I.2.

Aducerea la formele canonice a ecuațiilor diferențiale cu derivate parțiale

de ordinul doi cvasiliniare în două variabile.

Considerăm ecuația cvasiliniară

𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑢𝑥𝑥 + 2𝑎11 (𝑥, 𝑦)𝑢𝑥𝑦 + 𝑎02 (𝑥, 𝑦)𝑢𝑦𝑦 + 𝑓(𝑥, 𝑦, 𝑢, 𝑢𝑥 , 𝑢𝑦 ) = 0, (2.1)
unde coeficienții 𝑎𝑖𝑗 (𝑥, 𝑦) sunt funcții continue împreună cu derivatele lor de
ordinul doi pe un domeniu 𝔇 ⊆ ℝ2 , adică 𝑎𝑖𝑗 ∈ 𝐶 2(D).
Fără a menționa aparte, toate operațiile de mai jos se efectueză în vecinătatea
𝔇1 ⊆ 𝔇 a unui punct oarecare 𝑀0 (𝑥0 , 𝑦0 ) ∈ ℝ2 și că în 𝔇1 nu toți coeficienții 𝑎𝑖𝑗 a
lui (2.1) sunt egali cu zero.
Remarca 2.1. Fără a diminua generalitatea, în cele ce urmează vom considera
𝑎20 (𝑥, 𝑦) ≠ 0 pe 𝔇1 .
Într-adevăr, dacă pe 𝔇1 coeficienții 𝑎20 și 𝑎02 sunt egali cu zero, atunci (2.1) e
de formă canonică corespunzătoare tipului hiperbolic și nu mai este necesar ca
ecuația (2.1) să fie supusă unor transformări. Dacă pe 𝔇1 𝑎20 este egal cu zero, iae
𝑎02 nu, schimbăm în (2.1) cu locurile 𝑥 și 𝑦, adică se înlocuiește concomitent 𝑥 ↔
𝑦.
Ca și în secțiunea I.1, cu ∆(𝑥, 𝑦) vom nota discriminantul ecuației (2.1), i.e.
2 (
∆(𝑥, 𝑦) = 𝑎11 𝑥, 𝑦) − 𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑎02 (𝑥, 𝑦).
Efectuăm în (2.1) transformarea
𝜉 = 𝜑(𝑥, 𝑦), 𝜂 = (𝑥, 𝑦), (2.2)
cerând ca 𝜑,  ∈ 𝐶 𝔇1 ) și
2(
𝜕𝜉 𝜕𝜉
𝐷(𝜉,𝜂) 𝜕𝑥 𝜕𝑦
𝐽= = |𝜕𝜂 𝜕𝜂
| ≠ 0, (𝑥, 𝑦) ∈ 𝔇1 , (2.3)
𝐷(𝑥,𝑦)
𝜕𝑥 𝜕𝑦
adică (2.2) să fie nedegenerată. Fie
𝑥 = (𝜉, 𝜂), 𝑦 = (𝜉, 𝜂) (2.4)
inversa transformării (2.2) și, folosind formulele derivatelor de la sfârșitul secțiunii
I.1, scriem ecuația cvasiliniară (2.1) în variabilele noi 𝜉 și 𝜂:
𝑏20 (𝜉, 𝜂)𝑣𝜉𝜉 + 2𝑏11 (𝜉, 𝜂)𝑣𝜉𝜂 + 𝑏02 (𝜉, 𝜂)𝑣𝜂𝜂 + 𝐹(𝜉, 𝜂, 𝑣, 𝑣𝜉 , 𝑣𝜂 ) = 0, (2.5)
unde
𝜕𝜉 2 𝜕𝜉 𝜕𝜉 𝜕𝜉 2
𝑏20 (𝜉, 𝜂) = 𝑎20 ( ) + 2𝑎11 + 𝑎02 ( ) ,
𝜕𝑥 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦
𝜕𝜉 𝜕𝜂 𝜕𝜉 𝜕𝜂 𝜕𝜉 𝜕𝜂 𝜕𝜉 𝜕𝜂
𝑏11 (𝜉, 𝜂) = 𝑎20 + 𝑎11 ( + ) + 𝑎02 , (2.6)
𝜕𝑥 𝜕𝑥 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦
𝜕𝜂 2 𝜕𝜂 𝜕𝜂 𝜕𝜂 2
𝑏02 (𝜉, 𝜂) = 𝑎20 ( ) + 2𝑎11 + 𝑎02 ( ) .
𝜕𝑥 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦

În (2.6) în loc de 𝑥 și 𝑦 în expresiile lui 𝑎𝑖𝑗 s-a înlocuit (2.4).

1
Remarcă. Transformarea nedegenerată (2.2) nu schimbă tipul ecuației (2.1).
Într-adevăr, folosind (2.6), obținem:
2 2
𝑏11 − 𝑏20 𝑏02 = (𝑎11 − 𝑎20 𝑎02 ) ∙ 𝐽2 . (2.7)
Inspirați de membrul drept al primei (sau a treia) egalități din (2.6), considerăm
următoarea ecuație în raport cu 𝜙(𝑥, 𝑦):
𝜕𝜙 2 𝜕𝜙 𝜕𝜙 𝜕𝜙 2
𝑎20 (𝑥, 𝑦) ( ) + 2𝑎11 (𝑥, 𝑦) + 𝑎02 (𝑥, 𝑦) ( ) = 0. (2.8)
𝜕𝑥 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦
Ecuația (2.8) este numită ecuația diferențială a caracteristicelor ecuației
cvasiliniare (2.1). Ținând cont că 𝑎20 (𝑥, 𝑦) ≠ 0 (vezi Remarca 2.1) ea are factorii:
𝜕𝜙 𝜕𝜙
𝑎20 (𝑥,𝑦) −(−𝑎11 −√∆(𝑥,𝑦) ) =0,
𝜕𝑥 𝜕𝑦
[ 𝜕𝜙 𝜕𝜙
(2.9)
𝑎20 (𝑥,𝑦) −(−𝑎11 +√∆(𝑥,𝑦) ) =0,
𝜕𝑥 𝜕𝑦
care reprezintă niște ecuații diferențiale cu derivate parțiale de ordinul întâi în raport
cu funcția necunoscută 𝜙. Potrivit [Pancenco, Șubă], rezolvarea lor se reduce la
rezolvarea sistemelor simetrice de ecuații diferențiale ordinare
𝑑𝑥 𝑑𝑦
= ,
𝑎20 (𝑥,𝑦) −(−𝑎11 −√∆(𝑥,𝑦) )
[ 𝑑𝑥 𝑑𝑦
=
𝑎20 (𝑥,𝑦) −(−𝑎11 +√∆(𝑥,𝑦) )
sau
𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑑𝑦 − (𝑎11 (𝑥, 𝑦) + √∆(𝑥, 𝑦) )𝑑𝑥 = 0, (2.10)
[
𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑑𝑦 − (𝑎11 (𝑥, 𝑦) − √∆(𝑥, 𝑦) )𝑑𝑥 = 0. (2.11)
Ecuațiile (2.10) și (2.11) le vom numi ecuațiile caracteristice ale ecuației
cvasiliniare (2.1). Dacă 𝜑(𝑥, 𝑦) ((𝑥, 𝑦)) este integrala primă a ecuației (2.10)
((2.11)), adică diferențiala totală a lui 𝜑(𝑥, 𝑦) ((𝑥, 𝑦)) este egală cu:
𝑑𝜑(𝑥, 𝑦) = 𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑑𝑦 − (𝑎11 (𝑥, 𝑦) + √∆(𝑥, 𝑦) )𝑑𝑥 (2.12)
(𝑑(𝑥, 𝑦) = 𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑑𝑦 − (𝑎11 (𝑥, 𝑦) − √∆(𝑥, 𝑦) )𝑑𝑥), (2.13)
atunci 𝜙 = 𝐹 (𝜑(𝑥, 𝑦)) (𝜙 = 𝐹 ((𝑥, 𝑦))), unde 𝐹(∙) este o funcție diferențiabilă
oarecare, este soluția generală a primei (a doua) ecuații din (2.9). În particular, dacă
luăm 𝐹 (𝑡) = 𝑡, atunci 𝜙 = 𝜑(𝑥, 𝑦) (𝜙 = (𝑥, 𝑦)) este solție a primei (a doua)
ecuații din (2.9) și, prin urmare, ambele funcții 𝜙 = 𝜑(𝑥, 𝑦) și 𝜙 = (𝑥, 𝑦) sunt
soluții ale ecuației (2.8). Cele de mai sus ne sugerează cum s-ar alege transformarea
(2.2).
Cazul hiperbolic (∆> 0). În (2.3) luăm 𝜑(𝑥, 𝑦) să fie integrala primă a ecuației
(2.10), iar (𝑥, 𝑦) să fie integrala primă a lui (2.11). Atunci, în (2.6) 𝑏20 (𝜉, 𝜂) =
2 ( 2
𝑏02 (𝜉, 𝜂) = 0, iar din (2.7) 𝑏11 𝜉, 𝜂) = (𝑎11 − 𝑎20 𝑎02 ) ∙ 𝐽2 ≠ 0. Împărțind (2.5) la
𝑏11 (𝜉, 𝜂), obținem forma canonică a ecuației cvasiliniare în cazul hiperbolic:
2
 𝑣𝜉𝜂 + ℱ(𝜉, 𝜂, 𝑣, 𝑣𝜉 , 𝑣𝜂 ) = 0. (2.14)
Dacă în (2.14) se efectuează transformarea 𝜃 = 𝜉 + 𝜂, 𝜗 = 𝜉 − 𝜂, venim la o formă:
𝑤𝜃𝜃 − 𝑤𝜗𝜗 = ᶂ(𝜃, 𝜗, 𝑤, 𝑤𝜃 , 𝑤𝜗 ).
(numită și ea canonică) a ecuației cvasiliniare (2.1) în cazul hiperbolic care este mai
𝑥2 𝑦2
asemănătoare formei canonice a hiperbolei plane: 2
− = 1.
𝑎 𝑏2
Rămâne să arătăm că transformarea (2.2), construită mai sus, este nedegenerată.
Într-adevăr, având în vedere că funcțiile 𝜉 = 𝜑(𝑥, 𝑦) și 𝜂 = (𝑥, 𝑦) sunt respectiv
integralele prime ale ecuațiilor (2.10) și (2.11), atunci au loc egalitățile (2.12) și
(2.13), de unde
𝜕𝜉 𝜕𝜉
= −(𝑎11 (𝑥, 𝑦) + √∆(𝑥, 𝑦) ), = 𝑎20 (𝑥, 𝑦), (2.15)
𝜕𝑥 𝜕𝑥
𝜕𝜂 𝜕𝜂
= −(𝑎11 (𝑥, 𝑦) − √∆(𝑥, 𝑦) ), = 𝑎20 (𝑥, 𝑦). (2.16)
𝜕𝑥 𝜕𝑥
Calculăm iacobianul 𝐽 al funcțiilor 𝜉 = 𝜑(𝑥, 𝑦) și 𝜂 = (𝑥, 𝑦) ținând cont de (2.15)
și (2.16):
𝜕𝜉 𝜕𝜉
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝑎 (𝑥, 𝑦) + √∆(𝑥, 𝑦) 1
|| || = −2𝑎20 (𝑥, 𝑦) | 11 | = −4𝑎20 (𝑥, 𝑦)√∆(𝑥, 𝑦) ≠ 0.
𝜕𝜂 𝜕𝜂 𝑎11 (𝑥, 𝑦) − √∆(𝑥, 𝑦) 1
𝜕𝑥 𝜕𝑦
Așa dar, transformarea construită este nedegenerată.
Cazul eliptic (∆< 0). În acest caz ecuațiile (2.10) și (2.11) sunt complexe
reciproc conjugate. Pentru a nu avea probleme la rezolvarea lor, adică a avea la
derivare și integrare sens unic determinat, vom presupune că coeficienții 𝑎20 (𝑥, 𝑦),
𝑎11 (𝑥, 𝑦) și 𝑎02 (𝑥, 𝑦) sunt olomorfi în 𝑀0 (𝑥0 , 𝑦0 ), adică se dezvoltă în serie Taylor
convergentă într-o vecinătate a lui 𝑀0 . Fie 𝜉1 (𝑥, 𝑦) și 𝜂1 (𝑥, 𝑦) integralele prime ale
lui (2.10) și (2.11), respectiv. Separăm în 𝜉1 și µ1 părțile reale și cele imaginare:
𝜉1 = 𝜑(𝑥, 𝑦) + 𝑖(𝑥, 𝑦), 𝜂1 = 𝜑 (𝑥, 𝑦) − 𝑖(𝑥, 𝑦). (2.17)
Parcurgând aceiași pași ca și în cazul hiperbolic, ne convingem că tranformarea
(2.17) este nedegenerată, adică
𝜕𝜉1 𝜕𝜉1
𝜕𝑥 𝜕𝑦
𝜑𝑥 + 𝑖𝑥 𝜑𝑦 + 𝑖 𝑦 𝜑𝑥 𝜑𝑦
|𝜕𝜂 | =| | = −2𝑖(𝜑𝑥 𝑦 − 𝜑𝑦 𝑥 ) = −2𝑖 | 𝑦 | ≠ 0, (2.18)
1 𝜕𝜂1 𝜑𝑥 − 𝑖𝑥 𝜑𝑦 − 𝑖 𝑦 𝑥
𝜕𝑥 𝜕𝑦
și ea reduce ecuația (2.1) la o ecuație de forma (2.14):
𝑣𝜉1 𝜂1 + ℱ1(𝜉1 , 𝜂1, 𝑣, 𝑣𝜉1 , 𝑣𝜂1 ) = 0. (2.19)
La rândul său, transformarea
𝜉1 + 𝜂1 𝜉1 − 𝜂1
𝜉= , 𝜂= ,
2 2𝑖
reduce (2.14) la forma

3
 𝜕2 𝑤 𝜕2 𝑤
+ + ℱ2(𝜉, 𝜂, 𝑤, 𝑤𝜉 , 𝑤𝜂 ) = 0.
𝜕𝜉 2 𝜕𝜂2
În cele efectuate mai sus nu s-a urmărit dacă funcția ℱ2 este reală sau complexă,
adică dacă în expresia ei figurează efectiv 𝑖, 𝑖 2 = −1, sau nu. În [Teodorescu,
Olariu] se afirmă că ℱ2 este reală.
Vom arăta o altă cale de obținere a formei canonice a ecuației (2.1) de tip eliptic.
Fixăm una dintre ecuațiile caracteristice (2.10) și (2.11), să zicem (2.10), și fie
𝜑 (𝑥, 𝑦) + 𝑖(𝑥, 𝑦) integrala primă a ei. Conform [Pancenco, Șubă] ea verifică
ecuația (2.8). Înlocuim 𝜑 + 𝑖 în (2.8) și separăm partea reală de cea imaginară.
Obținem:
𝑎20 𝜑𝑥2 + 2𝑎11 𝜑𝑥 𝜑𝑦 + 𝑎02 𝜑𝑦2 = 𝑎20 2𝑥 + 2𝑎11𝑥 𝑦 + 𝑎02 2𝑦 , (2.20)
𝑎20 𝜑𝑥 𝑥 + 2𝑎11 (𝜑𝑥 𝑦 + 𝜑𝑦 𝑥 ) + 𝑎02 𝜑𝑦 𝑦 = 0. (2.21)
Comparând (2.20) cu prima și a treia ecuație din (2.6), apoi (2.21) cu ecuația a
2
doua din (2.6), concluzionăm că dacă în cazul parabolic (∆= 𝑎11 − 𝑎20 𝑎02 < 0)
am efectua transformarea (2.2) în care 𝜑 (𝑥, 𝑦) este partea reală, iar (𝑥, 𝑦)
partea imaginară a integralei prime a lui (2.8), atunci în (2.5) vom avea 𝑏20 =
𝑏02, 𝑏11 = 0. După cum urmează din (2.18), transformarea (2.2) cu acești
𝜑(𝑥, 𝑦) și (𝑥, 𝑦) este nedegenerată, iar din (2.7) rezultă că 𝑏20 𝑏02 ≠ 0. Punând
în (2.5) 𝑏11 (𝜉, 𝜂) = 0 și împărțind apoi la 𝑏20 (𝜉, 𝜂) (care este egal cu 𝑏02 (𝜉, 𝜂)),
venim la forma canonică a ecuației (2.1) în cazul eliptic
𝑣𝜉𝜉 + 𝑣𝜂𝜂 + ℱ(𝜉, 𝜂, 𝑣, 𝑣𝜉 , 𝑣𝜂 ) = 0. (2.22)
În procesul obținerii formei canonice (2.22) s-a trecut prin rezolvarea ecuației
diferențiale ordinare complexe (2.10) presupunându-se pentru unicitatea
soluțiilor ca coeficienții 𝑎20 (𝑥, 𝑦), 𝑎11 (𝑥, 𝑦) și 𝑎11 (𝑥, 𝑦) ai ecuației (2.1) să fie
olomorfi în 𝑀0(𝑥0 , 𝑦0 ). Se poate de evitat această presupunere, dacă de la
transformarea (2.2) se va cere direct ca să fie nedegenerată și în (2.5) (ori (2.6))
să avem 𝑏20 = 𝑏02, 𝑏11 = 0, adică
𝜕𝜉 2 𝜕𝜉 𝜕𝜉 𝜕𝜉 2 𝜕𝜂 2 𝜕𝜂 𝜕𝜂 𝜕𝜂 2
𝑎20 ( ) + 2𝑎11 + 𝑎02 ( ) = 𝑎20 ( ) + 2𝑎11 + 𝑎02 ( ) ,
𝜕𝑥 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦 𝜕𝑥 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦
𝜕𝜉 𝜕𝜂 𝜕𝜉 𝜕𝜂 𝜕𝜉 𝜕𝜂 𝜕𝜉 𝜕𝜂
𝑏11 𝑎20 + 𝑎11 ( + ) + 𝑎02 = 0.
𝜕𝑥 𝜕𝑥 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦
𝜕𝜉 𝜕𝜉
În raport cu și aceste egalități au soluțiile:
𝜕𝑥 𝜕𝑦
𝜕𝜉 𝜕𝜂 𝜕𝜂
±√−∆ = 𝑎11 + 𝑎02 ,
𝜕𝑥 𝜕𝑥 𝜕𝑦
{ 𝜕𝜉 𝜕𝜂 𝜕𝜂
(2.23)
±√−∆ = −𝑎20 − 𝑎11 .
𝜕𝑦 𝜕𝑥 𝜕𝑦

4
Sistemele (2.23) se numesc sistemele Beltrami. Funcțiile ξ și η, date de un sistem
Beltrami și care aduc (2.1) la forma canonică, este de-ajuns să fie pe domeniul de
elipticitate de clasa 𝐶 2, iar coeficienții 𝑎𝑖𝑗 a lui (2.1) să fie de clasa 𝐶 1.
Cazul parabolic (∆= 0). În aceest caz ecuațiile caracteristice (2.10) și (2.11)
coincid. Fie 𝜑(𝑥, 𝑦) integrala primă a ecuației (2.10). Alegem arbitrar o funcție
(𝑥, 𝑦) cu unica condiție ca să avem (2.3), adică transformarea (2.2) cu acești
𝜑(𝑥, 𝑦) și (𝑥, 𝑦) să fie nedegenerată. Pentru ușurarea calculelor, cum ar fi cele
de exprimare a derivatelor în 𝑥 și 𝑦 prin derivatele în 𝜉 și η, se recomandă de ales
funcția (𝑥, 𝑦) de o formă cât mai simplă.
Ca și în cazul hiperbolic, transformarea (2.2), datorată lui 𝜑(𝑥, 𝑦), anulează în
(2.6) coeficientul 𝑏20 (𝜉, 𝜂) în (2.6) (și (2.5)). Din ∆= 0, 𝑏20 = 0 și (2.7) urmează
că 𝑏11 = 0. În partea principală a lui (2.5) rămâne coeficientul 𝑏02 diferit de
zero. Împărțim (2.5) la el și venim la forma canonică a ecuației (2.1) în cazul
parabolic:
𝜕2 𝑣
+ ℱ(𝜉, 𝜂, 𝑣, 𝑣𝜉 , 𝑣𝜂 ) = 0. (2.24)
𝜕𝜂2
Exemple. Să se determine tipul și să se aducă la forma canonică ecuațiile
date.
 2u  2u  2u u u
1)   2  3  15  0 .
x xy
2
y 2
x y
1 2
Rezolvare. Avem: 𝑎20 = 1, 𝑎11 = , 𝑎02 = −2, de unde ∆= 𝑎11 −
2
1 9
𝑎20 𝑎02 = + 2 = > 0. Prin urmare, ecuația dată e de tip hiperbolic. Formăm
4 4
ecuațiile caracteristice (2.10) și (2.11):
1 9
𝑑𝑦 − ( + √ ) 𝑑𝑥 = 0,
𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑑𝑦 − (𝑎11 (𝑥, 𝑦) + √∆(𝑥, 𝑦) )𝑑𝑥 = 0, 2 4
[ ⇒
𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑑𝑦 − (𝑎11 (𝑥, 𝑦) − √∆(𝑥, 𝑦) )𝑑𝑥 = 0; 1 9
𝑑𝑦 − ( − √ ) 𝑑𝑥 = 0;
[ 2 4
𝑑𝑦 − 2𝑑𝑥 = 0, ∫ 𝑑𝑦 − 2 ∫ 𝑑𝑥 = 0, 𝑦 − 2𝑥 = 𝐶1,
[ ⇒[ ⇒[
𝑑𝑦 + 𝑑𝑥 = 0; ∫ 𝑑𝑦 + ∫ 𝑑𝑥 = 0; 𝑦 + 𝑥 = 0.
Integralele prime ale ecuațiilor (2.10) și (2.11) sunt, respectiv, 𝜑(𝑥, 𝑦) = 𝑦 − 2𝑥
și (𝑥, 𝑦) = 𝑥 + 𝑦. Efectuând transformarea 𝜉 = 𝑦 − 2𝑥, 𝜂 = 𝑥 + 𝑦 și calculând
derivatele conform formulelor de la sfârșitul secțiunei I.1, reducem ecuația dată
la forma:
𝜕2 𝑣 𝜕𝑣 𝜕𝑣
+ +2 = 0.
𝜕𝜉𝜕𝜂 𝜕𝜉 𝜕𝜂

5
  2u  2u u
2) 1  x 2   
2
 2  2x 1  x 2  0.
x 2
y x
Rezolvare. Avem 𝑎20 = (1 + 𝑥 2)2, 𝑎11 = 0, 𝑎02 = 1 ⇒ ∆= −(1 + 𝑥 2 )2 <
0 ⇒ ecuația e de tip eliptic. Rezolvăm ecuația caracteristică (2.11):
𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑑𝑦 − (𝑎11 (𝑥, 𝑦) − √∆(𝑥, 𝑦) ) 𝑑𝑥 = 0 ⇒ (1 + 𝑥 2 )2𝑑𝑦 + 𝑖 (1 + 𝑥 2 )𝑑𝑥
𝑑𝑥
= 0 ⇒ (1 + 𝑥 2 )𝑑𝑦 + 𝑖𝑑𝑥 = 0 ⇒ 𝑑𝑦 + 𝑖=0 ⇒
1 + 𝑥2
𝑦 + 𝑖 ∙ 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔(𝑥) = 𝐶 − integrala primă.
Transformarea 𝜉 = 𝑦, 𝜂 = 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔(𝑥) reduce ecuația dată la forma canonică
𝜕 2 𝑣 𝜕2 𝑣
+ = 0.
𝜕𝜉 2 𝜕𝜂2
 2u  2u 2  u
2
u u
3) x 2  2 xy  y x y  0.
x 2
xy y 2
x y
Rezolvare. Avem 𝑎20 = 𝑥 2, 𝑎11 = −𝑥𝑦, 𝑎02 = 𝑦 2 ⇒ ∆= 0 ⇒ ecuația e de tip
parabolic. Rezolvăm ecuația (2.10):
𝑎20 (𝑥, 𝑦)𝑑𝑦 − (𝑎11 (𝑥, 𝑦) + √∆(𝑥, 𝑦) ) 𝑑𝑥 = 0 ⇒ 𝑥 2 𝑑𝑦 + 𝑥𝑦𝑑𝑥 = 0 ⇒
𝑑𝑥 𝑑𝑦
+ = 0 ⇒ ln|𝑥| + ln|𝑦| = ln|𝐶| ⇒ ln|𝑥𝑦| = ln|𝐶| ⇒
𝑥 𝑦
𝑥𝑦 = 𝐶 - integrala primă.
Punem 𝜑(𝑥, 𝑦) = 𝑥𝑦 și trebuie să alegem (𝑥, 𝑦) astfel că
𝜕𝜑 𝜕𝜑
𝑦 𝑥
𝜕𝑥 𝜕𝑦
| 𝜕 𝜕
|=|𝜕 𝜕 | ≠ 0.
𝜕𝑥 𝜕𝑦
𝜕𝑥 𝜕𝑦
Luăm  = ln(𝑦). Transformarea 𝜉 = 𝑥𝑦, 𝜂 = ln(𝑦) reduce ecuația inițială la forma
𝜕2 𝑣
= 0.
𝜕𝜂2
 2u 2  u u
   
2
4)  1  y  2x 1  y 2  0.
x 2
y 2
y

Rezolvare. Avem   1  y 2   0 și ecuațiile caracteristice

2

 
dy  1  y 2 dx  0  x  arctgy  C1
⇒ 𝜉 = 𝑥 + 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔(𝑦), 𝜂= 𝑥 − 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔(𝑦) ⇒
dy  1  y  dx  0  x  arctgy  C
2
2

𝜕2𝑣
= 0.
𝜕𝜉𝜕𝜂