Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 1

prin
−−−→ −−−→
Φ((P1 ; P2 ); (Q1 ; Q2 )) = (P1 Q1 ; P2 Q2 ):
→
−
Teorema 1.5 (De caracterizare pentru R-spaţii afine). Fie (X; X ; Φ) un spaţiu afin.
Atunci există o aplicaţie u 7→ P + u care translatează fiecare punct P cu vectorul
u (pe direcţia şi ı̂n sensul lui u. Se defineşte aplicaţia notată cu ”+” pe produsul
→
−
X × X cu valori ı̂n X, unde (P; u) 7→ P + u = Q, unde P este un punct, u este un
−→
vector iar u = P Q.

Aplicaţia definită anterior satisface următoarele proprietăţi:

→
−
1. P + (u + v) = (P + u) + v; (∀)P ∈ X; (∀)u; v ∈ X ;

2. P + 0 = P; (∀)P ∈ X;
→
−
3. (∀)P; Q ∈ X; (∃!)v ∈ X pentru care Q = P + v:

Reciproc, dându-se o aplicaţie ” + ” ca mai sus, cu proprietăţile enumerate există o

→
−
structură de R-spaţiu afin pe X, având X spaţiul vectorial director.
→
−
Demonstraţie. Fie A = (X; X ; Φ) spaţiu afin. Se definesc:
(1) P + u = Φ−1 P (u) echivalent cu
(1)’ ΦP (P + u) = u echivalent cu
−→ −→
(1)” P + u = Q ⇔ P Q = u ⇔ P + P Q = Q:
−→
1. Fie P + (u + v) = Q, din (1)” rezultă că P Q = u + v. Dacă tot (P + u) = R,
−→
din (1)” rezultă că P R = u şi dacă (P + u) + v = R + v = S; din (1)” rezultă că
−→
RS = v.
−→ −→ −→ −→
Astfel, P Q = P R + RS = P S rezultă din injectivitate că punctele S şi Q coincid.
Rezultă că (P + u) + v = P + (u + v).
−→
2. P + 0 = Q ⇔ P Q = 0 ⇔ Q = P .
−→ −→
3. Fie v = P Q: Atunci P + v = P + P Q = Q. Dacă Q = P + v1 şi Q = P + v2
−→ −→
avem, conform relaţiei (1)” că P Q = v1 şi P Q = v2 , ceea ce implică v1 = v2 :
→
−
Reciproc: Definim Φ : X × X → X astfel:

5
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 1
−→
(2)Φ(P; Q) = u ⇔ P + u = Q ⇔ P Q = u echivalent cu
(2)’P + u = Q; (∀)P; Q ∈ X
Se arată că funcţia Φ satisface cele două axiome ale spaţiului afin:
→
−
(i) Pentru prima axiomă ΦP : X → X este bijecţie. Fie P ∈ X :
Injectivitatea
ΦP (Q1 ) = ΦP (Q2 ) doar dacă Φ(P; Q1 ) = Φ(P; Q2 ) := u prin (2) rezultă P + u = Q1
şi P + u = Q2 , ceea ce implică Q1 = Q2 şi de aici rezultă că ΦP este injectivă.
Surjectivitatea
→
−
Fie v ∈ X şi Q := P + v, prin (2) rezultă Φ(P; Q) = v echivalent cu ΦP (Q) = v.
→
−
Deci, ΦP : X → X este şi surjectivă, deci Φ este bijecţie.
(ii) (∀)A; B; C ∈ X; Φ(A; B) + Φ(B; C) = Φ(A; C).
−→ −−→
Dacă AB = u, atunci B = A + u, iar dacă BC = v, atunci C = B + v:
−→
Aplicând proprietatea a) se obţine C = A + (u + v). Rezultă că AC = u + v ⇒
−→ −→ −−→
AC = AB + BC, deci are loc relaţia lui Chasles.

1.2 Subspatiul a n real

Subspaţiul afin este generalizarea ideii de dreaptă şi plan.
→
−
De nitia 1.6. Fie A = (X; X ; Φ) un spaţiu afin. O submulţime nevidă Y a lui X
→
−
se numeşte subspaţiu afin sau varietate liniară a lui X dacă există V ⊂s:v X astfel
ı̂ncât sistemul (Y; V; Φ=Y × Y ) să fie un spaţiu afin. Se va scrie Y ⊂s:a X.

Teorema 1.7. a). Dacă Y este subspaţiu afin nevid al lui X, corespunzător subspaţiului
→
−
vectorial V , deci dacă Y = Y , atunci pentru orice punct P ∈ Y , are loc:

Y = P + V := {P + u|u ∈ V }

b). Dacă Y ⊂ X; Y 6= ∅ şi Y = P + V , pentru un punct P ∈ Y şi pentru un

→
−
subspaţiu vectorial V a lui X atunci:

Y ⊂s:a X:

Exemple de subspaţii afine:

6
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 1
1. Orice subspaţiu vectorial V al lui V este subspaţiu afin canonic A = (V; V; Φ)
0

cu Φ : V × V → V; (u; v) 7→ Φ(u; v) = v − u:

2. Orice intersecţie nevidă de subspaţii afine este un subspaţiu afin.

3. (a) Fie d o dreaptă arbitrară. Se consideră d dreapta vectorială asociată lui

→
−
d. Se ştie că d este un subspaţiu liniar al lui V . Când se restricţionează
funcţia Φ la mulţimea punctelor dreptei d, Φ : d × d → d, proprietăţile ei
din definiţia spaţiului afin se păstrează.
→
−
Astfel (d; d ; Φ=d×d ) este un subspaţiu afin al lui E 3 . Se notează cu d şi
→
−
se numeşte dreapta afină iar d este spaţiul liniar director al dreptei d.
(b) Analog, pentru un plan , tripletul ( ; → − ; Φ= ) este un subspaţiu afin
×
→
−
al lui E , numit planul ( este planul vectorial asociat lui şi este
3

spaţiul liniar director al său).

Teorema 1.8. Fie X un spaţiu afin peste R cu cel puţin trei elemente. Atunci
Y ⊂ X; Y 6= ∅ este un subspaţiu afin al lui X dacă şi numai dacă (∀)A; B ∈ Y ,<
A; B >⊂ Y; (Y conţine dreapta afină determinată de punctele distincte A; B.

Lema 1.9. Fie X 0 şi X” două subspaţii afine din X şi P ∈ X 0 , Q ∈ X” două puncte
−→ − → −→
fixate. Atunci relaţia: X 0 ∩X” 6= ∅ este echivalentă cu relaţia P Q ∈ X 0 +X”. Cu alte
cuvinte, o intersecţie arbitrară de subspaţii afine este subspaţiu afin. Dacă e nevidă,
atunci subspaţiul său director e intersecţia subspaţiilor directoare corespunzătoare
subspaţiilor afine considerate.
−
→ −→
Teorema 1.10. Fie X 0 şi X” două subspaţii afine cu spaţiile directoare X 0 ; X”.
Are loc relaţia:

dimX 0 + dimX” − dim(− →0 −→


X ∩ X”); X 0 ∩ X” 6= ∅
dim(X + X”) =
0
dimX 0 + dimX” − dim(− → −→
X 0 ∩ X”) + 1; X 0 ∩ X” = ∅:

→
−
Corolarul 1.11. Fie (X; X ; Φ) un spaţiu afin de dimensiune finită şi X 0 ; X” două
→
− −
→ L −→
subspaţii afine finite ale lui X. Dacă X = X 0 X” atunci X 0 ∩ X” are un singur
punct.

De nitia 1.12. Aplicaţia f : X 0 → X” este aplicaţia afină (morfism afin) dacă

− −
→ → −→
există O ∈ X1 , dacă aplicaţia f : X 0 → X”; numită urma lui f să fie liniară:

7
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 1
− −→ −−−−−−→
→
f (OA)f (O)f (A); ∀A ∈ X 0 :
→
−
Pentru orice aplicaţie afină f urma sa f mai este numită şi aplicaţia liniară asociată
lui f .
Se observă că pentru o aplicaţie afină definiţia urmei este independentă de alegerea
lui O. Fie O0 6= O. Atunci, dacă:
−−→ −−→ −−→ →
− −−→ − −−→
→
f (O0 B) = f (OB − OO0 ) = f (OB) − f (OO0 ) =
−−−−−−→ −−−−−−−→ −−−−−−−→
f (O)f (B) − f (O)f (O0 ) = f (O0 )f (B)

pentru orice B ∈ X.

Teorema 1.13. Dacă X şi Y sunt două spaţii afine cu R 6= {0; 1} atunci o aplicaţie
f : X → Y este un morfism afin dacă şi numai dacă (∀)P; Q ∈ X are loc relaţia:

f ( P + (1 − )Q) = f (P ) + (1 − )f (Q); ∀ ∈ R:

8
Capitolul 2

Paralelism

2.1 Paralelism ^n subspatii a ne

Noţiunea de paralelism apare din cele mai vechi timpuri ı̂n contextul geometriei
euclidiene pentru drepte şi plane. Ea poate fi extinsă ı̂n cadrul geometriei afine, ı̂n
general pentru subspaţii afine.

De nitia 2.1. Fie X un spaţiu afin şi X 0 , X” două subspaţii afine ale sale. X 0 este
−
→ −→
paralel cu X” dacă X 0 = X”. Folosim notaţia X 0 ||X”.

Observatia 2.2. Două subspaţii afine paralele au aceeaşi dimensiune. Pot fi subspaţii
afine de dimensiune 1, regăsim noţiunea de drepte paralele, pot fi şi de dimensiune
2, când regăsim noţiunea de plane paralele.

De nitia 2.3. Subspaţiul afin X 0 este paralel ı̂n sens larg cu X” şi se foloseşte
−
→ −→ −→ −
→
notaţia X 0 / X” dacă X 0 ⊂s:v X” sau X” ⊂s:v X 0 :

Observatia 2.4. Pot avea subspaţii afine paralele ı̂n sens larg de dimensiuni diferite,
de exemplu dreapta cu planul.
−
→ −→
a). Fie A un spaţiu afin şi X 0 ; X” subspaţii ale sale, cu X 0 ; X” spaţiile lor direc-
−→ −→
toare. Se observă că X 0 / X” deoarece X 0 ⊂ X”.

b). Pentru subspaţiile afine ale lui A care admit acelaşi spaţiu director, relaţia de
paralelism este o relaţie de echivalenţă.
De exemplu, toate dreptele afine din A, care au dreapta afină D ca spaţiu

9
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 2
director sunt paralele ı̂ntre ele.

c). Subspaţiile afine X1 şi X2 sunt strict paralele dacă X1 ||X2 şi X1 ∩ X2 = ∅.
Dacă intersecţia lor este nevidă, atunci unul dintre ele ı̂l conţine pe celălalt.
−
→ →
−
Lema 2.5. Fie O ∈ A fixat şi X 0 un subspaţiu afin al lui X . Atunci există un unic
−
→
subspaţiu afin X 0 care trece prin O şi are spaţiul director X 0.

Fiind dat un subspaţiu afin X 0 , pentru orice punct din spaţiu trece un singur
subspaţiu afin paralel cu X 0 şi cu aceeaşi dimensiune cu el.

Teorema 2.6. Fie X un spaţiu afin şi X 0 ; X” două subspaţii afine ale lui X. Atunci:

a) Dacă X 0 ||X”, fie X 0 = X”, fie X 0 ∩ X” = ∅.

b) Dacă X 0 / X”, fie X 0 ⊆ X”, fie X 0 ∩ X” = ∅.

c) Dacă P ∈ X, există unic XP0 ⊂s:a X, astfel ı̂ncât P ∈ XP0 şi XP0 ||X:

Demonstraţie.
−
→ −→
a) Deoarece X 0 ||X” rezultă din definiţie că X 0 = X”: În acest caz, sau X 0 ∩ X” = ∅
sau X 0 ∩ X” 6= ∅.
Dacă X 0 ∩ X” 6= ∅ atunci există un punct P ∈ X 0 ∩ X” şi:
−→ − → −
→ −→
(*) există un alt punct Q ∈ X 0 echivalent cu P Q ∈ X 0 , dar X 0 = X”; deci P ∈ X”
−→ −→
şi P Q ∈ X”, deci Q ∈ X”, deci X 0 ⊂ X”.
−→ −→ −
→ −→
(**) există un alt punct Q ∈ X” echivalent cu P Q ∈ X”, dar X 0 = X”; deci P ∈ X 0
−→ − →
şi P Q ∈ X 0 , deci Q ∈ X 0 , deci X” ⊂ X 0 .
Folosind relaţiile (*) şi (**) avem că X 0 = X”.
−
→ −→ −→ − →
b) Deoarece X 0 / X” rezultă din definiţie că X 0 ⊆ X” sau X” ⊆ X 0 .
Dacă X 0 ∩ X” 6= ∅ atunci există un punct O ∈ X 0 ∩ X” şi:
−→ − → −→ −→
(*) există un alt punct R ∈ X 0 echivalent cu OR ∈ X 0 , dar X 0 ⊆ X”; deci O ∈ X”
−→ −→
şi OR ∈ X”, deci R ∈ X”, deci X 0 ⊂ X”.
−→ −→ −→ − →
(**) există un alt punct R ∈ X” echivalent cu OR ∈ X”, dar X” ⊆ X 0 ; deci O ∈ X 0
−→ − →
şi OR ∈ X 0 , deci R ∈ X 0 , deci X” ⊂ X 0 .
Folosind relaţiile (*) şi (**) avem că X 0 = X”.
−
→
c). Se consideră XP0 = P + X 0 . Deci XP0 este subspaţiu afin al lui X, iar cum
−→ −
→
XP0 = X 0 rezultă că XP0 ||X 0 . Deci P ∈ XP0 . Se presupune că X10 are aceleaşi

10
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 2
−
→ −
→ →
−
Deoarece dim( ) = n − 1, avem că, pentru X1 ; X2 ≤ X atunci

−
→ −
→ −
→ − → −
→ − →
dimX1 + dimX2 = dim(X1 + X2 ) − dim(X1 ∩ X2 ):

→−
Avem că dim(
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 2
−−−−−−−−→ −−−→
Dacă p(Ai )p(Ai ”) = 0 atunci p(Ai ) = p(Ai ”), deci Ai Ai ” ∈ (→
− ) şi
cum Ai ∈ ( ), deci Ai ” ∈ ( ) ∩ ( ”) ⇒ = ” contrar ipotezei. Rezultă din 2.3 că
i = j:

Pentru adaptarea teoremei lui Thales gimnaziului trebuie să amin-

tim corolarele:

Corolarul 2.11. Două plane paralele formează, ı̂mpreună cu un plan secant al lor,
două drepte paralele.

Corolarul 2.12. Prin intersecţia a două plane paralele cu două drepte secante
paralele ale lor se obţin două segmente congruente.

Teorema 2.13 (Teorema lui Thales ı̂n spaţiu). Trei plane paralele determină pe
două drepte pe care le intersectează segmente proporţionale.

Demonstraţie. Se consideră planele ; 0 ; ” paralele două câte două şi dreptele 1

şi 2 pentru care:

1 ; {A1 } 1 ; {A1 ”}
0 0
{A1 } = ∩ = ∩ = ”∩ 1

şi
2 ; {A2 } 2 ; {A2 ”} 2:
0 0
{A2 } = ∩ = ∩ = ”∩

14
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 2

−−−→ −−−−→ → −
Deoarece A1 ; A01 ; A1 ” ∈ 1 rezultă că A1 A01 ; A1 A1 ” ∈ 1 ; deci există un 1 pentru
−−−→ −−−−→ −−−→ −−−−→
care: A1 A01 = 1 A1 A1 ”. Analog, pentru 2 : A2 A02 = 2 A2 A2 ”. Trebuie demonstrată
egalitatea:
A1 A01 A2 A02
= ; adică 1 = 2 : (2.4)
A1 A1 ” A2 A2 ”
Construim prin A1 o dreaptă 3 || 2 care intersectează planele 0 ; ” ı̂n A3 ; A03 .
Deoarece ( 1 ; 3 ) ∩ 0 = A01 A3 ; ( 1 ; 3 ) ∩ ” = A1 ”A03 şi 0 || ” avem că A01 A3 ||A1 ”A3 .
Aplicând teorema lui Thales ı̂n triunghiul A1 A1 ”A3 , din corolarul ?? rezultă egali-
tatea:
A1 A01 A1 A3
= (2.5)
A1 A1 ”
0
A3 A03
0
Din || şi 2 || 3 , conform 2.12 avem:

[A1 A3 ] ≡ [A2 A02 ]: (2.6)

Analog avem:
[A3 A03 ] ≡ [A2 A02 ] (2.7)

Se ı̂nlocuiesc relaţiile 2.6 şi 2.7 ı̂n relaţiia 2.5 şi obţinem 2.4, deci teorema este
demonstrată.

15
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 2
Teorema 2.14 (Teorema lui Thales ı̂n plan). O paralelă dusă la una dintre latu-
rile unui triunghi determină pe celelalte două sau pe prelungirile acestora, segmente
proporţionale.

Pentru a demonstra această teoremă vom folosi un alt rezultat im-

portant:

Teorema 2.15 (Teorema paralelelor echidistante). Dacă dreptele paralele d1 ; d2 ; :::; dn (n ∈

N; n ≥ 3) determină pe o secantă segmente congruente, atunci determină pe orice
altă secantă segmente congruente.

Demonstraţie. Fie ∆ABC şi punctele D ∈ (AB), E ∈ (AC) aşa ı̂ncât DE||BC.
Trebuie demonstrat că
AD AE
= : (2.8)
DB EC
Pentru demonstraţia egalităţii vom folosi şi următoarea propoziţie:
Propozitia 2.16. Fie x şi y două numere reale. Dacă orice număr raţional mai
mic decât x este mai mic şi decât y şi orice număr raţional mai mic decât y este şi
mai mic decât y, atunci x = y.
Vom arăta că:
AD AE
1. Orice număr raţional mai mic decât DB
este şi mai mic ca EC
.
AE AD
2. Orice număr raţional mai mic decât EC
este şi mai mic ca DB
.

Pentru afirmaţia 1:
Fie p; q ∈ N pentru care:
p AD
< : (2.9)
q DB

16
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 2

Segmentul [DB] se ı̂mparte prin D0 = D; D1 ; :::; Dq ı̂n q părţi egale, de lungime DB q

.
Paralelele prin D1 ; :::; Dq−1 formează pe [EC] punctele D10 ; :::; Dq−1
0
, care ı̂mpart seg-
mentul [EC] ı̂n q părţi congruente, de lungime q .
[EC]

În mod analog, pe semidreapta (AD se consideră punctele A1 ; :::; Ap , care prin pa-
ralele la dreapta DE determină pe (AE punctele A01 ; :::; A0p . Conform teoremei
paralelelor echidistante:

EC
AA01 = A01 A02 = ::: = A0p−1 A0p = :
q

Din relaţia 2.9 avem că p DB

q
< AD şi, deoarece AAp = p DB
q
reiese că AAP < AD,
ceea ce este echivalent cu Ap ∈ (AD ).
0

Atunci, conform propoziţiei anterioare avem că:

A0p ∈ (AE); deci AA0p < AE

de unde, pe baza AA0p = p EC

q
, rezultă că

p AE
< :
q EC

Analog se procedează şi pentru a demonstra afirmaţia a doua.

Observatia 2.17. a). Folosind proprietăţile proporţiilor, concluzia teoremei lui

17
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 3
0
( ) ∩ ( ) = ∅, adică cele două drepte sunt paralele, de unde rezultă relaţia:

−→ −−0→0 −−→ −− →
AB = B A BC = C 0 B 0 ;

de unde avem că:

−→ −−0→0
AC = C A

echivalent cu:
−−→ −−→
C 0 A = A0 C;

de unde rezultă că dreptele C 0 A şi A0 C sunt paralele.

3.2. Fie un triunghi ABC. Se consideră A0 ∈ BC; B 0 ∈ AC; C 0 ∈ AB diferite de

vârfurile triunghiului astfel ı̂ncât are loc egalitatea:
−−0→ −−0→ −−→
AB BC C 0A
−−0→ = −−→ = −−0→ = :
AC B0A CB

În aceste condiţii, triunghiurile ABC şi A0 B 0 C 0 au acelaşi centru de greutate.

Demonstraţie. Fie G şi G0 centrele de greutate ale triunghiurilor ABC şi A0 B 0 C 0 ,

iar P un punct oarecare din plan.
Propozitia 3.3 (Relaţia lui Leibniz). Pentru orice punct P din planul triunghiului
ABC, G, centrul de greutate, este unicul punct care satisface relaţia

−→ −−→ −→ −→
P A + P B + P C = P G:

Se aplică relaţia lui Leibniz pentru G, respectiv G0 :

−→ −−→ −→ −→ −−→0 −−→0 −−→0 −−→0

PA + PB + PC = PG PA + PB + PC = PG

Rezultă că:
−−→ −−→ −→
(1 − )P A0 = P B − PC
−−→ −→ −→
(1 − )P B 0 = P C − PA
−−→ −→ −−→
(1 − )P C 0 = P A − PB

22
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 3
iar prin adunarea relaţiilor avem:

−→ −−→ −→ −−→ −−→ −−→

(1 − )(P A + P B + P C) = (1 − )(P A0 + P B 0 + P C 0 )

deci
−→ −−→0
P G = P G de unde reiese că G = G0 :

3.2 Teorema lui Desargues

Teorema 3.4. Fie X un spaţiu afin cu dimX ≥ 2. Fie ı̂n X două triunghiuri ABC
şi A0 B 0 C 0 (două triplete de puncte necoliniare), astfel ı̂ncât două vârfuri ale acestora
nu coincid şi care au laturile respective paralele: AB||A0 B 0 , BC||B 0 C 0 , AC||A0 C 0 .
Atunci dreptele AA0 ; BB 0 ; CC 0 sunt concurente sau paralele.

Demonstraţie. Deoarece AB||A0 B 0 , punctele A; B; A0 ; B 0 sunt coplanare şi pot exista

două situaţii: AA0 ∩ BB 0 = {O} sau AA0 ||BB 0 .
Pentru prima situaţie:

Punctele O; A; A0 sunt coliniare, deci există un unic ∈ R pentru care

−−→0 −→
OA = OA:

Analog, există un unic scalar ∈ R pentru care:

−−→0 −−→
OB = OB:

23
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 3
Dar AB||A0 B 0 , deci, din teorema lui Thales,

OB 0 = OB:

−−→ −→
Fie punctul C” pentru care OC” = OC rezultă că OC” = OC, deci A0 C”||AC
şi A0 C 0 ||AC. Din unicitatea paralelismului, deducem că punctele C” şi C 0 coincid
de unde avem că O; C; C 0 sunt coliniare. Prin urmare, dreptele AA0 ; BB 0 ; CC 0 sunt
concurente ı̂n O.
Pentru cea de-a doua situaţie:

−−→ −−→
Din AA0 ||BB 0 deducem că AA0 = BB 0 .
−−→ −−→ −−→
Fie C” pentru care CC” = AA0 − BB 0 de unde rezultă că C” = ( ) ∩ B 0 C 0 =
( ) ∩ A0 C 0 ); unde ( ) este paralela prin C la AA0 .
Deci C” = B 0 C 0 ∩ A0 C 0 , de unde C” = C 0 , deci CC 0 = ( ). Prin urmare cele trei
drepte sunt paralele.

3.5. Fie A1 A2 A3 şi B1 B2 B3 două triunghiuri cu proprietatea că dreptele A1 B1 ; A2 B2 ; A3 B3

sunt concurente ı̂n S. Fie, de asemenea şi dreptele d1 =< A2 A3 >; d2 =< A1 ; A3 >
; d3 =< A1 A2 > şi d01 =< B2 B3 >; d02 =< B1 ; B3 >; d03 =< B1 B2 >. Dacă
{P1 } = d1 ∩ d01 , {P2 } = d2 ∩ d02 şi {P3 } = d3 ∩ d03 , există, atunci P1 ; P2 ; P3 sunt
coliniare.

Rezolvare. Fie O un punt arbitrar. Condiţia de concurenţă ı̂n S atrage după sine
existenţa scalarilor a1 ; a2 ; a3 pentru care:

−→ −−→ −−→ −−→ −−→ −−→ −−→

OS = a1 OA1 + (1 − a1 )OB1 = a2 OA2 + (1 − a2 )OB2 = a3 OA3 + (1 − a3 )OB3 :

Din reciproca teoremei lui Thales se deduce că ai 6= aj pentru i 6= j. Astfel se poate

24
Paralelism şi coliniaritate ı̂n geometria afină Capitolul 3
transforma prima dintre egalităţile anterioare ı̂n:

a1 −−→ a2 −−→ a1 − 1 −−→ a2 − 1 −−→

OA1 − OA2 = OB1 − OB2 = v (3.3)
a1 − a2 a1 − a2 a1 − a2 a1 − a2
−→
Dar există un unic punct P cu proprietatea că v = OP . Se vede că acesta e
baricentru de ponderi

a1 a2
 
;− al perechii (A1 ; A2 )
a1 − a2 a1 − a2

şi cu ponderi
a1 − 1 a2 − 1
 
;− al perechii (B1 ; B2 ):
a1 − a2 a1 − a2
Deci P ∈< A1 A2 > ∩ < B1 B2 > ceea ce implică P = P3 . Procedând analog cu
celelalte două egalităţi obţinem relaţiile:

−−→ −−→ −−→

(a1 − a2 )OP3 = a1 OA1 − a2 OA2
−−→ −−→ −−→
(a2 − a3 )OP1 = a2 OA2 − a3 OA3
−−→ −−→ −−→
(a3 − a1 )OP2 = a3 OA3 − a1 OA1 ;

iar prin adunarea lor rezultă că:

−−→ −−→ −−→

(a1 − a2 )OP3 + (a2 − a3 )OP1 + (a3 − a1 )OP2 = 0:

adică P1 ; P2 ; P3 sunt puncte coliniare.

25
Bibliogra e

[1] Pop, I.-Geometrie afină, euclidiană şi proiectivă, Ed. Universităţii ”A. I. Cuza”,
Iaşi 1999.

[2] Ornea, L., Turtoi, A.-O introducere ı̂n geometrie, Ed. Theta, Bucureşti 2011.

[3] Mohorianu, C., Balmuş, A.- Elemente de geometrie afină şi euclidiană multidi-
mensională, Ed. Universităţii ”A. I. Cuza”, Iaşi 2016.

26