MATEMATICI SPECIALE

CURS 1

ECUAŢII DIFERENŢIALE

I.1. ECUAŢII DIFERENŢIALE DE ORDINUL I

I.1.1. Noţiuni generale

Definiţia I.1.1. Se numeşte ecuaţie diferenţială orice ecuaţie de forma

F (x, y (x ), y ' (x ), y" (x ),..., y n (x )) = 0, n  1 ,
unde: F : D  R n+2 → R este o funcţie dată ,
x  R se numeşte variabila independentă a ecuaţiei,
y : R → R este funcţia necunoscută a ecuaţiei,
y ' ( x ), y" ( x ),..., y n ( x ) sunt derivatele de ordin I, II,…, n ale funcţiei necunoscute
y.
Dacă în ecuaţie y n (x ) apare efectiv, spunem că ecuaţia are ordinul n.

Definiţia I.1.2. Funcţia  : I  R → R se numeşte soluţie a ecuaţiei

diferenţiale dacă îndeplineşte condiţiile:
a)   C n (I ) ( este de clasă n pe I, adică este continuă şi de n ori derivabilă);
b) (x,  (x ),  ' (x ),  " (x ),..., n (x )) D, x  I ;
c). F (x,  (x ),  ' (x ),  " (x ),..., (n ) (x )) = 0 ,  x  I .
Graficul unei soluţii a ecuaţiei diferenţiale ( deci a funcţiei  ) este o curbă
din R care se numeşte curbă integrală.
2

Definiţia I.1.3. Familia de funcţii y =  (x, C1 , C 2 ,..., C n ) , unde x  I  R , iar

C1 , C2 ,..., Cn sunt n constante reale arbitrare constituie soluţia generală a ecuaţiei
diferenţiale de ordinul n dacă este soluţie pentru ecuaţia dată.
Orice soluţie care se obţine din soluţia generală prin particularizarea
constantelor se numeşte soluţie particulară.
O soluţie a ecuatiei care nu se poate obţine din soluţia generală prin
particularizarea constantelor se numeşte soluţie singulară.
 Când încercăm să determinăm o soluţie particulară care să verifice în acelaşi
timp una sau mai multe condiţii suplimentare spunem că rezolvăm o ecuaţie
diferenţială cu condiţii iniţiale, sau că rezolvăm o problemă Cauchy.

Definiţia I.1.4. Fiind date numerele x0 , y0 , y01 , y02 ,..., y0n−1 astfel încât x0  I  R
şi (x0 , y0 , y01 , y02 ,..., y0n−1 ) D  R n+1 , prin problema Cauchy pentru ecuaţia diferenţială
se înţelege problema determinării soluţiilor y = y ( x ) care să verifice condiţiile:
 y ( x0 ) = y 0

 y ' ( x0 ) = y 0
1


 y" ( x0 ) = y0
2



 y (n−1) ( x0 ) = y0n−1.

Facem precizarea că problema Cauchy poate să admită o soluţie unică, să nu
aibă nici o soluţie, sau să admită o infinitate de soluţii.

Prezentăm în continuare câteva tipuri de ecuaţii diferenţiale de ordinul I

pentru care se poate determina mulţimea tuturor soluţiilor exprimată prin soluţia
generală şi, acolo unde este cazul, de soluţia singulară. Spunem că se integrează
ecuaţia diferenţială.

I.1.2. Ecuaţii cu diferenţiale totale exacte

Forma generală:
P ( x, y )
y' = − ,
Q ( x, y )
sau, echivalent,
P( x, y )dx + Q( x, y )dy = 0 ,
unde P, Q : D  R → R sunt funcţii continue pe D cu derivatele parţiale continue.
2

Soluţia generală:
x y

 P(t, y0 )dt +  Q(x, t )dt = C ,

x0 y0

P Q
unde P, Q  C 1 ( D) , = , C  D , iar (x0 , y0 )  D fixat.
y x
Demonstraţie. În domeniul D  R 2 se consideră punctul fixat (x0 , y0 )  D şi
definim cu ajutorul funcţiilor P, Q  C 1 ( D) o nouă funcţie U : D  R 2 → R prin
x y

U (x, y ) =  P(t , y0 )dt +  Q(x, t )dt .

x0 y0

Calculăm diferenţiala de ordinul întâi a acestei funcţii:

U U
dU (x, y ) = dx + dy .
x y
Avem că
P Q
=
U Q
(x, t )dt = P(x, y0 ) +  P (x, t )dt
y y x y

= P ( x, y 0 ) + 
x y0
x y0
y
= P( x, y0 ) + P( x, t ) yy0 = P( x, y0 ) + P( x, y ) − P( x, y0 ) = P ( x, y ).
U
Analog, = Q ( x, y ) .
y
Obţinem
dU ( x, y ) = P( x, y )dx + Q( x, y )dy = 0 .
x y

Rezultă de aici că U (x, y ) = C , adică  P(t , y 0 )dt +  Q(x, t )dt = C .

x0 y0

Exemple.
E.I.1. Să se integreze următoarea ecuaţie diferenţială:
(x 2 + y )dx + (x + y 2 )dy = 0 .
P Q
Soluţie. Avem P = x 2 + y , Q = x + y 2 , = 1, = 1.
y x
x y
Relaţia  P(t , y0 )dt +  Q(x, t )dt = C este echivalentă cu
x0 y0

 (t ) ( )
x y
2
+ y0 dt +  x + t 2 dt = C
x0 y0

care conduce la

x 3 − x03 y 3 − y03
+ y0 (x − x0 ) + x( y − y0 ) + =C,
3 3
sau, echivalent,
 x3 y 3   x3 y3 
 + xy +  −  0 + x0 y0 + 0  = C .
 3 3  3 3
x03 y3
Dacă notăm + x0 y0 + 0 = C1 , obţinem soluţia
3 3
 x3 y3
+ xy + = , ,unde  = C + C1 .
3 3

E.I.2. Să se integreze ecuatia diferenţială

(x + y )dx + 2 xydy = 0, x  0, y  0.
2

Să se determine apoi soluţia care verifică următoarea condiţie iniţială: y(− 1) = .

1
2
P Q
Soluţie. Avem P = x + y 2 , Q = 2 xy , = 2y, = 2y .
y x
x y
Relaţia  P(t , y0 )dt +  Q(x, t )dt = C este echivalentă cu
x0 y0

 (t + y )dt +  2 xtdt = C ,
x y
2
0
x0 y0

care conduce la
x 2 − x02 y 2 − y02
+ y02 (x − x0 ) + 2 x =C,
2 2
sau,
( )
x 2 + 2 xy 2 − x02 + 2 x0 y02 = 2C .
Notăm x02 + 2 x0 y02 = C1 şi obţinem soluţia
x 2 + 2xy 2 =  unde  = 2C + C1 .
1 1
Luăm aici x = −1 şi y = şi găsim că  = . Prin urmare, soluţia generală cu
2 2
1
condiţia iniţială dată este x 2 + 2 xy 2 = .
2

I.1.3. Ecuaţii diferenţiale cu variabile separabile

Forma generală:
P( x )
y' = − ,
Q( y )
sau, echivalent,
P( x )dx + Q( y )dy = 0 ,
unde P, Q : R → R sunt funcţii continue.
Soluţia generală:
x y

 P(t )dt +  Q(t )dt = C ,

x0 y0

sau,echivalent,
 P(x )dx +  Q( y )dy = C .
Demonstraţie. Se observă că această ecuaţie este un caz particular de ecuaţie cu
P Q
diferenţiale totale exacte, cu = = 0.
x y

Exemplu.
E.I.3.
a. Să se găsească soluţia generală a ecuaţiei y' =
(
x y2 −1)
( )
y x2 − 1
.
Soluţie. Ecuaţia dată este echivalentă cu
(
dy x y 2 − 1
=
)
(
dx y x 2 − 1
,
)
sau, separând variabilele,
y x
dy = 2 dx .
y −1
2
x −1
De aici rezultă
y x
dy − 2 dx = 0 ,
y −12
x −1
care, prin integrare conduce la
y x
y 2
−1
dy −  2
x −1
dx = C .

Soluţia generală este

y2 −1
ln = 2C .
x2 − 1

1
b. Să se scrie soluţia generală a ecuaţiei 𝑦 ′ (𝑥) =
𝑦 3 (𝑥 2 +1)
𝑑𝑦 1
Soluţie. Ecuaţia este echivalentă cu = sau, 𝑦 3 (𝑥 2 + 1)𝑑𝑦 = 𝑑𝑥.
𝑑𝑥 𝑦 3 (𝑥 2 +1)
Separăm variabilele şi găsim

𝑑𝑥
𝑦 3 𝑑𝑦 =
𝑥2 + 1
Integrăm şi rezultă
𝑑𝑥
∫ 𝑦 3 𝑑𝑦 = ∫ +𝐶
𝑥2 + 1
Rezolvăm cele două integrale şi obţinem soluţia generală:
𝑦4
= 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔𝑥 + 𝐶.
4

c. Scrieţi soluţia generală pentru ecuaţia 𝑥 ′ (𝑡) + 2𝑡 = 0

𝑑𝑥 𝑑𝑥
Soluţie. Ecuaţia este echivalentă cu + 2𝑡 = 0, sau, = −2𝑡.
𝑑𝑡 𝑑𝑡
Separăm variabilele şi găsim 𝑑𝑥 = −2𝑡𝑑𝑡. Integrând rezultă
∫ 𝑑𝑥 = ∫ −2𝑡𝑑𝑡 + 𝐶
𝑡2
Obţinem soluţia general 𝑥 = −2 +𝐶
2

I.1.4. Ecuaţii diferenţiale omogene

Forma generală:
P(x, y )  y
y' = , sau y' = f  ,
Q ( x, y )  x
unde P şi Q sunt funcţii omogene de acelaşi grad.

Soluţia generală se determină efectuânduse schimbarea de funcţie

y(x ) = u (x )  x .
Se obţine astfel o ecuaţie diferenţială cu variabile separabile.

Demonstraţie. Din y (x ) = u (x )  x rezultă că y ' = u ' x + u şi

y
= u . Acum ecuaţia
x
devine
u ' x + u = f (u ) ,
sau, echivalent,
x + u = f (u ) .
du
dx
Separăm variabilele si obţinem
dx du
= .
x f (u ) − u
De aici, soluţia este dată de
dx du
 x
−
f (u ) − u
=C.
Exemplu.
E.I.4. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei
x2 − y2
y' = .
2 xy + 3 y 2
Soluţie. Cu notaţia y (x ) = u (x )  x şi cu y ' = u ' x + u obţinem ecuaţia
1− u2
u' x + u =
2u + 3u 2
echivalentă cu
du 1− u2
x= −u ,
dx 2u + 3u 2
sau, separând variabilele,
dx 2u + 3u 2
= .
x − 3u 3 − 3u 2 + 1
Soluţia este de forma
1
ln x = − ln − 3u 3 − 3u 2 + 1 + C .
3

I.1.5. Ecuaţii diferenţiale reductibile la ecuaţii omogene

Forma generală:
 a x + b1 y + c1 
y' = f  1  ,
 a 2 x + b2 y + c2 
0
unde a1 , a2 , b1 , b2 , c1 , c2  R şi f este este de clasă C .

Soluţia generală:
a1 b1 c1
Caz I. Dacă = = =  , atunci a1 = a2 , b1 = b2 , c1 = c2 şi ecuaţia este
a2 b2 c2
acum y ' = f ( ) cu soluţia generală
y = f ( )x + C , C  R .
a b c
Caz II. Dacă 1 = 1 = k  1 , atunci a1 = a2 , b1 = b2 şi ecuaţia este
a2 b2 c2
 k (a2 x + b2 y ) + c1 
y ' = f   .
 a2 x + b2 y + c2 
Se efectuează aici schimbarea de funcţie
 a2 x + b2 y ( x ) = u ( x )
care implică
u '−a2
y' = .
b2
Se obţine apoi o ecuaţie cu variabile separabile.

Exemplu.
E.I.5. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei
− 3x − 3 y + 1
y' = .
2x + 2 y
Soluţie. Ecuaţia este de forma
− 3(x + y ) + 1
y' = .
2(x + y )
Notăm x + y = u şi rezultă că y ' = u '−1 . Înlocuim în necuaţie şi obţinem
− u +1
u' = ,
2u
sau, echivalent,
2u
dx + du = 0 .
u −1
Integrând rezultă
x + 2u + 2 ln u − 1 = C .
Avem că soluţia generală este 3x + 2 y + 2 ln x + y − 1 = C .

a1 b1
Caz III. Dacă  se rezolvă sistemul
a2 b2

a1 x + b1 y + c1 = 0

a2 x + b2 y + c2 = 0
Fie ( x0 , y0 ) soluţia acestui sistem.
Se efectuează în continuare o schimbare de variabilă precum şi o schimbare de
funcţie:
x = x0 + X
y = y0 + Y ,
unde X este noua variabilă independentă şi Y este noua funcţie necunoscută.
Avem că y ' = Y ' . Noua ecuaţie obţinută astfel este o ecuaţie omogenă ce se va
rezolva cu schimbarea de funcţie Y ( X ) = U ( X )  X .
Exemplu.
E.I.6. Să se determine soluţia generală a ecuaţiei
x − y +1
y' = , (x, y )  D  R 2 − (x, y )  R 2 x + y − 3  0.
x+ y −3
Soluţie. Rezolvăm sistemul
x + y + 1 = 0

x + y − 3 = 0
şi găsim soluţia
 x0 = 1

 y0 = 2
Efectuăm schimbările
x = 1 + X

y = 2 + Y
şi ecuaţia devine
X −Y
. Y'=
X +Y
Notăm Y = UX care conduce la Y ' = U ' X + U . Ecuaţia este acum
− 2U − U 2 + 1
U' X = ,
1+U
sau, cu variabile separate,
dX U +1
= dU .
X − U − 2U + 1
2

Integrând obţinem
( )
X 2 U 2 + 2U − 1 = e C ,
unde
y−2
X = x − 1, U = ,C  R .
x −1