3

AliNa Petrescu-Nita

Capitolul I
Ecuaţii diferenţiale de ordinul întâi
Noţiuni generale

Fie D un deschis din 2 şi f : D  o funcţie continuă pe D. Se

numeşte ecuaţie diferenţială de ordinul întâi asociată funcţiei f relaţia
dy
y '  f ( x, y ) sau echivalent  f ( x, y ) .
dx
Se numeşte soluţie a acestei ecuaţii, pe un interval I  orice
funcţie derivabilă  : I  astfel încât () x  I ,( x,  ( x))  D şi
 '( x)  f ( x,  ( x)) .
Graficul lui  (care se mai numeşte traiectorie sau orbită ) este
conţinut în D şi în orice punct ( x,  ( x)) al graficului panta tangentei în acest
punct este egală cu f ( x,  ( x)) . Prin urmare, a determina o soluţie (care se
mai numeşte curbă integrală ) înseamnă a determina o curbă din D, cu
proprietatea că în fiecare punct al curbei, panta tangentei este cunoscută.
Teoria ecuaţiilor diferenţiale se ocupă cu găsirea soluţiilor acestora
prin metode exacte sau aproximative, precum şi cu studiul proprietăţilor
acestor soluţii; procesul prin care se deduc soluţiile unei ecuaţii diferenţiale
se numeşte integrare.
Prin soluţie generală a ecuaţiei diferenţiale y '  f ( x, y ) se înţelege o
soluţie care depinde de un parametru real arbitrar c  J  , J fiind un
interval sau o mulţime oarecare. Soluţia generală se scrie sub una din
următoarele forme
y   ( x, c), x  h( y, c), g ( x, y, c)  0
Prin soluţie particulară a ecuaţiei diferenţiale y '  f ( x, y ) se înţelege
orice soluţie obţinută din soluţia ei generală prin particularizarea constantei
cJ .
 4

Dacă o soluţie a ecuaţiei diferenţiale y '  f ( x, y ) nu se poate obţine

prin particularizarea constantei c , din soluţia generală, atunci această soluţie
se numeşte soluţie singulară .
De exemplu, ecuaţia diferenţială y '  2 y , y  0 are soluţia generală
y  ( x  c)2 , c  ,iar y  0 este soluţie singulară a ecuaţiei (nu poate fi
dedusă din soluţia generală prin particularizarea lui c ).
dy
În general, ecuaţia diferenţială  f ( x, y ) poate avea o infinitate de
dx
soluţii. Se pune problema determinării unor soluţii care satisfac condiţii
suplimentare, de exemplu:
1. Problema Cauchy. Vom spune că o soluţie  : I  a
ecuaţiei diferenţiale y '  f ( x , y ) satisface condiţia iniţială
 ( x0 )  y0 , x0  , y0  dacă x0  I şi valoarea lui  în x0 este egală cu
y0 deci dacă orbita dată de  trece prin punctul ( x0 , y0 ) la momentul x0 .
Problema de a găsi o soluţie a ecuaţiei diferenţiale y '  f ( x, y ) care
satisface condiţia iniţială  ( x0 )  y0 , ( x0 , y0 )  D se numeşte problema
Cauchy pentru ecuaţia diferenţială respectivă. Datele x0 , y0 se numesc date
Cauchy.
2. Problema determinării soluţiilor periodice ale ecuaţiei y '  f ( x, y ) ;
care constă în a determina soluţia  : I   cu proprietatea că
() p  , p  0 astfel încât  ( x  p)   ( x),() x  I .
3. Problema determinării soluţiilor mărginite, adică a soluţiilor
 : I  cu proprietatea că () M  0 astfel încât  ( x)  M , () x  I .
Vom studia acele tipuri de ecuaţii diferenţiale pentru care se indică
direct procedee de găsire a soluţiilor, deci la care nu apare încă necesitatea
unei teoreme de existenţă a soluţiilor.

Ecuaţii diferenţiale integrabile prin metode elementare

Dacă soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale y '  f ( x, y ) se poate

calcula cu ajutorul primitivelor funcţiilor elementare, atunci această ecuaţie
5

diferenţială se numeşte integrabilă prin metode elementare. Studiem în

continuare astfel de ecuaţii.

a. Ecuaţii cu variabile separabile

Ecuaţia cu variabile separabile este o ecuaţie diferenţială de forma

y '  f ( x)  g ( y ) ,
unde
f : ( a, b)   ,
g : (c, d )   ,
sunt funcţii continue ( g neanulându-se pe (c,d) ).
1
Ecuaţia fiind echivalentă cu ecuaţia diferenţială dy  f ( x)dx ,
g ( y)
integrăm şi obţinem soluţia generală.

1.Exemplu Să se afle soluţia ecuaţiei

y ' y  ex ;
Ecuaţia este cu variabile separabile, deoarece este echivalentă cu
ecuaţia diferenţială ydy  ex dx şi deci integrând obţinem soluţia generală
y2
 e x  C.
2

b. Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul întâi

Ecuaţiile liniare de ordinul întâi sunt ecuaţiile diferenţiale de forma

y '  P( x) y  Q( x)
unde P, Q : I  sunt continue, I  (a, b)  .
Dacă Q  0 , ecuaţia se numeşte ecuaţie liniară neomogenă, iar dacă
Q( x)  0,() x  I se numeşte ecuaţie liniară omogenă.

Observaţie. Ecuaţia liniară omogenă este o ecuaţie cu variabile

x

 P (t ) dt
separabile şi deci admite soluţia y ( x)  c  e 0 , () x  I , c 
x
 6

Pentru x  x0 avem c  y( x0 ) , adică

x

 P (t ) dt
y ( x)  y ( x0 )  e x0 .
Remarcăm că orice soluţie a ecuaţiei liniare omogene este definită pe
tot intervalul I de definiţie al funcţiei P .

Teorema 1.1
1. Fie S0 mulţimea soluţiilor pe I ale ecuaţiei liniare omogene
y '  P( x)  y . Atunci S0 este un spaţiu vectorial real de dimensiune 1.
2. Fie S mulţimea soluţiilor (pe I ) ale ecuaţiei liniare neomogene
y '  P( x)  y  Q( x) . Dacă y p  S , soluţie particulară a ecuaţiei neomogene,
atunci S  y p  S0  { y p  z z  S0 } .

Observaţie. Din această teoremă deducem că pentru determinarea

soluţiei generale a ecuaţiei liniare neomogene y '  P( x)  y  Q( x) , avem
nevoie de o soluţie particulară a ei şi de soluţia generală a ecuaţiei omogene
ataşate y '  P( x)  y .
Vom da, în continuare, o metodă de determinare a soluţiei particulare
a ecuaţiei liniare neomogene y '  P( x)  y  Q( x) , numită metoda lui
Lagrange sau metoda variaţiei constantelor. Această metodă constă în a
căuta o soluţie particulară de forma
x

 P ( t ) dt
y p  C ( x )  e x0
unde în soluţia ecuaţiei liniare omogene ataşate, în loc de constanta reală C ,
am introdus o funcţie necunoscută C  C ( x) de clasa C 1 pe I .
Derivând şi înlocuind în ecuaţia neomogenă
y '  P( x)  y  Q( x) ,
obţinem
x


 P ( t ) dt

C / ( x)  Q( x)  e x0
, () x  I
7

t
x 
 P ( s ) ds

Deci C ( x)   Q(t )  e x0
dt .
x0

Adică soluţia particulară este

x   P (t ) dt
t x
  P ( s ) ds

y p    Q(t )  e x0 dt   e x0 ()x  I şi cu x0  I .
 
 x0

Aşadar, dacă avem ecuaţia liniară neomogenă y '  P( x) y  Q( x)
cu P, Q : I  continue, I  (a, b)  soluţia generală a ecuaţiei (soluţie
definită pe tot intervalul I ) este
 P (t ) dt  
x t
x   P ( s ) ds

y ( x)  e  c   Q(t )  e ()
x0 x0
dt 
 x0 
 
În practică, formula () se mai scrie
 c  Q ( x)  e   P ( x ) dx dx 
y ( x)  e  
P ( x ) dx
 
 
unde  P ( x )dx este una din primitivele funcţiei P .

Propoziţie. Fie ecuaţia diferenţială liniară neomogenă

y '  P( x) y  Q( x)
cu P, Q : I  continue, I un interval deschis din ; atunci problema
Cauchy
 y '  P ( x ) y  Q( x )

 y( x0 )  y0
cu x0  I şi y0  , admite soluţia unică (pe I )
 
x t
  P ( s ) ds
 P ( t ) dt
 x

y ( x)  e x0  y0   Q(t )  e dt  .
x0

 x0 
 
 8

2. Exemplu Să se integreze ecuaţia

1  x  y ' 2 xy  x
2

2x x
Ecuaţia se scrie y '  y deci liniară.
1 x 2
1  x2
Soluţia ecuaţiei este
ln 1 x 2   x  ln 1 x 2  
y  x  e  C   e dx  
 1 x 2

   
 1  x 2   C       2 1  x 2  
x 1
dx  1  x 2
 C 
 (1  x 2 ) 2 
  
 C 1  x 2   .
1
2

c. Ecuaţii diferenţiale reductibile la ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul

întâi

1.Ecuaţia Bernoulli

Ecuaţia Bernoulli este o ecuaţie diferenţială de forma

y '  P( x)  y  Q( x)  y
unde P, Q : I  sunt continue, I  (a, b)  ,   \ 0,1 şi y  0 .
Pentru   0 sau   1 , ecuaţia y '  P( x)  y  Q( x)  y devine o
ecuaţie liniară.

Pentru   \ 0,1 împărţim ecuaţia cu y şi obţinem:
y'

 P( x)  y1  Q( x) .
y
y'
Făcând substituţia y1  z obţinem că z '  (1   ) .
y
Deci ecuaţia iniţială devine z '  (1   ) P( x)  z  (1   )  Q( x) adică o ecuaţie
diferenţială liniară neomogenă.
9

3. Exemplu Să se integreze ecuaţia

xy ' 2 y  y3 ln x  0,( x  0, y  0)
y' 2 ln x 1
Se împarte ecuaţia cu y 3 ; se obţine 3  2  şi notând z  2
y xy x y
4 ln x
obţinem ecuaţia liniară neomogenă z ' z  2 a cărei soluţie este
x x
1 1 1 1 1
z ( x)  Cx 4  ln x  adică 2  Cx 4  ln x  .
2 8 y 2 8

2.Ecuaţia Riccati

O ecuaţie diferenţială de forma

y '  P( x)  y 2  Q( x)  y  R( x) ,
unde P, Q, R : I  sunt continue, I  (a, b)  , se numeşte ecuaţie
Riccati. Pentru rezolvarea acestei ecuaţii este esenţial de ştiut o soluţie
particulară a ei. Fie y p : I1  ( I1  I ) o soluţie particulară a ecuaţiei.
1
Făcând substituţia y  yp  şi introducând în ecuaţie rezultă că
z
z '  (2P( x) y p ( x)  Q( x)) z  P( x) adică o ecuaţie liniară neomogenă.

4. Exemplu Să se rezolve ecuaţia:

x2 y ' y 2  3xy  x6 ,( x  0)
Căutând o soluţie particulară de forma y p  ax 3 obţinem y p  x 3 şi
1 z'
facem schimbarea de funcţie y  x3  . Deci y '  3x 2  2 şi înlocuind în
z z
 z'   1
3
2x 1
ecuaţie obţinem: x 2  3x 2  2   x 6   2  3x  x3    x 6  0 , deci
 z  z z  z
x 2 z ' 2 x3 1 3x  3 1
   2   0 , adică ecuaţia liniară z '  z  2 x    2 cu
 x x
2
z z z z
soluţia
 10

  2 x  x dx  1    2 x  dx 
 3  3
 1 
z ( x)  e  C   2 e  x  dx   e x 3ln x  C   2 e  x 3ln x dx  
2 2

 x   x 
 

  1  x2  2Ce x  1
2 2 2
ex ex 
 3 C   xe  x dx  3  e 
2

 C
x x  2  2 x3
2 x3
şi soluţia ecuaţiei iniţiale este y ( x)  x 
3
.
2Ce x  1
2

d.Ecuaţii diferenţiale pentru care soluţiile se dau parametric.

1.Ecuaţia Lagrange

O ecuaţie diferenţială de forma

y  x   ( y / )  ( y / )
unde  ,  C1 ( I ), I  (a, b)  şi   1I se numeşte ecuaţieLagrange.
Am văzut că o ecuaţie diferenţială de ordinul întâi este de forma
y '  f ( x, y ) , formă care se numeşte formă normală a ecuaţiei. Remarcăm
atunci că ecuaţia Lagrange nu are forma normală. Pentru rezolvarea ei se
derivează ecuaţia şi se face substituţia y '  p ; rezultă:
p   ( p)  x '( p) p ' '( p) p ' .
Avem p  p( x) şi inversăm local această funcţie, adică schimbăm
dp 1 1
rolul variabilelor x  x( p ) ; atunci p '   
dx dx x '
dp
şi obţinem ecuaţia x '( p   ( p))  x   '( p)   '( p) .
Cum p   ( p)  0 obţinem o ecuaţie liniară neomogenă
 '( p)  '( p)
x'  x ,
p   ( p) p   ( p)
definită pe un interval J  I ; deci o soluţie a sa este x  x( p, c), c  .
Din ecuaţia iniţială y  x ( y ')  ( y ') deducem y  x( p, c) ( p)   ( p) şi
soluţia pentru ecuaţia Lagrange este dată sub formă parametrică
 x  x ( p, c )
 .
 y  x( p, c) ( p)   ( p), p  J
11

5. Exemplu Să se integreze ecuaţia

y  2xy' 1  y' 2 , (y'  0).
Se notează y'  p deci ecuaţia devine y  2xp 1  p 2 şi derivând în
1
raport cu x rezultă 2 p' ( p  x)  p  0 . Schimbăm rolul variabilelor p '  şi
x'
2
obţinem ecuaţia liniară x' x  2 cu soluţia generală
p
  dp   dp  1
 
2 2
C 2
x( p )  e p  C   2e p dp   2 C  2  p 2 dp  2  p şi soluţia
  p p 3
 
generală a ecuaţiei Lagrange iniţială este dată sub forma parametrică
 C 2
 x( p )  p 2  3 p

 2
.
 y ( p)  p

2 C
1
 3 p

2. Ecuaţia Clairaut

O ecuaţie diferenţială de forma

y  xy '  ( y ')
unde   C1 ( I ), I  (a, b)  , se numeşte ecuaţie Clairaut .
Pentru rezolvarea ecuaţiei derivăm ecuaţia şi facem substituţia y '  p ,
rezultă
y '  y ' xy "  '( y ') y " , adică y " '( y ')  xy "  0 , deci
p '( '( p)  x)  0 .
Dacă p '  0 , rezultă p  c şi din ecuaţia iniţială obţinem soluţia
generală
y  xc  (c), c  I  .
Dacă  '( p)  x  0  x   '( p) şi din ecuaţia iniţială obţinem
soluţia parametrică
 x   '( p)

 y   p '( p)   ( p), p  I
care este soluţie singulară a ecuaţiei Clairaut.
 12

6. Exemplu Să se integreze ecuaţia

y  xy '  1  y '2 .
Se derivează în raport cu x şi se notează y '  p ; rezultă
y ' y"  p 
y '  y '  xy"  , adică p '  x  0
1  y '2   2 
 1 p 
deci sau p’= 0 deci y’ = C , y = xC + C1 şi înlocuind în ecuaţia iniţială
obţinem C1  1  C 2 şi soluţia generală

p
y  x   xC  1  C 2 , sau x   , y  xp  1  p 2 
1 p 2

2
p 1
  1  p2  adică x2  y 2  1 ( soluţie singulară ).
1 p 2
1 p 2

3. Ecuaţia de forma x  f ( y ') , cu f de clasă C 1 .

Pentru o astfel de ecuaţie, notăm y '  p şi rezultă x  f ( p) . Cum

dy
y'   p , rezultă dy  y ' dx  pdx  p  f '( p)dp şi soluţia este dată
dx
parametric:
 x  f ( p )
 .
 y   pf '( p ) dp  C

7. Exemplu Să se integreze ecuaţia

xy'  y' 2  1, ( y'  0)
1  y '2
Ecuaţia se scrie x  , deci fiind de forma x  g ( y '), g  C1 se
y'
1
utilizează metoda parametrului. Notând y '  p obţinem x   p şi
p
13

 1  dy  1
dx  dp 1  2  . Dar cum y '  p  rezultă dy  pdx   p  dp cu
 p  dx  p
 1
 x p
p 2
 p
soluţia y   ln p  C şi soluţia ecuaţiei iniţiale este  .
2
2  y  p  ln p  C
 2

4. Ecuaţia de forma y  g ( y ') , cu g de clasă C 1 .

Pentru această ecuaţie notăm y '  p şi rezultă

dy g '( p)
y  g ( p), dx   dp
p p
de unde
 g '( p)
x   dp  C
 p .
 y  g ( p)


8. Exemplu Să se integreze ecuaţia următoare:

y  ln(1  y' 2 )
Ecuaţia fiind de forma y  f ( y'), f  C1 se utilizează metoda
parametrului: se notează y'  p şi se obţine y  ln(1  p 2 ) , din care prin
2
diferenţiere, deoarece dy  pdx , se deduce ecuaţia dx  dp  0 cu
1 p2
soluţia generală x  2arctgp  C . Soluţia generală a ecuaţiei iniţiale se scrie
 x  2arctgp  C
parametric  .
 y  ln(1  p )
2
 14

e. Ecuaţii cu diferenţială exactă

Fie un domeniu D  2 şi P, Q : D  continue. Prin formă

diferenţială înţelegem expresia

  P( x, y )dx  Q( x, y )dy .

Forma diferenţială  se numeşte exactă pe D dacă există o funcţie

F
F : D  , F  C1 (D) astfel încât dF   sau echivalent  P şi
x
F
 Q , în orice punct din D.
y
Definiţie. Presupunem că ecuaţia diferenţială
(1) y '  f ( x, y )

unde f : D  ( D  2
domeniu), f  CD0 are proprietatea că pentru orice
punct ( x, y )  D avem:
P( x, y)
f ( x, y)  
Q( x, y)
cu P, Q : D  continue şi Q  0 pe D .
Dacă forma diferenţială   P( x, y )dx  Q( x, y )dy este exactă pe D ,
spunem că ecuaţia diferenţială (1) adică P( x, y )dx  Q( x, y )dy  0 este o
ecuaţie cu diferenţială exactă.

Teorema.1.2 Folosind notaţiile de mai sus, presupunem că ecuaţia (1)

este o ecuaţie cu diferenţială exactă şi   dF . Atunci o funcţie y   ( x)
definită pe intervalul I , I  este soluţie a ecuaţiei (1) dacă şi numai dacă
verifică ecuaţia implicită F ( x, y )  c , cu c constantă reală oarecare.

Definiţie. Forma diferenţială   P( x, y )dx  Q( x, y )dy cu

P Q
P, Q  C1 ( D) se zice închisă dacă  pe D.
y x
15

Teorema.1.3 Fie D  2 domeniu şi forma diferenţială

  P( x, y )dx  Q( x, y )dy cu P, Q  C1 (D) şi Q  0 pe D . Atunci avem
1. exactă   închisă;
2.D domeniu simplu conex şi  închisă   exactă, adică   dF
x y

unde F ( x, y)   P( x, y0 )dx   Q( x, y)dy, ( x0 , y0 )  D fixat.

x0 y0

Observaţie. Dacă D este un domeniu simplu conex, D  2 şi

forma diferenţială   P( x, y )dx  Q( x, y )dy unde P, Q  C1 (D), Q  0 pe
D este exactă, deci închisă, rezultă că orice soluţie a ecuaţiei diferenţiale (1)
se obţine din ecuaţia implicită F ( x, y )  C , C constantă reală oarecare, unde
x y

F ( x, y )   P( x, y0 )dx   Q( x, y)dy, cu ( x0 , y0 )  D fixat.

x0 y0

9. Exemplu Să se integreze:
e y dx  ( xe y  2 y)dy  0.
P Q
Aici P( x, y)  e y , Q( x, y)  xe y  2 y şi avem relaţia
 ey  pe
y x
orice domeniu D din 2 , deci ecuaţia este exactă. În acest caz, în vecinătatea
oricărui punct fixat ( x0 , y0 )  D există funcţia
x y

F ( x, y )   e y0 dx   ( xe y  2 y )dy , adică
x0 y0

F ( x, y)  e ( x  x0 )  x(e y  e y0 )  ( y 2  y02 )  xe y  x0e y0  y 2  y02 şi soluţia

y0

generală a ecuaţiei este xe y  y2  C.

Ecuaţia se poate rezolva şi direct:

e dx  xe y dy  2 ydy  d ( xe y )  d ( y 2 )  d ( xe y  y 2 )  0 şi
y

xe y  y2  C.
 16

f. Ecuaţii diferenţiale reductibile la ecuaţii cu diferenţială exactă

Fie D  2 un domeniu simplu conex şi forma diferenţială

  P( x, y )dx  Q( x, y )dy , unde P, Q  C1 (D), Q  0 pe D . Presupunem că
P Q
 nu este exactă pe D (deci nu este închisă, adică  ).
y x
Definiţie. Se numeşte factor integrant al ecuaţiei
P( x, y )dx  Q( x, y )dy  0 , orice funcţie  : D 
  C1 ( D),   0 pe D astfel încât, scriind ecuaţia sub forma echivalentă
 ( x, y) P( x, y)dx   ( x, y)Q( x, y)dy  0
aceasta să fie o ecuaţie cu diferenţială exactă, adică forma diferenţială
1   ( x, y) P( x, y)dx   ( x, y)Q( x, y)dy
să fie închisă.
Fie  un factor integrant al ecuaţiei P( x, y )dx  Q( x, y )dy  0 ; deci
1 este închisă, implică:
 
( ( x, y) P( x, y))  (  ( x, y)Q( x, y)) ,
y x
pentru orice ( x, y )  D . Rezultă că  satisface o ecuaţie de forma
   Q P 
(**) Q P  0 .
x y  x y 
Observaţie. În general poate fi complicat de rezolvat (de găsit )
această ecuaţie (**). Vom indica două cazuri particulare pentru care găsirea
lui  este mai simplă.
 Q P 
 x  y 
1.Dacă funcţia   ar depinde de variabila x ( y dispare),
Q
atunci se caută funcţia    ( x) şi ecuaţia (**) devine
 Q P 
  
 '  x y 
-  ecuaţie cu variabile separabile.
 Q
17

 Q P 
 x  y 
2. Dacă funcţia   ar depinde numai de y, atunci se caută
P
funcţia    ( y ) şi ecuaţia (**) devine
 Q P 
  
 '  x y 

 P
ecuaţie cu variabile separabile.

10.Exemplu. Să se integreze ecuaţia:

( y 2  x 2 x 2  1)dx  2 xy ln xdy  0, ( x  0)
P Q
Ecuaţia diferenţială nu este exactă; avem  2 y,  2 y ln x  2 y
y x
 Q P 
 x  y 
şi cum raportul    1 căutăm un factor integrant  =  (x).
Q x
Condiţia  (P)   (Q) ne dă ecuaţia
y x
2 y   '(2 xy ln x)   (2 y ln x  2 y) adică x '   0 ce admite soluţia
1
 .
x
y2
Aşadar, ecuaţia diferenţială ( x 1  x 2  )dx  2 y ln xdy  0 este exactă (s-a
x
1
obţinut din ecuaţia diferenţială iniţială prin înmulţire cu . ) şi are soluţia
x
3
1
generală C  y 2 ln x  ( x 2  1) 2 .
3

g. Ecuaţii diferenţiale omogene

Ecuaţiile diferenţiale omogene se scriu sub forma normală

y '  f ( x, y ) cu f funcţie omogenă de grad zero în cele două
variabile ale sale.
 18

Cum f omogenă de grad zero implică

 y
f ( x, y)  g   ,
 x
şi soluţia generală a ecuaţiei se obţine făcând substituţia y  xz , cu z noua
funcţie necunoscută.
Presupunem că g : I  este continuă şi pentru orice
z  I , g ( z )  z  0 . Cu substituţia y  xz obţinem
1
z '  ( g ( z)  z) ,
x
care este o ecuaţie cu variabile separabile.

Observaţie. Se verifică uşor că y   ( x) este soluţie a ecuaţiei

 y  ( x)
omogene y '  g   dacă şi numai dacă z  este soluţie a ecuaţiei
 x x
1
z '  ( g ( z)  z) .
x

11. Exemplu. Fie ecuaţia

( x  2 y)dx  xdy  0, x  0 .

x  2y
Deci y' este o ecuaţie omogenă.
x
x  2 xz
Facem substituţia y  xz şi ecuaţia devine z  xz '   1 2z ,
x
1
atunci xz '  1  z şi z ' 
(1  z ) , ecuaţie cu variabile separabile.
x
dz dx
Aşadar  , deci 1  z  cx şi y  x  cx2 care ne dă soluţia
1 z x
generală y  cx2  x, c  .
19

h. Ecuaţii diferenţiale reductibile la ecuaţii omogene

Ecuaţiile diferenţiale reductibile la ecuaţii omogene au forma normală

 ax  by  c 
y'  f   , a, b, c, ,  ,  
x   y  
iar determinarea soluţiei generale se realizează în mod diferit, conform cu
următoarele două situaţii:
1.Dacă a   b  0 (când   Ka,   Kb ) facem substituţia
ax  by  c  u, (b  0) şi obţinem:
u ' a  u 
y'   f 
b  Ku    Kc 
o ecuaţie cu variabile separabile.
2. Dacă a   b  0 , făcând substituţia x  X  x0 , y  Y  y0 cu
( x0 , y0 ) soluţia sistemului
ax  by  c  0

 x   y    0
obţinem ecuaţia omogenă
 aX  bY 
Y' f   .
  X  Y 

12. Exemplu. Să se integreze ecuaţia:

(2 x  4 y  6)dx  ( x  y  3)dy  0 , adică
2 x  4 y  6
y'  .
x  y 3
Cum (2) 1  4 1  2  0  căutăm soluţia sistemului
2 x  4 y  6  0
 ;
x  y  3  0
aceasta este x0  1, y0  2 şi făcând substituţia x  1  X , y  2  Y obţinem
ecuaţia omogenă
dY 2 X  4Y
 .
dX X Y
 20

2 X  4uX 2  4u
Luând acum Y  uX obţinem u ' X  u   , adică
X  uX 1 u
u 2  3u  2 u 2  3u  2 du u 2  3u  2
u'X   , deci X  , rezultă
1 u 1 u dX 1 u
(1  u )du dX  3 2  dX
 şi din    du   , obţinem
(u  1)(u  2) X  u  2 u 1  X
(u 1)2  c  X (u  2)3 .
Deci (Y  X )2  c(Y  2 X )3 , adică ( y  x 1)2  c( y  2x)3 .

Exerciţii şi probleme rezolvate

Să se determine soluţia pentru ecuaţiile diferenţiale:

1. y ' xy  y .
Soluţie
dy
Ecuaţia se scrie y’ = ( x + 1 ) y , adică   x  1 dx o ecuaţie cu variabile
y
2
x
x2 x
separabile. Integrând , obţinem ln y  x   ln C , adică y  Ce 2 .
2

2. y'  sin 2 ( x  y).

Soluţie
Făcând substituţia x  y  z , adică y '  1  z ' şi înlocuind în ecuaţie se obţine
dz
z '  1  sin 2 z  cos 2 z adică o ecuaţie cu variabile separabile  dx
cos 2 z
cu soluţia tgz  x  C . Deci soluţia generală a ecuaţiei iniţiale este
tg ( x  y )  x  C .
21

3. xy(1  x2 )dy  (1  y 2 )dx  0.

Soluţie
dy 1 y2 1  1 y2 
Ecuaţia se scrie sub forma y '      , ecuaţie cu
dx xy(1  x 2 ) x  x3  y 
ydy dx
variabile separabile; deci  şi integrând se
1 y 2
x  x3
1 dx 1 x  1
obţine: ln(1  y 2 )      2 
dx  ln x  ln(1  x 2 )  ln C ,
2 xx 3
 x (1  x )  2
adică (1  x2 )(1  y2 )  Cx2 .

4. xy ' 2 y  2x4 , ( x  0).

Soluţie
2
Ecuaţia fiind de forma y ' y  2 x3 este liniară cu soluţia generală
x
2 2
 x dx   x dx
y ( x)  e (C   2 x3  e dx)  x 2 (C  x 2 ).

5. y'+siny+xcosy+x=0 .
Soluţie
Scriem ecuaţia diferenţială dată în enunţ sub forma
y y y y' y
y ' 2sin cos  2 x cos 2  0 , adică  tg  x  0. Notând z =
2 2 2 y 2
2 cos 2
2
y dz y' dz
tg vom avea  şi ecuaţia noastră devine  z  x  0, adică
2 dx 2 cos 2 y dx
2
o ecuaţie liniară neomogenă cu soluţia
z ( x)  e  (C  xe  dx)  C  e x  x  1. Aşadar, soluţia ecuaţiei iniţiale
 dx

dx

y
este tg  C  e  x  1  x.
2
 22

Să se integreze următoarele ecuaţii Bernoulli şi Riccati:

6. xy'  4 y  2 x2 y , (x  0, y  0 ).
Soluţie
4 1
Ecuaţia se mai scrie y '  y  2 x y , deci o ecuaţie Bernoulli cu   .
x 2
Împărţind cu y şi făcând substituţia y  z obţinem ecuaţia liniară
2
neomogenă z ' z  x , ce are soluţia generală
x
z( x)  x (C  ln x) . Deci soluţia generală a ecuaţiei iniţiale este
2

y( x)  x4 (C  ln x)2 .

7. y ' 3x 2 y  2 xe x y 2  0,  y  0
3
.
Soluţie
1 y'
Împărţim cu y 2 şi notăm z  . Deci z '   2 şi obţinem ecuaţia liniară
y y
z '  3x2 z  2xex cu soluţia generală
3

 3 3


z  x   e x C   2 xe x e  x dx  e x  C  x 2  .
3

1 1
Cum z  , avem soluţia generală a ecuaţiei iniţiale y  x   x3 .
y e C  x2 

8. x3 y ' x y  y 2  0,  x  0, y  0 .
Soluţie
1
Făcând schimbarea de funcţie  z obţinem ecuaţia liniară
y
1 1
z'  z cu soluţia generală
x x3
1 dx  C 2 x
z  x   C      rezultă y  x   .
x x x x C2 x
23

9. x2 y ' xy  x2 y2  4  0, ( x >0 ) .
Soluţie
a
Căutăm o soluţie particulară de forma y p  şi găsim a  2 . Se face
x
2 1 2 z'
schimbarea y   , deci y '   2  2 şi se obţine ecuaţia liniară
x z x z
5
z ' z  1 ce admite soluţia generală:
x
 dx  
5 5
  dx  1 

x
z ( x)  e x  C  e x dx   x 5  C  4   Cx 5  .
   4x  4
2 4
Aşadar soluţia generală a ecuaţiei iniţiale este y ( x)   .
x 4Cx 5  x

10. 2x2 y ' 2xy  x2 y 2  1  0 , ( x > 0 ) .

Soluţie
Ecuaţia este de tip Riccati , dar se poate rezolva şi efectuând schimbarea
z'  y
xy = z . Avem z '  y  xy' , y '  şi ecuaţia devine o ecuaţie cu variabile
x
separabile :
dz dx
2xz '  1  z 2  0, 2xdz  dx(1  z 2 )  0,   ; rezultă
1 z 2
2x
1  Cx 1  Cx
z şi y( x)  .
1  Cx x(1  Cx)

Să se integreze ecuaţiile următoare :

11. yy ' x  y '   1.

2

Soluţie
Cum y '  0 ( dacă y’= 0 rezultă 0 = 1 ) ecuaţia se scrie sub forma
1
y  xy ' adică o ecuaţie Clairaut . Derivăm ecuaţia în raport cu x; rezultă
y'
y" y"
y '  y ' xy " 2 adică xy " 2  0 deci sau y ''  0, y '  C, y  Cx  C1 ,
y' y'
 24

1
şi înlocuind în ecuaţia iniţială, C1  şi se obţine soluţia generală
C
1 1
y  x   Cx  sau x  2  0 şi notând y '  p se obţine soluţia singulară
C y'
1 1 1 2
x  2 , y  2 . p   adică y2  4x.
p p p p

12. y  2xy'  ln y' ,( y'  0) .

Soluţie
Este o ecuaţie Lagrange . Se notează y '  p deci y  2 xp  ln p .
Derivăm în raport cu x şi rezultă p2  2xpp'  p'  0 . Schimbând rolul
 dp 1  x 1
variabilelor  p '   '  , rezultă p 2  2 p '  '  0 adică
 dx x  x x
2 1 C 1
o ecuaţie liniară x ' x  2 cu soluţia x  p   2  .
p p p p
Soluţia generală a ecuaţiei iniţiale este dată sub forma parametrică :
C 1  C 1 2C
x  p   2  , y  p   2  2   p  ln p   2  ln p.
p p p p p

13.  y 2 sin x cos x  1 dx  y sin 2 xdy  0 .

Soluţie
z'
Notăm y 2  z şi ecuaţia devine z sin x cos x  1  y sin 2 x   0 , adică
2y
2 cos x 2
z'   z  o ecuaţie liniară cu soluţia
sin x sin 2 x
 2 ctgxdx  
z ( x)  e   e 
2 2 ctgxdx 1
C  dx   (C  2 x) şi soluţia ecuaţiei
  sin x
2 2
sin x
C  2x
iniţiale este y 2 ( x)  .
sin 2 x
25

cos y
14. y'  .
1  x sin y
Soluţie
1
Se inversează rolul variabilelor, deci y '  şi ecuaţia devine liniară
x'
1
x' xtgy  , de unde x  C cos y  sin y .
cos y

15. y  x  y'  ln y'  0, ( y'  0).

Soluţie
Ecuaţia nu poate fi scrisă sub forma normală y '  f ( x, y ) , dar se poate
explicita atât în raport cu variabila y când y  x  y' ln y' , cât şi în raport cu
variabila x când x  y  y' ln y' .
În prima ipoteză notând y'  p se deduce y  x  p  ln p , iar prin
diferenţiere (în raport cu x) va rezulta ecuaţia diferenţială
1   1 
( p  1)dx    1dp  0 , adică ( p  1) dx  dp   0 .
p   p 
1
Dacă p  1 , avem dx  dp  0 , deci x  ln p  C , iar soluţia generală
p
 x  ln p  C
este dată sub formă parametrică  , cu p>0, sau sub forma
y  p  C
x  ln( y  C )  C , adică y( x)  e xC  C .
Dacă p  1 , prin înlocuirea lui în ecuaţia iniţială y  x  p  ln p ,
obţinem soluţia singulară y  x  1 .
Să integrăm acum ecuaţia, dar explicitată în raport cu variabila x, deci
scriem ecuaţia sub forma x  y  y' ln y'  y  p  ln p , care prin derivare în
dx 1 1
raport cu y, deoarece   se deduce ecuaţia diferenţială
dy dy p
dx
 1  dp 1  1  dp  1
  1   1, adică   1  1  0 . Cazul  1  0 , deci p  1
 p  dy p  p  dy  p
 26

dp
a fost tratat mai sus; iar  1  0 ne dă p  y  C şi înlocuind în ecuaţia
dy
iniţială, obţinem x  y  y  C  ln( y  C )  ln( y  C )  C , adică s-a regăsit
soluţia generală anterioară.

16. (1  y ') cos( x  y )  yy ' .

Soluţie
Facem substituţia z  x  y, z '  1  y ' şi ecuaţia devine z 'cos z  yy ',
dz dy y2
cos z  y adică cos zdz  ydy şi integrând obţinem sin z  C
dx dx 2
y2
adica sin  x  y    C.
2

17. ( x2  y 2  2x)dx  2xydy  0.

Soluţie
Dacă notăm P( x, y)  x2  y 2  2x, Q( x, y )  2 xy rezultă că
P Q
 2y  deci ecuaţia diferenţială este exactă ; în acest caz , în
y x
vecinătatea oricărui punct fixat ( x0 , y0 )  2 există funcţia

x y
x3 x03
F ( x, y )   ( x 2  y02  2 x)dx   2 xydy    y02 x  y02 x0 
x0 y0
3 3
 x  x  xy  xy .
2 2
0
2 2
0

x3
şi soluţia generală a ecuaţiei iniţiale este  x 2  xy 2  C.
3
Direct avem
x2dx  2xdx  y 2dx  2xydy  0,
 x3   x3  x3
d    d  x 2   d  xy 2   d   x 2  xy 2   0 şi  x 2  xy 2  C.
3  3  3
27

18. y '  6 x 2 y  4 y 3   3 x 2  6 xy 2  0.
Soluţie
Ecuaţia se scrie sub forma exactă
 3x 2  6 xy 2  dx   6 x 2 y  4 y 3  dy  0 şi luând  x0 , y0    0,0 ,
x y

rezultă F ( x, y)   3x dx   (6 x 2 y  4 y 3 )dy x3  3x 2 y 2  y 4

2

0 0

şi soluţia generală a ecuaţiei iniţiale este C  x3  3x2 y 2  y 4 .

Direct avem
3x2dx  6xy 2dx  6x2 ydy  4 y3dy  0 , d ( x3 )  d (3x2 y2 )  d ( y 4 )  0 şi
x3  3x2 y 2  y 4  C.

xdx  ydy ydx  xdy

19.  ,  x  0.
x y
2 2 x2

Soluţie
Ecuaţia se scrie sub forma
x y y 1
dx  dy  2 dx  dy adică o ecuaţie exactă
x y
2 2
x y
2 2 x x

 x y  y 1
  2  dx     dy  0 .
 x2  y 2 x   x2  y 2 x 
   
x y y 1
Aici P ( x, y )   2 , Q ( x, y )   şi avem
x2  y 2 x x2  y 2 x
P Q
 în orice punct ( x, y)  2 cu x  0 .
y x
Luăm x0  1, y0  0 şi rezultă F ( x, y )  x 2  y 2  1 deci soluţia generală
este x 2  y 2  C.
 28

20. ydx  ( y 2  x)dy  0,( y  0).

Soluţie
P Q
Dacă P( x, y)  y, Q( x, y)   y 2  x, atunci  1  1  şi ecuaţia nu
y x
 Q P 
 x  y 
este exactă. Raportul     2 şi deci căutăm un factor integrant
P y
 =  (y). Condiţia  (P)   (Q) ne dă ecuaţia  '   0 ce admite
2
y x y
1 1 1
soluţia   2 şi ecuaţia 2 ydx  2 ( y 2  x)dy  0 este exactă cu soluţia
y y y
x y2  x
C  y  .
y y

21. ( y  x3 y 2 )dx  ( x  x 2 y 3 )dy  0,    ( xy), ( xy  0).

Soluţie
  z    z 
Notând xy  z avem     y şi    x.
x z x z y z y z
Ecuaţia ( z)( y  x 3 y 2 )dx   ( z)(x  x 2 y 3 )dy  0 este exactă dacă

y
 
 ( z )( y  x 3 y 2 ) 

x
 
 ( z )( x  x 2 y 3 ) adică

' ( z) x( y  x 3 y 2 )  ( z)(1  2x 3 y)  ' ( z) y( x  x 2 y 3 )  ( z)(1  2 y 3 x).

Efectuând calculele obţinem ecuaţia  ' z  2  0 ce are soluţia
1
  12 adică  ( xy )  2 2 .
z x y
Deci ecuaţia
1 1
2 2
( y  x 3 y 2 )dx  2 2 ( x  x 2 y 3 )dy  0 este exactă şi soluţia ei verifică
x y x y
x y

 
1 1 2
ecuaţia C  ( 2  x)dx  ( 2  y)dy, adică C1  x 2  y 2  .
x
x y0 y
xy xy
0 0
29

22. xy '  x 2  y 2  y, ( x  y  0) .
Soluţie
 y y2 y
Ecuaţia este de tipul y'  f  , anume y '  1  2  ; se recomandă
x x x
y
deci substituţia  z, deci y '  xz ' z. Ecuaţia devine
x
xz ' z  1  z 2  z, deci dz  dx şi integrând, arcsin z  ln x  C ,
1 z 2 x
de unde y  x sin(ln x  C ) .

23. y 2 dx  ( x 2  xy)dy  0.
Soluţie
y2
Ecuaţia este omogenă fiind de forma y'  . Facem substituţia
xy  x 2
y  zx şi obţinem ecuaţia z ' x  z  z , adică z  1 dz  dx şi
2

z 1 z x
y
integrând obţinem z  ln z  ln x  ln C , deci C xz  e z şi cum z 
x
y

avem soluţia generală Cy  e x .

24. ( x  y  2)dx  ( x  y  4)dy  0 .

Soluţie
Se consideră dreptele x  y  2  0 , x  y  4  0 din planul xOy; ele se
intersectează în punctul (-1,3). Făcând substituţia x  1  X , y  3  Y ,
obţinem ecuaţia omogenă ( X  Y )dX  ( X  Y )dY  0 , deci facem
schimbarea Y  uX şi ecuaţia devine
( X  uX )dX  ( X  uX )(udX  Xdu )  0 , adică
(1  2u  u 2 )dX  X (1  u)du  0. Integrând ecuaţia
 30

dX  1u du  0 obţinem ln X  1 ln 1  2u  u 2  ln C, adică

X 1  2u  u 2 2
X (1  2u  u )  C şi cum Y  uX , X  x  1, Y  y  3 avem
2 2

 y  3 ( y  3) 2 
( x  1) 1  2
2
 2 
 C , deci x 2  2xy  y 2  4x  8 y  14  C.
 x  1 ( x  1) 

25. ( x  y)dx  ( x  y  1)dy  0.

Soluţie
În acest caz facem substituţia x  y  u şi ecuaţia devine
u  (u  1)(u '1)  0 , adică u'  1 . Separând variabilele şi integrând
1u
obţinem 2u  u  2x  C, deci ( x  y  1) 2  2x  C1.
2

26. Să se rezolve problema Cauchy:

 ydx  ( x  y 2 )dy  0
 , ( y  0).
 y(1)  1
Soluţie
Ecuaţia nu este exactă, dar căutând un factor integrant  =  (y), (deoarece
 Q P 
 x  y 
raportul     2 ) obţinem  ' 2   0 ce admite soluţia   1 .
P y y y2
1 x x
Aşadar avem ecuaţia exactă dx  (1  2 )dy  0 adică d (  y)  0,
y y y
x
rezultă  y  c deci x  y 2  Cy  0 şi punând condiţia ca soluţia ecuaţiei
y
sa treacă prin punctul de coordonate (1, 1) avem C=0 şi soluţia problemei
Cauchy este parabola x  y 2 .
Ecuaţia poate fi rezolvată mai simplu schimbând rolul variabilelor,
1
adică x  x( y ) şi ecuaţia devine yx'( x  y 2 )  0 adică x'  x  y , o
y
ecuaţie liniară cu soluţia x  Cy  y şi soluţia problemei Cauchy x  y 2 .
2
31

27.Să se arate că soluţia ecuaţiei (8 x  5 y  3)dx  (5 x  8 y  3)dy  0

este o conică şi să se discute natura ei.
Soluţie
Observăm că ecuaţia este cu difereţială exactă şi soluţia generală a ei este
C  4x2  4 y 2  5xy  3x  3 y o conică. Centrul conicei este soluţia sistemului
8 x  5 y  3  0  x  1
 adică  .
8 y  5 x  3  0 y 1
 x  1  x '
Facând schimbarea de variabile  obţinem :
 y  1 y '
4x '2  4 y '2  5x ' y ' 3  C  0 .
Forma pătratică asociată are matricea
 5
 4 2
şi V1  sp 1, 1
3 13
A  cu valorile proprii : 1  ; 2 
5 4 2 2
 
2 

 y1  1/ 2, 1/ 2
 
V2  sp 1,1. Baza ortonormală este  .

 y2  1/ 2,1/ 2
 
 1 1 
 2 2   x'  x '' 
Matricea de trecere este T    şi    T   .
 1 1   y '  y '' 
 2 2

3 13
 x ''   y ''  3  C. Pentru C = -3 se reduce la
2 2
În noua bază obţinem
2 2
un punct. Pentru C < -3 avem o curbă imaginară. Pentru C > -3 este o elipsă.

( y  x)dx  ( x  y)dy  0
28. Să se rezolve problema Cauchy:  .
 y (1)  1
Soluţie Rezolvăm această ecuaţie prin trei metode:
 32

 ( y  x)  ( x  y )
1. Cum ecuaţia este o ecuaţie exactă ( pentru că  )
y x
rezultă soluţia :

x y
x2 1 y 2 1 y 2 x2
C   (1  x)dx   ( x  y )dy  x  1    xy  x      xy  1
1 1
2 2 2 2 2 2
şi din condiţia y (1)  1 rezultă C  0 , adică soluţia problemei Cauchy este
y 2  x2  2xy  2  0, o hiperbolă.

dy x  y
2. Ecuaţia poate fi privită ca o ecuaţie omogenă y '   ;
dx x  y

1 u
deci facem substituţia y = ux şi ecuaţia devine u ' x  u  adică
1 u
u 2  2u  1
u'x   o ecuaţie cu variabile separabile,
1 u
dx (1  u )du (1  u )du
  2  
x u  2u  1 (u  1  2)(u  1  2)

dx du du
  
x 2(u  1  2) 2(u  1  2)
c
şi integrând obţinem 2  (u  1  2)(u  1  2)  u 2  2u  1.
x
y  y2 y 
Cum u  avem c  x 2  2  2  1  y 2  2 xy  x 2 şi punând condiţia
x x x 
y (1)  1 rezultă C  1  2 1  2. Soluţia problemei Cauchy este hiperbola
y 2  x2  2xy  2  0.

3. Ecuaţia poate fi rezolvată direct ( y  x)dx  ( x  y )dy  0

înseamnă ydx  xdx  xdy  ydy  ydy  xdx  d ( xy)  0 adică
y 2 x2
  xy  C şi cum y (1)  1 rezultă y 2  x2  2xy  2  0.
2 2
33

Exerciţii şi probleme propuse

29. yy '  x, ( y  0).

y 2 x2
R.  C
2 2
30. xy '  y ln y  x  0, y  0  .
R. y  x   Ce x
31.  x 2  1 y '  2 xy 2  0 .
1
R. y  x   C
ln  x 2  1
1
32. y ' y  x2 ,  x  0 .
x
1 x4 
R. y  x    C  
x 4
33. xy'  y  2x2 y2  0, (x  0, y  0 ). .
3x
R. y ( x)  .
2 x  3C
3

34. xy '  y 2   2 x  1 y  x 2  2 x, ( x >0 ) .

1
R. y ( x)  x  .
Cx  1
35. ydx   y 2  x  4  dy  0.
R. x  Cy  y 2  4

36. y  2xy' 1  y' 2 , (y'  0).

 C 2
 x( p)   p
p2 3

R. 
 y( p)  p 2 2C
 1
 3 p
 34

37.  y '  2 xy ' y  1  0

2

C 2 p 2 2C
R. x( p)   p , y  p     1.
p2 3 3 p
38. (2x  3x2 y)dx  ( x3  3 y 2 )dy  0.
R x 2  x 3 y  y 3  C.

39. (1  yex )dx  ex dy  0.

R. x  yex  C.

40. ( y 2  x 2 x 2  1)dx  2 xy ln xdy  0, ( x  0) .

3
1
R. C  y 2 ln x  ( x 2  1) 2 .
3

41. (3x  2 y  y 2 )dx  ( x  4xy  5 y 2 )dy  0,    ( x  y 2 ).

R. C  ( x  y)( x  y 2 ) 2 .
42. x  y ' sin y '.

 x  p  sin p

R.  1
 y  p 2  p sin p  cos p  C
 2

43. ( x  2 y)dx  xdy  0 , ( x  0).

R. y( x)  Cx2  x.

44. ( y2  x2  2xy)dx  ( y 2  x2  2xy)dy  0.

R. x 2  y 2  C( y  x).

 y  ( y 2  x) y '
45.  R. 3xy  y3  1  0.
 y(0)  1