑢 𝜕𝑢 𝜕𝑢 8
𝑎02 (𝑥, 𝑦) = 𝑡𝑔 𝑦, iar 𝐹 (𝑥, 𝑦, 𝑢, 𝜕𝑥 , 𝜕𝑦 ) = (𝑥 2 + 𝑦 2 ) (𝜕𝑥 ) − 7.

1
 Remarcă. Ecuațiile liniare (1.1) sunt un caz particular al ecuațiilor cvasiliniare
(1.2) care se mai numesc și semiliniare.
A) Clasificarea ecuațiilor cvasiliniare.
Asemănare. Vom prezenta o asemănare dintre denumirile tipurilor ecuațiilor
cvasiliniare (ce vor fi enumerate mai jos) și denumirile conicelor. Pentru aceasta
considerăm ecuația algebrică de garadul doi
𝑎20 𝑥 2 + 2𝑎11 𝑥𝑦 + 𝑎02 𝑦 2 + 𝑎10 𝑥 + 𝑎01 𝑦 + 𝑎00 = 0, (1.3)

unde 𝑎𝑖𝑗 sunt numere reale. Presupunem că (1.3) are cel puțin două soluții reale
(𝑥, 𝑦) și membrul stâng al egalității (1.3) este ireductibil în mulțimea polinoamelor în
𝑥 și 𝑦 cu coeficinți reali, notată ℝ[x,y], adică 𝑎20 𝑥2 + 2𝑎11 𝑥𝑦 + 𝑎02 𝑦 2 + 𝑎10 𝑥 + 𝑎01 𝑦 + 𝑎00
nu se descompune în factori de gradul întâi cu coeficienți reali. Atunci, geometric, pe
planul 𝑥𝑂𝑦 relația (1.3) reprezintă ecuația unei hiperbole, dacă mărimea
2
∆= 𝑎11 − 𝑎20 𝑎02 (1.4)
este pozitivă. Dacă ∆< 0, atunci (1.3) este ecuația unei elipse, iar dacă ∆= 0, atunci
(1.3) reprezintă o parabolă. În fiecare dintre aceste trei cazuri ecuația (1.3) poate fi
simplificată cu ajutorul unei transformări afine de coordonate :
𝑋 = 𝑎1 𝑥 + 𝑏1 𝑦 + 𝑐1,
{
𝑌 = 𝑎2 𝑥 + 𝑏2 𝑦 + 𝑐2.
Astfel, în cazul hiperbolei (∆> 0) avem
𝑋2 𝑌2
2
− = 1; (1.5)
𝑎 𝑏2
în cazul elipsei (∆< 0):
𝑋2 𝑌2
2
+ =1 (1.6)
𝑎 𝑏2
și în cazul parabolei (∆= 0) :
𝑌 2 = 2𝑝𝑋. (1.7)
Despre (1.5), (1.6) și (1.7) se spune că sunt formele canonice ale ecuațiilor
hiperbolei, elipsei și parabolei, respectiv.Ușor se verifică, că în cazul (1.5) ((1.6),
1 1 1 1 1
(1.7)) mărimea ∆= 02 − ∙ (− 2 ) = >0 (respectiv: ∆= 02 − ∙ =
𝑎2 𝑏 𝑎2 𝑏2 𝑎2 𝑏2
1
− < 0, ∆= 02 − 0 ∙ 1 = 0).
𝑎2 𝑏2
Pentru ecuația cvasiliniară (1.2) întroducem o notație, similară celeia din (1.4),:
2 (
∆(𝑥, 𝑦) = 𝑎11 𝑥, 𝑦) − 𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑎02 (𝑥, 𝑦)
și care se numește discriminantul lui (1.2) (în punctul respectiv (𝑥, 𝑦)).
Fixăm un punct 𝑀0 (𝑥0 , 𝑦0 ) din domeniul de definiție al coeficienților 𝑎𝑖𝑗 (𝑥, 𝑦) al
ecuației cvasiliniare (1.2).
Definiția 1.2 (de clasificare). Se spune că ecuația cvasiliniară (1.2) este în
punctul 𝑀0 de tip:
 hiperbolic, dacă ∆(𝑀0 ) > 0;
2
  eliptic, dacă ∆(𝑀0 ) < 0;
 parabolic, dacă ∆(𝑀0 ) = 0.
Vom spune că ecuația cvasiliniară (1.2) este de tip hiperbolic (respeciv, de tip
eliptic, de tip parabolic) pe mulțimea 𝔇 ⊆ ℝ2 , dacă ea este de acest tip în fiecare
punct a lui 𝔇.
Remarcă. După cum se observă din definiția 1.2, la clasificarea ecuațiilor
cvasiliniare (1.2) participă doar coeficienții părții ce conține derivatele de ordinul
𝜕2 𝑢 𝜕2 𝑢
doi a funcției 𝑢(𝑥, 𝑦), deaceia partea dată, adică 𝑎20 (𝑥, 𝑦) 𝜕𝑥2 + 2𝑎11 (𝑥, 𝑦) 𝜕𝑥𝜕𝑦 +
𝜕2 𝑢
𝑎02 (𝑥, 𝑦) , este numită partea principală a ecuației (1.2).
𝜕𝑦 2
Exemple. De determinat tipul ecuațiilor:
 2u  2u  2u u u
1)  2  5 2 6  0.
x 2
xy y 2
x y
2
Avem: 𝑎20 = 1, 𝑎11 = 1, 𝑎02 = −5 și ∆= 𝑎11 − 𝑎20 𝑎02 = 12 − 1 ∙ (−5) = 6 >
0. Prin urmare, ecuația dată este de tip hiperbolic.

2) 𝑦 2 𝑢𝑥𝑥 + 2𝑥𝑦𝑢𝑥𝑦 + 2𝑥 2 𝑢𝑦𝑦 + 𝑦𝑢𝑥 + 𝑥𝑢𝑦 = 0 pe 𝔇 = {(𝑥, 𝑦)| 𝑥 ∙ 𝑦 ≠ 0}.

În scrierea ecuației s-au folosit următoarele notații ale derivatelor funcției 𝑢:
𝜕2 𝑢 𝜕2 𝑢 𝜕2 𝑢 𝜕𝑢 𝜕𝑢
𝑢𝑥𝑥 = 2
, 𝑢𝑥𝑦 = , 𝑢𝑦𝑦 = , 𝑢𝑥 = și 𝑢𝑦 = .
𝜕𝑥 𝜕𝑥𝜕𝑦 𝜕𝑦 2 𝜕𝑥 𝜕𝑦
Avem 𝑎20 (𝑥, 𝑦) = 𝑦 2 , 𝑎11 (𝑥, 𝑦) = 𝑥𝑦, 𝑎02 (𝑥, 𝑦) = 2𝑥 2 și ∆(𝑥, 𝑦) = 𝑎11
2 (
𝑥, 𝑦) −
𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑎02 (𝑥, 𝑦) = −𝑥 2 𝑦 2 . Așa dar, pe 𝔇 discriminantul ∆(𝑥, 𝑦) este negativ și
deci, pe 𝔇 ecuația dată este de tip eliptic.

3) 𝑡𝑔2 𝑥 𝑢𝑥𝑥 − 2𝑦𝑡𝑔𝑥 𝑢𝑥𝑦 + 𝑦 2 𝑢𝑦𝑦 = 0.

Pentru ecuația dată avem ∆= (−𝑦𝑡𝑔𝑥 )2 − 𝑡𝑔2 𝑥 ∙ 𝑦 2 = 0 și deci ea este de tip
parabolic pe tot planul ℝ2 .

4) 𝑢𝑡𝑡 = 𝑎2 𝑢𝑥𝑥 + 𝑓 (𝑥, 𝑡), 𝑎 > 0, − ecuația vibrației coardei este de tip hiperbolic
(𝑎20 (𝑡, 𝑥 ) = 1, 𝑎11 (𝑡, 𝑥 ) = 0, 𝑎02 (𝑡, 𝑥 ) = −𝑎2 și ∆= 𝑎2 > 0).

5) 𝑢𝑥𝑥 + 𝑢𝑦𝑦 = 0 − ecuația lui Laplace în două variabile și ecuația lui Poisson
𝑢𝑥𝑥 + 𝑢𝑦𝑦 = 𝑓(𝑥, 𝑦) sunt ecuații de tip eliptic (𝑎20 = 1, 𝑎11 = 0, 𝑎02 = 1 și ∆=
−1 < 0).

6) 𝑢𝑡 = 𝑎2 𝑢𝑥𝑥 + 𝑓 (𝑥, 𝑡), 𝑎 > 0, − ecuația răspândirii căldurii într-o bară metalică
este de tip parabolic (𝑎20 (𝑡, 𝑥 ) = 0, 𝑎11 (𝑡, 𝑥 ) = 0, 𝑎02 (𝑡, 𝑥 ) = −𝑎2 și ∆= 0).

7) 𝑢𝑥𝑥 + 𝑦𝑢𝑦𝑦 = 0.
Avem 𝑎20 = 1, 𝑎11 = 0, 𝑎02 = 𝑦 și ∆= −𝑦. Ecuația dată este de:
 tip hiperbolic, dacă 𝑦 < 0;
3
  tip parabolic, dacă 𝑦 = 0;
 tip eliptic, dacă 𝑦 > 0.

B) Formele canonice ale ecuațiilor cvasiliniare.

Problema se pune de a simplifica partea principală a ecuației cvasiliniare (1.2).
Cum ? Prin trecerea reușită de la variabilele 𝑥 și 𝑦 la variabilele 𝜉 și η, adică prin
efectuarea unei transformări nedegenerate de coordonate:
    x, y  ,     x, y  , (𝑥, 𝑦) ∈ 𝐷. (1.8)
Transformarea (1.8) se consideră nedegenerată, dacă iacobianul ei este diferit de
zero:
𝜕𝜉 𝜕𝜉
𝐷(𝜉,η) 𝜕𝑥 𝜕𝑦
𝐽= = |𝜕η 𝜕η
| ≠ 0. (1.9)
𝐷(𝑥,𝑦)
𝜕𝑥 𝜕𝑥

Dacă avem (1.9), atunci transformarea (1.8) este inversabilă, adică variabilele 𝑥 și 𝑦
pot fi exprimate în mod univoc prin variabilele 𝜉 și η.
Exemple. 1) Considerăm transformarea
𝜉 = 𝑥 − 𝑦,
{
η = 𝑥 + 𝑦.
Pentru ea avem
𝐷(𝜉, η) 1 −1
=| |=2≠0
𝐷(𝑥, 𝑦) 1 1
și, prin urmare, este inversabilă:
1
𝑥 = (𝜉 + η),
{ 2
1
y = (η − 𝜉).
2
2) Transformarea
𝜉 = 𝑥 − 𝑦,
{
η = 2𝑥 − 2𝑦
are iacobianul nul:
𝐷(𝜉, η) 1 −1
=| | = 0.
𝐷(𝑥, 𝑦) 2 −2
Ea fiecărei perechi de valori ale lui 𝑥 și 𝑦 le pune în corespondență o pereche bine
determinată a lui 𝜉 și η. Procedura inversă nu tot timpul este posibilă. De
exemplu, dacă 𝜉 = 1 și η = 3 nu avem o așa valoare a lui 𝑥 și o așa valoare a lui
𝑦 încât înlocuindu-le în expresiile transformării să obținem 𝜉 = 1 și η = 3.
Cerința (1.9), care ne asigură inversabilitatea transformării (1.8), este foarte
importantă. Scopul nostru final constă în rezolvarea ecuației cvasiliniare (1.2),
adică în aflarea tuturor soluțiiloracesteea. Inițial, (1.2) poate avea o formă
foarte complicată. Deaceea, ne străduim să alegem reușit o astfel de
transformare (1.8) încât în 𝜉 și η ecuația(1.2) să capete o formă mai simplă,
4
ușor rezolvabilă. Aflăm soluțiile ei și apoi aplicăm asupra lor inversa
transformării (1.8) pentru a obține în 𝑥 și 𝑦 soluțiile ecuației inițiale (1.2).
În secțiunea următoare vom arăta cum pot fi găsite așa transformări (1.8) încât în
𝜉 și η ecuația cvasiliniară (1.2) să se reducă la ecuația:
1)
𝜕2 𝑣 𝜕𝑣 𝜕𝑣
+ 𝐹(𝜉, 𝜂, 𝑣, , )=0 (1.10)
𝜕𝜉𝜕𝜂 𝜕𝑥 𝜕𝑦
în cazul când (1.2) e de tip hiperbolic (∆> 0);
2)
𝜕2 𝑣 𝜕2 𝑣 𝜕𝑣 𝜕𝑣
2
+ + 𝐹(𝜉, 𝜂, 𝑣, , )=0 (1.11)
𝜕𝜉 𝜕𝜂2 𝜕𝑥 𝜕𝑦
în cazul eliptic (∆< 0);
3)
𝜕2 𝑣 𝜕𝑣 𝜕𝑣
+ 𝐹(𝜉, 𝜂, 𝑣, , )=0 (1.12)
𝜕𝜂2 𝜕𝑥 𝜕𝑦
în cazul parabolic (∆= 0).

C) Formulele de exprimare a derivatelor funciței 𝒖(𝒙, 𝒚) în 𝒙 și 𝒚 prin

derivatele funcției 𝒗(𝝃, 𝜼) în 𝝃 și 𝜼.
Fie că avem transformarea (1.8) pentru care are loc (1.9) și fie 𝑥 = (𝜉, 𝜂), 𝑦 =
(𝜉, 𝜂) inversa lui (1.8). Pentru a scrie ecuația cvasiliniară (1.2) în variabilele noi 𝜉
și 𝜂 trebuie ca nu numai funcția necunoscută 𝑢(𝑥, 𝑦) s-o scriem în 𝜉 și 𝜂, adică
𝑣(𝜉, 𝜂) = 𝑢((𝜉, 𝜂), (𝜉, 𝜂)), dar și derivatele ei. Acestea le calculăm folosind
regulile de derivare a funcțiilor compuse:

𝝏𝒖 𝝏𝒗 𝝏𝝃 𝝏𝒗 𝝏𝜼
1) = + ;
𝝏𝒙 𝝏𝝃 𝝏𝒙 𝝏𝜼 𝝏𝒙
𝝏𝒖 𝝏𝒗 𝝏𝝃 𝝏𝒗 𝝏𝜼
2) = + ;
𝝏𝒚 𝝏𝝃 𝝏𝒚 𝝏𝜼 𝝏𝒚

𝝏𝟐 𝒖 𝝏𝟐 𝒗 𝝏𝝃 𝟐 𝝏𝟐 𝒗 𝝏𝝃 𝝏𝜼 𝝏𝟐 𝒗 𝝏𝜼 𝟐 𝝏𝒗 𝝏𝟐 𝝃 𝝏𝒗 𝝏𝟐 𝜼
3) = ( ) +𝟐 + ( ) + + ;
𝝏𝒙𝟐 𝝏𝝃 𝟐𝝏𝒙 𝝏𝝃𝝏𝜼 𝝏𝒙 𝝏𝒙 𝝏𝜼 𝟐 𝝏𝒙 𝝏𝝃 𝝏𝒙 𝟐 𝝏𝜼 𝝏𝒙𝟐

𝝏𝟐 𝒖 𝝏𝟐 𝒗 𝝏𝝃 𝟐 𝝏𝟐 𝒗 𝝏𝝃 𝝏𝜼 𝝏𝟐 𝒗 𝝏𝜼 𝟐 𝝏𝒗 𝝏𝟐 𝝃 𝝏𝒗 𝝏𝟐 𝜼
4) = 𝟐( ) +𝟐 + 𝟐( ) + 𝟐 + ;
𝝏𝒚𝟐 𝝏𝝃 𝝏𝒚 𝝏𝝃𝝏𝜼 𝝏𝒚 𝝏𝒚 𝝏𝜼 𝝏𝒚 𝝏𝝃 𝝏𝒚 𝝏𝜼 𝝏𝒚𝟐

𝝏𝟐 𝒖 𝝏𝟐 𝒗 𝝏𝝃 𝝏𝝃 𝝏𝟐 𝒗 𝝏𝝃 𝝏𝜼 𝝏𝝃 𝝏𝜼 𝝏𝟐 𝒗 𝝏𝜼 𝝏𝜼 𝝏𝒗 𝝏𝟐 𝝃 𝝏𝒗 𝝏𝟐 𝜼
5) = + [ + ]+ + + .
𝝏𝒙𝝏𝒚 𝝏𝝃𝟐 𝝏𝒙 𝝏𝒚 𝝏𝝃𝝏𝜼 𝝏𝒙 𝝏𝒚 𝝏𝒚 𝝏𝒙 𝝏𝜼𝟐 𝝏𝒙 𝝏𝒚 𝝏𝝃 𝝏𝒙𝝏𝒚 𝝏𝜼 𝝏𝒙𝝏𝒚

Remarcă. Pentru o mai bună memorare, formulele 1) și 2), 3) și 4) au fost scrise

alăturea. În ele se schimbă doar 𝑥 cu 𝑦.

5
În alte notații ale derivatelor formulele de mai sus 1) – 5) se scriu astfel:
1) 𝒖𝒙 = 𝒗𝝃 𝝃𝒙 + 𝒗𝜼 𝜼𝒙 ;
2) 𝒖𝒚 = 𝒗𝝃 𝝃𝒚 + 𝒗𝜼 𝜼𝒚 ;
3) 𝒖𝒙𝒙 = 𝒗𝝃𝝃 𝝃𝟐𝒙 + 𝟐𝒗𝝃𝜼 𝝃𝒙 𝜼𝒙 + 𝒗𝜼𝜼 𝜼𝟐𝒙 + 𝒗𝝃 𝝃𝒙𝒙 + 𝒗𝜼 𝜼𝒙𝒙 ;
4) 𝒖𝒚𝒚 = 𝒗𝝃𝝃 𝝃𝟐𝒚 + 𝟐𝒗𝝃𝜼 𝝃𝒚 𝜼𝒚 + 𝒗𝜼𝜼 𝜼𝟐𝒚 + 𝒗𝝃 𝝃𝒚𝒚 + 𝒗𝜼 𝜼𝒚𝒚 ;
5) 𝒖𝒙𝒚 = 𝒗𝝃𝝃 𝝃𝒙 𝝃𝒚 + 𝒗𝝃𝜼 (𝝃𝒙 𝜼𝒚 + 𝝃𝒚 𝜼𝒙 ) + 𝒗𝜼𝜼 𝜼𝒙 𝜼𝒚 + 𝒗𝝃 𝝃𝒙𝒚 + 𝒗𝜼 𝜼𝒙𝒚 .