Ecuații diferențiale cu derivate

parțiale

Omar Șarif – Grupa 931

 Clasificarea ecuațiilor diferențiale cu derivate
parțiale de ordinul I
Clasificarea ecuațiilor diferențiale cu derivate parțiale liniare de ordinul I sau II cu două
variabile independente este folositoare, nu doar pentru a identifica metode de rezolvare aplicabile
tipurilor particulare de ecuații, ci și pentru a determina caracterul soluțiilor. Notăm cu x,y variabilele
independente, iar cu u(x,y) variabilele dependente, sau soluția ecuației.
Pentru ecuațiile diferențiale cu derivate parțiale cu două variabile independente sunt asociate
următoarele definiții:
 Forma generală a unei EDP de ordinul I cu două variabile x și y este:

𝐹 𝑥, 𝑦, 𝑢𝑥 , 𝑢𝑦 = 0 (1)
 Această ecuație este cvasiliniară dacă poate fi scrisă în forma:

𝑎 𝑥, 𝑦, 𝑢 𝑢𝑥 + 𝑏 𝑥, 𝑦, 𝑢 𝑢𝑦 = 𝑐 𝑥, 𝑦, 𝑢
 Unde a,b,c sunt funcții continue și derivabile de variabile independente x,y și variabila dependente u(x,y)

𝜕𝑢 𝜕𝑢
Exemplu: 3𝑢 𝜕𝑥 − 7 𝜕𝑦 − 6𝑢2 = 0

 Ea este semiliniară dacă a și b sunt funcții doar de x și y și dacă poate fi scrisă în forma:

𝑎 𝑥, 𝑦 𝑢𝑥 + 𝑏 𝑥, 𝑦 𝑢𝑦 = 𝑐 𝑥, 𝑦, 𝑢 𝑥, 𝑦
𝜕𝑢 𝜕𝑢
Exemplu: 3(𝑥 + 𝑦)2 𝜕𝑥 − 7 𝜕𝑦 − 6𝑥𝑦𝑢2 = 0

 Ecuația este liniară dacă a și b sunt funcții doar de x și y și c(x,y,u) este o funcție linară și dacă poate fi scrisă
sub forma:

𝑎 𝑥, 𝑦 𝑢𝑥 + 𝑏 𝑥, 𝑦 𝑢𝑦 = 𝑑 𝑥, 𝑦 𝑢 + 𝑒 𝑥, 𝑦
Exemplu: 𝑥𝑢𝑥 − 2𝑦𝑢𝑦 = 𝑥 2 𝑢 + 𝑥𝑦
 O EDP este omogenă dacă termenul liber este egal cu zero, iar neomogenă în cazul în care acesta este diferit
de zero.

 Ecuația (1) este o EDP de ordinul I cu coeficienți constanți dacă poate fi scrisă în forma:
𝜕𝑢 𝜕𝑢
𝑎 𝜕𝑥 + 𝑏 𝜕𝑦 = 𝑐 unde 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∈ 𝑅

Exemplu: 𝑢𝑥 + 𝑢𝑦 = 1
 Dacă o ecuație nu se încadrează în clasificările de mai sus, aceasta se numește neliniară.
 Spre deosebire de ecuațiile diferențiale ordinare liniare, ecuațiile diferențiale cu derivate parțiale liniare au
soluția generală dependentă de funcții arbitrare.
 Soluții ale ecuațiilor liniare și semiliniare
-Metoda Caracteristicilor-
 Forma generală a EDP liniare de ordinul I cu coeficienți variabili este:
𝑎 𝑥, 𝑦 𝑢𝑥 + 𝑏 𝑥, 𝑦 𝑢𝑦 + 𝑐 𝑥, 𝑦 𝑢 = 𝑓(𝑥, 𝑦) (2)
unde a,b,c,f sunt funcții continue într-o regiune a planului xOy, iar 𝑎 𝑥, 𝑦 și 𝑏 𝑥, 𝑦 sunt
diferite de zero pentru aceeași pereche 𝑥, 𝑦
 Mai mult, putem considera o EDP semilinară, deoarece rezolvarea se face în același mod.

𝑎 𝑥, 𝑦 𝑢𝑥 + 𝑏 𝑥, 𝑦 𝑢𝑦 = 𝑐 𝑥, 𝑦, 𝑢 𝑥, 𝑦
 Cheia în găsirea soluției acestor ecuații este identificarea unei schimbări de variabile:
ξ=ξ(x,𝑦)
ቐη = η(𝑥, 𝑦)
De unde rezultă:
𝜕𝑢
(ξ,η)+A (ξ,η)u(ξ,η)=F(ξ,η)
𝜕ξ

Ecuație ce mai poate fi scrisă și sub forma:

𝜕𝑢
(ξ,η)=G(ξ,η,u(ξ,η))
𝜕ξ

În aceste cazuri, obținem o ecuație diferențială de ordinul I care poate fi rezolvată prin metode cunoscute.
 Fără să pierdem generalitatea, vom considera doar ecuația (2). Uneori o schimbare de variabile simplifică atât
de mult o EDP încât putem scrie chiar o soluție generală. În continuare vom vedea cum o schimbare de
variabile afectează o EDP liniară de ordinul I de formă generală, folosind metoda caracteristicilor.
 Rescriem ecuația pentru u 𝑥, 𝑦 → u(ξ,η):
𝑢𝑥 = 𝑢ξ ξ𝑥 + uη η𝑥
ቐ
𝑢𝑦 = 𝑢ξ ξ𝑦 + uη η𝑦

Sau in formă matriceală:

𝑢𝑥 ξ𝑥 η𝑥 𝑢ξ
𝑢𝑦 = (2.1)
ξ𝑦 η𝑦 uη
 Înlocuind în ecuația (2)→ 𝑎(ξ,η)(𝑢ξ ξ𝑥 + uη η𝑥 ) + b(ξ,η)(𝑢ξ ξ𝑦 + uη η𝑦 ) + 𝑢(ξ,η)=f(ξ,η)

sau
𝑢ξ 𝑎ξ𝑥 + 𝑏ξ𝑦 + 𝑢η 𝑎η𝑥 + 𝑏η𝑦 + 𝑢 = f(ξ,η)

Deoarece dorim să obținem o ecuație diferențială ordinară în ξ, este necesar ca coeficientul lui 𝑢η să fie
zero.
𝑎η𝑥 + 𝑏η𝑦 = 0
Pentru orice pereche (x,y) într-un set de puncte D din planul xOy. Presupunând că η𝑦 ≠0, putem scrie:
η𝑥 𝑏
=−
η𝑦 𝑎
𝑑𝑦 𝑏
Fără a pierde generalitatea, presupunem că local 𝑎(ξ,η)≠0. Pentru curbe y(x) cu panta egală cu 𝑑𝑥 = 𝑎 avem:
𝑑 𝑑𝑦 𝑏
η(x,y(x))=η𝑥 + η𝑦 = η𝑥 + η𝑦 = 0
𝑑𝑥 𝑑𝑥 𝑎
Ceea ce este echivalent cu: η(x,y)=k=const care definește soluția ecuației diferențiale ordinare.
𝑑𝑦 𝑏(𝑥,𝑦)
= 𝑎(𝑥,𝑦) (3)
𝑑𝑥

Ecuația (3) se numește ecuație caracteristică, iar soluția ei generală va fi : η(x,y)=k, cu η𝑦 ≠0. Această
ecuație definește o familie de curbe în plan numită curbe caracteristice sau caracteristici.
 Acum alegem ξ(x,y)=x ca fiind cealaltă variabilă. Pentru această schimbare de coordonate Jacobianul asociat
cu matricea transformării (2.1)
𝜕(ξ,η) ξ𝑥 η𝑥
J= 𝜕(𝑥,𝑦) = ξ
𝑦 η𝑦 =η𝑦 ≠0
În noile variabile ξ=x; η= η(x,y), ecuațiile inițiale devin:
(𝑎ξ𝑥 + 𝑏ξ𝑦 )𝑢ξ (ξ,η)+c(ξ,η)u(ξ,η)=f(ξ,η)

sau
𝑎1 (ξ,η)𝑢ξ (ξ,η)+c(ξ,η)u(ξ,η)=f(ξ,η) unde 𝑎1 (ξ,η)= (𝑎ξ𝑥 + 𝑏ξ𝑦 )

Deci această ecuație este adusă la o ecuație diferențială ordinară în ξ, cu parametrul η:

𝜕𝑢 𝑐(ξ,η) 𝑓(ξ,η)
(ξ,η)+ u(ξ,η)= care se mai poate scrie:
𝜕ξ 𝑎1 (ξ,η) 𝑎1 (ξ,η)
 𝜕𝑢
(ξ,η)+A (ξ,η)u(ξ,η)=F(ξ,η)
𝜕ξ

 Folosind metoda factorului integrant, cu factorul 𝑒 ‫ ׬‬A(ξ,η)𝑑ξ obținem:

𝑒 ‫ ׬‬A(ξ,η)𝑑ξ (ξ,η)𝑒 ‫ ׬‬A(ξ,η)𝑑ξ u(ξ,η)= F(ξ,η) 𝑒 ‫ ׬‬A(ξ,η)𝑑ξ

𝜕𝑢
(ξ,η)+A
𝜕ξ

 Integrând față de ξ:
𝑒 ‫ ׬‬A(ξ,η)𝑑ξ u = න F(ξ,η) 𝑒 ‫ ׬‬A(ξ,η)𝑑ξ 𝑑ξ+k(η)

Unde k(η) este o funcție diferențială de o singură variabilă arbitrară.

Soluția generală este:

u(ξ,η)=𝑒 − ‫ ׬‬A(ξ,η)𝑑ξ න F(ξ,η) 𝑒 ‫ ׬‬A(ξ,η)𝑑ξ 𝑑ξ+k(η)𝑒 − ‫ ׬‬A(ξ,η)𝑑ξ

Ecuații diferențiale cu derivate parțiale de
ordinul II
 O ecuație ce conține variabile dependente, independente, și una sau mai multe derivate
parțiale ale variabilelor dependente se numește ecuație diferențială cu derivate parțiale de
ordinul II. Considerăm D𝜖R și x𝜖D
𝜕𝑢 𝜕2 𝑢
 Aceasta se poate scrie sub forma: 𝐹 𝒙, 𝑢, 𝜕𝑥 , 𝜕𝑥 𝑥 = 0, unde x=(𝑥1 , 𝑥2 , … , 𝑥𝑛 )-
𝑖 𝑖 𝑗
𝜕𝑢 𝜕2 𝑢
variabilele independente ale funcției necunoscute, și u=u(x), , , i,j=1,n sunt
𝜕𝑥𝑖 𝜕𝑥𝑖 𝑥𝑗
derivatele parțiale ale funcției
 Vom considera n=2:
𝐹 𝑥, 𝑦, 𝑢, 𝑢𝑥 , 𝑢𝑦 , 𝑢𝑥𝑥 , 𝑢𝑦𝑦 , 𝑢𝑥𝑦 = 0 (4)
 Ordin și grad
În cazul ecuațiilor diferențiale ordinare, ordinul unei EDP este ordinul derivatei cu cel mai
mare ordin din ecuație. Puterea derivatei cu cel mai mare ordin din ecuație definește gradul
ecuației.
 Soluția PDE
Prin soluția unei PDE înțelegem orice funcții de tipul 𝑢 = 𝜑(𝑥, 𝑦) care satisfac identic în D
ecuații
 Soluția generală
Soluția generală a unei PDE este o combinație liniară a tuturor soluțiilor liniare ale ecuației cu
același număr de funcții arbitrare cât ordinul ecuației.
 Cazuri particulare:
Ecuația (4) este cvasilinară dacă este linară în toate derivatele de cel mai mare ordin a
variabilelor dependente și dacă poate fi scrisă sub forma:
𝑎 𝑥, 𝑦, 𝑢, 𝑝, 𝑞 𝑢𝑥𝑥 + 𝑏 𝑥, 𝑦, 𝑢, 𝑝, 𝑞 𝑢𝑥𝑦 + 𝑐 𝑥, 𝑦, 𝑢, 𝑝, 𝑞 𝑢𝑦𝑦 + 𝑓 𝑥, 𝑦, 𝑢, 𝑝, 𝑞 = 0
a,b,c fiind funcții de variabile independente x și y continue și derivabile
Ecuația (4) este semilinară dacă a,b și c sunt funcții doar de x și y și dacă poate fi scrisă în
forma:
𝜕2𝑢 𝜕2𝑢 𝜕2𝑢
𝑎 𝑥, 𝑦 + 2𝑏 𝑥, 𝑦 + 𝑐 𝑥, 𝑦 = 𝑓 𝑥, 𝑦, 𝑢, 𝑝, 𝑞
𝜕𝑥 2 𝜕𝑥𝜕𝑦 𝜕𝑦 2
Ecuația (4) este liniară dacă funcția necunoscută u(x,y) și toate derivatele ei parțiale au loc în
rimul grad și dacă poate fi scrisă sub forma:
𝐴𝑢𝑥𝑥 + 2B𝑢𝑥𝑦 + 𝐶𝑢𝑦𝑦 + 𝐷𝑢𝑥 + 𝐸𝑢𝑦 + 𝐹𝑢 = 𝑔
Unde coeficienții A,B,C,D,E,F și funcția g sunt funcții de x și y
Un caz particular al acestei situații este acela în care A,B,C,D,E,F și g sunt constante reale, caz
în care avem de a face cu o EDP de ordinul II cu coeficienți constanți.
Tipuri de condiții la limită

 Condiții la limită de tip Dirichlet

Valorile funcției necunoscute u sunt prescrise în fiecare punct al limitei 𝜕𝐷
𝑢|𝜕𝐷 = 𝑓 𝑥, 𝑦 , (𝑥, 𝑦) ∈ 𝜕𝐷
 Condiții la limită de tip Neumann
Valorile derivatelor normale ale funcției necunoscute sunt prescrise în fiecare punct al
limitei 𝜕𝐷
𝜕𝑢
| = 𝑔 𝑥, 𝑦 , (𝑥, 𝑦) ∈ 𝜕𝐷
𝜕𝒏 𝜕𝐷
 Condiții la limită de tip Robin
Valorile unei combinații liniare a funcției necunoscute și a derivatelor sale normale sunt
prescrise în fiecare punct al limite 𝜕𝐷
𝜕𝑢
𝛼𝑢 + 𝛽 𝜕𝒏 |𝜕𝐷 = ℎ 𝑥, 𝑦 , (𝑥, 𝑦) ∈ 𝜕𝐷, a,b∈ 𝑅
Clasificarea ecuațiilor diferențiale cu derivate
parțiale de ordinul II

 Clasificarea ecuațiilor diferențiale cu derivate parțiale liniare de ordinul II cu două sau mai
multe variabile independente este folositoare, nu doar pentru a identifica metode de
rezolvare aplicabile tipurilor particulare de ecuații, ci și pentru a determina caracterul
soluțiilor.
Ecuații diferențiale cu derivate parțiale cu două
variabile independente
 Notăm cu x,y variabilele independente, iar cu u(x,y) variabilele dependente, sau soluția
ecuației.
 Clasificarea acestor ecuații depinde de forma părții ce conține termenii de ordinul doi, deci
pentru a simplifica notația, putem scrie:
𝐴 𝑥, 𝑦 𝑢𝑥𝑥 + B 𝑥, 𝑦 𝑢𝑥𝑦 + 𝐶 𝑥, 𝑦 𝑢𝑦𝑦 = 𝐷 𝑥, 𝑦, 𝑢, 𝑢𝑥 , 𝑢𝑦 (5)
Tipul acestei ecuații depinde semnul următoarei cantități:
∆ 𝑥, 𝑦 = 𝐵2 𝑥, 𝑦 − 4𝐴 𝑥, 𝑦 𝐶 𝑥, 𝑦
În punctul (𝑥0 , 𝑦0 ) EDP se numește:
1. Hiperbolică, dacă ∆(𝑥0 , 𝑦0 ) > 0
2. Parabolică, dacă ∆(𝑥0 , 𝑦0 ) = 0
3. Eliptică, dacă ∆(𝑥0 , 𝑦0 ) < 0
Tipul ecuației poate varia în funcție de punctul în care ne aflăm. Pentru a ilustra importanța
discriminantului ∆= 𝐵2 − 4𝐴𝐶, trebuie să reducem ecuația (5) la forma ei canonică.
Începem prin a schimba variabilele:
ξ=ξ(x,𝑦)
ቐη = η(𝑥, 𝑦)

ξ𝑥 η𝑥
η𝑦 ≠0
Cu J= ξ
𝑦

𝑢𝑥 = 𝑢ξ ξ𝑥 + uη η𝑥
Rescriem ecuația (5): ቐ
𝑢𝑦 = 𝑢ξ ξ𝑦 + uη η𝑦

În continuare vom exprima derivatele de ordinul II în funcție de (ξ, η):

𝑢𝑥𝑥 = 𝑢ξξ ξ2𝑥 + 2𝑢ξη η𝑥 ξ𝑥 + 𝑢ηη η2𝑥 + 𝑢ξ ξ𝑥𝑥 + 𝑢η η𝑥𝑥
𝑢𝑦𝑦 = 𝑢ξξ ξ2𝑦 + 2𝑢ξη η𝑦 ξ𝑦 + 𝑢ηη η2𝑦 + 𝑢ξ ξ𝑦𝑦 + 𝑢η η𝑦𝑦
𝑢𝑥𝑦 = 𝑢ξξ ξ𝑥 ξ𝑦 + 𝑢ξη ξ𝑥 η𝑦 + ξ𝑦 η𝑥 + 𝑢ηη η𝑥 η𝑦 + 𝑢ξ ξ𝑥𝑦 + 𝑢η η𝑥𝑦
 Ecuația (5) se mai poate scrie:

𝐴𝑢𝑥𝑥 + B𝑢𝑥𝑦 + 𝐶𝑢𝑦𝑦

= Aξ2𝑥 + 𝐵ξ𝑥 ξ𝑦 + 𝐶ξ2𝑦 𝑢ξξ + Aη2𝑥 + 𝐵η𝑥 η𝑦 + 𝐶η2𝑦 𝑢ηη
+ 2𝐴η𝑥 ξ𝑥 + 𝐵 ξ𝑥 η𝑦 + ξ𝑦 η𝑥 + 2𝐶η𝑦 ξ𝑦 𝑢ξη + [ 𝐴ξ𝑥𝑥 + 𝐵ξ𝑥𝑦 + 𝐶ξ𝑦𝑦 𝑢ξ
+ 𝐴η𝑥𝑥 + 𝐵η𝑥𝑦 + 𝐶η𝑦𝑦 𝑢η ]

Sau: 𝐴′ 𝑢ξξ + 𝐵′ 𝑢ξη + 𝐶′𝑢ηη = 𝐷′ ξ, η, 𝑢, 𝑢ξ , 𝑢η

Unde 𝐴′ = Aξ2𝑥 + 𝐵ξ𝑥 ξ𝑦 + 𝐶ξ2𝑦 ; 𝐵′ = 2𝐴η𝑥 ξ𝑥 + 𝐵 ξ𝑥 η𝑦 + ξ𝑦 η𝑥 + 2𝐶η𝑦 ξ𝑦 ;

𝐶 ′ = Aη2𝑥 + 𝐵η𝑥 η𝑦 + 𝐶η2𝑦 .
2
Această ecuație va avea discriminantul: ∆′ = 𝐵′ − 4𝐴′ 𝐶 ′
 Teoremă: ∆′ = (𝐵2 −4𝐴𝐶)𝐽2
 În continuare vom încerca să aducem ecuația la o formă mai simplă:
Putem observa că 𝐴′ și 𝐶 ′ au aceeași expresie, singura diferență fiind între variabile. Deci
vom încerca să găsim o transformare care să îi elimine și pe 𝐴′ și pe 𝐶 ′ . Vom scrie:
𝐴𝜔𝑥2 + 𝐵𝜔𝑥 𝜔𝑦 + 𝐶𝜔𝑦2 = 0
 Soluțiile acestei ecuații se numesc curbe caracteristice pentru EDP de ordinul II.
𝜔𝑥2 𝜔𝑥
Împărțim ecuația la 𝜔𝑦2 → 𝐴 2 +𝐵 + 𝐶 = 0 (6)
𝜔𝑦 𝜔𝑦

În cazul în care A=0 și C=0 ecuația se află deja în forma redusă. Să presupunem că A nu este 0
și să găsim o schimbare de variabile:
𝜔 𝑥, 𝑦 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡
𝑑𝜔 = 𝜔𝑥 𝑑𝑥 + 𝜔𝑦 𝑑𝑦 = 0
𝑑𝑦 𝜔𝑦
Deci, panta curbei caracteristice este: 𝑑𝑥 = − 𝜔
𝑥

Înlocuind în ecuația (6) obținem:

2
𝑑𝑦 2 𝑑𝑦
𝐴( ) −𝐵 +𝐶 =0
𝑑𝑥 𝑑𝑥
Numărul de soluții reale al ecuației depinde de semnul discriminantului, iar soluțiile sunt date
de expresia:
𝑑𝑦 𝐵 ± 𝐵2 − 4𝐴𝐶
( )1,2 =
𝑑𝑥 2𝐴
sau

𝑑𝑦 ξ𝑥
=−
𝑑𝑥 1
ξ𝑦
𝑑𝑦 η𝑥
=−
𝑑𝑥 2
η𝑦