Tema 3

Limite, continuitate, derivabilitate şi diferenţiabilitate pentru funcţii reale

de o variabilă reală. Aplicaţii.

Modulul 3.1 - Limite de funcţii şi funcţii continue.

Funcţiile definite pe mulţimi abstracte X , Y cu f : X → Y au în general

puţine proprietăţi şi din acest motiv, puţine aplicaţii în rezolvarea unor probleme
concrete. Proprietăţile generale şi operaţiile algebrice cu funcţii depind în primul
rând de structurile algebrice definite pe mulţimile X şi Y.
În cazul X , Y ⊂ R, f : X → Y se numeşte funcţie reală de o variabilă
reală şi este destul de generală; de aceea în liceu s-au studiat funcţiile reale de o
variabilă reală concrete, adică funcţii prin care legea de asociere a lui x∈X cu
y∈Y este dată printr-o expresie analitică precizată şi graficul lui f, Gf ⊂ R2 =R ×
R. Clasa funcţiilor de la R la R cuprinde următoarele funcţii concrete: funcţii
polinomiale, funcţii trigonometrice directe şi inverse, funcţia putere, funcţia
exponenţială, funcţia logaritmică, funcţiile etajate (sau în scară) ş.a. Vom nota
cu “trig” una dintre funcţiile trigonometrice: sinus, cosinus, tangentă,
cotangentă; cu “arctrig” una dintre funcţiile trigonometrice inverse: arcsinus,
arccosinus, arctangentă, arccotangentă; prin “exp” exponenţiala de baza a
(a > 0; a ≠ 1); prin log a funcţia logaritmică de bază a (a > 0; a ≠ 1); prin (·)a
funcţia putere de exponent a (∀a∈R) şi prin 1R:R→R identitatea pe R (1R(x)=x,
∀x∈R) şi prin const funcţia constantă.

Definiţia 3.1
1] Clasa de funcţii reale:
{ }
(1) E0 = const;1R ; exp a ; ( ⋅) ; log a ; trig; arctrig
a
se numesc funcţii elementare
de bază.
2] O funcţie f : X → Y cu X , Y ⊆ R se numeşte funcţie elementară dacă se
obţine din E0 prin aplicarea de un număr finit de ori a celor patru operaţii
aritmetice: adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea şi a operaţiei de
compunere a două funcţii. Notăm cu E mulţimea funcţiilor elementare.

Observaţii
1. Orice funcţie elementară poate fi dată printr-o formulă adică printr-un număr
finit de simboluri matematice aplicate funcţiilor elementare de bază din E0.
2. O funcţie elementară f : X → Y cu X , Y ⊆ R se notează şi prin:
“y = f(x) cu x ∈ X în loc de f:X → Y”
3. Dacă mulţimea de definiţie a lui f nu este precizată se subînţelege că ea este
mulţimea, notată: Df={x ∈ R | f(x) ∈ R}, a punctelor x din R pentru care are
sens f(x) în R. Mulţimea Df se numeşte împropriu domeniu maxim de definiţie
al funcţiei f, fără a avea în vedere sensul topologic al conceptului de domeniu.

47
 Exemple
1 f : R → R , f ( x ) = x n cu n ∈ N ⇒ f ∈ E (funcţia putere cu n ∈ N ).
o

def
f ( x ) = x n = (1R ⋅ 1R ⋅ ⋅1R )( x ) cu 1R ( x ) = x, ∀x ∈ R .
n ori
2 f : R → R cu f ( x ) = Pn ( x ) şi Pn ∈ R [ X ] ⇒ f ∈ E
o

funcţia polinomială.
3o f ( x ) = n n , x ≥ 0 ⇒ f ∈ E (funcţia radical de ordin n).
o e x − e− x
def
e x + e− x sh x e x − e− x
4 sh x = , ch x = , th x = =
2 2 ch x e x + e− x
sunt funcţii trigonometrice hiperbolice ( ch 2 x − sh 2 x = 1)
şi sh x, ch x, th x ∈ E.
5o Dacă avem relaţia binară ρ ⊂ X × X ⊂ R 2 , atunci există o mulţime maximă
A ⊆ X a.î. relaţia ρ ⊆ A × R este o funcţie f care se numeşte funcţia naturală
asociată relaţiei binare ρ. Când se spune “funcţia elementară y = f ( x ) ” este
vorba de funcţia naturală asociată relaţiei binare ρ de la R la R.
Definiţia 3.2
Fie f , g ∈ E cu f : A → R, g : B → R , atunci se definesc:
⎧ f ± g : A ∩ B → R cu ( f ± g )( x ) = f ( x ) ± g ( x ) ; ∀x ∈ A ∩ B
⎪
⎪ f i g : A ∩ B → R cu ( f i g )( x ) = f ( x )i g ( x ) ; ∀x ∈ A ∩ B
⎪f
( 2 ) ⎪⎨ : A ∩ B0 → R şi B0 = {t ∈ B | g ( t ) ≠ 0} ⊆ B cu
⎪g
⎪⎛ f ⎞ f ( x)
⎪⎜ ⎟ ( x ) = ; ∀x ∈ A ∩ B0
⎪⎩⎝ g ⎠ g ( x)
numite: suma algebrică, produs, cât al funcţiilor f şi g.
Exemple
1 f : A ⊆ R → R cu proprietatea că există c ∈ R a.î. f ( x ) = c, ∀x ∈ A , funcţia
o

constantă, notată f = c; pentru c = 0, funcţia f = 0 este funcţia identic nulă pe A

sau funcţia nulă pe A. y
def x; x ≥ 0
⎧
2 f : R → R, f ( x ) = x = ⎨
o
= max { x, − x}
⎩ − x; x < 0
funcţia modul (normă pe R)
0 x

⎧x
⎪ ;x≠0
y
3o f : R → R , f ( x ) = ⎨ x = sign x
y=1
⎪ 0 ;x=0
⎩
y=- 0 x
48 1
funcţia signum.

4o f:R→R dată prin: f(x) este cel mai mare

y
întreg n cu proprietatea n ≤ x, adică
f ( x ) = sup {n ∈ Z | n ≤ x} numită funcţia
parte întreagă notată prin [x] sau x* sau E(x).
-3 -2 -1 0 1 2 3 x

5o g : R → R , g ( x ) = x − [ x ] se numeşte
y
funcţia partea zecimală şi numărul
x − [ x ] , x ∈ R se numeşte partea zecimală a
def
lui x, notat şi prin g ( x ) = { x} = x − [ x ] . Se 0 x
constată din definiţie că avem 0 ≤ g ( x ) < 1, ∀x ∈ R ,
deoarece pentru x ∈ R , partea înteagă a lui x, [ x ] ∈ Z .
Limite de funcţii reale
Vom prezenta conceptul de limită a unei funcţii într-un punct care este o
generalizare naturală a limitei unui şir numeric ( ∀f : N → R , f ( n ) = xn ) şi apoi
conceptul de funcţii continue într-un punct care este un caz particular de funcţii
cu limită.
Ideea centrală privind existenţa unei funcţii f cu limita un element l într-un punct
x0, este exprimată prin faptul că la orice punct x apropiat de x0, imaginea sa prin
f este suficient de apropiată de l; f este continuă în x0, dacă la orice două puncte
apropiate între ele şi vecine cu x0 corespund imagini prin f apropiate între ele.
Noţiunea de limită a unei funcţii f : A ⊆ R → R are sens în x0 punct de
acumulare pentru A, adică x0 ∈ A' ∩ R .
Definiţia 3.3 (Definiţia cu vecinătăţi) Fie A ⊆ R, f : A → R,
l ∈ R şi x0 ∈ A' ∩ R .
1] Funcţia f are limită în punctul x0 egală cu elementul l, notată:
lim f ( x ) = l , dacă şi numai dacă, avem:
x→ x0

(1) ∀V ∈ V ( l ) , ∃U ∈ V ( x0 ) a.î. ∀x ∈ U ∩ ( A − { x0 }) ⇒ f ( x ) ∈V
2] Fie B ⊆ A şi x0 ∈ B ' ∩ R . Dacă există lim ( f |B )( x ) = l1 atunci spunem că l1
x→ x 0

este limita lui f în x0 relativ la mulţimea B, notată:

( )
lim f ( x ) = l1 l1 ∈ R .
x→ x0
x∈B

Observaţii
1. Condiţia x0 ∈ A' ∩ R sau x0 ∈ B ' ∩ R ne asigură că există puncte

49
x ∈ A respectiv x ∈ B cu x ≠ x0 a.î. ∀x ∈ U ∩ ( A − { x0 } ) există imaginea sa prin
f , f ( x) ∈ R .
2. Punctul x0 ∈ A’ poate fi din A: x0 ∈ A sau x0 ∉ A.
3. Funcţia f nu are limită în x0 sau ∃ lim f ( x ) ⇔
x→ x0

( 2 ) ∀l ∈ R, ∃V∈V(l) a.î. ∀U∈ V(x0), ∃x ∈ U ∩ ( A − { x0 }) ⇒ f ( x ) ∉ V

Teorema 3.1 (de caracterizare a funcţiilor cu limită)
Fie A ⊆ R, x0 ∈ A' ∩ R , l ∈ R şi f : A → R . Următoarele afirmaţii sunt
echivalente:
(i) lim f ( x ) = l (definiţia cu vecinătăţi)
x→ x0

∀ε > 0, ∃δ ( ε, x0 ) a.î. ∀x ∈ A cu 0 < d ( x, x0 ) = x − x0 < δ ⇒

(ii)
(
d ( f ( x ) , l ) = f ( x ) − l < ε l ∈ R; x0 ∈ A' ∩ R )
(definiţia cu (ε,δ))
⎛ R
⎞ ⎛ R ⎞
(iii) ⎜ ∀ ( xn )n≥0 ⊂ A, xn ≠ x0 şi xn → x0 ⎟ ⇒ ⎜ f ( xn ) → l ⎟ .
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Demonstraţie I (i) ⇒ (ii) Dacă (i) adevărată pentru ∀ε > 0 dat luăm
V = ( l − ε, l + ε ) ∈ V ( l ) şi ∃U ∈ V ( x0 ) care poate fi de forma
U = ( x0 − δ, x0 + δ ) cu δ > 0 corespunzător lui
ε şi x0 a.î. ∀x ∈ ( A − { x0 } ) ∩ U ⇔ d ⎡⎣ f ( x ) , l ⎤⎦ = f ( x ) − l < ε tocmai (ii)
II (ii) ⇒ (iii) Presupunem (ii) adevărată şi fie ∀ ( xn )n≥0 ⊂ A cu
R
xn ≠ x0 şi xn → x0 . Pentru ∀ε > 0 dat alegem δ ( ε, x0 ) > 0 a.î.
( ii )
∀n ≥ nδ ⇒ 0 < d ( xn , x0 ) = xn − x0 < δ⇒ d ⎡⎣ f ( xn ) , l ⎤⎦ = f ( xn ) − l < ε
R
adică f ( xn ) →l şi (iii) adevărată.
III (iii) ⇒ (i) Fie (iii) adevărată şi demonstrăm implicaţia prin metoda reducerii
la absurd. Presupunem (i) falsă ⇔ ∃V ∈ V ( l ) a.î.
∀U ∈ V ( x0 ) , ∃x ∈ ( A − { x0 } ) ∩ U ⇒ f ( x ) ∉ V (3)
⎛ 1 1⎞ ⎧ 1⎫
Pentru n ≥ 1 luăm U = ⎜ x0 − , x0 + ⎟ = ⎨ x ∈ A | 0 < d ( x, x0 ) < ⎬ şi alegem
⎝ n n⎠ ⎩ n⎭
xn ∈ U ∩ ( A − {x0 }) a. î. f ( xn ) ∉ V ⇔ xn ⎯⎯→ x0 cu
R

xn ∈ A, xn ≠ x0 şi f ( xn ) ⎯⎯
R
→l este absurd, deoarece avem (iii) adevărată, deci
(3) este falsă şi atunci este adevărată negaţia lui (3) adică (i). ◄
Observaţii
1. După teorema 3.1, condiţia (ii) este caracterizarea limitei cu (ε,δ) şi condiţia
(iii) este caracterizarea limitei cu şiruri. Fiecare dintre ele poate fi considerată

50
definiţie pentru limita unei funcţii în punct şi definiţia cu vecinătăţi devine
atunci condiţie de caracterizare.
2. Folosind condiţia de caracterizare a limitei (iii) se vor demonstra proprietăţi
ale funcţiilor cu limită folosind proprietăţi cunoscute ale şirurilor numerice
convergente în R.
3. Echivalenţa (ii) ⇔ (iii) se numeşte criteriul Heine pentru existenţa limitei.
Teorema 3.2 (Cauchy-Bolzano)
Fie A ⊆ R, x0 ∈ A′ ∩ R, f : A → R şi l ∈ R , atunci:
⎧∀ε > 0, ∃δ ( ε, x0 ) > 0 a.î. ∀x ' şi x '' ∈ A − { x0 }
⎪
⎪
l = lim f ( x ) ⇔ ( 4 ) ⎨ ⎪⎧ x − x0 < δ
'
x→ x0
⎪cu ⎨ '' ⇒ f x ' − f x '' < ε ( ) ( )
⎪⎩ ⎪⎩ x − x0 < δ
Demonstraţia acestei teoreme de caracterizare pentru existenţa limitei unei
funcţii în punct în bibliografie ([13]; [16]) ◄

Observaţii
1. Fie B1 ⊂ A cu B1 = { x ∈ A ( x < x0 )} şi x0 ∈ B1' ∩ R atunci
not not
lim f ( x ) = lim f ( x ) = f ( x − 0 ) = ls este limita la stânga în x0 a lui f.
x→ x0 x→ x0
x∈B x< x0

Pentru B2 ⊂ A cu B2 = { x ∈ A | x > x0 şi x0 ∈ B2′ ∩ R} atunci

not not
lim f ( x) = lim f ( x) = f ( x0 + 0) = ld este limita la dreapta în x0 a lui f.
x → x0 x → x0
x∈B2 x > x0

2. dacă x0 ∈ B1' ∩ B2' ∩ R , atunci :

( 5) xlim f ( x ) = l ⇔ ∃ lim f ( x ) = lim f ( x ) = l ( ∃f ( x − 0 ) = f ( x + 0 ) = l ) 3.
→x 0 x→ x 0x→ x 0
x< x0 x > x0

Limita unei funcţii în punct este o noţiune locală deoarece existenţa şi valoarea
ei depind de comportarea funcţiei pe o vecinătate a punctului.
def
4. f : A → R este funcţie lipschitziană pe A ⇔ ∃L > 0 a.î.
∀x ' , x '' ∈ A ⇒ f ( x ' ) − f ( x '' ) ≤ L x ' − x '' . După teorema 3.2 (Cauchy-Bolzano),
o funcţie f lipschitziană pe A are limită finită în fiecare x0 ∈ A' ∩ R .
Teorema 3.3 (Proprietăţi ale funcţiilor cu limită în punct)
Fie A ⊂ R, x0 ∈ A' ∩ R şi f , g : A → R care admite limite finite în x0, atunci
avem:

51
( p1 ) xlim ⎡ f ( x ) ± g ( x ) ⎤⎦ = lim f ( x ) ± lim g ( x ) ;
→x ⎣ x→ x x→ x
0 0 0

( p2 ) xlim0
⎡λf ( x ) ⎤⎦ = λ lim f ( x ) , ∀λ ∈ R;
→x ⎣ x→ x 0

( p3 ) xlim ⎡ f ( x ) g ( x ) ⎤⎦ = ⎡ lim f ( x ) ⎤ ⎡ lim g ( x ) ⎤ ;

→x ⎣
0 ⎣ 0 ⎢ x→ x
⎦⎣ 0 ⎥ ⎢ x→ x
⎦ ⎥
( p4 ) Dacă ∃ lim f ( x ) = l1 ≠ 0, atunci ∃U ∈V ( x0 ) /
x → x0

∀x ∈ ( A − { x0 }) ∩ U ⇒ f ( x ) ≠ 0;

⎡ f ( x ) ⎤ xlim f ( x)
( 5)
p Dacă g ( )
x ≠ 0 şi lim g ( )
x ≠ 0 ⇒ lim ⎢
x → x0 g ( x )
⎥ =
→ x0
.
x → x0
⎣ lim
⎦ x→ x0 g ( x )
Demonstraţia teoremei este imediată folosind caracterizarea limitei într-un
punct cu şiruri şi operaţiile algebrice cu şiruri convergente în R. ◄
Observaţie. Teorema 3.3 este valabilă dacă lim f ( x ) ∈ R şi lim g ( x ) ∈ R
x → x0 x→ x0

cu respectarea convenţiilor privind operaţiile algebrice cu elemente din R ,

enumerate în definiţia mulţimii.
Exemple.
⎧ 1; x > 0
⎪
1o f ( x ) = sign x = ⎨ 0 ; x = 0 nu există lim f ( x ) ,
x →0
⎪−1; x < 0
⎩
avem f ( 0 + 0 ) = 1 ≠ f ( 0 − 0 ) = −1 .
⎧1; x ∈ Q
2o Funcţia Dirichlet: f ( x ) = ⎨ nu are limită în nici un punct x0 ∈ R.
⎩0 ; x ∈ R-Q

( )
R R
Pentru ∀x0 ∈ R există x ∈ Q cu x → x0 , x ≠ x0 şi f x →1; la fel există
'
n
'
n
'
n
'
n

( )
R R
xn'' ∈ R-Q cu xn'' → x0 , xn'' ≠ x0 şi f xn'' → 0 .
Definiţia 3.4
1] Fie A ⊂ R, x0 ∈ A' ∩ R şi f : A → R , atunci avem:
⎧ def
⎪ c > 0, ∃δ ( c, x0 ) > 0 a.î. ∀x ∈ A cu
⎧∀
⎪ lim f ( x ) = +∞ ⇔ ( 61 ) ⎨
⎪⎪ x→ x0 ⎩⎪0 < x − x0 < δ ⇒ f ( x ) > c
( 6) ⎨
⎪ def
⎪ c < 0, ∃δ ( c, x0 ) > 0 a.î. ∀x ∈ A cu
⎧∀
lim
⎪ x→ x0 f ( x ) = −∞ ⇔ ( 6 )
2 ⎨
⎩⎪ ⎩⎪0 < x − x0 < δ ⇒ f ( x ) < c
2] Dacă x0 ∈ A' ∪ {+∞, ∞} , avem:

52
 ⎧ def ⎧⎪∀ε > 0, ∃δε > 0 a.î. ∀x ∈ A cu
⎪lim f ( x ) = l ⇔ ( 71 ) ⎨
⎪⎪ x→∞ ⎩⎪ x > δε ⇒ f ( x ) − l < ε
(7) ⎨
⎪ def ⎧⎪∀ε > 0, ∃δε > 0 a.î. ∀x ∈ A cu
lim
⎪ x→−∞ f ( x ) = l ⇔ ( 7 )
2 ⎨
⎩⎪ ⎩⎪ x < δε ⇒ f ( x ) − l < ε
Observaţie. Din (6) şi (7) se pot caracteriza în acelaşi mod şi cazurile:
lim f ( x ) = ±∞; lim f ( x ) = ±∞ .
x→∞ x→−∞

⎧ a0
⎪ ;n=m
b0
a1 an ⎪
Pn ( x ) a0 + + ⎪⎪⎛
x xn a ⎞
Exemplu. lim = lim x n−m = ⎨⎜ sign 0 ⎟ ∞; n > m .
x→∞ Qm ( x ) x →∞ b bm ⎪⎝ b0 ⎠
b0 + 1 +
x xm ⎪ 0 ;n<m
⎪
⎪⎩

Teorema 3.4 (Limita compunerii de funcţii).

Fie A, B ⊂ R, x0 ∈ A' ∩ R , f : A → R şi g : B → R
cu f ( A − { x0 } ) ⊂ B − {l1} . Dacă există lim f ( x ) = l1 , l1 ∈ B ' ∩ R şi există
x→ x0

lim g ( x ) = l2 , atunci există lim ( f g )( x ) = l2 .

x→ x0 x→ x0

Demonstraţie. Fie ( xn )n≥0 ⊂ A xn ≠ x0 şi xn → x0 notăm

f ( xn ) = yn ∈ f ( A ) , n ≥ 1 . Cum
f ( A − { x0 }) ⊂ B − {l1} ⇒ yn ∈ B − {l1} şi l1 = lim f ( x ) ⇒ lim yn = l1 . Prin ipoteză
x → x0 n→∞
R R
există lim g ( x ) = l2 ⇒ g ( yn ) → l2 ⇔ ( f g )( xn ) → l2
x→ x0

⇔ ∃ lim ( f g )( x ) = l2 .◄
x→ x0

Teorema 3.5
Fie A ⊂ R, x0 ∈ A' ∩ R şi f , g , h : A → R , atunci au loc afirmaţiile.
1) Dacă f ( x ) ≤ g ( x ) , ∀x ∈ A şi există lim g ( x ) = 0 , atunci lim f ( x ) = 0
x→ x0 x→ x0

2) Dacă ∃U ∈ V ( x0 ) a.î. f este mărginită pe A ∩ (U − { x0 } ) şi

lim g ( x ) = 0 atunci lim f ( x ) ⋅ g ( x ) = 0 .
x→ x0 x→ x0

3) Dacă g ( x ) ≤ f ( x ) ≤ h ( x ) , ∀x ∈ A şi există lim g ( x ) =

x → x0

= lim h ( x ) = l , atunci există lim f ( x ) = l .

x → x0 x→ x0

53
 Demonstraţia se obţine direct folosind caracterizarea limitei cu şiruri şi
proprietăţile şirurilor convergente. ◄
Teorema 3.6
Fie I ⊂ R interval şi f: I → R o funcţie monotonă, atunci ∀x0 ∈ I punct interior
există f ( x0 + 0 ) , f ( x0 − 0 ) şi avem:
(8 ) f ( x0 − 0 ) ≤ f ( x0 ) ≤ f ( x0 + 0 )
Demonstraţie Presupunem f monoton crescătoare pe I. Fie ( xn )n≥0 ⊂ I , xn
R
crescător şi xn ≤ x0 , n ≥ 1 şi ∀x0 ∈ I interior; în plus xn → x0 . Cum
xn ≤ xn+1 , n ∈ N şi f crescătoare, avem f ( xn ) ≤ f ( xn+1 ) , deci şirul ( f ( x ))
n este
crescător şi din xn < x0 ⇒ f ( xn ) ≤ f ( x0 ) , n ≥ 1 adică ( f ( x ))
0 este mărginit
superior. După teorema de convergenţă a şirurilor monotone ( f ( x ))
n este
convergent în R şi lim f ( xn ) = f ( x0 − 0 ) ≤ f ( x0 ) . La fel se arată că există
n→∞
xn < x0

f ( x0 + 0 ) ≥ f ( x0 ) şi are loc (8). ◄

Definiţia 3.5
Fie A ⊆ R, x0 ∈ A' ∩ R şi U ∈ V ( x0 ) , iar f : A → R o funcţie
1] Elementul sup ⎡inf { A ∩ U − { x0 }}⎤ se numeşte limita inferioară a funcţiei
U ∈V ( x0 ) ⎣ x ⎦
f în x0, notată:
{ }
def
( 9 ) lim f ( x ) = sup ⎡inf f ( A ∩ U − { x0 } ) ⎤ = l∗ ∈ R
x→ x0 U ∈V ( x0 ) ⎣ x ⎦

2] Elementul
U ∈V ( x0 ) ⎢
⎣ x
{ ⎦⎥
}
inf ⎡sup f ( A ∩ U − { x0 } ) ⎤ se numeşte limita superioară a
funcţiei f în x0, notată:
{ }
def
(10 ) xlim f ( x ) = inf ⎡sup f ( A ∩ U − { x0 } ) ⎤ = l ∗ ∈ R
→ x0 U ∈V ( x0 ) ⎢
⎣ x ⎥⎦
Observaţie. Elementele l∗ şi l ∗ există totdeauna în R sau în R cu l∗ ≤ l ∗ .
Avem l = lim f ( x ) ⇔ ∃ lim f ( x ) = lim f ( x ) = l
x→ x0 x → x0 x → x0
(l ∈ R ) .
Exemple.
⎧ 1; x > 0 ⎧lim f ( x ) = −1 = l∗
⎪ ⎪ x →0
1 f ( x ) = sign x = ⎨ 0 ; x = 0 ⇒ ⎨
o

⎪−1; x < 0 ⎪⎩lim f ( x) = 1 = l∗

⎩ x → 0

1
2o f ( x ) = , x ∈ R ∗ ⇒ lim f ( x ) = −∞ = l∗ , lix→m0 f ( x) = +∞ = l *
x x →0

54
 ⎧lim f ( x ) = 0
⎧1; x ∈ Q ⎪ x→0
3 f ( x) = ⎨
o
⇒⎨
⎩ 0 ; x ∈ R-Q ⎪⎩lim f ( x) = 1
x →0

Funcţii continue în punct şi pe o mulţime

Funcţiile continue sunt un caz particular de funcţii care au limită. Conceptul de
continuitate este o ipoteză fundamentală în studiul unor fenomene din realitate,
dar de multe ori apar şi fenomene care prezintă discontinuităţi. Proprietăţile unui
fenomen discontinuu se vor studia prin aproximarea acestuia cu alt fenomen
continuu suficient de asemănător în aspectele sale esenţiale.
Definiţia 3.6
Fie A ⊆ R, x0 ∈ A şi f : A → R
1] Funcţia f este continuă în x0 ∈ A
def
⇔ (1) {∀V ∈ V ( x0 ) , ∃U ∈ V ( x0 ) a.î. ∀x ∈ A ∩ U ⇒ f ( x ) ∈ V
(definiţia cu vecinătăţi)
def
2] Funcţia f este continuă pe A sau f este funcţie continuă ⇔ f este continuă în
∀x ∈ A .
3] Dacă f nu este continuă în x0 ∈ A, prin definiţie, f este funcţie discontinuă în
x0 şi x0 se numeşte punct de discontinuitate al funcţiei f din A.
Teorema 3.6 (Teoremă de caracterizare pentru funcţii continue)
Fie A ⊆ R, x0 ∈ A şi f : A → R , următoarele afirmaţii sunt echivalente:
(i) f continuă în x0 ∈ A (definiţie cu vecinătăţi)
⎪⎧∀ε > 0, ∃δ ( ε, x0 ) > 0 a.î. ∀x ∈ A cu d ( x, x0 ) = x − x0 < δ ⇒
(ii) ( 2 ) ⎨
⎪⎩⇒ d ⎣⎡ f ( x ) , f ( x0 ) ⎦⎤ = f ( x ) − f ( x0 ) < ε ( definiţia cu ( δ − ε ) )
⎧⎛ R
⎞ ⎛ R
⎞
⎪⎜ ∀ ( x ) ⊂ A cu x → x0⎟ ⇒ ⎜ f ( x ) → f ( x0 ) ⎟
(iii) ( 3) ⎨⎝
n n≥0 n n
⎠ ⎝ ⎠
⎪ ( definiţia cu şiruri )
⎩
Demonstraţia se obţine din teorema de caracterizare a limitei în punct luănd
x0 ∈ A, renunţând la x ≠ x0 (xn ≠ x0) şi pentru l = f (x0) ∈ R.◄
Consecinţa 3.1. Dacă f : A → R este continuă în x0 ∈ A, avem:
( 4 ) lim
n→∞
f ( xn ) = ( n→∞
) x→ x0 ( )
f lim xn = f ( x0 ) ⇔ lim f ( x ) = f lim x
x→ x0

Teorema 3.7 (Teoremă de caracterizare pentru funcţii continue)

Fie A ⊆ R, x0 ∈ A şi f : A → R , atunci avem:
1) Dacă x0 ∈ A ∩ A' , f continuă în x0 ⇔ ( 5 ) ∃ lim f ( x ) = f ( x0 )
x → x0

2) Dacă x0 ∈ A punct izolat, f este continuă în x0.

Demonstraţia este imediată folosind caracterizarea continuităţii cu şiruri (3)
şi se obţine 1) şi la fel pentru 2) folosind definiţia unui punct izolat al A. ◄

55
 Definiţia 3.7
Fie I ⊂ R interval, x0 ∈ I punct interior şi f : I → R
1] Punctul x0 ∈ I este punct de discontinuitate de speţa a I-a
def
⎪⎧I f este discontinuă în x0
⇔ ( 6) ⎨
⎪⎩II ∃f ( x0 − 0 ) , f ( x0 + 0 ) ∈ R
2] Punctul x0 ∈ I este punct de discontinuitate de speţa a II-a
def ⎧ I) f este discontinuă în x0
⇔ (7) ⎨
⎩ II) f nu este punct de discontinuitate de speţa a I - a
Observaţii
1. x0 ∈ I este punct de discontinuitate de speţa a II-a a lui f : A → R
def
⇔ ∃ f ( x0 − 0 ) sau ∃ f ( x0 + 0 ) sau f ( x0 − 0 ) ∉ R sau f ( x0 + 0 ) ∉ R sau
∃ f ( x0 − 0 ) şi f ( x0 + 0 ) sau f ( x0 − 0 ) , f ( x0 + 0 ) ∉ R
2. Pentru funcţia f : A → R are sens definiţia limitei lui f în x0 numai pentru
x0 ∈ A' ∩ R . Continuitatea lui f în x0 are sens numai pentru
x0 ∈ A. Dacă x0 ∈ A − A' , funcţia f poate fi continuă în x0, dar nu are limită în
acest punct.
3. Punctul x0 ∈ A şi f : A → R, x0 se numeşte punct de discontinuitate aparentă
sau neesenţială sau eliminabilă dacă există lim f ( x ) şi lim f ( x ) ≠ f ( x0 ) . În
x→ x0 x→ x0

acest caz se asociază lui f o funcţie continuă pe A care diferă de f numai în

punctul x0 ∈ A.
R
4. Dacă există ( xn )n≥0 ⊂ A cu xn → x0 , x0 ∈ A şi şirul valorilor ( f ( xn ) )n≥0 ⊂ R
nu are limită în R sau limita sa este diferită de f (x0), atunci f este discontinuă în
x0 ∈ A (condiţia (iii) din teorema 1.
(sau (3))).
5. Fie f : A ⊂ R şi x0 ∈ B ⊂ A ⊆ R, dacă f este continuă în x0, atunci f B este
continuă în x0 şi au loc cazurile speciale:
I B = { x ∈ A | x < x0 } ⊂ A şi f este continuă la stânga în x0 ∈ A
def
⇔ f B este continuă în x0 ∈ A.
II B = { x ∈ A | x > x0 } ⊂ A şi f este continuă la dreapta în x0 ∈A
def
⇔ f B este continuă în x0 ∈ A.
6. Din teorema 2 şi observaţia 5, rezultă echivalenţele:
⎧ f continuă la stânga în x0 ∈ A
⎪
(8) f continuă în x0 ∈ A ⇔ ⎨ şi ⇔
⎪ f continuă la dreapta în x ∈ A
⎩ 0

56
 ⎧∃ lim f ( x ) = f ( x0 − 0 ) = f ( x0 )
⎪ xx→ x0
< x0
⎪
⇔⎨ şi ⇔ ∃ lim f ( x ) = f ( x0 ) ( 5 )
x→ x0
⎪∃ lim f x = f x + 0 = f x
⎪ x→ x0 ( ) ( 0 ) ( 0)
⎩ x> x0
Exemple.
o
1 Fie f : [-1,1] → R cu f (x) = 3, ∀x ∈ A = [-1,1] ⇒ f continuă pe A.
⎧1; x ∈ A
2o f ( x ) = ϕ [0,1] ( x ) = ⎨ funcţia caracteristică a mulţimii
⎩0 ; x ∉ A
A = [0,1] este continuă pe (0,1) şi are puncte de discontinuitate de speţa a I-a în:
x0 = 0 şi x0 = 1.
R
Pentru x0 ∈ R - {0,1} fixat şi ( xn )n≥0 ⊂ R cu xn → x0 , avem:
I Dacă x0 ∈ (0,1) atunci există n0 ∈ N, n0 ≥ 1 a.î. xn ∈ (0,1) şi pentru
n ≥ n0 ⇒ f (xn) = 1 → f (x0) = 1 ⇒ f continuă în ∀x0 ∈ (0,1).
R
II Fie xn < 0 cu xn → 0 şi (xn) fixat, atunci f (xn) = 0 şi lim f ( x ) = f ( 0 − 0 ) = 0 ,
x →0
x <0

iar lim f ( x ) = f ( 0 + 0 ) = 1 ⇒ deci x0=0 este punct de discontinuitate de speţa

x →0
x >0

a I-a.
La fel se arată că x0 = 1 este punct de discontinuitate de speţa a I-a.
⎧1; x ∈ Q
3o Funcţia Dirichlet f : R → R, f ( x ) = ⎨ este discontinuă în
⎩ 0 ; x ∈ R - Q
∀x0∈R şi x0 este punct de discontinuitate de speţa a II-a. Fie ∀x0 ∈ R fixat şi
presupunem, prin reducere la absurd, că f este continuă în x0. Pentru ∀xn∈Q
R R
(n≥0) şi xn → x0 , avem: f ( xn ) = 1 → f ( x0 ) , deci f ( x0 ) = 1 .

( )
R R
Pentru ∀xn' ∈ R − Q şi xn' → x0 avem f xn' = 0 → f ( x0 ) deci f ( x0 ) = 0 cum
f ( x0 ) ∈ R şi avem f ( x0 ) = 1 ≠ f ( x0 ) = 0 este absurd, deci f nu este continuă în
R
x0. Cum pentru xn → x0 cu xn ∈ Q şi xn < x0 avem
lim f ( x ) = f ( x0 − 0 ) = 1 şi pentru xn' → x0 cu xn' ∈ R − Q, xn' < x0
x→ x0
x< x0

avem lim f ( x ) = f ( x0 − 0 ) = 0 , rezultă că nu există f ( x0 − 0 ) . La fel se arată că

x→ x0
x< x0

nu există f ( x0 + 0 ) .

57
 ⎧x ; x ∈ Q
4o Funcţia F : R → R cu F ( x ) = ⎨ = xf ( x ) cu f funcţia Dirichlet de
⎩ 0 ; x ∈ R - Q n
R
la 3o. Funcţia F este continuă în x0 = 0. Pentru ∀xn ∈ R cu xn → x0 avem: F (xn)
R
= xn, dacă xn ∈ Q şi F ( xn ) → 0 = F ( x0 ) ; iar pentru xn' ∈ R − Q avem

( )
R
F xn' = 0 → 0 = F ( x0 ) . Deci există lim F ( x ) = F ( x0 ) = 0 . Funcţia F este
x →0
∗
discontinuă în ∀x0 ∈ R .
Definiţia 3.8. Fie A ⊂ B ⊆ R două mulţimi şi f : A → R o funcţie continuă
pe A.
1] Funcţia f poate fi prelungită prin continuitate pe B, dacă există g : B → R
continuă astfel încât f = g A .
2] Dacă B = A ∪ { x0 } , funcţia f poate fi prelungită prin continuitate în x0, dacă
există g : B → R continuă astfel încât f = g A .
Teorema 3.8 Fie A ⊂ R, f : A → R o funcţie continuă. Există o funcţie
unică g : A → R continuă astfel încât g A = f , dacă şi numai dacă, în orice x0
( )
punct de acumulare pentru A x0 ∈ A' ⊆ A şi x0 ∉ A, există lim f ( x ) finită.
x → x0

Demonstraţie Fie B = A (închiderea lui A), g : B → R funcţie continuă cu

g A = f , atunci pentru ∀x0 ∈ B ' (punct de acumulare pentru B) cu x0 ∉ A,
există lim g ( x ) = g ( x0 ) şi avem lim f ( x ) = lim g A ( x ) = g ( x0 ) ∈ R şi f este
x→ x0 x → x0 x→ x0

prelungită prin continuitate în x0. Dacă x0 ∈ A' ∩ A , avem

lim f ( x ) = f ( x0 ) = g ( x0 ) .◄
x→ x0

Exemple.
sin x
1o f ( x ) = , x ∈ R ∗ se poate prelungi prin continuitate în x0 = 0 ∈ R,
x
sin x
deoarece există lim = 1.
x →0 x
2o f ( x ) = sign x, x ∈ R ∗ nu poate fi prelungită prin continuitate în

(
x0 = 0 f ( 0 + 0 ) = 1 ≠ f ( 0 − 0 ) = −1 şi nu există lim f ( x ) .
x →0
)
1
3o f ( x ) = 2
cu x ∈ R ∗ nu poate fi prelungită prin continuitate în
x
x0 = 0, deoarece lim f ( x ) = +∞ ∉ R .
x →0
Teorema 3.9 Fie A ⊆ R , x0 ∈ A şi f , g : A → R funcţii continue în

58
 f
x0 ∈ A, atunci funcţiile: f ± g , λf ( ∀λ ∈ R ) , f ⋅ g , ( g ≠ 0 pe A) ,
g
f , max { f , g} , min { f , g} , f g sunt continue în x0 ∈ A.
Demonstraţia este imediată folosind (iii) (3) din teorema 3.6 şi operaţiile cu
şiruri convegente din R. ◄
Teorema 3.10 A, B ⊂ R, şi f : A → B, g : B → R funcţii. Dacă f este
continuă în x0 ∈ A şi g este continuă în y0 = f ( x0 ) ∈ B , atunci g f : A → R
este continuă în x0 ∈ A.
R
Demonstraţie. Fie ∀ ( xn )n≥1 ⊂ A cu xn → x0 ∈ A şi cum f este continuă în x0

( )
∈ A, avem lim f ( xn ) = f lim xn = f ( x0 ) = y0 . Funcţia g este continuă în
n→∞ n→∞

y0 ∈ B şi avem:

n→∞ ⎣ n→∞ ⎦ (
⎢⎣ n→∞ ⎥⎦ )
lim ( g f )( xn ) = g ⎡lim f ( xn ) ⎤ = g ⎡ f lim xn ⎤ = g ( y0 ) = ( g f )( x0 ) şi g este
continuă în x0 ∈ A. Conform teoremei 1 ((iii) (3)), dacă f continuă pe A şi g
continuă pe B, atunci g f este continuă pe A. ◄
Proprietăţi ale funcţiilor continue pe mulţimi din R
Fie A ⊆ R şi în unele cazuri A = I interval, iar f : A → R o funcţie.
Teorema 3.11 (Teorema lui Bolzano)
Dacă f : I → R este o funcţie continuă, atunci f ( I ) ⊂ R este interval.
Demonstraţie. Fie I = f ( I ) ⊆ R şi să dovedim că I este interval.
După definiţie: ∀y1 , y2 ∈ J cu y1 < y2 şi ∀λ ∈ R cu y1 < λ < y2 să
aratăm că λ ∈ J . Dacă y1 = f ( a ) , y2 = f ( b ) cu a, b ∈ I şi a < b , se dovedeşte că
există c ∈ ( a, b ) astfel încât f ( c ) = λ şi atunci [ y1 , y2 ] ⊆ J , deci J este interval.
◄
Consecinţa 3.2 (Teorema intersecţiei a lui Cauchy)
Dacă f ' : I → R este o funcţie continuă şi pentru x1 , x2 ∈ I avem
f ( x1 ) f ( x2 ) < 0 , atunci există cel puţin un punct c între x1 şi x2 astfel încât f (c)
= 0.
Demonstraţia este directă din teorema 3.11 pentru λ = 0. ◄
Consecinţa 3.3 (Teorema valorilor intermediare)
Fie I ⊂ R interval şi f : I → R funcţie continuă, atunci f are
proprietatea Darboux (proprietatea valorilor intermediare) pe I.
Demonstraţie. Dacă I1 ⊆ I este interval, după teorema 1, f (I1) este interval şi
deci f are proprietatea Darboux (∀a, b ∈ I cu [a, b] = I1, atunci f (I1) = J1
interval, adică pentru ∀λ între f (a) şi f (b) există
c ∈ (a, b) astfel încât f (c) = λ).◄

59
 Consecinţa 3.4
Dacă f : I → R este funcţie continuă pe intervalul I şi f ( x ) ≠ 0, ∀x ∈ I ,
atunci f are semn constant pe I (fie f > 0 pe I, fie f < 0 pe I).
Teorema 3.12 (Teorema de invarianţă a mulţimilor compacte)
Fie A ⊂ R o mulţime compactă şi f : A → R. Dacă f este funcţie continuă pe A,
atunci f (A) ⊂ R este mulţime compactă.
def
Demonstraţie A ⊂ R este mulţime compactă ⇔ A este închisă şi mărginită
⇔ ∀ ( xn )n≥0 ⊂ A conţine un subşir xnk ( )
⊂ ( xn )n≥1 cu
k ≥1

→ x0 ∈ A . Fie ∀yn ∈ f ( A ) pentru ∀n ≥ 1 şi un subşir al său

xnk ⎯⎯⎯ R
k →∞

(y )
nk k ≥1
⊂ ( yn )n≥1 ⊂ f ( A ) cu ynk ⎯⎯⎯R
k →∞
→ y0 ∈ f ( A ) .
Dacă yn ∈ f ( A ) pentru n ≥ 1 , atunci există xn ∈ A pentru n ≥ 1 a.î.
yn = f ( xn ) şi cum A este compactă există xnk ( ) k ≥1
⊂ ( xn )n≥1 ⊂ A a.î.

k →∞ k →∞
( )
lim ynk = lim f xnk = f ⎡lim xnk ⎤ = f ( x0 ) ∈ f ( A ) deci
⎣ k →∞ ⎦
ynk ⎯⎯⎯ R
k →∞
→ y0 = f ( x0 ) ∈ A şi f (A) este mulţime compactă. ◄
Teorema 3.13 (Teorema lui Weierstrass)
Fie A ⊂ R o mulţime compactă şi f : A → R o funcţie continuă, atunci f este
mărginită şi îşi atinge marginile pe A.
⎧ A ⊂ R compactă T II def
Demonstraţie ⎨ ⇒ f ( A ) ⊂ R compactă ⇒ f ( A )
⎩ f continuă pe A
mărginită şi închisă ⇒ f mărginită pe A (conform definiţiei) şi
sup f (A), inf f (A) ∈ f (A), adică există x1, x2 ∈ A a.î. f (x1) ≤ f (x) ≤
f (x2), ∀x ∈ A şi f (x1) = inf f (A), f (x2) = sup f (A). ◄
Consecinţa 3.5
Fie I ⊂ R interval compact şi f : I → R funcţie continuă, atunci
f (I) ⊂ R este interval compact.
Consecinţa 3.6
Fie I ⊂ R interval şi f : I → R funcţie monotonă pe I.
Pentru ∀x0 ∈ I , există f ( x0 − 0 ) , f ( x0 + 0 ) ∈ R cu
f ( x0 − 0 ) ≤ f ( x0 ) ≤ f ( x0 + 0 ) şi f are numai puncte de discontinuitate de speţa
a I-a pe I.
Teorema 3.14
Fie I ⊂ R interval şi f : I → R funcţie monotonă, iar f ( I ) ⊂ R este interval,
atunci f este continuă pe I.
Demonstraţia în bibliografie ([10], [13], [16]). ◄
Teorema 3.15
În mulţimea R au loc următoarele limite fundamentale:

60
 x
sin x ⎛ 1⎞ 1
( a ) lim =1 ( b ) lim
x→∞ ⎜
1+ ⎟ = e ( c ) lim (1 + x ) x =e
x →0 x ⎝ x⎠ x→0

ln (1 + x ) ax −1
( d ) lim = 1 ( e ) lim = ln a ( a > 0; a ≠ 1)
x→0 x x →a x
ln x ln x
( f ) lim
x→∞ x
=0 ( g ) lim
x →0 x
= −∞
x >0
1 1

( h ) lim
x →∞
x x
=1 ( i ) lim
x→0
x x
=0
x >0

Demonstraţia în bibliografie ([11]; [13]; [16]). ◄

Definiţia 3.9
Fie I ⊂ R interval şi f : I → R o funcţie.
1] f este funcţie ⎧∀ε > 0, ∃δ ( ε ) > 0 (independent de x)
uniform ⎪⎪
continuă pe A ⇔ ( 9 ) ⎨a.î. ∀x1 , x2 ∈ A cu x1 − x2 =
⎪
⎪⎩= d ( x1 , x2 ) < δ ⇒ d ⎡⎣ f ( x1 ) , f ( x2 ) ⎤⎦ < ε
2] f este funcţie ⎧∃L > 0 a.î. ∀x1 , x2 ∈ A ⇒
Lipschitz ⎪⎪
sau funcţie (10 ) ⎨⇒ d ⎡⎣ f ( x1 ) , f ( x2 ) ⎤⎦ = f ( x1 ) − f ( x2 ) ≤
⎪
⎪⎩≤ L x1 − x2 = Ld ( x1 , x2 )
lipschitziană
pe A

Pentru L ∈ ( 0,1) f se numeşte contracţie pe A.

Observaţii.
1. Noţiunea de funcţie continuă în x0 ∈ A este cu caracter local, depinde de
x ∈ A ∩ V cu V ∈ V ( x0 ) .
2. Noţiunea de funcţie uniform continuă pe A are caracter global, este valabilă
pe toată mulţimea A.
3. Funcţia f nu este uniform continuă pe A, dacă şi numai dacă avem:
⎧∃ε0 > 0 a.î. ∀δ ( ε ) > 0 ( independent de x ) , ∃x1 , x2 ∈ A
⎪⎪
( ) ⎨cu d ( x1 , x2 ) = x1 − x2 < δ ( ε ) ⇒ d ⎡⎣ f ( x1 ) , f ( x2 )⎤⎦ =
11
⎪
⎪⎩= f ( x1 ) − f ( x2 ) ≥ ε
Teorema 3.16 Dacă f : I → R este funcţie Lipschitz pe A, atunci f este
uniform continuă pe A.
Demonstraţie. Avem:
ε
∀ε > 0, δ ( ε ) = ( L ) şi avem f ( x1 ) − f ( x2 ) ≤ L x1 − x2 ≤ Lδ ( ε ) =
L

61
 ε
=L = ε, ∀x1 , x2 ∈ A cu x1 − x2 < δ ( ε ) ⇒ f este uniform continuă pe A.◄
L
Teorema 3.17 Dacă f : I → R este funcţie uniform continuă pe A, atunci f
este continuă pe A.
Demonstraţie ∀x0 ∈ A fixat şi ∀x ∈ A, cum f este uniform continuă pe A,
avem: ∀ε > 0, ∃δ ( ε ) > 0 a.î. ∀x0 , x ∈ A cu
x − x0 = δ ⇒ f ( x ) − f ( x0 ) < ε ⇒ f continuă în ∀x0 ∈ A ⇒ f continuă pe A. ◄
Observaţii
1. Din teoremele IV şi V rezultă implicaţiile: f contracţie pe A ⇒ f este funcţie
Lipschitz pe A ⇒ f uniform continuă pe A ⇒ f continuă pe A.
2. Facă f este uniform continuă pe B ⊂ A cu B ≠ A , nu rezultă obligatoriu f
continuă pe B.
Exemplu Fie A = R, B = [0,1] ⊂ A şi f : R → R funcţia caracteristică a lui B;
f este uniform continuă pe B şi totuşi f nu este continuă în x1 = 0 şi x2 = 1, deci f
nu este continuă pe B.
3. Dacă f este continuă pe A, nu implică f uniform continuă pe A.
Exemplu
1
f ( x ) = este continuă pe A=(0,1), dar f nu este uniform continuă pe A.
x
Teorema 3.18 (Teorema lui Cantor)
Fie A ⊂ R şi f : A → R o funcţie continuă pe A. Dacă A este mulţime compactă
din R (închisă şi mărginită) atunci f este uniform continuă pe A.
Demonstraţia prin metoda reducerii la absurd din bibliografie ([10], [11],
[13]). ◄
Exemple
1 f ( x ) = ax + b, x ∈ R şi a, b ∈ R cu a ≠ 0 . Pentru x1 , x2 ∈ R , avem:
o

ε
f ( x1 ) − f ( x2 ) = a x1 − x2 < ε dacă x1 − x2 < = δ ( ε ) ⇒ f este uniform
a
continuă pe R. De fapt f este funcţie Lipschitz pe R cu
L = |a| > 0 şi după teorema IV este uniform continuă pe R.
2o f ( x ) = sin x, x ∈ R este funcţie Lipschitz pe R cu L = 1, avem:
f ( x1 ) − f ( x2 ) = sin x1 − sin x2 ≤ x1 − x2 , ∀x1 , x2 ∈ R ⇒ f este
uniform continuă pe R.
1
3o f ( x ) = cu x ∈ A = ( 0,1) ⊂ R nu este uniform continuă pe A. Prin reducere
x
la absurd, presupunem că f este uniform continuă pe A. Pentru
1 1
ε = 1, ∃δ1 > 0 cu 0 < δ < 1 a.î. − < 1, ∀x1 , x2 ∈ ( 0,1) dacă
x1 x2

62
 1 1
x1 − x2 < δ < 1; în aceste condiţii avem ≤ 1 + pentru ∀x ∈ ( 0, δ ) .
x δ
δ 1
Fie x = ∈ ( 0,1) şi avem: < 1 ⇒ δ > 1 este absurd, deoarece
2 δ
δ ∈ ( 0,1) ⇒ f nu este uniform continuă pe A.
4o f ( x ) = x , x ∈ [0, ∞ ) şi fie x1 = x ≥ 0 , iar x2 = x + h cu ∀h > 0 .
h
Avem: f ( x + h ) − f ( x ) = f ( x1 ) − f ( x2 ) = x + h − x = <
x+h − x
h
< = h . Dacă luăm ∀ε > 0, ∃δ ( ε ) = ε 2 > 0 şi pentru 0 < h < δ = ε 2
h
⇒ f ( x + h ) − f ( x ) < ε , deci f este uniform continuă pe [0,∞).

Modulul 3.2 - Derivate şi diferenţiale de ordin I

pentru funcţii reale de o variabila reală. Aplicaţii

Derivata şi diferenţiala sunt două concepte fundamentale ale matematicii,

care reprezintă o sinteză pe plan matematic a unor probleme concrete din:
geometrie, fizică, economie, informatică, tehnică etc.
Derivata permite studiul vitezei de variaţie a unor procese care depind
de mărimi variabile din realitatea fizică; din punct de vedere matematic,
derivata reprezintă "viteza de variaţie a unei funcţii în raport cu variaţia
argumentului".
Diferenţiala este intim legată de problema aproximării locale a unor
procese neliniare prin procese liniare; în limbaj matematic, diferenţiala permite
"aproximarea locală a unor funcţii prin funcţii liniare" (sau funcţii
polinomiale de gradul întâi).
Problema centrală a "Calculului diferenţial în R" şi în general în Rn (n ≥
1), constă în aproximarea unei funcţii date în vecinătatea unui punct, cu o
funcţie liniară, astfel încât eroarea pe care o facem sa fie un infinit mic de ordin
superior faţă de variaţia argumentului.
Fie D ⊆ R o mulţime deschisă (notaţie consacrată în text pentru această
clasă de mulţimi), x0 ∈ R un punct de acumulare pentru D, x0 ∈ D' ∩ R şi în
acest caz s-a definit noţiunea de limită în punct pentru
f : D → R : lim f ( x ) = l ∈ R . Dacă x0 ∈ R ∩ D ∩D', atunci s-a definit noţiunea
x→ x0

de funcţie continuă în punct. Noţiunea de funcţie continuă în punct se poate

caracteriza astfel:
f continuă în x0 ∈D ∩D' ⇔ există lim f ( x ) = f ( x0 ) ⇔ pentru
x→ x0
R R R
x → x0 , avem f ( x ) → f ( x0 ) ⇔ pentru ( x − x0 ) → 0 , avem

63
 R
⎡⎣ f ( x ) − f ( x0 ) ⎤⎦ → 0 .
În punctele de acumulare x0 ∈D ∩D' există o legătură intrinsecă între
creşterea (variaţia) argumentului notată Δx = x − x0 şi creşterea (variaţia)
funcţiei în punctul x0, notată Δf ( x0 ) = f(x) – f(x0). Vom evalua comportarea lui
Δf ( x0 ) faţă de comportarea lui Δx în două moduri diferite:
I raportul
Δf ( x0 ) f ( x ) − f ( x0 ) Δf ( x0 ) f ( x0 + h ) − f ( x0 )
= sau = , h∈R
Δx x − x0 Δx h
⎛ Δx = x − x0 = h ∈ R ⎞
⎜⎜ ⎟⎟
⎝ Δf ( x0 ) = f ( x0 + h ) − f ( x )
0 ⎠

II diferenţa
Δf ( x0 ) − AΔx = ⎡⎣ f ( x ) − f ( x0 ) ⎤⎦ − A ( x − x0 ) cu A ∈ R sau
Δf ( x0 ) − Ah = ⎡⎣ f ( x0 + h ) − f ( x0 ) ⎤⎦ − Ah, ∀h ∈ R; ( A ∈ R ) , care vor conduce la
noţiunea de funcţie derivabilă în punct şi respectiv noţiunea de funcţie
diferenţiabilă în punct
f : D → R şi x0 ∈ D ∩ D ' ⊆ R .
Definiţia 3.10
Fie D ⊆ R mulţime deschisă, x0 ∈ D ' ∩ D ⊂ R şi f : D → R .
1] Funcţia f are derivată în x0 ∈ D, elementul notat f' (x0) dat prin:
def f ( x ) − f ( x0 ) f ( x0 + h ) − f ( x0 )
( ) ( 0 ) = xlim
1 f '
x = lim ∈R
→ x0 x − x0 h→0 h
2] Funcţia f este derivabilă în x0 ∈ D, dacă există f ' ( x0 ) ∈ R .
3] Funcţia f este derivabilă pe D, dacă este derivabilă în orice x0 ∈ D
şi îi asociem funcţia:
f ( x ) − f ( x0 )
( 2 ) f ' : D → R cu f ' ( x0 ) = xlim , ∀x0 ∈ D numită f'
→ x0 x − x0
funcţia derivată sau derivata lui f pe D.
f ( x ) − f ( x0 ) not '
4] Dacă există lim = f s ( x0 ) ∈ R , f are derivată la stânga în x0 ∈
x→ x0
x< x
x − x 0
0

D şi în cazul f s
'
( x0 ) ∈ R f este derivabilă la stânga în
x0 ∈ D.
f ( x ) − f ( x0 ) not '
Dacă există lim = f d ( x0 ) ∈ R , f are derivată la
x→ x0
x > x0
x − x0
dreapta în x0∈D şi în cazul f d' ( x0 ) ∈ R f este derivabilă la dreapta în x0∈D.

64
 Teorema 3.19
Funcţia f : D → R este derivabilă în x0 ∈ D ∩ D ' , dacă şi numai dacă,
există f s' ( x0 ) , f d' ( x0 ) ∈ R şi f s' ( x0 ) = f d' ( x0 ) = f ' ( x0 ) .
Demonstraţia este directă din legătura între limitele laterale şi limita într-un
punct de acumulare x0 ∈D ∩D'. ◄
Definiţia 3.11
Fie D ⊆ R mulţime deschisă, f : D → R şi x0 ∈ D.
1] Funcţia f este diferenţiabilă în x0 ∈ D dacă există o constantă
A ∈ R şi o funcţie α: D → R continuă şi nulă în x0

( ∃ lim α ( x ) = 0 = α ( x )) astfel încât:

x → x0
0

( 3) f ( x ) = f ( x0 ) + A ( x − x0 ) + α ( x )( x − x0 ) , ∀x ∈ D
2] Funcţia f este diferenţiabilă pe D, dacă este diferenţiabilă în orice
x0 ∈ D. Se numeşte diferenţiala lui f în x0 ∈ D, funcţia liniară, notată
d x0 f , dată prin:
⎧
⎪ d f not def

⎪ x0 = df ( x0 = A ( x − x0 ) sau
)
⎪⎪ ⎛ not
⎞
( ) x0
4 d f : R → R cu d
⎨ x0 f = Ah , ∀ h ∈ R ⎜ x − x0 = h∈R⎟
⎪ ⎝ ⎠
⎪ ⎛ x nu este argument intră ⎞
⎪∀x0 ∈ D ⎜ 0 ⎟
⎪⎩ ⎝ ca simbol în notaţie ⎠
Observaţii
1. Dacă fixăm x0 ∈ D şi considerăm funcţia:
( 5) g ( t ) = f ( x0 + t ) ; ∀t ∈ D − { x0 } atunci există f' (x0), dacă şi numai dacă,
există:
g (t ) − g ( 0) f ( x0 + t ) − f ( x0 )
( 6 ) g ' ( 0 ) = lim = lim = f ' ( x0 )
t →0 t t →0 t
2. Interpretarea geometrică a derivatei în punct: f ' ( x0 ) ∈ R este panta tangentei
geometrice la graficul funcţiei y = f (x), x ∈ D în punctul
(x0, f (x0))=Gf şi ecuaţia tangentei în acest punct este:
y − f ( x0 ) = ( x − x0 ) f ' ( x0 ) ⇔ f ( x ) − f ( x0 ) = ( x − x0 ) f ' ( x0 )
⇔ y = f ( x ) = f ( x0 ) + ( x − x0 ) f ' ( x0 ) , x ∈ D ⇔
f ( x ) = f ( x0 ) + d x0 f , ∀x ∈ V ∩ D, V ∈V ( x0 )
3. Din definiţia diferenţialei în punct prin (4), rezultă că graficul lui d x0 f este o
dreaptă care trece prin origine de pantă m = f' (x0) şi care este paralelă cu
tangenta la graficul lui f în punctul (x0, f (x0)). În aceste condiţii graficul lui f

65
diferenţiabilă în x0 ∈ D poate fi aproximat pe V ∩ D, V ∈ V (x0) suficient de
mică cu graficul tangentei sale în punctul (x0, f (x0)) ∈ Gf.
Teorema 3.20
Dacă f : D → R este derivabilă în x0 ∈ D, atunci (în mod necesar)
f este continuă în x0 ∈ D.
Demonstraţie Pentru ∀x0 ∈ D ∩ D', considerăm identitatea:
f ( x ) − f ( x0 )
f ( x ) = ( x − x0 ) + f ( x0 ) , ∀x ∈ D − { x0 } şi prin trecerea la limită,
x − x0
avem:
⎡ f ( x ) − f ( x0 ) ⎤
lim f ( x ) = lim ⎢( x − x0 ) + f ( x0 ) ⎥ =
x→ x0 x→ x0
⎣ x − x0 ⎦
= 0 ⋅ f ( x0 ) + f ( x0 ) = f ( x0 ) ( f ( x0 ) ∈ R ) ⇒ f continuă în x0 ∈ D. ◄
' '

Observaţii
1. Dacă f : D → R este derivabilă la stânga în x0, atunci f este continuă la stânga
în x0. Dacă f este derivabilă la dreapta în x0, atunci f este continuă la dreapta în
x0.
2. Reciproca teoremei 3.20 nu este în general adevărată.
Exemplu f ( x ) = x , x ∈ R este continuă în x0 = 0 ∈ D, dar nu este derivabilă
în x0 = 0; avem f s' ( 0 ) = −1 ≠ f d' ( 0 ) = +1 .
3. Dacă există f ' ( x0) cu x0 ∈ D, nu rezultă obligatoriu că f este continuă în x0.
⎧ +1; x > 0
⎪
Exemplu f ( x ) = sign x = ⎨ 0 ; x = 0 are derivată f ' ( 0 ) = +∞ şi f este
⎪
⎩ −1; x < 0
discontinuă în x0 = 0.
4. Dacă f este discontinuă în x0 ∈ D, atunci în mod sigur, f nu este derivabilă în
x0.
5. Mulţimea funcţiilor derivabile în x0 ∈ D (f : D → R) este strict înclusă în
mulţimea funcţiilor continue în x0 ∈ D.
⎧sin x ; x ≥ 0
Exemplu f ( x ) = ⎨ 2 este continuă în x0 = 0 şi continuă pe R
⎩ x ; x < 0
⎧cos x ; x ≥ 0
avem f ' ( x ) = ⎨ şi f s' ( 0 ) = 0, iar f d' ( 0 ) = 1 , deci f nu este derivabilă
⎩2 x ; x < 0
în x0 = 0.
Teorema 3.21
Dacă f : D ⊂ R → R este diferenţiabilă în x0 ∈ D mulţime deschisă, atunci f
este continuă în x0 ∈ D.
Demonstraţie Are loc identitatea (3):

66
 f ( x ) = f ( x0 ) + A ( x − x0 ) + α ( x )( x − x0 ) , ∀x ∈ D şi luând x0 ∈ D ∩ D ' , prin
trecere la limită avem:
lim f ( x ) = lim ⎡⎣ f ( x ) − A ( x − x0 ) + α ( x )( − x0 ) ⎤⎦ = f ( x0 ) + 0 ⋅ A +
x→ x0 x→ x0

+α ( 0 ) ⋅ 0 = f ( x0 ) ⇒ f continuă în x0 ∈ D. Dacă x0 ∈ D este punct izolat, atunci f

este continuă în x0.
Teorema 3.22 Fie D ⊆ R mulţime deschisă şi x0 ∈ D. Funcţia f este
diferenţiabilă în x0 ∈ D, dacă şi numai dacă, f este derivabilă în x0 ∈ D
( )
şi avem: 4' d x0 f = f ' ( x0 )( x − x0 ) , x ∈ D .
Demonstraţie
Presupunem f diferenţiabilă în x0 ∈ D. Are loc identitatea:
( 3) f ( x ) = f ( x0 ) + A ( x − x0 ) + α ( x )( x − x0 ) , ∀x ∈ D şi pentru x ≠ x0 , avem:
f ( x ) − f ( x0 )
= A + α ( x) , de unde prin trecere la limită
x − x0
f ( x ) − f ( x0 )
lim = lim ⎡⎣ A + α ( x ) ⎤⎦ = A + α ( 0 ) = A ∈ R şi
x→ x0 x − x0 x→ x0

conform definiţiei 1, f este derivabilă în x0 ∈ D cu f ' ( x0 ) = A .

Presupunem f derivabilă în x0 ∈ A. Există
f ' ( x0 ) ∈ R şi luăm A = f ' ( x0 ) . Definim funcţia α : D → R prin:
⎧ f ( x ) − f ( x0 )
⎪ − f ' ( x0 ) ; x ∈ D − { x0 }
(∗) α ( x ) = ⎨ x − x0 şi avem:
⎪ 0 ; x = x0
⎩
⎡ f ( x ) − f ( x0 ) ⎤
lim α ( x ) = lim ⎢ − f ' ( x0 ) ⎥ = f ' ( x0 ) − f ' ( x0 ) = 0 ⇒
x→ x0 x→ x0
⎣ x − x0 ⎦
⇒ lim α ( x ) = 0 = α ( x0 ) şi α este continuă şi nulă în x0 ∈ D.
x→ x0

Din (∗) pentru x ≠ x0, avem: α ( x )( x − x0 ) = f ( x ) − f ( x0 ) −

( )
− f ' ( x0 )( x − x0 ) ⇔ 3' f ( x ) = f ( x0 ) + f ' ( x0 )( x − x0 ) + α ( x )( x − x0 ) valabilă
pentru ∀x ∈ D cu A = f ' ( x0 ) , În acest caz din (4) avem:
(4 ) d
'
x0 f = f ' ( x0 )( x − x0 ) , x ∈ D .◄
Consecinţa 3.7
Funcţia f : D → R, D mulţime deschisă, f este diferenţiabilă pe D, dacă şi numai
dacă, f este derivabilă pe D şi avem
⎧⎪d x0 f = f ' ( x0 )( x − x0 ) , ∀x0 cu x0 ∈ D sau
( 5) df : R → R, ⎨
⎪⎩df ( x0 ) = f ( x0 )( x − x0 )
'

67
 Observaţii
1. Fie funcţia identitate: 1R : R → R cu 1R ( x ) = x, ∀x ∈ R şi în
particular 1R : D → D cu 1D ( x ) = x, ∀x ∈ D ; aceste funcţii sunt derivabile
⎡⎣1R ( x ) ⎤⎦ = 1, ∀ ∈ R şi ⎡⎣1D ( x ) ⎤⎦ = 1, ∀ ∈ D , deci sunt funcţii
' '

diferenţiabile pe R şi respectiv pe D. Notăm diferenţiala lui 1R

respectiv 1D prin dx pentru ∀x ∈ R şi respectiv ∀x ∈ D. Avem conform
definiţiei 2, identitatea
( 3) ⇔ x = x0 + 1 ⋅ ( x − x0 ) + 0 ⋅ ( x − x0 ) , ∀x ∈ R cu dx = 1 ⋅ ( x − x0 ) = Δ (1x ) 2.
Folosind observaţia precedentă din (5), avem:
⎧d x0 f = f ' ( x0 ) dx, ∀x0 ∈ D
⎪
( )
5' ⎨ ⎛ def
⎞
⎪ df ( x ) = f '
( x ) dx , ∀x ∈ D ⎜ df ( x ) = dx f ⎟
⎩ ⎝ ⎠
3. Din identitatea (3) definiţia 2, dacă f este diferenţiabilă în ∀x0 ∈ D,
( )
avem: 3' f ( x ) = f ( x0 ) + df ( x0 ) + α ( x0 )( x − x0 ) , ∀x ∈ D şi variaţia
funcţiei în x0: Δf ( x0 ) = f ( x ) − f ( x0 ) se poate aproxima cu partea
liniară din (3') şi se obţine:
⎧⎪ f ( x ) ≅ f ( x0 ) + df ( x0 ) = f ( x0 ) + f ' ( x0 ) dx
( 6) ⎨
⎪⎩Δf ( x0 ) = f ( x ) − f ( x0 ) ≅ df ( x0 ) = f ( x0 ) dx
'

Dacă f este derivabilă pe D, atunci derivata lui f în ∀x0 ∈ D este

raportul dintre diferenţiala lui f în x0 şi diferenţiala funcţiei identitate
df ( x0 )
1R, deci ( 7 ) f ' ( x0 ) = , ∀x0 ∈ D .
dx
Teorema 3.23 (Operaţii cu funcţii derivabile şi funcţii diferenţiabile)
Fie D ⊆ R mulţime deschisă cu x0 ∈ D ∩ D' şi f,g: D → R.
Dacă f,g sunt derivabile în x0, deci şi diferenţiabile în x0, atunci
f
funcţiile: f ± g , λf ( λ ∈ R ) , fg şi ( cu g ( x ) ≠ 0, ∀x ∈ D ) sunt
g
derivabile şi deci diferenţiabile în x0 ∈ D şi au loc formulele de calcul:
( I1 ) ( f ± g ) ( x0 ) = f ' ( x0 ) + g ' ( x0 )
'

( I2 ) d ( f ± g ) ( x0 ) = df ( x0 ) + dg ( x0 )
'

( II1 ) ( λf ) ( x0 ) = λf ' ( x0 )
'

( II2 ) d ( λf )( x0 ) = λdf ( x0 )
( III1 ) ( fg ) ( x0 ) = f ' ( x0 ) g ( x0 ) + f ( x0 ) g ' ( x0 )
'

( III2 ) d ( fg )( x0 ) = g ( x0 ) df ( x0 ) + f ( x0 ) dg ( x0 )

68
 f ' ( x0 ) g ( x0 ) − f ( x0 ) g ' ( x0 )
'
⎛ f ⎞
( IV1 ) ⎜ ⎟ ( x0 ) = ;
⎝g⎠ g 2 ( x0 )
⎛ f ⎞ g ( x ) df ( x0 ) − f ( x0 ) dg ( x0 )
( IV2 ) d ⎜ ⎟ ( x0 ) = 0 .
g
⎝ ⎠ g 2
( x0 )
Demonstraţie pentru regulile (I1) - (IV1) sunt cele directe, cu ajutorul
definiţiilor 1 - (1), care sunt prezentate în toate manualele de matematică din
liceu. Regulile (I2) - (IV2) se deduc din regulile de derivare (I1) - (IV1) folosind
formulele (5'). ◄
Teorema 3.24 (Derivarea şi diferenţierea funcţiilor compuse)
Fie D, E ⊆ R mulţimi deschise şi f : D → R, g : E → R, iar
x0 ∈ D ∩ D' şi y0 = f (x0) ∈ E ∩ E'. Dacă f este derivabilă în x0 ∈ D şi
g este derivabilă în x0 ∈ E, atunci f ○ g : D → R este derivabilă în
x0 ∈ D cu derivata dată prin:
(8 ) ( f g ) ( x0 ) = g ' ( y0 ) ⋅ f ( x0 ) = g ' ⎡⎣ f ( x0 )⎤⎦ ⋅ f ' ( x0 )
'

Demonstraţia este imediată folosind definiţia 1 - (1) şi caracterizarea limitei

în punct cu şiruri. ◄
Consecinţa 3.8
Fie D, E ⊆ R mulţimi deschise şi f : D → R, g : E → R funcţii diferenţiabile f
în x0 ∈ D şi g în y0 = f (x0) ∈ E, atunci f ○ g este diferenţiabilă în x0 ∈ D şi
avem:
( 9 ) d x0 ( g f ) = ( g f ) ( x0 ) dx = g ' ⎡⎣ f ( x0 )⎤⎦ ⋅ f ' ( x0 ) dx = = g ' ⎡⎣ f ( x0 )⎤⎦ df ( x0 )
'

Demonstraţia este imediată din (5') şi (8). ◄

Teorema 3.25 (Derivarea funcţiei inverse)
Fie I, J ⊆ R intervale deschise şi f : I → J o funcţie continuă şi bijectivă. Dacă f
este derivabilă în x0 ∈ I cu f '(x0) ≠ 0, atunci funcţia inversă f -1 : J → I este
derivabilă în y0 ∈ I cu y0 = f (x0) şi avem:
1
( )
(10 ) f −1 ( y0 ) = '
'

f ( x0 )
Demonstraţie Notăm y = f (x) ∈ J pentru x ∈ I şi după definitia 1,
f −1 ( y ) − f −1 ( y0 ) 1
avem: = , ∀x ∈ I − { x0 }
y − y0 f ( x ) − f ( x0 )
x − x0
Din continuitatea lui f pe I, rezultă:
f −1 ( y ) − f −1 ( y0 ) 1 1
lim = lim = ' ∈ R ⇒ f −1 este
y → y0 y − y0 x→ x0 f ( x ) − f ( x ) f ( x0 )
0

x − x0
derivabilă în y0 ∈ J şi are loc (10). ◄

69
 Derivatele unor funcţii elementare
(1 ) ( x ) = αx
'
α α−1
o
, ∀x ∈ R ∗ şi ∀α ∈ R
'
⎛1⎞ 1 1
( )
'
∗
⎜x⎟ = − 2
, x ∈ R x = , x ∈ R ∗+
⎝ ⎠ x 2 x
( 2o ) ( sin x ) = cos x, ∀x ∈ R; ( cos x )' = − sin x, ∀x ∈ R
'

⎧ 1 ⎧π ⎫
( )
'
⎪ tg x = = 1 + tg 2
x; ∀x ∈ R − ⎨ + k π | k ∈ Z ⎬
o ⎪ cos 2 x
( )
3 ⎨ ⎩ 2 ⎭
⎪ ctg x ' = − 1 = − 1 + ctg 2 x ; ∀x ∈ R − k π | k ∈ Z
⎪⎩( )
sin 2 x
{ ( } )
( 4 ) ( a ) = a ln a; ∀x ∈ R; a > 0, a ≠ 1 ( e ) = e ; ∀x ∈ R
' '
o x x x x

( 5 ) ( log x ) = x ln1 a , ∀x ∈ R ; a > 0, a ≠ 1 ( ln x ) = 1x ; ∀x > 0

o
a
' ∗
+
'

1
( ) ( arcsin x ) = , ∀x ∈ ( −1,1)
' '
6o
1− x 2

1
( arccos x ) , ∀x ∈ ( −1,1)
'
=−
1− x 2

( 7 ) ( arctg x ) = 1 +1x
o '
2
1
, ∀x ∈ R; ( arc c tg x ) = −
1 + x2
, ∀x ∈ R
'

⎧ e x + e− x
⎪⎪ch x =
( )
8 ( sh x ) = ch x, ∀x ∈ R; ( ch x ) = sh x, ∀x ∈ R ⎨
o ' ' 2
−x
⎪sh x = e − e
x

⎪⎩ 2

( )
'
1
( )
9o ⎡ln x + a 2 + x 2 ⎤ =
⎢⎣ ⎥⎦
; ∀x ∈ R; a ≠ 0
a +x
2 2

'
⎡1 x−a⎤ 1
⎢ 2a ln x + a ⎥ = x 2 + a 2 cu x ∈ ( − a, a ) ; a > 0
⎣ ⎦
'
⎡ 1 a + x⎤ 1
⎢ 2a ln a − x ⎥ = a 2 − x 2 cu x ∈ ( − a, a ) ; a > 0
⎣ ⎦
⎧ ⎛ 1 ⎞
'
sin x ⎧π ⎫
⎪( sec x ) = ⎜
'
⎟ = 2
; ∀x ∈ R − ⎨ + k π | k ∈ Z ⎬
⎝ cos x ⎠ cos x ⎩2
(10o ) ⎪⎨ '
⎭
⎪ ⎛ 1 ⎞ cos x
( ) ; ∀x ∈ R − {k π | k ∈ Z}
'
⎪ cosec x = ⎜ ⎟ = − 2
⎩ ⎝ sin x ⎠ sin x

70
 ⎧ 1
⎪( arcsec x ) = ; ∀x ∈ ( −∞, −1) ∪ (1, ∞ )
'

⎪ x x 2
− 1
(11o ) ⎨ 1
⎪( arcosec x )' = − ; ∀x ∈ ( −∞, −1) ∪ (1, ∞ ) .
⎪⎩ x x −12

Observaţii
1. Din formulele (1o) – (11o) folosind (5') se deduc regulile de
diferenţiere ale unor funcţii elementare.
2. Alte funcţii elementare au derivate care se pot calcula folosind (8) din
teorema 6 şi (10) din teorema 7.

Proprietăţi ale funcţiilor derivabile pe un interval din R

(Teoreme fundamentale ale calculului diferenţial)

Teorema 3.26 (Teorema lui Fermat)

Fie I ⊆ R interval x0 ∈ I punct interior şi punct de extrem local pentru f : I → R.
Dacă f este derivabilă în x0, atunci (în mod necesar) f ' ( x0 ) = 0 .
Consecinţa 3.9
Fie I ⊆ R interval şi f : I → R. Dacă f este derivabilă pe I, atunci punctele de
extrem local ale lui f se gasesc pentru soluţiile ecuaţiei: f ' ( x ) = 0, x ∈ I .
Observaţii
1. Dacă x0 din teorema lui Fermat nu este punct interior lui I, afirmaţia nu este
obligatoriu valabilă.
Exemplu: f ( x ) = x, x ∈ [ 0,1] = I şi f ' ( x ) = 1, ∀x ∈ I are x0 = 0 un punct de
minim absolut din I, şi x0' = 1 un punct de maxim absolut, totuşi:
f ' ( 0 ) = 1 şi f ' (1) = 1 .
2. În general, nu orice punct de extrem local este un punct critic (staţionar)
adică o soluţie x ∈ I a ecuaţiei f ' ( x ) = 0 ; invers, nu orice punct critic (soluţie a
ecuaţiei f ' ( x ) = 0 ) este punct de extrem local.
Exemplu f ( x ) = x3 , x ∈ [ −1,1] = I cu f ' ( x ) = 2 x 2 şi x0 = 0 este punct
critic al lui f din I; dar f ' ( x ) > 0, ∀x ∈ I − {0} , deci f este strict crescătoare pe I
şi nu are punct de extrem local interioare lui I.
3. Din punct de vedere geometric, teorema lui Fermat exprimă faptul că dacă,
graficul lui f admite o tangentă într-unpunct de extrem local interior intervalului
de definiţie, atunci tangenta la grafic în acest punct este paralelă cu axa Ox.
Teorema 3.27 (Teorema lui Rolle)
Fie a,b ∈ R cu a < b şi f : [a, b] → R o funcţie cu proprietăţile: 1) f continuă pe
[a, b]; 2) f derivabilă pe (a, b); 3) f (a)=f (b). Atunci există cel puţin un
punct c ∈ (a, b) astfel încât f ' ( c ) = 0 .

71
 Consecinţa 3.10
Fie I ⊆ R interval şi f : I → R derivabilă pe I şi ∀a, b ∈ I cu a < b, atunci au loc
afirmaţiile:
(i) Între două radacini (soluţii) consecutive ale ecuaţiei f (x) = 0
se află cel puţin o rădăcină (soluţie) a ecuaţiei f '(x) = 0.
(ii) Între două radacini (soluţii) consecutive x1, x2 ale ecuaţiei
'
f (x) = 0 se află cel mult o rădăcină (soluţie) a ecuaţiei f (x) = 0 şi exact o
singură rădăcină dacă f(x1)⋅f(x2) < 0.
Demonstraţiile pentru (i) şi (ii) sunt directe din teorema lui Rolle. ◄
Observaţii
1. Din punct de vedere geometric are loc interpretarea următoare: dacă
f este continuă pe [a, b], derivabilă pe (a, b) cu f (a)=f (b), atunci există un punct
c ∈ (a, b) astfel încât tangenta geometrică la graficul lui f în punctul (c, f (c)) ∈
Gf este paralelă cu axa Ox.
2. Dacă f : [a, b] → R satisface condiţiile din teorema lui Rolle,
conform consecinţei 2, ecuaţia f '(x) = 0 poate avea o soluţie, un
număr finit arbitrar de soluţii sau o infinitate numărabilă de soluţii
pe (a, b).
Exemple
1 f ( x ) = x 2 , x ∈ [ 0,1] satisface condiţiile din teorema
o

Rolle şi ecuaţia f ' ( x ) = 2 x = 0 are o singură soluţie x0 = 0 ∈ (-1,1).

⎛π ⎞
2o f ( x ) = sin x ⎜ + nπ ⎟ x cu x ∈ [ 0,1] şi n ∈ N , ecuaţia f ' ( x ) = 0 ⇒
⎝2 ⎠
⎛π ⎞ 2k + 1
cos ⎜ + nπ ⎟ x = 0 are exact (n + 1) soluţii în punctele xk = cu
⎝ 2 ⎠ 2 n + 1
k = 0,1,… n pe [ 0,1] .
⎧ π
⎪ x sin ; x ∈ (0,1] 1
3 f ( x) = ⎨
o
x pentru x = ∈ [ 0,1] , n ≥ 1 , avem
⎪⎩ 0 ; x = 0 n

⎛1⎞ ⎡ 1 1⎤
f ⎜ ⎟ = 0 şi după teorema lui Rolle pe intervalul ⎢ , ⎥ ⊂ [ 0,1] ,
⎝n⎠ ⎣n +1 n ⎦
n ≥ 1, ecuaţia f ' ( x ) = 0 are o infinitate numărabilă de soluţii xn cu n ≥ 1.
Observaţie. Fiecare dintre condiţiile: 1), 2), 3) din teorema lui Rolle sunt
esenţiale pentru valabilitatea concluziei sale.
Exemple
1o f ( x ) = x, x ∈ [ 0,1] derivabilă pe (0,1) şi f (0) ≠ f(1), admite
f ' ( x ) = 1 ≠ 0, ∀x ∈ [ 0,1]

72
 ⎧ x 2 ; x ∈ (0,1]
2 f ( x) = ⎨
o
derivabilă pe (0,1) cu f (0) = f (1) = 1, dar f
⎩1 ; x = 0
este discontinuă în x0 = 0 şi evident avem f ' ( x ) = 2 x ≠ 0, ∀x ∈ ( 0,1) .
3o f ( x ) = x , x ∈ [ −1,1] cu f (1) = f ( −1) = 1 şi f derivabilă pe [−1, 0) ∪ (0,1]
deci f nederivabilă în x0 = 0; avem
⎧ 1; x ∈ (0,1)
f ' ( x) = ⎨ ≠ 0.
⎩−1; x ∈ (−1, 0)
Observaţie. Condiţiile din teorema Rolle sunt numai suficiente şi nu
obligatoriu necesare ca derivata să se anuleze într-un punct.
Exemple
⎧⎪ x 2 ; x ∈ Q ∩ [ −1, 2]
1 f ( x) = ⎨
o
este continuă numai în x0 = 0
⎪⎩ 0 ; x ∈ [ ]
− 1, 2 − Q
şi avem f ' ( 0 ) = 0
2o f ( x ) = x 3 , x ∈ [ −1,1] este derivabilă pe [-1,1] cu f (1) ≠ f ( −1) şi
totuşi, f ' se anulează în x0 = 0 ∈ (-1,1) ( f ' ( x ) = 3 x 2 , ∀x ∈ [ −1,1]) .
Teorema 3.28 (Teorema lui Lagrange)
Fie a,b ∈ R cu a < b şi f : [a, b] → R o funcţie cu proprietăţile:
1o] f continuă pe [a, b]
2o] f derivabilă pe (a, b), atunci există un punct c∈(a, b) astfel încât:
f (b) − f ( a )
(1) f ( b ) − f ( a ) = ( b − a ) f ' ( c ) ⇔ = f ' (c)
b−a
Consecinţa 3.11 (din teorema lui Lagrange)
Fie I ⊆ R interval şi f : I → R o funcţie continuă pe I şi f derivabilă în orice
punct interior x ∈ I, atunci au loc următoarele afirmaţii:
(c1) Pentru ∀x1, x2 ∈ I cu x1 < x2 există c ∈ (x1, x2) a.î.
f ( x1 ) − f ( x2 )
⇔ f ( x1 ) − f ( x2 ) = f ' ( c )( x1 − x2 ) ⇔ = f ' (c)
x1 − x2
(c2) Dacă f este derivabilă pe I şi f ' ( x ) = 0, ∀x ∈ I , atunci f este constantă pe I.
(c3) Funcţia f derivabilă pe I este:
⎧monoton crescătoare pe I ⇔ f ' ( x ) ≥ 0, ∀x ∈ I
⎪
⎪monoton descrescătoare pe I ⇔ f ( x ) ≤ 0, ∀x ∈ I
'

⎨
⎪monoton strict crescătoare pe I ⇔ f ( x ) > 0, ∀x ∈ I
'

⎪
⎩monoton strict descrescătoare pe I ⇔ f ( x ) < 0, ∀x ∈ I
'

(c4) Dacă I ⊆ R este interval compact şi f derivabilă pe I are f ' funcţie mărginită
pe I, atunci f este funcţie Lipschitz pe I.

73
 Demonstraţiile se obţin direct prin aplicarea teoremei Lagrange.◄
Observaţii
1. Dacă f : I → R este derivabilă şi strict monotonă, nu rezultă obligatoriu f ' > 0
pe I (sau f ' < 0 pe I).
Exemplu f ( x ) = x 3 , x ∈ R derivabilă şi strict crescătoare pe R cu
f ' ( x ) = 3 x 2 ≥ 0 pe R; avem f ' ( x ) = 0 .
2. Din punct de vedere geometric teorema lui Lagrange are următoarea
interpretare: dacă f este continuă pe [a, b] şi derivabilă pe (a, b) atunci există cel
puţin un punct c ∈ (a, b) a.î. tangenta geometrică la graficul lui f în punctul (c, f
(c)) ∈ Gf este paralelă cu dreapta care trece prin punctele A(a, f (a)) şi B(b, f
(b)) (A,B ∈ Gf).
3. Teorema lui Lagrange permite demonstrarea unor inegalităţi.
Teorema 3.29 (Teorema lui Cauchy)
Fie a,b ∈ R cu a < b şi f, g : [a, b] → R două funcţii cu proprietăţile:
1o] f, g continue pe [a, b]
2o] f, g derivabile pe (a, b)
3o] g'(x) ≠ 0, ∀x ∈ (a, b),
atunci g(a) ≠ g(b) şi există cel puţin un punct c ∈ (a, b) astfel încât:
f (b) − f ( a ) f ' (c )
( 3) = .
g (b) − g ( a ) g ' (c )
Observaţie Teorema Lagrange este caz particular al teoremei lui Cauchy
pentru g(x) = x, x ∈ [a, b].
Teorema 3.30 (Teorema lui Darboux)
Fie I ⊆ R interval şi f : I → R o funcţie derivabilă pe I, atunci derivata sa
f ' : I → R are proprietatea Darboux pe I.
Demonstraţie. Pentru ∀a, b ∈ I cu a < b şi ∀λ ∈ R cuprins între f '(a)
şi f '(b) să dovedim că există x0 ∈ (a, b) a.î. f ' (x0) = λ (proprietatea valorilor
intermediare pentru funcţia f ' ).
Presupunem f '(a) < f '(b) şi ∀λ ∈ R cu f '(a) < λ < f '(b) şi
considerăm F : I → R cu F (x) = f (x) - λx, ∀x ∈ I şi pentru
f '(a) < λ < f '(b), avem: F' (a) = f ' (a) - λ < 0 şi F' (b) = f ' (b) - λ > 0
F ( x) − F (a)
După definiţie: F ' ( a ) = lim = F ' ( a ) < 0 şi
x →a
x >a
x−a
F ( x ) − F (b)
F ' ( b ) = lim = F ' ( b ) > 0 şi în aceste condiţii după proprietăţile
x→b
x >b
x−b
funcţiilor cu limită în punct există c, d ∈ (a, b) a.î.
F ( x) − F (a) F ( x ) − F (b)
< 0, ∀x ∈ ( a, c ) şi < 0, ∀x ∈ ( d , b ) ⇒
x−a x−b
( 4 ) F ( x ) < F ( a ) , ∀ ∈ ( a, c ) şi F ( x ) < F ( b ) , ∀ ∈ ( d , b )
74
Funcţia F este continuă pe [a, b] compact din R şi atunci există
x0 ∈ [a, b] a.î. F ( x0 ) ≤ F ( x ) , ∀x ∈ [ a, b ] şi din (4) avem x0 ≠ a şi x0 ≠ b,
deci x0 ∈ (a, b) şi este punct de minim. După teorema lui Fermat avem
F ' ( x0 ) = 0 = f ' ( x0 ) − λ ⇒ f ' ( x0 ) = λ, x0 ∈ ( a, b ) şi f are proprietatea Darboux
pe I.◄
Consecinţa 3.12
Fie I ⊂ R interval, f : I → R funcţie derivabilă de I şi dacă f ' ( x ) ≠ 0 ,
∀x ∈ I atunci avem fie f ' ( x ) > 0, ∀x ∈ I fie f ' ( x ) < 0, ∀x ∈ I .
Demonstraţia este directă din teorema lui Darboux. ◄
Teorema 3.31 (Consecinţă a teoremei Lagrange)
Fie I ⊂ R interval, x0 ∈ I şi f : I → R funcţie cu proprietăţile:
1o f continuă pe I 2o f derivabilă pe I - {x0} 3o există
( )
lim f ' ( x ) = l l ∈ R , atunci există f ' ( x0 ) = l . Dacă l ∈ R funcţia
x→ x0

f ' : I → R este continuă în x0 ∈ I.

Demonstraţia din teorema lui Lagrange, în bibliografie ([10], [13], [16]).◄
Observaţii
1. Teorema VI este adevărată şi în cazul existenţei limitelor laterale în
R : lim f ' ( x ) = ls , lim f ' ( x ) = ld .
x → x0 x→ x0
x < x0 x > x0

2. Continuitatea lui f în x0 ∈ I este o condiţie esenţială pentru valabilitatea

teoremei VI.
⎧1; x ∈ [−1, 0) ∪ (0,1]
Exemplu f : [ −1,1] → R, f ( x ) = ⎨ este
⎩ 0 ; x = 0
discontinuă în x0 = 0. Avem f ( x ) = 0, ∀x ∈ [−1, 0) ∪ (0,1] şi deci,
'

lim f ' ( x ) = 0 şi nu există f '(0), avem f s' ( 0 ) = −∞, f d' ( 0 ) = +∞ .

x →0
3. Condiţiile 1o, 2o, 3o din teorema VI sunt suficiente dar nu şi necesare
obligatoriu pentru existenţa lui f ' în x0 ∈ I.
Exemple
⎧ 2 1 ∗
⎪ x sin ; x ∈ R
1 f : R → R, f ( x ) = ⎨
o
x este continuă şi derivabilă pe R* cu
⎪⎩ 0 ;x=0
1 1
f ' ( x ) = 2 x sin − cos , ∀x ∈ R ∗ ; f este continuă şi în x0 = 0. Nu există
x x
f ( x ) − f (0) 1
lim f ' ( x ) şi totuşi avem f ' ( 0 ) = 0 = lim = lim x sin .
x →0 x→0 x x→0 x

75
 x
2o f ( x ) = cu f : R → ( −1,1) (funcţia lui Hahn) este continuă pe R cu
1+ x
⎧ 1
⎪ ;x>0
⎪ (1 + x )
2

f ' ( x) = ⎨ şi există lim f ' ( x ) = 1 şi cum f continuă

⎪ 1 ;x<0
x →0

⎪ (1 − x )2
⎩
în x0 = 0, avem f ' ( 0 ) = 1 , deci f ' este continuă pe R.

Înlăturarea formelor de nedeterminare

Teorema lui Cauchy are aplicaţii în eliminarea formelor de nedeterminare.
Definiţia 3.11
Fie A ⊆ R, x0 ∈ R ∩ A' punct de acumulare şi f, g : A → R.
Presupunem că există V ∈ V (x0) a.î. g ( x ) ≠ 0, ∀x ∈ A ∩ V − { x0 } .
f A∩V ( x ) f ( x)
Dacă există limita: lim se notează prin lim .
x→ x0 g A∩V ( x ) x→ x0 g ( x)
f ( x)
1] Dacă lim f ( x ) = lim g ( x ) = 0 , prin definiţie, lim este o nedeterminare
x→ x0 x→ x0 x→ x0 g ( x)
0
de forma: .
0
0
2] A înlătura sau a elimina sau a ridica o nedeterminare de forma înseamnă a
0
f ( x)
gasi valoarea limitei lim în cazul când această limită există.
x→ x0 g ( x)
∞ ∞
3] La fel se definesc nedeterminările de forma: , 1 , ∞ − ∞,, 0 ⋅ ∞, ∞ 0 , 00 .
∞
Teorema 3.32
f ( x)
Fie A ⊆ R, x0 ∈ A' ∩ R punct de acumulare, f, g : A → R. Dacă lim
x→ x0 g ( x)
∞ ∞
prezintă o nedeterminare de forma , 1 , ∞ − ∞,, 0 ⋅ ∞, ∞ 0 , 00 ea se reduce la o
∞
0
nedeterminare de forma .
0
Demonstraţie (I) Fie lim f ( x ) = lim g ( x ) = +∞ , atunci există V ∈ V (x0) a.î.
x→ x0 x→ x0

f ( x ) ≠ 0 şi g ( x ) ≠ 0, ∀x ∈ A ∩ V − { x0 } şi notând

76
 1 1 f ( x) F ( x)
F ( x) = , G ( x) = ; avem: = , ∀x ∈ V ∩ A − { x0 }
f ( x) g ( x) g ( x) G ( x)
∞ 0
cu lim F ( x ) = lim G ( x ) = 0; nedeterminarea se reduce la nedeterminarea .
x→ x0 x→ x0 ∞ 0
La fel
f ( x)
(II) f ( x ) ⋅ g ( x ) = , ∀x ∈ A ∩ V − { x0 } permite reducerea
G ( x)
0
nedeterminării 0 ⋅ ∞ la nedeterminarea .
0
⎡ 1 1 ⎤
(III) f ( x ) − g ( x ) = f ( x ) ⋅ g ( x ) ⎢ − ⎥ unde ( ∞ − ∞ ) se
⎢⎣ g ( x ) f ( x ) ⎥⎦
0
reduce la 0 ⋅ ∞ şi prin (II) la .
0
(IV) lim f ( x ) = 1, lim g ( x ) = ∞ , atunci există V ∈ V (x0) a.î. f (x) > 0,
x→ x0 x→ x0
g( x)
g (x) > 0, ∀x ∈ A ∩ V − { x0 } şi pentru h ( x ) = ⎡⎣ f ( x ) ⎤⎦
∀xA ∩ V − { x0 } avem h ( x ) = e ( ) cu ln h ( x ) = g ( x ) ln f ( x ) =
ln h x

ln f ( x ) ⎛ 0 ⎞
= ⎜ 0 ⎟ .◄
1 ⎝ ⎠
g ( x)
Teorema 3.33 (Teorema lui Cauchy)
Fie I ⊂ R interval, x0 ∈ I şi f , g : I → R cu proprietăţile:
1o] f ( x0 ) = g ( x0 ) = 0 2o] f şi g derivabile în x0 şi g ' ( x0 ) ≠ 0 , atunci există V
∈V (x0) cu g ( x ) ≠ 0, ∀x ∈ I ∩ V − { x0 } şi avem
f ( x) f ' ( x0 )
lim = .
x→ x0g ( x ) g ' ( x0 )
Demonstraţie În ipotezele teoremei, avem:
f ( x ) − f ( x0 )
f ( x) x − x0 f ( x) f ' ( x)
= ∀x ∈ V ∩ I − { x0 } de unde rezultă lim = .◄
g ( x ) g ( x ) − g ( x0 ) ( ) g' ( x)
x→ x0 g x

x − x0
Teorema 3.34 (Teorema lui L'Hospital)
Fie a, b ∈ R cu a < b şi I ⊂ R un interval cu ( a, b ) ≤ I ⊆ [ a, b ] ,
x0 ∈ [ a, b ] , iar f , g : I − { x0 } → R funcţii cu proprietăţile:
1o lim f ( x ) = lim g ( x ) = 0 (respectiv lim g ( x ) = ∞ )
x→ x0 x→ x0 x→ x0

77
2o f, g sunt derivabile pe I − {x0} şi g(x) ≠ 0, ∀x ∈ I − {x0}
f ' ( x)
o
3 există l = lim ' ( cu l ∈ R sau l = ±∞ ) atunci g(x) ≠ 0, ∀x ∈ I − {x0}.
x→ x0 g x
( )
f ( x)
(respectiv există V ∈V (x0) cu g(x) ≠ 0, ∀x ∈ I − {x0}) şi există lim =l
x→ x0 g ( x)
Demonstraţia în bibliografie ([11]; [13]; [16]). ◄
Exemple
1
x 2 sin
1o lim x = 0 = lim x ⎛ x sin 1 ⎞ = 1 ⋅ 0 = 0 şi nu se aplică teorema lui
x →0 sin x 0 x→0 sin x ⎜⎝ x ⎟⎠
1 1
f ( x)
' 2 x sin − cos
L'Hospital: ∃ lim ' = lim x x
x →0 g ( x ) x →0 cos x
1
ln (1 + x ) 0
2o lim ctg x ln (1 + x ) = ( ∞ ⋅ 0 ) = lim = = lim 1 + x = 1
x →0
x >0
x →0
x >0
tg x 0 x →0 1
cos 2 x
⎛ 1 ⎞ ⎛ cos x 1 ⎞
2
3o lim ⎜ ctg 2 x − 2 ⎟ = ( ∞ − ∞ ) = lim ⎜ 2 − 2 ⎟ =
x→0
⎝ x ⎠ x→0 sin x
⎝ x ⎠
x 2 cos 2 x − sin 2 x 2
= lim = − .
x→0 x 2 sin 2 x 5
⎛ sin x ⎞
1 ln ⎜ ⎟
1 ⎛ sin x ⎞ x ⎠ ⎛0⎞
lim ⎝ 1
o ⎛ sin x ⎞ 1−cos x
∞
ln⎜ ⎟ ⎜ ⎟ −
4 lim ⎜ ⎟ = 1 = lim e 1−cos x ⎝ x ⎠
=e x → 0 1−cos x ⎝ 0 ⎠
=e . 3
x →0
⎝ x ⎠ x →0

1 1
1
⎛π ⎞ ln x ⎛π ⎞ ln x ∞
⎛π ⎞ ln x ln ⎜ −arctg x ⎟ lim ln⎜ −arctg x ⎟
5o lim ⎜ − arctg x ⎟ = lim e ⎝2 ⎠
=e x →∞ ⎝ 2 ⎠ ∞
=
x→∞ 2
⎝ ⎠ x→∞

1 −1 1− x 2
⋅ 2
π x
lim 2
−arctg x +1
x
− lim 1+ x 20
− lim
(1+ x )2 2
1− x 2
1 x →∞ π 1 − lim
(1+ x ) = e −1
x →∞ 0 x →∞
−arctg x − x →∞ − 2

=e x
=e 2
=e 1+ x 2
=e
x
x
1
⎡ ⎤ 1 ln x lim
6 lim (1 + x )
o ln x = lim ⎢(1 + x ) ⎥ x =e x → 0 ln x
= e0 = 1 .
x→0
x >0
x→0
⎣ ⎦

78
 Modulul 3.3 - Derivate de ordin superior.
Formula lui Taylor. Aplicaţii

Derivate de ordin superior

Fie A ⊆ R o mulţime care îşi conţine punctele de acumulare, A' ⊆ A şi
f : A → R o funcţie derivabilă pe A.
Definiţia 3.12 Fie f : A → R funcţie derivabilă pe A cu f ': A → R
derivata sa.
1] Funcţia f este derivabilă de două ori pe A sau derivabilă de ordin II pe A,
dacă şi numai dacă, funcţia derivată f ': A → R este derivabilă pe A şi avem:
def f ' ( x ) − f ' ( x0 )
(1) f ( x ) = ⎡⎣ f ( x )⎤⎦ , ∀x ∈ A ⇔ f ( x0 ) = xlim
'
'' ' ''
∈ R,
→ x0 x−x 0
x0 ∈ A
2] În mod recursiv, funcţia f este derivabilă de n ori pe A sau derivabilă de
ordin n (n ≥ 2) pe A, dacă şi numai dacă există f ', f ''...,
f (n−1): A → R; şi funcţia f (n−1) este derivabilă pe A, avem:
f ( ) ( x ) − f ( ) ( x0 )
n −1 n −1
def '
( 2 ) f ( x ) = ⎡⎣ f ( x )⎤⎦ , ∀x ∈ A; f ( x0 ) = xlim
( n) ( n −1) ( n)
→ x0 x−x 0
∈ R , ∀x0 ∈ A .
3] Funcţia f este de clasă n pe A, notat f ∈ C n ( A ) , sau f de clasă Cn pe A, dacă
şi numai dacă, există f ', f ''...,f (n−1), f (n) pe A şi f (n) este funcţie continuă pe A.
Teorema 3.35 (Operaţii cu funcţii derivabile de ordin n)
Fie A ⊆ R cu A' ⊆ A şi f, g : A → R. Dacă f şi g sunt funcţii derivabile
de n ori pe A, atunci f ± g, λf (λ ∈ R), f⋅g sunt funcţii derivabile de n ori pe A şi
au loc formulele de calcul:
( 3 ) ( f ± g )( ) ( x ) = f ( n ) ( x ) ± g ( n ) ( x ) , x ∈ A
n

( 4 ) ( λ f )( ) ( x ) = λ f ( n ) ( x ) , x ∈ A
n

n
(n)
( 5) ( fg ) ( x ) = ∑ Cnk f ( n−k ) ( x ) g ( k ) ( x ) , x ∈ A
k =0
Demonstraţie Formulele (3) şi (4) se deduc, direct prin metoda inducţiei.
Pentru formula (5) pentru n = 1, avem:
( fg ) ( x ) = f ' ( x ) g ( x ) + f ( x ) g ' ( x ) , ∀x ∈ A , deci P(1) adevărată.
'

pentru ∀k ≥ 1 presupunem P(k) adevărată:

( fg )( ) ( x ) = f(
k)
( x ) g (0) ( x ) + Ck1 f ( k −1) ( x ) g (1) ( x ) + … + +Ckk f (0) ( x ) g ( k ) ( x )
k
şi să
'
(k )
demonstrăm că, este adevărată P(k+1). În acest scop derivăm ⎡( fg ) ( x ) ⎤ şi
⎣ ⎦
folosind relaţia de recurenţă:

79
Ckj −1 + Ckj = Ckj+1 , j = 1, 2,… , k obţinem expresia lui P(k+1) şi deci P(n) adevărată
pentru orice n ≥ 1. ◄
Consecinţa 3.13
Fie A ⊆ R cu A' ⊆ A şi f, g : A → R. Dacă f , g ∈ C n ( A ) cu
n ∈ N ∪ {+∞} , atunci: f + g ∈ C n ( A ) , λf ∈ C n ( A ) ( λ ∈ R ) şi fg ∈ C n ( A ) .
Demonstraţia este directă din teorema 1 şi definiţia 1 − 3. ◄
Observaţii
1. Din definiţia 1, teorema 1 şi consecinţa 1, rezultă că din punct de vedere
algebric mulţimea Cn(A) are structură de inel comutativ cu element unitate, în
raport cu operaţiile uzuale de adunare şi înmulţire a funcţiilor f, g : A → R cu A
⊆ R mulţime deschisă.
2. Din definiţia 1 rezultă că C ∞ ( A ) = ∩ C n ( A ) şi are loc şirul de incluziuni:
n≥ 0

C ( A) ⊂ … ⊂ C ( A) ⊂ C ( A) ⊂ … ⊂ C 2 ( A) ⊂ C1 ( A) ⊂ C 0 ( A)
∞ n n −1

unde C 0 ( A ) este mulţimea funcţiilor continue f : A → R.

3. Prin inducţie se calculează derivata de ordin n (n ≥ 2) pentru funcţii
elementare şi anume:
(n) ⎛ nπ ⎞
1o ( sin x ) = sin ⎜ x + ⎟ ; ∀x ∈ R,∀n ≥ 1
⎝ 2 ⎠
(n) ⎛ nπ ⎞
2o ( cos x ) = cos ⎜ x + ⎟ ; ∀x ∈ R,∀n ≥ 1
⎝ 2 ⎠
(n) ⎛ π⎞
3o ( arctg x ) = ( n − 1)!cos n ( arctg x ) sin n ⎜ arctg x + ⎟ =
⎝ 2⎠

=
( n − 1)! ⎛ π⎞
sin n ⎜ arctg x + ⎟ ; ∀x ∈ R,∀n ≥ 1
n
⎝ 2⎠
(1 + x ) 2 2

( −1) ( n − 1)!
n +1
( n)
4 o
( ln x ) = ; ∀x > 0,∀n ≥ 1
xn
⎧ a x ( n ) = a x ( ln a )n ; ∀x ∈ R, ∀n ≥ 1; a > 0, a ≠ 1
⎪ ( )
5o ⎨
(n)
⎪ ex
⎩ ( ) = e x
, ∀x ∈ R , ∀n ≥ 1
⎧( x m )( n ) = m ( m − 1)… ( m − n + 1) x m−n ; ∀x ∈ R ∗ , ∀m ≥ 1
⎪
6o ⎨
⎪( x α ) = α ( α − 1)… ( α − n + 1) x α−n ; ∀x > 0, ∀α ∈ R , ∀n ≥ 1
(n)
⎩
( n)
7 o ⎡(1 + x ) ⎤ = α ( α − 1)… ( α − n + 1)(1 + x ) ; ∀x > −1; ∀α ∈ R
α α− n

⎣ ⎦
8o f ( x ) = x cu x ∈ R şi n impar ⇒ f ∉ C n ( R )
n

80
 ⎧ n−k x
⎪n ( n − 1)… ( n − k + 1) x ; k = 1,… , n; x ∈ R ∗
f (k )
( x) = ⎨ x
⎪ 0 ;k ≥ n +1
⎩
⎛ f ' ( 0 ) = f '' ( 0 ) = = f ( n−1) ( 0 ) = 0 ⇒ f ∈ C n−1 ( R ) ; Avem : ⎞
⎜ ⎟
( ) ( )
⎜⎜ f ( n-1) ' ( 0 ) = − n !şi f ( n-1) ' ( 0 ) = − n ! ⇒ æf ( n ) ( 0 ) ⇒ f ∉ C n ( R ) ⎟⎟
⎝ s d ⎠
4. Vom enunţa unele teoreme pentru funcţiile derivabile pe un interval în cazul
general al funcţiilor f ∈ Cn (A), A ⊆ R ([11], [13], [16]).
Teorema 3.36 (Teorema lui Rolle generalizată)
Fie f : [a, b] → R derivabilă de n ori pentru care există punctele
a ≤ x0 < x1 < … < xn = b astfel încât f ( xk ) = 0 cu k ∈ {0,1,… , n} , atunci există
c ∈ ( a, b ) a.î. f ( ) ( c ) = 0 .
n

Demonstraţia se obţine aplicând în mod inductiv teorema lui Rolle, în

bibliografie ([11], [16]). ◄
Teorema 3.37 (Teorema lui Cauchy generalizată)
Fie I ⊂ R interval, x0 ∈ I interior şi f, g : I → R funcţii cu proprietăţile:
1o] f ( x0 ) = g ( x0 ) = 0 2o] f şi g sunt derivabile de n ori în x0 ∈ I
3o] f ( ( x0 ) = g ( k ) ( x0 ) = 0, k ∈ {0,1,… , n − 1}
k)
4o] g (
n)
( x0 ) ≠ 0 , atunci există
f ( x ) f ( ) ( x0 )
n

lim = ( 6)
( ) g ( n) ( x0 )
x→ x g x
0

Teorema 3.38 (teorema lui L'Hospital generalizată)

Fie a, b ∈ R cu a < b şi I ⊆ R interval, iar ( a, b ) ⊆ I ⊆ [ a, b ] ,
x0 ∈ ( a, b ) , şi f , g : I − { x0 } → R funcţii cu proprietăţile:
1o f, g derivabile de n ori şi g (
n)
( x ) ≠ 0 ∀x ∈ I − { x0 }
2o lim f (
x→ x0
( x ) = 0 (respectiv
k)
lim g ( ) ( x ) = +∞ ) pentru
x→ x 0
k

k = {0,1,… , n − 1}
f ( ) ( x)
n
o
3 există lim ( n ) = l ( l ∈ R sau l = ±∞ ) atunci
x→ x
g ( x) 0

f ( x)
g ( x ) ≠ 0, ∀x ∈ I − { x0 } şi există lim = l (7) .
( )
x→ x g x0

Formula lui Taylor. Aplicaţii ale formulei Taylor.

Fie I ⊂ R interval, f : I → R o funcţie derivabilă în x0 ∈ I, dacă există:
⎡⎣ f ( x ) − f ( x0 ) ⎤⎦ − f ' ( x0 )( x − x0 )
lim = 0 . Considerând funcţia
x→ x0 x − x0

81
 ⎧ ⎡⎣ f ( x ) − f ( x0 ) ⎤⎦ − f ' ( x0 )( x − x0 )
⎪ ; x ∈ I − { x0 }
α ( x) = ⎨ x − x0 , atunci are loc
⎪
⎩ 0 ; x = x0
identitatea:
(1) f ( x ) = f ( x0 ) + ( x − x0 ) f ' ( x0 ) + ( x − x0 ) α ( x0 ) , ∀x ∈ I cu
lim α ( x ) = 0 = α ( x0 ) . În concluzie, dacă f este derivabilă
x→ x0

(⇔ diferenţiabilă) în x0 ∈ I, atunci f este aproximativ egală cu funcţia de gradul

unu: f ( x0 ) + ( x − x0 ) f ' ( x0 ) , deci
( 2) f ≅ f ( x0 ) + ( x − x0 ) f ' ( x0 ) , ∀x ∈ V ∩ I , V ∈ V ( x0 ) .
Folosind constatarea de mai sus, să dovedim că existenţa derivatei de ordin n (n
≥ 2) a funcţiei f în x0 ∈ I, antrenează faptul că f este “aproximativ egală” cu un
polinom de gradul n în (x – x0) cu coeficienţi reali pe V ∈ V (x0), deci:
( 3) f ( x ) = Tn ( x ) + Rn ( x ) , x ∈ I unde funcţia Rn(x) are proprietatea:
Rn ( x )
( 4 ) xlim = 0 şi atunci, avem: f ( x ) ≅ Tn ( x ) , ∀x ∈ V ∩ I . Răspunsul la
( x − x0 )
→x n
0

această problemă va fi dat prin formula luii Taylor care este o generalizare a
formulei lui Lagrange: f ( b ) − f ( a ) = f ' ( c )( b − a ) ; c ∈ ( a, b ) .
Definiţia 3.13
Fie A ⊆ R mulţime deschisă, x0 ∈ A, f : A → R o funcţie derivabilă de n ori în
punctul x0 ∈ A.
1] Polinomul:
( x − x0 ) ''
2
x − x0 '
( 5) Tn ( x; x0 ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + f ( x0 ) +
1! 2!
( x − x0 ) ( n) not
n

+ f ( x0 ) = Tn ( x ) se numeşte polinom Taylor de grad n

n!
asociat lui f şi punctului x0.
2] Funcţia
not
( 6 ) Rn ( x; x0 ) = f ( x ) − Tn ( x; x0 ) = Rn ( x ) , ∀x ∈ A se numeşte rest
Taylor de ordin n asociat lui funcţiei f şi punctului x0.
3] Identitatea: ( 3) f ( x ) = Tn ( x ) + Rn ( x ) , ∀x ∈ A se numeşte formula
lui Taylor şi membrul II din (3) se numeşte dezvoltarea Taylor de ordin n a
funcţiei f în punctul x0 ∈ A.
Teorema 3.39
Fie I ⊆ R interval deschis, x0 ∈ I şi f : I → R o funcţie derivabilă de n ori în x0,
atunci f poate fi exprimată pe I prin formula Taylor:

82
 ( x − x0 ) ''
2
x − x0 '
( 7 ) f ( x ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + f ( x0 ) +
1! 2!
( x − x0 ) ( n)
n

+ f ( x0 ) + Rn ( x ) , ∀x ∈ I .
n!
Rn ( x; x0 )
unde restul de ordin n, Rn(x) are proprietatea: ( 4 ) lim = 0.
( x − x0 )
x→ x0 n

Demonstraţie Formula (7) revine la a dovedi egalitatea (4) în ipotezele

teoremei. Din (6) şi (7), avem:
( x − x0 ) ( n) not
n
x − x0 '
Rn ( x ) = f ( x ) − f ( x0 ) − f ( x0 ) − − f ( x0 ) = F ( x ) ,
1! n!
∀x ∈ I şi G ( x ) = ( x − x0 ) , ∀x ∈ I . Funcţiile F şi G sunt derivabile de n ori în
n

x0∈I, cu: F ( ( x0 ) = 0, G ( k ) ( x0 ) = 0 pentru k ∈ {1, 2,… , n − 1}

k)

F ( ) ( x0 ) = 0, G ( ) ( x0 ) = n !. După teorema 3 (teorema lui Cauchy generalizată)

k k
şi
cu f şi g derivabile de n ori în x0 ∈ I, avem:
Rn ( x ) F ( x) F ' ( x) F ( ) ( x)
n −1

lim = lim = lim ' = … = lim ( n−1) =

x→ x0
( 0)
x − x
n
(
x→ x0 G x
) x→ x0 G x
( ) x→ x0
G ( x )
( x ) F ( n) ( x0 ) 0
F(
n)

= lim ( n ) = n = = 0 ⇒ ( 4) este adevărată. ◄

x→ x
G ( x ) G ( ) ( x0 ) n !
0

Teorema 3.40 (Teorema lui Taylor cu rest Peano)

Dacă f : I → R este derivabilă de n ori în x0 ∈ I cu I interval deschis
din R, atunci există o funcţie α : I → R continuă şi nulă în x0 ∈ I a.î.:
( x − x0 )
n

(8) Rn ( x ) = α ( x ) , ∀x ∈ R restul lui Peano şi are loc formula Taylor

n!
cu rest Peano:
( x − x0 ) ( n )
n
x − x0 '
( 9 ) f ( x ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + + f ( x0 ) +
1! n!
( x − x0 )
n

+ α ( x ) , ∀x ∈ I .
n!
Demonstraţia Folosind (4) verificată de funcţia Rn(x) după teorema I,
⎧ Rn ( x )
⎪n ! ; x ∈ I − { x0 }
definim ( ∗) α : I → R, α ( x ) = ⎨ ( x − x0 )
n
şi obţinem
⎪
⎩ 0 ; x = x0
lim α ( x ) = 0 = α ( x0 ) , iar după (3) şi (8) are loc formula lui Taylor (9). ◄
x→ x0

83
 Teorema 3.41 (Formula lui Taylor cu rest Lagrange)
Fie I ⊂ R interval, f : I → R o funcţie derivabilă de (n+1) ori pe I, atunci pentru
∀x ∈ I şi ∀x0 ∈ I fixat, există un punct ξ între x şi x0
( x − x0 )
n +1

astfel încât: (10 ) Rn ( x ) = f ( ) ( ξ ) , ∀x ∈ I

n +1

( n + 1)!
restul lui Lagrange şi are loc formula Taylor cu rest Lagrange:
( x − x0 ) ''
2
x − x0 '
(11) f ( x ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + f ( x0 ) +
1! 2!
( x − x0 ) ( n ) ( x − x0 )
n n+1

f ( x0 ) + f ( ) ( ξ ) , ∀x ∈ I
n +1
+
n! ( n + 1)!
Demonstraţie Fie x, x0 ∈ I şi considerăm A ∈ R pentru a defini egalitatea:
( x − x0 ) ( n)
n
x − x0 '
(11) f ( x ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + + f ( x0 ) + A ( x − x0 ) ,
n +1

1! n!
∀x ∈ I şi să determinăm A a.î. Rn(x) să fie restul Lagrange dat prin (10).
Definim funcţia ajutătoare ϕ : J → R cu J
segmentul de extremităţi x0 şi x inclus în I, prin:
( x − t ) (n)
n
x−t '
(12 ) ϕ ( t ) = f ( t ) + f (t ) + + f (t ) + A( x − t ) ,
n +1

1! n!
∀t ∈ J . După ipotezele din teorema III, funcţia ϕ satisface condiţiile teoremei
Rolle pe segmentul J şi atunci există un punct ξ între x0 şi x a.î. ϕ'(ξ) = 0. Din
(13) prin derivare, avem:
( x − t ) ( n+1)
n

⇒ ϕ '(t ) = ( t ) − ( n + 1) A ( x − t ) ⇒ ϕ ' ( ξ ) = 0 =
n
f
n!
( x − ξ ) f ( n+1) ξ − n + A x − ξ n
n

= ( ) ( 1) ( ) şi cum x − ξ ≠ 0 ⇒
n!
f ( ) (ξ) f ( ) (ξ)
n +1 n +1

⇒ − ( n + 1) A = 0 ⇒ A = şi
n! ( n + 1)!
( x − x0 )
n +1

Rn ( x ) = f( ( ξ ) restul Lagrange din (10).◄

n +1)

( n + 1)!
Teorema 3.42 (Formula lui MacLaurin)
Dacă I ⊂ R interval, f : I → R o funcţie derivabilă de (n+1) ori pe I şi
0 ∈ I, atunci există un punct ξ între 0 şi x astfel încât are loc formula
MacLaurin:
x ' x 2 '' x n (n)
(14 ) f ( x ) = f ( 0 ) + f ( 0 ) + f ( 0 ) + + f ( 0 ) +
1! 2! n!

84
 x n+1
f ( ) ( ξ ) , ∀x ∈ I .
n +1
+
( n + 1)!
Demonstraţia este directă din formula (11) din teorema III. ◄

Aplicaţii ale formulei lui Taylor

I] Pentru n = 1 din formula lui Taylor cu rest Peano (9) se obţine

f ( x ) = f ( x0 ) + f ' ( x0 )( x − x0 ) + α ( x )( x − x0 ) , ∀x ∈ I ⇔
f ( x ) − f ( x0 ) = f ' ( x )( x − x0 ) + α ( x )( x − x0 ) care, prin definiţie,
caracterizează funcţia f diferenţiabilă în x0 ∈ I cu A = f '(x0) ∈ R.
II] Pentru n = 0 din formula lui Taylor cu rest Lagrange (11) se obţine:
f ( x ) = f ( x0 ) + f ' ( ξ )( x − x0 ) cu ξ între x şi x0 ⇔
f ( x ) − f ( x0 ) = f ' ( ξ )( x − x0 ) formula lui Lagrange pe [x0, x] sau [x, x0].
III] Formula Taylor permite unele precizări în studiul variaţiei unei funcţii reale
de o variabilă reală.
Dacă f : [a, b] → R este funcţie de clasă C2, f ∈C2([a, b]), atunci prin definiţie:
(i) f este convexă pe [a, b] sau f “ţine apa” dacă pentru ∀x, x0 ∈ [a, b]
avem: f ( x ) ≥ f ( x0 ) + f ' ( x0 )( x − x0 ) , adică graficul lui f este situat deasupra
tangentei în orice punct (x0, f (x0)) ∈ Gf.
(ii) f este concavă pe [a, b] sau f „nu ţine apa” dacă pentru
∀x, x0 ∈ [a, b] avem: f ( x ) ≤ f ( x0 ) + f ' ( x0 )( x − x0 ) , adică graficul lui f este
situat sub tangentă în orice punct (x0, f (x0)) ∈ Gf.
După formula lui Lagrange cu rest de ordin 1 (pentru n = 1) avem:
( x − x0 ) ''
2
x − x0 '
(14 ) f ( x ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + f ( ξ ) cu ξ situat între x şi x0, de
1! 2!
unde rezultă:
(i) f este convexă pe [a, b] ⇔ f '' ≥ 0 pe [a, b]
(ii) f este concavă pe [a, b] ⇔ f '' ≤ 0 pe [a, b]
⎤ ( x − x0 ) ''
2
⎡ x − x0 '
Din (14) avem: ( 4 ') f ( x ) − ⎢ f ( x0 ) + f ( x0 ) ⎥ = f (ξ)
⎣ 1! ⎦ 2
{ }
unde ( x − x0 ) ≥ 0 şi sign n f ( x ) − ⎡⎣ f ( x0 ) + ( x − x0 ) f ' ( x0 ) ⎤⎦ =
2

= sign f '' ( ξ ) .
Determinarea punctelor de extrem local
Teorema 3.43
Fie I ⊂ R interval, f : I → R o funcţie derivabilă de n ori în x0 ∈ I (n ≥ 2) cu
f ' ( x0 ) = f '' ( x0 ) = = f ( ) ( x0 ) = 0 şi f ( ) ( x0 ) ≠ 0 , atunci au loc situaţiile:
n −1 n

i) Dacă n este par, x0 ∈ I este punct de extrem local pentru f

85
 1) punct de minim local când f ( ( x0 ) > 0
n)

f ( ) ( x0 ) < 0
n
2) punct de maxim local când
ii) Dacă n este impar , x0 ∈ I nu este punct de extrem local.
Demonstraţia În ipotezele teoremei are loc formula lui Taylor cu rest Peano:
( x − x0 )
n −1
x − x0 '
( 9 ) f ( x ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + + f ( ) ( x0 ) +
n −1

1! ( n − 1)!
( x − x0 ) ( x − x0 )
n n

f ( n)
( x0 ) + α ( x ) , ∀x ∈ I cu lim α ( x ) = 0 = α ( x0 ) şi
n! n! x→ x0

rezultă:
( x − x0 ) ( x − x0 )
n n

(9 ) f ( x ) = f ( x )
'
0 +
n!
f (n)
( x0 ) +
n!
α ( x ) , ∀x ∈ I ⇔ ( 9 '')

( x − x0 )
n

(9 ) f ( x ) − f ( x ) =
'
0
n!
⎡ f ( n ) ( x0 ) + α ( x ) ⎤ şi există
⎣ ⎦
lim ⎡ f ( ) ( x0 ) + α ( x ) ⎤ = f ( ) ( x0 ) + lim α ( x ) = f ( ) ( x0 ) . După o proprietate a
n n n
x → x0 ⎣ ⎦ x→ x0

funcţiilor cu limită în punct există V ∈V (x0) a.î.

sign ⎡ f ( ) ( x0 ) + α ( x ) ⎤ = sign f ( ) ( x0 ) , ∀x ∈ V ∩ I şi după (9''), avem:
n n
⎣ ⎦
( x − x0 )
n

sign ⎣⎡ f ( x ) − f ( x0 ) ⎦⎤ = sign f( ( x0 ) , ∀x ∈V ∩ I . Are loc discuţia:

n)

n!
( x − x0 )
n
i) Dacă n este par, atunci ≥ 0, ∀x ∈ V ∩ I şi avem
sign ⎡⎣ f ( x ) − f ( x0 ) ⎤⎦ = sign f ( ) ( x0 ) , deci conform definiţiei punctelor de
n

extrem local:
1) x0 punct de minim pentru f ( ) ( x0 ) > 0
n

2) x0 punct de maxim pentru f (

n)
( x0 ) < 0
ii) Dacă n este impar ( x − x0 ) are semn variabil pe V ∩ I , deci ⎡⎣ f ( x ) − f ( x0 ) ⎤⎦
n

are semn variabil pe V ∩ I şi x0 ∈ I nu este punct de extrem local pentru f.◄

Consecinţa 3.14
Fie I ⊂ R interval, x0 ∈ I punct interior şi f : I → R o funcţie de clasă C2 pe I, f
∈ C2(I), Dacă f ' ( x0 ) = 0 şi f '' ( x0 ) > 0 atunci x0 este punct de minim local, iar
pentru f '' ( x0 ) < 0 x0 este punct de maxim local.
Demonstraţia este directă pentru n = 2.◄
Observaţii

86
1. Consideraţia f (
n)
( x0 ) ≠ 0 este esenţială pentru valabilitatea teoremei V.
1
2. Exemplu f ( x ) = sin x − sin 2 x, x ∈ R şi să determinăm punctele de extrem
2
local din I = [ 0, 2π] ⊂ R . Avem:
f ' ( x ) = cos x − cos 2 x ⇒ f ' ( x ) = 0 ⇔ cos x + 1 − 2 cos 2 x = 0 şi pentru
1
cos x = y cu y ∈ [ −1,1] ⇔ 2 y 2 + y + 1 = 0 cu y1 = 1, y2 = − ⇔
2
⎧cos x = 1
⎪ 2π 4π
⇔⎨ 1 ⇒ x1 = 0, x2 = , x3 = , x4 = 2π sunt puncte critice
⎪⎩ cos x = − 3 3
2
ale lui f din I = [0, 2π].
Avem: f ' ( x ) = cos x − cos 2 x, f '' ( x ) = − sin x + 2sin 2 x,
f ''' ( x ) = − cos x + 4 cos 2 x, f iv ( x ) = sin x − 8sin 2 x etc.
I x1 = 0 : f ' ( 0 ) = 0, f '' ( 0 ) = 0, f ''' ( 0 ) = 3 ≠ 0 ⇒ x1 = 0 nu este punct de extrem
local (n = 3).
2π ' ⎛ 2π ⎞ ⎛ 2π ⎞ 3
II x2 = : f ⎜ ⎟ = 0, f '' ⎜ ⎟ = −3 < 0 ( n = 2 ) ⇒ x2 este punct de
3 3
⎝ ⎠ ⎝ ⎠3 2
⎛ 2π ⎞ 3
maxim local şi f ⎜ ⎟ = .
⎝ 3 ⎠ 4
4π ' ⎛ 2π ⎞ ⎛ 4π ⎞ 3
III x3 = : f ⎜ ⎟ = 0, f '' ⎜ ⎟ = 2 > 0 ( n = 2 ) ⇒ x3 este punct de minim
3 3
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ 3 2
⎛ 4π ⎞ 3
local şi f ⎜ ⎟ = − .
⎝ 3 ⎠ 4
IV x4 = 2π : f ' ( 2π ) = 0, f '' ( 2π ) = 0, f ''' ( 2π ) = 3 ≠ 0 ( n = 2 ) ⇒ x4 = 24 nu este
punct de extrem local.

Aproximarea funcţiilor reale prin polinoame

1. În aplicaţii se foloseşte mai mult formula Taylor cu rest Lagrange datorită
formei simetrice a restului Rn faţă de ceilalţi termeni:
( x − x0 ) ( n )
n
x − x0 '
(11) f ( x ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + + f ( x0 ) +
1! n!
( x − x0 )
n +1

f ( ) ( ξ ) , ∀x ∈ I pentru f : I → R derivabilă de (n+1) ori pe I.

n +1
+
( n + 1)!
2. Punctul ξ situat între x şi x0 se poate exprima sub forma:
ξ = x0 + θh cu θ ∈ ( 0,1) astfel: notăm h = x − x0 şi din x0 < ξ < x sau

87
x < ξ < x0 ⇒ 0 < ξ − x0 < x − x0 = h sau h = x − x0 < ξ − x0 < 0 ⇔
ξ − x0
0< = θ < 1 ⇔ ξ = x0 + hθ, ∈ ( 0,1) .
h
3. Formula lui Taylor cu rest Lagrange (11) se scrie sub forma:
n
hk (k ) h n+1
( )
11 f ( x0 + h ) = f ( x0 ) + ∑
'
f ( x0 ) +
( n + 1)!
f ( ) ( x0 + θh ) ,
n +1

k =1 k !

x = x0 + h ⇔ x − x0 = h , 0 < θ < 1
4. Formula MacLaurin (14) se scrie sub forma:
n
xk (k ) h n+1
( )
14 f ( x ) = f ( 0 ) + ∑
'
f (0) +
( n + 1)!
f ( ) ( θx ) ξ = θx cu 0 < θ < 1.
n +1

k =1 k !

5. Din formula Taylor cu rest Lagrange (11) şi forma (11'), rezultă că pe o

vecinătate V ∈ V (x0) suficient de mică funcţia f poate fi aproximată prin
polinomul Taylor de grad n:
f ( x ) ≅ Tn ( x ) , ∀x ∈ V ∩ I (15 )
6. Din formula (11') rezultă următoarele probleme legate de aproximarea lui f
prin Tn pe V ∩ I:
I Daţi h şi n, să se determine eroarea En = f ( x ) − Tn ( x ) (16 ) pe care o facem
înlocuind f cu Tn pe V ∩ I.
II Dat n şi cerându−se o anumită eroare En să se determine h, adică vecinătatea
V = (x0 − h, x0 + h) ∈ V (x0) şi V ⊂ I pe care apare o eroare mai mică decât En
când înlocuim f cu Tn pe V ∩ I.
III dat h şi cerând o anumită eroare mai mică decât En, să se determine gradul n
(n ∈ N) al lui Tn a.î. înlocuind f cu Tn pe intervalul (x0 − h, x0 + h) = V ⊂ I să se
obţină o eroare mai mică decât En.
Răspunsurile la aceste probleme de aproximare se dau prin teorema următoare:
Teorema 3.44 (Teorema de aproximare a funcţiilor prin polinoame)
Fie I ⊂ R interval deschis, f : I → R cu f ∈ C∞(I) şi Tn şirul
polinoamelor Taylor, (Rn) şirul resturilor Taylor asociate lui f în ∀x0 ∈ I, atunci
au loc afirmaţiile:
i) Dacă pentru fiecare x ∈ I fixat şirul polinoamelor (Rn (x)) n ≥ 0
converge la zero, deci: lim Rn ( x ) = 0 , în fiecare x ∈ I, atunci şirul polinoamelor
n→∞

Taylor (Tn (x)) n ≥ 0 converge la f (x), deci:

lim Tn ( x ) = f ( x ) în fiecare x ∈ I şi f ( x ) ≅ Tn ( x ) pe I.
n→∞
ii) Dacă I este un interval mărginit din R şi există un şir de numere reale
pozitive (an)n ≥ 0 convergent la zero a.î. (17 ) Rn ( x ) ≤ an

88
∀x ∈ I şi ∀n ∈ N , atunci şirul polinoamelor Taylor (Tn (x)) n ≥ 0 converge la f (x)
în ∀x ∈ I şi eroarea En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) comisă prin aproximarea lui f prin
Tn este mai mică sau egală cu an, deci: En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) ≤ an ,
∀x ∈ I ⇔ lim Tn ( x ) = f ( x ) , ∀x ∈ I şi f ( x ) ≅ Tn ( x ) pe I.
n→∞
iii) Dacă I este interval mărginit de lungime l = lung (I) > 0 şi există
M ∈ R cu M > 0 a.î. (18 ) f ( ) ( x ) ≤ M , ∀x ∈ I şi ∀n ∈ N , atunci şirul
n

polinoamelor (Tn) converge la f şi eroarea comisă En prin aproximarea lui f cu

Ml n+1
Tn este mai mică sau egală cu numărul , deci
( n + 1)!
l n+1
(19 ) En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) ≤ M şi lim T ( x ) = f ( x ) ,
( n + 1)! n→∞ n
∀x ∈ I.
Demonstraţie (i) Fie x0 centru intervalului I şi după formula Taylor cu rest
Lagrange (11), avem din (16) En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) în fiecare x ∈ I.
Dacă x ∈ I este fixat, există lim Rn ( x ) = 0 ⇒ lim[ f ( x ) − Tn ( x )] = 0 ⇒
n→∞ n→∞

f ( x ) = lim Tn ( x ) în fiecare x ∈ I fixat şi atunci: f ( x ) ≅ Tn ( x ) în fiecare x ∈ I.

n→∞

ii) Din (16) şi (17), avem: En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) ≤ an , ∀x ∈ I şi

∀n∈N cu lim an = 0 ⇒ lim Tn ( x ) = f ( x ) în fiecare x ∈ I fixat.
n→∞ n→∞
iii) După ipoteza (18) şi inegalitatea (19) din formula (11) avem:
n +1
x − x0 l n+1
En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) = |f ( n+1)
( ξ ) |≤ M =
( n + 1)! ( n + 1)!
ln R
= Mbn+1 . Şirul numeric bn = → 0 (bn este descrescător şi mărginit inferior de
n!
zero cu lim bn = 0) şi atunci rezultă că există:
lim Tn ( x ) = f ( x ) , ∀x ∈ I şi f ( x ) ≅ Tn ( x ) , ∀x ∈ I .◄
n→∞
Observaţii
1. În cazul i) din teorema VI, Tn aproximează punctual f pe I, în sensul că
pentru ∀ε > 0 dat, se poate determina un polinom Tn (x) a.î.
En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) < ε pentru fiecare x ∈ I.
2. În cazurile ii) şi iii) din teorema VI, Tn aproximează global funcţia f pe I, în
sensul că ∀ε > 0 dat, se poate determina un polinom Tn a.î.
En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) < ε pentru fiecare x ∈ I.

89
3. Teorema VI se foloseşte pentru aproximarea funcţiilor reale indefinit
derivabile pe un interval I ⊆ R, adică f ∈ C∞(I), prin şirul polinoamelor Taylor
Tn asociat lui f în orice punct x0 ∈ I.
Exemple
1 I) f ( x ) = e x , x ∈ R; f ( ) ( x ) = e x , ∀x ∈ R , ∀n ∈ N şi f ∈ C ∞ ( R ) .
o n

Avem f (
n)
( 0 ) = 1, ∀n ∈ N şi după formula MacLaurin (14').
x x2 xn x n+1 ξ
e = 1+ + +
x
+ + e ( cu ξ = θx, 0 < θ < 1) , ∀x ∈ R
1! 2! n ! ( n + 1)!
x n+1 θx
II) Pentru ∀x ∈ R fixat, avem: lim e = 0 ⇒ în fiecare x ∈ I fixat;
( )
n→∞ n + 1 !

⎛ x xn ⎞ x xn
e = lim ⎜1 + + + ⎟ ⇒ e ≅ 1 + + +
x x
În particular, pentru x = 1:
n→∞
⎝ 1! n ! ⎠ 1! n !
⎛ 1 1⎞
e = lim ⎜1 + + + ⎟
n→∞
⎝ 1! n! ⎠
III) Pentru ∀x ∈ [0, 1] să determinăm n ∈ N a.î. prin aproximarea
x xn
e ≅ 1+ + +
x
= Tn eroarea En ( x ) < 0,125 ⇒
1! n!
⎛ x xn ⎞ 1 1
En ( x ) = e − Tn ( x ) = e − ⎜1 + + + ⎟ <
x x
e < 0,125 = ⇒
⎝ 1! n ! ⎠ ( n + 1) ! 8
x x 2 x3
⇒ ( n + 1) ! < 0,125 pentru n = 3 şi avem: e ≅ 1 + + + , x

1! 2! 3!
∀x ∈ [ 0,1] .
nπ ⎞
2o f ( x ) = sin x, ∀x ∈ R cu f (
n)
( x ) = sin ⎛⎜ x + ⎟ , ∀x ∈ R şi ∀n ∈ N ,
⎝ 2 ⎠
⎛ nπ ⎞
I) deci f ∈ C∞(R) şi avem f ( ) ( x ) = sin ⎜ x +
n
⎟ ≤ 1, ∀x ∈ R, ∀n ∈ N
⎝ 2 ⎠
nπ ⎧⎪0 ; n = 2k x3 x5
Din f ( 0 ) = sin
(n)
=⎨ rezultă: sin x = x − + +
2 ⎪⎩( −1) ; n = 2k + 1
k
3! 5!
x 2 n−1 x 2 n+1
+ ( −1) + ( −1) cos ( θx ) . Pentru fiecare x ∈ R fixat:
n −1 n

( 2n − 1)! ( 2n + 1)!
2 n+1
x
lim Rn ( x ) = lim cos ( θx ) =0⇒
n→∞ n→∞
( 2n + 1)!

90
 ⎛ x3 x 2 n−1 ⎞
+ ( −1)
n −1
sin x = lim ⎜ x − + ⎟⎟ în fiecare x ∈ R şi
n→∞ ⎜
⎝ 3! ( 2 n − 1) ! ⎠
⎛ x3 x 2 n−1 ⎞
sin x ≅ ⎜ x − + + ( −1)
n −1
⎜ ⎟⎟ .
⎝ 3! ( 2 n − 1) ! ⎠
⎛ x3 ⎞
II) În particular, pentru x ∈ [0, 1], avem sin x ≅ ⎜ x − ⎟ cu
⎝ 3! ⎠
x3 x5 1 1
En ( x ) = sin x − x + < ⋅ 1 ⇒ En ( x ) < =
3! 5! 5! 120
( x < 1) .
π π π π3 1
III) Pentru x = radiani, obţinem sin ≅ − 3 ⋅ cu o eroare
18 18 18 18 6
5
1⎛π⎞ 1 1
En ( x ) < ⎜ ⎟ < ( 0, 2 ) <
5
.
5! ⎝ 18 ⎠ 5 3 ⋅105
( −1) ( n − 1)!
n −1

3 I) f ( x ) = ln (1 + x ) , x ∈ I = ( −1, ∞ ) ; f ( x ) =
o ( n)
;
(1 + x )
n

∀n ∈ N şi ∀x ∈ I şi f ∈ C ∞ ( I ) cu f ( n ) ( 0 ) = ( −1) ( n −1) !. Avem:

n −1

n +1
x 2 x3 xn n x 1
ln (1 + x ) = x − + + + ( −1) + ( −1)
n −1
⋅
2 3 n n + 1 (1 + θx )n+1
0 < θ < 1.
II) Pentru x ∈ [0, 1], avem:
x n+1 1
lim Rn ( x ) = lim ( −1)
n
⋅ =0⇒
n→∞ n→∞ n + 1 (1 + θx )n+1
⎛ x 2 x3 n −1 x ⎞
n
⇒ ln (1 + x ) ≅ ⎜ x − + + + ( −1) ⎟ şi deci:
⎝ 2 3 n ⎠
⎛ x 2 x3 n −1 x ⎞
n
ln (1 + x ) ≅ ⎜ x − + + + ( −1) ⎟ , ∀x ∈ [ 0,1] cu
⎝ 2 3 n ⎠
1
En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) < .
n +1
III) În particular, pentru n = 9 obţinem:
x 2 x3 x9 1
ln (1 + x ) − x + − − < , ∀x ∈ [ 0,1]
2 3 9 10
IV) Pentru x = 1, avem:
1 1 1 1 1879
ln 2 − 1 + − − < ⇒ ln 2 ≅ ≅ 0, 74
2 3 n 10 2520

91
 Calculul unor limite
f ( x) ⎛ 0 ⎞
În cazul calculului limitei: lim când lim f ( x ) = 0 şi lim g ( x ) = 0 se
x→ x0 g x ⎜ 0 ⎟
( )⎝ ⎠ x→ x0 x→ x0

poate folosi formula Taylor (9) sau (11) şi respectiv formula MacLaurin (14)
pentru x0 = 0, în loc de a aplica teorema lui Cauchy sau teorema lui L'Hospital.

Exemple
⎛ x3 x5 ⎞
x − ⎜ x − + α ( x) ⎟
x − sin x ⎝ 3! 5! ⎠ = 1 după (9)
1o lim 3
= lim 3
x →0 x x→0 x 6
⎡ 1 1 2+ x⎤
2o lim ⎢1 + 2 − 3 ln ⎥=l
x→0
⎣ x x 2 − x ⎦
x
1+
2+ x ⎛ x⎞ ⎡x x ⎤
2
2 ⎛ x⎞ x3 x5
ln = ln = ln ⎜1 + ⎟ − ln ⎜1 − ⎟ = ⎢ − + + α1 ( x ) ⎥ −
2− x x ⎝ 2⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎣ 2 8 24 5 ⎦
1−
2
⎡ x x 2 x3 x5 ⎤ x3
− ⎢− − − − α 2 ( x ) ⎥ = x + + x5β ( x ) cu lim β ( x ) = 0 .
⎣ 2 8 24 5 ⎦ 12 x→0

⎡ 1 1⎛ x3 ⎞⎤ ⎡ 1 ⎤ 11
l = lim ⎢1 + 2 − 3 ⎜ x + + x5β ( x ) ⎟ ⎥ = lim ⎢1 − − x 2β ( x ) ⎥ =
⎣ x x ⎝ 12 ⎠ ⎦ x→0 ⎣ 12 ⎦ 12
x→0

⎛ π π⎞
3o Fie f ( x ) = (1 + sin x ) , x ∈ ⎜ − , ⎟ şi să se găsească primii trei termeni din
x

⎝ 2 2⎠
⎛ π π⎞
formula MacLaurin (14) aplicată lui f. Avem sin x < 1 , ∀ [ α, β] ⊂ ⎜ − , ⎟ şi
⎝ 2 2⎠
f ( x) = e
ln (1+sin x ) x ln (1+sin x )
x

=e
⎧ x x3 x5
⎪ Pentru ∀x ∈ R : sin x = − + + + R1n ( x )
⎪ 1! 3! 5!
⎨
⎪Pentru x ∈ ⎛ − π , π ⎞ : ln (1 + sin x ) = sin x − sin x + sin x +
2 3

⎜ 2 2⎟ + R n2 ( x )
⎪⎩ ⎝ ⎠ 1 2 3
2
⎛ x x3 x5 ⎞ x ⎛ x x3 x5 ⎞
⇒ x ln (1 + sin x ) = x ⎜ − + + ⎟− ⎜ − + + ⎟ +
⎝ 1! 3! 5! ⎠ 2 ⎝ 1! 3! 5! ⎠
3
x3 ⎛ x x3 x5 ⎞ 1 3 1 4 ⎛ π π⎞
+ ⎜ − + + ⎟ + = x2 − x + x + , ∀x ∈ ⎜ − , ⎟
3 ⎝ 1! 3! 5! ⎠ 2 6 ⎝ 2 2⎠

92
 x ⎣⎡ln (1+sin x ) ⎦⎤ x ln (1 + sin x ) x 2 ln 2 (1 + sin x )
e = 1+ + + =
1! 2!
2
⎛ 1 1 ⎞ ⎛ 2 1 3 1 4 ⎞
= 1 + ⎜ x 2 − x3 + x 4 + ⎟+⎜x − 2 x + 6 x + ⎟ + ⇒
⎝ 2 6 ⎠ ⎝ ⎠

1 3 2 4 ⎛ π π⎞
f ( x ) = (1 + sin x ) = 1 + x 2 − + R 3n ( x ) ∀x ∈ ⎜ − , ⎟ .
x
x + x +
2 3 ⎝ 2 2⎠

93