1.

Notiuni introductive
1.1. Relatii, functii
Produsul cartezian a doua multimi nevide X si Y este multimea: X Y = { ( x, y) x X si y Y } . exemplu: R R = R2 (planul). produsul cartezian a n multimi nevide X 1 ,... X n este multimea X 1 ... X n = {( x1 ,..., xn ) | x i X i , 1 i n} exemplu: Spatiul n- dimensional R ... R = Rn Considerand doua multimi nevide X si Y numim relatie binara de la X la Y o parte R a produsului cartezian X Y . Daca (x, y) R, vom nota xR y, (x in relatie cu y). exemplu: relatia de apartenenta: pentru X multime nevida si P(X) multimea partilor sale definim relatia R X P(X), prin: x X si A P(X): xR A daca x este un element al mu ltimii A. Vom nota x A daca xR A. O relatie binara R definita pe X (multime nevida), ce are proprietatile: 1. reflexivitate : x X, xR x 2. antisimetrie: x, y X, xR y si yR x implica x = y 3. tranzitivitate: x, y, z X, xR y si yR z implica xR z se numeste relatie de ordine partiala. exemple: 1. Relatia de incluziune R P(X) P(X) data de: A, B P(X), A R B daca: x A x B , notata A B este o relatie de ordine partiala; 2. Relatia R 1 N* N* data de x R 1 y x y; 3. Relatia R 2 N* N* data de x R 2 y x divide y. Dupa cum se vede din ultimele doua exemple, putem defini pe aceeasi multime doua relatii de ordine distincte. O relatie de ordine este totala daca verifica conditia: x, y X avem fie xR y , fie yR x. R 1 din exemplul 2 este o relatie de ordine totala. O multime M se numeste ordonata daca pe M este definita o relatie de ordine partiala, notata . Fie (M, ) o multime ordonata si P M o submultime fixata. Se numeste majorant al lui P orice element x M, cu proprietatea: z x, z P. Spunem ca P are un un cel mai mare element daca exista un majorant al lui P ce apartine lui P; acesta se noteaza max P si, daca exista, atunci este unic. Analog definim notiunile de minorant, respectiv cel mai mic element al lui P, notat min P. Daca P admite majoranti ( respectiv minoranti) vom spune ca P este marginita superior (respectiv inferior), o multime marginita superior si inferior numindu-se multime marginita. exemplu: Fie E o multime data si M = P(E) ordonata prin relatia de incluziune; consideram P = { F1 , F2 } M. Majorantii lui P sunt submultimile lui E ce contin F1 F2 , cel mai mic majorant fiind F1 F2 , iar minorantii lui P sunt submultimile lui E incluse in F1 F2 , cel mai mare minorant fiind F1 F2 . Fie (M, ) si P M. Vom spune ca P are margine superioara daca P are majoranti si multimea majorantilor lui P are cel mai mic element, notat sup P (marginea superioara a lui P). P are margine inferioara daca are minoranti si multimea minorantilor are cel mai mare element notat inf P (marginea inferioara a lui P). Un concept deosebit de important in matematica il constituie conceptul de functie, notiune introdusa de Leibniz. Definitia clasica este cunoscuta din liceu: a defini o functie (aplicatie) de la

multimea A la multimea B inseamna a asocia oricarui element x A un element unic din B, notat f(x) (valoarea functiei f in punctul x ); se scrie f : A B sau x a f(x). Reamintim ca multimea A se numeste domeniu de definitie al functiei f, iar B domeniul de valori al lui f.. Exista o alta definitie a functiei, echivalenta cu cea prezentata anterior: relatia binara F de la A la B, cu proprietatea : x A ! y B astfel incat (x, y)F se numeste relatie functionala de la A la B. Intr-adevar, cele doua definitii sunt echivalente. Astfel, considerand f data de prima definitie, vom considera relatia functionala F ={(x, f(x)); x A } (graficul lui f). Reciproc, considerand relatia functionala F, vom defini aplicatia f : A B, astfel: asociem fiecarui element x din A acel y unic din B cu proprietatea ca (x, y) F. In continuare, sa reamintim cateva notiuni importante. Doua functii f: A B si g: A1 B1 sunt egale (si scriem f = g ) daca: A = A1 , B = B1 si avem: f(x) = g(x), x A. Considerand f: A B1 si g: B C cu B1 B, putem defini functia compusa g o f : A C, prin (g o f)(x) = g (f (x)). Merita retinuta afirmatia urmatoare: compunerea functiilor este asociativa, adica fiind date functiile A B C D avem: ( h o g ) o f = h o ( g o f ) . Fie A o multime si A1 A. Definim aplicatia
f g h

de

incluziune

i:

A1 A,

prin

i(x) = x, x A1 . Avand functia f : A B, restrictia lui f la A1 notata

f A1 , se defineste prin

f A1 = f o i : A1 B. Daca A A2 atunci orice functie h : A2 B cu proprietatea h A 2 = f se numeste

prelungirea lui f la A.2 . Fie f : A B. Atunci oricare ar fi submultimea A1 A, submultimea lui B, notata: f(A1 ) = { y B; x A1 astfel incat y = f (x) } se numeste imaginea directa a lui A1 prin f . exemple. 1. Fie f : R R definita prin f(x) = x2 - 6x + 8, A1 = (0, 4 ). Atunci: f(A1 ) = [-1, 8 ). 2. Fie f :R [-1, 1], f (x) = sin x, A1 = (- , ). Atunci: f(A1 ) = (-1, 1]. 2 Fie f : A B. Oricare ar fi submultimea B1 B, vom defini imaginea inversa (imaginea reciproca, preimaginea) a lui B1 prin f, ca fiind submultimea lui A: f -1 (B1 ) = { x A ; f(x) B1 }. exemple. 1. Fie f : (0, ) R, f(x) = ln x si B1 = [0, 1]; avem: f -1 (B1 ) = [1, e]; 2. Pentru g : R [-1, 1], g(x) = sin x si B1 = [-1,0] , avem: g -1 (B1 ) =

U
kZ

[(2k -1) , 2k ].

Functia f : A B se numeste surjectiva daca f ( A) = B , ceea ce inseamna ca pentru oricare y B exista x A, astfel incat y = f (x). exemplu: Fie A si B doua multimi nevide. Atunci functiile pr1 : A B A, pr1 (x, y) = x si pr2 : A B B, pr2 (x, y) = y se numesc prima (respectiv a doua ) proiectie a multimii A B si sunt functii surjective. O functie f : A B este injectiva daca : x1 , x2 A, cu x1 x2 f(x1 ) f (x2 ). In aplicatii, pentru a arata ca f : A B este injectiva verificam daca x1 , x2 A arbitrari alesi au proprietatea: f(x1 ) = f (x2 ) implica x1 = x2 , conform echivalentei logice ( p q ) (q p) exemplu: Considerand f : A B o functie oarecare, functia h : A A B, data de h (x) = (x, f (x)) este injectiva. Functia f : A B este bijectiva (bijectie) daca este simultan injectiva si surjectiva (se spune ca f stabileste o corespondenta biunivoca de la A la B). exemple: 1. Fie A o multime nevida si B ={b}; definim functia bijectiva: f: A A B, prin f (x) = (x, b); 2. Alegand A si B doua multimi nevide, functia h : A B B A, definita prin h (x, y) = (y, x) este bijectiva.

Daca functia f este bijectiva, atunci putem defini inversa f a lui f, ca fiind functia f : B A, y a x, x fiind unicul element din A, astfel incat y = f (x). Pentru orice multime A putem considera aplicatia identica 1A : A A definita prin 1A (x) = x, x A, aplicatie ce este bijectiva. Multimile A si B se numesc cardinal echivalente (echipotente) daca exista o bijectie f : A B. Prin definitie, fiecarei multimi A i se atasaza simbolul card A si avem card A = card B daca multimile A si B sunt cardinal echivalente. Pe multimea cardinalelor vom defini o relatie de ordine, astfel: card A card B B B astfel incat card A = card B. O multime A se numeste finita, daca verifica proprietatea: n N, astfel incat card A = card {1,2,, n}, caz in care card A = n O multime A este numarabila daca este cardinal echivalenta cu N si notam card A = 0 ( alef zero). O multime A este cel mult numarabila, daca este finita sau numarabila, deci card A 0 . Sa nu confundam un sir cu o multime numarabila, sirul fiind o aplicatie definita pe N, in timp ce o multime numarabila este o multime echipotenta cu N. Merita retinut faptul ca o submultime infinita a lui N, este numarabila. Astfel: - multimea numerelor prime este numarabila; - {2 k, k N}, adica multimea numerelor pare si respectiv {2 k + 1, k N}, multimea numerelor impare sunt numarabile. Sa retinem urmatoarele doua rezultate: Propozitia 1.1.1. Produsul cartezian a doua multimi numarabile este o multime numarabila. Propozitia 1.1.2. Reuniunea numarabila de multimi numarabile este multime numarabila. Prezentam consecintele imediate a celor doua propozitii prezentate: Multimea Z este numarabila deoarece considerand Z = U { -n, n}, avem card Z = 0 . Multimea Q este numarabila, deoarece N* Z fiind numarabila, construim functia surjectiva m f : N * Z Q, data de f (n, m) = si avem card Q 0 . n Cum N Q, rezulta card Q = 0 .
nN

Probleme
1. In mod natural, putem construi o functie f: R R2

R2 R, prin: f ( x, ( y , z )) = (( x, y), z) . Demonstrati ca este o bijectie. Construiti bijectia g: R2 R R3 .

2. Completati urmatorul enunt: Fie functia f : A B si y0 B . Atunci: 1. 2. 3. ecuatia f ( x) = y0 are cel mult o solutie daca f este ... ecuatia f ( x) = y0 are cel putin o solutie daca f este ... ecuatia f ( x) = y0 are solutie unica daca f este ...

R. Justificare: se observa ca multimea solutiilor ecuatiei f ( x) = y0 este f 1 ({ y0}) . 3. Fie f : A B si g : B C , doua functii oarecare. Daca: 1. g o f este injectiva, atunci f este injectiva; 2. g o f este surjectiva, atunci g este surjectiva. ln x . Determinati f ((1, )). x R. Vom stabili tabelul de variatie al functiei, bazandu-ne pe cunostintele din liceu. Pentru aceasta vom 1 ln x parcurge etapele clasice, prezentate mai jos. Calculam f ( x) = si x2 4. Fie f : (0, ) R, f (x) =

1 lim f ( x) = , lim f ( x ) = lim x = 0 (am aplicat regula lui lHospital in cazul ). Tabelul cautat x 0 x + x + 1 este urmatorul: x ( x) f 0 1 e + + + + + 0- - & 0 & + ( ( 0

f (x )

1 ( e

1 Se observa ca f ((1, )) = (0, ] . e 5. a) Fie f : (0, ) R, f (x) = ln x x . Determinati f ((0, )).

b) Fie f : R R, f (x) = x 4 - 4x2 + 3. Determinati f ((-1, 3)). 6. a) Fie f : R R, f ( x ) = ln( x 2 + 1) . Determinati f - 1 ((0,1]). 1 b) Fie f : R [-1, 1], f(x) = sin x. Determinati f - 1 ((0, ]). 2

1.2. Multimea numerelor reale

Prezentam, in continuare, axiomatic, multimea numerelor reale numind sistem de numere reale orice multime R, cu proprietatile urmatoare: (R1 ) R este corp comutativ fata de operatiile + si (R2 ) Relatia de ordine totala definita pe R este compatibila cu operatiile + si , adica: daca x y in R, avem x+ z y+ z, z R, daca 0 x si 0 y in R, avem 0 x y . (R3 ) Orice submultime a lui R, marginita superior, admite margine superioara (axioma CantorDedekind). Consecintele axiomei marginii superioare (Propozitiile 1.2.1 si 1.2.2, pe care le prezentam in continuare) sunt deosebit de importante in analiza matematica pe axa reala. Propozitia 1.2.1. ( principiul lui Arhimede) Pentru orice numar real pozitiv x si pentru orice numar real a, exista un numar intreg n, unic, astfel incat: (n -1) x a < n x. Luand x = 1, obtinem urmatorul rezultat: a R, ! nZ, astfel incat: n a < n + 1. Putem defini partea intreaga a lui a, notata [a] ca fiind cel mai mare numar intreg, mai mic sau egal cu a. Vom defini atunci partea fractionara a lui a, ca fiind : {a} = a - [a]. Principiul lui Arhimede este folosit in demonstrarea unor rezultate semnificative, ca: Orice interval deschis (a, b) R contine cel putin un numar rational. O caracterizare pentru sup A si inf A, in cazul unei multimi A R, marginita: o p = sup A a A, a p si > 0, a A, astfel incat p - a o q = inf A a A, q a si > 0, a A, astfel incat a q + . Propozitia 1.2.2. (principiul lui Cantor sau lema intervalelor inchise, incluse) Fie un sir de intervale inchise, descrescator (I0 I1 I n ). Atunci I I n .
nN

Se poate demonstra ca, daca lungimea intervalelor converge la zero, atunci intersectia se reduce la un singur punct. Pentru un sir de intervale deschise sau semi-deschise, nu are loc un rezultat similar. De exemplu, 1 I n = (0, ], n N*. Avem: I n I n+1 , dar I I n = . n nN

Demonstratia urmatoarei propozitii se bazeaza pe principiul lui Cantor: Propozitia I.2.3. Intervalul [- 1, 1] nu este o multime numarabila. Sa amintim aici ca multimea A este de puterea continuului (se scrie card A = c ) daca A este echipotenta cu R. Se demonstreaza ca avem card [-1, 1] = card (-1, 1). x Construind bijectia f : R (- 1, 1), f (x) = , deducem ca [-1, 1] este de puterea continuului. 1+ x

Probleme
1. i) Daca 0 a si > 0 avem a < , atunci a = 0. ii) Daca a, b R si > 0 avem a < b + , atunci

ab

2. O functie f : A R, se zice marginita superior ( inferior) daca f(A) R este marginita superior ( inferior). In aceste conditii, sup f(A) (respectiv inf f (A)) se numeste marginea superioara (inferioara) a lui f si se noteaza: sup f (A) = sup f (x), inf f (A) = inf f (x). Sa se arate ca daca f si g : A R sunt
x A x A

marginite ( adica marginite inferior si superior), atunci (f + g) este marginita, si:

inf f (x) + inf g (x) inf (f + g) (x) sup (f + g) (x) sup f (x) + sup g (x).
x A xA x A x A x A x A