MATEMATICI SPECIALE

CURS 2
I.1.6. Ecuaţii diferenţiale liniare de ordiul I

Forma generală:
y '+ P( x ) y = Q( x ) ,
unde P, Q : I  R → R sunt funcţii continue pe I.
Dacă Q ( x ) = 0 spunem că ecuaţia este liniară omogenă.
Dacă Q ( x )  0 spunem că ecuaţia este liniară neomogenă.

Soluţia generală:
− P ( x )dx   P ( x )dx dx.
y=e  C +  Q(x ) e 

Demonstraţie. Se foloseşte metoda variaţiei constantelor a lui Lagrange care constă din
următoarele două etape:
▪ Se determină soluţia generală a ecuaţiei liniare omogene
y '+ P( x ) y = 0 .
Aceasta este echivalentă cu ecuaţia cu variabile separabile
= − P(x )dx .
dy
y
Soluţia acestei ecuaţii este
− P ( x )dx
y=e   eC , C  R .
Notăm e C = C1 .
▪ Se consideră că C1 = C1 (x ) şi determinăm C1 ( x ) astfel ca funcţia
− P ( x )dx
y=e   C1
să verifice ecuaţia diferenţială liniară neomogenă
y '+ P( x ) y = Q( x ) .
Pentru aceasta calculăm

y ' =  e   C1 ' = e 
− P ( x )dx − P ( x )dx − P ( x )dx
 (− P(x )).C1 + C1 ' (x ).e 
 
−  P ( x )dx
=e 1(C ' (x ) − P(x )  C )
1

Înlocuim în ecuaţia neomogenă şi obţinem

− P ( x )dx
C1 ' ( x ).e  = Q( x ) ,
adică
P ( x )dx
C1 ' (x ) = e  Q( x ) .
Prin urmare
 P ( x )dx
C1 (x ) = . Q(x ) e  dx + C2 .
De aici se obţine imediat soluţia generală.

Exemple.
E.I.7. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei
y
y '− = x, x  0 .
x
Soluţie. Avem P(x ) = − , Q ( x ) = x .
1
x
Calculăm
x 0

 P ( x )dx = −
1
x dx = − ln x = − ln x
şi
1
( )  P ( x )dx dx = xe−ln x dx = xeln x dx = x 1 dx = x .
 Q x e    x
Înlocuind în expresia soluţiei generale găsim
y = x(C + x ), C  R .

E.I.8. Un circuit electric constă dintr-o rezistenţă de valoare R şi o inductanţă L legate în

serie şi este alimentat, începând cu momentul t = 0 de o forţă electromotoare constantă E. Să se
detrmine intensitatea i (t ) a curentului în circuit la orice moment t  0 , ştiind că i (0 ) = i0 .
Soluţie. Din legea lui Kirchhoff rezultă ecuaţia
Ri (t ) + Li ' (t ) = E ,
sau, echivalent,
R E
i '+ i = .
L L
Aceasta este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I, cu soluţia generală
Rt
−
i(t ) = CE L + .
E
R
E E
Pentru t = 0 obţinem i0 = C + şi de aici C = i0 − . In concluzie, soluţia este
R R
 E −
Rt
i(t ) =  i0 − e L + .
E
 R R

E.I.9. Conform unei legi a lui Newton, viteza de răcire a unui corp în aer este
proporţională cu diferenţa dintre temperatura corpului şi temperatura aerului. Un criminalist
constată că la detectarea unui cadavru, temperatura acestuia este de 31 C , iar peste o oră, de
29  C . Ştiind că temperatura aerului este constantă de 21 C , să se determine cu cât timp în urma
s-a produs crima.
Soluţie. Notăm cu x(t ) temperatura corpului la momentul de timp t , x 0 = x(0 ) şi cu a
temperatura aerului. Conform legii lui Newton obţinem
 x' (t ) = −k ( x(t ) − a ) ,
unde k  0 este constanta de proporţionalitate. Rezultă ecuaţiadiferenţială liniară
x'+ kx = ak
cu soluţia generală
x(t ) = a + (x0 − a )e − kt , t  R .
Ţinând seama de datele problemei avem că 29 = 21 + (31 − 21)e − k şi de aici
5
k = ln = 0,223 .
4
Dacă notăm cu T momentul crimei, atunci
37 = 21 + (31 − 21)e − kT .
Obţinem că T  −2,1 , cu alte cuvinte crima s-a produs cu aproximativ 2 ore şi 6 minute în urmă.

I.1.7. Ecuaţii diferenţiale de tip Bernoulli

Forma generală:
y '+ P( x ) y = Q( x ) y  ,
unde P, Q : I  R → R sunt funcţii continue pe I şi   R − 0,1 .

Soluţia generală se determină efectuând schimbarea de funcţie

z ( x ) = y1− ( x ) .
În felul acesta ecuaţia diferenţială de tip Bernoulli se reduce la o ecuaţie diferenţială liniară de
ordinul I având funcţia necunoscută z.

Demonstraţie. Împărţim ecuaţia tip Bernoulli prin y  şi obţinem

y ' P( x )
(*) + = Q( x ) .
y  y −1
Notăm z ( x ) = y1− ( x ) şi prin derivare găsim că
z ' = (1 −  ) y − y ' ,
sau, echivalent,
z ' = (1 −  )  .
y'
y
Înlocuim în (*) şi rezultă ecuaţia
z '+ P(x )z = Q(x ) ,
1
1−
care este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I având funcţia necunoscută z.

Exemplu.
E.I.10. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei
 y x2
y '− = .
2x 2 y
Soluţie. Avem  = −1 . Înmulţim ecuaţia cu y şi avem
1 2 x2
yy'− y = .
2x 2
z2
Notăm y 2 = z şi rezultă imediat că yy' = . Înlocuim în relaţia de mai sus şi obţinem
2
1
z '− z = x 2 ,
x
care este este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I având funcţia necunoscută z şi în care
P(x ) = − şi Q(x ) = x 2 . Soluţia generală este
1
x
 x2 
z = x C + 
 2
şi de aici, ţinând seama că y 2 = z , rezultă
 x2 
y 2 = x C +  .
 2

I.1.8. Ecuaţii diferenţiale de tip Riccati

Forma generală:
y ' = P(x ) y 2 + Q(x ) y + R(x ) ,
unde P, Q şi R sunt funcţii continue pe un interval I  R .

Soluţia generală se obţine doar dacă se cunoaşte o soluţie particulară y p . In acest caz se
efectuază schimbarea de funcţie
1
y = yp + ,
z
unde z = z ( x ) . Ecuaţia Riccati se reduce astfel la o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I.
1 1
Demonstraţie. Din substituţia y = y p + , rezultă y ' = y p '− 2 z ' . Inlocuind în ecuaţia Riccati
z z
obţinem
2
 1  1
y p '− 2 z ' = P(x ) y p +  + Q(x ) y p +  + R(x ) ,
1
z  z  z
sau, echivalent,
z ' = P(x ) y 2p + 2 P(x ) y p + P(x ) 2 + Q(x ) y p + Q(x ) + R(x ) .
1 1 1 1
y p '−
2
z z z z
Cum y p este o soluţie particulară a ecuaţiei, rezultă ca verifică ecuaţia, adică
y p ' = P( x ) y p + Q( x ) y p + R( x ) .
2

Prin urmare rezultă

 z ' = 2 P( x ) y p + P( x ) 2 + Q( x ) ,
1 1 1 1
− 2
z z z z
sau, eliminând numitorii,
 
z '+ 2 P(x ) y p + Q(x ) z = − P( x ) .
Aceasta este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul I, având drept funcţie necunoscută pe z.

Exemplu.
E.I.11. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei
y ' = xy 2 − 2 x 2 y + x 3 + 1
ştiind că admite soluţia particulară y p = x .
1 x2 + C
Soluţie. Notând y = x + se obţine ecuaţia z ' = − x cu soluţia z = − . Prin
z 2
x2 + C
urmare, soluţia generală a ecuatiei date este y = x − .
2

I.1.9. Ecuaţii diferenţiale de tip Lagrange

Forma generală:
y = xf ( y ') + g ( y ') ,
unde f şi g sunt funcţii continue cu derivate de ordinul I continue pe un interval I  R .

Soluţia generală se determină efectuând notaţia y ' = p , cu p = p( x ) şi este definită parametric

prin
 x = x ( p, c )

 y = x ( p, c ) f ( p ) + g ( p )
Demonstraţie. Cu notaţia y ' = p obţinem ecuaţia
y = xf ( p ) + g ( p ) .
Derivăm acum în raport cu x ambii membri şi găsim
p = f ( p) + x
df dp dg dp
+ .
dp dx dp dx
dp
Dacă  0 , atunci, privind pe x ca funcţie de p obţinem ecuaţia liniară în x
dx
 p − f ( p ) dx = x df + dg
dp dp dp
cu soluţia de forma x = x( p, c ) , unde c este o constantă arbitrară.

Exemplu.
E.I.12. Să se integreze ecuaţia diferenţială
y = −4 xy '+ y ' 2 .
Soluţie. Notăm y ' = p şi obţinem
 y = −4 xp + p 2 .
Derivăm ambii membri în raport cu x şi ţinem seama că p este funcţie de x:
dp dp
p = −4 p − 4 x + 2p .
dx dx
Rezultă ecuaţia
dx 4 2
+ x=
dp 5 p 5
cu soluţia generală
−  
4 9
2
x = p 5  c + p 5  .
 9 
Acum putem scrie soluţia generală a ecuaţiei date :

 − 
4
2
9

 x = p 5  c + p 5 
  9 

 1
1 2
 y = −4cp + p .
5
 9

I.1.10. Ecuaţii diferenţiale de tip Clairaut

Forma generală:
y = xy '+ g ( y ')
unde g este o funcţie continuă cu derivata de ordinul I continuă pe un interval I  R .

Soluţia generală se determină efectuând notaţia y ' = p , cu p = p( x ) . Se obţine ecuaţia

y = xp + g ( p ) .
Derivăm acum ambii membri în raport cu x şi ţinând seama că p este funcţie de x. Rezultă
dp dg dp
p = p+x + ,
dx dp dx
sau, echivalent,
dp  dg 
 x +  = 0.
dx  dp 

= 0 , atunci p = c şi soluţia generală a ecuaţiei Clairaut este y = xc + g (c ) .

dp
Dacă
dx
 dg dg
Dacă x + = 0 , atunci x = − şi se obţine soluţia singulară a ecuaţiei Clairaut de forma
dp dp
 dg
 x = − dp


 y = − dg p + g ( p ).
 dp

Exemplu.
E.I.13. Să se determine soluţiile ecuaţiei
y = y ' 2 +( x + 1) y ' .
Soluţie. Notăm y ' = p şi obţinem ecuaţia y = p 2 + (x + 1) p . Derivăm ambii membri în

raport cu x şi găsim
dp
(x + 2 p + 1) = 0 .
dx
= 0 rezultă p = c , iar soluţia generală este y = c 2 + ( x + 1)c .
dp
Din
dx

Din x + 2 p + 1 = 0 rezultă că x = −2 p − 1 , iar soluţia singulară este y = −

( x + 1)
2
.
4